INDICE GENERAL 1990–2020 Peste 3200 titluri, ordonate alfabetic după numele autorului şi anul de publicare a primei ediţii Indicele nu conţine titlurile publicate de editurile Humanitas Educaţional, Humanitas Multimedia, Humanitas Fiction şi Humanitas Digital. ***, Biblia după textul ebraic: Exodul. Leviticul, colecţia „Humanitas ***, Oglinda fermecată, colecţia „Humanitas Junior/ora de culcare“, clasic“, 2019 2003 ***, Biblia după textul ebraic: Geneza, colecţia „Humanitas clasic“, ***, O zi din viaţa Deliei: Aşa cum le‑a povestit‑o trimişilor noştri spe‑ 2017 ciali, colecţia „Humanitas Junior“, 2017 ***, Blazoanele anatomiei feminine: Poeţi francezi ai Renaşterii în tradu- ***, Pana lui Finist Şoimanul, colecţia „Humanitas Junior“, 2018 cerea lui Şerban Foarţă, 2004 ***, Pentru un viitor împreună, 2009 ***, Bomba drogurilor, 1991 ***, Popol Vuh: Cartea maya a zorilor vieţii, 2000 ***, Bucureştiul meu, 2016 ***, Poveste despre maimuţe, colecţia „Humanitas Junior/ora de cul- ***, Cartea lui Iov. Ecleziastul. Cartea lui Iona. Cartea lui Ruth. Cânta- care“, 2003 rea cântărilor: Traduse şi comentate de Petru Creţia, 2009 ***, Repere I, 2003 ***, Casele vieţilor noastre, 2014 ***, Repere II, 2003 ***, Cele mai frumoase pagini din Filocalie, colecţia „Humanitas clasic“, ***, Repere III, 2003 2018 ***, Repere 1/2004, 2004 ***, Commedia italiana del Rinascimento/Comedia italiană din Renaş- ***, Scurtă cronică a Annei Magdalena Bach, colecţia „Contrapunct“, tere I, colecţia „Biblioteca italiana“, 2012 2007 ***, Commedia italiana del Rinascimento/Comedia italiană din Renaş- ***, Studia Phaenomenologica, vol IV, nr. 1–2/2004, Varia. Issues on Bren- tere II, colecţia „Biblioteca italiana“, 2012 tano, Husserl and Heidegger, colecţia „Studia Phænomenologica“, ***, Constituţia din 1923 în dezbaterea contemporanilor, 1991 2004 ***, Studia Phaenomenologica, vol. III, nr. 3–4/2004, colecţia „Studia ***, Crezul, Tatăl nostru în zece limbi, 2000 Phænomenologica“, 2004 ***, Cum să fii fericit în România, 2017 ***, Studia Phaenomenologica, vol. IV, nr. 3–4/2004, The Ocean of For- ***, Dalí, 2006 getting: Alexandru Dragomir, A Romanian Phenomenologist, colec- ***, „Dragă Domnule şi prietene…“: Scrisori către Arsène Henry, minis- ţia „Studia Phænomenologica“, 2005 tru al Franţei la Bucureşti (1897–1904) de la Sabina Cantacuzino, ***, Studia Phaenomenologica, vol. V/2005, Translating Heidegger’s Sein Clara Haskil, Maria Pillat, Anna Kretzulescu Lahovary, Maria Can- und Zeit, colecţia „Studia Phænomenologica“, 2005 tacuzino şi Olga Cantacuzino‑Miclescu, colecţia „Memorii/Jur- ***, Studia Phaenomenologica, vol. VI/2006, A Century with Lévinas. No- nale“, 2018 tes on the Margin of his Legacy, colecţia „Studia Phænomenologica“, ***, Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvîrşirii 6, seria „Religie“, 1997 2006 ***, Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvîrşirii 1, seria „Religie“, 1999 ***, Studia Phaenomenologica, vol. VII/2007, Jan Patockaˇ and the Euro- ***, Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvîrşirii 2, seria „Religie“, 1999 pean Heritage, colecţia „Studia Phænomenologica“, 2007 ***, Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvîrşirii 3, seria „Religie“, 1999 ***, Studia Phaenomenologica, vol. VIII/2008, Phenomenology and Li- terature, colecţia „Studia Phænomenologica“, 2008 ***, Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvîrşirii 7, seria „Religie“, 1999 ***, Studia Phaenomenologica, vol. IX/2009, Michel Henry’s Radical Phe- ***, Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii 5, seria „Religie“, 2001 nomenology, colecţia „Studia Phænomenologica“, 2009 ***, Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvîrşirii 4, seria „Religie“, 2000 ***, Studia Phaenomenologica X/2010, colecţia „Studia Phaenomeno- ***, Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvîrşirii 8, seria „Religie“, 2002 logica“, 2010 ***, Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvîrşirii 9, seria „Religie“, 2002 ***, Studia Phaenomenologica XI/2011, colecţia „Studia Phaenomeno- ***, Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvîrşirii 10, seria „Religie“, 2008 logica“, 2011 ***, Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvîrşirii 11, seria „Religie“, 2009 ***, Studia Phaenomenologica XII/2012, colecţia „Studia Phaenomeno- ***, Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvîrşirii 12, seria „Religie“, 2009 logica“, 2012 ***, Gustav Klimt, colecţia „Albume de artă“, 2006 ***, Studia Phaenomenologica XIII/2013, colecţia „Studia Phaenome- nologica“, 2013 ***, Hokusai, colecţia „Albume de artă“, 2007 ***, Studia Phaenomenologica XIV/2014, colecţia „Studia Phaenome- ***, Întrebări pentru sfârşit de mileniu: Convorbiri cu Le Monde, 1992 nologica“, 2014 ***, Johannes Vermeer, 2007 ***, Studia politica, vol. IV, nr. 1, colecţia „Studia Politica. Romanian ***, La novella italiana del Rinascimento/Nuvela italiană din Renaştere, Political Science Review“, 2004 colecţia „Biblioteca italiana“, 2007 ***, Studia politica, vol. IV, nr. 2, colecţia „Studia Politica. Romanian ***, Legenda florii aurite, colecţia „Humanitas Junior“, 2003 Political Science Review“, 2004 ***, Legenda primelor lămpi, colecţia „Humanitas Junior“, 2003 ***, Studia politica, vol. IV, nr. 3, colecţia „Studia Politica. Romanian ***, Leonardo Da Vinci, colecţia „Albume de artă“, 2006 Political Science Review“, 2004 ***, .lit: 16 prozatori români de azi, colecţia „Scriitori români contempo- ***, Studia politica, vol. IV, nr. 4, colecţia „Studia Politica. Romanian rani“, 2018 Political Science Review“, 2004 ***, Mică enciclopedie a sănătăţii familiei, colecţia „Humanitas practic ***, Yara, zâna apelor, colecţia „Humanitas junior/ora de culcare“, 2003 “, 2001 ***, Zece pentru România, 2005 ***, Modigliani, colecţia „Albume de artă“, 2007 ***, Nuvela italiană din perioada barocului, colecţia „Biblioteca itali- ana“, 2010 1 Abatele Pierre, Doamne, de ce?: Convorbiri cu Frédéric Lenoir, 2006 Liana Alexandru, Băiatul care nu credea în Moş Crăciun, colecţia „Hu- Gilbert Abraham-Frois, Economia politică, seria „economie“, 1994 manitas Junior“, 2019 Mireille Abramovici, Pe urmele tatălui: O poveste de iubire, colecţia Dan Alexe, Dacopatia şi alte rătăciri româneşti, 2015 A „Memorii/Jurnale“, 2017 Dan Alexe, Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase, 2014 David Abulafia, Marea cea mare: O istorie umană a Mediteranei, colec- Vladimir Alexe, Tainele serviciilor secrete: Pe urmele războiului din um- ţia „Istorie“, 2014 bră. Confruntarea dintre Abwehr şi serviciile secrete an glo‑americane Peter Ackroyd, Ultimul testament al lui Oscar Wilde, colecţia „Cartea în preajma şi în timpul celui de‑al doilea război mondial, 1990 de pe noptieră“, 2007 Ana Alfianu, Val şi Cetatea Sufletelor, colecţia „Humanitas Junior“, Arşavir Acterian, Jurnal 1929−1945/1958−1990, colecţia „Me morii/ 2017 Jurnale“, 2008 Dante Alighieri, Divina Comedia. Inferno / Divina Comedie. Infernul, Jeni Acterian, Jurnalul unei fiinţe greu de mulţumit, colecţia „Me morii/ colecţia „Biblioteca italiana“, 2012 Jurnale“, 1991 Dragoş Paul Aligică, Tranziţii economice: Convorbiri cu Nicolas Spulber, Jeni Acterian, Jurnalul unei fete greu de mulţumit, colecţia „Me morii/ colecţia „Memorii/Jurnale“, 2004 Jurnale“, 2007 Dragoş Paul Aligică, Ionuţ Sterpan, Dreapta intelectuală: Teorii şi şcoli de Jeni Acterian, Jurnalul unei fete greu de mulţumit (ediţie integrală), co- gândire occidentale, colecţia „Cultura libertăţii“, 2011 lecţia „Memorii/Jurnale“, 2015 Nicholas Allen, Unde‑a dispărut Pişpirel?, colecţia „Humanitas Junior“, Robert Adam, Două veacuri de populism românesc, colecţia „Istorie“, 2017 2018 Woody Allen, Anarhie pură, colecţia „Râsul lumii“, 2008 Céline Adam, Mario Chaput, Cum să ai un abdomen plat. Indici de Woody Allen, Apărarea invocă nebunia: Proză completă, colecţia „Râ- masă corporală, sfaturi practice şi reţete, colecţia „Humanitas prac- sul lumii“, 2010 tic“, 2009 Isabel Allende, Casa spiritelor, colecţia „Raftul întâi“, 2004 Diana Adamek, Dulcea poveste a tristului elefant, colecţia „Scriitori ro- Isabel Allende, Eva Luna, serie de autor, 2006 mâni contemporani“, 2017 Isabel Allende, Fiica norocului, 2002 Courtney Adamo, Esther van de Paal, 9 luni, colecţia „Humanitas Ju- Isabel Allende, Oraşul fiarelor, colecţia „Humanitas Junior“, 2018 nior“, 2019 Isabel Allende, Pădurea pigmeilor, colecţia „Humanitas Junior“, 2018 Richard Adams, Watership Down, 2012 Isabel Allende, Portret în sepia, colecţia „Raftul întâi“, 2003 Adonis, Houria Abdelouahed, Islamul şi violenţa, colecţia „Istorie“, Isabel Allende, Regatul Dragonului de Aur, colecţia „Humanitas Ju- 2016 nior“, 2018 Ştefan Afloroaei, Metafizica noastră de toate zilele: Despre dispo ziţia Isabel Allende, Ţara mea inventată, serie de autor, 2005 speculativă a gândirii şi prezenţa ei firească astăzi, 2009 Isabel Allende, Zorro: începe legenda, serie de autor, 2006 Ştefan Afloroaei,Privind altfel lumea celor absurde, 2013 John Allyn, Povestea celor 47 de ronini, colecţia „Nipponica“, 2007 Giorgio Agamben, Prietenul, 2012 Niccolò Ammaniti, Mie nu mi‑e frică, colecţia „Raftul întâi“, 2006 Giorgio Agamben, Nuditate, colecţia „Eseu“, 2015 Regina Ana a României, Un război, un exil, o viaţă, colecţia „Casa Re- Giorgio Agamben, Stanţe: Cuvântul şi fantasma în cultura occidentală, gală“, 2000 colecţia „Eseu“, 2015 Emil Andreev, Râul de sticlă, colecţia „Cartea de pe noptieră“, 2011 Giorgio Agamben, Deschisul: Omul şi animalul, colecţia „Eseu“, 2016 Cristian Andrei, Lecţii particulare 1, colecţia „Humanitas practic“, 2001 S.Y. Agnon, Tâlcul tuturor faptelor: Povestiri hasidice, 2016 Cristian Andrei, Lecţii particulare 2, colecţia „Humanitas practic“, 2001 Ştefan Agopian,
Details
-
File Typepdf
-
Upload Time-
-
Content LanguagesEnglish
-
Upload UserAnonymous/Not logged-in
-
File Pages36 Page
-
File Size-