DIMITRIE CANTEMIR CU PRIVIRE LA PATERNITATEA ȘI VALOAREA INFORMATIVĂ A „HRONICULUI LUI URECHE VORNICUL” Dr. Valentina EȘANU, Institutul de Istorie, Chișinău, Republica Moldova Abstract: In the study Dimitrie Cantemir on the paternity and informative value of «The Chronicle of Ureche Vornicul», the writings of scholar prince devoted to the history of Romanians uses many European sources, from the ancient to European renaissance authors. In addition, the monarch also uses various chronicles of his homeland, and often referred to the «Chronicle of Ureche Vornicul”, which he considered to be an important historian, while his writing extremely valuable. Throughout the centuries this chronicle was attributed to various authors, including Grigore Ureche (1590–1647), while Dimitrie Cantemir assigned it to his father Nestor Ureche (1550–1618). The chronicle was not preserved in original, but survived due to copies made by various scribes, who, occasionally were making additions to the original, addings which were criticized and considered defamatory by Cantemir in relation to the origin of the Romanians topic. Keywords: Nistor Ureche, Grigore Ureche, chronic, paternity, interpolator Generații de cercetători care s-au aplecat cu multă dăruire asupra scrierilor istorice ale lui Dimitrie Cantemir au observat că învățatul principe a pus la temelia lucrărilor sale, referitoare la istoria românilor, numeroase surse istoriografice care țin atât de clasicii istoriografiei antice eline și romane, de istoriografia medievală și a renașterii europene, de numeroase cronici și istorii din lumea slavă, cât și multe din letopisețele și scrierile cărturarilor români. Dintre operele istoricilor români, și moldoveni în special, la care face referință destul de frecvent, aducând uneori întregi pasage, face parte și „hronicul lui Ureche vornicul”, adică Letopisețul Țării Moldovei, atribuit de mai multă vreme lui Grigore Ureche (n. cc. 1590–†1647), mare vornic al Țării de Jos (1643–1646)1. În scrierile sale Dimitrie Cantemir, apelând la „hronicul lui Ureche vornicul”, se referă în temei la patru aspecte principale, care țin de aprecierea valorică ca sursă de informație, de paternitatea, de critica textului și de aprecierea interpolatorilor. Or, în probleme de geneză și istorie a românilor, în lipsa originalului letopisețului în cauză, învățatul principe, ca si predecesorul său Miron Costin, a avut la dispoziție o redacție târzie a „hronicului lui Ureche” care pe lângă textul de bază conținea și adăugiri ale unor cărturari și copiști de mai târziu. În cele de mai jos ne propunem să prezentăm aceste aspecte-probleme prin prisma scriierilor istorice ale lui Dimitrie Cantemir, dat fiind faptul că acestea nu s-au aflat în aria de interese ale istoricilor. 129 I. Valoarea „hronicului lui Ureche vornicul” în viziunea lui Dimitrie Cantemir Dacă luăm hronicul lui Ureche în integritatea sa în redacția ajunsă până astăzi, trebuie de arătat că reieșind din referințele și aprecierea de ansamblu a acestei surse interne, D. Cantemir are de multe ori cele mai pozitive opinii, atât despre autor, cât și despre letopisețul său, considerându-l pe Ureche vornicul drept „pre carele noi îl avem mai știut istoric moldovenesc”2 sau „cel mai cinstit dintre istoricii moldavilor”3, iar în altă lucrare scrie că Ureche ca istoric este „… cinstit cum se cuvine şi se lasă prea puţin ademenit de linguşeli” 4, iar în altă parte când consideră că părerea acestuia este pe de plin justificată, arată precum că „ne încredem în Ureke …”5. Pe cât de important ca autor de istorie este Ureche vornicul, se vede și din faptul că principele învățat îl pune pe „istoricul moldovan” în „Catastihul istoricilor, gheografilor, filosofilor, poeticilor și a altor oameni învățați, ellini, latini și de alte niamuri, a cărora numere [nume – n.n.] să pomenesc și mărturiile li să aduc într- acest Hronic”6. În căutările sale privitoare la obârșia și întemeierea țării cele de-a întâi și de-a doua, principele învățat încearcă să găsească informații și la predecesorii săi moldoveni. Pregătirea intelectuală i-a oferit lui posibilitatea să folosească pe larg izvoarele narative interne, care sunt desemnate prin „toţi istoricii neamului nostru”7, în special, cronicile lui Ureche vornicul, ale lui Miron8 şi Nicolae Costin. După opinia lui P. P. Panaitescu, Dimitrie Cantemir, în perioada aflării sale în Rusia, când elabora lucrările sale istorice, nu a avut la dispoziţie toate letopiseţele Ţării Moldovei și că ele au fost citate doar din memorie9. La prima vedere aceasta pare să corespundă adevărului, deoarece însuşi Dimitrie Cantemir afirma că a avut cu sine la Țarigrad, unde au şi rămas, „hronicul muntenesc și așéși cu singură mâna lui Șerban logofătul, pe proastă limbă grecească scris, ce acela, cu alte multe ale noastre, acolo la Țarigrad au rămas”10 după revenirea sa în Moldova la sfârșitul anului 1710. Din lucrările cantemiriene Despre numele Moldaviei: în vechime şi azi și Istoria moldo-vlachică (puse în circuit după apariția monografiei lui P.P. Panaitescu, din 195811) s-a văzut că autorul acestor tratate a avut la dispoziție în Rusia hronicul lui Ureche vornicul și De neamul moldovenilor al lui Miron Costin, pe care le citează cu precizie, uneori chiar cu inexactităţile din scrierile predecesorilor săi (vezi tabelul de mai jos). Citatele paralele din cei doi cărturari arată și mai clar, că Dimitrie Cantemir a avut la îndemână în exilul său nordic hronicul lui Ureche vornicul, când elabora scrierile sale în limba latină, Despre numele Moldaviei: în vechime şi azi, în special, fiind cea mai timpurie lucrare a sa referitoare la istoria românilor. 130 Pasaj din Ureche vornicul12 Pasaj din D. Cantemir13 „Acest … Ștefan vodă, au avut doi „…voi înfăţişa cuvintele lui [Ureche ficiori, cum sau pomenit mai sus (pre – n.n.]: „Acest Stephanus a avut doi fii, Ștefan și pe Pătru), carii după moartea Stephanus şi Petrus, între care s-a iscat tătîne-său, pricindu-să pentru domnie, o ruptură, după moartea părintelui, în au fugit Ștefan fratele cel mai mare privinţa succesiunii; Stephanus chiar a la Cazimir craiul leșescu, poftindufugit la Cazimirus, regele Poloniei, iar ajutoriu înpotriva frăține-său, lui Pătru Petrus a luat în stăpânire tronul, ajutat și să să plece cu toată țara. Iară Pătru cu de oştirea ungară. Regele Cazimirus ajutoriul ungurescu au apucatu țara. însă, pentru că dorea să şi supună principatul, a hotărât să l trimită pe Vrându Cazimir crai ca să dobân- Stephanus, cu o ceată bine înarmată, dească țara și să fie pe voia lui Ștefan pentru a şi alunga fratele. Stephanus vodă, i-au datu oaste, de au întrat în a intrat, aşadar, cu armata polonă, în țară, în zioa dintăi a lui iulie. Și întăi îi hotarele Moldaviei, în prima zi a lunii mergea cu norocu, iară mai apoi i-au iulie (anul însă nu îl spune, temându amăgit ai noștri, de i-au băgat la codru, se, poate, să nu greşească) şi la început fiindu copacii înținați pre lângă drum, părea să-i meargă cu noroc, dar mai apoi i-au surpatu asupra lor, unde câți n-au polonii, amăgiţi de moldavi, au intrat în peritu de copaci i-au prinsu vii, pre păduri şi în nişte locuri strâmte unde, carii mai apoi i-au răscumpăratu craiul între copaci tăiaţi, au fost înconjuraţi Cazimir. Fost-au într-acești robi oameni şi închişi. În felul acesta mulţi au fost mari: Zbignev și Tecinschii ficiorul răpuşi de copaci, mulţi au fost chiar voevodului de Cracău, trei steaguri a trei luaţi prizonieri de vii, între care s-au voevozi, a Cracăului, a Sandomirului și aflat, dintre mai mari, Zbigneus şi a Liovului și noao steaguri boierești Tenczinskius, fiul palatinului din Cracovia, şi, în plus, au fost primite trei steaguri de oaste ale celor trei vayevodi, de la Cracovia, Sandomir şi Leopolis, şi alte nouă stindarde de comiţii.” Dimitrie Cantemir întrevede destul de clar faptul că vornicul Ureche și-a elaborat cronica având la temelie surse istoriografice mai vechi definite în textele sale „Cronograf moldav” sau „moldavic”14, „vechiul Hronic moldav”15, „hronicul moldovenesc”16 sau „vechiul istoric anonim moldav, pe care istoricul moldav Urekie Vornic îl citează în prefaţa sa”17, intuind poate primul dintre cărturarii noștri, existența în Moldova a unor scrieri istorice mai vechi, decât cea a lui Ureche vornicul. „Iară din hronicul moldovenesc, întăi dzicem că mare jeale ne iaste căci hronicul carile au fost scris mai denainte de hronicul lui Uréche vornicul și a lui Misail măzacul să aflăm nicicum n-am putut. Iară precum cel dintăi istoric a Țărâi Moldovii să nu fie fost Uréche vornicul, singur el mărturiséște, de vréme ce în multe locuri pomenéște de hronicul cel moldovenesc. Așijderea Misail și Simion veade- 131 să acel vechiu hronic să-l fie avut la mână, căci și ei pomenesc de același hronic, precum și de a lui Uréche; și ales Misail Călugărul anume însămneadză precum acel dintăi istoric au fost însămnând viiaţa domnilor de la Dragoș Vodă numai pănă la Petăr Vodă Șchiopul. Dzicem dară că mare jéle ducem pentru căci acel vechiu hronic la mână nu ni-au vinit…”18. În aceiași ordine de idei în De antiquie … nominibus, el arată că „de bună seamă, trebuie să ne intristăm, că acel Hronic moldav (de care aminteşte Urekie în prefaţa sa şi, adesea, într-alte locuri) este pierdut pentru noi: ne-ar fi dat multă lumină, intr-o asemenea intunecime şi intre păreri felurite”19. Prin urmare, învățatul principe era convins că un asemenea vechi letopiseț moldovenesc de până la Ureche vornicul a existat cu adevărat20, căci l-au văzut și au preluat imformații, pe lângă vornic și interpolatorii de mai târziu Misail și Simion. Faptul că D. Cantemir vroia să cunoască părerile sau informația pe care o posedau istoricii moldoveni de până la el, și mai ales de până la Ureche vornicul referitoare la așa numitul „mileniu întunecat”, adică de la prima întemeiere până la venirea lui Batâi și până la cea de-a doua întemeiere a Moldovei, reiese clar din conținutul Istoriei moldo-vlahice și Hronicul a vechimei ….