PROIECTUL PĂSTRĂRII UNIUNII SOVIETICE „ÎNNOITE” CHESTIUNEA REFERENDUMULUI PAN-UNIONAL DIN 17 MARTIE 1991 ÎN RSS

Gheorghe COJOCARU

CU APROAPE o lună înainte de 17 martie 1991, data desfăşurării referendumului pan- unional în chestiunea păstrării unei Uniuni Sovietice „înnoite”, M.Gorbaciov, preşedin- tele URSS şi Secretar General al CC al PCUS, chema într-o apariţie televizată cetăţenii sovietici să participe la acest referendum - primul în istoria ţării Sovietelor. Acest „mare stat euro-asiatic cu cel mai întins teritoriu din lume şi o numeroasă populaţie de limbi diferite” seformase, în opinia lui Gorbaciov, în urma „unor procese legate de valorifica- rea unor noi spaţii şi mutaţii demografice, ce au decurs timp de secole”. „O parte din teri- torii, puncta liderul sovietic, a fost dobândită prin campanii de cuceriri aşa cum se făcea peste tot, pe toate continentele. Multe popoare s-au alipit la Rusia de bună voie, în cău- tare de apărare împotriva agresorilor sau mişcate de năzuinţa de a ieşi pe piaţa largă, de a adera la unul din centrele mondiale ale ştiinţei şi culturii”. Referindu-se la ceea ce a dat popoarelor Uniunea ce s-a constituit după Revoluţia din Octombrie şi respingând „nega- rea delaolaltă a schimbărilor pozitive ce au avut loc în destinele naţiunilor sovietice”, M. Gorbaciov enumera obţinerea statalităţii de către zeci de popoare, crearea unui poten- ţial industrial, tehnico-ştiinţific, militar, cultural, de cadre. Astfel, seformase „o civili- zaţie unică” ca urmare a„eforturilor comune multiseculare ale tuturor popoarelor noas- tre”. Desfacerea acestor legături multiseculare, avertiza Secretarul General al CC al PCUS, ar fi egalat cu „o nebunie”, ce ar fi condamnat milioane de oameni la ruperea de patrii- le lor istorice, la un colaps economic, la pierderea patrimoniului cultural şi ştiinţific acumulat, la pulverizarea capacităţii de apărare şi a securităţii pe care o putea asigura URSS ca supraputere1. RSSMoldova era citată de M.Gorbaciov printre republicile care urmau să se decidă asupra desfăşurării referendumului. Totodată, el se arăta „nedumerit” de faptul că admi- nistraţiile de vârf ale republicilor Baltice încercau „să se eschiveze prin pretexte inven- tate” de la organizarea referendumului. În aceste circumstanţe, opina Gorbaciov, Sovietul Suprem al URSS „trebuie să facă totul ca fiecare cetăţean să-şi poată exprima voinţa sa cu privire la viitorul Uniunii noastre”2. 616 G HEORGHE C OJOCARU

Chestiunea referendumului pan-unional s-a aflat în atenţia celei de-a doua Mari Adunări Naţionale de la Chişinău, din 16 decembrie 1990. Alianţa Naţională pentru Independenţă „16 Decembrie”, formată prin votul participanţilor la această Adunare populară, a cali- ficat referendumul propus de centrul pan-unional drept nelegitim, arătând că desfăşura- rea lui în RSSM era inadmisbilă, deoarece: (1) URSS ocupase prin forţă armată în 1940 teritoriul dintre Prut şi Nistru (în DeclaraţiaAdunării –„actualul teritoriu al Republicii Moldova”), iar menţinerea „structurilor de ocupaţie” - armata, KGB, PCUS - făcea impo- sibilă exprimarea liberă a voinţei cetăţenilor în cadrul unui referendum; (2) potrivit drep- tului internaţional, referendumurile organizate de o putere de ocupaţie pe un teritoriu ocu- pat nu au o acoperire legală şi consecinţe juridice; (3) autorităţile URSS nu aveau dreptul de a iniţia un referendum asupra unei viitoare comuniuni de state, al cărei subiect juri- dic nu erau; (4) referendumul propus contravenea Declaraţiei de suveranitate a RSSMoldova, conform căreia numai organul naţional suprem al puterii de stat era în drept să avanse- ze o asemenea iniţiativă; (5) dreptul de a soluţiona problema autodeterminării români- lor din teritoriile ocupate nu putea aparţine populaţiei din RSSM, ci întregii naţiuni româ- ne ca subiect unic de drept internaţional. Alianţa a cerut populaţiei să respingă referendumul, iar Parlamentului să adopte o decizie în acest sens3. Motivele respingerii referendumului expuse de Alianţa „16 Decembrie” au fost pre- luate de „Masa Rotundă” a reprezentanţilor a 24 de partide şi formaţiuni obşteşti, din 30 ianuarie 19914. La 12 februarie, în ziua în care preşedintele rostea un discurs în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului român, Sovietul Suprem al RSS Moldova lua în dez- batere chestiunea reformei Uniuniişi a referendumului pan-unional. În raportul cu privire la Concepţia Tratatului Comunităţii de State Suverane şi refe- rendum, prezentat de Victor Puşcaş, vicepreşedintele Sovietului Suprem al RSSM, în ple- nul şedinţei se menţiona incoerenţa logică, ştiinţifică şi juridică a întrebării propuse pen- tru plebiscitul pan-unional: „Consideraţi necesară păstrarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste ca o federaţie reînnoită de republici suverane, egale în drepturi, în care vor fi pe deplin garantate drepturile şi libertăţile oamenilor de orice naţionalitate?”. Problema secesiunii sau aderării unei republici la Uniune, observa vicepreşedintele Puşcaş, „poate fi soluţionată nu prin referendum unional, ci numai printr-un referen- dum republican”. Er arăta că federaţia propusă de centru era inacceptabilă pentru RSSM, iar realizarea drepturilor omului depinde nu de forma de organizare de stat, ci de regimul politic instituţionalizat. Raportorul a subliniat absurditatea legilor URSS, care reglementau intrarea şi ieşirea din cadrul federaţiei sovietice. Astfel, conform Legii cu privire la modul de soluţionare a chestiunilor legate de ieşirea republicilor unionale din URSS, din 3 apri- lie 1990, pentru părăsirea statului unitar era necesară voinţa a 2/3 din populaţia republi- cii respective, exprimată prin referendum, în timp ce pentru rămânerea în cadrul Uniunii Sovietice, în conformitate cu Legea cu privire la votul întregului popor (referendumul în URSS), din 27 decembrie 1990, erau suficiente doar 25% plus un vot din numărul votanţilor!.. Organizarea referendumului, considera Puşcaşu, era inoportună din cauza dezmăţului anticonstituţional în continuare al autorităţilor din zona transnistreană, atmos- ferei tensionate din societate, lipsei cadrului juridic (legilor privind cetăţenia, referen- dumul, autoadministrarea locală) etc. Pe de altă parte, în consonanţă cu poziţia şefului statului, vicepreşedintele Sovietului Suprem relua ideea efectuării unui „sondaj sociolo- PROIECTUL PĂSTRĂRII UNIUNII SOVIETICE „ÎNNOITE” 617 gic al populaţiei republicii referitor la data desfăşurării referendumului şi la conţinutul buletinului”. În opinia lui Victor Puşcaş, era necesară dobândirea unei suveranităţi reale şi apoi formarea unei Uniuni pe baze confederative5.

În chestiunea viitorului Uniunii şi referendumului corpul legislativ s-a divizat, prac- tic, în două tabere. Pe de o parte, clubul6„Sovietskaia Moldavia” cerea aprobarea inte- grală a proiectului de Tratat elaborat la Moscova şi desfăşurarea referendumului (Gm.Pologov, A.Safonov, P. Şornikov, V.Solonari, V.Iovv, V.Krîlov, V. Kapangi, A.Konoplin etc.),pe de alta, cel al democraţilor (,Ion Hadârcă, Vladimir Beşleagă, , , Nicolae Dabija, Valentin Mândâcanu, Constantin Tănase, , Anatol Şalaru, Sergiu Chircă, Mihai Pătraş, , Petru Sandulachi, etc.) care respingeau categoric ideea referendumului, declarând, toto- dată, că Moldova nu intenţiona să iasă din cadrul URSS şi propunând noi principii de constituire a unei comunităţii de popoare –Comunitatea Statelor Suverane. Pe o poziţie oarecum intermediară şi destul de confuză se situau deputaţii agrarieni din clubul „Viaţa satului” (Dumitru Moţpan, P. Caterevetc.), care au propus desfăşurarea referendumului doar după stabilirea principiilor de constituire şi funcţionare a Uniunii Statelor Suverane7. Primulsecretar al CC al PCM, deputatul poporului din URSS , res- pingând opinia îmbrăţişată de unele formaţiuni politice precum că referendumul pan-uni- onal va conduce la pierderea suveranităţii, arăta în cadrul şedinţei parlamentare din 12 februarie că referendumul pan-unional se întemeia pe„o suficientă bază juridică”. Această bază juridică includea Hotărârile Congresului al IV-lea al deputaţilor poporului din URSS şi a Sovietului Suprem al URSS, precum şi Legea cu privire la referendum în URSS. În al doilea rând, menţiona liderul PCM, „problema pusă la referendum nici de cum nu aten- tează la dreptul poporului la autodeterminare şi nu presupune semnarea obligatorie a nou- lui Tratat unional, dar are drept scop numai clarificarea atitudinii cetăţenilor faţă de soar- ta de mai departe a Uniunii”. În scopul eliminării echivocului din întrebarea formulată pentru referendumul pan-unional, Grigore Eremei propunea următoare formulă: „Consideraţi oare Dumneavoastră necesară păstrarea şi transformarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste într-o Uniune benevolă a statelor suverane egale în drepturi, unde vor fi garan- tate pe deplin drepturile şi libertăţile omului?”8. Forma de organizare a viitoarei Uniuni, prerogativele ce trebuiau transmise Uniunii, ţinând cont de specificul local, urmau să pre- zinte obiectul discuţiilor ulterioare la care autorităţile de la Chişinău trebuiau să ia parte. Şi, în sfârşit, stăruia Eremei, „desfăşurarea acestui referendum trebuie să devină un factor serios de consolidare. În caz contrar putem avea o gravă sciziune a republicii”9. Clubul independenţilor (Sabarcin) a cerut ca atât referendumul, cât şi sondajul de opi- nie propus pentru data de 10 martie să aibă loc în aceiaşi zi de 17 martie10.Într-un final, mai mult sub presiunea momentului politic, clubul „Realitatea” al deputaţilor comunişti (C. Sahanovschi), subliniind necesitatea referendumuluica modalitate de consultare demo- cratică a voinţei populare, a anunţat despre neacceptarea referendumului pentru data de 17 martie şi sprijinireainiţiativeireferitoare la sondajul de opinie, însă, această propu- nerenu a întrunit numărul necesar de voturi11. Pe parcursul dezbaterilor, patru cluburi parlamentare –„Realitatea”, „Viaţa satului”, „Sovetskaia Moldavia” şi cel al Independenţilor – au convenit asupra unei noi formule de întrebare, doar pentru a desfăşura referendumul: „Consideraţi oare Dumneavoastră 618 G HEORGHE C OJOCARU

necesară păstrarea şi transformarea URSS într-o Uniune benevolă de state suverane, egale în drepturi pe baza Declaraţiilor cu privire la suveranitatea republicilor?”. Aceleaşi cluburi au propus şi un nou mecanism de numărare a voturilor, care să permitămajorarea numărului de voturi necesare pentru adoptarea hotărârii de la 25%, după cum prevedea Legea pan-unională cu privire la referendum în URSS, la 60% din numă- rul participanţilor la vot12. Dezbaterile parlamentare au durat două zile şi jumătate, luând cuvântul mai mult de 60 de vorbitori, după care s-a luat o pauză, discuţiile reluându-se la 19 februarie când pre- şedintele Mircea Snegur revenise din vizita în România. La cererea deputaţilor, li s-a ofe- rit cuvântul în plenul şedinţei primului ministruMircea Druc, preşedintelui Sovietului Suprem Alexandru Moşanu şi şefului statului. Primul ministru, vorbind în limba rusă, a declarat că nu avea dreptul să propună popo- rului „o sinucidere colectivă” şi că nici vorbă nu putea fi de desfăşurarea referendumului13. Menţionând că după anul 1918, când Basarabia a revenit la spaţiul românesc, „este a doua oară când moldovenii de la răsărit de Prut, de acelaşi sânge şi neam cu românii de peste acest râu al dezunirii”dobândeau posibilitatea de a se pronunţa asupra viitorului lor, preşedintele Alexandru Moşanu s-a pronunţat categoric împotriva referendumului impus de centru. O eventuală acceptarea referendumului, atenţiona preşedintele Sovietului Suprem, însemna „să ne vârâm de bună voie capul în jugul pe care l-am purtat forţat după nenorocitul an 1812, după blestematul an 1940”. Referendumul, arăta preşedintele instituţiei legislative, încălca dreptul la autodeter- minare al RSSMoldova, destinul căreia, conform Legii pan-unionale privind referendu- mul, era decis de rezultatele votului pe ansamblul URSS, nefiind precizat modul în care urma să se ţină cont de rezultatele înregistrate în republici. Însăşi întrebarea propu- să pentru referendum, menţiona Alexandru Moşanu, „este formulată în aşa fel ca omul nici să nu-şi poată da seama pentru ce va vota. Ea conţine, de fapt, câteva întrebări: men- ţinerea URSS, formarea pe teritoriul ei a unei federaţii reînnoite, suveranitatea republi- cilor, drepturile omului. Ce înseamnă toate acestea? Unii specialişti cred că este vorba de lipsă de profesionalism juridic, sociologic, de alte metehne ale alcătuitorilor hotărârii Sovietului Suprem al URSS din 16 ianuarie 1991. Eu cred însă că această confuzie este făcută intenţionat, că este vorba de o încercare de a induce în eroare pe oamenii neiniţiaţi în problemele politice. Este vorba de un adevărat vicleşug politic. Cei care ne impun refe- rendumul unional vor să ne împingă în aceiaşi uniune bazată pe spirit imperial. Toate mij- loacele folosite, şi anume dictatul, vicleşugul, ameninţarea cu blocada economică, cu pri- varea de combustibil, de carburanţi, acţiunile îndreptate spre dezmembrarea republicii, intimidarea că se va vărsa sânge – toate acestea sînt oare semne că se plămădeşte o nouă federaţie? Un stat care se vrea democratic nu poate acţiona prin aceste metode. De aceea, cine a votat pentru Declaraţia de suveranitate din 23 iunie 1990, cine vrea liber- tatea poporului nostru, cine doreşte o conlucrare democratică, fructuoasă cu minorităţi- le cu care locuim împreună de atâta timp, să voteze pentru concepţia tratatului comuni- tăţii de state suverane, propuse de noi”. Preşedintele Moşanu a lansat un apel către toţi deputaţii, în particular, către grupa- rea comunistă, să respingă referendumul pan-unional, să accepte sondajul, celelalte proiecte de rezoluţii elaborate de Prezidiul Sovietului Suprem, să voteze „pentru liber- tate şi independenţă”14. PROIECTUL PĂSTRĂRII UNIUNII SOVIETICE „ÎNNOITE” 619

Mircea Snegur, revenit din prima sa vizită oficială în România, a reiterat opiniile sale anterioare privind necesitatea formării unei Comunităţi a Statelor Suverane, cerându-le deputaţilor să-şi dea votul în favoarea Concepţiei elaborate de experţii de la Chişinău. În caz contrar, considera şeful statului, „pierdem tot sau aproape tot ce am izbutit să câştigăm în ultimii doi ani. Se pune întrebarea: la ce bun, atunci, am început această luptă pentru suveranitate? Pentru ce ne-am zbătut? Să ţinem minte că toţi sau majoritatea depu- taţilor în campania electorală au avut ca unul din punctele principale obţinerea suvera- nităţii Republicii Moldova. Să fim oameni serioşi, consecvenţi în deciziile noastre. Eu unul, în calitate de conducător al republicii ales de dumneavoastră, prefer să fiu condu- cător al unui stat suveran pe care să-l pot reprezenta în lume, nu să fiu convocat doar pen- tru rapoarte”. Preşedintele Snegur considera imposibilă desfăşurarea referendumului, deoarece nu exista nici Legea RSSM privind referendumul, dar a apreciat drept binevenite propune- rile privind sondajul de opinie la scară naţională15. Este de remarcat că în timp ce Ţările Baltice (Estonia şi Lituania) organizau la 3 mar- tie plebiscituri naţionale la care cetăţenii erau chemaţi să răspundă la o singură întrebare: „Sunteţi pentru o Letonie (Estonie) ca stat democratic independent?”, autorităţile RSSMoldova făceau declaraţii, încă destul de timide, privitoare la dezideratulsuveranităţii. Secţia pentru problemele legislaţiei şi ordinii de drept a secretariatului Sovietului Suprem al RSSM a propus deputaţilor un Aviz asupra Legii URSS din 27 decembrie 1990 „Cu privire la votul întregului popor (referendumul URSS)” şi asupra Hotărârii Sovietului Suprem al URSS, din 16 ianuarie 1991,„Cu privire la organizarea şi la măsurile de asi- gurare a efectuării referendumului URSS în problema păstrării Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste”. În Aviz se menţiona că prin aceste acte legislative centrul ignora voinţa majorităţii, instituind în fapt un dictat al minorităţii. Conform Legii URSS din 3 aprilie 1990, ieşirea republicii unionale din cadrul Uniunii Sovietice se considera adop- tată dacă în favoarea acestei decizii votau cel puţin 2/3 din cetăţenii cu drept de vot, pe când potrivit Legii URSS cu privire la referendum chestiunea expusă votului - în cazul de faţă - păstrarea URSS - se considera adoptată dacă se înregistra o participare de mai mult de jumătate dintre cetăţenii înregistraţi pe liste, dintre care cel puţin 1/4 plus un vot ar fi dat un răspuns afirmativ. Legea URSS „Cu privire la modul de soluţionare a che- stiunilor legate de ieşirea republicii unionale din URSS” stabilea efectuarea referendu- mului în modul stabilit de Legea URSS, de Legea republicii unionale, celei autonome cu privire la referendum, dacă prevederile lor nu veneau în contradicţie cu Legea pan-uni- onală, iar decizia privind desfăşurarea referendumului trebuia adoptată de Sovietul Suprem al republicii unionale din proprie iniţiativă sau la cererea semnată de o zecime din cetă- ţenii URSS cu drept de vot, cu domiciliu permanent în teritoriul republicii respective (art.2). Astfel, Legea URSS cu privire la votul popular (referendum), din 27 decembrie 1990, desconsidera, din punct de vedere politico-juridic, opinia republicilor unionale, ignora voinţa a 75% din populaţie, fiind o mostră de mentalitate totalitară sovietică, sti- mula tendinţele centrifuge şi slăbea eforturile centripete ale potenţialilor subiecţi ai vii- toarei Comunităţi de state, devenind un puternic factor destabilizator. Hotărârea Sovietului Suprem al URSS din 16 ianuarie era, de asemenea, nelegitimă, fiind „un act politico- juridic prematur ce devansează procesul elaborării şi coordonării de către republicile uni- onale a proiectului Tratatului asupra creării Comunităţii de State Suverane”.În acelaşi 620 G HEORGHE C OJOCARU

timp, având în vedere Declaraţia de Suveranitate a RSSMoldova, Legile fundamentale ale URSS şi RSSM, dreptul internaţional, ţinând cont de revendicările mişcării demo- cratice de emancipare democratică şi naţională, Sovietul Suprem al URSS, se sublinia în textul Avizului, „nu este un subiect împuternicit să stabilească mecanismul juridic al realizării de către poporul RSS Moldova a dreptului la autodeterminare. Un astfel de organ poate şi este în drept să fie numai Sovietul Suprem al RSS Moldova în calitatea sa de organ suprem al puterii de stat al RSS Moldova, ales pe bază democratică de poporul republicii”. Se atrăgea atenţia asupra faptului că întrebarea propusă pentru referendum îngloba, în realitate, patru întrebări (păstrarea URSS; formarea unei federaţii reînnoite; suvera- nitatea republicilor; protecţia drepturilor omului), precum şi noţiuni contradictorii (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste ca federaţie reînnoită versus republici suverane egale în drepturi). Aceasta nu permitea formularea unui răspuns univoc şi, deci, nu putea fi supusă votului popular. În conformitate cu Hotărârea Sovietului Suprem al URSS din 16 ianuarie 1991, decizia adoptată la referendumul URSS avea un caracter obligatoriu. Ea putea fi anulată sau modificată doar printr-un nou referendum în perimetrul statului sovietic. Prin acest mod de a aborda problema păstrării URSS,centrul nega şi anula drep- tul constituţional al republicilor unionale la libera detaşare de URSS. Prin urmare, esen- ţa actului juridic din 16 ianuarie se limita „la o decizie politică cu caracter conjunctu- rist, chemată să accelereze şi să simplifice procesul de legiferare formală şi antidemocratică a actualului statut al Uniunii RSS fără vreo modificare, în pofida bunului simţ, voinţei popoarelor republicilor unionale, prevederilor constituţiilor şi legilor în vigoare, princi- piilor şi normelor general recunoscute ale dreptului internaţional”. Un referendum privind aderarea RSSM la o viitoare comunitate, dobândirea inde- pendenţei de stat sau menţinerea URSS ca federaţie reînnoită, se sublinia în textul Avizului, putea fi posibil şi acceptabil doar după elaborarea şi redactarea definitivă a Tratatului asu- pra Comunităţii de State Suverane. Subminarea integrităţii teritoriale a RSSM prin for- marea ilegală a două enclave separatiste constituia un alt factor ce nu permitea efectua- rea referendumului. Chestiunea referendumului, iniţiat de centrul pan-unional, polarizase şi mai mult socie- tatea din RSS Moldova. Pe de o parte, PCM a sprijinit oficial Hotărârea din 16 ianuarie a Sovietului Suprem al URSS, iar pe de alta, Alianţa „16 Decembrie” a respins cu fer- mitate această iniţiativă. În condiţiile de criză şi de instabilitate politică, se menţiona în Aviz, „forţele destructive insuflă metodic şi insistent maselor largi ale populaţiei ideea că unica lor salvare ar fi menţinerea actualei stări de lucruri, ba chiar şi revenirea la siste- mul vechi, rigid şi centralizat”. În această situaţie, autorii Avizului recomandau corpu- lui legislativ să nu ratifice Legea şi Hotărârea Sovietului Suprem al URSS cu privire la referendum şi să înainteze un demers către Comitetul pentru supravegherea constituţio- nală al URSS privind examinarea constituţionalităţii acestor acte juridice16. Legislativul RSSM a respins cu o majoritate de 184 voturi, împotrivă – 66 şi 29 de abţineri Hotărârea Sovietului Suprem al URSS din 16 ianuarie 1991 privind referendu- mul în scopul conservării URSS17. Printr-o Hotărâre specială instituţia legislativă „îndemna toţi cetăţenii Republicii căro- ra le este scump destinul micii noastre Moldove, care doresc să lase o amintire frumoa- să pe pământul ei, să contribuie la stabilirea unor relaţii civilizate, echitabile şi reciproc PROIECTUL PĂSTRĂRII UNIUNII SOVIETICE „ÎNNOITE” 621 avantajoase cu celelalte state suverane, inclusiv în cadrul viitoarei Comunităţi, să spriji- ne prezenta Hotărâre a Sovietului Suprem al RSSM, să se abţină de la participarea la referendumul din 17 martie 1991”18. Respingerea referendumului a avut o importanţă istorică pentru destinul Republicii Moldova. O eventuală ratificare a rezoluţiei privind efectuarea referendumului, afirma Vladimir Beşleagă, preşedintele clubului deputaţilor democraţi, ar fi însemnat o recu- noaştere a actelor de ocupaţie din 1812 şi 1940. Cât priveşte perspectiva, arăta scriito- rul Vladimir Beşleagă, „acest act este un moment de edificare a suveranităţii republicii, care deocamdată, aşa cum se ştie, este în mare măsură numai declarată”19. Şi, dimpotrivă, blocarea Hotărârii cu privire la efectuarea referendumului pan-unional era, în optica clubului „Realitatea” aldeputaţilor comunişti, o manifestare „a ambiţiilor şi intereselor personale ale unor forţe politice” reprezentate în Parlament, ce „nu va duce decât la o nouă escaladare a încordării sociale şi interetnice în republică, va face jocul separatiştilor „din dreapta” şi „din stânga”, va înrăutăţi posibilitatea înfăptuirii reforme- lor economice şi, în cele din urmă, va aduce la scăderea de mai departe a nivelului de trai, psihologic şi material al populaţiei”.În această situaţie, deputaţiicomunişti se considerau, totuşi, obligaţi să respecte rezoluţiile adoptate, însă îşi declinau orice responsabilitate pen- tru urmările negative ale acestor hotărâri „prin care poporul a fost lipsit de dreptul de a- şi decide singur soarta”20. La 19 februarie Sovietul Suprem a adoptat oncepţia asupra Comunităţii de State Suverane, prin care Declaraţia de Suveranitate a RSSM dobândea contururi mai clare. Prin aceasta, instituţia legislativă impuneacentrul pan-unionalsă ia în serios aspiraţiile sale spre o suveranitate de stat reală. Pledând pentru o nouă Comunitate, autorităţile de vârf ale RSSM reproşau autorităţilor URSS raptul teritorial din 1940 şi încercările de o nouă dezmembrare, menţinerea trupelor ce aveau la dispoziţie poligoane cu o suprafaţă de mai mult de 11 mii ha, deşi republica fusese decretată zonă demilitarizată21. În aceeaşi şedinţă Prezidiul Sovietului Suprem a propus sesiunii desfăşurarea unui son- daj de opinie la 10 martie, cu întrebarea: „Sînteţi de acord ca Republica Moldova să devi- nă un stat suveran, integru, care îşi menţine şi îşi dezvoltă relaţiile cu republicile din cadrul URSS şi din afara ei pe baza principiilor Declaraţiei suveranităţii Republicii Moldova?” Propunerea privind sondajul asupra statutului juridic al republicii nu a fost adoptată, neajungând 7 voturi pentru a fi aprobată. În acelaşi timp, preşedintele Alexandru Moşanu declara că termenul de realizare a sondajului încă nu expirase22. Proiectul de hotărâre cu privire la organizarea referendumului pan-unional în terito- riul RSSM, avansat de Gm. Pologov, a întrunit doar 71 de voturi, împotrivă votând 171 deputaţi36. La 8 Martie adunarea la scară naţională a femeilor, convocată la Chişinău cu prile- jul zilei internaţionale a femeii, a votat o rezoluţie prin care a respins referendumul, a sprijinit poziţia Parlamentului, condamnând activitatea anticonstituţională a PCM şi cerând desfăşurarea unei anchete privind activitatea acestei formaţiuni politice23. Pe de altă parte, refuzul autorităţilor de la Chişinău de a desfăşura referendumul pan- unional a servit drept pretext „OSTK”(din l. rusă, „Uniunea Unită a Colectivelor de Muncă”) de la Tiraspol, care şi-a asumat misiunea organizării acestei acţiuni pe malul stâng al Nistrului şi a cerut întregii populaţii a RSSM să participe la referendum, pen- tru a le acuza de intenţia de a rupe RSSM de la URSS şi a o alipi la România24. 622 G HEORGHE C OJOCARU

Speculând zvonurile – infirmate la nivel oficial – privind planurile de alipire a Republicii Moldova la România şi de ieşire din Uniune, se arăta în Declaraţia Prezidiului Sovietului Suprem al RM, „OSTK-ul trece sub tăcere adevăratele lui intenţii: de a împiedica prin toate mijloacele accesibile dobândirea adevăratei suveranităţi şi independenţe a repu- blicii în soluţionarea tuturor problemelor de stat, politice, economice şi sociale spre bine- le popoarelor Moldovei, precum şi stabilirea unor relaţii civilizate cu toate statele suve- rane”25. Prezidiul Sovietului Suprem a exprimat un protest hotărât conducerii de la Kremlin şi Ministerului Apărării în legătură cu introducerea unui contingent suplimentar de trupe ale Armatei Sovietice în scopul desfăşurării referendumului cu orice preţ. La 13 martie în 15 centre raionale, în sediile comisariatelor militare, din partea de nord, unde există localităţi cu populaţie minoritară, fuseseră amplasate noi subunităţi militare, cu un efectiv de circa 360 de persoane, dotate cu arme automate, 20 camioane şi 13 transpor- toare blindate. Comandanţii unităţilor militare cereau prin scrisori oficiale preşedinţilor sovietelor locale desfăşurarea referendumului. De loc întâmplător, aplicaţiile districtu- lui militar Odessa prevăzute pentru luna august 1990 fuseseră transferate pentru luna mar- tie 1991. Comisariatele militare începuseră mobilizarea militarilor în rezervă pentru a-i sili în condiţiile de campanie să participe la referendum. Coloane militare se deplasau prin teritoriu în scopul intimidării populaţiei26. Centrul a luat măsuri, calificate de Prezidiul Sovietului Suprem drept „un atentat la suveranitatea”republicii, pentru desfăşurarea cu orice preţ a referendumului în RSSM. În acest scop au fost deschise secţii de votare în unităţile militare, la comisariatele militare, la întreprinderile şi instituţiile aflate în subor- donare pan-unională.În 15 centre raionale au fost introduse contingente suplimentare de trupe ale Armatei Sovietice, pentru a asigura efectuarea referendumului, sfidând deci- ziile autorităţilor. Astfel, se creau condiţii prielnice unor măsluiri şi falsuri ale rezulta- telor acestui pretins referendum. La telegrama de protest din 13 martie în legătură cu amplasarea unor subunităţi supli- mentare în teritoriul RSSM, adresată de Mircea Snegur lui M.Gorbaciov, lui A.Lukianov, preşedintele Sovietului Suprem al URSS, şi lui D.Iazov, ministrul apărării, liderul sovie- tic nu a dat nici un răspuns, iar autorităţile militare centrale au declarat că „pe teritoriul republicii nu a fost dislocată nici o formaţiune militară suplimentară”. Dar, la 16 martie presa de la Chişinău informa că drept răspuns la telegrama de protest din 13 martie a pri- mului-secretar al CC al PCM Grigore Eremei în legătură cu acelaşi subiect liderul sovie- tic ordonase Ministerului Apărării „să retragă de pe teritoriul Moldovei unităţile milita- re suplimentare”27. La 7 martie general-colonelul Morozov anunţase autorităţile RSSM că pe teritoriul a două tabere de vară din raionul Căuşeni ar fi fost amplasate detaşamente de circa 1.000- 1.400 voluntari, în scopul de a ataca secţiile de vot, inclusiv cele din stânga Nistrului. La 14 martie, după introducerea unor subunităţi suplimentare ale Armatei Sovietice în zona de nord, Morozov declara că aceasta măsura a fost luată, deoarece voluntarii ar fi fost înarmaţi şi s-ar fi pregătit de atac. În aceiaşi zi guvernul RSSM a trimis în locul indi- cat de generalul Morozov o echipă de filmare a Televiziunii centrale, însoţită de repre- zentanţii autorităţilor locale, care a filmat taberele … pustii încă din vară. Materialul docu- mentar filmat nu a fost derulat de Televiziunea de la Moscova. Ulterior toate probele acumulate au fost prezentate Sovietului Suprem al URSS28. PROIECTUL PĂSTRĂRII UNIUNII SOVIETICE „ÎNNOITE” 623

Imediat,autorităţile centrale au recurs la un alt şiretlic, devansând data referendu- mului cu câteva zile, la 14 martie. Delegaţii centrului cu misiunea de a supraveghea desfăşurarea referendumului în RSSM - deputaţii poporului din URSS Ahromeev şi Kraiko - au poposit într-o unitate militară de pe malul drept al Nistrului, iar apoi s-au deplasat la Tiraspol29. Kraiko a declarat la Televiziunea centrală că participanţii la Adunarea repu- blicană ar fi purtat „pulovere negre” (!), acuzându-i de intenţia de a lua cu asalt secţiile de votare30. În zilele de 9-12 martie, conform proceselor-verbale sosite pe adresa Guvernului RSSM, în 1278 localităţi din raioanele republicii, cu o populaţie de 2,37 mln (54,7%), au avut loc adunări ale cetăţenilor, ale colectivelor de muncă şi ale organizaţiilor obşteşti, care au luat atitudine faţă de hotărârile Sovietului Suprem cu privire la Proiectul Tratatului asupra formării Comunităţii de State Suverane şi la referendumul din 17 martie, impus de centru. Poziţia instituţiei legislative a fost susţinută de adunările cetăţenilor din 1076 localităţi cu un număr de 2,04 mln locuitori (86,3%). Împotrivă s-au pronunţat cetăţenii din 202 localităţi cu 324 mii locuitori (13,7%). În toate aceste localităţi locuiau 1,58 mln locuitori cu drept de vot din totalul de 2,9 mln de alegători trecuţi pe listele electo- rale în 199031. În premieră absolută, la 14 martie Mircea Snegur a primit invitaţia Ambasadei SUA la Moscova de a participa la dineul oferit cu ocazia vizitei în URSS a Secretarului de stat James Baker. Aceasta era o primă încercare a administraţiei Bush de a stabili contacte direc- te cu liderii statelor suverane din perimetrul URSS. Din cauza situaţiei excepţionale din ajunul referendumului pan-unional, Mircea Snegur „n-a putut lua parte la recepţie”. Eşuarea referendumului pan-unional în Ţările Baltice şi în RSSM a oferit Occidentului prilejul de a acredita ideea inevitabilităţii modificării frontierelor, reapariţiei unor state independente, înghiţite în epoca postbelică de „rechinul roşu”. Acestei idei i s-a subs- cris şi întâlnirea lui Baker, declinată de Snegur, cu reprezentanţii celor trei State Baltice. Deşi nu a participat la recepţie, şeful statului remarcase tendinţa Secretarului de Stat de a face „o diferenţiere între Ţările Baltice şi celelalte republici ce au respins referendu- mul”32. Dar, această diferenţiere era justificată de diferenţele dintre abordările politice ale RSSM, ce dorea o reformare a URSS, şi ale celor trei capitale de la Marea Baltică, care optaseră cu fermitate pentru independenţă. Totodată, prudenţa cu care Snegur a tratat invi- taţia Secretarului de Stat american era o probă a indeciziei factorilor de vârf ai RSSM de a adopta un nou comportament în sfera politicii externe. La 15 martie la Chişinău „Adunarea republicană a reprezentanţilor împuterniciţi ai localităţilor republicii, cu participarea conducătorilor organelor locale, deputaţilor popo- rului din URSS şi din RSSM”, reunind mai mult de 3.500 delegaţi, a susţinut proiectul de Tratat asupra Comunităţii de State Suverane şi Hotărârea de a nu participa la referendu- mul pan-unional, adoptate de Sovietul Suprem. Cu acest prilej scriitorul Ion Hadârcă, prim- vicepreşedintele instituţiei legislative, a enunţat cele „zece formule anti-referendum”: „1. Cine nu are conştiinţa că astăzi glasul unui singur compatriot poate salva destinul istoric al naţiunii, acela sporeşte, prin referendum, presiunea călcâiului de la centru asupra mormintelor strămoşeşti de la Putna, Mărăşeşti, Alba Iulia, cât şi din Gulag- urile staliniste. 2. Cine vrea să înmulţească şirul trădărilor şi bucuria călăilor n-are decât să pledeze pentru referendumul unional. 624 G HEORGHE C OJOCARU

3. Cine participă azi la referendumul impus cu maşinile blindate, acela votează în rea- litate pentru democraţia generalilor din piramida cazărmilor. 4. Laţul referendumului Prins de sârma Prutului. 5. Cine-i pentru plebiscitul din afară n-are simţul demnităţii interioare. 6. Supremul drept al omului este libertatea. Suveranitatea lăuntrică este prima con- diţie a suveranităţii statale. De asupra suveranităţii statului nici rachete, nici imperii - numai unul Dumnezeu. 7. Drepturile omului care vin în contradicţie cu dreptul popoarelor pot aduce preju- dicii grave milioanelor de migranţi, care prin dictatul referendumului sunt folosiţi în cali- tate de pârghii ale neocolonialismului sovietic. 8. Cine-i împotriva Concepţiei despre Comunitatea statelor suverane este împotriva suveranităţii Moldovei. 9. Cine-i împotriva suveranităţii Moldovei, este împotriva copiilor noştri, cărora li se pregătesc sicrie de plumb. 10. Cine-i împotriva copiilor noştri, cum în genere mai poartă nume de botez?” În fine, sublinia omul de stat şi de cultură Ion Hadârcă, „să nu uităm formula lui Mihai Eminescu aptă pentru orice referendum: Cu de-a sila nici odată, iar de bună voie nici în ruptul capului”33. La Tiraspol în dimineaţa zilei de 16 martie cineva arborase pe clădirea Teatrului dramatic Tricolorul. Pe la orele 11, se relatează în presa vremii, „aici a apărut un camion militar fără numere, încărcat cu persoane militaro-civile bine echipate de luptă. Dar fiindcă nimeni n-a opus rezistenţă, persoanele sosite au dat jos Tricolorul, l-au rupt în bucăţi şi şi-au şters demonstrativ cizmele de el”34. La 17 martie, sfidând decizia autorităţilor RSSM de a respinge referendumulul pan- unional, la urne s-au prezentat circa 780 mii din 2,9 mln alegători sau 28%. Conform unor date difuzate de Agenţia TASS, în zona din stânga Nistrului a participat la vot 83% din populaţie, dintre care 97% s-a pronunţat pentru păstrarea URSS35. La referen- dum n-a participat majoritatea populaţiei celor trei Ţări Baltice, Georgiei, Armeniei, Moldovei. Din 196 mln de cetăţeni ai URSS cu drept de vot au răspuns afirmativ la între- barea scoasă la referendum 111,3 mln (57%), iar 34,5 mln s-au pronunţat împotrivă (o parte din buletine au fost declarate nevalabile)36. Astfel, rezultatele referendumului, organizat în pofida respingerii acestuia de autori- tăţile RSSM, nu puteau fi declarate legale nici din punctul de vedere al legii pan-unionale care declara valabil votul dacă la referendum participau 50%+1 dinalegători, dintre care 25% trebuiau să se pronunţe pentru. Pe de altă parte, neacceptarea referendumului a demonstrat aspiraţia majorităţii populaţiei spre independenţă.

La 19 martie şi-a reluat lucrările sesiunea a V-ea a Sovietului Suprem al URSS, în cadrul căreia au fost discutate rezultatele referendumului pan-unional. Delegaţia Chişinăului a fost întâmpinată de A.Lukianovpe un ton ironic: „Nakoneţ, poiavilosrukovodstvo Moldovî!” („În sfârşit, a apărut şi conducerea Moldovei!”)37. Luând cuvântul pe marginea evenimentelor din RSSM, deputatul Iu.Blohin a acuzat guvernul de la Chişinău pentru cele „opt buletine stropite cu sânge”, inexistente în rea- litate, şi pentru că „n-a creat condiţii favorabile pentru organizarea referendumului”. PROIECTUL PĂSTRĂRII UNIUNII SOVIETICE „ÎNNOITE” 625

Relatarea bazată pe falsuri a deputatului Blohin, care nu fusese prezent în acele zile în Moldova, a fost dezminţită cu probe irefutabile de prim-viceprim-ministrul Constantin Oboroc, deputat al poporului din URSS, după care, deputatul Kozlov, a cerut decreta- rea„stării excepţionale” în diverse zone ale URSS şi în special în RSSM38. Sovietul Suprem al URSS, mai sensibil la opiniile justiţiare ale lui Blohin, Ahromeev şi Kraiko, n-a mani- festat interes faţă de materialele documentare cu privire la evenimentele din RSSM, oferite de Constantin Oboroc. Filmul documentar privind organizarea referendumului în RSSM de către Armata Sovietică a fost demonstrat într-o conferinţă de presă la Reprezentanţa Moldovei la Moscova. La conferinţa de presă din 19 martie din incinta Reprezentanţei RSSM la Moscova, Constantin Oboroc declara că referendumul desfăşurat parţial şi nelegitim în teritoriul RSSM constituia o sfidare grosolană a Declaraţiei de suveranitate. Oboroc l-a numit pe A.Lukianov drept unul din „inspiratorii şi dirijorii” situaţiei de criză din RSSM39. Televiziunea centrală trecea sub tăcere evenimentele reale din RSSM, dar în schimb a relatat cu lux de amănunte despre condiţiile dificile în care cu ajutorul Armatei Sovietice avusese loc referendumul pan-unional în Moldova. Nici faptul maltratării reporterilor emisiunii „Vremea” („Timpul”) de către „slăviţii apărători ai democraţiei în uniforme militare” nu a atras atenţia Televiziunii centrale sovietice. La 22 martie Prezidiul Sovietului Suprem al RSSMa declarat că „repetatele campa- nii propagandistice de dezinformare a opiniei publice sovietice şi internaţionale asupra evenimentelor din Moldova urmăresc, după cât se vede, scopul de a discredita activita- tea Parlamentului şi a Guvernului Republicii suverane Moldova, pregătesc terenul pen- tru adoptarea unor măsuri cu caracter excepţional faţă de populaţia Moldovei, impu- nându-i un mod de gândire şi de acţiune caracteristic stării de vasalitate şi amintindu-i în permanenţă despre pericolul dezmembrării ei teritoriale”. În Declaraţia de protest a Prezidiului se cerea să se pună capăt politicii „de răsucire a braţelor, de dezinformare şi calomniere”, atrăgându-se atenţia că o asemenea atitudi- ne faţă de statul suveran Republica Moldova nu contribuia la instaurarea concordiei civi- ce şi nici la stabilirea unor relaţii civilizate cu autorităţile URSS. Totodată, prin Declaraţie se sprijinea iniţiativa cetăţenilor de a examina oportunitatea reprezentării intereselor lor de către acei deputaţi ai poporului din URSS, care se situaseră pe poziţii antimoldove- neşti, antipopulare şi antidemocratice40. În zilele ce au urmat referendumului, potrivit deputatului şi poetului Nicolae Dabija, se făcea resimţită „o blocadă economică din partea Moscovei, blocadă care ar vrea să nemulţumească pe omul simplu care ar putea să-şi schimbe libertatea iluzorie pe un litru de benzină”. Centrul, căruia îi fugea pământul de sub picioare, făcea eforturi dis- perate pentru„ a menţine ceea ce nu-i aparţine”, dar, sublinia Nicolae Dabija,„adevărul şi dreptatea este de partea noastră, a popoarelor care îşi doresc independenţa deplină”41. La 26 aprilie 1991 Sovietul Naţionalităţilor al Sovietului Suprem al URSS a adoptat Hotărârea „Cu privire la căile de normalizare a concordiei în RSSM”, în care aujtorită- ţile de la Chişinău erau acuzate de neîndeplinirea prevederilor Decretului preşedintelui Gorbaciov, din 22 decembrie 1990,„Cu privire la măsurile de normalizare a situaţiei din RSSM”, de lezarea în continuare a drepturilor populaţiei nemoldoveneşti. Hotărârea, care interpreta evenimentele din RSSM„de pe poziţia liderilor de la Tiraspol şi Comrat şi a anumitor cercuri de la centru care le acorda sprijin”, cerea renunţarea la procedura 626 G HEORGHE C OJOCARU

de ratificare obligatorie a actelor legislative ale URSS, anularea unor legi care, se pre- tindea, ar fi lezat drepturile populaţiei nemoldoveneşti, revizuirea concepţiei asupra „căi- lor de dezvoltare în continuare a statutului juridic şi de stat a Republicii Moldova”. Păstrarea integralităţii teritoriale a republicii era abordată de către Camera Naţionalităţilor în func- ţie de soluţionarea acestor chestiuni, desconsiderându-se principiile statuate în textul Declaraţiei de suveranitate a RSS Moldova. Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM a adoptat la 13 mai textul unei Declaraţii şi o Notă informativă în legătură cu Hotărârea Camerei Naţionalităţilor privind evenimente- le din Moldova, în care se arăta că „până în prezent organele supreme ale puterii de stat din republică nu au emis nici un act normativ care ar leza direct sau indirect drepturile populaţiei de naţionalitate nemoldovenească, iar în proiectele actelor legislative în curs de elaborare, inclusiv cetăţenia, ocrotirea drepturilor grupurilor naţionale, se ţine seama de drepturile şi interesele locuitorilor republicii, indiferent de apartenenţa lor naţională”42. Rezoluţia Sovietului Naţionalităţilor corela menţinerea integralităţii Republicii de semnarea Tratatului unional, impunând intrarea Moldovei în cadrul URSS reînnoite, idee respinsă de autorităţile RSS Moldova. Prezidiul Sovietului Suprem a calificat această ati- tudine a Sovietului Naţionalităţilor drept „o încercare insistentă a centrului de a impune Republicii Moldova dependenţa de vasal”, un următor epizod din frecventele campanii de dezinformare a opiniei publice internaţionale cu privire la evenimentele din Moldova şi de discreditare a autorităţilor acesteia. Prezidiul, care nu avea obiecţii faţă de formele de realizare a concordiei în RSSM stipulate în Hotărârea Sovietului Naţionalităţilor, ci faţă de metodele incorecte de realizare a acestor intenţii, a apreciat Hotărârea drept „un amestec în treburile interne ale unui stat suveran”43. În concluzie, prin respingerea referendumului pan-unional din 17 martie în atmosfe- ra grea a anului 1991 care a debutat cu măcelurile de la Vilnius şi Riga, orchestrate de instituţiile de forţă ale URSS pentru a stopa procesele de secesiune a Ţărilor Baltice şi a servi o lecţie altor „naţiuni captive”, corpul legislativ, la unison cu guvernul, preşe- dinţia şisocietatea civilă, a confirmat angajamentul pentru dobândirea unei suveranităţi de stat pline de conţinut. Dimpotrivă, promovarea referendumului în RSSMprin dictat şi ignorarea autorităţilor şi cadrului juridic naţional de către forţele aflate în serviciul pute- rii pan-unionale, exponente ale intereselor separatiste, a avut ca efect proliferarea tensiuni în societate, a înstrăinat cele două maluri ale Nistrului. Implicarea centrului pan-uni- onal înîncurajarea şi întreţinerea acestor focare de tensiune a urmărit să împiediceşi să pună în pericol mersul Republicii Moldova spre libertate şi independenţă.

Note 1 „Uniunea înnoită - un viitor sigur pentru toţi”, Cuvântarea lui M.Gorbaciov la Televiziunea Centrală, în „Cuvîntul”, nr.26 (60), 12 februarie 1991. 2Ibidem. 3 „Moldova Suverană”, nr.28, 29 (17637, 17638), 6 februarie 1991. 4Ibidem, nr.30 (17639), 7 februarie 1991. 5 Gheorghe E. Cojocaru, Ieşirea din URSS. Republica Moldova. Dezbateri parlamentare (1990- 1991), Editura Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale, Bucureşti, 2011, p. 195- 201. 6 A se citi, „fracţiunea”. PROIECTUL PĂSTRĂRII UNIUNII SOVIETICE „ÎNNOITE” 627

7 „Moldova Suverană”, nr.36 (17645), 14 februarie 1991. 8Gheorghe E. Cojocaru, op. cit., p. 244-245; „Cuvîntul”, nr.29 (63), 15 februarie 1991. 9Gheorghe E. Cojocaru, op. cit., p.246. 10 Ibidem, p.350-351. 11 Ibidem, p. 348; „Moldova Suverană”, nr.41,42 (17650, 17651), 20 februarie 1991. 12„Cuvîntul”, nr.33 (67), 21 februarie 1991. 13Gheorghe E. Cojocaru, op. cit., p.343-344.„Moldova Suverană”, nr.44 (17653), 22 februarie 1991. 14 Gheorghe E. Cojocaru, op. cit., p.344-345. 15Ibidem, p. 345-346; „Moldova Suverană”, nr.44 (17653), 22 februarie 1991. 16Ibidem. 17 Gheorghe E. Cojocaru, op. cit., p. 351. 18„Moldova Suverană”, nr.44 (17653), 22 februarie 1991. 19Ibidem, nr.45 (17654), 23 februarie 1991. 20 „Declaraţia deputaţilor comunişti din grupul „Realitatea”, în „Cuvîntul”, nr.33 (67), 21 februa- rie 1991. 21 „Moldova Suverană”, nr.53, 54 (17662, 17663), 6 martie 1991. 22Ibidem, nr.45 (17654), 23 februarie 1991. 23 Ibidem, nr.58 (17667), 13 martie 1991. 24 Ibidem; „Cuvîntul”, nr.45 (98), 12 martie 1991. 25„Moldova Suverană”, nr.61 (17670 ), 15 martie 1991. 26Ibidem. 27Ibidem. 28 Ibidem, nr.65, 66 (17674, 17675), 20 martie 1991. 29 Ibidem, nr.64 (17673), 19 martie 1991. 30Ibidem, nr.65, 66 (17674, 17675), 20 martie 1991. 31 „Moldova Suverană”, nr.59, 60 (17668, 17669 ), 14 martie 1991. 32 „Sfatul Ţării”, nr. 39 (819), 22 martie 1991. 33„Moldova Suverană”, nr.62, 63 (17671, 17672 ), 16 martie 1991. 34 Ibidem. 35Ibidem, nr.67 (17676), 22 martie 1991. 36Ibidem, nr.68, 69 (17677, 17678), 23 martie 1991. 37Ibidem, nr.106 (17715), 21 mai 1991. 38Ibidem, nr.65, 66 (17674, 17675), 20 martie 1991. 39 „Sfatul Ţării”, nr.38 (818), 21 martie 1991. 40 „Moldova Suverană”, nr.68, 69 (17677, 17678), 23 martie 1991. 41 Ibidem, nr.78 (17687), 5 aprilie 1991. 42 „Moldova Suverană”, nr.102 (17711), 15 mai 1991. 43Ibidem, nr.115 (17724), 1 iunie 1991.