FAMILIA BOIERILOR MAGHERI ÎN ISTORIA GORJULUI Motto: „Istoria este cea dintâi carte a unei na ţii. Într-însa ea î şi vede trecutul, prezentul şi viitorul.” (Nicolae B ălcescu) prof. Cornel Șomâcu Magherii sau Maghierii reprezint ă pentru România o familie istoric ă care a influen ţat secole de-a rândul istoria acestei na ţii. Dup ă cum o s ă vedem în rândurile care urmeaz ă, arborele genealogic al acestei familii poate fi urm ărit, cu mari dificult ăţ i, pân ă la jum ătatea secolului al XVII-lea, atunci când o parte dintre ei au părăsit Ardealul, stabilindu-se pe meleagurile Gorjului. Putem s ă spunem f ără teama de a gre şi c ă ramura oltean ă a familiei şi-a pus amprenta asupra istoriei acestui popor. Avem practic de-a face cu dou ă familii care se trag din aceea şi r ădăcin ă, satul Vidra din comuna Vârfuri din jude ţul Arad. Chiar dac ă ne vom referi la ramura oltean ă(gorjean ă) în am ănunt, trebuie s ă remarc ăm şi pe reprezentan ţii ramurii ardelene care s-au remarcat cu adev ărat Andrei Magieru-episcop al Aradului în perioada interbelic ă şi profesorul universitar Traian Mager. Dinspre Vidra H ălmagiului au venit Magherii în jude ţul Gorj şi unde îi g ăsim atesta ţi în 1665 în satul Câlnic de pe malurile Gilortului. Astfel dintr-un act datat 14 octombrie 1665 afl ăm c ă în c ătunul Câlnic al satului Bârzeiul de Gilort, din actualul jude ţ Gorj, un anume Vlad M ăgheriu şi nepotul s ău Petru, ce "i s ă zice acum Fle şeariu" (care întemeiaz ă familia de mo şneni Fle şeariu), str ăini de mo şnenii zonei, ce cump ără toat ă partea de mo ştenire a unui Ion Tobo şeariu. De ce au emigrat Magherii spre Oltenia? De şi nu avem informa ţii foarte precise în acest sens, momentul migr ării se pare c ă este legat de domnia şi luptele pe care le-a purtat Gheorghe Rakoczi al II-lea cu turcii. Magherii vor fi sili ţi s ă plece ca urmare a persecu ţiilor declan şate de principele Mihai Apafi(1660-1690) în Transilvania împotriva sprijinitorilor lui Rakoczi. Magherii f ăceau parte din nobilimea mic ă, de ţineau propriet ăţ i şi aveau dreptul la pecete proprie. Dasc ălul şi istoricul Alexandru Ştefulescu este primul care ne d ă informa ţii la începutul secolului al XX-lea despre originea transilv ănean ă a Magherilor, care ar fi 1 plecat din Ardeal „din cauza persecu ţiilor ungure şti”. Ştefulescu lansa chiar o presupunere c ă satul Maghere şti din comuna S ăcelu din jude ţul Gorj „ şi-ar fi luat numele de la un MAGHERU din aceast ă familie, care ar fi locuit odinioar ă pe acolo. Aceasta, dac ă s-ar adeveri s-ar fi întâmplat prin secolul al XVII-lea”. Presupunerea nu s-a adeverit, şi în prezent existând în satul respectiv familii cu numele „Magherescu” dar nu „Magheru”. Interesant r ămâne îns ă un alt fapt, în zona respectiv ă Magherii au avut propriet ăţ i la Bobu, Benge şti, Bumbe şti-Pi ţic, zona Câmpu Mare. 1. I. Aşezarea în Gorj Sosirea Magherilor în jude ţul Gorj şi atestarea lor la 14 octombrie 1665 la Bârzeiu de Gilort a fost precedat ă de o încercare de a şezare în localitatea Zorle şti. Aceasta nu s-a produs într-un final deoarece mo şnenii de acolo i-au împiedicat s ă cumpere p ământ în zon ă. Mai târziu, Magherii vor fi accepta ţi ca oameni ai locului şi vor avea p ământuri la Zorle şti şi alte localit ăţ i din aceea şi regiune. A şa au ajuns Magherii în satul Bârzeiu de Gilort din actuala comun ă Albeni. În afara lui Vlad şi a so ţiei sale Lupa(Lup şa), va mai veni în Gorj, a şa cum s-a v ăzut, şi un nepot al s ău, P ătru zis Fle şeriu, care va avea şi mo ştenitori. Profesorului Ion Magheru îi dator ăm publicarea unui zapis din 14 octombrie 7174(1665) prin care Ion Tobo şeariu din Câlnic î şi vinde partea de mo şie lui Vlad M ăgheariu şi nepotului acestuia, P ătru zis Fle şeariu. Vânz ătorul spunea c ă „m-am tocmit cu ace şti mai sus numi ţi şi am vândut toat ă partea mea de mo şiie din otaru Cl ănicului(Câlnicului)”. Trebuie subliniat c ă Ion Tobo şeariu respectase obiceiurile vremii de a oferi mo şia mai întâi rudelor sale, celorlal ţi mo şneni, şi apoi a vândut-o Magherilor. Informa ţiile sunt sărace despre Vlad M ăgheriu şi urma şii s ăi imedia ţi, îl afl ăm totu şi pomenit într-un document al domnului Constantin Brâncoveanu în care este amintit atât Vlad Măgheriu cât şi fiul s ău Constantin. Abia în secolul al XVIII-lea vom avea am ănunte despre Magheri când se vor confrunta cu boierii Benge şti pentru p ământurile de la Bârzeiu. Benge ştii st ăpâneau satul Cojani şi au trecut şi peste apa Gilortului unde au dat de Magheri. Cazul va ajunge în atenţia domniei, domnitorul Constantin Mavrocordat dispunând ispravnicului de Gorj cercetarea pricinei. Cazul va fi cercetat de o comisie de boieri hotarnici condus ă de ispravnicul pl ăş ii Gilortului, boierna şul Dumitra şcu Cr ăsnaru. Cei patru boieri hotarnici au desp ărţit posesiunile clucerului Gheorghe Bengescu de 2 cele ale mo şnenilor din Bârzeiu care se întindeau „pân-în hotarul M ăghearilor” din Câlnic. De la jum ătatea secolului al XVIII-lea îi întâlnim pe Magheri la Bârzeiu de Gilort şi în toat ă zona pentru o lung ă perioad ă de timp. Exist ă mai multe documente care ne confirm ă aceste lucruri, multe publicate în „Gorjanul” interbelic. Astfel, la 2 august 1765 înregistr ăm cartea domnitorului Ştefan Racovi ţă (1764-1765) „c ătre dumnealui ispravnicul ot sud Gorj prin care îi porunce şte s ă numeasc ă şease boieri din partea mo şnenilor Ştef ăne şti care s ă ia parte la hot ărnicia mo şnenilor Bârzeieni”. 1. II. Protopopul Ion M ăgheriu Primul reprezentant al acestei familii care s-a remarcat cu adev ărat a fost Ion Măgheriu, bunicul generalului Gheorghe Magheru. Acesta era simplu preot la Bârzeiu în momentul când a început s ă strâng ă avere, o mic ă danie a unchiului s ău Ion Fle şeariu primit ă la 5 decembrie 1757. La cei doi stânjeni de mo şie în „hotarul Măgherilor din partea Fle şearilor”, Ion M ăgheariu va cump ăra de la un alt unchi, Radu M ăgheriu, o alt ă proprietate în 1760. Potrivit zapisului „Radului Măgheriu din anul 7268(1760)”, re ţinem c ă „Îns ă(adic ă) di peste toot hotarul partea mea despre fra ţii mei: a cincea parte den câmp, din p ădure, di(n) ap ă, din s ăli ştea satului cu pomi, să fi(e) lui mo şie, lui, copiilor lui, nepo ţilor, str ănepo ţi(lor), câ ţi Dumn(e)zeu le va dărui. S-o st ăpâneasc ă cu pace în veacu fiindc ă i-am vândut-o de a mea bun voe şi cu ştirea fra ţilor miei şi a ficiorilor mie(i) şi a nepo ţilor miei...”. Pe lâng ă farmecul limbajului de epoc ă şi formulelor tradi ţionale, remarc ăm c ă aceast ă achizi ţie a protopopului se f ăcea cu respectarea dreptului de protimisis al rudelor şi vecinilor. Peste al ţi doi ani, la 15 iulie 1762, protopul Ion M ăgheriu î şi va m ări averea cu ceva vie într-un alt c ătun din zona Albeni. Este vorba de dou ă r ăzoare de vie în hotarul Negoe ştilor cump ărate de la Zamfira, fata lui Constandin, fiul diaconului G ăuc ă din Mirosloveni. Cel mai probabil, despre aceste propriet ăţ i afl ăm vorbire şi mai târziu în averea generalului Gheorghe Magheru, cel care avea vie la Negoe şti. Iar averea bunicului lui va cre şte constant în toat ă zona. Pentru acest lucru va avea nevoie de o nou ă hot ărnicie în 1765 în timpul domniei Scarlat Grigore Ghica. De fapt este o întreag ă poveste cu aceast ă hot ărnicie. Ea fusese dispus ă, dup ă cum afl ăm din documentele publicate în perioada interbelic ă de Ion Magheru, de domnitorul Ştefan Racovi ţă în 2 august 1765. În luna urm ătoare îns ă, Ştefan Racovi ţă a fost înlocuit cu 3 Scarlat Grigore Ghica, acesta reînnoind cartea privind împ ărţirea mo şia mo şnenilor Bârzeieni. Mai trebuie subliniat faptul c ă la vremea aceea oroce hot ărnicie de mo şie, în cazul în care nu era acceptat ă de una din p ărţi, se relua dar cu mai mul ţi boieri hotarnici tocmai pentru a da greutate actului. Doi ani mai târziu înregistr ăm o nou ă hot ărnicie a mo şiei mo şnenilor Bârzeieni, f ăcut ă în septembrie 1767 de Sandu Cr ăsnariu şi protopul Ion M ăgheriu. De şi averea i-a crescut de la un an la altul, protopul va avea mari probleme dup ă ce i-a ars casa în 1769, f ără s ă cunoa ştem motivul. Datorit ă interven ţiei lui Partenie, episcopul de Râmnic, el va fi scutit de d ări. Din porunca episcopului Partenie al Râmnicului c ătre protopopul Barbu Zorilescu al Gorjului afl ăm: „...de vreme ce i s-au întâmplat de i-au ars casa şi i s-au r ăsipit iconomiia casii de iznoav ă acum iat ă c ă iar ăş i v ă poruncim dup ă cum şi mai nainte v-am mai poruncit, s ă c ăuta ţi să-i da ţi bun ă pace, s ă nu i face ţi nici o sup ărare m ăcar de un ban la câte civerturi vor e şi dela vist(ie) rie şi la cele drepte şi la cele îndoite, ci s ă fie în pace şi ap ărat despre toate dăjdile.