7 Zile De Diplomație Publică

7 Zile De Diplomație Publică

Rusu (coregraf și interpret), Simina Croitoru (violonist), Dragoș Roșu (coregraf și Mica burghezie eternă, peste Ocean fost prezentat și cel mai nou volum semnat de autor, „Despre ce nu se uită” (2021, interpret), Ștefan Diaconu (flautist și dirijor). „Coolsound 2021 online despre scena Scena Digitală ICR / The RCI Digital Stage, serie permanentă care își propune să Editura Rao). Evenimentul, moderat de Cleopatra Lorințiu, director adjunct al ICR Tel independentă românească” este un proiect Pro Contemporania, cu sprijinul JTI, familiarizeze publicul transatlantic cu direcțiile și opțiunile estetice ale teatrului Aviv și autoare care a realizat de-a lungul timpului interviuri cu prof. Askenasy, a avut partenerii culturali fiind Primăria București, ARCUB, CreArt, Universitatea Națională românesc prin intermediul unor montări de referință, a prezentat miercuri, 14 iulie, în loc în data de 15 iulie, sediul ICR Tel Aviv. Din Israel au participat prof. dr. neurolog de Muzică din București, Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, The Culture premieră online nord-americană, spectacolul „Kasimir și Karoline”, după un text al Jean Jacques Askenasy, membru de onoare al Academiei Române, prof. Silviu Sanie și Club. Proiectul face parte din ciclul anual de manifestări culturale de promovare a celebrului dramaturg interbelic Ödön von Horváth, o satiră încă proaspătă a aspirațiilor dr. Lucian Herșcovici. Manifestarea a beneficiat de intervențiile înregistrate ale unor interpreților și artiștilor independenți din domeniul artelor performative, în mediul mic-burgheze, pusă în scenă în cheie contemporană, cu precizie chirurgicală, de invitați din România și Israel precum: prof. univ. dr. acad. Ioan Aurel Pop, președintele cultural turcesc. cunoscutul regizor László Bocsárdi și interpretată de excelenta Companie „Liviu Academiei Române; prof. univ. dr. acad. Răzvan Theodorescu; prof. Sergiu Iosipescu, Rebreanu” a Teatrului Național din Târgu Mureș. Institutul Național al Patrimoniului; prof. gen. Mihail Ionescu, președintele Asociației de Prietenie România-Israel; Sandu Mazor, fost ambasador al Israelului în România; ICR LISABONA Arcadia Quartet la Enescu Soirées Horațiu Mălăele, actor. Ii românești prezentate într-o expoziție realizată de artista Eugenia Hanganu Arcadia Quartet a cucerit lumea muzicală în 2012, când a câștigat, la Londra, concursul Expoziția de fotografie „Ii românești pe străzile lisaboneze“, realizată de artista Eugenia internațional de cvartete de coarde de la Wigmore Hall, Londra. BBC Music Magazine ICR VARȘOVIA Hanganu, rezidentă în Portugalia, poate fi vizitată, în perioada 15 - 30 iulie, la sediul a salutat „angajamentul emoțional și sincronizarea dramatică [...] cu formidabile Bucureștiul – țintă de călătorie pentru publicul polonez ICR Lisabona. Vernisajul a avut loc joi, 15 iulie, în prezența autoarei, cu public limitat, abilități tehnice” ale ansamblului, în timp ce Times l-a lăudat pentru că îndrăznea să Vizitarea lui turistică a fost prezentat și promovat pe rețeaua de socializare Facebook ținând cont de restricțiile impuse de autoritățile portugheze. Eugenia Hanganu și-a facă „un gen de muzică complet nou [...] cu o intensitate înspăimântătoare”. La Enescu prin intermediul unui program realizat special de postul de radio Wnet și jurnalistul Jan 7 zile de diplomație publică propus ca, prin realizarea acestor fotografii cu tineri din Portugalia pe fundalul Soirées, seria permanentă dedicată celor mai buni muzicieni clasici români, Olendzki în capitala României, în limba polonă. O plimbare pe străzile Bucureștiului – 10-16 iulie 2021 spectacular al străzilor capitalei lusitane, să ilustreze bogăția de sensuri plastice și multipremiatul Arcadia a interpretat, joi, 14 iulie, Cvartetul de coarde nr. 14, op. 131, al arhitectură, istorie, cultură, arheologie și gastronomie, oameni, paradoxuri și farmec lui Beethoven și Cvartetul de coarde nr. 7, op. 171 Für Ulisse, compus de Dan Dediu simboluri ancestrale perpetuate de broderia și costumele tradiționale românești. nesfârșit, văzute prin ochii polonezilor. într-una dintre cele mai dificile perioade ale pandemiei pentru a marca cei 250 de ani de ICR BERLIN Demersul se integrează într-o îndelungată tradiție de reprezentare a iei în artele vizuale, care pornește de la C.D Rosenthal, Nicolae Grigorescu și Ion Andreescu, trece prin la nașterea marelui compozitor german. IRCCU VENEȚIA Lansarea volumului ,,Ce dacă”, scris de regizorul Alexander Hausvater Matisse, Yves Saint Laurent și Magdalena Rădulescu, ajungând astăzi să inspire artiși și Andrei Stanciu (vioară) și Emma Rotomeza-Stanciu (violă) Lansarea în limba germană a cărții „Ce dacă” / „Was wären wenn” aparținând Alexandru Rădvan și actualitatea vechilor mitologii creatori de modă din România și întreaga lume. în al VIII-lea episod Mercoledì Musicali 2021 cunoscutului regizor Alexander Hausvater a avut loc online, miercuri, 14 iulie. La Protagonistul seriei permanente a „Dialogurilor de atelier” de vineri, 15 iulie, a fost Andrei Stanciu (vioară) și Emma Rotomeza-Stanciu (violă) au oferit publicului IRCCU eveniment au participat autorul cărții, Alexander Hausvater, Beatrice Ungar, jurnalistă Alexandru Rădvan (n. 1977), discipol al lui Florin Mitroi și el însuși profesor ICR LONDRA Veneția două piese muzicale în noul episod Mercoledì Musicali 2021: Aubade lointaine și traducătoare a volumului, Daniel Plier și Sorin Postolache. Universitatea Națională de Arte din București, unul dintre cei mai proeminenți artiști Focus Radu Jude în cadrul retrospectivei „Framing the Change” pentru vioară și violă de George Enescu și Capriciul în sol minor op.12 nr.2 pentru români contemporani, cu numeroase expoziții în România și în străinătate. Preocupat de Patru filme de Radu Jude au deschis partea a doua a retrospectivei de film documentar vioară și violă de Hernyk Wieniawski. În 2011, Andrei Stanciu a câțtigat o bursă de Concertul ,,Armonii de pace: patru națiuni muzicale” relația dintre societatea contemporană și spiritualitatea antică, Alexandru Rădvan este românesc de la ICR Londra, „Framing the Change”. Programul a inclus filmele „Țara studii la Academia Internațională de Muzică „Yehudi Menuhin” din Elveția. Palmaresul Recitalul cameral de vioară şi pian al artiştilor Aron Cavassi şi Eliza Puchianu a avut autorul unei opere unitare, care evidențiază interesul său pentru mitologie ca sursă moartă” (11 iulie), „Ieșirea trenurilor din gară”, realizat împreună cu Adrian Cioflâncă său cuprinde participări la festivaluri internaționale și nu mai puțin de 15 premii la loc joi, 14 iulie, pe platforma Facebook și pe site-ul ICR Berlin. Aron Cavassi s-a principală a inspirație. Mai în glumă, mai în serios, Rădvan își vede propriul atelier ca (12 iulie), „Cele două execuții ale mareșalului” și „Tipografic majuscul” (13 iulie). concursurile internaționale și naționale de vioară, printre care se numără Premiul I la născut la Freiburg, Germania, fiind a cincea generație de muzicieni din familie. Este sală de sport, universitate, arenă de lupte, bordel și mănăstire, aeroport, carnaval și Filmele au fost disponibile publicului din Marea Britanie, cu subtitluri în engleză, timp Concursul Internațional de Muzică „London – Grand Prize Virtuoso”, Premiul special câștigător a peste 50 de premii naționale și internaționale și premiat cu mai multe burse cimitir. Dar mai ales, așa cum susține adesea, pentru el spațiul de creație seamănă cu o de trei zile. A doua parte a amplului program „Framing the Change” cuprinde filme al Uniunii Criticilor Muzicali „Mihail Jora” și Diploma de Excelență pentru activiatea la masterclass-uri, inclusiv cea de la Menuhin Academy (Gstaad, Elveția). Eliza bază militară de unde își poate lansa raidurile artistice. selectate de Andrei Rus, co-director artistic al Festivalului „One World România” și artistică din partea Universității de Arte „George Enescu” din Iași. Emma Rotomeza- Puchianu concertează ca solistă și ca pianistă colaboratoare. Aceasta s-a lansat și a concertat regulat pe scenele din Boston, fiind câștigătoarea unei burse integrale în include filme regizate de Corneliu Porumboiu, Andrei Ujică, Vanina Vignal, Adina Stanciu este membră a Orchestrei de Cameră a Radiodifuziunii Române București și ICR PARIS cadrul Festivalului de muzică de cameră Harvard Cultural Collaborative. Pintilie, Dragoș Hanciu, Cristina Haneș, Mara Trifu, Laura Căpățână-Juller, Laurențiu director Artistic al Festivalului de muzică de cameră Brașov Winter Classics, a fost Linda Maria Baros și Valeriu Stancu prezenți la Festivalul de Poezie de la Sète Calciu și Bahoi. lider de partidă a Orchestrei Menuhin Academy Soloists din Elveția, a Orchestrei La Festivalul „Voix Vives de Méditerranée”, de la Sète, din sudul Franței, ce are loc Expoziția „TradițIE și Feminitate” din colecția Virginiei Linul Simfonice Vigo430 din Spania, a Orchestrei Neue Internationale Philharmonie din între 23 și 31 iulie, ICR Paris sprijină, prin comunicare și promovare, prezența a doi Exponatele datează din perioada interbelică până în zilele noastre și pot fi văzute în Filmul „Al doilea joc” de Corneliu Porumboiu, Germania. A concertat ca solistă sau în formații camerale în festivaluri internaționale. poeți: ieșeanul Valeriu Stancu și poeta franco-română Linda Maria Baros, laureată a Galeria ICR Berlin, până pe 13 august. Expoziția este dedicată iei tradiționale pe canalele digitale ale reprezentanței Premiului Francofoniei la Festivalul poeziei din Montréal. Festivalul invită publicul să românești, din colecția Virginiei Linul, creator popular, doctor in

View Full Text

Details

  • File Type
    pdf
  • Upload Time
    -
  • Content Languages
    English
  • Upload User
    Anonymous/Not logged-in
  • File Pages
    1 Page
  • File Size
    -

Download

Channel Download Status
Express Download Enable

Copyright

We respect the copyrights and intellectual property rights of all users. All uploaded documents are either original works of the uploader or authorized works of the rightful owners.

  • Not to be reproduced or distributed without explicit permission.
  • Not used for commercial purposes outside of approved use cases.
  • Not used to infringe on the rights of the original creators.
  • If you believe any content infringes your copyright, please contact us immediately.

Support

For help with questions, suggestions, or problems, please contact us