ROLUL PERSONALIT ĂŢ ILOR ISTORICE, ILUSTRAT ÎN OPERA LUI ALEXANDRU LAPEDATU
THE ROLE OF HISTORICAL PERSONALITIES AS ILLUSTRATED IN ALEXANDRU LAPEDATU’S WORK
SUMMARY
The historian Alexandru Lapedatu was constantly preoccupied with the importance and the role of the personalities of the Romanians’ history. His speeches, studies and essays reminded to us some famous names of our national history: Marghita Doamna, Oltea Doamna, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza etc. Our essay presents the way the historian Alexandru Lapedatu studied the importance of the personalities of our national history .
Rolul formator al personalit ăţ ilor a reprezentat o constant ă în întreaga societate uman ă, indiferent de spa ţiul sau timpul de afirmare a acesteia. Istoria se dezv ăluie, astfel, ca fiind o istorie a „Oamenilor Mari”, cum au fost denumi ţi conduc ătorii umanit ăţ ii de c ătre Thomas Carlyle: „Ace ştia erau conduc ători de oameni, erau pl ăsmuitorii, modelele şi într-un sens larg creatorii a tot ceea ce marea mas ă a oamenilor s-a str ăduit s ă fac ă sau s ă dobândeasc ă; toate lucrurile pe care le vedem săvâr şite pe lume sunt, la drept vorbind, rezultatul material exterior, realizarea practic ă şi materializarea gândurilor care s ălăş luiau în Oamenii Mari trimi şi în lume. Am putea foarte bine s ă admitem faptul c ă sufletul întregii istorii a lumii ar fi istoria lor” 1. Biografiile acestor personalit ăţ i au reprezentat din totdeauna puncte de referin ţă pentru o raportare organic ă a societ ăţ ilor pe care le reprezentau, biografii prin care putem surprinde aspecte intime ale mentalit ăţ ilor, colective sau individuale. Studierea acestor biografii ne permite, în convingerea aceluia şi Thomas Carlyle, s ă distingem modul de ac ţiune a celor care au influen ţat istoria universal ă prin faptele lor: „Ce încânt ător e, într-adev ăr, s ă ne cunoa ştem semenii: s ă vedem prin ei, s ă le în ţelegem mi şcările şi gândurile, s ă descifr ăm toate tainele inimii lor, ba chiar mai mult decât atât, nu numai s ă-i p ătrundem cu privirea în interior dar şi invers, s ă privim lumea din interiorul lor” 2. Şi istoria românilor a beneficiat în mod decisiv de aportul personalit ăţ ilor sale, acestea având un rol formator pregnant în evolu ţia societ ăţ ii române şti. Prin ac ţiunile lor, personalit ăţ ile au reu şit s ă dep ăş easc ă un „complex retardar” prin eliminarea unui handicap istoric fatal, caracteristic Europei estice 3. Astfel, şi în cazul istoriei noastre na ţionale, personalitatea, transformat ă în mod invariabil de către mentalul colectiv într-un erou, a jucat un rol major în toate momentele decisive ale societ ăţ ii române şti, asistând în concluzie chiar la un proces de personalizare a istoriei 4. Preocup ări despre rolul personalit ăţ ilor în evolu ţia istoriei na ţionale le-a avut şi istoricul Alexandru Lapedatu (1876-1950), aflat înc ă de la începutul carierei sale ştiin ţifice sub influen ţa şcolii pozitiviste, reprezentat ă de marele savant Nicolae Iorga 5. Atât ca istoric, cât şi în calitate de om politic, ministru al cultelor în România interbelic ă, pre şedinte al Academiei, Alexandru Lapedatu a sprijinit neîncetat comemorarea şi omagierea marilor personalit ăţ i ale na ţiunii române, ac ţiuni materializate sub diferite forme: studii, cuvânt ări, comemor ări, instal ări de monumente etc 6. Astfel, în unul din aceste momente, Lapedatu sublinia necesitatea realiz ării unui adev ărat „cult al eroilor”: „Evident, efigiile în bronz nemuritor ale înainta şilor ce au binemeritat de la neam sau de la patrie, au un sens moral şi un rost educativ. Sunt mai întâiu simbol al admira ţiei şi recuno ştin ţei noastre pentru faptele şi virtu ţile ori pentru caracterul, moral şi na ţional al vie ţii celor pe care îi
1 Thomas Carlyle, Cultul eroilor, Ia şi, “Institutul European”, 1998, p. 17-18. 2 Idem, Semnele timpului, Ia şi, “Institutul European”, 1998, p. 30. 3 Alexandru Zub, Istorie, memorie şi moral ă în România, Bucure şti, Editura Polirom, 2002, p. 145. 4 Lucian Boia, Istorie şi mit în con ştiin ţa româneasc ă, Bucure şti, Editura Humanitas, 2000, p. 282. 5 Alexandru Zub, Istorie şi istorici în România interbelic ă, Ia şi, Editura Junimea, 1989, p. 23. 6 ***, Fra ţilor Alexandru şi Ion Al. Lapedatu la împlinirea vârstei de 60 de ani, Bucure şti, 1936, 256 p.
Annales Universitatis Apulensis , Series Historica , 8, 2004, p. 167-173 168 D. M. MAZ ĂLU reprezint ă. Sunt apoi, memento pururea viu şi gr ăitor pentru urma şi, s ă fie şi ei asemenea celor pe care aceste efigii îi personific ă înc ă printre noi” 7. Personalit ăţ ile abordate de c ătre Alexandru Lapedatu acoper ă o întins ă perioad ă de timp, reprezentând secolele XIII-XIX, personalit ăţ i care au influen ţat prin faptele lor evenimente decisive ale istoriei na ţionale: Marghita Doamna, Oltea Doamna, Ştefan cel Mare, Mihnea cel R ău, Radu cel Mare, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Petru Maior, Costache Negri, Avram Iancu, Alexandru Ioan Cuza, Barbu Catargiu 8. Printre figurile Evului Mediu românesc, istoricul surprinde printre multe biografii dou ă personalit ăţ i feminine, care şi-au pus amprenta asupra istoriei românilor: Marghita Doamna şi Oltea Doamna. În studiul cu titlul: Marghita Doamna Negrului Voivod. O ipotez ă istoric ă, publicat în anul 1902, Alexandru Lapedatu reu şea s ă clarifice un caz istoric controversat: so ţia întemeietorului de ţar ă, Radu Negru din F ăgăra ş, care la sfâr şitul secolului XIII a „desc ălecat” în zona Câmpulung, nu era ctitorul unei m ănăstiri catolice în aceast ă zon ă, ca centru de difuzare a cre ştinismului de rit latin la sud de Carpa ţi. Istoricul nu accepta aceast ă tez ă, punând-o doar pe seama tradi ţiei populare: „A şa poporul atribuie întemeierea fostei biserici Sân Nicoar ă din Curtea de Arge ş, de c ătre Marghita Doamna, ce se crede ar fi fost catolic ă şi înc ă catolic ă fanatic ă. C ăci acea biseric ă, spune tradi ţia, a ridicat-o pe când so ţul ei era dus într-o expedi ţie contra T ătarilor şi pentru aceast ă fapt ă, când Vod ă şi cu boierii s-au întors, Marghita, persecutat ă, a trebuit s ă fug ă”9. Lapedatu excludea astfel, orice influen ţă a regatului catolic al Ungariei în ac ţiunea de întemeiere realizat ă de c ătre Negru Vod ă din F ăgăra ş, un proces istoric diferit de cel înf ăptuit o jum ătate de secol mai târziu de c ătre voievodul Drago ş în zona „ ţă rii de sus” a Moldovei. Mama lui Ştefan cel Mare, Oltea Doamna, a reprezentat o alt ă personalitate feminin ă din istoria medieval ă a românilor, evocat ă în studiile sale de c ătre Alexandru Lapedatu. Prin cuvântul s ău, rostit la 31 august 1909 în biserica m ănăstirii Probota, istoricul reamintea importan ţa acesteia pentru istoria noastr ă na ţional ă: „[…] doamn ă a viteazului Bogdan şi mum ă a marelui Ştefan, […]luminat ă femeie, pe cât de nenorocit ă ca so ţie, pe atât de fericit ă ca mum ă”10 . Martor ă a tragicelor lupte interne dintre urma şii marelui voievod Alexandru cel Bun, aceasta a ştiut s ă imprime un echilibru necesar pentru prima perioad ă a domniei tân ărului domn Ştefan cel Mare: „[…] menit ă de la providen ţă a fi cea mai glorioas ă şi mai str ălucit ă din câte a cunoscut vreodat ă neamul românesc, domnia propriului ei rod, a tân ărului Ştefan Vod ă cel Mare, cel Bun şi cel Sfânt” 11 . Fiind pân ă la moartea ei cel mai bun sfetnic al tân ărului voievod, rolul Doamnei Oltea a fost surprins şi de c ătre legend ă în momentul de dup ă înfrângerea de la Valea Alb ă. De şi o fic ţiune istoric ă, Doamna Oltea murise cu 11 ani înaintea episodului men ţionat, tradi ţia a surprins rolul formator pentru personalitatea lui Ştefan şi a poporului s ău, jucat de aceasta: „[…] închipuirea poetic ă a poporului ştiu pl ăzmui aceast ă minunat ă legend ă, transmi ţând astfel urma şilor din neam în neam, în lumin ă pe cât de frumoas ă pe atât de m ărea ţă , icoana istoric ă a aceleia prin sângele c ăreia se f ăcu fericita leg ătur ă a celor dou ă b ătrâne şi vestite neamuri române şti – Mu şatinii şi Basarabii – şi se d ădu Moldovei şi neamului românesc pre cel mai glorios şi str ălucit fiu al lor” 12 . Preocup ările lui Lapedatu s-au oprit asupra personalit ăţ ilor şi faptelor unor voievozi români, fiind interesat constant de rolul acestora în istoria na ţional ă: Ştefan cel Mare, Radu cel Mare, Mihnea cel R ău, Vlad Vod ă C ălug ărul, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul. Realizat ă în anul 1904, cu prilejul comemor ării a patru sute de ani de la moartea voievodului, monografia Ştefan cel Mare a readus în actualitate personalitatea marelui domn român, în momente în care istoria putea oferi mijloace de afirmare a fiin ţei şi con ştiin ţei na ţionale.
7 Universul, Bucure şti, LI, nr. 291, din 24 octombrie 1934, p. 2. 8 ***, Fra ţilor Alexandru şi Ion Al. Lapedatu la împlinirea vârstei de 60 de ani, Bucure şti, 1936, p. 56. 9 Alexandru Lapedatu, Marhgita Doamna Negrului Voivod. O ipotez ă istoric ă, în Un manunchiu de cercet ări istorice, Bucure şti, Instititul de arte grafice “C. Sfetea”, 1915, p. 12-13. 10 Idem, Oltea-Doamna. Mama lui Ştefan cel Mare, în Miscellanee.Cuvinte comemorative, panegirice, ocazionale şi politice, Bucure şti, “Tipografia C ărţilor Biserice şti”, 1925, p. 3. 11 Ibidem, p. 3-4. 12 Ibidem, p. 5. Rolul personalit ăţ ilor istorice, ilustrat în opera lui Alexandru Lapedatu 169
Ideea influen ţei personalit ăţ ii lui Ştefan asupra mentalului colectiv este mereu prezentă în cadrul lucr ării: „C ăci acolo, în acea lume româneasc ă bun ă şi harnic ă, cinstit ă şi omenoas ă, credincioas ă şi viteaz ă, unde amintirea lui tr ăie şte-şi va tr ăi atât cât neamul însu şi-în legende şi tradi ţiuni bogate, din cari reiese faptul nestr ămutat c ă El a fost < 13 Alexandru Lapedatu, Ştefan cel Mare, Bucure şti, Institutul de arte grafice “Carol Göbl”, 1904, p. 6. 14 Ibidem, p. 20. 15 Ibidem, p. 27. 16 Ibidem . 17 Ibidem, p. 29. 18 Ibidem, p. 52. 170 D. M. MAZ ĂLU luptelor lui Ştefan cel Mare şi cu ea îns ăş i istoria Moldovei acelui timp. C ăci pe atunci viea ţa se putea tr ăi numai cu arma-n mâini şi cele treizeci şi şase de lupte crâncene ce m ărturisia Marele Domn la sfâr şitul ve ţii sale c ă le-a purtat, an de an, cu vecini şi vr ăjma şi, au putut numai asigura Moldovei domnia fericit ă şi îndelungat ă […]” 19 . Domnia lui Ştefan a constituit în opinia istoricului, şi un punct de reper în organizarea institu ţional ă a Moldovei, element important în consolidarea statului medieval: „ Şi fiind-că domnia lui Ştefan cel Mare a fost cea mai îndelungat ă şi cea mai bogat ă în ispr ăvi viteje şti, urmeaz ă c ă el a trebuit mai întâi s ă r ăspl ăteasc ă mai mult decât oricare alt Voevod pe credincio şii s ăi cu ocine şi mo şii. De aceea, aproape întreag ă boierimea şi r ăze şimea moldoveneasc ă de odinioar ă î şi tr ăgea începutul din vremea Marelui Domn, care numai pentru atât i-ar fi fost de ajuns s ă r ămâie în amintirea vie a poporului s ău” 20 . O alt ă personalitate asupra c ăreia Alexandru Lapedatu s-a aplecat prin scrisul s ău, a fost voievodul unificator Mihai Viteazul, considerat de c ătre istoric în monografia destinat ă acestuia în anul 1915, cea mai importantă figur ă a Evului Mediu românesc 21 . Istoricul f ăcea o analiz ă a ac ţiunilor sale deosebite, realizate la sfâr şitul secolului XVI, perioad ă în care domina ţia otoman ă asupra Ţă rilor Române devenise foarte ap ăsătoare, turcii punând în pericol, prin diferite abuzuri şi o fiscalitate deosebit de ap ăsătoare, chiar şi autonomia acestora: „Când Mihai-Vod ă lu ă domnia starea din l ăuntru a ţă rii era cât se poate de grea, din pricina sarcinilor de tot felul, ce ap ăsau pe locuitori, pentru acoperirea datoriilor contractate de Domni la ridicarea lor în Scaun, pentru plata pe şche şului şi plocoanelor datorate de ţar ă Sultanului şi mai marilor s ăi dreg ători, pentru r ăspunderea bucatelor şi vitelor cump ărate pe seama popula ţiei constantinopolitane, pentru adunarea proviziilor cerute de Turci pe seama o ştilor lor, pentru strângerea în sfâr şit, a contribu ţiilor în bani şi în natur ă, necesare Domnului şi ţă rii” 22 . Datorit ă calit ăţ ilor personale, marele voievod a ştiut s ă se impun ă printr-o politic ă nou ă, reu şind s ă restabileasc ă autoritatea domniei printr-o serie de m ăsuri energice, ie şite din tiparul conven ţional al domniilor din a doua jum ătate a secolului XVI, domnii supuse total domina ţiei otomane: „În aceast ă situa ţie grea din punct de vedere fiscal, a ţă rii, şi sc ăzut ă, din punct de vedere al autorit ăţ ii, a domniei, ocup ă Mihai Vod ă tronul Ţă rii Române şti. El nu era îns ă un Alexandru cel R ău sau Ştefan Surdul oarecare, s ă sufere în neputin ţă şi nep ăsare nevoile ţă rii şi umilirile personale, ci un bărbat cu inim ă tare şi mare, cu gânduri înalte şi hot ărâte. […] Asta pentru c ă Mihai-Vod ă nu era numai un b ărbat viteaz şi hot ărât, ci şi un om cuminte şi chibzuit, ştiind s ă se preg ăteasc ă serios pentru îndeplinirea marelui s ău plan şi s ă trag ă tot folosul ce se putea trage din situa ţia în care se g ăsia Împ ărăţ ia turceasc ă fa ţă de ţă rile cre ştine mai apropiate” 23 . Voievodul reu şea s ă î şi impun ă autoritatea şi pe plan extern, domnul muntean fiind factorul decisiv în realizarea alian ţei antiotomane dintre cele trei Ţă ri Române, readucând în actualitate, dup ă aproape un secol, ideea de cruciad ă antiotoman ă, realizat ă sub stindardul Ligii Cre ştine , alian ţă condus ă de împ ăratul Rudolf al II-lea de Habsburg. Personalitatea lui Mihai se impunea, astfel, în fa ţa tân ărului şi nestatornicului principe al Transilvaniei, Sigismund sau a domnului Moldovei, Aron Vod ă, lipsit de sprijinul ţă rii, f ără autoritate: „Într-adev ăr, Principele Transilvaniei, Sigismund, un tân ăr de abia dou ăzeci de ani, slab la trup, crud la minte şi nestatornic la fire, crescut numai în n ăzuin ţe de şarte, nutria planuri de m ărire, pentru care, evident, nu era croit sufletul său, […]. Mai întâiu Aron-Vod ă al Moldovei a c ărui situa ţie era acum, în aceasta a doua a sa domnie cu adev ărat desn ădăjduit ă […] el era lipsit de încrederea supu şilor s ăi şi, pe deasupra, amenin ţat din toate p ărţile a fi aruncat de pe tron […]” 24 . Astfel, semnarea tratatului de alian ţă de la Alba Iulia, din data de 20 mai 1595, dintre Mihai şi Sigismund, prin care Ţara Româneasc ă şi institu ţiile sale erau subordonate principelui Transilvaniei, era o m ăsur ă de moment, acceptat ă cu greu de c ătre domnul muntean, demonstrând pragmatismul acestuia: „Când Mihai-Vod ă primi acest leg ământ, pe care boierii s ăi îl consfin ţir ă prin jur ământ, la 27 19 Ibidem, p. 74. 20 Ibidem, p. 77-78. 21 Alexandru Lapedatu , Mihai-Vod ă Viteazul, Bucure şti, Institutuil de arte grafice ”Carol Göbl”, 1915, 128 p. 22 Ibidem, p. 8-9. 23 Ibidem, p. 12-13. 24 Ibidem, p. 17-19. Rolul personalit ăţ ilor istorice, ilustrat în opera lui Alexandru Lapedatu 171 Mai, se g ăsia într-o situa ţie a şa de grea, încât trebui s ă-şi în ăbu şe adânca durere şi s ă-şi st ăpâneasc ă legitima revolt ă ce negre şit cuprinse întreaga sa fiin ţă la cetirea înjositoarelor articole ce el con ţinea” 25 . Personalitatea mobilizatoare a domnului s-a manifestat atât în planul rela ţiilor diplomatice central-europene, cât şi în momentele cheie ale confrunt ărilor militare pe care a fost nevoit s ă le poarte în cadrul ac ţiunii sale unificatoare. Participând nemijlocit la desf ăş urarea conflictelor armate, acesta a intervenit adeseori în lupt ă, dând un exemplu personal propriilor s ăi solda ţi reu şind astfel s ă r ăstoarne situa ţia unor confrunt ări militare care p ăreau pierdute. Lapedatu evoc ă, în acest sens, episodul luptei de la C ălug ăreni, subliniind rolul personal al marelui voievod în câ ştigarea b ătăliei: „Apoi, în ţelegând că curajul osta şilor s ăi ar cre şte nespus pe urma unei pilde de str ălucit ă virtute r ăzboinic ă, Mihai smulse o s ăcure din mâna unui osta ş şi se arunc ă ca un fulger în mijlocul vr ăjma şilor, trântind la pământ pe toţi ce-i steteau în cale, între cari Pa şa de Caramania, chiar” 26 . Victoriile militare erau înso ţite, în mod invariabil, de semnarea unor noi tratate de alian ţă cu principii cre ştini ai Europei, domnul muntean realizând pas cu pas obiectivele sale în politica extern ă. Astfel, încheierea unui nou tratat de alian ţă , în anul 1598, cu împ ăratul Rudolf II de Habsburg, devenea un instrument necesar pentru atingerea dezideratelor externe ale lui Mihai – anularea suzeranit ăţ ii lui Sigismund şi continuarea luptei antiotomane: „[…] r ămase ca pe temeiul acestui nou tratat, ce nu-l umilea ca tratatul din Mai 1595 cu Sigismund ci dimpotriv ă îl ridica în ochii s ăi şi în fa ţa ţă rii s ă-şi întocmeasc ă lucrurile pentru viitoarele fapte […]” 27 . Politica extern ă a lui Mihai avusese înc ă de la începutul domniei, principal scop, realizarea unirii Ţă rilor Române, aceasta g ăsindu-şi încununarea prin „ungerea” eroului ca domn al Moldovei la 1 iunie 1600, în prealabil Dieta Transilvaniei recunoscându-l pe acesta ca principe: „Acum, a şadar Mihai-Vod ă era st ăpân al celor trei ţă ri române, drept ce începe, înc ă din Ia şi chiar, a da documente ca < 25 Ibidem, p. 34. 26 Ibidem, p. 39. 27 Ibidem, p. 62. 28 Ibidem, p. 88. 29 Ibidem, p. 104. 30 Ibidem, p. 121. 31 Ibidem, p. 125. 172 D. M. MAZ ĂLU „Domnul era, fire şte, partizanul sincer şi hot ărât al curentului nou, progresist, liberal, şi democrat. Căci, ca şi aderen ţii acestui curent, el voia reforme mari şi radicale, prin care Statul trebuia s ă se transforme sub raport social şi politic şi s ă se organizeze în spiritul cel mai nou al Conven ţiei” 32 . Al ături de necesitatea realiz ării unor reforme radicale, menite s ă aduc ă noul stat român printre realit ăţ ile secolului al XIX-lea, Cuza se confrunta înc ă de la începutul domniei cu delicata problem ă diplomatic ă, a recunoa şterii interna ţionale a dublei sale alegeri. Prin calit ăţ ile sale de om de stat, Cuza şi-a îndeplinit în mod str ălucit aceast ă grea misiune, na ţiunea român ă având în domn şi în emisarii acestuia în str ăin ătate ni şte reprezentan ţi str ăluci ţi: „Mult mai important ă şi mai hot ărâtoare pentru realizarea Unirii depline fu îns ă ac ţiunea diplomatic ă a lui Cuza-Vod ă. Ea constituie un str ălucit capitol al domniei lui şi pune în eviden ţă eminentele sale calit ăţ i ca Şef de Stat” 33 . Lovitura de stat realizat ă de c ătre domn la 2 mai 1864 era aprobat ă de c ătre istoric, fiind văzut ă ca o etap ă necesar ă pentru adoptarea reformelor respinse în mod constant de o Adunare dominat ă de c ătre conservatori, ostil ă lui Cuza: „Astfel, încetul cu încetul, în con ştiin ţa Domnului, a colaboratorilor s ăi, a opiniei publice îşi f ăcu loc convingerea c ă numai cu mijloace tari, pe cale autoritar ă, în afar ă de lege, se poate ajunge la acest scop” 34 . Îndep ărtarea celui mai important colaborator al domnului, Mihail Kog ălniceanu, a reprezentat pentru istoric începutul unui şir de m ăsuri politice gre şite luate de c ătre acesta, cauza principal ă a loviturii de stat din februarie 1866 şi a abdic ării lui Cuza: „[…] teama unei prea mari popularit ăţ i a colaboratorului s ău, f ăcu pe Domn, adesea necugetat şi nest ăpânit, s ă arunce lui Kog ălniceanu, la întoarcere, într-un Consiliu de Mini ştrii, cele mai grele şi mai nemeritate cuvinte” 35 . Obiectiv, Lapedatu insista şi asupra gre şelilor f ăcute de c ătre Cuza, gre şeli care i-au erodat acestuia treptat autoritatea şi sprijinul general al opiniei publice, de care se bucura la începutul domniei sale, acesta aflându-se dup ă îndep ărtarea lui Kog ălniceanu sub influen ţa unui cerc restrâns de interese: „Dup ă ridicarea partidelor împotriva sa şi dup ă retragerea lui Kog ălniceanu, Cuza-Vod ă nu mai avea în jurul său decât oameni politici f ără mult ă autoritate şi mare prestigiu şi, din nenorocire, o camaril ă detestabil ă, care exercita o nenorocit ă influen ţă în conducerea afacerilor publice” 36 . Inten ţia lui Cuza, prin recunoa şterea celor doi fii naturali ai s ăi cu principesa Obrenovici, de a întemeia o dinastie la conducerea statului, a reprezentat gre şeala fatal ă a domnului, f ăcut ă pe fondul unei izol ări totale a autorit ăţ ii centrale fa ţă de realit ăţ ile unei societ ăţ i române şti, tot mai nemul ţumit ă de conduc ătorul ei: „Totu şi Domnul, înconjurat şi adulat de favori ţi, nu vedea compromiterea situa ţiei sale. El se credea tare pe popularitatea câ ştigat ă prin reforma agrar ă, pe indiferen ţa claselor produc ătoare or ăş ene şti pentru problemele vie ţii constitu ţionale şi pe devotamentul armatei” 37 . Detronat şi exilat, Cuza a r ămas pân ă la sfâr şitul vie ţii credincios intereselor na ţiunii române, refuzând s ă realizeze vreun demers politic, din exilul s ău, care ar fi lezat stabilitatea vie ţii politice române şti, Lapedatu subliniind patriotismul acestuia: „[…] în str ăin ătate, unde-şi petrecu restul vie ţii şi unde Alexandru Ioan Cuza se purta cu cea mai mare demnitate şi cu cel mai înalt patriotism. El refuz ă s ă se fac ă instrumentul celor ce credeau a g ăsi în sine pe omul r ăzbun ării nesocotite, şi nu avu în vedere, prin atitudinea sa, în tot timpul exilului, decât interesele ţă rii şi ale neamului, peste care domnise în una din cele mai însemnate epoci ale istoriei noastre” 38 . Perioada genezei statului modern român era pus ă de c ătre istoric sub influen ţa personalit ăţ ii lui Cuza, domnia acestuia reprezentând o important ă etap ă în formarea societ ăţ ii moderne române şti: „Aceasta este de astfel marea însemn ătate a domniei lui Cuza-Vod ă în evolu ţia istoric ă a Statului român: tot ce s-a dobândit între 1859 şi 1866, ca mari realiz ări politice şi na ţionale s-a dobândit şi prin personalitatea Domnitorului” 39 . Redescoperirea personalit ăţ ilor prezente în istoria românilor a reprezentat atât un demers ştiin ţific constant cât şi o datorie moral ă pentru istoricul Alexandru Lapedatu. Majoritatea acestora au constituit adev ărate modele, la care noile elite s-au raportat în mod organic, ac ţiunile lor fiind 32 Alexandru Lapedatu, Via ţa politic ă intern ă a Principatelor Unite sub Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) , Bucure şti, “Cartea Româneasc ă”, 1932, p. 8. 33 Ibidem, p. 12. 34 Ibidem, p. 23. 35 Ibidem, p. 24. 36 Ibidem, p. 26. 37 Ibidem, p. 27. 38 Ibidem, p. 30. 39 Ibidem, p. 31. Rolul personalit ăţ ilor istorice, ilustrat în opera lui Alexandru Lapedatu 173 influen ţate şi de valoarea uman ă a celor care le realizau, eroii no ştrii na ţionali constituindu-se în modele sigure de urmat” 40 . Rămânând fidel de-a lungul întregii sale cariere şcolii critice, Alexandru Lapedatu a reprezentat pân ă la sfâr şitul deceniului cinci al secolului XX scrisul istoric al unei întregi genera ţii format ă ca metod ă şi concep ţie sub impactul „triadei” format ă din Dimitrie Onciul, Ioan Bogdan şi Nicolae Iorga. Importan ţa scrisului istoric pozitivist şi influen ţa sa formatoare pentru genera ţiile noi de istorici care s-au afirmat în România interbelic ă, erau subliniate de c ătre Alexandru Lapedatu imediat dup ă Marea Unire, în lec ţia de deschidere a cursului de istorie veche a românilor, ţinut ă la Universitatea clujean ă în 6 noiembrie 1919: „Dar şi calitativ, istoriografia român ă a f ăcut progrese însemnate, a şa c ă azi ea poate sta, sub acest raport, în rând cu istoriografiile str ăine. Edi ţii de texte şi de documente, cum sunt bun ăoar ă acelea ale mult regretatului profesor şi academician Ioan Bogdan, nu sunt întru nimic mai prejos de publica ţiile similare ale popoarelor cele mai înaintate în ce prive şte studiile istorice. Metodele mai noi, strict ştiin ţifice, ale cercet ătorilor apuseni sunt familiare azi nu numai celor dintre ai no ştri care şi-au însu şit preg ătirea lor istoric ă direct la şcolile str ăine, ci şi acelora ce şi-au f ăcut aceast ă preg ătire la universit ăţ ile din regat, unde, îndeosebi la şcoala profesorului Onciul s-au format aproape to ţi cei ce şi-au asigurat, prin scrisul lor, un loc onorabil în istoriografia român ă mai nou ă. Cu înalta sa cultur ă general ă, cu imensa-i erudi ţie special ă, cu geniala sa intui ţie istoric ă, cu fenomenala sa putere de lucru şi cu marea-i autoritate ştiin ţific ă, domnul Iorga a dat, în fine, studiilor istorice la români o amploare şi o valoare cu totul deosebit ă, introducând în istoriografia noastr ă na ţional ă întrebuin ţarea de izvoare şi de publica ţiuni necunoscute acesteia pân ă la dânsul” 41 . Studierea rolului personalit ăţ ilor politice în istoria românilor, a reprezentat un demers, atât ca metod ă cât şi ca finalitate, înscris în spiritul şcolii critice, biografiile realizate de istoricul Alexandru Lapedatu marilor f ăuritori de istorie na ţional ă constituindu-se şi ast ăzi în surse importante pentru cercetarea istoric ă. DAN MIRCEA MAZ ĂLU 40 Alexandru Zub, Omul sfin ţeşte locul, în Dialog, XX, 134, decembrie 1989, p. 1. 41 Alexandru Lapedatu, Nou ă împrejur ări de dezvoltare ale istoriografiei na ţionale, în Idem, Scrieri alese. Articole, cuvânt ări, amintiri, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1985, p. 68-69. >. […] Ştefan apoi de şi ştia c ă nu poate împu ţina durerea şi îmblânzi mânia Sultanului Mahomed, trimise şi la el soli care s ă-i vesteasc ă c ă a nimicit o oaste de tâlhari cari venise de sigur, f ără ştirea Padi şahului în Moldova, spre prad ă”18 . De şi confruntat ă cu una din cele mai grele perioade din istoria românilor, când preten ţiile de domina ţie ale puterilor vecine – Imperiul Otoman, Regatul Ungariei şi cel al Poloniei – se intersectau deasupra micului stat moldav, domnia lui Ştefan a constituit o epoc ă reprezentativ ă pentru trecutul nostru, fapt subliniat şi de c ătre Alexandru Lapedatu în încheierea lucr ării sale: „Aici se încheie istoria