62 ROMÂNĂ Elena UNGUREANU Nicolae MĂTCAȘ: „Ce-i viața mea, la drept, decât o carte?” Familiile de țărani se revoltă din când în când și, după ani de muncă istovitoare a mâinilor și spatelor, anunță în plămada lor câte un spirit răzvrătit, cu largi deschideri spre cărturărie. Spirite care fac un transfer metonimic dinspre un creier odihnit spre unul care conștientizează puterea autoin- E.U. – dr. în filologie struirii, responsabilității și a corectitudinii, (1999), dr. hab. în filologie dar și riscurile la care se expun dacă aleg să și (2017), cercetător științific coordonator la Institutul de le asume. Unul dintre aceste spirite, Nicolae Filologie Română Mătcaș, filolog, lingvist, profesor universi- „B. P. Hasdeu” al MECC și la tar, poet, publicist, demnitar, om de cultură, Institutul de Dezvoltare a vedea lumina zilei în îndepărtatul an 1940, Societății Informaționale. care avea să devină imediat un an al ruptu- Domenii de cercetare: gramatica și pragmatica rii dintre cele două maluri românești, într-o textului, ortografie, zi de primăvară, în comuna Crihana Veche, stilistică și poetică, limbajul județul Cahul. O copilărie dramatică mar- Internetului, lingvosemiotica cată de pierderea timpurie a mamei îl sensi- hypertextului. Autoare a bilizează pentru totdeauna, dar, încurajat de monografiei Dincolo de text: hypertextul (2014) și a mai un frate deștept și înțelegător, se mobilizează multor dicționare. A publicat exemplar și absolvește cu mențiune în 1957 circa 100 de articole în reviste școala generală din localitate, iar cinci ani științifice din Republica mai târziu – Facultatea de Istorie și Litere Moldova, România, Federația a unicei pe atunci universități chișinăuiene. Rusă. A participat la peste 40 de conferințe științifice în țară și în străinătate. Textul reprezintă cuvântul introductiv la volumul omagial Nicolae Matcaș – 80. Risipă și măsură, Biblio- teca Municipală „B. P. Hașdeu”, Chișinău, 2020. AVANPREMIERĂ EDITORIALĂ 63 Scrisul și lectura aveau să devină prietenii săi devotați, pe care nu îndrăznește să-i trădeze nici până în prezent. Ordinea și exactitatea care traversează scrisul lui Nicolae Mătcaș își trag seva din rigoarea și gustul autorului nu doar pentru științele umanis- te, ci și pentru științele exacte, încă din perioada când își lua, în 1967, doctoratul, cu o specializare pe care rar tânăr din republică și-o închi- puia la vremea ceea: „Lingvistică matematică, structurală și aplicată”. Intră deci în școala doctorală (cu adevărat școală!) a reputatului roma- nist și specialist în lingvostatistică prof. Raymund Piotrowski, care îi dezvăluie misterele unei științe riguroase, dar fascinante, cu legități ce funcționează în limbaj mai ceva ca în alte discipline. „Şcolirea” o face în centrul cultural al lumii slave – Leningradul de altădată, Sankt-Pe- tersburgul de azi, cu o temă care viza limbile romanice! Susține acolo cu brio o serioasă teză de doctor în filologie cu aplicarea metodelor matematice la studierea faptelor de limbă. Anume din afara romanității providența lucra la curajul tânărului de a lupta pentru romanitatea lim- bii române, atitudine promovată cu toată seriozitatea de dascălul său de origine slavă. Şi tot atunci, cu siguranță, se puneau bazele viitoarelor pârghii ale unui nou spațiu, virtual de astă dată, înțesat cu biți și pixeli, care este internetul prezentului, spațiu în care statisticile debordează, însoțind tot ce mișcă pe întreg întinsul webului. Dar pe atunci încă nu avea să se știe. Văzut ca o construcție dinamică, fabuloasă și dementă, haotică și ordonată, webul e tehnologie, instrument și poezie. Şcoala de învățământ superior, sărăcuță în mijloace și materiale didacti- ce, își aștepta răbdătoare tinerii trimiși la studii. Un pod virtual de scri- sori de dragoste (poate le încredințează cuiva dl profesor până la urmă, pentru editare?) creștea între El, studiosul, și Ea, tânăra lui soție, cu un copil mic în brațe, rămasă acasă, într-un cămin studențesc. Depărtarea, cel mai bun leac al dragostei. Întors la baștină, ajunge, în scurt timp, decan al Facultăţii de Litere a Institutului Pedagogic (actuala Univer- sitate Pedagogică) „Ion Creangă” din Chișinău. Primele experiențe au fost cele de elaborare, cu multe elemente de noutate, a manualului de limbă maternă pentru clasa a 6-a, semnat împreună cu bălțeanul Ilari- on Matcovschi, manual care a cunoscut peste 10 ediții. Penuria de ma- teriale didactice pentru institute și universități îl determină, pe el și pe colegii săi de breaslă, să scrie primele cursuri de Fonetică, Lexicologie, 64 ROMÂNĂ Morfologie și Sintaxă, primele dicționare care preluau experiența lexi- cografiei românești, și cu ele au fost dăscălite câteva generații de filo- logi. Adăugăm acestor cursuri universitare alte două volume de căpătâi pentru formarea simțului limbii: Probleme dificile de analiză gramatica- lă (1978) și Școală a gândului. Teoreme lingvistice (1982). Apetitul său interdisciplinar pentru lingvistică și matematică avea să dea roade mai cu seamă în elaborarea unor cursuri temeinice pentru formarea filo- logilor: Introducere în lingvistică (1980) și Lingvistica generală (1985) (pe care am avut bucuria și onoarea să le ascult prin anii 1984-1988), scrise împreună cu acum regretații profesori Ion Dumeniuk și Silviu Berejan. Acestea două, de un curaj și o ținută nemaiîntâlnite pe atunci (da, pot fi criticate azi anumite accente ideologizate ale vremii, dar câte alte accente – cu ecouri pe termen lung – au fost puse atunci în acele izbucniri intelectuale!), sunt parte a patrimoniului filologic autohton. Peste ani, când se va dedica definitiv poeziei, își va rosti cuvântul ro- tunjit în forme exacte precum sonetul, specie spre care l-a împins formația sa lingvistică îngemănată cu matematica. O conjugare fericită stă la temelia scrisului său științific, publicistic, eseistic și poetic, în- semnând nu doar talent nativ, ci și muncă de plugar al limbii. Intelec- tualul cu sânge de țăran asemuiește ceea ce era în genele sale cu ceea ce l-au învățat acestea: Țăranul ce-i? Un aprig sonetist./ Se-ntrece-n trebi cu neamul de albine./ Din urmă-i curg catrene și terține/ Și rime-ncinse-n scoarță și batist.// Un mod firesc de viață, nu un chin e/ Sisifica-ndârjire de-alpinist./ (…)/ Compune rânduit, pe îndelete.// În toamnă-și umple podul cu sonete,/ Le spilcuie-n canafuri și brocarte,/ Postându-le pe socluri într-o carte (B, II, p. 246) (citatele se dau din colecția Opera Omnia a autorului, apărute în 2016). Comunitatea științifică și-l apropriază, apreciindu-i sârguința și dedicația. Munca în echipă, conștiincioasă și pedantă, la elaborarea dicționarelor i-au înțesat memoria cu neologisme, arhaisme, cuvinte livrești, cuvinte rare, argotice și regionale, pe care, mai târziu, le va ri- sipi peste tot în poezia sa. Se știe că, bunăoară, DELM-ul din 1985, în special volumul II, la care a pus umărul împreună cu elita filologică a vremii, a făcut o mică revoluție în spațiul nostru. Sunt și ele dovada acelei exactități matematice de care are nevoie orice lexicograf (priete- nul sau, acad. Silviu Berejan, spunea că nu există nimic mai dificil decât AVANPREMIERĂ EDITORIALĂ 65 munca asupra dicționarelor, când autorul este de-a dreptul „torturat de conștiința imperfecțiunii”). Or, perfecțiunea se asociază cu ordinea, repetiția, rânduirea, rostul. Opera sa lingvistică a beneficiat de prețuirea tuturor colegilor de breaslă de la Chișinău, de la catedră sau de la academie: Silviu Berejan, Anatol Ciobanu, Elena Belinschi, Gheorghe Popa, Ion Melniciuc, Gheorghe Rusnac, Ion Ciornâi, Petru Butuc, Maria Cosniceanu, Teo- dor Cotelnic, Anatol Eremia, Vitalie Marin, Vlad Pâslaru, Vlad Pohilă. 1989. Se apropia cea mai intensă și mai solicitantă perioadă din viața celui care urma să devină un tribun – perioada de renaștere națională a basarabenilor intrați de mai multe decenii în somnul letargic. Contras- tul flagrant dintre vorba miezoasă a clasicilor și vorba schingiuită din stradă și din instituții alimentau în inima lui revolta pentru nedreptatea care se făcea limbii materne și pe care chiar el, profesorul de la catedră, era obligat să o cultive studenților. Publicase deja primele atitudini față de soarta limbii basarabenilor în presa vremii. Buna reputație și competența Domniei Sale îi aduc în anul de glorie al LIMBII ROMÂ- NE DIN BASARABIA – o funcție nesperată la acea vreme pentru un dascăl de la facultate – cea de Secretar al unei (importante) Comisii in- terdepartamentale pentru problemele istoriei și perspectivele dezvol- tării limbii, numite la acea oră – moldovenești –, comisie care a făcut istorie. Ce departament sau comisie ar mai putea face azi un serviciu la fel de important limbii române? Abia după ce, în anul de grație 1989, limba română/moldovenească obținuse statutul de limbă de stat, începea adevărata și dificila luptă pentru ÎNVĂȚAREA acesteia, pentru însușirea regulilor de vorbire și de scriere a limbii române standard. Cetățeanului de rând multe lu- cruri îi rămâneau neclare, de aceea a fost nevoie să i se explice limpede și argumentat ce înseamnă: statutul de limbă de stat al limbii materne, unitatea de limbă moldo-română și necesitatea revenirii la grafia latină. În acest scop semnează, inclusiv împreună cu lingvistul și profesorul Ion Dumeniuk, om de rară onestitate și patriot cu alese virtuţi, zeci de studii și articole, îmbinând sau alternând cu abilitate caracterul pro- fund știinţific cu caracterul didactic și cognitiv, urmărind să fixeze de- finitiv în conștiinţa tuturor categoriilor sociale ideea limbii romanice unice în această parte a Europei –