EUGEN PAVEL Arheologia textului www.inst-puscariu.ro De acelaşi autor: ● Palia de la Orăştie (1582–1982). Studii şi cercetări de istorie a limbii şi literaturii române, Bucureşti, Editura Eminescu, 1984 (coautor). ● Biblia de la Blaj (1795), ediţie jubiliară, coordonare filologică, Roma, Tipografia Vaticana, 2000 (Premiul „Timotei Cipariu“ al Academiei Române). ● Carte şi tipar la Bălgrad (1567–1702), Cluj, Editura Clusium, 2001. ● Nicolae Drăganu, Istoria literaturii române din Transilvania de la origini până la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Histoire de la littérature roumaine de Transylvanie des origines à la fin du XVIIIe siècle, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Octavian Şchiau şi Eugen Pavel, Cluj, Editura Clusium, 2003. ● Ioan Pătruţ, Studii de onomastică românească, ediţie îngrijită, postfaţă şi indice, Cluj, Editura Clusium, 2005. ● Tezaurul toponimic al României. Transilvania. Judeţul Sălaj, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006 (coautor şi coordonator). ● Între filologie şi bibliofilie, Cluj-Napoca, Editura „Biblioteca Apostrof”, 2007. ● Ion Budai-Deleanu, Opere. Ţiganiada. Trei viteji. Scrieri lingvistice. Scrieri istorice. Traduceri, ediţie îngrijită, cronologie, note şi comentarii, glosar şi repere critice de Gheorghe Chivu şi Eugen Pavel, studiu introductiv de Eugen Simion, Bucureşti, Academia Română, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, 2011. www.inst-puscariu.ro EUGEN PAVEL Arheologia textului Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, 2012 www.inst-puscariu.ro Coperta: Patricia Puşcaş Pe copertă: Miniatură spaniolă (secolul al IX-lea) Copyright © Eugen Pavel, 2012 Editură acreditată CNCS B Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PAVEL, EUGEN Arheologia textului / Eugen Pavel. - Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2012 Index ISBN 978-606-17-0275-6 82.09 www.inst-puscariu.ro Sumar Argument........................................................................................7 Delimitări textuale ......................................................................11 Evanghelia la români. O perspectivă filologică ......................13 Liturghierul în cultura românească ..........................................29 Glose filologice privitoare la versiunile Parimiarului ............49 Comentarii pe marginea traducerii Vulgatei din 1760–1761 ...58 Mersul vremii şi al „vremilor” în vechile calendare ................69 Conexiuni iluministe: Mineiul în literatura română .................79 Posteritatea cântecelor câmpeneşti din 1768............................90 Ion Budai-Deleanu. Recitirea manuscriselor ...........................98 Schiţe de portret........................................................................115 Un „ideolog” junimist: A. Lambrior ......................................117 Odiseea unui bibliofil: Grigore Creţu ....................................124 M. Gaster şi literatura veche ..................................................130 Între istorie literară şi filologie: Nicolae Drăganu..................138 Contradicţiile lui Iorga...........................................................148 Un filolog nedreptăţit: Al. Procopovici..................................160 Mario Roques şi studiul textelor vechi româneşti..................169 Ştefan Ciobanu şi cultul izvoarelor istorice ...........................176 Ştefan Paşca şi începuturile scrisului în limba română ..........182 Abrevieri ................................................................................197 Abstract..................................................................................201 Indice de autori ......................................................................204 5 www.inst-puscariu.ro 6 www.inst-puscariu.ro Argument Filologul aplecat asupra monumentelor culturii scrise pare să se înrudească în multe privinţe cu arheologul. Epocile trecute îi captivează în egală măsură. Desluşirea începutu- rilor, a originii lucrurilor devine atât pentru arheologie (archè, în greacă, are semnificaţia de ‛început’), cât şi pentru filo- logie o temă obsedantă, care determină însăşi raţiunea de a fi a acestor discipline. Textele vechi nu sunt nişte simple re- licve amorfe, îngropate de vreme, ci închid în sine argu- mente irefutabile ale devenirii unei literaturi, ca şi ale eclo- ziunii limbii literare. Aceasta din urmă nu se suprapune cu limba creaţiilor beletristice propriu-zise, ci are o sferă mult mai largă, integratoare, fiind, după expresia consacrată a lui Iorgu Iordan, „haina tuturor producţiilor culturale omeneşti”. Filologul îşi propune, aidoma unui arheolog, sondarea straturilor succesive care s-au suprapus în geneza unor texte din epoca medievală sau a modernităţii timpurii, o explorare profundă care să-i ofere şansa de a desluşi date noi despre autenticitatea sau paternitatea acestora, elemente revelatorii privind datarea sau localizarea unor scrieri mai puţin cunos- cute sau controversate. Întoarcerea la realitatea textului, la manuscris sau la tipăritura originală, constituie pentru filolog o condiţie obligatorie a probităţii demersului său herme- neutic. Pentru un ilustru cercetător al manuscriselor medie- vale iluminate, precum Léon M.J. Delaissé, observaţiile aşa-zis arheologice asupra unei scrieri nu sunt decât o fază premergătoare care trebuie să însoţească investigaţia filolo- gică propriu-zisă. Desigur, critica textuală nu se limitează la nivelul descriptiv, codicologic sau paleografic, necesar, de altfel, oricărui examen riguros. Dincolo de datele bibliolo- gice exterioare, filologul face în permanenţă apel la analize tipologice sau la evaluări sintetice, la studiul istorico-cultural 7 www.inst-puscariu.ro Eugen Pavel sau la cel lingvistic, având astfel posibilitatea disocierii şi a comparării caracteristicilor definitorii ale unei scrieri vechi, ale cărei dificultăţi de interpretare rămân o provocare conti- nuă. Arheologia textului poate primi, aşadar, o conotaţie filo- logică mai largă, de unde şi motivaţia titlului acestei cărţi. Structurat în două secţiuni, Delimitări textuale şi Schiţe de portret, volumul de faţă însumează o suită de contribuţii privind literatura veche românească, concepute dintr-o per- spectivă filologică, în accepţiunea restrânsă a termenului. Am consacrat, mai întâi, un spaţiu adecvat cercetării unor cărţi reprezentative pentru discursul religios, scrieri care, din- colo de dimensiunea lor teologică şi liturgică, au avut un rol întemeietor în cultura română, prin schimbarea paradigmei lingvistice şi introducerea limbii naţionale în biserică. Sunt trecute în revistă principalele versiuni şi ediţii ale Evangheliei şi ale Liturghierului transcrise sau publicate în limba româ- nă, începând din secolul al XVI-lea, modelele şi izvoarele care au stat la baza traducerilor, filiaţia textelor şi, nu în ulti- mul rând, modul în care aceste cărţi au condus, de la mijlo- cul secolului al XVIII-lea, la instituirea unor norme lingvistice supradialectale în toate tipăriturile româneşti. Paralelismele dintre pasajele semnificative pe care le-am expus, în mod constant, permit compararea convergenţelor şi a divergenţelor existente între texte de aceeaşi factură, ele- mente capabile să susţină demonstraţia. Astfel, în versiunile Parimiarului din secolul al XVII-lea au putut fi evidenţiate nuclee ale unui limbaj teologico-filosofic care tindea să se încetăţenească în limba română. Cu toată literalitatea tradu- cerii şi caracterul compozit al limbii pe care le-am surprins în versiunea Vulgatei din 1760–1761, textul biblic datorat lui Petru Pavel Aron se constituie într-un document unic de spiritualitate românească din veacul Luminilor. În acelaşi filon ideatic se înscriu şi mulţimea de calendare ce conţin o adevărată enciclopedie portantă sau ediţiile Mineielor râmni- cene, în ale căror prefeţe apar conexiuni surprinzătoare cu scrierile iluminiştilor francezi. În fine, am urmărit posteri- tatea, nelipsită de inconsecvenţe de editare, a unei cărţi de cântece câmpeneşti apărute la Cluj, în 1768, care, în spatele 8 www.inst-puscariu.ro Arheologia textului unei ortografii aproape imposibile, ascunde un lirism genuin. Ultimele noastre „delimitări” textuale au ca obiect de studiu scrierile poetice ale lui I. Budai-Deleanu, pe care le-am editat nu demult. După o incursiune în istoria textului şi critica ediţiilor realizate până acum, am selectat şi am co- mentat mai multe contexte cu lecţiuni amendabile, care i-au alterat uneori autenticitatea. Principala concluzie care se des- prinde de aici este aceea că restituirea unei opere la dimensiunile ei reale impune o revenire permanentă la manuscris, o recitire a textului originar, menită să faciliteze o interpretare a grafiei cât mai fidelă. Cea de-a secţiune a cărţii cuprinde o mică galerie de portrete ale unor „vechişti”, cum sunt îndeobşte numiţi cer- cetătorii dedicaţi scrisului românesc din epocile trecute. Sunt figuri mai mult sau mai puţin cunoscute, precum A. Lambrior, Grigore Creţu, M. Gaster, Nicolae Drăganu, Al. Procopovici, Mario Roques, Ştefan Ciobanu şi Ştefan Paşca, dintre care unii şi-au legat destinul de Muzeul Limbii Române, fondat la Cluj, în urmă cu peste nouă decenii, de către Sextil Puşcariu. Deasupra filologilor invocaţi tronează efigia copleşitoare a lui Nicolae Iorga, văzut aici exclusiv în ipostaza sa de istoric literar de factură enciclopedică, un erudit fascinat deopotrivă de literatura veche şi de cea modernă. Am îmbrăţişat ideea că profilurile schiţate nu pot fi nicidecum encomiastice sau doar curriculare, ci capabile să surprindă cât mai exact atât ceea ce a rezistat din teoriile avansate de fiecare,