Editatã de FUNDAÞIA CULTURALà MEMORIA sub egida Uniunii Scriitorilor din România Fondator BANU RÃDULESCU Bisericuþa Ipoteºti, 1909 Îi mulþumim pentru generozitate susþinãtorului nostru din strãinãtate, C.C., fãrã al cãrui ajutor revista noastrã nu ar supravieþui. Ilustrãm acest numãr cu imaginivde- Un mare prieten, spre ºi din biserica Ipoteºti. Romulus Rusan, la despãrþire p. 3 Construitã prin colectã publicã în Nicolae Constantinescu perioada interbelicã din iniþiativa lui Cuvânt rostit la lansarea nr. 96 Nicolae Iorga ºi Cezar Petrescu, biseri- al revistei Memoria, p. 6 ca satului poartã hramul Sfinþilor Arhangheli Mihail ºi Gavril. Ea constitu- Mihai ªora ie o atracþie pentru turiºti din câteva La mulþi ani Românie! Mi-e dor motive rarisime: aureolele îndoliate de copilãria noastrã comunã, p. 12 (negre) ale sfinþilor din pictura muralã Alexandru Zub interioarã, portretul lui Mihai Eminescu O zi memorabilã, 1 Decembrie în mãrime naturalã, pictat în semn de p. 14 doliu pentru moartea poetului, ºi portre- tul lui Carol al II-lea (unul dintre ctitori), Ioan Aurel Pop Eminescu ºi Transilvania (sau Arhanghelul Mihail cu chipul tânãrului Elogiul culturii naþionale Eminescu. româneºti), p. 16 Biserica veche a satului, datând de A spus Mihai Eminescu, p. 24 la începutul secolului a XIX-lea, a fost cumpãratã de Raluca Eminovici, Tudor Petcu Represiunea ceauºistã ca spirit devenind astfel lãcaº de rugãciune al al moralei stãpânilor, p. 25 familiei. Lângã bisericuþã se gãsesc mormintele a patru dintre Eminoviceºti: Biografia lui Vasile Cesereanu Raluca ºi Gheorghe, pãrinþii poetului, p. 32 Iorgu ºi Nicu doi dintre fraþii sãi. Eugenia Sarvari Vasile Cesereanu - un preot greco-catolic nerevenit, p. 35 Lumioara Billière-George, Ioana George Macker George Silviu, p. 55 Armando Valladares Priveghi la moartea unui dictator sângeros: Fidel Castro, p. 68 Magdalena Drãgan Fetiþa de 12 ani aºtepta revoluþia, p. 72 Clopotniþa, 1909 Cosmin Zamfirache http://www.eminescuipotesti.ro/ Povestea lui Mugur - adolescentul de 17 ani care Coperta I: Biserica nouã din Ipoteºti a trãit revoluþia nticipat, p. 75 2 IICCMER Rãmãºiþele pãmânteºti ale lui Traian Pom, împuºcat la 16 august 1950 în Bistra, jud. Alba, p. 80 GEOGRAFIA DETENÞIEI, p. 84 Daniel Dragomirescu Efigii spirituale. Un apostol al ºcolii, p. 86 Sorin Popescu Sabin Popescu-Lupu - victimã a represiunii regimului comunist p. 88 Nicolae Mareº 80 de ani de la tragedia aviaticã de la Michalowice, p. 96 Andreea-Georgiana Cristian Interviu despre influenþa comunismului în familia mea p. 101 Patricia Ciocan Povestea a douã destine, p. 108 Lorens Ciuclea Familia mea în perioada comunis- mului, p. 113 Primim de la cititori, p. 118 Recenzie de Iuliu-Marius Morariu p. 120 BIBLIOTECA MEMORIA, p. 122 MEMORIA IN PREZENT, p. 125 Catalogul celor uciºi în decembrie 1989, în mare Portretul lui Mihai Eminescu majoritate dupã fuga în mãrime naturalã dictatorului, p. 133 3 Un mare prieten, Romulus Rusan, la despãrþire Tãcerea, unitã cu o caldã rugã, ar putea fi gestul recomandabil în- tr-un moment ca acesta, când ne despãrþim de scriitorul, publicistul, istoricul Romulus Rusan, de care mã leagã o lungã ºi fecundã colabo- rare istorico-memorialã. Ipostaza de istoric, prea puþin cunoscutã de publicul larg, e cea care, mai mult de un sfert de secol, ne-a întretãiat paºii, gândurile, acþiunile restitutive, în forme ce ar merita, neîndoielnic, sã fie puse în luminã cu altã ocazie. Aflând de plecarea ad patres a scriitorului ºi omului cetãþii Romulus Rusan, mã gândeam sã caut cuvântul potrivit, consolator, la trista despãrþire de un vechi ºi minunat prieten. Cuvântul acesta, dacã existã, nu l-am gãsit încã ºi poate cã nici nu þine de lumea noastrã efemerã. A plecat, cum se spune, într-o lume mai bunã, unde nu e "nici durere, nici întristare, nici suspin", acolo unde ne vom regãsi odatã cu toþii, prieteni ºi neprieteni, în ipostaze pe care abia dacã le putem bãnui. Pe cãrturarul de care ne despãrþim acum, spirit de elitã din generaþia mea ºi cvasi coetaneu (s-a nãscut cu numai ºase luni dupã mine, deºi în ani diferiþi), l-am cunoscut mai întâi prin intermediul unei cãrþi, apãrutã în 1971, an fatidic pentru mulþi dintre noi: Convorbiri subiective, preþio- sul volum dialogic despre unii contemporani de marcã, socotiþi reprezen- tativi pentru anumite atitudini, domenii sau generaþii. Acel volum, scos împreunã cu Ana Blandiana, poeta ºi distinsa lui soþie, ar putea fi un bun temei de analizã a personalitãþii evocate. Cãci e vorba de figuri emi- nente din câmpul ºtiinþelor ºi artelor, între aceºtia aflându-se ºi istorici reputaþi precum Constantin Daicoviciu ºi Valeriu L. Bologa. Pe amândoi aceºtia s-a întâmplat sã-i vãd, în treacãt, stând faþã în faþã, la rectoratul Universitãþii clujene, într-un moment când cãutam ºi acolo urmele lui Vasile Pârvan, dar nu am putut vorbi atunci decât cu clasicistul N. Lascu, prorector în funcþiune ºi fost elev la Accademia di Romania în perioada interbelicã. America ogarului cenuºiu (Bucureºti, 1977) ºi mai ales trilogia O cãlã- torie spre marea interioarã (1986-1990), scrieri mai substanþiale ºi mai 4 anevoie de încadrat tipologic, au venit mai târziu, ultimele cu dedi- caþii nespus de flatante pentru semnatarul acestor rânduri. Nu e locul sã insist. Istoria, începând cu þara natalã, l-a interesat mereu pe Romulus Rusan, ca ziarist cultural, ca scri- itor, ca istoric al perioadei recente, ca editor de studii ºi documente re- lative la ultima parte a secolului XX, secol dramatic, ale cãrui vicisitudini ºi meandre a cãutat sã le studieze pe cont propriu sau punând la lucru, sub egida unor instituþii, energii mai proaspete. În ultima ipostazã l-am ºi cunoscut, perso- nal, în perioada postdecembristã, 1935-2016 la Convenþia Democratã, la Aca- demia Civicã, la complexul Memo- rial Sighet, instituþii cãrora le-a dedicat o bunã parte din rãstimpul amintit. În acest cadru, s-a ocupat de mai toate problemele semnifica- tive din perioada postbelicã, de la sovietizarea þãrii, anihilarea elitelor, recluziunea politicã, rezistenþa militarã ºi civilã, biografii ale rezistenþei anticomuniste, rãzboiul rece, tranziþia postcomunistã etc. Ne-am inter- sectat adesea paºii în asemenea domenii, sub egida aºezãmintelor menþionate sau cu alte ocazii, Romulus Rusan fiind, precum se ºtie, unul din cei mai fervenþi ºi mai stãruitori militanþi pentru cunoaºterea adevãrului, fie acesta în ipostazã istoricã, spiritualã sau de altã naturã. O sugestie de proiect restitutiv, ego-istoric, ar putea fi schiþatã de pe acum. În seria de prezenþe notabile la Memorial Sighet, de care s-a ocu- pat el însuºi pânã de curând (cu patru volume înseriate), ºi-ar gãsi locul numaidecât ºi indiscutabil chiar Romulus Rusan, graþie echipei de tineri care s-a format în jurul sãu, la Bucureºti, la Sighet sau oriunde în spa- þiul românesc. Toate ar trebui sã constituie un câmp de cercetare ºi resti- tuþie pentru noile generaþii de studioºi. Posteritatea lui Romulus Rusan, ca scriitor ºi om al cetãþii, se înfiripã deja sub ochii noºtri. Sã-i spunem, la despãrþire, dupã vechea, strã- moºeasca formulã, Sit tibi terra levis! Alexandru Zub 5 NICOLAE CONSTANTINESCU Cuvânt rostit la lansarea nr. 96 al revistei Memoria Numãrul 96 are, în cadrul unei bogate problematici care sã ne punã pe gânduri, o temã principalã privind participarea femeilor, în deosebi a þãrãn- cilor, la rezistenþa anticomunistã. România a cunoscut o opoziþie semnificativã la comunism în rândul tinerelor ºi al doamnelor de la oraº, dar în deosebi al þãrãncilor, mai ales acestea manifestându-se prin participãri directe, care le-au adus pedepse dintre cele mai aspre ºi inumane. Monica Lovinescu, Lena Constante, Adriana Georgescu, ca sã dau doar câteva nume din prima categorie, Aniþa Nandriº-Cudla, Elisabeta Rizea, Lucreþia Jurj din a doua categorie. În numãrul pe care vi-l prezint, Rãzvan Câmpean, redactor-ºef al revistei “Echinox”, comenteazã interviurile ºi cãrþile scrise care cuprind cutremurã- toarele naraþiuni ale Aniþei Nandriº-Cudla, ale Elisabetei Rizea ºi ale Lucreþiei Jurj. Aniþa Nandriº-Cudla este ridicatã de acasã din satul bucovinean Mahàla împreunã cu alþi 600 consãteni la începutul lunii iunie 1941, deci puþin înainte de începerea celui de al doilea rãzboi mondial în þara noastrã. Dupã peste aproape douã decenii de trai în condiþii inumane în nordul Siberiei, aflã de la autoritãþi cã a fost arestatã din greºealã. Incredibil pentru mintea noastrã sã priceapã cum poþi sã iei o mamã cu 3 copii, din care cel mic sub un an, sã-i duci la -300 sau chiar -400C fãrã mâncare ºi fãrã adãpost ”din greºealã”?! Aniþa, deºi terminase doar 4 clase primare, îºi scrie pe câteva caiete toatã tragedia supravieþuirii. Din caietele ei salvate de un nepot ia naºtere cartea 20 de ani în Siberia, apãrutã la Editura Humanitas, pentru care a primit pre- miul Lucian Blaga al Academiei Române. Extraordinara ei dragoste pentru copiii ei i se pare cel mai firesc lucru din lume. Ca sã nu facã scorbut le dã buruieni din pãdure, frunze ºi scoarþã de copac tânãr, le coase haine din saci, contracteazã dizenterie ºi tifos exantematic, dar supravieþuieºte. Legãtura cu Dumnezeu i-a fost esenþialã: L-a chemat pe Dumnezeu ºi atunci când îi era greu, dar ºi ca sã-I mulþumeascã atunci când s-a reîntors din spital sau din închisoarea fãcutã pentru neîndeplinirea normei de lucru la doborâtul copacilor. Revenitã în Bucovina gãseºte casa ei cu alþi locatari. Citez: „am intrat în bisericã, am sãrutat pãmântul, am plâns cu amar, cãci atâta amar de vreme nu mi-a cãlcat picioru în bisericã”. Unul din copii se hotãrãºte sã se 6 întoarcã în Siberia, se angajeazã acolo ºi strânge banii necesari cumpãrãrii casei. Caietele cu memoriile ei le trimite în România cu ajutorul nepotului Gheorghe Nandriº, care s-a îngrijit ºi de tipãrirea lor. Aniþa moare în 1986 ºi ne lasã un extraordinar exemplu de fuziune între iubirea sacrã faþã de fami- lie ºi cea faþã de Dumnezeu.