FUNDAȚIA CULTURALĂ „VASILE NETEA” MELINTE ȘERBAN ● CULTURA MUREȘEANĂ ÎN MEMORIA CĂRȚILORI * Aducem mulţumiri Consiliului Judeţean Mureş pentru sprijinul financiar acordat tipăririi acestei cărţi. Variantă electronică dedicată împlinirii în anul 2018, a unui secol de la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 FUNDAȚIA CULTURALĂ „VASILE NETEA” Seria: Caiete mureșene – nr. 18 MELINTE ȘERBAN CULTURA MUREȘEANĂ ÎN MEMORIA CĂRȚILOR Editura ARDEALUL Târgu-Mureș, 2006 Lucrare apărută sub auspiciile Fundatiei Culturale „Vasile Netea” Președinte: Dimitrie Poptămaș Târgu-Mureș ● România Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ȘERBAN, MELINTE Cultura mureșeană în memoria cărților / Melinte Șerban ; ed.: Dimitrie Poptămaş. - Târgu-Mureş : Editura Ardealul, 2006 ISBN-10 973-8406-28-5 ISBN-13 978-973-8406-28-5 Consilier editorial: Eugeniu Nistor Lectori: Dimitrie Poptămaş, Dr. Ioan Ranca, Mariana Ciurca Copyright© Fundaţia Culturală „Vasile Netea” & Melinte Şerban Culegere și tehnoredactare: Kocsis Francisko Cultura mureșeană în memoria cărților Cuvinte de început Cultura are un câmp foarte vast de manifestare de la definirea noţiunii, constituirea şi elementele ei alcătuitoare, până la tipologia şi funcţionalitatea instituţiilor implicate. Ea, cultura, este încărcată astfel de valori diverse ce determină, de la un autor la altul, o varietate de roluri şi obiective. Nu ne-am propus însă să dezbatem, în acest excurs de citire a cărţilor, nici probleme teoretice ale culturii, nici în devenirea lor concretă. Ne îngăduim mai mult să determinăm un imbold spre aducere aminte a ceea ce s-a scris, de-a lungul vremii, despre cultura, oamenii şi locurile de pe Mureşul de Sus. E în fapt o citire, în parte, a trecutului dintr-o perspectivă contemporană şi cu ochii aţintiţi spre problematica actualităţii. Vom avea. aşadar, în vedere tradiţia şcolii mureşene de istorie culturală în evoluţia ei de la primele manifestări. Cuprinderea o vedem destul de largă, aşa cu o afirmă însăşi noţiunea de cultură: istorie culturală şi de artă, istoria unor societăţi de cultură, a şcolii şi învăţământului, monografii şi chiar bibliografii, folclor şi artă populară, fiind vizate şi unele incursiuni critice despre lucrări contemporane. În acest periplu de valorificare ne vom opri însă doar la cărţi, fiind o lucrare de evidenţieri şi aprecieri, omiţând articolele din periodice ori presa de specialitate, deoarece ne-ar fi imposibil să le urmărim, ele fiind extrem de multe, răspândite prin diverse publicaţii. Deşi cu părere de rău, deoarece unele şi-au dovedit în timp importanţa ca act cultural. Vom avea însă în vedere seriile de anuare ale unor instituţii de cultură, anuare care au găzduit, odinioară ca şi astăzi, studii valoroase de istoria culturii mureşene. La fel şi bibliografiile unor periodice sau cărţi, elaborate mai ales în ultima perioadă, bibliografii utile cercetătorului culturii atunci când cuprind şi o minimă descriere tematică. Există, la această dată, multe lucrări de istorie literară, monografii închinate unor personalităţi, studii ample, dicţionare literare ori culturale, pe care, cu îngăduinţa cititorului, le vom menţiona, fără să le rezervăm prezentări detaliate. În rest, tot ce, după credinţa noastră, ar putea face măcar atingere cu fenomenul cultural mureşean, nu va fi neglijat, chiar dacă informaţia o vom depista în studii ulterioare dacă nu găsim opera propriu-zisă. De ce o privire asupra culturii româneşti mureşene în cărţi? Pentru că, trebuie spus, atât cartea românească cât şi presa în limba română n-au putut apărea în acest perimetru de românitate decât după unirea Transilvaniei cu România. Cauzele sunt multiple, în primul rând politice, după cum grăiesc documentele, care atestă o permanentă frânare a aşezării şi dezvoltării elementului românesc în acest spaţiu orăşenesc; în al doilea rând, numeroasele piedici puse în calea înfiinţării unor instituţii culturale şi economice în stare să susţină propăşirea intelectuală a românilor din oraş, nu mulţi e adevărat, dar din afara oraşului, Târgu-Mureşul fiind înconjurat de o puternică salbă de sate româneşti. Ceea ce explică în cea mai mare măsură, apariţia, pe 5 Melinte Șerban de o parte, a unor cărţi în alte oraşe transilvane, iar, pe de altă parte, lipsa de interes a unor istorici faţă de aspecte culturale româneşti mureşene, existente chiar şi în aceste condiţii acolo unde vieţuia o comunitate românească. Fapte ce au determinat ca manifestările culturale româneşti în durata lor istorică din această parte de ţară să fie mai puţin cunoscute şi apreciate. Unele din însemnatele contribuţii mureşene la cultura naţională, îndeosebi cele din perioada interbelică şi chiar de astăzi, au ajuns doar pe masa unor specialişti în domeniu, care, singular, le-au apreciat valoarea. Dar cultura mureşeană este importantă şi în contextul local şi naţional, şi amplă, şi diversă, impunând preocupări multiple de valorificare a unui patrimoniu extrem de bogat. Totodată, trebuie ţinut cont că Mureşul a dat ţării personalităţi creatoare de prim rang, adevărate brăzdare în ţarina culturii româneşti. Iar pe de altă parte, cultura mureşeană este unitară, apelând cu o constanţă izbitoare la naţional şi local şi situând mereu localul în naţional. Unitară prin situarea ei geografică între izvoarele Mureşului şi principalele oraşe de pe cursul acestuia, „cuprinzând defileul de sus al Mureşului, Munţii Călimanilor şi ai Gurghiului, cursul superior al Târnavelor, precum şi partea estică a Câmpiei Transilvaniei”, cum scria Vasile Netea în cartea sa despre folclorul şi folcloriştii mureşeni. Nota dominantă a întregului spaţiu este imprimată de Valea Mureşului, „o adevărată axă orografică şi economică a părţii estice a Transilvaniei”. E un spaţiu geografic trăit şi istoric, şi în suflete, şi în spirit, despre care acelaşi istoric nota: „Mureşul de Sus, cu adaosul său natural Câmpia estică a Transilvaniei, este deci o regiune cu o străvechie viaţă istorică, variată ca aspecte pitoreşti – Nicolae Iorga le numea „aspecte şi lumini de basm” –, bogată din punct de vedere economic, activă ca participare la dezvoltarea culturii naţionale...”. În acest sens, extragerea evidenţierilor despre cultura mureşeană din cărţi este menită a cunoaşte oameni, idei, evenimente, aspecte culturale dintr-un spaţiu limitat. O abordare în ideea de a susţine, mai ales, cum istoria culturală locală pune în lumină elemente ce pot contribui la mişcarea culturală românească. 6 CARTEA ÎNTÂI Cultura mureșeană în memoria cărților De la Școala Ardeleană la Unirea cea Mare 1. Școala Ardeleană Minţi luminate, animate de un profund patriotism, corifeii Şcolii Ardelene s-au simţit chemaţi – cum aprecia Lucian Blaga – „să împlinească năvalnic ceea ce istoria neglijase vreme de o mie de ani. Ei aveau conştiinţa că pun pârghia ca să înalţe la nivelul de lumină al secolului un masiv de munţi cufundat în tenebre. O lume a spiritului trebuia clădită la repezeală, ca să răscumpere istoria pierdută. «Cartea» şi «învăţătura» erau pentru ei mijloacele unui salt istoric, ce trebuia grăbit şi stimulat pe toate căile”1. Cu atât mai mult se impunea acest lucru cu cât dacă în provinciile româneşti de sub suzeranitatea otomană „cădeau capete, inclusiv de domni”, în Transilvania „erau în pericol întregul popor român, istoria şi limba lui, dreptul la viaţă liberă alături de fraţii lui”2. Aşa se şi explică îndârjirea lor într-ale culturii, străduinţele de propăşire prin învăţătură, într-un imperiu speriat de consecinţele revoluţiei franceze: opere reprezentative de istorie, de filologie, manuale şcolare, cărţi pentru poporul de rând, tot ceea ce însemna o luptă paşnică ce putea ridica pe români la lumină şi cultură. Nu vom aborda problematica vastă, complexă şi importantă sub raport valoric şi a mişcării ideilor dezvoltată de Şcoala Ardeleană. În modestul nostru studiu ne vom limita la câteva aprecieri asupra unor opere ale acestor învăţaţi, legaţi prin copilărie, primele studii şi activitate de viaţa de pe Mureşul de Sus, valea superioară a Târnavelor şi Câmpia Transilvaniei la care fac referiri nu o dată. * 1. Astfel, în multe din operele lui gheorghe Şincai există trimiteri la evenimente, întâmplări, obiceiuri, credinţe şi superstiţii aflate de cărturarul ardelean în contactul cu oamenii din această parte de ţară. A văzut lumina zilei la Râciu de Câmpie, în 28 februarie 1754, după o însemnare autobiografică, descoperită şi comunicată de Dumitru Ghişe şi Pompiliu Teodor: „M-am născut la Râciul de Câmpie, în comitatul Turda, în anul 1754”3, dar copilăria şi-a petrecut-o la Şinca Veche, din Ţara Făgăraşului. La Râciu, locuia familia dinspre mamă, Ana Görög, adică Grecu, despre care aflăm chiar din relatările istoricului: „... Moşul meu despre mama Ana, Görög Nicolae, precum povestea el (...), au trecut de la curuţi la lobonţi şi a fost într-aceştia căpitan până la pacea de la Sătmariu, când s-a lăsat de oaste şi întorcându-se acasă la Râciu s-a căsătorit cu Ruxanda Terec din Săcel (Săcalu de Câmpie), care sate sunt în câmpia din comitatul Turzii”.4 9 Melinte Șerban O însemnare deosebită pentru istoria românilor din Câmpia Transilvană, completată de o alta în nota 3 din Elegie despre stabilirea familiei sale în Şamşud: „În acelaşi scaun (Mureş) este aşezat, cu întinsul său teritoriu, marele sat Şamşud, locuit de secui şi români. Tatăl meu care locuia aici avea aici o parte de moşie nobiliară, nu moştenită, ci lăsată zălog”5. Copilăria petrecută aici, în Şamşud, şi nu rareori la bunici, în Râciu, pe valea Comlodului, trebuie să fi fost „fericită în obişnuita viaţă a satului”,