STUDII EMINESCOLOGICE 10 Volumul Studii eminescologice este publicaţia anuală a Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu” Botoşani. Apare în colaborare cu Catedra de Literatură Comparată şi Estetică a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Fondatorul seriei: Ioan Constantinescu Volumul Studii eminescologice apare o dată pe an, cuprinzând lucrările susţinute la Simpozionul Naţional „Eminescu: Carte – Cultură – Civilizaţie”, care se des- făşoară anual la Botoşani, sub coordonarea Corneliei Viziteu, director al Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu” Botoşani, şi a prof. univ. dr. Viorica S. Constantinescu, şefa Catedrei de Literatură Comparată şi Estetică de la Facultatea de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi. STUDII EMINESCOLOGICE 10 Coordonatori: Viorica S. CONSTANTINESCU Cornelia VIZITEU Lucia CIFOR CLUSIUM 2008 Lector: Corina MĂRGINEANU Coperta: Lucian ANDREI CASA DE EDITURĂ „ATLAS-CLUSIUM” SRL ROMÂNIA, 400133 CLUJ•NAPOCA, Piaţa Unirii 1/1 telefax +40•264•596940 e•mail: [email protected] © Editura CLUSIUM, 2008 ISSN 1454-9115 Cuprins Mihai Eminescu în context universal Visul sultanului. Surse probabile ale lui Mihai Eminescu / Gheorghe BADEA .............................................................. 9 Destine paralele: Eminescu – Keller – Drosinis / Gheorghe BADEA ........................................................... 18 Eminescu şi Ovidiu. Imitaţie şi creaţie în poemul Epigonii / Traian DIACONESCU ........................ 30 Eminescu şi Ovidiu. Metamorfoza unei imagini literare / Traian DIACONESCU ...................................................... 41 Eminescu – parnasian? / Maria LUNGU-CLIVINSCHI ............................................ 46 Eminescu şi Novalis. Idealismul magic / Leonida MANIU .............................................................. 52 Eminescu şi spaţiul virtual / Alina PISTOL .................................................................. 62 Epistolarul de dragoste la Eminescu şi Kafka / Bogdan ROMANIUC ........................................................ 71 Istorie literară şi culturală Şansa de a fi reacţionar / Theodor CODREANU ................. 87 Eminescu şi apriorismul românesc / George POPA ................................................................. 100 Satul românesc – ţara lui Eminescu / George ENE ................................................................... 108 Eminescu şi Jan Tomas / Dan Toma DULCIU .................. 123 Hermeneutică literară şi poetică Eminescu – dorul fiinţării / Paul IRUC ............................. 131 Dumnezeu şi om, un exerciţiu hermeneutic / Puiu IONIŢĂ .................................................................. 136 Despre inconştientul eminescian şi o viziune a morţii / Rodica MARIAN ........................................................... 150 „Variantele” infidele / Adrian VOICA .............................. 158 6 STUDII EMINESCOLOGICE Recenzii, comentarii. Varia George Popa – Deschideri metafizice în lirica lui Eminescu / Alina PISTOL .............................................. 179 Întâmplări… eminesciene / Nicolae TORSAN .................. 182 BIBLIOGRAFIE 2007 / Mariana NESTOR şi Camelia STUMBEA .......................................................... 191 Mihai Eminescu în context universal Visul sultanului. Surse probabile ale lui Mihai Eminescu Gheorghe BADEA În volumul VI al Operelor lui Eminescu1 Perpessicius a cercetat, printre altele, notele, materialele anterioare versiu- nilor autonome şi cele patru versiuni autonome care dezvăluie calea urmată de poet pînă la varianta definitivă a Scrisorii III. O atenţie deosebită este acordată manuscrisului 2276, 103- 107, aflat la Biblioteca Academiei Române. Manuscrisul, datat 1878-1879, este scris cu creionul, cu o grafie cursivă, şi cuprinde doar visul lui Osman, cel îndrăgostit de frumoasa Malchatun, fiica şeicului Edebali: din inima sultanului creşte un copac uriaş, a cărui umbră se întinde peste întregul univers. Manuscrisul a fost semnalat prima dată de Ion Scurtu care nota: „fragment variantă în parte care cuprinde visul lui Baiazid, în altă redactare, cu totul deosebită”2. În 1998, Emilia Şt. Milicescu, nume celebru în critica şi istoria literară de la noi, a publicat, în patru numere (427-430) din revista „România Mare”, un studiu consacrat manuscri- sului 2276, 103-107, făcînd o comparaţie între varianta din acest manuscris şi varianta definitivă, apărută în „Convorbiri literare”, XV, 2, 1mai 1881. De la început s-a pus întrebarea: Care este izvorul lui Eminescu? Este fragmentul respectiv doar traducerea versi- 1 Mihai Eminescu, Opere, vol.VI, Poezii tipărite în timpul vieţii, Note şi variante: De la Scrisoarea II la Scrisoarea III, ediţie critică îngrijită de Perpessicius, Bucureşti, 1943. Volumul a fost retipărit de Editura Moldova din Iaşi în 1999; am folosit volumul apărut la Iaşi. 2 Mihai Eminescu, Poezii, ediţia Ion Scurtu, 1908, p. 270. 10 STUDII EMINESCOLOGICE ficată a legendei visului profetic al lui Osman, întemeietorul dinastiei sultanilor turci otomani sau osmanlîi? Legenda era cunoscută în mediile culturale româneşti printr-o traducere din limba germană, publicată în 1875, în „Revista Contemporană”, de Gr. Gellianu3 Acesta era pseudo- nimul lui Anghel Demetriescu (1847-1903), care primise o bursă din partea statului român pentru a se perfecţiona la Berlin în limbile clasice. În Germania, Anghel Demetriescu a găsit lucrarea istoricului Iosif von Hammer, Geschichte des Osmanischen Reiches, publicată în 1827 şi retipărită, în 4 volume, în anii 1834-1836 la Pesth. În volumul I, la pagina 65 şi următoarea, se află această legendă care circula în Asia Mică şi pe care Anghel Demetriescu a tradus-o şi a publicat-o în 18754. Într-un studiu din 1903, închinat personalităţii lui Emi- nescu, „primă cercetare serioasă a operei poetului”5, Anghel Demetriescu crede, cel dintîi, că visul sultanului din Scri- soarea III „nu este altceva decît o parafrazare în versuri a textului lui Hammer”.6 Fără să cunoască studiul lui Anghel Demetriescu, Ion Grămadă a identificat şi el într-un studiu din 1914 izvorul lui Eminescu în textul lui von Hammer; cunoştea, însă, afirmaţia lui Scurtu din 1908 şi de aceea scria: „Probabil că fragmentele din Manuscrisul Academiei Române 2276, ff. 103-106, care conţin Visul lui Baiazid [şi în Notă: „De fapt este al lui Osman, întemeietorul imperiului turcesc”], în altă redactare cu totul deosebită, se apropie şi mai mult de originalul poveştii”.7 Emilia Şt. Milicescu face şi alte presupuneri.8 Eminescu putea cunoaşte direct lucrarea istoricului german Iosif von 3 La Emilia Şt. Milicescu numele apare sub forma Galianu. 4 Perpessicius redă la p. 190-192, în subsol, traducerea lui Anghel Demetriescu. 5 Perpessicius, op. cit., p. 181. 6 Anghel Demetriescu, Mihail Eminescu, în Opere, 1937, ediţia Ovidiu Papadima, p. 262-263, apud Perpessicius, op.cit., p. 182. 7 Dr. I. Grămadă, Mihail Eminescu, (Contribuţii la studiul vieţii şi operei sale), Heidelberg, 1941, p. 31, apud Perpessicius, op. cit., p. 182. 8 Vezi studiul citat. MIHAI EMINES CU ÎN CONTEXT UNIVERSAL 11 Hammer în timpul studiilor la Viena, unde a mers în 1869, şi la Berlin, unde a ajuns în 1872, sau putea cunoaşte legenda de la francezul Baptistien Poujoulat, care o culesese în timpul unei călătorii în Asia Mică şi o publicase la Paris, în 1840, în volumul Voyage dans l’Asie Mineure. În sfîrşit, revenind în ţară, poetul a citit, poate, traducerea lui Anghel Demetriescu, publicată, în anul următor, în „Revista Contemporană”. Ver- siunea din manuscrisul 2276 are 43 de versuri, iar forma definitivă are 46 de versuri. Emilia Şt. Milicescu insistă asupra deosebirilor dintre cele două variante eminesciene. Amintim, aici, doar că în forma definitivă, care are „o strălucire unică şi semnificaţii adînci”, Eminescu a renunţat la numele întemeietorului dinastiei şi a atribuit visul unui „sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, / Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă”. Poetul a lăsat deoparte şi alte informaţii oferite de cei doi autori, pentru că unele se contraziceau, iar altele nu aveau legătură cu urmarea poemului despre expansiunea Imperiului Otoman pînă la Dunăre, unde Mircea cel Bătrîn va vîntura păgînătatea ca pe pleavă, într-un singur ceas. În legenda publicată de von Hammer şi de Poujoulat, luna nouă ieşea din pieptul lui Edebali, viitorul socru al lui Osman, creştea pînă devenea lună plină, apoi cobora asupra lui Osman, în pieptul căruia se ascundea şi se cufunda. Aşa este şi în manuscrisul eminescian 2276, 103-107, dar în vari- anta definitivă, luna coboară din ceruri, se preschimbă în fecioară şi şade alături cu sultanul, transformînd natura sub farmecul ei, răsfrîngînd pe plan terestru lumea din visul sul- tanului şi dezvăluindu-i tîlcul visului profetic. Aproape de sfîrşitul studiului Domniei Sale, Emilia Şt. Milicescu adresează, cu delicateţe şi discreţie, un îndemn: „Comentariile pe care mi-am permis să le fac, punînd în paralelă „Visul lui Osman” din cele două scrieri – Istoria lui von Hammer şi Călătoria lui Poujoulat – cu prima parte a Scrisorii III a lui Eminescu, au avut ca scop să propun cercetării şi alte ipoteze ale contactelor posibile ale poetului în scopul de a cunoaşte legenda din Istoria germanului von 12 STUDII EMINESCOLOGICE Hammer, precum şi varianta culeasă de francezul Poujoulat chiar din ţinutul în care s-a creat şi circulă”. Vorbind de posibile izvoare ale lui Eminescu, s-a gîndit, probabil, la acea parte a poeziei divanî, care avea ca temă preferată moartea şi eroismul, de exemplu, la epopeile unor poeţi călugări, precum