ION DUMITRESCU VIAţA ŞI OPERA POETULUI DIMITRIE IOV Bucureşti Abstract The author of the article puts into circulation a series of unpublished data about the life and work of the poet, writer and publicist Dimitrie Iov (1888-1959), who moved to Chisinau after the 1916-1918 war. He dedicated himself to reviving of the Romanian consciousness in Bessarabia as a journalist in publications: „Sfatul tari”, „Renasterea Moldovei”, „Biblioteca copiilor si a tinerimii”, „Cuvantul nostru”, „Basarabia de sus”, „Izbanda” etc., as a manager of the theatre called Romanian Dramatic Company from Chisinau (1918-1919), or as a general inspector of arts in Bessarabia, either as a prefect of Soroca, an MP and a senator, either through his books inspired from realities of Bessarabian life, etc. Keywords: life, work, Bessarabia, testament, Security. Am crezut multă vreme că poetul Dimitrie Iov s-a născut şi a crescut în Basarabia, pentru că aproape toată creaţia sa literară, atât cât a fost, este bântuită de nostalgia întinderilor dintre Prut şi Nistru. Nu! Dimitrie Iov nu a fost basarabean, dar s-a identificat cu oamenii locurilor până la pierderea propriei sale specificităţi. Numele de Iov, parcă predestinat, vine de la ebraicul „Iubo”, care se traduce prin „cel duşmănit, cel persecutat” (personaj biblic), care a dat numele unei cărţi din Vechiul Testament, denumită „Cartea Iov”, ce tratează tema suferinţei şi în care, în final, se întreabă: De ce suferă omul drept pe pământ? Şi Dimitrie Iov a suferit parcă prea mult. Încercând să creionez un succint portret vorbit, trebuie să precizez că poetul s-a născut în satul Uricani din comuna Flămânzi, judeţul Botoşani, la 22 martie 1888. A fost unul din cei 12 copii ai Ecaterinei şi Toader Iov, mici comercianţi rurali. După ce a terminat şcoala primară în satul natal a făcut Şcoala Comercială Superioară din Iaşi, pe care a absolvit-o în anul 1907, exact în anul în care s-a aprins scânteia răscoalei din Flămânzi, la care şi el a participat. Printre cei 11 fraţi, Gheorghe a ajuns căpitan activ în armată şi a inventat un brâu, pe care l-a brevetat, fiind purtat de cei suferinzi de lombosciatică. În calitate de poet şi prozator D. Iov a dat literaturii române următoarele zece volume de proză şi poezie: Moartea regelui Carol (1915), În lunca Trotuşului (1923), Amintiri din lacrimi (1932); Duduia Adela (1932), Privelişti basarabene (1941), Gospodarul din 46 Metaliteratură, anul XII, nr. 1-2 (29), 2012 Orhei (1942), D-aia n-are ursul coadă (1943), Covor basarabean (1943), Biruitorii de la Ţiganca (1943), Moldova de la Nistru (1943). În anul 1916, pe când avea numai 18 ani, a fost trimis de Constantin Mille în Basarabia, ca reporter al ziarelor Universul şi Dimineaţa, pentru Basarabia, unde a locuit, cu intermitenţe, până în anul 1940. În anul 1918 a contribuit activ, alături de Pan Halippa, Ion Inculeţ şi Ion Buzdugan, la unirea Basarabiei cu ţara-mamă, România. În timpul guvernării averesciene, între anii 1926-1927, Dimitrie Iov a fost prefect al judeţului Soroca, iar în anul 1931 a fost ales deputat al aceluiaşi judeţ. Tot în acel an a fost arestat pentru că a protestat prin telegrame adresate regelui, guvernului şi parlamentului împotriva executării a cinci tineri evrei comunişti şi un creştin care încercaseră să treacă frontiera în Ucraina, motiv pentru care a fost suspectat şi el de Siguranţa Statului că ar fi comunist. La Chişinău colaborează la publicaţiile „Sfatul ţării”, „Renaşterea Moldovei”, „Cuvântul nostru”, „Basarabia de sus”, „Răsăritul”, „Viaţa Basarabiei”, „Gazeta Basarabiei”, „Pagini basarabene” etc. Concomitent colaborează şi la ediţiile bucureştene „Curentul”, „Flacăra”, „Universul Literar”, „Ramuri” ş. a. Dimitrie Iov a fost înregimentat în mai multe partide politice, precum cele conduse de Alexandru Averescu, A.C. Cuza, Nicolae Iorga, Petre Ghiaţă şi a făcut parte chiar din Frontul Renaşterii înfiinţat de regele Carol al II-lea. La cedarea Basarabiei din 1940 şi-a abandonat strânsura sa în mulţi ani de zile şi s-a refugiat la Iaşi, unde a îndeplinit între anii 1941-1944 funcţia de director al Teatrului Naţional din acest oraş. L-am văzut pentru prima dată pe poetul Dimitrie Iov în anul 1942, în Caransebeş, pe când eram elev în clasa a V-a de liceu, unde a organizat împreună cu Ion Minulescu, Alexandru Cazaban şi Ion Popescu Negură o seară literară, cu taxă de intrare, în cadrul căreia fiecare participant a recitat sau citit din producţia literară proprie. Îmi amintesc că Ion Minulescu a recitat, printre altele, poeziile Acuarelă localizată în Huşi şi Glasul Morilor, cum nici cei mai reputaţi actori nu l-au egalat, iar Dimitrie Iov a recitat poeziile „Au înflorit castanii în Soroca”, Frumoaselor femei basarabence şi Rotundă formă are ţara mea, pe care le-a inclus în volumul intitulat Covor basarabean, publicat în anul 1943, incluzând 56 de gravuri aparţinând graficienilor Th. Kiriakoff şi Soroceanu. Acest volum, tipărit în condiţii excepţionale, l-am văzut foarte târziu, numai la Biblioteca Academiei Române, dăruit de autor, cu dedicaţie, prozatorului Liviu Rebreanu. A doua şi ultima oară l-am întâlnit pe Dimitrie Iov pe bulevardul Regina Elisabeta din Bucureşti în anul 1945, pe când eram student la Drept. Urca îngândurat de la Cişmigiu spre Casa Armatei. Purta o pălărie gri-închis cu boruri mari, aşa cum purta Mihail Sadoveanu şi Nicolae Crevedia. Sub regimul comunist Dimitrie Iov a suportat toate umilinţele posibile, Cu doi ani înainte de arestare a făcut imprudenţa să-şi întocmească testamentul pe care l-a intitulat Dorinţa mea, ce a constituit principala probă în procesul înscenat de Securitate. Metaliteratură, anul XII, nr. 1-2 (29), 2012 47 În preambulul testamentului a consemnat următoarele date: întrucât la 67 de ani omul trebuie să fie pregătit, căci nu se ştie când poate porni pe drumul cel veşnic, azi marţi 13 decembrie 1955, dispun: „Lac executori testamentari ai sărăciei mele pe poeţii şi prietenii mei Virgil Carianopol şi Octav Sargeţiu. Deşi am ocupat atâtea mari demnităţi, n-am reuşit în viaţă nu să agonisesc averi, ci măcar o bojdeucă cu o singură cameră să am. Am fost un om cinstit, drept, corect, atât în viaţa publică, cât şi-n viaţa privată. Las rudelor mele, câte le mai am şi mulţilor mei prieteni un nume de om cum se cade şi de care nu se pot ruşina”, apoi îşi enumără dorinţele astfel: Să fie înmormântat în cimitirul Bellu, în parcela scriitorilor şi să i se pună la cap o cruce albă de marmură (dând indicaţii ce să se scrie pe o parte şi alta a crucii). Din drepturile de autor să se cumpere cărţi pentru premierea elevilor din comuna Flămânzi. Cărţile ce mi-a rămas din refugiu să fie donate aceleiaşi şcoli. Las manuscrisele, corespondenţa cu scriitorii şi fotografiile, nepotului meu Titel Bunea şi gospodarului Ilie Guţu, din Bolintinul din Deal, scriitorului Octav Sargeţiu, învăţătorului Petre Sima din comuna Jilava, precum şi unei maici de la Mănăstirea Ţigăneşti (cu siguranţă toţi aceştia le-au dat foc, pentru că nu li s-a mai dat de urmă). În afară de pensie, nu las nici un manuscris soţiei mele Aglae Iov, întrucât atât cât am trăit împreună, aceasta a urât literatura mea (sunt sigur că această dispoziţie testamentară este mai degrabă menită să o pună la adăpost de persecuţiile Securităţii). Pământul luat din Basarabia, ce se află într-un plic, să-mi fie pus sub cap”. În anul 1955 Dimitrie Iov a fost arestat împreună cu alţi 11 intelectuali, printre care şi poetul Virgil Carianopol, pentru săvârşirea delictului de agitaţie publică, pedepsit de art. 327 al. 3 din Codul Penal. Cap de lot a fost medicul Munteanu Virginia, sora marelui gazetar şi proprietar al ziarului Curentul, Pamfil Şeicaru. Toţi inculpaţii au fost turnaţi la Securitate de informatorii Alexiu Vetu şi Niţu Vlaicu. Poetul Virgil Carianopol a fost poate cel mai bun prieten al lui Dimitrie Iov. La gravitatea faptelor sale incriminate de regimul comunist se suprapuneau circumstanţele agravante deduse din faptul că timp de aproape patru ani a fost ofiţer de artilerie şi în plus a mai fost înregimentat în mişcarea legionară. Prin sentinţa nr. 474 din 8 aprilie 1957, Tribunalul Militar Bucureşti, compus din căpitan de justiţie Sfetea Ion – preşedinte de complet, căpitan Tătaru Mihai şi căpitan Voican Ion – asesori populari, precum şi maior Năstase Petre – procuror de şedinţă, Dimitrie Iov a fost condamnat la trei ani de închisoare. Prin aceeaşi şedinţă, Munteanu Virginia a fost condamnată la şapte ani de închisoare, iar poetul Virgil Carianopol la cinci ani de închisoare. În fapt s-a reţinut în sarcina lui Iov că locuind în acelaşi imobil cu Munteanu Virginia, a participat la discuţii politice, cu caracter duşmănos la adresa regimului comunist, a scris imnul reacţionar Marşul Dezrobirii pe care sora lui Pamfil Şeicaru l-a pus pe note (aceasta era medic la Ministerul Sănătăţii) şi apoi l-au cântat împreună cu ceilalţi inculpaţi. 48 Metaliteratură, anul XII, nr. 1-2 (29), 2012 De asemenea a compus şi recitat poeziile Moldovă, Moldovă, şi Urâtă formă are ţara mea (se cedase Basarabia). Totodată a deţinut manuscrise cu caracter reacţionar. Dimitrie Iov a fost apărat în proces de avocaţii Aurel Ispir şi Macri Capaciorii. Aceştia au propus ca martori în circumstanţiere pe gazetarul Isac Petz şi pe actorul Constantin Ramadan, care desigur, de teamă, nu s-au prezentat în instanţă. În schimb i-a dat o referinţă cum nu se putea mai elogioasă, dramaturgul Tudor Muşătescu. Pentru executarea celor trei ani de închisoare a fost încarcerat în penitenciarul de la Gherla, unde a decedat la 22 august 1959 şi depus într-o groapă comună. Astfel, nu numai că nu a avut parte de cimitirul Bellu şi nici de cruce albă de marmură cum şi-a dorit, ci, dimpotrivă, de cele din dictonul francez: „La terre cache, l’herbe efface”.