Portret Din Profil Cultural

Portret Din Profil Cultural

Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” Valeriu RAŢĂ Valeriu Raţă a intrat în publicistica culturală cu o firească timiditate a intelectualului lipsit portret cultural din profil : de experienţa gazetărească. Avea însă privilegiul unei solide pregătiri filologice – tocmai aceasta garanta scrisului său apreciabile virtuţi precum corectitudinea şi claritatea frazei. Nu e de mirare că au reţinut atenţia cititorilor revistei BiblioPolis chiar primele sale cronici, de la diverse evenimente culturale din cadrul BM „B.P. Hasdeu”. Pentru că aceste lucrări excelau prin precizia relatării, cu tot „tacîmul” implicit: nume, fapte, amănunte semnificative, luări de atitudine, sugestii, concluzii etc. Cu trecerea anilor, colegul nostru şi-a lărgit marja de abordare / manevrare a subiectelor, diversificîndu-şi impresionant tematica, respectiv, genurile şi speciile gazetăreşti cultivate. A prins gustul prezentării cărţilor dragi, pe urmă s-a apucat şi de recenzarea unor volume puse la dispoziţie de cei mai diferiţi autori, editori sau donatori de cărţi. Apoi, „şi-a ascuţit pana” şi pentru realizarea unor portrete de contemporani: colegi de breaslă, recte, angajaţi ai Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, dar şi scriitori, ziarişti, alte personalităţi ale culturii româneşti. Biblioteca Municipală: Mi se pare cu totul revelator faptul că, în aceste scrieri, V. Raţă se poate bucura de Biblioteca Municipală Biblioteca împlinirile altora; în plus, ştie a scoate în evidenţă resorturile acestor succese, respectiv, merite ale celor despre care îşi spune cuvîntul în BiblioPolis sau în alte reviste de cultură de la noi. ● portret din profil cultural Şi iată că, după cîţiva ani de muncă asiduă şi deseori inspirată la apariţia revistei al cărei angajat este, Valeriu Raţă adună acum o frumoasă recoltă de scrieri axate pe cultură – tematică ce reflectă o faţetă esenţială a activităţii desfăşurate de Echipa „Hasdeu”. Astfel, dînsul, sub auspiciile BM, pune pe masa cititorilor un volum de lucrări ce se constituie în nişte file documentare, antrenant scrise, de letopiseţ cultural al unei instituţii de prim rang al capitalei basarabene. File ce nu vor fi neglijate de autorii unei viitoare istorii a BM „B.P. Hasdeu” într-o epocă de afirmare deplină, ba chiar de incontestabilă ascensiune, aşa cum ni se conturează acest început de secol şi mileniu. RAŢĂ Valeriu Vlad POHILĂ Valeriu RAŢĂ Biblioteca Municipală: portret din profil cultural (Cronici, consemnări şi recenzii) CHIŞINĂU 2013 Ediţie îngrijită de: conf. univ. dr. Lidia Kulikovski Ideea proiectului: conf. univ. dr. Vasile Şoimaru Redactor: Vlad Pohilă Machetare: Valeriu Rusnac Coperta: Valeriu Herţa Fotografii: conf. univ. dr. Vasile Şoimaru şi angajaţi, din diferite subdiviziuni, ale BM „B.P. Hasdeu” Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții Raţă, Valeriu. Biblioteca Municipală: portret din profil cultural : cronici, consemnări şi recen­ zii / Valeriu Raţă ; ed. îngrijită de Lidia Kulikovski ; Bibl. Municipală „B.P. Has­ deu”. – Ch.: 2013. – 260 p. 100 ex. ISBN ARguMENt Consider, absolut sincer, că am un mare noroc să colaborez la revista de biblioteconomie şi ştiinţe ale informării BiblioPolis, cu o minunată echipă de creaţie condusă de conf. univ. dr. Lidia Kulikovski, director­fondator, Mariana Harjevschi, director, şi Vlad Pohilă, redactor­şef. Editată sub egida Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, revista e una de prestigiu, de investigaţie ştiinţifică, cu un clar demers cultural­estetic, dar şi de o apreciabilă verticalitate civică, na­ ţională. Fiecare număr al publicaţiei noastre ademeneşte cititorii săi prin prospe­ ţimea viziunilor autorilor ei, prin înalta responsabilitate faţă de cerinţele pe care ni le dictează contemporaneitatea. BiblioPolis este o revistă ce se citeşte cu plă­ cere (din scoarţă în scoarţă!) de elevi şi studenţi, de profesori şi bibliotecari, de jurnalişti şi scriitori, de artişti şi savanţi din diverse domenii. Ea nu dezamăgeşte pe nimeni care are ocazia să o deschidă. Am învăţat multe în această colaborare, lucru pentru care le mulţumesc din suflet celor ce m­au sprijinit. Nici nu mi­am dat seama cînd s­au adunat cîteva zeci de pagini scrise pe parcursul cîtorva ani (poate nu în zadar unii colegi de breaslă îmi ziceau în glu­ mă „Cronicarul”), cînd, la începutul lui 2012, a venit cu o idee – pe cît de „năs­ truşnică”, pe atît de incitantă – conf. univ. dr. Vasile Şoimaru, care m­a îndemnat să înmănunchez pe un CD tot ce am scris – elogiind Templul Cunoaşterii şi Înţe­ lepciunii din dragul nostru Chişinău, precum în aceeaşi măsură şi Măria Sa Car­ tea – sub genericul Florilegiu bibliofil aniversar, cu atît mai mult cu cît în 2012 s­au marcat 135 de ani de la fondarea BM „B.P. Hasdeu” şi 10 ani de la apariţia primului număr al revistei BiblioPolis. Sugestia inimosului patriot român basa­ rabean m­a surprins mult, dar m­a şi făcut să mă pun îndată pe treabă. Şi iată că sînt adunate cronici, consemnări şi recenzii, care au apărut în diverse surse mass­media de la noi, dar majoritatea în BiblioPolis (unele semnate cu pseudo­ nim), şi pe care le­am propus cu plăcere cititorilor dornici de a afla ce activităţi au loc la Sediul Central al BM şi la filialele ei, cu ce se ocupă colaboratorii, în special bibliotecarii; ce cărţi, reviste sau ziare pot fi lecturate aici; ce evenimente s­au desfăşurat şi ce personalităţi a adunat (şi, cu siguranţă, va mai aduna!) Sala spaţioasă de lectură, cu date impresionante din „biografia” ei, situată vizavi de măreaţa figură monumentală a lui Ştefan cel Mare şi Sfînt din centrul capitalei. În anul curent ideea a evoluat: propunerea a fost să adaug la materialele prece­ dente ceea ce am publicat în ultimul timp în vederea editării unui volum de autor, pe care, stimate cititor, îl ţii acum în mînă şi poate vei binevoi să îl parcurgi. Aş vrea să cred că prezentele cronici, consemnări şi recenzii – selectate şi aranjate în ordinea cronologică a apariţiei lor – demonstrează că Biblioteca Mu­ nicipală „B.P. Hasdeu” este oricînd în serviciul chişinăuienilor, stă mereu la dis­ poziția cititorilor şi prietenilor ei. Astfel, am avut ocazia să scriu cronici despre desfăşurarea unor colocvii, simpozioane şi conferinţe; organizarea Forumului ce­ lor mai fideli cititori ai Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”; sărbătorirea Zilei bibliotecarului, Zilei mondiale a cărţii şi a dreptului de autor, a aniversării a 575­a de la prima atestare documentară a Chişinăului; a aniversării a 135­a de la fon­ darea BM, lansarea unor cărţi de autori precum: Constantin Bobeică, Gheorghe 3 Budeanu, Ninela Caranfil, Ionel Căpiţă, Theodor Codreanu, Iurie Colesnic, Da­ niel Corbu, Nicolae Dabija, Damian Hîncu, Tudor Iordăchescu, Aurelia Lăpuşan, Gheorghe Marin, Dumitru Matcovschi, Claudia Partole, Vlad Pâslaru, Simion Plămădeală, Radmila Popovici­Paraschiv, Vitalie Răileanu, Ion Stoica, Vasile Şoimaru, Mariana Ţăranu ş.a. Iar recenziile aduc în prim­plan nume cunoscute din viaţa culturală sau politică a românilor ce trăiesc de veacuri în partea stîngă şi partea dreaptă a rîului Prut: Constantin Bobeică, Gheorghe Dragomir, Alexandru Horaţiu Frişcu, Gabi Gomboş, Steliana Grama, Dimitrie Iov, Lidia Kulikovski, Eugenia Manea­Cernei, Vlad Pohilă, Ion D. Sîrbu, Vasile Şoimaru ş.a. Sper că nu voi exagera dacă voi afirma că BM „B.P. Hasdeu” este una din cele mai inportante şi mai solicitate din Chişinău, iar BiblioPolis­ul – una din cele mai bune, mai respectate reviste profesionale din republică. Munca la aceast centru cultural, la această revistă a făcut ca viaţa mea să cunoască o schimbare neaşteptată de care nu regret, ba dimpotrivă. Fără pasiunea de a înşira pe hîrtie gîndurile ce mă copleşesc şi mă frămîntă acum mă simt de neconceput, iar prin aceasta cîştig de partea mea – presupun – multă lume bună. Pînă a pune punctul final la prezentulArgument , ţin să mulţumesc din toată inima tuturor celor menţionaţi în caseta tehnică a volumului pentru contribuţii la apariţia acestei modeste lucrări despre Chişinău, carte şi bibliotecă, încredin­ ţîndu­i pe cei ce îl vor descoperi că mă voi strădui şi în continuare să mă aflu pe linia întîi de promovare a imaginii în societate a instituţiei ce poartă numele ilustrului savant şi scriitor Bogdan Petriceicu Hasdeu. AUTORUL 4 CRoNICI un nou roman-confesiune despre emigranţii noştri Manifestările culturale de la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” au priză la chişinăuieni, căci aici se desfăşoară evenimente organizate cu gust şi suflet ce rămîn în amintirea vizitatorilor pentru multă vreme. Un astfel de fapt, vrednic de luat în seamă, a avut loc şi pe 12 iunie a.c. în Sala de lectură a bibliotecii deja menţionate. În acea zi, cu toate că era o căldură caragialiană, intelectualitatea capitalei – scriitori, jurnalişti, editori, oameni de cultură şi artă, pedagogi, stu­ denţi, liceeni – a participat la lansarea unui nou roman, scris de pana cunoscutei autoare Claudia Partole. Este vorba de un roman cu o compoziţie mai puţin practicată în literatura română – cea de jurnal, ceea ce ne face să salutăm proba dumneaei, cu atît mai mult cu cît ea este la prima sa scriere de proporţii. Şi denu­ mirea are un fel de îndemn, ascuns, la lectură – Viaţa unei nopţi sau Totentanz. Menţionăm că noul volum, care ne­a atras atenţia asupra problemelor din viaţa cotidiană a concetăţenilor noştri, a apărut la Editura „Pontos” din Chişinău, cu o postfaţă de ilustrul prozator Vladimir Beşleagă, din care cităm: „Este un roman, o confesiune lirico­filozofică pătrunsă, de la un capăt la altul, de multă poezie, chiar dacă e... tristă.” Dumnealui, prezent în sală ca şi de multe ori pînă acum, a specificat că romanul se citeşte uşor, parcurgîndu­l pagină cu pagină, devii martorul unor încercări grele din viaţa eroinelor, iar în final te minunezi de rezistenţa şi bogăţia lor spirituală. Naraţiunea „Jurnalului menajerei”, după cum e subintitulat romanul, se des­ făşoară în contemporaneitate şi este oglinda calvarului pe care îl suportă femeile plecate peste hotare să îndeplinească diverse munci ca să­şi întreţină existenţa. Destinele lui Emili, Nelly, Ani şi al eroinei, care ne deapănă povestiri din viaţă de­a lungul unei nopţi de veghe la căpătîiul femeii de care îngrijise, sînt o strigare la cer a scriitoarei.

View Full Text

Details

  • File Type
    pdf
  • Upload Time
    -
  • Content Languages
    English
  • Upload User
    Anonymous/Not logged-in
  • File Pages
    262 Page
  • File Size
    -

Download

Channel Download Status
Express Download Enable

Copyright

We respect the copyrights and intellectual property rights of all users. All uploaded documents are either original works of the uploader or authorized works of the rightful owners.

  • Not to be reproduced or distributed without explicit permission.
  • Not used for commercial purposes outside of approved use cases.
  • Not used to infringe on the rights of the original creators.
  • If you believe any content infringes your copyright, please contact us immediately.

Support

For help with questions, suggestions, or problems, please contact us