CENTRUL UNIVERSITAR NORD DIN BAIA MARE FACULTATEA DE ȘTIINȚE ROLUL COMPANIILOR ÎN DEZVOLTAREA COMUNITĂȚII “Sunt de părere că viața mea aparține întregii comunități și, atâta timp cât voi trăi, este privilegiul meu de a face tot ceea ce voi putea pentru aceasta.”George Bernard Shaw conf. univ. dr. Pop Sitar CORINA Morlovea ELVIRA ELENA RESPONSABILITATEA SOCIAL CORPORATIVĂ Responsabilitatea socială corporativă reprezintă ansamblul acțiunilor, principiilor și practicilor prin care o companie se implică într-o societate, cu scopul de a asigura un impact pozitiv al activității sale și de a contribui la dezvoltarea acelei societățiiii. Acest concept este tot mai des folosit la nivel internațional și în ultimii ani a luat amploare și în România. Tot mai multe companii aleg să facă echipă cu liderii comunităților și să se implice activ în dezvoltarea acesteia. Un astfel de exemplu extraordinar îl găsim în inima MARAMUREȘULUI în comuna FĂRCAȘA. ROLUL COMPANIILOR Conf. Univ. Dr. POP SITAR CORINA 3 ÎN DEZVOLTAREA COMUNITĂȚII MORLOVEA ELVIRA ELENA COMUNA FĂRCAȘA Comuna Fărcașa este amplasată în partea de vest a județului Maramureș, la o distanță de 25 km față de Baia Mare, oraşul reşedinţă de judeţ. Totodată, judeţul Maramureş şi implicit comuna Fărcaşa face parte din Regiunea de dezvoltare N-V din România, alături de judeţele Satu Mare, Sălaj, Bistriţa Năsăud, Bihor şi Cluj. Comuna este formată din 4 localităţi: Fărcaşa - reşedinţa de comună, Buzeşti, Sîrbi şi Tămaia. Suprafaţa totală a comunei Fărcaşa este de 4913 ha, din care 1483 ha sunt în intravilan. Peste 2844 ha sunt terenuri agricole, iar comuna deţine în proprietate o suprafaţă de 549 ha păşune. ROLUL COMPANIILOR Conf. Univ. Dr. POP SITAR CORINA 4 ÎN DEZVOLTAREA COMUNITĂȚII MORLOVEA ELVIRA ELENA ȚARA CODRULUI Din punct de vedere al împărţirii teritoriului pe „ţări”, specifică zonei Maramureşului, comuna Fărcaşa face parte din Ţara Codrului, subregiune istorică şi zonă cu o veche tradiţie în arta populară, care mai cuprinde comunele: Ardusat, Gârdani, Sălsig, Populaţia 18 - 45 ani Ariniş, Asuaju de Sus, Băiţa de Sub Codru, Băseşti, Oarţa de Jos, Bicaz, precum şi 40% Restul populației 60% oraşul Ulmeni. Populaţia totală la nivelul Ţării Codrului este de 25.000 de persoane, dintre care 10.118 reprezintă populaţia activă, cu vârsta între 18 şi 45 de ani. 3,118 1,636 1,140 771 679 576 493 530 363 381 431 FĂRCAŞA ARDUSAT ARINIŞ ASUAJU DE SUS BĂIŢA DE SUB CODRU BĂSEŞTI BICAZ GÂRDANI OARŢA DE JOS SĂLSIG ULMENI Populaţia cu vârsta între 18 - 45 ani ROLUL COMPANIILOR Conf. Univ. Dr. POP SITAR CORINA 5 ÎN DEZVOLTAREA COMUNITĂȚII MORLOVEA ELVIRA ELENA VIZIUNE Împreună gândim mai mult și mai bine! “Mi-am dorit foarte mult dezvoltarea locului în care m-am născut, de aceea în anul 2000 am candidat pentru postul de primar al comunei Fărcașa și mi-am canalizat atenția și eforturile în dezvoltarea infrastructurii, sistemului de telecomunicații și în crearea de locuri de muncă. Fărcașa e mama multor oameni de succes, antreprenori pe care i-am contactat cu propunerea de a se întoarce acasă astfel încât împreună să fim stâlpi de susținere ai comunității, să creștem și să ne dezvoltăm împreună. Am vrut ca Hagero să fie un exemplu în acest sens, de aceea în anul 2003 am mutat sediul în Sârbi. Ulterior mi-am îndreptat atenția pentru a găsi investitori, care să descopere potențialul zonei și să își construiască aici centre de operațiuni. Scopul este ca Fărcașa să devină un centru economic pentru toată zona Codru, să concentreze aici forța de muncă disponibilă din comunele învecinate. În orice moment cel puțin 1.000 de oameni sunt disponibili să lucreze în comună.” Ioan STEGERAN Primarul Comunei Fărcașa Fondator și acționar unic HAGERO ROLUL COMPANIILOR Conf. Univ. Dr. POP SITAR CORINA 6 ÎN DEZVOLTAREA COMUNITĂȚII MORLOVEA ELVIRA ELENA FACILITĂȚI PENTRU INVESTITORI Sprijinul autorităţilor locale pentru noii investitori care doresc să cunoască succesul în afaceri pe raza comunei Fărcaşa se manifestă prin: ✓ Implicarea în achiziţionarea terenurilor de la proprietari privaţi ✓ Eliberarea documentelor necesare realizării construcţiilor ✓ Departament special pentru eliberarea autorizațiilor de construire la nivelul Primăriei Fărcaşa ✓ Preţul de achiziţie a terenurilor în zonă este între 3 şi 6 euro/mp ✓ Posibilitatea concesionării de terenuri ce sunt proprietatea comunei ✓ La nivelul comunei Fărcaşa există societăţi care activează în domeniul transportului de persoane, având un parc auto cu microbuse şi autobuse/autocare, care pot asigura transportul muncitorilor la locul de muncă, conform condiţiilor contractuale, dar şi societăţi în domeniul transportului de mărfuri ✓ Facilităţi fiscale, constând în reducerea sau scutirea de la plata impozitelor pe terenuri şi clădiri, pe o perioadă de 5 ani de la data aprobării cererii. Valoare investiţie realizată Locuri noi de muncă Facilitate acordată 1 50.000—150.000 euro Minim 5 Reducere cu 25% la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren 2 150.001—350.000 euro Minim 10 Reducere cu 50% la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren 3 peste 350.000 euro Minim 20 Scutire de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren ROLUL COMPANIILOR Conf. Univ. Dr. POP SITAR CORINA 7 ÎN DEZVOLTAREA COMUNITĂȚII MORLOVEA ELVIRA ELENA CREȘTEREA NUMĂRULUI DE COMPANII ACTIVE Nr. firme cu bilanț Cifra de afaceri a firmelor cu bilanț 80 1,400,000,000 90,000,000 68 70 66 63 64 64 1,200,000,000 62 61 62,780,702 59 66,503,850 58 70,000,000 60 56 61,044,815 1,000,000,000 50 44,411,147 44,159,458 50 50,000,000 44 40,897,595 1,052,964,682 32,222,586 800,000,000 1,050,993,471 29,648,883 40 36 1,083,389,016 30,000,000 944,009,595 600,000,000 1,167,203,713 30 31 19,495,710 30 12,584,037 854,509,932 873,391,653 41,931,527 10,000,000 1,838,898 400,000,000 505 2,872 32,227,107 20 776,977,205 558,880,130 -10,000,000 516,467,137 200,000,000 10 442,048,553 379,451,929 246,191,634 55,054 175,932 0 0 -30,000,000 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 Cifra afaceri Profit brut ROLUL COMPANIILOR Conf. Univ. Dr. POP SITAR CORINA 8 ÎN DEZVOLTAREA COMUNITĂȚII MORLOVEA ELVIRA ELENA CREȘTEREA NUMĂRULUI DE SALARIAȚI 2,647 2,444 2,461 2,404 2,263 2,140 2,072 2,028 2,056 2,050 1,992 1,813 1,511 963 460 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 ROLUL COMPANIILOR Conf. Univ. Dr. POP SITAR CORINA 9 ÎN DEZVOLTAREA COMUNITĂȚII MORLOVEA ELVIRA ELENA CREȘTEREA SUMELOR ÎNCASATE LA BUGETUL LOCAL Procent din total impozit încasat la bugetul local Mijloace de transport 52.20 % Teren 56.65 % Clădiri 77.89 % Salarii 83.41 % Agent economic Salarii Clădiri Teren Mijloace de transport Total Procent din total impozit încasat la bugetul local 83.41 % 77.89 % 56.65 % 52.20 % 57.06 % 1 SC EATON ELECTRO PRODUCȚIE SRL 2,304,460 lei 135,923 lei 1,744 lei 734 lei 2,442,861 lei 2 SC HAGERO SRL 84,314 lei 41,042 lei 6,370 lei 39,575 lei 171,301 lei 3 SC TRUCK SPED SRL 33,862 lei 2,862 lei 3,675 lei 22,630 lei 63,029 lei Impozit încasat la bugetul de stat în 2015 *cota de 41.75 % cuvenită bugetului local din total impozit pe salarii) ROLUL COMPANIILOR Conf. Univ. Dr. POP SITAR CORINA 10 ÎN DEZVOLTAREA COMUNITĂȚII MORLOVEA ELVIRA ELENA INVESTIȚII ÎN UNITĂȚI LOCATIVE ROLUL COMPANIILOR Conf. Univ. Dr. POP SITAR CORINA 11 ÎN DEZVOLTAREA COMUNITĂȚII MORLOVEA ELVIRA ELENA SPONSORIZĂRI 971,500 lei ✓ Prima mașină echipată la Poliția Locală ✓ Utilaje pentru primărie ✓ Pod plutitor capacitate 18 tone în Sîrbi, Fărcașa – 70,000 lei+ TVA ✓ Donație autoturism primărie în valoare de 50,000 lei ✓ Sponsorizări evenimente locale ✓ Sponsorizări biserici ✓ Sponsorizări Asociația internațională a Poliției ✓ Sponsorizări diverse centre și asociații ✓ Echipamente școli și dotare laboratoare ✓ Evenimente culturale 215,000 lei 170,000 lei 140,000 lei 102,000 lei 91,000 91,000 lei 73,000 73,000 lei 67,000 67,000 lei 53,000 53,000 lei 40,000 40,000 lei 20,500 20,500 lei 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 ROLUL COMPANIILOR Conf. Univ. Dr. POP SITAR CORINA 12 ÎN DEZVOLTAREA COMUNITĂȚII MORLOVEA ELVIRA ELENA EVENIMENTE CULTURALE ROLUL COMPANIILOR Conf. Univ. Dr. POP SITAR CORINA 13 ÎN DEZVOLTAREA COMUNITĂȚII MORLOVEA ELVIRA ELENA ACTIVITĂȚI SPORTIVE ROLUL COMPANIILOR Conf. Univ. Dr. POP SITAR CORINA 14 ÎN DEZVOLTAREA COMUNITĂȚII MORLOVEA ELVIRA ELENA CUPA JUNIOR | CICLISM ROLUL COMPANIILOR Conf. Univ. Dr. POP SITAR CORINA 15 ÎN DEZVOLTAREA COMUNITĂȚII MORLOVEA ELVIRA ELENA ZIUA NAȚIONALĂ A COPIILOR ROLUL COMPANIILOR Conf. Univ. Dr. POP SITAR CORINA 16 ÎN DEZVOLTAREA COMUNITĂȚII MORLOVEA ELVIRA ELENA EVOLUȚIA BUGETULUI LOCAL ÎN 20 DE ANI Perioadă Fonduri Europene Subvenții TVA Venituri proprii Total Total venituri 20 ani | GRUPE DE VENIT TOTAL 20 ANI 27,796,178 lei 36,911,550 lei 49,884,757 lei 55,309,052 lei 169,901,537 lei 1 Anul 2000 0 lei 20,446 lei 126,276 lei 86,706 lei 233,428 lei 2 Anul 2001 0 lei 90,199 lei 647,844 lei 97,341 lei 835,384 lei 3 Anul 2002 0 lei 194,417 lei 808,563 lei 87,597 lei 1,090,577 lei Venituri proprii 55,309,052 lei 4 Anul 2003 0 lei 157,789 lei 1,285,652 lei 149,000 lei 1,592,441 lei 5 Anul 2004 0 lei 94,500 lei 1,256,216 lei 314,127 lei 1,664,843 lei 6 Anul 2005 2,388,091 lei 70,000 lei 1,167,484 lei 635,835 lei 4,261,410 lei 7 Anul 2006 1,036,380 lei 354,844 lei 3,500,000 lei 1,292,371 lei 6,183,595 lei TVA 8 Anul 2007 0 lei 1,284,810 lei 4,450,932 lei 1,698,448 lei 7,434,190 lei 49,884,757 lei 9 Anul 2008 0 lei 396,367 lei 2,503,400 lei
Details
-
File Typepdf
-
Upload Time-
-
Content LanguagesEnglish
-
Upload UserAnonymous/Not logged-in
-
File Pages51 Page
-
File Size-