editorial Mircea Dinutz STIMA NOASTRĂ ŞI MÂNDRIA! Farsorii, tupeiştii, arlechinii veseli şi zglobii, impos- talent şi cultură ). Şi unii şi alţii îşi numără cu încântare torii şi circarii nu sunt o invenţie a sublimelor vremuri pe opurile, îşi îngroaşă vocea când îţi răspund la salut, te care le trăim. Ei au existat dintotdeauna, au fost o con- învăluie cu un arsenal de gesturi vag protectoare, calcă stantă respectabilă a oricărui tip de societate, de apăsat, conştienţi de faptul că ei, doar ei, sacralizează oriunde şi de oricând. La urma urmei, ei reprezintă un pământul pe care păşesc şi că e un privilegiu să se lase standard de civilizaţie, dau culoare, ne fac viaţa mai in- văzuţi şi admiraţi. Un asemenea grandissimus scrip- teresantă, asigură dinamica acestei lumi care se rosto- tor este Miluţă Guguştelu care mai stă încă pe gânduri goleşte arţăgoasă spre noi culmi ale propăşirii noastre dacă să-şi comande sau nu un bust pentru a fi aşezat spirituale. Ceea ce se vede, cu ochiul liber, este faptul în faţa casei sale, proprietate privată, mândria oraşului că au pătruns vitejeşte în toate straturile profesionale: Rotoceşti. Altul, personalitate polivalentă şi poliguturală, fie că dau mult din gură, gesticulează larg, fie că se re- cu merite incomensurabile în toate planurile, descope- trag într-o tăcere demnă, în opinia lor, protectoare, în ritor avid de nontalente, măsluitor de vocaţie, este El, realitate. Unii ajung politologi, că – vorba aia – toţi ne unicul, inegalabilul Giony Ardei Neaţă! Îl recunoaşteţi pricepem! Sunt docţi, au principii şi un apetit hermeneu- uşor: el conduce, asta ştie să facă. Un automobil, un tic remarcabil. Un singur deficit – cele afirmate azi se cenaclu, o revistă… toate pe un drum luminos, pavat pot transforma lesne în opusul lor, nicio problemă! Se citează cu voluptate, îşi privesc cu multă condescen- cu cele mai bune intenţii. În plus, are o părere excelentă denţă interlocutorii ocazionali şi iubesc exprimarea tau- despre Sine, despre tot ce face. Probabil că o atare tologică, platitudinile răsucite într-un limbaj specios, ima gine nu s-ar susţine, n-ar fi aşa de orbitoare, dacă chipul din oglindă – o adevărată capodoperă. Alţii ajung n-ar avea în juru-i admiratori şi admiratoare, oameni politicieni, după ce au exersat îndelung, la bufetul din adunaţi în jurul revistei, dornici să-şi nemurească nu- colţ, peste gard sau la capra podului, interpelările, inju- mele. O asemenea admiratoare, cu unsprezece opuri riile şi schimbul de cuvinte otrăvite; s-au pregătit pentru pe conştiinţă, Pulcheria Kiki Vântosu, a scris şi o carte show- uri televizate vorbind mult, ridicând tonul, după plină de adâncimi budiste, de unde se vede strânsa le- ce – în prealabil – şi-au astupat urechile pentru a face gătură (atât de evidentă) între membrii cenaclului şi dialogul cât mai eficient; în sfârşit, au asistat / contribuit, muntele–zeu al Tibetului căruia îi aduc, săptămânal, fiecare după puterile sale, la moartea bunului simţ (la zeci de ofrande, cu plecăciunile cuvenite, Marelui Ofi- ce bun, dacă nu aduce nici bani, nici putere?) ciant, acest guru de Putna. Ei scriu / gravează mani pe Cei mai simpatici (dacă n-ar fi odioşi) sunt cei care stânci, pietre, tăbliţe, dar mai ales consumă cantităţi pătrund, plini de ifose, în spaţiul culturii, din ce în ce mai uriaşe de hârtie spre pieirea inutilă a pădurilor româ- mulţi şi mai gălăgioşi, riscând să acopere vocile celor neşti. Stima noastră şi mândria! cu adevărat chemaţi pentru aşa ceva. Asudă din greu, mimează, translează, fac echilibristică, se acoperă de P.S. În „Adevărul de seară” / 10 ianuarie 2010, la pa- cartoane / diplome,iau cuvântul, îşi clamează meritele gina 16,cunoscutul critic şi istoric literar Ştefan Borcea, (închipuite) în care ajung chiar să creadă. De o pildă, cunoscător adânc şi impenetrabil al literaturii române, unul, Costache Simeză, ajuns pictor, a afirmat răspicat în general, şi al celei vrâncene, în special, ne face o sur- într-un interviu: „Sunt singurul pictor (încă) în viaţă, care priză de proporţii, alcătuind un portret infatigabil al la fel şi-a vândut toată OPERA”. Apusuri de soare sângerii, de celebrului scriitor Gheorghe (Andrei) Neagu, despre o mare vânătă de supărare, o livadă răscolită de gân- care ni se spune că este un„personaj emblematic” duri obscene. Costache Simeză are toată dreptatea. El (rezon!), un prozator ajuns la deplină maturitate, ba ştie că românul te respectă dacă eşti scump, chiar chiar dincolo de ea. Neruşinarea individului care declară dacă nu poate cumpăra. Un principiu (sănătos) valabil că „urăşte parvenitismul”, detestă incultura (tocmai el!) şi pentru medici, avocaţi, profesori (la sfintele meditaţii!) şi pe mistificatorii de adevăr a întrecut orice limite! Mi-aş Oricum, în muzică, uşoară sau mai puţin uşoară, situa- permite să-i pun câteva întrebări domnului Ştefan Bor- ţia e de-a dreptul înfloritoare: Marioara Trufanda, Eve- cea, care – sincer vorbind – s-a băgat unde nu se pri- lina Fessă, Georgiana Silicon, care de care mai doritoare să-şi arate… talentele, mai puţin vocea, ca să cepe. În numele cărei competenţe aţi alcătuit acest nu mai vorbim de inteligenţă artistică (?)… Mai rămân profil literar? Care sunt cele 14 volume negiste, le-aţi totuşi teritorii – aşa sper – necălcate în picioare de ace- văzut, le-aţi citit, le-aţi numărat? Şi chiar dacă ar fi 14 – ştia: operă, balet… pentru că, oricâtă imaginaţie am dar nu sunt –,de când cantitatea se substituie calităţii? avea, e foarte greu să-l vedem pe Georgel Căpuşă în Cum poţi să faci un asemenea profil, din cale afară de rolul lui Mario Cavaradossi, iar pe Lenuţa Răguşita în elogios, bazându-vă exclusiv pe informaţiile modeste şi rolul Florei Tosca. Dar lebedele mari, mici şi mijlocii?! dezinteresate ale autorului? Când aţi scris, „propria …e prea mult chiar şi pentru un pamflet. manu” că uriaşul autor are mai multe „cărţi de referinţă”, Triumful deplin vine din lumea scriitorilor, conform nu v-a tremurat mâna, nu v-a fost teamă de pedeapsa altui principiu: toţi ştim alfabetul, spre culmile Parnasu- divină? Regret că trebuie să vă spun asta, dar, în modul lui, tot înainte! Nicio zi fără să-ţi poposească în braţe cel mai iresponsabil cu putinţă, Dumneavoastră contri- muza, anul şi volumul, Posteritatea te aşteaptă! Unii au buiţi la înălţarea unui idol de mucava! Meritele reale ale pătruns – cu portbagajul burduşit, cum altfel? – în Uni- lui Gheorghe Neagu sunt de ordin managerial, nimic unea Scriitorilor, alţii mai au răbdare, tenacitatea e mai mult! Literatura sa este o tristeţe în plus pe faţa atât marea lor calitate (pe lângă o împovărătoare lipsă de de agitată şi suferindă a lumii în care trăim. SAECULUM 1-2/2010 1 PRO eseu Dumitru Radu Popescu PIONII OTRĂVIŢI Nu ştiu cum au fost alţii, dar Mircea Radu Iacoban a aberaţie a marelui prieten al lui Eminescu (spune-mi cu fost tot timpul pus pe rele! Într-o zi, în vremea zăpezilor cine eşti prieten şi-ţi spun câte parale faci!) a fost năs- de altădată, m-am aflat de faţă, în Suceava urmaşilor truşnicia cu introducerea Morţii într-o turbincă, la po- urmaşilor lui Ştefan cel Mare, când Iacoban, în loc să-şi preală! E corect, oameni buni, să-ţi baţi joc de Moarte vadă de treabă (un joc de table, acolo, o întrecere cu şi să lipseşti omenirea de un factor civilizator, de pro- niscaiva şahişti!), a început să le insufle localnicilor gres, cum este Moartea?! Păi, boieri dumneavoastră, ideea nefastă a înfiinţării unui teatru în cetatea de scaun fără moarte ar mai exista eroi, ar mai exista iubirea su- a cunoscutului iubitor de doamne şi domniţe!.. Culmea, blimă, ar mai exista războaie, imperii?.. Totul n-ar mai peste un timp, Teatrul din Suceava, ca filială a Teatrului avea rost, viaţa ar fi o nebunie! Să-l consideri pe Naţional din Iaşi, a şi fost inaugurat într-o clădire indi- Creangă Ion (bine, îi pronunţăm numele, cu părere de cată şi supravegheată în reconstrucţie tot de Iacoban rău, evident!) un geniu al românilor – şi nu numai! – nu Radu Mircea! Apoi!.. În loc să scurtcircuiteze producţiile e o blasfemie?! Bine, a mai stat un grecotei într-un Teatrului Naţional din Iaşi, ca să se poată valida şi din- butoi, dar măcar ăla zicea că e filosof (fie!) – şi nu făcea coace de Prut pustiul Siberiei îngheţate bocnă, Iacoban din scârbavnicul mădular masculin un idol dătător de a sabotat Siberia! bucurii trupeşti şi sufleteşti, iar moartea n-o băga în Despre Eminescu nu cred că mai este cazul să traistă (ca să nu spun în mă-sa, că ea n-are mamă!)! facem vorbire! În loc să-l lase în lada de campanie a is- Pentru împărtăşirea unor asemenea elucubraţii marca toriei apuse, răsuflate, Iacoban i-a confecţionat la edi- Ion Creangă, Iacoban ar fi fost bun de tras în ţeapă! tura „Junimea” o colecţie de studii!.. Iar cu acel popă Bine, n-a scăpat el de drăgălăşenia confraţilor!.. Câţi neecologic, stătător în butoi cu apă, ce-a făcut? L-a i-au mai dat bună ziua după Revoluţie? Cuvintele s-au adus pe ecrane, ca să ne dovedească pur şi simplu fap- împuţinat, s-au scumpit, economia de piaţă a cuvintelor tul că mai sus nenumitul a fost un geniu moldav! Ce şi-a spus cuvântul! Au rămas mârâielile şi stuchitul de geniu, bădie?! Asta e idee genială – să pui în pământ, la distanţă şi din aproape în aproape!.. Dacă stăm la prăşit, acele organe masculine intens productive?.. strâmb şi judecăm drept, Iacoban merită aceste cuvinte O fi, pentru nişte nefericiţi de teapa lui Boccaccio! O altă băloase, stuchite din rărunchi, gălbinoase, împuţite, he- patice! Hm! Că doar Iacoban are 10 (zece) case în Iaşi, are vilă în Spania, vilă în Brazilia, în Africa de Sud (unde vânează tigri), cabană la Polul Nord (unde vânează urşi albi), la Polul Sud!.