Nr. 30 BULETIN 6 Noiembrie INFORMATIV 2020 BULETIN INFORMATIV // 6 NOIEMBRIE 2020

Editorial EDITORIAL Timpul, mare meșter Justin Ștefan, Secretar General LPF

Nu toate se rezolvă de Dej a pedepsit în timp, dar de cele echipa națională. Și am mai multe ori timpul fi jucat atunci, pentru se dovedește un aliat al calificare, cu Italia lui rezolvării problemelor Giani Rivera! Probabil am complicate. În general, fi fost eliminați, dar câtă timpul poate să ofere experiență, câtă emoție soluții, cu condiția ca ar fi adus acele meciuri logica faptelor să reziste. cu Italia pentru Voinescu, De altfel, ideea aceasta e Jenei, Ozon, Greavu sau foarte veche, consemnată Tătaru! de mult în istoria culturii În fine, timpul a închis ori în cea a civilizației acele răni, dar au apărut universale. altele. Și altele... Uneori Fotbalul românesc are istoria acționează prin fel și el o relație specială pe de fel de factori, alteori această coordonată a trecerii timpului. destinul, pur și simplu, nu mai acceptă o În cazul lui, mai mult sub aspect istoric, ordine ce părea definitivă. au fost anumite perioade care au oferit Cum să atragi de partea ta timpul? fotbalului răgaz, rezolvări, speranțe, dar Cum să-l faci să lucreze pentru proiectele și segmente de timp care l-au ținut fotbalului din aceste zile, atât de dificile prizonier al unor mentalități cel puțin pentru societate, cât și pentru fotbal? bizare. Să nu uităm că la începutul Criza declanșată de infecțiile cu noul tip anilor 60 ai secolului trecut, de pildă, de coronavirus a schimbat esențial datele conducerea României acelor vremuri fotbalului de azi, inclusiv pe cele ale a hotărât să nu mai permită înscrierea spectatorilor. reprezentativei țării noastre pentru Fanii unui fenomen global, construit preliminariile Campionatului Mondial ca pedeapsă pentru că tricolorii rataseră pe emoție și competitivitate, sunt calificarea la ediția precedentă! Se privați de participarea directă tocmai întâmpla în 1962, când România a pierdut la sărbătoarea lor, care astfel nu mai e Mondialul din Chile. În 1950, imediat (aceeași) sărbătoare! Din păcate. după război, pentru Cupa Mondială din “Le temps est un grand maître”, spune Brazilia, era de înțeles, țara era la pământ, Corneille într-una din tragediile sale, și nu eram singura națiune într-o aducând un elogiu experienței pe care situație cumplită din punct de vedere doar timpul ți-o poate oferi. Timpul e un economic. Pentru Mondialul din 1954 din mare meșter, într-adevăr! Noi am spune Elveția, ne-am înscris, dar ne-a eliminat că “din greșeli înveți”, păstrând aceeași Cehoslovacia, chiar pe “23 August”, când idee. Dar mai există oare timp pentru a cu celebra gafă a nefericitului portar repara ceea ce cândva sau chiar astăzi s-a Birtașu. Iar pentru Campionatul Mondial rupt? din Suedia, din 1958, ne-a lăsat acasă o Cum ar fi prezența oamenilor în mare echipă, cea a Iugoslaviei lui Beara fenomen? și Milutinovici, antrenată de nu mai puțin Probabil că da. Dar stadioanele și celebrul Tirnanici, ajuns ca personaj până lumea lor nu vor mai fi aceleași! Sau și în romanul “Unsprezece” al lui Eugen poate că vor fi, timpul e mare meșter... Barbu. Dar, pentru Chile, partidul condus

PAGINA 2 Interviu FC PAGINA 3 PAGINA // 6 NOIEMBRIE 2020 NOIEMBRIE // 6 Vă place place Vă mâncarea românească? Aveți BULETIN INFORMATIV INFORMATIV BULETIN orașe diferite, dar eu mă diferite, orașe simt bine aici, am o casă frumoasă, condițiile, toate sunt aici pentru a munci, în regulă. așa că este una preferată? nu e foarte Mâncarea din de cea diferită Mediașul e un oraș multMediașul e un oraș mai liniștit, mai mic. la Cluj recent, Am fost ani zece aproape după mult, e unși a crescut Sunt mare. foarte oraș 5 , în sezonul 2011-2012, 2011-2012, , în sezonul , cu care a reușit o victorie o victorie a reușit , cu care , se poate scrie un manual de scrie , se poate CFR Cluj Bicho Gaz Metan Mediaș Mediaș vs Cluj?Mediaș vs , poreclit , poreclit sunt 22-23 de grade, dar e de grade, sunt 22-23 mai iau o haină în regulă, pe mine și e bine. Da, cu siguranță. Cred că Cred Da, cu siguranță. semănăm ca și popoare, latini și unii și suntem aici, de Obiceiurile ceilalți. ospitalitatea, mâncarea, e lumea că toată faptul să mă fac deschisă, foarte că nu sunt în nu realizez natală. Singurul mea țara mai cumva este lucru care e prea Aici dificil, e vremea. acum în Portugalia rece, 4 a început să lucreze în România la să lucreze a început

Alexandru Pîntea și Octavian Țopa și Octavian Pîntea Alexandru Jorge Paulo Costa Almeida Costa Paulo Jorge

Vă place în place Vă plac România? Vă oamenii de aici? Cum era era Cum dincampionatul România acum , de cinci ori Cupa Portugaliei, opt Supercupe, UEFA Champions League (2004), (2004), Champions League UEFA Portugaliei, Supercupe, opt Cupa , de cinci ori Ce amintiri din amintiri Ce de fotbalist cariera de legate aveți

Jorge Costa Jorge Despre Despre echilibrat decât era atunci. decât era echilibrat pentru diferite obiective, pentru diferite e un campionat mai atât de mari între cluburile cluburile între atât de mari Sunt și și celelalte. de top luptă mai mici care echipe Ce văd acum este faptul acum este văd Ce că nu mai sunt diferențe zece ani și cum este ani și cum este zece acum? care le am despre jucători jucători am despre le care i-am avut pe care români colegi. iar cu Marius Nicolae am Nicolae iar cu Marius Liege. jucat la Standard pe sunt amintirile Acestea alături de români, am fost de români, alături la FC Timofte cu Ioan coleg Panduru, cu Basarab Porto, Portugaliei. Asta e cea e cea Portugaliei. Asta mai frumoasă amintire. jucat am de altă parte, Pe La Euro 2000 am învins am învins 2000 La Euro România cu naționala naționala României sau români? de jucători realizat de realizat (antrenor Gaz(antrenor Metan Mediaș) INTERVIU Interviu cu Costa dl Jorge 3

2 1 când a contribuit la câștigarea celui de al treilea titlu din istoria clubului de pe malul de pe clubului din istoria titlu de al treilea celui la câștigarea când a contribuit pe a preluat sezon Someșului. În acest sale echipe! fostei pe terenul chiar de anticipat greu U-20 cu Portugalia în 1991 și a jucat 50 de meciuri pentru naționala mare. pentru naționala meciuri și a jucat 50 de cu Portugalia în 1991 U-20 fotbal! Fundașul de fier, născut pe 14 octombrie 1971, la Porto, a câștigat opt titluri cu cu opt titluri a câștigat Porto, 1971, la născut pe 14 octombrie de fier, Fundașul fotbal! Porto mondial campion A fost (2004)! Intercontinentală și Cupa (2003) League Europa UEFA Interviu 6 probabil săreușiți asta… Părea destuldepuțin se câștigă foarte greu? CFR-ului, acolo unde să câștige peterenul aici șiefoarte bun. Ungariei, darammâncat cred căacesta especific șigulaș,însă am mâncat ciorbele suntfoarte bune, sarmalele foarte mult, Îmiplac Portugalia. PAGINA 4 BULETIN INFORMATIV echipa astfel încât să capacitați Cum ațireușit // 6NOIEMBRIE2020 ai noștri, chiar știi dacă jucători decalitate precum cum amfăcut-o șiai noi Atunci muncești când așa noi. dificilpentru meci jocului. Știamcăva fiun de presă premergătoare spus astașiînconferința cu cele trei puncte. Am întoarcemsă ne acasă putem săîiînvingem și că putem merge acolo, confirma spus căle-am întrebați pejucători vă pot osăîi la Cluj,iardacă improbabilă ovictorie Pentru nu afost mine putem săofacem. Va figreu de realizat, dar deplasare, astaîmi doresc. sauîn că jucămacasă puncte. Nucontează să luptpentrucele trei la Dinamo, laSteaua și merg laCluj, Craiova, este meu obiectivul să forma oechipă, iaratunci jucătorilor cred mei, căpot poți reuși. Cred încalitatea șideîmbunătățit, muncă și cămaiavem de mult că va figreu laînceput BULETIN INFORMATIV // 6 NOIEMBRIE 2020 Interviu INTERVIU Interviu cu Raul Rusescu (Academica Clinceni)

realizat de Bogdan Ormuz și Octavian Țopa

A fost golgheterul României în sezonul 2012-2013. Revine în CASA Liga 1 la 32 de ani și își arată din nou clasa, de această dată la Academica Clinceni. Fotbalist de UEFA Champions și UEFA Europa League, Raul Andrei Rusescu este unul dintre atacanții de clasă ai campionatului intern. A jucat de zece ori pentru echipa națională, dar rămâne același om modest. Vorbește doar prin ce face în teren, nu și prin ce ar putea demonstra în afara lui. Noi știm că 24 de echipe românești au luat gol de la el în decursul anilor și ne bucurăm că un fotbalist atât de valoros strălucește din nou în CASA Liga 1!

Cum ai regăsit este echipa la nivelul următor. campionatul cel mai longeviv 1 Romaniei? 4 antrenor la o Este a doua rundă echipa de Liga 1. Ce consecutivă în (Oftează) L-am găsit exact înseamnaă asta pentru 5 care Academica aşa cum l-am lăsat, dar tine, pentru echipă? Clinceni are doi jucători mai stresat din cauza Cum te înțelegi cu el? în echipa etapei. Unde pandemiei. vreți să vă opriți? Longevitatea unui Este al treilea antrenor este un lucru Nu ne-am propus un meci de la destul de rar în fotbalul obiectiv anume, ne dorim revenirea în CASA românesc. Asta arată că, să câștigăm fiecare meci. 2 până în momentul acesta, Avem dorința și calitatea Liga 1 şi ai reuşit deja Ilie Poenaru a îndeplinit să o facem, iar la final o pasă de gol, un gol şi obiectele impuse și că să fim cât mai sus în ai fost desemnat omul este capabil să ducă clasament. meciului în partida Academica - Sepsi. Cât de înalte sunt obiectivele pe care ți le-ai impus?

Obiectivul meu rămâne mereu același. În fiecare săptămână vreau să-mi ajut echipa să câștige.

Cum ați reuşit la Academica 3 Clinceni să îmbinați experiența ta, a lui Tănase, Gardoș cu entuziasmul jucătorilor cu care eşti acum coleg?

Respect şi încredere! Acestea sunt cuvintele care definesc ceea ce se întâmplă acum la Academica Clinceni.

PAGINA 5

BULETIN INFORMATIV // 6 NOIEMBRIE 2020 Cronică CRONICĂ Calu’

realizată de Marius Mitran

Din 17 iulie 2006 şi până pe deschid ca să mi-l amintesc 31 mai 2008, adică în toată frază cu frază. Mi-e însă perioada în care am trăit foarte greu să trec de pagina la Arad, inclusiv rivalitatea de gardă, acolo unde i-am enormă, totală şi uneori scris, cum fusesem învăţat sufocantă cu Timişoara, un de mama, atunci când i-am nume, unul singur s-a opus dăruit cartea, „Mitran Marius orgoliului şi grandorii, ba Emil dăruieşte această chiar şi forţei bănăţenilor: carte tatălui său cu ocazia Petschowski. împlinirii a 46 de ani de viaţă.” E scris oblic, sus în Sigur, rivalitatea depăşea stânga şi, reconstituind, e un veac de unicitate, eu am prins doar o scrisul unui băiat de 12 ani, foarte timid. felie îngustă, o fantă de lumină, dacă vreţi, Cartea o cumpărasem de la librăria prin care m-am strecurat ca să înţeleg Lumina de pe Dorobanţi, e şi azi, lângă ce-i cu Aradul, de ce e alergic la violetul biserică şi vizavi de liceul Caragiale. Timişoarei şi mai ales de ce Banatul e „fruncea”, când UTA are 6 titluri şi 2 Cupe, Am crescut cu acea carte şi cu povestea iar Poli – nimic! magnifică a Ripensiei lui Dobay. Îl chema de fapt Istvan, era ungur, ca şi Sigur, pentru că povestea era mai Petschowski. Ţin minte cum povestea veche, depăşea secolul, cum spuneam, că rămăsese orfan de tată, în 1916 (avea şi venea din anii interbelici, când UTA nu 7 ani!) şi cum, cu bunica, cu mama şi cu exista, iar Poli era o echipă de amatori, fratele mai mare, Ernest, se mutaseră universitară şi fragilă. Iar în epocă, de din Caransebeş în „Fabruck”, cartierul de asemenea un nume strivea totul, de fabrici al Timişoarei. data asta de partea Timişoarei: Ripensia. Iar Ripensia vorbea, în tunelul timpului, În 1994, pe 7 aprilie, eram de tură în şoptind la rându-i un alt nume, un soi de redacţia „Orei”, acolo am aflat de moartea parolă cu care se prezenta, punctuală la „Calului”. Am făcut o ştire, pe coloană, iar întâlnirea cu istoria: Dobay. seara, acasă, i-am spus lui taică-meu. „Păi ai cartea lui, mi-a zis, nu ţi-am luat-o eu ...Aradul nu-l uitase şi tocmai de aceea, când erai mic?! Toată ziua erai cu ea...” la orice discuţie, inclusiv cele de până „Nu, tată, eu ţi-am cumpărat-o ţie, dar dimineaţa de la barul lui Collin, „Old aşa e, era cartea mea preferată.” Apoi am Lady’s Pub”, era nevoie de invocarea lui schimbat subiectul. „Ceala” pentru a face faţă „Calului”. Dobay. I se spusese Calu’ pentru că Ştiam de mult povestea. Am mai spus lăsa impresia că alerga în galop, iute şi ce cărţi mi-a cumpărat în copilărie tata, puternic. La primul titlu al Ripensiei, în începând cu „Perla Neagră” a lui Alain 1933, marcase 16 goluri în 14 meciuri! Fontan. O dată i-am cumpărat şi eu, o Fusese selecţionat şi pentru campionatul dată sau de mai multe ori, nu mai ştiu, mondial din Uruguay, în ’30, dar Octav dar am rămas doar cu una între timp. Luchide, şeful fotbalului românesc, E vorba de biografia lui Dobay, „Şut... considerase că-i prea tânăr şi nu-l urcase goool!”, un volum pe care îl ştiam pe de pe Conte Verde. Trăsese însă mai tare rost şi cred că foarte puţin îmi trebuie să-l pentru Ripensia lui, zece ani încheiaţi.

PAGINA 7 BULETIN INFORMATIV // 6 NOIEMBRIE 2020

Cronică 130 de goluri în 160 de meciuri, iar la Braun – Bogdan, zis şi Cibi-baci, pe teren naţională marcase 20 în 41 de jocuri. atunci, ca jucător al Juventusului.

În 1933 se născuse taică-meu şi În ’34, la Mondialul din Italia, a deschis mereu am ştiut că atunci Ripensia era scorul la Trieste, în celebra partidă cu campioana. (Eu, în ’67, eram sub zodia Cehoslovacia, viitoarea finalistă. Un colos, Rapidului. Dar asta n-a prea contat...) pe nume Planicka, era în poarta cehilor. Învăţasem pe de rost tot ce povestea După 10 minute însă Dobay îl doborâse. Dobay. Despre plonjoanele portarilor Se zice că Planicka era cel mai bun portar Zombory şi Pavlovici, de „fachirul din lume. Până la urmă cehii ne-au întors, Kotormany”, de extrema cât un fulg, Puc în minutul 50 şi Nejdely, în 67. La Bindea, de Bürger, de Deheleanu, Mondialul următor, în ’38, Dobay avea să de Nicolae Kovacs, de „vârful” Ciolac, marcheze în ambele meciuri cu Cuba, 3-3 de Schwartz şi Beke. Dar mai ales de şi 1-2, la rejucare. povestea cu maimuţa. Se pomenea, cică, în epocă, de şutul lui Dobay, care trăznea Aşa a fost Dobay şi aşa legenda lui. de acolo, de pe extrema stângă. Şi care Patru titluri (’33, ’35, ’36, ’38), două Cupe ar fi omorât o maimuţă, pusă între buturi (’34 şi ’36), de 4 ori golgheter al ţării, de 3 să apere, miză a unui pariu excentric. În ori consecutiv. În dubla cu AC Milan (3-0 realitate, episodul n-a existat, dar Dobay la Timişoara, gol Dobay şi 1-3 la Milano), a dus cu el toată viaţa legenda. Ceea ce „Gazzetta dello Sport” îl vede drept cel s-a petrecut însă a fost un gol marcat mai bun fotbalist de pe teren. Iar Italia era contra Juventusului la Bucureşti, când dublă campioană mondială! mingea, izbită crunt, a rupt plasa porţii. În fine, în 11 iunie 1939, cu 3 luni Întâmplarea e povestită, ca să închidem înaintea începerii celui de-al doilea cercul, de un mare arădean, Coloman război mondial, pe ANEF, cu 40.000 de

PAGINA 8 BULETIN INFORMATIV // 6 NOIEMBRIE 2020 Cronică oameni în tribune, campioana lumii, Italia vorba lui... învinge cu 1-0 România. Iată formaţiile, Campion cu CCA, în ’56, ca antrenor, mai emoţionante decât orice poveste. Dobay a dus cu el toată grandoarea Italia: Olivieri – Foni, Rava – Campatelli, Timişoarei, închisă într-o epocă şi într-o Andreolo, Locatelli – Biavatti, Perazzolo, carte. Cartea o mai am. Ca şi informaţia că Piola, Giuseppe Meazza, Colaussi. Dobay avea o gropiţă în bărbie. Se zice că Antrenor: Vittorio Pozzo. România: toţi avem, mai mult sau mai puţin vizibilă, Pavlovici – Slivatz, Lengheriu – Vintilă o astfel de gropiţă. Şi că un înger, în clipa Cossini, Juhasz, Lupaş – Orza, Reuter, chiar a venirii pe lume a unui copil, apare Baratky, Bodola, Dobay. Antrenor Virgil şi îi pune un deget pe gură. Cică aşa i-ar Economu. A marcat Colaussi (’32), dar interzice să dezvăluie secretele pe care le Bodola a avut o bară. Vintilă a fost cel mai cunoaşte deja în acel moment. Gropiţa bun de pe teren. Nea Vanea Chirilă mi-a e urma lăsată de degetul îngerului. spus odată că acel atac a fost cel mai bun Dobay n-a făcut însă altceva decât să din toată istoria fotbalului nostru. La 29 de povestească ce s-a întâmplat după ce ani însă, pentru Dobay avea să fie ultimul îngerul şi-a luat mâna. joc sub tricolor, se adunau norii negri,

PAGINA 9