Centrul de Documentare şi Informare asupra Minorităţilor în Europa – Europa de Sud-est (CEDIME-SE) MINORITĂŢILE ÎN EUROPA DE SUD-EST Maghiarii din România Mulţumiri Prezentul raport a fost elaborat în colaborare cu Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală (EDRC). Raportul a fost documentat şi scris de Cathy O’Grady, Zoltán Kántor şi Daniela Tarnovschi, cercetători ai CEDIME-SE şi EDRC. Editarea aparţine lui Panayote Dimitras, director al CEDIME-SE; Nafsika Papanikolatos, coordonator al CEDIME-SE; Caroline Law, editor de limbă engleză al CEDIME- SE, Rita Moore şi Ioana Bianca Rusu, editori de limbă engleză ai EDRC. CEDIME-SE şi EDRC îşi exprimă profunda apreciere şi gratitudine faţă de referenţii externi ai acestui raport, Levente Salat, Preşedinte Executiv al EDRC, Anna-Mária Biró, manager de proiecte pentru Europa Centrală şi de Est al Grupului Internaţional pe Probleme de Drepturi ale Minorităţilor, Klára Walter, referent al Uniunii Democratice a Maghiarilor din România, Ovidiu Pecican, conferenţiar al Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj, Facultatea de Studii Europene, Iudith Páll, lector dr. al Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj, Facultatea de Istorie şi Filosofie şi Lucian Nastasă, cercetător al Academiei Române. De asemenea, CEDIME-SE şi EDRC doresc să mulţumească tuturor celor care au furnizat, cu multă generozitate şi solicitudine, informaţii, documente şi/sau au oferit interviuri cercetătorilor. Întreaga răspundere pentru conţinutul acestui raport revine însă în întregime CEDIME-SE. Aşteptăm cu interes orice comentarii la adresa: [email protected]. CARACTERISTICI PRINCIPALE Ţara România Denumire (în engleză, în limba oficială şi, dacă diferă, în limba minorităţii): engleză – Hungarian, Magyar; română –maghiar, ungur; maghiară – Magyar. Există vreo formă de recunoaştere a minorităţii? Maghiarii/ungurii sunt recunoscuţi de Constituţia României (de aici înainte numită Constituţia) (Art. 6). Totuşi, recunoaşterea se referă doar la membri aparţinând minorităţii naţionale, nu la comunitate ca întreg. Uniunea Democratică a Maghiarilor din România a făcut parte din coaliţia la putere între 1996- 2000. 1 Categoria/categoriile (naţională, etnică, lingvistică sau religioasă) atribuită/e de către minoritate şi, dacă diferă, de către stat: Maghiarii sunt identificaţi ca minoritate naţională, atât de către minoritatea însăşi, cât şi de către stat. Teritoriul pe care îl ocupă: În principal Transilvania (vestul României), dar există şi comunităţi maghiare dispersate pe cuprinsul întregii ţări. Populaţia: Conform ultimului recensământ al populaţiei (1992), 1.624.959 persoane (7,12% din populaţia totală) s-au declarat maghiari, în timp ce datele estimative arată că numărul persoanelor care au ca limbă maternă limba maghiară depăşeşte 1,8 milioane (http://www.rmdsz.ro). 98,7% dintre maghiarii din România trăiesc în Transilvania. Denumirea limbii vorbite de minoritate: engleză - Hungarian; maghiară - Magyar; română - maghiară Există vreo formă de recunoaştere a limbii? Constituţia garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul de a fi educate în limba maternă. De asemenea, în Legea Administraţiei Publice se garantează dreptul la utilizarea limbii minorităţilor naţionale în administraţia publică acolo unde populaţia minoritară reprezintă peste 20% din total. De fapt, această prevedere este respectată rareori, exceptând regiunile în care, datorită numărului mare de etnici maghiari (peste 80% în sud-estul Transilvaniei, vezi mai jos), limba maghiară este folosită în toate domeniile în mod firesc. Limba dominantă în teritoriul ocupat: În majoritatea regiunilor, limba română. În unele părţi ale Transilvaniei, limba maghiară predomină. În judeţele Covasna şi Harghita 76,14%, respectiv 84,41% din populaţie vorbeşte limba maghiară. Utilizarea ocazională sau curentă a limbii minorităţii: Maghiarii din România vorbesc limba maternă în mod curent. Accesul la educaţie corespunzător cu nevoile comunităţii: Nivel primar şi liceal – insuficient în unele zone geografice. Nivel superior – insuficient, cu precădere în ceea ce priveşte anumite materii/departamente (de exemplu drept, medicină, administraţie publică) Religii exercitate: romano-catolică (41,2%), calvinistă (47,1%), unitariană (4,6%), greco-catolică (1,4%), ortodoxă (1,7%), evanghelică sinodo-presbiteriană, baptistă (0,8%), cultul adventist de ziua a şaptea (0,5%), pentecostală (0,3%) (recensământul din 1992, vol. IV) şi creştină după evanghelie (nemenţionată în recensământ şi nici în materialele furnizate de UDMR) . Există vreo formă de recunoaştere a religiilor? Constituţia (Art. 29) garantează dreptul la libera practicare a religiei tuturor cetăţenilor români, aşa cum se stipulează în documente internaţionale semnate de România. Aşa-numitele biserici istorice, adică cea romano-catolică, calvinistă (reformată) şi unitariană sunt înregistrate ca persoane juridice în România. Comunităţi cu aceleaşi caracteristici în alte teritorii/ţări: Austria, Croaţia, Republica Cehă, Republica Federală Iugoslavia, Slovacia, Slovenia, Ucraina. Maghiarii din ţările învecinate cu Ungaria pot fi consideraţi minorităţi naţionale având în vedere că au trăit pe acelaşi teritoriu timp de secole, dar sub guvernarea unor state diferite. Diaspora, maghiarii care trăiesc în Statele Unite, Canada, Australia şi Suedia etc., sau grupurile de imigranţi nu militează, în general, pentru obţinerea unor anume drepturi culturale şi politice. Populaţia comunităţilor din celelalte teritorii/ţări ale Europei Centrale şi de Sud-Est. (Acolo unde sursa nu este specificată, cifrele citate sunt cele date de Ghidul mondial al minorităţilor, Grupul pentru Drepturile Minorităţilor, 1997 /World Directory of Minorities, Minority Rights Group/) 2 • Croaţia –25.439 (0,53%) (Pataki Gabor Zsolt, 2000) • Republica Cehă – 20.143 (0,2%) • Ungaria – 10.068.500 (97,9%) • Republica Federală Iugoslavia – 385.356 (3,93%) • Slovacia – 567.000 (10,8%) • Slovenia – 9.496 (0,48%) (Pataki Gabor Zsolt, 2000) • Ucraina – 163.000 (0,31%) (George Brunner, 1989) ISTORIC 1. ISTORIC 1.1 Evenimente istorice importante A. Istorie Din punct de vedere istoric, relaţiile româno-ungare au fost dintre cele mai critice din Europa de Est. Analizând conflictul istoric dintre români şi maghiari, mulţi cercetători au subliniat identitatea culturală şi religioasă diferită a celor două popoare. Dennis Deletant a observat lipsa de „sincronism“ între experienţele culturale ale maghiarilor şi experienţa predominant ortodoxă orientală a românilor. Consecinţa a fost divergenţa valorilor comportamentale (Deletant, 1990:2). George Schöpflin (Schöpflin, 1988), Trond Gilberg (Gilberg, 1990) şi Ken Jowitt (Jowitt, 1971) au menţionat experienţele istorice diferite ale celor două popoare. Atunci când, în secolul XIX, a avut loc procesul de formare a naţiunilor moderne, maghiarii din Transilvania s-au considerat ca aparţinând naţiunii maghiare, în timp ce românii din Transilvania s-au identificat (prin mişcări culturale) cu mişcarea naţională română modernă. Interese diferite şi orientări politice diferite au generat o mitologie istorică bazată uneori pe conflict. Acestea au dus la confruntările politice şi militare ce au urmat între cele două naţiuni în 1848 şi între cele două războaie mondiale. Începutul istoriei ungare, la fel ca al multor altor naţiuni, este nebulos. Singurul indiciu sigur îl constituie limba: maghiarii vorbesc o limbă fino-ugrică, aparţinând familiei de limbi uralice. Se prea poate ca la început triburile uralice să fi trăit în zona munţilor Urali. Există şi alte ipoteze, care plasează originea lor la est de munţii Urali, în Siberia de vest sau Asia centrală. Maghiarii s-au desprins din unitatea ugrică în jurul anului 1000 î.Ch.şi au migrat spre vest. Migrarea lor s-a desfăşurat în mai multe etape. Pe parcursul migraţiei, ei au fost expuşi influenţelor lingvistice şi culturale exercitate de populaţiile de origine turcică şi iraniană, cu care au intrat în contact (Magyarország története, I/1, 1987:377-544, Kopeczi, 1994: 110- 114). „Descălecatul“ s-a produs în 895 d.Ch: triburile maghiare, conduse de Árpád, au pătruns în Bazinul Carpatic. Pentru a facilita supravieţuirea maghiarilor între Imperiul Romano-German şi Imperiul Bizantin şi integrarea în ordinea Europei, Ducele Géza (mort în 997), descendent al lui Árpád, a hotărât să îi creştineze. Sfântul Ştefan (997 – 1038), fiu al lui Géza, a urmat la tron în 1000 d.Ch. Regatul Creştin Maghiar s-a întemeiat în timpul domniei lui (Kristó, 1998: 48-114, Kopeczi, 1994: 138-178). Istoriografii români şi maghiari au păreri divergente în legătură cu momentul în care Transilvania (numită Transilvania în română, Erdély în maghiară şi Siebenbürgen în germană) a devenit parte a Regatului Ungar. Pe de o parte, bazându-se pe teoria continuităţii daco-romane, istoriografii români susţin că maghiarii au găsit formaţiuni statale româneşti atunci când au pătruns pe teritoriul Transilvaniei de astăzi. De asemenea, ei cred că cucerirea Transilvaniei de către maghiari a fost un proces care s-a desfăşurat în etape. de-a lungul multor ani şi care s-a încheiat în secolul al XIII-lea (Pascu, 1983). De cealaltă parte, istoriografii maghiari sunt de părere că maghiarii au traversat Carpaţii Orientali şi Meridionali în drumul lor spre Câmpia Panonică. Partea de sud a Transilvaniei se afla sub influenţa politică a ţarului bulgar. Multe toponime atestă prezenţa slavilor în zonă. La început, Transilvania a fost considerată o bogăţie, în principal datorită minelor sale de sare. De aceea văile Mureşului, Târnavelor