7 EDITURA REALITATEA ROMÂNEASCÃ - 2008 L ª T I (de laînceputuripânãînprezent) T E F analiza ºiclasif E A R N activitãþii liter A N T E U M v R o E Nicolaus OLAHUS A l C u S m H E U K u l N I E icar ar D O e R ea E A N Ioan MOÞA Ã LITERATURA HUNEDOREANĂ (de la începuturi până în prezent) ___________________________________________________ Ştefan NEMECSEK LITERATURA HUNEDOREANĂ (de la începuturi până în prezent) VOLUMUL I Analiza şi clasificarea activităţii literare 1 Ştefan Nemecsek ___________________________________________________ ©Copyright – Editura REALITATEA ROMÂNEASCĂ şi autorul Toate drepturile sunt rezervate Editurii REALITATEA ROMÂNEASCĂ VULCAN, 336200, Str. Mihai Viteazu, nr. 24, bl. 17, sc. E, ap. 1-2 Jud. Hunedoara – ROMÂNIA Tel./Fax: 0254-571089, Tel.: 0723321466 Reproducerea integrală sau parţială - digitală, mecanică, fotocopiere sau în orice alt mod - a conţinutului acestei lucrări este posibilă numai cu acordul prealabil în scris al autorului sau al Editurii REALITATEA ROMÂNEASCĂ. Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României NEMECSEK, ŞTEFAN Literatura hunedoreană : (de la începuturi până în prezent) / Ştefan Nemecsek. – Vulcan: Realitatea Românească, 2008 3 vol. ISBN 978-973-88752-1-0-3 Vol. 1. – ISBN 978-973-88752-1-0 821.135.1.09(498-35 Hunedoara) Editor: ing. Daniela MIKLOS Coperta: ing. Elisabeta KOCSIK ing. Daniela MIKLOS Tehnoredactare computerizată: ing. Cristian NEMECSEK ing. Zoltan MIKLOS Culegere text: Mădălina CĂPRAR Corectură: Ioan VELICA 2 LITERATURA HUNEDOREANĂ (de la începuturi până în prezent) ___________________________________________________ Ştefan NEMECSEK LITERATURA HUNEDOREANĂ (de la începuturi până în prezent) VOLUMUL I Analiza şi clasificarea activităţii literare Editura REALITATEA ROMÂNEASCĂ - 2008 - 3 Ştefan Nemecsek ___________________________________________________ 4 LITERATURA HUNEDOREANĂ (de la începuturi până în prezent) ___________________________________________________ Dedic această carte familiei mele minunate. 5 Ştefan Nemecsek ___________________________________________________ 6 LITERATURA HUNEDOREANĂ (de la începuturi până în prezent) ___________________________________________________ CUVÂNT ÎNAINTE Literatura hunedoreană – manifest pentru întregirea unei mari familii de scriitori Când bătrânul Herodot s-a apucat să povestească în scris, cu talent, simţ critic şi oarece obiectivitate, cam tot ce aflase el la vremea respectivă despre zbaterile anterioare ale umanităţii, nu realiza, desigur, că a dat startul uneia dintre cele mai fascinante, dar şi controversate, ştiinţe: istoria. Fascinaţia faţă de istorie vine din încărcătura ei metafizică, aceasta aducând în prim plan lumi care nu mai există. Istoria pune iar pe picioare legiuni nimicite, face să plutească din nou flota lui Xerxes, ridică din praful timpului imperii demult prăbuşite, readuce freamătul vieţii în marile cimitire ale unor epoci şi ere. Cred că, până la un semnal mai convingător din partea religiei, singura înviere accesibilă omului rămâne istoria, prin capacitatea ei de a face să se răsară iar lumi deja apuse. Paradoxal, poate, şi mai eficient decât orice formă de geriatrie, istoria prelungeşte aproape nelimitat viaţa omului. Citind Anabasis de Xenofon, devii contemporan cu Artaxerxe. Casius Dio te ajută să pătrunzi neobservat în palatul lui Iulius Caesar, iar Grigore Ureche îţi oferă oricând un loc de cinste la masa voievodului Ştefan cel Mare. Poate că tocmai această artă de a reînvia morţii stârneşte mari controverse, făcând uneori discutabilă dimensiunea ştiinţifică a istoriei. Ştiinţele, pentru a fi cu adevărat ştiinţe trebuie să găsească fundamentul obiectiv al unei relaţii, indiferent de natura acesteia. Ori, niciodată istoria 7 Ştefan Nemecsek ___________________________________________________ nu va putea turna trecutul în forme precise, guvernate de rapoarte cantitative şi formule matematice. Putem spune chiar că istoria este prin definiţie o ştiinţă inexactă care, punând cap la cap nişte papirusuri roase de şoareci şi nişte fragmente ceramice, încearcă să reconstituie întreaga lume antică, în splendida ei complexitate. Relativitatea istoriei, ca ştiinţă, rezultă atât din sărăcia izvoarelor, cât şi din imaginile false pe care, uneori, acestea le conservă. Majoritatea cronicarilor erau cărturari de curte, deci scriau pe gustul stăpânilor lor, făcători de istorie. Cât de mult diferă împăratul Iustinian, văzut de Procopie din Cezareea în Istoria Secretă, faţă de cel zugrăvit de istoricii de serviciu ai epocii sale. Ca să nu mai vorbim de Ceauşescu, calificat de aceiaşi cronicari dâmboviţeni, mai întâi „geniul Carpaţilor” pentru a-l degrada ulterior la rang de „tiran sângeros”. Caracterul contradictoriu al istoriei a fost accentuat şi de ingerinţele perturbatoare şi mistificatoare ale politicii. Pentru că, aşa cum spunea un cunoscut moralist, istoria poate fi considerată „politică la naftalină”. În multe cazuri istoricii, mă refer la cei înregimentaţi politic, au falsificat grosolan pagini întregi, înlocuind ceea ce a fost cu ceea ce trebuia să fie. Istoria, mai ales în comunism, era chemată să justifice din răsputeri legitimitatea acelui regim politic. Arheologii, indiferent unde săpau, aveau sarcina să descopere prioritar germeni ai egalitarismului, etic şi echitabil, premise ale unor viitoare documente de partid. Un protocronism de paradă, indus de forţa conducătoare, a viciat profund istoria, afectându-i grav credibilitatea ca ştiinţă. Desigur, complexitatea istoriei, accentuată de imposibilitatea unei reconstituiri absolut obiective a trecutului, coroborată cu interese politice de moment fac ca profesia de istoric să fie dificilă, efemeră şi mai periculoasă chiar decât cea de miner. În anii de început ai aşa-zisei „puteri populare”, 8 LITERATURA HUNEDOREANĂ (de la începuturi până în prezent) ___________________________________________________ Nicolae Iorga a fost desfiinţat ca istoric, pe motive pur ideologice. Istoria Românilor a fost rescrisă rapid de Mihail Roller, care vedea peste tot legături ancestrale, indubitabile, cu poporul frate sovietic. Apoi a venit rândul „comunismului luminat”, când Roller a fost retras din circulaţie, Iorga reluându-şi locul, dar cu o operă drastic selectată. Pe fondul nevoii imperative de ridicare a mândriei naţionale a început o perioadă de luxuriantă înflorire a dacismului şi tracomaniei. Istoricii au fost la numai un pas de a afirma că protolatina s-a format în spaţiul carpato-dunărean, cu mult înaintea lui Romulus şi Remus. Iar după Revoluţie, istoria contemporană a început să fie remodelată în redacţiile unor ziare, orientate politic în funcţie de opţiunea finanţatorilor. Istoria se scrie greu pentru că trebuie să relatezi evenimente trecute, în care au fost implicate sute de milioane de oameni, fiecare aducându-şi contribuţia, mai mare sau mai mică. Nu mă va satisface niciodată o istorie a celui de al Doilea Război Mondial care face referire la cei mari, fie ei Hitler, Stalin sau Antonescu. Aş dori să găsesc undeva o minimă referire şi la tatăl meu, Luca, un umil sergent, care s-a chinuit doi ani în Rusia, alături de compania sa, trăgând după ei, cu nişte cai scheletici, un tun anticar. Compania era „împrospătată” regulat, pentru că oamenii mureau în mod regulat. Ei bine, acei anonimi mărunţi, care se hrăneau uneori cu ovăzul cailor, au pus şi ei virgule colective în cartea încă nescrisă a Istoriei. S-ar putea crede că o istorie a literaturii se face mai uşor. Izvoare scrise sunt, slavă Domnului. O astfel de istorie consemnează viaţa şi opera unor scriitori – oameni care prin activitatea lor lasă numeroase mărturii scrise. Uneori mai multe decât ar fi cazul. Dar lucrurile nu stau tocmai aşa. A surprinde fenomenul literar în complexitatea sa, pe o anumită perioadă de referinţă, este un act temerar şi puţini istorici s-au încumetat, individual, să treacă la treabă. 9 Ştefan Nemecsek ___________________________________________________ Scriind o istorie a literaturii te loveşti în primul rând de dificultatea de a cerne valorile, extrăgând din puzderia de autori, ceea ce istoricul consideră că merită să supravieţuiască. Dificultatea începe de fapt de la a defini un scriitor. Într-o ţară în care învăţământul general este obligatoriu, teoretic vorbind, toată lumea ştie să scrie, deci fiecare individ este un scriitor potenţial. Înainte de Revoluţie, se primea botezul focului, ca scriitor, într-o editură. O editură de stat, desigur, păzită de dulăii cu ochelari ai regimului, care lătrau la tine pentru orice virgulă ce li se părea lor subversivă, sau măcar suspectă. Atunci, ca să ajungi scriitor cu acte în regulă, trebuia să faci compromisuri mai mari sau mai mici, în funcţie de talentul, posibilităţile, ambiţiile şi caracterul fiecăruia. După Revoluţie lucrurile s-au simplificat. Scrisul a devenit o joacă, accesibilă oricărui posesor de pix. Tiparul s-a eliberat totalmente de sub tutela ideologică, fiind trecut la prestări servicii. Au apărut edituri cu nume elineşti chiar şi prin cele mai îndepărtate sate. A scoate o carte a devenit, brusc, lucrul cel mai banal din spaţiul mioritic. Două condiţii minimale trebuiau îndeplinite: să ai un manuscris şi un cârciumar care să te sponsorizeze. Evident, în condiţii atât de favorabile, producţia editorială a crescut exponenţial, România fiind pe punctul să devină ţara cu cei mai mulţi scriitori pe cap de locuitor. Supraproducţia literară a fost încurajată de alţi doi factori în premieră: prăbuşirea sistemului de difuzare a cărţii şi apatia tot mai vizibilă a cititorilor, speriaţi şi derutaţi de acest Everest