Informare De Inf Informare De Presă

Informare De Inf Informare De Presă

Administrația Națională ”APELE ROMÂNE” Administrația Bazinală de Apă Olt INFORMARE DE PRESĂ INFORMARE DE INF 10.04.2020 ABA OLT : Lucrările de decolmatare și de întreținere a albiilor realizate în condiții de siguranță pe râurile din administrare. Respectând măsurile luate la nivel național, generate de epidemia cu Coronavirus (COVID 19), în ceea ce privește deplasarea în teren, în echipe de maxim 3 persoane, echipate cu măști și mănuși de protecție, precum și respectarea distanțării sociale, Administrația Bazinală de Apă Olt, prin formațiile de lucru din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apei Vâlcea, a continuat desfășurarea lucrărilor de întreținere a cursurilor de apă conform programului de Gospodărire a Apelor, aprobat pe anul 2020. Astfel, în perioada 01 martie- 03 aprilie 2020, pe cursurile de apă din județul Vâlcea au fost desfășurate lucrări de decolmatare, corecție, reprofilarea albiilor minore și protecția malurilor în zonele: Lotru, la Malaia – volum de terasamente de 2640 mc; Topolog, la Milcoiu, amonte pod DN – volum de terasamente de 3000 mc; Cacova, la Stoenesti –volum de terasamente de 4070 mc; Râmești, la Horezu, zona parc – volum de terasamente de 450 mc; Bistricioara, la Tomșani, punct Teodorescu – volum de terasamente de 3040 mc; Pesceana, la Drăgășani - volum de terasamente de 3500 mc și Peșteana, la Ghioroiu, punct Oprișan –volum de terasamente de 4000 mc. Tot în această perioadă au fost efectuate lucrări de defrișări de vegetație și igienizare pe cursurile de apă din județ în zonele: Olănești, in zona municipiului Rm. Vâlcea; Valea Serbăneasa, la Nicolae Balcescu; Olănești, la U.A.T. Olănești; Latorița, la Ciunget; Voineșița, la Voineasa; Ursani, la Horezu; Luncavăț, la Horezu; Otăsău, la Mănăstirea Dintr-un Lemn; Govora, la Mihaești; Dalga, la Drăgășani; Stefanestis și Pesteana, la Bălcești – Ghioroiu. Pentru aceste lucrări au fost folosite utilajele din dotare: buldoexcavator, motocositoare, defrișatoare, excavator și buldozer. Menționăm faptul că la fiecare lucrare echipele noastre trebuie să adune deșeurile aruncate pe malurile apelor de anumiți cetățeni certați cu civilizația, deșeuri care, de fiecare dată, îngreunează înaintarea lucrărilor. Revenim cu rugămintea către autoritățile publice locale, care sunt responsabile de gestionarea regimului deșeurilor, să igienizeze cursurile de apă în arealul pe care îl administrează. După cum se cunoaște, aceste deșeuri aruncate pe malurile apelor, în special acolo unde sunt lucrări hidrotehnice, pot deveni baraje în calea apei, motiv pentru care gospodării și terenuri agricole pot fi inundate. În acest sens, implicarea dumneavoastră în igienizarea cursurilor de apă ar ușura bunul mers al lucrărilor de decolmatare, corecție și reprofilarea albiilor. Subliniem faptul că instituția noastră nu are ca obiect de activitate colectarea deșeurilor de pe maluri și din cursurile de apă, ci întreținerea albiilor și a malurilor acestora. Astfel, prin programul anual de gospodărire a apelor, pe lângă lucrări de decolmatare, reprofilări de albii și terasamente, se întreprind acțiuni de cosire și defrișare a suprafețelor acoperite cu vegetație și degajarea terenurilor de vegetația cosită. Compartimentul de Comunicare, Relaţii Publice, Relaţii cu Presa Mihaela COCA, e-mail: : [email protected] .

View Full Text

Details

  • File Type
    pdf
  • Upload Time
    -
  • Content Languages
    English
  • Upload User
    Anonymous/Not logged-in
  • File Pages
    1 Page
  • File Size
    -

Download

Channel Download Status
Express Download Enable

Copyright

We respect the copyrights and intellectual property rights of all users. All uploaded documents are either original works of the uploader or authorized works of the rightful owners.

  • Not to be reproduced or distributed without explicit permission.
  • Not used for commercial purposes outside of approved use cases.
  • Not used to infringe on the rights of the original creators.
  • If you believe any content infringes your copyright, please contact us immediately.

Support

For help with questions, suggestions, or problems, please contact us