136 ROMÂNĂ Theodor CODREANU Ana Bantoș sub zodia împlinirii I. Sacrul în poezia basarabeană postbelică Un istoric și critic literar în plină forță de creație în literatura română din Basarabia este Ana Bantoș. Între cărțile Anei Bantoș, una dintre cele mai consistente mi se pare te- Th.C. – prof. dr., critic şi meinicul și amplul studiu Dinamica sacrului istoric literar, prozator şi în poezia basarabeană contemporană (Editu- eseist. Autor al mai multor volume, dintre ra Fundației Culturale Române, București, care Dubla sacrificare a lui 2000), o carte care va intra, neîndoielnic, în Eminescu (a cunoscut trei bibliografia temei, volumul fiind rodul docto- ediţii), Complexul Bacovia, ratului susținut la Universitatea „Al. I. Cuza” (2003), Basarabia sau drama din Iași, sub îndrumarea lui Constantin Cio- sfâşierii (2003), Duminica mare a lui Grigore Vieru praga, cartea beneficiind și de o prefață a (2004), Transmodernismul cunoscutului și regretatului academician. (2005), A doua schimbare la Autoarea dovedește o amplă cunoaștere a faţă (2008), Istoria „canonică” literaturii române de ansamblu și o pregăti- a literaturii române (2009), re teoretică de profunzime, premise care-i Eminescu în captivitatea „nebuniei" (2011), În oglinzile permit, cu vădită rigoare științifică și într-o lui Victor Teleucă (2012), limbă română sobră, nuanțată în același timp, Literatura română acasă să realizeze o cercetare tematistă coroborată (2014), Dialogurile unui cu valorificareaestetică , arhetipală, psihocritică provincial (2015) ș. a. Laureat al mai multor și ontologică. premii acordate de Uniunile După un prim capitol teoretic încheiat cu un Scriitorilor din România şi din Republica Moldova. studiu asupra sacrului și profanului în poe- zia lui Lucian Blaga, un al doilea se ocupă de „dinamica sacrului” în lirica anilor ’60-’70, cu subcapitole substanțiale dedicate lui Grigore ANA BANTOȘ. ANIVERSARE 137 Theodor Codreanu împreună cu prietenii, la împlinirea a 60 de ani de la naştere. Huşi, 2005 Vieru, Liviu Damian și Nicolae Dabija, pentru ca al treilea capitol să se ocupe de prezența sacrului la postmoderniști, de o atenție specială bucurându-se Eugen Cioclea și Emilian Galaicu-Păun. Prezența sacrului în literatura modernă și în cea postmodernă este de primă instanță și importanța fenomenului e cu atât mai relevantă pen- tru Basarabia, unde lupta ideologică împotriva religiei și a credinței a fost cu mult mai înverșunată decât în Țară. Evident, o poezie religioa- să propriu-zisă n-a avut nicio șansă de manifestare. Pe de altă parte, a existat o criză generală a religiozității nu numai în spațiul comunist. Cauzele sunt profunde, venind din structura psiho-culturală a omu- lui european faustic, ajuns la supremă tensiune cu filosofia răzvrătită a lui Nietzsche, cel care la finele secolului al XIX-lea decreta moartea lui Dumnezeu. Nihilismul teologiei negative occidentale, coroborat cu cel rusesc și cu pozitivismul, a dus la adâncirea spiritului schizoid eu- ropean până la a primejdui temeliile creștine ale civilizației și culturii europene. În fața șuvoiului distructiv, accentuat și de apariția comunis- mului în Rusia, șansa rezistenței a fost împăcarea antitezelor, în sens eminescian, dintre sacru și profan, un merit capital revenind și culturii românești, îndeobște prin modelul Blaga, apoi prin hermeneutica mi- tologică a sacrului și profanului din gândirea lui Mircea Eliade, cel de al treilea stadiu fiind logica dinamică a contradictoriului a basarabeanu- lui occidentalizat Ștefan Lupașcu, sub a cărui viziune va sta secolul al XXI-lea. Într-un asemenea context, pilonii teoretici de sprijin ai Anei Bantoș nici nu puteau fi alții. Iată de ce a simțit nevoia unei preala- 138 ROMÂNĂ bile investigații a dialecticii sacru/profan în gândirea și în poezia lui Blaga, sub al cărei model stă cercetarea prezenței sacrului îndeobște la generațiile lui Grigore Vieru și Nicolae Dabija. Într-adevăr, dacă bacovianismul marchează criza spiritului apusean, la 1900-1916, până la ceea ce am numit pragul zero al acesteia, vidul existențial („golul istoric”) fiind semnul ei ontologic de distincție, blagianismul este cea mai complexă tentativă de depășire a impasului în cultura românească, prin recuperarea sacrului. Era normal ca al doilea modernism româ- nesc, începând cu generația lui Nichita Stănescu și cu cea următoare, să redescopere modelul Blaga și viziunile învecinate: Arghezi, Ion Bar- bu, Ion Pillat, V. Voiculescu ș.a. A fost condiția unei renașteri de care basarabenii au avut o nevoie vitală de la Ion Druță și Grigore Vieru până la Nicolae Dabija sau Arcadie Suceveanu. Blaga, argumentează Ana Bantoș, a avut o menire catalizatoare, mai ales prin geniul său de reintegrare goetheană a demonicului (profanului) în divinitate (p. 27). Recuperarea miticului (tradiției) în modernitate a cunoscut un parti- cularism pronunțat în Basarabia, semnalat, între alții, și de Mihai Cim- poi în O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia. Sub tăvălugul concentraționar sovietic, întoarcerea la izvoarele ființei românești a în- semnat salvarea, camuflarea sacrului în profan: personajul din romanul Zbor frânt (1966), de Vladimir Beșleagă, are obsesia trecutului, me- moria fiind centrul gravitațional, graiul, mama, lacrima, izvorul, casa natală, piatra, teiul, pământul, Golgota, Miorița, Eminescu devin me- taforele obsedante, încifratoare de sacru, în operele lui Grigore Vieru, Ion Vatamanu, Nicolae Esinencu, Liviu Damian, Arcadie Suceveanu, Leonida Lari ș.a. Există, sub aparențe „profane”, un profund ton litur- gic în lirica lui Grigore Vieru, în care pâinea, de exemplu, are valoarea simbolică a jertfei (p. 100). Liviu Damian descoperă cuvântul poetic ca Logos (p. 115) etc. „În aceste condiții – spune Ana Bantoș –, cred că putem vorbi despre un sacru care diferențiază poezia basarabeană în cadrul general al poeziei românești” (p. 120). Nicolae Dabija este văzut ca oscilând între mitic și real, „ochiul al treilea”, ochiul pur al adolescenței, fiind fereastra de acces la sacru (p. 148). Dar, probabil, partea cea mai „spectaculoasă” și mai incitantă a cărții Anei Bantoș este capitolul despre prezența sacrului în postmodernis- mul basarabean. Asta în cazul când acceptăm existența unui postmo- dernism basarabean. La toată urma, conceptul de postmodernism este ANA BANTOȘ. ANIVERSARE 139 atât de ambiguu (ceea ce la nivelul „complexelor de cultură” este un handicap aproape insurmontabil), încât el adună, ca într-un ghiveci oriental, diverse teme din modernism, moda textualistă, pornografia neozolistă a nouăzeciștilor, apocalipse obscure fals bacoviene, ludicul și teoria jocurilor și multe altele. Cu două decenii în urmă, filosoful american Richard Rorty, cu ocazia acordării titlului de doctor honoris causa al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, spunea, pur și simplu: „A folosi termenul de postmodernism este o modalitate ex- trem de artificială de a pune la un loc o mulțime de lucruri. Din câte am citit, la ora actuală, în Statele Unite și în lumea occidentală, termenul de postmodernism a îmbătrânit, nemaifiind un concept viu și produc- tiv” (Dialog realizat de Corin Braga, în „Steaua”, nr. 5-6/2001, p. 31). În spațiul românesc și basarabean însă, postmodernismul e conceptul aflat încă în mare vogă, iar dacă-l refuzi, riști să te supui oprobriului public și să fii decretat „anacronic”, „pașoptist”. Adepți ai sincronismu- lui lovinescian, e de mirare că postmoderniștii preferă să rămână niște „întârziați” și să nu se racordeze la abandonul conceptului atât de în- drăgit. Unii dintre cei din Țară, deja lecuiți, au preferat termenul mai vechi de modernism (Alexandru Mușina), alții vorbesc de „modernism târziu”, pe care ar înclina să-l adopte și Ana Bantoș, dar, precizează ea, se vede nevoită a-l utiliza pe cel cu mai multă priză în România și în Republica Moldova – postmodernism. Dar nu aceasta este problema, ci prezența sacrului în filosofia și în estetica postmodernistă. De fapt, există o radicală incompatibilitate între postmodernism și categoria sa- crului, centrul de greutate al imaginarului devenind profanul, în con- textul secularismului contemporan. În secolul al XIX-lea, excesul de pozitivism filosofic a dus la naturalism, în spațiul imaginarului. Pozi- tivismul, la rândul său, ieșea dintr-o exacerbare a agnosticismului kan- tian, urmarea fiind abandonul metafizicii, pe care, însă, o vor reabilita, printr-o profundă deconstrucție și reconstrucție, ontologiile funda- mentale ale lui Heidegger și Noica. Tendința postmoderniștilor, însă, a fost spre părăsirea acestor ontologii, iar la noi inclusiv a modelelor Eminescu și Blaga, tocmai fiindcă atinseseră cota de sus a modernității prin recuperarea sacrului ocultat de pozitivism și de ateism. Un filosof al generației, H.-R. Patapievici, observa că despărțirea de sacrul emi- nescian și al gândirii germane vine în contextul abandonării de către postmoderni a dimensiunii ontoestetice a profunzimii (citește a sacru- 140 ROMÂNĂ Academicianul Constantin Ciopraga (al doilea din dreapta), împreună cu fiica sa Magda (prima din dreapta), alături de colegi şi discipoli, la împlinirea a 90 de ani de la naştere. Iaşi, 2006 lui), încât abisalul a ajuns să nu mai intre în canonul postmodernității. La rându-i, liderul postmodernismului românesc, Mircea Cărtărescu, gândește că, dacă mai e ceva de recuperat din Eminescu, aceasta e fi- gura lui „concretă”, abundența părului de pe picioare, platfusul și toate celelalte legate cum ar fi spus poetul, „de o mână de pământ”, iar nu lu- mina ce pe lume ai revărsat-o. Evident, dâra de lumină