SECTION: LITERATURE LDMD I ION HOREA. BIOGRAPHICAL EXPLORATION Anamaria ŞTEFAN (PAPUC), PhD Candidate, ”Petru Maior” University of Târgu- Mureş Abstract: Although the biography of a writer should not be the tool for evaluation of his work, it has the task of enriching some directions of interpretation and also of the close as the writer to the reader. Biography is an important dimension because sometimes improves the comprehension of the text. This paper treats the Transylvanian poet biography Ion Horea, as evidenced lesser known aspects of his life and details about the circumstances of writing and publishing his works. Keywords: biography, Ion Horea, Transylvanian poet, new traditionalism Cu toate că biografia unui scriitor nu trebuie să constituie instrumentul de evaluare a operei acestuia, ea are sarcina de a îmbogăţi unele direcţii de interpretare şi totodată, de a-l apropia cât mai mult pe scriitor de cititor. Lucrarea de faţă se ocupă de biografia poetului ardelean Ion Horea, fiind evidenţiate aspecte mai puţin cunoscute ale vieţii sale, precum şi detalii legate de circumstanţele scrierii şi publicării operelor sale. Cunoaşterea vieţii autorului, precum şi a contextului socio-politic în care acesta şi-a desfăşurat activitatea – ca secretar al Uniunii Scriitorilor, ca redactor la „România literară”, este esenţială pentru înţelegerea anumitor aspecte ale operei sale. Nu sunt neglijate nici perioada copilăriei şi cea a adolescenţei, foarte importante pentru scriitorul de mai târziu, chiar determinante. Situat în centrul podişului Transilvaniei, la o distanţă de 21 de kilometri de Târgu- Mureş, satul unde au trăit generaţiile neamului Horgoş – de unde provine Ion Horea – poartă azi denumirea de Petea, în trecut fiind denumit Petea de Câmpie, aflându-se în subordinea comunei Band, judeţul Mureş. Prima atestare documentară a acestui sat mic, întins pe doar câţiva kilometri pătraţi, datează din anul 1447. Aici se naşte la 16 februarie 1902 tatăl lui Ion Horea, Ioan Horgoş, ţăran şi fiu de ţăran, având două surori, Paraschiva şi Samfora. Din căsătoria lui Ioan Horgoş cu Ana Teban au rezultat doi copii: Mihai, pictorul, născut în 25 martie 1926 şi Ion sau Onu cum era alintat de familie, poetul, născut în 10 mai 1929. În anul 1936 în timpul guvernării Goga-Cuza, românii au dobândit dreptul de a-şi româniza numele, astfel tatăl poetului, om cu carte şi intelectual în rolul său de ţăran a convocat capii de familie şi le-a propus schimbarea numelui Horgoş, ce era de origine maghiară şi însemnând cârlig, în cel de Horea, păstrând doar iniţiala numelui anterior. Primele modele spirituale ale poetului au fost reprezentate de părinţii săi. Caracterele şi temperamentele opuse ale acestora au dus la configurarea armonioasă a personalităţii autorului. Fără a se limita doar la cultivarea pământului şi întreţinerea gospodăriei, tatăl lui Ion Horea şi-a dezvoltat o pasiune pentru lectură. Cu toate că terminase doar şcoala primară, duminicile şi le dedica lecturii din Biblie, iar setea de lectură şi-o potolea citind cărţi de istorie sau opere aparţinând scriitorilor români, clasicilor francezi şi ruşi. Era un admirator al lui Liviu Rebrean, Ion Vlasiu, Marin Preda, Ion Brad, ei reprezentând modelele care l-au îndemnat să-şi scrie „Amintirile”, păstrate în manuscris. 975 SECTION: LITERATURE LDMD I Ion Horea începe şcoala primară în anul 1936 în satul Petea, terminând clasa I în satul Vaidei. Printre colegii de la noua şcoală se afla şi cea cu care işi va uni destinul mai târziu, Chirilean Felicia, alintată Liţa, fiind cu un an mai mică decât el. După terminarea ciclului primar, în luna iunie 1940 a susţinut examenul de admitere la Liceul Papiu Ilarian, unde erau elevi, Mihai, fratele său şi verişorul său primar, Ioanichie Olteanu, elev în clasa a VII-a. La proba de aritmetică a făcut o lucrare excelentă, fiind „singurul moment când am ştiut să rezolv o problemă de matematică cu o bucurie pe care o simt şi acum.”1 Odată cu cedarea Ardealului în august 1940, activitatea liceului a fost întreruptă, arhiva fiind mutată la Liceul „Titu Maiorescu” din Aiud, împreună cu directorul Grigore Ciortea, profesor de istorie însă fără alţi profesori. Una dintre amintirile acestei perioade de licean petrcute la Aiud (1940-1942) e legată de curtea şcolii în care se afla rezemat de un zid bustul lui Papiu Ilarian, reaşezat astăzi în faţa liceului târgumureşean ce îi poartă numele şi pe capul căruia, copii fiind, se urcau şi îl trăgeau de nări, acesta reprezentând „primul contact intelectual”2 al poetului cu această personalitate istorică. O impresie nocturnă ce a rămas întipărită atât la nivel vizual, cât şi auditiv e sunetul zalelor metalice de la picioarele robilor întemniţaţi pe viaţă în monstruoasa închisoare din Aiud şi care noapte de noapte măturau oraşul. Primul an al şederii la Aiud a corespuns în plan politic cu mişcarea legionară, iar în acest context, cu scopul de a li se cultiva elevilor simpatia faţă de legionari, şcoala, fiind condusă de gruparea legionară a elevilor, a organizat o vizită la „cetatea morţii” din Aiud în urma căruia Ion Horea a rămas „cu o impresie absolut ieşită din rânduielile vieţii. Am urcat la etaj pe o scară roasă, celulele nicadorilor erau împodobite cu brad, fiecare având pe peretele din fundal portretul lui Zelea Codreanu si simbolul Gărzii de Fier. În biserica închisorii se ţinea slujba de duminică, iar corul era condus de nimeni altul decât, Sile Constantinescu, studentul care şi-a omorât părinţii, tocându-i şi apoi depozitându-i în butoaie cu var.”3 În al doilea an de studiu petrecut la Aiud, s-a mutat împreună cu fratele său vis-a-vis de catedrala din Aiud, într-o clădire ce adăpostea la etaj camerele de silentium, iar la parter o cofetărie. Neavând o bucătărie, masa o lua la cantina unei foste şcoli, iar în drumurile pe care le parcurgea între aceste două locaţii a fost impresionat de eleganţa şi mândria soldaţilor nemţi ce patrulau prin oraş. În luna ianuarie când a avut loc rebeliunea legionară, cunoscută prin prisma evenimentelor de la Bucureşti, elevii au fost duşi în centrul oraşului la un careu organizat de militarii care puseseră stăpânire pe oraş şi înlăturaseră astfel puterea legionară. În ziua rebeliunii, poetul se afla în curtea cantinei, de unde privea uimit survolarea unui avion din care erau aruncate manifeste antilegionare. Plecarea de la Aiud a avut drept cauză mizeria, păduchii şi ploşniţele ce domneau în internat, paturile învechite pe care le foloseau fiind împrumutate de la militari. În 1942 fraţii Horea s-au transferat la Liceul „Regele Ferdinand” din Turda, internatul şcolii oferindu-le condiţii mai bune de studiu pentru următorii doi ani. În vara anului 1944 se afla la examenul de treaptă susţinut la limba franceză când au început să sune sirenele care anunţau pericolul provocat de defilarea bombardierelor americane. Alături de alţi colegi a fost 1 Ion Horea în dialog cu Anamaria Papuc. Interviu realizat la Bucureşti, 9 august 2013 2 Ibidem 3 Ibidem 976 SECTION: LITERATURE LDMD I pus la adăpost şi a auzit o vâjâială produsă de un butoi care căzuse la marginea oraşului. Legenda care circula pe lângă acest subiect era că un condamnat la moarte a fost dus pentru a dezamorsa bomba. Tot din perioada liceală, Ion Horea păstrează o amintire nu tocmai plăcută, scăldându-se într-unul din lacurile de la Durgău, a fost la un pas de înec, salvat fiind în ultimul moment de către colegi. În dimineaţa zilei de 23 august 1944, Ion şi Mihai se aflau acasă, la Vaidei, părinţii fiind ieşiţi la seceriş. La scurt timp, mama lor revine acasă şi le comunică copiilor că „s-a pus pacea.” A urmat un moment de aşteptare astfel că după o săptămână au început să se audă dinspre zona Bandului şi a Berghiei, localităţi aflate în vecinătate, reprize de bubuituri. În această perioadă, Mihai începuse să picteze, realizând un portret al regelui Mihai, pe care când a început frontul l-a ascuns într-o căpiţă de fân. Presimţind pericolul ce avea să se abată asupra lor, familia a pus la adăpost lucrurile de preţ: „sub găbănaş am ascuns un lădoi cu haine, sub streaşina ocolului am pus o ladă cu cărţi, noi fiind cea de-a doua casă din sat cu bibliotecă după cea a lui Ioanichie. Între coteţe am săpat şi am pus pânzeturile pentru morţi.” 4 Măsurile de precauţie nu s-au dovedit zadarnice, întrucât într-o dimineaţă morarul trecând cu căruţa pe drumul ţării, pe lângă casa din hotar, i-a anunţat de venirea nemţilor. Frontul le-a luat aproape totul însă părinţii fiind oameni harnici şi-au refăcut treptat gospodăria. În toamnă, cei doi fraţi s-au întors la studii în Târgu-Mureş, deoarece Liceul „Alexandru Papiu Ilarian” şi-a reluat activitatea sub tutela Episcopiei greco-catolice din Blaj. Au locuit la un internat situat pe strada Mihai Eminescu, poetul amintindu-şi de operaţia de despăduchere, dar şi de faptul că a dat mâna cu lectura, citind cu nesaţ din „Haiducul” de Bucura Dumbravă. În acest an descoperim la Ion Horea gustul pentru lecturile palpitante din literatura română: Rebreanu, Sadoveanu, Ion Pillat, Ion Agârbiceanu. Întru-una din săliţele de lectură ale Liceului „Unirea” unde îşi desfăşurau cursurile, a citit în primăvara anului 1945 volumul „Pe Argeş în sus” de Ion Pillat care, mărturiseşte poetul, „s-a lipit misterios de fiinţa mea”5, an ce corespunde cu moartea poetului argeşean. De la internat s-au mutat în gazdă, terminând clasa a 5-a de liceu. În toamna anului 1945, fraţii Horea şi-au continuat studiile la Seminarul Pedagogic din Cluj, iar hotărârea de a se muta a fost alimentată şi de faptul că verişorul lor, Ioanichie Olteanu era student în ultimul an la Facultatea de Litere şi Filosofie, poet, ziarist şi redactor la ziarul „Tribuna nouă”, pe care l-a înfiinţat împreună cu Ion Lungu şi Pavel Apostol, transformat apoi în „Lupta Ardealului” şi nu în ultimul rând, membru al „Cercului literar de la Sibiu”.