Editorial organizează ierarhic, cel Necuratul puţin începând cu faza subordonării, definindu- se prin organicitate, iar şi păcatul nu prin egalitate. În muzica stricată de păcatul constructi- Liviu DĂNCEANU vismului (serialismul fiind avangarda culpei), De la Aristotel încoace muzicile sunt unitatea în diversitate apolinice şi dionisiace, de la Schoppenhauer cunoaşte o certă – vesele şi triste, de la Riemann – masculine degradare sau obscuri- şi feminine, de la Greimas - narative şi zare, supunându-se contemplative, iar odată cu Renaşterea anumitor disfuncţii şi vorbim de muzici angelice şi muzici distorsiuni, fie prin diabolice. pierderea sensului auten- Dar cum se face că o muzică poate avea tic al unităţii, fie prin ceva din sufletul diavolului? Cum de o artă anarhia diversităţilor, atât de dragă îngerilor s-a mânjit cu ceea ce nu este cazul în însemnele Necuratului? Dacă e să ne luăm ordinea serafică a după Denis de Rougemont, cel care, muzicilor sacre. E un fel dezvoltând o intuiţie baudelairiană, afirma de revoltă luciferică la că „scamatoria diavolului nu i-a reuşit consolidata desăvârşire a marii muzici niciodată mai bine decât în epoca contemporană” (Partea renascentisto-baroco-clasice, delimitată liber şi Diavolului, trad. Mircea Ivănescu, Ed. Anastasia, Bucureşti, ferm de escaladele demonice. Georges Minois 1994, pag.11), atunci e clar că o felie consistentă din muzica (autor care crede, culmea, că „Dracul este un mit secolului 20 s-a desacralizat în aşa măsură încât a etalat doar căruia i-a trecut timpul”) are totuşi o viziune camuflajul ei profan, pierzând în bună măsură conştiinţa suprarealistă a diavolului, ieşită cumva din dimensiunii metafizice, creatura opunându-se tot mai abitir negura unui ev mediu ahtiat după hiperbole, Creatorului, inferiorul aspirând nelegitim la substituirea anticipând genul actual al monştrilor robotizaţi, superiorului, zgomotul concurând neloaial sunetul. Aşa s-a excesiv de sonori. ajuns la perversitatea dizolvantă a stării în care oamenii, conform Scripturii, „văzând, nu vor vedea şi auzind, nu vor auzi”. (Continuare în pag. 2) S-a spus chiar că unele muzici nu mai sunt muzici, ci depozite de zgomote disciplinate, după cum Părintele Arsenie Boca spunea că „unii călugări nu mai sunt călugări, ci cuiere de DIN SUMAR haine călugăreşti”. Se pare că muzica a decăzut aidoma lui Lucifer, care la început a fost „înainte-stătătorul” cetei terestre de Îngeri şi căruia Dumnezeu i-a încredinţat stăpânirea Meditând la Curtea Principelui... 4 pământului. Nu-i lipseau, ca de altfel şi muzicii, nici rangul , nici Bărbierul din Sevilla la ONB 6 condiţia perfecţiunii. Bun prin natura sa creată, el s-a făcut însă rău prin voinţa sa proprie (oare nu liberul arbitru a mânat arta Evgheni Oneghin la ONB 7 sunetelor spre forma ei tenebroasă?), astfel că „s-a îndreptat de Concerte sub... lupă 8-11 la starea sa naturală la o stare contra naturii sale şi s-a ridicat 12 împotriva lui Dumnezeu care l-a făcut, devenind întruchiparea Gala “Tinerimea română” răului (un rău ce nu este nimic altceva – explică Sf. Ioan Itinerarii muzicale europene 13 Damaschinul, pe urmele Fericitului Augustin – decât lipsa Maeştri ai muzicologiei 16-17 binelui, după cum şi întunericul este lipsa luminii” (Sfântul Ioan Damaschinul: Dogmatica, trad. Dumitru Fecioru, Ed.IBMBOR, Adio, Nicolae Herlea! 18-19 Bucureşti 2001, pag.57), iar cacofonia sonoră, am adăuga noi, Eurovision România 2014 22-25 este absenţa eufoniei. Muzica, se ştie, este, deopotrivă cea auzită, dar şi cea “Don Pasquale” la OCC 26 ne auzită, unitate în diversitate (ca şi lumea văzută, dar şi cea Tineri compozitori: M. C. Popa 27 nevăzută). Ea ne apare bună prin unitatea ei şi frumoasă prin Juniorii 28-29 diversitate ei, mărturisind, într-un anume fel, kalokagathia 30-31 creaţiei divine. Mutatis mutandis, dacă în absolutul fiinţial al artei Music-hall sunetelor este armonie şi egalitate deplină între variile muzici Omagiu lui Dan Spătaru 32 posibile, în dinamica muzicilor create diversitatea se Noul val 36 ACTUALITATEA MUZICALĂ Nr. 2 Februarie 2014 Aniversări În alocuţiunea rostită din continuată de zeci şi zeci de mari 60 de ani de la partea directorului general al Operei voci ale şcolii româneşti de canto din Naţionale Bucureşti, Răzvan Ioan perioada interbelică şi cu deosebire, inaugurarea Dincă, prof. univ. dr. Mihai Cosma – după cel de al Doilea Război consultant artistic al Operei Mondial, astfel încât, Opera clădirii Operei Naţionale Bucureşti, a adus, în prim Naţională Bucureşti a devenit, în plan, o seamă de date şi momente mod constant, una dintre marile importante din istoria Al. I. BĂDULESCU instituţiei, remarcând nume-roase succese Joi, 9 ianuarie 2014, viaţa repurtate – de-a muzicală din Capitala ţării a fost lungul vremii – în marcată de un eveniment de dialogul cultural rezonanţă naţională: Aniversarea a internaţional de 60 de ani de la inaugurarea actualei marile voci ale artei clădiri a Operei Naţionale Bucureşti lirice româneşti, de – instituţie reprezentativă a culturii dirijorii şi colectivele naţionale, care, de aproape 130 de artistice ale instituţiei ani de la primul spectacol ce a avut – formate la Şcoala loc în 1885, sub conducerea naţională de canto în reputatului muzician: compozitor, ultimul veac şi dirijor şi profesor, George jumătate. Iată numai Ştephănescu, a dus pe toate scene lirice ale lumii europene şi câteva nume sonore ce atestă – şi în meridianele lumii, geniul creator al internaţionale. acest domeniu – incontestabile acestui înzestrat popor, valorile Este, fără îndoială, un adevăr progrese ale culturii muzicale perene ale creaţiei şi artei lirice binecunoscut, menţionat şi cu acest româneşti în context internaţional – interpretative româneşti. prilej de maestrul Mihai Cosma, la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. Întrucât clădirea principală a faptul că Opera Naţională Română, XX: sopranele Hariclea Darclee, operei naţional - inclusiv sala cea din capitala României, a luat fiinţă în Elena Teodorini, Eufrosina, fosta mare de spectacole, se află în ample cea de a doua parte a sec. al XIX, Vlasto Popescu, Florica lucrări de restaurare, consolidare şi graţie eforturilor deosebite, dăruirii şi Cristoforeanu, tenorii: Grigore modernizare, manifestarea omagială luptei aprige a nemuritorului Gabrielescu şi Ion Băjenaru. dedicată acestui eveniment a avut muzician George Ştephănescu baritonii: D. Popovici – Bayreuth, loc în splendidul foaier – sugestiv (1843 - 1925), care a izbutit să Aurel Costescu – Duca etc. Apoi, intitulat Foaierul Galben. constituie din rândul celor mai această nobilă tradiţie a fost (recenta denumire moldovenească a Necuratului), te Necuratul şi păcatul întrebi dacă nu cumva omul suferă de o duioasă (Urmare din pag. 1) inconştienţă. Oare acel Mamona încă ne atât de negru precum pare, nu-i oare o expresie curentă a acestei Aici în care se amestecă diavolul creştin, golemul iudaic, tendinţe primejdioase, constând în îmblânzirea imaginii androidul anglo-saxon, toate într-o formulă ritmico- răului, ba chiar în acomodarea cu acesta? Din ce în ce melodică asistată de ordinator: „un animal cu adevărat mai frecvent avem de a face cu o tendinţă de înspăimântător, atât prin mărimea exagerată a corpului bagatelizare a răului, de simpatie poznaşă faţă de său, cât şi prin cruzimea sa; forţa îi stă în şale, iar înfrăţirea cu acesta. „Fă-te frate cu dracul până treci virtutea în buric; coada lui, încordată, arată ca un cedru, puntea”! e o vorbă închipuit înţeleaptă ce a făcut o nervii genitali sunt contractaţi, oasele îi sunt ca nişte ţevi, carieră prodigioasă chiar şi în lumea muzicii ca expresie iar cartilajele ca nişte lame de fier… Colţii săi inspiră concisă a unei mentalităţi vicioase ce scoate la lumină teamă, corpul său parcă ar fi din metal, plin de solzi întreaga filozofie a compromisului, toată naivitatea aşezaţi unui peste altul…” (Georges Minois: Diavolul, rânduielilor intens formalizante ce alcătuiesc o bună trad. Adrian Ene, Ed.Corint, Bucureşti, 2003, pag.63). parte din motivaţia acelui „n-a fost să fie” despre care Parcă ar fi personajul central al unui videoclip rock ori s-a spus că urmăreşte creaţia muzicală a ultimilor eroul unui happening sau teatru instrumental. Nu de decenii. Dar cine se face frate cu dracul nu va trece puţine ori dracul alias Aghiuţă, alias Michiduţă, alias, niciodată puntea, dracul fiind vrăjmaşul nedezminţit al Nichipercea, alias Sărsăilă, alias Scaraoţchi este oricărei împliniri sau izbânzi pozitive. Mai ales că în bagatelizat. Avem de a face cu o prea accentuată muzica de azi există o tendinţă generală a compozitorilor tendinţă de edulcorare a răului, ba chiar de simpatie care se vaită bovaric de ceea ce nu sunt, omiţând să poznaşă faţă de pitorescul acestuia. Or, când tatăl valorifice christic ceea ce sunt. minciunii devine Cătănuţă, Nefurtache ori Michimaos Liviu DĂNCEANU 2 ACTUALITATEA MUZICALĂ Nr. 2 Februarie 2014 Aniversări talentaţi cântăreţi români, valoroase formaţii de operă Premierea acestui spectacol a avut loc în seara „împotriva preferinţelor cercurilor conducătoare ale zilei de 9 ianuarie 1954, în prezenţa conducerii statului vremii pentru opera italiană şi artiştii străini”. şi guvernului, Corpului Diplomatic acreditat la Pedagog remarcabil, a format de-a lungul vieţii Bucureşti, a numeroase personalităţi marcante ale vieţii sale, multe generaţii de cântăreţi români de operă care ştiinţifice şi cultural – artistice bucureştene. s-au impus pregnant pe scenele internaţionale ale Pentru a marca cele 6 decenii de la inagurarea teatrului liric. Dar, cu toate eforturile