2 MUNŢII PĂDUREA CRAIULUI Munţii Pădurea Craiului sunt situaţi în partea gică, au condus la formarea unui mozaic de roci nord-vestică a Munţilor Apuseni, având forma tradus morfologic prin prezenţa unui relief haotic, unei digitaţii care ajunge spre vest până în apropie- lipsit de o trăsătură generală unică. Relieful masiv re de Oradea. Ei sunt delimitaţi la nord de bazinul şi semeţ modelat în gresii, conglomerate şi roci neogen al Vadului (al Crişului Repede), la sud de eruptive, alternează cu cel coborât al depresiunilor bazinul neogen al Beiuşului (al Crişului Negru) şi de captare carstică şi cu cel plat, caracteristic plato- se învecinează la est cu Masivul eruptiv Vlădeasa. urilor carstice împânzite cu doline. Limita morfologică de demarcaţie dintre Munţii Altitudinea reliefului scade de la sud-est spre Pădurea Craiului şi Masivul Vlădeasa este formată nord-vest, fără a putea defini o creastă principală de valea Iadului până la lacul Leşu, de aici spre sud- decât în prima jumătate a masivului, între vârfurile vest ea urmează creasta Hordânguşa şi în continu- Hodrânguşa (1027 m) şi Rujeţ (844 m). În conti- are cursul superior al pârâului Meziad. nuare, relieful înalt al acesteia, se risipeşte în vaste Munţii Pădurea Craiului formează o unitate bine platouri carstice întrerupte de creste izolate sau de individualizată din p.d.v. geologic, pe care se gre- văi adânci săpate de cursurile de apă. fează morfologic două unităţi principale, separate Din creasta principală se desprind câteva creste convenţional de aliniamentul Vârciorog-Dobreşti: secundare, cu orientare generală NV-SE, impusă Munţii Pădurea Craiului la est şi Dealurile Pădurii de structura geologică. Astfel, spre nord-est se in- Craiului la vest (dealurile Vârciorogului, Tăşadului, dividualizează creasta dl. Ciungii Scoci (896 m), dl. Hidişului, Dobreştilor şi Vălanilor). Prima unita- Boţii (968 m), vf. Preluca (843 m), mărginită la sud te ocupă o suprafaţă de cca 670 km2, iar referiri- de depresiunea Acre şi de zona carstică Remeţi, le făcute în continuare sub denumirea de Munţii iar la nord de platoul carstic Chicera-Arsuri şi Pădurea Craiului sunt atribuite numai acestei re- de depresiunea carstică Ponoare. Acestora le ur- giuni. Elementele morfologice şi hidrogeologice mează depresiunile carstice Damiş, Ponoraş şi dominante ale acesteia sunt conferite de larga dez- Cărmăzan, separate de culmi modelate în roci voltare a rocilor carbonatice mezozoice, roci care necarstificabile (gresii şi şisturi argiloase neojura- aflorează pe o suprafaţă de cca 330 km2 (fig. 2.1). sice), iar în continuare relieful accidentat face loc marilor platouri carstice Zece Hotare, Zgleamănu şi Igreţu (Hârtoapele), care se întind până la limita 2.1. OROHIDROGRAFIA ŞI CLIMA MUNŢILOR nord-vestică a masivului. PĂDUREA CRAIULUI La sud de creasta principală relieful este mai vi- guros, fragmentat de văi adânci. În această parte 2.1.1 Relieful peisajul este dominat de cursul accidentat al pâ- Munţii Pădurea Craiului au o altitudine medie râului Lazuri, de ulucul larg al culoarului carstic de numai 550 m, însă, cu tot acest dezavantaj, ei se Poiana Damiş-Albioara, de relieful carstic de un individualizează bine în relief datorită altitudinilor pitoresc deosebit al văii Vida şi de câmpurile de scăzute ale depresiunilor care îi înconjoară la nord doline de pe platourile carstice Ponicioara-Răcaş- şi sud. Sclavul Pleş şi Runcuri. Marea varietate litologică şi intensa tectonizare Înainte de a se contopi spre sud cu relieful plat a depozitelor care participă la alcătuirea lor geolo- al depresiunii Beiuşului, relieful Munţilor Pădurea 17 Craiului are o cădere puternică în bazinul senonian Procese similare, manifestate prin secarea pâ- al Roşiei, urmată de o ridicare modestă pe alinia- râurilor în sectoarele de captare, întâlnim pe văile mentul Luncasprie-Căbeşti-Meziad. Poienii, Rogojele şi Pestiş cu tributarul său princi- pal Surducel, afluenţi ai pârâului Topa din bazinul 2.1.2. Reţeaua hidrografică şi scurgerea de suprafaţă hidrografic al Crişului Negru. În perioadele sece- Cursurile superficiale din Munţii Pădurea toase p. Topa prezintă o scurgere firavă în amonte Craiului aparţin bazinelor hidrografice ale râurilor de confluenţa cu v. Copilului, însă puţin mai jos, la Crişu Repede şi Crişu Negru, cumpăna apelor su- confluenţa cu p. Măgura, în perimetrul peşterilor perficiale dintre aceste râuri având o poziţie bine de sub Stan (fig. 2.1, nr. 23), scurgerea superficială precizată numai în jumătatea sud-estică a masivu- încetează complect. Apele infiltrate prin aceste sec- lui. În partea de nord-vest, în zona platourilor car- toare se regăsesc parţial în izbucul de la Aştileu din stice, poziţionarea cumpenei este incertă datorită bazinul hidrografic al Crişului Repede, generând o absenţei unei scurgeri superficiale organizate. puternică neconcordanţă între poziţiile cumpene- Munţii Pădurea Craiului prezintă o reţea hidro- lor apelor superficiale şi subterane dintre cele două grafică cu un înalt grad de dezorganizare, ca urma- bazine. Situaţia hidrologică este asemănătoare, dar re a intenselor procese de captare carstică care au de o amploare mai redusă, în cazul bazinelor supe- condus la subteranizarea în mare parte a cursurilor rioare ale pârâurilor Şoimuşul Drept şi Vida unde superficiale. Singurele cursuri importante, perma- se remarcă sectoare de secare ca urmare a captări- nent active, care străbat zonele carstice ale masi- lor subterane. vului sunt Iadul şi Brătcuţa din bazinul Crişului Procesele de captare carstică a reţelei hidrografi- Repede, Vida şi Roşia cu afluenţii ei Lazuri, ce superficiale au condus la crearea unei vaste zone Sohodol, Meziad şi Strâmtura, din bazinul Crişului endoreice, dezvoltată pe o suprafaţă de 247 km2 Negru. Vida şi Mniera sunt sigurele văi importante (fig. 2.2). Pe această suprafaţă disponibilul de apă, care străbat în exclusivitate terenuri carstice. rezultat din precipitaţii după eliminarea fracţiunii Procesele de captare carstică a cursurilor super- evapotranspirate, se infiltrează în totalitate în sub- ficiale de către marile izvoare periferice masivului teran. sunt în plină desfăşurare. Astfel, în bazinul hidro- Cercetările hidrogeologice efectuate în par- grafic al Crişului Repede, apele pârâului Luncilor tea nordică a Munţilor Pădurea Craiului (I. sunt captate permanent, temporar total, de către ORĂŞEANU, A. IURKIEWICZ, 1982, I. izbucul Brătcanilor, iar cele ale pârâului Mniera în ORĂŞEANU, 1985), au pus în evidenţă prezen- sectorul Cornet, sunt captate parţial de către izbu- ţa unor fenomene majore de captare carstică care cul de la Moara Jurjii. conduc la dezorganizarea reţelei hidrografice epi- Fig. 2.2. Distribuţia principalelor sisteme carstice (SC) din Munţii Pădurea Craiului. Legenda: 1 - limita aproximativă a SC 2 - zone endoreice 3 - suprafeţe de difluenţă Denumirea surselor numerotate în fig. 2.1. 18 gee, în sensul abandonării scurgerii de suprafaţă urmare a prezenţei unei captări parţiale, între o în favoarea unei scurgeri subterane care dirjează fracţiune infiltrată care alimentează o scurgere sub- apele spre surse situate în afara bazinului hidrogra- terană dirijată în afara bazinului hidrografic pro- fic propriu. Din p.d.v. hidrografic, aceste tipuri de priu şi o fracţiune care îşi continuă, permanent sau captări au fost denumite de M. BLEAHU (1957) temporar, scurgerea superficială în aval de captare. captări eterohidrografice, autorul deosebind în Noţiunea de suprafaţă de difluenţă are o conotaţie acelaşi timp existenţa captărilor cohidrografice hidrologică, în constituţia ei putând intra atât tere- prin care apa infiltrată printr-o pierdere dintr-un nuri carstice cât şi versantul necarstic. bazin hidrografic, reapare la suprafaţă în acelaşi Suprafeţele de difluenţă fac parte integrantă din bazin după un parcurs subteran, precum şi captări sistemul carstic la a cărui alimentare participă prin endohidrografice în cazul exercitării captării asu- fracţiunea infiltrată. Evaluarea volumelor de apă cu pra unui bazin hidrografic închis. Aceste din urmă care acestea participă la alimentarea sistemului se tipuri de captări sunt denumite pierderi totale de face pe criterii hidrologice, iar debitul scurs în aval către hidrogeologi. de sectorul de captare se consideră ca ieşire din Captările cohidrografice şi eterohidrografice sistem. sunt pierderi parţiale în patul unui curs superficial, În cadrul sistemului carstic sunt incluse atât te- declanşate iniţial prin infiltraţii difuze reduse. Ele renurile carstice caracterizate în principal prin pre- schimbă treptat regimul cursului superficial de la zenţa unei scurgeri subterane de tip carstic, cât şi permanent la temporar şi sunt marcate în relief terenurile necarstice a căror scurgere participă în printr-o aluvionare puternică a sectorului de cap- totalitate sau parţial, prin fenomene de difluenţă tare ca urmare a depunerii aluviunilor transportate de bazin, la alimentarea aceleiaşi unităţi de drenaj, prin scăderea debitului lichid. Din momentul în pentru un interval de timp dat (I. ORĂŞEANU, care cursul superficial este captat integral perma- 1985). nent, moment reliefat adesea de apariţia unei trep- Suprafeţele de difluenţă din Munţii Pădurea te antitetice, se trece într-un nou stadiu de evoluţie Craiului ocupă o suprafaţă de 107 km2, (fig. 2.2), al captării, ea devenind o captare endohidrografică, iar prezenţa lor ridică probleme deosebite în întoc- deci o pierdere totală. mirea bilanţului hidrogeologic . Delimitarea captărilor între cohidrografice şi eterohidrografice este desigur relativă,