Curs de Bizantinologie – Prof. Univ. Dr. Emilian Popescu CURS DE BIZANŢ PE SEM.II Prof. Univ. Dr. Emilian Popescu IMPERIUL BIZANTIN SUB DINASTIA MACEDONEANĂ VASILE I MACEDONEANUL Deşi inaugurată printr-o crimă, dinastia macedoneană a durat aproape două secole (867– 1057) şi a fost cea mai glorioasă din istoria Bizanţului. Împăraţii au fost, în general, oameni destoinici, dornici să ridice puterea şi strălucirea imperiului, buni administratori şi diplomaţi, şi mai ales iluştri generali, care şi-au petrecut o bună parte din timp pe câmpul de luptă în mijlocul ostaşilor; pe aceşti ostaşi i-au şi sprijinit prin măsuri administrative şi economice. Fondatorul dinastiei a fost Vasile, un om simplu, dar inteligent, energic şi abil, bun administrator şi bun soldat, care a ştiut să se facă popular prin măsuri de ajutorare şi de dreptate, luate în favoarea poporului de jos. El zicea: „pentru un împărat este o zi pierdută, dacă în ea n-a făcut nici un bine cuiva”. În acelaşi timp el s-a dovedit fără scrupule, şiret şi chiar crud. Cronicarii bizantini şi unii membri ai dinastiei, cum a fost împăratul Constantin al VII-lea Porfirogenetul, au înfrumuseţat originea modestă a lui Vasile îmbrăcând-o în legendă. Unele povestiri dau valoare de simbol, de povestire a câtorva întâmplări care au avut loc în copilăria lui Vasile, ori după aceea, în tinereţe. De pildă se relatau legende ca aceasta: „Cum într- o frumoasă zi de vară, pe când adormise pe câmp, un vultur planând deasupra copilului îi ţinuse umbră cu aripile sale; cum mama sa văzuse în vis ieşind din sânul lui un arbore de aur, încărcat cu flori şi cu fructe de aur, care devenea imens şi îmbrăca toată casa; şi cum, altădată, un vis îi arătase pe Sfântul Ilie Tesviteanul sub trăsăturile unui bătrân înalt, cu barbă albă, din a cărui gură ieşeau flăcări şi cum profetul anunţase mamei sale, soarta înaltă care-l aştepta pe fiul ei” (Fig. Biz. I, 307). La fel este povestită prima apariţie a tânărului Vasile la Constantinopol: „Pe vremea când Împărăteasa Teodora împărţea tronul cu soţul ei Teofil, către anul 840, un om tânăr, îmbrăcat sărăcăcios, dar căruia statura înaltă, constituţia robustă, tenul ars de soare, îi dădeau o înfăţişare destul de mândră, intra într-o seară, cu traista în spinare şi cu băţul în mână, în Constantinopol, pe Poarta de Aur. Era într-o duminică şi noaptea era aproape. Obosit şi prăfuit, călătorul se duse să se culce sub porticul unei biserici aproape de Sfântul Diomid unde, nu trecu mult şi adormi profund. Ori în timpul nopţii, stareţul mănăstirii de care ţinea biserica, se deşteaptă brusc şi auzi un glas care îi spune: “Scoală-te şi deschide împăratului, poarta bisericii!”. Călugărul ascultă; dar nevăzând în curte decât un biet necăjit în zdrenţe, întins pe lespezi, crezu că visase şi se întoarse la culcare. Atunci a doua oară glasul îl deşteaptă din somn şi-i repetă aceeaşi poruncă; şi din nou sculându-se şi nevăzând decât pe zdrenţărosul adormit, se întoarse în patul său. Atunci, pentru a treia oară, vocea şi mai poruncitoare răsună în liniştea adâncă şi, în acelaşi timp ca să nu se mai îndoiască de faptul că era treaz, egumenul primi în coaste, o lovitură puternică şi misterioasă. Scoală-te, porunci vocea şi fă să intre acela care e culcat în faţa uşii. El e împăratul. Tremurând, omul sfânt, părăseşte în grabă chilia, coboară şi-l cheamă pe necunoscut. Iartă-mă, preasfinte, răspunse celalalt scuturându-se; ce porunceşti sclavului tău? Stareţul îl roagă să-l urmeze, şi-l aşează la masa lui; 1 Curs de Bizantinologie – Prof. Univ. Dr. Emilian Popescu dimineaţa îl pune să facă o baie, şi-i dă haine noi; şi deoarece călătorul surprins, nu înţelege nimic din aceste atenţii cu care e copleşit, călugărul, în mare taină, îi dezvăluie misterul viitorului său şi-i cere să fie de aici înainte prietenul şi fratele său” (Fig. Biz. I, 305 – 306). Vasile reuşeşte să facă în scurtă vreme o carieră strălucită în capitala imperiului, pornind de la munci modeste şi până la aceea de parakimomen, apoi împărat asociat (866) al lui Mihail al III-lea şi în sfârşit singur împărat, începând cu 24 sept. 867 până la 29 aug. 887. El s-a căsătorit de două ori: prima soţie s-a numit Maria, era din Macedonia şi cu ea Vasile a avut pe copilul Constantin, mort de tânăr. Cea de a doua soţie a fost Evdochia Ingerina şi din această căsătorie au rezultat trei copii: Leon, care-i va succeda la tron, Alexandru şi Ştefan, ultimul destinat carierei eclesiastice şi devenit chiar patriarh. Politica externă: Confruntările cu arabii rămân prioritare şi în vremea lui Vasile. Împăratul profită de faptul că arabii din orientul apropiat se aflau într-o stare de criză internă, la care se adăugau consecinţele nefaste ale înfrângerii emirului de Melitene în anul 863, de către Petronas. De altfel, cea de a doua jumătate a sec. al IX-lea este caracterizată prin mişcări separatiste puternice atât în emiratele de pe Tigru şi Eufrat, cât şi în Egipt. Armata slăbeşte ca urmare a faptului că în locul ostaşilor arabi, care luptaseră altădată pentru „războiul sfânt”, au fost angajaţi mercenari, mulţi proveniţi dintre sclavii de origine turcică şi mai puţin eficienţi în lupte. Unele familii şi înalţi demnitari arabi din provinciile de graniţă se desprind şi constituie emirate aparte. Primele acţiuni în Orient au fost îndreptate de Vasile împotriva Pavlicienilor, aliaţi ai arabilor care, sub conducerea lui Chrysocheir, în primii ani de după schimbarea dinastiei amoreană cu cea macedoneană, făcuseră incursiuni în Asia Mică, devastând regiuni întinse până la Nicomidia şi Efes. Riposta armatei Bizantine condusă de împărat, le aduce acestora înfrângeri şi asigură controlul imperiului asupra principalelor trecători prin Munţii Taurus, Antitaurus, pe unde se efectuau invaziile. Bizantinii atacă în 871 şi pe Pavlicieni, aliaţii arabilor, dar nu pot cuceri centrul lor politic şi militar, cetatea Tephrike, unde suferă chiar o înfrângere. Victoria împotriva Pavlicienilor a fost obţinută abia în anul 872 de către Christofor, ginerele împăratului, domestic al scholelor şi ea are ca rezultat prinderea şi decapitarea lui Chrysocheir. A urmat convertirea în masă a Pavlicienilor, dar unii s-au retras la Melitene, unde au întărit rândurile arabilor. Cetatea Melitene n-a putut fi cucerită de bizantini, ci doar izolată. Ofensiva militară bizantină în Orient va continua şi în anii următori şi ea va avea ca rezultat eliberarea drumurilor dintre Cilicia şi Mesopotamia, recucerirea unor oraşe ca Sozopetra, Samosata, Luluas, Maluon, Tars şi altele, dar fără Melitene; s-a restabilit autonomia Armeniei, care va fi pentru imperiu un aliat preţios. Dar un efort deosebit depune Vasile pentru a combate atacurile piratereşti ale arabilor din Marea Mediterană, din Marea Egee, din sudul Italiei şi din Marea Adriatică. Flota bizantină recucereşte din mâna arabilor insula Cypru (874 – 881) şi acelaşi lucru se întâmplă cu Creta ca urmare a victoriei obţinute de amiralul Niceta Oryphas. În vestul Peninsulei Balcanice acelaşi amiral eliberează de arabi Ragusa (Dubrovnicul de astăzi) şi transformă regiunea într-o themă: thema Dalmaţiei, care cuprinde oraşele şi insulele dalmate dependente de Bizanţ. 2 Curs de Bizantinologie – Prof. Univ. Dr. Emilian Popescu Întărirea puterii bizantine pe țărmul oriental al Adriaticei face posibilă creştinarea sârbilor (între anii 867 – 874), opera misionară în aceste părţi cunoscând un nou impuls, mai ales în Macedonia şi Bulgaria, datorită ucenicilor lui Metodie (+ 885) alungaţi din Moravia, care vin aici şi predică în limba slavă. În timp ce Moravia va trece în mare parte sub influenţa Romei, Peninsula Balcanică va intra în zone jurisdicţională a Bizanţului. Un interes deosebit manifestă Vasile pentru îndepărtarea arabilor din Italia şi restabilirii puterii imperiale aici. În 876 armata bizantină cucereşte importantul oraş Bari, iar în 880 ocupă şi Tarentul, dar fără să poată relua Sicilia, unde Syracusa căzuse în 878 în mâna arabilor. Sudul Italiei va trece din 885 sub conducerea energicului general Nichifor Focas, care va recuceri alte cetăţi şi teritorii din mâna arabilor, lărgind serios posesiunile byzantine de aici. Administraţia imperială se reorganizează în Italia de sud şi odată cu ea şi cea bisericească, prin aceea că iau fiinţă noi episcopii. Într-un anumit sens, Vasile a reuşit să împlinească o parte din visurile lui Iustinian I. Politica internă: Unul dintre ţelurile politice interne ale lui Vasile I a fost să restaureze ordinea în stat şi în acest sens socotea că trebuie să i se acorde împăratului puterea supremă: „Nimic în lumea aceasta nu este mai presus decât împăratul şi lui nimeni nu poate să-i comande”. Prestigiul imperial se menţine nu numai prin zidirea de clădiri monumentale, prin luxul de la palat, ci şi prin buna activitate a instituţiilor statului. De aceea, el s-a străduit în toate aceste direcţii. A vegheat ca dreptatea să fie acordată de tribunale, a fost sensibil mai ales la păsurile oamenilor sărmani. Vasile dorea ca „săracii să nu fie oprimaţi de bogaţi” şi de aceea a limitat creşterea marii proprietăţi funciare, încurajând în schimb, mica proprietate liberă. Pentru a întări instituţiile statului el a promovat ocuparea diferitelor funcţii de oameni cinstiţi şi capabili, formaţi în cadrul Universităţii din Constantinopol. De altfel, această universitate şi mişcare culturală, începută în timpul lui Mihail al III-lea, va continua să facă noi progrese. Chiar dacă Vasile nu era un om instruit, el avea un mare respect pentru ştiinţă şi recunoştea că „ea este podoaba imperiului şi ceea ce face pe împăraţi nemuritori”. O realizare deosebită şi durabilă a lui Vasile I Macedoneanul este în domeniul juridic. El a pregătit o mare reformă legislativă, cunoscută sub numele de „purificarea vechilor legi” (ἀvαkἀεανζ ηῶκ παθζῶκ κόιωκ), menită să le aducă claritate şi precizări şi să lase la o parte pe cele depăşite societăţii bizantine de atunci.