Filarmonica „George Enescu”

Filarmonica „George Enescu”

FILARMONICA „GEORGE ENESCU” Raport de Activitate pentru perioada 01.01.2018 – 31.12.2018 CAPITOLUL I: Prezentul raport de activitate a fost elaborat pentru evaluarea managementului de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale denumit în continuare Autoritatea, pentru Filarmonica „George Enescu, denumită în continuare Instituţia, aflată în subordinea sa, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 269/2009, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare ordonanţa de urgenţă, precum şi cu cele ale regulamentului de evaluare. 1 Analiza şi notarea raportului de activitate şi a interviului se fac în baza următoarelor criterii de evaluare: 1. evoluţia instituţiei în raport cu mediul în care îşi desfăşoară activitatea şi în raport cu sistemul instituţional existent; 2. îmbunătăţirea activităţii instituţiei; 3. organizarea/sistemul organizaţional al instituţiei; 4. situaţia economico-financiară a instituţiei; 5. strategia, programele şi implementarea planului de acţiune pentru îndeplinirea misiunii specifice instituţiei, conform sarcinilor formulate de autoritate; 6. evoluţia economico-financiară a instituţiei, pentru următoarea perioadă de management, cu menţionarea resurselor financiare necesare de alocat de către autoritate. În conformitate cu prevederile contractului de management, datele şi informaţiile din prezentul raport sunt aferente perioadei: de la 01.01.2018 la 31.12.2018 reprezentând a doua evaluare din cadrul mandatului, 2017 – 2022, conform Ordinului Ministrului Culturii şi Identității Naţionale nr. 2035/2017. CAPITOLUL II: STRUCTURA RAPORTULUI DE ACTIVITATE PARTEA I: A) Evoluţia instituţiei în raport cu mediul în care îşi desfăşoară activitatea 1. colaborarea cu instituţii, organizaţii, grupuri informale care se adresează aceleiaşi comunităţi; Filarmonica „George Enescu‖ a continuat, punctual, pe proiecte, tradiţia colaborărilor atât cu filarmonicile din ţară, institutele culturale, ambasadele acreditate în România precum şi alţi operatori culturali împreună cu care, de-a lungul timpului, au fost realizate concerte simfonice de un înalt nivel artistic care prin repertoriul abordat au îmbogăţit viaţa culturală a Capitalei. În anul 2017 principalii parteneri ai Filarmonicii „George Enescu‖ au fost : 2 Proiecte desfăşurate în parteneriat cu alte instituţii şi organizaţii culturale : Nr. PROIECTUL PARTENER Finanţare Finanţare Crt. proprie (%) Partener/ colaborator (%) 1. Două concerte simfonice Filarmonica „Moldova‖ 20 % 80 % dedicate aniversării Marii Uniri Iaşi 2. Concertele centenarului ICR 86 % ICR 5 % Fundaţia română FREM 9 % pentru excelenţă în muzică (FREM) 3. Duo Pianistic şi lied Asociaţia Majura - 100 % Christ 4. Concert simfonic în stagiune – Ambasada Poloniei – 50 % 50 % lucrările interpretate aparţinând Institutul Polonez din unor compozitori polonezi Bucureşti 5. Concert cameral dedicat Zilei Institutul Cerventes din - 100 % Naţionale a Spaniei Bucureşti 6. Recital cameral al ARCUB - 100 % mezzosopranei Roxana Constantinescu 7. Concert suţinut de pianistul Ambasada Ungariei la - 100 % Balazs Fulei Bucureşti 8. Concert simfonic educativ Fundatia „ Remember - 100 % Enescu‖ şi cu Liceul de ―Clasic E Fantastic‖ şlagărele coregrafie „Floria muzicii de cameră. Capsali‖ 9. Concert simfonic educativ Orchestra Colegiului - 100 % National de arte ―Clasic E Fantastic‖ ―Dinu Lipatti‖ Concert simfonic aniversar: Nicolae Racu -50 de ani de activitate. 10. Concert simfonic educativ Formația Bucharest - 100 % Winds. ―Clasic E Fantastic‖ 3 Tablouri dintr-o expoziție 11. Concert simfonic educativ Fundația "Lumina" - 100 % Instituții de Învățământ ―Clasic E Fantastic‖ - și Liceul Teoretic Geografii muzicale. Turcia. Internațional de Informatică București. 12. Concert simfonic educativ Spectacol de teatru si - 100 % muzica realizat in ―Clasic E Fantastic‖ - Rossini colaborare cu Teatrul si povestea lui Wilhelm Tell Odeon. Ambasada Elveției si Swees Founds 13. Concert simfonic educativ Athenaeum Brass - 100 % ―Clasic E Fantastic‖ - Cum să Quintet/ club de dans înțelegem muzica. De la baroc sportiv la jazz și pop 14. - 100 % Concert simfonic educativ În colaborare cu Liceul de coregrafie‖ Floria ―Clasic E Fantastic‖ - Cum sa Capsali ― înțelegem muzica si baletul. 15. 16. Recitalul cvartetului ARCADIA Centrul Naţional de - 100 % Artă "Tinerimea Română, Radio Muzical şi Radio Cultural 17. Concert vocal simfonic Orchestra Română de - 100 % Tineret, Corul Preludiu, Corul de copii Radio 18. Concert de muzică barocă ”La Orchestra Musica - 100 % lumière comique” Ricercata 19. Concert simfonic Orchestra inginerilor - 100 % ‘‘Petru Ghenghea‘‘ 4 20. Concertul bursierilor UNIMIR UNIMIR - 100 % 21. Concert aniversar :Tinerimea Centrul Naţional de - 100 % Româna - 140 ani şi Orchestra Artă "Tinerimea Română de Tineret - 10 ani Română, 22. Concert cameral Fundatia Culturala - 100 % ―Remember Enescu‖ 23. Concert aniversar : Marea Unire Asociaţia Culturală - 100 % la 100 de ani – Unirea cu „Marcel Spinei‖, Basarabia Fundaţiei „Cavalerii Daciei‖ Club UNESCO ,Inspectoratul Muzicilor Militare, Revista „Actualitatea Muzicală‖, Revista „Diplomat Club‖ 24. Concert simfonic susținut de Institutul Cultural - 100 % EUYO – Orchestra de Tineret a Român Uniunii Europene 25. Concert de muzică românească ARFA - 100 % contemporană 26. Concert de muzică Asociaţia culturală de - 100 % contemporană belgiană şi prietenie România - românească Belgia 27. Concert omagial Ansamblul - 100 % Contrabassissimo 28. Conferinţa : "Despre lumea in Fundaţia Humanitas 50 % 50% care trăim. Splendoarea Europei." Prolog H-R Patapievici cu Gabriel Liiceanu si Andrei Pleșu 29. Conferința fizicianului Cristian Fundaţia Humanitas 50 % 50% Presura, "Despre lumea in care trăim. Răspunsul fizicii", urmata de dialogul cu Vlad Zografi 30. Conferința profesorului Victor Fundaţia Humanitas 50 % 50% I. Stoichiță, "Despre lumea in care trăim. Călătorie in ionosfera", urmata de dialogul cu Andrei Pleșu 31. Conferința medicului Martin S Fundaţia Humanitas 50 % 50% Martin, " Despre lumea in care trăim. Ce așteaptă 5 secolul XXI de la medicina?" urmata de dialogul cu Gabriel Liiceanu 32. Conferinţa : Conferința Fundaţia Humanitas 50 % 50% domnului ambasador Hans Klemm si dialogul cu Radu Paraschivescu 33. Conferinţa : Conferința Fundaţia Humanitas 50 % 50% istoricului Oliver Jens Schmitt " Romania in 100 de ani" 34. Conferinţa : "Starea lumii la Fundaţia Humanitas 50 % 50% începutul secolului XXI" , Thierry Wolton in dialog cu H-R Patapievici 2. Analiza SWOT (analiza mediului intern şi extern, puncte tari, puncte slabe, oportunităţi, ameninţări); Analiza SWOT a strategiei artistice se bazează pe analiza selecţiei personalului artistic. Cu alte cuvinte, existenţa unui ansamblu artistic valoros permite construirea unei stagiuni de concerte cu abordarea unui repertoriu diversificat şi colaborarea cu dirijorii şi soliştii consacraţi. Existenta unui personal artistic înalt calificat constituie garanţia succesului la public dar şi a aprecierii criticilor de specialitate. Strategia artistică generală este condiţionată de calitatea superioară a personalului artistic angajat în conexiune obligatorie cu valoarea artiştilor protagonişti invitaţi din ţară şi din străinătate, ce conlucrează astfel cu ansamblul stabilindu-se astfel un acord perfect între valoarea artistică individuală şi nivelul de remuneraţie a invitaţilor, funcţie de fondurile primite de la buget. Diagnostic intern Puncte forte : - personal artistic angajat cu înaltă calificare fapt ce creează premisa abordării unui repertoriu cuprinzând un evantai stilistic larg pentru acoperirea întregii literaturi muzicale, universale şi româneşti, la nivelul marii performanţe artistice; 6 - personal financiar – contabil bine pregătit, cu competenţe confirmate prin certificatele SEC (Sistemul European de Conturi) obţinute cu punctaje maxime în urma examenelor susţinute la Ministerul Finanțelor Publice; - personal TESA calificat cu multiple competenţe. Puncte slabe : - ne refacerea cadrului organizatoric al Filarmonicii „George Enescu‖ prin suplimentarea numărului de posturi, conform solicitărilor noastre, pentru orchestra şi corul instituţiei astfel încât acestea să corespundă, pe termen scurt şi lung, necesitaţilor unei instituţii majore de factură europeană. Reiterăm faptul că suplimentarea numărului de posturi, pentru orchestră şi cor, este o condiţie esenţială a abordării cu succes a întregii palete repertoriale româneşti şi universale, posibil de realizat cu ansambluri în componenţă stabilă. - finanţarea bugetară insuficientă poate compromite proiectele de anvergură întrucât sursele alternative: sponsorizările şi parteneriatele nu pot asigura decât finanţarea unor proiecte mici şi nu foarte multe; - număr foarte mic al personalului financiar – contabil şi TESA prin comparaţie pe de o parte cu celelalte instituţii de profil şi pe de altă parte cu volumul mare al sarcinilor de serviciu, dublate în prezent prin prevederile actelor normative incidente (instituţia a adus la cunoștința ordonatorului principal de credite şi a solicitat suplimentare numărului de posturi pentru această structură); - inexistenţa numărului de posturi statuat prin lege pentru compartimentul audit public intern, deși instituţia a adus la cunoștința ordonatorului principal de credite şi a solicitat suplimentare numărului de posturi pentru această structură (Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern,

View Full Text

Details

  • File Type
    pdf
  • Upload Time
    -
  • Content Languages
    English
  • Upload User
    Anonymous/Not logged-in
  • File Pages
    80 Page
  • File Size
    -

Download

Channel Download Status
Express Download Enable

Copyright

We respect the copyrights and intellectual property rights of all users. All uploaded documents are either original works of the uploader or authorized works of the rightful owners.

  • Not to be reproduced or distributed without explicit permission.
  • Not used for commercial purposes outside of approved use cases.
  • Not used to infringe on the rights of the original creators.
  • If you believe any content infringes your copyright, please contact us immediately.

Support

For help with questions, suggestions, or problems, please contact us