Istoria Politică a Republicii Moldova

Istoria Politică a Republicii Moldova

Pantelimon VARZARI Pantelimon VARZARI – născut în s. Domulgeni, r. Florești (1946), absolvent al Universității de Stat din Rostov-pe-Don, Rusia (1974), doctor habilitat în științe politice (2014), doctor în fi losofi e (1983), profesor ISTORIA POLITICĂ A REPUBLICII MOLDOVA cercetător (2014), profesor universitar (2017), Om Emerit (2016), cercetător științifi c principal la Instituția (Note de curs) Publică Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, profesor universitar la Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”, autor a circa 250 de lucrări știinţifi ce și metodico-didactice în volum de peste 300 coli de autor, inclusiv 5 monografi i, 5 manuale și 8 broșuri metodico-didactice, Laureat al concursului academiilor de știinţe ale Ucrainei, Belarusei și Moldovei pentru lucrări știinţifi ce de valoare (2010). Director la două proiecte instituționale de stat („Interacţiunea dintre stat și societatea civilă în Republica Moldova în contextul aprofundării reformelor democratice”, 2011–2014, și „Resursele, mecanismele și efectele realizării puterii politice în Republica Moldova”, 2009–2010) și la proiectul internațional (bilateral moldo-ucrainean) de cercetare („Funcţionalitatea și impactul organizaţiilor neguvernamentale din Ucraina și Republica Moldova asupra factorului decizional”, 2010–2011). Cursuri academice susținute: Metodologia cercetării; Politica comparată: teorie și metodă; Elitologie; Istoria gândirii politice; Sociologie politică și Istoria politică a Republicii Moldova, ultimele patru fi ind publicate. Domeniul de activitate știinţifi că: științe politice. Problematica cercetărilor știinţifi ce: puterea politică și elita politică; buna guvernare și dezvoltarea democratică; fenomenul birocraţiei și tranziţia democratică; modernizarea politică și sfi dările democrației contemporane; statul și societatea civilă; doctrine politice și ideologii politice; concepte și teorii social-politice etc. Chișinău 2019 MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ŞI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STUDII POLITICE ŞI ECONOMICE EUROPENE „CONSTANTIN STERE” I.P. INSTITUTUL DE CERCETĂRI JURIDICE, POLITICE ŞI SOCIOLOGICE Pantelimon VARZARI ISTORIA POLITICĂ A REPUBLICII MOLDOVA (Note de curs) Chişinău 2019 1 32(478)(075.8) V-30 Recomandată pentru editare de către Senatul UniversităĠii de Studii Politice úi Economice Europene „Constantin Stere” úi Consiliul útiinĠific al I.P. Institutul de Cercetări Juridice, Politice úi Sociologice RecenzenĠi: Nicolae Laiu, doctor în istorie, conferenĠiar universitar; Victor Juc, doctor habilitat în útiinĠe politice, profesor cercetător, profesor universitar Descrierea CIP a Camerei NaĠionale a CărĠii Varzari, Pantelimon Istoria politică a Republicii Moldova : (Note de curs) / Pantelimon Varzari ; Min. EducaĠiei, Culturii úi Cercet. al Rep. Moldova, Univ. de Studii Politice úi Economice Europene "Constantin Stere", I. P. Inst. de Cercet. Juridice, Politice úi Sociologice. – Chiúinău : Pontos, 2019 (Tipogr. "Europress"). – 201 p. ReferinĠe bibliogr.: p. 193-200 úi în subsol. – 100 ex. ISBN 978-9975-72-343-5. 32(478)(075.8) V-30 ISBN 978-9975-72-343-5 © Pantelimon Varzari, 2019 © Universitatea de Studii Politice úi Economice Europene „Constantin Stere”, 2019 © I.P. Institutul de Cercetări Juridice, Politice úi Sociologice, 2019 2 C U P R I N S CONSIDERAğII PRELIMINARE ...................................................................... 7 TEMA I. OBIECTUL DE STUDIU ùI STATUTUL EPISTEMOLOGIC AL DISCIPLINEI ISTORIA POLITICĂ A REPUBLICII MOLDOVA ......................................................................................... 10 1. Obiectul de studiu úi problematica Istoriei politice a Republicii Moldova .... 10 2. Metodologia cercetării úi principiile studierii Istoriei politice a Republicii Moldova ......................................................................................................... 13 3. Etapele úi caracteristicile de bază ale Istoriei politice a Republicii Moldova. 14 COMPARTIMENTUL I. INSTITUğIONALIZAREA STATULUI REPUBLICA MOLDOVA – REPERE POLITICO-JURIDICE FUNDAMENTALE TEMA II. REPUBLICA MOLDOVA: DE LA MONOPARTIDISMUL COMUNIST LA PLURALISMUL POLITIC .............................. 22 1. EvoluĠia sociopolitică a RSS Moldoveneúti în anii 1940–1991 ..................... 22 2. Perestroika gorbaciovistă (1985–1991) úi criza sistemului totalitar în Moldova Sovietică ..................................................................................... 26 3. Miúcarea democratică de eliberare naĠională a populaĠiei din Moldova (1988–1991) úi semnificaĠiile ei .................................................................... 31 TEMA III. DECLARAğIA SUVERANITĂğII RSS MOLDOVA ................. 34 1. Alegerile parlamentare pentru Sovietul Suprem al RSS Moldoveneúti (25 februarie 1990) ......................................................................................... 34 2. Adoptarea DeclaraĠiei SuveranităĠii RSS Moldova (23 iunie 1990) – prima victorie a forĠelor democratice pentru independenĠă …………………….. 39 TEMA IV. DECLARAğIA DE INDEPENDENğĂ A REPUBLICII MOLDOVA ...................................................................................... 43 1. DeclaraĠia de IndependenĠă (27 august 1991) – actul fondator al statului Republica Moldova ....................................................................................... 43 2. LecĠiile independenĠei úi dilemele Republicii Moldova – tranziĠia de la totalitarism la democraĠie ...................................................................... 49 COMPARTIMENTUL II. ADOPTAREA CONSTITUğIEI REPUBLICII MOLDOVA DIN 1994 ùI MODIFICAREA REGIMULUI POLITIC DIN 2000 – ETAPA STABILIZĂRII SISTEMULUI POLITIC TEMA V. EXTINDEREA PRINCIPIILOR DEMOCRATICE ùI FUNCğIONALITATEA INSTITUğIILOR DE STAT DUPĂ ALEGERILE PARLAMENTARE DIN 1994 ùI DIN 1998 .......... 57 1. Alegerile parlamentare din 1994 úi scrutinul din 1998: similitudini úi deosebiri .... 57 3 2. ConstituĠia Republicii Moldova din 1994 – act fundamental úi suprem al statului ...................................................................................................................... 61 3. InstituĠiile politice ale statului Republica Moldova (Parlamentul, PreúedinĠia, Guvernul) ............................................................. 68 TEMA VI. CONSTITUIREA ALIANğEI PENTRU DEMOCRAğIE ùI REFORME DIN 1998 ùI PROGRAMUL EI DE GUVERNARE ............................................................................ 74 1. AlianĠa pentru DemocraĠie úi Reforme (1998–1999) – primul exerciĠiu democratic de guvernare în coaliĠie ............................................................... 74 2. Promovarea reformelor democratice pe plan intern ................................................... 77 3. Integrarea Republicii Moldova în structurile politice úi economice regionale úi internaĠionale .............................................................................. 81 COMPARTIMENTUL III. REFORMAREA SISTEMULUI POLITIC ùI INSTITUğIONAL ÎN ANII 2001–2009 ÎN CONTEXTUL FORMULEI POLITICE NOI DE GUVERNARE A PCRM TEMA VII. ALEGERILE PARLAMENTARE DIN PERIOADA 25 FEBRUARIE 2001 – 5 APRILIE 2009 ùI NOUA POLITICĂ DE STAT .................................................... 89 1. Rezultatele scrutinelor parlamentare din 2001 úi din 2005 úi semnificaĠia „parteneriatului politic” din 24 martie 2005 .................................................. 89 2. Alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 úi „Dosarul 7 aprilie 2009” sau „RevoluĠia Twitter” ................................................................................. 94 TEMA VIII. POLITICA INTERNĂ ùI EXTERNĂ A STATULUI REPUBLICA MOLDOVA ÎN ANII 2001–2009: CSI VS. UE ...... 98 1. Formula politică nouă de guvernare a PCRM úi derularea unor reforme modernizatoare ............................................................................................... 98 2. InstituĠionalizarea procesului de integrare europeană în perioada guvernării comuniste ...................................................................................... 106 COMPARTIMENTUL IV. PROIECTUL PARADIGMEI NOI DE GUVERNARE DEMOCRATICĂ DIN A DOUA JUMĂTATE A ANULUI 2009 PÂNĂ LA ALEGERILE PARLAMENTARE DIN 2019 TEMA IX. SCRUTINELE PARLAMENTARE DIN 29 IULIE 2009 ùI DIN 28 NOIEMBRIE 2010: TEST PRIVIND ASCENSIUNEA DEMOCRATICĂ .............................................. 112 1. Rezultatele alegerilor parlamentare din 29 iulie 2009 úi din 28 noiembrie 2010 úi „instalarea ordinii economice noi” .................... 112 2. AlianĠele de guvernare din anii 2009–2014 úi mitul despre „povestea de succes” ....................................................................................................... 118 3. Prevederile Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană ...................................................................................................... 125 4 TEMA X. ALEGERILE PARLAMENTARE DIN 30 NOIEMBRIE 2014, DIN 24 FEBRUARIE 2019 ùI PREZIDENğIALELE-2016: REACTUALIZAREA CLIVAJELOR SOCIOPOLITICE ......... 132 1 Rezultatele scrutinului parlamentar din 30 noiembrie 2014, din 24 februarie 2019 úi ale prezidenĠialelor din octombrie-noiembrie 2016 ..... 132 2. AlianĠele de guvernare din anii 2015–2019 úi trendul lor politic .................. 144 3. Dualitatea puterii de stat úi reactualizarea clivajelor sociopolitice ............... 151 TEMA XI. ABORDĂRI ALE GENEZEI ùI EVOLUğIEI STATULUI REPUBLICA MOLDOVA ÎN ùTIINğA POLITICĂ AUTOHTONĂ ...............................................................................

View Full Text

Details

  • File Type
    pdf
  • Upload Time
    -
  • Content Languages
    English
  • Upload User
    Anonymous/Not logged-in
  • File Pages
    203 Page
  • File Size
    -

Download

Channel Download Status
Express Download Enable

Copyright

We respect the copyrights and intellectual property rights of all users. All uploaded documents are either original works of the uploader or authorized works of the rightful owners.

  • Not to be reproduced or distributed without explicit permission.
  • Not used for commercial purposes outside of approved use cases.
  • Not used to infringe on the rights of the original creators.
  • If you believe any content infringes your copyright, please contact us immediately.

Support

For help with questions, suggestions, or problems, please contact us