antiscrisori FLORENTIN SMARANDACHE Dragă domnule Rotaru (antiscrisori) 1 S.C. TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA S.R.L. Bucureşti, Drumul Taberei nr.26/119; Tel./fax: 4 0214138434; 0721034081, 0722972522, [email protected], O.P- 66, ghişeul nr.1, C.P. 58-14, Cod poştal 061355; www.tempusdacoromania.ro, www.academiadacoromana.ro, Copyright 2011 © All rights reserved TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA şi FLORENTIN SMARANDACHE Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României SMARANDACHE, Florentin Dragă domnule Rotaru / Florentin Smarandache. - Bucureşti : Editura Dacoromână TDC, 2011 ISBN 978-973-7782-88-5 Ediţie îngrijită de Geo Stroe Coperta : Florentin Smarandache Culegere computerizata: Daniela Albu T E M P U S D A C O R O M Â N I A C O M T E R R A - o editură dacoromânească pentru timpul dumneavoastră ! Printed in Romania 2 CUPRINSUL Prefaţa:Un mare cărturar şi om de suflet, ION ROTARU........ 4 (anti)Scrisori către Ion Rotaru 9 1. Craiova, 13 ianuarie 1987 ......................................... 10 2. Scrisoarea a III-a, Craiova, 27 ianuarie - 02 februarie 1988 18 3. Scrisoarea a IV-a, Craiova, 20 februarie 1988 .......... 33 4. Scrisoarea a V-a, Craiova, 27 martie 1988. ............... 36 5. Craiova, 02 iunie1988 ................................................ 41 6. Scrisoarea a XIII-a, Craiova,13 iunie 1988.. .............. 55 7. Scrisoarea a XX-a, Craiova, 22 iunie - 22 iulie1988 .. 62 8. Phoenix, 20 aprilie 1990 ............................................. 78 9. Phoenix, 07 august 1990 ............................................. 79 10. Phoenix, 31 mai 1990 ................................................ 84 11. Phoenix, 26 septembrie 1990 ..................................... 86 12. Phoenix, 07 octombrie 1990 ...................................... 87 13. Phoenix, 17 octombrie 1990 ...................................... 90 14. Phoenix, 10 decembrie 1990 ...................................... 91 15. Phoenix, 29 decembrie 1990 .................................... 93 16. Phoenix, 04 ianuarie 1991 ......................................... 94 17. Phoenix, 13 februarie 1991 ........................................ 95 18. Phoenix, 22 martie 1991 ............................................. 96 19. Phoenix, 29 martie 1991 ............................................ 99 20. America, 19 iulie 1991 .............................................. 100 21. Phoenix, 19 august 1991 ............................................ 101 22. Phoenix, 01 noiembrie 1991 ....................................... 105 23. Phoenix, 15 aprilie 1992 ........................................... 106 24. Phoenix, 22 mai 1992 ................................................. 107 25. Phoenix, 31 mai 1992 ................................................ 109 26. Scrisoare paradoxistă ................................................. 112 27. Scrisoare nedatată 1 ................................................... 116 28. Scrisoare nedatată 2 ................................................... 118 3 Un mare cărturar şi om de suflet, ION ROTARU De la începutul anului 1988 am purtat o corespondenţă “înverşunată” - aş îndrăzni să afirm, experimentală, avangardistă cu prof. univ. dr. Ion Rotaru (n. 11 septembrie 1924, Valea lui Ion, Bacău - d. 18 decembrie 2006, Bucureşti), şeful Catedrei de Limbă şi Literatură Română de la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti. Apăruse o carte de istorie literară, semnată de dumnealui, în librăriile din ţară, şi m-am grăbit să-i scriu si eu istoricului literar. Nu credeam c-o să-mi răspundă! Omul Rotaru s-a dovenit modest, popular, deschis, şi de-o cultură enciclopedică. A publicat opera sa de căpătâi: O Istorie a literaturii romane de la origini pana in prezent", editia a II-a (2009) - tiparita de Fundaţia "Academia DacoRomână", sub coordonarea Preşedintelui acesteia Dr. Geo Stroe, având ca motto "De 2000 de ani aşteptăm la porţile orientului fără să ne dăm seama că, de fapt, de 2000 de ani suntem (în) EUROPA..." . M-a cuprins şi pe mine în această capodoperă: Florentin Smarandache parintele paradoxismulu (pp. 951-954). “Această carte a cărţilor culturii noastre, biblia literaturii române, este cea mai amplă, voluminoasă, dar şi cea mai reprezentativă, mai riguroasă şi obiectivă lucrare de sinteză a culturii române tipărite până în prezent în România.” (Dr. Geo Stroe) O ediţie anterioară se tipărise în anul 2006. Editorul său, dr. Geo Stroe, Preşedintele Academiei şi Editurii DacoRomâne, afirma în postfaţa acestei lucrări monumentale că: nu întâlnise om mai fericit ca Ion Rotaru când şi-a văzut munca de-o viaţă publicată. La câteva zile autorul a şi trecut în lumea celor veşnici… 4 Spre deosebire de unii critici şi istorici literari care şi-au alcătuit listele de scriitori pe motive politice, ideologice, sau de simpatii ori antipatii (după cum afirma cunoscutul eseist şi scriitor din exil Corneliu Florea), profesorul Ion Rotaru – un om cu-o inimă largă - a fost neutru, incluzând în istoria sa creatorii literari indiferent de orientările lor spirituale şi indiferent de grupările literare (găştile) din care făceau parte. Modestia lui se arată din titlu: el scrie “o istorie a literaturii”, nu “istoria literaturii” după cum a şi declarat într-un interviu la WordPress (http://ionrotaru.wordpress.com/). Arată, aşadar, subiectivismul selecţiei ţi prezentării scriitorilor. În 1947 Ion Rotaru urmase cursul de Axiomatică al vestitului profesor Dan Barbilian (Ion Barbu), care nu i-a plăcut, şi-atunci s-a mutat la filologie (1947-1952), unde a fost studentul preferat al marelui critic literar George Călinescu. Apoi a trecut examenul de aspirantură cu brio şi s-a înscris la doctorat (erau doar două locuri pe țară; pe-al doilea l-a prins scriitorul Dumitru Micu de la Cluj). Teza sa de doctorat a fost tot despre „O istorie a literaturii române, de la origini până în 1940”, devenind şi opera sa cea mai cunoscută (a publicat vol. I-II, 1971-1972). Ion Rotaru fusese repartizat ca profesor în Satul Fundu (parcă ironic toponim!), comuna Gh. Buzdugan (azi Gheorghe Doja), la 18 km de Bacău. Şi eu eram fiu de ţăran, ca ţi el, vroind să scap de <neagra ţărănie>, după cum foarte plastic se exprimase domnul Rotaru, taică-meu lucrând ca mecanic tot la <colectiv>… . Ca un omagiu adus acestui mare cărturar, şcoala din satul său natal, Valea lui Ion, poartă numele său, Şcoala “Ion Rotaru”, iar anual se organizează deplasări în grup de către Academia DacoRomână la mormântul prof. I. Rotaru din comuna Blăgeşti, 5 judeţul Bacău, precum Şi un Simpozion naţional de teorie, istorie şi critică literară intitulat „Ion Rotaru”. L-am vizitat de multe ori în casa dumnealui din Str. Popa Savu, nr. 50, din capitală. Veneam de la Craiova cu trenul până la Gara de Nord, apoi cu metroul până la Piaţa Victoriei, şi de-acolo tot cu metroul la Piaţa Aviatorilor. Ne retrăgeam apoi în mansarda lui burduşită cu cărti: pe rafturi, pe tocul fereastrei, pe lângă pat – un imperiu livresc! Dar el ştia fiecare volum unde este. Ore în şir îmi făcea prelegeri de literatură română veche [publicase două volume importante în domeniu: Valori expresive în literatura română veche (1976), şi Literatura română veche (1981)] - în vreme ce ne serveam cu câte-un pahar de vin roşu, deşi pe mine mă interesau mai degrabă avangardele şi experimentele literare. Însă îl ascultam şi mă gândeam cum să folosesc perimatul în modernism, cum să conectez ariergardismul (vorba lui Eugen Evu) şi avangardismul… Eu eram nemulţumit de situaţia mea (în acel an, 1988, în septembrie aveam să fug în Turcia, în lagărul de refugiaţi politici, unde am aşteptat până în martie 1990 viza de emigrare în America – perioadă în care corespondenţa noastră s-a întrerupt)… nu puteam publica nici manuscrise de matematică, nu puteam expedia scrisori în străinătate. El mă încuraja: “Las’ c-o să vină şi timpul tău… Scrie, citeşte…” Înnoptam la el - fiindcă ne întindeam la discuţii până târziu. Îmi povestea multe culise de istorie şi critică literară românească, despre viaţa literară bucureşteană, despre diverşi scriitori contemporani… Eu îl iscodeam, el îmi răspundea franc, binevoitor… 6 Puţini oameni mari erau aşa deschişi ca dânsul. Modestia profesorului universitar Ion Rotaru m-a atras cel mai mult. Întâlnisem în viaţa mea zbuciumată şi alte personalităţi româneşti sau străine; unii aşa de înfumuraaaţi... de nu le ajungeai la vârful nasului!... parcă ar fi fost buricii pâmântului şi lumea nu ar fi putut exista fără ei!... dar aceştia, de fapt, închizându-se în ei îşi ascundeau goliciunea culturală, sufletească. Şi după emigrarea mea în America, întorcându-mă în vizite prin ţară, de la Otopeni trăgeam fie la vărul meu, graficianul Victor Moraru care locuia în Drumul Taberei şi-mi ilustrase trilogia teatrală pentru copii “Întâmplări cu Păcală”, fie la domnul Rotaru acasă. Apoi ne scriam… ANTISCRISORI... în răspăr, în contra-sens, jucându-ne uneori în epistole, cu critici şi autocritici, exagerări şi ameninţări de formă, cu aluzii, ironii, chiar şi cu absurdităţi... experimente lingvistice… anagramări, deturnări de sensuri… Permanentul sentiment de nemulţumire, frustrare, tristeţe şi revoltă se desprinde din epistole – ca o terapie psihicăăă... Bine că n-au căzut scrisorile pe mâna autorităţilor! Exprimări - totuşi - din suflet, din suferinţă, din admiraţie pentru personalitatea istoricului literar ION ROTARU… care nu se supăra din cauza insolenţelor mele, care nu-mi lua în nume de rău rătăcirile avangardiste, stilul paradoxist pe alocuri... Scrisorile sale, de pe când eram în ţară, le-am depus la Muzeul Literaturii Române din