Serie nouã ACTUALITATEA OCTOMBRIE10 2018 (CCVII) 48 pagini MUZICAL~ ISSN MUZICAL~ 1220-742X REVISTĂ LUNARĂ A UNIUNII COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA D i n s u m a r: Concursul Internaţional “George Enescu”, ediţia a XVI-a Interviu cu regizorul Giancarlo del Monaco Festivaluri - Majura Duo; 3Sound Portret componistic - Roman Vlad În imagine: ”Trofeul Tinereţii“ Amara 51 Daria PARKHOMENKO, câştigătoarea secţiunii de pian din cadrul Concursul Internaţional “George Enescu” Sanremo - Istoria unui festival (VI) (foto: Marius Vâjoaica) Editorial Cale scurtă, cale lungă După ce-i trimisesem o compoziţie proprie, un amic (instrumentist) şarja: „Ei, in sfarsit, ai scris ceva splendid, dar până la compus e cale luuuungăăă ...” Stimulat de posibilitatea unui joc reflexiv, m-am prefăcut a nu-i fi perceput gluma şi i-am răspuns ca şi cum aş fi fost contrariat. „Pe cale lucrativă, alcătuim utilităţi de moment. Pe cale reflexivă, ne imaginăm forme în devenire. Incluzând aspectul de finalitate, prima cale, de ordin practic, e definibilă ca metodă şi delimitată (scurtă) în fapt. Cealaltă cale, referită intenţiei de nesfârşire, de ordin ideatic, e incomensurabilă şi nelimitată (lungă) în transformare. Când scriu, aşadar, mă aflu pe calea practică, lucrativă, tinzând cadenţial în finalitate. Cand compun (concep muzical), mă orientez pe calea ideatică, reflexivă, orientată cursiv în necontenire. Inefabilă fiind, compoziţia nu are chip şi, prin urmare, nici splendoare. Prin analogie, calea scrisului corespunde fundamentării armonice, în vreme ce compoziţia tinde în profilarea melodicităţii. Ca să preiau termenii tăi, splendide pot fi cele „scrise” ca fapte de armonizare, cele „compuse” ca idei de melodizare sugerând doar frumuseţea ascunderii. Compozitorul işi tăinuieşte ideile sub/prin inveşmântări sonore (timbrurile/caracterele instrumentale). Dar, fără doar şi poate, işi scrie partiturile in ascultarea a ceea ce opera deschide în noi şi dincolo de evidenţe grafice (notele/codurile muzicale). Scrisul acoperă conretitudinea noastră de ordin palpabil şi practic. Este, dacă brut (opac) coala (exterioară) ca dat (în lumină, de văzut/citit vreţi, un sinonim al ascultării spirituale, o întrezărire. Or, pe faţă) lăsat maculării (prin instrumentare). Sunetul acoperă acest mod de sublimare a operei prime (din ascendent) nu subtil (transparent) compusul (interior), ca dat (în umbră, de are relevanţă şi nici vreo utilitate anume, tocmai pentru că aflat/înţeles subsidiar/pe spate) oferit în-personării (prin nu tinde în finalitate (descendenţă), lipsindu-i orice scop interpretare). valorificabil (vandabil). Este, însă, singura cale spre a putea Altfel zis: scriu pe scurt – dorind să termin, spre a accede creator, chiar dacă într-un mod nevăzut şi într-o transmite şi altora un anume cum; compun pe lung – deplină tăcere, în spiritul propriei opere. A te afla intenţionând să nu termin, spre a permite şi altora să se (sublimativ) întru spirit este totuna cu a fi (nelimitat) în exprime autentic în Actul (necontenit curpinzător al) Operei creaţie. (în continuă deschidere). Căci, în vreme ce scrisul, odată făcut George BALINT (obiectual), îmi aparţine (cel puţin atât cât să-l pot preda/desprinde modelator), Operei, ce tocmai se actează (procesiv), îi aparţinem (cel puţin pe durata în care să-i putem DIN SUMAR fi cuprinşi/prezenţi creator). Aşa că sunt de acord cu cele ce mi-ai spus. Scriu mai Concursul internaţional mult sau mai puţin frumos, cât să te poţi opri într-o scurtă “George Enescu”, ediţia a XVI-a..........2-7 admirare (obiectul estetic), dar caut să compun suficient de misterios, cât să te poţi adânci într-o lungă contemplare (opera Pe scena Aulei Palatului Cantacuzino....8-13 de artă).” Pe de altă parte, scriind aceste rânduri, mă gândeam Interviu cu Giancarlo del Monaco...............14 la ce am putea înţelege prin ascultare creatoare, ca deosebindu-se de audiţia memoratoare. Cotidian, exersăm Deschiderea stagiunii la ONB - Otello....15-17 perpetuu acest al doilea fel de relaţionare cu lucrarea muzicală. Reţinem cel puţin melodii, ritmuri sau timbruri şi, Recitaluri: Juan D. Flórez, D. Garrett.....17-18 cel mult, idei sau modele de structurare pe care le admirăm. Desigur, pe măsura propriei competenţe de accepţiune. În Festivaluri: Majura DUO; 3Sound..........19-22 ascultarea creatoare însă, trebuie să dezvoltăm o strategie a desprinderii, un anume fel de uitare, tocmai ca să ne putem Despărţiri.............................................26-27 situa în perspectiva unui fapt inedit. Nu e vorba de o reinterpretare a aceleiaşi lucrări, ci, dimpotrivă, de o Punctul pe j... azz.................................28-29 desfacere a ei într-un mod aparte, generând o cu totul altă lucrare, în raport cu care cea desfăcută sau dememorată nu Portret componistic - Roman Vlad........30-31 mai poate fi întrezărită nici măcar stilistic. De fapt, într-un atare proces poate intra oricare tip de lucrare artistică, vizuală "Trofeul Tinereţii" Amara 51.................38-41 sau literară, de acum sau de oricând. Ca s-o putem uita perfect, lucrarea sursă trebuie adusă pe un plan optim, pe Lansare triplă Jolt Kerestely...............42-43 care l-aş numi metaforic tăcere. Nu mă refer naiv la tăcerea fizică, ca neauzire, ci la una metafizică, rezultând din Discuri..................................................46-48 ACTUALITATEA MUZICALĂ Nr. 10 Octombrie 2018 1 Eveniment Concursul Internaţional George Enescu, ediţia a XVI-a Concertul de deschidere Concertul inaugural al celei de a XVI-a ediţie a Concursului de Interpretare George Enescu s-a deschis cu lucrarea în primă audiţie semnată de tânărul Tian Tian din China, care a câştigat premiul I la secţia compoziţie a ediţiei din anul 2016 a acestei competiţii. Concertul pentru orchestră de Tian Tian s-a prezentat ca o unitate sonoră alcătuită din câteva secvenţe evolutive de la un minimum dinamic spre o culminaţie grandioasă, stinsă apoi treptat către tăcerea din Finalul serii a fost apoteotic. Cu emoţie de o intensitate care s-a născut. Marele ansamblu simfonic al filarmonicii maximă am participat la interpretarea Poemei române op. 1, bucureştene a dat viaţă acestui parcurs care s-a conturat ca o compusă de adolescentul elev al conservatorului parizian, ca adevărată boltă sonoră maiestuoasă, construită din valuri o reacţie sufletească la acţiunea exercitată asupra sa de succesive. Am admirat, odată cu discursul impunător, cultura occidentală, pe care, la cei 16 ani împliniţi, intervenţiile de o frumoasă expresivitate ale unor adolescentul George Enescu şi-o însuşise deja, în mod instrumente soliste, care au emis semnale, chemări, ecouri, miraculos. Wagnerian, brahmsian, tumultuos, idilic, dar, mai cu seamă ancorat în straturile profunde ale folclorului Gabriel Bebeşelea românesc, acest opus 1, compus în anul 1897, încuviinţat după o analiză severă de compozitorul Camille Saint Saens şi prezentat în primă audiţie în anul următor de către orchestra pariziană dirijată de maestrul Eduard Colonne, cunoaşte de îndată un succes răsunător. Ascultată astăzi, după 120 de ani de la cea dintâi ieşire în lume, Poema română ni s-a înfăţişat în toată splendoarea cu care tânărul geniu pătrundea cu forţă în lumea muzicală europeană a începutului de veac XX. Impresia zguduitoare pe care ne-a produs-o este legată şi de împrejurările politice defavorabile survenite în istoria noastră, împrejurări din cauza cărora, în timpul celor de 45 de ani de comunism, ar fi fost de neimaginat să se admită intonarea imnului regal din finalul piesei. Iar după anul 1989, cerinţele excepţionale ale partiturii, de participare a corurilor şi ale efectelor acustice spaţiale, au făcut foarte rar posibilă performanţa ei publică. Iată de ce ne-am bucurat de eveniment fiind stăpâniţi de o emoţie copleşitoare. Varianta pe care am ascultat-o acum a fost o redare vie, pasionată, contopite până la urmă organic în procesul viu, ardent, de o spectaculoasă, în care marea orchestră, cele patru grupe intensă mobilitate a trăirilor sufleteşti. corale bărbăteşti distribuite antifonic, toate aceste mase de Triplul concert de Paul Constantinescu pentru vioară, interpreţi, coordonate cu măiestrie de către dirijorul Gabriel violoncel, pian şi orchestră este o lucrare clasică a muzicii Bebeşelea au creat un eveniment epocal, măreţ şi regenerator. româneşti din secolul XX. Inaugurat în anul 1950 de către tineri corifei ai solisticii româneşti Cele nouă trofee ale Concursului Internaţional George Enescu 2018 de atunci Valentin Gheorghiu, Ştefan realizate de Daniela Făiniş Gheorghiu şi Radu Aldulescu, împreună cu filarmonica George Enescu, dirijor fiind maestrul George Georgescu, acest concert s-a înscris în repertoriul simfonic naţional. Varianta prezentă s-a bucurat de participarea violonistului Ştefan Tarara, a violoncelistei Eun-Sun Hong şi a pianistului Josu de Solaun, sub bagheta dirijorală a lui Gabriel Bebeşelea. În compania primei noastre filarmonici compusă din actualii instrumentişti, cei trei solişti, cu toţii laureaţi ai competiţiei internaţionale enesciene, ne-au oferit o variantă însufleţită, dinamică, plină de avânt tineresc a concertului de Paul Constantinescu, un corifeu al şcolii româneşti de compoziţie, întemeiată şi proiectată în universal de maestrul Enescu însuşi. AM ACTUALITATEA MUZICALĂ Nr. 10 Octombrie 2018 Concursul “George Enescu” Concursul de interpretare – reprezentând Kazahstanul, a realizat o variantă reuşită, autentică a Sonatei op. 31 nr. 3 de Beethoven şi a dat secţiunea pian strălucirea cuvenită fragmentelor din Suita „Petruşca” de