STATISTICA ŢIGANILOR ÎN PRINCIPATELE ROMÂNE ÎN PERIOADA 1830–1860 VENERA ACHIM Discutarea locului pe care ţiganii (robii) l-au avut în economia Principatelor Române şi a aspectelor economice ale procesului de dezrobire din deceniile cinci şi şase ale secolului al XIX-lea presupune cunoaşterea numărului total al acestei populaţii în ansamblu şi al diferitelor sale grupuri1. Din păcate, situaţia statisticii în principate în perioada 1830-1860 face dificilă o astfel de abordare de natură demografică. În epoca de care ne ocupăm aici nu au fost făcute recensăminte şi nici conscripţii riguroase ale populaţiei, de felul celor din Transilvania sau din alte provincii ale Imperiului habsburgic, ceea ce face ca numărul populaţiei principatelor şi mai cu seamă cel al ţiganilor (robilor) să fie greu de stabilit. 1. Consideraţii asupra statisticii în Principatele Române în perioada 1830-1860 Până la înfiinţarea secţiilor speciale de statistică în cadrul Departamentelor Treburilor din Lăuntru, prin Regulamentul organic (1831/1832), nu putem vorbi de lucrări cu caracter statistic în Principatele Române2. Sămile (termen vechi, folosit pentru înregistrările de populaţie din secolul al XV-lea) sau catagrafiile (sinonimul modern, utilizat încă în prima jumătate a secolului al XIX-lea, fiind şi el treptat înlocuit de actualul recensământ) răspundeau unor necesităţi administrativ-fiscale, militare sau religioase. Din acest motiv nu se efectuau periodic, ci atunci când era nevoie, ca de exemplu la începutul unei noi domnii, pentru a se stabili categoriile contribuabile şi a se verifica apartenenţa la categoriile privilegiate. Generale (înregistrând toţi birnicii) sau speciale (privind o anumită categorie socială), catagrafiile erau reduse la liste nominale de contribuabili, privilegiaţi, recruţi, enoriaşi etc. Pentru perioada de până la Unirea Principatelor aceste catagrafii constituie însă principalele izvoare de demografie istorică. Istoriografia înregistrează pentru Ţara Românească3 sămile Vistieriei din secolul al XVII-lea, azi pierdute, şi catagrafiile din secolul al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea. Dacă facem abstracţie de conscripţia Virmond, întocmită de austrieci în Oltenia în 1722- 17284, se pare că cea mai veche catagrafie a Tării Româneşti este din anul 1746. 1 O succintă analiză la Viorel Achim, Ţiganii în istoria României, Bucureşti, 1998, p. 81-83. 2 L. Colescu, Recensământul populaţiunii. Tratat practic întocmit după cursul ţinut în 1930 la Şcoala de Statistică, Bucureşti, 1930, passim. 3 Ion Donat, Ion Pătroiu, Dinică Ciobotea, Catagrafia obştească a Ţării Româneşti din 1831, Craiova, 2000, p. V; Mihai Chiriţă, Obşteasca catagrafie de la 1838, în „Studii şi materiale de istorie modernă”, t. XIV, 2002, p. 133. 4 Constantin Giurescu, Material pentru istoria Olteniei sub austriaci, Bucureşti, 1913-1947, vol. II, p. 329; pentru informaţia conţinută de acest izvor demografic, Şerban Papacostea, Oltenia sub stăpânirea austriacă (1718-1739), Bucureşti, 1998, p. 39 şi urm. „Revista istorică”, tom XVI, 2005, nr. 3 – 4, p. 97 – 122 http://www.iini-minorities.ro 98 Venera Achim 2 Întocmită din porunca domnitorului Constantin Mavrocordat, după desfiinţarea rumâniei, catagrafia – care se află azi în arhivele de la Moscova – înregistrează numărul birnicilor5. Acelaşi domnitor încercase, se pare, întocmirea unei catagrafii a birnicilor în 17396, în vederea reformei fiscale, în timpul primei domnii în Ţara Românească. Catagrafiile cu caracter general păstrate (parţial) din această perioadă pentru acest principat sunt cele din 1831, 1838, 18597. Au mai fost întocmite catagrafii speciale: ale birnicilor în 1808, 1810, 1819-1820; ale scutelnicilor între 1813–1823; a boierilor în 18298; privind sloboziile în perioada 1818–1831 pentru cele 13 judeţe din Muntenia şi cele cinci judeţe din Oltenia; catagrafia din 1828 pentru judeţul Dolj; catagrafia patentarilor din 1835; catagrafia ţiganilor mănăstireşti dezrobiţi din 1850; catagrafii ale străjilor de graniţă din 1850 şi pentru reorganizarea satelor pichetaşe aflate de-a lungul Dunării în 1852. Pentru Moldova s-au păstrat parţial şi disparat fonduri ale unor instituţii: Visteria (1763–1862), Divanul împlinitor (1829–1831), Comisiile de revizie (1830), Ministerul din Lăuntru (1832–1862), Isprăvniciile ţinuturilor (1828–1861), Comitetul Sănătăţii (1828–1862), Straja pământească (1830–1861)9, cuprinzând şi lucrări cu caracter statistic. Cel mai vechi “recensământ” al locuitorilor tuturor ţinuturilor din Moldova, din 1774, se află azi în arhivă la Moscova (în arhiva din Iaşi există o copie microfilmată)10. Fiecare ţinut are câte un registru (Vedomostia ţinutului … în care sunt trecuţi toţi oamenii anume), în care sunt trecute ocoalele, satele, târgurile şi fiecare căsaş, pe nume; categoriile fiscale (birnici, rufeturi, preoţi, văduve); casele pustii. Pentru oraşul Iaşi este o condică aparte, cu un tabel centralizator. Lucrările statistice din perioada 1820–1828 se limitează la conscripţii fiscale (catagrafii), făcute de Vistierie la începutul unei domnii (1820; 1823; 1825; 1826 – se păstrează extrasul general, în care sunt menţionaţi şi slugile de prin sate, ţiganii robi şi locuitorii „cei fără de căpătâi”). Statisticile din 1828–1831 au fost executate de administraţia rusă de ocupaţie. Din perioada următoare s-au păstrat: catagrafia din 1831, revizuită în 1832; cea din 1838, revizuită în anul următor; catagrafia din 1845, şi ea urmată de verificări şi revizuiri; recensământul din 1851, mult mai riguros; lucrările statistice din 1859. Sunt semnalate şi alte „statisticeşti ştiinţi” (catagrafii speciale), între care statistica oraşelor şi târgurilor din 1832; 1856 – o statistică a „sclavilor emancipaţi”, adică a robilor ţigani ai boierilor; 1857 – Acte atingătoare de toate proprietăţile din principat (statistică a proprietăţilor din Moldova) etc. 5 Mihai Chiriţă, op. cit., p. 133. 6 G. Retegan, Tehnica de înregistrare a populaţiei Principatelor Române la mijlocul secolului al XVIII-lea. Actul lui Constantin Mavrocordat din anul 1741 (?), în Din istoria statisticii româneşti. Culegere de articole, [Bucureşti], 1969, p. 174. 7 Ne vom referi în acest studiu la fiecare dintre aceste catagrafii generale, preocupându-ne de modul în care au fost înregistraţi ţiganii (robii). 8 Catagrafia oficială de toţi boierii Ţării Româneşti la 1829, publicată de Ioan C. Filitti, Bucureşti, 1929. 9 Gh. Ungureanu, Documente statistice din anii 1820–1859 aflate în păstrarea arhivelor statului de la Iaşi, în Din istoria statisticii româneşti, p. 459-470. 10 Ibidem, p. 468, n. 1. http://www.iini-minorities.ro 3 Statistica ţiganilor 99 Prin Regulamentele organice se înfiinţau, în cadrul Departamentelor Treburilor din Lăuntru ale Tării Româneşti şi Moldovei, primele organisme cu atribuţii speciale în domeniul statisticii – secţiile „specializate“ (secţia a 3-a a fiecărui departament) pentru întocmirea situaţiilor statistice şi lucrărilor catagrafice11. Acestea au organizat şi coordonat acţiunile de catagrafiere în perioada regulamentară. Ele pot fi considerate organisme oficiale de statistică ce au precedat instituţiile moderne de specialitate create după 185912. Pregătirea personalului care lucra în acest domeniu s-a făcut în Moldova prin cursul de statistică pentru anul I de la Academia Mihăileană din Iaşi, în 1835, apoi prin extinderea cursului la anul II filozofie din aceeaşi instituţie de învăţământ (1843-1844)13, iar din 1847 prin introducerea statisticii în gimnazii ca disciplină de studiu, operaţiune generalizată în 185014. În Ţara Românească apariţia unui curs de statistică e legată de numele lui Titu Maiorescu, în 185915. Organismele care aveau în sarcină statistica principatelor în perioada regulamentară au fost departe de cerinţele moderne. În consecinţă – aşa cum vom vedea mai jos –, datorită unei multitudini de factori, ele au produs lucrări statistice care erau departe de a oferi un tablou exact al ţării sub aspect demografic şi statistic şi ale căror date erau privite cu rezerve chiar de contemporanii care au participat la acele lucrări. De un serviciu statistic modern în România se poate vorbi însă abia după Unirea Principatelor. Prima încercare de creare a unui birou statistic în Ţara Românească datează din 1857. Într-o audienţă la caimacamul Al.D. Ghica, la 15 noiembrie 1857, Dionisie Pop Marţian a propus înfiinţarea unui bureau statistic modern şi a unei catedre de economie politică. Ambele propuneri au fost acceptate, dar amânate din lipsă de fonduri16. Doi ani mai târziu, la 24 aprilie 1859, Consiliul extraordinar a aprobat proiectul pentru înfiinţarea unui „biurou statistic“, realizarea unei statistici a ţării şi bugetul aferent. Sprijinit de ministrul de Interne Nicolae Kreţulescu, Dionisie Pop Marţian a fost numit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin decretul domnesc nr. 117 din 28 aprilie 1859, şef al biroului nou creat17. În iulie acelaşi an biroul s-a transformat în Oficiul central statistic al Ţării Româneşti. Conform programului elaborat de D.P. Marţian, organizarea modernă a statisticii româneşti presupunea instruirea personalului participant la lucrări, realizarea de 11 Regulamentele organice ale Valahiei şi Moldovei, vol. I, Textele puse în aplicare la 1 Iulie 1831 în Valahia şi la 1 Ianuarie 1832 în Moldova, coord. Paul Negulescu şi George Alexianu, Bucureşti, 1944, cap. III, secţiunea IV, art. 69-95, p. 20-26 pentru Ţara Românească şi cap. III, secţiunea IV, art. 84-99, p. 194-196 pentru Moldova. 12 I. Donat, I. Pătroiu, D. Ciobotea, op. cit., p. VI. 13 Gabriel Bădărău, Academia