Revistă DE CULTURă CINEMATOGRafică editată de studenții la film din U.N.A.T.C. NR. 20, NOIEMBRIE 2013 1 REDACȚIA REDACTOR COORDONATOR Andrei Rus REDACTORI Bianca Bănică, Raluca Durbacă, Gabriela Filippi, Oana Ghera, Andrei Luca, Mihai Kolcsár, Teodora Lascu, Georgiana Madin, Diana Mereoiu, Ioana Moraru, Andra Petrescu, Anca Tăbleț, Irina Trocan, Alexandru Vizitiu, Diana Voinea CORECtURĂ Andrei Gorzo, Ioana Avram, Maria Cârstian, Raluca Durbacă, Gabriela Filippi, Andreea Mihalcea, Ioana Moraru, Andrei Dudea, Irina Trocan DESIGN Alice Furdui, Daniel Comendant EDITARE FOTO Bianca Cenușe SUMAR: ILUSTRAȚIE COPERTĂ REVIEW 4 Matei Branea ILUSTRAȚII INTERIOR Nugu-ui ttal-do anin Haewon • Passion • Sunt o babă comunistă coperta 2: Mircea Pop, • Portret Raul Ruiz • Yi dai zong shi • Before Midnight • Când coperta 3: Tudor Prodan, se lasă seara peste București sau metabolism • Gravity • coperta 4: Tudor Calnegru Portret Alexei Balabanov • Phil Spector • Journal de France • To the Wonder • Blue Jasmine • La folie Almayer • Leviathan P.R. • Câinele japonez Ioana Moraru INTERVIU 34 CREDITE FOTO TIFF, Karlovy Vary, Adi Tudose, cu Stere Gulea Independența Film, New Films România, DOSAR 46 Glob Com Media, Ro Image 2000 Sergiu Nicolaescu, legendă locală • Lucian Pintilie - autor (premisă) • Mircea Săucan și noaptea cinemaului rătăcitor • Mircea Daneliuc, cântece despre iubire și ură • Note despre filmele lui Alexandru Tatos • Titus Popovici: stima noastră și mândria FESTIVALURI 74 str. Matei Voievod, nr. 75-77, TIFF sector 2, București Karlovy Vary filmmenu.wordpress.com [email protected] COTAȚII FILME 79 Film Menu = ISSN 2246 – 9095 ISSN-L = 2246 – 9095 review Nugu-ui ttal-do anin Haewon de o sensibilitate à la Jane Austen decât de cea rohmeriană (fără ca Fiica nimănui, Haewon între scriitoare și Rohmer să fie o incompatibilitate, de altfel). Iar dacă Coreea de Sud 2013 „Hahaha” poate fi cu ușurință comparat cu un „Pauline à la plage” (r. Eric Rohmer, 1983) să zicem, „Fiica nimănui, Haewon” se apropie mai mult regie și scenariu: Hong Sang-soo de tipul de raportare la lume din romanul „Rațiune și simțire”. imagine: Hyung-ku Kim , Hong-yeol Park Cred că e prima dată când Hong alege o femeie ca protagonistă fără ca montaj: Sung-Won Hahm, Yeon-Ji Son aceasta să fie de fapt un bărbat într-un travesti metaforic, cum se întâmpla sunet: Ah-young Ko în recentul „Da-reun na-ra-e-seo” („Într-o altă țară”, 2012), unde Isabelle distribuţie: Jeong Eun-Chae, Seon-gyun Lee, Huppert interpretează încă o variațiune a bărbatului capricios și imatur, recognoscibil în orice film de-al lui Hong. Și tind să cred că personajul Joon-sang Yoo, Ji-won Ye lui Haewon, un fel de Elinor Dashwood sud-coreeană, este cel la care se racordează și întreg registrul de dramă al filmului, gen destul de de Andreea Mihalcea nespecific lui Hong într-o formulă atât de extinsă. E cumva prima dată „12 martie 2012. M-am întâlnit cu mama, după 5 ani în care n-am văzut-o, când avem realmente acces la ceea ce se întâmplă în interioritatea ieri dimineață la 11. Am ajuns prea devreme și am adormit în restaurant.” femeilor care populează universul său diegetic. And it’s quite a sight to see. „Fiica nimănui, Haewon” este o dramă tăcută, destul de diferită de Și aici, ca și în „Bam gua nat” („Noapte și zi”, 2008), cadrul narativ este cel ultimele filme ale lui Hong Sang-soo, unde exuberanța de tip haz-de- al formatului de tip jurnal, în care toate secvențele sunt note diaristice, necaz configura un întreg registru de farsă, ironie, naivitate și cinism. alternate cu momente de vis și reverie. Contrar bunului-simț scenaristic, Preocupat în toate filmele sale de love trifles, coreeanul pare, așa cum se pare că marii regizori nu au o problemă în a folosi trucul facil al sugera și Andrei Rus în cronica sa la „Hahaha” (2010)1, de o sensibilitate argumentării întâmplărilor neverosimile cu formula grosieră era-de- rohmeriană, de un nesfârșit interes pentru complicații amoroase și o fapt-un-vis, cum a făcut-o și o face în continuare hipergrosier Brian De infinită răbdare în diseminarea lor. Însă, dacă la Rohmer personajele Palma (de pildă, în recentul „Passion”, 2012); și nu numai că Hong nu are feminine sunt cele care de regulă despică poveștile de dragoste în multe o problemă cu asta, ci device-ul chiar aduce un mare plus plot-ului. ițe prin conversații lungi și ating niște corzi evidente de patetism (cum Haewon (Jeong Eun-Chae) este o tânără înaltă, suplă, cu gesturi se întâmplă de pildă, în „Le Rayon Vert”, 1986), la Hong Sang-soo paleta lejere și grațioase, studentă la actorie, pe seama căreia cei din jur țes pateticului e asociată aproape exclusiv personajelor masculine. Cu toate fel de fel de intrigi, cum că ar fi ușuratică sau arogant-aristocratică, acestea, în „ Fiica nimănui, Haewon”, sud-coreeanul pare mai apropiat la fel cum se întâmpla cu Yoo-jung Lee din „Noapte și zi”, studentă la 4 Noiembrie 2013 REVISTĂ DE CULTURĂ CINEMATOGRAFICĂ review pictură, „plagiatoare și zgârcită”. Într-un fel, e dificil pentru spectator la un act la altul, mijlocind totodată aceste reveniri, reale sau onirice, în să se pronunțe într-un caz închipuit de judecată, pentru că „acuzațiile” aceleași spații. acestea nu sunt - aici, cel puțin - vreodată clarificate și în definitiv nu Întorcându-ne la plot-ul propriu-zis, în cele 3 sau 4 note diaristice, par să conteze. Însă, din perspectiva la care avem acces – în mare parte Haewon își amintește de două întâlniri cu profesorul și de încă una a lui Haewon -, ele par mai degrabă intrigi decât insightful remarks. (spoiler alert!) – onirică – cu o versiune mai în vârstă și mai demnă a Adormind la restaurantul unde urmează să-și revadă mama după cinci acestuia, sub forma unui profesor de film sud - coreean care predă în ani, Haewon visează o întâlnire cu Jane Birkin (într-un cameo absolut State - cu aparente capacități de mind control și care, printre altele e gratuit și candid), care îi spune cât de mult seamănă cu fiica sa, Charlotte căutat la telefon de Scorsese - și care o cere în căsătorie. Din plimbările Gainsbourg, și o invită la ea acasă, dacă se întâmplă să ajungă vreodată (reale ale) celor doi prin oraș, întâlnirea întâmplătoare cu niște colegi prin Paris. Întâlnindu-se cu adevărata sa mamă, află că aceasta o să plece de-ai lui Haewon și implicit studenți de-ai lui Seong-jun, și vizita la definitiv în Canada, la celălalt fiu al său, unde intenționează to live it up fortăreața Namhan, reies două atitudini foarte diferite față de relația și să danseze desculță în stradă. Cele două mari relații relevante pentru dintre ei. Haewon știe rațional că ceea ce se întâmplă între ei e o cauză Haewon sunt, o dată, cea cu mama sa și în al doilea rând, cea cu regizorul pierdută, pentru că el nu e dispus să facă o alegere între viața lui așa cum și profesorul său, Seong-jun (Seon-gyun Lee), un bărbat mai în vârstă e – de bărbat căsătorit - și începerea unei relații fără ascunzișuri cu ea, în decât ea, căsătorit și proaspăt devenit tată. În ambele relații, ea pare timp ce regizorul le-ar vrea pe amândouă deodată, complementare, însă să fie cea matură, maternă și înțelegătoare, puternică, și care acceptă în continuare într-o formă ascunsă. De două ori, în același loc, undeva înfruntările cu greutățile ca o formă de auto-cunoaștere. deasupra orașului Seul, Haewon îl încurajează să rămână alături de soție Foarte adesea, Hong apelează la filmarea discuțiilor a două personaje, și de copil, deși se entuziasmează când acesta îi spune, mințind, că i-a luându-le din profil sau semi-profil, la un plan mediu sau întreg. David mărturisit soției totul la beție și că și-a redactat o scrisoare de demisie Bordwell2 observa că aceste două tipuri de încadratură determină ca de la școală. Mi-am permis asemănarea cu Elinor Dashwood tocmai atenția spectatorului să se direcționeze pe actori, fără ca aceștia să fie din pricina felului în care rațiunea primează pentru Haewon în fața înghițiți de decor sau de exterior și că, în ceea ce privește mizanscena emoțiilor dar și datorită unei curiozități evidente de-a lungul filmului lui Hong, aceste planuri medii și întregi, lungi ca durată, pe de-o parte de-a fetei vis-à-vis de cum funcționează mecanismele percepției sociale favorizează întreaga expresie corporală a actorilor și relația lor non- și legătura lor cu formarea individuală. verbală, și că pe de altă parte, duce la conturarea unor asemănări sau, de Între starea de reconfigurare a unor așteptări mai vechi de-ale lui cele mai multe ori, a unor diferențe între cele două personaje, așa cum Haewon față de regizor și risipirea acestei posibilități, cei doi trăiesc sugeram mai devreme. Dacă grație mizanscenei ajungem să remarcăm un moment de echilibru, mizanscenat după niște principii de armonie la Haewon eleganța posturii sau a felului în care își trece mâna prin păr, clasică, aproape bucolică, în care, la asfințitul soarelui, el îi pune la telefon conversațiile propriu-zise din prezentul narativ ne ajută să compunem melodia lui preferată și, ca un fel de mulțumire, ea îl sărută. Cadrul în sine un trecut diegetic comun personajelor. În felul ăsta, înțelegem că relația e un moment aproape unic de liniște, prin comparație cu accesele de sa cu Seong-jun e una on and off, pe care acesta din urmă încearcă din posesivitate, gelozie, sau stânjeneală ale regizorului sau prin comparație răsputeri să o ascundă, lăsând de multe ori impresia unei paranoi și cu iscodirile colegilor lui Haewon. Seong-jun e leit celorlalte personaje lașități ridicole și absurde. masculine din galeria lui Hong: inconstante, depresive, plângăcioase, În aceeași zi în care are loc întâlnirea cu mama, Haewon îl sună pe mincinoase și idiosincrasice, numai că până acum ei erau protagoniști Seong-jun, simțindu-se singură, deși mai înainte încercase vizibil să- cu care puteai empatiza în cele din urmă, fiind înzestrați cu acea doză și ascundă tristețea de față cu mama sa, compensând prin exuberanță de autoironie, care susținea caracterul amuzant din comedii.