Purim la Templul Coral din Bucureşti

PUBLICAŢIE A FEDERAŢIEI COMUNITĂŢILOR EVREIEŞTI DIN ROMÂNIA

ANUL LVI = NR. 468-469 (1268-1269) = 1 – 31 MARTIE 2016 =21 ADAR-A – 21 ADAR-B 5776 = 24 PAGINI – 3 LEI

P U R I M 5 7 7 6 Purim 5776 a fost celebrat la Templul Coral din Capitală. Au participat lideri ai F.C.E.R., C.E.B., BBR, Joint, JCC, ACPRI, Fundaţiei „Lauder”, oficialităţi, înalţi ierarhi, personalităţi culturale. Au împărtăşit cu noi bucuria sărbătorii membri ai Corpului di- Estera şi plomatic acreditaţi în România. Au luat parte numeroşi evrei bucureşteni şi prieteni Mordehai ai lor. După citirea Cărţii Esterei, îndrăgiţi actori ai T.E.S. au adus în faţa publicului scriu prima Meghilat selecţiuni din tradiţionalul Purimspiel şi cântece de Purim, în interpretarea Corului Ester, de Hazamir şi a Formaţiei Klezmer Band. Spectacolul de Purim s-a jucat Aert de în Aula Magna a Universităţii “Titu Maiorescu”. Alături de talentaţii actori ai T.E.S., Gelder şi-au dat concursul vedete ale scenei româneşti, formaţiile coral-instrumentale ale C.E.B. Sărbătoarea a fost marcată în toate comunităţile din ţară. În cele mari s-au jucat şi savuroase Purimspiel-uri. Vom reveni pe larg în numărul viitor.

Banchetul Esterei, de Johannes Spilberg cel Tânăr

S-a stins PAG. 10 Jubileu pentru PAG. 13 Faţă-n faţă PAG. 3 Distrugerea PAG. 9, 11 din viaţă academicianul învăţământul evreiesc cu SORIN LUCIAN IONESCU cimitirelor evreieşti SOLOMON MARCUS din România Preşedintele C.E. Constanţa în timpul lui Ion Antonescu : PAG. 4 Noi perspective în cercetarea „Voi pleda pentru construirea unui Muzeu culturii idiş PAG. 5 al Evreilor şi Holocaustului la Bucureşti” Interviu cu dr. CAMELIA CRĂCIUN 2 REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 468-469 (1268-1269) - 1 - 31 martie 2016

deputatului ºi Joe Biden s-a confruntat în Israel Agenda preºedintelui F.C.E.R. cu un val de atentate fără precedent Vicepreşedintele american Joe Biden confirma că Teheranul a efectuat noi teste O succintă trecere în revistă a teme- Programului Podurile Toleranţei, ediţia a efectuat în zilele de 8 şi 9 martie a.c. o de rachete balistice. lor din agenda preşedintelui şi deputatu- 2016, şi a unor matinee duminicale la vizită în Israel. A fost prezent la cel mai Joe Biden s-a întâlnit apoi cu preşe- lui F.C.E.R., dr. Aurel Vainer, în intervalul Centrul Comunitar Evreiesc; • orga- sângeros val de atentate, care a avut dintele Israelului, Reuven Rivlin. El a de- februarie-martie a.c., este elocventă în nizarea la Brăila a Festivalului „Mihail loc în patru oraşe, în ziua de 8 martie. clarat, după convorbiri, că ”angajamentul privinţa dedicaţiei faţă de tot ce ţine de Sebastian”; • parteneriatul cu Primăria Poate că, în acest fel, şi-a dat seama că Americii faţă de Israel este de neclintit. viaţa evreiască din România, a comple- Municipiului Iaşi şi cu alte organizaţii la numeroasele critici care se aduc autori- Uneori, aşa cum se întâmplă între fraţi, xităţii preocupărilor domniei sale în plan desfăşurarea Festivalului Internaţional tăţilor israeliene, în sensul că aplică mă- ne confruntăm, uneori avem neînţelegeri intern şi internaţional. De menţionat, „Avram Goldfaden”, de la Iaşi. n suri disproporţionate împotriva autorilor dure despre calea pe care ar trebui să o intervenţii la: • ceremonia de dezvelire a La ceremonia de dezvelire a plăcii atentatelor, sunt nedrepte. Sunt atentate urmăm. Dar niciodată de când există Sta- plăcii comemorative pe locul în care s-a comemorative pe locul unde a existat Ci- neorganizate, înfăptuite de persoane tul Israel, nu am avut neînţelegeri asupra aflat, înainte, Cimitirul evreiescCiurchi ; • mitirul evreiesc ieşean Ciurchi, desacra- care urmăresc răzbunări şi satisfacţii principiului necesităţii absolute pentru inaugurarea Pieţei Prieteniei România- lizat din ordinul generalului Antonescu personale şi nu există o altă soluţie decât evreii din toată lumea de a avea un stat Israel, ambele evenimente petrecute la acum 75 de ani, preşedintele F.C.E.R. prinderea acestora, dacă se poate, sau evreiesc independent, denumit Israel”, a Iaşi; • vizitarea unor lăcaşuri de cult mo- a apreciat evenimentul ca „onorare a anihilarea lor. El a recunoscut că printre declarat Biden zaic aflate în curs de restaurare din Iaşi, memoriei unor oameni scoşi brutal de victime ar fi putut să se găsească membri EVA GALAMBOS Hârlău, Bacău; • evaluarea la faţa locului la locul lor de veci, gest reparatoriu din ai familiei lui, care în acea zi se aflau la a efectelor unor seisme recente din zona partea Primăriei Municipiului Iaşi, a un restaurant chiar în Iaffo, unde a fost Vrancea asupra Sinagogii din Focşani; primarului interimar Mihai Chirică”. „Pe rănit mortal un turist american. • participarea la vizita delegaţiei oficiale acel loc a fost amenajat un parc, loc de Joe Biden, spre deosebire de pre- 8 martie, conduse de preşedintele României, Kla- verdeaţă şi lumină, unde cei din prezent şedintele Obama, este un mare prieten us Werner Iohannis, în Israel; • discursul cinstesc amintirea celor din trecut”. În al Israelului şi al premierului Benjamin zi sângeroasă la împlinirea a 20 de ani de la fondarea discurs, vorbitorul a amintit şi despre Netanyahu. De aceea – au afirmat cei Complexului educaţional Lauder-Reut, desacralizarea Cimitirului evreiesc din prezenţi la declaraţiile de presă de după în Capitală; • preocupări de identificare str. Sevastopol, din Capitală, săvârşită convorbirile bilaterale – el nu a adus vorba în Israel a unor soluţii, în acord cu noul cod fiscal, în aceeaşi perioadă de guvernanţii vre- despre colonizările din teritoriile palesti- 14 persoane au fost rănite şi un turist spre rezolvarea cererilor unor foşti cetă- mii, nesocotind Halaha, care nu permite niene sau despre ocupaţia israeliană din american omorât într-un val de atacuri ţeni români, care au suferit în perioada dezgroparea decedaţilor. cu cuţitul care au avut loc la 8 martie n Cisiordania, teme pe care le abordează Holocaustului, de a beneficia de Legea În cuvântarea rostită la inaugu- de obicei emisarii americani, şi nici despre a.c. la Ierusalim, Iaffo şi Petah Tikva. 189/2000; • supervizarea reuniunilor rarea plăcii amplasate în faţa Sinagogii profundele tensiuni care afectează relaţii- Turistul american a fost atacat la Iaffo, lunare ale Comitetului Director (CD) Mari din Iaşi, care consfinţeşte de- le dintre cele două ţări. În schimb, a făcut pe malul mării, împreună cu soţia care, al F.C.E.R; • postarea pe Facebook a numirea locului drept Piaţa Prieteniei referiri ample la atacurile palestiniene din după atentat se afla în condiţii critice. unei evocări şi rostirea la ceremonia România-Israel, preşedintele F.C.E.R. 8 martie şi, fără să amintească numele lui Celelalte nouă persoane, printre care funerară de la Cimitirul Filantropia a a felicitat şi a mulţumit actualilor edili ai Mahmud Abbas, preşedintele Autorităţii şi o femeie însărcinată, au avut de ase- unui cuvânt de neuitare la încetarea oraşului, primarului interimar Mihai Chi- Palestiniene, a criticat conducerea pales- menea răni grave.Asasinul, identificat din viaţă a acad. Solomon Marcus z.l.; rică, tuturor celor implicaţi în conceperea tiniană, care nu a condamnat atentatele. drept un tânăr palestinian din teritorii, a • prezenţa şi luările de cuvânt în comisii, şi realizarea acestei Pieţe, acţiune me- ”Statele Unite condamnă aceste acte şi fost împuşcat de forţele de securitate. plen, şedinţele comune ale celor două nită să adâncească relaţiile de succes condamnă lipsa condamnării acestora… La Ierusalim, un alt palestinian a tras Camere ale Parlamentului. În pregătire: între România şi Israel. Violenţa la care am fost martori azi, reţi- cu arma asupra a doi ofiţeri de poliţie • participarea la Programul Bereshit IULIA DELEANU nerea de a o condamna, retorica ce în- israelieni. El a fost împuşcat. La Petah 12 de la Botoşani; • pregătirea pentru (Continuare în pag. 5) curajează această violenţă şi represaliile Tikva, un alt terorist a înjunghiat la un moderarea de simpozioane în cadrul pe care le provoacă, toate acestea trebuie magazin un cetăţean israelian. Acesta a să înceteze”, a spus Biden. reuşit să scoată cuţitul din rană, cu care Vicepreşedintele SUA nu a făcut refe- apoi l-a omorât pe atacator. Aurel Vainer şi Marko Bela riri la eventualitatea reluării negocierilor Atacurile au avut loc în ziua în care de pace, o iniţiativă de ultimă oră a pre- în Israel s-au aflat în vizite oficiale pre- s-au opus nominalizării Oanei şedintelui Obama la sfârşit de mandat (se şedintele Klaus Iohannis şi vicepreşe- ştie că reluarea negocierilor şi ajungerea dintele Statelor Unite, Joe Biden. la un acord s-au aflat printre priorităţile Un bilanţ al atacurilor teroriste din Stănciulescu în conducerea TVR celor două mandate ale preşedintelui). Israel, soldate cu morţi şi răniţi, arată Înainte de votul în plenul reunit al pe Nicolae Iorga, pe Virgil Madgearu, În schimb, el a vorbit despre ”alianţa in- că din 13 septembrie 2015 până la 3 Parlamentului României, deputatul Aurel mari personalităţi ale vieţii româneşti. destructibilă dintre SUA şi Israel, întărită martie 2016, 33 de persoane au murit Vainer, preşedintele F.C.E.R., s-a pronun- Ce au făcut la Pogromul antievreiesc din de preşedintele Barack Obama”. Statele iar de la începutul lui octombrie 2015, ţat ferm împotriva nominalizării jurnalistei 1941? Acelaşi lucru! Au folosit gloanţe, Unite, a spus el, au furnizat Israelului 375 de persoane au fost rănite. 195 de Oana Stănciulescu în Consiliul de Admi- considerându-i pe evrei trădători. Nu ştiu un nivel istoric de ajutor în domeniul victime au fost înjunghiate cu cuţitul, 78 nistraţie al TVR. de ce, dar aşa au considerat şi au folosit securităţii, respectiv armamentul cel – împuşcate şi 39 – călcate cu maşina. „Îmi îngădui să expun un punct de gloanţele. mai sofisticat, inclusiv cele mai eficiente Au fost 986 de cazuri de atacuri cu pie- vedere al evreilor din România, repre- Ca atare, nu pot fi de acord, în numele sisteme de rachete de apărare din lume. tre şi 218 atacuri cu cocteiluri Molotov. zentaţi în Parlament prin mine”, a spus meu şi al celor pe care îi reprezint, ca în Într-adevăr, SUA au promis Israelului Cu câteva excepţii, atentatele au avut vorbitorul, care a adăugat, între altele: Consiliul de Administraţie al Televiziunii creşterea ajutorului militar pentru un loc în localităţi din Cisiordania, în staţii „Avem nevoie de o televiziune publică, Române, care are atâtea lucruri importan- deceniu, dar, afirmă experţi israelieni, de autobuze de pe şoselele care fac aşa cum este prevăzut în legile de func- te de făcut pentru progresul democraţiei şi deocamdată nu s-a făcut nimic concret. legătura cu teritoriile locuite de palesti- ţionare şi organizare: o instituţie serioasă, al prosperităţii României, să funcţioneze Deşi a invocat alte motive pentru a nu nieni sau în Ierusalim, fie în Ierusalimul de informare, educare şi implicare în viaţa un membru cu astfel de vederi. efectua o vizită în Statele Unite, premierul de est, locuit în majoritate de cetăţeni socială a României. Mă opun în mod expres nominalizării Benjamin Netanyahu şi consilierii săi au israelieni de origine arabă, fie în restul Se ridică însă o problemă în legătură şi voi vota împotrivă”. sugerat că acesta ar fi motivul fundamen- Ierusalimulului. Atentatorii – adolescenţi cu propunerea Partidului Naţional Libe- tal al refuzului. Pentru a linişti Israelul în sau tineri între 20-25 de ani, inclusiv ral (Oana Stănciulescu a fost propusă Punctul de vedere al deputatului Au- legătură cu acordul semnat cu Teheranul, femei – au fost împuşcaţi sau arestaţi. în C.A. al TVR de P.N.L.– n.red.), partid rel Vainer a fost susţinut şi de senatorul vicepreşedintele american a promis că Printre victime se găseau bărbaţi, femei care a iniţiat Legea 217/2015, în care Marko Bela, care a precizat: „Eu sunt Washingtonul ”va acţiona” dacă se va dar şi bebeluşi. (E.G.) se combate naţionalismul, extremismul, aici, în Parlamentul României, de 26 de cultul persoanelor vinovate de crime de ani. Nu am apucat o luare de cuvânt în război. In Televiziunea Română şi în pre- care să se apere Mişcarea Legionară şi Rugăciuni pentru sănătatea sa română au avut loc diverse manifestări mi-am respectat colegii din acest motiv. pe această temă. Să ne trezim în 2016 ca cineva să apere Doamna Oana Stănciulescu, ziaristă Mişcarea Legionară, în mod direct sau Majestăţii Sale, Regele Mihai Luni, 7 martie 2016, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din recunoscută, s-a implicat fundamental indirect, eu nu pot concepe acest lucru. România – Cultul mozaic a adresat Casei Regale un mesaj în combaterea Legii, care fost iniţiată de Colegul meu a avut dreptate! Vom părăsi prin care informa că membrii comunităţii evreieşti se roagă PNL. Vreau să punctez în mod special şedinţa dacă cei care au sărit în apărarea pentru însănătoşirea cât mai grabnică a Majestăţii Sale Re- atitudinea sa pentru aducerea în prim Mişcării Legionare nu îşi vor cere scuze! gele Mihai. În scrisoare se arată: plan a Mişcării Legionare şi a unor lideri Inclusiv doamna care a fost acuzată de ai acesteia. Este vorba, de pildă, de antisemitism. „Cu mare îngrijorare şi durere am aflat Sale urările de poetul Radu Gyr, care a fost un pilon al Soluţia e foarte simplă: să fie poftită despre suferinţele Majestăţii Sale Regele sănătate şi viaţă Mişcării Legionare”, a spus Aurel Vainer, aici, la microfon, să-şi ceară scuze şi să Mihai I. lungă din partea citând în plen din versurile autorului îşi clarifice poziţia. Dacă nu se întâmplă Începând de vineri seară, 04.03.2016, întregii comuni- menţionat: „Sfânta tinereţe legionară,/ acest lucru, vom părăsi sala, deoarece nu la intrarea în Şabat, am început rugăciuni tăţi evreieşti din Zidim biserici, stăm viteji în închisori,/ vrem să participăm la un moment care 26 pentru sănătatea Majestăţii Sale, pe care România”. În prigoana orişicât de-amară/ Cântăm de ani a fost evitat!” le continuăm zilnic. Membrii comunităţii Documentul şi ne gândim la Nicadori (…) Pentru cei Reamintim că, în semn de protest, evreieşti se roagă Atotputernicului ca este semnat de viteji zidim altare,/Şi-avem doar gloanţe UDMR s-a retras de la vot, iar deputatul Majestatea Sa să depăşească acest mo- către preşedin- pentru trădători.” Aurel Vainer a votat împotriva nominaliză- ment extrem de dificil şi îşi exprimă, încă o tele F.C.E.R., „Ce a făcut Mişcarea Legionară?”, s-a rii Oanei Stănciulescu, anterior contestată dată, recunoştinţa pentru sprijinul acordat dr. Aurel Vainer, deputat, rabinul Rafael întrebat Aurel Vainer, care a şi răspuns: virulent în presă, de numeroşi intelectuali. de Casa Regală comunităţii evreieşti din Shaffer şi vicepreşedintele F.C.E.R. şi „În prima parte, nicadorii şi urmaşii lor ALEXANDRU MARINESCU România. preşedintele C.E.B., ing. Paul Schwartz. i-au omorât, cu gloanţe, pe I.G. Duca, Vă rugăm să transmiteţi Majestăţii (M.O.) REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 468-469 (1268-1269) - 1 - 31 martie 2016 3

reabilitat, din Bucureşti. Intenţionăm ca, după Pesah, să organizăm excursii gra- tuite pentru vizitarea Sinagogii din Brăila AD MEA VEESRIM! şi a Templului Meseriaşilor, restaurat, din Galaţi. Vrem să publicăm o monografie Preşedinţi cu preşedintele C.E. Constanţa, a comunităţii. Meritoriu: decanul nostru Sorin Lucian Ionescu de vârstă – 93 de ani –, supravieţuitor al Holocaustului, Sadi Herşcovici, lucrează de comunităţi la ea. „Îmi doresc să găsesc resurse, să rezolv – Nemulţumiri? nãscuþi – Lipsa unui oficiant de cult, faptul că nu am reuşit să atragem atâtea sponsori- în luna aprilie probleme, să adun oameni în jur” zări câte ne-am propus, din care cauză nu Raportat la media de vârstă a evreilor din România, preşe- am început reparaţia capitală a sediului. n Cum să fii dintele comunităţii evreilor constănţeni, Sorin Lucian Iones- – Aveţi tineri şi oameni de vârstă la fel de bun vi- cu, este încă „tânăr”; abia face 50 de ani. A terminat două medie? cepreşedinte al facultăţi: managementul la ASE, în Capitală, şi psihologia – Nu mulţi, dar sunt. Inclusiv studenţi F.C.E.R. şi lider la Universitatea Ovidiu din Constanţa. A avut multe servicii: israelieni, care fac parte din comunitate. al Comunităţii economist, PR, jurnalist, coordonator de programe, teleast, – Raporturi cu alte minorităţi naţionale Evreilor din Bu- manager. A urcat mereu în grad, până la cel prezent: di- şi cu populaţia majoritară? cureşti (C.E.B.), rector al postului local de televiziune. A publicat proză, – Este ştiut că modelul dobrogean să-ţi „petreci poezie, publicistică, eseuri, teatru. A văzut Europa, Ame- de bună convieţuire interetnică poate fi concediul” la rica, Israelul, Africa. E iubitor de rock, jazz, muzică clasică, un reper pentru orice zonă multietnică şi serviciu, să răs- rugby. Sufleteşte, are vârsta „teribilistă” a copiilor lui, David multireligioasă din ţară. Avem o relaţie punzi zi-noapte şi Yael, cu amendamentul ironic al „scepticului constructiv”, excepţională cu Uniunea Democrată a solicitărilor care cum se declară: „cred că am mintea unui puşti care se apropie de Turco-Tătarilor din România, Uniunea „curg”, C.E.B.-ul pubertate, doar preţul jucăriilor diferă”. Ruşilor Lipoveni, Uniunea Elenă, Partida fiind cea mai numeroasă comunitate Romilor, Muftiatul, Arhiepiscopia Tomi- din ţară? Sunt întrebări sub beneficiu – Care a fost drumul dumneavoastră sului. Cel care m-a salvat, m-a redresat retoric, fiindcă ing.Paul Schwartz răs- spre comunitate? într-un moment delicat al adolescenţei punde zilnic la toate demonstrând că se – Am devenit membru al comunităţii mele, a fost un sas din stabilit la poate. Să organizezi, anual, atâtea săr- abia în 1992, la 26 de ani, când preşe- Constanţa, Peter Iansievici, mare jucător bători religioase, evenimente culturale. dintele de atunci al comunităţii s-a arătat de rugby, ajuns antrenor federal al Fede- Să ai grijă de cele trei cimitire evreieşti mai deschis primirii de membri prove- raţiei Europene de Rugby. din Capitală. Să ştii să atragi donaţii nind din familii mixte; doar mama mea – V-aţi confruntat cu manifestări anti- pentru repararea monumentelor dete- este evreică. Bunica mea, Frida Reiza semite, negaţioniste? riorate de vreme. Să-i ajuţi pe cei vii. Herşcovici, fie-i amintirea binecuvântată, – În Constanţa – nu. Dar reacţionez a scăpat în ultima clipă de trimiterea în vehement faţă de negaţionism. Mulţi n Cor­neliu lagărele de concentrare. Mama şi fratele dintre membrii comunităţii, supravieţuitori Sabetay face meu au făcut Alia. În 1998, am absolvit ai Holocaustului, trăiesc şi azi traumele parte din elita în Israel un curs de Buncher Community tragediei, grefate pe probleme de sănă- ştiinţifică a Bă- Leadership, sponsorizat de Joint. În anii tate inerente vârstei. niei, numele lui trecuţi, am fost membru al Comitetului – Stimulente în activitatea comuni- este rostit cu de Conducere al Comunităţii. Este me- tară? respect în lumea ritul vicepreşedintelui F.C.E.R., ing. Paul – Ceea ce fac oamenii de la JCC din medicală de pre- Schwartz, că m-a convins să candidez, Capitală şi din alte comunităţi mari din tutindeni. Una în 2014, pentru preşedinţia Comunităţii. ţară; entuziasmul molipsitor al directoru- din lucrările lui Secretarul general al F.C.E.R., ing. Albert Certificatul de Urbanism. Sperăm într- lui Joint - România, Israel Sharli Sabag, a primit, recent, Kupferberg, a avut, la fel, o contribuţie un ajutor de la Guvern, să putem începe de altfel, membri ai comunităţii noastre Premiul Acade- decisivă în decizia mea. lucrările. Am defrişat cimitirul în proporţie participă la toate programele Joint-lui: miei Române. – Un survol asupra prezentului şi o de 70 la sută. Un sfert din împrejmuirea lui Bereshit, Keshet, Şabation; energia in- Este o mândrie a comunităţii craiovene, schiţă de viitor? a fost reconstruită integral, prin sponsori- credibilă a preşedintelui Aurel Vainer. Mai pe care o conduce de foarte multă vre- – Am demarat procesul de restau- zare. Urmează să înlocuim întreg gardul am exemple: Kupferberg, tată şi fiu, Paul me. Universitar care a modelat multe rare a Sinagogii din Constanţa. După cu unul modern, metalic. Am reînchiriat Schwartz, Rudy Marcovici, Ionel Horn şi generaţii de medici pediatri; discipol al ce acoperişul Sinagogii s-a prăbuşit, clădirile şi terenurile comunităţii, aducă- mulţi, mulţi alţii. lui Pesamosca. bunurile care nu fuseseră evacuate au toare de venit. Comitetul de Conducere – Ce a contat în formarea persona- fost iremediabil pierdute. Printre ele, se întruneşte săptămânal. Rezultate lităţii? n Cine crede candelabrul impresionant, băncile, scările încep să apară. Cu sprijinul F.C.E.R. şi al – O vacanţă fabuloasă, când eram că o comunitate interioare, amvonul, o monumentală sobă Joint-ului, anul trecut, de Pesah, am avut copil, în nordul Africii, asasinarea lui John mică cum e Dej- de teracotă. Din fericire, nu şi Sulurile un oficiant de cult din Israel. Pentru serile Lennon, intrarea în presă acum 26 de ul e mai uşor de de Tora. Odată cu începerea mandatului de Seder am închiriat un restaurant, unde ani, bursa de studii în SUA, când eram condus, să-l în- meu şi al noului Comitet, impulsionaţi am adus mâncare caşer. Urmează să redactor şef adjunct la Editura Express trebe pe preşe- de preşedintele Vainer, vicepreşedintele renovăm sediul comunitar, aflat în centrul Construct SRL, cotidianul Telegraf, TV dintele ei, Mişu Schwartz, directorul Marcovici, cu un Constanţei. Ne dorim să atragem, prin Neptun, cursul de Buncher în Israel. Rosenberg. Dar important ajutor al F.C.E.R., am reuşit să activităţi educativ-recreative, un număr – Cum vă concepeţi misiunea de lider şi pe membrii obţinem toată documentaţia şi aprobările cât mai mare de membri ai comunităţii, comunitar? comunităţii, unii necesare reabilitării Templului, începând fiindcă, din cei aproape 50 de oameni, – Să găsesc şi să obţin resurse, să – supravieţuitori cu expertiza tehnică, studiul geodezic doar jumătate sunt cu adevărat activi. Am rezolv probleme, să adun oameni în jur, ai Holocaustului. până la proiect, autorizaţii de construcţii făcut, în premieră, excursii la Sinagoga să împac orgolii. Ca multe comu- arheologice de la Comisia de Cultură, renovată din Tulcea şi la Templul Coral, IULIA DELEANU nităţi din ţară, şi cea din Dej păstrează în piatră şi-n cuvânt memoria celor care nu s-au mai întors din deportare. Berlin Parlamentarii vor măsuri împotriva antisemitismului Cinstirea amintirii lor, soluţionarea Între 13-15 martie a.c., la Berlin s-a desfăşurat cea de-a în societatea noastră”. a spus Angela Merkel, care a apreciat dificultăţilor prezente sunt datorii de treia conferinţă anuală a Coaliţiei Internaţionale pentru Comba- faptul că organizatorii conferinţei au programat dezbaterea onoare pentru preşedintele ei. terea Antisemitismului (ICCA), organizaţie fondată în 2009, cu unor probleme ca antisemitismul în sport, pe internet sau pe scopul de a strânge parlamentarii din întreaga lume pentru a stradă. ”Dacă mormintele sunt vandalizate, înseamnă că ţara n Ing. Aurel Davidovici e de mulţi lupta în comun împotriva antisemitismului, mai ales a formelor noastră este vandalizată, dacă sinagogile sunt vandalizate, ani preşedintele Comunităţii piteştene. sale moderne. Primele două conferinţe au avut loc la Londra şi aceasta subminează fundamentul societăţii noastre libere. Iar Prin tot ceea ce a făcut şi face, se do- la Ottawa. La actuala ediţie au participat 100 de parlamentari demonstranţii care cer distrugerea Israelului deschid supapa vedeşte adept al zicalei despre butoiul din 40 de ţări, precum şi reprezentanţi ai unor ONG-uri. Pe urii faţă de evrei şi în acest fel abuzează de drepturile noastre plin care nu face zgomot. Mâna lui ordinea de zi au figurat subiecte ca ura răspândită pe Internet, fundamentale la libertatea de asociere şi de expresie” , a mai de gospodar se simte de cum intri în antisemitismul în sport, precum şi prezentarea unor soluţii par- spus cancelarul german. curtea sinagogii. Spiritul organizatoric, lamentare şi guvernamentale în combaterea antisemitismului. Michael Grove, ministrul britanic al Justiţiei, a denumit an- ospitalitatea, cultivarea bunelor relaţii Unul dintre cele mai noi fenomene dezbătute a fost măsura în tisemitismul un ”virus mutant”, care reapare în diferite epoci. interetnice sunt atribute care-l definesc. care prezenţa a peste un milion de refugiaţi musulmani duce Parlamentarii britanici au prezentat la conferinţă un ghid al celor la creşterea antisemitismului. mai bune practici de combatere a antisemitismului pe baza unor n Cercetător ştiinţific eminent, unul Participanţii au recunoscut că problema combaterii antise- cercetări privind ura faţă de evrei. De asemenea, ghidul cuprinde dintre fondatorii Asociaţiei Sioniste din mitismului nu revine numai comunităţilor evreieşti, ci tuturor cele mai bune mijloace de a combate antisemitismul în media, România, cu ambiţia şi meritul de a forţelor progresiste din lume. în fotbal şi în alte segmente ale vieţii culturale. fi contribuit la restaurarea Templului Luând cuvântul la conferinţă, cancelarul Angela Merkel a Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, care a Meseriaşilor din Galaţi, având perse- subliniat că antisemitismul în Germania este mai răspândit participat cu o delegaţie de parlamentari la Berlin, a schiţat verenţa şi puterea de a depăşi greutăţi decât s-a crezut până acum. Indiferent din partea cui vine, obiectivele reuniunii, respectiv găsirea unor soluţii pentru ca di- de tot felul, de la lucrul cu oamenii la cetăţeni germani sau refugiaţi, antisemitismul trebuie combătut feritele comunităţi evreieşti să poată trăi nestingherite în Europa, probleme financiare, preşedintele C.E. împreună de către guvern şi societatea civilă. Evreii, a subli- în condiţiile intensificării antisemitismului pe continentul nostru. Galaţi, ing. Sorin Blumer, este a idişe niat cancelarul, trebuie să aibă dreptul de a-şi manifesta liber Delegaţia noastră, a declarat Valeriu Zgonea, a prezentat felul neşumă – un suflet evreiesc. Pentru el, temerile legate de antisemitism şi această atitudine trebuie în care România a devenit ”un model de succes”, pe baza a tot comunitatea e a doua familie. A renovat privită cu simpatie şi îngrijorare. ”Indiferent dacă este vorba de ceea ce s-a făcut în această direcţie în ultimii 25 de ani de către restaurantul ritual, sediul comunitar, critica plină de ură faţă de Israel, vandalizarea cimitirelor sau Guvern şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti. le-a ridicat un gard nou. Dirijează corul, sinagogilor, antisemitismul şi alte prejudecăţi nu au ce căuta EVA GALAMBOS îşi primeşte frumos oaspeţii. (R.E.) 4 REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 468-469 (1268-1269) - 1 - 31 martie 2016

Cel mai valoros pod între România şi Israel, podul uman Preşedintele României, cineva din România şi că construirea Statului Israel. Klaus Iohannis, şi soţia sa sunt bucuroşi să spună Acest lucru vă onorează Carmen s-au întâlnit pe câteva cuvinte în limba şi ne onorează. Această data de 9 martie, la Ieru- română în faţa unui oficial comunitate puternică este salim, cu reprezentanţii din România. Dar, mult mai cea mai valoroasă legă- israelienilor originari din important, oficialii Statului tură, cel mai valoros pod România. La eveniment au Israel, cu toţii, mi-au spus între România şi Israel. Şi participat dr. Aurel Vainer, că îi apreciază foarte mult acest pod se întăreşte pe preşedintele F.C.E.R., Is- pe cei veniţi din România, zi ce trece. Foarte mulţi, rael Sabag, director JOINT cei originari din România, poate şi dintre dumnea- pentru România, E.S. Ta- şi acest lucru, pot să vă voastră, dar şi dintre cei cu Foto: Dragoş Asaftei mar Samash, Ambasado- spun, m-a uns la suflet. care am vorbit, mi-au spus rul Israelului în România, O comunitate cum sunteţi că fie au deja cetăţenia lupta împotriva terorismului va fi o con- Tova Ben Nun-Cherbis, dumneavoastră, mare, pu- românească, fie că vor tribuţie comună la atingerea obiectivului directoarea Complexului ternică şi apreciată: aşa da să aibă cetăţenia statului Klaus Iohannis: major de a aduce pacea şi bunăstarea educaţional „Lauder-Re- ambasadori pentru Româ- român. Şi acest lucru, cu pe glob”, a afirmat preşedintele Iohannis, ut”. nia şi vă mulţumesc! Am siguranţă, va duce la in- ”Voi pleda pentru într-o declaraţie comună cu omologul său Preşedintele României întâlnit pe cineva care ne-a tensificarea schimburilor israelian, Reuven Rivlin. a fost prezentat de către făcut un ghidaj într-un loc şi şi va duce la un pod şi construirea unui Ca o dovadă în plus a necesităţii asi- E.S. Andreea Păstârnac, mi-a spus că, atunci când mai solid între România gurării securităţii Israelului, trebuie spus Ambasadoarea României merge cu grupuri de turişti, şi Israel. Un tânăr deputat că, în timpul vizitei oficiale a preşedintelui în Israel. Cu acest prilej, se arborează acolo unde mi-a spus că el, şi mulţi alţii Muzeu al Evreilor Klaus Iohannis, într-o singură zi au avut Klaus Iohannis a declarat, merge drapelul României ca el, vor să vină să facă loc trei atentate în oraşe israeliene, în printre altele: “Peste tot şi se cântă imnul. Credeţi- afaceri în România. Pentru şi Holocaustului urma cărora o persoană a decedat şi am găsit oameni care au mă, pentru mine, aşa ceva toate acestea, vă felicit, vă mai multe au fost rănite. Printre răniţi vorbit româneşte şi peste este emoţionant. Comu- mulţumesc (…)!” a fost şi un cetăţean român, de a cărui tot mi-au spus oamenii că nitatea dumneavoastră a Corespondenţă din Israel la Bucureşti” stare preşedintele României s-a interesat sunt bucuroşi că a venit contribuit semnificativ la DINA MEDAN Preşedintele României, Klaus Iohan- personal. nis, a efectuat o vizită oficială în Israel, la La întâlnirea cu preşedintele Knesse- intoleranţei începe cu o cunoaştere solidă concertat şi să descopere cât mai mulţi începutul lunii martie, unde a avut întâl- tului, Yuli-Yoel Edelstein, Klaus Iohannis a a realităţilor istorice care au dus la astfel salvatori români. niri la cel mai înalt nivel cu preşedintele vorbit despre lupta împotriva antisemitis- de atrocităţi. Toleranţa şi respectul pentru Preşedintele F.C.E.R., deputat dr. israelian Reuven Rivlin, cu prim-ministrul mului. ”Tragedia Holocaustului a aşternut semeni se sădeşte de la vârste fragede, Aurel Vainer a vorbit – într-un interviu Benjamin Netanyahu, cu preşedintele o pagină dureroasă în istoria umanităţii. iar şcoala are un rol fundamental în acest acordat corespondentului Radio România Knesset-ului, Yuli-Yoel Edelstein, dar şi Suntem datori să păstrăm vie memoria caz. Luând în considerare aceste lucruri, la Ierusalim, Dragoş Ciocârlan – despre cu reprezentanţi ai comunităţii israelienilor milioanelor de evrei care au căzut victimă în calitate de preşedinte al României vizita preşedintelui K. Iohannis în Israel: originari din România. unei ideologii criminale şi avem obligaţia voi pleda pentru construirea unui astfel ”Peste tot unde am fost, preşedintele Kla- Klaus Iohannis a fost însoţit în vizita să ne opunem categoric unor atitudini de de muzeu la Bucureşti. Sunt pe deplin us Iohannis a ţinut alocuţiuni scurte, preci- sa de membri ai Guvernului României şi intoleranţă care au la bază criterii etnice, hotărât să sprijin înfiinţarea în România se şi foarte bine configurate sub aspectul de preşedintele Federaţiei Comunităţilor rasiale sau religioase, pentru ca acest lu- a unui Muzeu al Evreilor şi Holocaustu- finalităţii. Mi s-a părut cu totul remarcabil Evreieşti din România, dr. Aurel Vainer, cru să nu se mai repete niciodată. Româ- lui. Voi discuta cu Guvernul să avem un acest discurs pe care l-a ţinut la ieşirea deputat în Parlamentul României. nia a conştientizat pe deplin necesitatea plan concret cât de curând”, a afirmat K. de la Yad Vashem, de la acel pavilion al A fost o vizită de stat, care s-a întins pe restabilirii adevărului istoric. Ţara noastră Iohannis, după ce a vizitat Memorialul copiilor, care nu se poate să nu te impresi- mai multe zile şi a vizat obiective deosebit are deja un cadru legislativ bine pus la “Yad Vashem”. oneze până la lacrimi, ca să zic aşa. A ieşit de importante şi care a inclus şi o întâlnire punct în ceea ce priveşte combaterea Şeful statului român a subliniat că de acolo şi a avut puterea să ţină în faţa la Ramallah cu preşedintele Autorităţii antisemitismului, a negării Holocaustului ar fi o formă de responsabilitate şi de presei un discurs foarte frumos despre Palestiniene, Mahmud Abbas. şi a promovării persoanelor vinovate de recunoştinţă să fie arătaţi şi salvatorii Holocaust. Şi nu a vorbit numai că nu se Şeful statului român a subliniat că exis- crime de război.” români din timpul Holocaustului. “Au poate, că trebuie să nu uităm, să iertăm, a tă dorinţa de dezvoltare a noi domenii de În timpul vizitei, Klaus Iohannis a existat români, pe care încă nu îi ştim spus lucruri esenţiale. Trebuie să învăţăm cooperare, precum inovaţia, cercetarea, depus o coroană de flori la mormântul azi, dar care au dat dovadă de solidari- lumea să ştie ce este Holocaustul şi va ştiinţa şi tehnologia, unde a susţinut că lui Theodor Herzl, la Cimitirul Eroilor tate umană. Ei şi-au riscat libertatea şi face eforturi pentru dezvoltarea educaţiei, există un potenţial remarcabil. El a arătat Israelieni, şi împreună cu soţia sa, Car- viaţa pentru a salva de la moarte semeni ca un proiect naţional de anvergură, în că există un dialog foarte bun cu Israelul men Iohannis, au lăsat câte un bileţel la evrei sau romi. Gesturile lor curajoase care acest subiect să fie o permanenţă în pe teme legate de actualitatea internaţi- Zidul Plângerii. A fost vizitat şi Memorialul reprezintă pentru noi un exemplu. Îmi foarte multe proiecte, programe şcolare. onală, dar a vorbit şi despre importanţa Martirilor şi Eroilor Holocaustului “Yad doresc ca în anii ce vin, în paralel cu În al doilea rând, domnia sa s-a referit la asigurării securităţii Statului Israel. Vashem”. Preşedintele a descris vizita comemorarea victimelor, să încercăm muzeu. Acest muzeu, să zicem al evreilor, “Înţelegem asigurarea securităţii Israe- la Memorialul Holocaustului, pe care l-a să cunoaştem cât mai mulţi dintre bravii al iudaismului, al Holocaustului, care să lului ca un subiect axiomatic, pentru care apreciat ca o “piesă de valoare unică a cetăţeni români care au făcut astfel de dea o oglindă cât mai cuprinzatoare a nu există compromisuri. Pe de altă parte, umanităţii”, drept o experienţă extrem de gesturi în timpul războiului”, a spus K. ceea ce a însemnat comunitatea evre- combaterea terorismului este un angaja- emoţionantă şi tulburătoare. Iohannis. El a precizat că va încuraja în iască în România atâtor sute de ani, dar ment ferm al agendei politice externe a “Respingerea antisemitismului, a xe- acest sens autorităţile române, în special şi ce a fost suferinţa evreilor”. României. Orice cooperare cu Israelul în nofobiei, a urii rasiale, a discriminării şi Institutul Elie Wiesel, să facă un efort GEORGE GÎLEA În perspectivă Bookfest şi invitatul de onoare, Israelul Deşi mai sunt două luni şi jumătate până la deschi- colaborare excelentă, a spus el. Cititorii români cunosc derea celui mai mare eveniment pentru iubitorii de litera- mulţi scriitori israelieni care, de-a lungul timpului, au fost Foto: Cristi Ezri tură – Bookfest (1-5 iunie a.c.), organizatorul, Asociaţia traduşi în limba română. Editorilor din România (AER) a ţinut să anunţe, în cadrul E.S. Tamar Samash a mulţumit AER şi preşedintelui unei conferinţe de presă, că în acest an ţara invitată va său pentru invitarea Israelului la Bookfest, unde publi- fi Israelul. Au vorbit despre cea de-a XI-a ediţieGrigore cul român ”va continua să se familiarizeze cu literatura Arsene, preşedintele AER, E.S. Tamar Samash, amba- israeliană, cu autori israelieni de renume mondial dar şi sadorul Statului Israel, şi Shelly Hugler Livne, şef adjunct cu nume noi, autori încă netraduşi în limba română”, şi de Misiune a Ambasadei Israelului. va avea chiar posibilitatea să se întâlnească cu perso- Grigore Arsene a făcut o scurtă trecere în revistă a nalităţi ale vieţii literare israeliene. ”Literatura israelia- istoriei Bookfest-ului, a evoluţiei lui de la un simplu târg nă, a arătat domnia sa, este o combinaţie a unei limbi de carte la Salonul Internaţional de Carte de astăzi, străvechi, ebraica, ce, în teorie, nu a fost vorbită timp de amintind prezenţa anuală a câte unei ţări invitate: Spania, 2 500 de ani – şi a forţelor vitale ale renaşterii naţio- Ungaria, Franţa, Polonia, ţări de limbă germană, Republi- nale a poporului Israel, la sfârşitul celui de-al XIX-lea şitul cuvântului său, a invitat publicul să fie oaspetele ca Cehă. Toate acestea ilustrează diversitatea culturilor veac. Acel grai antic este acum bogat, vibrant şi s-a standului Israelului. în cadrul unităţii europene şi existenţa unei specificităţi extins de la cele 8 000 de cuvinte din timpurile biblice, În continuare Shelly Hugler Livne i-a prezentat pe a fiecărei ţări. Bookfest, a mai spus el, este şi prilejul de la peste 120.000 de termeni, în vremurile contempo- cei şase autori israelieni care vor fi prezenţi la Bookfest: întâlnire a editorilor, autorilor, traducătorilor şi agenţilor rane. Stilul autorilor a trecut, de asemenea, printr-o Zeruya Shalev, una dintre cele mai cunoscute scriitoare literari, de cunoaştere a producţiilor literare din ţările metamorfoză – de la abordarea unor teme precum israeliene din a cărei operă au fost traduse cinci romane respective. Grigore Arsene a subliniat că evenimentul ideologia reapariţiei unei noi naţiuni, la cea a unei în limba română; Meir Shalev, jurnalist şi prozator de mare este sprijinit şi de Asociaţia Editorilor din România şi de noi realităţi, creată de tensiunile dintre angajamentul succes; Fania Oz-Salzberger, istoric şi eseist, autor îm- Ministerul Culturii şi că, indiferent de schimbările la vârful faţă de societate şi individualism. Cu timpul, scriitorii preună cu tatăl ei, scriitorul Amos Oz, al fascinantei lucrări ministerului, niciodată nu s-a pus problema renunţării la au experimentat forme narative inedite şi, în prezent, ”Evreii şi cuvintele”, despre factorii care au creionat istoria Salonul Internaţional de Carte. putem remarca în literatura ebraică de actualitate per- şi destinul evreilor; Dror Mishani, autor de romane poliţiste; Referindu-se la ţara invitată pentru ediţia din acest spective sociologice, romane complexe, creaţii pentru Gil Hovav, jurnalist pe teme culinare, creator de show-uri an, preşedintele AER a arătat că dorea de multă vreme copii, scrieri de investigaţie cât şi tendinţe universale, de televiziune culinare, strănepotul lui Eliezer Ben Yehuda, ca Israelul să participe la Bookfest în calitate de invitat care au deschis larg orizonturile acestor autori, atât creatorul limbii ebraice moderne; şi Rony Oren, scriitor şi de onoare. Proiectul a fost primit cu mare deschidere de pe planul românesc, cât şi pe scena internaţională”, ilustrator de literatură pentru copii, realizator de filme şi către oficialităţile israeliene, existând pe tot parcursul o a menţionat ambasadorul Statului Israel care, la sfâr- seriale de animaţie pentru televiziune. (E.G.). REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 468-469 (1268-1269) - 1 - 31 martie 2016 5

Noi perspective Agenda deputatului şi preşedintelui F.C.E.R. (Urmare din pag. 2) Totodată, a formu- de colaborare bilaterală pentru dezvoltarea lat propunerea – bine de noi proiecte, mai cu seamă în domeniile în cercetarea culturii idiş primită – ca la Iaşi să fie organizat anual Fo- informaticii, agriculturii, educaţiei, cercetării Interviu cu dr. Camelia Crăciun rumul colaborării româno-israeliene în diverse ştiinţifice şi tehnologiei, medicinei. Dr. Aurel domenii. Este încă o modalitate, a subliniat – Din 2008 aţi început activitatea – Care au fost primele reacţii Vainer a remarcat eleganţa şi sobrietatea vorbitorul, de creştere a numărului de turişti alocuţiunilor rostite de preşedintele Klaus didactică la nivel universitar, în cadrul ale studenţilor şi ale masteranzilor la Iaşi. (relatarea ambelor evenimente, în Facultăţii de Limbi şi Literaturi Stră- cu care aţi lucrat şi cum a evoluat Iohannis, impactul pozitiv asupra auditoriului. numărul actual al R.E.). O subliniere: la ieşirea din Pavilionul consa- ine – unde sunteţi lector titular – şi interesul lor în sfera literaturii şi a n Preşedintele şi deputatul F.C.E.R. – în- aţi fost lector-asociat la Facultatea culturii evreieşti? crat celor 1,5 milioane de copii evrei ucişi în soţit de preşedintele C.E. Iaşi, ing. Abraham Holocaust, după ce înalţii oaspeţi au vizitat de Litere. Care au fost principalele – Am reuşit să obţin ca, în fiecare Ghiltman, directorul CAPI, ing. Rudy Mar- cursuri pe care le-aţi propus în planul an, un grup de cinci studenţi să pri- Institutul Memorial Yad Vashem din Ierusalim, covici, directorul de Cabinet, Silvian Horn, a preşedintele Iohannis a rostit un impresionant universitar şi ce direcţii tematice au mească burse pentru a studia cultura vizitat, cu acest prilej, Sinagoga Mare din Iaşi, introdus acestea în domeniul studiilor idiş în cadrul şcolii de vară organizate discurs, în care, printre altele, s-a angajat să cel mai vechi lăcaş de cult mozaic din ţară, realizeze la Bucureşti un muzeu al iudaismu- iudaice? de Universitatea din Tel Aviv; la ale cărui lucrări de reabilitare sunt în curs de – Literatura idiş a re- întoarcere, cei mai buni au lui. La sfârşit, preşedintele Iohannis a aprins finalizare. Dr. Aurel Vainer a acordat o atenţie flacăra veşnică. Alte momente semnificative: prezentat o componentă continuat să se dedice specială complexei lucrări de restaurare a importantă a culturii acestei zone, făcând • primiri la Beit Hanasi – casa preşedintelui Aron Kodeş-ului, obiect de mare valoare isto- Statului Israel, Reuven Rivlin, şi la reşedinţa est-europene şi româ- chiar şi doctoratul în rică şi artistică, exprimându-şi convingerea că neşti timp de secole domeniu. Mă bucu- oficială a primului ministru Beniamin Netan- echipa de specialişti va reuşi să îndeplinească yahu, în cadrul cărora preşedintele F.C.E.R., dar, din păcate, as- ră aceste reuşite şi ambiţiosul proiect. Gazde şi oaspeţi au păstrat tăzi este prea puţin sunt mândră de ei. făcând parte dintr-o delegaţie mai restrânsă, a un moment de reculegere în faţa obeliscului remarcat seriozitatea, amploarea, viabilitatea cunoscută. Sper În timp, sper să am în memoria victimelor Pogromului de la Iaşi, ca, prin activitatea o echipă de speci- dialogului politic; • întrevederea cu preşedinte- din 1941, ridicat cu mulţi ani în urmă în faţa le Knesset-ului, Yuli Edelstein, unde membrii de predare, prin alişti în domeniu cu Sinagogii. munca de cerceta- care să pot demara delegaţiei au putut admira tapiseriile create n Împreună cu colaboratorii sus-menţio- de Marc Chagall; • vizitarea aşezământului re în domeniu, dar şi proiecte ample, de naţi, preşedintele F.C.E.R. a vizitat Sinagoga prin cea editorială şi care istoria culturii bisericesc al Patriarhiei Române de la Ieri- din Hârlău, de asemenea în curs de reabilitare, hon, a cărui construire a durat mai bine de un de organizare a unor idiş din România are discutând cu reprezentanţii constructorului evenimente publice nevoie. Până atunci, deceniu, finalizându-se cu o reuşită deplină. şi dirigintele de şantier probleme privind re- Într-o convorbire telefonică, preşedintele dedicate subiectului, organizez, în măsura facerea boltei şi a acoperişului, restaurarea să reuşesc să readuc în timpului disponibil, un cerc F.C.E.R. a relatat Preafericitului Daniel, Pa- valoroaselor picturi murale interioare, expri- triarhul Bisericii Ortodoxe Române, bunele mându-şi dorinţa ca reinaugurarea Sinagogii Lector universitar, cercetător, traducător, jurnalist cultural indepen- impresii despre această realizare. Din păcate, să aibă loc de Hanuca 5777. Deşi evrei trăitori chiar în zilele vizitei a avut loc atentatul de la dent, Camelia Crăciun şi-a construit o carieră academică orientată as- în oraş sunt foarte puţini, Sinagoga restaurată cendent, în domeniul Studiilor iudaice. Unul dintre domeniile de care s-a Iaffo – amară ironie – chiar lângă Casa Păcii a va putea deveni un obiectiv turistic important, preşedintelui Shimon Peres. Vizita delegaţiei ataşat în mod deosebit şi căruia îi acordă un interes profesional constant sporind numărul vizitatorilor în zonă, a opinat este cultura idiş, subiect dezvoltat în cadrul dialogului care urmează. s-a încheiat cu o recepţie oficială în cinstea dr. Aurel Vainer. evreilor originari din România la Hotelul n În discuţia purtată cu preşedintele şi centrul dezbaterii culturale aceas- al studenţilor interesaţi de cultura idiş King David din Ierusalim, desfăşurată într-o secretarul C.E. Bacău la noul sediu comu- atmosferă plină de căldură şi respect. Pre- tă literatură. Am fost primul cadru şi încerc să facilitez contactul lor cu nitar, preşedintele F.C.E.R. a considerat universitar care a introdus un curs instituţii unde putem găsi un mediu şedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, doamna utilă amenajarea unei case de rugăciune în Carmen Iohannis, au avut de făcut faţă unei dedicat literaturii idiş la Universitatea potrivit pentru a se dezvolta (una incinta acestuia, date fiind condiţiile improprii din Bucureşti, în toamna lui 2008, şi dintre aceste instituţii este Teatrul impresionante „băi de mulţime”. A fost o vizită în care funcţionează în prezent sinagoga foarte reuşită, cu consecinţe benefice pentru am continuat de atunci, dezvoltând Evreiesc de Stat, unde studenţii vin comunităţii, adăpostind şi Muzeul de istorie a interesul studenţilor pentru această des la spectacolele în idiş). amplificarea excelentelor relaţii de prietenie şi evreilor băcăuani. O altă temă dezbătută a fost colaborare pe multiple planuri între România zonă, reuşind să strâng tot mai mulţi – Cât de importantă este cunoaş- constituirea de resurse financiare pentru ac- tineri interesaţi în jurul meu. Între terea şi valorificarea culturii idiş şi şi Israel. (relatarea în numărul actual al R.E). celerarea lucrărilor de reabilitare a Templului n Cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la timp, am dezvoltat noi cursuri în cum îşi mai poate pune în lumină Cerealiştilor, impunător lăcaş de cult mozaic, domeniu, oferind coerenţă studiului actualitatea? înfiinţarea Complexului educaţional Lauder- cu picturi murale de excepţie. Reut, eveniment desfăşurat la Sinagoga Mare culturii idiş în cadrul secţiei de Studii – Din păcate, în privinţa cercetării n Constatând la faţa locului avariile suferi- Iudaice de la Facultatea de Limbi şi culturii idiş, în România nu există din Capitală, preşedintele F.C.E.R. a apreciat, te de Sinagoga din Focşani, în urma recentelor în discursul său, misiunile foarte lăudabile ale Literaturi Străine. Aici predau despre multe iniţiative. Este firesc, având cutremure din zonă, preşedintele F.C.E.R. şi cultura ştetl-ului (unde vorbim despre în vedere lipsa unui program acade- acestui aşezământ de învăţământ particular delegaţia care l-a însoţit au convenit finaliza- din România, drumul parcurs, foarte bunele comunitatea vorbitoare de idiş din mic dedicat culturii idiş şi, implicit, a rea cât mai urgent a expertizei tehnice de iden- punct de vedere instituţional, ca for- specialiştilor care să pornească de rezultate obţinute de absolvenţi, exprimându- tificare completă a defecţiunilor şi înaintarea şi speranţa că parteneriatul dintre F.C.E.R. mă de organizare, dar şi din punctul acolo. În 2002, când am început cer- de propuneri pentru înlăturarea lor. de vedere al tradiţiilor practicate şi al cetarea doctorală în domeniul studii- şi Complexul educaţional Lauder-Reut va n Ca reprezentant al populaţiei evre- oferi în continuare elevilor posibilitatea de a modului de viaţă specific); acest curs lor iudaice şi al culturii idiş, am putut ieşti din România, preşedintele şi deputatul pune bazele conceptuale şi teoretice face acest lucru doar în străinătate cunoaşte în profunzime ceea ce este iudais- F.C.E.R. a făcut parte din delegaţia oficială, mul. Vorbitorul a considerat ca democratică pentru cursul de istorie a literaturii – în Budapesta, Oxford, New York şi condusă de preşedintele României, Klaus idiş. Cursul de teatru idiş, axat în Ierusalim –, în lipsa acestei opţiuni de preocuparea constantă a acestei şcoli de dez- Iohannis, care a vizitat Israelul la invitaţia voltare a multilingvismului: studierea conco- special pe dramaturgie, marchează specializare doctorală în România. preşedintelui Statului Israel, Reuven Rivlin. o completare a perspectivei pe care mitentă a limbilor română, engleză, ebraică. CLAUDIA BOSOI Din derularea fiecărui moment al programului n Împreună cu consilierul personal al studenţii şi-o formează asupra spa- Foto: OANA MONICA NAE a rezultat interesul şi aprecierea specială de ţiului cultural studiat. preşedintelui, Silviu Vexler, dr. Aurel Vainer (Continuare în pag. 19) care se bucură România, prietenia şi dorinţa s-a preocupat de găsirea unor soluţii, în con- formitate cu noul cod fiscal, pentru rezolvarea cererilor formulate de foşti cetăţeni români, Idişul în România de altădată care au suferit în anii Holocaustului, nedispu- Ce importanţă a avut presa idiş din România asupra vieţii să folosească limba vorbită de masele evreieşti, idişul, deşi ei nând în prezent de cetăţenie română, spre a evreieşti din această ţară în secolul al XIX-lea? Mi-am pus o considerau un simplu jargon, o dispreţuiau şi o respingeau. beneficia de Legea 189/ 2000. această întrebare atunci când am început lectura cărţii „Vocile Autoarea tratează presa idiş din Principate (şi ulterior din n În cadrul recentei reuniuni a CD, preşe- unei istorii neterminate. Presa idiş din spaţiul românesc ex- Vechiul Regat) în cadrul general al presei idiş din Europa cen- dintele F.C.E.R. a abordat o paletă largă de tra-carpatic 1855-1900” (Ed. Argonaut & Mega, Cluj-Napoca, tral-răsăriteană, precum şi în alt cadru, tot general, al presei probleme vizând, mai ales, activitatea de asis- 2014, 440 pagini), semnată de cercetătoarea Augusta Costiuc evreieşti din România. Ea realizează o clasificare pe baza tenţă socială şi medicală, etica raporturilor de Radosav. aspectului tematic, precum şi pe baza orientării redactorului muncă în Federaţie, pregătirea sărbătoririi Autoarea înregistrează 62 de titluri văzute în biblioteci din (maskil, religios, sionist, socialist). Ea se referă la longevitatea Purim-ului în comunităţi. Dr. Aurel Vainer a România şi din Israel, sau identificate în diferite citate din publicaţiilor, introducând atât publicaţiile efemere, apărute într- urat tuturor Hag Purim Sameah! lucrări de istorie locală sau specializată şi în dicţionare ale un singur număr – unele apărute ocazional, de exemplu cu presei idiş din întreaga lume. Ea realizează o analiză istorică ocazia sărbătorii de Purim, altele editate de emigranţii pedeştri modernă a temei. de la 1900, cât şi cele apărute perioade scurte. Ea ajunge la Mulţumiri din partea Presa, ca voce publică, a conturat o istorie. Ajunsă materie periodicul cel mai longeviv, Hajoetz le-bet Israel beRomania, Principesei Margareta de istorie, presa idiş din România este cercetată de autoare apărut la Bucureşti în perioada 1874-1895, în redacţia lui în profunzime, nerămânând numai o prezentare, ci şi un stu- Yechiel Michel Aziel. Acest ziar a fost continuat de Der wahre Principesa Margareta a transmis diu dublu, atât în domeniul istoriei evreo-române şi general- Hajoetz le-bney Israel beRomania, Bucureşti, 1895-1913, F.C.E.R., preşedintelui A. Vainer, deputat, evreieşti, cât şi în domeniul analizei moderne a comunicării editat de Iosif Azielescu, fiul lui Yechiel Michel Aziel. Vorbind un mesaj de mulţumire în care se arată: ca ştiinţă socială. despre periodicitate, autoarea subliniază că primele cotidiene „Am fost mişcată de scrisoarea pe care Autoarea se referă la faptul că primele publicaţii idiş apar în idiş din lume, Judischer Telegraph şi Der Politiker, au apărut aţi trimis-o Majistăţii Sale Regelui Mihai I, la Moldova şi Ţara Românească. Se pare că unul dintre primele la Bucureşti în anul 1877. Ea subliniază şi varietatea presei aflarea veştilor legate de starea de sănătate periodice idiş – de fapt idiş cu titlu ebraic, incluzând şi articole idiş: politică, socio-economică, religioasă, comunitară locală, a tatălui meu. în limba ebraică – era Korot Ha-’itim (Cronica timpurilor), care culturală, literară, satirică. Am fost mişcată de gestul dumnea- a apărut la Iaşi în mod neregulat, în perioada 1855-1871, cu Prezentând istoria publicaţiilor, autoarea prezintă şi cadrul voastră care a venit ca o alinare, dar şi ca interferenţe, în redacţia maskilului Fişel Loewenstein. Acest în care au apărut acestea: în lucrare găsim şi numeroase o încurajare, în aceste momente îngrijoră- ziar includea atât informaţii traduse din presa de limbă ger- informaţii asupra istoriei evreilor din România. De exemplu, toare pentru familia şi pentru ţara noastră. mană şi de limbă franceză, cât şi articole propagandistice, în modul în care evenimentele legate de prima Alia – emigrare Profunzimea simţămintelor românilor favoarea ideologiei Haskalei. Redactorul editor ajunsese la LUCIAN-ZEEV HERŞCOVICI ne dă puterea să privim încrezători spre concluzia că, pentru a reuşi în propaganda lor, maskilii trebuiau (Continuare în pag. 17) ziua de mâine.” 6 REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 468-469 (1268-1269) - 1 - 31 martie 2016 IUDAICA Un aspect interesant este că până în secolul al XIX-lea, el nu apărea decât Cântec de Pesah: „Unu, cine ştie?” în Hagada de rit aşkenaz. Acest fapt i-a M-am gândit adeseori la festivitatea numărătorii, de la 1 la 13. Pentru copii era prima şi ultima strofă asupra conţinutului: făcut pe unii cercetători să creadă că ceremoniei de Seder Pesah. O sărbă- atât o distracţie, cât şi o formă de remar- prima strofă vorbeşte despre unicitatea originea cântecului Ehad, mi yodea? ar toare de familie care aniversează ieşirea care personală, reunind ştiinţa cu jocul. lui Dumnezeu, iar ultima strofă despre fi din Germania din secolul al XVI-lea. Ei poporului lui Israel din Egipt, din robie în Pe lângă metoda de a-i menţine treji cele 13 atribute ale Lui. Deci, totul se au remarcat similitudinea lui cu un cântec libertate, prima revoluţie din istoria omeni- pe copii, pentru adulţi acest dialog era o desfăşoară sub conducerea Lui, iar popular pastoral german, Guter Freund rii. Tradiţie bine stabilită, incluzând lectura cale de educaţie şi instruire a lor înşişi. credinţa este bazată pe cele 13 atribute Ich Frage Dich, a cărui primă strofă se Hagadei şi un ritual menit să amintească Dialog pentru a menţine atenţia, dar şi ale Lui (aici observăm influenţa filozofiei termină cu aceleaşi cuvinte ca şi cântecul faptele: castronul de Seder, participarea ca metodă pedagogică. Îmi aminteşte lui Moses Maimonides, ”Rambam”). Prin de Pesah. În unele Hagadot din secolele copiilor (vestitele întrebări puse de cel de poezia ”Trei feţe” de Lucian Blaga: repetiţie inversată, cântecul începe cu XVI-XVIII, prima strofă din acest cântec mai tânăr dintre comeseni, Ma niştana), ”Copilul râde: Înţelepciunea şi iubirea mea ideea unicităţii lui Dumnezeu şi se încheie ebraic este tradusă în germană cu cuvinte soţia considerată regina Sederului, ideea e jocul!/Tânărul cântă: Jocul şi-nţelepciu- cu aceeaşi idee. Fiecare strofă începe cu identice din cântecul popular german. Un că fiecare este dator să ştie că el însuşi nea mea-i iubirea!/Bătrânul tace: Iubirea numărul respectiv şi cu întrebarea asupra cântec popular pastoral german care a a ieşit din Egipt, obligaţia de a prelungi şi jocul meu e-nţelepciunea!”. Fiecare lui şi se încheie cu numărul ”unu” şi cu inspirat un cântec popular liturgic ebraic, ceremonia până la miezul nopţii. Dar cum număr corespunde unei strofe: cântecul răspunsul asupra lui, respectiv cu ideea păstrat în scris, în cadrul literaturii popu- pot să fie menţinuţi copiii treji? În afară de are 13 strofe, semnificaţia fiecărui număr unicităţii lui Dumnezeu. Strofele interioare lare scrise. Un element de folclor călător. ceremonia consumului de afikoman, au repetându-se în strofele următoare. Unu indică elemente legate de credinţă, de Tema creştină originală a fost transfor- fost compuse cântece speciale. (Unul) este Dumnezeu; doi (două) sunt viaţă, de învăţătură a Torei. Strofele nu mată într-o temă iudaică. Aceasta, în Unul dintre ele, în limba ebraică, cu Tablele Legii; trei sunt taţii (strămoşii) lui sunt egale, ci în creştere una după cea- privinţa cuvintelor. Vedem deci un caz unele cuvinte arameice intercalate, are Israel (Avraham, Iţhak, Iacov); patru sunt laltă, fiecăreia adăugându-i-se elementul de împrumut literar, de influenţă culturală formă de dialog: Unu, cine ştie? (Ehad, mamele lui Israel (Sara, Rivka, Lea, Ra- nou, care se alătură precedentelor, dar nu între o comunitate etnico-religioasă şi mi yodea?), însemnând cine ştie ce hel); cinci sunt Cărţile Torei (Humaş sau le înlocuieşte, ci le completează. Probabil, alta. În privinţa melodiei, cercetători ai fol- semnificaţie are. Astăzi este cântat de Pentateuh); şase sunt părţile învăţăturii, la fiecare întrebare, copiii răspundeau clorului muzical evreiesc au descoperit-o toţi comesenii. În trecut, el avea forma de Mişnei; şapte sunt zilele săptămânii; opt adăugând cele spuse dinainte, vrând să utilizată în diferite comunităţi evreieşti din dialog între şeful familiei, care conducea sunt zilele de la naşterea unui prunc de arate că ştiu mai mult. Franţa, Germania, Ceylon, Cochin, dar cina de Seder, şi copiii aflaţi la masă. El parte bărbătească până la circumciderea Enciclopedia iudaismului menţionează cântată cu ocazia altor sărbători, precum punea întrebarea şi unul dintre copii, care lui, respectiv la intrarea lui în Legământul studii şi cercetări asupra acestui cântec. şi la nunţi. Melodii asemănătoare au fost ştia răspunsul, îl dădea. Fiecare copil lui Avraham Avinu; nouă sunt identificate de ei în muzica bizantină, voia să răspundă, pentru a arăta că ştie. lunile de sarcină ale unei femei; precum şi în cea din bisericile engleză Forma dialogului era de continuare a zece sunt Poruncile primite pe şi scoţiană. Citind aceste afirmaţii, ne Muntele Sinai; unsprezece sunt putem gândi la melodia călătoare care stelele visate de Iosef; două- a ajuns cea a imnului naţional israelian, Ziua Femeii la F.C.E.R. sprezece sunt triburile lui Israel; Hatikva. Deci, nu este un singur caz de treisprezece sunt atributele lui acest fel. Putem observa că sistemul re- Dumnezeu. petării completate din strofă în strofă pe „Femeia, Textul cântecului este bazat calea întoarcerii înapoi este folosit şi în atât pe rimă parţială repetată, textul din Had Gadia, alt cântec intonat în al cincilea cât şi pe aliteraţie. Prin repe- seara de Pesah, iniţial de evreii aşkenazi, tare, rima este potrivită de la o de asemenea influenţat de un cântec strofă la alta. Repetarea indică popular german medieval. anotimp” accentuarea elementului. Ob- servăm corespondenţa între LUCIAN-ZEEV HERŞCOVICI Drumul spre sine şi spre ceilalţi: a deveni oficiant de cult În perioada 18-21 februarie 2016 s-a desfăşurat, la C.I.R. a acestui curs modular a oferit-o Emanuel Pusztai (C.E. Cluj): Cristian, al şaselea modul al cursului dedicat îndeplinirii funcţiei „...m-am bucurat să văd persoane noi care doresc să ofere ajutor de oficiant de cult, activitate organizată de rabinul Rafael Shaffer, comunităţii evreieşti din România – prin atitudine, prin dorinţa de prim-cantorul Iosif Adler, directorul Cancelariei Rabinice, Eduard lărgire a cunoştinţelor şi, mai ales, prin dorinţa de a oferi cavana Kupferberg, vicepreşedintele Comunităţii Evreilor din Bucureşti, (intenţia, direcţia) gândurilor şi a inimilor – în serviciul de avoda Attila Gulyas. La acest curs s-au înscris 18 participanţi, dintre (serviciul divin). [...] Dovada reuşitei cursului se vede prin pre- care şase oficianţi (din comunităţile Iaşi, Satu Mare, Brăila, Cluj, zenţa lărgită faţă de modulele anterioare şi, cel mai important, Timişoara şi Zalău) care deja luaseră parte la modulele ante- prin creşterea considerabilă a nivelului, din partea cursanţilor”. rioare, alţi şase cursanţi noi (din comunităţile Braşov, Ploieşti, Prim-cantorul Iosif Adler a subliniat semnificaţia întrepătrun- Pusă-n scenă de Janina Ilie, împre- Bucureşti, Oradea – cu doi reprezentanţi, Caransebeş) şi şase derii talentului şi a studiului, a rostirii cu acurateţe a rugăciunilor, ună cu fiul ei, Alexandru, şi Clemansa membri din Corul Templului Coral. dar şi a transmiterii spiritului devotat dimensiunii intelectuale Teohari, Ziua Femeii a adunat la Subiectul modulului a evoluat în direcţia centrelor de interes a fiinţei: „Degeaba are cineva voce, dacă nu ştie să pronunţe Templul Coral aproape toată suflarea ale cursanţilor. Astfel, pentru oficianţi a primat săvârşirea ser- frumos cuvintele la rugăciune. Eu doresc un singur lucru: flacăra feminină evreiască din Bucureşti. Deşi, viciului religios de Şabat, sărbători mozaice (cu accent asupra pe care ne-au aprins-o părinţii şi strămoşii noştri să fie dusă parafrazându-l pe ing. Paul Schwartz, rugăciunilor Mi şeberah şi a aceleia pentru România şi Israel), mai departe de oficianţii care au fost prezenţi şi le urez mult vicepreşedinte F.C.E.R. şi preşedinte ori în cazul ritualurilor de înhumare şi comemorare. Pentru cor, succes înainte!”. C.E.B., în „spatele oricărei femei puter- o atenţie deosebită a fost acordată rugăciunilor de Şabat, dar Rabinul Rafael Shaffer şi-a exprimat satisfacţia faţă de modul nice se află un bărbat puternic”. Dovadă şi cântecelor şi binecuvântărilor de la seder-ul de Şabat. în care s-a desfăşurat cursul („un curs extrem de concentrat şi - cei din sală, participanţi la concursul Feedback-ul oferit de cursanţi a fost edificator pentru im- cu multă participare din partea oficianţilor”) şi faţă de rezultatele de creaţie „Femeia, al cincilea ano- portanţa deosebită a acestui modul. Din perspectiva celui care obţinute (progrese semnificative în rândul cursanţilor de la mo- timp”, cântăreţi, sponsori. „Dumnezeu a frecventat cursurile organizate anterior, Dan Has (preşedinte dulele anterioare, dublate de surpriza unei bune pregătiri indivi- nu a vrut, poate, să fie pretutindeni. Din C.E. Zalău) a subliniat că acest modul „a fost mai intens, mai duale din partea nou-veniţilor care, contrar cutumei pedagogice, această cauză a creat mamele”, a spus puternic”. Dintre cei care au participat pentru prima dată, Dan au fost invitaţi să oficieze de la prima participare, iar rezultatele preşedintele Fundaţiei „Filderman”, se- Floroian (C.E. Braşov) a arătat influenţa favorabilă a spiritului au întrecut aşteptările). Rabinul Shaffer a reiterat importanţa cretarul general al F.C.E.R., ing. Albert analitic şi a observării modului de lucru al celuilalt, în cadrul aprofundării studiului în cadrul sesiunilor desfăşurate pe Skype, Kupferberg. A fost multă emoţie. Din comunităţii din care face parte: „Aici am putut să văd ce se în- disponibilitatea faţă de nevoile fiecărui cursant şi îndemnul de partea Janinei, mai abitir. „În orice con- tâmplă în alte comunităţi, cum se desfăşoară serviciul religios; a păstra o stare de spirit dominată de entuziasm, înţeles drept tabil se ascunde-un poet”. Fraza asta de la fiecare participant am putut să văd o particularitate care cheia succesului: „Aşa cum am mai spus, nu mă aştept ca tot a lui Flaubert m-a şocat în liceu. Cum îi face speciali – fie prin intonaţie, fie prin modul în care pune ceea ce a fost învăţat în acest curs să rămână; ceea ce am se poate? Se poate. Victor Barbăroşie accentul într-o rugăciune, fie în modul în care abordează tex- învăţat mai trebuie aprofundat, o să continuăm pe Skype [...], a recitat o „creaţie colectivă a Biroului tul”. Ca metodă de învăţare, conversaţia euristică, în măsură unde vom şi repeta învăţăturile înainte de fiecare eveniment, Contabilitate”. Ionel Horn nu-i poet, dar să conducă la descoperirea de noi cunoştinţe, a fost cea mai sărbătoare; totodată, o să trimit materiale pentru sărbători. actor înnăscut – da. Funcţionari în viaţa apreciată: „...un lucru la fel de important a fost şi este dialogul Trebuie să ştiţi că suntem un grup şi puteţi să vă adresaţi nouă „civilă” au fost eseişti, poeţi, recitatori: cu ceilalţi oficianţi – din fiecare discuţie, conversaţie reuşind să oricând aveţi o problemă. Ceea ce trebuie păstrat de la acest Alin Boiangiu, Corina Gaftoi, Noemi învăţ câte ceva” (Ery Pervulescu, C.E. Lugoj, Obştea Evreilor curs este entuziasmul, aici l-am avut; ieşim afară, el se pierde, Marian, Dan Singer, Odiseu Brăniştea- din Caransebeş). el trebuie regenerat şi trebuie să ştim că acest entuziasm este nu. „O rază de lumină/, minune a vieţii/, Unul dintre centrele de interes ale participanţilor îl constituie cheia succesului. Vă mulţumesc şi mi-a făcut mare plăcere să apă de izvor”, a scris şi recitat Nicoleta cântecele – pasiune şi abilitate revelatoare pentru cei care au mă simt între prieteni”. Şerban. Subsemnata a citit un fragment căutat să se pregătească pentru funcţia de oficiant de cult. Atât În viitor se vor urmări cultivarea dialogului cu oficianţii şi din noua ei carte „Educaţie particulară”. pentru Albert Lozneanu (C.E. Iaşi), cât şi pentru Natan Neta instruirea lor consecventă în spaţiul on-line; distribuirea de Juriul – Anette Vainer şi Ioana Niţescu (C.E. Bucureşti), cursul a venit în întâmpinarea interesului lor materiale scrise, necesare participanţilor în desfăşurarea activi- – i-a răsplătit cu premii şi Diplome de dominant: „A cânta este o meserie [...] şi mă bucur, ca evreu, tăţilor; identificarea membrilor comunităţilor evreieşti dispuşi să Excelenţă. Tangouri celebre, muzică, să pot cânta. Rămâne acest principiu pentru care am fost aduşi, înveţe oficierea rugăciunilor şi începerea pregătirii lor; trimiterea folclor românesc şi israelian, în versiu- să ajungi oficiant” (Natan Neta).Albert Lozneanu a adăugat un unei circulare destinate intonării rugăciunilor pentru România şi nea Georgetei Tila, Alinei Nanescu, a element de pragmatism conotat pozitiv, în complementaritate Israel (cu text bilingv, ebraică-română) – în momente solemne lui Alin Gheorgisan, daruri dulci. O zi cu importanţa dialogului (adusă în discuţie de Dan Floroian şi precum introducerea Torei în Aron Hakodeş, în dimineţile de frumoasă. (I.D.) Ery Pervulescu): „Prieteni noi, legături noi”. Şabat şi de sărbători. O sinteză asupra elementelor care au dus la reuşita deplină CLAUDIA BOSOI REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 468-469 (1268-1269) - 1 - 31 martie 2016 7

Cronica BBR B’nai B’rith România primeşte Premiul Domberger B’nai B’rith România, Forumul foarte interesantă manifestare a fost Opinii despre ”Dr. Moses Rosen”, a fost distins cea organizată de Ministerul român cu Premiul Domberger 2015 al de Externe, precum şi panelul des- BB Europa, pentru organizarea făşurat la Parlamentul României. actualitatea cu succes a celei de-a doua ediţii Printre organizatorii şi sponsorii a proiectului ”Podurile Toleranţei”. manifestării amintim Loja Hillel, Gu- politică Acest proiect, iniţiat de regretata vernul României (Ministerul de Ex- Erika van Gelder (z.l.), fostă pre- şi de lojile din Bulgaria şi Slovacia, dar în terne, Ministerul Culturii), Institutul şedintă a BBE, urmăreşte cunoaşterea proporţii mai modeste. Cultural Român, F.C.E.R., C.E.B., Joint. mondială mai profundă a contribuţiei minorităţii În România, proiectul a avut două BB România, împreună cu Guvernul Criza migranţilor, amplificarea evreieşti la cultura populaţiei majorita- dimensiuni, culturală şi de dezbateri, cu o şi Parlamentul României, organizaţii mişcărilor teroriste şi lupta împotriva re cu care convieţuieşte, combaterea participare impresionantă. În cele trei zile evreieşti şi organizaţii ale societăţii civile lor, situaţia geopolitică a României au antisemitismului, un dialog cultural şi au fost prezente 2500-3000 de persoane, pregătesc acum o nouă ediţie a ”Poduri- făcut obiectul prelegerilor susţinute la interconfesional. în prima zi, cea de deschidere, dedicată lor Toleranţei”, care va avea loc în zilele recenta reuniune BBR de politologul ”Podurile Toleranţei” este un program tineretului, co-organizator Şcoala „Lau- de 17 şi 18 mai a.c., sub înaltul patronaj al Iulian Fota şi gral (r) prof. univ. dr. destinat lojilor din Europa centrală şi de der-Reut”, participând 1500 de elevi din preşedintelui României. La această ediţie Mihai Ionescu. est şi, în afară de România, a fost preluat clase de la patru licee bucureştene. O va participa şi organizaţia romilor. (E.G.) Mutarea centrului de greutate eco- nomic, financiar din Occident spre ţări emergente, ca India, Brazilia, spre Chi- na – deşi la ora actuală în economia ei Cum ne văd alţii pe noi? se constată tendinţe negative – a ge- Una dintre problemele care ne frământă pe noi, cei din nerat o situaţie economică globală vo- comunitatea evreiască, este de a găsi forme prin care ceilalţi latilă, a opinat Iulian Fota. Un exemplu: cu care convieţuim, fie români, fie celelalte minorităţi, să ne cu- căderea semnificativă a burselor din noască. Organizăm evenimente, invităm şi pe alţii, dar cea mai Şanhai. Şi leadership-ul rus inventea- mare parte a publicului sunt tot ”ai noştri”, astfel că se creează ză „duşmani externi” pentru a distrage impresia că vorbim noi despre noi. Sigur, nici acest demers nu atenţia populaţiei de la efectele interne poate fi neglijat, în fond, nici măcar noi nu ştim totul despre istoria ale unei mari probleme internaţionale: etniei noastre şi apoi mai sunt generaţiile mai tinere, care sunt scăderea drastică a preţului la petrol. interesate. Totuşi, dorim un alt fel de deschidere. În Europa occidentală, „slăbiciunea De aceea, am fost bucuroasă şi mulţumită când am primit o economiilor” este amplificată de crize: invitaţie de la Fundaţia ”Corona” din Iaşi la o manifestare care situaţia din Ucraina, Brexit, dorinţa se desfăşura, spre uimirea mea, la Hanul Berarilor (la sfârşit veţi centrifugă a Scoţiei, ridicând din nou afla de ce), intitulată ”Galele minorităţilor”. În program figurau problema despărţirii de Marea Britanie. acţiuni menite să facă cunoscute istoria, tradiţiile şi cultura a Vorbitorul a caracterizat Orientul Mijlo- cinci minorităţi: germană, evreiască, ruşi-lipoveni, ucraineni şi ciu ca „o regiune prăbuşită” din cauza turci. Am aflat de la organizatori că acţiunea se înscrie într-un crizelor economice, conflictelor arma- proiect intitulat ”Minorităţi minore”, care vizează promovarea te, destabilizării politice, manipulării pe diversităţii în cultură şi artă. Proiectul a fost finanţat printr-un motive religioase a populaţiei. Israelul grant oferit de Norvegia, Islanda, Lichtenstein şi Guvernul s-ar afla într-o primejdie şi mai mare, României. şi cu prezentarea unor reviste de avangardă. Fiecare episod a în cazul în care lumea arabă, acum Irina Sile, director executiv al Fundaţiei, a arătat că la Bucu- cuprins elemente de istorie a minorităţilor şi prezentarea unor dezbinată, s-ar „coagula”. reşti se desfăşoară ultima gală în care se prezintă rezultatele personalităţi marcante ale culturilor lor. „Există, în istoria umanităţii, o cicli- proiectului. La rândul său, scriitorul Dan Lungu, directorul Mu- Gala de la Bucureşti a mai avut două momente care au citate hegemonică: pax romana, pax zeului de literatură din Iaşi, a arătat că, deoarece un punct al cucerit publicul. În primul rând, organizatorii au implicat tine- britanica, pax americana”, a pus în proiectului este stimularea turismului cultural prin cunoaşterea retul. Astfel, cinci licee bucureştene (Colegiul “Matei Basarab”, ecuaţie filozofică situaţia politică -ac valorilor culturale ale minorităţilor, Muzeul este interesat şi astfel Colegiul german “Goethe”, Colegiul Naţional “Octav Onicescu”, tuală gral (r) Mihai Ionescu. Începând s-a şi implicat în proiect. Acesta a fost prezentat în mai multe Liceul de artă “Dimitrie Paciurea” şi Liceul “Hristo Botev”) au cu atentatele teroriste antiamericane oraşe unde există o concentrare mai mare a uneia sau alteia fost invitate să participe la un concurs de amenajare de stan- de la 11 septembrie 2001, „contestaţia dintre minorităţi: la Iaşi gala a fost dedicată evreilor, la Timişoara duri dedicate celor cinci minorităţi. De remarcat, pe de-o parte, jihadistă” a folosit „strategii diferite” în – minorităţii germane, la Constanţa celei turce şi ruşilor lipoveni, munca de cercetare, de căutare a tinerilor pentru a ilustra mai Egipt, Afganistan, Indonezia, Malaezia, la Cluj – ucrainenilor. bine temele alese.De obicei, elevii nu s-au oprit la o singură Algeria, Irak şi Siria, unde în prezent Scopul acestui proiect, pe care noi l-am intitulat ”Minorităţi minoritate, ci au ales două-trei. Al doilea aspect a fost imaginaţia ISIS deţine poziţii foarte puternice. minore” – nu în sens preiorativ ci cu referire la numărul mic al de care au dat dovadă. La standuri nu au fost expuse numai Ascensiunea mişcărilor teroriste din acestora în comparaţie cu dimensiunea lor dinainte de cel de- artefacte, ci şi costume, fotografii, chiar şi mâncăruri tradiţionale. ultimii 15 ani a şubrezit „pax ameri- al doilea război mondial, acesta fiind şi un criteriu de alegere Personal, am remarcat standul Liceului de artă “Dimitrie Paciu- cana”, instituită după victoria Forţelor – este recuperarea cultural-istorică a moştenirii minorităţilor, rea”, care a prezentat o hartă mare a României cu indicarea Aliate asupra nazismului în al doilea sensibilizarea cetăţenilor cu privire la importanţa lor, a subliniat plastică a locurilor unde trăiesc minorităţile şi cu imaginea unor război mondial. Migranţii din zonele în cuvântul său Bogdan Romanică, managerul de proiect, care personalităţi, puse alături de localităţile în care s-au născut. afectate de război „invadează” mai a prezentat şi componentele acestuia: realizarea pe bază de A dat dovadă de originalitate şi echipa Liceului “Hristo Botev” ales Germania, Austria, ţările nordice, interviuri a unor studii cultural-istorice privind fiecare minoritate, (câştigătoarea premiului I) cu standul intitulat ”Vanea, Ianke România fiind deocamdată ocolită de un film documentar şi editarea unui catalog cultural-turistic. şi Cadîr”, respectiv cele trei minorităţi – ruso-lipoveni, evrei şi rutele lor, datorită poziţiei sale geogra- Dana Lungu, unul dintre cei cinci realizatori ai proiectului, a turci. Cadrele didactice care i-au pregătit pe elevi au menţionat fice. Dar racordată fiind la NATO şi UE, explicat că scopul şi linia directoare au fost modul cum priveşte că această iniţiativă i-a ajutat pe copii să afle informaţii despre aparţinând „unui complex de securitate majoritatea minorităţile. minorităţile din România, aşa cum au recunoscut şi tinerii care pentru zona Mării Negre şi a Orientului A fost prezentat filmul documentar ”Împreună în România”, au lucrat efectiv la realizarea standurilor. Mijlociu”, România e implicată în răz- în care au fost relevate aspecte din istoria şi cultura minorită- Şi, în sfârşit, un punct de program agreat de toată lumea: boiul împotriva terorismului. ţilor. Producătorul documentarului, teleastul Marian Voicu, a un minunat bufet tradiţional, pregătit de bucătarii restaurantului Au fost întrebări din sală: este subliniat, la rândul lui, că ”destinatarul” acestuia este populaţia • Hanul Berarilor, după reţetele specifice ale minorităţilor. Rusia beneficiara crizei migranţilor, majoritară, obiectivul urmărit fiind cunoaşterea mai bună a is- Este posibil, au declarat realizatorii, ca proiectul să continue blocada economică impusă de Oc- toriei şi contribuţiei minorităţilor la valorile culturale româneşti. şi cu alte minorităţi din România. cident, după ocuparea Crimeii, fiind Astfel, în ceea ce-i priveşte pe evrei, el a ales ca temă principală a secvenţei dedicate lor avangarda în artă şi literatură, ilus- slăbită? – ing. José Iacobescu; • ce limite trebuie impuse la solicitările trând-o cu tablourile care se găsesc în muzeele din România EVA GALAMBOS migranţilor? – dr. Alexandru Elias; • cât de mult amplifică presa problema refugiaţilor prin vehicularea sintagmei Decesul lui Samuel Willenberg „islamizarea Europei”? – Eva Galam- Samuel Willenberg, ultimul supravieţuitor al parte inclusiv la revolta din ghetoul din capitala bos; • cum apar punctele nevralgice lagărului nazist de exterminare de la Treblinka Poloniei, revoltă organizată în august 1944 de din lume (Siria, Ucraina, Kosovo), (Polonia), a murit pe 19 februarie la vârsta de 93 mişcarea de rezistenţă poloneză. Cariera sa mi- generatoare de conflicte armate? – de ani. Alături de membri ai familiei şi cunoscuţi, litară a urmat şi după terminarea războiului, până dr. Aurel Vainer. Unora din întrebări la funeraliile lui au participat personalităţi din viaţa în 1946, ca locotenent. li s-a oferit răspuns: • Rusiei i s-au publică israeliană, inclusiv preşedintele Statului În 1950 a emigrat în Israel, împreună cu mama făcut numai concesii de moment în Israel, Reuven Rivlin. Fiu al unui profesor şi şi soţia sa, Ada, şi a lucrat ca inginer în cadrul privinţa Crimeii; • situaţia din Kosovo talentat pictor, Samuel Willenberg s-a născut pe Ministerului Construcţiilor. Memoriile sale intitulate are rădăcini în dorinţa lui Miloşevici 16 februarie 1923, în Częstochowa, un oraş din „Revoltă în Treblinka”, publicate în 1986, au fost de menţinere la putere, care, pentru sudul Poloniei. Imediat după invadarea Poloniei traduse în numeroase limbi, iar meritele sale ca a şi-o realiza, şi-a distrus ţara. de către trupele germane, el s-a înrolat ca voluntar luptător în cadrul mişcării de rezistenţă armată i-au La cel de-al doilea punct al ordinii în armată şi a luptat o scurtă perioadă de timp. fost recunoscute de statul polonez de după 1989, de zi, primiri de noi membri, Adelin După numeroase încercări de a-şi salva familia, fiind decorat de preşedintele Lech Kaczyński. Stan, medic stomatolog, şi Călin care fusese deja deportată, în octombrie 1942 „Eşti un simbol al eroismului. Un simbol al Coşar, preşedintele Camerei de Co- Willenberg avea să ajungă în lagărul de exterminare de la unei întregi generaţii de supravieţuitori ai Holocaustului. [...] merţ şi Industrie România-Israel, Treblinka, locul unde şi-au pierdut viaţa peste 800.000 de evrei. Povestea vieţii lui Samuel Willenberg reprezintă eterna poveste membru al Clubului Rotary, au fost Pe 2 august 1943 el s-a alăturat unui grup de aproximativ 200 a poporului evreu. Este o poveste a speranţei şi credinţei, a aleşi membri ai BBR şi ai Grupului de prizonieri care a incendiat lagărul, reuşind să evadeze. În distrugerii şi renaşterii, a tăriei şi mândriei”, a declarat preşe- său de sprijin. urma represaliilor naziştilor, doar 67 au scăpat cu viaţă, restul dintele Rivlin la mormântul lui Willenberg din moşavul Udim. IULIA DELEANU fiind capturaţi şi executaţi. Apoi a ajuns la Varşovia şi a luat DAN DRUŢĂ 8 REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 468-469 (1268-1269) - 1 - 31 martie 2016 C o m u n i tAT i Alegeri Bacău Educaţie pentru viitor prin înţelegerea trecutului în comunităţi Casa Corpului Didactic „Grigore Tă- rul istoric, pentru ca evenimente tragice, De la începutul acestui an au conti- băcaru” din Bacău a organizat a treia se- precum Holocaustul, să nu se mai repete”, nuat alegerile în comunităţi sau valida- siune de formare din cadrul programului a declarat A.Florian. rea unora care s-au desfăşurat în 2015. ”Predarea Holocaustului în şcolile din La cursul organizat de CCD Bacău au Astfel, au fost validate alegerile din C.E. România”, avizat de Ministerul Educaţiei, fost invitaţi să participe şi reprezentanţi Braşov, desfăşurate la 20 decembrie destinat profesorilor de istorie şi ştiinţe ai altor minorităţi etnice. Între ei, liderul 2015 – preşedinte Valer Plugaru. sociale. comunităţii roma, ing. Florin Dura, pre- În 2016 s-au organizat alegeri la Cursul, coordonat de prof. Gabriel şedintele sucursalei judeţene Bacău a C.E. Bistriţa, unde a fost reales ca Stan, directorul CCD Bacău, s-a desfăşu- Partidei Romilor ”Pro – Europa”. preşedinte Fredi Deac, la C.E. Bârlad rat sub genericul ”Educaţie pentru viitor Preşedintele Comunităţii Evreilor din – preşedinte Haim Rabinovici, la C.E. prin înţelegerea trecutului.”, iar invitat Bacău, ing. Izu Butnaru, a făcut o scurtă Tulcea – preşedinte reales Solomon special a fost prof. univ. dr. Alexandru prezentare a evoluţiei comunităţii evre- Faimblat, la C.E. Sibiu – preşedinte Florian, directorul general al Institutului ieşti în spaţiul românesc, din perspectivă reales Otto Deutsch şi la C.E. Ploieşti Naţional pentru Studierea Holocaustului este necesar ca tânăra generaţie să fie istorică, economică, socială, politică dar şi – preşedinte reales Adela Herdan. din România ”Elie Wiesel”. educată în spiritul promovării toleranţei a modului în care viaţa comunitară evre- Chiar dacă în cele mai multe comunităţi ”Din nefericire, intoleranţa, ura rasială, şi a bunei înţelegeri. Noi toţi trebuie să iască s-a reflectat în cultura românească, preşedinţii au fost realeşi, ceea ce con- xenofobia şi antisemitismul se manifestă depunem eforturi susţinute în această ne-a informat prof. Gabriel Stan, directorul firmă că au dus o activitate apreciată încă în lume, dar şi în România. De aceea direcţie şi să cunoaştem trecutul, adevă- CCD Bacău. de membrii comunităţilor, în comitetele de conducere figurează printre membri nume noi, între care şi tineri sau din O zi de cinstire a memoriei evreilor din Iaşi generaţia de mijloc. Pe locul fostului cimitir evreiesc din cartierul Ciurchi, primul cimitir evreiesc de Botoşani Primăvară pe teritoriul României, înfiinţat înainte de 1400, Primăria Municipiului Iaşi a aşezat o piatră comemorativă ce a fost dezvelită, în plină iarnă pe 2 martie 2016, în prezenţa primarului Membrii C.E. Botoşani par să fi găsit interimar Mihai Chirica, a ambasadorului reţeta petrecerii unor clipe plăcute. In- Statului Israel în România, Excelenţa Sa diferent de mulţimea grijilor de zi cu zi, Tamar Samash, a preşedintelui F.C.E. R., orice întâlnire devine pentru ei prilej de deputat dr. Aurel Vainer, a preşedintelui bucurie şi relaxare. Astfel s-a întâmplat şi Comunităţii Evreilor din Iaşi, ing. Abraham duminică, 21 februarie, când o activitate Ghiltman, şi a numeroşi membri ai comu- reuşită organizată de Centrul Cultural nităţii şi prieteni ai acestora, de diferite Intercomunitar a adus zâmbete şi deco- naţionalităţi. nectare. În memoria celor înhumaţi în acest Mulţumind celor prezenţi, David Iosif, cimitir, juristul Albert Lozneanu a citit rugă- torice deosebite s-a desfăşurat în faţa Si- o lungă prietenie şi un viitor împreună”. preşedintele C.E. Botoşani, a subliniat ciunile El male rahamim şi Kadiş. Primarul nagogii Mari, unde a avut loc inaugurarea Din cuvântarea rostită de E.S. Tamar rolul sinagogii în menţinerea iudaismului interimar Mihai Chirica a omagiat memo- oficială a Pieţei Prieteniei Româno - Isra- Samash, citez: „Este o onoare şi o bucurie şi a evidenţiat că, numai uniţi, evreii din ria evreilor care, de-a lungul secolelor, au eliene. Cu acest prilej, primarul interimar să mă aflu aici pentru a sărbători împreu- oraşul nostru pot păstra tradiţii şi credinţe pus umărul la edificarea oraşului Iaşi. E. Mihai Chirica a arătat: “De comunitatea nă inaugurarea Pieţei Prieteniei Româno- străvechi. S. Tamar Samash şi dr. Aurel Vainer au evreiască ne leagă o îndelungată istorie, Israeliene. Aş dori, în primul rând, să-mi În alocuţiunea sa, ing. Gustav Finkel, transmis mulţumiri speciale Municipalităţii chiar întreaga istorie a acestui oraş. Ca o exprim sincera apreciere pentru sprijinul consilier al C.E. Botoşani, a amintit sem- ieşene pentru dezvelirea pietrei comemo- măsură a recunoştinţei pe care comuni- acordat de domnul primar Mihai Chirica nificaţia sărbătorii de Tu Be’Şvat , precum rative, gest remarcabil de cinstire a unui tatea ieşeană trebuie să o aducă faţă de pentru organizarea acestui eveniment şi importanţa obiectivelor israeliene a străvechi cimitir evreiesc, loc sfânt în toate ceea ce au reprezentat evreii pentru noi, deosebit, care reprezintă recunoaşterea căror piatră de temelie a fost pusă în religiile, şi pentru invitaţia de a participa ieşenii, relaţia interumană care s-a stabilit legăturii excelente dintre ţările noastre, această zi, cu zeci de ani în urmă: Uni- la acest important eveniment. pe parcursul a sute de ani şi obligaţia cât şi dorinţa de a continua consolidarea versitatea Ebraică din Ierusalim (1918), “Distrugerea samavolnică a vechiului morală a celor care trăim astăzi de a ne acesteia. Acest moment marchează un Politehnica din Haifa (Tehnion, 1925), cimitir din Ciurchi a fost un act intenţionat, aminti paginile plăcute şi mai puţin plăcute început de bun augur pentru mine, de- Knessetul (Parlamentul israelian, 1949). premeditat, de profanare a unui loc sfânt din istoria Iaşiului, pentru ca lucrurile care oarece are o dublă semnificaţie: nu este Sărbătorita lunii februarie, Mihaela pentru evrei, un act în care Antonescu şi nu au fost potrivite să nu se mai întâmple, doar un pas înainte în aprofundarea relaţi- Talpalaru, a primit, emoţionată şi extrem autorităţile locale au fost direct implicaţi”, toate acestea ne determină ca astăzi, în ilor noastre, ci şi prima vizită oficială de la de fericită, un superb buchet de flori şi a reliefat în cuvântul său preşedintele faţa celui mai frumos monument al comu- numirea mea ca ambasador al Israelului multe urări de “la mulţi ani”, alături de cei Comunităţii Evreilor din Iaşi, ing. Abraham nităţii, Sinagoga Mare, să transformăm în România. dragi din familie. Ghiltman. acest spaţiu în Piaţa Prieteniei Româno- MARTHA EŞANU Nu puteau să lipsească mâncaruri Următorul moment cu semnificaţii is- Israeliene. Între noi trebuie să rămână (Continuare în pag. 23) delicioase, melodii antrenante şi voie- bună, aşa cum se cuvine într-o mare şi frumoasă familie. Timişoara Într-o lume normală, Anne Frank ar fi avut azi 85 de ani... Prof. BEATRISA FINKEL După şapte decenii, zâmbetul ştren- ai supravieţuitorilor Holocaustului, şi-a Directorul bibliotecii, conf. dr. Vasile găresc, ochii de tăciune, codiţele dez- asumat o foarte importantă misiune de Docea, a explicat, în special numeroşilor Ploieşti Reizica ordonate din fotografii şi, mai presus de educare a tineretului. Emilia Teszler, fiica elevi şi studenţi prezenţi la eveniment, orice cuvintele ei nu au fost acoperite de unei supravieţuitoare de la Auschwitz, de ce biblioteca este un spaţiu potrivit praful uitării. Anne Frank, fetiţa deportată realizează proiecte esenţiale pentru pentru o asemenea expozitie, despre Sandolache – din Olanda, al cărei jurnal a făcut încon- cunoaşterea Holocaustului în România. care organizatorii speră că va fi vizionată jurul lumii, este simbolul celor un milion „Anne Frank – o istorie pentru prezent” de numeroase clase de elevi şi grupuri sărbătorită şi jumătate de copii omorâţi în timpul Ho- este doar una dintre numeroasele iniţiati- de studenţi. La final, a fost vizionat filmul locaustului. Visele ei frânte sunt reflecţia ve itinerante ale asociaţiei. La eveniment documentar de scurt metraj despre Anne viselor lor. Ea voia să devină scriitoare şi au luat cuvântul consulul onorific al Rega- Frank, o descriere exactă, bine documen- la 102 ani! jurnalistă, credea că oamenii sunt buni în tului Ţărilor de Jos la Timişoara, Marius tată şi neromanţată a scurtei ei vieţi şi a Comunitatea esenţa lor, doar circumstanţele le mutilea- Popa, şi preşedinta Comunităţii Evreilor familiei sale. (L.F.) Evreilor din Plo- ză sufletul, îşi dorea o iubire absolută la din Timişoara, dr. Luciana Friedmann. ieşti a sărbăto- cei 14 ani pe care îi avea, aşa ca multe rit-o pe doamna alte fetiţe. Reizica Sandola- A ajuns una dintre cele mai „vândute” Voluntariat american la Timişoara che la împlinirea scriitoare din lume, dar după ce tifosul i-a Pentru a treia oară, Comunitatea Evreilor din Timişoara i-a găzduit timp de trei venerabilei vâr- adus sfârşitul, la doar 15 ani, în lagărul zile pe tinerii voluntari din cadrul programului de voluntariat Entwine JDC. Scopul ste de 102 ani. de exterminare de la Bergen Belsen, acestei călătorii este cunoaşterea unei părţi a Europei, despre care informaţia lor Aniversarea s-a foarte puţin înainte de eliberare. Jurnalul este limitată, şi a vieţii evreieşti din regiune precum şi ajutorarea, prin participare şi desfăşurat chiar îmbrăcat în carouri roşii e tot ce a rămas. muncă efectivă, a unor persoane în nevoie. În cadrul programului timişorean, acti- în Sinagoga din Povestea Annei e nespus e tristă dar de vitatea lor s-a concentrat pe trei proiecte – vizite la vârstnicii comunităţii, pregătire Ploieşti, unde au neconceput este multiplicarea ei cu 1,5 pentru Purim cu cei mici şi cu participanţii de la Centrul de zi şi vizitarea unui centru avut loc alegerile milioane de alţi copii – de la nou-născuţi rezidenţial pentru copiii cu dizabilităţi. Pe tot parcursul programului, ei au fost însoţiţi pentru noua con- la adolescenţi. de tineri din cadrul comunităţii timişorene. Două momente cu totul speciale au fost ducere a Comu- Pentru publicul timişorean, expoziţia Kabalat Şabat şi Havdala în oraş. Prin aceste evenimente au avut şansa să cunoască nităţii, ocazie la adusă recent de Asociaţia Tikvah din îndeaproape o comunitate care este vie şi în care fiecare generaţie îşi are rolul său care a vrut să fie prezentă şi sărbătorita. Oradea la Biblioteca Universitară „Eugen bine stabilit şi esenţial pentru continuarea vieţii iudaice. Havdala a avut loc în curtea Flori din partea membrilor Comunităţii Todoran” reprezintă o posibilitate să reva- Sinagogii din Cetate, obiectiv foarte important al comunităţii, care urmează să fie şi din partea lui Albert Kupferberg, se- dă ce înseamnă discriminarea, izolarea renovat. A urmat o petrecere în stil românesc, cu voie-bună, mititei caşer, şi, desigur, cretarul general al F.C.E.R., felicitări, un şi crima într-un regim totalitar. Această sarmale cu mămăligă. La final, muzica israeliană şi hit-urile momentului au completat minunat tort şi melodia ”Mulţi ani trăiască” asociaţie, formată din persoane din a armonios folclorul românesc. au fost ”ingredientele” unei sărbători de doua şi a treia generaţie de descendenţi LUCIANA FRIEDMANN suflet pentru Reizica Sandolache.(M.O.) REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 468-469 (1268-1269) - 1 - 31 martie 2016 9

Decret de decorare Mărturii fot grafice a prof. Yehuda Călătorind spre „tărâmul făgăduinţei” Astăzi, tema emigranţilor este în centrul dez- Bauer, semnat baterilor publice din toată lumea şi la fel a fost de mai multe ori pe parcursul secolului XX. La 1900, de preşedintele o profundă criză economică a declanşat valuri de emigraţie economică spre „tărâmul făgăduinţei” de Klaus Iohannis atunci, America şi Canada. Aşa cum vedem în imaginea alăturată, unele La 23 februarie a.c. preşedintele României, grupuri de emigranţi pedeştri au lăsat ca amintire domnul Klaus Iohannis, a semnat Decretul de fotografii, ziare, drapele etc. Transcriem parţial o decorare a profesorului Yehuda Bauer cu Or- scrisoare rară (a lui Meyer Marcus către redactorul dinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Mare revistei „Egalitatea”, Moses Schwarzfeld) despre Ofiţer. Decorarea, la propunerea Ministerului drumul emigranţilor din Bucureşti şi alte oraşe către Afacerilor Externe, a fost acordată „pentru punctul de frontieră Turnu Severin. Documentul se merite deosebite în cercetarea Holocaustului şi găseşte ca manuscris, în original, în arhiva Centru- pentru prodigioasa colaborare cu ţara noastră”. lui pentru Studiul Istoriei Evreilor din România. Este Yehuda Bauer este profesor emerit la Uni- una dintre puţinele relatări despre comunitatea versitatea Ebraică din Ierusalim, membru al israelită din Turnu Severin sau Orşova, care arată, Academiei de Ştiinţe a Israelului, preşedinte de la copiii mici până la preşedintele comunităţii, aşa cum ştiu copiii să petrea- ale societăţilor şi imediat după venirea de onoare al Alianţei Internaţionale pentru multă solidaritate cu emigranţii, pe care îi numesc că vacanţele lor, dar cum am scopului venirii noastre s-au adunat 775 Memoria Holocaustului (IHRA). Este printre fraţii noştri. fost surprinşi, că aceşti copii, lei, din care ni s-a dat 500 lei, iar restul primii, dacă nu chiar primul cercetător, care după reprezentaţie, au adus a rămas ca fond pentru fondarea unei argumentează, cu date şi fapte, unicitatea Turnu Severin, 30 iulie 1900 în casa Comitetului 9 lei, ce societăţi de asistenţă. În acelaşi timp Holocaustului, deosebirea dintre Holocaust şi Dragă amice Schwartzfeld, au adunat de la reprezentaţie! Alţi băieţi am primit un răspuns telegrafic de la dr. celelalte tipuri de genocid de-a lungul istoriei. După cum ţi-am arătat în ultima mea mai mari au dat de asemenea o repre- Schachman care ne trimite 1000 de lei, O particularitate primordială, susţine Yehuda scrisoare, pe ziua de 9 iulie, am fost zentaţiune în Sala Apollo, dând Casei ordonaţi de Kevra Kedosha (Sacra) din Bauer, constă în motivaţia ideologică. În vi- avizaţi că în seara acelei zile soseşte beneficiul lor de 45 de lei. Bucureşti şi astfel am putut întâmpina ziunea ideologiei naziste, constată el, evreii cu trenul un grup din Bucureşti şi într- În fine, dragă amice, filantropia bo- cheltuielile necesare cu întreţinerea nu erau fiinţe umane, erau elemente satanice adevăr spre seară a şi sosit un grup de ierească s-a manifestat la noi în acele emigranţilor. Alianţa Israelită din Viena şi parazitare. Extirparea lor era necesară zugravi, condus de domnul Hechter. zile de restrişte într-un mod splendid. a trimis la Orşova 1000 de coroane, iar nu doar pentru salvarea poporului german, Acest grup a stat aici, în oraş, până În acea zi de miercuri 12/25 iulie am nu 2000, după cum zic jurnalele, din dar şi pentru salvarea întregii omeniri. Lupta miercuri dimineaţa când, la ora 5, a so- primit o telegramă din Orşova, prin care sumă am cheltuit cu întreţinerea antievreiască, conchide Bauer, a fost una din sit vaporul şi s-a îmbarcat. În acel vapor care se anunţa că guvernul unguresc a emigranţilor opriţi din Orşova 700 de motivaţiile esenţiale ale războiului declanşat au mai fost şi alţi emigranţi, aşa că în oprit trecerea de emigranţi dacă nu vor coroane, iar restul de 300 coroane de Germania nazistă. Respinge teza istoricilor total s-au adunat peste 300 de suflete. avea bilete direct la America sau banii pentru cei din Turnu Severin. Emigranţii care susţin că intenţia naziştilor ar fi fost şi Acest transport a avut norocul ca Co- necesari. Pe dată am anunţat aceasta au stat 3 zile pe câmpul liber între Or- distrugerea, în totalita- muni- telegrafic dlor A. Stern – Bucuresci, şova şi Vârciorova, apoi au fost trecuţi te, a popoarelor slave. Din activităţile de cercetare ale tatea Moscovici – Brăila, Pineles – Galaţi şi la Vârciorova şi au stat şi acolo 3 zile. Nu a existat niciun plan p e s - Goldenthal – Iaşi, cu rugămintea de a Mare parte din cheltuieli a suportat Or- privind anihilarea lor to- tiană opri orice pornire de emigranţi, iar Alian- şova (...). În general, populaţiunea din tală. Se preconiza asa- ( d i n ţei Vieneze i-am telegrafiat asemenea Vârciorova s-a purtat omeneşte faţă de sinarea leadership-ului, P e s - acest ordin cu rugămintea însă de a emigranţi. De excepţie este părinteasca o deportare parţială, dar t a – face tot posibilul spre a trece grupurile îngrijire şi consolarea emigranţilor din masa urma să fie trans- (n.n.) care sunt deja pe drum, căci în aceeaşi partea dlui Căpitan Gr. Mehedinţeanu, formată în sclavi ai ger- Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România să se zi am fost anunţaţi telegrafic de trece- Comandantul Vârciorovei şi a dlui manilor. Y. Bauer nu face îngri- rea a 800 de emigranţi. Alianţa ne-a Chiţulescu, poliţaiul (şeful poliţiei n.n.) aceste distincţii pentru a minimaliza suferinţa jească de ei, cum cred că ai citit prin răspuns că vor vedea ce e de făcut. Vârciorovei, care a fost mai presus de altor popoare, ci pentru a scoate în evidenţă jurnale. Cât timp a stat aici, grupul He- Vineri dimineaţa, la ora 3, a sosit va- orice laudă şi în acelaşi timp dl. Ion dimensiunea fără precedent a Holocaustului. chter a fost instalat în salonul Apollo şi porul cu cei 800 de emigranţi. Comitetul Gordin, comerciant (creştin) din Vâr- În demersul său analitic, Y. Bauer compară iarăşi nu pot destul a-ţi lăuda frumoasa nostru a aşteptat vaporul şi l-a însoţit ciorova, care a desfăşurat o activitate Holocaustul şi cu genocidul armean, arătând faptă a doamnei A. Faru, antreprenorul la Orşova, ca să vadă dacă vor putea şi iubire frăţească faţă de emigranţi, fie că este cel mai apropiat de Holocaust. To- salonului, nu numai pentru bunăvoinţa înainta, ceea ce însă nu s-a putut. cu vorba, fie cu punga. Mi-a declarat că tuşi, turcii nu urmăreau exterminarea tuturor ce a arătat cu punerea salonului la dis- Atunci trebuie să fi fost cineva de fier, se simte sufleteşte fericit de a putea armenilor de pe mapamond. O contribuţie poziţia emigranţilor ci, mai mult, pentru ca să fi putut rezista emoţiunilor teribile contribui la alinarea suferinţelor acestor importantă a lui Bauer în cercetarea Holoca- modul de primire şi serviciul lor. cauzate de momentul debarcării! (...) nenorociţi.(...) Vreo 80 din cei veniţi la ustului constă şi în faptul că, spre deosebire Acest grup Hechter, care a stat la Foarte dureros am fost atinşi cînd început au putut să treacă graniţa, parte de alţi cercetători ai domeniului, în atenţia lui noi de duminică până miercuri diminea- sâmbătă căpătarăm o telegramă din avînd paşapoarte în regulă şi bani şi nu se află numai crimele ci şi răspunsul vic- ţa, a fost ajutat de noi într-adevăr fră- Măgurele, prin care suntem avizaţi de cea mai mare parte mulţumită dlui Gor- timei. Respinge teoria că evreii în totalitatea ţeşte. Trebuie să ştii, amice, că fiecare trecerea a 1200 de emigranţi, după ce din şi astfel au fost încorporaţi la Pesta lor au mers la moarte precum vitele la abator. evreu a adus obolul său cu dragoste, a atât Brăila cît şi Galaţi au fost avizaţi între cei 306 opriţi cu vaporul acolo. Alţi În cartea, în felul ei unică în literatura istorică, fost un moment înălţător să vezi cum, de noi de oprirea plecării. Iarăşi con- 605 erau: (din - n.n.) Huşi – 123, (din) intitulată „Jewish Reactions to the Holocaust”, marţi dimineaţa, dl. Jacques Metzger, secinţele lipsei de organizare. În urma Galaţi – 29, (din) Focşani – 45, (din) sunt analizate evenimentele legate de răscoala preşedintele comunităţii noastre isra- acesteia şi la primirea unei circulare din Bacău – 114, (din) Bucureşti – 294, bi- din ghetoul din Varşovia, rezistenţa evreilor elito-germane (askenazim - n.n.), a partea doctorului Schachman, ca con- neînţeles inclusiv copii. La plecarea lor din ghetoul din Vilna, politica lui Rumkovski în oferit tuturor emigranţilor cafea cu lapte, secinţă a telegramei noastre, am depe- am depeşat la comunităţile din Craiova, ghetoul din Lodz pentru salvarea tineretului, cu cornuri, făcând serviciu la aceasta şat personal dr. Schachman pentru aju- Piteşti, Focşani, Huşi, Bacău şi Galaţi. activitatea subterană în ghetoul din Minsk ş.a. fiicele sale în persoană. Prânzul a fost tor, căci cum puteam noi (comunitatea A doua zi (...) s-au aranjat două trenuri Se ocupă şi de cazul mult contestat al „ tre- dat pe cheltuiala casei I. Frisch şi M. din Turnu Severin) şi Orşova, singuri, separate, unul a pornit la 9, celălalt la nului Kasztner”, apreciind faptul că totuşi, prin Spiegel. Familiile care nu au putut adu- a îngriji de 2100 oameni şi cine ştie cât 11, ducând 842 suflete şi anume: (din) compromisurile făcute, Kasztner a reuşit să ce de-ale mâncării, au venit şi au depus timp vor mai sta aici. Pe de altă parte, Brăila – 429, (din) Tulcea – 12, (din) salveze peste o mie de evrei din Transilvania la Casa Comitetului obolul lor în bani. am plecat cu trenul de seară la Craiova Galaţi – 185, (din) Iaşi – 52, (din) Piatra de nord de la deportarea la Auschwitz. Ceva îmbucurător şi pot arăta şi mulţumită bunăvoinţei craiovenilor, (Neamţ) – 164. (Sursa: ACSIER, I 342, Un interes deosebit prezintă aprecierile lui şi copiii noştri cei mici au aranjat în duminică la ora 2 p.m. s-au adunat în ff. 29 – 33) Bauer faţă de lupta evreilor pentru supravie- curtea părinţilor lor un fel de teatru pen- localul Cancelariei Templului Spaniol ţuire în contextul românesc. În viziunea lui, tru copii, cu un entrée de 5 şi 10 bani, toţi preşedinţii comunităţilor de acolo şi ANCA TUDORANCEA - CIUCIU rezistenţa nu a însemnat numai lupta cu arma în mână ci orice acţiune de salvare fie şi a unei singure vieţi. În România, scrie el, a existat o conducere evreiască a cărei preşedinte a fost Distrugerea cimitirelor avocatul dr. Wilhelm Filderman, o personalitate proeminentă. El a făcut uz de orice oportunitate evreieşti în timpul pentru a interveni la autorităţi, demonstrând că politica antievreiască a regimului Antonescu este distrugătoare nu doar pentru evrei, ci şi lui Ion Antonescu pentru societatea românească în ansamblul În ziua de 2 martie 2016, la Iaşi, în cartierul Tă- ei. Dar meritul lui cel mai important este că tăraşi, într-o margine a parcului din zona Ciurchi, prin demersurile sale a contribuit la salvarea a fost inaugurat un monument pe care scrie: evreilor din Vechiul Regat şi sudul Transilvaniei „Aici a fost înfiinţat primul cimitir evreiesc de pe de la deportarea în lagărele naziste de exter- teritoriul României, înainte de 1940”. Ce nu aflăm minare. Iată câteva exemple din carte despre este modul în care a fost desfiinţat acest cimitir răspunsul victimei în contextul Holocaustului. istoric. Răspunsul, pe scurt: samavolnic, de către Yehuda Bauer a deschis astfel o nouă pistă regimul Antonescu. Informaţia ar fi trebuit să se de cercetare a acestui eveniment unic, prin găsească înscrisă pe monument. tragismul său, în istoria evreilor. LYA BENJAMIN Distrugerea cimitirului de pe str. Sevastopol, din Bucureşti (arh. CSIER) ADRIAN CIOFLÂNCĂ (Continuare în pag. 11) 10 REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 468-469 (1268-1269) - 1 - 31 martie 2016

S-a stins din viaţă academicianul SOLOMON MARCUS dr. Aurel Vainer, preşedinte, a transmis condoleanţe fami- * liei academicianului SOLOMON MARCUS şi a subliniat Solomon Marcus s-a născut la Bacău, pe 1 martie că „trecerea la cele veşnice a ilustrului om de ştiinţă este 1925. A trăit o copilărie marcată de sărăcie şi antise- o grea pierdere pentru întreaga societate românească, mitism, un război mondial, pe teritoriul unei ţări care a nu numai pentru familie, pentru prieteni, pentru ştiinţa ucis şi prigonit evreii, dar şi în aproape cinci decenii de românească sau pentru comunitatea evreiască”. comunism, regim care a apreciat că ar avea rădăcini În comunicatul F.C.E.R. se mai arată: „A vorbi des- “nesănătoase”. pre Solomon Marcus numai ca despre un eminent om ”Încă de mic, a trebuit să învăţ să convieţuiesc cu de ştiinţă sau academician, autor a peste 50 de cărţi şi dictaturi de tot felul, cu anii grei ai războiului, cu restricţii sute de articole, profesor universitar cu un remarcabil în modul de exprimare, cu încălcări ale libertăţii de gân- talent pedagogic, ar însemna să pierzi din vedere latura dire. Vă daţi seama cum e ca la vârsta de 7 ani să te sensibilă, profund umană a personalităţii sale. De fapt, vezi fugărit de un alt copil, care-ţi strigă din urmă: «Mă, tocmai pregătirea sa ştiinţifică şi artistică şi această sen- jidane, de ce l-ai omorât pe Iisus Hristos?». Erau vremuri sibilitate, cuplată cu o minte analitică strălucitoare i-au cu interdicţii care te puneau în situaţii foarte umilitoare, permis, pe lângă succesele în sfera matematicii, să fie te simţeai ca un non-cetăţean, simţeai că nu eşti o fiinţă un pionier în domeniul poeticii matematice, al lingvisticii umană autentică”, povestea de curând matematicianul matematice, al semioticii aplicate la artele frumoase. într-un interviu acordat ziarului “Adevărul”. Comunitatea evreiască din România a pierdut un om După absolvirea studiilor liceale în oraşul natal, a care a suferit, în tinereţe, pentru că era evreu şi care a urmat cursurile Facultăţii de Matematică din cadrul Uni- ştiut, toată viaţa, să îşi poarte evreitatea cu demnitate, versităţii din Bucureşti. A obţinut ulterior titlurile ştiinţifice constituind un exemplu al valorilor de talie mondială pe de doctor în matematică şi doctor docent. care evreii le-au dăruit culturii române. A susţinut examenul pentru doctorat, dar titlul nu Contribuţiile lui Solomon Marcus la dezvoltarea i-a fost acordat deoarece avea ”origini nesănătoase”, ştiinţei româneşti au fost recunoscute nu numai prin deşi rezultatele sale îl recomandau pentru acest merit elogiile primite de la confraţii din ţară şi din străinătate, academic. După absolvirea facultăţii a devenit profesor precum şi de la studenţii săi, ci şi prin numeroasele şi la Facultatea de Matematică, din cadrul Universităţii din prestigioasele distincţii care i-au fost acordate, dintre Bucureşti. care amintim numai Ordinul Naţional „Serviciul Credin- Solomon Marcus a fost, de asemenea, foarte preo- La 17 martie 2016, academicianul Solomon cios” în grad de Comandor, Ordinul Naţional „Serviciul cupat de sistemul de învăţământ românesc, iar în ultima Marcus a încetat din viaţă, la vârsta de 91 de ani. Credincios” în grad de Mare Ofiţer şi Ordinul Naţional parte a vieţii s-a implicat direct, la invitaţia Ministerului În numele Consiliului de conducere al Federaţiei „Steaua României” în grad de Cavaler. Educaţiei, în elaborarea unei noi arhitecturi a sistemului Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic, Să-i fie amintirea binecuvântată!” (M.O.) educaţional din ţara noastră. conglomerat de specializări, ci o conlu- crare a spiritului”. Regrete pentru omul Din partea Facultăţii de Matematică, discursul a oferit un punct de continuitate SOLOMON MARCUS şi aprecieri cu ideea enunţată anterior, şi anume că „lumea ştiinţifică internaţională pierde unul dintre ultimii enciclopedişti, într-o pentru aportul său la cultura română lume dominată de supraspecializare”. De La 20 martie 2016, la Cimitirul Filantropia din Bucureşti a avut loc ceremonia de asemenea, se pierde „o voce puternică şi înmormântare a lui Solomon Marcus, membru titular al Academiei Române, renumit distinctă”, „un mare profesor, un coborâtor pentru dimensiunea transdisciplinară pe care a instituit-o în analiza matematică. din Grigore Moisil”. „Să-i ducem mai de- Serviciul religios a fost oficiat de prim-cantorul Iosif Adler şi de rabinul Rafael parte crezurile”, aceasta devine singura Shaffer – care a arătat că „odihna adevărată” se regăseşte „departe de păcat şi cale de a păstra amintirea personalităţii aproape de mântuire”, fiind racordată la îndemnul care pare să-l fi călăuzit pe cel celui dispărut. omagiat: „Învaţă-ne, Doamne, a socoti zilele noastre, ca să putem dobândi o inimă Din partea Societăţii de Matematică, înţeleaptă!” (Psalmi, 90:12). discursul a fost unul encomiastic la adresa „reprezentantului unui model cultural de Cei care şi-au manifestat dorinţa de al ştiinţei, ci şi a unui om al şcolii, aflat imaginea talmudică a copilului care se deschidere”, opus „specialiştilor restrânşi a lua cuvântul au fost prezentaţi de vice- în slujba educaţiei şi a omenescului. naşte cu mâinile strânse, pregătit să arate la un subdomeniu”. „Citindu-i cărţile şi re- preşedintele F.C.E.R., ing. Paul Schwartz, Totodată, vorbitorul l-a caracterizat pe lumii ce poate face, devenit adultul care citindu-i articolele”, cei care l-au apreciat preşedinte al C.E.B. Solomon Marcus drept „o conştiinţă a moare cu ele deschise, pentru a arăta vor ridica la rang de artă principiul intero- Preşedintele Academiei Române, timpului său”, „sensibil la schimbări şi că nu ia cu sine nimic material. Astfel, gaţiei, dominant în analiza matematică a acad. Ionel Valentin Vlad, şi-a exprimat înnoiri” şi, congruent cu valenţa reliefată Osy Lazăr a apreciat munca depusă de lui Solomon Marcus (principiu explicitat „tristeţea profundă pentru pierderea ne- de acad. Ionel Valentin Vlad (cu privire la Solomon Marcus „pentru binele omului, anterior de acad. Ionel Valentin Vlad). aşteptată a academicianului Solomon propunerea de noi programe şi scenarii pentru dezvoltarea ştiinţei”, invitând la o Reprezentantul Institutului de Matema- Marcus”, „eminentul nostru matematician, în raport cu elevii), acesta i-a accentuat aplicare cât mai consistentă a activităţii tică – sub afilierea căruia cel omagiat îşi personalitate cu o cultură largă, bazată pe „grija pentru copii şi pentru exprimarea sale intelectuale, singura care dăinuie publica articolele ştiinţifice, „semnate şi la echilibrul şi interacţiunea ştiinţei şi artei şi creativităţii lor”. şi care rămâne legată de numele celui şase decenii distanţă” –, a arătat că „dis- cu o mare atenţie pentru viaţa cetăţii”. O Preşedintele F.C.E.R., dr. Aurel Vai- dispărut. pariţia lui Solomon Marcus a surprins, cu- prezentare a operei lui Solomon Marcus ner, deputat, a privit ceremonia evocată Mesajul din partea familiei, transmis noscându-i-se vigoarea, stilul personal, de – dintre care menţionăm Poetica matema- drept „un ultim omagiu adus omului-va- în formă scrisă, a cuprins gândurile şi neimitat”, dar şi capacitatea de a „răspunde tică, Semiotica folclorului, Semne despre loare, unei valori între valori, minunat micro-istoria membrilor familiei Marcus, a exigenţei şi a o instaura corespunzător cu semne, distinse cu premiile Academiei reprezentant al poporului evreu şi al căror evoluţie a fost inspirată şi influenţată menirea acestei instituţii”, introducând con- Române – a ilustrat opinia vorbitorului poporului român”, care a ilustrat plenar de unchiul Solomon. Monica, nepoată de cepte novatoare, precum algebra liberă. asupra biografiei profesionale a celui binomul „loialităţii evreilor din România” frate, stabilită în SUA, este un exponent Rabinul Rafael Shaffer a încheiat omagiat: „carieră universitară de mare (faţă de ţara în care s-au născut şi faţă strălucit al Facultăţii de Matematică din ceremonia printr-o intervenţie care face creaţie şi de formare de noi creatori în de poporul ancestral). Adolescentul Aurel cadrul Universităţii din Bucureşti, care îşi pandant cu dezideratul psaltic de „a ştiinţe”, „reper pentru lingvişti, informati- Vainer l-a cunoscut pe studentul la Facul- rememorează trecutul comun cu unchiul dobândi o inimă înţeleaptă”, aplicabil la cieni, matematicieni”, cu „rezultate remar- tatea de Matematică Solomon Marcus său nu numai în calitatea acestuia de nivelul caracterizării lui Solomon Marcus. cabile în analiza matematică, lingvistica în ipostaza de meditator, progresul său matematician, ci şi de poet, oferind spre Astfel, rabinul Shaffer a oferit imaginea matematică, informatica teoretică, poetica personal nefiind legat strict de domeniul ilustrare câteva versuri. Rodica şi Carina, omului generic, de a cărui existenţă se matematică, semiotică, istoria şi filozofia de specialitate care îi fusese predat, fiicele surorii mai mari, Olga, păstrează leagă trei tovarăşi: avuţia (îl însoţeşte în ştiinţei, modele matematice în ştiinţele întrucât Marcus a jucat un rol esenţial „cu drag amintirea unchiului”, a cărui viaţă), prietenii (îl conduc pe ultimul drum) naturii şi în ştiinţele social-umaniste”. şi în formarea sa morală şi intelectuală trăsătură importantă era modestia. Soţul şi faptele bune (îi rămân în viaţa de veci). Memoria afectivă a vorbitorului îl asociază din acea perioadă. Peste ani, o sesiune Rodicăi Marcus, devenit fizician, a reite- Faptele bune coincid cu „împărtăşirea cu discursul de recepţie rostit la Academia ştiinţifică a Academiei Române din anii rat esenţa modelatoare pe care a avut-o gândurilor” – „profunde şi binevoitoare” –, Română (martie 2008), cu titlul „Singură- ’70 va rămâne în amintirea dr.-ului Vainer unchiul prin alianţă asupra formării sale în măsură să aducă „eliberare, bucurie, tatea matematicianului”, în care oferea „o prin gestul lui Solomon Marcus de a-şi intelectuale, prin înclinaţia de „a pune creativitate”. În această accepţie, întreaga mare lecţie pentru lumea ştiinţifică”, prin structura prelegerea pornind de la scrie- întrebări şi a căuta răspunsuri”. viaţă a lui Solomon Marcus devine „o pildă decantarea a ceea ce este fundamental rea pe tablă a numelor studenţilor celor Delegatul Universităţii din Bucureşti, demnă de urmat”, căci „la originalitatea de ceea ce este marginal, prin opţiunea mai valoroşi, comunicarea ştiinţifică fiind dr. Liviu Papadima, a relevat „extrema gândirii lui cine poate ajunge?”. Pentru pentru o critică profundă şi analitică. considerată a lor, a celor cărora încerca prospeţime a spiritului, vitalitatea de in- ceilalţi, care l-au cunoscut şi apreciat, Un element deosebit de important să le transmită aplecarea către studiu vidiat de cei tineri”, care l-a caracterizat „cel mai potrivit omagiu rămâne gândul rămâne reconfigurarea relaţiei profesor- şi către spiritul integrator în ştiinţe. Dr. permanent pe Solomon Marcus, prezenţă împărtăşit”. Zihrono Livraha! elev, student-profesor, în cadrul căreia Vainer se desparte de Solomon Marcus inconturnabilă în „luările de cuvânt, în CLAUDIA BOSOI accentul nu mai cade asupra imperati- cu durere, cu sentimentul întâlnirii cu o care formula puncte de vedere tranşante”. vului, ci se deplasează înspre interogativ personalitate excepţională, exprimându-şi Darul curiozităţii fiindu-i nativ, „istoria vieţii Se află în pregătire la C.E.B. o şi dubitativ. În virtutea tuturor acestor convingerea că „acolo unde merge, va fi lui Solomon Marcus este istoria acestei broşură conţinând alocuţiunile pro- considerente, „comunitatea ştiinţifică îi un nume strălucitor în lumea de dincolo”. curiozităţi, care a parcurs domeniile de nunţate la catafalcul lui Solomon poartă o amintire luminoasă”. Osy Lazăr, fost preşedinte C.E.B., a cunoaştere” menţionate. Vorbitorul a în- Marcus. Cei care au luat cuvântul Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a vorbit din perspectiva celui care l-a cunos- cheiat prin reliefarea „fervorii intelectuale la înmormântarea savantului sunt afirmat că „de câteva zile, matematica cut pe Solomon Marcus încă din perioada excepţionale” a lui Solomon Marcus, cu rugaţi să transmită texte­le respective nu mai are sunetul poeziei”, apreciind studenţiei, când au fost colegi la căminul atât mai valoroasă într-o lume academi- la Comunitatea Evreilor Bucureşti, că pierderea nu este numai a unui om Schuller din Bucureşti. Vorbitorul a evocat că al cărei scop „nu ar trebui să fie un strada Sfânta Vineri nr. 9-11. REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 468-469 (1268-1269) - 1 - 31 martie 2016 11

Wilhelm Filderman, a trimis prompt un primele luni de la venirea sa, s-a ocupat memoriu lui Antonescu. „Religia noastră numai de problema evreiască.” ne interzice a deshuma morţii”, scria Fil- Liderii evreilor din Iaşi au aflat din derman. Apoi observa pe bună dreptate: presă de intenţia Primăriei de a desfiinţa „Sunt în oraş cimitire ale tuturor cultelor, cimitirul. Şef-rabinul Alexandru Şafran şi aşa că nu înţelegem pe temeiul cărei legi Hahamu au trimis imediat memorii prin ni se cere să închidem cimitirele noastre, care solicitau oprirea acestui sacrilegiu. atunci când cele de alături sau din faţă Într-unul dintre aceste memorii, se continuă să funcţioneze...”. afirma că cimitirul acesta, vechi de cinci Ideea desfiinţării cimitirului din str. Se- secole, care prezenta „o valoare istorică vastopol a fost reluată în 1942. Primăria nu numai pentru evrei”, merita caracterul Capitalei, condusă de generalul Constan- de monument istoric, asemeni cimitirului tin Florescu, a înştiinţat Centrala Evreilor evreiesc din curtea muzeului Cluny sau din România, în ziua de 12 martie 1942, cimitirului evreiesc de la Praga, din centrul că terenul cimitirului va fi expropriat şi că oraşului. Deşi neutilizat, cimitirul era privit mormintele trebuie mutate. Sfatul Rabinic „cu cea mai adâncă veneraţie şi cucer- Distrugerea cimitirului de pe str. Sevastopol, din Bucureşti (arh. CSIER) s-a întrunit deîndată, dar a constatat că nicie de ritul mosaic, care după sfintele de data aceasta nu mai era nimic de făcut noastre canoane vede în cimitir un obiect pentru a împiedica distrugerea cimitirului sacru şi intangibil”. Memoriul mai pome- Distrugerea în care era înmormântat Iuliu Barasch, nea problemele logistice, volumul imens alături de alte personalităţi ale lumii evre- de muncă şi cheltuielile mari presupuse işti şi mii de evrei aşkenazi şi sefarzi. Au de mutarea cimitirului. cimitirelor evreieºti fost organizate mai multe comisii pentru Ifrim a forţat începerea imediată a lu- a se asigura serviciul religios cuvenit la crărilor de dezafectare, preluând cimitirul în timpul lui exhumare şi reînhumare, pentru organi- prin proces verbal pe 16 iulie şi utilizând zarea transportului osemintelor şi pentru 200 de premilitari pentru a dărâma zidul fotografierea şi descifrarea inscripţiilor de cimitirului. El a invocat un ordin verbal Ion Antonescu pe morminte. direct pe care l-a primit de la mareşalul Ion (Urmare din pag. 9) prefigura înseamna purificare etnică sub Lucrările de dezafectare a cimitirului Antonescu. Ifrim propunea ca pe acest loc toate aspectele. Minoritatea evreiască au început în iunie 1942, fiind realizate să fie aşezaţi sinistraţii din zona Ţicăului Holocaustul nu a fost doar o agresiu- trebuia îndepărtată nu doar ca prezenţă de un detaşament de muncă organizat şi Petru Bogdan, afectaţi de alunecări de ne asupra evreilor ca fiinţe, ci şi asupra fizică, ci şi ca urmă materială. Arhivele şi de Secţia Reeducării Profesionale din teren, iar cu pietrele de mormânt să fie memoriei, a patrimoniului şi a morţilor lor. vestigiile evreieşti, cele care arătau o pre- Centrala Evreilor. Centrala a alocat peste consolidat versantul pentru o opri alu- Regimul Antonescu, pe lângă faptul că zenţă consistentă evreiască pe teritoriul un milion de lei operaţiunilor de mutare. necările din zona Ţicău-Sărărie. Aşadar, a declanşat prigoana împotriva evreilor, României încă din perioada medievală – S-au luat măsuri pentru protejarea mor- primarul a prezentat distrugerea cimitirului alăturându-se proiectului genocidar na- în contrast cu discursul naţionalist care îi mintelor personalităţilor şi au fost organi- ca un act de redistribuire în folosul săra- zist, a făcut tot posibilul pentru ca urmele descria pe evrei ca „străini”, „invadatori”, zate săptămânal solemnităţi religioase. cilor şi năpăstuiţilor. existenţei evreilor pe teritoriul României „oaspeţi nepoftiţi” etc. – au fost o ţintă Osemintele au fost mutate în cimitirele Ulterior, primarul Iaşiului i-a cerut lui să fie şterse. Evreilor le-au fost furate predilectă a regimului Antonescu. Giurgiului, Filantropia şi Bellu. Numeroa- Antonescu să fixeze un termen până la averile, casele, bunurile, actele de iden- Doar cimitirele evreieşti din centrul se monumente de marmură sau piatră care să fie terminată mutarea cimitirului, titate şi proprietate, comunităţilor le-au oraşelor erau văzute de Antonescu ca au fost jefuite de localnici sau distruse. iar Antonescu a stabilit data de 15 noiem- fost distruse arhivele, simbolurile le-au o problemă de „igienă” şi „salubritate” Lucrările de dezafectare au fost întrerupte brie 1943. Exhumările au început efectiv fost batjocorite, la fel ca şi locurile de veci. care necesita măsuri radicale. Într-o altă de mai multe ori şi reduse ca intensitate, în septembrie. Tot atunci primarul şi-a pus În Ciurchi, în cartierul ieşean Tătăraşi discuţie de la guvern, din 1 aprilie 1941, astfel că au continuat până în 1944. în aplicare planul de a utiliza pietrele de de astăzi, a existat până în 1943 un imens Antonescu îi dădea dreptate generalului Graficianul Lazăr Zin, care a făcut par- morminte la consolidarea şi drenarea te- cimitir evreiesc. Menţionat documentar Radu Rosetti, ministrul Instrucţiunii, care te din detaşamentul de muncă alocat re- renului din Ţicău. O parte au fost luate de din secolul al XVII-lea, cimitirul a fost observa că cimitirele creştine din ţară locării cimitirului, a realizat 53 de desene vecinii creştini ai cimitirului. În octombrie, dezafectat în 1880, dar a rămas un reper sunt ţinute într-o stare de „o barbarie de cu scene din timpul exhumării sau cu re- majoritatea rămăşiţelor erau exhumate, pentru memoria comunităţii evreieşti din nedescris” şi dădea drept contraexemplu produceri ale ornamentelor funerare. S-au ajungându-se la zona mormintelor rabi- Iaşi. Acolo erau înmormântaţi rabinii şi cimitirul din Upsala, care se găsea în păstrat şi fotografii dramatice ale acestei nilor sfinţi. Comunitatea a cerut o nouă personalităţile lumii evreieşti din fosta centrul oraşului şi a fost transformat în operaţiuni de martelare a memoriei. amânare, dar Ifrim nu s-a arătat dispus capitală a Moldovei. La sfârşitul secolului grădină publică. După ce i-a elogiat şi pe la nici un compromis. al XIX-lea, evreii din Iaşi constituiau jumă- japonezi pentru modul admirabil în care Distrugerea cimitirului Ciurchi Primăria a primit forţă suplimentară de tate din populaţia oraşului, la fel ca şi în au dezvoltat cultul morţilor şi al eroilor, muncă, fiind utilizaţi majoritatea premilita- 1941, când pogromul din iunie-iulie, soldat Antonescu a făcut observaţia că „românul În 1943, a venit rândul vechiului ci- rilor din oraş şi alţi muncitori. Ca urmare cu peste zece mii de victime, a schimbat nostru, după câtăva vreme, uită mormin- mitir evreiesc din Iaşi, care trebuie să fi a intervenţiei Mitropolitului Moldovei şi brutal profilul demografic al oraşului. În tele părinţilor săi. Cimitirele şi mormintele fost pentru autorităţile antonesciene un Sucevei, Irineu, premilitarii şi muncitorii 1943, cimitirul istoric al Comunităţii a fost la noi se găsesc într-o abandonare com- deranjant memento al prezenţei timpurii creştini au fost înlocuiţi cu muncitori evrei, ras de pe faţa pământului. plectă, şi din partea particularilor, şi din a evreilor pe teritoriul României. Cimitirul pentru a se respecta tradiţia iudaică. Cei Ideea distrugerii cimitirelor evreieşti a partea autorităţii”. din Ciurchi a făcut obiectul unor cerce- 100 de evrei aduşi de la muncă obligato- apărut în perioada guvernării lui Antones- Ceea ce era valabil pentru cimitirele tări epigrafice şi istoriografice încă din rie aveau normă de cinci morminte pe zi, cu împreună cu legionarii şi a fost pusă creştine nu era aplicabil şi celor evreieşti. secolul al XIX-lea, pietrele de mormânt riscând în caz de neîndeplinire pedepse în aplicare de Antonescu. În Consiliul de Locurile de veci părăsite şi neîngrijite erau ajutând la aflarea Cabinet din 8 octombrie 1940, generalul văzute ca semn al lipsei de respect şi pre- primilor rabini, Antonescu a prezentat dispariţia cimiti- ocupare pentru trecut, în cazul cimitirelor staroşti şi perso- relor ca o formă de „progres”. „În primul creştine, iar, în cazul celor evreieşti, erau nalităţi evreieşti rând, trebuie să scoatem cimitirele din prezentate ca o ameninţare la adresa igi- care au marcat centrele oraşelor. Avem, în plin centru al enei publice şi a modernizării urbanistice. viaţa comunităţii Capitalei, cimitirul «Filantropia» şi din str. din Iaşi. „Societa- Sevastopol”, spunea Antonescu. Când tea Istorică Iuliu Horia Sima a făcut observaţia că nu trebu- Desfiinþarea cimitirului Barasch”, imediat ie să fie lăsată impresia că măsura ar fi -în din str. Sevastopol după înfiinţare, în dreptată „împotriva religiei lor”, Antonescu 1887, a constituit s-a repliat pe o poziţie igienistă: „Trebuie În vara anului 1942, în Bucureşti a un grup de lucru să-i pregătim pe o chestiune de igienă” început dezafectarea cu forţa a cimi- pentru explorarea sau „trebuie discutată chestiunea cu Co- tirului din strada Sevastopol, cel mai cimitirului, con- munitatea Evreilor, punându-le în vedere vechi loc de înhumare a evreilor din dus de Wilhelm că este o chestiune de salubritate”. Şeful capitală. Înfiinţat în a doua jumătate a S c h w a r z f e l d , guvernului a preconizat o perioadă în secolului al XVII-lea, cimitirul era închis care a publicat o care evreii să fie pregătiţi pentru această încă din 1864, iar în 1913, Municipalita- parte din rezulta- schimbare, urmând ca viitorul cimitir să tea bucureşteană a dispus desfiinţarea tele cercetărilor Pietre funerare din cimitirul evreiesc Ciurchi, din Iaşi (arh. CSIER) fie plasat la 100 de kilometri de Bucureşti. acestuia, dar măsura avea să fie pusă în „Anuar pentru În discursul lui Antonescu, idei legate în aplicare abia de regimul Ion Antones- israeliţi”. de modernizare, igienism, urbanism şi in- cu. Ideea amplasării cimitirelor în afara Decizia de distrugere a cimitirului a corporale de la plutonierii care asigurau ginerie socială sunt hibridate în discursul localităţilor fusese formalizată încă de fost luată ca urmare a discuţiilor dintre paza. S-a muncit în condiţii foarte grele. naţionalist. Aşa cum se vede din steno- la 1860, ca urmare a unei reglementări mareşalul Ion Antonescu şi noul primar Rabinii au putut organiza ceremonii reli- gramele Consiliului de Miniştri, generalul semnate de ministrul de Interne Ion Ghi- al Iaşiului, Constantin N. Ifrim, un antise- gioase la locul exhumărilor. Câteva sute avea idei rudimentare despre guvernare. ca. Antonescu a instrumentat împotriva mit cu state vechi. Fostul preşedinte al din pietrele de mormânt mai valoroase Autoritar prin excelenţă, la origine cu vizi- evreilor această idee îmbrăcată în haina Comunităţii Evreieşti din Iaşi de atunci, au fost răscumpărate cu bani pentru a fi uni conservatoare (în care religia, familia, modernităţii. Avram Hahamu, îşi aducea aminte că transportate în cimitirul din Păcurari. Ose- educaţia, morala, disciplina constituiau Prima iniţiativă a Primăriei Capitalei încă de la începutul mandatului, primarul mintele au fost puse în cutii de scânduri şi fundamentul vieţii sociale), apoi derapând de expropriere a unor cimitire evreieşti Ifrim s-a concentrat asupra „problemei pungi de hârtie apoi duse în cimitirul nou. spre fascism, expunea un transformism din Bucureşti a avut loc după şedinţa de evreieşti”: „De la venirea lui în fruntea Pe 6 decembrie, era raportată ter- statist şi radical, cu un anumit gradualism, guvern din 8 octombrie 1940 pomenită Primăriei din Iaşi a căutat prin diverse minarea lucrărilor, care au durat 68 de dar vag procedural (numea acţiunea sa mai sus. Primarul G. I. Vântu i-a convocat rapoarte şi audienţe la ex-Mareşalul An- zile. În procesul verbal sunt pomenite „reformă revoluţionară”, opusă „revoluţiei pe liderii comunităţii şi le-a comunicat tonescu să distrugă tot ce este evreu din 21.900 de exhumări. Hahamu vorbeşte de stradă” a legionarilor) şi, înainte de verbal ordinul de evacuare a trei cimitire Iaşi, cerând internarea evreilor în ghetouri de 27.000. Creştinii nu au dorit niciodată orice, subordona toate actele guvernării evreieşti: Sevastopol, Filantropia şi Bellu. sau deportarea lor în lagăre, susţinând în să-şi construiască locuinţe pe acest teren, proiectului naţionalist, exclusivist. Proiec- Pe 17 octombrie 1940, preşedintele Fe- rapoartele sale că este imposibilă viaţa care a rămas viran până a fost transformat tul de reorganizare naţională pe care îl deraţiei Uniunilor de Comunităţi Evreieşti, creştinilor la Iaşi, din cauza evreilor. În în parc. 12 REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 468-469 (1268-1269) - 1 - 31 martie 2016

ŞTIRI DESPRE JCC JCC la viitor Bucureşti: p Pesach Open Home – Deschide-ţi ROMÂNIA Centrele Comunitare Evreieşti inima şi casa. Organizează un Seder de Pesah pentru prieteni, familie, oaspeţi. Vei primi toate cele necesare des- săli arhipline, iar Gil Saim şi rabinul Rafael făşurării Sederului şi poţi participa Shaffer au spus un cuvânt de deschidere la cursul în care vei învăţa cum să-l şi au prezentat impresionanta istorie a JCC organizezi. Templului Coral, una dintre cele mai fru- p S-a dat startul înscrierilor în tabe- moase sinagogi din lume. rele naţionale şi internaţionale JCC. Vă Bucureşti Când a urcat pe scena Templului Coral aşteaptă destinaţii diverse, în perioada Gabi Berlin: ”Am venit sã din Bucureşti, celebrul cântăreţ israelian iulie-septembrie, pentru toate categoriile Gabi Berlin le-a spus celor prezenţi că, vã aduc o parte din Israel!” de vârstă. Rezervaţi acum locurile pen- până când vor ajunge ei în Israel, a adus tru o escapadă relaxantă şi distractivă! el o parte din frumuseţea ţării, prin muzica Cee ce se anunţa a fi un concert, a fost p Tinerii se întâlnesc primăvara tradiţională. Artistul a fost acompaniat pe mai mult de atât. A fost un adevărat spec- asta la Gesher. Programul internaţional toată durata concertului de Bogdan Lifşin, tacol, creat de toţi cei prezenţi, pentru că, pentru tineri va avea loc anul acesta în dar pe scenă au mai urcat Carmen Han- de la început până la sfârşit, spectatorii Grecia, lângă Thessaloniki, în perioada nah Ioviţu, într-un duet extraordinar cu au cântat şi au dansat alături de invitatul 5-8 mai. Pentru al 15-lea an consecutiv, invitatul special, şi Corul Hazamir. special, celebrul cântăreţ israelian Gabi Gesher aduce în acelaşi loc mai multe Berlin. comunităţi din ţările zonei balcanice, Spectacolul, organizat de JCC Bu- Purim ca la Hollywood! pentru a construi împreună fundaţia cureşti, cu sprijinul C.E.B. şi al F.C.E.R., unei vieţi evreieşti puternice. Celebra petrecere de Purim, pe care a fost deschis de Corul de copii al JCC. Salvează data. Ne vedem la Gesher! Şi pentru că evenimentul a avut loc la JCC Bucureşti o organizează şi care începutul lunii martie, tot copiii au oferit anul trecut a avut un număr record de participanţi, peste 220, s-a desfăşurat Timişoara: flori tuturor doamnelor şi domnişoarelor p Cursurile de ebraică, susţinute de anul acesta sub semnul Hollywood-ului! prezente, care au primit, de asemenea, Liviu Gordea, sunt frecventate de elevi Un covor roşu, ca la premiile Oscar, urări din partea organizatorilor pentru Dj, proiecţii de filme şi vedete au încins de cele mai diverse vârste. Dorinţa de a dar şi o cabină foto, care a imortalizat Ziua femeii. atmosfera. Concursurile petrecerii au fost cunoaşte o limbă străină, dar şi dorinţa ţinutele de gală, au adus la Bucureşti puţin Înainte ca Gabi Berlin să urce pe sce- şi ele la înălţime. Cei mai norocoşi vor de a deprinde limba străbunilor şi Limba din fastul petrecerilor din Los Angeles. nă, organizatorii nu au ratat ocazia unei pleca la munte şi la mare. Torei, îi animă pe oameni să vină la curs. Mulţi dintre participanţi pot susţine deja iniţiere în tainele îngrijirii tenului pe timpul Nici cultura nu este uitată. Seniorii, un mic dialog în ivrit. iernii. Ele au testat mai multe tipuri de dar nu numai ei, merg săptămânal la con- Vă aşteptăm şi pe voi! JCC produse cosmetice şi au mai aflat câteva certele de muzică clasică ale Filarmonicii Pentru detalii privind evenimentele şi dintre secretele frumuseţii. din Oradea. (I. Gavor) pentru rezervări nu ezitaţi să contactaţi Peste 60 de persoane de toate vâr- organizatorii. Datele de contact se gă- ORADEA stele s-au întâlnit pe 16 sesc în subsolul acestei pagini. Comunitatea nu are vârstã februarie, în cofetăria Bacio Membri de toate vârstele ai Comuni- Dolce, din centrul oraşului, tăţii Evreilor din Oradea au participat în unde au povestit ultimele ultima lună la o serie de evenimente care noutăţi la o prăjitură. JCC au avut darul de a-i apropia, dar şi de a Şi programele de tricotaj folosi ocazia pentru a dezbate subiecte şi broderie au continuat. de actualitate, extrem de importante. Seniorii orădeni au mâini în lume Problemele legate de turismul orădean îndemânatice şi simţul fru- Mãslinul ºi Centrele actual au fost discutate la un “Falafel mosului. Aşa se face că Comunitare Evreieºti Party”, organizat de JCC Oradea. ocazional se întâlnesc şi La 8 februarie, de Roş Hodeş, doam- se îndeltnicesc cu tricotajul Care ar putea fi legătura dintre Cen- nele şi domnişoarele au luat parte la o şi broderia. trele Comunitare Evreieşti şi măslini? Mark Shapiro, preşedintele Harry & Rose Samson Family Jewish Communi- sunt deja nişte domnişoare. În timp ce nităţii, dr. Gheorghe Sebok, şi de Rabinul ty Center, din Statele Unite ale Americii, schimbă impresii despre desene animate Zvika Kfir. O călătorie pentru peste 100 a explicat această legătură la cea de-a JCC cu prinţese, recită cu o plăcere de mici de participanţi printre miresme, gusturi, 9-a ediţie a conferinţei mondiale JCC vedete. Ceilalţi 10-12 copii mai mari îşi imagini şi povestiri dintr-o ţară imensă şi Global. Timişoara repetă fiecare rolul. Se pregăteşte o piesă imposibil de definit, diversă şi colorată, ”Trebuie să gândim local şi să ac- Miraculoasele zile după Meghilat Ester în stil „Star Wars”... înfricoşătoare şi fascinantă. Cei care ţionăm global!”, a spus Mark Shapiro Nu se poate face abstracţie de modă! au avut curajul şi şansa să meargă în în începutul argumentaţiei sale. ”Priviţi obiºnuite... Tina Sas îi îndrumă la dans... Copiii se această mare excursie şi-au povestit, în aceste două ramuri de măslin, care distrează. Şuşotesc despre adulţi, sunt o continuare, trăirile. provin de la doi copaci diferiţi. Una are O zi obişnuită de duminică la JCC generaţie cu multe secrete. Pentru doctorul Sebok, care a filmat doar câteva măsline mici, iar cealaltă Timişoara: o relaxare pe care o aşteaptă Începe, în paralel, corul. Sandy Fis- (aproape) tot, este, cu siguranţă, o ex- este plină de măsline mari. Nu am luat adulţii şi copiii! Micuţii se adună după cher, dirijorul, îşi pune tacticos CD-ul cu perienţă pe care nu o va uita. Aşa cum întâmplător măslinul drept exemplu. ora 10.00. Îi întâmpină Marion Wiesel, cu negative. Sarolta Hasan împarte broşura chiar el spunea, doar cel ce a fost acolo Este un copac special. Învăţăm despre programul zilei, care în această perioadă de melodii. Oliver, Robi, Cici sunt vete- poate înţelege senzaţiile unice trăite. În el în Tora. Măslinii trăiesc 500, chiar este axat pe pregătirea de Purim. Cele rani. Nu deschid caietele. Cuvintele în marea de oameni, printre temple, pieţe, 1000 de ani. Dar cum devin ei atât de mai micuţe actriţe din spectacol sunt Ada ebraică şi idiş vin cu naturaleţea tuturor rezervaţii naturale, a descoperit alături puternici? Luăm o astfel de ramură mică şi Sofia, două fetiţe de 4 ani. Nu doar acelor duminici petrecute la comunitate. de rabinul Zvika şi de ceilalţi participanţi şi o altoim pe un copac mare, care este dansează, dar au şi roluri în care îşi dau Într-o cameră se aud copiii repetând pie- o lume incredibilă. Echipa de voluntari deja puternic. În acest fel ramura cu replici. Repetă silitoare, atunci când nu sa, într-una adulţii cântă „Purim, Purim care a pregătit bucatele la restaurantul măsline puţine şi mici va produce în timp spun că le doare burtica sau mai bine Sameah...”. Închizi ochii, te întorci în ritual – cu turmeric, curry, coriandru şi măsline mai multe şi mai mari.” desenează... Râsetele lor, ca şi cele ale timp, câte generaţii au făcut acelaşi lucru alte aromele specifice – a adus o bucată Prin această comparaţie a procesu- copiilor de 1-2 ani care se joacă printre duminica, la comunitate? Miracolul este tangibilă de India la JCC. lui de altoire a măslinului cu interacţiu- „actori” sau ale mai marilor „protagonişti” al continuităţii. Al copiilor care vin într-o nea şi cooperarea JCC-urilor din toată fac deliciul zilei. Sarah şi Kim la cei 7 ani comunitate care se împuţinează. Al celor Klezmer în vecini... lumea, Mark Shapiro vrea să spună că care se nasc şi al celor care îşi regăsesc doar împreună suntem mai puternici. urmele unei ascendenţe evreieşti, voit sau Un grup de membri ai comunităţii au ”JCC-urile sunt mici şi mari. Dar asta întâmplător uitate de părinţi sau bunici. O participat, la 9 martie, la un concert de nu contează, pentru că atunci când gân- cafea, o prăjitură, multă apă după efortul muzică Klezmer la Subotica (Serbia). dim local şi acţionăm global, îi punem de la dans... o preţioasă zi obişnuită de Invitaţia a venit din partea acestei comu- pe cei mici alături de cei mari şi astfel îi duminică! nităţi prietene, ai cărei membri au vizitat facem pe toţi mai puternici!”, a încheiat anul trecut oraşul de pe Bega. A fost o Mark Shapiro. India, la pas seară de iudaism autentic, de muzică şi dans. A fost o reală plăcere această nouă Episodul doi al unei mari călătorii. O Pagină coordonată de întâlnire inter-comunitară! (LUCIANA GEORGE GÎLEA seară oferită de vicepreşedintele Comu- FRIEDMANN) JCC BUCUREŞTI Jcc IaŞi Jcc Oradea Jcc TimiŞoara Adresa: Str. Popa Soare 18 Adresa: str. Elena Doamna, Adresa: str. Mihai Viteazu, Adresa: str. Gh. Sectorul 2, Bucureşti nr. 15 nr. 4 Lazăr, nr. 5 Telefon: 021.320.26.08 Telefon: 023.231.37.11 sau Telefon: 025.943.48.43 Telefon: 025.620.16.98 sau 021.321.39.40 074.557.23.42 www.facebook.com/JccOra- E-mail: [email protected] www.facebook.com/groups/ deaEvenimente www.jcc.ro jcciasi REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 468-469 (1268-1269) - 1 - 31 martie 2016 13 Jubileu pentru învăţământul evreiesc din România Ronald S. Lauder, preşedintele fondator al fundaţiei este adevărat că nimic nu internaţionale care îi poartă numele şi preşedinte al a putut diminua mândria şi Congresului Mondial Evreiesc, a predat integral ştafeta devotamentul comunităţii. misiunii şi a obiectivelor educaţionale doamnei Tova În al doilea rând, evreii din Ben Nun-Cherbis, preşedintele fondator al filialei din România au beneficiat de România, pentru a le continua şi dezvolta independent. o conducere minunată în Acest moment jubiliar, atât pentru filiala din România, ultimele decenii, întâi prin cât şi pentru întreaga comunitate evreiască, a fost marcat regretatul dr. Cajal. Acum, printr-un eveniment de gală care poartă acelaşi nume ca prin dr. Vainer, Federaţia noul nume al Fundaţiei, dobândit pe deplin merit: Ziua Comunităţilor Evreieşti din Absolvirii ”Magna cum Laude-Reut”. România este condusă cu ”La 28 de ani de la înfiinţarea fundaţiei mele, sunt viziune şi stabilitate. Şi, mândru să fiu martorul faptului că una dintre şcolile cel mai important, este În pragul aniversării a 20 de ani sub auspiciile Tova Ben Nun-Cherbis Fundaţiei internaţionale „Ronald S. Lauder”, filiala din mele, şi anume Şcoala Reut / a Prieteniei din Bucureşti, condusă, aşa cum spu- România a absolvit “Magna Cum Laude” toate etapele a promovat la statutul de şcoală independentă. Acest nem noi, evreii, cu suflet, de performanţă şi de dezvoltare instituţională necesare succes reprezintă împlinirea viziunii mele şi îmi oferă o neshama. În cele din urmă, al treilea motiv pentru care unei autonomii depline, atât din punct de vedere func- satisfacţie nemărginită. nu sunt surprins că Şcoala Reut este prima dintre şcolile ţional, cât şi financiar. În acelaşi timp, nu mă surprinde faptul că în Bucureşti noastre care a dobandit autonomie deplină se datorează se află prima comunitate evreiască pregătită să facă acest liderului său extraordinar, Tova Ben Nun”. (Extras din pas şi există trei motive care stau la baza acestui lucru. În mesajul Excelenţei Sale, domnul Ambasador Ronald S. Grădiniţa şi Şcoala „Lauder-Reut” primul rând, comunitatea evreiească din Bucureşti este Lauder, preşedintele fondator al Fundaţiei internaţionale din Bucureşti îşi dobândesc una mândră şi puternică. Este adevărat că Holocaustul care îi poartă numele şi preşedintele Congresului Mon- independenţa şi deceniile ulterioare de persecuţie a evreilor au afectat dial Evreiesc). Din dorinţa de a revitaliza tradiţiile evreieşti în Europa comunitatea ca număr şi cunoaştere. De asemenea, Mesajul a fost prezentat cu ocazia evenimentului Centrală şi de Est după distrugerile imense cauzate de Ziua Absolvirii “Magna cum Laude – Reut”, care a fost nazism şi comunism, Fundaţia internaţională „Ronald celebrat pe data de 16 martie a.c., la Sinagoga Mare S. Lauder” a înfiinţat, în ultimele trei decenii, peste 50 din Bucureşti, sub egida Ambasadei Statului Israel şi a de grădiniţe şi şcoli evreieşti care să ofere comunităţilor F.C.E.R. Au fost prezente numeroase personalităţi din locale educaţie iudaică, pe care le-a susţinut permanent ţară şi din străinătate – fondatori, membri ai Consiliului din punct de vedere material şi moral. Director Lauder din New York, reprezentanţi ai presti- Valoarea fundamentală care stă la baza viziunii şi gioşilor parteneri instituţionali şi academici, diplomatici a misiunii declarate este asumarea responsabilităţii, sau administrativi. iar obiectivul pe termen lung al programului nu vizează Evenimentul a fost dedicat în egală măsură lui Ro- numai susţinerea elevilor în vederea absolvirii şcolii, ci nald S. Lauder şi şcolii evreieşti, care este recunoscută, şi susţinerea şcolilor în vederea absolvirii programului, în cele aproape două decenii de activitate neîntreruptă, a dobândirii independenţei. pentru străduinţa sa de a oferi educaţie de calitate, Grădiniţa şi Şcoala „Lauder-Reut” din Bucureşti pentru performanţele şi pentru aprecierea de care se sunt primele dintre unităţile de învăţământ Lauder care Ronald Lauder bucură atât în ţară, cât şi în străinătate. au ajuns la nivelul la care pot funcţiona independent. şi un grup de elevi Detalii pe larg, în numărul următor. C.B. pentru mine a însemnat că foarte frecvent nu s-a bombardat gara ci linia unde erau mâncam bătaie de la ceilalţi copii. Apoi a trase trenurile militare. Toţi au murit. În Ing. Toma Kassovitz: început ghetoizarea. Tatăl meu a fost sfârşit, am ajuns la Budapesta. Timp de dus la muncă obligatorie, apoi s-a întors două-trei săptămâni, am fost ascunşi în ”Am scãpat cu viaþã la Budapesta. În mod cert presimţind ce mai multe locuri, veneau noaptea să ne se va întâmpla, mama a decis că trebuie ia şi să ne ducă, până când nu s-a mai să ne salveze, respectiv să ne treacă din- găsit nimeni care să ne adăpostească. de cel puþin cinci ori” colo, în România. Fiind cetăţeni români, Eram disperaţi. Atunci ne-am trezit cu Inginerul chimist Toma Kassovitz este familia noastră a fost foarte mult ajutată tata, care venise cu un pistol, declarând un supravieţuitor al Holocaustului. Ceea de Aurel Socol, secretarul Partidului Naţi- că mai bine să murim cu toţii; ne-a spus ce am scris în titlu este o parafrază; ca onal Ţărănesc, rămas la Cluj să reprezinte că el este gata să ne împuşte şi apoi să să-l citez exact, el mi-a spus: ”De obicei interesele românilor. Astfel, cu ajutorul se sinucidă, decât să cădem în mâinile afirm că sunt de cinci ori supravieţuitor”, lui, noi cei trei copii am fost introduşi nemţilor. Bineînţeles că mama s-a opus dar după ceea ce i s-a întâmplat, cred că într-un grup de evrei care, condus de un şi tata a renunţat. cifra este mult mai mare. Toma Kassovitz ghid român, pe nume Crişan, urma să s-a născut la Turda, tatăl lui a fost avocat treacă graniţa. Am plecat noaptea, am Soluþia gãsitã - grupul Kasztner şi mare iubitor de cultură. În 1940, după trecut pe Feleac de grăniceri când, de- dictatul de la Viena, familia s-a decis să odată, am fost înconjuraţi de oameni ai Între timp au sosit la Budapesta clu- se mute la Cluj în condiţiile în care Turda securităţii maghiare, de fapt de cei de la jenii care făceau parte din grupul lui R. rămăsese în România, la conducere contraspionaj. Abia mult mai târziu mi-am Kasztner, o personalitate controversată ajungând guvernul legionar. Primele clase dat seama că fusesem trădaţi de ghid. Era care, negociind cu Eichmann, a reuşit, le-a făcut la şcoala evreiască şi la liceul agent dublu. Exista un fel de înţelegere contra unor sume enorme de bani, să evreiesc din Cluj, a ajuns apoi, printr-un între el şi securitatea maghiară, care ur- obţină salvarea a peste 1 000 de evrei din complex de împrejurări, la Bergen Belsen mărea să-l compromită pe Aurel Socol. Ungaria şi Transilvania de nord, duşi până şi a fost eliberat de americani. Reîntors la Astfel, unele grupuri, compuse mai ales la urmă în Elveţia. Tatăl meu îl cunoştea Cluj, a terminat liceul, a urmat Politehnica din români, erau lăsate să treacă, dar pe Kasztner, şi el avocat clujean. Kasztner la Timişoara, specializându-se în dome- altele nu, şi era vorba mai ales de evrei. ne-a spus să ne lipim de grup, deşi noi nu niul petrolului, şi astfel, după mai multe De aceea, când după 1989 acest domn ne găseam pe lista lor. Trebuia să plăteşti opriri, a ajuns la Ploieşti, unde trăieşte Crişan a apărut public drept salvator al 1000 de dolari în aur, dar în grup au fost şi astăzi. evreilor, am vrut să intervin, dar nu am luate şi persoane care nu au plătit, rabini, Întotdeauna am constatat că fiecare supravieţuitor îşi are propria poveste, absolut avut la cine. După ce am fost prinşi, am orfani, artişti, unul dintre ei fiind actorul uluitoare. Şi sunt de acord cu Toma Kassovitz, care a vorbit despre rolul esenţial al fost duşi la cazarma celor de la contraspi- György Kovács. Am plecat şi noi cu acel şansei în a rămâne în viaţă. De aceea, merită să ascultăm şi povestea lui. onaj şi anchetaţi. Au adus-o şi pe mama, tren, dar emoţia era mare în permanenţă care nu a avut tăria să vină cu noi peste deoarece nu ştiam unde urma să ajungă ne-am trezit în sărăcie. Atunci, tatăl meu graniţă. Chiar dacă la prima vedere a fost acest tren. Era iunie-iulie 1944 şi de-acum O inspiraþie nefericitã, a plecat la Budapesta şi şi-a găsit acolo o nenorocire, pentru noi aveam informaţii despre mutarea din Turda la Cluj de lucru la negru, corector la editura fost un mare noroc. S-a Povestirea unui Auschwitz şi despre came- „Anonimus”, care aparţinea unui prieten dovedit că procurorul an- rele de gazare, de aceea, ”După cedarea Transilvaniei de nord, de-al lui, ungur. Nu ne-a putut lua cu el, chetator fusese prieten cu supravieţuitor când la un moment dat tatăl meu nu a luat decizia cea bună când nu avea casă şi nici bani să plătească o tatăl meu, iar comandantul trenul s-a oprit şi ne-au dus s-a hotărât să ne mutăm la Cluj, care ajun- chirie pentru un apartament. Ne trimitea contrainformaţiilor – cu unchiul meu, cu la Linz la baia publică, ne temeam ca prin sese sub administraţie ungară”, a spus la din când în când nişte sume mici, dar noi care a luptat pe front în timpul primului acele orificii să nu vină gazul. N-a fost să început inginerul Kassovitz. ”Dacă rămâ- trăiam mai ales din ce obţinea mama din război mondial. Ne-au ţinut acolo aproape fie aşa, a fost apă. Am ajuns la Bergen neam în Turda românească, poate că vânzarea unor lucruri. o lună sub anchetă, de fapt până când Belsen, unde grupul aştepta să plece în toate prin care am trecut nu s-ar fi întâm- au plecat trenurile cu deportaţi. Aşa am Elveţia. Era viaţă de lagăr, cu apelurile plat. Dar el era un mare patriot maghiar, scăpat de Auschwitz. de dimineaţă şi seară, unde stăteai ore crescut în cultura maghiară, avea prieteni În mâinile Desigur, nu ne mai puteau ţine acolo întregi, cu baraca mizerabilă şi umbra de în aceste cercuri iar ca avocat, cunoscând contraspionajului maghiar şi ne-au spus să vină tatăl meu şi să ne ia mâncare. Ceea ce ne deosebea pe noi mai bine limba maghiară, se gândea că la Budapesta. Cum evreii nu aveau voie de ceilalţi a fost că ne-au lăsat familiile va putea practica la Cluj. Numai că, sur- Între timp, eu am început şcoala, bine- să călătorească, a venit după noi László împreună, am rămas cu hainele noastre Jcc TimiŞoara priză... Deşi după cedarea Ardealului de înţeles cea evreiască, iar fraţii mei s-au Papp, proprietarul editurii unde lucra tata, şi nu ne scoteau la muncă. Dar, la un Adresa: str. Gh. nord, toţi locuitorii, inclusiv evreii, au primit dus la liceu. Noroc că au înţeles situaţia cu nişte acte false pentru toţi. Am plecat moment dat, pe noi cinci ne-au despărţit Lazăr, nr. 5 automat cetăţenia maghiară, nouă, care cei de la conducerea şcolii şi n-a trebuit cu trenul. La Szolnok, în Ungaria, s-a dat de grup şi ne-au dus într-o altă baracă. Telefon: 025.620.16.98 eram cetăţeni români veniţi din România, să plătim taxă. În martie 1944, odată cu in- alarma. Dispoziţia era ca din gări să fie nu ni s-a acordat. Aşa că tata nu a avut trarea armatei germane în Ungaria, legile scoase trenurile militare şi să rămână cele A consemnat EVA GALAMBOS drept de muncă şi noi cinci, părinţii şi cei antievreieşti au devenit mult mai aspre, a cu civili. Dar – şi acesta a fost cel de-al (Continuare în pag. 23) trei copii (mai aveam doi fraţi mai mari) trebuit să purtăm steaua galbenă, ceea ce doilea noroc al nostru –, de această dată 14 REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 468-469 (1268-1269) - 1 - 31 martie 2016

culturi remarcabile şi prin cultivarea unei Volumul lui Samuel Segev – jurnalist, lumea politică ara- curiozităţi intelectuale neobosite (Sacks scriitor, profesor invitat la Universitatea bă – subminată din învaţă matematică la 70 de ani, pentru a Hofstra din SUA –, care poartă titlul Sin- interior, prin induce- descrie comportamentul unor pacienţi cu gur în Damasc. Viaţa şi moartea spionu- rea sentimentului de expertiză în acest domeniu). În viziunea lui israelian Eli Cohen (Corint, Bucureşti, neîncredere faţă de lui Vlad Zografi, trei sunt coordonatele 2015), a fost tradus din limba ebraică de toţi oamenii de care care individualizează personalitatea lui dr. Claudia Ursuţiu şi beneficiază de o se înconjoară: „Ra- La 23 februarie 2016, la filiala Ciş- O. Sacks: empatia (contactul „de la om la prefaţă a dr. Mihail E. Ionescu. poartele lui au fost migiu a librăriei Humanitas, a avut loc om”, refuzul de a aşeza semnul egalităţii Cartea conturează profilul lui Eli exemplare: [...] şi-a lansarea autobiografiei lui Oliver Sacks, între „pacienţi şi handicapaţi”), talentul Cohen (1924-1965), „luptătorul 88” păstrat obiectivitatea În mişcare. O viaţă. Despre neurologul şi literar (fotografia emblematică aleasă recrutat de Mossad în 1960, pentru a în redactarea lor, fără scriitorul evreu născut în Marea Britanie pentru coperta cărţii lansate: Sacks îşi furniza informaţii de importanţă majoră în a exagera nici un as- şi desfăşurându-şi cariera în SUA (tatăl, aruncă umbrela pe stradă, scoate un apărarea securităţii Israelului. Impresio- pect şi s-a dovedit un analist deosebit de Samuel Sacks, a fost un renumit fizician carneţel şi îşi notează ideile; o declaraţie nează destinul unui om emotiv, dar bine sofisticat atât al situaţiei politice interne provenit din Lituania, iar mama, Muriel a lui Sacks: „Scrisul mi se pare la fel de pregătit şi exigent cu sine, ulterior tot mai din Siria, cât şi al evoluţiei evenimentelor Elsie Landau, s-a remarcat drept una proaspăt ca acum 70 de ani, când l-am puternic sub aspect psihologic, care – de pe scena lumii arabe. [...] Capacita- dintre primele femei chirurg din Marea cunoscut”) şi generozitatea (întreţinea deşi căsătorit şi având trei copii – îşi de- tea sa uimitoare de a se infiltra adânc Britanie) au fost invitaţi să discute Bog- corespondenţă cu toţi cei care îi scriau, dică doi ani în interiorul dan O. Popescu, Vlad Stroescu, Doru chiar şi atunci când ajunsese aproape instruirii şi centrelor de Căstăian şi Vlad Zografi. Dialogul a fost orb). antrenamen- Eli Cohen: apărarea putere, pre- moderat de Gabriela Maaz, director de Gabriela Maaz a telor pentru cum şi influ- promovare în cadrul editurii Humanitas. încheiat evenimen- construirea enţa dobân- tul literar cu reflec- i d e n t i t ă ţ i i din umbră a Israelului dită în Siria ţiile lui Oliver Sacks unui emigrant arab din Argentina (Kamal au slăbit sentimentul de siguranţă al Oliver Sacks – (publicate în The Amin Taabet) şi care, timp de trei ani, liderilor de la Damasc şi le-au întărit New York Times, activează în Siria şi se expune riscului suspiciunile în legătură cu oamenii care în intimitatea articolul “My Own de a fi descoperit şi, inevitabil, executat. gravitau în jurul lor”. (Segev 2015: 66) Life”, 19 februarie Rezultatele obţinute sunt de o incon- Prin cartea pe care o propune pu- 2015): „Am fost, mai testabilă valoare pentru facilitarea vic- blicului cititor, Samuel Segev izbuteşte creierului uman presus de toate, o toriilor militare ale Israelului, dintre care nu numai să reliefeze o figură semnifi- fiinţă conştientă, un amintim alertarea asupra planurilor Siriei cativă din istoria Israelului şi a Siriei, ci Bogdan O. Popescu, apropiat intelec- animal inteligent pe de a devia sursele de apă aparţinând şi să amplifice cunoştinţele celor care tual de Oliver Sacks din aceeaşi dublă această frumoasă Israelului, prevenirea asupra lansării de parcurg volumul, despre domeniile se- ipostază (medic neurolog şi scriitor), planetă, iar acest lucru, în sine, a fost un atacuri inopinate asupra armatei israe- curităţii Israelului şi al politicilor siriene. a remarcat „şansa lui O. Sacks de a privilegiu şi o minunată aventură”. liene, furnizarea de informaţii legate de (C.GĂLĂŢEANU) face descoperiri ştiinţifice de prim rang” CLAUDIA BOSOI (folosirea medicamentului levodopa în tratarea bolii Parkinson), cele 59 de con- tribuţii în reviste ştiinţifice de profil, dar Gershom Scholem – un mare cabalist şi modul în care, în literatură, a depăşit Gershom Scholem este astăzi pu- teoretician de primă nivelul popularizării neuropsihiatriei. A ţin cunoscut, nu numai la noi, dar şi în importanţă, Jürgen adăugat elemente descriptive prezentării multe ţări, inclusiv în Israel. Filozofia, Habermas. A fost cazurilor particulare pe care le-a întâlnit, ca şi alte manifestări academice sau cel căsătorit cu o soră şi-a activat empatia în raport cu pacienţii, puţin dificile, precum muzica simfonică, a lui Freud, pe care a explicitat modul în care funcţionează poezia veche sau nouă nu pot rivaliza cu l-a apreciat. creierul uman, acordând ani întregi de- mass-media, cu show-urile TV care au Scholem a res- săvârşirii fiecărei scrieri literare. acaparat mintea omului modern şi comod pins în egală măsu- Vlad Stroescu, medic psihiatru, a în gândire. Nici despre Cabala nu se ştiu ră nazismul şi comu- evidenţiat dimensiunea calofilă a cărţilor multe, termenul este oarecum abscons. nismul, fiind un liber- lui Oliver Sacks, delimitându-se, însă, Vom încerca să ne lămurim. cugetător. A murit la de cei care în mod ironic l-au numit pe Ne oprim la un mare cabalist din tim- Ierusalim. A primit acesta „omul care şi-a confundat paci- purile moderne: Gershom Scholem (5 Premiul Israelului şi enţii cu o carieră literară” (parafrază a decembrie 1897- 21 februarie 1982) s-a Premiul Bialik, a fost titlului uneia dintre povestirile celebre născut în Germania, sub numele de Ger- preşedinte al Israel ale lui Sacks, Omul care îşi confunda hardt. A emigrat în Ereţ Israel în 1922 şi a Academy of Scien- soţia cu o pălărie). Vorbitorul a arătat că devenit un învăţat de renume. În Germa- ces and Humanities „medicina este frumoasă”, că suferinţa nia a studiat matematica şi filozofia. Este şi cetăţean de onoa- George Steiner, Derrida, Harold Bloom, are măreţie, întrucât „avem nevoie de cunoscut prin studiile sale de referinţă, în re al Ierusalimului. Reperele sale au fost ş.a. În anul 2000 au apărut, la Editura un simţ al frumosului pentru a ne apropia special în domeniul misticismului iudaic, filozofia, istoria şi Cabala, pe care o privea Hasefer, „Studii de mistică iudaică”, în de ea”. Din această perspectivă, „cartea dar şi în istoria religiilor. Un timp a fost ca pe o ramură a ştiinţei. L-a apreciat pe traducerea Innei Adescenco. Din păcate, rezolvă toate dilemele”, căci O. Sacks în corespondenţă cu Mircea Eliade, însă Nietzsche pentru contribuţia sa la filozofie. s-a tradus prea puţin din opera lui Scho- „se expune cu o sinceritate uimitoare”, scandalul aderării lui Eliade la legiona- A ştiut să separe perioada biblică şi cea lem. Urmaşul său este savantul israelian devine „medicul de gardă al tuturor pa- rism, înainte de al doilea război mondial, talmudică în istoria iudaismului, misticis- Moshe Idel. cienţilor uitaţi”, se apropie de ei uman a dus la întreruperea acestei legături. mul fiind prezent, ca preocupare teoretică, Harold Bloom, un învăţat american, şi profesional, îi transformă în perso- Scholem este recunoscut prin studiul în a doua sa perioadă. Mesianismul l-a a spus: „Vrând să-mi aflu un rabin, am naje literare – făcând, astfel, să triumfe său fundamental Major Trends in Jewish preocupat în mare măsură, în special din ajuns de la Buber, prin intermediul lui ideea conform căreia „indivizii sunt mai Mysticism (1941), ca şi prin monogra- vremea lui Şabbatai Zvi. Sabatianismul şi Scholem, la Idel”. importanţi decât masele, în descrierea fia Sabbatai Zvi, the Mystical Messiah hegelianismul au fost preocupări aproape Despre Cabala nu se poate spune cazurilor medicale”. (1973). Se adaugă numeroase prelegeri simultane, deşi , pentru un necunoscător, pe scurt aproape nimic, dar vom încerca Doru Căstăian, cronicar literar şi pro- la Universitatea din Ierusalim şi la alte acestea nu ar avea nicio legătură. La fel acest riscant pas. În ebraică, înseamnă fesor de filozofie la Liceul de artă din Ga- foruri din lumea ştiinţifică, despre Cabala şi gnosticismul. În contradicţie cu Buber tradiţie. A trecut prin faza vorbită (orală), laţi, a integrat „pariul riscant” al lui Oliver şi simbolismul ei. În 1915 l-a cunoscut la şi Benjamin, el a crezut în semnificaţiile apoi scrisă, începând din primele secole Sacks – de „a rămâne om de ştiinţă”, de la München pe filozoful Walter Benjamin, cuvintelor, în pre-existenţa revelaţiei. În ale mileniului al doilea din era modernă. O „a aduce cazuistica în planul umanului”, care i-a fost prieten o viaţă, dar şi interlo- domeniul politic, a criticat-o pe Hannah serie lungă de învăţaţi şi-au dedicat viaţa cu „graţie şi omenesc” – în galeria reu- cutor cu care a avut numeroase dispute. Arendt pentru „Banalitatea Răului”, dar interpretării prin simboluri a existenţei şitelor remarcabile ilustrate de fizicianul I-au fost prieteni Martin Buber, Shmuel a apreciat-o ca personalitate. A fost gata Divinităţii. Deci Cabala este o cale spre Stephen Hawking ori de matematicianul Yosef Agnon, Hayim Nahman Bialik, Ahad oricând să apere valorile poporului căruia cuprinderea sensului de Divinitate, fără a Ian Stewart. Performanţa lui Sacks este Ha’am şi Zalman Shazar, viitor preşedinte îi aparţinea. Borges s-a inspirat din lucrări epuiza niciodată această înţelegere. de a aduce clinicul în planul umanului, al al Israelului, Leo Strauss, un mare filozof, ale lui Scholem. La fel Umberto Eco, BORIS MARIAN MEHR spiritualului; de a arăta că fiecare pacient este un „caz de umanitate pe muchie”, iar lupta de fiecare zi pentru integritatea APĂRÂND „BĂTAIA DIN ARIPI” eului reflectă, în opinia profesorului Căs- Stela Georgescu* a găsit ma în scrieri; povestiri şi ver- Între mamă şi fiică există o şi fluturii tăian, un „umanism iudeo-greco-creştin”, în ea puterea de a-şi împlini suri în care încerca să refacă adâncă prietenie, care le ajută care bat de sus în jos – omul îşi poate pierde aplecarea din adolescenţă unitatea pierdută între regnuri: să treacă mai lesne peste hâr- din aripi esenţa, dar are şansa de a o redobândi. spre Frumos. La Centrul Cul- uman, animal, vegetal. Să toape, să trăiască mai intens pentru o Totodată, O. Sacks „ne lasă să vedem o tural Evreiesc din Capitală au adune mărgele - clipe de viaţă; bucuriile împărţindu-le. Fiica, zi şi cred umanitate de jos în sus – afectele, viaţa adăstat mult timp după verni- retrospectivă sensibilă, fără nepoţii, strănepoata sunt împli- că este nervoasă (centrii nervoşi), umanitatea de saj acuarelele ei florale. Cine tendinţa generală de idealizare nirile Stelei. De ce pictează, de p e n t r u echilibru a unui individ care stă într-un vizitează Căminul „Rosen”, îi a lui „a fost odată”. ce scrie? Să aibă ce răspunde totdeau- picior pe sârmă”, iar misiunea pe care descoperă pe holuri desenele O viaţă deloc ferită de ne- tinerei care n-a putut să-şi rea- na”. Nu şi-a asumat-o implicit neurologul Sacks din albumul „Galeria Rabi- cazuri: părinţii, oameni cu ve- lizeze un vis. Să-şi regăsească ştim dacă a fost de a demonstra „cât de uşor e să nilor”. Nu bănuiam, cu ceva nituri modeste, n-au avut des- echilibrul, atunci când simte fluturii cred cu-adevărat asta, fii cald, să umpli de semnificaţie viaţa vreme în urmă, când retrăia tui bani „s-o dea” mai departe că-i gata să se facă ţăndări. dar noi, oamenii, am inventat unui om, să îi redai demnitatea”. în câte-o „pauză de lucru” la la studii. A fost nevoită să-şi Aşa s-a întâmplat şi cu recenta cuvinte şi imagini să ne apă- Vlad Zografi, doctor în fizică, scri- secretariatul Federaţiei, clipe câştige de timpuriu existenţa carte cu ilustraţii din aripi de răm cu ele bătaia din aripi. itor, redactor, a realizat o prezentare fericite din concediile petrecu- cu maşina de scris. A avut fluturi, pornind de la un aforism IULIA DELEANU erudită a cărţilor aparţinând lui Oliver te împreună cu familia – soţul norocul unei căsnicii fericite. pe care şi-l repetă adesea, de * STELA GEORGESCU, „Fluturi. Sacks, apropiindu-l de figura omului ei trăia, fiica ei, Luminiţa, era Luminiţa, numele dat fiicei lor, când în „nopţi lungi” s-au ivit Versuri albe pentru nopţi lungi”, Edi- renascentist – prin cristalizarea unei copil – că ele se vor transfor- este ceea ce-i spune numele. „versuri albe”: „noi suntem ca tura Scrib, 2016 REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 468-469 (1268-1269) - 1 - 31 martie 2016 15 Madeleine Davidsohn – a doua generaţie de scriitori israelieni A scrie după în roman corespund celor două filoane Amos Oz şi David tematice din subtextul acestuia: romanul Grossman, acesta de dragoste, respectiv cel al Holocaus- din urmă fiind oa- tului. Primul este înfăţişat in extenso şi recum congener, alcătuieşte primul plan al naraţiunii, iar cel despre realitatea de-al doilea este lăsat în penumbră, de evreilor din Israel unde proiectează asupra planului erotic este un act teme- semnificaţii care modifică substanţial per- rar. Madeleine Da- spectiva asupra evenimentelor”, scrie pe vidsohn trece pes- coperta IV criticul Răzvan Voncu, care de- te acest „hop”. Ea ţine o rubrică permanentă în “Realitatea scrie dezinhibat, Evreiască”. Nu este un roman psihologic pe baza propriei şi nici nu surprinde printr-o naraţiune experienţe, despre două generaţii – evreii foarte tensionată, dar are calităţi literare din anii 1940-1948, adică din perioada de necontestat. pre-israeliană şi evreii din prima etapă a Madeleine Davidsohn s-a născut în formării Noului Stat Israel. Protagonişti 1944, la Dorohoi, în România, unde şi-a sunt bunica şi mama autoarei. Nu elimi- petrecut copilăria şi adolescenţa, până năm aici elementul ficţiune, dar proza ei la terminarea liceului. După absolvirea Case din Balcic este absolut realistă, sub aspect stilistic. Facultăţii de Stomatologie de la Institutul Interesul cărţii îl reprezintă evoluţia relaţi- Medico-Farmaceutic din Iaşi, emigrează ilor şi destinelor celor două generaţii. Noi, în 1973, în Israel, stabilindu-se la Haifa, evreii din Diaspora, nu putem şti ce au împreună cu familia. „Ar trebui să privim mai atent cum cresc trăit primii olimi. Drumul spre Ereţ Israel Madeleine Davidsohn este membră a a avut multe zig-zaguri, Italia, Palestina Uniunii Scriitorilor din România şi membră ierburile, cum zboară păsările” britanică şi Israelul independent. Într-un a Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Româ- Reconsiderarea culturii româneşti ce-nsemna pentru mine răspunsul. Am volum, restrâns la nici 200 de pagini, se nă din Israel. Dintre distincţiile primite interbelice, după ’90, a readus în aten- început să-mi expun lucrările. Asta, reunesc numeroase personaje, unele în amintim: Premiul „Ianculovici”, Premiul ţia publică o pictoriţă de valoare: Medi până-n ’40, când au venit legionarii la viaţă, altele evocate după ce au dispărut. Ministerului Culturii şi Cultelor, Premiul Wechsler Dinu, pentru care acasă este putere. Am continuat să pictez pentru „Romanul O îngheţată cu gust amar Festivalului Naţional de Poezie „Nicolae acum Căminul Rosen. În tinereţea ei, bucuria de-a picta. Oamenii ar trebui (Ed. Hasefer, 2016) este construit pe Labiş”. Are o bogată activitate literară: expoziţiile erau lăsate să „vorbească” să se uite cu mai multă atenţie la ce-a o dublă perspectivă, care începe chiar „Intrare liberă” (1999); „Întinde mâna zilei singure. Azi, Medi e foarte tranşantă: făcut Dumnezeu: cum cresc ierburile, prin dubletul semnificativ mamă-fiică. care vine” (2001); „Al cincilea anotimp” „sunt pictor, nu comerciant”. cum zboară păsările. Fericirea depinde Fiecare cu istoria ei personală (mai tra- (2003); „Femeile nopţii” (2006); „Para- Redescoperirea pictoriţei a început de Cel de Sus. Dacă oamenii sunt destul gică, în cazul mamei, mai îndepărtată de disul rătăciţilor” (2008); „Amuleta şi alte de la centenar încoace – de curând de buni cu cei din jur, atunci Dumne- memoria dureroasă a evreilor români, stranii povestiri” (Editura Hasefer, 2010); Medi a împlinit 107 ani –, longevitatea zeu e mulţumit. Dacă nu, nu”. Printre în cazul fiicei), fiecare cu perspectiva ei „Numărătoare inversă” (2010); „Învaţă-mă fiind din totdeauna „su- puţinele lucruri de care asupra prezentului şi filozofia ei de viaţă. să trăiesc” (2012). biect” infailibil de atracţie. 107 trandafiri nu s-a despărţit când a Cele două trasee care se intersectează Ne place să cităm motoul cărţii de Priveşte profund şi ironic pentru Medi Dinu venit la cămin e portretul faţă: „Dumnezeu nu poate fi pretutindeni realitatea, îşi selectează în creion al mamei ei. în acelaşi timp,de aceea a creat mama”. prieteniile, lecturile. Pe noptiera sa – o Multe din tablourile sale, donaţii care fac Eva Lendvay – BORIS MARIAN carte care spune multe despre dragos- mândria căminului, împodobesc holul tea ei dintâi, Balcicul: „Inima reginei de la intrare. pios omagiu Maria”, scoasă de Editura Illustrations în A avut expoziţii la Muzeele de Artă 2005. Însoţesc o echipă de filmări de la din Constanţa, Tulcea, Bucureşti – Aca- A încetat din viaţă la Bucureşti, la Urări Centrul de comunicare al Primăriei Sec- demia Română, la centenar, Galeriile Căminul ”Moses Rosen” al Comunităţii torului 3, sector în care a locuit înainte Curtea Veche şi Simeza, Institutul Cul- Evreieşti, unde şi-a petrecut ultimii 15 ani de Purim de a se muta la cămin. „Am început să tural Francez, Râşnov, Râmnicu Vâlcea, ai vieţii ei rodnice de poetă , publicistă şi pictez când nu mergeam încă la şcoală”, Brezoi. Capitala ei de judeţ şi locul unde- traducătoare. EVA LENDVAY (născută Episcopul greco-catolic de Bu- cureşti, Mihai, i-a adresat preşe- povesteşte. „Pictam păstrăvi din Lotru”. a văzut lumina zilei au cinstit-o cu titlul SZEMLER, fiica poetului Ferenc Szemlér Pentru cine nu ştie: Medi a venit pe lume de Cetăţean de Onoare. Anul acesta, şi a medicului Elizabeta Herşcovici), dintelui F.C.E.R., dr. Aurel Vainer, deputat, „urări cordiale cu ocazia la Brezoi. Lotrul a fost primul râu cu care de 8 martie, un vernisaj – retrospectivă, s-a născut la Braşov în 1935. A urmat a făcut cunoştinţă. „Eram toată ziua cu 107 trandafiri, daruri dulci şi muzicale Liceul de Muzică din oraşul natal apoi sărbătorii Purim şi l-a asigurat de consideraţia sa şi a credincioşilor creionul în mână. Desenam. Pictura am au întregit un alt îndreptăţit act de recu- a studiat limba şi literatura maghiară la deprins-o mai târziu, de la profesorul noaştere: Placheta de Onoare oferită de Universitatea ”Babeş-Bolyai” din Cluj. greco-catolici pentru comunitatea evreiască, semn al bunătăţii Dom- meu, Jean Al. Steriadi, la Belle Arte. Primăria Sectorului 3, la Centrul Cultural Între 1959-1962 lucrează ca redactor «Merită să vă ocupaţi atât de mine?», Casa Artelor – Sala Eliad. la revista clujeană „Utunk”, după care, nului şi al speranţei”. îl întrebam. «Eşti cea mai talentată IULIA DELEANU trei ani, la săptămânalul braşovean „Uj dintre elevii mei». Vă puteţi închipui Idök”, apoi la publicaţiile „Müvelödés” şi Continuare în pag. 21) “Brassói Lapok” dar scrie şi la “Elöre”, „Igaz Szó”, „Uj Élet”, „Korunk”, „Astra”, „Cronica”, „Convorbiri literare”. Căminul “Rosen”, obiect de studiu la facultatea de sociologie A scris poezie şi proză. Printre cele Facultatea de Sociologie Sunt convins că mulţi dintre mai cunoscute volume de poezii sunt: şi Asistenţă Socială din Bu- aceştia, urmărind spectacolul ”Cea de a doua întrebare” (1977) şi ”Um- cureşti este o instituţie de nostru s-au gândit la bunicii bra muntelui” (1984). Ca traducătoare a prestigiu unde se studiază lor. Este semnificativ că, la transpus în limba maghiară din creaţiile evoluţia proceselor sociale şi final, mulţumindu-ne pentru lui Mircea Ciobanu, Ana Blandiana şi An- a relaţiilor interumane. Una prezentarea spectacolului, ghel Dumbrăveanu, iar în limba română din temele căreia i se acordă o Claudia Ghisoiu abia îşi stă- – din operele poeţilor Szabó Lörinc, Rad- importanţă deosebită este cea pânea lacrimile. nóti Miklós, Garai Gábor, Juhász Ferenc, a oamenilor de vârsta a treia. O experienţă de neuitat ! Juhász Gyula şi Nemeş Nagy Ágnes; din Ne amintim cu mare plă- POMPILIU STERIAN germană în maghiară – poemul ”Sieben- cere de vizita pe care un grup burgische Elegie” de Adolf Meschendor- de profesori şi studenţi ai Opinie de spectator fer. A fost distinsă cu mai multe premii şi i Facultăţii a făcut-o anul trecut s-a decernat titlul de Cetăţean de Onoare la Căminul “Rosen”. S-au inte- Spectacolul cu piesa “Post al oraşului Braşov. A fost înmormântată la resat în special de formele de Scriptum” a reprezentat o ve- Cimitirul evreiesc din Braşov. Dumnezeu socializare pe care le folosim ritabilă punte între generaţii. s-o odihnească. (R.E.) pentru a menţine un moral ne-a fost adresată de către După încheierea spectaco- Afirm acest lucru deoarece ANUNŢ ridicat în rândul rezidenţilor. lector universitar dr. Claudia lului au urmat discuţii. Ni s-au publicul format din studenţi a urmărit cu deosebită atenţie Comunitatea Evreilor Bucureşti Recent, am primit o invitaţie de Ghisoiu. Am prezentat spec- pus întrebări despre cum era spectacolul, s-a amuzat co- angajează bărbat, de religie mozaică, a prezenta în faţa studenţilor tacolul “Post Scriptum”. Sala viaţa în trecut, despre cum pios, mai ales la replicile din cunoscător al tradiţiilor, cu abilităţi în Facultăţii unul dintre specta- arhiplină cu studenţi, dar şi vedem noi schimbările din capitolul dedicat scrisorilor relaţia cu publicul şi cunoştinţe de colele scrise şi interpretate profesori, a fost pentru noi un prezent, s-au făcut aprecieri imaginare către politicieni şi contabilitate primară, pentru funcţia de rezidenţii noştri, în cadrul stimulent puternic. Iudit Arde- asupra spectacolului etc. La răspunsurilor imaginare ale de administrator de cimitir. Proiectului de Artă Comunita- leanu, Doroteea Weisbuch, rândul nostru, am făcut măr- acestora, care reprezintă o Doritorii se vor adresa la COM- ră “Vârsta 4”, care urmăreşte Margareta Eschenazi, Marius turisiri legate de procesul de oglindă fidelă a situaţiei din PARTIMENTUL SACRA din cadrul schimbarea percepţiei despre Armaşu şi subsemnatul ne-am creaţie, am dat amănunte România zilelor noastre. La C.E.B Str. Sf. Vineri nr. 9-11, Bucu- bătrâneţe. Acest proiect a prezentat parcă mai bine ca despre evenimentele povestite finalul spectacolului actorii reşti. fost iniţiat de către un grup de niciodată. Spectatorii, foarte şi am vorbit despre proiectele au fost îndelung aplaudaţi de Tel +40371425402 tineri artişti voluntari: David atenţi şi evident interesaţi, au de viitor. spectatori. (Jurist Mobil +40747883812 Schwartz, Michaela Michailov, răsplătit cu aplauze entuziaste A fost o atmosferă extrem ADRIAN , rezident la Email: [email protected] Monica Marinescu, Paul Dun- prestaţia noastră, iar la final au de emoţionantă, atât pentru GEORGESCU ca şi Katia Pascariu. Invitaţia oferit flori doamnelor. noi, cât şi pentru spectatori. Caminul “Rosen”) 16 REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 468-469 (1268-1269) - 1 - 31 martie 2016

Antisemitismul din România 6 FILE DE CALENDAR 6 este un produs autohton Evrei nãscuþi în luna aprilie Interviu cu Radu Ioanid, Claude Cohen-Tannoudji – fizician. 11 aprilie 1908, emigrat cu familia în director la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington Născut la Constantine (Algeria), 1 aprilie SUA,1911. Autorul cărţii The Joys of Yi- – Cum apreciaţi preluarea de către – Există scriitori in istoria literaturii 1933. Membru în Academia Franceză, ddish. Decedat la New York, 1987. România a preşedinţiei IHRA? Credeţi române care au avut momente de apro- 1981. Premiul Nobel pentru fizică, 1997. Tristan Tzara (Samuel Rosenstock) că programele elaborate de IHRA ajută piere de doctrina legionară, dar nu au Nachman din Breslov – rabin. – poet. Născut la Moineşti, 16 aprilie la combaterea antisemitismului? suferit condamnări din aceste motive, şi Născut la Medzybizh (Ucraina), 4 aprilie 1896, stabilit în Franţa. Unul dintre înte- – Preluarea preşediţiei IHRA de către care ulterior au considerat respectivele 1772. A dezvoltat o cale nouă în ha- meietorii dadaismului. Decedat la Paris, România este desigur un lucru pozitiv perioade drept o rătăcire de tinereţe, sidism, reunind Cabala cu învăţătura 1963. care vine pe fondul unor progrese notabile aşa cum au existat şi scriitori români Talmudului. Stabilit la Bratslav,1802 şi la Cynthia (Shoshana) Ozick – scrii- în sfera asumării oficiale a istoriei tragice sau din alte ţări care au avut apropieri Uman, 1810, unde a murit în acelaşi an. toare. Născută la New York, la 17 aprilie a Holocaustului din temporare de doctrina Mormântul lui este loc de pelerinaj. 1928. Autoare de povestiri şi romane România. IHRA este o comunistă. Credeţi că Simcha Jacobovici – regizor, arhe- despre viaţa evreilor din America. organizaţie care funcţi- operele lor ar trebui să olog, scriitor canadian. Născut în Israel Menachem Mendel Schneerson – onează în general prin fie percepute şi dintr-o din părinţi originari din România, 4 aprilie Lubavitcher Rebbe, cel de al şaptelea consens: de aici şi for- perspectivă care să ia 1953. Autor de cărţi şi producător de filme lider al mişcării Chabad-Lubavitch. Năs- ţa, dar şi slăbiciunea ei. în considerare şi aces- asupra istoriei evreieşti antice. cut la Nikolaev (Ucraina), 18 aprilie 1902. – Aţi luat la cunoş- te aspecte politice? Mircea Săucan – regizor şi prozator. Stabilit în SUA, 1941, a întemeiat o reţea tinţă programul pregătit – Fiecare este li- Născut la Paris, 5 aprilie 1928, revenit cu de sinagogi, şcoli, instituţii medicale. de România? Con- ber să citească şi să familia in România, 1934. Emigrat în Isra- Decedat la New York, 1994. sideraţi că prevede- interpreteze după cum el, 1987, decedat la Nazareth-Illit, 2003. Rita Levi-Montalcini – neurobiolog. rile acestuia satis­fac doreşte opera unor Edmund Husserl – filozof. Născut la Născută la Torino, 22 aprilie 1909. Pre- obiectivele propuse de scriitori extremişti, fie Prossnitz, Moravia, 8 aprilie 1859, con- miul Nobel pentru medicină şi fiziologie, organizaţie? ei de dreapta sau de vertit la luteranism,1886. Întemeietorul 1986. Senator pe viaţă în Senatul Italiei. – Pe hârtie şi ca stânga. şcolii de fenomenologie, respins de re- A decedat în 2012. intenţie, programul – Aţi constatat cum- gimul nazist. Decedat la Freiburg, 1938. Ana Maria Shua – scriitoare. Născută pregătit de România este pozitiv. În va că, sub influenţa evoluţiilor internaţi- Maria Banuş – poetă. Născută la la Buenos Aires, 22 aprilie 1951, consi- principiu, urmând Ungariei la preşedinţia onale (lipsa de progrese în negocierile Bucureşti, 10 aprilie 1914. Primul volum, derată „regina” micro-povestirii în limba IHRA, România ar trebui să aibă o sarcină de pace israeliano-palestiniene, BDS, ”Ţara fetelor”, 1937. Premiul Herder pen- spaniolă. Romane şi povestiri inspirate uşoară: nu ne confruntăm în România cu pătrunderea în Europa a refugiaţilor mu- tru poezie, 1986. Decedată la Bucureşti, de folclorul şi umorul evreiesc. tendinţele oficiale de rescriere a istoriei, sulmani, succesele ISIS de anul trecut 1999. Barbara Streisand – actriţă de film pe care le vedem in Ungaria. etc.) în România s-ar fi intensificat ma- Stefan Heym (Helmut Flieg) – scrii- şi cântăreaţă. Născută la New York, 24 – În ultimul timp, în România s-au nifestările antisemite iar legionarismul a tor. Născut la Chemnitz, 10 aprilie 1916. aprilie 1942. Printre cântecele interpre- manifestat critici acerbe cu privire la legea progresat? Refugiat în SUA,1935-1952. A scris ro- tate sunt şi melodii ebraice clasice, de 217/2015. Ar trebui cumva amendată le- – Nu cred că antisemitismul din Ro- mane, unele pe teme evreieşti. Decedat exemplu ”Kol Nidre”. gea sau criticile manifestă pur şi simplu o mânia, ca şi legionarismul de altfel, ar în Germania, 2001. Adolphe (Isaac Moise) Crémieux lipsă de înţelegere faţă de conţinutul ei? fi major influenţate de antisemitismul Claudio Magris – scriitor şi istoric. – jurist, om politic şi lider al evreimii fran- – Legea 217/2015 este clară. S-a islamic din Europa de Vest sau de anti­ Născut în Italia, 10 aprilie 1939. Printre ceze. Născut la Nîmes, 30 aprilie 1796. încercat prezentarea ei ca o lege a sionismul de stânga din aceeaşi zonă. scrieri: Dunărea, o călătorie sentimentală Preşedinte al Consistoire Central des cenzurii, pe când, în fapt, este vorba Ele sunt produse culturale şi ideologice de la izvoare până la Marea Neagră. Israélites de France, 1834-1880 şi înte- de interzicerea utilizării în spaţiul public covârşitor autohtone. Dacă există într-o Leo (Calvin) Rosten – scriitor şi meietor al Alliance Israélite Universelle, a simbolurilor fasciste româneşti şi de oarecare măsură influenţe externe în lexicograf idiş. Născut la Lodz (Polonia), 1860. Decedat la Paris, 1880. interzicerea glorificării prin monumente aceste domenii, m-aş uita mai degrabă sau nume de străzi etc. a unor persoane spre Est pentru a le descoperi. Evrei decedaþi în luna aprilie condamnate pentru crime de război sau – Vă mulţumim pentru interviu. Helena (Chaja) Rubinstein – pro- Ucis în timpul orei de curs de către un crime contra umanităţii. EVA GALAMBOS ducătoare de cosmetice, femeie de criminal care pătrunsese în clădire, 16 afaceri, colecţionară de artă. Născută la aprilie 2007. Cracovia, 1870, stabilită în SUA, 1914. Chaim Herzog – general şi om politic Decedată la New York, 1 aprilie 1965. israelian. Născut la Belfast, emigrat cu România a preluat preşedinţia Lev Davidovich Landau – fizician. familia în Palestina, 1935. Cel de-al şa- Născut la Baku, 1908, a condus Institutul selea preşedinte al Statului Israel, 1983- Alianţei Internaţionale pentru pentru probleme de fizică din Moscova, 1993. Decedat la Tel Aviv, 17 aprilie 1997. 1937-1962. Premiul Nobel pentru fizi- Benjamin Disraeli (D’Israeli; 1st că,1962. Decedat la Moscova, 1 aprilie Earl of Beaconsfield) – scriitor şi om Memoria Holocaustului (IHRA) 1968. politic. Născut la Londra,1804, convertit La 8 martie a.c. Allen Ginsberg – poet. Născut la la anglicanism de tatăl său, 1817. Prim- România a preluat Newark (New Jersey, SUA), 1926. A scris ministru al Regatului Unit în trei rânduri, de la Ungaria pre- şi poezii pe teme iudaice. Decedat la New în perioada 1868-1881. A păstrat legă- şedinţia Alianţei In- York, 5 aprilie 1997. tura cu iudaismul. Decedat în Anglia, 19 ternaţionale pentru Isaac Asimov (Isaak Yudovich aprilie 1881. Memoria Holoca- Ozimov) – biochimist şi scriitor. Născut Marcel Hermann Iancu (Janco) – ustului (IHRA). Ce- la Petroviki (Rusia), 1920, emigrat cu pictor şi arhitect. Născut la Bucureşti, remonia s-a desfă- familia în SUA, 1923. Autor a circa 500 1895, emigrat în Palestina, 1941, stabilit şurat la Ambasada cărţi ştiinţifico-fantastice, unele deveni- la Ein Hod, 1953. Lider al constructivis- României din Berlin. te bestsellers. Decedat la New York, 6 mului european. Premiul Israel, 1957. Mandatul României aprilie 1992. Decedat în Israel, 21 aprilie 1984. durează un an, din Ilarie Voronca (Eduard Marcus) – Estée Lauder – femeie de afaceri, martie 2016 până poet şi eseist. Născut la Brăila, 1903, producătoare de cosmetice. Născută în martie 2017, iar stabilit în Franţa, 1933. S-a sinucis la la Corona, N.Y., 1906. Întemeietoare a funcţia de preşedinte Paris, 8 aprilie 1946. societăţii internaţionale Estée Lauder va fi exercitată de Primo Levi – scriitor, supravieţuitor al Companies,1946. Decedată la New York, ambasadorul Mih- lagărului de la Auschwitz. Născut la Tori- 24 aprilie 2004. nea Constantinescu. Ambasadorul Mihnea Constantinescu şi Takacs Szabolcs no, 1919. Romane şi povestiri referitoare Ezer Weizman – general şi om politic Propunându-şi la experienţele sale în Holocaust. S-a israelian. Născut la Tel Aviv,1924. Mi- combaterea în con- consolidate a studierii Holocaustului la sinucis la Torino, 11 aprilie 1987. nistru al Apărării, 1977-1980 şi cel de-al tinuare a antisemitismului şi consolidarea nivel universitar; consolidarea cunoaşterii Ludwik Lazarus Zamenhof (Leyzer şaptelea preşedinte al Statului Israel, educaţiei despre Holocaust, printre priori- acestei tematici în cadrul instituţiilor”, se Leyvi Zamengov) – medic şi lingvist. 1993-2000. Decedat la Caesarea, Israel, tăţile ţării noastre mai figurează colabora- arată într-un comunicat al M.A.E. Născut la Bialystok, 1859. Creator al 24 aprilie 2004. rea cu presa de toate categoriile, inclusiv La ceremonia de preluare a preşedinţi- limbii esperanto. Decedat la Varşovia, Moşe Teitelbaum – rabin hasidic. paginile sociale de pe Internet, în vederea ei IHRA au participat membri ai comunită- 14 aprilie 1917. Născut la Ujfeherto (Ungaria), 1914, su- promovării cunoaşterii Holocaustului şi ţii evreieşti din Germania, reprezentanţi ai Nina Cassian (Renée Annie Cassi- pravieţuitor al Holocaustului, emigrat în pentru combaterea negaţionismului, an- vieţii politice germane, Corpul diplomatic an Mătăsaru) – poetă. născută la Galaţi, SUA, 1947. Lider al hasidismului de Satu tisemitismului, rasismului, extremismului, acreditat la Berlin, români stabiliţi în Ger- 1924, exilată în SUA, 1985. Decedată la Mare (Satmarer Rebbe), 1979. Decedat discriminării şi xenofobiei. De asemenea mania. Cu acest prilej au luat cuvântul New York, 14 aprilie 2014. la Williamsburg, N. Y., 24 aprilie 2006. vor fi stimulate cercetările academice în din partea României ambasadorul Mih- Meir A. Halevy (Meir ben Abraham Iosif Iser (Iosif Isidor Rubinsohn) domeniul Holocaustului. nea Constantinescu, preşedintele IHRA, Halevy Hahamu) – rabin şi istoric al – pictor şi grafician. Născut la Bucureşti, „Pe durata preşedinţiei, România, va consilierul prezidenţial Laurenţiu-Mihai evreimii române. Născut la Piatra Neamţ, 1881. Membru al Academiei Române, urmări susţinut activităţile privind memo- Ştefan, care a transmis un mesaj din par- 4 aprilie 1900. Rabin al Templului Coral 1955. Decedat la Bucureşti, 25 aprilie ria, educaţia şi cercetarea Holocaustului; tea preşedintelui României, Klaus Werner din Bucureşti, întemeietor al Societăţii de 1958. conştientizarea la nivelul societăţii româ- Iohannis. Din partea Ungariei, ţară care Studii Iudaice, autor de studii şi cărţi de Ludwig Wittgenstein – filozof. neşti, în special în rândul noilor generaţii, a exercitat preşedinţia IHRA până în istorie. Emigrat în Franţa,1960, decedat Născut la Viena, 1889. Specialist în lo- a unui capitol tragic al istoriei naţionale şi martie 2016, a vorbit Szabolcs Takács. la Paris, 15 aprilie 1972. gică, epistemologie, filozofia limbajului. asumarea acestuia; creşterea interesului La ceremonie a participat şi ambasadorul Liviu Librescu – inginer. Născut la Refugiat în Anglia, 1939. Decedat la tinerilor cercetători pentru cercetarea României la Berlin, Emil Hurezeanu. Ploieşti, 1930, profesor la Universitatea Cambridge, 29 aprilie 1951. Holocaustului; crearea unei abordări mai E.G. Virginia Tech, Blacksburg (SUA), 1985. LUCIAN-ZEEV HERŞCOVICI REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 468-469 (1268-1269) - 1 - 31 martie 2016 17 Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin Idişul în România Holocaustul altfel în ”Fiul lui Saul” de altădată unde în vechea sinagogă din oraş funcţi- (Urmare din pag. 5) modernă a evrei- onează Muzeul Holocaustului din Ardealul lor în Ereţ-Israel – de Nord. La acest simpozion a participat au fost percepute de unele dintre aceste şi dr. Gideon Greif, istoric şi cercetător la publicaţii. Găsim şi informaţii interesante Institutul Educaţional de Documentare asupra unor personalităţi contemporane, şi Cercetare în domeniul Holocaustului unele trecute cu vederea adeseori. “Shem Olam” din Israel. Aşa cum am mai Concluziile autoarei sunt că presa idiş arătat în revistă, când am scris despre reflectă varietatea şi profilul multicultural acest simpozion, în prelegerea lui, inti- al vieţii intelectuale din România; potenţi- tulată ”Auschwitz – cel mai mare lagăr alul comunitar al obştii din ţară de a edita de concentrare şi exterminare şi trupele şi a susţine o presă bogată în limba idiş; Sonderkommando”, el a descris în cele modernizarea reţelei comunicaţionale mai mici detalii drumul fără întoarcere al în rândul societăţii evreieşti; instituirea deportaţilor condamnaţi la moarte prin de către presa idiş a unei noi coeziuni gazare. În patru ore, printr-un proces ”in- şi sociabilităţi la nivelul instituţiilor evre- dustrializat”, un fel de bandă rulantă, mii ieşti; reacţia evreimii la impactul marilor de evrei dispăreau fără urmă, de parcă evenimente politice, economice, militare, nici nu ar fi existat. Până şi cenuşa lor era diplomatice; întrebările şi răspunsurile ce Aşa cum se ştie de-acum, premiile majoritate, dar ei erau cetăţeni ai unor aruncată în Vistula, a arătat prof. Greif. domină şi frământă lumea evreiască din Oscar fiind anunţate pe 28 februarie, ţări europene şi inclusiv în această lumi- Filmul, aşa cum a declarat regizorul, a România; profilul identitar al acesteia; pelicula ungurească ”Fiul lui Saul” a fost nă trebuie analizat genocidul comis de fost o realizare colectivă la care au contri- deschiderea societăţii evreieşti; începutu- distinsă cu Oscarul pentru cel mai bun film Germania hitleristă. buit actorii, scenariul, imaginile şi sunetul rile sionismului. Credem că este vorba de străin. Pe undeva era previzibil, acesta Prin ce se deosebeşte acest film de (acest ultim element remarcat de critică). aspecte diferite între ele, uneori indicând câştigând şi Marele Premiu la Cannes şi sutele de alte filme cu această temă şi Şi aici vreau să amintesc performanţa puncte de vedere diferite, chiar opuse Globul de Aur, indicii, deşi nu obligatorii, ce anume i-a determinat pe cei implicaţi actorului de etnie maghiară din România, unul altuia. ale posibilităţii de a obţine recompensa în acordarea premiilor Oscar să-l aleagă, Levente Molnár, în rolul prietenului lui Desigur, putem adăuga şi unele între- americană. să-l includă mai întâi în lista celor nouă, Saul, unul dintre cele mai importante din bări. Prima se referă la comparaţia dintre Este adevărat, filmele despre Holo- apoi a celor cinci şi, în sfârşit, să i se dea film. Dintre zecile de candidaţi, el a fost presa idiş din România şi presa evreias- caust ”mişcă” publicul şi criticii. Nu este trofeul? ales din cauza talentului său şi – cred eu, că de limbă română din această ţară, de mirare, ţinând cont de uriaşa tragedie Este marele merit al regizorului aces- după ce am ascultat declaraţiile lui – a în privinţa informaţiilor şi comentariilor care a lovit populaţia Europei în perioada tui film, Nemes Jeles László, care, cu o empatiei simţite faţă de subiect. publicate. Altă întrebare este dacă presa celui de-al doilea război mondial, cu as- mare sensibilitate şi intuiţie (să nu uităm, Ceea ce l-a interesat pe Nemes Lás- idiş din România nu ar putea cumva servi pectele sale brutale, cu ideologia nazistă este un om tânăr, sub 40 de ani), a reuşit zló, imediat după prima distincţie, primită şi ca izvor asupra istoriei generale a Ro- a exterminării unei populaţii întregi. Dar, să înţeleagă şi să scoată în evidenţă mai la Cannes, a fost receptarea de către mâniei, nu numai asupra istoriei evreilor lucru repetat de fiecare dată, Holocaustul multe aspecte, cunoscute dar care, în publicul din Ungaria a creaţiei lui. Există în din această ţară. O a treia întrebare este face parte din istoria europeană şi a ţărilor alte creaţii cinematografice, rămâneau acest sens un precedent: romanul ”Lipsit dacă presa idiş din România era citită şi în care au fost comise crime împotriva în fundal. Pe de o parte, cinismul regi- de soartă” al scriitorului Imre Kertész, care în afara României. Ştim că unele ziare umanităţii. Nu este o problemă a evrei- mului nazist, care i-a obligat pe evrei, a primit pentru această operă Premiul idiş din România erau citate de ziare idiş lor, la Auschwitz şi în celelalte lagăre ale acei membri ai Sonderkommmando din Nobel pentru literatură. Tema cărţii a fost sau în alte limbi din alte ţări. Ca urmare, morţii, create de mecanismul nazist, nu care făcea parte şi eroul filmului, să-i de asemenea Holocaustul.În numeroase apare şi o întrebare asupra influenţei au murit numai evrei, ci şi polonezi, ruşi, însoţească pe semenii lor în camerele cercuri din Ungaria, inclusiv la nivel oficial, presei idiş din România asupra instituţiilor francezi, romi, feţe bisericeşti creştine, de gazare, să-i trimită la moarte, fără scriitorul a fost respins, considerat că nu şi organizaţiilor evreieşti din alte ţări cu chiar şi cetăţeni germani, lichidaţi fiindcă să aibă posibilitatea să facă ceva, nici aparţine culturii maghiare. Abia în ultimii privire situaţia evreilor din această ţară. aveau un handicap. Da, evreii au fost în măcar să-i aline, să-i mângâie. Cum poţi ani a primit o recunoaştere din partea gu- O altă întrebare este în ce măsură a con- să le spui unor mame cu copii mici că în vernului Orban, care anterior îl ignorase. tribuit presa idiş la apariţia şi dezvoltarea acel loc vor pieri în chinuri cu toţii? Este Cel puţin până acum, o mare parte a literaturii idiş din România, literatură care Lumini care nu se şi ilustrarea faptului că era vorba de o ecourilor filmului lui Nemes a fost pozitivă. a înflorit ulterior, în secolul XX. Sperăm ca adevărată industrie a morţii, care-i trans- A fost felicitat de premierul Orban, de alte autoarea să răspundă la aceste întrebări sting: Dan Mizrahi z.l. formă pe acei oameni, cum era şi Saul, personalităţi din guvern, subliniindu-se pe larg, în cercetări şi studii viitoare. Maţeiva lui din Cimitirul Sefard e eroul tragic al filmului, condamnaţi la fel că acesta s-a putut realiza cu sprijinul „vie”; mereu acoperită cu flori proaspe- cu cei ucişi (doar că sentinţa lor urma să Fondului de cinematografie din Ungaria te. E auzit ades la Radio România Mu- fie executată mai târziu) în nişte roboţi. (printre finanţatori s-a aflat şi Claims Zâmbiţi, vă rog! zical; circulă pe net declicuri din viaţa Şi totuşi, arată regizorul, în acest iad, Conference). Dar au existat şi critici cu lui. I se dedică după amieze la Centrul sentimentele umane nu au dispărut, doar substrat antisemit, ideea generală fiind că Un evreu întreabă Comunitar Evreiesc din Capitală, seri erau ascunse de zidul nevoii de a supra- aşa-numitul ”business al Holocaustului” un pastor: la Ateneul Român, cu soţia sa, doamna vieţui. Saul vrea ca presupusul său fiu s-a dovedit din nou de succes, punându- – De ce purtaţi Cici, invitată de onoare. Adevăru-i că (nici măcar nu e sigur că e copilul lui) să se de asemenea şi întrebarea: pe când gulerul cu spatele în Dan Mizrahy z.l. nu poate muri, fiindcă fie îngropat conform ritualului evreiesc, de un film cu subiect unguresc care să faţă? fărâma de nemurire cu care vin pe lume un rabin, nu să fie aruncat în crematoriu şi câştige Oscarul?, de parcă eroii din ”Fiul – Pentru că sunt artiştii cei mari continuă să lumineze şi transformat în cenuşa care apoi dispare lui Saul” nu ar fi fost (cel puţin înainte de Părinte, îl lămureşte după ce se sfârşeşte călătoria lor pă- în neant. Este un element extraordinar, nu introducerea legilor antievreieşti) cetăţeni pastorul. mânteană. Mă revăd în casa lor – acum mai este Holocaustul ca atare, ci o dramă ai Ungariei. – Şi eu sunt părin- s-a fixat pe unul din ziduri o placă de personalizată a Holocaustului. Din păcate, se dovedeşte din nou că te, am un copil, însă nu neuitare – întâi, reporter venit să facă Ceea ce s-a întâmplat acolo este o Holocaustul este prezent în gândirea oa- port gulerul astfel! un interviu cu el, pe urmă, oaspete tragedie de neimaginat, greu de suportat. menilor şi la 70 de ani după terminarea – Se poate, răspunde pastorul, însă la zile de naştere şi-ncet încet „om al Şi nu este doar o fantezie a regizorului. celui de-al doilea război mondial. Rănile eu sunt Părinte pentru mii de oameni. casei”, că doar eram vecini de cartier La sfârşitul lui ianuarie, cu prilejul Zilei se închid greu, apar noi şi noi întrebări la – Atunci, răspunde evreul, poate şi el – colaborator la R.E. Îi plăcea Internaţionale de Comemorare a Victi- care trebuie să se răspundă. ”Fiul lui Saul” ar fi mai bine să purtaţi pantalonii cu să povestească. Cum şi-a descoperit melor Holocaustului, am participat la un este un răspuns. spatele în faţă! chemarea pentru muzică înainte de-a simpozion organizat la Şimleu Silvaniei, EVA GALAMBOS merge la şcoală şi tatăl lui, care-şi în- gropase talentul, n-a vrut să lase să se repete asta şi l-a dat să înveţe notele Asociaţia Culturală de Prietenie România-Israel, înainte de a citi şi scrie. Cum a primit binecuvântarea marelui rabin sefard Sabetai Djaen, la ceremonia de Bar într-o nouă formă Miţva de la Cahal Grande. Cum a fost După 26 de ani, Asociaţia Culturală de Prietenie Româ- de momentul înfiinţării Asociaţiei, domnia-sa fiind în 1990 dat afară de la Liceul „Spiru Haret” şi nia-Israel a îmbrăcat o haină nouă. La reuniunea Consiliu- membră a Ambasadei, precum şi de scrisoarea de felicitare Academia Regală de Muzică şi Artă lui Director din 25 februarie a.c., desfăşurată la Bucureşti, trimisă cu acel prilej. Dramatică din cauză că era evreu şi ea a căpătat numele de Asociaţia Centrală de Prietenie şi În cadrul reuniunii a fost aleasă o nouă conducere. Funcţia cum, la câteva luni după pogromul legi- Colaborare Culturală cu Israelul (ACPCCI). Noua-veche de preşedinte va fi deţinută de gen (r.) Mihail Ionescu, iar din onar de la Bucureşti, a plecat la Ierusa- Asociaţie va continua direcţia imprimată de membrii ei fon- noul Consiliu de conducere vor face parte ing. Paul Schwartz, lim să-şi continue studiile la Academia datori – acad. Răzvan Theodorescu., pr. Emilian Corniţescu, Margareta Teodorescu, pr. Emilian Corniţescu, Silvian Horn, de Muzică de acolo. Ce s-a întâmplat regretata Mariana Stoica, fostă ambasadoare a României directorul de Cabinet al preşedintelui F.C.E.R., Silviu Vexler, cu el când s-a reîntors în ţară, după în Israel, publicistul Victor Bârlădeanu (z.l), a cărui muncă consilierul personal al preşedintelui F.C.E.R., şi Ileana Ghen- război, când în ’51, fără vreo explica- a fost preluată de soţia lui, scriitoarea şi traducătoarea Ve- ciulescu. ţie, a fost privat de libertate 28 de luni ronica Bârlădeanu, Ileana Ghenciulescu, care a înfiinţat o Noua conducere a schiţat câteva dintre viitoarele proiecte, şi eliberat tot aşa: fără judecată, doar filială foarte activă la Târgovişte. Reorganizarea Asociaţiei, care să ducă la revitalizarea activităţii şi creşterea numărului de cu un bilet pe care scria „reeducare”. au afirmat participanţii la reuniune, va impulsiona activitatea membri. Asociaţia va căuta şi sponsori, iar primul dintre ei s-a Când a depus acte de plecare în Israel, organizaţiei, care s-a remarcat şi până acum prin activităţi dovedit a fi preşedintele BBRomânia, care a oferit noii Asociaţii a primit „la pachet” şi răspuns negativ şi culturale şi comemorative. Printre invitaţi s-au aflat E.S. Ta- o parte din premiul Domberger, acordat B’nai B’rith România interdicţie de a exista în viaţa artistică mar Samash, ambasadorul Statului Israel, şi Shelly Hugler pentru proiectul ”Podurile Toleranţei”. din ţară. Dar valorile nu pot fi ucise. Livne, adjunct de şef de Misiune, ing. Paul Schwartz, vicepre- S-a anunţat, de asemenea, că sediul Asociaţiei se va afla Nici Dan Mizrahi profesorul, pianistul, şedinte F.C.E.R. şi preşedinte C.E.B., ing. José Iacobescu, la Biblioteca “Şafran”, persoana de contact fiind Ileana Ghen- compozitorul. (I.D.) preşedintele BBRomânia. Ambasadorul israelian şi-a amintit ciulescu. (E.G.) 18 REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 468-469 (1268-1269) - 1 - 31 martie 2016

Top 3 din 30 O vedere O posibilă selecţie a unor evenimente întâmplate în ultimele 30 de zile Să mai amintim că Ungaria a împru- poată ruga cu voce tare la Zidul Plângerii, generală asupra Sãraci, cu bani în pungã mutat 500 de milioane de euro pentru a-i 72%, respectiv 90% cred că şi ultraorto- Unii susţin că Dumnezeu dă, dar nu investi în infrastructura de transport până docşii (haredim) ar trebui să facă armata. situaţiei obştii bagă în traistă. Nouă, Dumnezeu ne-a dat, în 2020. Majoritatea (55%) evreilor israelieni ne-a şi băgat banii în pungă, dar nu ne-a Cât despre România, vorba poetului, „la (62% dintre cei seculari şi 52% dintre ul- învăţat şi cum să desfacem baierele amin- trecutu-ţi mare, mare viitor”! traortodocşi) au vederi politice de centru, noastre titei pungi, ca să ne bucurăm de gologani! dreapta fiind mai populară între haredim Este titlul raportului alcătuit de Suntem o ţară care a făcut din asistenţa Preºedintele Rivlin: un sondaj care (47%) şi religioşi (56%). Calitatea de a Emil Dorian, secretar general al Co- sanitară o problemă naţională de nerezol- fi evreu depinde, pentru 22% dintre is- munităţii Evreilor din Bucureşti, des- vat. Nu auzi decât că ne pleacă doctorii, îndeamnã la înþelegere ºi solidaritate raelieni, de religie (70% ultraortodocşi şi pre activitatea comunitară în cursul că nu avem spitale, că policlinicile sunt Recent, preşedintele Israelului, Reuven 4% pentru cei seculari), pentru 55% de anului 1945; o analiză în peste 40 de aglomerate, că la sate lumea nu se tratează Rivlin, a primit studiul „Mozaicul israelian: descendenţă şi cultură şi pentru 23% de pagini dactilografiate, extrem de critic decât cu prişniţe şi usturoi agăţat de gât. identitate, societate, religie”, realizat de ambele categorii. la adresa vieţii comunitare, a evreimii Colac peste pupăză, în 2010 FMI ne-a Centrul american de cercetări Pew. Şeful În ceea ce priveşte căsătoriile, 95% bucureştene, în general; deşi nu se atras atenţia că avem o gaură în bugetul statului israelian a declarat că documentul dintre ultraortodocşi s-ar opune căsătoriei trec cu vederea nici unele rezultate. sănătăţii, iar guvernul Boc a astupat-o trebuie să fie cunoscut de factorii de de- copiilor lor cu un evreu secular, cei din urmă Dar ele „nu trebuie să ne împiedice cum a ştiut mai bine: a desfiinţat, în 2011, cizie israelieni şi că din cercetare reiese fiind împotriva unei căsătorii cu un haredi în să facem constatări obiective în ceea nu mai puţin de 67 de spitale. Întrebat de „obligaţia noastră de a genera mai multă proporţie de 93%, procente asemănătoare ce priveşte racilele grave de care ce a închis unităţile sanitare înainte de a înţelegere şi solidaritate”. fiind şi în cazul căsătoriilor cu musulmani suferă Comunitatea şi pe care avem încerca să le privatizeze, Jeffrey Franks, Conform autorilor studiului, populaţia sau creştini. datoria de a le con- şeful de atunci al misiunii Fondului pentru Israelului se împarte în evrei (81%), dintre 50% dintre arabi (faţă de 80% în 2013) semna cu tot curajul Din istoria România, a precizat că Fondul Monetar nu care 8% sunt ultraortodocşi (Haredim), şi 43% dintre evrei (46% în 2013) consideră adevărului. Activita- face reformă, ci atrage atenţia unde sunt 10% religioşi (Dati), 23% tradiţionali (Ma- că este posibilă coexistenţa între Israel şi tea democratică de C.E.B. deficite, pentru a fi remediate, subliniind sorti) şi 40% seculari (Hiloni). Neevreii sunt un stat palestinian independent. reconstrucţie nu se că decizia de a adopta respectiva măsură 14% musulmani, 2% druzi, 2% creştini şi 99% dintre evreii seculari şi numai 69% teme de realităţi”, conchidea Dorian. pentru echilibrarea bugetului sănătăţii a fost 1% de alte religii. După aproape 70 de ani dintre cei ultraortodocşi consideră impor- Aşadar, care sunt greşelile grave luată la Bucureşti nu la Washington. de la înfiinţarea statului Israel, populaţia tantă o educaţie generală de calitate, în asupra cărora atrage atenţia raportul? Pe 23 iunie 2015, Comisia Europeană evreiască rămâne convinsă că Israelul timp ce 99% dintre ultrareligioşi cred că In primul rând, lipsa totală de autorita- a decis să aloce 500 de milioane de euro este patria poporului evreu şi un refugiu educaţia religioasă e mai importantă. te a Comunităţii. ”Este un vierme care României pentru sănătate şi educaţie, din- necesar în faţa antisemitismului în creştere roade în adânc şi care ameninţă cu tre care 150 de milioane pentru construirea din întreaga lume. E costisitor sã fii femeie distrugerea, dacă nu se iau la vreme a trei noi spitale, România alegând să le Religia e foarte importantă, deoarece măsuri eroice”. Cea mai bună dovadă amplaseze la Craiova, Iaşi şi Cluj. Numai identitatea iudaică este legată de mân- Şi în UE femeile sunt discriminate, câş- este relaţia cu sinagogile, care îşi că, la aproape un an de la aprobarea fon- dria naţională, drept care aproape nici tigând mai puţin decât bărbaţii, pentru ace- duc viaţa independent sub pretextul durilor de către Bruxelles, noi (a se citi ei, un respondent, nici chiar dintre seculari, eaşi muncă prestată. Organizaţia Mondială personalităţii lor juridice încă dintr-o guvernanţii, PSD şi tehnocraţi, la un loc) nu a declarat că este ateu. Majoritatea a Muncii avertizează că acum europencele perioadă când Comunitatea nu era nu am reuşit să punem degetul pe hartă şi evreilor consideră că musulmanii nu sunt câştigă cu 23% mai puţin decât bărbaţii, închegată sub raport organizatoric. să spunem: „Uite, aici, pe terenurile astea, discriminaţi în Israel şi că statul poate fi în condiţiile în care, la nivel mondial, 46% Stare de fapt care avea consecinţe vrem să facem spitalele!”. Cum ne tragem concomitent unul evreiesc şi democratic. dintre femei au un loc de muncă, faţă de nefaste asupra situaţiei financiare a din romani, am moştenit de la guvernatorul În funcţie de opţiunile religioase, apar 72% dintre bărbaţi. În ultimele două dece- Comunităţii. Dar microbul otrăvitor Pilat abilitatea de a ne spăla pe mâini de ori- şi diferenţe în cele mai variate domenii nii, procentul de discriminare s-a redus cu al separatismului a cuprins şi alte ce răspundere, ba chiar am rafinat-o, de-a ale vieţii sociale şi politice. De exemplu, numai 0,6%. instituţii comunitare: spitalul, a cărui lungul secolelor. Aşa că, Vasile Dâncu ne în studiu se arată că imensa majoritate a Conform Eurostat, decalajul între leafa întreţinere necesită o treime din bu- sfătuieşte să mai avem puţintică răbdare, evreilor (64%) consideră că, într-o eventu- unui bărbat şi cea a unei femei era mai mic getul Comunităţii. Medicii spitalului se că în două luni va fi gata harta serviciilor ală controversă, legile democratice trebuie în Slovenia (2,9%), Malta (4,5%) şi Italia consideră stăpâni personali ai servici- medicale pentru fiecare regiune a scumpei să prevaleze în faţa celor religioase (hala- (6,5%), şi mai mare în Estonia (28,3%), ilor şi fac abstracţie de existenţa foru- noastre patrii, iar premierul Cioloş ne expli- ha), opinia fiind împărtăşită de 90% dintre Austria (22,9%), Cehia (22,1%) şi Germa- rilor de a căror autoritate şi mijloace că, apolitic şi tehnocrat, că „nu construieşte cei seculari, 57% dintre cei tradiţionali, nia (21,6%). România se situa la mijlocul financiare depind. O situaţie similară primul ministru, nu face studii de fezabilitate dar numai de 9% dintre ultraortodocşi. De clasamentului, cu 10, 1%. este şi în cazul azilului, aflat în mâna primul ministru, nu pregăteşte proiectul teh- asemenea, 94% dintre israelienii secu- E bine ca femeile să ştie că este şi mai unor iniţiatori generoşi, dar care nu nic”. Aşa că ştim cine nu e de vină pentru lari şi 52% dintre cei tradiţionali se opun costisitor să fii mamă. Existenţa copiilor ţin seamă de existenţa Comunităţii: că se tărăgănează accesarea fondurilor. Să suspendării transportului public în timpul adânceşte discriminarea între sexe, fe- iau hotărâri care încalcă principiile amintim, pentru edificare, că în China, un şabatului. Şi evreii (40%), şi arabii israelieni meile fiind obligate să îşi ia servicii cu timp colective. Nu scapă analizei critice zgârie-nori de 57 de etaje a fost construit (72%) se îndoiesc de sinceritatea cu care parţial de muncă, ceea ce le afectează atât nici activitatea pe planul ajutorării. In în ... 19 zile, iar noi, urmaşii Meşterului Ma- conducătorii din ambele tabere abordează salariile, cât şi pensiile. Astfel, în UE 20% opinia lui Dorian, ajutorul adevărat nole, nu reuşim în nouă luni să ne decidem procesul de pace. dintre femeile fără copii sunt angajate cu pentru bătrâni trebuie să fie interna- unde facem trei spitale, pentru care avem Religia este un criteriu şi în viaţa soci- timp parţial de muncă, procentul crescând rea lor în aziluri bine întreţinute, iar banii necesari, atât pentru clădire cât şi ală, 98% dintre evrei, 86% dintre creştini, la 31,3% după apariţia primului copil, pentru tineri – pregătirea lor raţională pentru dotări! Abia urmează ca ministerul 85% dintre musulmani, 83% dintre druzi 39,2% la mamele cu doi copii şi 45,1% la în vederea integrării în procesul de lui Vasile Dâncu să facă studiile, cu ajutorul alegându-şi prietenii din sânul propriei cele cu trei copii. Numai 8,2% dintre bărbaţi muncă. Pentru cei pregătiţi dar fără Băncii Mondiale, apoi vin alegerile locale şi comunităţi religioase. apelează la contracte cu timp parţial de lucru este necesar să se pună în cele parlamentare, deci vom mai discuta noi Peste 98% dintre evreii israelieni consi- muncă, procentul crescând la 7% la cei cu funcţiune un oficiu de plasare. la anul, cu noul guvern! deră că toţi evreii ar trebui să aibă dreptul peste trei copii. O altă lipsă asupra căreia atrage Dezamăgită, Corina Creţu amintea că de a veni în Israel şi de a primi imediat În România avem o ciudăţenie: numai atenţia raportul este instabilitatea Programul Operaţional Regional prevede cetăţenia, 91% dintre respondenţi fiind 5,7% dintre femeile fără copii se angajează bazelor financiare ale Comunităţii. 280 de investiţii în unităţi sanitare, ambula- de părere că Israelul este necesar pentru fără normă întreagă, faţă de 7,1% dintre Este un vechi adagio în obştea torii şi cele trei spitale regionale, dar că din supravieţuirea poporului evreu pe termen bărbaţi, dar discriminarea apare odată cu evreiască, scrie Dorian: ”evreii nu plă- cauza neîntocmirii hărţii nevoilor sanitare lung. În funcţie de opţiunile religioase, 45% copiii, procentul crescând la femeile cu tesc la Comunitate. Faţă de această ale României, nici una dintre ele nu poate dintre evreii israelieni (55% dintre cei se- peste trei copii la 14,1% (10,8% la bărbaţi). situaţie nu rămâne decât o singură fi încă începută! culari) consideră că femeile ar trebui să se ALX. MARINESCU soluţie: stabilirea de impuneri obliga- torii. Există în Bucureşti un strat de evrei bogaţi, care trebuie transformaţi într-un instrument de asanare financi- Gershom Sizomu – rabinul din Parlamentul Ugandei ară a Comunităţii”. Este criticat şi co- “M-am născut în Uganda, din părinţi evrei, de la Kampala l-a declarat pe 19 februarie 2016, lectivul de conducere, care, în opinia într-o perioadă când în ţara mea era ilegal să drept câştigător al unui loc în Legislativul Ugandei, raportorului, funcţionează greoi, motiv fii evreu. Dictatorul Ugandei, Idi Amin, era un ca reprezentant al regiunii Bungokho de Nord. El pentru care suferă lucrările Comuni- faraon al zilelor noastre, care a scos în afara îşi va prelua mandatul odată cu începerea noului tăţii. Există lucrări care aşteaptă de legii orice ţinea de iudaism, de la rugăciune şi ciclu legislativ, în luna mai. Contactat de publicaţia un an de zile ca să intre în discuţie. până la practicarea religiei. Mulţi dintre străbunii „Forward”, recent alesul parlamentar a declarat că De cele mai multe ori, în şedinţe nu noştri evrei – inclusiv tatăl meu, rabinul comuni- îi va reprezenta pe toţi locuitorii din circumscripţia se epuizează decât un singur punct tăţii – au fost bătuţi şi închişi. Sinagoga noastră sa, indiferent de religie sau de apartenenţa la din ordinea de zi. Abuzul de cuvântări a fost distrusă. În asemenea condiţii periculoase, vreun trib. „De asemenea, comunitatea evreiască este o realitate. mulţi dintre cei 3.000 de evrei din Uganda şi-au din Uganda va fi pentru prima dată reprezentată. Criticile sunt făcute de pe poziţia abandonat credinţa” – astfel îşi descria trecutul Acum se va vedea că noi existăm şi că participăm analistului care, la data respectivă, şef-rabinul Ugandei, Gershom Sizomu, într-un la dezvoltarea şi creşterea ţării noastre”, a afirmat încă credea în virtuţile aşa-zisei articol din Times of Israel. rabinul Sizomu. El a mai participat şi la preceden- democraţii, instalată şi în context Gershom Sizomu s-a născut în 1972, într-o tele alegeri legislative din anul 2011, însă a pierdut românesc după 23 august 1944. ”Sin- familie care a resimţit din plin persecuţiile regimului dictatorului cursa în faţa unui candidat al partidului aflat la guvernare. În ceritatea mea – scria el – se sprijină Idi Amin. Începând cu anul 2003, el a urmat timp de cinci ani timpul actualei campanii electorale, Sizomu a susţinut nece- pe grija ce o port refacerii Comunităţii studii teologice în cadrul Ziegler School of Rabbinic Studies sitatea eliminării corupţiei, aflată la cote ridicate în Uganda, a pe o linie democratică şi pe hotărârea şi încă un an la Ierusalim. Din 2008 el a devenit îndrumătorul îmbunătăţirii sistemului sanitar precum şi importanţa investiţiilor de a servi cu toate puterile mele atât spiritual al celor aproximativ 2.000 de membri ai comunităţii în infrastructura ţării. Pe plan spiritual, el speră să readucă în populaţia evreiască de aici cât şi ţara evreieşti ugandeze. prim-plan comunităţile evreieşti din ţările Africii Subsahariene. noastră”. În urma recentelor alegeri legislative, autoritatea electorală DAN DRUŢĂ LYA BENJAMIN REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 468-469 (1268-1269) - 1 - 31 martie 2016 19

Toleranţă şi intoleranţă. Problemele ospitalităţii Siluete C u m S-a scris pe larg despre evenimen- fax pentru secolul XXI. În Statele Unite ghiată. Să spunem că, în cazul cel mai tul 9/11 (11 septembrie 2001), care se face totul (şi asta e mai bine, în orice bun, ea se înrudeşte cu ceea ce eu nu- a marcat un început de secol şi de caz, oricare ar fi motivaţiile) pentru a nu mesc ospitalitate condiţionată. Se oferă a m t r a v e r s a t mileniu Cartea semnată de Giovanna identifica inamicul cu străinul religios, ospitalitate cu condiţia ca celălalt să ne Borradori, profesor asociat la Vassar cu musulmanul. Se repetă: ,,Noi nu ne respecte regulile, normele noastre de un labirint? College, specializată în filozofie euro- batem împotriva Islamului, cele trei religii viaţă, chiar limba noastră, cultura noas- peană, intitulată „Filozofie într-un timp monoteiste au propovăduit întotdeauna tră, sistemul nostru politic, etc. O ospi- După ce Dumitru Caracostea, profesor al terorii.Dialoguri cu Jürggen Habermas toleranţa” etc. Se ştie prea bine că acest talitate necondiţionată este de netrăit. universitar şi fruntaş legionar reputat pentru şi Jacques Derrida” (trad. din engleză lucru este în mare măsură inexact, dar Acest concept al luările lui de poziţie antisemite (declara, la un de Marie-Louise Semen, Ed. Paralela prea puţin contează, e mai bine decât purei ospitalităţi moment dat, „să fim neîndurători cu aceşti 45, 2005) se ocupă, cu precădere, de contrariul. Aceste declaraţii oficiale de nu poate avea păcătoşi“) a îndepărtat, mai potrivit ar fi să concluziile ce se desprind din atacul fără toleranţă se supun unei strategii, există niciun statut ju- folosesc termenul exact interzis, prezenţa precedent asupra Turnurilor Gemene mulţi, din ce în ce mai mulţi musulmani ridic şi politic. colaboratorilor respectaţi ai „Revistei Funda- din New York (ofer aici doar o propoziţie în America şi în Europa şi trebuie, prin Niciun stat nu ţiilor Regale“ s-au produs remanieri în formula concluzivă a temei: ,,Ideologia explicită urmare, liniştiţi, trebuie obţinută susţi- o poate include redacţională. Cei care primiseră dispoziţia să a teroriştilor responsabili de atacurile de nerea lor, disociaţi de terorism, divizată în legile sale... nu mai publice în paginile sus-numitei publica- la 11 septembrie respinge modernizarea tabăra adversă. Ce ar fi însă o ţii fuseseră cei care, ani la rând, au legitimat, şi secularizarea”), dar cuprinde şi o altă G.B.: Interpretaţi toleranţa ca pe o „etică” fără ospi- prin calitatea opiniilor, prestigiul consistentului temă, arzătoare în prezent, mai ales formă de caritate? talitate? Un pa- lunar, i-au conferit aura intelectuală pe cât şi odată cu criza refugiaţilor, şi anume: ,,to- J.D.: Bineînţeles, toleranţa e mai întâi radox, o aporie. rezonanţa sa democratică. Erau nume, cum leranţă şi intoleranţă” faţă de imigranţi. o caritate. Toleranţa e întotdeauna de S p u s e l e se spunea pe-atunci, cu bătaie lungă: Perpes- Aici ne referim la dialogul Giovannei partea „raţiunii celui mai puternic” care acestea sunt sicius, Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Borradori cu filozoful Jacques Derrida dă de înţeles celuilalt: te las să trăieşti, m a i a c t u a l e Mihail Sebastian. Împreună cu emulii lor au (1930-2004), pe care îl redăm pe scurt. nu eşti insuportabil, îţi las un loc la mine, acum decât atunci când au fost emi- pus la cale o asociaţie a criticilor de „bun gust“. G.B.: Ce relaţie există între globa- dar nu uita, eu sunt la mine acasă. se...acum, în condiţiile unui val uriaş de Vâltoarea legilor rasiale încă nu izbucnise lizare, mondializare, cum spuneţi dvs., G.B.: Aţi fi de acord dacă vi s-ar migranţi, a căror integrare va fi dificilă, deplin. În plan strict redacţional gestul lui D. şi toleranţă? spune că toleranţa este o condiţie a atât pentru nou veniţi, cât şi pentru po- Caracostea, din iunie 1940, venea ca iniţiativă J.D.: Vedeţi, crizele violenţei au ospitalităţii? poarele-gazdă. Recent, un imigrant din nefastă să întărească intransigenţa cercurilor adesea o aparenţă religioasă; există, J.D.: Tocmai, că nu.Toleranţa este Germania s-a plâns că, după opt ore de legionare în plină ascensiune. de fapt, alte motive, economice, teri- inversul ospitalităţii. În orice caz, limita muncă, nu mai e bun de fotbal, pasiunea Dispariţia lui Pompiliu Constantinescu, iar toriale, etnice, etc.Dar, fie că serveşte sa. Mitterrand s-a folosit de expresia vieţii lui. Acel dolce farniente oriental îi trei ani mai târziu, în vara lui 1943, a lui E. sau nu de alibi,religia este o referinţă „prag de toleranţă”, ca o punere în gardă provoacă acum nostalgii, altul vrea să Lovinescu, impunea regruparea formatorilor majoră.Putem formula întrebarea: Ce autojustificativă: ”dincolo de un anumit iasă din anonimat, căutând eroizarea de opinie, dar şi de suferinţă. Cu atât mai mult este toleranţa, aşa cum a făcut Voltaire număr de străini, de imigranţi care nu îm- prin terorism, în numele profetului, o so- cu cât se simţea, în aer, nevoia de un minim în articolul său din Dicţionarul filozofic. părtăşesc naţionalitatea noastră, limba luţie de viaţă mai rapidă şi mai glorioasă, echilibru naţional, de obiectivitate spirituală, Cum s-ar scrie azi ? Ar trebui să facem, noastră, cultura şi moravurile noastre, decât una trudnică şi ştearsă. Poate, după ce, în plan orientativ, năpădise, în linia ca istorici, genealogia conceptului de trebuie să ne aşteptăm la fenomene undeva în Orient, în ţara sa de baştină, lui Nichifor Crainic, un şir de comentatori ca toleranţă, să studiem, să predăm admi- de respingere”. Prea tare? De fapt, to- o stradă îi va purta chiar numele, drept Radu Dragnea, Nicolae Roşu, Ernest Bernea, rabilele exemple ale luptelor împotriva leranţa este o ospitalitate condiţionată, recunoştinţă pentru isprăvile sale. Şi nu fie condeieri mai noi, atraşi de tezele militan- intoleranţei, de la Voltaire la Zola, să circumspectă şi prudentă. putem încheia fără să ne amintim că tismului gardist precum Traian Herseni, Vintilă analizăm ceea ce astăzi nu mai depinde G.B.: Prin urmare, toleranţa este şi noi, pe unde am trecut, în mult prea Horia, Al. Dogaru, Ovidiu Papadima. de aceleaşi condiţii sau de aceeaşi axio- permisivitatea de a supravieţui. îndelungata noastră bejenie, ne-am Ideea de a constitui, în octombrie 1936, matică. Ar trebui să analizăm toate muta- J.D.: Desigur, e de preferat o toleran- confruntat alternativ cu toleranţa unora „Gruparea criticilor literari români“ formată ţiile. Articolul ”Toleranţă” din Dicţionarul ţă limitată unei intoleranţe absolute. Dar şi cu intoleranţa altora. din Pompiliu Constantinescu (preşedinte), menţionat, este un tur de forţă, ca un toleranţa rămâne ospitalitate suprave- ŢICU GOLDSTEIN Perpessicius (secretar), iar ca membri fon- datori Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Octav Şuluţiu, Ion Biberi şi Mihail Sebastian, Întâlnirea scriitorilor israelieni de limbă română, la Haifa a primit imediat replici dure din partea presei „O seară remarcabilă” a caracterizat Gabi Moscovici în Engel­berg: Hedi Simon, pentru noua ei carte, „Dragoste de extremă dreaptă, cea care se erija în Gazeta Românească din 3 martie 2016, care apare în Israel, târzie”; Ady Covaliu, pentru debut: „Efemer şi etern”, memo- apărătoarea fondului etnic, revoltată că inşi întâlnirea literară din Haifa, organizată de Bianca Marcovici. rialistică. Premiul Editurii Familia, Peniţa de aur, constând inexistenţi „judecă, înjură şi laudă cu piciorul Argumente: • participarea unor oficiali români în Israel, Adrian în publicarea gratuită a unui volum, a mers la Alexandru stâng şi obez a lui Eugen Lovinescu“. Adam şi Mircea Chitic, citind mesaje de salut; • sala Beteinu Andy, pentru cartea „Sus cortina”. Premii de Excelenţă pen- Boicotarea acestuia (îl acuzau că „...prote- din Haifa, arhiplină; • prestaţia moderatorului, directorul Edi- tru întreaga activitate: G. Mosari; colectivul redacţional al jează literatura iudaică“) încă din clipa în care turii Familia, Dragoş Nelersa; • intervenţia redactorului şef al revistei Perspectiva; Teşu Solomovici, Tellu Aberman, Gabi candidase la primirea în Academia Română Gazetei Româneşti, Ioana Toff, evidenţiind adâncirea relaţiilor Moscovici, Theodor Toivi, Alexandru Anca, Ada Shaulov a fost semnalul, dacă mai era necesar, să-l între scriitorii israelieni de limbă română şi cei din România, Engelberg. Au fost, de asemenea, premiaţi scriitorii Paul gratifice cu epitete ca „ignar şi cabotin“; în Editura Familia, Universitatea din Tel Aviv, ICR Bucureşti şi Leibovici, Harry Bar Shalom, jurnaliştii Arie Kupfersch, Edu- fapt E. Lovinescu îşi exercita magistratura ICR Tel Aviv, USR şi ASILR; • audiţii de poezie, proză în lec- ard şi Semireta Grossman. A fost acordată şi Diploma Om pe valorile inconfundabile ale culturii române tura autorilor; • premierile datorate sponsorilor Ada Shaulov Bun pentru voluntarii care au ajutat victimele tragediei de la aflate în pericol. Engelberg, în memoria tatălui ei, prof. Engelberg z.l.; Herta Clubul Colectiv din Bucureşti, tratate în spitale din Israel. O În articulaţiile lor interne, lovite în acei ani Pistiner, în memoria soţului ei, Shaul Carmel z.l. întâlnire care – observa autorul articolului – ar fi putut purta de foc, 1936-1938, de tot felul de ignobile ata- Laureaţii Premiului Shaul Carmel: Maria Găitan-Mozes, motoul „limba română în mediul israelian este, totuşi, mediul curi, activităţile semnatarilor pomeniţi mai sus Bianca Marcovici, Shaul Leizer. Câştigătorii Premiului nostru spiritual” (I.D.) reclamă întregul talent, deplina angajare de conştiinţă ca bătălia ce începuse să nu se lase călcată în picioare. În joc întregul front legionar Noi perspective în cercetarea culturii idiş viza edificarea estetică, prestaţia afirmativă (Urmare din pag. 5) Ca urmare, adecvată ştiinţific, sperând că publicul iar popularitatea acestor evenimente în contra interdicţiei şovine a prezenţelor am considerat că larg va avea astfel acces şi mai mult la se datorează implicării excepţionale a evreieşti în cultură, separatismul prăpăstios este rolul meu să mă ocup, prin orice informaţie. actorilor din Teatrul Evreisc de Stat, în prin invocarea ortodoxismului, discriminarea instrument care îmi stă la îndemână, să – Un proiect cultural la care participaţi frunte cu doamna Maia Morgenstern, juridică, generatoare de malformaţii. popularizez această excepţională litera- deja de câteva luni îl constituie specta- nelipsită de la aceste lecturi. Bucuria Sunt anii când Al. Rosetti deplânge sufo- tură. Întâi, am considerat că este esenţial colele-lectură „Cu cărţile deschise”, des- de a gândi aceste evenimente, înce- carea libertăţilor de cuget ale „Revistei Fun- să duc aceste idei şi nevoia de abordare făşurate la Sala Dalles şi beneficiind de pând cu selecţia textelor, a muzicii şi a daţiilor Regale“ şi anchetarea ei „pentru criza a acestor teme în România în instituţii de implicarea pasionată a actorilor Teatrului materialului vizual, e una specială, chiar în care a adus-o spiritul iudaic“... Sunt zile prestigiu precum Academia Română (In- Evreiesc de Stat. Cum a început acest dacă extrem de solicitantă, însă scopul fierbinţi bântuite de numeroase constrângeri. stitutul „G. Călinescu”), în cadrul căreia proiect, care au fost aşteptările şi cum central, acela de a readuce în atenţia tocmai am finalizat un proiect amplu des- a evoluat interesul publicului deopotrivă publicului acest minunat tezaur cultural, Le înfruntă, cât pot, şi Mihail Ralea, Petru Co- pre traducerile din idiş în română de-a evreu şi neevreu? justifică orice efort. marnescu, Tudor Vianu. Disocierea energică lungul timpului. Importanţa proiectului a – Colaborarea cu Teatrul Evreiesc – Dacă cele două ipostaze profesio- de publicistica otrăvită de xenofobie nu are, fost dublă; întâi, e vorba de a reintegra de Stat este relativ nouă, încercând va- nale de tip academic ale Cameliei Cră- totuşi, succesul scontat. Se înmulţesc lozincile în peisajul cercetării din România tema lorificarea literaturii idiş la un alt nivel şi ciun s-ar suprapune temporal (student- populiste, incitatoare la ură, generatoare de culturii evreieşti în contextul mai larg al pentru un public larg, nu doar academic, doctorand, pe de o parte, şi profesor, dureroase debusolări. Drumul spre ridicarea culturii române, iar a doua miză a fost de această dată. Având în vedere faptul cercetător – pe de altă parte), cum s-ar drepturilor cetăţeneşti pentru evreii din provin- reprezentată de necesitatea efectivă de că în acest an aniversăm 140 de ani de raporta una la cealaltă? ciile nou integrate în graniţele României este a oferi un instrument de la care să putem existenţă neîntreruptă a teatrului idiş în – Cred că o carieră ştiinţifică se deschis. La fel de grav se profilează un gen de dezvolta proiecte de traducere care să România, am reluat în mod susţinut, construieşte încă de pe băncile şcolii, antisemitism lichidatoriu,în linia căruia se va acopere zonele mai puţin cunoscute din încă din aprilie 2015, organizarea spec- începând cu identificarea vocaţiei, a înscrie pogromul de la Iaşi, din vara lui 1941. literatura idiş. Am realizat astfel o hartă a tacolelor-lectură Cu cărţile deschise... competenţelor intelectuale şi a motivării În unele momente sumbre, F. Aderca în- zonelor acoperite deja, dar şi a nevoilor Este vorba de un proiect mai vechi al de a reuşi. Fără coerenţă şi disciplina cearcă să termine romanul Revolte, iar Mihail stringente în vederea unor ulterioare Teatrului Evreiesc de Stat, care mi-a fost muncii, continuitate şi dedicare, pericolul Sebastian îşi doreşte să nu lase fără răspuns proiecte de traducere a autorilor mai încredinţat în ideea specializării mele de a ceda în faţa obstacolelor este mare, atacurile formulate de scriitori ca Radu Gyr, puţin cunoscuţi. Volumul va apărea în universitare şi care se îmbină excelent iar determinarea este esenţială. Însă sa- N.Crevedia, V. Papilian, aşa-zişi promotori ai curând la o editură universitară din ţară cu activitatea mea de predare a literaturii tisfacţia de a-ţi vedea munca şi eforturile „spiritului nou“... în literatură. Acea literatură şi sper să fie util editurilor interesate de idiş. Până în acest moment, am realizat recunoscute, de a observa necesitatea menită să-i protejeze pe români de capitalis- programe de traducere. În alt plan, m-am spectacole dedicate lui Şalom Alehem, I. şi utilitatea strădaniilor compensează mul iudeu, negreşit perturbator. O literatură ocupat de documentarea unei expoziţii L. Peretz, Iţic Manger, Eliezer Steinbarg, drumul dificil al construirii unei cariere menită să practice antisemitismul cât mai dedicate culturii idiş din România, care atât la sediul teatrului, cât şi la Sala ştiinţifice. anihilant cu putinţă. va fi disponibilă în curând într-o formă Dalles şi la Biblioteca Metropolitană, CLAUDIA BOSOI Henri Zalis 20 REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 468-469 (1268-1269) - 1 - 31 martie 2016 JEWISH REALITY Purim 5776 Klaus Iohannis: “I will plead for a Jewish and Holocaust 5776 Purim was celebrated at the Choral Temple in Bucharest. Museum in Bucharest” FJCR, JCB, BBR, Joint, JCC, ACPRI Edelstein, president of the Knesset, and intolerance start with a solid leaders, Foundation “Lauder” officials, and representatives of the community knowledge of the historical reality that hierarchs, cultural personalities of Jews originating from . led to such atrocities. Tolerance and attended the celebration. Members In his visit, Klaus Iohannis was respect for others begin to develop at of the diplomatic corps accredited in accompanied by members of the early age, and the school has a crucial Romania shared with us the joy of Romanian Government and Dr. Aurel role in this case. Taking all these in the feast. Many Jews from Bucharest Vainer, member of the Romanian consideration, as , and their friends also took part at the Parliament and President of the I will plead for the foundation of such celebration. After reading the Book Federation of the Jewish Communities a museum in Bucharest. I am fully of Esther, several beloved actors of from Romania. determined to support the creation of the Jewish State Theater presented The Romanian chief of state stressed a museum of Jews and the Holocaust fragments of the traditional Purimspiel, that there is a desire of developing in Romania. I will soon discuss with sang Purim songs, in the versions new areas of cooperation such as the Government the preparation of a of Hazamir Choir and the Bucharest innovation, research, science and concrete plan,” said Klaus Iohannis, Klezmer Band. The Purim show technology, where he stated that there is after visiting the Yad Vashem Memorial. took place in Aula Magna of the “Titu Foto: Dragoş Asaftei a remarkable potential. He showed that FJCR president Dr. Aurel Vainer Maiorescu” University. The Jewish there is a very good dialogue with Israel spoke in an interview to Dragoş State Theater talented actors along In early March, Romanian President on issues related to current international Ciocârlan, the correspondent of Radio with several stars of the Romanian Klaus Iohannis paid an official visit events and spoke about the importance Romania in Jerusalem, about the scene and the choral-instrumental to Israel where he met President of ensuring the security of Israel. Romanian President’s visit: “The speech bands of JCB also joined in the show. Reuven Rivlin, Prime Minister “The rejection of anti-Semitism, he made after the visit to Yad Vashem The celebration was marked in all the Benjamin Netanyahu, Yuli-Yoel xenophobia, racial hatred, discrimination was particularly remarkable in my communities in the country, and in the view. A museum of Jews, Judaism bigger ones savory Purimspiel acts and Holocaust may offer an extensive took place. “I wish to find resources, to solve reflection of what the Jewish Community meant in Romania.” Moments from the Jewish problems, to gather the people around” community life Face-to-face with Sorin Lucian Ionescu, Survivors’ stories. president of the Jewish Community in Constanţa Decoration decree: Sorin Lucian Ionescu, president of modern, metallic one; the re-lending the Jewish Community from Constanţa, of buildings and land that generate Eng. Toma Yehuda Bauer finished the Management Faculty of the income for the community. Referring to Academy of Economic Sciences in the the cultivation of multiculturalism, the Kassovitz: On February 23, 2016 at the proposal Capital, and psychology at the “Ovidiu” president of JC Constanţa spoke about of the Ministry of Foreign Affairs, President University of Constanţa. He is currently “the Dobrogea model of good interethnic Klaus Iohannis granted Yehuda Bauer the director of the local television station. He living” exemplifying it through the good “I survived National Order “For Merit” in rank of Grand has published fiction, poetry, journalism, relations with the Democratic Union of Officer “for outstanding achievements essays, drama. In the short time since Turkish-Tatars of Romania, the Union of at least five times” in the Holocaust research and for leading community, the restoration of Lippovan Russian, the Hellenic Union, the prodigious collaboration with our Toma Kassovitz, chemical engineer, the Synagogue in Constanţa has started. the Roma Party, Mufti, Archdiocese of is a Holocaust survivor. He was born country.” Researcher on the subject of He hopes that, through help from the Tomis. Although Constanţa has not faced the Holocaust, Yehuda Bauer emphasizes in Turda but in 1940, after the Vienna Government, the works would start. anti-Semitic or denial manifestations, “JC Dictate, his family decided to move to its uniqueness among other types of Among the achievements: clearing of Constanţa president reacts vehemently Genocide (the criterion of ideological Cluj. This moving – as he told in an vegetation in the cemetery at a rate against denial”. He believes that the interview to our magazine - was not an motivation, of the response of the victim). of 70 percent; obtaining sponsorship current mission of a community president In the volume Jewish Reactions to the inspired one, because as coming from for part of the enclosure, followed is to find and obtain resources, solve Romania, the Hungarian authorities Holocaust, Bauer discusses the struggle by replacing the entire fence with a problems, gather people around. for survival of the Jews from Romania had not granted them the citizenship and shows that the “resistance” is not just and his father could not find any work. fighting with weapons in hand, but any The journey to oneself and to the others: He had to go to Budapest where he rescue action, as stated in an article in earned poorly, so that the mother and the CSIER dedicated page signed by Lya three boys remained in Cluj. After the Benjamin, historian. how to become a prayer officiant occupation of Hungary in March 1944 In Journey toward the Promised Land On February 18 – 21, 2016 the 6th the religious service on Shabbat, the by the German army, in Cluj began is the title of the article in the same page module of the course dedicated to the Jewish celebrations rituals of burial and the moving of Jews in the ghetto.. signed by Anca Tudorancea-Ciuciu. officiating role of the religious service commemoration to songs and blessings “Clearly feeling what would happen, Located in the center of the current took place, an activity organized by Rabbi of Shabbat Seder. The feedback provided my mother decided that she has to debates, the issue of migrants was one Rafael Shaffer, prime cantor Joseph by participants underlined that this save us, respectively to cross over at least as passionate in the early 20th Adler, Eduard Kupferberg, director of the module “was more intense and stronger” into Romania”, Toma Kassovitz told. century. A vast economic crisis in 1900 Rabbinical Chancellery, and Attila Gulyas, (Dan Has, JC Zalău), and the most However, the Jews group that included generated waves of Jewish emigrants vice president of the Jewish Community appreciated learning method was the the three brothers, was caught and toward the promised land of that era - in Bucharest. 18 participants enrolled heuristic conversation, able to lead to brought back by the Hungarian security America and Canada. A strong testimony to this course, including six already the discovery of new knowledge: “... in Cluj for investigation. “Our luck was is the Marcus Meyer’s letter addressed to officiating (from the communities from the dialogue with other prayer officiants that both the prosecutor investigator and Moses Schwarzfeld (present in original in Iaşi, Satu Mare, Brăila, Cluj, Timişoara was and continues to be something the information services commander the archives of CSIER), which describes the and Zalău), who already had taken part in just as important in every discussion knew our family and, together with emigrants way from Bucharest and other previous modules, six other new students and conversation we managed to learn my mother, kept us there until the cities to the frontier in Turnu Severin. The (from the communities in Braşov, Ploieşti, something” (Ery Pervulescu, JC Lugoj). deportees’ trains to Auschwitz left.” letter is one of the few reports of Israelite Bucharest, Oradea and Caransebeş) and Rabbi Rafael Shaffer expressed his The Kassovitz family came to communities in Turnu Severin and Orşova, six members of the Choir of the Choral satisfaction with the way the course Budapest, hoping that they will escape proving the unconditional solidarity with Temple. was organized and the results obtained. in Switzerland. However, in a first stage emigrants, called “our brothers”. The module topic evolved from He also stressed the importance of the group ment to go to Switzerland deepening the study conducted on Skype came to Bergen Belsen, where his sessions and addressed the participants, family was separated from the others Romania took over the presidency urging them to keep their mood dominated and taken to another more special by enthusiasm, an element understood as barrack. It was after August 23 and of the International Holocaust the key to success. being considered , that In future, the project will promote Germans were thinking to use them as the cultivation of the dialogue with the bargaining chips in negotiations. Also Remembrance Alliance (IHRA) participants and their training in the online through pure luck, Toma, who fell ill with On March 8, 2016, Romania took over from Hungary the presidency of the space, the distribution of written materials, typhus, was saved. They also survived International Holocaust Remembrance Alliance (IHRA). The ceremony was organized the identification of community members after they were evacuated with a train at the Romanian Embassy in Berlin in the presence of Ambassador Emil Hurezeanu. willing to learn the Hebrew prayers, the that its commander refused to blow. Romania’s mandate lasts one year from March 2016 to March 2017. Among the sending of an order dedicated to prayers “I, who have faced death many times, priorities of our country: continuing the fight against anti-Semitism, strengthening for Romania and Israel (with bilingual text reached the conclusion that we should the education about the Holocaust and the stimulation of the academic research in Hebrew- Romanian), in solemn moments never abandon the fight, even if only this area. Romanian Ambassador Mihnea Constantinescu spoke on the occasion, as the introduction of the Torah in the the chance plays the most important as well as IHRA president and Laurenţiu-Mihai Ştefan, presidential counsellor, who Aron Hakodesh on Shabbat mornings role in survival,” concluded engineer conveyed a message from the Romanian President. and holidays. Toma Kassovitz. REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 468-469 (1268-1269) - 1 - 31 martie 2016 21

Adrian Cuperman ( z.l.), un profesionist recunoscut In memoriam Sufletele noastre au fost împietrite de Adrian Cuperman, consilier al comunităţii Sunt cele mai importante, mai apropiate durerea unei veşti incredibile, vestea mor- şi profesor de limbă şi cultură ebraică la și mai sfinte ființe pentru fiecare dintre Bernard ţii nedrepte şi premature, în seara zilei de cursurile de Talmud Tora. noi, dar iubirea, dedicația și sacrificiul 15 februarie 2016, a celui care a fost ing. Adrian Cuperman a fost membru fon- de sine pe care le-a demonstrat Adrian Adrian Cuperman (z.l.), un om minunat şi dator al Asociației Sioniste din România față de mama lui întrece orice granițe (Boris) Resch (z.l.) un profesionist remarcabil. şi unul dintre cel mai vechi membri ai umane. Mă gândesc cu strângere de ini- Conducerea şi membrii Comunităţii Acum, se împlinesc deja 30 de zile Comitetului de conducere al organizației. mă la Ea, Mama lui Ady, cel plecat brusc Evreilor din Iaşi au aflat cu adâncă durere de când Adrian şi-a început drumul A participat, în calitate de reprezentant al dintre noi, lăsată ...nimănui. Ne-a părăsit că Bernard ( Boris ) Resch, care a fost printre stele spre veşnicie şi ne rugăm acestei asociaţii, la întâlniri internaționale, abrupt și dureros, la o vârstă de om în ple- mulţi ani secretar al acestei comunităţi, a Atotputernicului să-i ocrotească odihna la congrese ale Organizației Sioniste nitudinea puterilor sale, lăsând în urmă un trecut în lumea celor drepţi, în dimineaţa în eternitate. Mondiale şi, de asemenea, a fost prezent gol care mult timp nu va putea fi împlinit”. zilei de 6 martie 2016. În mesajul de condoleanţe, primarul și activ la toate acțiunile și manifestările Colegii, colaboratorii şi prietenii săi Energic şi plin de omenie, modest interimar al Municipiului Iaşi, Mihai Chi- ASR care au avut loc în diferite orașe din din Iaşi, din România, din Israel şi din şi vivace, el a fost un adevărat lider, un rica, aducea un pios omagiu lui Adrian România. Canada au transmis numeroase mesaje reper şi un model în viaţa comunitară Cuperman, un vechi coleg şi un profe- În numele ASR, ing. Tiberiu Roth, de condoleanţe, manifestându-şi adânca evreiască. Indiferent de împrejurări şi de sionist recunoscut ce şi-a desfăşurat preşedinte al Asociaţiei, a transmis un tristeţe la despărţirea pentru totdeauna eventuale repercusiuni, şi-a susţinut cu aproape întreaga activitate profesională amplu şi emoţionant mesaj de condole- de Adrian, cel ce le-a fost mentor. Cu toţii curaj punctul de vedere în legătură cu la Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei anţe, în care arăta: “Am aflat cu durere de vor păstra mereu în amintire căldura şi importante probleme ivite în activitatea Municipiului Iaşi. dispariția neașteptată și fulgerătoare a lui spiritul scânteietor emanat de prezenţa comunităţii ieşene. A depăşit cu dem- Deţinător al titlului de master în iu- Adrian, un prieten devotat, un om de pro- lui Adrian şi se vor ruga ca Dumnezeu nitate pragul a nouă decenii de viaţă, daistică şi istoria evreilor, Adrian a fost fundă valoare morală. Dacă cineva m-ar fi să-l primească în liniştea şi pacea cerului o viaţă activă, plină de înţelepciune şi unul dintre susţinătorii promovării culturii întrebat la repezeală să-i spun ceva care pe cel care pe pământ a iubit dintotdeau- dinamism. A fost un exemplu remarcabil ebraice în Iaşi, şi nu numai. să-l definească pe Adrian Cuperman, aș na adevărul, dreptatea, buna înţelegere prin voiciunea spiritului şi a minţii, prin În discursul de adio, preşedintele Co- fi răspuns fără ezitare: ”a fost cel mai şi prietenia. rigoarea stilului său de viaţă. munităţii Evreilor din Iaşi, ing. Abraham devotat și generos fiu”. Toți ne iubim ma- La catafalc, s-au adunat să-i cinsteas- Ghiltman, a evocat personalitatea lui mele care ne-au născut și ne-au crescut. MARTHA EŞANU că memoria rude, prieteni, foşti colegi de serviciu, vecini şi numeroşi membri ai comunităţii. S-au rememorat faptele Ataşat comunităţii, om de omenie sale bune în folosul obştii, înţelegerea Aflând cu sinceră mâhnire despre plecarea dintre noi a unuia dintre membrii Fiu iubitor, apreciat inginer, bun cunoscă- celor aflaţi în suferinţă şi nevoi materiale, marcanţi ai comunităţii evreieşti ieşene, Adrian Cuperman z.l., conducerea tor de iudaism, om al Cetăţii, cu dragoste ataşamentul faţă de iudaism prin partici- F.C.E.R. (preşedintele Aurel Vainer, vicepreşedintele Paul Schwartz şi secretarul faţă de Statul Israel, şi, mai presus de parea permanentă la serviciul religios la general Albert Kupferberg) au transmis condoleanţe comunităţii căreia i-a aparţinut orice, om de omenie, gata să dea o mână sinagogă. şi familiei îndurerate. de ajutor oricui i-o solicita, lasă în urmă În cuvântul de adio, ing. Abraham un nume bun. Ghiltman, preşedintele Comunităţii „În numele Comitetului Director al aţiei Sioniste din România – Filiala Iaşi, Solidari cu durerea familiei, ne ală- Evreilor din Iaşi, a omagiat dragostea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din Adrian Cuperman z.l. turăm mâhnirii încercate de membrii faţă de sinagogă a lui Boris Resch, şi România, vă rugăm să primiţi sincere Stingerea prematură din viaţă a lui Comunităţii Evreilor din Iaşi şi de colegii devotamentul său pentru menţinerea şi condoleanţe pentru dureroasa pierdere Adrian Cuperman z.l., la vârsta de 55 de de la Primăria Municipiului Iaşi, în cadrul continuarea lanţului tradiţiilor evreieşti. a unuia dintre membrii în Comitetul de ani, reprezintă un moment de profundă căreia a activat ca inginer. Fie-i amintirea S-a dat citire mesajului adresat fami- Conducere al Comunităţii dumneavoas- întristare pentru comunitatea noastră. binecuvântată!” liei Resch şi Comunităţii Evreilor din Iaşi tră, inginer, profesor de Talmud Tora, de către conducerea F.C.E.R. Preşedin- membru fondator şi preşedinte al Asoci- tele dr. Aurel Vainer şi vicepreşedintele ing. Paul Schwartz îşi exprimă recunoş- O mare pierdere pentru Aliaua română tinţa pentru tot ce a făcut Boris Resch Izu Gott nu mai e Unul dintre cei mai cunoscuţi oameni dată a fost aniversat la un restaurant pentru evreii din Iaşi, pentru eforturile care s-a stins din viaţă săptămâna asta românesc, împreună cu cei din cor şi necondiţionate şi atenta sa grijă pentru este dirijorul şi acordeonistul IZU GOTT din orchestră. Au venit cu familiile şi ne- ca viaţa şi activitatea evreilor din Iaşi printre cei vii (z.l.) . Am exprimat condoleanţe familiei, poţii, dând un spectacol improvizat. Îmi să aibă continuitate şi transmit sincere „Vestea încetării din viaţă a fratelui care acum stă de ”şivă”. Mi-au povestit amintesc de aceeaşi atmosferă veselă, condoleanţe în aceste momente de grea nostru Izu Gott, fost coordonator al cum l-a răpus boala în numai două luni . interpretând acele cântece în ivrit sau întristare. Corului Evreilor din Iaşi şi Bucureşti în Mi-l amintesc ca un om viguros, sufletist, idiş care au încântat generaţii. În Elveţia Nelipsita prezenţă a lui Boris la acti- perioada 1980-2000, ne-a produs o mare un profesionist care a reuşit mari perfor- am fost cu toţi aplaudaţi… cu picioarele! vităţile Centrului de zi „Yachad”, a cărui întristare şi multe regrete”, au spus dr. manţe artistice uimitoare, trecând graniţa Aşa aplaudau ei, făcând zgomot ritmic existenţă a încurajat-o încă de la înfiinţare Aurel Vainer, preşedintele F.C.E.R., vice- României, dirijând corul şi orchestra co- pe podea. În America am fost primiţi la şi sprijinul moral şi material acordat vor preşedintele Paul Schwartz şi secretarul munităţilor reunite din România în turnee Casa Albă şi felicitaţi. Acest om, Izu Gott, rămâne pentru noi o caldă amintire şi un general Albert Kupferberg, într-un mesaj celebre de mare succes în S.U.A., Israel, a fost un Dumnezeu în adevăratul sens reper de înalt umanism şi prietenie. de condoleanţe. Elveţia, Franţa şi, mai ales, în ţară, de al cuvântului. Să-i fie amintirea binecu- S-a stins din viaţă pe neaşteptate, „A fost un promotor al culturii şi muzicii Hanukiadă împreună cu Eminenţa Sa vântată (z.l.)! E o mare pierdere pentru confirmând cuvintele rostite adesea: tradiţionale evreieşti în România, a fost Moses Rosen (z.l.). El a păstrat “flacăra aliaua românească. „Copacii mor în picioare”. A plecat dintre un bun organizator al corului evreiesc, vie” a grupului muzical şi în Israel. Ultima BIANCA MARCOVICI noi, aşa cum a trăit, discret şi demn, având un aport semnificativ pentru ca lăsând în urmă multe şi sincere regrete muzica tradiţională evreiască să aibă Cu nemărginită durere în suflet, şi amintirea unui om deosebit, de înaltă continuitate”, se mai arată în scrisoarea anunţăm pierderea iubitului nostru IZU Suntem alături de familia Gott în ma- nobleţe sufletească şi a unui profesionist adresată de conducerea F.C.E.R. evrei- GOTT (Dorohoi, Iaşi, Bucureşti, Haifa), rea lor durere, pricinuită de pierderea, desăvârşit. lor din Iaşi şi familiei lui Izu Gott, a cărui fost dirijor al corurilor F.C.E.R. Prin dis- la 28 februarie 2016, a scumpului lor Fie ca Dumnezeu să-l odihnească în dispariţie este regretată de membrii C.E. pariţia lui, a lăsat un gol de neînlocuit IZU GOTT z.l. Talentul lui ca dirijor de pace iar noi să putem cinsti mereu me- Iaşi, de prieteni şi de cunoscuţi. în inimile noastre. Te vor păstra veşnic coruri, vorba lui blândă şi grija faţă de moria celui ce a fost dragul nostru Boris, familie sunt numai câteva din calităţile „În aceste momente de grea întristare, în amintire soţia, fiica, fiul, sora, fratele, un OM de mare omenie. (M.E.) pe care le-a avut. Îi vom păstra o veş- suntem alături de familia îndurerată”, se nora, ginerele, nepoţii şi strănepoţii. * afirmă în încheierea mesajului. Înmormântarea a avut loc la data de 28 nică amintire. Odihnească-se în pace. Vestea trecerii la cele veşnice a lui Să îi fie amintirea binecuvântată! februarie 2016, la Haifa. Dora Fradis şi Moses Jerome. Boris Resch z.l. i-a îndurerat nu numai pe membrii comunităţii evreilor din Iaşi, ci şi pe toţi cei care l-au cunoscut. Con- OMAGIU lui Pincu Kaiserman (z.l.) ducerea F.C.E.R. a adresat comunităţii S-au împlinit de curând trei ani de la perioada 1992-2010, dar a renunţat la de Cavaler”. A fost unul dintre supravie- ieşene şi familiei îndoliate un mesaj în trecerea în eternitate a inginerului PINCU această funcţie din cauza sănătăţii pre- ţuitorii Pogromului din 1941 şi a păstrat care se spune: KAISERMAN, marcantă personalitate a care. Din 2010 a fost numit Preşedinte vie amintirea acelor triste zile şi a celor „În aceste momente de doliu şi grea evreimii ieşene. de Onoare şi ales consilier al C. E. Iaşi. sacrificaţi atunci. întristare pentru comunitatea dumnea- La ceremonia de înhumare, din 16 A fost totodată un membru marcant A fost un soţ, un tată, un socru şi un voastră, prin trecerea în nefiinţă a dom- ianuarie 2013, ing. Abraham Ghiltman, al Consiliului de Conducere al F.C.E.R. bunic iubitor, dar şi un prieten sufletist, nului Boris Resch, în numele conducerii preşedintele C.E. Iaşi, spunea în alocuţi- În mesajul transmis la ceremonia exemplu de bunătate şi generozitate. Pin- Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din unea sa: „Domnul preşedinte Pincu Kai- funerară, preşedintele F.C.E.R., dr. Aurel cu va trăi mereu în amintirea familiei, a România, vă transmitem sincere con- serman a fost o persoană cu un caracter Vainer, menţiona: „Preşedintele Pincu prietenilor săi şi a celor care l-au apreciat doleanţe. ce cu greu mai poate fi întâlnit în zilele Kaiserman s-a dovedit un om de atitu- şi preţuit. Nu vom uita niciodată ceea ce a în- de astăzi. A cunoscut de tânăr prigoana dine, bine informat şi bun cunoscător al Semnatarul acestor rânduri a propus semnat Boris Resch, munca şi dăruirea antievreiască fiind silit să facă muncă vieţii comunitare, un om cu un simţ politic conducerii comunităţii ieşene, în semn de care a dat dovadă în slujba de secretar obligatorie în diferite locuri din Iaşi, dintre remarcabil.” de recunoştinţă, ca „Galeria Personali- al Comunităţii Evreilor din Iaşi. Totodată, care cel mai greu a fost la deshumarea În mandatul 2004-2008 a fost consilier tăţilor”, ce se amenajează la Sinagoga ne exprimăm recunoştinţa pentru tot ce osemintelor din vechiul cimitir evreiesc local al Municipiului Iaşi. Tot în această Merarilor, să poarte numele „Ing. PINCU a făcut domnul Boris Resch pentru evreii din cartierul Ciurchi”. perioadă, Sinagoga Mare şi obeliscul KAISERMAN”, distinsă personalitate a din Iaşi, pentru eforturile necondiţionate De profesie inginer constructor, a fost aflat în faţa Sinagogii au fost incluse pe comunităţii noastre. şi atenta grijă susţinută pentru ca viaţa şi o perioadă asistent universitar la Faculta- lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi Lacrimi de dor şi un gând de pioasă activitatea evreilor din Iaşi să aibă conti- tea de Construcţii şi Instalaţii, precum şi (2004), iar din 2006 au început lucrările amintire pentru sufletul lui bun şi generos. nuitate. A lăsat în urma sa o comunitate expert tehnic în cadrul Corpului Experţilor de restaurare. În 2009 a fost decorat îndoliată şi multe regrete în sufletele celor Tehnici din România, filiala Iaşi. de preşedintele României cu Ordinul Ing. SOLO ROTENSTAIN care l-au cunoscut. A activat ca preşedinte al C.E. Iaşi în “Meritul Industrial şi Comercial în grad Atotputernicul să îl aibă în paza Sa!” 22 REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 468-469 (1268-1269) - 1 - 31 martie 2016 zicedid ze`ivnd כ"א אדר ראשון תשע"ו - כ"א אדר שני תשע"ו z כתב-עת של איחוד הקהילות היהודיות ברומניה פורים תשע"ו בבוקרשט וברומניה רגעים מחיי הקהילה היהודית פורים תשע"ו נחגג בהיכל הכוראלי שפיל" המסורתי ושרו שירי פורים, שבבוקרשט הבירה. השתתפו מנהיגים בגרסאות של המקהלה "הזמיר" ושל צו להענקת אות כבוד: יהודה באואר של הפדרציה של הקהילות היהודיות הלהקה "בוקרשט כליזמר באנד". מופע ב23- בפברואר 2016, בהצעת משרד המאמר של אנקה צ'יוצ'יו טודוראנצ'אה. מרומניה, קהילת יהודי בוקרשט, בני חג הפורים עלה על במה באולם הגדול החוץ, הנשיא קראוס יוחאניס העניק המאמר הופיע באותו עמוד. במרכז ברית רומניה, ג'וינט, המרכז הקהילתי ("אאולה מאגנה") של אוניברסיטת ליהודה באואר את האות הלאומי הדיונים של היום, נושא המהגרים היה לתרבות, אגודת הידידות רומניה- "טיטו מאיורסקו". יחד עם השחקנים "למען תרומה" בדרגה של קצין בכיר מרתק לפחות כמו בתחילת המאה ה20-. ישראל, קרן "לאודר", אישים רשמיים, המוכשרים של התיאטרון הממלכתי "על תרומות מיוחדות בחקר השואה ועל משבר כלכלי קשה משנת 1900 גרם לגלים אנשי כנסייה בכירים, אנשי רוח. את היהודי השתתפו במשחק שחקנים שיתוף פעולה יוצא מן הכלל עם ארצנו". של מהגרים יהודים לארץ המובטחת שמחת פורים חלקו איתנו אנשי סגל רומנים מפורסמים והלהקות המוזיקליות חוקר בנושא השואה, יהודה באואר, מאותם ימים – ארצות-הברית וקנדה. דיפלומטי. השתתפו רבים מיהודי של קהילת יהודי בוקרשט. מבליט את ייחודו של נושא השואה עדות חשובה היא מכתבו של מאיר בוקרשט וחבריהם. אחרי קריאת חג הפורים נחגג בכל הקהילות בין סוגים אחרים של מעשי רצח עם מרכוס אל משה שוורצפלד (שהעותק המגילה, שחקנים אהובים של התיאטרון היהודיות שברומניה. בקהילות הגדולות (בקריטריון של הסיבה הרעיונית, של המקורי שלו נמצא בארכיון של המרכז), הממלכתי היהודי שיחקו ב"פורים- שיחקו גם משחקי "פורים-שפיל" יפים. תגובת הקורבן). בספר "תגובות יהודיות שבו תואר מסע המהגרים מבוקרשט לשואה", באואר מביא לדיון את מאבק ומערים אחרות אל נקודות הגבול טורנו- הישרדותם של היהודים מרומניה ומציין סברין. המכתב הנ"ל הוא אחד התיאורים שהתנגדות אינה רק התנגדות עם נשק המעטים על אודות הקהילות היהודיות קלאוס יוחאניס: "אני אתייצב למען בנייתו ביד, אלא גם כל פעולת ההצלה, מציינת מן הערים טורנו-סברין וגם אורשובה, ד"ר ליאה בנימין במאמר שבעמוד של שהוכיחו סולידריות בלתי מוגבלת עם של מוזיאון היהודים והשואה בבוקרשט" המרכז ללימוד תולדות יהודי רומניה. המהגרים הנקראים "אחינו". "מסע לארץ המובטחת" הוא כותרת נשיא רומניה, קלאוס יוחאניס, ביקר שבהם קיימת יכולת ניכרת. הוא ציין ביקור רשמי בישראל בתחילת חודש מרץ שקיים דו-שיח טוב מאוד עם מדינת השנה. בביקורו נפגש עם הנשיא ראובן ישראל בנושאים הקשורים למצב סיפורים של הניצולים: המהנדס תומא ריבלין, עם ראש הממשלה בנימין נתניהו, הבינלאומי של היום, ודיבר גם על עם יו"ר הכנסת יולי-יואל אדלשטיין ועם חשיבות הבטחת ביטחונה של מדינת קאסוביץ: "ניצלתי ונשארתי בחיים לפחות נציגים של קהילת היהודים יוצאי רומניה. ישראל. בביקורו, נלוו גם שרים בממשלת רומניה "דחיית האנטישמיות, שנאת הזרים, ויו"ר הפדרציה של הקהילות היהודיות הגזענות, ההפליה וחוסר הסובלנות חמש פעמים" מרומניה ד"ר אאורל ויינר, חבר בפרלמנט מתחילה בהכרה עמוקה של המציאות המהנדס הכימי תומא קאסוביץ הוא החוקר וגם מפקד המוסד בענייני ריגול הרומני. ההיסטורית שהובילה למעשים נוראים ניצול שואה. הוא נולד בעיר טורדא. הכירו את משפחתנו, והחזיקו אותנו ראש המדינה הדגיש שקיים רצון לפתח מסוג זה. הסובלנות והכבוד בין אנשים שנת 1940, אחרי תכתיב וינה, החליטה שם יחד עם אמא שלי עד שרכבות תחומים חדשים בשיתוף פעולה, כמו נשתלים החל מהגיל הרך ולבית הספר יש משפחתו לעבור לעיר קלוז'. בריאיון המגורשים לאושוויץ יצאו". משפחת למשל המצאה, מחקר, מדע וטכנולוגיה, תפקיד יסודי בזה. תוך כדי התייחסותי שהעניק לכתב העת שלנו, סיפר שמעבר קאסוביץ הגיעה לבודפשט בתקווה לנושאים האלה, בתור נשיא רומניה זה היה שגיאה, שכן היות שהגיעו שיצליחו להינצל לשווייץ. בשלב הראשון אתייצב למען בנייתו של מוזיאון מסוג זה מרומניה, הרשויות ההונגריות לא נתנו הגיעו כולם לברגן-בלזן, שם הופרדה "רוצה למצוא לעצמי בעיר בוקרשט. אני החלטי לגמרי לתמוך להם אזרחות ואביו לא היה יכול למצוא משפחתו והועברה לביתן אחר, מיוחד בבנייתו ברומניה של מוזיאון היהודים עבודה. אביו נאלץ לעבור לעיר בודפשט, ביותר. זה היה אחרי 23 באוגוסט 1944 מקורות לפתור בעיות, והשואה", אמר קלאוס יוחאניס לאחר שם הרוויח מעט מאוד. אמא ושלושת והיות שנחשבו רומנים, הגרמנים חשבו ביקורו במוזיאון "יד ושם". הבנים נשארו בעיר קלוז'. אחרי כיבוש להשתמש בהם בתור מטבע חילופין. גם יו"ר הפדרציה של הקהילות היהודיות הונגריה על ידי הצבא הגרמני, במרץ דרך מזל, תומא, שחלה בטיפוס, ניצל. לאסוף אנשים סביב": מרומניה, ד"ר אאורל ויינר, חבר 1944, בעיר קלוז' התחיל תהליך גירוש הם נשארו בחיים גם אחרי שפונו ברכבת, בפרלמנט הרומני, דיבר בריאיון שהעניק היהודים לגטו. "בוודאי מפני שהרגישה שהמפקד סירב לפוצץ אותה. "אני, לכתב רדיו ברומניה בירושלים, דראגוש מה יקרה, אמא החליטה שהיא חייבת שעמדתי בפני המוות פעמים רבות, הגעתי פנים אל פנים עם יו"ר צ'יוקרלאן, על ביקורו של הנשיא: "אין להציל אותנו ולהעביר אותנו אל מעבר למסקנה שלא צריך לוותר על מאבק אף ספק שנאומו ביציאתו מ'יד ושם' היה לגבול, לרומניה", סיפר תומא קאסוביץ. פעם, כי גם לסיכוי המקרי יש תפקיד קהילת יהודי קונסטאנצה, מרשים ביותר. מוזיאון זה, על היהודים, אך קבוצת היהודים שבה היו גם מרכזי בהישארות בחיים", סיכם המהנדס על היהדות, על השואה, יכול לספק תמונה שלושת האחים נתפסה על ידי השב"כ תומא קאסוביץ. רחבה בהרבה על מה שהייתה הקהילה ההונגרי והאנשים הובאו בחזרה לקלוז' סורין לוצ'יאן יונסקו היהודית ברומניה". לחקירה. "מזלנו היה שגם הפרקליט יו"ר קהילת יהודי קונסטאנצה, סורין לוצ'יאן יונסקו, סיים את חוק לימודיו במנהל עסקים באקדמיה ללימודים ההליכה אל עצמו ואל אחרים: להיעשות כלכליים שבבוקרשט הבירה ופסיכולוגיה באוניברסיטת "אובידיו" שבעיר קונסטאנצה. כעת הוא מנהל תחנת משרת בקודש הטלוויזיה המקומית. הוא פירסם פרוזה, בימים 21-18 בפברואר 2016 התקיים החשיבות של העמקת הלימוד במסגרת שירה, פובליציסטיקה, מסות, מחזות המודול השישי של הקורס המיועד למילוי הכנסים שמתקיימים בסקייפ ופנה תיאטרון. בתקופה הקצרה מאז שהחל התפקיד של משרת בקודש. מודול זה לתלמידים עם דחף לשמור על מצב רוח לנהל את הקהילה היהודית, התחיל מאורגן על ידי הרב רפאל שפר, החזן מלא התלהבות, הנחשב מפתח ההצלחה. התהליך לשיקום בית הכנסת שבעיר הראשי יוסף אדלר, מנהל לשכת הרבנות בעתיד יקפידו על פיתוח הדו-שיח עם קונסטאנצה. הוא מקווה שבאמצעות אדוארד קופפרברג, סגן יו"ר קהילת המשרתים בקודש וההוראה להם באון- סיוע מהממשלה יתאפשר לו להתחיל יהודי בוקרשט, עטילא גוליאש. לקורס ליין, הפצת חומר כתוב, זיהוי החברים בעבודות. בין הצלחותיו: ניקוי הדשא הנ"ל נרשמו 18 משתתפים ביניהם שישה בקהילות היהודיות המוכנים ללמוד שבבית העלמין, כ70- אחוז; קבלת שליחי ציבור (מקהילות יאסי, סאטו- לערוך תפילות בציבור, שליחת כרוז תמיכה כספית בשביל חלק מגידור בית מארה, בריילה, קלוז', טימישוארה, מיועד ללימוד התפילות למען מדינת העלמין, מעשה שיצריך את החלפת זאלאו) שכבר השתתפו במודולים רומניה ומדינת ישראל (עם נוסח דו- הגדר הישנה כולה בגדר חדשה, עשויה הקודמים, עוד שישה תלמידים חדשים – לשוני, עברי-רומני) – ברגעים חגיגיים מתכת; ההשכרה מחדש של הבניינים ושל מן הקהילות בראשוב, פלוישטי, בוקרשט, כמו למשל הכנסת ספר תורה בארון השטחים של הקהילה, המביאים הכנסות. אורדיה – עם שני נציגים, קאראנסבש) הקודש בבקרים של שבתות וחגים. כאשר התייחס לפיתוח הרב-תרבותיות, ושישה חברים במקהלת ההיכל הכוראלי. יו"ר קהילת יהודי קונסטאנצה דיבר על נושא המודול עסק בתפילת שבת, "השיטה הדוברוג'אית של חיים משותפים חגי ישראל, טקסי קבורה והזכרה – עד טובים בין העדות, והביא דוגמא את שירים וברכות לסדר שבת קודש. במשוב היחסים הטובים עם האגודה הדמוקרטית שנתנו התלמידים הם הדגישו שהמודול רומניה קיבלה את הנשיאות של הברית של התורכים והטאטארים מרומניה, הנ"ל "היה יותר מוגבר, יותר חזק" (דן אגודת הרוסים הליפובנים, האגודה האס, קהילת יהודי זאלאו) ושיטת הבינלאומית לזיכרון השואה היוונית, מפלגת הרומים (הצוענים), הלימוד המעשירה ביותר הייתה הדו-שיח המופטיאט, הארכיבישופית של טומיס". והוויכוח במגמה לגלות ידיעות חדשות: ב8- במרץ שנה זו, רומניה קיבלה באנטישמיות, ביסוס החינוך על השואה, והוסיף כי אף על פי שבקונסטאנצה "דבר חשוב באותה צורה היה הדו-שיח מהונגריה את נשיאות הברית ותמיכה במחקרים אקדמיים בתחום זה. הוא לא נתקל בתגובות אנטישמיות עם משרתים בקודש, אחרים – מכל הבינלאומית לזיכרון השואה. הטקס בהזדמנות זו, מטעמה של רומניה נאמו של הכחשת השואה, הוא "מגיב בצורה שיחה, דו-שיח הצלחתי ללמוד משהו" התקיים בשגרירות רומניה בברלין, השגריר מיכניא קונסטנטינסקו, נשיא נוקשה כלפי הכחשת השואה". הוא (ארי פרבולסקו, קהילת יהודי לוגוז'). בנוכחות השגריר אמיל חורזאנו. המנדט הברית הבינלאומית לזיכרון השואה מאמין ששליחותו הנוכחית של יו"ר הרב רפאל שפר ביטא את שביעות של רומניה הוא בן שנתיים, ממרץ 2016 והיועץ הנשיאותי לאורנציו מיכאי הקהילה היא למצוא ולקבל מקורות, רצונו מן האופן שבו נערך הקורס וגם עד מרץ 2017. בסולם סדר העדיפויות שטפאן, שהעביר מסר מנשיא רומניה. לפתור בעיות, לאסוף אנשים סביב. מן התוצאות. כמו כן, הוא הדגיש את של רומניה נמצא המשך המאבק REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 468-469 (1268-1269) - 1 - 31 martie 2016 23

ducă trenul în interiorul Germaniei. Nu au reuşit, peste Ing. Toma Kassovitz: „Am scãpat tot se bombarda, se duceau lupte. La un moment dat, trenul s-a oprit şi comandantul acestuia, care nu făcea parte din SS, a fost chemat la Magdeburg, oraşul cel cu viaþã de cel puþin cinci ori” mai apropiat. Era deja aprilie 1945. Când s-a întors, (Urmare din pag. 13) Am aflat mai târziu că în Ro- Belsen nu existase până atunci. Le-au şi făcut, dar nu ne-a chemat pe toţi şi ne-a spus; ”Dispoziţia care mi mânia avusese loc actul de la 23 au fost puse în funcţiune. La noi în baracă venea adesea s-a dat a fost să arunc trenul în aer cu voi cu tot, dar eu august şi, deoarece tatăl meu s-a declarat la sosirea la la presupusa spioană un ofiţer german, un medic militar, nu voi face aşa ceva. Sunteţi liberi”. Paznicii noştri au Bergen cetăţean român, se pare că au vrut să ne folo- dr. Klein, care era sas din Braşov şi care a descoperit dispărut, dar noi nu aveam unde să ne ducem. Peste sească eventual ca monedă de schimb. Baraca unde că mama mea şi cu el aveau o mulţime de cunoştinţe o zi sau două au apărut americanii. Chiar şi generalul ne-au dus era, şi ea, mai specială, erau ţinuţi acolo evrei comune. Astfel că, atunci când m-am îmbolnăvit de tifos Patton a trecut pe-acolo. Mai târziu, zona a fost preluată care aveau paşapoarte sau vize pentru străinătate, dar exantematic, a declarat că am congestie pulmonară, m-a de britanici. Atât americanii, cât şi britanicii ne-au oferit şi membrii unor familii bogate pentru care, probabil, se tratat, mi-a adus medicamente, nu m-a trimis la baraca- să ne ducă în SUA sau Anglia, dar noi am refuzat. Între dorea obţinerea de răscumpărare, sau alte persoane spital, unde se murea pe capete. A fost a treia oară când timp, tatăl meu, care se îmbolnăvise încă la Bergen, a suspecte, de pildă o doamnă foarte frumoasă şi elegantă, am avut noroc. Culmea, abia la eliberare am aflat că dr. murit la câteva zile după eliberare. Am mai stat puţin despre care se spunea că ar fi spioană britanică. Şi aici Klein a fost unul dintre marii criminali de la Auschwitz şi, timp până când, la o nouă reîmpărţire între armate, zona am rămas cu toţi împreună, cu hainele noastre, numai după un proces sumar, a fost executat pe loc. unde ne aflam a trecut la ruşi. Nu vă spun cum arătau, că, între timp, se făcuse toamnă şi apoi iarnă şi eu am comparativ, cele trei armate. Fapt este că am auzit că petrecut toată iarna lui 1944 în sandale şi pantaloni scurţi, Trei armate ne-au eliberat ruşii îi duceau pe foştii deţinuţi în Uniunea Sovietică. aşa cum plecasem de la Budapesta. Atunci am decis să fugim, am plecat dar din cauza lipsei Între timp, armata sovietică înainta, Auschwitzul a fost Apropiindu-se frontul, din Bergen Belsen, unde paz- mijloacelor de transport, am ajuns acasă la Cluj abia în evacuat şi atât deportaţii (câţi reuşiseră să supravieţuias- nicii au otrăvit o mare parte din deţinuţi, au plecat două septembrie. Eu, care am fost confruntat de foarte multe că marşurilor cumplite pe timp de iarna prin Germania) cât trenuri cu deţinuţi pe care nemţii sperau să-i folosească ori cu moartea, am ajuns la concluzia că nu trebuie să şi personalul au ajuns la Bergen Belsen. Spre ghinionul tot ca monedă de schimb. Pe noi, datorită relaţiilor „spi- abandonezi lupta niciodată, chiar dacă şansa, norocul nostru, aceştia au preluat conducerea lagărului şi, cu oanei”, ne-au urcat într-un tren, cu compartiment şi nu joacă rolul cel mai important în supravieţuire. Din fericire, toate că armatele aliate înaintau, cei de aici au hotărât să ne-au pus în vagoane de vite, şi a început plimbarea. faţă de mulţi alţii, noi ne-am bucurat de această şansă”, construiască nişte camere de gazare, ceea ce la Bergen SS-iştii care ne însoţeau căutau o breşă prin care să a tras concluzia inginerul Toma Kassovitz. Oameni – temelie la înfăţişarea Toast la centenar Ing. Corneliu Kamerman îşi sărbătoreşte centenarul de azi a comunităţii scriindu-şi „Amintirile”. „Memoriile” au devenit saţ; „jurnal” De la organizarea fostului Cămin- pensaţii supravieţuitorilor Holocaustului în sună prea romantic. Dar „amintiri”, cine n-are? S-a născut spital „Martin Băluş”, luat de la zero România, când nu era recunoscut oficial odată cu intrarea României în primul război. Pentru el şi transformat în a doua casă pentru – membru fondator al Asociaţiei Evreilor „centrul vechi” al Bucureştiului, fostele cartiere evreieşti beneficiari, la aportul în democratizarea din România Victime ale Holocaustului; • sunt parte din anii de şcoală, sport, haluţ. Pe Lipscani, vieţii comunitare şi deschiderea obştii construirea unei noi relaţii cu Aliaua ro- colţ cu Şelari, a înfiinţat un club de volei, baschet, tenis de spre societatea românească, av. Iulian mână, de factură preponderent culturală, masă. A câştigat medalii. S-a înscris la Haşomer Haţair. Îl Sorin z.l., secretar general în perioade- la acea dată, constând în recuperarea la atrăgea medicina, dar a fi student evreu la Medicină era o le Rosen – Cajal, preşedinte interimar literatura – mamă a scriitorilor israelieni problemă din cauza legionarilor. S-a înscris la Politehnică. al F.C.E.R. după trecerea în eternitate de limbă română; • înfiinţarea BBR;• viaţa A fost recrutat; era înainte de ’40. Pe urmă, a schimbat a preşedintelui Nicolae Cajal z.l., este evreiască internaţională – membru în con- C. Kamerman, armata cu munca obligatorie. Studiile şi le-a continuat la autorul unei opere sociale care nu poate ducerea Congresului European Evreiesc; aniversarea centenarului Colegiul „Abason”. A scăpat, ca prin urechile acului, să fi uitată. După venirea academicianului • contribuţia la integrarea României în la Templul Coral fie omorât în pogromul din ’41. După război, remarcabil Cajal la conducerea Federaţiei, a avut un structurile euro-atlantice. A atras atenţia, absolvent al Politehnicii, a intrat în cercetare. În ’58, a rol important în: • amplificarea dialogului oricând s-a ivit prilejul, asupra perico- depus acte de plecare în Israel. Răspuns negativ. A fost „trimis la munca de jos”; interetnic – membru fondator al Consiliului lului negaţionismului, a recrudescenţei muncitor. A (re)urcat toate gradele, până „a fost repus în drepturi”. A creat şase Minorităţilor Naţionale (CMN) pe lângă antisemitismului „clasic” şi „modern” – brevete, făcute „cadou” statului. Când prietenul din studenţie, Bubi Schieber z.l., Guvern, secretar al Comitetului pentru antiisraelismul. A dat onorul, de fiecare fost preşedinte de onoare al BBR-ului, l-a reactivat după ’90, a devenit unul dintre Culte, Cultură şi Mass Media; • accen- dată, Drepţilor între Popoare. Coechipier membrii fondatori. După pensionare, a lucrat „la comunitate”. A condus mulţi ani tuarea dialogului interreligios – membru al preşedintelui F.C.E.R., în colaborare Atelierul de pietrărie, la Cimitirul Giurgiului. Scrie, fiindcă refuză existenţa pasivă. fondator al Asociaţiei pentru Pacea Re- cu Joint-ul, a modernizat activitatea O viaţă – un veac din istoria evreilor români. La mulţi ani! (IULIA DELEANU) ligiilor în România; • demararea acţiunii D.A.S.M., a creat un cadru propice pentru de restituire a bunurilor imobiliare ale formarea viitorilor lideri comunitari, prin în- minorităţilor naţionale confiscate în timpul fiinţarea Organizaţiei Tineretului Evreu din O zi de cinstire a memoriei evreilor din Iaşi regimurilor dictatoriale din România, fiind, România, şi atragerea spre comunitate a (Urmare din pag. 8) Preluarea aces- “Avram Goldfaden” şi transformarea lui tot în CMN, preşedinte al Comisiei funcţio- celor îndepărtaţi de ea, prin constituirea tei misiuni în ţara în într-un festival Internaţional, sub directo- nând cu acest scop; • restituirea bunurilor Cluburilor generaţiei de mijloc. care a debutat cariera mea diplomatică, ratul cunoscutului regizor şi om de teatru comunitare evreieşti, prin Fundaţia „Cari- A venit pe lume în gingaşa luna mar- în urmă cu aproape 30 de ani, mi-a prile- Alexander Hausvater. tatea” – membru fondator; • încurajarea tie. Trecea drept un om vesel, plânsul juit o mare bucurie şi aştept cu nerăbdare Preşedintele comunităţii ieşene, ing. învăţământului evreiesc în România – şi-l păstra pentru sine. Anul acesta ar fi să contribui la aprofundarea prieteniei Abraham Ghiltman, a relevat excelen- membru fondator al Fundaţiei „Lauder”; împlinit 90 de ani. noastre”. tele relaţii de colaborare cu Primăria • demersurile pentru acordarea de com- IULIA DELEANU Dr. Aurel Vainer a apreciat în mod Municipiului Iaşi şi a mulţumit primarului deosebit eforturile Municipalităţii ieşene interimar Mihai Chirica pentru prietenia de sprijinire a comunităţii evreieşti şi a manifestată permanent şi pentru sprijinul „Ar trebui să privim mai atent…” propus: „să lansăm aici Forumul prieteni- acordat comunităţii. (Urmare din pag. 15) Despre „arta Chimie, absolvită la Bucureşti, rămâne o ei româno-israeliene. An de an Federaţia După inaugurarea Pieţii Prieteniei Ro- care învinge tim- doua mamă pentru mine”, a recunoscut şi Ambasada vor fi parteneri. La Iaşi am mâno-Israeliene a fost vizitată Sinagoga pul” – dar, mai ales, timpurile – a vorbit di- nepoata sa, Catia Zaharieva, venită cu putea aduce evrei şi neevrei, de aici şi din Mare, monument istoric, aflată încă în rectoarea Centrului, Alice Barb, mulţumind soţul ei din Bulgaria. „De la ea am învăţat Israel, pentru a da semnale şi mai puter- stadiu de restaurare, şi Sinagoga Mera- coordonatorului de programe Bela Kri- că trebuie să am încredere-n mine şi-n nice privind dezvoltarea relaţiilor dintre rilor, recent reinaugurată. Aici, formaţia sebai şi întregii echipe care a ajutat-o viaţă”. Când a ajuns la centenar, sărbă- cele două comunităţi. Aş dori ca Iaşiul şi de muzică evreiască “Nigun” a C.E. Iaşi, la organizarea acestei „ediţii speciale” a torit cu noi, prietenii din cămin, am avut o Moldova să ajungă ceea ce e Israelul în în componenţă restrânsă, a susţinut un „Serilor Eliad”. „Avem în faţa noastră un înţelegere, a devoalat-o Pompiliu Sterian: lumea largă în domeniul IT, de exemplu”. recital foarte apreciat de spectatori. tezaur viu: o mare artistă şi un om exem- „La un veac aniversare/ Eu v-am scris o Propunerea se alătură eforturilor de- În continuare, oaspeţii s-au întâlnit la plar”, a recomandat-o criticul de artă Luiza poezie/ Când voi face şi eu suta/ Să-mi puse de Municipalitate în vederea trans- Primăria Municipiului Iaşi cu reprezen- Barcan, custodele expoziţiei. „Întâlnirea scrieţi dumneavoastră mie”. „Împărţind o formării Iaşiului într-un oraş de pelerinaj tanţii autorităţilor locale. Excelenţei Sale providenţială cu Medi Dinu s-a produs prin vreme camera”, a povestit Judith Arde- pentru evreii născuţi în România şi plecaţi Tamar Samash, preşedintelui F.C.E.R., anii 2002-2003. Intenţionam să reunesc leanu, i-am zis cât am ţinut la profesoara în diverse colţuri ale lumii. La acestea deputat dr. Aurel Vainer şi preşedintelui într-o expoziţie lucrări ale elevilor lui Maxy, noastră de sport de la Liceul Evreiesc se adaugă şi un demers cultural, anun- C.E. Iaşi, Abraham Ghiltman le-au fost de la Şcoala Evreiască de Arte în perioada „Instrucţiunea”, Bebi Dumitrescu. «Era ţat de primarul Mihai Chirica, şi anume decernate diplome de excelenţă. Holocaustului, când evreilor le era interzis sora mea!», a exclamat. De atunci suntem reluarea, în toamna acestui an, când se A avut loc şi o întâlnire cu elevi membri accesul la învăţământul de stat. prietene”. Dar numai viaţa condensată-n împlinesc 140 de ani de la înfiinţarea la ai Clubului de Istorie de la Liceul Naţio- Pe Medi Dinu am cunoscut-o prin in- expoziţie lasă deschisă uşa spre lumea Iaşi a primului teatru profesionist în limba nal de Informatică “Grigore Moisil” şi cu termediul regretatei Maria Constantin şi pictoriţei: aburos-precisă, tandru-ascuţită. idiş din lume, a Festivalului de teatru idiş elevi de la Colegiul Naţional. Scriitorul al uneia dintre cele mai importante artiste Cătălin Mihuleac a susţinut o prelegere contemporane, prezentă în sală, Alma despre Holocaust, iar membrii Clubului de Redlinger. Medi Dinu este o remarcabilă Y D E C E S E Y COMEMORĂRI Y Istorie au prezentat o expoziţie pe tema desenatoare. Holocaustului. În prima perioadă de creaţie a lucrat în Norbert, Paul şi Elise Zilber- Înhumaţi în cimitirele C.E.B. în luna februarie 2016: Vizita la Iaşi a ambasadorului israelian ulei, în cea de-a doua predomină acuare- man anunţă cu durere că la data DUMBRAVA EDI (83 de ani, Cimitirul Giurgiului); şi a delegaţiei F.C.E.R. s-a încheiat cu o la. A trăit în ambianţă avangardistă – soţul de 7 martie 2016 (27 Adar) a înce- NACHT DAGOBERT (91 de ani, Cimitirul Sefard); întrevedere cu reprezentanţii conducerii ei, Gheorghe Dinu, fiind unul dintre ani- tat din viaţă minunata şi distinsa CALIHMAN GEORGE (77 de ani, Cimitirul Filantropia); Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”. matorii mişcării în România, cunoscut ca soţie, mamă şi bunică MALVINA LUDMER CORNELIA (86 de ani, Cimitirul Giurgiului); A fost o zi plină de evenimente cu largi poet sub pseudonimul Stephan Roll –, dar ZILBERMAN (z.l.), profesor de SPEISER ZOE (85 de ani, Cimitirul Giurgiului); RAVIV semnificaţii istorice, o zi a prieteniei şi a în lucrările proprii şi-a afirmat clasicismul matematică. Înhumarea a avut MARIUS (81 de ani, Cimitirul Giurgiului); ZIMAND SIMA bunei înţelegeri interetnice ce-i animă pe cu tendinţă modernă”. loc la data de 9 martie 2016, la (87 de ani, Cimitirul Giurgiului); HIRSCH EDUARD (74 locuitorii acestor vechi meleaguri româ- Cimitirul Evreiesc din Iaşi. Fie-i „Mătuşa Medi, la care am locuit în toţi de ani, Cimitirul Giurgiului); POLLACK PATRICK (44 de neşti şi pe conducătorii lor. anii în care am învăţat la Facultatea de amintirea binecuvântată! ani, Cimitirul Sefard). 24 REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 468-469 (1268-1269) - 1 - 31 martie 2016

Parfum de liceu Gândul Drumul Ochelari de cal şi băi de sânge scris spre teatru Teatrele pentru micii spectatori În ultimele luni, atacurile teroriste comise în publice, iniţiativă promovată sunt bine cunoscute, mai ales de inima Europei au devenit, din păcate, tot mai frec- pentru a menaja sensibilităţile imigranţilor musul- educatorii care îi însoţesc. Şi mă vente şi tot mai sângeroase. Oraşele franceze şi mani. În SUA, conducerea companiei Apple refuză bucur de câte ori văd autobuze belgiene sunt cele în care exploziile şi rafalele de să decripteze telefonul teroristului care a ucis 14 – „transport-special” care se îndreaptă spre arme automate răsună tot mai des, numărul victi- persoane la San Bernadino, declarând că trebuie să „Ţăndărică”, spre Piaţa Amzei ori spre „Opera melor, ucişi şi răniţi, sărind de 100 şi chiar de 200, apere datele personale şi viaţa privată a utilizatorilor Comică”. Din această categorie face parte, la dacă ar fi să ne referim numai la tragediile de la de telefoane Apple. Şi alţi criminali se bucură de loc de frunte, şi instituţia fondată de regretatul Paris, din noiembrie, şi de la Bruxelles, din acest libertăţi nu numai excesive, ci de-a dreptul ridicole: Ion Lucian. Mai nou, „Excelsior” s-a orientat şi sfârşit de martie. Asta ca să nu mai vorbim şi de teroristul norvegian Behring Breivik, care a ucis de către cei aflaţi în tranziţie spre maturitate, categorie mai rar vizată cele petrecute la Ankara şi Istanbul, sau, cu câţiva unul singur 77 de persoane, a dat statul norvegi- direct (chiar de către Teatrul „Ion Creangă” cu meritorii tentative, ani înainte, la metroul din Londra sau în trenurile din an în judecată pentru că i-ar fi aplicat tratamente de altfel, privind copiii străzii, aurolacii etc.) Spania. În aceste cazuri, ţintele nu au fost alese nici „inumane”: era ţinut în izolare şi cafeaua care i se Gheaţa a fost spartă cu „The History Boys”/”Poveşti cu parfum după naţionalitate, cum se întâmplase la muzeul din servea era rece! de liceu” de Alan Bennett (dramaturg şi scenarist născut în 1934, Bruxelles, la şcoala din Toulouse şi la magazinul O altă problemă care facilitează atrocităţile co- la Londra), jucat în oraşul de pe Tamisa şi pe Broadway şi distins „Hyper Cacher” din Paris, unde fuseseră vizaţi evre- mise de jihadişti în Europa este lipsa de coordonare cu Premiile „Olivier” şi „Tony”. Suntem departe de tentele sumbre ii, nici după raţiuni religioase, ca în cazul redacţiei a serviciilor de informaţii din ţările UE şi a acestora şi de revoltă în care au excelat Osborne, Wesker, John Arden, „Charlie Hebdo”, ci numai după probabilitatea de cu poliţiile naţionale. De pildă, unii dintre atentatorii britanici care au demascat spălarea creierelor prin manipulări a ucide cât mai mulţi oameni într-un singur atac, de la Paris, din noiembrie 2015, se aflau pe listele ideologice şi „dresură”, în instituţii de învăţământ, în armată ori într-un loc aglomerat. speciale ale autorităţilor, dar nimeni nu i-a urmărit, în aria clericală. Bennett nu priveşte înapoi cu mânie, ci mai Repetarea unor astfel de atrocităţi organizate iar despre Salah Abdeslam se ştia că pregătea o relaxat, cu o melancolie ce nu exclude luciditatea, simţul critic minuţios ridică mai multe întrebări. Cum de e lovitură la Bruxelles, după cum a declarat ministrul şi realismul conflictual. O abordare îmblânzită de umor şi ironie, posibil ca violenţele să se producă tot mai des, belgian al afacerilor externe şi europene, Didier mai cald umană (contrastând violent cu potopul de drame axate după scenarii asemănătoare şi cine sunt teroriştii? Reynders. Să mai adăugăm şi că teroristul belgi- pe viol, incest şi paricid, pe dependenţa de droguri, pe „sânge Iar răspunsul este surprinzător, cel puţin în cazul an Ibrahim el Bakraoui de la aeroportul Zaventem şi spermă” şi dialogul în care vorbele licenţioase şi grosolane atacurilor din vestul Europei: în condiţiile în care în fusese expulzat din Turcia, iar după cum spunea traduc stări-limită). UE au pătruns anul trecut peste două milioane de Alain Chouet, fost şef al Serviciilor Secrete fran- În centrul piesei (din 2004) a lui Bennett: un grup de cole- imigranţi musulmani, majoritatea teroriştilor sunt ceze, că între structurile de informaţii europene nu gieni, în chiar anul absolvirii. Sunt reînviaţi, cu realism şi fineţe cetăţeni francezi sau belgieni, nu refugiaţi. Este şi există nici măcar un minim schimb de date, cum ar psihologică, anii de liceu (evocaţi atât de sprinţar şi de sloganul cazul autorilor exploziilor de la aeroportul belgian fi cele privind identitatea persoanelor care folosesc popularelor pelicule cu Ştefan Bănică Jr. şi Oana Sârbu). Re- Zaventem şi de la staţiile de metrou din Bruxelles, paşapoarte scrise cu caractere arabe sau ruseşti. trăim climatul orelor de curs (cu griji şi şotii), al intervalelor de atentatorii, mai mulţi şi bine organizaţi, fiind cetăţeni Ca atare, în condiţiile în care reţelele jihadiste relaxare, pline de „aventuri” şi hârjoneli. Asistăm la dezlănţuiri europeni. sunt adesea mai meticulos organizate decât servicii- de energie şi temperament, îndrăzneli şi nechibzuinţe, aspiraţii În Europa, jihadiştii provin din cartiere cum e le europene care ar trebui să le prindă, este firească mai confuze sau mai limpezi. Îi vedem înnodând sau rupând celebrul Molenbeek, din Bruxelles, unde locuitorii declaraţia unui oficial al Jandermeriei franceze: prietenii şi idile. Împărtăşim plăcerea de a cânta a tinerilor. Le arabi se organizează în comunităţi închise, iar au- „Vine vara: vă imaginaţi numărul de persoane care surprindem fiorii primelor iubiri, exploziile de senzualitate, des- torităţile naţionale poartă, de bună voie, un fel de vor veni pe terase, numai la Paris? Cum vreţi să coperirea sexualităţii. ochelari de cal, alegând să nu vadă ce se întâmplă asigurăm securitatea? E imposibil”. Un posibil răs- Cum spuneam, Bennett nu ignoră crizele personale, familiale, acolo, ani în şir. „Forma de organizare comunitară a puns l-au dat chiar cei 5000 de poliţişti desemnaţi condiţionările sociale. Căci iată, eroii noştri aspiră la Oxford şi cartierului Molenbeek a fost cea care, fără îndoială, să realizeze controlul la frontiere, care au împiedicat Cambridge; numai că, după multă vreme, nici un tânăr din re- i-a asigurat protecţie lui Salah Abdeslam”, a declarat intrarea în Franţa a 10.000 de indezirabili, în numai spectivul colegiu nu a făcut faţă ştachetei admiterii la universităţi primarul Parisului, Anne Hidalgo, după prinderea patru luni. de elită. De unde şi neliniştea ori ivirea unor întrebări legate de teroristului, la patru luni după evenimentele din capi- Poate că dacă marile puteri ale lumii s-ar implica rostul şcolii în pregătirea pentru viitor, pentru viaţă. tala Franţei! Astfel de aglomerări comunitare există în mod real în anihilarea militară, sub egida ONU, a Datorăm un cuceritor spectacol lui Vlad Cristache (care a şi însă şi la Paris şi în alte oraşe, iar inactivitatea ISIS, dacă statele europene ar refuza existenţa pe tradus textul) şi care, ca regizor, bne-a antrenat într-o atmosferă organelor de ordine publică, sărăcia şi excluziunea teritoriul lor a unor enclave musulmane ca Molenbe- captivantă, cu portrete de grup şi individuale de mare propspeţi- socială generează climatul necesar radicalizării ek, dacă serviciile secrete ar colabora, în loc să se me. Un lor deosebit revine profesorilor, jucaţi de Radu Iacoban, multora dintre membrii comunităţii. concureze, dacă s-ar lua măsuri pentru incluziunea Cristian Nicolae, Daniela Ioniţă Marcu şi, mai ales, de Mihai În afara ignorării de către autorităţi a acestor en- socială a musulmanilor, în loc de a le permite numai Dinvale, un fermecător dascăl, străin de orgoliul şi aroganţele clave şi a problemelor sociale cu care se confruntă să poarte burqa şi să ceară interzicerea predării „directorului”, un om cu bogate trăiri interioare şi cu un anume populaţia musulmană, există şi un alt fel de ochelari Holocaustului şi excluderea cărnii de porc din me- mister. Demnă de laudă este şi echipa tinerilor interpreţi, care de cal care stau pe ochii autorităţilor: o obsesie a niurile cantinelor, şcolilor şi grădiniţelor, dacă pentru impresionează prin candoare, prin impetuozitate şi dezinvoltură, „corectitudinii politice”, exacerbarea drepturilor unor guvernele europene viaţa propriilor cetăţeni ar fi mai prin tandreţe şi gravitate, prin gândire mobilă, fluentă şi îndrăz- minorităţi sau chiar ale unor criminali condamnaţi. importantă decât corectitudinea politică, probabil neaţă, prin nerv şi haz. Este obsesia de a fi „politically correct”. De exem- că jihadiştii nu ar mai reuşi să ucidă la fel de uşor. Vă invit să descoperiţi singuri, alături de copiii ori nepoţii voş- plu, parlamentul regional din Schleswig-Holstein a Aşa cum stau acum lucrurile, o vor mai face, de tri, talentul şi numele acestor actori care transmit emoţii profunde trebuit să discute o propunere privind oportunitatea câte ori vor dori! Vae victis! şi delicate. NATALIA STANCU eliminării cărnii de porc din meniurile cantinelor ALX. MARINESCU pe plan european. Textele din Sadismul adevărului ne oferă un fabulos spec- Regăsirea lui Saşa Pană tacol al gândirii mobile, efervescente a Realitatea Unul dintre fe- finele deceniului patru, antisemitismului ştiinţifice a operei autorului, ca şi al procesului fascinant cărţii nomenele culturale şi legislaţiei rasiale, iar ulterior, după edite. al precizărilor şi limpezirilor, în interiorul cele mai importante, război, avangarda avea să fie considerată Cea mai recen- avangardei româneşti. Saşa Pană este în România ultimului o artă „decadentă”, „burgheză”. Când, în tă reeditare ştiinţifi- printre puţinii, de altfel, care înţelesese, în deceniu, este redes- deceniul şapte, el şi-a recăpătat o relati- că a operei edite o 1936, că mişcarea îşi pierduse caracterul coperirea şi revalo- vă libertate de a reveni la formula care-l constituie volumul iconoclast, de noutate şocantă, şi începea rificarea avangardei consacrase, avangarda era deja istorie li- Sadismul adevă- să se transforme într-un curent cultural în interbelice. În urma terară. De-abia volumul de memorialistică rului*, datând din toată puterea cuvântului, având reperele relecturilor şi a pune- Născut în ’02 (1973) i-a redat notorieta- 1936. Este vorba şi „clasicii” săi, ca şi o covârşitoare influ- rii în valoare a unor tea, cartea devenind în timp o sursă in- de un volum de enţă asupra artei contemporane. materiale de arhivă, estimabilă de informaţie privind naşterea mici studii şi eseuri literare, centrate în Volumul constituie încă o dovadă că rămase necunoscute şi evoluţia suprarealismului românesc. jurul ideii de iconoclasm literar, începând G. Călinescu s-a înşelat, în Istoria litera- până de curând, avan- Însă opera de ficţiune propriu-zisă a lui cu precursorii îndepărtaţi ai avangardei turii române de la origini până în prezent. garda a fost repoziţionată, în morfologia Saşa Pană, poezia, proza şi eseistica lui (Lautréamont, Rimbaud, Jarry) şi conti- Departe de a fi nişte spirite „rătăcitoare” culturii române, drept un al treilea „pilon” literară, nu au beneficiat de repunerea în nuând cu diferitele mişcări de avangardă şi „dizolvante”, evreii au adus în cultura al interbelicului, alături de modernism şi circuit, o parte din ea rămânând inedită. interbelică, de la dadaism la suprarealism. română energii catalizatoare şi coagulan- tradiţionalism, şi o sursă de prim ordin a Este meritul colecţiei „Avangarda”, a Prin aceste texte, facem cunoştinţă te, de cea mai nobilă esenţă constructivă. postmodernismului actual. Editurii Tracus Arte, de a fi repus în circu- directă cu gândirea critică a lui Saşa RĂZVAN VONCU În cadrul acestei redescoperiri şi laţie, sub coordonarea lui Ion Pop, o bună Pană, unul dintre cei mai importanţi şi in- *SAŞA PANĂ – Sadismul adevărului, ediţia a reevaluări, opera lui Saşa Pană (pseu- parte din tezaurele ocultate ale avangar- fluenţi promotori ai avangardei (nu numai III-a, ediţie îngrijită, introducere şi note de Ion Pop, donimul literar al lui Alexandru Binder, de dei interbelice. Între acestea, opera lui literare) în cultura română, gândire aflată, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2015. profesie medic militar) s-a bucurat de o Saşa Pană s-a bucurat de o substanţială în 1936, într-un moment de decantări binemeritată repunere în circulaţie. Căci, reevaluare, atât datorită recuperării unor artistice şi reorientări, în consonanţă cu Preţul unui abonament pe un an este de 30 lei. Abonamentele pentru cititorii din provincie se vor face la comunităţile evreieşti din păcate, scriitorul a căzut pradă, la texte inedite, cât şi ca urmare a reeditării maturizarea fenomenului suprarealist, din localitatea respectivă. ABONAŢII SUNT RUGAŢI SĂ COM- PLETEZE ADRESA EXPEDITORULUI PE CUPON! Pentru Redactor-şef: Foto: Sandu CÂLŢIA DTP: Gabriel IONESCU cei din Bucureşti – la sediul F.C.E.R. din str. Sfânta Vineri nr. REALITATEA EVREIASCĂ [email protected] 9 – 11, cod poştal 030202. Cod fiscal F.C.E.R.: 7426470. Alexandru MARINESCU Traducători: Abonamentele se mai pot achita şi prin mandate poştale fie pe Ebraică: Sarit BLONDER REDACŢIA: Bucureşti, Tiparul executat de adresa F.C.E.R. – la oficiile poştale din localitate, fie la BCR Lucian-Zeev HERŞCOVICI SECTOR 3, SUCURSALA UNIREA. Adresa băncii: BD-UL str. Maria Rosetti, nr. 17, sector 2 Secretar general de redacţie: Tipografia ArtPRINT Engleză: Sanda LEPOIEV UNIRII NR. 43-45 BL. E2-E3, SECTOR 3, BUCUREŞTI. Contul COD POŞTAL 020481 OP 9 Elena MARINESCU IBAN: BCR RO51RNCB0074011952750001(LEI), RO40R- Tel. / fax: 021-322.75.60 Redactori: Tehnoredactor: Cosmin MIUŢE NCB0074011952750005 (USD), RO94RNCB0074011952750003 Claudia BOSOI (EURO), swift: RNCBROBU, sau BANK LEUMI ROMÂNIA, www.jewishfed.ro Relaţii, administrator: Mihail TUNSOIU SUCURSALA MOŞILOR, Adresa băncii: CALEA MOŞILOR [email protected] Iulia DELEANU Telefon: 021-314.96.90 NR. 280, SECTOR 2, BUCUREŞTI, Contul IBAN: RO89DAF- Dan DRUŢĂ, Luciana FRIEDMANN B108000090989RO02, RO06DAFB108000090989US02, Serie nouă a [email protected] RO46DAFB108000090989EU02, swift: DAFB RO22. Pentru REVISTEI CULTULUI MOZAIC Eva GALAMBOS (senior editor), EUROPA, un abonament pe un an costă 45 de euro (cu toate Fondată în 1956 George GÎLEA, Boris M. MEHR, Potrivit art. 206 C.P., responsabilitatea juridică pentru conţinutul fiecărui text aparţine auto- taxele incluse). Pentru EXTRA EUROPA, un abonament costă de Şef-Rabin dr. Moses Rosen Mihaela OBERSCHI rului. Redacţia nu împărtăşeşte în mod obligatoriu punctele de vedere exprimate în articolele 95 de dolari USA (cu toate taxele incluse). Pentru Israel, un semnate de colaboratori. Redacţia nu primeşte spre publicare decât articole scrise cu diacritice. abonament pe un an costă 40 de dolari USA.