trucuri de acestea atest ăm la Stere foarte frecvent. Şi totu şi, Stere nu mizeaz ă pe ornamenta ţia tehnic ă: “Romanul lui Constantin Stere e un roman de fapte, de figuri vii, de via ţă tr ăit ă, în genul lui Balzac, Dickens ori Tolstoi. Fire şte, asemenea romane nu suport ă excese de stilistic ă. Romanele care creeaz ă via ţa n-au datoria de a se împodobi prea mult” [2, p. 160]. În pofida acestui adev ăr, Stere construie şte, con ştient, un bildungsroman . Modelele asupra c ărora insist ă criticii sunt cele mai reprezentative în epoc ă. Tudor Teodorescu- Brani şte, în concordan ţă cu opinia lui C ălinescu, identific ă alte fascina ţii:„ ... în domnul Stere tr ăie şte un romancier de dimensiunile lui Balzac sau Tolstoi: “omul de la Soroca” vede totul în mare” [2, p. 179]. Alte aspecte ale rela ţiei intertextuale se pot identifica la nivel de lume imaginar ă. Lumea imaginar ă furnizeaz ă cele mai hazardate puncte de tangen ţă . Cea mai explorat ă este figura Smaragdei: “Smaragda e un fel de Anna Karenina” sus ţine P. Constantinescu, „refulat ă prin misticism şi instinct de mo şiereas ă”, în timp ce Iorgu este „un noduros r ăzăş moldovean cu un robust sim ţ al propriet ăţ ii şi cu o calm ă vanitate de inexorabil ă perpetuare a neantului” [2, p. 118]. În viziunea lui Şerban Cioculescu Smaragda are o tent ă psihologic ă mai pronun ţat ă decât Iorgu. Într-adev ăr, ea este o „poten ţial ă Emma Bovary sau Anna Karenina a N ăpădenilor” [2, p. 91]. Ca o sintez ă deductiv ă a ideilor acestor critici vine interpretarea lui Nicolae Manolescu din num ărul 11, de la 11 martie, 1979 a revistei România literar ă. Pe acest principiu al intertextualit ăţ ii se bazeaz ă autorul în analiza universului epic sterist. Manolescu ne prezint ă, a şadar, reflec ţiile tematice din alte opere cu referire la fiecare volum în parte. Întâiul volum din ciclul În preajma revolu ţiei este cel mai aproape de formula epic ă a romanului tradi ţional, prin boieri, baroni şi alte personagii de acest fel, iar Manolescu împinge aceast ă tipologie spre Gogol cu comicul s ău orientat spre absurd. Pentru al doilea volum, cu caracterul s ău de Educa ţie sentimental ă, îi avem drept modele pe Vladimir Korolenko şi Aleksandr Herzen. Temele nihilismului şi revolu ţionarismului tineretului de dup ă 1870 sunt promovate în literatura român ă de Stere: “În literatura român ă, aceast ă tem ă şi aceast ă atmosfer ă care au preocupat atât pe Turgheniev (în Des ţelenire, de exemplu), pe Dostoievski, pe care le reg ăsim în memoriile de mai târziu ale revolu ţionarilor ru şi, sunt pentru prima oară evocate de C. Stere…” [2, p. 235]. “Pohodul spre Siberia, trenurile înc ărcate de de ţinu ţi, lag ărele, … – toate acestea alc ătuiesc zguduitoare tablouri dante şti, asem ănătoare cu cele din Casa mor ţilor a lui Dostoievski” [2, p. 235-236] etc. etc. Nu este întâmpl ător faptul c ă Stere stabile şte rela ţii intertextuale cu cei mai reprezentativi prozatori ai literaturii ruse. Anume prin reminiscen ţele din prozele lor, Stere, se pare, reu şeşte s ă se men ţin ă în albia unor conven ţii epice , foarte viabile în epoc ă. Adev ărul e c ă romanul lui Stere stabile şte mai multe rela ţii intertextuale la nivel de structur ă, personaj, teme, motive, locuri comune etc . cu literatura rus ă. Exemplele exegetice care le-am adus sunt, în opinia noastr ă, dintre cele mai importante, dar interpretarea critic ă, referitoare la opera şi personalitatea scriitorului, nu se opre şte aici. În concluzie constat ăm c ă rela ţia lui C. Stere cu literatura rus ă se stabile şte în special prin dialogul textului romanului În preajma revolu ţiei şi prozele lui Vladimir Korolenko, Aleksandr Herzen, Lev Tolstoi, Fiodor Dostoievski, Nicolae Gogol, Ivan Turghenev ş.a. Referin ţe bibliografice 1. Negoi ţescu I. Istoria literaturii române. V-I (1800-1945) . – Bucure şti: Minerva, 1991. 2. C. Stere. Victoria unui înfrânt . Edi ţie îngrijit ă şi bibliografie de Maria Teodorovici. – Chi şin ău: Cartier, 1997. Nicolae Bile ţchi Costenco în timp şi spa ţiu Poetul, prozatorul, dramaturgul, publicistul şi traduc ătorul Nicolai Costenco (pseudonime: Rafail Radiana, N.F.C.) s-a n ăscut la 21 decembrie 1913 la Chi şin ău, în familia nobilului Fiodor Costenco- Radzeiovschi şi a r ăze şiţei Maria Leahu, şi s-a stins din via ţă la 20 iulie 1993 la Chi şin ău. Copil ăria, în urma destr ămării familiei şi rec ăsătoriei mamei cu avocatul Teodor P ăduraru, şi-o petrece la bunicii din Cehorenii Orheiului. Î şi face studiile la Liceul “B. P. Hasdeu” din Chi şin ău (1928-1932) şi la Facult ăţ ile de Drept şi de Litere ale Universit ăţ ii din Ia şi (1932-1936) pe care, din motive personale, a şa şi nu le termin ă. În 1932-1940 activeaz ă la revista Via ţa Basarabiei , mai întâi în calitate de colaborator, iar din 1934 de redactor. Scrie versuri de pe la începutul anilor treizeci. Pân ă la 1940 a publicat volumele: Poezii (1937), Ore (1939), Elegii păgâne (1940) şi Cleopatra (1940). De şi în 1940 revista Via ţa Basarabiei î şi transfer ă sediul la Bucure şti, iar îndrum ătorul ei, Pan. Halippa, îi propune s ă-i urmeze exemplul, N. Costenco se decide s ă r ămân ă la Chi şin ău. În 1941 N. Costenco, fostul secretar general al Societ ăţ ii Scriitorilor din Basarabia, constituite în 61 1940, e primit în Uniunea Scriitorilor Sovietici şi angajat în func ţia de şef al sec ţiei literare a Teatrului Moldovenesc de Stat. Tot în acest an, pentru cuvânt ările înfl ăcărate în ap ărarea limbii române, a ve şmântului ei firesc, alfabetul latin, şi a tradi ţiilor literare, e arestat şi exilat dincolo de cercul polar, în localitatea Dudinka, ţinutul Krasnoiarsk, de unde se întoarce peste un deceniu şi jum ătate, la sfâr şitul anului 1956. Reabilitat total, poetul e angajat, în 1957, în postul de consultant la sec ţia de poezie a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Din acest an scriitorul începe o activitate literar ă prodigioas ă care se materializeaz ă în plachetele de versuri: Poezii alese (1957), Poezii noi (1960), Poezii (1961), Versuri (1963), Prometeu (1966), Versuri (1966), Mugur, mugurel (1967), Poezii şi poeme (1969), Neamul (1970), Tărie (1972), Poeme (1973), Euritmii (1980), Poezii şi poeme (1983); în volumele de proz ă Severograd (roman, 1963), Norocul omului (nuvele, 1966); în drama Serghei Lazo (1967), publicat ă în revista Nistru (1967, nr. 6); în Scrieri în dou ă volume (1979); în traducerile Pagini alese de A. Tolstoi (1962), Crim ă şi pedeaps ă de F. Dostoevski (1971), Via ţa nou ă de Dante Alighieri (1971, în colaborare cu Nicanor Rusu), Podul de peste Drina de İvo Andrici (1972), Descrierea Moldovei de Dimitrie Cantemir, traducere din limba latin ă (1975), Iliada de Homer (1978). Este cavaler al medaliilor “Pentru Vitejie în Munc ă” (1960) şi al celei de “Veteran al Muncii” (1975), laureat al Premiului de încurajare al Consiliului Central al Sindicatelor din U.R.S.S. şi al Comitetului de Conducere al Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S. (1976, pentru romanul Severograd ) şi al Premiului de Stat al R.S.S. Moldovene şti (1988, pentru cartea Poezii şi poeme ), de ţine titlurile de Scriitor al poporului din R.S.S. Moldoveneasc ă (1988) şi de Membru de onoare al Academiei de Ştiin ţe a Moldovei (1992). Referitor la debutul literar al lui Nicolai Costenco în presa de specialitate exist ă câteva versiuni. Criticul Ion Gherman în articolul bine documentat Marginalii la poezia lui N. Costenco [1, p. 39] înclin ă s ă cread ă c ă acesta s-a produs în 1934. “Debutul, scrie el, şi l-a f ăcut într-o sear ă la Via ţa Basarabiei . Sfios, a început s ă citeasc ă. S-a oprit de câteva ori, dar nimeni nu s-a clintit. Le v ăzuse tuturora pe chip cuvântul: “Mai departe!”. Şi a citit a şa, mereu, poetul despre care nimeni nu auzise şi care c ălcase sfios pragul redac ţiei. A citit Cântec de leag ăn, despre “drumuri vechi”, “femei cu negre şalinci”, despre “nop ţi cu piersicii înflori ţi” şi “lini şti domoale de step ă”, despre “dureri neb ănuite şi lumi necunoscute” [Apud: 2, p. 640]. A fost, dup ă cum se vede, un debut oral care, fire şte, nu poate fi considerat ca atare. Cercet ătoarea Alina Ciobanu e mai direct ă şi mai concret ă. “Debuteaz ă, scrie ea despre N. Costenco, în 1933, cu poezia Plou ă! ( Via ţa Basarabiei , nr. 9) [3, p. 149]. Accept ăm aceast ă afirma ţie, dat fiind caracterul ei definit. Dar mai exist ă o versiune, datat ă cu anul 1932, sus ţinut ă de istoricul literar Vasile Malane ţchi. “1932. Cuvântul liber de la Bucure şti, afirm ă el, insereaz ă câteva poezii de Nicolai Costenco, înso ţite de un cuvânt introductiv semnat de poetul şi publicistul Demostene Botez” [4, p. 8]. Cronologic, anume aceast ă dat ă ar trebui considerat ă drept debutul literar al poetului. Dar – precizarea o facem pentru a feri pe al ţi cercet ători de a perpetua eroarea – în 1932 revista citat ă, pur şi simplu, nu exista, ea începând s ă apar ă din luna noiembrie 1933. Debutul editorial al scriitorului ţine de anul 1937 cu placheta Poezii . Resim ţim în ea vocea distinct ă, de şi, nu t ăgăduim, înc ă tremur ătoare şi sfielnic ă, a poetului care f ăcea primii pa şi în literatur ă, dar şi reminiscen ţele din lecturile din poezia clasic ă şi cea contemporan ă lui.