Încă o victimă medicală în dosarul iniţial muşamalizat al lui Alin Niţescu Doctoriţa Romii care l-au ucis Herişanu, pag. 5 judecată pentru pe omul de afaceri ucidere din culpă, la 6 ani de la Cătălin Plăiaşu s-au comiterea faptei îmbogăţit din prostituţie şi cerşit în Suedia Cei doi mai băgaseră în spital două persoane, care și-au retras NR. 1301 FONDAT ÎN 1994 plângerea după Săptămânal de informaţii diverse ce au primit bani 3 - 9 iulie 2019 20 pagini 1,5 lei Scrisoare incendiară către ÎPS Calinic. Avocata Corina Iunker confi rmă înmulţirea cazurilor de preoţi care comit adulter „Multe soţii de preoţi mi se adresează, semnalând infi delităţile conjugale pag. 11 ale soţilor lor” pag. 4 Dezinsecţie şi dezinfecţie cu un biocid neavizat, la birourile unui call center Motivul pentru care a băgat divorţ consilierul lui Calinic Şefi i de la COMDATA şi-au obligat angajaţii să intre pag. 6 la lucru într-un spaţiu toxic Părintele Vlăsceanu: Narcis Sofi anu îl arată „Soţia mea nu a dorit cu degetul pe primarul pag. 10 Ionică în scandalul imobiliar să evolueze cu „Casa Panţurescu” pag. 3 social şi intelectual” Era să iasă măcel duminică seară, în pădurea Punctul pe Le-a intrat morcovul de la Găneşti pag. 3 Y  Hoții de lemne i-au înconjurat pe proprietari și pe de beton în fund... polițiști e credeți, stimați cititori? E parcau mașinile acolo până deunăzi plaseze pe ei, la fi nal, în situl urban și Cbine să continuăm să scriem și care acum dorm noapte de noapte penal numit DNA. Apropo de DNA, despre controversatul bloc de zece cu macaraua gigant a fi rmei Titidan se vorbește că cineva de la Patrimo- Pregătiţi-vă de „Topoloveni etaje din centrul Piteștiului, ridicat deasupra capului. Apropo, întrebăm niu ar fi amenințat cu un denunț la Summer Tour”! pag. 7 precum un morcov de beton în fun- și noi ca Moromete în Poiana lui Io- structura centrală despre presiunile dul celor de la Primărie? Sau să ne can: cum li s-a dat autorizație dacă unor șefi din minister pe tema carto- lăsăm intimidați de către dezvoltato- n-aveau și teren pentru organizare de fului fi erbinte de la Pitești. Mai ales rul imobiliar și să nu ne mai facem șantier? Primăria se face că nu vede că în procesul strămutat de la Pitești meseria, aceea de a informa publicul, că vor să construiască în situl urban la Vâlcea, al doctorului Irimia cu cei că tot ne-a dat în judecată și ne cere „Republicii” și că n-au avut aviz de de la Titidan, instanța a cerut acte, daune de 500.000 lei, doar, doar la Cultură. Arhitectul-șef îi mângâ- iar actele sunt șocante în contradic- ne-o închide gura și îngheța tasta- ie pe creștet și ignoră faptul că peste torialitatea lor. Practic, doctorul Iri- tura. Și nu doar pe noi ne-a chemat stradă e un alt imobil de patrimoniu mia i-a făcut varză cerând acte și ei la Cremenal în scop de intimidare, - Casa Bobancu, iar șeful Direcției le-au dat drumul fără să aibă timp să ci și pe doctorul Tiberiu Irimia. Și de Cultură, Culte și Patrimoniu face se potrivească între ei, că, de, hoția e lui i-a cerut daune de sute de mii de dans tematic și devine ridicol în mo- discretă, n-o faci cu tot ministerul, ci euro că nu s-a lăsat violat urbanistic, dul în care se contrazice de la o lună doar cu câțiva afl ați la butoane. Iar în calitate de vecin, de această nouă la alta. Sărmanul „aristocrat închi- fi lmul e spectaculos și devine thriller specie carnasieră de investitori imo- puit”, Cristian Cocea, nu mai știe cu mare potențial de box offi ce când biliari. Parcă am mai văzut fi lmul cum să pună în acord interesele din apare în scenă și un intervenient cu ăsta, cu oameni care vor să facă bani minister cu hârtiile, cât să nu devină statut diplomatic din Elveția, că tot fără să țină cont de faptul că umi- toată treaba penală și să-l atragă și pe cei de la revista „Cațavencii” au scris lesc un oraș întreg. Primăria Pitești el în vâltoarea ei. Deja s-a împuțit rău despre asta. Stați pe aproape, că vor le pune la dispoziție o parcare din atmosfera în Ministerul Culturii și fi surprize uriașe cu morcovul de be- pag. 20 domeniul public să-și facă organi- revista „Cațavencii” a scris că e iureș ton din situl urban de la Pitești. În zare de șantier și ne întrebăm fi resc: mare cu blocul băieților și fetelor ceea ce privește întrebarea din debu- cu ce investitor a mai făcut Primăria deștepte de la fi rma Titidan SRL. Iar tul acestui editorial, fi ți pe pace, că un asemenea gest de mărinimie în în acest context fetid și perfi d, unii e mai mult retorică și ne vom face toată istoria ei? A fost scos la licitație funcționari din minister s-au prins în continuare meseria. Nu mor caii respectivul teren din domeniul pu- că șefi i lor au fost accesați de bunele când vor dezvoltatorii imobiliari și blic, că sigur voiau să-l concesioneze/ intenții ale imobiliarilor, pe care vor lacheii lor din administrație. închirieze și alții? Poate chiar cele neapărat să-i scoată basma curată, și câteva familii de pensionari care-și nu vor să mai semneze acte care să-i Gabriel Grigore Jurnal de Argeş - pag 2 Comunitatea Montană Iezer-Muscel Din Simona a întors voturile PSD Argeş Culise... către Regina Abecedarului Deși cu două săptăm\ni înain- în timp util de consemnul „Or- Zoană a reînceput Șoferii de maxi-taxi te de congres cei mulți voiau să lando” și l-au privat pe fi nanțist asaltul pentru un post spre Topoloveni îl susțină pe Șerban Nicolae, de- de multe voturi. Asta și după ce putata Simona Bucura Oprescu a la Congres nu s-au înghesuit cu de secretar de stat la și Mioveni își numără reușit să întoarcă organiza’ia de prezența prea mulți primari, dacă Dezvoltare banii pe volan și uită la Argeș să o susțină pe Viorica au fost în jur de 30. Iar asta spu- Dăncilă. Până și mimoza Diana ne mult despre degringolada care Mai nou, după ce a fost ”patri- să semnalizeze Eftene voia să-l susțină pe Șerban lovește, precum pesta porcină, oată în Europa” cu Liviu Drag- Piteștiul a scăpat, din fericire, Nicolae și nimeni nu înțelegea fi liala de la Argeș. Ca o conclu- nea, căruia i-a palmat cu grație de mulți ani de dezastrul numit de ce, asta până ce s-a afl at că ar zie, marea câștigătoare din PSD cotoarele de măr în campania maxi-taxi. Numai că probleme- fi oarece rude. În plus, social- Argeș, după congres, e deputata electorală, Gabriela Zoană se dă le nu s-au terminat. Și asta pen- democrații argeșeni, care plecase- Simona Bucura Oprescu, cea care intimă acum cu Viorica Dăncilă. tru că șoferii de maxi-taxi care ră de acasă cu ideea de a-l susține a dirijat/tranchilizat majoritatea Mai ales după ce a fost cocoțată merg pe rutele Pitești-Mioveni și pe Daniel Suciu în funcția de voturilor din organizație către și pe scenă la recentul congres în Pitești-Topoloveni își fac de cap președinte executiv al partidului, Veorica. Iar regina Abecedaru- care Veorica s-a ales. Asta spre și sunt adevărate pericole publice s-au trezit cu o surpriză de ultim lui știe asta fi indcă a avut Simo- disperarea rivalei istorice, ne re- în trafi c din multiple motive. Iar Braia se întoarce moment la București, când au na grijă să afl e. Deja sunt mulți ferim la deputata Simona Bucura Poliția Rutieră doarme în front afl at că trebuie să îl voteze pe Teo- care o văd pe Simona ca viitorul Oprescu, care, spre deosebire de până acum. Joia trecută, pe 27 la munca de jos, pe o dorovici. De aceea, pentru că erau președinte al PSD Argeș și nici ei Zoană, și-a pus la bătaie tot arse- iunie, în mai puțin de o jumăta- funcție de execuție răsfi rați prin sală, nu toți au afl at nu îi displace ideea. nalul de fotogenie și chiromanție te de oră, doi astfel de șoferi de ca să convingă (cu succes până la maxi-taxi care aveau vehiculele După ce, începând cu 1 iulie urmă) organizația PSD Argeș s-o burdușite de călători (o altă ilega- 2019, Eugen Teodorovici, minis- voteze pe regina neîncoronată a litate!) au fost la un pas să pro- trul Finanțelor Publice, l-a repus Abecedarului. Numai că Zoană ducă accidente în lanț pe Calea în funcția de director la Finanțe nu se dă garată pe linie moartă de București în Pitești. Cauza a fost Argeș pe Lucrețiu Tudor, fostul la cașcaval și trage multe sfori și comună: cei doi șoferi erau prea director Dumitru Braia se întoar- frânghii, în această perioadă, ca ocupați să numere banii pe volan ce la munca de jos. Adică pe o să-i ia locul de secretar de stat la și nu au semnalizat când au pă- simplă funcție de execuție în ca- Dezvoltare unui argeșean promo- răsit stația de maxi-taxi de lângă drul instituției. Braia nu a prins vat în această funcție pe axa Mio- Liceul ”Armand Călinescu”. În nici măcar funcția de șef de ser- veni, e vorba de Nicolae Tudose. primul caz, un maxi-taxi a fost viciu, asta și ca o pedeapsă că a Rămâne de văzut ce va zice și pri- la un pas să acroșeze un taxi care fost impus pe funcție în urmă cu marul Georgescu, pe care focoasa mergea regulamentar. În al doilea 6 luni pe fi liera Teleorman, fără a Zoană și-a propus să-l hipnotize- caz, șoferul neglijent a ”ratat” la avea sprijinul organizației Pitești ze cu un program politic pe timp mustață un microbuz în care se și a lui Cristian Gentea. de vară, cât să nu facă opoziție la afl au mai mulți copii. planul ei secret. ELECTRO-CUTARE

Dacă tot am scăpat de dictatorul   Dragnea, v-am reînscris în clasa I, ca să învățăm să vorbim și să scriem corect românește...  Cristophe Dridi, director general  , președintele Asociației Dacia-Renault Group, observă legătura Comunelor din România, duce de Albo- dintre lipsa forței de muncă și ajutoarele ta, amintește de recuperarea pentru PSD sociale pentru cei care nu fac nimic: „Este a deputatului Mitralieră, fost FSN-ist cu mai greu să angajezi în România decât în stofă de traseist: „Mulțumim, d-le Pen- Franța”. diuc, pentru «cadoul» pe care l-ați lăsat în  Cătălin Rădulescu, deputat PSD, partid”. renunță la mitralieră, sesizează momen-  Viorel Cataramă, unic membru la tul greu pentru partid și militează pentru Dreapta liberală, răcnește la Iohannis, zi- strângerea rândurilor cu vorbe încuraja- când că e socialist mascat în liberal: „Pre- toare: „Acum vrei să vorbești pentru par- ocuparea tuturor ar trebui să fi e producerea tid, băi nesimțitule?! Huoooo!” banilor și nu cheltuirea lor”.  Klaus Iohannis, președintele Româ-  Radu Vasilică, deputat PSD de Argeș, niei, dă cioara de pe gard pe pielea ursului se mândrește că cea mai mare pensie din din pădure: „Nu vreau sa fi u președintele România o ia degeaba un argeșean: „La Consiliului European” . muncă egală, pensia trebuie să fi e egală”.  Ileana Vulpescu, autor al romanului  Gheorghe Badea, cel mai tare om de „Arta conversației”, lucrând la Academia afaceri argeșean, observă în 2019 că tu- Română a avut acces la multe adevăruri: rismul argeșean nu merge bine din 1990: „Istoria o fac nebunii, iar mincinoșii o „Politicienii sunt rupți de realitate”. scriu” La ultimul congres, PSD Argeș a votat Abecedarul.

 BLITZ BLITZ BLITZEi sunt victimele mele preferate!BLITZ Vor BLITZ BLITZ  reuși fără loc pe lista PSD Cred că are dreptate Mitralieră, Statul Paralel la parlamentarele din 20..20, ca s-o mi-a furat voturile direct de pe card... citez pe doamna premier I-am zis lui Apostoliceanu să nu pună la sufl et că îl per- secută primarul Ionică. Că la 70 de ani și să vrei să mai persecuți pe cineva, nu ți se mai scoală...

Ion Mânzână și un can- Deputata Simona Bucura Oprescu, didat de pe pregătită să instaureze matriarhatul, Gabriela Zoană, a doua feblețe a lui Lista Mariei. după modelul de la centru, și în Argeș. Donald Trump, după Kim Jong Un.

Nr. 1301 (3 - 9 iulie 2019) Jurnal de Argeş - pag 3 Sofi anu îl arată cu degetul Omul săptămânii pe Ionică în scandalul imobiliar cu „Casa Panţurescu”  Consilierul liberal spune că pe centrul Piteștiului. Însă municipalita- proiectul de hotărâre, a omis cu bună- Primăria Pitești nu și-a exercitat tea a motivat refuzul sub pretextul că nu știință să spună că folosința parterului dispune de fonduri pentru achiziţie și, în clădirii de patrimoniu e pe un cabinet dreptul de preempțiune pentru o plus, nici nu are nevoie de imobil. notarial al cărui titular este fi ica dom- casă monument istoric la al cărei Consilierul local Narcis Sofi anu a cri- nului primar Cornel Ionică. Sper ca cei parter are birou fata primarului ticat acest refuz al Primăriei de a cum- din Primăria Pitești să nu facă greșeala să Ionică, deși prețul era foarte mic păra Casa Panțurescu. ”Prețul era deri- facă posibilă achiziționarea acestui imo- zoriu. Pentru acea casă de patrimoniu, bil de către persoane care sunt în legătu- Primăria Pitești, prin oameni care nu ră cu dumnealor”, a spus Narcis Sofi anu Săptămâna trecută, în ședință de Con- respectă interesele Piteștiului, a decis să la conferința de presă a PNL Pitești de siliu Local, Primăria Pitești a decis să nu nu își exercite dreptul de preempțiune. marți, 2 iulie. își exercite dreptul de preempţiune (întâ- Viceprimarul Zidaru, cel care a inițiat ietate) pentru achiziţionarea unui imobil Denis Grigorescu monument istoric din municipiu. Până Cristina Munteanu acum, Primăria a refuzat aproape toate Vineri, 28 iunie, Uniunea Ziariștilor propunerile de acest gen ale proprietari- Profesioniști din România a celebrat lor de imobile monument care doreau să “Ziua Ziaristului Român” – eveni- le vândă, pe motiv că sunt prea scumpe ment ce a avut loc în sala ”Constantin sau că nu are ce face cu ele, cu câteva Brâncuși” de la Palatul Parlamentului. excepţii (cum ar fi actualul sediu al Ca- Cu această ocazie au fost acordate Pre- sei Căsătoriilor, care a fost cumpărat de miile „Eminescu Ziaristul”, în cadrul la Camera de Comerţ și Industrie). De unei ceremonii afl ate la a șaptea ediție. această dată, este vorba despre Casa Pan- Printre cei premiaţi s-a numărat și Cris- ţurescu, situată pe bulevardul I.C. Brăti- tina Munteanu, de la Antena 3 Pitești, anu. Proprietarul, fi ul omului de afaceri distincţie acordată pentru emisiunea Ion Brănescu, dorește să vândă locuinţa, “Interviuri de excelenţă”. Cristina Mun- așa că a notifi cat Primăria, conform legii teanu s-a afl at într-o companie selectă, privind monumentele istorice și arhitec- alături de preotul Constantin Necula turale, primărie care are prima opţiune de la Sibiu și cunoscutul jurnalist Cris- la cumpărare. Dacă Primăria refuză, ti Tabără. Pentru importantul premiu atunci imobilul poate fi vândut pe piaţa obținut din partea UZPR, Jurnalul de liberă. În acest caz, proprietarul a cerut Argeș o declară pe Cristina Munteanu 516.000 de lei (în jur de 115.000 euro), Omul Săptămânii. cam cât un apartament de două camere Era să iasă măcel duminică seară, în pădurea de la Găneşti A ieșit război duminică seara, pe 30 iunie, pe mai venit apoi echipaje. A fost și primarul acolo. Legea 46 - Codul Silvic. Vor fi continuate cer-  Hoții de Dealu Mare, la Gănești, comuna Pietroșani, aco- A fost tămbălău mare. I-au înjurat pe polițai, i-au cetările, urmând ca dosarul să fi e preluat de com- lo unde oamenii, auzind drujbele, s-au dus să își amenințat că îi omoară, pe noi că ne omoară și ne partimentul de specialitate, competența penală lemne i-au apere cât le-a mai rămas din pădurile lăsate fără dau foc la case... Război a fost! Au venit țiganii revenindu-i Parchetului de pe lângă Judecătoria înconjurat pază și măcelărite de rudari. Hoții au venit cu de la Jupânești să ne omoare. Cât p-aci să sară pe Curtea de Argeș”, ne-a declarat purtătorul de jeep-urile. Oamenii s-au împărțit și au încercat să noi. Și comandanții ăștia de poliție parcă dorm, cuvânt al IPJ Argeș, agent-șef adjunct de poliție pe propri- îi prindă. Unul dintre proprietari a sunat la 112, le-am dat hoții cu nume și prenume. De ce nu Florin Popa. etari și pe iar în urma apelului la fața locului a ajuns un îi arestează? Vreți să vedeți oameni morți, că voi ”Jurnalul de Argeș” a mai scris că de doi ani de echipaj format din doar trei polițiști, care au fost nu arestați?! Până nu văd oameni morți, ăștia nu zile se tot roagă oamenii din Pietroșani și cei din polițiști imediat înconjurați de romii de la Jupânești. Vă- fac nimic. Ce fac Poliția și Parchetul? Vor să vadă Coșești de Ocolul Silvic Domnești să le preia pă- zându-se împresurați, oamenii legii au dat alarma oameni morți, asta vor. Se cunosc hoții. Când au durile în pază, conform Ordonanței 864/2016, și au mai apărut colegi, în total vreo șapte echipa- venit toate echipajele acolo, au fugit” povestește dar silvicultorii statului îi tratează cu sictir. Nu  „Până nu je, dar hoții s-au făcut nevăzuți, abandonându-și unul dintre martori, Cristinel Mihai. mai puțin de 240,36 hectare de pădure au dispă- ne omoară mașinile. rut în acest interval de timp. Codrul moștenit de „Totul a început ieri după-amiază (n.red. - du- Potrivit IPJ Argeș, a fost deschis dosar la străbuni a ajuns un fel de sat fără câini. Hoții rudarii, Poliția minică). Au început să taie pe la 5,00.Tăiau unii penal își fac și în continuare mendrele în liniște în pă- și Parchetul în vale, erau cu două jeep-uri, și două jeep-uri durile din Pietroșani și Coșești, terorizându-i pe sus; am fost să îi urmărim. Am sunat la 112, au „Duminică seara a fost sesizată fapta la 112, proprietari și amenințându-i. Poliția spune că s-a nu vor face venit trei polițiști cu Loganul, dar ce să facă trei unde au sunat oamenii după ce auziseră druj- făcut dosar penal - nici nu este primul - dar până nimic!”, spune polițiști, că erau cincizeci de inși, i-au înconju- bele în pădure. Au fost găsite mai multe persoa- la fi nalizarea cercetărilor cine păzește pădurea oa- rat... Unul l-a amenințat pe unul dintre polițiști să ne în zonă. Din primele verifi cări au fost găsite menilor? un proprietar bage pistolul în buzunar, că îi taie gâtul.Dacă nu mai multe cioate și a fost confi scată o mașină. A de pădure mai venea un echipaj, îi omora pe ăștia acolo. Au fost deschis un dosar penal pentru infracțiuni la Alina Crângeanu  BLITZ BLITZ BLITZ BLITZ BLITZ BLITZ  Domnișoară, să nu crezi că dacă ai luat Și ce dacă s-a ajuns să fi e uciși oameni după Somnoroase păsărele 10 la evaluare și stai pe scaunul meu, șicane în trafi c? Păi, noi, polițiștii, ne facem Pe la ochi mi se adună, automat îți intră pe card și un salariu de 200 zilnic șicane la serviciu, ba chiar și denunțuri la Piteștiul se betonează, de milioane... DNA, și nu moare nimeni... Noapte bună...

Șeful IPJ Argeș, Tudorel Pieleanu, Viceprimarul Zidaru, exercitând cu ochii închiși Doctorul Dan Manu, un om cu morgă. greu de ucis chiar și după ce Liviu Dragnea dreptul de preempțiune al fi icei primarului Ionică La fi gurat, ce credeați? a fost șicanat în trafi c de DNA. pentru casa fi ului afaceristului John Brănescu.

Nr. 1301 (3 - 9 iulie 2019) Jurnal de Argeş - pag 4 Ancheta scoate la iveală detalii şocante Romii care l-au ucis pe omul de afaceri Cătălin Plăiaşu s-au îmbogăţit din prostituţie şi cerşit în Suedia  Cei doi mai băgaseră în spital două persoane, care și-au retras plângerea după ce au primit bani Să râdem, ca să nu plângem! Ministrul Leş, despre tragedia de la Valea Urdii: de vină au fost... forţa centrifugă şi absenţa disciplinei în trafi c La fi nalul săptămânii trecute s-au împlinit doi ani de la tragedia de la Valea Urdii, în care și-au pierdut viaţa trei tineri militari încadraţi la Bata- lionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” din Câmpulung. În tot acest timp, expunerea clară a celor întâmplate a fost opacizată, fi e de faptul că „este o anchetă care nu ţine de minister, dar este evident că și noi așteptăm ca rezultatele să ne fi e comunicate cât mai repede”, după cum declara fostul ministru al Apărării Naţionale, Mihai Fifor, pentru „Jurnalul de Argeș”, fi e de lacunele în co- municarea cu batalionul. Numai că amănunte au apărut recent, după ce deputatul argeșean Dănuţ Bica a solicitat informaţii despre stadiul anchetei asupra accidentului. „Forţa centrifugă, prin componenta sa transversală, a depășit capacitatea de ghidare laterală a roţilor” În interpelarea adresată Ministerului Apărării Naţi- onale în luna mai a acestui an, deputatul Bica a cerut mai multe informaţii despre dotarea Armatei Române, în special a trupelor terestre, făcând referire la tragedia A făcut ocolul țării cazul lui Cătălin Plăiașu, omul de afaceri din Curtea de Toți cei din satul Malu Vânăt, de unde de acum doi ani în care a fost implicat un camion DAC Argeș care a murit luni, 1 iulie, la o săptămână după ce a fost bătut crunt sunt și cei doi frați, sunt în Suedia la 665T vechi de 30 de ani, folosit pentru transportul mi- în trafi c de doi romi din Merișani. Vă prezentăm în cele ce urmează detalii cerșit. Se aude că în afară de cerșetorie litarilor și prăbușit în râpa de la Valea Urdii pe 29 iunie în premieră din ancheta procurorilor, precum și dezvăluiri despre cum s-au cei doi frați se ocupau și cu prostituția și 2017. Dacă va fi sau nu înnoit parcul auto al batalionului îmbogățit Tudoreci Mihai și Tudorici Leonard, frații care l-au ucis pe omul de cu altele. Frații Tudorici au avut grijă în din Câmpulung actualul ministru al Apărării Naţiona- afaceri. Suedia de o babă bogată și i-au tocat ba- le, Gabriel Beniamin Leș, nu a oferit amănunte, specifi - nii. Baba aia le-a dat vreo 2 miliarde, din când doar faptul că anual Forţele Terestre dispun de zeci câte știu, le-a făcut și casă în Merișani. Ei de vehicule care sunt distribuite unităţilor militare din După cum precizează procurorii Par- frați s-au dus la o familie din Merișani se credeau zmei dacă aveau bani”. ţară. În schimb, în legătură cu accidentul, demnitarul a chetului Judecătoriei Pitești, pe 24 iunie, și au scos sabia să îi taie pe băieții ace- fost mai ofertant. în zona Centrului de Informare Turisti- lei familii. Pe unul l-au tăiat la gât. Un Romii mai bătuseră „Referitor la concluziile anchetei efectuate de Minis- că din Merișani, cei doi romi, Tudorici alt băiat a avut noroc, că au dat cu sabia terul Apărării Naţionale privind accidentul din 29 iu- Leonard și Tudoreci Mihai, în timp ce într-o țeavă, altfel îi tăiau gâtul. E un două victime, care nie 2017 și măsurile adoptate în acest caz, vă aducem la mergeau într-un BMW, au șicanat în tra- proces pe rol în acest caz. Frații Tudorici și-au retras plângerile cunoștinţă că, în urma cercetării evenimentului de că- fi c alți doi șoferi, într-una dintre mașini sunt mai recalcitranți, mai au un frate la după ce au primit bani tre o comisie a ministerului, a rezultat că accidentul s-a afl ându-se Cătălin Plăiașu. La un mo- fel. Cu primul vecin pe care l-au bătut datorat neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de ment dat, cei doi romi au frânat brusc, s-au împăcat, probabil că l-au plătit și a Zona în care s-a produs incidentul este drum. Viteza excesivă în curbă a determinat ca autoca- determinând oprirea celor două mașini renunțat la plângere. Frații Tudorici mai una recunoscută și pentru alte cazuri de mionul să devină neguvernabil, la atingerea curbei ma- și blocându-le. Cei doi au coborât și l-au făceau șicane în trafi c în acea zonă, se șicane cu violență în trafi c. Atât Tudo- xime nemaifi ind întrunite premisele ca forţa centrifugă, luat la bătaie pe Cătălin Plăiașu, iar la credeau buricul pământului. Sunt puse reci Mihai, cât și Tudorici Leonard au prin componenta sa transversală, să depășească ușor ca- un moment dat acesta s-a dezechilibrat camere de supraveghere în zonă, însă un cazier bogat. În 2015 și 2016, cei doi pacitatea de ghidare laterală a roţilor. Faţă de cele ce pre- și s-a lovit cu capul de asfalt, suferind un acestea sunt la 50 de metri de locul unde au bătut crunt alte două persoane, fi ecare ced, s-au dispus măsuri privind întărirea disciplinei în traumatism cranio-cerebral și intrând în a fost incidentul”, spune primarul de la dintre victime având nevoie de peste 50 trafi c pentru ca astfel de evenimente să nu se repete”, se comă. Cei doi romi au încercat să îl bată Merișani. de zile de îngrijiri medicale. S-au întoc- specifi că în răspunsul primit de deputatul Dănuţ Bica. și pe șoferul din cea de-a doua mașină, Tot edilul de la Merișani ne-a dezvălu- mit de fi ecare dată dosare penale, numai însă acesta a blocat ușile autoturismului. it și de unde aveau frații Tudorici bani că, după câteva luni, după ce au primit Concluzia? După 2 ani de la tragedie, Conform anchetatorilor, cei doi mulți: ”Au fost mai mulți ani în Suedia. diferite sume de bani, victimele și-au re- ministrul nu are informații la zi inculpați, afl ați în arest pe 30 de zile- „au tras plângerile. fost depășiți de un autoturism, lucru care Așadar, a fost de vină forţa centrifugă, prin compo- i-a supărat în asemenea măsură încât au nenta sa transversală, astfel că se va întări disciplina în pornit în urmărirea acestui autoturism, Tulburător: Cătălin trafi c!!! Dar nu doar asta... Ministerul face referire și deși intenția martorilor nu a fost de a se fata omului Bunescu, la ancheta penală: „Cât privește stadiul instrumentării întrece cu ei, ci de a depăși un șir mai dosarului penal deschis în legătură cu accidentul, pre- lung de mașini. În fața martorului se afl a de afaceri dă asociatul cizăm că, prin ordonanţa din data de 30.10.2017, Par- autoturismul lui Cătălin Plăiașu, care, chetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București fără voia sa, a fost prins în aceste mane- a doua probă defunctului: a dispus efectuarea, în continuare, a urmăririi penale vre periculoase ale inculpaților”. Cătălin la bacalaureat „Nici pedeapsa asupra conducătorului auto al autocamionului implicat Plăiașu a încercat la un moment dat să în accidentul produs în data de 29 iunie 2017”. Deci, în iasă din zona unde fusese blocat de romi, în aceeaşi cu moartea nu condiţiile în care cercetările au început acum doi ani, la însă nu a reușit, acroșând o altă mașină. cunoștinţa ministrului Leș încă nu au ajuns informaţii În fapt, Cătălin Plăiașu a încercat să îl zi în care îşi e sufi cientă la zi despre anchetă. O anchetă care, după cum spunea și apere pe bărbatul care îi deranjase pe cei ă tatăl fostul ministru Fifor, continuă și, probabil, va continua doi inculpați, numai că aceștia au sărit la îngroap pentru ce au și când altcineva va fi ministru al Apărării Naţionale. bătaie și l-au lovit de zeci de ori cu pum- Omul de afaceri Cătălin făcut cei doi” nii în față. Plăiașu va fi înmormântat Camionul s-a prăbușit în râpă și trei militari Cei doi agresori le-au cerut martorilor joi, 4 iulie, la ora 14, la bise- „Era un om extraordinar. Nu a avut vreoda- au murit să plece. Mai mulți martori s-au dus di- rica de lângă Colegiul “Vla- tă dușmani, n-a omorât nici măcar o muscă în rect la secția de poliție din Merișani, însă icu Vodă” din Curtea de viața lui. Dacă îl sunai la două dimineața, ve- În accidentul de acum doi ani au fost implicaţi 13 mili- pe o altă rută, de frica romilor. Argeș. Și ca drama să fi e una nea să te ajute dacă aveai nevoie”, ne-a declarat tari din cadrul Batalionului de Vânători de Munte. Trei și mai tulburătoare, fata lui Cătălin Bunescu, prieten foarte bun și asociat dintre ei au murit atunci când camionul s-a prăbușit în Primarul de la Merișani: Cătălin Plăiașu va susține a cu Cătălin Plăiașu, care avea afaceri în dome- râpă: sublocotenentul (post-mortem) Petre Cristian Toa- „Cei doi au mai tăiat doi băieți doua probă a examenului de niul oftalmologic. der, de 32 de ani, sublocotenentul (post-mortem) Mihai cu sabia” bacalaureat în aceeași zi în Tot Cătălin Bunescu ne-a mai declarat că a Ionuţ Toma, de 38 de ani, și sublocotenentul (post-mor- care își îngroapă tatăl. vorbit ultima oară cu Cătălin Plăiașu cu doar tem) George Emilian Catană, de 40 de ani. Alţi nouă Am stat de vorbă și cu Luigi Ionescu, Soția lui Cătălin Plăiașu cinci minute înainte de incident: ”Era într-o militari au fost răniţi. Cei care și-au pierdut vieţile au primarul de la Merișani, legat de cazul s-a stins din viață acum 17 stare de spirit foarte bună, urma să ne vedemprimit titlul de Cetăţean de onoare al municipiului fraților Tudorici, a căror faptă a îngrozit ani, pe când fetița avea doar la o cafea. Am afl at de incident de la iubita lui, Câmpulung și au fost omagiaţi și zilele trecute, atât la o țară întreagă. ”Frații ăștia au mai creat un an, din cauza unei boli l-a sunat și au răspuns cei de la UPU... Nici unitate, cât și la locul accidentului. Un loc în care rudele probleme în comună. Au mai bătut doi incurabile. pedeapsa cu moartea nu e sufi cientă pentru ce vor să ridice o troiţă în memoria celor dispăruţi. vecini de-ai lor. Acum doi ani, cei doi au făcut cei doi”. Cătălin Ion Butoiu Nr. 1301 (3 - 9 iulie 2019)019) Material realizat de Denis Grigorescu Jurnal de Argeş - pag 5 Încă o victimă medicală în dosarul iniţial muşamalizat al lui Alin Niţescu Doctoriţa Herişanu, judecată pentru ucidere din culpă, la 6 ani de la comiterea faptei  Tatăl fostului pacient îi cere daune morale de 2 milioane de euro  În același dosar a fost trimis în judecată pentru fals intelectual și dr. Constantin Păun de la Terapie intensivă Joi, 27 iunie, a avut loc primul termen de judecată în dosarul în care medicul Procurorii susţin psihiatru Ramona Herișanu că doctoriţa trebuie să răspundă penal Herișanu a în instanţă pentru ucidere administrat un din culpă. S-a întâmplat tratament ce a la aproape șase ani de la condus la moar- moartea pacientului său tea pacientului Alin Niţescu, tânărul cu pro- bleme psihice, care în 2013, la 32 de ani, a avut reacţii severe după o injecţie cu un medicament de ultimă generație, administrat în Ce vrea să facă cabinetul psihiatrului și la ă două luni după ce judecăto- familia cu suma cerut rul de cameră preliminară de la Judecătoria Pitești a medicului drept daune desfi inţat ordonanţa din morale 2013 de clasare a cauzei și a dispus începerea judecăţii Viorel Nițescu (foto) cere daune morale cu privire la infracţiunea uriașe, bani pe care vrea să-i folosească pen- amintită. Practic, judecăto- tru ajutorarea victimelor unor culpe medica- rul de cameră preliminară le și nu numai. a constatat că psihiatrul a „Cer daune morale de două milioane de produs uciderea din culpă a victimei Niţescu Alin, euro. Un milion de euro pentru ajutorarea însă o decizie referitoare la persoanelor cu dizabilități maltratate de aceste acuzații urmează a medicii care trebuia să-i trateze, 500.000 fi pronunțată abia la fi nele de euro pentru bursele unor copii cu procesului, al cărui următor dizabilități, iar 500.000 pentru angajarea termen este stabilit pentru unor organizații internaționale care să facă data de 12 septembrie. dreptate când autoritățile române nu fac. În ceea ce privește daunele materiale, e vorba de „Sunt probe din care cauzalitate între injectare și manevrele inculpata, s-a putut observa că a fost in- 20-30 de mii de euro, cheltuieli cu înmor- rezultă că inculpata a comis efectuate de inculpata care a făcut aceas- fi rmată, pe toate căile atât de către Cole- mântarea, pomenile etc. Vinovații merită infracţiunea” tă manevră. Să nu se uite că partea vă- giul Medicilor, cât și de SML Argeș și de să plătească cu închisoare pentru ceea ce au tămată a făcut un tratament pe care îl către INML București (...)”. făcut. Pentru astfel de fapte, condamnarea La sfârșitul săptămânii trecute, dr. Ra- administra de ani de zile, asupra căruia este între 3 și 10 ani cu executare. Un șofer mona Herișanu a fost chemată la primul corpul victimei a lucrat foarte bine, a to- „Timp de 18 luni s-a administrat care greșește și lovește o persoană care apoi termen de judecată. lerat, ba din contră i-a adus un benefi ciu acest tratament moare la spital este inculpat pentru ucidere „Ca urmare a unei plângeri, ultima fă- bolii de care suferea, totul a decurs sub fără nicio analiză a lui” din culpă și condamnat la închisoare. Așa și cută de mine în dosarul ăsta împotriva supravegherea tuturor membrilor famili- aici, dacă facem o paralelă”, mai spune Viorel soluției procurorului care clasase din nou ei, această întâmplare post-injecțională, Argumentul potrivit căruia substanța Nițescu. dosarul, instanța mi-a admis plângerea și în condițiile în care cauza decesului nu injectată, olanzapină depot, fusese bine La termenul din 27 iunie, avocatul Ramo- s-a reținut cauza, ca și rechizitoriu, pen- are nicio înrâurire asupra unor eventua- tolerată de pacient o bună perioadă de nei Herișanu a cerut recuzarea judecătoru- tru judecată. Practic, ne afl ăm direct în le controale pe care le-ar fi trebuit face timp și, din acest motiv, nu ar fi necesitat lui de la soluţionarea dosarului, pe motiv că faza de judecată. Urmează toată proce- eventual anterior momentului injectării investigaţii suplimentare a fost desfi ințat acesta mai soluționase o plângere în care una dura unei judecăți, cu audieri de martori în camera preliminară de avocatul fami- dintre părți are legătură cu acest dosar, însă la instanță. liei victimei, care a arătat că „timp de 18 cererea a fost respinsă. Am făcut un pas foarte mare. Am tre- luni s-a administrat acest tratament fără cut la judecată. Dosarul nu s-a mai întors nicio analiză nici a tratamentului, nici a la Parchet”, a declarat, pentru “Jurnalul persoanei care a primit acest tratament și de Argeș”, Ion Tufeanu, avocatul familiei tocmai din cauza acestei lungi perioade Nițescu. de timp s-a putut duce la o saturare a or- Totul după ce, pe 17 aprilie a.c., judecă- ganismului cu această substanță. Timp torul de cameră preliminară a constatat de două ore a stat fără să-l bage nimeni că „sunt probe din care rezultă că incul- în seamă și după două ore este chemată pata Ramona Herișanu Ionela a comis ambulanța, fără medic și cu un diagnos- infracţiunea prevăzută de art. 187, alin. tic cu totul străin de situație, o alergie”, 1,2 și 4, Cod Penal și nu există nicio ca- după cum a explicat avocatul Tufeanu uză care să împiedice tragerea la răspun- judecătorului de cameră preliminară dere a acesteia. Se constată că inculpata când a invocat și precedenta soluție pro- Ramona Herișanu Ionela, prin nerespec- nunţată în această speţă. tarea măsurilor de prevedere în domeniul „Trebuia să vină atunci medical în exercitarea profesiei de medic, în genunchi să-și ceară iertare” a produs uciderea din culpă a victimei Niţescu Alin George. Aceasta, la data de Tatăl lui Alin Nițescu, parte vătămată 01.08.2013, a administrat un tratament în acest dosar, s-a întâlnit vineri, 27 iu- Dr. Păun, judecat medical necorespunzător și a informat nie, la Judecătoria Pitești, cu medicul pe că a prezentat „fapte cu întârziere cadrele medicale de pe am- care l-a acuzat încă de la început de uci- bulanţă despre aceasta, cauzând astfel derea din culpă a fi ului său și povestește necorespunzătoare decesul victimei la data de 02.08.2013 cu amărăciune indignarea pe care a adevărului” în Spitalul de Urgenţă Pitești. În aceste resimțit-o la acest prim termen de jude- condiţii, instanţa va admite plângerea, cată. Reamintim că, până acum, în acest dosar a va desfi inţa ordonanţa 6150P/2013 și va „Nu am ce să discut cu ea. Cine sus- mai fost trimis în judecată un inculpat, me- dispune începerea judecăţii cu privire la pendă viața unui semen de-al său nu-și dicul Păun Constantin, acuzat de fals inte- infracţiunea prevăzută de art. 187, alin. merită propria existență... Ea trebuia să lectual, pe motiv că, în calitatea sa de medic- 1, 2 și 4, Codul Penal”. vină atunci în genunchi să-și ceară ier- șef al secției Anestezie și Terapie intensivă a tare. Poate o iertam, dar acum, sub nicio Spitalului Județean de Urgență Pitești, ar fi „Avocatul doctoriței susține că formă! N-a trimis nici măcar o fl oare la atestat „fapte necorespunzătoare adevărului, tratamentul a adus un benefi ciu înmormântare, nimic, nimic. M-a dat și consemnând că pacientului Alin Nițescu nu bolii de care suferea pacientul” în judecată, că aș fi denigrat-o. Tribuna- i-au fost recoltate probe toxicologice după lul i-a închis acțiunea până la rezolvarea internare”, după cum se arată în rechizitoriul Decizia a fost luată în ciuda celor in- în baza căruia a fost trimis în judecată. Alin Niţescu a murit problemei pe fond”, spune profesorul Vi- vocate de apărătorul psihiatrului Ramo- orel Nițescu, tatăl lui Alin. na Herișanu, potrivit căruia „nu există în urmă cu șase ani Material realizat de Izabela Moiceanu elemente care să confi rme legătura de Nr. 1301 (3 - 9 iulie 2019) Jurnal de Argeş - pag 6 Dezinsecţie şi dezinfecţie cu un biocid neavizat, la birourile unui call center Şefi i de la COMDATA şi-au obligat angajaţii să intre la lucru într-un spaţiu toxic  Direcția de Sănătate Publică Argeș confi rmă că a fost folosit un produs neavizat pentru spații publice

Tensiunile izbucnite în urmă cu doi ani s-au reaprins la fi rma pentru utilizarea în spații private și în zone de sănătate publică. italienilor de la COMDATA Service SRL, ce are la Pitești peste - pentru nerespectarea regimului produsului biocid, SC Albe- 400 de angajați vorbitori de limbă italiană, mulți dintre ei na Clean M&G SRL a fost sancționată contravențional, conform operatori care preiau apelurile din Italia pentru plângeri legislației în vigoare”. referitoare la serviciile TELECOM Italia. Problemele semna- late de angajați nu sunt puține și au fost aduse la cunoștința Am încercat să obținem un punct de vedere din partea avocatului redacției „Jurnalul de Argeș” de către Tiberiu Pielmuș, lide- rul de sindicat pe care fi rma a fost obligată să-l reîncadreze, Comdata prin hotărâre judecătorească, după o concediere abuzivă "Responsabilitatea o poartă furnizorul serviciului DDD (n.r. - și căruia angajatorul a fost nevoit să-i plătească, pe deasu- deratizare, dezinfecție, dezinsecție)", a precizat, pentru Jurnalul de pra, și salariul aferent perioadei în care a fost disponibilizat Argeș, Răzvan Socoteanu, avocatul Comdata. ilegal. Una dintre problemele majore semnalate de șeful sindicatului este un incident petrecut în urmă cu patru luni. „E vorba de o situație deosebit de gravă, care s-a petrecut în data de 25.02.2019, cu ocazia efectuării unei dezinsecţii și dezinfecții. În dimineața acelei zile, operatorii care s-au prezentat la program au Liderul de sindicat: acuzat și sesizat către conducere un miros deosebit de înțepător și toxic în sălile în care își desfășoară activitatea. În aceste condiții im- „Acest fapt se proprii și periculoase pentru sănătatea angajaților, aceștia au părăsit sălile de lucru, acuzând usturimi de ochi/gât, amețeli, senzații de încadrează la atentat vomă. Fiind informat de șefi i de sală că angajații au părăsit locurile împotriva sănătăţii şi de muncă, administratorul, împreună cu șeful societății care a efec- tuat dezinsecția și dezinfecția, a venit între oameni și a comunicat a vieţii angajaţilor în faptul că totul este în regulă, iar soluția care a fost folosită este aviza- tă de către DSP și nu prezintă niciun risc care să afecteze sănătatea mod voit” și capacitatea de lucru, reproșând că oamenii exagerează și au părăsit “Angajații au fost supuși și obligați să pre- nejustifi cat locurile de muncă. După această comunicare, angajații steze activitatea într-un mediu toxic, în care au fost obligați de către administrator să se întoarcă la locurile de s-au folosit substanțe care nu erau avizate muncă și să reînceapă activitatea, altfel vor fi puși nemotivați pentru pentru utilizarea în spații private și zone de timpul nelucrat”, povestește liderul sindical Tiberiu Pielmuș. sănătate publică. Considerăm că acest fapt se încadrează la atentat împotriva sănătății DSP: “S-a utilizat un produs biocid care nu este avizat și a vieții angajaților în mod voit de că- pentru utilizarea în spații private ...” tre administratorul punctului de lucru din orașul Pitești al SC COMDATA SERVICE După verifi cările făcute că urmare a sesizărilor înaintate de către SRL. În urma acestui abuz s-a cerut de că- secretarul organizației de sindicat, Petrișor Roberto Stegăroiu, la tre dl. Stegăroiu Petrișor Roberto, sprijinit Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș și la Direcția de Sănătate de organizația de sindicat, demiterea din Publică Argeș, s-a dovedit contrariul. funcțiile de conducere a persoanelor impli- Iată ce se arată, spre exemplu, în răspunsul primit de Sindicatul cate”, mai spune liderul Sindicatului Com- Comdata de la DSP Argeș: data. "Urmare a adresei ITM Argeș înregistrată la DSP Argeș (...), vă Sindicatul așteaptă răspuns la sesizările informăm următoarele: înaintate cu privire la această stare de fapt, - operațiunile de dezinsecție și dezinfecţie în birourile și departa- însă liderii săi sunt sceptici că vor primi un mentul de producţie ale SC Comdata Service SRL s-au efectuat în răspuns. data de 24-25.02 2019 cu fi rma specializată SC Albena Clean M&G Material realizat de SRL Pitești; Izabela Moiceanu - pentru dezinfecție s-a utilizat un produs biocid care nu este avizat Cristina Munteanu a primit Premiul Uniunii Ziariştilor Profesionişti

este probabil pentru că sunt vizi- de modele de români, de la aca- - Am multe premii și distincții. diul de afaceri, nici mediul public bilă și implicată, am 29 de ani de demicieni la artiști din România Ele contează în măsura în care mo- nu a fost interesat să sponsorizeze, televiziune și sunt o voce care se și Republica Moldova mi-au fost tivează. Cel mai mult apreciez pre- fi nanțeze, realizarea unor emisi- aude. Atât. invitați. Am reușit ultimul inter- miile pentru ”Interviurile” mele! uni care să ne redea măcar iluzia  Ce înseamnă acest premiu viu cu Gheorghe Dinică și ultimul În urmă cu 2 ani, am câștigat lo- demnității! ”Eminescu Ziaristul”? interviu cultural cu Stela Popescu. cul III la producție de televiziu- - Premiul este, dincolo de Mă bucur că am reușit unul dintre ne cu interviul cu academicianul „Toți au apreciat distincția care mă copleșește, un cele mai bune interviuri cu Tudor Constantin Bălăceanu Stolnici. faptul că o televiziune manifest: ziua de 28 iunie este ziua Gheorghe sau că l-am invitat la Ce victorie! Antena 1 Pitești, pe privată și locală - Antena 1, doliului presei românești și, într-o Ateneul Român pentru o întâlnire atunci, în luptă cu titani ca TVR, fantastică transmutare, ziua în care memorabilă pe Eugen Doga. Ma- PROTV, TVR2! Repet, aceste acum Antena 3 Pitești - are ziaristul român trebuie să celebre- estrul moldovean, creatorul val- premii contează doar dacă aduc asemenea emisiuni” ze lupta împotriva puterii abuzive! sului secolului al XX-lea, era trist ceva bun ulterior. Omul de afaceri  Eminescu a fost cel mai mare zia- că nimeni din România nu vrea Virgil Dumitru de la Comesad a Ce impresii ţi-au lăsat ceilalţi  ”Nu m-am așteptat nicio rist și analist economic și politic, să pună în scenă baletul-capodo- fost unul dintre cei care au apreciat colegi premiaţi? De exemplu, pre- clipă la această distincție. teribil vizionar. Tot ce a scris ca peră Luceafărul! Care se joacă la calitatea și mesajul lor și a ajutat ca otul Constantin Necula sau jur- Sunt zeci de jurnaliști gazetar acum peste o sută de ani Moscova! Eminescu-Eminovici, la ”Interviurile de excelență” să ajun- nalistul Cristi Tabără. poate fi publicat mâine! L-au băgat Moscova! gă să fi e produse și difuzate! Din - Reîntâlnirea cu preotul Con- mult mai merituoși decât în cămașă de forță degeaba. Scrisul  Aţi mai primit de-a lungul păcate, și aici mă opresc să comen- stantin Necula a fost o bucurie, mine!”, ne-a declarat cu lui este ultima frontieră înainte ca carierei și alte premii. Unde îl pu- tez prea mult, aproape nimeni din mai ales că anul acesta la premii modestie colega noastră noi să ne atomizăm în globalizare. tem ”așeza” pe acesta? comunitatea argeșeană, nici me- am participat și cu un interviu de la Antena 3 Pitești Încă politicienii noștri nu înțeleg... de excelență realizat cu domnia Ne dorim ca 28 iunie să fi e, ofi cial, sa în Catedrala Mitropoliei din ziua noastră, a ziariștilor români. Sibiu! Preotul Necula este o bine-  În primul rând, felicitări! Aţi cuvântare, oriunde și de câte ori îl primit, cu ocazia ”Zilei Ziaris- „Aproape nimeni întâlnești, sunt atâta naturalețe și tului Român”, Premiul Uniunii din comunitatea frăție curată în privirea și vorba lui, Ziariștilor Profesioniști din Ro- argeșeană nu a fost că știi... știi ce vrei să schimbi la mânia. Ce aţi simţit și ce înseam- tine și în viața ta! M-am amuzat nă acest premiu pentru dv.? interesat să sponsorizeze și bucurat să-l văd și în ipostaza de - Anul acesta, premiile au fost emisiunea pentru care am ziarist premiat. Cristi Tabără este unele speciale, fi ind și anul cen- fost premiată” un jurnalist cu o educație și o ca- tenarului presei profesioniste rismă dincolo de aprecieri facile. românești, coagulată în Uniunea  Câteva cuvinte despre emi- Emisiunea lui - Exclusiv în Româ- Ziariștilor Profesioniști! Nu m-am siunea ”Interviuri de excelenţă”, nia - este una dintre cele mai bune așteptat nicio clipă la această pentru care aţi fost premiată. de la TVR. Deci, am fost foarte distincție. Sunt zeci de jurnaliști - Interviurile de excelență repre- onorată. De altfel, toți au apreci- mult mai merituoși decât mine! zintă cel mai drag proiect profesio- at faptul că o televiziune privată și Au fost premii date în prezența și nal. Sunt interviuri culturale. Am locală - Antena 1, acum Antena 3 în onoarea unor erudiți eminesco- vrut să le arăt România românilor! Pitești - are asemenea emisiuni. logi. Dacă eu am fost premiată, Prin personalități și cultură. Zeci Interviu realizat de Marius Ionel Nr. 1301 (3 - 9 iulie 2019) PLAFAR NATURALIS Jurnal de Argeş - pag 7 Un nou judecător O fotbalistă la Judecătoria Piteşti Săptămâna trecută, Secţia pentru judecă- tori a Consiliului Superior al Magistraturii suedeză a hotărât înaintarea către președintele Kla- us Iohannis a propunerii privind eliberarea Alinei Hubert din funcţia de procuror la s-a accidentat Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești și numirea acesteia în funcţia de judecător la Judecătoria Pitești, cu păstrarea gradului grav la Bradu, profesional de tribunal. Numirea va deve- ni efectivă după ce va fi semnată de către președintele Iohannis. la cupa europeană D.G. Narcis Sofi anu: de fotbal mixt „Sunt în Argeş poliţişti mânjiţi din cap până În acest weekend a avut loc Cupa “Euro Italiei, sau pentru cel mai bun jucător, ad- Care și-a revenit și a încetat, ca prin mi- Pub League” Bradu 2019, competiție în judecat de austrieci. Însă, după cum ne-a nune, înjurăturile la adresa unui adversar în picioare, care îi care s-au înscris fotbaliști amatori din spus organizatorul acestei ediții, fostul care l-a faultat. protejează pe analfabeţii Italia, Irlanda, Suedia, Austria, Germa- edil Florin Frătică, din spirit de fair play Dovadă că jucătorii suedezi s-au luptat nia. Competiția se organizează din 2010 și pentru că toate echipele au jucat bine și la sânge pentru trofeul ediției a fost un care îşi iau permise” și s-a derulat pentru prima dată în Ro- s-au luptat pentru titlu, trofeul va rămâne alt moment, mai degrabă dramatic. În mânia. Jucătorii și ceilalți invitați, în to- la federație. repriza a doua, doi suedezi, un băiat și o tal aproximativ 100 de oaspeți din afara fată, s-au repezit în același timp să prindă granițelor țării, s-au declarat încântați O altă suedeză i-a făcut respirație mingea, însă s-au lovit puternic. Jucătoa- de condițiile de cazare și desfășurare a gură la gură portarului român rea a suferit un traumatism deschis, fi ind competiției, care s-a încheiat într-o at- chemată ambulanța, care a ajuns foar- mosferă destinsă, la un club din Pitești. Sâmbătă, la meciul Suedia - România a te repede. După ce i s-a acordat primul Câștigătoarea locului I a fost România, avut loc un incident care s-a soldat cu un ajutor, fata a fost transportată la Spitalul urmată de Irlanda și Suedia, însă au mai moment hilar. Una dintre jucătoarele su- Județean Argeș, unde a stat până târziu în fost și alte premii, ca de exemplu trofeul edeze s-a oferit să îi facă respirație gură la noapte și i s-au pus zece copci. pentru cel mai bun portar, care i-a revenit gură portarului român căzut la pământ. Alina Crângeanu

La ultima conferință de presă a PNL Pitești, consilierul local Narcis Sofi anu a comentat în termeni extrem de critici cazul care a făcut ocolul țării legat de omul de afaceri din Curtea de Argeș ucis de doi romi după o șicană în trafi c la Merișani. ”Fac un apel către conducerea Poliției Argeș să le comunice tuturor polițiștilor care sunt în relație de rudenie și afaceri și care dau per- mise de conducere haiducilor care traver- sează zona Merișani-Băiculești. Toți acești polițiști ar trebui să pună mână de la mână și să ducă o coroană la înmormântarea unui Câștigăto- argeșean care a avut numai intenții bune rii primelor și care a murit din cauza acestei mocirle în trei locuri. care se complac să trăiască acești polițiști. România, Sunt în Argeș polițiști mânjiți din cap până Irlanda, în picioare, care îi protejează pe analfabeții Suedia Jucătoare suezeză, făcându-i respiraţie gură care își iau permise”, a spus Narcis Sofi anu la gură portarului român vizibil revoltat. D.G. Pregătiţi-vă de „Topoloveni Summer Tour”! fac pe site-ul www.ridersclub.ro, School Topoloveni, cu care pri- la sectiunea cursei „Topoloveni marul Boțârcă și administrația Summer Tour”. Competiția are orașului au ambiții mari, pre- categorii de participare pentru gătind în acest sens un super toate vârstele, sexele si nivelu- festival în toamnă, pe stadionul rile de pregătire ale doritorilor. din localitate. Până atunci, vă În ultimii ani, pe lângă celebrul dăm întâlnire pe 14 iulie, când Se apropie startul pentru „To- Magiun, orașul Topoloveni a de- la „Topoloveni Summer Tour” poloveni Summer Tour”, ediția venit recunoscut în țară și pentru sunt așteptați să se înscrie la start a V-a, o cursă ciclistă de tradiție acest îndrăgit concurs de moun- aproape 600 de cicliști din toa- organizată după cele mai înalte tainbike, dar și pentru ospitali- tă țara. Unul dintre promotorii standarde în domeniu și la care tatea acestei comunități locale ambelor comunități pe două roți, participă bikeri din toată țara. angrenate total în activitățile pe cea a bikerilor și a motocicliștilor, Așadar, pe 14 iulie, la ora 11.00, doua roti: și cum cursa de moun- este reporterul de la Realitatea când primarul Gheorghiță tain bike a devenit deja un brand TV - Andrei Cristian Grigore, Boțârcă va da startul cu steagul care a depășit granițele orașului fondator al „Topoloveni Summer competiției, Topoloveniul va de- devenind unul național, în To- Tour”. Jurnalul de Argeș este veni pentru o zi capitala ciclis- poloveni se afl ă și unul dintre partener media al evenimentului mului românesc. Înscrierile se cele mai respectate cluburi de încă de la prima ediţie. motocicliști din județ - Chopper M.S.

Nr. 1301 (3 - 9 iulie 2019) Jurnal de Argeş - pag 8 CALEIDOSCOP Discovery Munca forţată şi alte măsuri Prima fabrică de hârtie represive împotriva evreilor din țară a funcționat Arges la Câmpulung 1635. Pe lângă însemnătatea eco- din Piteşti în perioada 1940-1944 nomică și politică pe care a avut-o în istoria ţării, Câmpulungul a avut un rol important și în cultura ro- Deportări și condamnați mânească. Existenţa cancelariei pentru sabotaj economic domnești, cu un număr mare de În anul 1943, comunitatea slujitori, a contribuit la răspândi- locală a fost obligată de către rea scrisului și a știinţei de carte în Centrala Evreilor din Româ- oraș și în împrejurimi. Domnitorul nia să contribuie cu suma de Matei Basarab înfi inţează la Câm- 2.000.000 lei, care a fost depusă pulung a doua tipografi e din Ţara la timp. Raportându-ne la nu- Românească, menită a tipări cărţi mărul evreilor din oraș, sumele nu numai pentru ţările române, ci de bani erau însemnate, având și pentru cititorii din alte ţări. Ti- în vedere că o casă ridicată în pografi a a fost instalată în 1635 pe satul model Antonești avea un lângă mănăstire și a funcţionat, cu preţ de cost care pornea de la unele întreruperi, până în 1650. Tot 250.000 lei. Matei Basarab, în 1643, înfi inţea- În afară de aceste sume de ză la Câmpulung prima fabrică de bani, evreii din oraș care aveau o hârtie din ţară. situaţie materială bună, fi ind co- Grigore Tocilescu a dus la mercianţi și liberi profesioniști, în trecut având chiar o infl uenţă Academia Română icoane în administraţia orașului, fi ind de la Biserica “Sf. Nicolae” înscriși în partidele politice lo- cale, au contribuit cu articole 1885. Cunoscutul profesor Gri- de îmbrăcăminte pentru ”ope- gore Tocilescu, unul din primii ra de asistenţă socială” predate istorici care s-au ocupat de studiul Comandamentului Militar al Corpului I Armată Craiova și au mai dat 100 paturi necesare spi- talelor înfi inţate pentru răniţii aduși de pe frontul din Răsărit. Unii comercianţi evrei din oraș Sinagoga din Pitești au fost trimiși în judecată în anul 1942 și condamnaţi pen- tru acte de sabotaj economic. În Pitești și în judeţul Argeș benă având imprimat cuvântul Au lucrat la construirea Au fost trimiși în lagăr: Samu- nu a existat un lagăr de evreu”, fi ind sub coordonarea el Blau (cu o durată a pedepsei muncă sau de concentrare și supravegherea directă a Pre- satului model Antonești a evreilor pentru a presta de 4 luni, începând din ianua- muncă de folos obștesc, așa fecturii Argeș și a Cercului de În zona de nord a judeţului rie 1943), Mișu Michelstein (cu cum a fost cel de la Târgu Recrutare Argeș. Aceștia tre- Argeș, afectată de inundaţiile o durată a pedepsei de un an, Jiu, însă cele două unităţi buiau să lucreze nouă ore pe zi din vara anului 1941, din cau- începând din ianuarie 1943), militare ale judeţului Argeș, la: lucrări edilitare, curăţatul za distrugerii multor gospodării Francisc Zuckerman (cu o du- Regimentul 4 Dorobanţi străzilor, degajarea străzilor de ţărănești, generalul Antonescu a rată a pedepsei de 4 luni, deși și Regimentul 6 Artilerie, zăpadă, desfundarea șanţurilor hotărât să se construiască un sat pe tabelul întocmit de Poliţia civilizaţiilor de pe teritoriul fostei aveau concentraţi evrei de scurgere, săparea sau amena- model în comuna Corbeni. In- Pitești scrie ”plătit în numerar”, Dacii, a efectuat o amplă cerceta- de care se foloseau pentru jarea adăposturilor și alte lucrări augurarea satului model, care se ceea ce ne face să credem că și-a re a lăcașurilor de cult din Pitești. diverse munci în interesul de apărare pasivă etc. Se atră- Acesta a ridicat icoane de preţ de la armatei, cu aprobarea Cer- va numi Antonești, s-a făcut în cumpărat graţierea cu bani) și gea atenţia că, în conformitate duminica de 17 octombrie 1943. Solomon Ghelber, pentru pără- Biserica “Sf. Nicolae” și le-a trans- cului de Recrutare Argeș. portat la Academia Română. M.I. cu hotărârea generalului An- Acest sat a fost ridicat cu spriji- sirea localităţii fără autorizaţie tonescu, acei „români care vor nul prizonierilor de război ruși (cu o durată a pedepsei de 60 înlesni sustragerea evreilor de la ţinuţi în lagărul de la Corbeni, zile, începând din august 1943). Publicaţiile anului 1886 Erau obligaţi să poarte munca obligatorie vor fi inter- special înfi inţat în acest sens, și La 7 septembrie 1942 au fost 1886. În Pitești apar mai multe naţi în lagăre”. Singurele conce- cu sprijinul unor evrei profesio- arestaţi 8 evrei ”suspectaţi de publicaţii. Pe 13 februarie apare pe braţ „brasarda de sii de care se bucurau evreii erau niști folosiţi în cadrul muncii de activitate comunistă”, aceștia fi - săptămânalul ”Dorinţa Argeșului” culoare galbenă având că puteau mânca și dormi lângă folos obștesc: arhitectul Ladislau ind deportaţi în Transnistria cu condus de M.D. Chiţescu, care-și imprimat cuvântul propria familie. De asemenea, Adler, inginerul Artur Haber, sprijinul Legiunii de Jandarmi încetează activitatea după numai autorităţile administraţiei loca- inginerul Bernard Tanentzap Argeș: avocatul Iosif Bercovici, doi ani. La 1 aprilie apare, de două evreu” le au organizat echipe formate etc. Șantierul a fost sub coordo- avocatul Iosif Elias și Mauriciu ori pe săptămână, ”Monitorul Ju- din meseriași evrei necesari la Braunstein (membri în OJCE În perioada august-noiembrie narea inginerului-șef Fedorovici deţului Argeș” pentru publicaţii ad- diferite servicii de reparaţii la și arhitectului Richard Borde- Argeș), inginerul Leibovici ministrative și judecătorești. În au- 1941 evreii din localitate au fost imobilele proprietatea orașului, Eugen (fratele președintelui supuși la munci de folos obștesc, nache. De asemenea, delegatul gust apare, pentru numai trei luni, școli și alte imobile: zugravi, ti- Marelui Stat Major de pe lângă OJCE), fotograful Mendelovici publicaţia ”Biserica și Școala”, foaie mai întâi la staţia CFR Costești- nichigii, tâmplari, zidari și sala- Nathan, Nuremberg Herman, Argeș și apoi la detașamentul de Inspectoratul Drumuri Pitești a religioasă și știinţifi că, condusă de hori. În orașul Curtea de Argeș, solicitat, în 1942, să-i fi e repar- Nuremberg Iosif și Cohn Iosif. Petre Arsenescu. muncă pentru evrei de la Găești- unde nu existau evrei, primăria Deportarea acestora ”a avut Dâmboviţa. În aceste două cen- tizaţi 80 de evrei pentru a fi fo- a refuzat să primească echipe losiţi pentru a scoate pietriș din un efect moral puternic asupra A fost inaugurată Şcoala tre au fost folosite, în medie, 130 de muncitori evrei din Pitești, evreilor din localitate”, se afi rma de persoane cu vârste cuprinse prundișul Argeșului, circa 400 Comercială din Piteşti considerând că „ne-ar îngreuna mc, pentru pietruirea șoselei din în dosarul întocmit de Poliţia între 18 și 50 ani. oarecum bugetul comunei și nu Pitești. La Staţia CFR Costești, unde Pitești la ieșire spre Craiova, pe 1899, 3 octombrie. A fost inaugu- avem nici unde să-i cazăm, mai o porţiune de un km. Sursa: blog istorie locală rată Școala Comercială din Pitești. nu existau condiţiile necesa- mult să le dăm și hrană”. re pentru cazarea celor câteva În primul an s-au înscris 41 de zeci de evrei care erau folosiţi la elevi, iar profesorii care proveneau munca de folos obștesc, iniţial de la Liceul “I.C. Brătianu” s-au an- au fost repartizaţi circa 100 de gajat să predea gratuit. La 1 aprilie evrei, împărţiţi în patru echi- 1906 școala a fost trecută în buge- pe, dintre care au lucrat efectiv tul statului. aproximativ 70, mai mulţi fi ind scoși de pe liste. Au fost trimise Înfi inţarea Casei Creaţiei persoane în vârstă, bolnavi, evrei Populare Argeş care luptaseră în Primul Război Mondial, deși aceștia din urmă La 2 mai 1956 are loc înfi inţarea erau scutiţi de muncă, potrivit Casei Creaţiei Populare Argeș, as- legilor în vigoare. Nu e de mi- tăzi Centrul Judeţean pentru Con- rare că în aceste condiţii unii servarea și Promovarea Culturii dintre ei au murit, așa cum a Tradiţionale, sediul în Pitești, di- fost cazul lui Feldman Solomon. rectori Aurel Popescu, Mihail Ghi- Ţăranilor din zonă le era interzis ţescu, Zenovie Păun, Constantin să intre în contact sau să ţină în Alexandrescu. Monografi e, sărbă- chirie evrei din detașamentele torirea Semicentenarului instituţiei de muncă, deoarece autorităţile (1956-2006). Îndrumare de specia- considerau că evreii corup sufl e- litate, formaţii artistice proprii, edi- tul ţăranului român. tură, preocupări externe. Cei care prestau muncă obli- gatorie de folos obștesc în orașul Informaţii selectate din „Pitești-620, Zuckermann Francisc, memento”, de Petre Popa Pitești erau obligaţi să poarte pe comerciant evreu trimis în lagăr Școala evreiască Pitești braţ ”brasarda de culoare gal- pentru sabotaj economic Rubrică realizată de Marius Ionel Nr. 1301 (3 - 9 iulie 2019) Jurnal de Argeş - pag 9 Dezbatere interactivă la Centrul Cultural Piteşti Joi, 4 iulie, cu începere de la ora 17.00, în sala Ars Nova a Centrului Cultural Pitești are loc dezbaterea interactivă cu tema “Dreptul la sănătate”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul “Și noi avem drepturi”. Organizatori sunt Centrul Cultural Pitești și Organizația “Salvați Copiii” - Filiala Argeș, iar coordonator este promotorul cultural Alexandra Grigorescu. M.S. Alexandru Bellu, fotograful satului Proiect cultural- educativ românesc, prezent în colecţiile Marți, 9 iulie, de la ora 17.00, la Centrul Cultural Pitești se desfășoară proiectul cultural- educativ sub genericul “Ferestre rare ale Bibliotecii Judeţene Argeş culturale”. Invitat special este Doina Ar- Baronul Alexandru Bellu (1850-1921), Bellu a colecţionat tablouri și mobilier, tim- tografi ile sale apar carele cu boi, instantanee ghezi, iar organizatori sunt Cen- descendent al familiei care a donat te- bre, obiecte de cult și costume tradiţionale, folosite și de Nicolae Grigorescu. Fotografi ile trul Cultural Pitești și Clubul Ro- renul pentru Cimitirul “Bellu” din Bucu- cărţi și monede. Infl uent, în cercul său de baronului Bellu cu ţărani români, opt dintre rești, a fost un pionier al artei fotografi ce mâno-Arab de Cultură și Presă. românești. Până la vârsta de 10 ani, cunoștinţe se numărau Nicolae Grigorescu, ele realizate înainte de 1900, au fost incluse Evenimentul se desfășoară în sala locuiește cu mama sa, Eliza, fi ica domni- de care l-a legat o strânsă prietenie, Th eodor în albumul „La Roumanie en images“ (Pa- Ars Nova. D.G. torului Barbu Știrbei, în Elveția. Ulterior, Aman, Sever Burada, Regina Maria a Româ- ris, Imprimeria A. G. L'Hoir, 1919, 270 pag.), este trimis la Paris de către unchiul său, niei, George Enescu. alături de mai multe reproduceri după pictu- doctorul și colecționarul de artă Georges rile lui Nicolae Grigorescu. Alexandru Bellu O nouă ediţie de Bellio. Cât timp a studiat dreptul la Opt dintre fotografi i, a autorizat, la cererea Editurii Sfetea, tipări- Paris, a pătruns în mediile intelectualilor realizate înainte de 1900 rea de cărţi poștale după cele mai cunoscute a „Colocviilor și artiștilor impresioniști precum Alfred dintre fotografi ile sale. Majoritatea acestora Sisley, Claude Monet sau Nadar, prietenii Pasiunea care l-a consacrat, însă, pe boierul au ajuns în Secția de stampe a Academiei Municipiului unchiului său. Începând din anul 1875, în de la Urlaţi a fost arta fotografi că. Baronul Române și sunt considerate rarități. Ulterior, Piteşti” cursul călătoriilor pe care le face la Paris, ieșea frecvent pe dealurile și câmpurile din la 5 ani după decesul lui A. Bellu, Nicolae Florența și Veneția, Alexandru Bellu jurul Urlaţiului, străbătea satele și imprima Miercuri, 10 iulie, de la ora achiziționează toată aparatura fotogra- pe plăcile fotografi ce numeroase chipuri de Iorga editează, în anul 1926, cartea Româ- fi că de care are nevoie nia în imagini, apărută la Editura Cultura 14.00, în sala Ars Nova a Centru- ţărani. A lăsat posterităţii portrete de femei Națională din București, ca o continuare a lui Cultural Pitești se va desfășura frumoase din popor, la muncă, torcând lâna, volumului Roumanie en images. prelegerea cu tema “Organizarea Pierdută printre viile de la Urlaţi, una dintre alăptând copiii sau luând apă de la izvor, militară a Țărilor Române în epo- cele mai frumoase reședinte boierești din Pra- O parte dintre aceste cărți poștale au ajuns bătrâni cu ochi înţelepţi și bărbaţi tineri, la în fondul Bibliotecii Județene "Dinicu Goles- ca fanariotă”, susținută de conf. hova, conacul Bellu, a fost locul de inspirație muncă pe câmp sau cântând la fl uier. Printre univ. dr. Claudiu Neagoe, în ca- artistică a baronului Alexandru Bellu. Aici se cu" Argeș și pot fi vizionate în cadrul sălii modelele sale se numără: Moș Niță, țiganca Colecții speciale. drul proiectului cultural-educativ stabilește cu soția sa, Alexandrina, și cu cei Didina, tineri din sat, ultimii imprimând “Colocviile Municipului Pitești”. 7 copii. Fiind extrem de bogat, Alexandru fotografi ei o tentă senzuală. Frecvent, în fo- Ioniţă-Roşoiu Maria-Magdalena Coordonatorul manifestării este dr. Marin Toma, redactorul-șef al revistei-document “Restituiri” Pitești. Cea mai bună trupă-tribut Bon Jovi concertează M.S. la Festivalul „Stonebird” de la Corbi Club de Între 9 și 11 august, în comuna Corbi va avea loc a II-a Fondată și condusă de frații Matteo ce, fostul solist al trupei Accept; Cris- colecţionari ediție a „Stonebird”, cel mai mare festival rock din și Alessio Gattei, trupa New Jersey ti Minculescu, Valter&Boro; trupele mediul rural din România. „Jurnalul de Argeș” este este activă din 2007 și a susținut sute Zob, Timpuri Noi, Bucovina și Dirty la Câmpulung partener media al evenimentului. La „Stonebird” va concerta în premieră și formația italiană New Jersey, de concerte în toată Europa. Formația Shirt. La „Stonebird” Festival vor cân- O duzină de colecţionari s-au considerată cea mai bună trupă-tribut Bon Jovi din are peste 200.000 de fani pe Facebook, ta și formațiile New Jersey (Italia), cea adunat deja într-un club la Câm- lume. Trupa New Jersey va concerta la „Stonebird” pe iar unul dintre instrumentele folosite la mai bună trupă-tribut Bon Jovi din pulung, după ce cinci pasionaţi 9 august, în prima seară a festivalului. concerte este legendara chitară folosită lume, și Th e Rock, cea mai bună tru- de diverse obiecte au devenit chiar de trupa Bon Jovi în videoclipul pă-tribut AC/DC. membri fondatori ai Clubului „Wanted Dead or Alive”. Din 2013, Iată programul complet: scena prin- Colecţionarilor Musceleni. trupa New Jersey este susținută de cipală - vineri, 9 august: Cristi Min- Acesta are ca scop colaborarea către BJCI (Bon Jovi Club Italia), fan culescu, Valter&Boro, Dirty Shirt, dintre membri pentru punerea în clubul ofi cial Bon Jovi din Italia. Timpuri Noi, New Jersey; sâmbătă, 10 valoare și păstrarea colecţiilor di- august: David Reece (Ex-Accept), Bu- verse, dar și promovarea acestora, Ce trupe și soliști vor concerta covina, Zob, Alex Calancea și Lupii, fi e că este vorba de domenii pre- anul acesta Th e Rock; After party- second stage - cum numismatică, fi latelie, car- Ca și anul trecut, când lista de invitați vineri, 9 august: Ţapinarii, Loud Inc; tofi lie sau altele. Oricum, o primă a fost una de top, în frunte cu Dave sâmbătă, 10 august: White Mahala. formă de promovare a clubului va Evans, primul solist al trupei AC/DC, Duminică, 11 august: concert matineu consta în organizarea unei expo- și în 2019 lista vedetelor ce vor concer- cu Mike Godoroja and Th e Blue Spirit. ziţii publice cu exponatele deţi- ta include multe nume sonore. Astfel, Denis Grigorescu nute de colecţionari. vor concerta, printre alții, David Ree- C.I.B. BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „DINICU GOLESCU” ARGEŞ VĂ RECOMANDĂ șă dietele?” (București, Editura titluri de interes, cum ar fi : Adri- crări: John Green, „Un șir infi nit Niculescu, 2017). an Cioroianu, „Aproape un secol de ţestoase” (București, Editura CĂRŢILE SĂPTĂMÂNII Din domeniul psihologiei vă de dinastie. Povestea monarhiei Trei, 2017); Trish Cook, „Sub române de ieri, pentru tinerii de soarele nopţii” (București, Editu- „Cărțile sunt cele mai de Cititorilor pasionaţi de dome- prezentăm următoarele noutăţi seamă posesiuni ale noas- editoriale: Dale Carnegie, „Cum azi și de mâine” (Craiova, Scri- ra Epica, 2018); M.L. Stedman, niul medical le recomandăm ur- sul Românesc Fundaţia-Editura, „Lumina dintre oceane” (Iași, tre în această viață, ele ne mătoarele lucrări: Catherine Pez, să învingi grijile și stresul” (Bu- asigură nemurirea” (Varlam curești, Editura Litera, 2019); 2018); Ioan-Aurel Pop, “Transil- Editura Polirom, 2017); Raul Chalamov). „Gimnastica facială” (București, vania, starea noastră de veghe” Dona, „Jurnalul unui medic mi- Editura M.A.T.S., 2019); Calinic Napoleon Hill, “Gândește și vei fi bogat” (București, Editura Li- (Cluj-Napoca, Editura Școala Ar- litar, 1917-1918” (București, Edi- Argeșeanul, „Vrei să fi i sănătos?” deleană, 2016); Ioan- Aurel Pop, tura Humanitas, 2018). În acest context, Biblioteca (Curtea de Argeș, Editura Arhie- tera, 2019); Georgeta Pânișoară, Județeană „Dinicu Golescu” „Psihologia învăţării” (Iași, Edi- “Istoria, adevărul și miturile” Cu speranţa că titlurile prezen- piscopiei Argeșului și Muscelului, (Cluj-Napoca, Editura Școala Ar- tate anterior v-au captivat, vă Argeș vă invită, ca și până acum, 2018); Crin Marcean, Vladimir- tura Polirom, 2019); Jeff Keller, în „universul lecturii” și vine în „Atitudinea este totul” (Bucu- deleană, 2018); Lucian Boia, „De așteptăm la Biblioteca Judeţea- Manta Mihăilescu, „Manual de la Dacia Antică la Marea Unire” nă „Dinicu Golescu” Argeș. Și nu întâmpinarea dumneavoastră cu farmacologie pentru asistenţi rești, Editura Curtea Veche Pu- uitaţi: „Cărţile sunt felul oame- un vast noian informaţional, din blishing, 2018). (București, Editura Humanitas, medicali și asistenţi de farmacie” 2018). nilor de a avea aripi ca îngerii” care am realizat prezenta selecţie. (București, Editura All, 2018); Pentru toţi cititorii cu preocu- (Andrei Pleșu). Sandra Aamodt, „De ce ne îngra- pări istorice vom enumera câteva Iubitorii genului beletristic se pot delecta citind următoarele lu- Zina Ionescu, bibliotecară Nr. 1301 (3 - 9 iulie 2019) Jurnal de Argeş - pag 10 Motivul pentru care a băgat divorţ consilierul lui Calinic Părintele Vlăsceanu: „Soţia mea nu a dorit să evolueze social şi intelectual” „Soţul trebuie să poarte poverile soţiei. Dacă e săracă, să n-o înjosești „Soția mea a început să mă neglijeze editură la Arhiepiscopia Argeșului și Muscelu- pentru asta; dacă este nepricepută, nu te repezi la ea, ci mai bine îndrep- lui; diacon; preot. teaz-o. Ea este parte din tine și alcătuiţi împreună un trup...Totodată, să ca soț” te gândești și că pentru purtarea blândă cu soţia ta te așteaptă răsplată „Am încercat să o ajut să evolueze, de la Dumnezeu” (Sfântul Ioan Gură de Aur). „ÎN FAPT, la data de 28.07.2001, m-am că- sătorit cu pârâta în vederea unei familii bazate însă a refuzat” Asta spun învățăturile ortodoxe, dar, în același timp, o vorbă inventată pe prietenie, dragoste, afecțiune și respect reci- probabil de un preot zice ”să faci ce zice popa, nu ce face popa”. Asta proc... Arăt că de la începutul căsătoriei noastre În acest context, soția mea a început să ma- ca preambul (era să scriem preludiu, Doamne, iartă!). Vă prezentăm în ne-am înțeles bine o perioadă de 6-7 ani... Înce- nifeste un sentiment de inferioritate în raport continuare ce a scris în acțiunea de divorț consilierul lui Calinic, Ovidiu pând cu anul 2008, între noi au început să apa- cu mine. Precizez că eu am încercat să o ajut să Vlăsceanu. Să te crucești, nu alta! ră discuții legate de neimplicarea totală a soției evolueze, însă aceasta a refuzat. De asemenea, mele în viața de familie, în educația minorilor am încercat să îi găsesc locuri de muncă bune, și în efectuarea menajului. Discuții au apărut cum ar fi la SC Dr. Oetker SRL (aici a lucrat și datorită faptului că soția mea, nedorind să o perioadă foarte scurtă de timp, după care nu se angajeze, nu participa fi nanciar la cheltuie- a dorit să mai lucreze, spunând că nu face față De peste 4 lile familiei. În aceste împrejurări, soția mea a cerințelor postului), la Lidl (nu a dorit să mera- ani suntem început să manifeste dezinteres față de viața de gă la acest loc de muncă). Am încercat să o an- familie și a început să mă neglijeze ca soț, iar pe gajez ca secretară la o societate comercială, însă despărțiți în copii îi neglija ca mamă. Precizez că soția mea a pârâta a refuzat și acest loc de muncă, precizân- fapt, fi ecare dintre refuzat să se implice în tot ce a însemnat proiec- du-mi că este mult prea greu pentru aceasta...” noi având camere te familiale comune, deși deseori i-am solicitat „De peste 4 ani suntem despărțiți în acest lucru. Arăt că de la începutul căsătoriei fapt, fi ecare dintre noi având camere separate. Precizez noastre soția mea nu a dorit să evolueze social că, chiar înainte de a și intelectual (aceste aspecte le voi detalia în cele separate” interveni despărțirea ce urmează)...Din anul 2008, soția mea a înce- „Soția mea este total neimplicată în viața de în fapt, am observat put să manifeste nemulțumiri legate de lipsurile familie, în îngrijirea copiilor, în educarea aces- faptul că în fi ecare zi fi nanciare (așa cum am arătat, eu am fost cel tora, în supravegherea lor, nu le pregătește mân- care întrețineam familia și tot eu m-am ocupat carea, nu le spală hainele, nu le face curățenie, soția mea lipsea în de recuperarea minorului... D.M.). Pe cale de nu îi duce și nu îi ia de la școală, refuză să par- mod nejustifi cat de consecință, între noi au început să apară ten- ticipe la ședințele cu părinții, nu face temele acasă. siuni, iar relația s-a deteriorat treptat, în sensul cu aceștia și nici nu se implică în alte activități că ne certam tot mai des, comunicarea dintre specifi ce vârstei minorilor. De la începutul că- Ovidiu Vlăsceanu noi era din ce în ce mai rară. Soția mea nu se sătoriei noastre și până în anul 2009, am locuit implica în îngrijirea copiilor, nu făcea mâncare împreună cu părinții mei în apartamentul aces- în casă și nici curățenie. Toate aceste sarcini că- tora. În anul 2009 părinții mei au terminat de deau în sarcina mea și a părinților mei (preotul construit o casă, motiv pentru care ne-am mutat a precizat în cererea de chemare în judecată că împreună cu aceștia. Nici după mutarea la casă, locuiește împreună cu părinții săi și preoteasă)”. pârâta nu a dorit să se implice în activitățile În cererea de divorț, specifi ce de mamă și soție. Și în prezent soția mea are același comportament. Eu sunt cel care preotul și-a înșirat, cu emfază, fac mâncare, curățenie, spăl rufele, mă ocup de toate funcțiile deținute în Episcopia minori, plătesc facturile, fac cumpărăturile etc. Argeșului și Muscelului Atunci când nu am timpul necesar să fac acest lucru, sunt sprijinit de părinții mei. De peste 4 În motivarea acțiunii de divorț, preotul mai ani suntem despărțiți în fapt, fi ecare dintre noi arată, cu mândrie, cum a evoluat diferit, din având camere separate. Precizez că, chiar înain- punct de vedere intelectual și al carierei, față de te de a interveni despărțirea în fapt, am observat soția sa, înșirându-și funcțiile deținute la Epi- faptul că în fi ecare zi soția mea lipsea în mod scopia Argeșului și Muscelului: „Imediat după nejustifi cat de acasă (uneori venea acasă cu taxi ce ne-am căsătorit, părinții mei s-au oferit să îmi și niciodată nu dorea să dea explicații legate de achite contravaloarea studiilor pentru ca eu să programul pe care îl avusese în acea zi)”, arată pot urma cursurile unei instituții de învățământ preotul Ovidiu Marian Vlăsceanu în acțiunea superior (Teologie). Scopul meu și al familiei de divorț depusă în data de 20 iunie 2019 la Ju- mele a fost acela de a evolua profesional. În acest decătoria Curtea de Argeș. În acțiune, acesta îi sens, familia mea a adus la cunoștința socrilor cere pe cei trei minori și pensie alimentară pen- mei ca aceștia să o determine pe soția mea să tru creșterea acestora și își vrea numele de fami- urmeze și ea o facultate. Deși au existat discuții lie înapoi, iar soția să revină la numele de fată. în acest sens, soția mea a refuzat acest lucru. În aceste condiții, eu am urmat cursurile Facultății de Teologie, iar apoi cursuri de Masterat. În acest sens, după terminarea acestor cursuri, am Părintele Vlăsceanu evoluat profesional și am ocupat, pe rând, o se- şi-a găsit altă femeie rie de funcții importante după cum urmează: cântăreț bisericesc la Paraclisul Episcopal; refe- Precizăm că, în numărul anterior al Jur- rent la sectorul Secretariat din cadrul Centrului nalului de Argeș, soția preotului, Adriana Eparhial al Episcopiei Argeșului și Muscelului; Vlăsceanu, ne mărturisea că motivul pentru șef de protocol în cadrul Centrului Eparhial care părintele s-a răcit de ea este apropierea al Episcopiei Argeșului și Muscelului; secretar acestuia de o altă doamnă din Curtea de eparhial în cadrul Centrului Eparhial al Episco- Argeș, fapt cunoscut și de enoriașii de la bi- piei Argeșului și Muscelului; consilier cultural și serica unde slujește preotul Vlăsceanu. comunicare media în cadrul Centrului Eparhial Material realizat de Alina Crângeanu al Episcopiei Argeșului și Muscelului; director

VÂNZ ĂRI AUTO DIN STOC ŞI IMPORT LA COMANDĂ

Va așteptăm în parcul nostru din Bulevardulte Republicii și verificate de noi și nr 290, unde vei găsi mereu vehicule de calitate, testa care vin cu garanţia fiabilităţii și a celui mai bun preţ de pe piaţă. Telefoane: 0730.43.43.43; 0765.47.18.54; 0723.36.64.77 E-mail: [email protected] Web. www.abc-auto.ro Facebook: ABC Auto’S / @ABCAutoStar

Nr. 1301 (3 - 9 iulie 2019) Jurnal de Argeş - pag 11 Scrisoare incendiară către ÎPS Calinic. Avocata Iunker confi rmă înmulţirea cazurilor de preoţi care comit adulter Avocata Corina Iunker: „Multe soţii de preoţi mi se adresează, semnalând infi delităţile conjugale ale soţilor lor” Avocata Corina Iunker, cea care a apărat „Imaginea Bisericii Ortodoxe se împotriva lui Dumnezeu (Geneza 39:7- să ne comunicați membrii din care este Arhiepiscopia în mai multe spețe, a trimis degradează pe zi ce trece, din 9); format acest consistoriu. către ÎPS Calinic o scrisoare în care confi r- O consecință crudă a adulterului este De asemenea, vă rugăm să ne mă ceea ce ”Jurnalul de Argeș” a dezvăluit cauza unor preoți imorali, care, în ediția trecută despre proliferarea cazuri- separarea părinților de copiii lor; comunicați componența Consistoriului lor de divorț în familiile preoților din județ. pentru a-și satisface propriile Biblia avertizează că Dumnezeu îi va eparhial ales potrivit disp. art. 151 din Situația privind preoții infi deli care comit plăceri, uită de jurământul făcut judeca pe adulteri (Evrei 13:4); Statutul BOR. adulter pare scăpată de sub control și unele în fața lui Dumnezeu” Imaginea Bisericii Ortodoxe se de- În cazul în care hotărârea Consistoriu- preotese se adresează avocatului și merg gradează pe zi ce trece, din cauza unor lui nu va duce la împăcarea soților și la în instanță. Însă altele preferă să tacă, preoți imorali, care, pentru a-și satisface întoarcerea preoților alături de familia pentru că, de obicei, au doi sau mai mulți „Având în vedere faptul că foarte multe propriile plăceri, uită de jurământul fă- lor - soție și copii - ne rezervăm dreptul copii și nu au nici măcar un loc de muncă persoane de gen feminin - soții de preoți cut în fața lui Dumnezeu; de a ne adresa cu recurs Sfântului Sinod, sau nu au lucrat niciodată, că așa le-a - mi se adresează, în calitate de avocat, Încrederea în biserică scade, față de urmând să solicităm caterisirea preoților cerut părintele. În fi ne, altele își acceptă semnalând infi delitățile conjugale ale soarta în virtutea unei mentalități anacro- comportamentul reprobabil al unor imorali, dar și daune pentru familiile lor. nice, care, într-un fi nal, iată că se întoarce soților lor; preoți; În speranța că oile rătăcite se pot în- împotriva lor ca un bumerang. În condițiile Văzând că adulterul este un lucru pe Pentru a nu trece peste ierarhia biseri- toarce alături de turma pe care trebuie în care Statutul BOR reglementează foarte care Dumnezeu îl detestă, în Israelul an- cească și pentru a nu mă adresa direct să o păstorească, trăiesc cu certitudinea clar aceste situații, credem că Arhiepisco- tic pedeapsa pentru adulter fi ind moar- Sfântului Sinod, vă rog ca, în cel mai că familia trebuie să se situeze deasupra pia trebuie să ia măsuri și să-i dezbrace de tea (Leviticul 18:20,22,29); scurt timp, să îmi comunicați: Dacă la deșertăciunilor vieții și că cei care astăzi, haina preoțească pe respectivii. Sau, în caz Iisus și-a învățat discipolii să nu comită nivelul Arhiepiscopiei Argeșului este datorită comportamentului lor, deni- contrar, dacă lumea clericilor vrea să fi e în adulter (Matei 5:27, 28, Luca 18:18-20); înfi ințat Consistoriu disciplinar pro- grează Biserica Ortodoxă Română nu tendințele societății laice din ce în ce mai li- Persoanele adulte își încalcă jurământul topopesc, așa cum prevăd disp. art. sunt defi nitiv pierduți”. bertine, atunci să se schimbe statutul BOR! solemn făcut partenerului lor în ziua că- 149 din Statutul BOR, care trebuie să Cu aleasă considerație, Alina Crângeanu sătoriei; funcționeze ca instanță disciplinară și Avocat Într-o asemenea conduită ele păcătuiesc de judecată. În caz afi rmativ, vă rugăm Iunker Corina Pe 4 iulie, prima Şi Rucărul întâlnire între Primărie îşi face şi proprietari pentru stemă răscumpărarea terenului Dacă sunt localităţi muscelene precum Cetă- de la ”Aripi” ţeni, Poienarii de Muscel Pe 4 iulie, comisia de negociere din Consiliul și Dragoslavele care au Local Pitești va avea o primă întâlnire cu propri- deja aprobate însemne- etarii terenului de la ”Aripi” Pitești, retrocedat pe le distinctive, blazonul 14 mai la trei persoane, în vederea răscumpărării primind acceptul Co- terenului. Terenul pe care s-au format zeci de mari misiei Naţionale de He- fotbaliști ai Argeșului a fost evaluat de un expert raldică și al Guvernului, autorizat la 95 euro/mp, adică aproape 236.000 Rucărul se pregătește, euro pentru 2438 mp. deocamdată, pentru rea- ”Dacă nu vom reuși să luăm acel teren prin ne- lizarea stemei și a drape- gociere directă, vom recurge la procedura expro- lului heraldic pentru a le prierii pentru cauză de utilitate publică, indiferent prezenta spre aprobare. cine va cumpăra acel teren. Acel teren va rămâne În acest scop a fost co- al municipiului Pitești”, spune consilierul local mandată lucrarea de care Medic muscelean, premiat de masoni Narcis Sofi anu. se va ocupa o fi rmă din Reamintim că pe 14 mai a.c., după mai bine de Sibiu. La fel a procedat Marea Lojă Naţională din România a orga- rol Davila” pentru medicină. Viorel Jinga este opt ani de procese, trei moștenitori care au venit și comuna Lerești, dar nizat luna trecută, în parteneriat cu Academia originar din comuna Poienarii de Muscel, în cu un titlu de proprietate din 1936 au fost puși în cazul acestei localităţi Română, la Ateneul Român, cea de-a IX-a urmă cu doi ani fi ind omagiat acasă cu titlul în posesie. Printre marii fotbaliști ai Argeșului stema a fost deja reali- ediţie a Galei Premiilor MLNR. Ca de fi eca- de Cetăţean de onoare. Medic urolog, șef de care s-au format la baza sportivă a fostului Club zată, fi ind prezentată la re dată, s-au acordat șase premii, pe domenii, clinică la Spitalul „Prof. dr. Th eodor Burghele” „Aripi” Pitești, în prezent Liceul cu Program Zilele Comunei și tri- tot atâtor personalităţi, iar unul dintre acestea din București, prof. univ. dr. Viorel Jinga este Sportiv „Viitorul” Pitești, se numără Costel Gâl- misă deja la Comisia de i-a revenit unui muscelean, profesorul univer- și prorector al Universităţii de Medicină și Far- că, Jean Barbu, Jean Vlădoiu, Dani Coman, Ga- Heraldică. sitar doctor Viorel Jinga primind Premiul „Ca- macie „Carol Davila” București. C.I.B. briel Amărăzeanu sau Vali Năstase. D.G. C.I.B.

Nr. 1301 (3 - 9 iulie 2019) Jurnal de Argeş - pag 12 S-a lansat site-ul care îţi spune unde găseşti cel mai ieftin carburant din Argeş Consiliul Concurenţei a lansat luni, 1 iulie, site-ul „Monitorul Preţurilor pen- tru Carburanţi”, ce va conţine informa- ţii despre tarifele carburanţilor în marile lanţuri de benzinării din România. Dezvoltarea acestui sistem de monitori- zare îi va ajuta pe consumatori, care vor putea alege produsele cu cel mai bun ra- port preţ-calitate. Pe noul site, www.monitorulpreturilor. info, puteți vedea inclusiv prețurile de la zeci de benzinării din Argeș. La sfârșitul lunii decembrie 2018, Con- siliul Concurenţei a semnat un contract Ce n-a văzut Parisul: Renault România cu fi rma Maguay pentru realizarea apli- caţiei, contractul având o valoare de 1,42 are un sediu de ultimă generaţie milioane de lei.  Inaugurat vineri, 28 iunie, în prezența premierului Viorica Dăncilă, noul sediu găzduiește 3.200 de angajați, dintre care câteva sute sunt argeșeni, și are, printre altele, amfi teatru cu 350 de locuri, sală de gimnastică și restaurant cu terasă cu 800 de locuri.

Pe 28 iunie, cu patru zile la nivel mondial cu pasiune la înainte de aniversarea a povestea de succes pe care o 20 de ani de la privatizarea semnează. Gama Global Ac- Dacia, Renault a inaugurat cess, din care face parte și Da- noul său sediu din Româ- „Dezvoltarea acestui sistem de monito- nia, Renault cia, este fabricată în 11 uzine la nivel internațional, pe 4 con- rizare a preţurilor va conduce la transpa- Connected. „Jurnalul de rentizarea pieţei pentru consumatori, per- Argeș” a fost singurul ziar tinente. Este o provocare per- din județ prezent la acest manentă pentru fi ecare dintre miţându-le să se informeze cu privire la eveniment, desfășurat în noi. Din 1999 până în pre- preţurile practicate de principalele reţele prezența premierului Vio- zent, am investit 3 miliarde de de distribuţie a carburanţilor auto, astfel rica Dăncilă, a lui Thierry euro în România”, a declarat încât aceștia să poată alege produsele cu Bollore, director general Christophe Dridi, președinte- cel mai bun raport preţ-calitate”, spune Groupe Renault, a amba- director general Dacia și di- Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliu- sadoarei Franței, Michele lui Concurenței. D.G. Ramis, și a lui Nicolas Ma- rector general Groupe Renault ure, fost director general România. Dacia, în prezent director Topoloveni a devenit de Operațiuni Regiunea Prima clădire Eurasia Groupe Renault. din România ce primește marcă înregistrată la Nicolas Maure, director de Operațiuni Regiunea Eurasia certifi care verde Papamobilul folosit Groupe Renault, Th ierry Bollore, director general Groupe Renault, OSIM de Papa Francisc în și Christophe Dridi, director general Dacia Clădirea Renault Busine- Compania Sonimpex Topoloveni din România, expus la parter ss Conected este încadrată în județul Argeș, producătorul magiunului Premierul Viorica Dăncilă a echipelor să lucreze mai aproa- clasa A, respectând normele de de prune de Topoloveni, a anunțat săp- Noul sediu găzduiește 3.200 venit cu un sfert de oră înainte pe de clienţii lor astăzi. De ase- calitate pe care această clasă tămâna trecută înregistrarea la Ofi ciul de de angajați, dintre care câte- de tăierea panglicii inaugurale menea, ne permite să fi m mai le impune. În plus, este pri- Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) ca va sute sunt argeșeni, și este și a fost întâmpinată de direc- inovatori, mai atrăgători și să ma clădire din România care marcă proprie a toponimului Topoloveni, amplasat ideal și pentru cei torul general Renault, Th ierry reducem costurile. Bucharest a obținut certifi cările „verzi” ca urmare a notorietății acestei denumiri, care fac naveta: la intrarea în Bollore, de directorul general Connected se înscrie pe deplin BREEAM la nivel Excellent și “ceea ce le garantează consumatorilor că București, chiar în fața stației Dacia, Christophe Dridi, Ga- în acest demers al efi cienţei, EDGE (Excellence in Design pot benefi cia de produse alimentare in- de metrou Preciziei. briel Sicoe, președinte ACA- reunind 3.200 de persoane for Greater Effi ciencies). Clă- tegral naturale, fără zahăr adăugat, fără Prima surpriză este chiar în ROM, și de ambasadoarea care înainte erau repartizate în dirile care primesc această cer- conservanți, fără aditivi alimentari”. holul de la intrare, unde este Franței. șase situri diferite. Anul trecut tifi care au un consum de ener- Magiunul de prune Topoloveni este expus „Papamobilul” Duster „Vom mai angaja am angajat 660 de persoane gie redus cu aproape o treime protejat la nivelul Uniunii Europene prin folosit de către Papa Francisc și anul acesta vom mai angaja și o economie de apă de apro- certifi carea IGP - Indicație Geografi că cu ocazia vizitei de trei zile pe 600 de persoane circa 600”, a precizat Th ierry ximativ 50% în comparație cu Protejată, de altfel prima certifi care de care a făcut-o în România. Iar în acest an” Bollore la scurt timp după ce a o clădire obișnuită, având un acest fel acordată unui produs tradițional vehiculul îi atrage ca un mag- tăiat panglica inaugurală. impact pozitiv asupra mediu- românesc și este promovat cu sprijinul „Renault Bucharest Connec- lui. net pe cei dornici de un selfi e ted are acest Centru de design Viorica Dăncilă: UE în state precum Canada, Republica special. Sediul Renault Bucharest Singapore și Japonia. M.S. creat pe măsur, care le permite „Așteptăm lansarea Connected se întinde pe o su- primei Dacii 100% prafaţă de 47.000 mp, iar clă- electrice” dirile sunt încadrate în Clasa Dacia, în topul A și răspund celor mai înalte „Anul trecut, țara noastră a standarde în materie de efi ci- celor mai profi tabile înregistrat o producție-record enţă energetică. De asemenea, 10 companii din de autoturisme. Programul Groupe Renault România Rabla a ajuns la al 16-lea an, benefi ciază de un showroom România iar în 2018 numărul tichetelor pentru vehiculele Groupe Re- Potrivit Topului celor mai profi tabile Rabla a crescut, de la 30.000, nault, 1.000 de locuri de par- zece companii din România, realizat de la 50.000. În acest an, prima care, un amfi teatru cu capaci- Ziarul Financiar, clasamentul este domi- serie de tichete Rabla a fost tate de 350 de locuri destinat nat de fi rme din energie. Podiumul este deja epuizată. Așteptăm cu evenimentelor interne și exter- ocupat de OMV Petrom SA, Hidroelec- interes lansarea primei Dacii ne, restaurant cu terasă cu 800 trica și Romgaz. Pe locul 4 se afl ă Dede- 100% electrice”, a spus premi- de locuri, două cabinete medi- man, pe 5 – Kaufl and, iar locul șase este erul Viorica Dăncilă. cale, sală de sport, precum și adjudecat de Automobile Dacia. Clasa- „România este o sursă de stații de încărcare pentru vehi- mentul continuă cu cei de la Continental competențe și talente. Cei Michele Ramis, ambasadoarea Franței, culele electrice. Automotive Products, E-ON România, 18.800 de angajați ai Groupe TRANSGAZ și ENGIE România. I.M. și Gabriel Sicoe, președintele ACAROM Renault România contribuie Denis Grigorescu ACAROM sprijină industria auto printr-un program pentru integrarea locală a furnizorilor Început în 2018 și lansat ofi cial În acest sens, ACAROM colaborează cu potențialul să devină furnizori pentru com- alte componente vin din exterior, din țări cu ocazia adunării generale din direcțiile de cumpărări ale DACIA și FORD ponentele căutate de către cei doi construc- precum Turcia, Cehia, India, Polonia sau 24 mai 2018, Programul ACA- pentru a ajuta la creșterea gradului de inte- tori de automobile, dar și companiilor străi- Franța, iar acest program ţintește localizarea ROM dedicat integrării locale a furnizorilor în România este grare locală a celor doi constructori de au- ne interesate de investiţii în sectorul auto din în ţara noastră a producţiei cât mai multor modalitatea prin care asociația tomobile, oferind, în același timp, fi rmelor România. Putem crește astfel cifra de afaceri, componente necesare celor doi constructori. sprijină constructorii de auto- interesate oportunități reale de dezvoltare pe numărul de angajaţi și, nu în ultimul rând, În această idee, DACIA și FORD susţin mobile DACIA și FORD, precum termen mediu și lung. nivelul tehnologic al sectorului auto naţi- acest program și au pus la dispoziția asociaţi- și marii furnizori/asamblatori de „Programul de sprijinire a integrării locale, onal”, a declarat Gabriel Sicoe, președinte ei liste cu componente și mostre ce se doresc rang 1 prezenți în țară noastră în axa principală a asociaţiei noastre, reprezin- ACAROM. a fi localizate în ţară. De asemenea, la sediul demersurile acestora de găsire tă o oportunitate adresată companiilor deja Atât DACIA, cât și FORD au furnizori ACAROM există o expoziţie cu mostre ale de noi furnizori pe plan local. prezente în ţara noastră care doresc și au localizați pe tot cuprinsul ţării. O serie de componentelor din lista DACIA. D.G.

Nr. 1301 (3 - 9 iulie 2019) Jurnal de Argeş - pag 13 Transferurile cu care Dică atacă promovarea în Nicolae Dică a început în forță și a perfectat mai multe importanți jucători transferați de managerul Nicolae transferuri. În această privință, FC Argeș se poate lăuda Dică, totul în contextul în care ”noul FC Argeș” este foar- cu faptul că este cel mai activ club din liga secundă în te aproape de a avea dreptul de promovare în Liga I. momentul de față. Iată în continuare care sunt cei mai CS Mioveni va juca meciuri amicale cu FCSB şi Hapoel Haifa CS Mioveni are un pro- te primul meci tare, cu gram încărcat de meciuri FCSB, la Mioveni. După amicale în această vară, ce se va pleca în cantona- formaţia antrenată de ment, au fost programate Marius Stoica având deja alte două jocuri, unul cu programate 7 partide de Sepsi Sf. Gheorghe (Liga verifi care. Galben-verzii I), pe 11 iulie, în timp ce vor întâlni și două foste pentru data de 14 iulie campioane, una a Româ- încă se caută adversar. Pe niei și alta a Israelului. 20 iulie, la Buftea se va Argeșenii vor începe se- juca meciul cu Hapoel Prima mutare: trei jucători aduși de la Pandurii 2017. Campionatul trecut a evoluat în 29 de meciuri, iar rie amicalelor săptămâna Haifa, fostă campioană a în acesta a prins tot 29 de jocuri, toate ca titular, în care a aceasta, miercuri, 3 iu- Israelului și actuala echi- Prima mutare a managerului Dică a fost aducerea a trei marcat și un gol. Robert Dănescu e originar tot din Târgu lie, când vor întâlni pe pă a lui Gabi Tamaș. Pe fotbaliști de la Pandurii Târgu Jiu, echipă care a evoluat în Jiu și în acest sezon a debutat la prima echipă a clubului Fotbal Club Star Sport 24 iulie este programat sezonul recent încheiat în liga secundă. FC Argeș i-a luat, Pandurii. Fundașul de 18 ani a fost utilizat de antrenorul Argeș SA, campioana amicalul cu Metaloglo- așadar, pe Denis Brânzan (22 de ani), capitanul echipei Adrian Bogoi în 15 meciuri, doar în cinci dintre ele înce- Seriei Centru 2 a Ligii a bus, iar pe 27 iulie, cel Pandurii în sezonul trecut, pe Robert Dănescu (18 ani) și pând ca titular. Andrei Blejdea s-a născut la București și, în V-a, pentru ca joi seara, cu Pandurii Tg Jiu. pe Andrei Blejdea (22 de ani). Ultimul dintre ei și-a încercat ciuda vârstei, are deja mai multe experienţe în străinătate, în nocturnă, să dispu- M.I. norocul și în afară, trecând pe la FC Wil (Elveția), Domza- iar în România a jucat prima dată la Academica Clinceni, le și Kranj (Slovenia), dar și pe la Eintracht Braunschweig în 23 de meciuri, ediţia trecută de Liga 2. În vara trecută a Dacă toată lumea își face bloc pe unde vrea în 2 (Germania). Mai trebuie spus că Denis Brânzan este un ajuns la Pandurii Târgu Jiu, pentru care a evoluat în 34 de Pitești, de ce să nu fi u și eu în trend și să fac ușor fundaș originar din Târgu Jiu. A jucat la echipa gorjeană meciuri, în 19 ca titular, și unde a înscris 8 goluri. niște bani în plus? Oricum, promit că voi vopsi blocul inclusiv la ultima prezenţă a ei în Liga 1, în sezonul 2016- în culorile FC Argeș, ca să se vadă că sunt atașat de fotbalul local. Vlad Motroc - nepotul lui Constantin Olteanu, campion cu FC Argeș în sezonul 1971-1972 FC Argeș a reușit să obțină și semnătura unuia dintre cei mai doriți fundași de mare perspectivă ai României. Câștigător al Cupei României U19 cu Dinamo București, Vlad Motroc (20 de ani) și-a pus semnătura pe un contract valabil pentru următoarele două sezoane cu FC Argeș. Crescut de Dinamo București, club cu care și-a trecut în palmares Cupa României U19 în vara trecută, Motroc a evoluat în precedenta ediție de campionat pentru Daco-Getica București, formație din Liga a II-a. Tânărul fundaș a îmbrăcat tricoul echipei din Colentina în 33 de partide, reușind să marcheze un gol. Vlad Motroc se trage dintr-o familie care are fotbalul în sânge. Este fi ul lui Florin Motroc, fost mijlocaș al Rapidului, dar și nepotul lui Ion Motroc, fost campion cu Rapid în 1967 și Constantin Ol- teanu, campion cu FC Argeș în sezonul 1971-1972. Vlad Mo- troc este născut pe 20 ianuarie 1999, măsoară 1,87 m înălțime, Portar de la naționala evoluează ca fundaș central și este cotat la 200.000 euro, potri- Nicolae Dică, un antrenor pe cale de tineret a Republicii vit transfermarkt.com. să se specializeze și în afaceri imobiliare. Moldova Nicolae Mușat, un fotbalist cu sute de meciuri Dică l-a adus la FC Argeș în Liga I și Liga II și pe portarul Sebastian Iu- Conducerea FC Argeș a ajuns la un acord pentru următoa- Zvonul săptămânii! lian Agachi (18 ani), jucător rele două sezoane și cu Nicolae Constantin Mușat, fotbalist Așa cum se știe, echipa de fotbal a Piteștiului, și anu- care a fost împrumutat de care în precedenta ediție de campionat a evoluat la Daco-Ge- me noua structură, va avea un buget de circa un mili- la FC Viitorul. În sezonul tica București, echipă pentru care a bifat 23 de partide, în- on de euro, ceea ce de departe demonstrează interesul trecut, Agachi a jucat la FC scriind două goluri. Fotbalistul născut pe 4 decembrie 1986, cât mai mare din partea autorităților locale pentru Aninoasa, în Liga a 3-a. Se- în București, măsoară 1,77 m înălțime și evoluează pe ban- fotbal. În acest context, din câte se pare, sportul care bastian Iulian Agachi este da stângă, atât ca fundaș, cât și ca mijlocaș. Mușat și-a făcut va avea cel mai mult de suferit va fi baschetul, cel care internațional de tineret al junioratul la Dinamo, iar în 2005 a fost cooptat în lotul lui până acum a înghițit cei mai mulți bani de la bugetul Republicii Moldova, jucând Dinamo 2, unde a devenit rapid titular. În 2007 a făcut pa- local. până acum la U18 și U19. sul la echipa mare, debutând în Liga I chiar în eternul derby, Fotbalistul este născut pe 25 împotriva Stelei, meci câștigat de Dinamo cu 4-2 în Ghencea. septembrie 2000, în Repu- În 2008 a fost împrumutat de Dinamo la CS Otopeni, echipă blica Moldova, iar în sezonul proaspăt promovată în prima ligă, apoi la U Cluj, formație UNGHIURI DE VEDERE trecut a evoluat sub formă din Liga a II-a preluată în vara lui 2009 de fostul acționar de împrumut la FC Pucioa- dinamovist Florian Walter. A reușit promovarea în Liga I cu sa, formaţie care activează în ardelenii, după care a revenit din nou la Dinamo, dar pentru Liga a III-a. Agachi aparţine puțin timp, fi ind din nou împrumutat la Unirea Urziceni, ală- de Viitorul Constanţa și a turi de Cristi Bălgrădean. După doar șase luni a plecat de la fost împrumutat pentru un Urziceni în Azerbaidjan, la Khazar Lankaran, echipă pregătită sezon la Pitești. Sebastian este pe atunci de . În cariera sa, Mușat a mai evoluat un portar cu talie, având 182 la FC Vaslui, Concordia Chiajna și FC Botoșani. În Liga I a cm înălţime. Noua achiziţie bifat 164 meciuri, marcând 6 goluri, iar în Liga 2 a jucat 109 a grupării din Trivale este un meciuri, reușind să înscrie 9 goluri. jucător de mare perspectivă, puștiul cochetând deja cu lo- Un fundaș de perspectivă, în vârstă de doar 19 ani turile naţionale ale Republicii Moldova. În 2017, Sebastian FC Argeș a ajuns la un acord pentru următoarele trei sezoane a bifat 3 selecţii la Naţionala cu David Angelo Cocian. Fotbalistul în vârstă de 19 ani este Moldovei Under 18 și 2 par- mijlocaș central, iar în sezonul recent încheiat a evoluat în Liga ALT NUME! Înfi inţarea Asociaţiei ”Club Sportiv tide la Naţionala Moldovei a III-a, la Unirea Tușnad. Cocian poate evolua și ca atacant, Campionii Fotbal Club Argeș”, structură sportivă Under 19. Agachi poate deve- iar în sezonul 2016-2017 a jucat în liga a doua la Olimpia Satu de drept privat, este primul pas făcut de autorităţi- ni om de bază în echipa lui Mare. În eșalonul secund a bifat 4 partide, reușind să înscrie le locale pentru ca echipa de fotbal a Piteștiului să Nicolae Dică, având în vede- un gol. Aducerea lui David Angelo Cocian este benefi că, în- poată avea drept de promovare la sfârșitul sezonului re că în noul sezon competi- trucât din sezonul viitor cluburile de liga a doua sunt obligate viitor. În ultimele două sezoane FC Argeș nu a avut ţional echipele de liga a doua de FRF să aibă în teren doi jucători sub 20 de ani și nu trei acest drept, întrucât clubul fanion al judeţului era sunt obligate de regulament sub 21 de ani, cum era până acum. Pentru a îndeplini această de drept public, iar regulamentele FIFA și UEFA să folosească încă din primul cerinţă obligatorie, formaţiile din eșalonul secund caută să-și interzic acest lucru. Iată, așadar, că vorbim despre minut doi jucători sub 20 de completeze loturile cu 5-6 fotbaliști sub vârstă. De cele mai un cu totul și cu totul alt nume decât cel de ”Fotbal ani, născuţi după 1 ianuarie multe ori, valoarea și calitatea acestora au făcut diferenţa pe Club Argeș”. 2000. durata sezonului. Marius Ionel Nr. 1301 (3 - 9 iulie 2019) Jurnal de Argeş - pag 14

LECŢIA DE DREPT ÎNCHIRIERI LIVRĂRI Soluţionarea litigiilor pe calea arbitrajului blice) pot conveni să soluționeze Procedura arbitrală ia sfârșit pe calea arbitrajului litigiile pa- prin pronunţarea unei hotărâri, trimoniale dintre ele, în afară de denumite sentinţă arbitrală, care acelea care privesc drepturi asupra este defi nitivă și obligatorie și are cărora legea nu permite a se face efectele unei hotărâri judecătorești, tranzacție (cele care privesc sta- deci constituie titlu executoriu și se rea civilă, capacitatea persoanelor, execută silit prin intermediul exe- dezbaterea succesorală, relațiile de cutorului judecătoresc. familie). Sentinţa arbitrală poate fi desfi in- Spre deosebire de instanţele de ţată numai prin acţiune în anulare, judecată de drept comun, tribuna- care se judecă la Curtea de Apel în lul arbitral se formează, în confor- circumscripția căreia s-a desfășurat Arbitrajul este o jurisdicție alter- mitate cu voinţa părţilor, dintr-un arbitrajul. nativă, având caracter privat, și are arbitru unic sau dintr-un număr Tribunalul arbitral soluționează ca element central convenţia arbi- impar de arbitri (trei, de regulă) litigiile dintre părți rapid, într-un trală, cunoscută și sub denumirea pentru fi ecare litigiu în parte. termen considerabil mai scurt de ”clauză compromisorie” sau În cadrul instituțiilor de arbitaj decât durata de timp în care se ”compromis”, adică acordul părţi- sunt înscriși pe lista arbitrilor pe soluționează cauzele la instanțele lor, exprimat, sub sancţiunea nuli- care îi puteți nominaliza să facă de judecată, adică în termen de 6 tăţii, în formă scrisă, de a supune parte din completul de judecată luni calculate de la data constitu- spre soluţionare instanţelor arbitra- arbitrală persoane de renume, cu irii tribunalului arbitral și până le unele sau toate litigiile dintre ele, pregătire juridică temeinică, aleși la pronunțarea hotărârii și doar decurgând dintr-un raport juridic dintre avocați, consilieri juridici excepțional, pentru motive temei- determinat. sau chiar foști judecători, iar pro- nice, termenul poate fi prelungit cu Este știut faptul că instanţe jude- cedura arbitrală este asemănătoare, încă 3 luni. cătorești au competență materială în cea mai mare parte, cu regulile Inclusiv termenele de judecată de ordine publică, cu o singură de procedură civilă. sunt termene scurte, iar cheltuieli- excepţie, și anume trecerea litigiu- În procedura arbitrajului, părțile le reprezentând taxe arbitrale sunt lui respectiv de la justiţia statală pot propune să fi e administrate mai mici decât taxele de timbru realizată de puterea judecătoreas- toate mijloacele de probă prevăzu- judiciar, iar plata lor poate fi eșalo- că în competenţa justiţiei private, te de Codul de Procedură Civilă: nată în două tranșe. organizate legal sub forma arbitra- înscrisuri, martori, prezumții, in- La nivelul județului Argeș este jului privat – instituţionalizat sau terogatoriu, expertize, cercetarea la organizată și funcționează Curtea ad-hoc. fața locului etc. și se pot prezenta de Arbitraj de pe lângă Camera de Persoanele care au capacitatea personal, dar pot fi și asistate de Comerț și Industrie Argeș. deplină de exercițiu a drepturilor avocați aleși. (exceptând statul și autorităţile pu- Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept Militar muscelean, premiat după o misiune de salvare în Afganistan Recent, la sediul Statului Major acestea s-a afl at și un militar mus- al Forţelor Terestre ale Armatei celean. Române s-a desfășurat festivitatea de premiere a competiţiei „Omul Eroul muscelean a evitat cu Anului”, prin care s-a urmărit, pe mașina pe care o conducea de o parte, recompensarea valori- impactul exploziei lor profesionale ale personalului militar și civil din Forţele Terestre Astfel, la secţiunea „Soldatul uni- Române din anul anterior și, pe de versal”, premiul i-a revenit plutoni- alta, creșterea nivelului de perfor- erului major Mugurel Toma, din manţă a personalului într-un cadru Batalionul 30 Vânători de Munte de competitivitate internă, pentru „Dragoslavele” Câmpulung. „În anul în curs. Inaugurată în Armata perioada februarie – august 2018, României începând cu anul 2010, militarul a fost încadrat ajutor la ediţia din acest an a concursului comandant de grupă în unitatea să îndepărteze mașina în momen- au fost înscriși, în urma propune- dislocată în teatrul de operaţii din tul exploziei, fapt care a condus la rilor transmise de reprezentanţi ai Afganistan. La data de 17 martie, salvarea vieţilor camarazilor din structurilor Forţelor Terestre Ro- în tipul unei misiuni de patrulare, echipajul său. Răniţi ușor pe tim- mâne, aproximativ 100 de militari mașina de luptă pe care o conducea pul incidentului, colegii din echi- cu o prestaţie profesională impeca- a fost atacată de către insurgenţi cu pajul său și-au continuat misiunea, bilă de-a lungul anului 2018. Un un vehicul încărcat cu explozibil. alături de batalion”, se specifi că în juriu constituit din cinci membri Prin prezenţa de spirit a subofi ţe- motivaţia acordării premiului. a făcut selecţia și doar nouă cadre rului, bazată pe experienţă, pregă- Cătălin Ion Butoiu militare au fost premiate. Printre tire militară și vigilenţă, a reușit CENTRUL CULTURAL PITEȘTI ORGANIZEAZĂ URMĂTOARELE CURSURI

 Curs de canto popular. Coordonator:  Curs de actorie, orele 17.00 prof. de canto popular - 20.00. Coordonator: artistul Valentin Grigorescu, corepetitor Robert Chelmuș. (Casa Cărții, Victor Buștean, orele 15.00 - 17.00 Mezanin II ) (marți, miercuri și (Sala Simpozion II/ Mezanin II); vineri) (marți, miercuri, joi, vineri)  Curs de șah, orele 16.00-20.00.  Curs de chitară, orele 10.00 - 16.00. Coordonator: Coordonator: dr. Ovidiu Stancu cantautorul Tiberiu (Sala Pictură); (marți și vineri) Hărăguș, coordonatorul Grupului Folk  Curs, de șah orele 16.00-20.00. „P620” (Sala Folk) (luni-vineri) Coordonator: instructor Mihail  Curs de dans sportiv Informaţii și înscrieri la sediul Șerban (Sala Pictură); (joi) și de societate, orele 16.30 - 20.00.  Curs de dans popular Coordonator: coregraf Alfred Schieb Centrului Cultural Pitești, - (Sala Coregrafi e I) (luni-vineri) Str. Craiovei nr.2, Bl,G1, Ansamblul Folcloric de Copii Casa Cărţii, tel. 0248/219976 Zavaidoc, orele 18.00 – 20.00.  Curs de balet și gimnastică Coordonatoare: instructor aerobică, orele 16.00 - 18.00. Antrenor: Violeta Dincă și instructor Rodica instructor Nicoleta Andrei Oprican (Sala Coregrafi e I); (joi) (Sala Coregrafi e II) (marți și joi)  Curs de arte marțiale, orele  Curs de limba engleză și pian 9.00-17.00. Coordonator: antre- „Engleza pe portativ”, orele 12.00 - Coordonator: nor Tiberiu Tănase (Sala Coregra- 16.00. prof. Ilzi Sora fi e I); (sâmbătă și duminică) (Sala Ars Nova) (joi)  Curs de go, orele 18.00-19.00.  Curs de inițiere în pictură, orele: Coordonator: Coordonator: Bogdan Fiștoiu 17.00 - 19.00. prof. (Sala Simpozion); (miercuri) Elena Zavulovici (Sala Pictură) (luni)

Nr. 1301 (3 - 9 iulie 2019) Jurnal de Argeş - pag 15

Subansamble Auto S.A., producator de repere auto LECŢIA DE ISTORIE DANA CROITORU, REPREZENTANT din plastic și spume poliuretanice, cu sediul în MAGAZIN NATURIST REPUBLICII, Pitesti, str. G. Cosbuc nr. 59 (lângă fosta Textila) VĂ RECOMANDĂ ANGAJEAZĂ: POTENT MECANIC DE INTRETINERE ELECTRICIAN PLUS ELECTROMECANIC SCULERI MATRITERI O tentativă de - stimulează rapid impulsul sexual - intensifi că şi prelungeşte plăcerea Oferta (bonusuri, benefi cii): falsifi care a istoriei sexuală Salariul de baza + spor vechime; La 30 august 1877, trupele ruso-române de la Plevna, Tichete de masa pentru fi ecare zi lucrata de 15 lei; afl ate sub comanda domnitorului român Carol I, au - erecţii ferme şi de lungă durată Prime de vacanta, Craciun si Paste; dat un ultim asalt sistemului de redute ce formau o - combate stresul, oboseala fi zică şi Plata orelor de noapte cu un spor de 25% la salariu; centură aproape inexpugnabilă în jurul Plevnei. Cuce- Plata dubla a orelor suplimentare + bonus; rirea însemna pentru ruși înlăturarea ultimului obsta- psihică Program de 8 ore /zi pe 3 schimburi de lucru; col ce le stătea în cale în drumul spre Constantinopol. Instruire la locul de munca; Turcii se apărau însă cu o îndârjire ieșită din comun. NU ARE EFECTE SECUNDARE Oportunitati de dezvoltare profesionala. Comandantul lor, generalul Osman, era un ofi ţer re- numit, admirat și temut chiar și de adversari, atât pen- ȘI NU CREEAZĂ DEPENDENŢĂ! Persoanele interesate sunt rugate sa depuna un CV tru excelenta sa pregătire militară, cât și pentru curajul Acest produs îl găsiţi la la sediul nostru sau sa il trimita pe email la adresa și demnitatea de care dădea dovadă. De altfel, atunci când, nemaiputând rezista asediului care dura de mai MAGAZIN NATURIST REPUBLICII NR. 138 [email protected]. bine de două luni, a încercat, fără succes, să iasă din (ÎNTRE FINANŢELE PUBLICE ȘI ELECTRICA). Relatii suplimentare la telefon 0248/ 282200. încercuire. Pentru a se feri de umilinţele la care l-ar Vor fi contactate numai persoanele care corespund ce- fi supus rușii, Osman Pașa s-a predat românilor. Spre TEL. 0745907097 rintelor postului! cinstea lor, deși rușii au făcut mari presiuni pentru a fi predat lor, românii l-au tratat cu toate onorurile care se cuveneau unui mare general, acordându-i azil politic la București până la sfârșitul războiului, neconsiderându- SUPER OFERTĂ! l prizonier. ■ Piteşti, str. Nicolae Bălcescu, bl. L6, sc. F, ap. 2 - 4 Vând spaţiu de birouri Singurul succes de pe toată linia frontului, la 30 au- Tel./fax: 0248.223.594, 0248.610.063. Mobile: 0770.693.788. Site: www.ambramedical.ro. gust, a fost cucerirea redutei Griviţa 1 de către tru- ■ Punct de Lucru, Piteşti, Bdul I. C. Brătianu nr. 20 (Policlinica nr. 2), în PITEŞTI pele române. În rest, asalturile au fost respinse sân- bl. A3, sc. A, parter. Tel. 0348.803.503. E- mail: [email protected] geros. Acest eșec l-a determinat pe domnitorul Carol, zona Gară Sud. comandantul trupelor ruso-române de la Plevna, să VĂ OFERIM ordone trecerea la asediu. Un fapt memorabil, care a MOBILAT, UTILAT supradimensionat succesul de la Griviţa 1, a fost cap- COMPLET - LA CHEIE! turarea de către soldatul Grigore Ion a unui important ÎNGRIJIRI MEDICALE LA DOMICILIU drapel otoman. A doua zi, din raţiuni propagandistice Suprafaţă totală 405,8 mp și poate pentru a mai dilua amăreala insuccesului, sol- (388,77 mp utili) datul Grigore Ion a fost prezentat domnitorului Carol ȘI KINETOTERAPIE DE RECUPERARE! Cel mai bun preţ: 599 €/mp util (nu se I, spre a depune în faţa comandantului suprem dra- Ingrijirile medicale la domiciliu sunt servicii medicale efectuate la domiciliul percepe TVA) pelul otoman ca semn al izbânzii. În zilele următoa- dumneavoastra de care puteti benefi cia, GRATUIT, 3 luni pe an, pentru a va asigura: Relatii la tel. 0722.362171 re, Carol I îl prezenta pe bravul ostaș însuși ţarului Alexandru al II-lea, care prinde cu mâna sa „Crucea  continuarea tratamentului recomandat de medicul curant la iesirea Sfântul Gheorghe” pe pieptul lui Grigore Ion. Ulteri- din spital; or, acesta, însoţit de alţi doi ostași care îl ajutaseră să  efectuarea tratamentului recomandat de catre medicii specialisti captureze stindardul turcesc, a mers la București pen- din ambulatoriu, inclusiv medicii de familie. tru a fi prezentat M.S. Reginei, toţi fi ind aclamaţi de întreaga capitală. TRATAMENTELE LA DOMICILIU SE POT FACE GRATUIT, daca sunteti asigurati A fost sufi cient ca soldatul Grigore Ion să intre în la Casa de Asigurari de Sanatate Arges (CAS Arges) sau la Casa galeria marilor eroi ai Războiului pentru Indepen- Asigurarilor de Sanatate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Nationale denţă alături de Valter Mărăcineanu, George Șonţu, si Autoritatii Judecatoresti (Casa OPSNAJ). Dimitrie Giurescu, Peneș Curcanul, omniprezenţi în Puteti benefi cia si de alte servicii medicale decat cele decontate de CAS; manualele de istorie. Însă nu în cele după care învață aceste servicii sunt contracost. tinerii de azi, ci în cele din perioada interbelică și chiar Serviciile medicale efectuate de noi la domiciliul dumneavoastra, din timpul comunismului nefast. Cele de azi nu sufl ă Vând 1 ha pădure, Valea un cuvințel despre eroii menționați. Ca să nu supărăm cu sau fara plata, sunt afisate pe site-ul Centrului Medical AMBRA - noii stăpâni. www.ambramedical.ro. Ursului, în spatele Stadionului Numai că, în 1895, după 18 ani, s-a găsit un impos- „Nicolae Dobrin”. tor, pe nume Grigore al Lucăi, cel care a pretins, nici CINE POATE BENEFICIA DE SERVICII MEDICALE EFECTUATE LA mai mult, nici mai puţin, că el este cel care a capturat DOMICILIUL DUMNEAVOASTRA? Tel. 0744383634 drapelul otoman. Mai mult decât atât, era sprijinit în  Persoane cu diverse tipuri  Persoane cu diverse boli cronice afi rmaţia sa de către A.C. Cuza. Acesta a făcut chiar și de plagi (dupa operatii recente, cu sau fara retard mental (demente, o interpelare în Parlament pe această chestiune. escare la persoane boli congenitale etc.) Această întâmplare i-a prilejuit ieșirea la rampă unui imobilizate, plagi infectate,  Persoane imobilizate temporar alt personaj celebru al epocii, despre care am mai scris: ulcere varicoase etc.) sau permanent generalul Alexandru Candiano Popescu. Pe nedrept  Persoane cu pareze, paralizii  Persoane aflate in stadiu terminal omis din galeria marilor eroi ai independenţei, cel care dupa: accidente vasculare de boala a instituit în 1879 celebra „Republică de la Ploiești” a cerebrale (AVC), traumatisme fizice  Persoane aflate in recuperare participat ca ofi ţer voluntar la luptele de la Plevna, co- operate sau nu medicala la domiciliu mandând Batalionul 2 Vânători, din care făcea parte Daca doriti ajutorul nostru medical la domiciliul dumneavoastra, GRATUIT, Casă de vacanţă la Muşăteşti, 4500 și soldatul Grigore Ion și care a reușit să cucerească mp teren, complet mobilată, centrală reduta Griviţa 1. Pentru curajul său nu era conside- solicitati RECOMANDARE MEDICALA PENTRU INGRJIRI LA DOMICILIU de la: rat întreg la minte, dar care mare erou nu dovedește  medicul de familie  medicul specialist din ambulatoriu (cabinete medicale) pe lemne, gazifi care, preţ 68.000 și un grad înalt de nebunie? Într-un memoriu trimis sau de la  medicul curant la externarea din spital. VA ASTEPTAM! euro. Tel. +40744.930.711. Parlamentului, excepțional document istoric, în care îl înfi erează pe impostorul Grigore al Lucăi, Candiano Popescu scria: „Trei asalturi am dat redutei în acea zi. - de sarcină - morfologie fetală 3D şi 4D, cu înreg- La cel dintâi atac am înaintat până la marginea șan- CMI Dr. Sivu Nicu istrare pe CD/DVD ţului redutei, dar am fost respinși. La al doilea atac •ELASTOGRAFIA - o nouă metodă am înaintat numai până la 100-150 de metri depăr- Piteşti, Bdul I.C. Brătianu nr. 62 tare de redută și iarăși am fost respinși. La al treilea (în cadrul CDT Brătianu) ecografi că de: atac, către amurgul serii, trupele române, împreună cu - diferenţiere a formaţiunilor benigne de cele ma- două companii din regimentul rus Arhanghel Gorod, ECOGRAFII şi ELASTOGRAFII, ligne la sân, tiroidă şi prostată au luat reduta”. În continuare, Candiano Popescu ne face dezvălu- cu ecografe de înaltă performanţă, clasa premium, - măsurarea gradului de fi broză (înaintarea către iri mai puţin cunoscute din culisele evenimentului: TOSHIBA APLIO XG (neXt Generation), Esaote ciroză) în bolile cronice de fi cat, virale sau nevirale. „…Intrasem în reduta Griviţa, când mă pomenesc cu câţiva soldaţi din al doilea batalion de Vânători că vin My LAB 60 X-V (neXt Vision) •VIDEOCOLONSCOPII la mine și îmi spun că un vânător a luat un steag de •VIDEOGASTROSCOPII la vrăjmaș și că un căpitan de dorobanţi s-a repezit la dânsul să-i răpească steagul. Soldatul s-a împotrivit și Imagini pe www.drsivu.ro; atunci căpitanul l-a lovit cu mânerul săbiei așa de tare •ECOGRAFII www.drsivu.ro/elastografi e.html în piept, încât soldatul a căzut jos, dar tot nu a dat drumul la steag din mâinile sale. Alerg acolo, găsesc - abdominale, genitale •BREATH TEST (test respirator) - pentru diag- un căpitan de dorobanţi, îl întreb cum îl cheamă; abia - endovaginale (la ovare) şi intrarectale (la prostată) nosticul colonului iritabil poate să-mi răspundă, căci limba i se împleticea în gură. El se numea căpitanul Negoescu din Regimentul - artere şi vene (la gât şi membre), cu Doppler color Programări, la tel. 0348/430377, al 16-lea Dorobanţi”. - sân, tiroidă, testicule, părţi moi (muşchi) luni - vineri, între orele 11.00 - 16.00 Prof. dr. Cornel Carp

Nr. 1301 (3 - 9 iulie 2019) Jurnal de Argeş - pag 16 ARGINTEX MICA PUBLICITATE A picat blocul lui Ţâroiu  Vând teren în comuna Poiana spatiu, in mediu urban, cu precadere Lacului, la 20 km de Pitesti, suprafaţă Bucuresti. Telefon 0741/660.412 Încă nu se vor construi 50 de locuinţe soci- 2.800 mp, preţ 3,5 euro/mp. Telefon  Vând şifonier cu două uşi şi ale la Câmpulung, fi indcă a doua încercare a 0741.010.421 alte obiecte de uz casnic. telefon primarului Liviu Ţâroiu de a obţine acceptul  Vând maşină de spălat rufe marca 0729/033.987. cofi nanţării a fost amânată de către Consi- LG (5 kg.), pret 760 lei, Telefon: 0770  Băbana. Caut femeie sau liul Local! Investiţia de peste 20 de milioane 923 113 familie pentru ajutor în gospodărie. de lei care, în urma fi nalizării, ar oferi solici-  Vând ieftin cabină duş şi şifonier Ofer 1500 de lei şi cazare. Tel. tanţilor apartamente de zeci de mii de euro, cu trei uşi demontat (şi alte accesorii). 0740.004.653 este contestată nu doar de opoziţia liberală Tel: 0729/033987  Vand mese de biliard si snooker. de la Câmpulung, ci și de colegi de partid  Vând vin natural, ţuică, bijuterii. Relatii la telefon 0724/020.329 de-ai primarului, fi ind considerată suspectă Relaţii la telefon 0741/621.858,  Inchiriez pe termen lung 700 cel puţin prin prisma valorii.  Pregătesc prăjituri de casă, mp pe platou - manastire Tivale- Pe de altă parte, Primăria Câmpulung de- tradiţionale si vegan, pâine de langa parcul nou. Relatii la telefon ţine sute de apartamente și case, are chiriași casă,toate din produse de bună 0724/020.329 restanţieri și o scădere continuă a presiunii calitate sau la cerere din produse Vând apartament 3 camere -confort cererii de locuinţe, astfel că ridicarea de la Bio. Îngrijesc copii. Relaţii la telefon I, zona Sfânta Vineri, preţul zonei- temelie a unui nou bloc nu constituie o pri- 0787/554.995 telefon 0754/046740 oritate. La Câmpulung sunt zone fără gaze  Vând 9.200 mp teren+anexe în naturale, canalizare și reţea de apă, reţeaua sat Goleşti, oraş Stefăneşti, strada Vând casă şi alte construcţii, de electricitate are probleme, astfel că orien- Râului nr. 91. Relaţii, la telefon 0768/101.320. teren 9.300 mp, 1/2 intravilan, tarea administraţiei locale se face utilizând la Goleşti, Strada Râului nr. 91. direcţii greșite. C.I.B.  Persoana fi zica serioasa, doresc sa ingrijesc o familie de batrini, sau Deschidere 44 metri, asfalt, apă batrana singura, pentru ramanere in curentă. Preţ cu totul: 5 euro/ mp. Telefon: 0768101320. Server şi software de peste 30.000 de lei la UPIT Vând teren intravilan 4.800 mp, Călineşti - Argeş, Vând casă deosebită, Consiliul de Administrație al Universității din pieselor din industriile de automobile și aeronauti- acces apă, curent electric, ultracentral, strada Crinului, Pitești a aprobat achiziționarea unui server (plus că, programul „Dezvoltarea sistemului naţional de stradal, zonă între case. Preţ teren 1300 mp. software și actualizare licențe soft) în valoare de Cercetare-Dezvoltare”, subprogramul „Performanţă negociabil. Tel: 0724605599 Telefon: 0723/322007 30.700 lei din fondurile proiectului „Tehnologii de instituțională”. fabricare inteligente pentru producția avansată a I.M. Vând teren 35.000 mp, drumul 23 Petrochimie, lângă fabrica Vând 5.037 mp teren inta- Envisan, preţ 1 euro/mp. vilan, utilități incluse, preț 2 DOSAR NR. 1058/1259/2008 Tel.: 0752/957700 euro/mp, situat în comuna Debitor: SC CON&EX&PRO SRL, in faliment Suseni, sat Stâmbeni. Rela- Lichidator judiciar: PROLEX IPURL Vând 2.800 mp teren intravilan, ții la telefon 0720/421107, NR. 41/26 iunie 2019 cu toate uilităţile, situat în 0749/853857, comuna Poiana Lacului, la 20 0729/415192. km de Pitesti, preţ negociabil. PUBLICATIE DE VANZARE NR. 41-44/26.06.2019 relaţii la telefon 0741/010.421. Vând teren 1900 mp Subscrisa SC CON &EX&PRO SRL Brosteni, 2019, ora 11, în Pitești, str. I.C. Bratianu nr.10, în Ștefănești, Arges - societate în faliment - prin lichidator judi- bl.B 2, mezanin (UNPIR Arges) pasajul de trecere Caut bonă, pentru Ştefăneşti în zona Primăriei, ciar PROLEX IPURL cu sediul in Pitesti, str. Gh. la Brătara de aur, judetul Arges. (Drumul Morii). Tel.: cu utilitățile la poartă. Sontu, bl. D1, sc.A, ap. 20, Arges, VINDE prin Ofertantii sunt obligati sa depună până la terme- 0726121625, 0723476387. licitatie publică cu strigare potrivit vechiului nul de vânzare o cautiune de 20% (28.561 lei) din Tel: 0766/636790 Cod de procedura civila cu derogarile mentiona- pretul la care a fost evaluat imobilul în contul de te în Regulamentul de vănzare, asa cum a fost lichidare. aprobat de Adunarea Creditorilor în ședinţa Regulamentul de vânzare se găseste în dosarul Vând apartament confort 2 redus, cartier din 20.06.2019, urmatorul bun imobil: nr.1058/1259/2008 pe rolul Tribunalului Speciali- . Suprafata de 10.000 mp teren, din care 2428 zat Arges. Trivale, complex II, 35.000 euro, negociabil. 1mp curti constructii si 7572 mp extravilan, si- Potentialii licitatori pot viziona bunul cu progra- Relaţii la telefon 0744/437.866. tuată în Broșteni, Argeș, nr. cadastral 1061, tarlaua mare prealabilă de cel putin 24 ore, anuntată în 1, parcela 24.Terenul are o lungime de 200 ml si o scris lichidatorului judiciar la fax 0348/404.368 sau lățime de 50 ml la DN Pitesti - Craiova. prin expeditie postală. Publicatia de vânzare a fost publicată la data de Purcăreni-Miceşti, VÂND casă 251 mp cu teren Pretul de pornire al licitatiei este de 63.828 lei, 27.06.2019 3100 mp, 2 bucătării, 4 camere, salon sufragerie, plus TVA pentru pretul aferent terenului intravi- Relatii suplimentare se pot obtine la telefon lan, pret crescator. 0735/156.930. bibliotecă, 2 băi, 2 terase, anexe 150 mp birou, camere, Licitatiile se ţin la datele de 10 iulie 2019, ora 11; LICHIDATOR JUDICIAR, PROLEX IPURL garaj. Relaţii la telefon: 0770 630 824, 0723 410 612 17 iulie 2019, ora 11; 24 iulie 2019, ora 11; 31 iulie

Angajez constructori cu sau fară CENTRUL CULTURAL PITEȘTI Caut asistentă cu specialitate în medicină califi care, salariu atractiv. dentară, cu experienţă, cunoscătoare de limba engleză, Relaţii la telefon nr. 0753/027253. ÎNCHIRIAZĂ nivel mediu, pentru post în Anglia. Relatii la [email protected]. Rog seriozitate. SC TERRA CONSTRUCT LAND SRL TEMPORAR SPAȚII angajeaza, in conditii avantajoase: ÎN COMPLEXUL FIRMĂ AUTORIZATĂ Intermediere  SOFERI BASCULANTE 8X4 EXPOZIȚIONAL CASA CĂRȚII. montează și execută orice consultanţă instalaţie de gaz şi traduceri emigrare  SOFERI POMPA BETON metan. Revizii instalaţii gaze, DULGHERI ASFALTATORI Relaţii, la tel. 0248/219976 sau la sediul temporară şi   Centrului Cultural Pitești, din Municipiul verificări centrale termice. permanentă Canada Relatii la tel. 0720628551, Pitești, Strada Craiovei nr. 2, Bl. G1, Jud. Argeș. Tel: 0720.792.895 și MARINESCU GHEORGHE 0745.045.339. Tel: 0721.949.376

CMI DR. NECULA MARINELA-PARASCHIVA VÂND GOSPODĂRIE ÎN COMUNA TEIU, JUDEŢUL ARGEȘ, compusă MEDIC PRIMAR GERIATRIE-GERONTOLOGIE din casă renovată, cu 3 dormitoare, bucătărie, baie și hol, 80 de stupi orizontali sănătoși, bucătărie de vară, garaj, Singurul cabinet care încearcă prin serviciile oferite să redea încrederea magazie 4/4, fântână, grădină de 0,90 ha, teren cu peste persoanelor vârsnice, să crească speranţa lor de viaţă și calitatea vieţii. 80 pomi fructiferi. Relaţii la telefon 0748/966007. SERVICII MEDICALE-ACORDATE GRATUIT, Vând apartament VÂND TEREN ARABIL în baza biletului de trimitere de la medicul de familie. 4 camere conf. I dec. P/4 cu EXTRAVILAN, 7.404 MP, toate îmbunătăţirile în Zona în sat Udeni, CONSULTAC ȚII Rolast, Pitesti. Preţ 65.000 comuna Călinești. ECOGRAFIEE GENERALĂ euro. Tel. 0729.103.390, Preț: 2,5 euro/mp., negocia- 0744.380.731 bil, la 150 m de asfalt. EVALUARE GERIATRICĂ TRATAMENTETRA Tel: 0722.651.895 ELECTROCARDIOGRAMELECT Ă Vând plantaţie nuci, 1000 mp, în comuna Călineşti, ADRESA: strada Maior Șonţu, partparterer PROGRAM:PROGRAM: (lângă farmacia Catena din Târgul din Vale). Luni - marţi – joi: 12.00 – 19.00; aproape de barajul Goleşti, la 50 m de ultima casă. Programări la telefon 0248/210.930 Miercuri și vineri: 9.00 - 16.00 Preţ: 3 euro/mp, negociabil. Tel. 0722651895

Nr. 1301 (3 - 9 iulie 2019) Jurnal de Argeş - pag 17 Ion Gârleanu, primarul comunei Bogaţi: „Un neam fără trecut este ca un copac fără rădăcini” Viceprimarul comunei Bogați, Nicolae Călinel, a prezentat mesajul primarului Ion Gîrleanu: „...Intrând pe poarta ci- mitirelor din comuna Bogaţi, putem citi liste de eroi căzuţi pe câmpul de luptă cu onoare, ei participând la toate mo- mentele defi nitorii ale făuririi României „Cultul Eroilor” a omagiat-o pe eroina moderne. Eroii neamului sunt fraţii și părinţii noștri, bunicii și străbunicii, moșii și sergent Elena Chiriţă din Bogaţi strămoșii care au tot plecat la oaste și nu s-au mai întors. Dintotdeauna urmașii i-au venerat și  Reprezentanții Asociației Naționale Cultul Eroilor “Regina Maria” i-au cinstit pe cei căzuţi în luptele pentru Argeș au organizat o excursie de documentare istorică și cinstire a apărarea pământului strămoșesc, a liber- tăţii poporului, a năzuinţelor spre un soldaților căzuți la datorie în septembrie 1944 trai mai bun, pentru bunăstare și fericire prin scuturarea jugului opresor. În perioada 26-28 iunie, la inițiativa Asociației Naționale Cultul Eroilor „Re- Eroii reprezintă trecutul. Un neam fără gina Maria”, Filiala Argeș, a Subfi lialei „Elena Chiriță” din comuna Bogați, trecut este ca un copac fără rădăcini. dar și cu sprijinul autorităților, un grup de elevi, părinți și cadre didactice din Am încercat să aduc un sufl u nou în Bogați a efectuat o excursie tematică de documentare istorică și de cinstire a viaţa bogăţenilor, reușind în acest fel să eroilor din Detașamentul Păuliș. Acțiunea a avut loc în cadrul proiectului „Un stimulez capacitatea de adaptare a cetă- ideal, un crez și o voință”, festivitatea organizată la Păuliș marcând Centena- ţenilor la cultura schimbării. Consider rul Societății Mormintele Eroilor Căzuți în Război. Din delegația de argeșeni, importantă participarea publică la tot ce coordonată de președintele ANCE „Regina Maria”, Ștefan Alexandrescu, au făcut parte urmașele eroinei sergent Elena Chiriță, cunoscută drept „Ecateri- înseamnă acţiuni organizate de autorită- na Teodoroiu de la Argeș”, care au participat la momentele emoționante din ţile locale. care a făcut parte prelevarea de pământ stropit cu sângele eroinei și depune- Sunt mulţumit că am reușit să induc rea într-un sicriu simbolic, ce a fost adus la biserica din Bogați. simţul răspunderii, spiritual, efi cient și tolerant, ca să trezesc setea și nevoia de mai bine. Prin realizările atinse am dus La ceremonie au participat comunei argeșene Bogați, Nicolae Călinel, Preşedintele Ştefan la creșterea calităţii vieţii, la prosperitate autoritățile locale, în frunte cu preotul pensionar Gheorghe Rusu, Ștefan și la o permanentă dorinţă de autodepă- prefectul județului Arad, Florentina Alexandrescu, președintele ANCE «Regi- Alexandrescu de la șire. na Maria»”, județul Argeș, care a subliniat „Cultul Eroilor” a dat citire Dacă am ajuns la o serie de rezultate, Horgea importanţa acestor activități comemorative este pentru că forţa cu care am fost sti- în cadrul unor ample manifestări dedicate actului de autentifi care Iată ce ne-a povestit despre eveniment profe- mulat a fost și este dată de gospodarii Centenarului Societății Mormintele Eroi- Au fost depuse coroane de fl ori din par- comunei, de oameni harnici și înţelepţi sorul Constantin Vărășcanu: „ Am fost acolo lor Căzuți în Război, înfi ințată în anul 1919 pe 26 iunie, chiar de Ziua Drapelului. Am tea Asociației Naționale „Regina Maria”, de care sunt înconjurat și care îmi ali- de Regina Maria”, mai precizează profesorul a Subfi liale Păuliș, din partea Primăriei mentează ambiţia. fost primiți de către primar și directorul școlii, Constantin Vărășcanu. care au ținut alocuțiuni privind semnifi cația Bogați și a Școlii Gimnaziale Păuliș. Comuna Bogați, în frunte cu luptelor Detașamentului Păuliș din 14-20 sep- Elevii școlilor din Bogați A urmat deplasarea la Cimitirul Eroilor autoritățile locale, se mândrește cu eroii tembrie 1944, care au oprit ofensiva trupelor și Păuliș au prezentat un program Radna, eroi căzuți în luptele din septem- ei și îi comemorează în fi ecare an la Înăl- invadatoare germane și maghiare în defi leul brie 1944. Aici s-a ținut o slujbă de po- ţarea Domnului. Mureșului. Primarul comunei Radna, Ioan artistic omagial menire a eroinei sergent Elena Chiriță, În această zi se cinstesc eroii neamului, Turcin, este cel care a deschis ceremonialul, la mormântul căreia participanții s-au căci existenţa lor a culminat cu sacrifi - În cadrul discursurilor a fost subliniată ide- închinat și au aprins lumânări. A ur- anunțând participarea prefectului județului ea că, după 75 de ani de la înmormântarea ciul pentru ţară întocmai ca niște mar- Arad, Florentina Horgea, a col.(rtg.) Viorel mat un moment de mare încărcătură tiri, iar prin ei noţiunea de român a de- Elenei Chiriță, urmașii eroinei și locuitori ai emoțională, când de la mormântul Ele- Popină, președintelui ANCE RM Lipova, comunei Bogați au fost aduși la mormântul venit sinonimă cu cea de «creștin». col.(rtg.) Nicolae Hălbac, ANCE Lugoj. A nei Chiriță a fost luat pământ stropit cu Acest eveniment este organizat, în pri- acesteia. Președintele Alexandrescu a înmâ- sângele eroinei și a fost depus într-un anunțat, de asemenea, delegația ANCE RM nat, cu ocazia acestui eveniment, diplome, mul rând, pentru tinerii și elevii prezenți a județului Argeș, coordonată de președintele sicriu simbolic, spre a fi dus în comuna în număr foarte mare, pentru a nu uita cupe și medalii după cum urmează: prefectu- natală, Bogați - Argeș, la biserică, unde Ștefan Alexandrescu, din care au făcut parte lui Florentina Hogea stampa „Cultul Eroilor” niciodată faptele de vitejie și de jertfă su- redactorul-șef al revistei «Argeș - Cultul Ero- va putea fi vizitat și cinstit, după tradiție, premă făcute de eroii comunei noastre. cu titlul de excelență pentru merite deosebite de localnici. În timpul ceremonialului de ilor», prof. dr. Constantin Vărășcanu, fotore- prin activitatea de cinstire a eroilor neamu- De asemenea, în ziua comemorării porterul Ionel Radu, reprezentanții Subfi lialei depunerea pământului în sicriul simbo- nașterii Elenei Chiriță, Primăria comu- lui românesc și respect față de monumentele lic, președintele ANCE „Regina Maria” Cultul Eroilor «Elena Chiriță» de la Bogați și locurile istorice, primarului Ioan Turcin, nei Bogați organizează anual un simpo- și elevii Cercului Cultul Eroilor «Radu cel Argeș, Ștefan Alexandrescu, a dat citire zion închinat eroinei noastre”. A.C. viceprimarului Viorel Petruța, col.(rtg.) Vio- actului de autentifi care: „Ca semn de Mare» de la Școala gimnazială Bogați, însoțiți rel Popină, președintele ANCE Lipova, col. de președinta cercului, prof. Tanța Cârstea. aleasă prețuire a eroilor căzuți la dato- (rtg.) Nicolae Hălbac ANCE Lugoj, directo- rie, avem deosebita onoare de a certifi ca Requiem Subfi liala «Elena Chiriță» Bogați a fost re- rului Școlii gimnaziale Păuliș, Florin Nicoală, prezentată de Maria Diaconu, Gabriela Cior- prin prezentul act că pământul pe care preoților Daniel Ungur și Gheorghe Rusu. îl însoțește poartă în el însemnele jertfei chină și Florin Ciorchină, precum și urmașii Un scurt istoric al bătăliilor din zona Arad- eroinei serg. Elena Chiriță, respectiv nepoata supreme date spre cinstirea și dăruirea Păuliș din defi leul Mureșului, la care au acestui neam și acestei țări - România”. acesteia, Maria Adriana Chiriță, și strănepoa- participat elevii Școlii Militare de subofi țeri ta Elena Chiriță, elevă în clasa a XI-a, precum „Prin grija și preocuparea principalului Radna, ostașii Regimentului 96 Infante- organizator al acestui proiect, ec. Ștefan și alți cetățeni ai comunei”. rie Caransebeș din Divizionul 61 Artilerie ciat Ceremonialul solemn s-a deschis prin into- Alexandrescu, participanții au benefi grea Craiova care formau gruparea numită de condiții optime de cazare și masă la narea imnului de stat al României, urmat de Detașamentul Păuliș, a fost prezentat de prof. slujba religioasă la monumentul de la Păuliș, Garnizoana Arad și la Sibiu, la întoar- dr. Constantin Vărășcanu, redactor-șef al re- cere. Mulțumim șefului Statului Major în memoria eroilor ale căror nume sunt imor- vistei „Argeș-Cultul Eroilor”. Elevii școlilor talizate pe placa comemorativă a monumentu- al Forțelor Terestre, Ovidiu-Liviu Uifă- gimnaziale Bogați - Argeș și Păuliș -Arad, leanu, precum și domnului general ma- lui dezvelit în 1974. îmbrăcați în costume populare specifi ce zone- „Au urmat alocuțiuni despre semnifi cația ior Ion Chivănescu”, au ținut să adauge lor, au prezentat un program artistic omagial membrii delegației de la Păuliș. evenimentului, susținute de prefectul închinat Eroilor de la Păuliș, punând accent Alina Crângeanu județului Arad, Florentina Horgea, de prima- pe eroina Elena Chiriță. rul de la Radna, Ioan Turcin, viceprimarul Faptele şi camarazii de arme ai eroinei sergent Elena Chiriţă La 5 septembrie 1944, forțele armate hitleristo-horthyste au invadat răniți. Trupurile eroilor au fost așezate în Cimitirul Eroilor de la Rad- România, iar la 11 septembrie au ocupat Aradul, având ca obiectiv na, acolo unde, mai târziu, a fost dusă și eroina Elena Chiriță, sergent cucerirea defi leului Mureșului și înaintarea spre Alba-Iulia. sanitar din Regimentul 96 Infanterie, rănită grav în luptele pentru Eroinei serg. Elena Chiriţă În fața acestei situații dramatice, cei 800 de elevi ai Școlii militare de eliberarea Budapestei. subofi țeri Radna, proveniți din toate județele țării, au fost încadrați În 1965, veteranul Mihai Popescu a început demersurile pentru re- Ți-am aprins o lumânare, în Detașamentul Păuliș, din care mai făceau parte și alte unități: Re- întâlnirea foștilor camarazi de arme la Radna... Prima întâlnire a avut De la înger din privire, gimentul 96 Infanterie Caransebeș (în care o vom întâlni pe Elena loc în 1969, iar următoarea în 1974, când a fost dezvelit Monumentul Cu lumină din iubire Chiriță, sergent sanitar din Suseni-Bogați Argeș) și Divizionul 61 Ar- Eroilor de la Păuliș. După 1989, veteranii s-a întâlnit anual. Și căldură de la soare. tilerie Grea, Craiova. Dintre cei 800 de elevi de odinioară ai Școlii Militare, mai erau în Prin lupte grele, cu un inamic superior numeric și bine înarmat, ele- viață doar 4 la data interviului. Dintre aceștia, doi au luptat alături Ai medalie-n tezaur, vii ostași și ceilalți militari ai Detașamentului Păuliș au stăvilit ofen- de Elena Chiriță: mr.(rtg.) Mihai Popescu, 95 ani, din Mărăcineni, și Eroină legendară, siva germano-maghiară în defi leul Mureșului, iar Divizia Blindată mr.(rtg.) Victor Oltei, 94 de ani, din Boțești, Argeș. Și țărâna milenară Budapesta a fost nevoită să se retragă în Ungaria. Între timp, veteranul Mihai Popescu, avansat la gradul de colonel Se preface-n colb de aur. În Ordinul de Zi nr. 15 din 14 noiembrie 1944, ministrul de Război în retragere, Cetățean de onoare al comunelor Păuliș, Ghioroc și Mă- evidențiază Școala de Subofi țeri de la Radna, care „s-a acoperit de răcineni, „a fost lăsat la vatra eternă a Patriei, pe care a iubit-o și a Unde e Detașamentul? glorie cu ocazia luptelor dintre 14 și 20 septembrie 1944, în regiu- apărat-o până la ultima sufl are”, după cum a scris prof. drd. Constan- Azi mărșăluiești prin stele, nea Păuliș-Ghioroc-Cuvin”. În timpul luptelor, 42 de elevi au făcut tin Vărășcanu, redactorul-șef al Revistei „Cultul Eroilor” a Asociației Stea a visurilor mele - sacrifi ciul suprem, 22 au fost luați prizonieri (2 au reușit să evadeze, Naționale „Cultul Eroilor”, Filiala județeană Argeș, în nr. 11-12 din Luminezi tot fi rmamentul... iar ceilalți au fost împușcați de horthyști în Budapesta), iar 83 au fost 2018. Alina Crângeanu Constantin Vărăşcanu Nr. 1301 (3 - 9 iulie 2019) Jurnal de Argeş - pag 18 Au început lucrările la canalizarea pluvială în Bradu De curând, Dan Stroe, primarul comu- nei Bradu, a anunţat începerea lucrărilor la canalizarea pluvială în localitatea pe care o conduce. ”Au fost demarate lucrările de introduce- re canalizare pluvială pe strada Principală, de la Pasarela DN65B până la fosta moa- ră. Lucrările vor continua cu introducerea canalizării pluviale pe strada Serelor și cu amenajarea de trotuare în aceste zone”, a spus Dan Stroe, primarul localității Bradu. Peste 10.000 de oameni au participat la Zilele Oraşului Mioveni Ediția din acest an a Zilelor Orașului Mioveni, desfășurată în perioada 28- 30 iunie, este una ce cu greu va putea fi uitată de către cei prezenți. Peste 10.000 de oameni au fost prezenți în total la variatele și atractivele mani- festări și concerte organizate în cele De reținut că localnicii îi solicită edilului trei zile. să ia în calcul și alte străzi private momen- M.I. Vineri, 28 iunie, Paula Seling a cântat tan de asemenea facilităţi. acompaniată de Orchestra Filarmonicii din Rm. Vâlcea, sâmbătă, Anna Lesko Iar s-a scumpit și Smiley au umplut până la refuz plato- ul din Centrul Civic și au oferit show-uri apa la Câmpulung incendiare. Societatea prestatoare de servicii de apă Sâmbătă, 29 iunie, centrul civic al și canal de la Câmpulung, Edilul CGA, a orașului s-a dovedit neîncăpător pentru propus în cadrul ședinţei ordinare a Con- publicul prezent la concertele artiștilor siliului Local de luna trecută aprobarea Anna Lesko și Smiley. Înainte de cele modifi cării preţurilor la apă și canalizare. două concerte, pe scenă au evoluat tru- Aleșii locali au acceptat majorarea tarifelor, pele de dans ale Casei de Cultură a Sin- nit la concurs cu ”mașinile personale”. un spectaculos nor multicolor s-a creat astfel că un metru cub de apă a ajuns să dicatelor din Mioveni, elevii de la Clubul Pe patru sau pe trei roți, vehiculele de instantaneu. Participanții s-au colorat la coste 3,60 de lei, iar canalizarea, 3,16 lei. Copiilor Mioveni și cursanții Centrului jucărie au fost turate, atât cât s-a putut, propriu unii pe alții, într-o atmosferă de În total se va plăti, cumulat, 6,76 lei pentru Cultural Mioveni. pentru a parcurge în cel mai scurt timp superdistracție. un metru cub de apă consumat. Propune- Ziua de duminică, 30 iunie, a început traseul dintre Casa de Cultură și Primă- Duminică, 30 iunie, după trei zile de rea nu a fost pe placul opoziţiei liberale din cu un eveniment special, intitulat Cursa rie. Evenimentul a continuat cu un cros la distracție, ediția 2019 a Zilelor Orașului consiliu, care a susţinut că apa de la Câm- Mioveniului, Th e Holy Color, gândită care au concurat peste 500 de participanți. Mioveni s-a încheiat cu un superconcert pulung este mai scumpă chiar decât cea de pentru a recompensa toți participanții La fi nalul cursei, a urmat distracția susținut de Viorica și Ioniță împreună la București. cu benefi ciul mișcării și al distracției mult așteptată, bătaia cu culori, ce a dat cu Taraful de la Clejani, ADDA&Band, Modifi carea preţurilor a fost avizată de nonconformiste în mijlocul și alături de numele evenimentului, ”Th e Holy Co- Cristina Turcu Preda, Ansamblul Plai de Autoritatea Naţională de Reglementare membrii comunității orașului. lor”. Organizatorii au împărțit mii de Dor și o parte dintre micii artiști ai Cen- pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Cursa Mioveniului a fost deschisă de o punguțe cu pudră colorată. În ritmurile trului Cultural Mioveni. Publice. C.I.B. amuzantă întrecere a copiilor, care au ve- nebune ale muzicii, DJ-ul a dat startul și D.G.

Elevii de 10 la Evaluarea naţională, premiaţi de Consiliul Judeţean Sunt frumoși, deștepți, sociabili și, mai ales, știu încă de pe informații despre tot ceea ce acum ce vor să facă în viață. Așa ar putea fi descriși cei 24 de presupune această funcție. Cine EI SUNT MÂNDRIA ARGEŞULUI - ELEVII copii merituoși, elevii de nota 10 ai județului Argeș la Eva- știe, peste câțiva ani, când vor luarea națională, care luni, 1 iulie, s-au întâlnit, la Consiliul DE 10 LA EVALUAREA NAŢIONALĂ: Județean Argeș, cu președintele Dan Manu, vicepreședinții fi oameni realizați profesional,  Andreea Daria Ivașcu - Colegiul Naţional Dinicu Golescu, Simona Brătulescu și Ion Mînzînă și inspectorul școlar general vor alege și acest domeniu poli- Câmpulung; Dumitru Tudosoiu. tico-administrativ și vor ajunge  Miruna Ana Maria Stoica - Colegiul Naţional președinte sau vicepreședinte în “Zinca Golescu”, Pitești; administrația județeană. Întâlnirea a fost programa- arhitectura, fi zica, domeniul IT  Elena Maria Pîrlici - Școala “Adrian Păunescu”, Pitești; “În aceste zile, ei sunt valorile  Alexandra Elena Filip - Școala “Armand Călinescu”, tă încă de săptămâna trecută, sau cercetare. naționale ale Argeșului, ei sunt după afi șarea rezultatelor, când Cu această ocazie, au pri- Curtea de Argeș; mândria județului nostru. Con-  Ștefan Costin Marin - Școala “I.L. Caragiale”, Pitești; președintele Consiliului Județean mit din partea președintelui siliul Județean Argeș îi susține Argeș, Dan Manu, a ținut să îi Dan Manu un mic cadou, o  Bogdan Marian Georgescu - Școala “Ion Pillat”, Pitești; și îi promovează. Întâlnirea de  Dragoș Tiberiu Mihalcea - Școala “Ion Pillat”, Pitești; felicite personal pentru rezultate- legitimație care le permite ac- astăzi nu va fi și ultima. Am sta- le deosebite. Atunci președintele cesul gratuit pentru vizitarea și  Sorana Ioana Ulmeanu - Școala “Ion Pillat”, Pitești; bilit să ne vedem periodic, iar  Ștefan Gabriel Mihalcea - Școala “Mihai Eminescu”, Pitești; i-a contactat telefonic pe toți per- participarea la evenimentele or- acțiunile ce vor fi organizate de formerii cu notă maximă la Eva- ganizate în cadrul instituțiilor  Raluca Gabriela Negrea - Școala “Mihai Eminescu”, Pitești; Consiliul Județean Argeș pentru  Teodora Alexandra Pahonţu - Școala “Mihai Eminescu”, Pitești; luarea națională și le-a transmis de cultură afl ate în subordinea tineri vor avea la bază propu- felicitări, atât lor, cât și părinților Consiliului Județean (spectaco-  Anda Teodora Robea - Școala “Mihai Eminescu”, Pitești; nerile venite din partea lor” - a  Andra Maria Bălălău - Școala “Mircea cel Bătrân”, Curtea de Argeș; și profesorilor, care i-au sprijint le organizate de instituțiile CJ declarat președintele Consiliul pe drumul către această reușită. Argeș, dar și vizitarea muzeelor  Ioana Alexandra Bratu - Școala “Mircea cel Bătrân”, Județean Argeș, Dan Manu. Curtea de Argeș; A fost o întâlnire relaxată, în din Argeș afl ate în administrarea Copiii au fost așteptați și cu cadrul căreia s-a discutat și des- acestor instituții). De asemenea,  Ștefania Mara Ionescu - Școala “Mircea cel Bătrân”, Pitești; surprize dulci și baloane colora-  Horia Filip Rădulescu - Școala “Mircea cel Bătrân”, Pitești; pre opțiunile lor legate de liceul s-a stabilit ca, la începutul lunii te. Cofetăria “Un băiat și o fată” pentru care vor opta. Cu toții se septembrie, Consiliul Județean  Tasia Topliceanu - Școala “Mircea cel Bătrân” Pitești; s-a alăturat demersului Consiliu-  Simona Maria Ene - Școala “Mircea Eliade”, Pitești; vor înscrie în această săptămâ- Argeș să organizeze pentru ei o lui Județean Argeș de a îi recom- nă la liceele de top din județul excursie la cele mai importante  Vlăduţ George Bălănică - Școala “Nae A. Ghica”, Rucăr; pensa pe elevii de 10 la Evaluarea  Daria Elena Toma - Școala Gimnazială “Nicolae Iorga”, Pitești; Argeș. În ceea ce privește cariera obiective turistice din județ. națională, pregătind un specta- pe care o vor urma, cei mai mulți A urmat apoi o vizită în cabi-  Maria Teodora Roșu - Școala “Traian”, Pitești; culos Candy Bar personalizat,  Andrei Marius Blidaru - Școala Beleţi Negrești; dintre ei au spus că doresc să stu- netul președintelui Dan Manu. cu prăjituri delicioase în cele mai dieze medicina, ce-i drept, spre Aici copiii au avut ocazia să stea  Eduard Constantin Neamu - Școala Gimnazială Nr. 2, Pitești; apetisante forme și culori.  Maria Monica Radu - Școala “Ion Pillat”, Pitești. încântarea președintelui Dan la biroul președintelui Consi- de Marian Staicu Manu, medic de profesie, dar și liului Județean Argeș și să afl e Material realizat Nr. 1301 (3 - 9 iulie 2019) Jurnal de Argeş - pag 19 Criza urşilor din Argeş, în vizorul deputatului liberal Dănuţ Bica Dănuț Bica, deputat PNL de argeșean. În acest sens, se știe că Argeș, s-a adresat Grațielei două dintre cele mai cunoscute Gavrilescu, viceprim-minis- monumente din județul Argeș, tru și ministrul Mediului, în legătură cu “criza urșilor în Cetatea Poenari, amplasată pe județul Argeș”. Parlamenta- teritoriul comunei Arefu, și sta- rul argeșean a spus că în ul- tuia Omul de Fier de la Barajul timii ani locuitorii din zonele Vidraru, sunt închise pentru de munte și deal ale județului vizitatori în această perioadă Argeș au ajuns într-o situație din cauza urșilor care se afl ă în limită din cauza urșilor, care zonă. Situația prezentată ante- s-au înmulțit peste măsură și rior poate fi explicată în primul au început să atace gospo- rând prin faptul că s-a ajuns ca dăriile. pe teritoriul județului Argeș să existe, conform unui recensă- mânt făcut în anul 2018, 1020 de urși, de 3,65 ori mai mult Se înmulţesc presiunile decât efectivul optim prevă- zut de legislația în vigoare, care este de 279 de exemplare. Con- asupra Fundaţiei form estimărilor specialiștilor, în prezent în pădurile argeșene se găsesc aproximativ 1200 de Iată ce spune Dănuț Bica: ”Se urși. În acest context, având în „Conservation Carpathia” înregistrează din ce în ce mai vedere cele prezentate anterior și multe astfel de cazuri, afectate ținând cont atât de pericolul la  După ce CCIA Argeş a criticat intenţia de a realiza un parc naţional în Făgăraş, opoziţie până în prezent fi ind comune- care sunt expuse viața și avutul face şi un deputat de Vâlcea le Arefu, Sălătrucu, Nucșoara, oamenilor din zonele afectate, Corbi, Domnești, Brăduleț, cât și de faptul că autoritățile Corbeni, Mușătești, Mălureni, care ar trebui să intervină și să Deputatul PSD Eugen Neaţă a anunţat, săptă- la Fundaţie a fost întocmit și aprobat de Dacian Ci- Albeștii de Muscel, Bughea mâna trecută, în plenul Parlamentului, că va oloș și apoi să-l revoce de îndată!”, a declarat Neaţă. rezolve problema s-au dovedit a cere Guvernului să anuleze Memorandumul de Sus, Bughea de Jos, Dâm- fi total inefi ciente până în acest Revolta acestuia are în spate și cele întâmplate în bovicioara, Rucăr, Aninoasa, semnat de executivul Dacian Cioloș privind ultimul timp în Vâlcea, Brașov, Sibiu și Argeș, acolo moment, revin la întrebările darea în administrare a peste 16.000 de hectare Coșești, dar și municipiul Cur- mele pe aceeași temă înregis- din Munții României către Fundaţia „Conserva- unde Fundaţia „Conservation Carpathia” a organi- tea de Argeș și orașul Mioveni. zat dezbateri publice pe marginea întocmirii unor trate la Camera Deputaților cu tion Carpathia”. Parlamentarul vâlcean susţine Deosebit de îngrijorător este nr. 1149/19.06.2017 și cu nr. că pe 6 iulie se va duce în Munţii Făgăraș, la planuri de management ale zonelor primite în ad- faptul că, pe lângă pagubele Bâlea Cascadă, pentru a arbora drapelul Româ- ministrare de la Guvernul Cioloș. În unele locali- 1561/26.09.2017 și vă solicit să aduse avutului localnicilor (zeci dispuneți de urgență toate măsu- niei. tăţi, oamenii s-au opus totalmente ideii ca Masivul de animale și pasări omorâte, Făgăraș să devină zonă protejată ca parc naţional, rile necesare pentru remedierea stupine, grădini și garduri dis- situației. De asemenea, vă rog să- Demersul lui Neaţă vine la puţin timp după ce considerând că vor avea de pierdut prin restricţiile truse), urșii au început să atace și Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Argeș ulterior impuse. Ei susţin că, așa cum munţii au fost mi comunicați dacă a fost elabo- oamenii, doi bărbați fi ind răniți rat și aprobat un program adec- a criticat ideea transformării Făgărașului în parc na- păstraţi și protejaţi până acum, așa vor fi și de aici grav în ultimele două luni în pă- ţional, opinia CCIA Argeș fi ind publicată în „Jur- înainte, fără să fi e declaraţi ca fi ind parte dintr-un vat de acțiuni în această speță, durile din apropierea localităților în ce constă acesta, care este în nalul de Argeș”. Deși acest lucru a fost făcut public parc naţional. Albeștii de Muscel și Curtea de de mai mult timp, demersurile opozante intenţiei prezent stadiul său de aplicare Argeș ca urmare a unor astfel de și care sunt termenele prevăzute celor de la Fundaţia „Conservation Carpathia” s-au Fundaţia „Conservation Carpathia” a primit în evenimente. înmulţit recent, dovadă și poziţia adoptată de de- custodie o suprafaţă de 13.213 hectare de zonă pentru implementarea măsurilor În plus, această situație afec- propuse”. putatul PSD de Vâlcea. Neaţă susţine că Fundaţia forestieră, care constituie Situl Natura 2000 Râul tează în mod negativ și turismul nu are intenţia de a proteja natura, ci are planuri Târgului – Argeșel – Râușor, pentru aceasta imple- M.I. patrimoniale. Deputatul spune chiar că, dacă pla- mentând deja un proiect de întocmire a Planului de nurile FCC vor fi duse la capăt, s-ar putea închide management. Doar că situl a fost preluat în 2018 de Transfăgărășanul. Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, „În calitatea pe care o am, de deputat în Parlamen- prin adoptarea de către Guvern a unei ordonanţe în tul României, reprezentant al poporului în forul legătură cu care a fost sesizată Curtea Constituţio- legislativ al statului, cer Guvernului României să nală a României. analizeze modul prin care Memorandumul privitor Material realizat de Cătălin Ion Butoiu

PNŢCD Argeş, în top ca Cărţi de la Calinic pentru venituri şi ambasadorul Palestinei cheltuieli În acest weekend, la București a avut loc reuniunea cu tema Un control al Autorităţii „Dialog intercultural și interreli- Tel.: 0248/22.23.22 Electorale Permanente la gios: Palestina, Țara Sfântă”, or- PNŢCD Argeș a evidenţiat ganizat de Centrul Cultural Pa- faptul că organizaţia con- lestinian „Mahmoud Darwish”. dusă de Gheorghe Dinescu Înaltpreasfi nțitul părinte arhiepi- este una de frunte în ţară, scop Teodosie, arhiepiscopul Patri-  C&G cel puţin dacă se pune pro- arhiei de Ierusalim, a fost prezent la JURNAL DE ARGES blema banilor. Verifi carea a eveniment și a întărit legătura spiri- vizat perioada 2015-2017. Redactor-şef - Gabriel Grigore tuală și culturală dintre România și [email protected] În anul 2015, ţărăniștii Palestina printr-un mesaj de mare argeșeni au acumulat 6.477 Manager - Cristian Vasile profunzime. Redactor-şef adjunct: Denis Grigorescu lei din cotizaţii și 2.529 lei În cadrul întrevederii au fost din donaţii, un total de Senior editor: prof. dr. Cornel Carp, menţionate problemele pe care le avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept 9.006 lei. Alte venituri nu întâmpină creștinii și musulmanii au fost, dar, dacă le luăm Redacţia: Marius Ionel, Cornel Drăghici, în zona Orientului Mijlociu, din Florin Silvestru, Alina Crângeanu, Izabela Moiceanu, în considerare pe cele din cauza confl ictelor militare, ceea ce Cătălin Ion Butoiu, Mari Tudor, Cristina Stancu donaţii, PNŢCD Argeș s-a a condus la emigrarea acestora în Corectură: Corina Grigore afl at pe locul trei la nivel diferite părţi ale lumii. Grafi că: Bogdan Pintilie naţional, după organizaţii- De asemenea, Înaltpreasfi nţitul Teodosie, patriarhul Ierusalimului, DTP şi procesare imagine: Cristian Radu le de la sectorul 3 București Părinte Arhiepiscop Teodosie a a fost prezent la dialogul interreligios Director economic: Claudia Sima și Timiș. exprimat bucuria numărului mare de la București Director vânzări: Cristian Lincan Apoi, în 2016 veniturile de pelerini din România care vi- au fost de 8.258 lei, doar Adresa redacţiei: Piteşti, B-dul Republicii, bl. G1, Casa Cărţii, mezanin I, OP 1- CP 181. zitează locurile sfi nte și care sunt Tel: 0248.221774, Fax Contabilitate: 0248.223271 din cotizaţii, iar în 2017, primiţi cu ospitalitate de Patriar- mai multe cărți din partea Arhie- e-mail: [email protected] 10.540 lei, tot din cotiza- hia Ierusalimului. Evenimentul a Nr. de înregistrare OSIM: M/00491 ISSN 1582 - 9138 ţii, locul secund pe ţară piscopului Calinic Argeșeanul. În Tipărit la tipografi a Editurii Paralela 45 reunit înalți diplomați, jurnaliști, cadrul evenimentului s-a lansat după PNŢCD sector 3. În reprezentați ai clerului și scriitori. Editat de SC JURNAL C&G SRL privinţa cheltuielilor, fi li- cartea „Palestina și palestinienii” Din partea Patriarhiei Române - ghid turistic complet pentru pele- “Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, ala argeșeană a PNŢCD au fost prezenți Preasfi nțitul Iero- prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt a avut, de asemenea, un rini. Cartea este o lucrare complexă inviolabile. Cenzura de orice fel este interzisă.” nim, episcop-vicar patriarhal, și de cercetare, nu un simplu ghid de (CONSTITUŢIA ROMÂNIEI - ARTICOLUL 30) nivel bun pe ţară, între 37 Preasfi nțitul Timotei, episcop vicar de organizaţii evidenţiate, călătorie. De asemenea, s-a lansat Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului aparţine autorului, conform al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Din și invitația pentru luna noiembrie Contractului de drepturi de autor, care face parte din Contractul individual de muncă. sumele fi ind următoare- cadrul Arhiepiscopiei Argeșului a le: 8.122,73 lei în 2015, la Festivalul Internațional de Film fost prezent cucernicul presbiter Palestinian. Textele cu tentă umoristică ce însoţesc fotografi ile şi caricaturile din acest ziar 10.875 în 2016 și 11.591,64 Vintilă Remus Rafael, care a ofe- vor fi considerate pamfl ete C.I.B. A.C. lei în 2017. rit ambasadorului Fuad Kokaly Responsabil de număr: Denis Grigorescu Nr. 1301 (3 - 9 iulie 2019) Jurnal de Argeş - pag 20 Binecuvântează, Doamne, acest paraclis al preoților divorțați! Are termopane, aer condiționat și, după cum m-a asigurat Caliopie, și un pat matrimonial pentru Primul festival de muzică penitență... folk din Argeş are loc la Budeasa între 5 şi 7 iulie În perioada 5-7 iulie 2019, la Budeasa va organizat de aceeași echipă care face și Sto- avea loc primul festival de muzică folk din nebird la Corbi, cel mai mare festival rock Argeș. Festivalul FOLK IN se va desfășura din mediul rural din România, împreună în perioada 5-7 iulie pe plaja lacului Bu- cu Primăria Budeasa. deasa, la ieșirea din Pitești către Curtea de Biletele pot fi cumpărate pe: https://am- Argeș. FOLK IN este despre oameni faini, bilet.ro/tc-events/folk-in-festival-budea- iubitori de frumos, natură, libertate, uniți sa-2019/ de pasiunea pentru muzica folk. Iar lista Abonamentul Presale poate fi achiziționat celor care vor concerta include legende ale până pe 4 iulie inclusiv și costă 50 lei, iar muzicii folk. Vineri, 5 iulie, vor cânta: Mir- după aceea prețul unui abonament va fi de cea Vintilă, Dinu Olărașu, Eugen Avram și 60 lei. Copiii cu vârsta până în 12 ani, in- Titus Constantin. Sâmbătă, 6 iulie, line- clusiv, au acces gratuit – cu însoțitor pose- up-ul va fi compus din Mihai Mărgineanu, sor de abonament valabil. Emeric Imre (foto), Andrei Păunescu, Zoia Denis Grigorescu Alecu și Cristi Dumitrașcu. Festivalul este

ÎPS Calinic, copleșit de numărul tot mai mare al preoților argeșeni care se despart de neveste pentru amante. LA MULŢI ANI!

Unsprezece personalități argeșene își serbează ziua de naștere în săptămâna 3-9 iulie 2019. Primii sărbătoriți, pe 3 iulie, sunt Florentina Grigoraș, manager la Andralex Project Company și Nicolae Oprea, președintele Uniunii Scriitorilor, fi liala Argeș. Pe 4 iulie va primi felicitările cuvenite preotul Constantin Onu, iar pe 5 iulie va sărbători profesorul Nicolae Mitulescu. Pe 6 iulie avem cinci sărbătoriți, pe jurnalista Cris- tina Munteanu, pe Dan Manu, președintele Consiliului Județean Argeș, pe Sonia Constantinescu, șef serviciu în cadrul Prefecturii Argeș, pe regizoarea Catrinel Dănăiaţă și pe Cornelia Fota de la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș. Pe 7 iulie va închina o cupă de șampanie Andreea Mihai, redactor-șef la Curier TV, și pe 8 iulie va da de băut rectorul Ovidiu Puiu de la Universitatea ”Constantin Brâncovea- nu”. Tuturor sărbătoriților ”Jurnalul de Argeș” le urează La Mulțiu Ani!

Flori Grigoraș Dan Manu Ovidiu Puiu

Colega, ia-ți soțul și puii, că s-a băgat marfă la containerele de la barajul Vidraru! Vor turiștii un selfi e cu noi...

Vă reamintim că potrivit legii 258/2013 (modificată și completată cu O.U.G. 155/2001), proprietarii câinilor de rasă comună sau rasă metiși sunt obligați să îi sterilizeze. Sancţiunile pentru cei care nu-și sterilizează câinii și pisicile sunt între 5.000 și 10.000 lei. Urșii, mai numeroși ca turiștii, pe Transfăgărășan.

Nr. 1301 (3 - 9 iulie 2019)