DESPRE ÎNGERI Andrei Pleşu: născut la 23 august 1948, în Bucureşti. Absolvent al Facultăţii de Arte Plastice, secţia de istoria şi teoria artei. Doctoratul în istoria artei la Universitatea Bucureşti, cu teza Sentimentul naturii în cultura europeană. Lector universitar la Academia de Arte Plastice, Bucureşti (cursuri de istorie şi critică a artei moderne româneşti) (1980-1982). Profesor universitar de filozofie a religiilor, Facultatea de Filozofie, Universitatea Bucureşti (1991-1997). Fondator şi direc­ tor al săptămînalului de cultură Dilema (1993). Fondator şi preşedinte al Fundaţiei Noua Europă şi Rectorul Colegiului Noua Europă (1994). Membru al World Academy ofArt and Science (1997). Membru al Aca­ demie Internationale de Philosophie de l’Art, Geneva, Elveţia (1999). Dr. phil. honoris causa al Universităţii Albert-Ludwig din Freiburg-im- Breisgau, Germania (2000) şi al Universităţii Humboldt din Berlin, Germania (2001). Commandeur des Arts et des Lettres, Paris, Franţa (1990). New Europe Prize for Higher Education and Research la Berlin, acor­ dat de Center for Advanced Study in the Behavioral Sciences, Stanford, Institute for Advanced Study, Princeton, National Humanities Center, Research Triangle Park, North Carolina; Netherlands Institute for Advanced Study in the Humanities and Social Sciences (NIAS), Wassenaar; Swedish Collegium for Advanced Study in the Social Sciences (SCASSS), Uppsala şi Wissenschaftskolleg zu Berlin (1993). Premiul Academiei Brandenburgice de Ştiinţe din Berlin, Germania (1996). Ordre naţio­ nal de la Legion d'Honneur al Franţei (în martie în gradul de Commandeur şi în decembrie în gradul de Grand Officier) (1999) etc. S c r i e r i: Călătorie în lumea formelor (eseuri de istorie şi teorie a artei), Meridiane, Bucureşti, 1974; Pitoresc şi melancolie. O analiză a sentimen­ tului naturii în cultura europeană, Univers, Bucureşti, 1980; reeditare Humanitas, 1992,2003; Prancesco Guardi, Meridiane, Bucureşti, 1981; Ochiul şi lucrurile (eseuri), Meridiane, Bucureşti, 1986; Minima moralia (elemente pentru o etică a intervalului), Cartea Românească, Bucu­ reşti, 1988; reeditare Humanitas, 1994, 2002 (trad.: franceză, L'Herne, Paris, 1990; germană, Deuticke, 1992; suedeză, Dualis, Ludvika, 1995, maghiară, Tinivâr, Cluj, 2000; împreună cu fragmente din Limba pă­ sărilor, Jelenkor Kiado, Pecs, 2000; slovacă, Kalligram, Bratislava, 2001); Jurnalul de la Tescani, Humanitas, Bucureşti, 1993 (trad.: germană, Ter- tium, Stuttgart, 1999; maghiară, Koinonia, Budapesta, 2000); Limba pă­ sărilor, Humanitas, Bucureşti, 1994; Chipuri şi măşti ale tranziţiei, Hu­ manitas, Bucureşti, 1996; Eliten - Ost und West, Walter de Gruyter, Berlin-New York, 2001, precum şi numeroase studii şi articole în reviste româneşti şi străine. Andrei Plesu/ Despre îngeri HUMANITAS BUCUREŞTI Coperta IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE Vigneta din colontitlu HORIA BERNEA Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PLEŞU, ANDREI Despre îngeri / Andrei Pleşu. - Bucureşti: Humanitas, 2003 ISBN 973-50-0577-8 235.1 © HUMANITAS, 2003 EDITURA HUMANITAS Piaţa Presei Libere 1, 013701 Sector 1 Bucureşti-România, Tel.: (401) 222 85 46, Fax (401) 222 36 32 www.humanitas.ro • www.librariilehumanitas.ro Comenzi CARTE PRIN POŞTĂ, tel./fax: (021) 222 90 61 ISBN 973-50-0577-8 Prietenului meu Horia Bernea, unul din cei foarte puţini cu care puteam sta de vorbă despre îngeri CUVÎNT ÎNAINTE Proiectul unei cărţi despre îngeri a apărut înainte de 1989, cînd accesul la o bibliografie consistentă era mai mult decît dificil, iar perspectiva unei pu­ blicări - improbabilă. Interesul pentru subiect se născuse pe două niveluri: mai întîi, mi se părea că în ciuda „farmecului" şi a relevanţei sale teologice, el nu se bucura, în mod suficient, de atenţia dogma­ ticii contemporane; apoi, după ce, în Minima mo- ralia, încercasem o „etică a intervalului", simţeam că îngerii sînt, în plan ontologic, reflexul firesc al spaţiilor intermediare. îmi puteam imagina deci o trilogie a intervalului, conţinînd o primă parte de etică, o a doua de angelologie şi o a treia privitoa­ re la problematica parcursului spiritual, a „căii". Abia în 1992, ca oaspete, pentru şase luni, la Wis- senschaftskolleg zu Berlin (unde a trebuit să pro­ duc o conferinţă despre îngeri1), am reuşit să con­ sult o sumedenie de lucrări esenţiale, de care nu mă putusem apropia pînă atunci, dar am constatat că tema în sine rămăsese oarecum exotică. între timp, lucrurile s-au schimbat. îngerii au devenit un su- 1 Am reprodus textul conferinţei („îngerii. Elemente pentru o te­ orie a proximităţii") în volumul de faţă (vezi Addenda, pp. 253-280), pentru a consemna, astfel, prima formulare articulată pe care am dat-o subiectului, acum 11 ani. 7 biect la modă. Peste tot în lume, se fac despre ei fil­ me, se organizează expoziţii şi se scriu cărţi. Cînd, în primăvara lui 2003, am putut profita din nou de formidabilele servicii ale bibliotecilor berlineze, m-am văzut confruntat cu o explozie bibliografică aproape descurajantă. începusem să lucrez într-o at­ mosferă de izolare şi perfectă „gratuitate", pentru ca, în final, să mă trezesc înconjurat de,o uriaşă hăr­ nicie filologică, sau de vioaie discursuri mondene. Evident, o anumită imagerie dulceagă, de prost gust, precum şi o abundenţă inflaţionară de cărţu­ lii „edificatoare", „trătăţele" pioase (Traktătchen - le spunea Heinz Kiihn încă din 1947), apăruseră pe piaţă de mult, dar niciodată cantitatea nu deveni­ se atît de covîrşitoare. Mi-am făcut totuşi iluzia că, deşi în peisajul global al angelologiei cartea mea vine cam tîrziu şi nu poate decît să se piardă în hărmă­ laia generală, în spaţiul românesc ea n-ar fi lipsită de utilitate. Nu ştiu să fi apărut, în literatura noas­ tră teologică, ceva semnificativ asupra subiectului în ultimele decenii. Cît despre teologumena laică, ea e, deocamdată, lipsită la noi de tradiţii şi, ca ata­ re, cu toate că au apărut deja semne promiţătoare2, rămîne mai mult sau mai puţin întîmplătoare. Modul în care am lucrat la această carte nu e toc­ mai obişnuit, ceea ce, probabil, se reflectă în substan­ ţa ei. Am început cu o serie de cursuri la Facultatea de Filozofie (în 1992 şi apoi în 2001), dar, datorită unor 2 Cf. îngerul şi persoana, lucrările colocviului „Persoana şi sin­ gurătatea îngerului", Saloanele Rebreanu, Bistriţa, noiembrie 1999, coordonator Alexander Baumgarten, Ed. Charmides, Bistriţa, 2000. 8 împrejurări care ţin de angajările mele publice de după 1989, nu m-am putut dedica studiului decît intermitent, trebuind, după fiecare întrerupere, să fac penibile eforturi de reacomodare. N-am scris, aşadar, în pacea benedictină a unei chilii căptuşite de cărţi, n-am avut calma „suită de idei" a cercetă­ torului tradiţional. Am scris gîtuit, respirînd greu, în interstiţiile lăsate libere de felurite urgenţe şi ten­ siuni centrifugale. Dar tocmai de aceea, proiectul căr­ ţii a devenit pentru mine o formă de supravieţuire intelectuală. M-am raportat la el, vreme de peste zece ani, ca la o unică justificare, ca la singurul reper de „normalitate", într-un context biografic dominat de risipiri tranzitorii, de arbitrar istoric, de dezordini. Aveam la ce să mă întorc. De la o vreme însă exis­ tenţa proiectului, dublată de nerealizarea lui, deve­ nise stingheritoare. Eram, pentru diverşi prieteni din ţară şi din străinătate, „ăla cu îngerii", autorul ste­ ril al unui text virtual. Sînt cu atît mai bucuros, mai eliberat sufleteşte, să pot pune, în sfîrşit, punct. * Cartea de faţă are două părţi. Prima, o „introdu­ cere în angelologie", îşi propune să aducă dinain­ tea cititorului rubricile mari ale domeniului. E o se­ lecţie, prelucrată, a notelor mele de curs, şi mi s-a părut potrivit să păstrez, cu inevitabile riscuri, tonul discursului didactic, adică al unui discurs marcat de oralitate şi de cuminţi strategii divulgative. E foar­ te greu, cred, să găseşti, astăzi, tonul cel mai conve­ nabil pentru a scrie despre îngeri. Ai de ales între ştai- 9 ful dogmatic, sentimentalismul pompos şi militant, sau uscăciunea savantă. Opţiunea pentru retorica prelegerii universitare a rezolvat de la sine dilema: adresare directă, cordială, provocator-descriptivă (cu indicaţiile bibliografice de rigoare). A doua parte a cărţii este în acelaşi timp mai liberă şi mai sobră. Ea preia, pentru a specifica sau adinei, teme din prima parte, sau deschide teme noi. Şi aici sînt utilizate, uneori, note de curs, dar textul e mai puţin oral, mai analitic. îmi dau seama că ansamblul suferă, întru cîtva, de o anumită criză de statut. Unele libertăţi eseis­ tice alternează cu mici accese de pedanterie, vani­ tatea erudită nu exclude cîteva candori misionare. Cu alte cuvinte, pe alocuri, discursul nu e nici des­ tul de academic (din cauza diverselor neglijenţe teh­ nice şi frivolităţi), nici destul de dezinhibat (din ca­ uza scrupulelor documentare). „Specialiştii" - care scapă cu greu de obositoarea şi, în fond, impracti­ cabila stilistică a inventarului - vor găsi multe de obiectat: surse uitate, raccourci-uri abuzive, informa­ ţii şi teme rămase pe dinafară sau expediate frugal. Mă grăbesc să le cer scuze şi să-mi declar, de la bun început, intenţiile, relativ modeste. N-am plănuit să livrez o „contribuţie ştiinţifică", un (fie şi scurt) „tra­ tat", sau ceva în genul unei masive teze de docto­ rat. Nu mai am, pentru asta, nici timp, nici răbda­ re. Probabil nici competenţa necesară. Tot ce mi-am propus a fost să fac din îngeri un subiect plauzibil pentru cititorul de azi, de regulă sceptic, de cele mai multe ori incult teologic, dar care a păstrat un rest 10 de curiozitate şi onestitate intelectuală. Altfel spus, m-am străduit să redau angelologiei demnitatea cul­ turală şi relieful existenţial pe care cred că le meri­ tă. Un prieten mai tînăr, exigent şi impetuos, mi-a spus, după lectura primului capitol: „E un text de cultură generală." Da. Aşa este: un antidot minimal la incultura generală pe care nici erudiţia obeză, nici platitudinea de învăţămînt politic a unor predici du­ minicale de minimă rezistenţă nu o pot dinamita. Mă gîndeam, la un moment dat, să scriu pe prima pagină a cărţii: „A nu se citi de specialişti!" Dar ar fi un act de trufie.