Observatorulwww.mapn.ro militarwww.presamil.ro DECORAT CU ORDINUL „MERITUL CULTURAL” ÎN GRAD DE CAVALER ANUL XXVII NR. 36 (1.474) 12 – 18 SEPTEMBRIE 2018 24 PAGINI 1,20 LEI MAPN.RO EDITOR: FONDAT LA 23 IULIE 1859 OBSERVATORULMILITAR MINISTERUL AP~R~RII NA}IONALE Al cincilea colegiu național Foto: navy.ro militar și-a redeschis porțile olegiul Național Militar Alexandru Ioan Cuza din în urmă cu foarte mulţi ani, am vrut să vin să dau admiterea prin Înaltul Decret nr. 2.408 din 3 octombrie 1881, la Galaţi. Constanța și-a redeschis porţile după 20 de ani. aici. Din păcate, nu s-a putut la vremea respectivă. Este o zi În septembrie 1973, Liceul Industrial de Marină din Constanţa, CLa ceremonia care s-a desfășurat în Academia Na- extrem de importantă, nu doar pentru Armata României şi subordonat Ministerului Transporturilor și Telecomunica- vală Mircea cel Bătrân au fost prezenți ministrul apărării pentru sistemul de învăţământ militar, dar cred că pentru toată ţiilor, a trecut în subordinea Ministerului Apărării Naţionale naționale, Mihai Fifor, și șeful Statului Major al Apărării, comunitatea. În vremuri în care tot mai greu se construieşte, și s-a transformat în Liceul Militar de Marină Alexandru Ioan general Nicolae Ciucă. Vizibil emoţionaţi, dar adaptați rapid reuşim printr-un efort al Armatei României şi al autorităţilor Cuza, cu profil industrial. De atunci și până în 1998, 4.000 la noul lor statut, cei 203 elevi (120 de elevi de clasa a IX-a, publice locale să redeschidem o şcoală prestigioasă, punând de elevi au absolvit această instituţie de renume a Constan- 36 de elevi de clasa a X-a, 47 de elevi de clasa a XI-a), care în felul acesta bazele formării viitorilor ofiţeri de marină şi nu ţei, din care 3.600 au fost admiși în instituţiile militare de au ales să îmbrace uniforma de licean militar, au participat numai, a spus ministrul Fifor. învățământ superior. la festivitatea dedicată începerii noului an școlar. Vă mărtu- Colegiul preia tradiţiile Liceului Militar Alexandru Ioan Detalii privind deschiderea noului an de risesc că întotdeauna mi-am dorit să fiu elev al acestui liceu şi, Cuza, continuatorul Şcolii Copiilor de Marină, înfiinţată învățământ puteți citi în paginile 6-7. LINIA ÎNTÂI FOTOREPORTAJ Șoimii Nava-Şcoală Mircea, Carpaților, în al doilea marș mereu la internațional de datorie instrucție 4 12-13 COMANDAMENTUL MULTINA}IONAL DE DIVIZIE SUD-EST – 3 ANI PAGINA 2 2 Observatorul militar Nr. 36 / 12 – 18 septembrie 2018 GARNIZOANA ROMÂNIA EVENIMENT uEvaluare la Capu Midia. Detașamentul de apărare Maior Bogdan Oproiu antiaeriană Black Bats, rotația a IV-a, se pregătește pentru [email protected] o nouă misiune în Polonia. În acest sens, în perioada 11-13 septembrie, detașamentul participă la evaluarea acțională ce ctul de înființare a va avea loc la Centrul Național de Instruire pentru Apărare An- Comandamentului tiaeriană General de brigadă Ion Bungescu (CNIApAA). Militarii AMultinațional de vor fi apreciați de o comisie de evaluare, pe timpul tragerilor Divizie Sud-Est (HQ MND-SE) de luptă antiaeriene și terestre, din Poligonul Capu Midia. a fost semnat la 1 septembrie Militarii, care au în dotare tunuri antiaeriene calibru 2015, prin transformarea 35 mm Oerlikon, vor face parte, în perioada septembrie Diviziei 1 Infanterie Dacica în 2018-martie 2019, din Grupul de luptă NATO condus de HQ MND-SE. La 1 decembrie SUA, având misiunea de a asigura prezența înaintată și con- 2015 a avut loc ceremonia de solidată, în sistem rotațional, în nord-estul Alianței pentru activare a comandamentului, descurajarea oricărei potențiale agresiuni, în conformitate eveniment care a repre- cu măsurile adoptate în cadrul Summitului de la Varșovia. zentat integrarea oficială a (Locotenent Irina Cimpoer) HQ MND-SE în structura de uOmagiu vânătorilor de munte. Din dorința de a forțe NATO. Din martie, anul omagia jertfa vânătorilor de munte căzuți la datorie în Primul acesta, comandamentul este Război Mondial, în zona Târgu Ocna-Coșna-Cireșoaia, un complet operaționalizat. În Foto: Laurențiu Turoi grup de militari aparținând Batalionului 435 Sprijin Logistic cadrul comandamentului Ciuc a parcurs un traseu de 200 de km pe biciclete, pe ruta multinațional își desfășoară activitatea ofițeri, maiștri militari și subofițeri specialiști Aniversare din România (națiune cadru) și alte 13 state: Albania, de arborare a drapelelor În semn de apreciere Emblema de Merit Partener Bulgaria, Canada, Franța, țărilor contributoare, în semn pentru contribuția, dedi- pentru Apărare. La eveni- Germania, Grecia, Ungaria, de recunoaștere a angaja- carea și profesionalismul mentul care s-a desfășurat Polonia, Spania, Slovacia, Tur- mentului și sprijinului față de de care au dat dovadă, la sediul HQ MND-SE au cia, Marea Britanie și Statele valorile și principiile NATO. reprezentanții țărilor care participat oficiali ai Alianței, Unite ale Americii. La eveniment au participat participă cu personal în ambasadori ai țărilor NATO Vineri, 7 septembrie, HQ ministrul apărării, Mihai Fifor cadrul Comandamentului acreditați în România și MND-SE a aniversat cei 3 ani și șeful Statului Major al Apă- Multinațional de Divizie familiile militarilor din co- de existență cu o ceremonie rării, generalul Nicolae Ciucă. Sud-Est au fost răsplătiți cu mandament. n medicinei militare a avut o Foto: Daniel Andronache evoluţie excelentă. Avem, de Miercurea Ciuc-Palanca-Târgu Ocna. La Monumentul Vână- Oaspeți chinezi, asemenea, o foarte bună coo- torilor de Munte de pe Dealul Cireșoaia, militarii au ţinut un perare în domeniile învăţă- moment de reculegere. Monumentul Vânătorilor de Munte mântului şi istoriei militare şi a fost ridicat prin subscripție publică, din inițiativa Grupului dorim să aprofundăm aceste Centenarul Vânătorilor de Munte, militarii Brigăzii 61 Vânători la Ministerul Apărării Naționale colaborări. Sper că această de Munte General Virgil Bădulescu și ai Brigăzii 2 Vânători vizită va conduce la identi- de Munte Sarmizegetusa aducându-și un rol important la ficarea unor noi modalităţi realizarea acestuia. (Daniel Andronache) de cooperare practică între uSeminar. Cercul Militar Iași a găzduit vineri, 7 august, spitalele de profil din ţările Seminarul de nutriție și hrănire în domeniul militar NutriMil, noastre, a precizat Mircea în organizarea Spitalului Clinic Militar de Urgență Dr. Iacob Dușa. Secretarul de stat a Czihac din Iași. Pe agenda de discuții s-au aflat subiecte de evidenţiat și faptul că interes într-un domeniu în care performanţa profesională România și China participă depinde în mod hotărâtor de o bună stare de sănătate. Am în comun la misiuni și opera- remarcat concluziile rezultate în urma Programului de ma- ţii sub egida ONU, aducând nagement greutate-rezultate realizat și prezentat de medicul astfel o contribuţie impor- primar medicina muncii, la Spitalul Militar Iași, dr. Mălina tantă la sporirea stabilităţii și Ciumașu-Rîmbu, dar și o temă legată de statusul actual în la consolidarea păcii în zone nutriţia militară, despre care a vorbit locotenent-colonelul marcate de instabilitate. dr. Ciprian Constantin, medic primar la Spitalul Universitar Delegaţia chineză s-a de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila. (Locotenent-colonel aflat în România în perioada Adrian Gîtman) 6-9 septembrie, iar progra- uRevedere. Vineri, 7 septembrie, Academia Forţelor mul a mai inclus discuții cu Terestre a fost gazda întâlnirii personalului navigant și nena- Foto: Petrică Mihalache focus medical între gene- vigant care și-a desfășurat activitatea în fosta bază aeriană de ecretarul de stat pentru Populară Chineză, condusă nale din România și cel din ralul de brigadă medic dr. elicoptere de la Sibiu. politica de apărare, de generalul-maior Chen Republica Chineză. Ionel Oprea, șeful Direcției Splanificare și relaţii Jingyuan, director general al Pe agenda discuţiilor medicale, și generalul-maior internaţionale, Mircea Dușa, Serviciului Medical. Vizita a s-au aflat teme de actuali- Chen Jingyua, și două vizite a primit joi, 6 septembrie, la avut loc la invitaţia condu- tate și interes comun din - la Spitalul Universitar de sediul Ministerului Apărării cerii Direcţiei Medicale a domeniul medicinei militare Urgență Militar Central Dr. Naţionale, vizita unei dele- MApN și se încadrează în și al învăţământului medico – Carol Davila, din București, și gaţii medicale a Ministeru- Planul de Cooperare dintre militar. Dintre domeniile la Spitalul Militar de Urgență lui Apărării din Republica Ministerul Apărării Naţio- practice de cooperare, cel al Regina Maria din Brașov. n FOTOGRAFIA SĂPTĂMÂNII Foto: Daniel Dorobanțu uZalău. Cele mai bune plutoane din Evenimentul a debutat cu slujba religioasă la Monumen- Forțele Terestre române s-au întrecut, tul Eroilor Aviatori din Decembrie 1989, unde a fost depusă săptămâna trecută, în cadrul competiției o coroană de flori pentru a cinsti memoria tuturor aviatorilor aplicativ-militare Cel mai bun pluton, care căzuți la datorie de-a lungul timpului, a continuat cu întâlni- s-a desfășurat la Zalău. După parcurgerea rea festivă și vizitarea instituției sibiene. (Locotenent-colonel mai multor probe care au testat din plin Daniel Dorobanțu) abilitățile militarilor, locul întâi a revenit uCeremonie. Troița realizată de sculptorul popular subunității din cadrul Batalionul 21 Vânători Alexandru Perța-Cuza, din Târgu Lăpuș, și donată Aca- de Munte General Leonard Mociulschi din demiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu de Predeal. Pe treptele următoare ale podi- Ioachim Gabriel Voicu, a fost sfinţită recent de preotul
Details
-
File Typepdf
-
Upload Time-
-
Content LanguagesEnglish
-
Upload UserAnonymous/Not logged-in
-
File Pages24 Page
-
File Size-