ESEU ALEXandru BURLACU Presa literară ÎN anii ’30: Institutul de Filologie al AŞM DIRECţIA autoHtonistă Abstract Romanian literature from Bessarabia, essentially autochthonous, was conditioned by specific social and political environment: as a basis it had rich traditions and literary ideals. Regionalist periodicals advanced the local spirit through which they tried to give the local writing some original and general value. This essay, entitled as Literary press in the 1930s: the autochthonous direction, presents panoramically the situation of the Bessarabian literary press from the inter-war period. Keywords: literary press, autochthonous direction. Tradiţionalismul în literatură nu a fost unul refractar. Oscilaţiile revistelor basarabene între tradiţionalism şi occidentalism decurg dintr-o pornire de afirmare a spiritualităţii locale, evoluează constant, în consonanţă cu necesităţile imanente ale ţinutului. Deşi abundă în poliloghii doctrinare şi manifestă pe alocuri un eclectism dezarmant, revistele creează totuşi o atmosferă propice tinerilor talente, favorizând, printre multe altele, fondarea Societăţii scriitorilor basarabeni. Desigur, a reconstitui fenomenul artistic al anilor ’20-’30 în detaliile lui reprezentative, fără a dezvălui programul şi activitatea Vieţii Basarabiei, devenită un centru al mişcării spirituale, este o încercare, în bună parte, expusă riscului unei deformări inevitabile, cu atât mai mult cu cât în perioada interbelică anume revistele reprezentau unele curente ideologice, erau acelea ce determinau politica literară. Revista Viaţa Basarabiei. Caracterul şi tendinţele mişcării literare din anii ’30 sunt adeseori violent contradictorii, însă din primii ani de existenţă această revistă regională imprimă programatic şi impune cu autoritate centrelor culturale – Chişinău, Bălţi, Bolgrad, Cetatea Albă – tradiţionalismul, una dintre direcţiile fundamentale ale spiritualităţii române. Specificul tradiţionalismului basarabean în deceniile trei şi patru se afirmă mai cu seamă prin valorificarea ambiţioasă a trecutului cu ineditul local în toate formele de viaţă. Odată ce aproape toate curentele de idei în această epocă au fost şi curente literare, şi mai toate dintre ele au înglobat în structura lor elementul politic, e firesc ca şi Viaţa Basarabiei să fi avut un anumit program ideologic sau, cel puţin, să fi aderat la una sau mai multe tendinţe şi direcţii literare. În acest sens autohtonismul revistei, 6 Metaliteratură, anul X, nr. 1-4(23-24), 2010 în ultimă instanţă, nu este altceva decât căutarea, instaurarea şi promovarea autonomiei în viaţa culturală. Avându-l director pe Pantelimon Halippa, fost lider al Sfatului Ţării, Viaţa Basarabiei (1932-1944) nu s-a raliat la nici un partid politic, deşi în ultimii ani de existenţă s-a situat categoric de partea forţelor antibolşevice şi antistaliniste. Prin partea ei literară, valoarea căreia diferă de la caz la caz, de la autor la autor, revista reprezintă „plămânii spirituali ai Basarabiei”. Ea scoate de sub spuza veacurilor comoara sufletului moldoveanului basarabean, devenind o „manta de vreme rea” pentru Nicolai Costenco, Vasile Luţcan, Magda Isanos, Teodor Nencev, Vladimir Cavarnali, Bogdan Istru, Nicolae Spătaru, George Meniuc, Sergiu Sârbu, Iacob Slavov, Andrei Lupan, Boris Baidan, Mihail Curicheru, Sergiu Matei Nica, Vladimir Neagă, David Vetrov, Teodor Vicol, Elena Vasiliu-Hasnaş, Lotis Dolёnga, Petre Ştefănucă, Alexandru David, Ioan Sulacov, Mihail Bârcă, Mihail Boboc, Gheorghe Bezviconi, Vasile I. Ghicu, Vasile Ghenzul, Alexandru Robot şi mulţi alţii, cunoscuţi şi mai puţin cunoscuţi de noi în prezent. Imaginea continuităţii noastre spirituale este susţinută prin evocarea, valorificarea şi popularizarea operei scriitorilor de origine basarabeană sau a celor legaţi sufleteşte de acest ţinut: Constantin Stamati, Alexandru Donici, Alexandru Hâjdău, Alecu Russo, Zamfir Arbore, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Teodor Vârnav, Ion Sârbu, Constantin Stamati-Ciurea, Dumitru Moruzi, Victor Crăsescu, Alexei Mateevici, Tudose Roman, Vasile Laşcov, Constantin Stere, Sergiu Victor Cujbă, Ion Buzdugan, Gheorghe V. Madan ş.a. De altfel, programul revistei, expus în primul ei număr, implică reconsiderarea valorilor trecutului, a moştenirii clasice, anume prin prisma regionalismului cultural. Cu alte cuvinte, revista, în toată diversitatea ei de orientări, a avut, în condiţiile democratismului autentic, un ideal, o prestanţă şi o conduită care au stimulat noi energii creatoare, au impulsionat puternic mişcarea literară. În raport cu zeci de efemeride editoriale, care de cele mai multe ori doar îşi anunţau apariţia, Viaţa Basarabiei nu numai că a supravieţuit, ci a schimbat radical climatul literar. Ea a dorit şi a impus spiritul autohtonismului, însă al unui autohtonism deschis, receptiv, asimilator. Primul număr al revistei apare în ianuarie 1932, având pe frontispiciu o vedere nocturnă, în centrul căreia e bustul lui Puşkin din grădina publică. Vederea ilustrează orientarea revistei spre tradiţiile realiste ale literaturii ruse. În lista colaboratorilor revistei sunt anunţaţi Zamfir Arbore, Ştefan Ciobanu, Petru Constantinescu-Iaşi, Gala Galaction, Petre Haneş, Gheorghe V. Madan, Liviu Marian, Vasile Laşcov, Anton Ţurcan, Sergiu Victor Cujbă, Axentie Frunză, Ion Buzdugan, Pan. Halippa, Alexandru Terziman, Nicolae Dunăreanu, Petre Ştefănucă, Iorgu Tudor, Leon Donici, Alexandru Plămădeală, Donar Munteanu, Anton Holban ş.a. Unii dintre ei, colaborând şi la alte publicaţii (Viaţa românească, Gândirea, Adevărul literar şi artistic), s-au identificat totuşi cu tendinţele provinciei sau, cel puţin, au reflectat realităţile ei. Revista a fost inaugurată în urma unui proces îndelungat de determinare a unor atitudini ideologice şi aspiraţii colective care se precizau mereu, în funcţie de circumstanţele sociale şi de evoluţia conştiinţei artistice naţionale. Metaliteratură, anul X, nr. 1-4(23-24), 2010 7 Pornind de la necesităţile reale şi presante ale vieţii, Viaţa Basarabiei încearcă să reînvie tradiţiile vechii reviste Cuvânt moldovenesc, editată sub conducerea lui N. Alexandri, S. Murafa, Pan. Halippa între anii 1913 şi 1917. Cuvântul moldovenesc a fost în cultura ţinutului prima şi , cu regret, unica revistă literară tipărită în limba română. Reluând după paisprezece ani deviza vechii reviste – Cunoaşteţi adevărul şi adevărul vă va slobozi –, Pan. Halippa menţiona: „… Nici astăzi nu suntem deplini stăpâni pe libertatea noastră, că şi astăzi ni se mai tăgăduieşte dreptul la viaţă, că şi astăzi suntem robiţi atâtor nevoi, atâtor dureri şi unui întuneric mare, care nu s-a risipit deocamdată nici sub razele culturii naţionale” [1, p. 6]. Această afirmaţie este o expresie elocventă a unei mentalităţi de sorginte autohtonă, ce a marcat profilul revistei de la primul ei număr până la ultimul. Programul revistei revendica explorarea multilaterală a următoarelor obiective: „1) desţelenirea paraginii trecutului de robie, care mai persistă în unele privinţe în Basarabia; 2) dezvăluirea şi înfăţişarea sufletului românesc basarabean în ceaţa vremurilor apuse şi în splendoarea luminii de astăzi; 3) cercetarea pământului Basarabiei din punct de vedere geografic şi etnografic; 4) îndrumarea fiilor Basarabiei pe căile românismului şi ale statului naţional român; 5) crearea de legături sufleteşti între locuitorii Basarabiei fără deosebire de naţionalitate şi religie; 6) cimentarea legăturilor între românii din tot cuprinsul României Mari şi cei în afară de hotarele ei politice; 7) urmărirea mersului instituţiilor de cultură spirituală şi materială în Basarabia şi chiar în Ţara întreagă, în măsura în care înregistrarea faptelor poate ajuta aducerea de lumină în problemele basarabene; 8) dezbaterea nevoilor economice ale Basarabiei; 9) revista presei care tratează chestiuni obşteşti, ce privesc şi regiunea noastră; 10) împărtăşirea cititorului uitat şi izolat pe meleagurile basarabene la problemele de cultură generală şi de civilizaţie umană, care frământă capete, popoare, universul întreg; 11) orice alte probleme şi chestiuni, care în cursul muncii vor fi găsite că răspund scopurilor Asociaţiei Cuvânt Moldovenesc ?i revistei şi revistei Viaţa Basarabiei” [1, p. 2-3]. Aşadar, scopul principal al revistei este afirmarea spiritului local, a creatorului operei de artă. Dar, în exaltarea originii elementului creator, autohtonismul revistei admitea şi promovarea celor „care prin viaţa lor de până acum au dovedit că s-au identificat cu provincia noastră”. Autohtonism înseamnă nu numai explorarea problemelor locale, dar şi exprimarea fondului arhetipal al scriitorului. Conceptul de autohtonism este echivalat cu cel al regionalismului, care, după M. Cimpoi, a fost „punctul forte şi totodată slab al revistei basarabene” [2, p. 96]. În acelaşi timp, pe bună dreptate, se afirmă că “alimentat de teoretizările lui Nicolae Iorga, Garabet Ibrăileanu, Eugen Lovinescu, Nichifor Crainic, Camil Petrescu, Ion Agârbiceanu, Cezar Petrescu, Mircea Streinul şi de mişcările regionaliste din Franţa şi Bulgaria (la ele fac referinţe articolele programatice publicate în Poetul, 1936, nr. 4-5; 1938, nr. 11-12), regionalismul basarabean devine în linii mari o teorie a specificului naţional, a tiparului sufletesc caracteristic al basarabeanului şi include, după Nicolai Costenco, credinţa aproape mistică într-un ideal social ireductibil (Stere), aptitudinea pentru abstracţie şi doctrinarism, înclinaţia de a dezvolta tezele până la ultimele lor consecinţe logice 8 Metaliteratură, anul X, nr. 1-4(23-24), 2010 şi de a susţine