ARADHOTARUL - 1936. ANUL III. APRILIE - MAI No. 4-5. Revistă literară şi culturală

Marcel Olinescu Cuvinte pentru un drum nou Al. Negură ...... Rugă păgână (versuri) Ed I. Găvănescu Un studiu inedit a lui Vasile Goldiş Gh. Moţiu ... Epigrame George C. Miron Aşteptăm (versuri) Marcel Olinescu Gripă Traian Mager Sigismund Borlea (1827—1883) Pompiliu Puliciu Tâlharul I. V. Racea _ — Proces (versuri) Teodor T. Ţiucra Gheorghe Groza (1899—1930) Gh. Moţiu — - Seară de primăvară (versuri) I. V. Racea _ ...... Toamnă în mahala (versuri) Ştefan ieşanu .... Abisinia sub raportul vieţii sociale M. Dr. Raicu Azi ori mâine (versuri) George C. Miron Mamei (versuri) Ion Vornicu Actualităţi Ion Munteanu „ Epigrame Pan __ — Cronica rimată

C ă r ţ i: Hristo Bofeu: Dreptate şi libertate — (i. blăgăilă); — Pericle Martinescu: Adolescenţii dela Braşov; — Mircea Eliade: Huliganii - I. Peltz; Nopţile drei Mili (liberiu borneas) Eug. Heroveanu: Iaşii, oraşul amintirilor (i. pogana). Reviste: Libertatea, — Piatră de hotar. (i. pag.) Dorul nostru (t. b.) însem nări: Luna cărţii (al negură) Raporturile noastre culturale (o. m.) Comemorare^ junimei Garabet Ibrăileanu (i. pogana). HOTARUL, fondat de către „Ateneul Popular“ este organul de pu­ blicitate al Federaţiei Societăţilor Culturale din Arad. (Astra, Institutul So­ cial Banat-Crişan, Concordia şi Ateneul Popular). Comitetul de redacţie al revistei „Hotarul* este compus din Dnii: Dr. Ciuhandu, Gh., Constantinescu Al.. Crişan Ascaniu, Găvănescu Eduard, Lupaş Octavian, Moţ Gh., Negura Al., Olinescu Marcel, Păun Mihai şi Dr. Radu Cornel. Fiecare număr al „Hotarului11 va fi redactat prin rotaţie de cătrâ un membru al conmitetului. Redactarea acestui număr a fost făcută de cătră Marcel Olinescu.

HOTARUL apare lunar, abonamentul fiind: Pentru autorităţi, instituţii şi întreprinderi comerciale, financiare şi industriale pe an — — — — 200 lei pentru particulari — — 100 lei

. * * *

HOTARUL va apare în 24, 28 şi 32 pagini.

PENTRU DOMNII AUTORI. Manuscrisele nepublicabile nu se păstrează şi nu se înapoiază. Cele admise de comitet vor fi publicate în ordinea primirii. Domnii autori sunt rugaţi a trimite manuscrisele scrise la maşină, pe o singură pagină şi perfect citibile.

Pentru tot ceiace priveşte redacţia: manuscrise, cărţi, reviste, etc. a se adresa: Al. Negură, publicist, Arad şi la Palatul Cultural cu adăugirea: pt. re­ vista Hotarur.

Abonamentele şi tot ceiace priveşte administraţia, se vor adresa Ing. Vladimir Eşanu, şeful depozitului de fermentaţie C. A. AL Calea Bihorului Nr. 18. Arad-Grădişte. HOTARUL HOTARUL

» CUVIINŢE PENTIHJ UN H M NOV.

m pornit acum noastre prea puţine faţa de problemele trei . a ni, cei timpurilor actuale. Hcest ţinut, spre care 10 grupaţi în se îndreaptă privirile lacome ale foştilor ^ten eu 1 stăpînitori, trebuie nu numai ţinut treaz prin Popular" edi- potenţierea conştiinţei naţionale, dar tre- tarea unei re- buie să se arate superior în orice' dome- viste, pe care niu 'de luptă şi întâietate. Culturalizarea am vrut-o og- masselor nu reprezintă la noi un dezide- lindire fidelă a rat utopic sau un punct de program po- romînescului din aceste ţinuturi, atît pentru litic, ci e o necesitate, un imperativ catego- arădani cât şi pentru toţi cei din alte ric naţional. F\ceastă culturalizare a masse- părţi ce ne vor citi. lor romîneşti corespunde mai multor ce- Dela trudnicii şi răbdătorii răscolitori • rinţi imperioase: de isvoade doveditoare de autohtonism ro- 1. Ridicarea potenţialului de rezistenţă mînesc pe aceste meleaguri şi de luptele şi de luptă a ţăranului romîn. O fi avînd cînd de isteţime, cînd de sînge în contra romînul 7 vieţi în pieptu-ivdc aramă, dar cu uneltirilor de cutropire streină, dela portre- concepţii idealistice şi cu analfabetism nu tizarea figurilor marilor romîni ce-au ja- se poate opune strajă revizionismului ma- lonat cu luptele şi ciţ jertfele lor drumul ghiar. Trebuie făcut conştient de îndelun- spre biruinţă romînească, pînă la lucrările gata lui existenţă pe acest pămînt stfămo- literare ale scriitorilor localnici şi ale tine- şese, şi de drepturile sale la stăpînirea rilor debutanţi, „Hotarul1' a căutat să le fie acestui pămînt. Trebuie săM dăm toate exponentul cultural în acest ţinut de hotar mijloacele ca să-şi sporească şi standar- şi să împace toate cerinţele culturale. Dacă dul de viaţă şi de a-1 pregăti să înfrunte a isbutit sau nu, martore îi stau colecţia orice primejdii, venite fie pe calea vorbei celor 3 ani de apariţie, interesul pe care mieroase, fie prin a constrîngerii armate, l-a deşteptat nu numai în cercurile ară- Aceasta nu se poate, dacă orice romîn dane şi primirea călduroasă, pe care ne- nu e pus la curent cu tot cc îl înteresează au făcut-o revistele şi ziarele din toate ca om şi romîn. ţinuturile romîneşti. Toate au avut vorbe 2. Distrugerea unei legende care a fă- bune şi cuvinte de laudă. Un merit însă cut pe romîn inapt oricărui progres şi ni-1 vrem recunoscut, chiar dacă am fi acu- culturi, monopolizând facultăţile superioare zaţi de lipsă de modestie: acela de a fi ale intelectului numai pentru streini, iniţiat prima mişcare, intelectuală de crea- 3. Potenţiarea acelui specific romî- ţie şi cercetări serioase în aceste locuri, nesc, unitar pe toată suprafaţa Ţării Romî- Dar cu încetul am simţit că lupta neşti, dar nuanţat după ţinut şi climat. noastră e prea singulară şi mijloacele 4. Hdăugirea la acea cultură romî- 57 HOTARUL «Mg»

ncască, din care Regele Carol II vrea sa­ ocupările lor literare şi istorice, şi-au dat şi facâ temelia domniei Lui, acea piatra mîna ca să-şi unească eforturile şi să-şi cît: de mică, dar solidă, pe care trebuie organizeze mijloacele de luptă cultu'rală. s’o dea fiecare petec din pămîntul romîn.esc. Sub pricepută conducere a dlui Iustin F\ceste cerinţi nu puteau fi îndepli­ Marşieu, care şi-a dovedit de atîtea ori nite numai prin munca şi stăruinţă cîtorva calităţile de bun gospodar şi organizator oameni. Timpurile nu mai sunt. prielnice — căci astea lipseau în primul rînd: forţa individualizării ambiţioase şj singularizării organizatoare şi conducătoare — suntem superioritare. Unirea tuturor forţelor cultu­ siguri că aceste societăţi federalizate cu rale ale acestui ţinut a fost ca o poruncă ajutorul bunilor romîni şi a dvoastră, a a vremii, pe care dacă n’am fi ascultat:o, tuturor cetitorilor acestei reviste, îşi vor urmaşii ar fi avut dreptul să ne ară te cu putea realiza ţelurile, cari şi le-au pus. degetul ca dezertori. Chiar dacă nu ar fi făcut decît acest „FSstra" cu difuzarea prin cercurile cul­ lucru, de a călca peste spiritul de biseri­ turale a cuvîntului romînesc vorbit sau cuţă şi a fi creat aceasta Federaţie şi încă scris, pentru lămurirea şi soluţionarea ori­ gestul nostru îşi are însemnătatea ei co- cărei probleme cc-ar interesa satul, „Insti­ vîrşitoare. tutul Social Crişan" cu studiile monogra­ Fie ca exemplul nostru să fie îndrep­ fice asupra realităţilor săteşti; „Concor­ tar şi pentru confraţii de literatură şi artă dia" cu ridicarea acelor bastioane de cul­ din orice parte a Ţării, dar şi pentru toţi , tură romîneaScă, ce sunt bibliotecile po­ acei ce luptă dispărţiţi şi divizaţi, pe orice pulare, pe care Ie înalţă Jn fiecare an, în ogor de muncă constructivă întru mărirea tot măi multe centre săteşti'; „Ateneul Po­ şi progresarea Ţării noastre. pular" şi revista „Hotarul" — astăzi mo­ nitorul tuturor acestor societăţi/— cu pre­ Marcel Olinescu

' /✓ W W >1 V/ aycz pagana

lnfige-ţi' adânc ochii, tot mai adânc, să le simt ascuţişul în măruntaele sufletului!... Pleacă-te, apoi, peste durerea mea şi plângi, — lumânare grea, lângă chipul supt al lui Isus I

Sunt prea veşted, să mai pot înălţa fruntea I . .. r H ’au încovoiat chemările atâtor drum uri!... • 0 tăetură, în adânc numai, mi-ar descleşta, poate, gura, să mai pot muşca odată din bucuria vieţii 1

lrifige-ţi ochii adânc — limbă de şarp e... Otrava scursă, înflorească acolo, rană vie; aşi Vrea s’o simt, cum mă cuprinde fâşie cu fâşie, şi ’nfiorându-mă de-un ^apus fără răsărit aşi scoate, poate, strigătul omului rămas singur pe lumel

AL>. NEGURĂ

58 Uh studiu inedit al lui Vasile Goldiş* ■. ■ 9 m publicat în numărul pre­ luptelor'politice. Şaguna îmbătrânit şi bolnay.1) cedent al acestei reviste, Conducerea politicei româneşti ajunge în manile prima parte din studiul oamenilor nechemaţi. Absolutismul crease la Ro-r inedit al lui Vasile Goldiş, mâni o cfasă întreagă de funcţionari maf.mari şi! privind formarea ideii na­ mai mici. Aceştia formau, afară de preoţi; aproape ţionale la Unguri, precum exclusiv inteligenţa română. Intrând în era cons­ şi la celelalte naţionalităţi tituţională aceşti oameni, dedaţi din vremuri la conlocuitoare, speranţele pe loialitatea rău înţeleasă şi crezând, că o politică cari şi le puneau acestea hostila stărilor celor nouă ar fi spre displăcui di­ în Unguri, până la dualism. nastiei şi mai ales temându şi posiţiile şi pensi­ In partea pe care o pu­ unile, au început să vâre în consciinţa Românilor, blicăm mai jos V. Goldiş că activitatea oposiţională bărbătească va fi stri- explică geneza politicei de căcioasă pentru interesele Românilor, căci o ast­ pasivitate, adoptată la 1869, pe care o consideră fel de activitate ar trage după sine o acţiune şo­ dăunătoare pentru interesele naţionale ale Români- vinistă mai accelerată şi din partea Maghiarilor. lor ardeleni. El o atribue imixtiunii acelor funcţio­ Acestor oameni dedaţi din tinereţe să fie guver­ nari, creaţi in epoca absolutismului austriac, care, namentali, le venea greu să se şi rupă de trupul in oportunismul şi pesimismul lor, găsiseră această cel mare al românismului. Pentru aceeâ ei încen formulă de compromis, a opoziţiei teoretice, pasi­ a introduce la Români acea politică de,opoziţie vismul, — ce le îngăduia să-şi păstreze slujbele teoretică, care în viaţa practică se scia împăca pe care le aveau. In această privinţă V. Goldiş uşor cu actualitatea. Acest curent fatal a mai fost ââ un loc deosebit familiei Mocsoneştilor în sus­ sprijinit şi de altă împrejurare, poate şi mai tristă, ţinerea pasivismului politic. • însufleţirea naţională dela 48 s’a răcit. Consciinţa Dar starea aceasta va fi curmată prin apa­ naţională a Românilor în timpul împăcării dela riţia curentului tot mai accentuat pentru reluarea . 1867 8 a fost slăbită foarte mult şi mai ales in­ activităţii politice. Cel dintâi pas în această bine­ teligenţa română, despre care amintirăm, despăr­ făcătoare direcţie este Memorandul, când problema ţită de viaţa poporului şi intrată în spiritul ger­ naţionalităţii româneşti, ca şi a celorlalte minori­ manismului, nu avea acea căldură naţională, care tăţi nemaghiare, este înfăţişată ca o rană internă era trebuitoare pentru activarea unei proceduri a Austro-Ungariei, ca o chestiune europeană. bărbăteşti întru apărarea naţionalismului româ­ Pentru viitorul pe care nu-I cunoştea atunci nesc. Neavând însufleţirea caldă a inimei pentru autorul, dar la creiarea căruia va avea, în 1918, idealul naţional, acei bărbaţi, dealtfel vrednici şi o atât de fericită şi activă participare, el indica onorabili nu aveau nici încredere în viitorul po­ ridicarea politică a clasei ţărăneşti, formarea aces­ porului românesc. Astfel se lansează între Români tei conştiinţe naţionale, temelia luptelor noastre nefericita idee, că din ghiarele şovinismului ma­ din Transilvania. Şi, în această privinţă, V. Goldiş ghiar nu ne poate scăpa altăce, decât evenimente cerea sprijinul Românilor din vechea Românie. -mari europene. Să aşteptăm deci aceste eveni­ Precum am dovedit în articolul anterior, mente. Dacă vor urma. ne vor scăpa şi fără de acest studiu a fost scris pe când condamnaţii a ne mistui noi înzădar, dacă nu vor urma, va trebui să pierim. Drept mângăere aceşti oameni Memorandului se aflau încă în temniţe, deci, până Ia 16-Sept. 1895. mai adaugă însă, că de sigur vor .urma astfel de Toate trimiterile sunt ale noastre. evenimente. Deci să aşteptăm. Până atunci să fim # * •" *•' cuminte. In teorie să susţinem individualitateaj * . • noastră naţională, în viaţa practică să nu supări Situaţia politică pentru Români devine grea răm prea tare pe Maghiari, ba încă prin şiretlij, şi încurcată. Greutatea şi încurcătura cresce prin curi şi apucături, prin simulare de prietenie sal o împrejurare tristă, dar foarte instructivă chiar mai stoarcem ce vom putea, câte un oficiu, câte şi pentru zilele noastre. Românii în situaţia cea un cerc electoral, concesiuni mai mici sau mai nouă la început rămân zăpăciţi. La 48 ei se ră- mări. Şi de fapt Românii, sfătuiţi astfel de cei zimau pe dinastie în contra Maghiarilor, după mai cu vază oameni ai lor, apucă drumul neferi­ revoluţie aspirau dimpreună cu Maghiarii în con­ cit al unei politice imposibilă. tra absolutismului. Acum dinastia se împacă cu Căci întru susţinerea individualităţii unui Maghiarii, eară Maghiarii se arată duşmani de moarte ai desvoltării naţionale româneşti. Luptă­ lV La 12 August 1935 am înfăţişat, într'o conferinţă torii din 1848 9 desiluzionaţi, îmbătrâniţi, bolnavi la Universitatea Populară din Vălenii de Mante, starea sufletească a bătrânului Mitropolii, bolnav şi tot mai mult şi peste tot compromişi pentru relaţiunile cele izolat în vieaţa politică, aşa cum rezultă din scrisorile sale nouă, se retrăseseră mai dinainte de pe arena inedite din anii 1867—1872. HOTARUL

: popor,: această politică este o vădită absurdătate. societăţii lui „Petru Maior* 5) cu româneasca-i Această politică înainte de toate demoralizează pe pocită, de-ţi venia să te maghiarizezi la moment, Români. A pune drept modalitate de luptă pen­ doar să nu mai faci parte de un neam, care vor­ tru popor cerşire a şi procedura- cânelui, care beşte atât de prost. Lozinca era însă, că aceştia linge mâna ce I-a lovit, numai fiindcă, stie că încă sânt „buni români". Da, ...da!... Era să ne acea mână îi dă şi pânea pentru trai, este aten­ prăpădim, fără să luptăm. înţelegem această fază tatul cel mai infam Ia demnitatea morală a unui în desvoltarea vieţii noastre politice. Am espli- popor consciu. Şi de fapt această politică: nefastă cat-o chiar. Dar par’că 'şi acum ne doare amar în viata Romanilor a scos la planul prim carac­ constatarea ei. terele cele mai slabe. Pretutindenea auzim plân­ Din nefericire Antonie Mocsonyi6) şi după gerea generală, că nu avem caractere. Dar e na­ el Alexandru Mocsonyi7) se puseră ei înşişi în tural să nu avem, când am introdus la Romani capul acestei politici nefaste. Mocsonytscii, ca- acea monstruozitate, că nu este permis să ataci meni, care au avut întotdeauna puternice titluri pe metropolit sau pe vre-un episcop pentru că nu la recunoscinţâ Românilor, prin- faptele lor mari faci parte din partidul naţional, căci ei nici nu de binefaceri materiale, prin posiţia lor distinsă pot face aşa ceva. «E bine să nu se supere gu-, în toate privinţele, au făcut Românilor răul cel vernul pe ei. Lasă, că tot kom âni sunt şi ei. Fac mai mare, că şi ei sprijineau această politică im­ şi ei ce pot.“ Astfel apoi în conferinţele hazlie posibilă de slugărnicie şi ipocrizie. Din respect dinainte de 1890 luau parte ca reprezentanţi ai şi încredere faţă de această familie, mulţi Români partidului naţional român oameni, care în confe­ ţineau morţiş la principiile reprezentate prin Mo- rinţa în lumea largă, că „Dunerea e furată", eară csonyesci şi din naivitate inconscie propagau în­ jucau taroc, cu domnul fisolgăbirău şi-şi făceau josirea neamului românesc Aceşti Români sunt trebşoarele cu oamenii guvernului. Slăbiciunile de compătimit, căci pe ei îi ducea numai splen­ naţionale ale forurilor bisericeşti tot în ăstchip se doarea unui- nume, nu convingerea şi inima lor. pot esplică. In funcţiunile cele mai grase româ­ Pe Mocsonyesci îi înţelegem. Intraţi în şirul aris­ neşti ajung aceia, cari au dat dovadă, că mai tocraţiei maghiare ei trăesc depărtaţi de adevă­ bine se sciu tîrî. „E circumspect şi prudent. Stă rata viaţă românească. Simţul de onoare, tradiţii bine şi cu cei dela putere. Ce să-i faci. Trebue familiare, recunoscinţă nefăţărită a unui popor să-l punem pe el.* Astfel noi înşine am învăţat întreg îi face să nu se rupă cu desăvârşire de guvernul, să ceară tot mai mult, căci totdeauna neamul românesc. Dar românismul lor, firesce, i-am dat ce a cerut Oameni, al căror ideal a fost, e numai teoretic, sunt români cu mintea, dar nu ca prin linguşiri josnice sau căsătorii făcutc- pe cu inima. Să nu ni se ia în nume de rău această speculă, să ajungă boeri, se bucurau de cea m ai, constatare. E şi pentru noi foarte dureroasă. Când mare trecere la Români şi pretinşi nostrii „con­ însă cercăm a lumina căile ce pot duce la feri­ ducători politici" consultau afacerile politicei ro­ cirea neamului trebue să împrăştiem ceaţa de mâne nu cu, pulsul inimilor româneşti, ci în sa­ minciuni iesuitice şi de linguşiri calomniatoare loanele domnilor Gâll Jozsef,2) Szerb Gyorgy3) sau de care era încurajat până acum la Români nu­ Român Miron.4) Şi domnul Szerb GyOrgy se cre­ mele de Mocsonyi. Prea mulţi îi linguşesc, prea dea mare român, când infecta sala adunărilor multe interese private se grămădesc în jurul lor aşa, că de multele slăbiciuni, ce-i înconjoară, ei 2)' n studiat dreptul la Cluj şi Viena, iar în 1861 nici nu pot vedea destul de clar adevărata situa- e doctor în drept Intră în serviciul statului m aghiar,la tiune politică a Românilor. Cu-i îi lipsesce căH 1867 e în Ministerul de Iustiţie dela Budapesta, apoi con­ silier la Curtea de Casaţie până în 1871, când întră în dura inimii, pe acela raţiunea uşor îl înşeală şi; politică. Inccarcă în 14 iv arţie 1884 să creeză un pârtie mai ales în viâţa unui popor asuprit acela, care^ moderat, de apropiere faţă de Unguri. Organul acestui nici odată n’a simţit şi el amarul dejosirii şi al partid era ziarul Viitorul, apărut tot în 1884 Din 1887 dispreţului duşman, nu poate să conducă politica întră în Camera Magnaţilor. V. Enciclopedia rom. a lui Diacnovici II, 498. acelui popor. Mocsonyi nu trăesce cu Românii, 3) Serb Gh. advocat din Hrad. - el nu se inspiră dela Români, inima lui nu .e ro­ *) Mitropolitul Miron Românul a fost mai întâi mânească — să i lase pe Români în pace, să-şi episcop al Aradului. Despre intrarea tânărului teolog Moise vază ei de năcazurile lor, căci boierii şi aşa nu-i Roman în cancelaria Consistorului arădan vezi articolul pot înţelege. nostru pespre .Protocolele Consistorului arădan din anul 1849“ în Hotarul an III. Mo. 1, siunea literară a societăţii, din anul 1885—86", când G ‘ 5) In „Hlmanachul societăţii de lectura Petru Maior,Bogdan (probabil DuicăJ ţine o prelegere „literară-scien- Bupapesta 1901*, şi anume în Istoricul societăţii găsim ţifică*. (Pentru cele de mai sus vezi Almanachul pag- pe un Seria secretar alături de Budinţan în comitetul anu­ 28— 30, 33— 34.V Din acest an 1886 sau 1887 am văzut lui l: 69-70 prezidat de Iosif Vulcan. (Pag. 18.) In anul în arhiva Consistorulâi arădan petiţia studentului V. Gol­ 1879— 80 comitetul e prezidat de Gh. Serb, pe care-1 gă­ diş de a i-se acorda o bursă. sim şi în 1882-83, când era şi advocat şi deputat dietal. 6) Antoniu Mocsony de Foi.n, n. 16 Ian. 1816 şi de­ In acest an se tipăreşte „Istoria pentru începutul Rom â­ cedat la 6 Dec. 1890, a fest şi preşedintele clubului par­ nilor în Dacia" de Petru Maior, cu cheltuiala societăţii lamentar al naţionalităţilor. ce purta numele marele scriitor ardelean. Lucrarea apare 7 Alexandru de Mocsony a fost . împotriva prezen­ cu litere latine în tipografia Au.ora A. Todoran din Gherla, tării Memorandului şi pentru pasivitate şi în Banat la 1881, într’o ediţie de 2000 exemplare. Tiparul se urcă la *1000 fl. ceeace na s’a admis. (v. Enciclop. rom. III 306). Despre Pe Gh. Serb îl găsim preşedinte — alături de dr. Andrei Mocioni e monografia păr. dr. T. Botiş în Revista G. Crăiniceanu şi în 1883 — 4 După această dată nu mai Institutului Social Banat-Crişana an. I. Mo. 6—10. pag. 60 apare, Pe V. Goldiş îl intâlnim o singură oată în „Comi- 1-22 şi 16-33. HOTARUL im

Am stat mai îndelung la numele lui Mocso- Să vorbim cu raţiune şi calm. nyi. Nu fără cuvînt. In mersul natural al politicei Ce deosebire între politica Babeş— Mocso­ roinânesci Mocsonyescii sunt stavila cea mai pu­ nyi şi curentul de acum ? Politica lui Babeş— ternică Dacă ei nu şi-ar aroga un fel de suzera­ Mocsonyi era izvorâtă din neîncredere în viitorul nitate în politica noastră, dacă ei prin numele lor Românilor. Acţiunile politice de mai înainte erau chiar nu ar ţine pironiţi locului sute de Români tocmai din această cauză timide, mai mult teore­ inteligenţi, noi am fi. cu mult mai înaintaţi în des­ tice. încercarea imorală de a apăsa individuali­ voltarea noastră politică. Certele interne ar fi în­ tatea naţională a unui popor prin şiretlicuri şi cetat de mult. Se cercetăm serios şi nepărtinitor apucături machiavelistice a înveninat morala inte­ situaţiunea noastră politică şi oricare om cu min­ ligenţei române şi la suprafaţă au eşit lăcomia, tea sănătoasă va înţelege adevărul spuselor noastre. ambiţiuni deşerte, interesele de clică, toate mize­ Mocsonyescii au adus multe jertfe materiale riile proaste ale unui suflet lipsit de ideal. Şi Românilor, dar politica condusă de ei ne-a dus astăzi când vorbesci la păhare cu câte un repre- dela pierderi Ia pierderi. sentant al acestui nefericit curent în viaţa noastră Cu toată înjosirea noastră, - cu tot teoreti- politică, el bând şi mâncând oftează, se arată cismul politicei noastre, sau mai bine zis tocmai trist şi gânditor. „In zădar. Totul e înzădar. Dacă pentru aceste cuvinte, şovinismul maghiar mergea nu ne va scăpa vre-un conflict mare european, tot mai voiniceşte înainte. In politică, în urma ur­ suntem pierduţi. Agitaţiile DVoastre ne mistue şi melor rezultatul decide. Un pătrar de secol poli­ mai mult puţinele puteri, ce le mai avem. Şi to­ tica noastră cum îi plăcea lui Babeş— Mocsonyi. tuşi. . înzădar!" E evident că acestor oameni Ie Am ajuns acolo, încât Tisza Kâlmân- cu drept lipsesce credinţa în puterea de viaţă a poporuluf cuvânt se putea lăuda, că în Ungaria nu există românesc. Şi când le lipsesce această credinţă, e cestie de naţionalitate. Şi tot se mai află Români, foarte natural să vorbească aşa, cum vorbesc. care au cinismul dureros să afirme, că politica Ii înţălegem. noastră trebue să revie în ogaşele vechi! Feres- Dar tocmai înţălegându-i trebue să-i com­ ce-ne Doamne de rău ! . . . ' batem din răsputeri. Noi avem credinţă în pute­ Insă loviturile date românismului încep să-i rea de viaţă a poporului românesc. Ţinem că noi doară pe Români. O nemulţumire generală cu­ înşine suntem destui de tari, ca să ne eluptăm prinde inimele lor. Şi din nemulţumirea aceasta drepturile, ce ni se cuvin. Pentru ce? „Credinţa naturală izvoresce criticarea curentului politic de ta te va mântui". Cea mai puternică armă, baza până atunci. Se înfiinţează „Tribuna" oportuniştii de granit a luptei noastre este tocmai această români sunt daţi în lături şi începea se manifesta credinţă: consciinfa noastră naţională* Trezirea puternic adevărata voinţă a poporului românesc. acestei consciinţe a suflat de pe arena politică Oportuniştii, care scriau serii de articoli pentru pe cei fără credinţă, Credinţa aceasta însă nu este solidaritatea Românilor, înşişi sparg această so­ un sentiment vag, o dorinţă melancolică, ea izvo­ lidaritate şi resping de a merge dimpreună cu resce în convingerea-primită din apreţiarea obiec­ majoritatea Conferinţei dela 1890 cu „memoran­ tivă a împrejurărilor, între care se află poporul dul" la tron Acest pas al lor este încheiarea po­ românesc. - . liticei de umilire şi slugărnicie a unui popor. Care sunt aceste împrejurări ? Imperiul austro- Austria întreagă cu surprindere firească ia ungar de fapt e un stat poliglot. Minciuna e im- act de existenţa cestiei de naţionalitate în Unga­ posibil să aibă trăinicie. Caracterul poliglot al ria. Opinia publică a ţării noastre trebue să se Austro-Ungariei în toate părţile ei trebue să easă ocupe de noi, fraţii din România se trezesc şi la iveală, trebue să se recunoască de basa cea dela Nistru pân' la Tisa răsună ear din inimi mai firească a organisării statului. Aceasiă recu- curate ..murim mai bine ’n luptă!" Europa toată noscere în Ungaria a caracterului poliglot al sta­ îşi întoarce privirile spre noi şi ne vede svârco- tului va fi accelerată de întărirea crescândă aj lindu-ne sub loviturile nedemne de secolul lumi­ consciinţei naţionale la popoarele nemaghiare. Dir| nilor. Consilierii Maiestăţii Sale trebue să ţină întărirea acestei consciinţe naţionale va izvori mă­ acum cont de noi şi Kâlnoky7) trebue să-şi mistue rirea nemulţumirii cu starea actuală. Dacă naţio­ puterile esplicând Ungurilor rana, ce bântue viaţa nalităţile vor sci să dea expresiune cât mai pu­ Ungariei. Cestia română e cestie europeană. Miş­ ternică acestei nemulţumiri a lor cestia de nafio- carea noastră trebue să preocupe guvernele. nalitate în Ungaria va deveni o rană interna, Şi când astfel ne-am desvoltat, deodată, ca pe care nevindecată statul nu o poate suporta din.senin, se scoală cei morţi. Voci răguşite în­ pentru vreme mai îndelungată. Istoria ne dă des­ cep să şoptească din nou de .domolire, îm pă­ tule dovezi, că consciinţele nu să pot ucide cu care, cUminţie." Bine înţeles guvernelor le place baionetele. Suntem de tot siguri, că revindecarea liniştea. Guvernul român, ca şi cel maghiar do­ ranei trebue să se facă în consonanţă cu prin­ resc linişte şi pace. cipiul naţional al secuiului. De o nimicire deci 7) Qastăv Slgismund Kâlnoky, conte de Korâs Pa- din partea Maghiarilor nu ne temem, căci lupta tak, a fost ministru de externe al Hustro-Ungariei între lor în contra unui id e a ! înrădăcinat în inimile 1881—1885. Deci el ocupa încă acest post când V. Qoldiş unui popor întreg este zădarnică. Cine nu are îşi scria articolul, căci în 1895 Kâlnoky se retrase în ur­ această credinţă, acela nu mai e Român, ci e pe ma conflictului cu nunţiul papal Hgliardi. H fost şi am ­ basador la Petersburg între 1880—81. Moare la 13 Febr. cale a întră în trupul naţiunii maghiare. 1898. (Cf. Epciclopedia rom. II p. 933.) Dar urmând calea indicată cestia noastră 61 HOTARUL

devine cestie europeană. Fraţii din România li­ Şi astfel de mişelie să cerem noi înşine dela fraţi beră, trebue să ne ajute, căci la din contră ei noştri? Dacă suntem noi atât de hăbăuci, nu sunt 'înşişi ar da dovada cea mai eclatantă, că noi Ro­ ei atât de imorali, ca să ne asculte. s. mânii, ca popor etniceşte unitar, nu Suntem demni Rana internă a Ungariei devenind tot mai de a mai trăi ca individualitate proprie naţională. arzătoare va trebui să neliniştească pe toţi dori­ Sau ne prăpădim cu toţii, sau trăim cu toţii. In torii de pace. Şi cercetând actele procesului lu­ noi doi un suflet bate. Dar ei au şi înţăles, nu, mea nepreocupată va trebui să ne dea nouă drept au simţit aceasta. Inima lor românească a tresă­ şi vrânri-nevrând Maghiarii vor fi siliţi să ne dea rit la strigătul: nostru de durere. Şi a cere dela ce este al nostru Românii liberi să nu-şi ajute fraţii lor este aten­ Această desvoltare a cestiei e indicată de tatul cel mai infam la-moralitatea etnică a popo­ chiar natura ei. Altfel nu se poate.8) rului romanesc. Sau nu este mişel acel frate, care Publicat de Ed. I. Găvănescu nu-şi ajută pe fratele său în pericol de viaţă? , *) fol. 26— 39.

■ ă Drei Marta Rădulescu, directoarea .’ • revistei „Revista mea“. • Revista mea, o scoate... Marta Din ea lipseşte : ■ numai arta. : De-aceea crecl c’tivu temei, Să spună că-i revista... ei. ,

D lui M Ar. Dan, autorul volu­ mului de epigtame: „Drăcovenii11, ^ f ş i e p i â m . prin care a trecut în antologie.

M. f\r. Dan în antologie, Aşteptăm o luntre ce nu mai vine E caz de patulocjic să ne; îmbarce pentru ţări fără leat, Când scrise cartea „Drăcovenii", :y ne dor sufletele de-atît aşteptat Se zice că avu .. . „Vedenii".. . . ' şi zările ni-s din ce în ce mai străine. Dlui M. Ar Dan, care a ajuns dela R. M. S. iii literatură, însă Pe ţărmul aspru de sol mineral nu ca 'să scrie, ci ca să fumeze. unde se revarsă noaptea ca o poemă M. Or. Dan în literatură, ; ■ nu apare nici o triremă Este 'n vilegiatură. nu'pleacă, nici un semnal. S’a dus fără călimări, Cu cutia de ţigări.. Doar stelele uneori, toate, ' D l M Ar Dan trimite confraţilor ca în pragul unei fapte stranii Psale, deodată cu creapa, şi cutia şi din văgăuni ascunse pornesc cu ţigări. v tăcute sinistre jelanii. Dacă primiţi vre-o cutie, Să ştiţi că-i şi creaţia: In; nopţile acelea sosesc mesageri M. l\r. Dan, ca să ghiciţi că scrie, Vă dă legitimaţia. ca să purcedem la -drum nesfîrşit Cili. MOŢIU peste ape necunoscute, necontenit purtaţi de noi, jucăuşe/ păreri.

Dar reîntoarce ea^ se va ^petrece odată > la ţărmul de mult părăsit; şi toată ’ntîmplarea va părea ciudată ca un vis neisprăvit. 62 GEORGE C. MIRON V HOTARUL C lit 1 P i

\ q s tu p ize ­ odaia asta. — Case nemţeşti! jent ca o simplă formalitate biu- nie să fii Groase ca un zid de cetate şi rocratică. Era pe punctul să ter­ b o ln a v " umede ca o temniţă. Ţâşneşte mine această cercetare c’un gest „afirmă cu umezeala din pereţi ca untura nervos de asvârlire claie peste glas ta re dintr’o găină grasă.“ grămadă în dulapul cu uşile larg Mărian ui- Se culcă iarăşi, cu gemete şi deschise, când mâna-i dădu după tându-se cu sclifoseli ca o babă gutoasă un halat de baie de-o cutie de în oglindă. şi cu atâtea menajamente de par­ tutun cl. I din care scotoci bumbi Era palid că s'ar fi suit în patul cu cuie . desperechiaţi, crăvăti papillon, ca în a in ­ al unui fachir. Se înfofoli, încet nişte funde şi cocarde — amin­ tiri dela nunţi şi mese — nişte tea t^e- şi tacticos şi-şi dori, numai un rei u n u i ceas de som n., — „De-aşi putea flori veştejite (sărmana Man{i) şi discurs şi trage un pui de somn, m’aş simţi într’un colţ lângă nişte pudră roz tras la fată ca după o noapte de iar om. Şi n’am nicio aspirină la revărsată probabil dintr’o cutie, o pastilă albă, puţin colorată într’o orgie. Continuă să se autocerce- mine,,, trecu fără vre’o logică a- parte în roz. teze, urmărind ravagiile gripei pe parentă la alte idei „Unde dra­ fata sa cu îngrijorarea resemnată cu oi fi pus eu piramidonul ăla, — „Ce dracu o fi asta" Puse a fermierului după trecerea fur- care mi l-a datlanculeasca. Ja l limba s'o guste. Dar simţi sau i tunei, când o tuse îl făcu să se maică, că o să-ţi facă bine“ . îşi se păru că simte un gust. slab aplece spre pământ ca un cireş scoase portmoneul din haina a- amărui-sărat — „Aspirină o fi? scuturat de mâini voinice. Când târnată pe scaunul de lângă pat Da de unde a ajuns aci? O fi se ridică, fata oglinzii se aburise şi căută cu atenţia celui ce nă- rămas dela Manţi. .Aia obişnuia şi o ploaie salivară lăsase ici şi dăjdueşte să găsească pe undeva tot felul de medicamente, că era colo cratere lunare. pitit un ultim sutar. Nu-i. Mai cam hipocondră. S’o iau? Să n’o Se depărtă necăjit, ca şi cum căută şi ’n buzunări. — Nimic. iau? Ce-o fi, o fi. Că otravă nu ar fi cetit în oglindă certificatul Vroia să fluere a pagubă, dar poate fi. Cu de-alea n’am umblat pozitiv al unei condamnări medi­ tuşea îi tăie flueratul chiar dela niciodată. De ce nu pun fabri­ cale şi se culcă înjurând pe pa­ ’nceput. „Şi Marişca neni, cum canţii vre-un semn oarecare, să tul desfăcut. îşi puse subt el şi de-şi găsi să meargă tocmai a- ştie omul ce ia? Nu^să ia doc­ împrejurul lui toate perniţele de cum să-şi vadă nepoata. Altă dată torie şi să se pomenească otrăvit... pe divan, se înfăşură în plapumă îmi stă pe cap toată ziua: „Dom- — „Uf ce gust insipid a ma1 până Ia gât, gemând încet şi mi­ nişorule dragă nu vrei un pahar avutl — Plescăi din limbă, şi nor, de parcă ar fi vrut să ’ndu- cu apă; domnuţule scump, da mai înghiţi puţin din apa din pa­ ioşeze, şi putinele mobile ce le mai lasă Pustului de lucru, că-ti har. „Un fel de coctail de sare, avea în odaia lui. îşi recapitulă strici ochişorii... domnule dulce, chinină şi moare de curechi... în gând toate fenomenele de gri­ iar ai venit târziu acasă,... mai Doctoriile astea-s ca necazurile, pă: tuşea cu zguduiri vulcanice caută-te odorul maichii, că te-o chiar dacă pilula e aurită, tot rea din tot corpul, cu junghiuri re­ părăsi muierea mai târziu... Of... e... In definitiv, viaţa riu e tot un pezi ca nişte fulgeri în scăpătat bat-o luna şi soarele de muiere fel de boală, pentru care înghiţim de ziuă, cu împroşcări salivare sucită .. da unde mi-oi fi pus pi­ tot felul de drăcii, şi dulci şi ca o pulverizare insecticidă cu ramidonul Ianculeştii... Să nu-I fi amare... filosofă ca tot omul în Fly-Tox. Când mânca, o imagine lăsat în geantă?... singurătate, Se culcă apoi după îi flutura prin minte: a unui boa acelaş ritual de tuse şi gemete, mâncând o antilopă. Strănută ca Se sculă iarăşi, neavând as­ lăsând totul vraişte în mijlocul un adevărat paşă, pereţii aducân- tâmpăr ca toţi bolnavii burlaci odăii. du-i ecouri aprobative de eunuc, şi se duse până la masă, încet, îşi pipăi degetele cu duioşii ma­ cu gesturi socotite de femeie ’n- — Cel puţin, dacă oi muri, să ternele, să vadă dacă are sau nu sărcinată. Deschise geanta, dar nu se încurce moştenitorii la in­ temperatură. „Sigur am 39%, nu găsi decât nişte praf de tutun ventarierea averii „ răposatului“. — „Şi ce fiori mă scutură! Brrr!! şi ici-coleâ puţin praf alb. „Te Totul îi la vedere... parcă e frig în odaie. Ce Dum­ pomeneşti că l-am strivit şi au Se înfofoli iarăşi ca un tenor nezeu ! babornita asta, nu mai alunecat sfărmăturile prin găurile răcit în ajunul concertului. - „Ah pune nimic pe foc “ Se coborî genţii. Oare n’am în dulap ni­ de-aşi putea dormi. Un regat pen­ urnindu-se greoi cu mişcări ane­ mic ? “ tru un ceas de somn! Oarecine-a voioase de obez şi pârâind din Căută, scoţând ca la 0 mutare „ spus asta? Mi se pare că Bre- toate oasele ca o moară de vânt în mijlocul casei: hainele, cutia zeanu. Dar n’are importantă. De-aş în furtună. In sobă găsi doi bu­ cu gulere şi manşete, haine mai dormi numai. „O aspirină, un tuci aprinşi şi atâta jar de şi-ar vechi, pe care le buzunări infruc- ceai şi un somn bun, te vindecă fi putut aprinde lulelele o divizie tuos, diverse cutii, cu scrisori şi de orice răceală" îi yeni în minte de husari. Friguroasă mai e butoni. Le cercetă repede, negli­ cu mimică şi ton, sentinţele me- 63 HOTARUL

dicale şi filosofice ale lui Nae băbeşti". Se ’ntoarse plictisit şi pectă. Dac’o fi fost otravă ? Gân­ Canavea, grefierul dela „întâia*. tuşind pe stânga, dar i se păru. dul acesta îl făcu să reia poziţia Al dracului pezevenchi, îndoapă că i-a rămas spatele gol. „Aşa, mă ’ de mai înainte, de parcă H ’ar fi pe al(ii cu amăreli de astea şi el fericesc cu vreun junghiu de mă lovit cineva cu piciorul. La mo se curariseşte cu vin şi ţuică. lasă strîmb ca o salcie" şi se ment simţi o sudoare rece peste Vezi, poate ar fi fost mai bun un puse să-şi întoarcă trupul ca pe tot corpul. Otravă? Dar cine o fi vin fiert. .Are acelaşi efect şi-i un butoi spre dreapta, se încurcă pus-o acolo. Manţi? O fi avut mai plăcut Ia luat" — vorba lui în palton, şi ’n plapumă, se enervă, de gând nebuna să se sinucidă Iliescu. Aici e cu: totul de păre­ se desveli repezind toate cu pi­ şi n’o fi avut curajul. Şi mi-a rea lui. Iliescu are ca şi rivalul cioarele apoi de frică să nu ră­ lăsat cadou pastila. Ori o fi vrut lui de principii Popa Kneipp, un cească, începu să se acopere din să se răzbune? Mai ştii? Dela singur leac pentru toate bolile, nou, metodics mai întâi plapuma, femeile astea te poţi aştepta... cu singura deosebire că empiri­ apoi paltonul, apoi perna pe pi­ Dar dacă n’o fi fost? Se aşeză cul român atoate vindecător pre­ cioare. După ce isprăvi, era lac turceşte’n pat să se gândească. fera ţuica în loc de apă. Sub de sudoare, începu să sufle, sgo- Ce-i de făcut? Simţi imediat un orice formă: intern sau extern; motos şi greoi, ca. pufăitul unei frig în spate şi se culcă înapoi, fiert cu cuişoare, piper şi zahăr locomotive şi-şi scoase coatele învelindu- se şi tuşind. „Dzcă ar fi sau rece; comprese sau fricţiuni; afară din plapumă Simţi puţină fost aspirină trebuia să transpir desinfectant şi tonic. Dar cine răcoare pe pielea goală a braţe­ şi iute mi-s mâinile reci. Dacă ar sări fiarbă acum măcar o ceaşcă lor şi declară mulţumit: „Ah! ce fi fost otravă, trebuia să fi simţit de ţuică! Cu Primusul lui, la ca­ bine"! Dar imediat îi veni, ca un dureri mai de mult. Ori poate e pul căreia trebue să citeşti un ecou al răcirii braţelor, să stră­ o otravă care lucrează încet. Ce molitfelnic până ferbe un ibric cu mute. Strănută de 7 ori în şir. dracu o fi ? Aşteptă să mai apă sau cu Marişca neni asta, care Uf! credeam că nu mă mai opresc! simtă ceva. Stătu puţin într’o a- e când la vecine, când la ne­ îşi străcură braţele din nou sub tenţie alarmată, de par că ar aş- . poată-sa şi care are boala fric­ plapum ă... „Ce grozav e să stai tepta să audă pasul unui hoţ sau ţiunilor, pentrucă fricţiunea ca şi în pat. Şi să nu faci nimic. Te şoapta unor îndrăgostiţi. Dar nu amorul e un contactai epideme- ’mbolnăveşti mai rău !“ Stătu pu­ auzi decât bătaia accelerată a ini­ lor? Nu e posibil. ţin liniştit, dar îi veni în gând mii. „Cum poţi întră la idee, ia aşa Regretele lui se terminară cu un inperios, că trebuie să doarmă. din senin. Uite cum m’am speriat oftat, gîtuit imediat de o tuse de Dar cum? Caută să-şi rememo­ de giaba. Se întinse mulţumit că cântăreţ pensionar. reze toate mijloacele de a grăbi s’a înşelat. Fu aşa de fericit de — , U f! că nu mai vine somnul somnul. Opium, cocaină... vera- această constatare, încât începu odată Se uită la liniile verticale mon sau veronal?.... dar de unde să cânte: ce vărgau zugrăveala de pe pe­ să le iau. Pe urmă se gândi la Nu plâng pentru nimeni rete şi-i se păru că una se sub­ mijloacele mecanice. Să mai nu­ ţiază. —, Hm se vede că am mere odafă ? Mersi .. Somnul hip­ Şi nimeni nu plânge pentru mine. febră, concluse el doctoral. Se notic? Numai la gîndul ăsta se Oare dacă aspirina aia ar fi trezi deodată numărând dungile văzu în oglindă, făcând gesturi fost sublimat sau altă drăcie, cine de pe zugrăveala pereţilor, la în­ desperate, cu faţa încruntată şi ar fi plîns pentru mine dacă aşi ceput cu indiferenţă, pe urmă cu cu ochii măriţi şi fixi. Ochii fixi ? fi murit. Singur aşi fi murit! Cine grija gospodinei care-şi numără Cuvintele acestea îi aduse aminte m’ar fi auzit strigînd. Pînă vine bobocii. că dacă fixezi mult timp un baba aia, pot să mă sbat cît oi —, Uite în fiecare despărţitură punct, pleoapele obosesc şi ador­ vrea. Se mai învîrti în pat, dar sunt 5. Oare în celelalte lot atîtea mi. Căută pe peretele din faţă un nu se simţi bine, I se păru că sunt? Tot. Pfiii! straşnic zugrav. punct. Găsi gaura rămasă dela picioarele-i sunt reci. Se pipăi Să nu greşească nici odată! Mă­ un cui. Se ’ncruntă, o ţinti cu pe sub plapumă şi picioarele i car o singură „dată". Şi pe cînd privirea de parcă ar fi vrut s’o se părură piele de broască. Brr! urmărea toate dungile de pe pe­ prelungească pînă dincolo. Dela ce reci sunt. Oare otrăvirea nu reţi, să-l prindă pe zugrav cu un timp i se păru că vede dublu vine cu răcirea picioarelor. Sunt vreo greşeală, îşi aduse deodată că ochii nu mai pot prinde cu doar primele simptome ale morţii. aminte că citise undeva, într’un privirea punctul, care se dă după „I r mă gîndesc la asta“. Vru ziar sau într'o carte, că somnul raza materializată parcă, cu ştren- să se scuture de asemenea gîn- vine numărând, rar şi monoton găria unui copil ce se învîrte duri şi se ridică pe şezut. Numai pînă Ia 100. Se puse să numere după un copac . .. ochii începură atunci văzu că-i căzuse perna de cu glas de dascăl de biserică: 1, să lăcrămeze şi se ’ntoarse brusc pe picioare şi că de atîtea învîr- 2, 3 4 — ... rar ca nişte bătăi cu spatele ’n sus înjurând. „Cum tiri picioarele-i rămăseseră des- de clopot pentru un mort sărac. te poate zminti o gripă afurisită coperite. „Ei vezi cum mă sperii Cînd ajunse Ia 60, se plictisi, şi statul în casă.... Dar în timpul de geaba". — Se acoperi din apoi se încurcă, vru s’o ia dela mişcării bruşte simţi o tăietură nou, trase perina pe picioare şi ’nceput, dar enervat c’o ’njură- în stomach. Mă ce-o fi fost asta? se cuibări în pat... U! ce frig tură trimise la dracul acest mij­ Ii veni în minte aproape ca o mi-e. De unde dracu frigul ăsta. loc rudimentar de a produce som- chemare telefonică după ce-ai su­ Ce fel de aspirină o fi fost aia, 64 ■ nul, ca şi toate celelalte „prostii nat, aspirina cu culoarea ei sus­ că în loc să transpir, tremur de HOTARUL SS2 de frig. Să nu fi fost aspirină? ciare definitive. Sub efectul spai- Sigur domnule, cui o săi-pese. Se trezi din nou gîndindu-se la mii, simţi în gură abundentă sa- . dacă am crăpat.'Parc’o văd pe posibilitatea unei otrăviri, cu toate livară. „Uite că-mi lasă gura Marişca neni, cînd o veni şi m’o sforţările pe care le făcea să dea apă“. Tot ce simţea, le socoatea găsi' ţeapăn în pat: O să vie de gîndurilor un alt curs. Gîndurile drept efectul otrăvirii „Ce să sigur. încet, cu tîrligii ei fîşîiţi pe lucrau fără voia lui. „Ei drăcia fac? Dacă aşi putea vom a... jos, ca umbletul .gîndacilor prin dracului dar nu pot sa scăpa de Se legă de gîndul asta, de care hîrtii şi o să puiem îna pe mine asemenea gînd." Şi strîngîndu-şi nu era sigur că el l-a spus, sau să mă deştepte. «Hai, domnule toată voinţa se sculă din pat, ca l-a auzit, ca. de o ramură de sal- Ionică, scoală-te A venit lăptă- şi cum s’ar fi însănătoşit deodată, vare. Dacă vomez acum, poate reasaVCum îi spune de obicei: căutandu-şi de lucru, numai ca otrava nu şi-a avut efectul com- Dar o să simtă că-i rece şi atunci să nu se gîndească la otrăvire, plect şi scap mai uşor. îşi băgă o să ţipe ascuţit şi prelungit, ca Era qa un criminal urmărit de degetele în gură, se- ’necă, se atunci cînd i-a călcat maşina că- ochii victimei. îşi făcu o ţigară scîrbi, tuşi, dar de vomat, tot nu ţeluşul Are să iasă apoi în prag " încet, căutând cu ochii pe masă, putu. O frică de moarte îl cu- tot strigând, de are să adune toţi ce-ar putea face, ca să-i mai treacă prinse. Se înspăimântă. Ar fi vrut vecinii. Şi are’ să mă bocească: deurît. Luă o carte şi-o deschise: să fugă. Se sculă pe jumătate cu „Auleu, auleu, o murit chiriaşul „Mira se lăsă încet pe pat cu din- privirea rătăcită, căutând un aju- meu, că l’am lăsat sănătos şi vo- ţii încleştaţi, cu pumnii strînşi. tor. Ce putea face? Să strige,să ios (vorba vine că doar ştia că îşi auzea parcă gîndul răcnind, strige, poate, l’o auzi cineva. Dar sunt gripat). Numai un pic am „Nu vreau să strig, nu vreau să cine? Baba,Marişca neni e plecată, plecat (ca totdeună stă 7 ceasuri gem. Vreau să fiu tare." Dar Vecinii la ora asta nu-s acasă, şi spune s’a stat numai un pic) otrava îşi începu efectul. Poate vreun, copil. Nicu a Iui şi acu îi mort şi ’ntins ’n pat. — Ei, drăcia dracului, parcă-i Chioru mai toată ziua - e pe „Domnule Ionică, Domnule lo- un blestăm. Nici aici nu scap de stradă. Se duse la geam, se uită nică“, de ce te-aidus şi m’ai-Iă- otravă şi asvîrli cartea într’un colţ Ia casa de peste drum, în lungul sat, unde mai găsesc un chiriaş cu gustul de scîrbă acelui ce . uliţii. Nimeni, nici un cîine. Se aşa bun. Pe Marian îl umflă rî- pune mîna fără să vreia pe oşo- întoarse fără sâ aibă răbdare să sul: Cred şi eu că n’ai să mai pîrlă. îşi aprinse ţigara, dar nu aştepte, hotărît să se înbrace şi găseşti aşa chiriaş, dela care să-i putu trage nici un fum, că-1 să plece, chiar cu riscul să cadă fumezi ţigările, să-I mai sfete- apucă o tusă, de-i scutură tot pe stradă. L’o ridica cineva şi riseşti de niscaiva gologani de corpul ca prins de-o mînă de at- • o duce Ia spital. Aci moare ca prin buzunar, cînd viu beat acasă, let. Svîrli ţigara, şi se trase din un cîine. Dar curentul de la gea- şi dela care să iei o chirie ca nou în pat. In clipa cînd se aşeză murile cari nu se închid nici- după un apartament luxos, nu în. pat, o nouă înjunghietură îl odată cum trebuie, şi mersul cu pentru închisoarea asta de ca- ţintui locului. „De data asta-i s - picioarele goale pe podea, îi pro- meră, 4 metri lungime şi lăţime, gur". Par’că o mînă rece îi stre- vocă o tuse ca nişte aplauze pre- un pat, o masă şi un dulap, cură un ţurţur de ghiaţă pe şira lungite de la o întrunire politică, Baborniţa dracului. Ei, parcă cei- spinării. „M’am d u s ... şi de abia Şi o serie de strănutări, de îi lalţi o fi mai breji. Parcă’i văd mai tîrziu continuă... dracului, demontă nu numai măruntaiele pe .colegii" de Ia Tribunal. Io- Mintea i se goli ca un pahar de în corp ci şi hotărîrea de a pleca nescu, mai ales. O să meargă apă răsturnat. îşi fixă ochii în după ajutor. Se aşeză îndoit, din grefă 'n grefă, şi o să spuie gol, fără să vadă ceva. Tot fizi- complect obosit şi fără vlagă pe c'un glas plîngăreţ: Ai auzit?, cui Iui, avertizat par’că de apro- pat. „Ce să mă mai duc. O. fi A murit Marian. Săracu aşa tînăr. pierea morţii, se concentrase în prea tîrziu şi dacă nu mor de (E i! ţineţi-aşi eu, cît mai curînd jurul stomacului, întocmai ca un otravă mor Ia sigur depneum o, luminarea, caiafa .lui Belzebtft, arici Ia aproprierea duşmanu- nie. Afurisită zi. Mi-a sosit cea- că par’că eu nu ştiu că nu mai lui. îşi trecu instinctiv mina sul şi pace ! Se culcă în pat, se p o ţi,de bucurie, că-mi iei însfîr- pe stoimch ca în nişte passe acoperi bine, că-1 răzbise iar fri- şit locul. - hipnotice. Stomachul gol, — nu gul» tuşea ,şi junghiurile. Acu fie Da Niţulescu ? — „Ei nu mai mâncase nimic toată ziua de cât ce-o fi! Numai c’o moarte’s da- spune dragă? Cînd dragă (şi fără un ceai — se lăsă mângâiat ca tor. O să suport şi eu durerile voie li imită glasul şi gesturile, o pisică jigărită, dar după ce şi-o pînă oi putea. Cînd no’i mai pu- iui efeminizate) dar ce-a \-avut ridică, se produse acea chiorâi- tea o să strig, .o să urlu şi dacă dragă? Aşa din senin? S’o sinu- tură specifică stomacului gol. O nu m’o găsi nimeni, o să mor. cis? Ei nu mai spune dragă (O succesiune de sunete, ca o ros- Mare pagubă Şi-aşa fac degeaba h o ! ho ! ho. Să vezi numai ce o togolire de poloboace pe treptele umbră pămînfnlui. Ii veni de- să se vorbească! Bebi Milovan unui pivniţi sau o hurducătură odată în minte, versurile citite 0 să spuie sigur că m ’am sinu- de nuci într’un pod plin cu şoa- sau auzite Ia vreo reprezentaţie cis din dragoste. Porcul ăla de reci, îi păru Iui Marian revolta şcolară: Canavea o s’o spună cu înţeles. Ei, tuturor măruntaielor contra acţiu- Din codru rupi o rămurea cine ştie. Şi o să lase să se 'n- nei olrăvii.^ Ce-i pasă codrului de ea teleagă, ca totdeuna, că mi-ar fi Se lăsă în pat, doborît ca de Ce-i pasă unei lumi întregi lipsit bani din cassă, sau c’am primirea unei condamnări judi- De moartea m e a — lăsat să mi se fure vreun dosar, HOTARUL miiwiii iiwi iiiiiiiiiBiiiiimiiMiiiiiiiiiiii im iiiiiiini'iiiiiii mm n iiiiiniiiiiiiaiiiiiiiiiiir

. pentru cirie ştie cîte mii de lei. cosând la dosare şi catalogând»-le, (Ptiu ! al dracului pezevenchi.. II cunosc eu pe hipocritul ăsta. ghiontit şi sâcâit de toată lumea.: aici bine a ştiut să mă lovească.. Totdeuna vede ceva deochiat în Mă ! Mare canalie mai e şi o:' Numai cum m’a apreciat Licâ toate. Asta să fi fost poliţist, cîtă mul. Numai cînd pleci din viaţă Teodorescu, judecătorul dela a lume ar fi nenorocit. Dar Ne- şi-ţi revizueşti bagajul, vezi cîte treia. Din porc, cocotă pomădată greanu, dar Vasiliu, da Miliţoi... răutăţi gratuite ai făcut. Ceapa şi beţiv ordinar nu mă mai sco- mai ales Miliţoi... Uf! Parcă-i văd ei de viaţă, cînd te gîndeşti că te a ..; Dar Nică Pantelică dela la o ţuică în dos la Panţu. Cu pentru zilele şi anii,' care-i: pe- secţia tutelară. „Băiatule să nu Jenică Velcean. Jenică o să plângă treci pe pămîntul ăsta spurcat, te mai prind cu actele în nere- ca deobicei. Areplînsul uşor. Dar tu nu-i dai nimic în schimb, gulă, cu condica patală şi fără nici nu-i băiat rău. Miliţoi o să-l Pentru ce drac, am mai trăit şi cerneală bună în călimara, că-ţi apostrofeze ca de obicei: „Ce e u ... filosofă el, totalizând în rup picioarele, ţe iau de guler şi plângi mă. A crăpat? a crăpat, gînd activul vieţei lui. Numai de :te dau pe brânci afară... - Tre- Par’câ-1 învii? Aşa e viaţa Un l-ar pune înapoi. Ei ţi-ai găsit! buia să rămîi la porci şi lagîşte... fleac! Dă-i dracului şi hai să bem. Cîţi or să se bată pentru locul (eram din aceiaşi parte amîndoi...) Că mâne ne ducem şi noi după meu. Măinescu o să fie primul. Ce scrisoare e asta! Ha Iha Ih a ! el. Prosit frate şi Dumnezeu să-1 E i! de cînd îmi paşte locul meu. săracul bătrîn, tare mă tem că ierte. Jenică tlupă al 5-lea pă- „Bine c’o crăpat" aşa o să spuie, tot eu l-am băgat în mormînt, că har o s ă ’nceapă să mă bocească : cînd o auzi c’am murit, litre- multe mizerii i-am mai făcut) „Măi Jenică măi, de ce-ai plecat buie locul meu, numai casăfacă Pentru toţi aveai o vorbă bună mă, că eu m am a^ut ca un frate... loc tîrfei alea de Paraschiveasca, (dacă plătea. .. avea) o atenţie mă... amândoi am cătănit împre- care morţiş ţine să vie la expe- (hol ho! numai- atîţia ani să ună... mă... amândoi am întrat diţie în locul lui, Bucură-te Măi- mai fi trăit, de cîteori l-am în- odată la Tribunal... hî hi! hî.. nescule, că ţi ajungi scopul. Şî jurat de mamă) purtările tale Să ştiţi că şi eu mor de-acu. Am măgarul ăsta o să-mi vorbească erau cunoscute de toată lumea aşa o presimţire...1 (Presimţirile şi la cimitir. Sigur. Doar el vor- (probabil de aia m’au poreclit: lui! De 10 ani tot presimţiri de beşte la toate înmormîntările.. Ionică Rîiosul). Şefii tăi te da- ast'ea are la beţii: Are beţia plân- -Par’că-1 a u d : Jalnici ascultători... deau ca exemplu (iar te-ai pilit găreaţă). Miliţoi o să-şi resfrângă S’a dus dintre noi un fratşde al beţivanule sau iar ai chefuit cu buza de jos ca un dispreţ şi are nostru (şi' ’n gînd o să zică : bine Marian, cu beţivul ălă de Ma­ să-1 sictirească: Mori m ăi! Hai că s’a dus). Cel mai bun, pen- rian). mori. Eu t e ’ngrop. Şi ’ţi ţin şi trucă el a fost alesul lui Dum- Şi-acum pleci dintre noi (ah! un discurs. nezeu înaintea noastră (... şi ne-a ce bine-ţi pare ticălosule). Te je- Perju are să umble cu colecta lăsat pe noi păcătoşii să mai lese toţi colegii lăi, cari te-au să adune bani pentru coroană. Tot- trăim.) Florile frumoase sunt mai stimat (şi încă cum),t te-au iubit deauna el colectează... şi gurile repede rupte de cît buruienile (ca sarea'n ochi.) Noi, colegii tăi rele spun că-i mai rămâne şi lui din grădina vieţii Şi colegul, dela tribunal, îţi promitem că-ţi ceva... Merge din birou în birou... nostru a fost floarea (şi ’n gîn- vom păstra memoria eternă (o „Dă mă. că şi pentru tine o să 'd u ! îu i... de mătrăgună) afunc ho, ho, peste vreun an cine o deie alţii.. Fiecare la rândul Iu i.. ţionărimii dela Tribunal." mai pomeni de mine...) că te vom vorbeşte el'convingător.;. Au să (Şi apoi o să mi se adreseze da ca exemplu (mai las’o Popes- cumpere de sigur o coroană de mie, c’aşa e mai patetic şi aşa cule !)... Şi acum când te întorci aia artificială, cu nişte flori de l-a văzut odată pe Tacke Ionescu în pământul din care te-ai născut, hârtie, de-te fac pesimist numai vorbind la o înmormîntare). Frate cu lacrimi ferbinţi (de crocodil, când Ie vezi, c’o panglică trico- Io n ic ă... (aci o să-i tremure vo- paiaţă ordinară... aici iar vei lă- loră, că Perju nu-şi poate închi- cea şi o să lase să-i curgă o la- crima) îţi zicem un creştinesc fie-ţi pui altfel o înmormântare creş- crimă. Mare excroc mai e..- ţărâna uşoară şi ’n gând îmi tină şi românească. Pe panglică pHnge la comandă) lasă-mă să-ţi doreşti să fie grea, grea ca o o să puie Cu litere aurite: Dormi spun aşa, pentrucă te-am avut ca piatră de moară, să nu mai mă pot în pace, suflet bun, colegii tăi., un frate (te las dragă, că nu te scula de aici. Huo la oase de- 0 fira’r ai dracului cu inscripţia mai pot opri, cum nu te mai pot magogule... lor. Auzi 1 suflet bun. Băleanu şi opri să-mi lai locul după care — Da ce-ai maică! cu cine te Chiroi au să zâmbească acru... jinduiai atit), ai ştiut să fii un cerţi. Vai ce m’ai speriat. Credeam Suflet bun... da... de tăiat ^ea- bun camarad şi toţi s’au încre- că te baţi cu tineva. niurile cil el. Numai câte zile rele zut în tine (de aceia la alegeri • t nimeni Marişca neni, le-am făcut Ia alegerile dela Aso- am avut numai 3' voturi, pe al cea maî simpatică dintre proprie- ciaţie Dar Moş Nae.. Săracu de meu, pe al L ucicăi... săraca... tărese. el. Uite de el îmi pare rău, acum de acu o să se mărite cu boul ^ ?âzi de mine. . Dar ce ai când mă despart de lumea asta, ăla amorezat de B ătlan ... şi avut. Uite ce transpirat eşti. Doar O 'să plângă bătrâneşte, fără la- pe-al Iui Nae, care nu l-a dat nu eşti bolnav? • crimi," Sclifosindu-Se: „Dumne- mie ca să nu-1 dea lui Moroianu, — Nu, n’am nimic. Dar ştii? zeu să-l ierte, că mult rău mi-a cu care era la cuţite). Ţi-ai fă- Absolut nimic. Nici stomacul nu făcut". II scbsei dela grefă şi a- cut datoria cu conştiinţă şi ai doare... Ura! Marişca neni... cum îşi mănâncă zilele la arhive, fost apreciat de toţi şefii tă i. .. M arcel Olinescu HOTARUL a

FIGURI ZĂRĂNDENE* SIGISMUND BORLEA (1827-1883) Înrudirea lui C. Talos-Tălăşescu, I. Slavici şi /. Rasu Şir ia nu cu S- Borlea. • De prof. Traian Mager. S. Borlea — protonotar comitatens dela 1861 spânzurat, ci împuşcat, şi deputat de Hălmagiu în camera ungară dela Notarul comunei era Pop, ginerele proto- 1865 până ia 1878 — a fost o personalitate bine popului şi deci cumnatul deputatului Popoviciu. cunoscută în viaţa politică a Ardealului. De nuT Acesta căutând să scape pe unii, dar neputând, mele lui se leagă in mare parte organizarea ro- decât jerfind pe alţii, mustrându-1 conştiinţa, ori mânească a Zărandului dela 1861. . , de frica răzbunării, s’a sinucis în noaptea urmă- El s’a născut în Şiria la anul 18271) şi era toare execuţiei8), înrudit cu familiile Taloş şi Slavici. Spune adecă Slavici în memoriile sale că după mama lui năs­ cută Borlea, avea rudenii până pe la Hălmagiu şi Baia de Criş, mai ales cărturari2). Aflăm mai târziu, că erau veri de ai mamei lui: Sigismund Borlea3) şi Tâlăşescu4) notar în Zimbru, apoi solgabirău în Hălmagiu, care a fost tatăl scrii­ toarei Constanţa măritată Hodoş. Sigismund Borlea a studiat teologia în Arad şi filozofia în Pojon5) (sub filozofie este a se în­ ţelege clasa ultimă a liceului, nota aut.). Evenimentele anilor 1848 l-au găsit deci în vârsta de 20 sau 21 ani, epoca în care arde mai vie flacăra idealismului. Cum la 1848 intelectualii românilor din Podgoria Aradului, ca şi mulţi alţii din Ungaria, şi mai puţini din Ardeal, îm bătaţi de ideile revoluţionare de libertate, egali­ tate şi frăţietate, propagate de Kosşuth, au trecut de partea acestuia, — îl găsim şi pe Sigismund Borlea în dieta dela Debreţin In calitate de de­ putat, alături încă de doi şirieni: Sigismund Po- goviciu, fiul protopopului şi Gheorghe Popa6). Un caz tipic de desorientare politică a acestor vremuri ni-1 oferă şi fruntaşa familie Raţiu din Turda, care la 1848 se împărţise în două tabere: una cu Kossuth şi alta cu lancu7), unul din mem­ brii acestei familii fiind chiar Dr. Ioan Raţiu, vii- Sigismund Borlea (1827-1883) torul preşedinte al Partidului naţional român. jn conflictele ce se succedară tot mai dese Bineînţeles, dezertarea intelectualilor în ta- şi mai sângeroase între Români şi Unguri, tinerii bira ungurească n a influinţat întru nimica ţinuta noştri kossuthişti, acei de bună credinţă dar lip- poporului, care orientându-se numai după bunul sjţj de experienţă, avură destule şi dureroase pri- simţ, a ratnas credincios împăratului. Astfel tre- • îejuri să se desmeticească din mrejele nesincerei cand prin Şiria o trupă ungurească spre Hălma- prietenii ungureşti în care căzuseră şi devin cei giu, populaţia împuşcând asupra ei a ucis 16 mai înflăcăraţi naţionalişti. Tot aşa, precum unii honvezi. Drept retorziune comandantul^ ungur a dezertară din tabăra românească, cum a fost acel executat 16 Şirieni, intre cari şi pe tatăl deputa- baron Ladislau Nopcea, fiul preotului român din tului Gheorghe Popa, pe care d;n graţie nu l-au Fârcădia (Ţara Haţegului pe atunci comite su- *)~TFrăgment din cadrai istorie al monografiei ţinu- Prem> aPoi Mânzat §> Hiţlvfgi, cari dupăce jura­ tului Mdlnidgiului. seră credinţa împăratului şi naţiunii romane pe *) Dr. c. Diaconovich, Enciclopedia, voi. i. pag. 537. Câmpia Libertăţii la 3/15 Mai 1848, au stat as- Aicea se dă 1828 anul naşterii, iar inscripfia crucii Tul din cunşi tot timpul cât a ţinut revoluţia.2) Ţebea indică 1827. ------2) Ion Slavici, Lumea prin care am trecut, Bucureşti 8 Slavici, idem, p. 11— 12. 1930, p. 9. 2 Iudita Secula, din vremuri apuse (Memorii , Bucu- 3) Idem. p, 11. reşti, 1899, p. 21. La depunerea jurământului baronul Nop- 4) Idem, p. 43—44. - cea ridicase mâna îmbrăcată în mănuşă albă, la ce Bărnuţ 5) Diaconovici, idem. care şedea la tribună alături de Papiu llarian şi Bariţ, a -Slavici, o. c. p. 11. strigat încât au auzit toţi de dimprejur: ,los cu mănuşa, 7) I. Georgescu, Monografia lui Dr. Ioan Raţiu, Sibiiu Vasilică!” Baronul şi-a tras mănuşa şi au jurat cu toţii. 1928, p. 18. - (p, 17—18). HOTARUL

, ; E chestie de caracter înăscut. Un idealist el Hodoş şi apoi iarăş Borl.ea. Românii vedeau poate să greşească, dar destinul implacabil îi va o mare primejdie în dispoziţiunea acestei1* legi rezerva rolul de împlinit. Aceasta a fost şi soartea care depunea în mânile guvernului numirea func­ l ui Sigismund Borlea, care după restabilirea cons­ ţionarilor din justiţie. Până aci justiţia nefiind se­ tituţiei, deveni una dintre figurile reprezentative parată de administraţie, toţi funcţionarii se ale­ ale românismului militant din acea epocă. geau sau se numeau în judeţ. Trecând această Nu ştim unde a fost şi ce a făcut S. B. sub putere în rtiânile guvernului, se putea prevede că durata absolutismului. Dacă la sfârşitul acelei de acum înainte, mai ales în regiunile româneşti, epoce se va fi aflat în Şiria, probabil că nemul­ vor fi numiţi numai oameni străini de localitate, ţumit cu slabul succes al Românilor arădani la de limba şi legea populaţiei organizarea acestui judeţ, va fi plecat în sus :pe Comparând legile actuale cu patentele/ Bor­ Valea Crişului Alb spre Zărand, unde îl găsim lea acuză pe Unguri că practică metoda germană de pe la începutul constituirii "comitatului în ca­

consecinţă cere sistarea execuţiilor pentru impo­ S. Borlea moare la 1.883 în Baia de Criş şi zite şi votarea unui ajutor de 60.000 floreni pen­ a fost mormântat în cimitirul din Ţebea alături tru înfometaţi. . de Avram Iancu. Mai aminteşte că ţărănimea într’atâta a să­ Când, la 1924, s’a aranjat cimitirul eroilor, răcit, încât nu mai are nici vitele necesare mun­ crucea, nu însă şi osămintele, a fost mutată, la nord cilor agricole ci se întovărăşesc câte doi gospo­ de biserică, spre şosea. Poartă următoarea inscrip­ dari laolaltă punând fiecare câte o vacă la plug ţie: «Sigismund Borlea, născ. 1827, repos. 1883. şi se silesc a termina cât mai repede, de teama Fie-i tierna usioara şi memoria binecuventata. In să nu li-o ducă executorul pentru dări. semn de pietate, socia Elena, fiica Terese şi so- Prin Aprilie guvernul a suspendat, ce e ciul ei Dr. D. Magdu.'*1) drept, execuţiile, dupăce înşişi executorii rapor­ In schiţa genealogică ce urmează arătăm în­ taseră că nu mai au ce sechestra şi că mor şi ei rudirea lui Sigismund Borlea cu familiile Taloş, de foame în Zărand. Ajutorul însă nu s’a votat. Slavici şi Rusu Şirianu. ' După grozava lovitură ce fu aplicată inte­ lectualilor noştri prin desfiinţarea judeţului, sin­ Borlea Mihai, agricultor, Şiria. gur Borlea — om rece din fire — nu-şi pierdu cumpătul. Ridică proteste, încurajează pe funcţio­ Costa Mihai, preot 1801-18652,) Ioan cu narii căzuţi în panică din pricina nesiguranţei • cu Ecaterinajaloş3^ — viitorului şi-i îndeamnă să-şi păstreze’ crezul na­ Maria Vancu, 1802-1845 ţionalist. I I I In anul 1878, când se inaugura al cincilea Nica, n. 1855, SIGISMUND BORLEA Lena cu trăeşte în Şiria4) om politic, 1827-1883 * Sava Slavici ciclu parlamentar, situaţia politică se prezenta foarte mult. schimbată în defavorul nostru: Ză- randul fusese desfiinţat la 1876; cercul Hălma- giului anexat jud. Arad; sediul circumscripţiei Marja cu electorale mutat dela Hălmagiu la Iosăşel; iar Iosif Rusu drept protest împotriva samovolniciei ungureşti, IOAN SLAVICI Românii decretaseră pasivitatea. " scriitorul, 1849-1925 Unii deputaţi români au intrat în apele un­ gureşti şi pierduţi au fost pentru totdeauna Borlea IOAN RUSU ŞIRIANU însă nu era între aceia cu spinarea maleabilă şi \ publicist,. 1864-1908 credincios consemnului dat nu şi-a mai pus can­ didatura de deputat. Astfel, la 1878 în locul lui s’a Sigismund^ Borlea nu mai are descendenţi, ales acum la Iosăşel, Qeorge Constantini1) din unica sa fiică murind fă^ă copii. Arad, un român renegat, cu program guverna­ V Arhiva Monografiei Hălmagiului. Fişa Nr. 77 din 2 mental. Ian. 1936. II mai găsim la conferinţa naţională ţinută 2) AMH. Fişa Nr. 92 din 18 I. 1936. Preotul Mihai şi în Sibiiu la 1881, amintit în şedinţa din 12 Mai, Soţia au o cruce de marmoră în cimitirul de lângă biserica alături de George Secula, Ioan Simionaş şi alţii, oriodoxă din Şiria cu inscripţia: „Mihaiu Borlea preot nas- cutu la 18 Febr. 1801, reposatu la 27 Sept. 1845 şi socia însărcinaţi cu redactarea proiectelor dfe concluzii.2) sa Maria Vancu născută la 26 Sept. 1802, reposata Ia 1 Intr'aceasta, din strălucita pleiadă de odi­ Ian. 1865”. nioară numai Borlea mai rămăsese Ia Baia de 3) AMH. Fişa Nr. 91 din 10 II. 1936 "Informator, Ing. Criş, ţinând drept steagul revendicărilor româneşti Hurel Tălăşescu, inspector în Ministerul Agriculturii, Bu­ în faţa adversarilor locali ajunşi din nou la pu­ cureşti. Ecaterina a fost soră cu ■ Constantin Taloş (1 8 2 5 — 1916), fost pretor la Hălmagiu. tatăl scriitoarei Constanţa tere. In această postură îl ajunge sfârşitul în măritată Hodoş. Taloş şi-a schimbat numele în Tălăşescu, vârstă numai de 56 ani. trecând în România. 4) AMH. Fişa Nr. .90 din 18 I. 1936. Informator M „mfold'V Nr. 182 din 9 Aug. 1878. Axente Secula, proprietar în Şiria, care a cules datele aceste 2 Pdcdţianu, o. c. voi. Vil, p. 14 — 15. schiţe genealogice dela bătrânul Nica Borlea. HOTARUL T A ILI şi nici să-şi facă iluzii despre deaua grea şi lumina se re­ e cer un corn realităţile unei existenţi vărsă din cameră molcom pe de lună. C ă r ă r ile negustate din plin. Ori să sfau brazii din curte, cari cuprin- d i n parcul aici şi să-mi las zilnic privi­ seră în braţe întreg acoperişul castelului rile să pască dincolo de ori­ casei. Maidanurile vecine eă- păreau nişte zontul rece, fără niciun scop? tau să-şi ascundă sluţenia sub covoare Ha, ha, neghiobule! se izbi poalele nopţii cu dantelări de lungi,negre; cu palma pe frunte zâmbind lumină doar pe margini de tufele, cu dirrpricina acestor reproşuri drumuri. Din sat, nu venea genele 1 o r ce şi le făcea, şi, pe nevrute, niciun sgomot. La scurte inter­ v e r z i, dio- îşi duse ochii pe masa cu vale, se auzea numai glasul chiate d e licheor, coniac şi vin, coji de de toacă, din noaptea învierii stele, se în­ ouă, resturi de pâine, mere şi câteun sughiţ de cucuvea. figeau sgribulii in pământ, iar muşcate şi un ciolan de Lui Trandafir, tăcerea asta îi satul visa primăveri şi cântec şuncă. Admira râzând acest păru mormântală, prea mor- de mierlă< Noaptea se ţeseatot tablou rudimentar de fiecare mânfală. Din pănura neagră a mai deasă până ’n depărtările seară. Ce-ţi m ai trebue, Tran- nopţii el citi numai tristeţe, cu evaporări luminoase de dafire, - ţie, care ai de toate, căci îi lipsea acelei lum i de- oraiş. - ţ; banul nu te-a părăsit niciodată, afară luminile lui. Dorea din Seînnoptă de-a binelea. iar norocul ţine pas cu tine? fire, ca întotdeauna, o vieaţă Ion Trandafir aprinse o ţi­ se mângâi^ singur. cu gloatele mereu agitate, fără garetă din cutia căptuşită cu In cameră pâlpâia o lumâ­ răgaz, şi zi şi noapte, una staniol şi fumul se lăţi în cer­ nare ce-şi picura cu intermi­ ce se sbate în chinuri, curi molatice, albastre. Din. tenţă câte-o' mărgea albă din artere cu lărmuiri de roţi, ur­ piept i se văetau, după fiecare colierul de său, pe sfeşnicul let de clacsoane şi poticneli respiraţie şi cu icneli nrelunai. de aramă. De pe un dulapier de tramvaie. Voea coşuri fu- plămânii roşi de boală. Pri- brun, de sfii antic, ea desena megande de fabrici, vamvaeli veacu indiferenţă un tablou, umbre cari dibueau să-şi gă- de uzine cu inimi de oţel, vetre nu-1 preocupa nimic şi îj’avea sească un Ioc pe covoare, cu văpaia ’n pântec, şi „die- niciun gând, nici nu-şi făcea, tablouri sau pe mobilier. Tran- sele“ revoltate. — Spera o pul- Doar asta aştepta: să se în- dafir îşi rotea ochii: — nimic saţie dinamică de roboţi enig- nopteze, şă se culce şi să doar-: nu‘* era npu >n această mafiei înfr’un mers de o ca­ mă încă o noapte, - noaptea cameră ce-1 găzduea peste denţă macabră, ritmuri inegale învierii, în acest castel, şi-apoi' iarnă, privirile i se opriră pe de ciocane şi baroase. Dorea să plece. Uride ? N’avea impor- geamantanul plin, cu paftalele-i nopţi cu flăcări fascinante, cu tanţă. Oriunde! Aici, nu se mai ruginite închise, gata de drum firme luminoase încrustate fe- simţea bine, în acest castel §' aşezat lângă uşa cu ochii eric în beznă, sunete cicăli- rustic şi mucegăit, cu obloanele de sticlă. Era plin de auriturile foare de orchestre, femei co- închise, cu pereţii împăenjăniţi Şi argintăriile casei, cu tot ce chete şi soţii infidele, — şi ma- şi pustiu, care sub vraja a adunat^ într’o seară L-a luri de mări cu valuri asvâr- amintirilor de curte boierească, luat mână şi l-a balansat, lite în stâncă. Paris ori Ve- îşi mai întindea semeţ în sus, greutatea însă îi apăsă umerii neţia, Monaco ori Cipru, Chi- un dinte flămând de acoperiş, si-1 făcu să se îndoaie, cum se cago ori Roma, riiciunul nu se o hodoroâgă de turlă de lemn, îndoaie sălciile pe maluri. Cu asemuea acestui peisaj rustic, cu cocoşul ruginit de tinichea, un gemet îl aşeză din nou pe acestui leşin prelung, din vârf, înplântaf în neguri. duşumea. Apoi se plimbă prin j) in camera vecină se auzi — „La urma urmei, ce caut cameră, îşi lăsă mâna pe ca- un Sgomot Se sparserâ gea- eu aici? se întrebă de ne- napeua de pluş şi o mângâie, murile şi fărâmăturile scârţâ- numărate ori de când trecu Patul i se oferi leneş, într’o iră sub nişte paşi apăsaţi cari pragul acestui castel vechi, duhoare . de sudori, cu pla- se apropiau de uşă. lonTran- — Şi, oare, ce-s eu, de mă puma-i şi pernele-i mototolite. ; dafir mai mult surprins decât îngrop ca o cârtiţă, Ia mar- Îşi strivi ţigareta în scrumiera înfricat,îşi duse instinctiv mâna gine de sat şi mă las lovit de sticlă, puse repede mâna pe la buzunarul din spate unde-şi de chinurile unui permanent şi butelia de coniac si o goli şi avea revolverul şi voi să stângă voluntar surghiun? se răscu- de ultimii stropi. Mai bău şi lumânarea. Iară în el poftele bărbatului din licheor, plescăi din limbă — Bani ori vieaţă! strigă holteiu lâ patruzeci de ani, şi ochii îi licăriră satisfăcuti din prag un ţăran adus de spafe, care n’a încercat nici măcar Fredonând, se apropiă de slab şi sdrănţuros, ameninţând să viseze vreodată o altă vieaţă geam, dete la o parte per- cu: un revolver cu ţeava lungă f HOTARUL h b i

de pistol. Ion Trandafir privi aşeză la masă, ruşinat, fără a trebe.— Hai, vorbeşte, îl ghionti nepăsător la acest musafir se atinge de pâine. şi se aşeză la masă, faţă ’n faţă atât de întârziat şi era cât Papura mătii! am zis,, eu el. - - pe-aci să zâm bească, dacă nu mâncă!! ordonă Trandafir. Şi — Să fur...,, gemu hoţul pri- i s’ar fi poruncit tunător, din hoţul, de bine de râu, îşi scoase vindu-şi umbra capului. nou: Sus mâinile, faţa la pe­ briceagul. Avea un tăiş sub­ — Şi ce intenţii aveai cu rete! Văzând că nu e glumă, ţiat de tocilă, cu radiaţiuni în­ m ine îşi ridică mâinile şi se întoarse grozitoare. De cum se apucă să — Să te omor... cu faţa la perete. Ei drăcia mânânce, cojile de pâine au — Ei, şi de ce? dracului!., rânji ciudos Tran­ şi ’nceput să dispară pe rând. — Fiind că eşti boier! fu dafir. Cu multă migală despica şi răspunsul posomorât. Palid, cu barba ţăpoasă, roş- cele din urmă ţesături de carne — Ha, ha, îl apucă râsul pe cală, cu cârlionţii de pâr de pe restul de şuncă/ apoi Trandaf-r, iar hoţul îl privi ne­ netuns căzuţi pe urechi şi cu luă osul în gură şi se stră- dumirit. Nu înţelesese rostul ochii tulburi, mărunţi şi ce- duea să sugă măduva din acestui râs sgomoţos. Pe ţoşi, cu o năframă de o cu­ el. Era absent la tot ce se boier, îl cunoşti ? loare neverosimilă la gât, cu petrecea în jurul săii şi nici — L-am văzut doar odată, o căciulă roasă, adusă pe ochi, nu-i mai păsa dacă Trandafir de departe... — cămaşa-i era neagră, iar .îi admira lăcomia sau se lăsa — Ia vezi-mă, se sculă Tran­ din gheata petecită îi ieşeau ■pradă gândurilor. dafir dela masă, sunt sau nu unghiile nespălate, acest ţă­ — Banii ori vieaţă! ţipă sunt eu, b oierul? ran slab arăta a om năpăstuit dintrodată, după ultima înghi- — Nu ştiu... se îndoi hoţul de foame şi de frig Ion ţâtură, veneticul sătul, cu re­ luându-şi privirea de pe cra­ Trandafir văzu umbra nepof­ volverul întins spre Trandafir. vata neagră şî haina sură de titului, mare, enormă, pe pe­ — Ei, asta . . Doar, fi sport a lui Trandafir. rete. Ii scruta toate mişcările. mulţamul ? îl zefîemiză Tran­ — Ha, ha, ştii că ai haz? II văzu plimbându-se sures­ dafir pe un ton liniştit care-1 Eu boier... Au, că mor de râs ! citat prin cameră şi ducân- surprinse pe hoţ. Amice, făcu Ei, apropos, dar mai furat-ai du-şi ochii la gura stacojie a un pas ’nainte Trandafir, ţi-am vreodată? vru Trandafir să afle. vetrei, la trunchiul de şuncă, dat de mâncare şi, totuşi, asta — Niciodată-.: D ar anv copii, şi m ai ales la trunchiul de să-mi fie răsplata ? sunt sărac, n’am, n’am nimic, şuncă. — Bani ori...! sbieră hoţul şi... şi vin... Paştile...! — Sus mâinile ! ameninţă de ca o fiară rănită. — Hm, adică de asta..., îl data asta, inversând rolul la un — Ha, ha, camarade, uitaşi înţelese Trandafir. Şi, făcând moment oportun, Ion Tranda­ că ţi l-am golit de cartuşe... se câţiva paşi, se opri bruse şi-l fir, şi-şi descărcă revolverul. am uză Trandafir cu ochii spre întrebă aspru: — Camarade, ştii Intimidat, hoţul scăpă arma revolver. Şi-i a rătă trei cartuşe, cine-s eu? K din mâni şi începu se tremure săltându-le în palmă. Nă- -1- De unde. păcatele mele, de frică. In cameră mirosea a 1 căjit hoţul îşi aruncă arma pe să ştiu, bombăi hoţul. praf de puşcă şi câlţ ars, iar masă, căzu disperat pe scaun — /Yiă. eu-s,.. un tâlh ar! auzi, din zid, de unde se vârî glon­ şi-şi răzimă capul în coate m ă? Eu-s tâlharul Trandafir... ţul lui Trandafir, se scurgeau doar bombănind mai mult Trebue c'ai auzit de mine,.. firicele de rumeguş de ten­ şieşi: — ai milă, n’am vrut... — Tâ... tâl... h a ...!? b ălb ăi cuială. Trandafir izbucni în hohote hoţul cu ochii căscaţi, ducân- — Ei, camarade, se apropie de râs, apoi luă revolverul du-şi degetele răschirate la Trandafir de hoţ şi-I bătu pe aruncat pe masă şi, în văzul gură, de spaimă, şi făcându-şi umeri, par’că ceruşi bani.. Eu celuilalt, îi răsuci butoiaşulr de trei ori cruce. Vru să se zic, c’ar trebui întâi să mânânci, scoţând gloanţele. Hoţul făcu scoale de pe scaun, dar Tran­ pe urma om vorbi şi de bani. un gest de ultim efort după dafir îl pironi locului. Ia Ioc! îl învită scurt Hoţul ele, însă târziu: gloahţele erau — Stai! ezita. Ia loc, îţi zic! Ţine şi în buzunarul lui Trandafir. — Ai, ai mi... milă... revo verul! îi dete revolverul, — Le văzuşi? îl întrebă Tran­ — Şi-acum poţi să vezi de de jos. Hoţul îşi reluă arma dafir batjocoritor. Puteai co­ c^-am râs. Ei, haide, râde şi cu amândouă mâinile. Stai jos! mite o imprudenţă, amice! tu, îl coti prieteneşte „tâlharul" îl îmboldi Trandafir impacien­ Dar de-acum să bem... Bea! pe „hoţ“. Doar suntem cama­ tat, cu ţeava revolverului său. şi-i umplu un pahar de vin. razi..., eu fur tâlhăreşte fiindcă Hoţului îi începură să-i clăn- — Nu,, nu, se feri hoful, aşa vreu, iar tu, sărac’ de tine, ţene dinţii. Ai milă.., îşi ridică ...apă vreu. Şi Trandafir, îi dete hoţeşte, din nevoe... Tu, fiindcă privirile la Trandafir, cu spaima un pahar de apă, pe care-1 n’ai deloc, eu, fiindcă n’am încolţită între gene. Ai milă..., deşertă până’n fund, ştergân- destul... Mi-ai vorbit de bani, şi căzu >n genunchi cu pal­ du-şi stropii din barbă cu mâ­ na, bani! îşi aruncă Trandafir mele lipite. neca. portmoneul pe masă, şi, na, şi — Hai, m âncă! îl izbi Tran­ — Ce-ai avut de gând, aci ? de-astea, ia-le, şi descopcie dafir cu piciorul -şi hoţul se găsi Trandafir prilejul să-l în­ capacul dela geamantan ofe- HOTARUL

rindu-i auriturile şi argintăriile gint, dar n’avea cui. Din ca-: furat, n ’am furat,, ţipa în aiu- îngrămădite de cu seară.— la­ mera vecină se auzea o zăn- reala-i liberă de orice remuş- ie, ia cât vrei! gănitură de sticlă, iar de afară care, şi dispăru in întunerec. — Nu, nu, nu-mi trebue! un sunet de toacă. — Unde-mi Incrăpatulzilei, din trenul ce-1 — Hoţul îşi acoperi faţa şi răs- eşti camarade, dispăruşi ? se ducea rapid spre Monaco, bo­ pinse portmoneul dinaintea lui. uimi Trandafir de fuga rapidă ierul Trandafir admira la gea­ — Cum, adică mă refuzi? a celuilalt. — Prostul! rosti în mul deschis prăjinele de tele­ Fârtate, nu cumva îţi văzuşi cele din urmă. fon, cari îşi dădeau grăbite din bârna ’n ochi, ori ţi-o fi sărit In sat, o coloană deasă de mână’n mână corzile strunite ţandura, se indignă Trandafir... flăcări mici ocolea biserica. de metal. Sau, ţi-i team ă că Of fi de cele Din turn, clopotele vesteau ...In biserica din sat, la lu ­ cruntate? ...Am şi de alea! Uite, Învierea, treascurele bubuiau, mina sfeşnicelor aprinse, se — mărgelele astea de diamant iar cocoşii cântau de răvărsatul cânta „Cristos a înviat". Sub sunt fructul unei strângeri de zorilor. bolta cu miros de tămâie, ..ho­ gât... Crucea asta de aur e de La margine de sat, o umbră se ţul" se ruga în genunchi la pe un cadavru, verigheta asta svârli eu grabă peste gardul cu chipul Maicii Preceste, şi li- am cucerit-o ;cu o lovitură de grilajele de fer privind cu scâr­ pindu-şi fruntea de caldarâ­ topor, asta..., cătă Trandafir bă în urma lui, Ia geamul lumi­ mul rece. mormăia: ai milă şi să-i arate un m edalion de ar­ nat. — Ah, Dumnezeule, n’am m ă iartă,... n ’am furat!.. Pompilia Puiiciu

P r o c e s •

i Umbre jilave pătează cu sânge cărarea tăcută ■ ■ Şi-o rază bolnavă stropeşte cu aur a ochiului apă stătută ... Mă plimb, la braţ cu amurgul, cu toamna, cu frunza căzută.

Răsună pe vale-al tălăngilor vaer, , Iar eu pe cărare deslân al trecutului caer. :M ă văd cel deodată, copil cu seninul în suflet, Cu râsul pe buze, cu inima tare, bărbat, Pe aceeaş potecă, cu acelaş molcom înserat...

Privirea îmi, cade alături, la umbra murdară, Sdrelită, diformă şi hâdă şi ştearsă, de-ocară: Mi-e frică de mine.

Mi-e frică de mine, De golul din mine Şi simt ceva putred în vine; Noroi îmi yăd sângele tot . - Şi mortul din suflet să-l duc nu mai pot.

... îmi pare c’aud departe, în vale, prohod, îmi vin în auz tângueli, boceşte întregul norod. •...Uitasem că morţii se 'ngroapă ’n pământ, Să nu-şi risipească miasmele ’n vânt.

In gălbuiul, tomnatic covor, Sinucis, putrezeşte-un palid visător. 72 î. V. RFSCEn HOTARUL

FIGURI A RĂ DANE

g h e o r g h e .:. g r o z a ?Teodor „ TT.1.1 tu cra ...... ■ (1 8 9 9 - 1930) ======

l'au împlinit în Febru­ o cunoaşte suficient. El sculpteeză; e momentul arie trecut şase ani în care toate sforţările sale se concentrează, se , dela moartea sculpto­ combină, în care experienţele şi reuşitele s’au rului Gheorghe Groza. unit, pentru ca în interiorul sentimentelor sale, Deşinu vreau să insist să stabilească o formă definitivă, în care fru­ decât asupra lucrări­ museţea soluţiunilor să fie valabila nu numai lor sale, voi da totuş pentru particularitatea unei vederi, ci pentru o câteva date biogra­ lume întreagă. fice scurte, referitoare Din aceasta epocă datează „Mama cu copiii" la viaţa şi condiţiile (Bronz, Muzeul Palatului Cultural, firad), măr­ sociale, în care apare turie rară a sensibilităţii sale graţioase şi ex­ şi se desvoltă opera presive. O femeie din popor ţine'n braţe copilul sa lum noasă şi fe­ ei, pe care un altul mai mare îl priveşte din cundă. picioare. Zâmbetul de bucurie sau suferinţă a Născut Ia 1899..în jMoneasci judeţului fSrad.. mamei, moliciunea gesturilor cu care-şi alintă unde~tâfăl său exercita modesta in3eletnicire de copilul, grija cu care-1 ţine, sunt- de-o fineţd tăetor de lemne. Groza aparţine acestor pături delicată şi dau imaginea unei pioase ^materni­ profunde din popor, inepuizabile în energie şi tăţi, a cărei contur liniştit în substanţa mată şi talent: n terminat şcoala primară în Beiuş, ca fără reflecte a bronzului, se ’ncadrează într’o apoi sd fie de ajutor tatălui său, pentru a câ­ ambianţă discretă şi morală. ştiga din greu existenţa modestă a familiei sale. Face războiul, şi se ’ntoarce la-casa părintească, unde continuă, o viaţă artistică proprie, fortifi­ cată într'un progres continuu ; o activitate trium­ fătoare, căci el nu. 'ntârzie să fie descoperit şi 'ncurajat. Picta şi sculpta în piatră, când mai întâi cu ajutorul Profesorului Ioan Buşiţa, şi apoi cu acela al D-lor Dr. Ioan Cosma şi al Generalu­ lui Olteanu, pe atunci Ia Oradea, ajunge să ter­ mine Gimnaziul din Beiuş. Groza lucrează înainte neobosit, pentru a-şi crea o operă, o operă pu­ ternică şi proprie lui, unde nimic nu e lăsat Ia ’ntâmplare, căci aşa a fost dat acestui solitar în­ mărmurit, în largul visului său de poet. şi de Gheorghe Groza meşteşugar, să nu ţină socoteală de nimic, nici de obstacole, nici de oportunităţi, modelând Deşi temperament naturalist, operile sale materia sau culoarea, cu sensibilitatea ieşită din sunt încă clasice; dar prin concepţia riguroasă durerile, bucuriile şi pasiunile sale. : a unei arte intelectuale profunde, care Iasă puţin Mai târziu,^ ajutat de Municipiu şi Judeţi loc improvizaţiei desordonate şi emanărilor li­ Groza pleacă întâi ja Roma şi apoi la Paris, rice exagerate, el rupe cu trecutul şi crează o al cărui Salon Oficial îi deschide porţile; aceasta tradiţie nouă, paralelă cu vederile şi simţemintele fu o exaltare frenetică, t-ntr'un corp şi un suf­ sale. Orta lui Groza, este rezultatul unei obser- le^ nu mai puţin frărţiântate, un imbold spre vaţiuni directe a Naturii, mai puţin o fantezie noi cuceriri. Fîici, lucrează la Academia Julien, de artist sau un aport iconografic străin. Figu­ vizitează muzeele ^i galeriile de artă, unde ia rile sale expresive şi sincere, degajă o emoţie contact cu doctrinile alternate de clasicism evo­ interioară cum nu de multe ori putem găsi în luat şi modernism ale şcolii franceze. Ele însă lucrările contimporanilor săi. Opera sa este nu sunt suficiente să altereze echilibrul,viziunii omogenă şi mare în liniile sale generale. sale viguroase şi concrete. Toată activitatea ar­ Căutarea expresiei şi a caracterului, este tistului între aceste două drumuri este • consa­ una din calităţile esenţiale ale artei lui Groza. crată mai ales picturii.\ParisuI însă e definitiv. Busturile lui Coşbuc şi Xenopol, de lângă Pa­ Deacum înainte pensula sculptează culoarea şi latul Cultural, din Rrad, redau bine procedeul n’o pictează, făcând sd apară mai mult partea .de simplificare, pe care artistul îl aduce în teh­ sculpturală a calităţilor lui Groza. Reîntors în nica sa, şi sunt puternice studii sau efigii vi­ ţard, vocaţiunea sa.se ’ndreaptă spre arta sta­ vante, de caracter fizionomie. Printr’o fatalitate tuară, căci pe aceea a culorilor a studiat-o şi inerentă fără ’ndoeală acestui fel de cercetări, 73 HOŢARUL

sau prîntr’o întorsătură curioasă a spiritului' prindă adevărata notă a artei lui Groza, a cărui său favorizat încă prin entuziasmul nerăbdător moarte precoce, a fost îritr* adevăr un dezastru o lucrărilor sale, artistul a ajuns mai ales la pentru plastica ardeleană, care era lipsită . de sfârşitul vieţii, a se mulţumi numai cu indicări maeştrii şi avea chiar nevoie .de ei. pe, jumătate angajate în materie, cum sunt ace­ Dragostea artistului pentru Natură şi far­ lea în care cotie pe ultima din operile sale, pe mecul culorilor, o regăsim îndeosebi în peisa- giile lui, care degajă acelaş temperament calm şi tăcut de mai înainte. Portretist, cu o putere ele evocare accentuată, el ne arată felul cum o privire, un gest sau o atitudine, pot evoca ... adevărul moral şi viaţa, şi cum priritr’o inteli­ genţă clară, sensul vieţii poate să se acorde cu expresia mei fastuoase imaginaţiuni. Portretele • ‘ '■ ~ r ' v • 1 v sunt simple şi senine, dar întotdeauna seducă- - K ->>- ' - 3 .toare în frăgezime şi bogate în armonii. Peisa- giul este leger, transparent, fără artificii. Cerul profund şi luminos, pământul gol sau stâncos, precum şi relieful infinit de variat al ţinuturilor, suprafaţa pierdută ’n depărtare a'unui râu în care apa îşi rostogoleşte încet valurile ondulate şi uşoare, scăldând siluetele ruinelor ridicate armonios pe albastrul cerului mediteran, tot Portret de Gh Groza acest ansamblu de note, fugitive şi colorate, în­ Emanor/ Ungur,anu, instalat de monument în viorează scena abia îndicată, din care putem Cetatea Timişorii. Poate mai complect decât spicui cu uşurinţă originea italiană a peisagii- cele expuse l’ ^rad, acest bust reprezintă un. lor sale, sau pitorescul ţinuturilor din apropie­ 'drum nou în arta lui Groza, el a rămas în m âi­ rea Bihorului românesc. nile artistului, într’o stare, care e suficientă Să Găsim pretutindeni aceaş amploare şi cer- mărturisească nu numai talentul rar al aceluia titudine, o pace profundă, care este caracterul care l’a conceput şi animat cu viaţă, dar în distinctiv al personalităţii sale, şi care n'a ’nce- acelaş timp şi posibilităţile neprevăzute, în care tat nici un minut să stăpânească între facul­ s’ar fi desfăşurat incontestabil calităţile precoce tăţile sale native, experienţa şi sensibilitatea şi grandioase ale maestrului. sa. El a creat un stil; el a avut forţa de a ve- Din tripla iconografice a acestor busturi se desprinde repede un viguros realism, care subordonează amănuntul unui adevăr dominant. Coşbuc, versifică încă credinţele şi datinile din popor, el e pesimist; acest bronz nervos şi pre­ cis, rezumă tot cei mai intim în om. S’ar putea spune ca scriitorul 'meditează şi acum, şi are înaintea ochilor „Baladele1* sau „Idilele" lui, sau mai bine aceste „Fire de tort", pe care le-a de­ pănat cu atâta pasiune şi caracter. Xenopol; blând şau pasionat, poartă pe buzele lui verva filozofului sau a istoricului polemist, iar Ungu- rianu, sfatul bun şi luminat, pe care n’a ’ntâr- ziat nici odată să-l propovăduiască. Forma se modelează încet, compoziţia este clară şi bine sesizată n -exprima viaţa intimă care se găseşte în fiecare din noi, a fixa mişcarea preconcepută de imaginaţie, nu ca o lovitură ce se pierde ’n vid, ci: materializată concret, a face să se simtă destinderea unui sentiment fără să i se epui­ zeze elanul, este ceeace dă acestor opere ener­ gia şi . puterea lor concentrată. Intre timp, multe alte lucrări: studii, efigii regale sau familiare, E ., Ungurianu de Gh: Groza basoreliefuri, figurine, unele semnate altele nu, au fost executate cu sinceritate şi mult prisos dea lucrurile aşa cum sunt, precum şi de a de talent. O parte din ele se găseşte încă la sesiza mai înainte eşenţa lor. De aci, o mito­ casa părintească din Moneasa, altele — cele logie personală, acest paganism ingenios şi na­ mai multe, sunt răspândite aici sau acolo, în tural, care n’a fost sub forma sa vaporoasă, locuri cunoscute, şi ar putea face odată lumina decât însăşi personificarea spiritului lucrurilor 74 unei expoziţii retrospective din care să se des­ şi oamenilor între care a trăit. Hotarul mm

Hşa ne apare Qroza: o activitate gigantică murile. Matura poate oferi în fiecari clipă, po- a cărei munci ca o logică ineluctabilă s’a tra- sibilităîi neprevăzute şi’ cercetători nobosiţi. Să dus în triumf. Hrta lui este un simbol al bucu- credem că dela un popor ca al nostru, se poate riei şi luptei conştiente, din care s’a desprins aştepta tot; ce înseamnă un secol pentru cred- intotdeauna mărturia strălucitoare a geniului rea marilor şcoli de artă ? Dacă creatorul, omul său, înaintea căruia mulţi au adus şi vor aduce de geniu este necunoscut. încă, cine ar putea încă, tributul lor de recunoştinţă şi de dragoste, afirma că el nu se va găsi mâine şi, că rupând Dar Groza a dat cuvântul celorlalţi, mu- hotarele strâmte ale convenţiunilor sociale, a rînd tocmai în ziua când mijloacele sale de ex- tradiţiilor /a/se şi im portate, el nu va scoate la primare păreau mai .perfecte, sau trebuiau să lumina zilei o formă energică şi proprie popo- ni-1 arate mai celebru. Hrta este din toate vfe- rului nostru? ,

ă c/e p r im ă v a tă

Dih ueac împlinit Cade ’n pădure\ Hmurg înflorit Cu ceruri azure ...

In pajişte cânta M ustul de nea, — In mine, răsfrântă, Zace o stea ...

Pe-a tim pului limbă, Se leagănă merii', — Heruuii se plimbă La' marginea serii. . .-

GH. MOŢIU

doamna in ma/îafa

Cade cu nemiluita ploaia, Iar copiii şi cu câinii fncing hărmălaia; Un şcolar tuberculos înoată Ca să ia prem iu pe clasă. f Mahalaua desfundată geme de noroi. Frunze veştede, d oruri ucise, ploi. Gânduri snohorîte, sărăcii, nevoi Forfotesc în mahala !a noi. \ l V. RRCEH 75 HOTARUL £5B

Abisinia sub raportul vieţii sociale.

rilor sociale din Abisinia ne trebue un termen iăsboiul italo abisinian preo­ de comparaţie penfru aceste ţări, iar acest termen cupă nu numai cercurile di­ de comparaţie nu poate fi decât o ţară civilizată plomatice ale Genevei ci pe şi cultă pe care o cunoaştem. — Dar în definitiv orişicine care încearcă să-şi ce numim noi „o (ară cultă şi ciuilizctJ1, şi ce dea seama de motivele care raport există între cultură şi civilizaţie, precum au determinat acest răsboi şi cari sunt condiţiunile lor naturale de desvoltare precum şi de urmările pe ale lor, pentru a ne putea da apoi seama dacă care le poate avea. Abisinia întruneşte sau nu aceste condiţiuni. In special se discută cu Căci dacă vom găsi că Abisinia nu întru- înverşunarea asupra motive­ neşte condiţiunile cari se cer, în mod normal, lor răsboiului. pentru ca o ţară să fie numită cultă şi civilizată, Dacă unii văd în acest vom trebui să arătăm şi cauzele acestei stări de răsboi o urmare firească a condiţiunilor econo­ lucruri, precum şi dacă în urma războiului actual mice în care se desfăşură viaţa naţională şi de .aceste rele stări de lucruri pot fi îndepărtate, ur­ stat a Italiei,-alţii atribue acestui răsboiu o mi­ mând ca măcar de-acum încolo Abisinia să poată siune civilizatoare într’o ţară barbară cum este deveni o ţară. care să poată sta cu cinste alături Abisinia, iar Italia nu s’at găsi decât la începutul de celelalte ţări civilizate din lume. îndeplinirii acestei misiuni, pe care este chemată Să vedem deci ce este cultura şi civilizaţia! a o executa, călcând astfel pe urmele strămoşilor Aceste două noţiuni nu sunt indentice, deşi ei Romani. de multe ori, în limbajul comun, ele se confundă, Când DI. profesor N. Iorga afirmă în cuvân­ considerându-se ca fiind două noţiuni sinonime. tarea sa, „Pentru Italia”, rostită Ia Ateneul Român Unii autori numesc civilizaţie ceia ce alţii în ziua-de 17 Noembrie 1935, că: numesc cultură, iar alţii află că între amândouă „Nu este osânda morţii, care fulgeră din noţiunile ar fi un antagonism destul de pronunţat. tunurile italiene, ci este un vânt de civilizaţie şi Profesorul universitar J. Petrovici, într’o bro­ de libertate, care, pornind din faldurile unui steag şură intitulată „Puterea Culturei" defineşte civi­ care ni-a fost întotdeauna scump, anunţă pretu­ lizaţia ca privind oarecum faţa exterioară a prog­ tindeni începutul unei ere noi“ natural că D-Sa, resului, desvoltarea mijloacelor tehnice, a confor­ vorbind astfel, atribue acestui răsboi o semnifi­ tului, pe când cultura priveşte faţa interioară a caţie cu totul superioară. progresului şi anume desvoltarea puterilor suf­ Dar cum noi ştim că de foarte multe ori leteşti. scopurile cele mai egoiste, cari sunt de altfel bine După cum vedeţi după Dsa, civilizaţia şi justificate, îmbracă haina celor mai strălucitoare cultura nu pot fi uşor despărţite. . Civilizaţia ar idealuri atât din nevoia de-a crea armatelor elanul fi un fel de expansiune exterioară a culturei, un necesar înfruntării greutăţilor răsboiului cât şi fel de complectare şi de încoronare a ei. Bine pentru a câştiga simpatia activă a lumii, am căutat înţeles însă cu o singură rezervă: ca civilizaţia să ne documentăm puţin asupra realităţilor abisi- aceasta — tehnică şi de prosperitate e terioară — niene, pentru a ne convinge dacă,' şi în ce mă­ să nu fie golită de ori-ce conţinut spiritual. Căci sură, se impunea facerea unui răsboi pentru în­ în cazul când civilizaţia exterioară este golită de dreptarea unor stări de lucruri de acolo, cari ar conţinutul ei sufletesc, atunci putem vorbi de o urraa să satisfacă odată cu unele aspiraţiuni spe­ antiteză între civilizaţie şi cultură. ciale ale Italienilor şi unele cerinţi de ordin ideal Filosoful francez Bergson atribue chiar criza ale omenirii. actuală acestui desechilibru între desvoltarea ci­ Natural nu poate fi vorba aici de o docu­ vilizaţiei exterioare şi desvoltare puterilor sufle­ mentare prea ştiinţifică. Nu dispunem de elemen­ teşti, care au rămas mult înapoia celei dintăi. tele necesare pen ru aceasta. Dar am căutat să , Tecem peste părerile multor altor gânditori culegem informaţiunile din isvoare cari oferă oa­ asupra acestei chestiuni şi ne oprim numai asupra recare garanţii pentru ceia ce se afirmă în ele. părerilor sociologilor mai de frunte şi în special Aşa de exemplu, am consultat în special ale Iui Franz Oppenheiner privitoare le această lucrarea Dlui ANTON ZISCHKA despre Abisinia, chestiune. un autor apreciat pentru cunoştinţele sale de eco­ După el civilizaţia nu este decât quintesenţă nomie mondială,' precum şi lucrarea lui EMIL (der Inbegriff) a tuturor realizărilor mai superi­ LUDW IG intitulată: „Der Nil, Lebenslauf eines oare isvorîte în ultimă analiză din instinctul pri­ Stromes", care se ocupă foarte de aproape şi cu mar al aufoeonserudnii omului, din instinctul Abisinia, ţara de unde isvorăşte Nilul Albastru. acesta numit „negativ", deoarece el este expre- Dar înainte de-a trece la o descriere a stă­ siunea nevoii pe care o simte viaţa de a cuprinde HOTARUL

de-a pune stăpânire pe lumea exterioară, de-a traiului de toate zile, dacă sufletul abisinian s’a îmblânzi şi cuceri puterile naturii şi de-a le aservi realizat în opere de cultură menite să îndrepteze scopurilor şi nevoilor sale. lumea spre idealuri, tot mai superioare şi dacă în • Pe când cultura este quintesenţa tuturorgeneral se află condiţiuni cosmice şi sociale po-' realizărilor mai superioare isvorite în ultimă ana­ trivite pentru desvoltă rea unei civilizaţii sau unei liză din instinctul primar al conservării speciei culturi. omului, al instinctului acestuia numit „pozitiv" şi $ $ care nu este decât expresiunea prisosului de ener-, Ţinuturile de prin prejurul locului Tsana gie, care se cheltueşte în „funcţiuni de lux“. sunt unele din cele mai roditoare din toată Africa Avem deci de-a face cu aouă lumi deose­ Deaceia au fost totdeauna disputate. Înainte de bite. In cazul întâi cu: lumea tuturor lipsurilor venirea Abiisinienilor, aceste ţinuturi erau Iocuiie pe care le simte omul, cu lumea instinctelor de o populafie de Negri numită Agau. flăm ânde. în cazul al doilea cu o lume plină de Abisinienii popor de luptători şi negustori prisosuri de energie şi în care se cheltueşte din părăsiseră pela 1100 înainte de Christos Jemen- ul, plin şi din plăcere. Este lumea animalului nevo­ tara lor de origină, traversară - Marea Roşie şi iaş şi lumea creatorului. pustiul Danakil şi se opriră Ia lacul Tsana unde Creaţiuni ale nevoiei (civilizafie) ar fi, Sta­ găsiră un platou minunat, asemănător cn ţara lor tul, economia, dreptul, ştiinţele exacte şi tot cos- de origină. mos-ul de valori utile şi trebuincioase de care Ei bătură p'opulaţiunea băştinaşă, pe care în are omul nevoie în via{a lui individuală şi so­ parte o absorbi sau-o împinse spre sud şi vest, cială, toată raţionalizarea existenţei fui prin in­ unde se născură noi imperii de negri, cari se telectul său. luptară aproape 3000 ani cu noii veniţi, şi cari * Creaţiuni ale prisosului de energie, ale bo­ imperii, abia după cucerirea Kaffei de către Me- găţiei, ar fi arta, religia şi filosofia. • (cu ltu ră ) nelik-ul II-Jea (1897), au fost anexate Etiopiei In cazul' din urmă (al manifestărilor .cultu­ propriu zise. , * rale) omul se cheltueşte pe el, în cazul dintâi Abisinienii, hamiţi semitizaţi şi apoi încreş.- (al manifestărilor civilizaţiei) omul gospodăreşte tinaţi de prin secolul al patrulea după Christos, pur şi simplu bunuri exterioare sau şi alţi locuiesc în mase compacte cele patru provincii oameni. - din jurul Iacului Tsana: Amhara, Soa, Tigre şi Am putea spune că are o atitu­ civilizaţia Godscham. dine duşmănoasă faţă de natura, pe care o do­ reşte să o supună, să o cucerească, să o aser­ In restul Abisiniei (circa 3/5) trăiesc diferite populajiuni negre, cari vorbesc 70 de dialectej vească, pe când cu ltu ra păstrează mai mult ra­ porturi de curtezan şi prieten al naturei. destul de diferite unul de altul. Din cele circa 10 12 milioane de locuitori Rezumând, putem să mai adăogăm că civi­ la cât se evaluiază populaţiunea abisiniei, numai lizaţia este quintesen{a manifestărilor intereselor 3 până la 4 milioane sunt Etiopieni propriu zişi, individuale, precum cultura este quintesenţa in­ restul sunt diferite alte popoare supuse abia pe tereselor Ambele manifestări, deşi pleacă sociale. la sfârşitul secolului trecut de către Menelik al II- lea. din impulsuri naturale distincte, se condiţionează In afară de provinciile de mai sus, Abisinia reciproc, cultura putând da impulsuri noi civilizaţiei, este deci o colonie, exploatată de rasa amharică iar civilizaţia putând provoca noi manifestări cul­ turale. a Etiopenilor. Abisinienii formeară clasa stăpânilor, iar Şi. cu aceasta trecem la analizarea ultimei chestiuni, cu care terminăm această lungă intro­ restul populaţiunilor este obligat să muncească ducere. pentru ei. -5e evaluiază la 4.000 000 numărul scla- Dacă civilizaţia se poate desvoltă şi într’o .vilor cari ar fi şi astăzi în Abisinia. societate, care din punct de vedere social nu pre­ Abisinia este un stat bisericesc fără nici o zintă un prea mare echilibru, adevărata cultură religiositate. Se povesteşte că sub raportul moral se manifestă numai în societăţi echilibrate din cei mai sus pe această scară stau păgânii, apoi' punct de vedere social, adecă acolo unde con­ vin evreii mahomedanii şi numai la urmă creştinii. ştiinţa colectivă predomină conştiinţele indivi­ E plină ţara de preoţi. Se vorbeşte de sute mii duale sau de clasă, deoarece cultura este o m a­ de popi, cari cutreeră ţara în lung şi în lat, alţii nifestare sociala prin excelenţă. De aceia seco­ susţin că ar putea fi chiar un milion. Tot ce nu lul nostru, cu faimoasa lui civilizaţie, priveşte cu este sclav sau nu poartă arme este preot oarecare mâhnire la epocile culturale atât de în­ Cu ajutorul blăstămurilor şi sugestiunilor de floritoare ale evului mediu, deoarece timpurile'v tot felul ei au pus mâna pe întinderi mari de pă­ noasfre sunt departe de-a avea deocamdată acel mânt pe care Ie arendează sau Ie lucrează cu echilibru social aşa de propice desvoltării ideilor sclavi. generale, deci a culturei. ' Serviciul religios cu strigătul si urletul lor Cu aceste elemente la îndemâna, să trecem seamănă mai mult a orgie decât a slujbă religioasă. acum în Abisinia, pentru a vedea dacă acolo Tot pământul este proprietatea negusului, aflăm manifestări de civilizaţie şi cultură, dacă care-1 încredinţează apoi, contra anumitor dăii,' locuitorii ei, şi-au putut crea acel cosmos de va­ clasei stăpânitoare a Abisinienilor. De aici ex­ lori materiale şi morate necesare pentru uşurarea ploatarea nemiloasă a sclavilor şi ţăranilor neli- 77 HOTARUL B

beri şi puţinul interes pentru cultura solului a timp şi în măsură aşa de mică, l’a luat Abisinia : acestora din urmă. cu Europa. 5» Se povesteşte că un ras, care era pe moarte, Gu toate aceste există oarecari începuturi ar fi cerut să fie îngropat cu mâna afară, pentru de artă în abisinia. Aşa bunăoară în picturi se ca să mai poată încasa ceva impozite şi după disting două curenie, unul aşa numit primitiv, moarte. care păstrează tradiţia abisiniană şi care emoţio­ La aceste împrejurări sociale, pe cari le şi nează &nume prin primitivitatea lui. Acest curent, condiţionează în parte, se adaog teribilele con- •reprezentat prin pictorul ATO BELATSCHOU, diţiuni geografice şi climaterice. înfăţişează de predilecţie, în scene simple, istoria Ţară alpină, acoperită de munţi prăpăstioşi, statului etiopian. Reprezentantul curentului modern, vulcani stinşi, compusă din platouri ce ajung o pictorul AGEGNHOU INGIDA, imită arta euro­ înălţime de peste .000 melri, brăzdate de văi peană. El a fost însărcinat să zugrăvească pereţii adânci care întrerup orişice circulaţie, naşte în interiori ai Parlamentului abisinian. mod fatal o populatiune răsboinică, sălbatecă şi Nu se poate nega că. în poporul abisinian cu obiceiuri îngrozitoare. : se găsesc impulsuri artistice destul de puternice, Din Mai până în Septembrie, suflă vântul pe cari se grefează şi curentele artistice de mai sus. dinspre Sud-Vest aducând nouri încărcaţi de învăţământ public nu există în Abisinia umezeala: oceanului. Ploile sunt torenţiale, înso­ Abia în anul 1935 a promis actualul Neguş că i ţite-de manifestări electrice. O'mare mulţime de va introduce, înfiinţând câteva şcoli în Adis-Abeba oameni sunt loviţi în acest timp de trăsnet, Apele Se spune că copiii abisinieni sunt foarte ta­ cresc şi înundă câmpurile, drumurile se prefac în lentaţi şi învaţă limbile europene cu o iuţeală ne­ torenti vijelioşi, care spală minereul munţilor. cunoscută în Europa. Ori-ce activitate omenească este imposibilă. S'a introdus instituţia cercetaşilor şi, peste Iar în epoca secetoasă din Octombrie până tot, mai cu seamă în Adis-Abeba, întâlneşti ino- în Mai, când suflă vântul uscat dinspre Indii, îâu- vaţiuni europene alături de obiceiurile lor milenare. rile seacă, apele dispar, iar omul — după o scurtă Oarecari schimbări s’au produs totuşi şi activitate posibilă după retragerea apelor — se acolo deşi poate numai la suprafaţă. întâlneşte la acelaş isvor cu fiarele sălbatice, cSci isvorul sau fântâna este (în unele părţi ale Abe- Lumea începe să se resimtă de influenţa siniei) singurul centru dătător de . v ată în acest europenilor. In orişice caz la Adis-Abeba bătaia anoiimp aproape, mort. cu biciul se aplică în edificii închise, nu pe stradă Natural că asemenea conditiuni sociale, cli-, ca mai înainte, asemenea şi legea talionului; materice şi geografice sunt puţin favorabile unor întri într’un local ca la o panoramă, dar în loc începuturi cât de modeste de civilizaţie şi cultură. de o păpuşă împuşti de fapt un om; condamnaţii Străinii, atraşi de aurul şi bogăţiile naturale însă mor şi acum de foame în închisori, justiţia ale Abisiniei, precum şi de posibilitatea de-a în, primă instanţă se face deasemenea pe stradă, cumpăra sclavi, au avut relaţiuni comerciale din debitorul este legat de creditor până ce-1 plă­ timpuri imemoriale cu această ţară. teşte; tâlharului prins în flagrant delict i se tae. Dacă încercau însă să cucerească tara, atunci tot pe stradă; imediat mâna, după cum pe stradă se uneau munţii, stâncile, râurile, ploaia şi omul se taie animalele, după ce au fost mai întâi su­ la olaltă şi alungau din ţară pe străini. puse la chinuri prin tăierea treptată a vinelor Aceleaşi elemente însă au împărţit Abisinia pentru a li se scurge sângele. în tot atâtea grupe ce n’au putut fi stăpânite de­ Tentativa sau omorul unui rege se pedep­ cât incidental de către unul singur, aşa că, dacă seşte cu arderea de viu, după ce corpul condam­ ţara n’a putut fi cucerită de nimeni din afară, ea natului a fost înfăşurat mai înfâi în muselin muiat nu a putut fi stăpânită de către nimeni nici din în ceară ferbinte. înăuntru. Obiceiuri crude, astfel cum poate că aujest Cu toate aceste s'au schimbat multe şi în şi înainte de 3 000 de ani şi cum sunt de altfel Abisinia, decând o cale ferată leagă capitala lor crude elementele naturale cari stăpânesc această cu un port din Somalia Franceză, decând nume­ ţară. roşi abisinieni îşi fac studiile prin Europa. Dar Şi totuşi, dacă ar fi să trag o concluzie din obicinuinţeie lor milenare nu se înlocuesc aşa de cele expuse mai sus, aş spune că chiar în acest caz uşor, de astăzi pe mâine. relaţiunile pacifice între Abisinieni şi Europeni ar Cultura, care s’a putut desvolta în aceste duce mai repede la o îndulcire a moravurilor împrejurări, îmbracă forma uuor elemente de tra­ celor dintâi, la o exploatare mai raţională a bo­ diţie de mai multe ori milenară. găţiilor solului şi subs lului ţării decât războiul Această cultură are prea puţine elemente de cu rezultatele lui totdeauna aleatorii şi care chiar evoluţie, iniţiativă sau creaţie. atunci când este pus în slujba unor interese su­ Totul se reduce — inclusiv religia lor, în­ perioare, rămâne o armă periculoasă şi plină de cremenită în ritualuri cu sfinţenie respectate — consecinţe incalculabile pentrji orişicine recurge la obiceiuri aproape pietrificate, pe cari numai la el. cu greu le poate altera contactul ce în ultimul Ştefan Ieşanu 78 HOTARUL

'zi ori mâine.

Te 'vreau! Crin alb pe altar de inimi arzânde! . ‘ . Dacă dorinţi aprinse te-ar privi cu râ\>nă, , Corolă imaculată, ■ Bş răcni nebun, n u ! ■ A altuia, niciodată I ' _ '

De-ai fi Magdalena mea mică, . ■ înveşmântată în azur, Azi . Aş săruta flori roşii în carnea trupului tău— Dertfă, aş înşira din stele .... Colan de- perle, ■ - 0, suprema mea isbândă! - ' Şi roua ochilor mei . Ar picura... ■ In palma ta flămândă..'. ’ ' .

Mâine, ! Gura ta ’nsetată va fi un mac însângerat <( Sub gura mea înfiorată de păcat. Şi tu. de acum, crin de foc Pe altarul întinat al inimii,' M’ai chema neîncetat, cum în pădurea seculară . • Aprigul leopard îş! strigă mugind fem ela... r

Aş jura pe neînduplecatul Budha Că trupul meu a devenit altarul vecinic Fiecare cîntecUrcă spre cer PI sufletului tău. şi fiecare gînd în spre tine, Te Vreau! ■ . . N’am să pot să-ţi spun iubirea, mamă? Chiar de-aş atrage asupra-ţi blestemul; Iartă-mi, încă . Îmi eşti dragă, '. , Steaua ta, albastră, cheamă Şi vreau să trăiesc în tine ca o chinuitoare îndoială. sufletu-mi, în rioapte/adîncă, Azi ori mâine, Stea peste visuri şi cîmpuri Fii gata, floare însetată Unde eşti nu mai sînt timpuri. A pustiului plin de păcat! Sgomot de bulgări căzînd în' orbite M. Dr, RRICU toamna din nou îmi trimite. Să ’nalţ rugătoare mîinile albe flori pustiite şi galbe? să bucium blestem din creştetul gurii să ardă rugina pădurii? Din vieţi de-ai pleca In vieţi reveni — v o i. privirea şi. inima ta eu nqai primi —- voi. Fiecare cîntec urcă spre cerv şi fiecare gînd în spre tine.

GEORGE C. MIRON 79 HOTARUL

ACTUALITĂŢI JF. S- C. A . Câte ceva despre societăţile federalizate. Diferite consideraţiuni marginale. „Ateneul popular“ şi HOTARUL de eri şi de azi.

oate societăţile culturale Institutul social e mult prea tânăr pen­ din Arad s-au federali­ tru a ne vorbi în numele unui trecut oare­ zat; „Hotarul" devine or­ care — ne aduce în schimb un prezent ganul de pujlicitate al creiator, pozitiv. societăţilor federalizate. Tipografia „Concordia" este nu nu­ mai tipografia din ale cărei casete şi teascuri In omenia sa tradiţio­ lua viaţă „Romînul" de odinioară - dar şi nală Românul îşi cins­ instituţia care, în ultimii 2—3 ani, a alcătuit teşte oaspeţii, lată de ce şi instalat, modest şi anonim, 14 biblioteci se cuvine să spunem în populare la sate. primul rând câteva cu­ Intr’o vreme când ruralitatea este asal­ vinte despre tovarăşii de tată de concurenţa pe care demagogia dicta­ , luptă pe cari îi primim în casa noastră. turii în uniformă o face demagogiei democ­ Locul de cinste şi cel dintâi cuvînt de raţiei pacifiste şi internaţionale, — tipografia salut — celui mai în vârstă dintre oaspeţi: „Concordia" cu ajutorul câtorva oameni de „Astrei". Prin trecutul său, „Astra“ se iden­ bine, isteţi la .minte şi vrednici la faptă, duce tifică nu numai cu aspiraţiunile culturale ale suflet nou în vechile ogoare părinteşti. tuturor Românilor de pe plaiurile ardelene — Acestea sunt societăţile care, împreună dar chiar cu supremul ţel al naţiunii înseşi, cu «Ateneul popular", formează dela începu­ al naţiunii răvăşite de soartă pe cele două tul lui Maiu C. Federaţia Societăţilor culturale din A rad . ■ versante ale carpaţilor: unitatea naţională! * „Astra" este azi cel mai bătrân şi .cel mai cinstit oaspe al nostru. Ce scop urmăreşte Federaţia ? Cândv^ i-am adresat cuvinte de mustrare. Coordonarea tuturor forţelor culturale Erau pornite din durerea de a o vedea ago­ şi dispersarea activităţii lor după un plan de nizând pe laurii unui trecut glorios — în ul­ acţiune unitar şi progresiv. timul timp steril Eram pe vremea aceia prea „Hotarur păstrându-şi nealterat caracte­ sburdalnici pentru a ne putea acomoda rit­ rul de revistă culturală şi literară re g io n a li> mului ei lent, obositor de lent, anihilator... devine în acelaş timp organul de propagandă şi de oglindire a activităţii Federaţiei... Ne-am deprins şi am purces singuri. Înfiin­ ţarea „Ateneului popular" a fost primul gest lată ce scriam în „Hotarul* (An I. No. 5 de protest împotriva şedinţelor statutare şi Septembrie 1933) despre „Ateneul popular": regulamentare, comitetale, centrale şi despăr- înfiinţarea „Ateneului Po p u lara ţSmântale ale „Astrei". Al doilea gest efectiv fost un act de protest: protestul in­ şi protest pozitiv: apariţia „Hotarului." Avem dividului activ în domeniul- manifes­ sinceritatea s;o mărturisim: şi „Ateneul popu­ tărilor,culturale, publicistice şi lite­ lar" şi „Hotarul" sunt reacţiunea pozitivă a rare impotriva d.corativismului tu­ elementelor active, creiatoare, împotriva de- telar şi cumulard. ' corativismului tutelar şi statutar neproductiv „ Ateneul popular“ atât prin con­ al „Astrei" şi-al unor surate despre care nu ferinţele cât şi prin publicaţiile mem­ se mai vorbeşte demult, nimic! brilor sâi a urmărit două ţinte: Astăzi „Astra“ şi „Ateneul popular" sun­ /— să evoce, sub diferitele lui tem alături: prieteni şi tovarăşi de luptă. aspecte, trecutul Aradului românesc; — Institutul social Banat-Crişana este 2P- s-7 afirme, sau aă dea posibi­ o forţă nouă, tânără, activă ale cărei roade litatea so se afirme în toată liberta­ plină de sevă - jîncercări practice pe teren — tea, tinerele talente." se arată extrem de prom iţătoare pentru viitor. Şi adăugam îndată: Institutul social Banat-Crişana, înseamnă mi­ „Exact ceeace urmăreşte HOTARUL "> nuţioase cercetări sociologice ale mediului iar puţin mai jos (idem, pg. 3): rural cel maLcaracieristic din punct de ve­ dere românesc sau eterogen — şi mai în­ HOTARUL este, deocamdată, re­ seamnă nesecata energie organizatoare a vista noastră, a câtorva; dar poate 80 conducătorului, Dr. C. Radu. deveni cu timpul a tuturor, oricât de HOTARUL tem

mulfi ar fi. Cu două condiţiuni: să revista pe care o visăm cu toţii şi muncească şi să aştearnă frumos pe care va cuprinde în pagineie ei sufle­ hârtie rodul muncii lor. tul întregului Ardeal, cu tot ce ar Hotarul este deocamdată revistă avea ei mai scânteietor ca inteligenţă, i arădană; dar poate deveni, cu tim­ mai delicat ca simţire, mat viguros pul, rt vista întregului hotar de vest şi mai cuprinzător ca sinteză.“ a l Ţ ării. Au trecut exact doi ani decând — în Maiu işi va păstra însă, şi-atunci ca şi 1934 - scriam în paginile revistei rândurile acum, caracterul regional“. de mai sus. In articolul Popas, (12 an. 1 Maiu 1934) Astăzi Moţat u f este revista tuturor fdr- făcând bilanţul activităţii de până atunci, scriam: ţelor culturale şi literare din Arad. In drumul „Socotim că ne-am atins decât o pe care ni l-am jalonat Ia scurt timp după o primă etapă spre ţelul pe care-l apariţie — am atins şi a doua etapă. urmă/im şi că n-am realizat decât '# un crâmpeiu din ceeace noi înşine Odată cu noi, sau la scurt timp după noi, năzuim şi o foarte mică parte din au mai văzut lumina tiparului o seamă de ceeoce Bradul ar fi în măsura să publicaţiuni periodice care desfăşuraseră în realiztze — în comparaţie cu tra­ diferite părţi ale Ardealului, acelaş drapel ca diţia sa culturală şi cu energiile safe şi noi. actuale, astăzi încă latente". ' După începuturi pline de avânt şi de Iar în schiţarea activităţii viitoare, vor­ făgăduieli, au urmat apariţii sincopate de lip­ bind despre celelalte grupări care, ca şi noi, suri materiale şi-apoi, încetul cu încetut ago­ urmăresc afirmarea culturii şi literaturii re­ nia, dispariţia... gionale, scriam precis: Ei bine, H o ta ru l este pus în fericita si­ tuaţie de a-şi mărturisi trăinicia nu numai prin „Vom căuta să net cunoaştem re­ reîntărirea forţelor redacţionale ci şi prin asi­ ciproc, sa, ne coordonăm treburile, gurarea regulatei sale apariţii datorită con­ să ne a/foim forţele ...Şi — cine ştiel? — peste lâţiva solidării situaţiei materiale. Este aceasta pri­ ani poate ca ne vom edea şi cei m ul gest de justa înţelegere a necesităţilor dela Oradea şi cei din Timişoara şi culturale locale din partea conducătorilor cei din Sibiu ş/ cei din Braşov, din Federaţiei; H o ta ru l le mulţumeşte cu sinceri­ Turda, CiuJ şi flrad, grupaţi în jurul tate şi recunoştinţă. aceleiaşi mese fa care se va redacta Ion Vornicu

Dlui M. Ar. Dan directorul fabricei de Dlui A. Boneiu autorul romanului tutun din Tinvşoara, căsătorit recent. „ Bagaj “.

Nu c’aş vrea să mă răsbun Fiindcă talentul ţi-I încerci (Rolul ăsta mi-1 declin), Te ’ntreb, dar fără pic de ură: Dar aud că bei tutun Cu-al tău B a g a j vrei ca să pleci Iar acasă verşi v e n in ... f. Deapururi din... literatură? ' Asediatorilor lui Cincinat, cari pe tim­ pul când maestrul era in viaţă i-au de­ Unei domnişoare cam înaintată in dicat câte o epigramă. vârstă Lovind mereu cu epigrama Să te fure Făt-Frumos In poetul Cincinat, Cu cai albi şi cu trăsură, Uitaţi-vă care fu dram a: Tot aştepţi şi nu ’n zadar Plictisit... a decedat. Fiindcă vremea tot te fură.

Unei doamne cafie-şi măsoară lunar greu­ Dlui G. M. Vlădeseu autorul aprecia­ tatea la cântarul automat. tului roman: „Republica disperaţilor''. Te-am cântărit ieri'ca privirea Pentru repubfica-\i, confrate, Şi fiindcă ştii ce e iubirea, (Condus de titlul de pe carte) Eu ţi-o spun aşa ’ntr’o doară: Hm judecat dup’a mea minte C a femeie e ş t i... uşoară C’ai fi un clasic ... preşedinte. ______

I. MUNTEfiNU 1 81 Luna Mai şi-a’mbrăcat haina, la care a ţesut April, când îngândurat că ploaia i-a gonit blândul Zefir; , când râzând cu întreg cerul, preschimbat în rug de foc; când plângând, de părea, parcă, Voevodul Nenoroc! A ţesut April, sărmanul, treizeci de z ile ’n şir!... A pus floare lângă floare — adunată fir cu fir — şi când haina a fost gata, luna Mai, neruşinată a eşit pe iarbă verde, cu golani... făcând-o lată ! Aşa-i viaţa 1... ritualul şi-l păstrează chiar şi Timpul şi de-aşa ceva nu scapă — zice-se — nici chiar Olimpul! Lună, flori, om, dobitoace, se găsesc adesea 'n cazul când au bucurii comune şi comun le e necazul I Aşi lungi-o’n tonul ăsta, dacă de!... nu ne-am cunoaşte Ştiu, de pildă, că acuma doar un singur gând vă paşte: „Vrem ceva, lipsit de frază... yrem o vorbă pipărată!" D’aja mi s’a dat poruncă: „Faci o cronică rimată!" Apropos!... uitasem faptul!... mă ştiaţi la Ateneu — un fel de adunătură fără niciun Dumnezeu! — Nu mai sunt!... adică... suntem... şi cum prea eram hoinari, s’au aflat oameni de bine, să ne facă... „statuari*. Ne-au luat independenţa, dar rie-au dat, în schimb... prestanţă' şi conform fuzionării, ne privim... dela distanţă! Eram p redicat odată, azi suntem doar... subiect/ Dar să nu m ă’ncurc în vorbă, şi să reviu la obiect Azi sunt slugă prea plecată, noului stăpân ales, căci ştiţi doară zicătoarea: „nu ne lipsea decât... fes!“ Acum îl avem, ba încă îl avem multiplicat!... De-i spun lui Crişan că el îi, îmi răspunde: „ălalalt! eu sunt doar, ce nu e încă domnul Marşieu, pe hârtie şi-am fost chel, când Ateneul nu şi alesese... tichie! De-1 întreb pe eoni 1 Iustin, îmi răspunde foarte clar: „Del... conform fuzionării... cât priveşte statuar, . eu ştiu că mi-s preşedintei..." şi ştergându-şi ochelarii: „Ai văzut blăstămăţia ce-au făcut-o liberalii!?... Mă ’ntrebai de fuziune!... ia relaţii dela naş!“ Natural că-mi îndrept paşii spre Octavian Lupaş: „Ia ’n ascultă măi fârtate, avem şei şi cine ni-i I ? “ Şi-mi răspunde avocatul: „Stăi şi nu prea te-opinti! să vedem ce spune cartea!... paragraful patru scrie: „Broaşte se găsesc destule, numai lacul lac să fie!" Mai departe, paragraful opt mai cântă: . „Tot ce întră dreasă-aicea, frebuc să iasă... frântă 1“ Injeles-aţi ca şi mine, fără a spune un cuvânt, că de când cu fuziunea, toţi o apă şi-un pământ ne-am făcut şi-i. foarte bine !... Găvănescu ce să spui în aşa societate el se alfă ’n lumea lui! - AI. Constantinescu, nene, ca un subprimar ce-a fost, c’a ajuns fot »sub“ acuma, h’a louit-o mult mai prost! Chiar Bătrânul. Stradivarius, nu şi-a pierdut nici-el firea, doar „tablou" a stat o clipă, când adusă i-a fost... „Ştirea“ Mai greu fu cu... veneratul!... s’a zbătut, a dat din mâini!.. Şi cum şi-a avut „Stăpânul", a primit şi noui... stăpânii De Păun nu am ce zice!... el n’a spus nicicând n im ic!... E păun, dar fără... coadă, fiindcă-i slab şi-i încă... Mici.'/./-

Peste toate vremea-şi toarce monotonul fir sihastru, ridicându-ne în sfere colorate cu albastru, ca ’ntr’o zi să ne fixeze existenţa viitoare într’o lume ’n care luna stă lipită/strâns de soare! (Să nu credeţi c’am zis „lună”, cu vre-un gând de aleluia, lăsând să se ’nţeleagă ,.Luna“, visată de... Vuia!) Acolo, în lumea aia, Brutuşii nu-ş gazetari şi nici Nichii şi PPpiţii nu joc rol de... culturali I (şi, pentrueă avem rima, nu-s nici Vulpile... primari!) In tăcerile de-acolo, Tricolorul este sfânt şi nu toţi neisprăviţii îl agită cu-orice ■ vânt! N’ai să vezi, acolo, oameni „puşcaţi" singuri fn război, ca în România Mare, să se dea drept mari Eroi! Multe ce-s în lumea noastră, acojo n’ai să găseşti,.. Popeştii îşi zic Popescu. fără-a fi şi... Păuşeşti! De te chiamă Comel Radu, rămâi ce lumea te ştie şi îl laşi pe Traian Mager, să., aia monografie!' Prefecturile, acolo, când se găsesc la aman, ■ medicul Curant le este, singurel Ghiuri Şerban! Oameni înstăriţi!?.. nici vorbă!...: nu găseşti câtuşi, câtuşi de parcă pe toţi îi chiamă... Cornel lâncu sau Mărcuş! Au şi ei, cei drept, Boţocii... locuesc într’o. firidă, pentrueă în lumea aia, nu ştiu toţi cei... cărăm idă! Au avut şi ei un Ursu, dar prea iute s’a ’nălţat şi-a căzut din sfere-albastre, zice-se.,. electrizat!

Luna Mai şi-a ’mbrăcat haina, la care a ţesut April, punând floare lângă floare, adunată fir cu fir, şi când haina a fost gata, luna Mai, neruşinată, a eşit pe iarbă verde, cu golani..,: făcând-o lată! HOTARUL

Căr ţi^Re vis te

llristo Botev: Dreptate şi libertate mai mult în pictură şi nicidecât în producţiunile poezii, reeditate de Vasile Hristu — de seamă şi mai ales în producţiunile serioase ale Bulgaria. Cu ocazia împlinirii a 60 ani dela literaturii Apusene moartea poetului Hristo Botev, un admirator al Deaci, mijlocul cel mai potrivit şi atât de lui, d. Vasile Hristu, i-a reeditat poeziile apărute cuminte ales. de îngrijitorul ediţiei lui Botev, ne pentru primadată lâ Bucureşti în volumul „Drep­ este de admirat. Acel poet, care a cântat amarul, tate şi libertate". Şi pentrucă noua ediţie să arate care a cântat solfegiile dreptăţii şi libertăţii, atât o înţelegere cât şi o preţuire a operei poe­ atunci când aceste erau doar idei şi nicidecât tului revoluţionar Hristo Botev — care e socotit realitate, atunci când Botev trăia exilat la Brăila azi în Bulgaria poet naţional — volumul a în> şi la Bucureşti nici nu putea fi adnotat cu alte brăcat haină sărbătorească, fiind frumos orna­ forme, în cari să se poată ilustra ca simbol con­ mentat cu xilogravuri în lemn executate cu multă ţinutul poeziilor, decât cu xilogravuri. artă de poetul, scriitorul şi sculptorul nostru Marcel ’ Acestea sunt cele mai potrivite nuanţări a Olinescu :- unui text care să îmbine durerea cu plăcerea, şi Desigur, în luna Iunie a. c. ziarele şi toate să arate expresia unui simţ de artă, simplă, dar publicaţiile din Bulgaria, vor scrie despre aniver­ artă adevărată. Liniile simple trase cu o daltă, sarea pomenită, despre opera lui Botev, munca de o mână sigură — însă linii adâncite, psihologi- lui Vasile Hristu şi despre arta Iui Marcel Oli­ ceşte vorbind — arată de multe ori, mult mai nescu: N’am reuşi să lăudăm opera dlui Olinescu mult, decât un tablou care e ’ncărcat de vopsea decât spunând că, pentru sculptorul nostru care în toate culorile curcubeului. trăieşte aci alăturea de noi în Arad este o mân­ Iată dece spunem că alegerea ilustraţiunii drie, iar pentru arta noastră românească este cu în gravuri pe lemn care adnotează aşa de armo­ atât mai mult o fală. nios poeziile tui Botev este aşa de fericită. Dacă am scrie despre gravura în lemn, pe Mai ales când sunt aşa de bine reuşite ca care Marcel Olinescu dovedeşte că o înţelege şi cele din volumul de care ne ocupăm. mai mult o execută într’o formă desăvârşită în Deci, suntem îndreptăţiţi, după cele consta­ fineţă demnă de remarcat, nu putem să trecem tate şi relatate mai sus, să spunem că Vasile cu vederea, că D-sa a ajuns la acelaş nivel în Hristu nici nu putea sâ găsească un alt sculptor artă ca şi oricare mânuitor al dălţii din Apusul mai talentat decât d Marcel Olinescu. Europei. Iar pentru buna reuşită şi interpretare a La noi, această ramură a artei este doar în textului în xilogravuri, precum şi acum la primii licărire. Singurul care a despotmolit terenul este paşi ce face sculptorul, scriitorul şi poetul no­ Marcel Olinescu stru Marcel Olinescu peste hotare, spre o intrare Până la el. arta aceasta era reprezentată în arta universală, ce i-am putea spune, decât numai de icoanele sumare din cărţile mănăstiri­ să-i strângem mâna şi să- i aducem cele mai sin­ lor. Pe când în apus, în Franţa de pildă, această cere felicitări.. artă, împodobeşte cele mai alese şi impozante Ion Btăgăită opere. Pomenim doar opera lui Stendhal „Le Rouge Pericle Martinescu: Adolescenţii de* et Le Noir“ (.Roşu şi Negru“) care a apărut în Ia Braşov — roman.) Romane ale adolescenţi» cea mai de seamă editură din Paris („Collection am mai avut. Toate păcătuiesc din cauza auto­ des grands livres") şi care este ornată de Vig- biograficului. Adolescenţa fi poate cu greu prinsă şi nette de Quint în gravuri sculptate în lemn. Acest ţintuită în vârful condeiului, chiar a celui mai fapt ne vorbeşte clar, de felul cum e apfeciată măestru Adolescenţa este, asemeni celorlalte forme în Apus această artă. Că în Apus, arta japoneză de viaţă, variabilă dela generaţie la generaţie, şi 84 este deasemenea la modă e adevărat; însă asta ’n cadrul aceleaşi generaţii, dela individ la indi- HOTARUL m vid. Este o trăire personală, poate cea mai per­ calitate: te frământă, te răscoleşte, te înspumează. sonală din viată. Viaţa e subiectivă — viaţa Toate zăcămintele nelămurite din suflet îţi sunt trăită. Lasă urme: amintiri. Veţi spune: „nu vom stârnite în tâlâzuiri adânci structurale, modela­ avea, în acest caz, niciodată un roman al ado- toare, în noui tipare. Simţi; cetindu-1, cum te cop­ îescenţii". Fals. Romanul unei generaţii luată nu­ leşeşte personalitatea sa, cum te înrâureşte ne­ mai între hotarele unei forme de via{ă, trebuie mijlocit, cum opera d-sale devine matricea unei să cuprindă o galerie întreagă de tipuri de, toate noui alcătuire sufleteşte profund schimbată. Şi i'elurile. Variaţie cât se coate de mare. Un roman această simţire precisă, clară, te provoacă, te în­ de mase. Să fie luaţi 500— 1000 de adolescenţi cordează, te tace să îeacţionezi, creşti în tine, cu psihologii decise şi specifice, trecute în fişe străină împotrivire faţă de această făţişă înrâurire. alcătuite dinainte, şi analizate până în cutele cele 11 simfi uriaş, autorul, şi vrei să te refuzi puterii, mai ascunse ale sufletului lor. Cum se pot do­ voinţii, sugestiei sale. h un uriaş al personalităţii. bândi aceste fişe? Prin mijloacele puse la înde­ De unde această calitate a scrisului d-sale ? Viaţa mână de psihologie pe calea cercetării psiholo­ autentică, rtalâ, crudă, transpusă în filele cărţii, gice a unui cât mai mare număr de adolescenţi cu o putere de creare şi vizionare uimitoare naşte (teste, etc.). S’ar combina tipuri de psihologii de această vrajă ce împăienjeneşte ochii, îţi dă febră, adolescenţi cari să fie cât se poate de generale, îţi accelerează pulsul şi deszăvoreşte eneigiile la­ spre' a ne da o icoană veridică. Este o muncă tente în tainiţile fibrelor fnnţii. lată de ce faţă de migăloasă, mare, ştiinţifică. Insă am obţine un această operă nu poţi fi decât negativist, de cele adevărat roman al adolescenţii. O privire obiec­ mai multe ori. Marea subiectivitate a autorului tivă a acestei forme de viaţă. Aproape orice ado­ declanşează subiectivismul ceti.oiului. Este o luptă lescent s’ar regăşi pe sine ’n filele cărţii. surdă, inegală cu rezultatul dinainte hotărât, întie D Peride Martinescu a voit să ne dea un autor şi cititor. Scrisul d-lui Mircea Eliade esie roman al adolescenţii. Am arătat cum trebuia sa greu cerebral, mustind de gânduri, idei şi stări procedeze pentru a reuşi. Ori ce a făcut d-sa? sufleteşti. De aceea, pretinde lectori de o anumită A luat 10 tipuri de adolescenţi aproape de aceiaş calitate şi structură sufletească şi cerebrală pentru calibru intelectual a înnădit o acţiune şi a dat a putea fi înţeles, pătruns chiag cărţii. Adolescenţii d-lui. Martinescu sunt In „Huliganii", ca şi în „Întoarcerea din frământaţi de grele probleme de filosofie. Atitu­ raiu“ şi în celelalte romane ale d-sale, avem dinile, faptele, gândurile şi simtimintele lor sunt aceeaşi eroi intelectuali, cam suciţi, cari au o livreşti, nefireşti. N’a reuşit nici măcar să ne dea singură preocupare: de o fi cât se poate de virili un roman personal, autobiografic. Până şi senti­ (nu în sens fizic), Personagiile d-sale, chiar fe­ mentalismul, inerent, vârstii, este livresc, dulceag. meile, urmăresc a fi cât se poate de masculine. Nu e viaţă în eroii d-sale. Ori adolescenta pre- Dar nu o masculinitate de rând. Una cerebrală ţueşte plăcerile fizice căci abea acum le desco­ Feminitatea este exclusă. (In „Ocenografie“, în peră. E plăcerea noutăţii. De aci aviditatea. Ro­ „Şantier”, peste tot, aceeaşi neîncetată preocupare manul e de factură cerebrală: Un cerebralism di­ de a învedera în fapte şi atitudine, în idei şi ferit mult de al d-lui Mircea Eliade şi d-lui Mi- scris, virilismul. Toţi eroii au, pe urmă, şi o altă hail Sebastian. trăsătură caracteristică, universală, înfiâtitoare: un Romanul adolescenţii trebuie să fie viu, real anumit fel de a judeca şi a activa, un fel propriu s’arate această formă de viaţă cu toate însuşirile al autorului; sunt conduşi, păpuşi al unui balet şi cusururile sale, fără nici o poezie sau senti­ mecanic, de aceeaş morală nouă. Aceşti eroi — mentalism fără rost. Descoperirea sufletului, a oameni aevea mişcându-se şi trăind pe plan de trăirii lăuntrice, dibuirile, căutările de sine şi a viaţă diferit de al nostru — sunt vizionarea nos­ unui drum, prozaismul, pornograficul specific, iată talgiei şi obsedantei probleme a tinerii generaţii: o parte din ce ar trebui să cuprindă un roman al omul nou. întruparea omului nou, aşa cum este celei mai inconsistente vârste. văzut de Mircea Eliade, este Pavel şi Petru Anicet D. Martinescu ni-a înfăţişat excepţiile, ele­şi ceilalţi oameni străini. Realizaţi de dânsul. mentele valoroase de frunte ale generaţiei — ale Cetindu-1 pe d. Mircea Eliade, simţi trebu­ generaţiei sale, poate: Dar nu ne-a dat trăsăturile inţa imperioasă de a te apropria de propriu ţi generale, comune, cari înfrăţesc o generaţie în suflet, de a-1 cerceta, de a-1 cunoaşte, de a-1 pă­ adolescenţă. trunde, de a-te aduna după ce te-a destrămat co­ Mircea Eliade: Huliganii - roman* vârşitoarea personalitate a autorului. îndemn, în- — După „întoarcerea din raiu“ iată continuarea : vitare la neignorarea ta însăţi, este scrisul d-lui „Huliganii*. A vorbi despre opera d-lui Mircea Mircea Eliade. Eliade este greu, aproape imposibil, căci tot ce I. Peltz: Nopţile d-rei Mili. După scrie d-sa este aşa de personal, încât nu-ţi permite eclipsa din „Actele vorbeşte", ială-1 pe d. Peltz, două atitudini: îl admiţi fără rezerve, sau îl res­ dându-ne o nouă carte substanţială ca şi celelalte pingi, tot fără rezerve. Nicio altă atitudine me­ cu cari ne-a obişnuit. Avem şi aici aceea abun­ diană nu este posibilă. In toate scrierile d-sa)e, îl denţă aceiaş lux de fapte şi întâmplări reale, vero­ simţi mereu. Nicio singură clipă nu uiţi autorul: simile, împletite cu o contribuţie însemnată a în­ nu te fură opera. Mereu ai în’ainte-ţi imaginea, chipuirii, de unde acest aspect de patologic al din ce în ce mai conturată, mai accentuată şi mai eroilor — galerie întreagă de chipuri patologice, distinctă, a autorului. Tot ce scrie d-sa mai are o de oameni suferinzi de nervi. D. Peltz s’a aven- 85 HOTARUL fBSBt

turat de astă dată pe alte căi, riebătătorite de d-sa Un laşi rom antic, patriarhal, Wam cu- până acum. Spunea cineva că dânsul este Bal- noşcut sub aspectele lui variate din* m ulte zacul Văcăreştilor. Avem acum un Dostojevschi cărţi, în care au defilat um brele boem ii lui transpus, cu schimbările de rigoare, pe malurile de eri. Dâmboviţii. Este, mai bine zis: un Zola dosto- Acum, când Iaşii par că vreau să moară, jevschiean român. secat de vioiciunea lui specifică, un ieşean Meşteşugul d-sale a atins deplina maturitate, autentic, dl. profesor Eugen Herovanu, ne Desăvârşita tehnică, expunerea interesantă şi cu dărueşte o perlă literară „Oraşul am intirilor", claritatea uneori umbrită voit şi meşteşugit, nasc în care evocările nostalgice redau vieaţă interesul,: şi acestora li se datoreşte cetirea pe gloriilor apuse şi şterg praful prins peste lo- nerăsuflate a volumului. Cititorul, deslănţuit in curile şi m onum entele ce făceau farm ecul pasiunea sa, e silit să dea iama în cele 300 de nespus de frum os al laşilor de eri. pagini, pentrucă, lâ sfârşit, să se aleagă cu scru- Crescut în acest iaşi ai Moldovei, dl. mul ce-1 lasă cărţile de genul aceasta, cu ochii Eugen Herovanu a prins, în fuga condeiului osteniţi şi cu mintea aiurită de tablourile trecute, fizionom ia încântătoare a acestui oraş, cu lot parcă într’un coşmar pe dinainte-i. atât talent ca şi ceilalţi glorificatori ai lui. In orice caz, „Nopţile Domnişoarei Mili" Prin prisma sensibilităţii sale, autorul este o orientare nouă, vădită în romanul anterior, reconstitue epocele caracteristice şi eveni- a talentului riguros de povestitor a d-lui Peltz. mentele ieşene de altă dată cu o pătrundere O realizare de incontestabilă valoare, iată ce este ce te duce în inim a laşilor, lăsându-ţi împre- acest roman, vrednic de citit. sia că însuşi le-ai trăit şi cunoscut. Tiberiu Borneas Notele pentru explicarea fotografiilor numeroase din cuprinsul celor patrusule de „Iaşii, oraşul am intirilor*1. Genul duios pagini — sunt, deasemenea, un admirabil în- al amintirii şi-a găsit în vechea cetate cultu- dreptar pentru cetitor. Fiecare colţ şi casă rală Iaşii o sursă inepuizabilă şi tot atât de ' din Iaşi îşi are istoria lui comentată cu multă duioasă. Iaşii au un trecut care a semănat căldură de fostul profesor al universităţii din multă lumină, vechii lui oameni purtând nume Iaşi. ce vor rămâne. Acolo s’au petrecut eveni- Sufletul parfumat de lumină şi duios al mente politice înfrate în istorie, acolo s’a Iaşilor este emoţionant descoperit şi inter- născut „Junimea", cu fiica ei „Convorbiri li- pretat în această cartc ce se ceteşte cu ne- terare* şi acolo dăinueşte încă un pitoresc , răbdare, pentru care d-lui Eugen Herovanu colţ de natură — ce se pretează admirabil i-se cuvin elogii meritate, meditaţiilor. Ion Pogana.

. ' ' -----r—— I —:--— REVISTE

„Libertatea**. A întrat în al IV-Iea an nomist analizează ideile marelui filosof grec de regulată şi excepţională apariţie revista — cu măestriă talentului ce îi este atât de economică şi culturală „Libertatea*, condusă propriu. de d-nii ing, Ion P. Gigurtu şi George Strat, Problema reformii agrare şi a agricul profesor universitar. Cu aceeaşi ţintă ideolo- furii în genere a fost desbâtută cu multă com- gică dela început „Libertatea" a umplut un pefenţă de d-nii prof. Valeriu Bulgaru şi FI. gol simţit în publicistica românească şi avem Negreţu şi N Angiulescii. în publicaţiunea d-lui ing. Ion P. Gigurtu, Restul numărului cuprinde colaborarea o revistă de gândire liberă şi curaj, statornică a d-lor ,C. Gane, I. P.. Gigurtu şi exprimată fără nici un menajament. Labora- Şt. Antim, pe lângă alte cronici mărunte şi torul de cultură al „Libertăţii" a făcut şcoală interesante ca în totdeauna, la noi — dându-ne cea mai îngrijită şî occi- „Piatră de hotar“. Ultimul număr al dentală revistă ideologică. Cu o linie de con- arhivei antirevizioniste, condusă cu hărnicie duită rectilinie — „Libertatea* s’a împus sti- de dl lsaia Tolan, este închinat trecutului mei şi interesului unui larg număr de cetitori, Aradului, cu deosebire anilor 1918— 1919, ani cari o aşteaptă cu nerăbdare de două ori bogaţi îri întâmplări ce au întrat în istorie, pe lună. Colaborează d-nii Stelian Popescu, dr. Ion Din sumarul numărului 8 — remarcăm Lupaş, dr. Gh. Ciuhandu, lsaia Tolan, Sabin interesantul studiu al d-lui profesor George Evuţianu, Ed. I Găvănescu, Brutus.Păcuraru, Strat despre „Socialismul grecesc şi gân- FI. Codreanu, Ascaniu Crişan, Cătălin Pârvu . direa economică a lui Platon“. Distinsul eco- şi Ion Pogana. HOTARUL

Un material extrem de interesant, cu parte şi retorism deplasat, ilogism, 'livresc minor, evocări bine venite, amintiri din anii Unirii,: pe dealtă parte* sunt calificativile ser sului celor gărzile naţionale, armata română intrând în o mână de tineri. Arad, cronici şcolare şi alte însemnări pre­ Nume? Versuri bune, promiţătoare: Tiberiu ţioase. Novac, C. N. I. Ciuca. (Blaga Goga-Crainic şi-au Cele 16O de pagini ale acestui număr dat întâlnire). Proză: Lucia Popovici (Livresc, se cetesc cu un interes explicabil. fragil, şovăială în expresie, artificial lirism. Ex­ <• pg- ceptând, greutăţile începutului şi balastul căutării de sine, a dat frumuseţi de gândire şi simţire pre „Dorul nostru" nr. 1, 2, 3, şi 4. — Re­ vestind o Cocă Farago sau H. Papadat-Bengescu), vista elevilor Liceului Moisă Nicoară Arad. E bine că [. Ciuca (Stropi din soare: banal, contradicţie, apare această revistă. Ea însăşi e o şcoală, o şcoală fals, naivitate. O mai atentă migălire, şi autocri­ a vieţii. Şcoala efortului gratuit, desinteresat. E ( tică va evita toate slăbiciunile, lăsând doar aurul suma eforturilor spre soare şi azur a unui mă-* gândirii proprii), Slavici (minunat dar de poves­ nunchiu de tinere elemente, de valoare unele. titor. Cultivându-si îngrijirile şi îngrijindu-şi graiul Dintre dibuitorii, de-acum se vor recruta mâine va continua, poate, pe celălalt Slavici). talentele maturizate ce vor face cinste urbii aces­ O privire de ansamblu e inutilă. Sunt ta­ teia tănjinde. lente aici, a căror unic cusur îl constituie graba Naivitatea adolescenţii e în scrisul lor. En­ de-a publica. Sublimând vraja numelui tipărit vor tuziasm, idealism, nerăbdare, vioiciune, pe deo­ da lucruri frumoase, nefragile, nelivreşti. t. b

IN MN

LUNA CĂRŢII Editurile ne-au rezervat surprize şi aşteaptă numai înţelegerea cititorilor, tu to rii şi-au des­ In anul acesta s'a inaugurat ceremonial, chis sufletul şi culegând din el dumnezeirea, mai ceremonial ca niciodată. E un atribut care ne-o întinde neagră pe file albe; ca pe un dia­ se impune, forma salvând de multe ori fondul, mant preţios, care nu străluceşte decât când e deşi aci nu era cazul. aşternut tot în suflete ! Editurile şi-au aruncat conţinutul tiparni- Sufletul ne-a fost dat tuturor şi numai ţilor, împodobind vitrinele cu fagurele gândului, răsfrângerea luminii lui, celor prea puţini. Vorba chemat să facă mai buni pe cei buni şi să al­ rămâne numai un vânt răcoritor; slova scrisă toiască bunătatea, celor nu destul de buni. e ploaia binefăcătoare. Şi după binefacerile E credinţa, în numele căreia cartea se cere ploii udăm pământul cu sudoarea frunţii, aşâ citită într’un anumit timp al anului; de data cum după cuminţenia scrisului ne-am vrea suf­ asta „săptămâna*1 fiind întinsă până Ia „lună"! letul modelat cât mai aproape de asemănarea Se prea poate să fie o greşeală, faptul atestând marelui lui izvor. . o. paupertate de ordin spiritual. F\m vrea să nu Luna cărţii e un fulger al veacurilor şi. . fie aşa, părerea noastră rămânând o eroare la lumina lui avem prilejul pătrunderii în noi pentru care ne-am autopedepsi cu prea mare — dincolo de noi — în lumea în care durerea bucurie. poate fi cel mult cântec trişti Iniţiatorul „săptămânii", acum „lunei cărţii", Fulgerul a deschis cerul printr’un cuvânt Regele Culturii Româneşti, urmând pilda lui regesc, să-i culegem lumina, pătrunzându-ne de Matei Basarab şi a lui Vasile Lupu, şi-a încrus­ ruga celui mai bun dintre b u n i; „Cât mai aproape tat răbojul domniei cu o faptă ce depăşeşte de Tine, Doamne!". ocupaţia de fiece zi a unui cap încoronat. A l. N e g u r ă Şi ziua inaugurării a fost aleasă simbolic, Raporturile noastre culturale cu fânile fiind ziua care precede cea mai fastuoasă săr- .bătoare naitonală a anului: 10 Mai. vecine, în ciuda ataşaţilor de presa şi a pro­ Dacă wn amintit faptul, nu-1 vom şi co­ pagandiştilor culturali oficiali, sunt eu totul in­ menta; cuprinde în el prea multă înţelepciune signifiante. Câteua traduceri răzleţite prin rc- voevodală şi ne place să-l privim numai la înăl­ uiste sau prin biblioteci eftine — e a preape tot ţimea lui. * ce se cunoaşte la noi din literaturile polone, * * In această »lună*' cartea îşi reduce preţul cehe, sârbe şau bulgare. Singură literatura ma­ obişnuit/ ridicându-şi într'o proporţie mult mai ghiară, e mai cunoscută Ne lipsesc cunoaşterile mare, simbolul. Simbolul care trebue înţeles făcute cu simpatie, sau din curiozitate chiar, din numai, fără a putea fi şi preţuit, i arfa ţărilor uecine şi ahate nouă, când şt ut e 87 HOTARUL

că o prietenie cere cunvaşfere deplină. Şi Dela „Junimea" ne-a venit o rază de aceasta, oficial cel puţin, nu e căutată. lumină călăuzitoare ce nu trebue să se‘stingă, căldura ei putând ori când să fecundeze opere Dea ceea trebue să însemnăm cu mulţu­ durabile. mire strădaniile celor ce luptă singuratici, dar „Hotarul" aduce omagii de recunoştinţă cu perseverenţă spre cunoaştere — spirituală deo­ celor cari au întemeiat „Junimea". camdată — dar în vederea viitoarelor aproprieri Garabei Ibrăileanu. A murit un înţe­ politice. Primim la redacţie trei broşuri ale lept din alte lumi şi vremi, rătăcit printre noi unui modest publicist din Constanţa şi care ca să ne mustre cu splendida lui izolare militează pentru apropierea şi cunoaşterea re • între cărţi şi să ne arate cine au fost oamenii ci pro că dintre români şi bulgari. DL D. 7V. de eri, când purul idealism ţinea locul ma­ terialismului din zilele noastre. A murit Mincev ne dă în „Din Istoria literaturii bul­ bunul profesor şi esteticianul universităţii din gare", ca şi în „Pagini alese din scriitorii bul­ Iaşi, continuatorul acelei misiuni de apostolat gari posibilitatea de a nu pune în curent cu în şcoală ce se face văzută din ce în ce mai literatura unui popor vecin cu noi şi care a rar, spre marea pagubă a culturii universitare. avut în trecut raporturi culturale din cele mai Garabeţ Ibrăileanu a fost un om, un ' strânse cu românii. E demn de remarcat că exemplar de umanitate în cea mai clasică cei mai însemnaţi poeţi şi revoluţionari bulgari expresie a cuvântului, crescut în mijlocul ce­ lebrului grup al socialiştilor ieşeni. De atunci, au sfat şi au publicat chiar o peri le lor în ţările apare în publicistica românească scrisul cald româneşti. DI. D. N. Mincev va complecta chi<-P şi bogat în idei generoase ce avea să con­ anul acesta opera sa de apropiere româno- sacre, mai târziu, pe. criticul Ibrăileanu. bulgară printro lucrare de proporţii mai m ari: Intrat -în cetatea universitară, Garabet România şi Renaşterea Bulgara, în care va Ibrăileanu devine profesorul strălucit care a arăta că mişcarea culturală bulgară îşi are dăruit catedrei şi tinerilor săi discipoli tot ce avea mai preţios nesecata înţelepciune a minţii leagănul în România. Pentru munca sa, dl D. sale şi imensa iubire a inimii sale de aur. N. Mincev nu va fi in dea/uns săsplătit, pen- Complect izolat de lume, neavând con­ trucă totdeauna muncitorilor sîrguincicşi sau tact decât cu şcoala şi câţiva prieteni, Gara­ modeşti, le iau înainte cavalerii demagogiei bet Ibrăileanu a trăit o intensă vieaţă medi­ vorbăreţe şt sterile. tativă, închinată gândirii pure, lumii supra- m . o. terestre. Fructul acestor ceasuri solitare ni l-a oferit în operile sale critice şi literare, ce vor rămâne un document de aleasă valoare. Comemorarea „Junim e i“. La Iaşi, s’a Criticul dela Iaşi a scris studii literare, do­ comemorat aniversarea a trei sferturi de ueac cumente, cugetări adânci, esseuri şi un ro­ dela înfiinţarea acelei vestite societăţi cultu­ man de întrospecţiune psihologică „Adela". rale .Junimea", despre care începe sâ se Marea pasiune a neuitatului ieşean a fost vorbiască tot mai mult Contribuţia adusă culturii naţionale de vechea „Junime" a fost Mihail Eminescu. Pentru genialul poet, trecut şi el prin Iaşi, defunctul critic literar nutria dintre cele mai binefăcătoare. E destul să un cult inegalat. Iubitor al versurilor, Gara­ amintim că, în cadrul junimist, s’au făcut cu­ noscuţi Titu Maiorescu, , Vasile Alecsandri, bet Ibrăileanu a fost un minunat tălmăcitor al nemuritorului Eminescu. Vasile Conta, Ion Creangă, Nicu Gane, Mi- hail Eminescu, Iacob Negruzzi, A D. Xenopol Daeă ar fi fost un însetat de glorie şi şi Ion L. Caragiale, cari, din „Convorbiri li­ dacă n’ar fi personificat modestia, criticu- terare" au clădit bastimentul literaturii ro­ Ibrăileanu ar îi putut lăsa alte preţioase Iul m âneşti, / crări. Strecurându-se, însă, ca o umbră prin vieaţă, departe de ori ce ambiţii, s’a resem­ Societatea .Junimea" a luat naştere în anul 1864, când s’âu întrunit, la Titu Maio­ nat şi citind între cărţile sale iubite. rescu, Petre Carp, Teodor Rosetti, Nicolae Ion P o g a n a Burghele şi Iacob Negruzzi, iar primul nu­ măr din „Convorbiri literare" a apărut în 1867, revistă ce continuă să apară şi azi. REDACŢIONALE ( m Despre această aniversare s’a vorbit prea puţin. Era o datorie de pietate a noastră ca Cerem sauze cititorilor şi abonaţilor pentru să fi comemorat întemeierea „Junimii" într’un apariţia revistei în număr dublu şi cu întâr­ cadru măreţ, mai ales în şcoli, spre a arăta ziere. Şi una şi alia au fost prilejuite de per­ tinerelor generaţii ce-au înfăptuit junim iştii idealişti de pe vremuri. „Junimea" a fost o fectarea Federalizării Societăţilor Culturale Cu şcoală înnaltă, căreia îi datorăm descoperirea numărul viilor apariţia re vii tei va lua ritmul 88 atâtor talente consacrate. n o rm al. * . .

i