MINISTERUL MEDIULUI ŞI DEZVOLTĂRII DURABILE AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI

AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI CLUJ-NAPOCA REGIUNEA NORD VEST

AUTORIZAŢIE INTEGRATĂ DE MEDIU Nr. 102- NV6 din 28.03.2008

Ca urmare a cererii formulate de SC WIENERBERGER-Sisteme de cǎrǎmizi SRL cu sediul în Bucureşti, str. Dr. Staicovici nr. 75, punct de lucru Triteni, înregistrată la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Cluj Napoca sub nr. 8482/01.10.2007 privind solicitarea de obţinere a autorizaţiei integrate de mediu pentru activitatea de producere a cǎrǎmizilor ceramice prin ardere tip Porotherm, dupǎ tehnologia Wienerberger, pe amplasamentul din localitatea Triteni Colonie, comuna Tritenii de Jos, jud. Cluj, a analizǎrii documentaţiei de susţinere a solicitǎrii în cadrul şedinţelor Colectivului de Analizǎ Tehnicǎ, a veirificării amplasamentului, a informării şi participării publicului şi a analizării oricǎrui comentariu primit pe parcursul derulǎrii procedurii, a evaluǎrii condiţiilor de operare şi a modului de conformare cu cerinţele OUG 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, aprobatǎ prin Legea 84/2006, în baza Ord. MAPAM 818/2003 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu, a Ord. MMGA 1158/2005 pentru modificarea şi completarea anexei la Ord. MAPAM 818/2003, a HG 459/2005 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, a OUG 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată şi modificată prin Legea 265/2006, completată prin OUG 114/2007, în condiţiile în care se garantează că orice emisie rezultată în urma activităţii nu va depăşi cerinţele legislaţiei de mediu din România şi prevederile prezentei autorizaţii, se emite:

AUTORIZAŢIA INTEGRATĂ DE MEDIU pentru: Instalaţia pentru producere cărămizi ceramice prin ardere, tip Porotherm, cu o capacitate de producţie de 590 t/zi, compusă din: - hală de fabricaţie cǎrǎmizi ceramice; - depozite de materii prime, materiale şi produse finite; - zone amenajate pentru depozitarea temporarǎ a deşeurilor; - staţie de epurare, staţie pentru distribuţie carburanţi; titular: SC WIENERBERGER- Sisteme de cǎrǎmizi SRL, cu sediul în Bucureşti str. Dr. Staicovici nr. 75, punct de lucru Triteni, jud. Cluj, certificat de înregistrare seria A, nr. 389484, nr. de înmatriculare la Registrul Comerţului J40/8401/98, Cod unic de înregistrare R 10941727, în vederea desfăşurării activităţii de producere a cărămizilor ceramice, prin ardere, tip Porotherm, pe amplasamentul punctului de lucru Triteni, din localitatea Triteni Colonie, comuna Tritenii de Jos, jud. Cluj .

Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

2 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

CUPRINS 1. Date de identificare a titularului activităţii 4 2. Temeiul legal 4 3. Categoria de activitate 5 4. Documentaţia solicitării 5 5. Managementul activităţii 6 6. Materii prime şi auxiliare 7 7. Resurse; apă, energie, gaze naturale 8 7.1. Apa 8 7.1.1. Alimentarea cu apă 8 7.1.2. Evacuarea apelor uzate 9 7.1.3. Ape subterane 10 7.2. Utilizarea eficientă a energiei 10 7.3. Gaze naturale 10 8. Descrierea instalaţiei şi a fluxurilor tehnologice existente pe amplasament 10 8.1. Descriere amplasament 10 8.2. Descrierea activităţilor şi proceselor 13 9. Instalaţii pentru reţinerea, evacuarea şi dispersia poluanţilor în mediu 15 9.1. Aer 15 9.2. Apă 16 9.3. Sol 17 9.4. Alte dotări 17 10. Concentraţii de poluanţi admise la evacuarea în mediul înconjurător 17 10.1 Aer 17 10.1.1. Emisii 18 10.1.2. Imisii 18 10.2. Apă (inclusiv apa subterană dacă e cazul) 19 10.3. Sol 19 10.4. Zgomot 20 11. Gestiunea deşeurilor 20 11.1. Deşeuri produse, colectare, stocare temporară 20 11.1.1. Deşeuri nepericuloase 20 11.1.2. Deşeuri periculoase 21 11.2. Deşeuri refolosite 21 11.3. Deşeuri comercializate 21 11.4. Depozitare definitivă a deşeurilor 22 12. Intervenţia rapidă/prevenirea, managementul sit. de urgenţă, siguranţa instalaţiei 23 13. Monitorizarea activităţii 24 13.1. Aer 24 13.2. Apă (inclusiv apa subterană) 25 13.3. Sol 26 13.4. Deşeuri 26 13.5. Zgomot 26 14. Raportări la unitatea teritorială pentru protecţia mediului şi periodicitatea acestora 27 15. Obligaţiile titularului activităţii 30 16. Managementul închiderii instalaţiei, managementul reziduurilor 32 17. Glosar de termeni 33

3 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

1. DATE DE IDENTIFICARE A TITULARULUI ACTIVITĂŢII Titular: SC WIENERBERGER- Sisteme de cǎrǎmizi SRL SEDIUL SOCIAL: Bucureşti, str. Dr. Staicovici nr. 75, et. 5, cod 050557, sector 5 Punct de lucru : localitatea Triteni, comuna Tritenii de Jos, jud. Cluj

2. TEMEI LEGAL 2.1.In conformitate cu art.7, alin.2 din OUG 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, aprobatǎ prin Legea 84/2006, exploatarea instalaţiei se poate efectua numai în baza autorizaţiei integrate de mediu. 2.2 Autorizaţia integrată de mediu impune condiţiile de desfăşurare a activităţilor specifice de fabricare a cărămizilor ceramice, prin ardere, tip Porotherm din punct de vedere a protecţiei mediului. 2.3. Pentru stabilirea condiţiilor prevăzute de prezenta autorizaţie s-au luat în considerarea următoarele principii: - prevenirea poluării în special prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile; - exploatarea instalaţiei astfel încât să nu se producă nici o poluare semnificativă; - evitarea producerii de deşeuri, valorificarea deşeurilor, eliminarea deşeurilor astfel încât să se evite sau să se reducă orice impact asupra mediului; - utilizarea eficientă a energiei; -luarea măsurilor necesare pentru prevenirea accidentelor şi limitarea consecinţelor acestora; - luarea măsurilor necesare pentru ca în cazul încetării definitive a activităţii să se evite orice risc de poluare şi să se readucă amplasamentul într-o stare care să permită reutilizarea acestuia. 2.4. Autorizaţia este emisǎ în scopul respectǎrii normelor privind prevenirea şi controlul integrat al poluǎrii, definite prin OUG 152/2005, aprobatǎ şi modificatã prin Legea 84/2006, inclusiv mǎsurile privind gestionarea deşeurilor, astfel încât sǎ se atingǎ un nivel ridicat de protecţie a mediului, considerat în întregul sǎu, în acord cu legislaţia în vigoare şi cu obligaţiile din convenţiile internaţionale din acest domeniu, la care România este parte. 2.5. Conform art. 25 din OUG 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, aprobatǎ prin Legea 84/2006: „Autoritatea competentă evalueazǎ periodic condiţiile din autorizaţia integratǎ de mediu şi acolo unde este necesar, le revizuieşte. Revizuirea autorizaţiei integrate de mediu este obligatorie în toate situaţiile în care: - poluarea produsǎ de instalaţie este semnificativǎ, astfel încât necesitǎ revizuirea valorilor limitǎ de emisie existente sau includerea de noi astfel de valori limită de emisie în autorizaţia integratǎ de mediu; - schimbǎrile substanţiale ale celor mai bune tehnici disponibile fac posibilǎ reducerea semnificativǎ a emisiilor fǎrǎ a impune costuri excesive; - siguranţa în exploatare a proceselor sau activitǎţilor impune utilizarea altor tehnici; - prevederile unor noi reglementǎri legale o impun. 2.6. Autorizaţia de mediu se suspendǎ de cǎtre autoritatea competentǎ pentru protecţia mediului care a emis actul de reglementare, pentru nerespectarea prevederilor acestora, dupǎ o notificare prealabilǎ prin care se poate acorda un termen de cel mult 30 zile pentru îndeplinirea obligaţiilor. Suspendarea se menţine pânǎ la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de 6 luni. Pe perioada suspendǎrii, desfǎşurarea activitǎţii este interzisǎ.

4 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

2.7. În cazul în care nu s-au îndeplinit condiţiile stabilite prin actul de suspendare, autoritatea competentǎ pentru protecţia mediului dispune, dupǎ expirarea termenului de suspendare, anularea autorizaţiei integrate de mediu. 2.8. Dispoziţiile de suspendare a autorizaţiei şi implicit de încetare a activitãţii sunt executorii de drept, conform art. 17 din OUG 195/2005 privind protecţia mediului, aprobatã şi modificată prin Legea 265/2006, completată de OUG 114/2007.

3. CATEGORIA DE ACTIVITATE Cod CAEN 2640 -Fabricarea cărămizilor, ţiglelor şi a altor produse pentru construcţii; Cod E-PRTR: 3.g - Instalaţii pentru fabricarea produselor ceramice prin ardere, în special a ţiglelor, a cărămizilor, a cărămizilor refractare, a dalelor de pavaj, a plăcilorde gresie sau de faianţă, cu o capacitate de producţie de 75 t/zi şi/sau cu o capacitate a cuptorului de 4 m3 şi cu o densitate stabilită pentru fiecare cuptor de 300 kg/m3, conform Hotărârii nr. 140/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) al Parlamentului European şi al Consiliului nr. 166/2006 privind înfiinţarea Registrului European al Poluanţilor Emişi şi transferaţi şi modificarea directivelor Consiliului 91/689/CEE şi 96/61/CE; Categoria de activitate, conform Anexei 1 din OUG 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluǎrii aprobatǎ prin Legea 84/2006: 3.5.a) - Instalaţii pentru fabricarea produselor din ceramică prin ardere în special a ţiglelor, cărămizilor, cărămizilor refractare, dalelor, produselor din ceramică sau porţelan, cu o capacitate de producţie mai mare de 75 t/ zi; Producţie: cărămizi ceramice prin ardere tip Porotherm cu o capacitate de 590 t/zi, respectiv 240000 t/an.

4. DOCUMENTAŢIA SOLICITĂRII - Formular de solicitare a autorizaţiei integrate de mediu, întocmit de SC Eco-Bref SRL Braşov, înregistrat la ARPM Cluj Napoca cu nr. 8482/01.10.2007; - Raport de amplasament întocmit de SC Eco-Bref SRL Braşov, Certificat de atestare pentru elaborarea studiilor de evaluare a impactului asupra mediului, Cod numeric EIM- 03-306/21.11.2006, pentru domeniile de activitate 4,5,6, înregistrat la ARPM Cluj Napoca cu nr. 8482/01.10.2007; - Autorizaţia de Gospodărire a Apelor nr. 40/18.02.2008 eliberată de Administraţia Naţională „Apele Romane”, Direcţia Apelor Mureş – Tg. Mureş, înregistrată la ARPM Cluj Napoca cu nr. 1875/05.03.2008; -Acord de mediu nr. 3-NV6/23.03.2007, emis de ARPM Cluj Napoca ; -Proces verbal de recepţie la terminarea lucrǎrilor nr.1/12.11.2007, înregistrat la ARPM Cluj Napoca cu nr. 10365/11.12.2007; -Proces verbal de verificare a amplasamentului, înregistrat la ARPM Cluj Napoca cu nr. 10371/11.12.2007; -Contract încheiat cu E-ON Gaz Tg. Mureş nr. 26/2007 privind racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale; -Contract încheiat cu FDFEE „Electrica Transilvania Nord” SA Cluj Napoca nr.8000348- 2/2007 pentru furnizarea energiei electrice; -Contract încheiat cu RA Gospodǎrie Comunalǎ şi Locativǎ Cîmpia Turzii nr. 1355/2007 pentru prestǎri servicii de salubrizare pentru agenţi economici;

5 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

-Contract încheiat cu SC Gremlin Computers SRL Constanţa nr. 1004/2007 pentru preluare deşeuri reciclabile; -Abonament emis de ANAR- Direcţia Apelor Mureş Tg. Mureş nr. 10390/2007 de utilizare/exploatare a resurselor de apǎ; -Contract încheiat cu SC Eco-Rom Ambalaje SA Bucureşti nr. 2051061/2005 pentru preluarea obligaţiilor de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje precum şi a obligaţiilor de raportare a datelor privind ambalajele şi deşeurile din ambalaje; -Contract încheiat cu SC Centrul de Mediu şi Sǎnǎtate SRL Cluj Napoca nr. 604/2007 pentru efectuarea de analize şi determinǎri conform standardelor de metodǎ; -Extras CF nr.1163 N, 1162 N ; -Certificat de înregistrare Seria A 389484; -Cod Unic de Inregistrare R 10941727; -Fişele de siguranţǎ ale substanţelor şi preparatelore chimice utilizate; -Documente doveditoare privind mediatizarea solicitǎrii autorizaţiei integrate de mediu, pe etape de procedură şi a dezbaterii publice desfǎşurate la Primǎria Comunei Tritenii de Jos, înregistrate la ARPM Cluj Napoca cu nr. 10706/21.12.2007, 80/08.01.2008,1574/25.02.2008; -Dovada plăţii tarifelor şi taxei pentru fondul de mediu înregistrate la ARPM Cluj Napoca cu nr. 10371/11.12.2007, 1876/05.03.2008; -Procese verbale al şedinţelor Colectivului de Analizǎ Tehnicǎ, organizate la Agenţia pentru Protecţia Mediului Cluj, înregistrate la ARPM Cluj Napoca cu nr. 9125/25.10.2007; -Anexe : plan de încadrare în zonǎ, plan de situaţie, plan de amplasare a punctelor de emisie a noxelor, plan reţele apǎ- canal, schiţa obiectivului, schema tehnologicǎ de producere a cǎrǎmizilor ;

5. MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢII 5.1. Acţiuni de control CONDIŢII: 5.1.1. Titularul activităţii va lua toate măsurile care să asigure că nici o poluare importantă nu va fi cauzată. 5.1.2. Titularul activităţii va lua toate măsurile de prevenire eficientă a poluării, în special prin recurgerea la cele mai bune tehnici disponibile. 5.1.3. Titularul activităţii trebuie să se asigure că toate operaţiunile de pe amplasament vor fi realizate în aşa fel încât emisiile să nu determine deteriorarea sau perturbarea semnificativă a zonelor de agrement, recreaţionale sau de locuit din afara limitelor amplasamentului. 5.1.4. Titularul activităţii trebuie să stabilească şi să menţină un sistem de management al autorizaţiei, care trebuie să îndeplinească cerinţele prezentei autorizaţii, care să asigure utilizarea unei tehnologii mai curate, a unei producţii mai curate, reducerea şi minimizarea deşeurilor. 5.1.5. Titularul trebuie să stabililească şi să menţină proceduri pentru a asigura faptul că sunt luate măsuri corective în cazul în care cerinţele impuse de prezenta autorizaţie nu sunt îndeplinite. In cazul raportării unei neconformări cu condiţiile autorizaţiei, trebuie declarate responsabilitatea şi autoritatea pentru iniţierea de investigaţii şi acţiuni corective suplimentare.

5.2. Conştientizare şi instruire CONDIŢII: 5.2.1 Titularul activităţii trebuie să furnizeze instruiri adecvate pentru toţi angajaţii a căror activitate poate avea efect semnificativ asupra mediului. 5.2.2 Personalul care are sarcini clar desemnate în domeniul protecţiei mediului trebuie să fie calificat conform specificului instalaţiei pe baza de studii, instruiri şi/sau experienţa adecvată. 6 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

6. MATERII PRIME ŞI AUXILIARE 6.1 Materii prime şi auxiliare Titularul de activitate, în condiţiile prezentei autorizaţii, va folosi următoarele materii prime şi auxiliare, conform cu cele mai bune practici disponibile, atât în ce priveşte consumurile cât şi modul de depozitare: Procesul Natura chimică/ Materii tehnologic/ compoziţie/stare Periculozitate Modul de depozitare prime activitate fizică Argila -anorganic/ nepericulos Vrac în hălzi de argilă în aluminosilicat carieră natural/solid Nisip -anorganic/SiO2/ nepericulos Vrac pe platformǎ special solid amenajată Rumeguş -organic/celulozǎ/ nepericulos Vrac în depozitul de fabricare necernut solid rumeguş, închis şi betonat produse şi/sau acoperit cu folie, pe ceramice platformă betonată, îngrădită, cînd stocul depăşeste capacitatea depozitului Cocs de -organic/carbon/ nepericolos Vrac în depozitul de cocs, petrol solid închis şi betonat Folie ambalare -organic nepericulos sub formã de role tubulare polietilenă prin înfoliere /polietilenă/ pe platformă betonată LDPE solid Paleţi lemn Ambalare Organic/celuloză/ nepericulos în stive pe plaformă paletizată solid betonată Motorină Transport Organic/ periculos Rezervor securizat de utilaje auto hidrocarburi/ 9000 l, prevǎzut cu cuvǎ autovehicule lichid de retenţie şi pompǎ de alimentare Uleiuri Intreţinere Organic/ periculos In butoaie, în magazia de minerale utilaje hidrocarburi/ materiale, pe suprafaţǎ tehnologice lichid betonatǎ şi auto 6.1.1 Aprovizionarea cu materii prime şi materiale auxiliare se va face astfel încît să nu se creeze stocuri care prin depreciere să ducă la formarea de deşeuri. 6.1.2 Toate materiile prime şi materialele auxiliare utilizate vor fi recepţionate, manipulate şi depozitate conform normelor specifice fiecărui material, fişelor tehnice de securitate, unde este cazul, în condiţii de siguranţă pentru personal şi mediu. 6.2.Substanţe chimice periculoase 6.2.1. CONDITIE: Titularul utilizează în cadrul proceselor de fabricaţie substanţe chimice periculoase care trebuie ambalate, etichetate, clasificate în conformitate cu Legea 324/2005 pentru modificarea şi completarea OUG 200/2000 privind clasificarea, ambalarea, etichetarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, cu modificările ulterioare. 6.2.2. CONDITIE: Substanţele chimice periculoase utilizate pentru desfăşurarea activităţii sunt următoarele:

7 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

Clasificare şi etichetare Cantitatea max Nr. Materii prime (OUG 200/2000) existentǎ în crt şi auxiliare Periculozitate unitate la un Fraze de risc moment dat, tone 1 Uleiuri R 38, R50/53 N-periculos pentru mediu 0,3 minerale Xi- iritant 2 Motorină R12-51/53-65-66- N-periculos pentru mediu 67 Xn-periculos 7,5 F-inflamabil

6.2.3. CONDITIE: Achiziţionarea şi utilizarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase se va face numai după obţinerea avizelor şi autorizaţiilor cerute de lege, cu respectarea strictă a prevederilor legale în vigoare privind clasificarea, etichetarea, depozitarea, manipularea, transportul, ambalarea şi gestionarea acestora. Fişele de securitate ale substanţelor şi preparatelor chimice achiziţionate vor fi păstrate în mod obligatoriu în unitate.

7. RESURSE: APĂ, ENERGIE, GAZE NATURALE 7.1. Apa 7.1.1. Alimentarea cu apă este reglementată prin Autorizaţia de Gospodǎrire a Apelor nr. 40/18.02.2008, emisă de Administraţia Naţională „Apele Române” – Direcţia Apelor Mureş, Tg. Mureş.

Alimentarea cu apă în scop tehnologic se face prin captare (contorizatǎ), din pr. Valea Largă şi este utilizată în procesul tehnologic de fabricare a cărămizilor (presare pastă) şi la menţinerea umidităţii canalelor de uscare: Debite de apă autorizate: -zilnic maxim: 55,7 mc/zi (0,64 l/s) -zilnic mediu: 46,0 mc/zi (0,53 l/s), pentru 24 ore de funcţionare -zilnic minim: 25,0 mc/zi (0,36 l/s) -anual: 16,8 mii mc,

Instalaţii de captare: priză de mal amplasată pe malul stâng al pr. Valea Largă, compusă din -crib de captare; -conductă OL, Ø=400 mm, prevăzută cu plasă de sîrmă; -cameră de captare, Lxlxh=5,6x5,6x5,4; -staţie de pompare, 2 pompe tip Wilo, cu Q=54 mc/h şiH=46mCA; -conductă de aducţiune, din PEHD, Ø=50 mm şi L=300 m.

Instalaţii de distribuţie şi înmagazinare: -bazin etanşat cu folie impermeabilǎ, V= 700 mc, cu dimensiunile LxlxH=25x10x3 m (în acest bazin se colecteazǎ şi apa pluvialǎ rezultatǎ de pe acoperişuri); -staţie de pompare echipatǎ cu 2 pompe (1A+1R) de urmǎtoarele caracteristici:Q=460 mc/h şi H=6mCA; Reţea tehnologicǎ de distribuţie.

Alimentarea cu apă potabilă se realizeazǎ cu cistera, din reţeaua de apă potabilă a localităţii Viişoara, în baza Contractului nr. 4/09.10.2007 încheiat cu SC Compania de Apă Arieş, Sucursala Câmpia Turzii, în scopul obţinerii aburului tehnologic şi în scop igienico-sanitar. Pentru băut se consumă apă îmbuteliată. Debite de apă potabilă autorizate: 8 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

-zilnic maxim: 51,7 mc/zi (0,59 l/s) -zilnic mediu: 42,7 mc/zi (0,49 l/s), pentru 24 ore de funcţionare -zilnic minim::31,8 mc/zi (0,36 l/s) -anual: 15,57 mii mc, din care: a) în scop tehnologic- producere abur tehnologic: -zilnic maxim: 47,2 mc/zi (0,54l/s) -zilnic mediu: 39,0 mc/zi (0,45 l/s), pentru 24 ore de funcţionare -zilnic minim: 29,0 mc/zi (0,33 l/s) -anual: 14,21 mii mc b) în scop menajer: -zilnic maxim: 4,5 mc/zi (0,05l/s) -zilnic mediu: 3,7 mc/zi (0, 04 l/s), pentru 24 ore de funcţionare -zilnic minim: 2,8 mc/zi (0,03 l/s) -anual: 1,36 mii mc

Instalaţii de distribuţie şi înmagazinare: - un rezervor de capacitate V= 300 mc; - staţie de pompare echipatǎ cu 2 pompe de Q= 460mc/h şi H= 6mCA; - reţea de distribuţie.

Apă pentru stingerea incendiilor: Volumul intangibil este asigurat în bazinul de retenţie cu capacitate V=700 mc. Reteaua exterioarǎ de transport apǎ în scop PSI este de tip inelar, din conducte PEHD, Ø=100mm şi lungime L=1140m, la care sunt branşaţi 6 hidranţi.

Modul de folosire a apei: -Necesarul total de apă (în scop potabil+în scop tehnologic): -debit maxim zilnic = 107,4 mc/zi -debit mediu zilnic = 88,7 mc/zi -debit minim zilnic = 56,8 mc/zi -Cerinţa totală de apă (în scop potabil +tehnologic): -debit maxim zilnic = 107,4mc/zi -debit mediu zilnic = 88,7 mc/zi -debit minim zilnic = 56,8 mc/zi Anual: 32,37 mii mc

Gradul de recirculare internă a apei: R=0%.

7.1.2. Evacuarea apelor uzate Receptori autorizaţi şi debitele de evacuare ape uzate prevăzute în Autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 40/18.02.2008 sunt :

Volum total evacuat, mc Categoria apei Receptor zilnic zilnic Anual , maxim mediu mii mc pr. Valea Largǎ Ape pluviale epurate - pr. Valea Largǎ Ape uzate fecaloid- menajere epurate 3,6 3,0 1,1

9 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

7.1.3 Ape subterane – pe amplasament există un puţ pentru alimentare cu apă tehnologică, descris la punctul 7.1.1. Nu există evacuări în apele subterane.

7.2. Utilizarea eficientă a energiei Alimentarea cu curent electric a instalaţiei se realizeazǎ prin racordarea la reţeaua existentǎ în zonǎ, axa Cîmpia Turzii-Sopor, printr-un racord de 2 KV şi un post de transformare. Independenţa energeticǎ a unitǎţii se asigurǎ cu ajutorul unui generator de energie cu motorinǎ, care în cazul unei avarii va asigura autromat funcţionarea calculatoarelor de proces şi a cuptorului. Energia electricǎ este utilizatǎ pentru desfǎşurarea activitǎţilor industriale (instalaţii de prelucrare, compresoare, sisteme de transport materii prime), iluminat spaţii tehnologice şi administrative. Principalele utilitǎţi din cadrul SC Wienerberger-Sisteme de cǎrǎmizi SRL, punct de lucru Triteni Colonie şi consumurile lor sunt prezentate în tabelul urmǎtor, comparativ cu consumurile BREF:

Nr. Utilitǎţi Consum specific UM Consum Consum BREF Crt. Punct Triteni 1 Energie electricǎ GWh/an 8,4 0,1934 GJ/t 0,08-0,22 GJ/t 2 Gaze naturale Mc/an 10000000 1,55 1,02-1,87

7.2.1. Activitatea de obţinere a blocurilor ceramice intră sub incidenţa reglementărilor privind comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, pentru instalaţiile de fabricare a blocurilor ceramice, în conformitate cu prevederile art. 10 (2) din OUG 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, aprobată prin Legea 84/2006, titularul urmînd sǎ obţinǎ autorizaţia de mediu privind emisiile de gaze cu efect de seră. 7.2.2. Titularul are obligaţia să acţioneze în sensul reducerii consumului de energie pentru activităţile neincluse în autorizaţia de mediu privind emisiile de gaze cu efect de seră, astfel încît acesta să corespundă consumul de energie recomandat de BAT/BREF.

7.3. Gaze naturale Gazele naturale sunt furnizate de SC E-ON SRL, conform contractului de vînzare- cumpǎrare gaze naturale nr. 26/2007. Alimentarea cu gaze naturale se asigurǎ prin racord la conducta magistralǎ de gaze, axa -Cîmpia Turzii. Gazele naturale sunt utilizate la fabricarea produselor ceramice (uscǎtoare şi cuptoare) şi la producerea agentului termic.

8 . DESCRIEREA INSTALAŢIEI ŞI A FLUXURILOR TEHNOLOGICE EXISTENTE PE AMPLASAMENT

8.1. Descriere amplasament 8.1.1. Localizarea amplasamentului SC Wienerberg- Sisteme de cǎrǎmizi SRL, punct de lucru Triteni este amplasat în localitatea Triteni Colonie, comuna Tritenii de Jos, jud. Cluj pe partea dreaptǎ a DJ 150 Cîmpia Turzii-Viişoara-Ceanu Mare, la o distanţă mai mare de 500 m de casele de locuit din zonă.

10 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

Vecinătăţi: -la vest: drumul judeţean DJ 150 şi teren agricol; -la nord şi nord- vest: teritoriul administrativ al comunei Ceanu Mare, la 1,5 km; -la sud şi est: pǎşune;

Suprafaţa amplasamentului este de 9,38 ha din care: • Suprafaţa halǎ de producţie 1,40 ha; • Suprafaţa cǎi de comunicaţie 0,27 ha; • Suprafaţa clǎdiri sociale 0,10 ha; • Platforme betonate 2,48 ha; • Carierǎ de argilǎ 1,85 ha; • Spaţii verzi amenajate 3,28 ha.

8.1.2. Unităţi structurale în funcţiune: Sectoare productive şi alte Nr. activitǎţi legate direct sub Descriere generalǎ/utilaje/caracteristici crt. aspect tehnic 1 Sector aprovizionare cu argila - depozitatǎ în halda de argilǎ,în vrac materie primǎ nisipul - depozitat pe platformǎ şi în perimetrul carierei, în vrac cocsul de petrol – în depozit închis şi betonat, cu suprafaţă de 96 mp rumeguşul- vrac pe platformă betonată şi îngrădită în suprafaţă de 447mp 2 Sector producţie -Zona de alimentare Alimentatoare-dozatoare, benzi transportoare încǎrcǎtoare frontale -zona de preparare materie Kollergang, valţ grosier, valţ fin primǎ Boxe longitudinale de depozitare a pastei de argilǎ pentru macerare 4bucx450mc Sitǎ şi moarǎ pentru prelucrarea rumeguşului Benzi transportoare -zona de fasonare Malaxor, presǎ, filiere Instalaţie de abur, utilizat în procesul tehnologic Utilaj pentru tǎiere automatǎ a produselor fasonate -zona de uscare Robot pentru aşezarea produselor fasonate pe paleţii de transport în uscǎtor Uscǎtor tunel cu trei canale -zona de ardere Robot pentru transferarea produselor uscate pe vagoneţii cuptoarelor de ardere Cuptor tunel -zona de sortare produs finit Robot pentru descǎrcarea produselor arse de pe vagonet pe o bandǎ de grupare -zona de ambalare Robot pentru aşezarea produselor pe paleţi Maşinǎ de ambalat orizontal şi vertical 3 Spaţii de depozitare Suprafeţe betonate produse finite 4 Spaţii de depozitare Spaţii special amenajate pentru depozitare diverse diverse materiale materiale şi piese de schimb Spaţii special amenajate pentru depozitarea temporarǎ a deşeurilor Staţia de distribuţie combustibil- un rezervor suprateran 11 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

Sectoare productive şi alte Nr. activitǎţi legate direct sub Descriere generalǎ/utilaje/caracteristici crt. aspect tehnic de motorină cu capacitate de stocare 9 t , prevăzut cu cuvă de retenţie, în zona de nord-est a amplasamentului, la 25 m de la accesul în fabrică; 5 Spaţii pentru activitǎţi Clǎdire administrativǎ conexe Atelier mecanic pentru reparaţii şi întreţinere Laborator de încercǎri Centrala termicǎ Staţie trafo Staţie compresoare Staţie de epurare

8.1.3.Caracteristici cuptorul tunel: Cuptorul tunel are o lungime utila de 121,8 metri si o capacitate de 39 vagoneti. Intrarea si iesirea vagonetilor din cuptor, se face prin ecluzare (primul sau ultimul vagonet sunt introdusi in cite o anticamera, despartite de atmosfera din exterior dar si de cea din interiorul cuptorului prin cite doua ecluze). Acest sistem controleaza mai bine diagrama de ardere din cuptor (elimina substantial pierderile de caldura) dar si scaparile de gaze de ardere in atmosfera. Cuptorul tunel este impărtit in trei zone, in functie de temperatura din interior, astfel: - zona de preincalzire unde temperatura ajunge pina la 300°C; - zona de ardere unde temperatura poate fi intre 940-1200°C; - zona de racire unde temperatura poate fi intre 40-150°C. Arderea caramizilor Porotherm se realizeaza la o temperatura de palier de 920- 1050°C, un ciclu de ardere fiind de 16 ore. Date generale privind cuptorul tunel, comparativ cu date prezentate în “Documentul de referinţă privind cele mai bune tehnici disponibile în industria ceramicii, august 2007” sunt prezentate în tabelul următor:

S.C.”WIENERBERGER-SISTEME DE CARAMIZI”SRL Date BREF

Caracteristici Valori UM Valori -capacitate 3-15 t/h 24 -lungimea 60-120 m 121,8 cuptorului -sectiunea 4-12 mp 4,5 -densitate 250- Kg/mc 785 750 -temperatura de 950- °C 920-1000 ardere 1050 -flux (debit) de 10000- mc/h 95000 gaze combustibile 50000 (arse) -temperatura 100- °C 200 gazelor 150 combustibile (arse)

8.1.4.Caracteristici uscǎtor Uscatorul tunel are trei canale, prin care circulă intr-un singur sens, vagoneţii cu produse crude. Vagoneţii se introduc pe rînd în unul dintre cele trei canale ale uscătorului funcţie de gradul de umplere a acestora. Fiecare canal este

12 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008 prevăzut cu cite două coşuri de evacuare a aburului (rezultat din uscarea produselor ceramice), a căror caracteristici sunt prezentate la cap. 9.1.1. din prezenta autorizaţie. 8.1.5. Parcul auto cuprinde: -2 încǎrcǎtoare; -2 motostivuitoare; -3 autovehicole.

8.2 Descrierea activităţilor şi proceselor Capacitatea de producţie este 590 tone/zi, respectiv 240000 tone/an Număr de angajaţi: 45 direct productivi şi TESA Program de lucru 3 schimburi /zi, 365 zile/an

8.2.1. Descrierea activităţilor şi proceselor de obţinere a produselor ceramice: - Pregătirea materiilor prime: Materialul argilos este preluat din haldă cu încărcătorul frontal şi transportat la alimentatoarele cu sertar de dozare. Materialele auxiliare (rumeguş, nisip, cocs petrol) vor fi, de asemenea, încărcate cu încărcătorul frontal în alimentatoarele cutie de dozare prevăzute pentru acestea. Acestea dozează corespunzător fiecare component realizând amestecul necesar, pe transportorul cu bandă, pentru a se asigura o masă cu compoziţia: argilă 65-71%, nisip 16-18%, cocs de petrol 0,7-1%, rumeguş 11-18%. Rumeguşul este în prealabil mǎcinat în moara de rumeguş, conectatǎ la un ciclon cu gurǎ de evacuare a aerului epurat în hala de producţie. Amestecul de materii prime este dirijat de pe transportorul cu bandă spre malaxorul cu role (Kollergang). Corpurile străine metalice ce ajung accidental pe transportorul cu bandă vor fi identificate cu detectorul de metale şi îndepărtate. În malaxorul cu role, materialul este mărunţit şi amestecat grosier. Aici este adăugată şi apa în amestec. Materia primă (argila) conţine o umiditate naturală în funcţie de condiţiile meteorologice din faza de exploatare. În faza de omogenizare se completează cu apă până la obţinerea vâscozităţii optime, umiditatea la ieşirea din malaxor este 24%. Materialul astfel tratat va fi dirijat prin transportoare cu bandă spre sfărâmarea preliminară, care se realizează într-un concasor cu valţuri grosier de 2-4 mm. Urmează o altă etapă de sfărâmare, ce se realizează într-un concasor cu valţuri fine. După c e l e trei etape de măcinare materialul ajunge la granulaţia finală dată de fanta dintre valţuri. Materialul astfel măcinat este dirijat cu transportorul cu bandă la malaxorul cu două axe unde va avea loc omogenizarea cu eventualele materiale de adaos, iar apoi cu ajutorul transportoarelor cu bandă ajunge la sistemul de depozitare longitudinal din depozitul de macerare, 4 boxe de 450 mc. Scopul principal al sistemului de depozitare îl reprezintă macerarea materialului. Instalaţia este dotatǎ cu sistem de desprăfuire, filtru cu saci Hellmich, tip jet-pulse, care serveşte la aspirarea şi recircularea prafului degajat la concasorul cu valţuri grosier şi concasorul cu valţuri fine.

- Fasonarea produselor crude: Din depozitul de macerare amestecul de materiale este scos din boxele de macerare cu un descărcător longitudinal pe un transportor cu bandă cu care materialul ajunge la instalaţia de fasonare în alimentatorul rotativ cu sită, unde se adaugă materialul argilos cu ajutorul unei instalaţii de reglare a plasticităţii, abur şi eventual apă. Cu ajutorul aburului produs de Cazanul Loos, materialul este trecut printr-un malaxor 13 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008 pentru o omogenizare finală, apoi prin presă, filieră şi în final la masa de tăiat unde se stabileşte tipul de cărămidă ce urmează a fi produsă. Presarea are loc prin aglomerarea materialului şi vidare. Calupul de argilă care iese din presă este preluat de sistemul de benzi de la instalaţia automată de tăiere. Calupul este preluat de masa de tăiat care asigură o tăiere automată la dimensiunile programate Deşeul de cărămidă crudă ce prezintă neconformităţi este repus pe bandă şi printr-un by-pass este trimis înapoi în malaxor. După tăierea la dimensiunile prestabilite a blocurilor ceramice fasonatela dimensiunile prestabilite, acestea sunt preluate de un sistem de benzi transportoare specifice şi roboţi care le aşează pe cărucioare. Cărucioarele sunt prevăzute cu roţi metalice şi sunt deplasate pe un circuit de şine până la intrarea în uscător de unde sunt preluate tot automatizat de instalaţia de introducere a cărucioarelor în uscător. Tot această instalaţie are un post, în care pe un circuit de căi de rulare vin cărucioarele de la uscător cu produse uscate unde sunt descărcate de pe grătare şi preluate de un sistem de benzi de transport speciale şi transportate la instalaţia automatizată de încărcare pe vagoneţii pentru cuptor. După descărcare produselor uscate, cărucioarele îşi continuă ciclul fiind deplasate automat la postul de încărcare produse crude.

- Uscarea produselor fasonate: Uscarea este procesul prin care blocurile ceramice fasonate pierd apa de fasonare, şi li se măreşte rezistenţa mecanică. Utilajul în care se realizează această etapă a procesului tehnologic este uscătorul tunel cu trei canale care este prevăzut cu ventilatoare şi coşuri de evacuare a vaporilor de apă rezultaţi în urma uscării cărămizilor. Aerul cald folosit pentru uscarea produselor crude este recuperat din zona de răcire a cuptorului tunel şi adus la uscător cu un ventilator. Uscarea are loc treptat, în intervalul de temperatură cuprins între 40-150°C. Dacă aerul cald ce vine din cuptor are o temperatură prea mare, acesta se diluează cu o cantitate de aer atmosferic. Dacă aerul cald ce vine din cuptor are o temperatura mai micǎ de 150°C, se încălzeşte cu un arzător suplimentar (sursǎ suplimentarǎ), în care caz diluţia gazelor de ardere este 6 pǎrţi aer recuperat + 1 parte gaze de ardere.Toate comenzile sunt automatizate.

- Arderea produselor ceramice: Arderea cărămizilor ceramice se realizează într-un cuptor tunel de lungime mare (121,8m) la o temperatură de max. 1200 ºC. In acest cuptor, masa de ardere stă pe loc, iar produsele înaintează în lungul cuptorului. Funcţionarea cuptorului este continuă, produsele uscate fiind aşezate pe vagoneţi, care se introduc mecanic în cuptor la intervale de timp egale. Timpul de trecere a produselor (cărămizilor) prin cuptor este de 16 ore. Cuptorul are 3 zone fixe de temperatură: preîncălzire, ardere şi răcire. Trecând prin cuptorul tunel produsele uscate parcurg succesiv zona de preîncălzire, când temperatură lor creşte treptat până la 3000 C, apoi zona de ardere, când ating temperatura maximă de ardere cerută de procesul tehnologic (1050ºC) şi în zona de răcire în care temperatura produselor arse scade treptat, datorită schimbului de căldură dintre aerul care circulă in sens invers cu vagoneţi si produsele de pe aceştia, până la ieşirea din cuptor. Volumul noxelor rezultate prin arderea gazului metan este minim, datorită faptului că arzătoarele folosite sunt de ultima generaţie, tip ECLIPSE EJ-ER-800, cu ardere controlată. Atât cuptorul cât şi uscătorul sunt complet automatizate şi asistate de calculator. -Ambalarea produselor finite:

14 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

Produsele descărcate mecanizat din cuptor sunt sortate, paletizate şi înfoliate automat pe paleţi din lemn. Paleţii cu cărămidă sunt stivuiţi cu motostivuitoare pe platforma de depozitare produse finite, de unde sunt încărcaţi în mijloacele de transport auto ale beneficiarilor.

8.2.2. Activităţi conexe -Prepararea agentului termic pentru încălzirea spaţiilor administrative se realizeazǎ intr-un cazan cu abur, tip Buderus GB 112-24 cu Pn=8 bari, Q=1500 kg/h, debit Gaz natural= 118 Nmc. Puterea termică a centralei este 1,1 MW. Evacuarea gazelor se face în sistem turbo, printr-un coş de dispersie. -Prepararea aburului tehnologic se realizează într-un cazan de tip LOOS, care asigură aburul tehnologic pentru prepararea produselor ceramice. Evacuarea gazelor arse se face printr-un coş de dispersie, cu tiraj normal. -Atelier Mecanic -Laborator de încercări

9. INSTALAŢII PENTRU REŢINEREREA, EVACUAREA ŞI DISPERSIA POLUANŢILOR ÎN MEDIU 9.1 AER 9.1.1. Emisii dirijate cu evacuare în atmosferă Caracteristicile fizice ale Echipamente Nr. Faza de proces surselor Poluant tehnologice şi crt Operatia/utilaj debit înălţime diametru de depoluare mc/h (m) (m) 1 Ardere cǎrǎmizi CO, NOx, SO , 2 -coş de dispersie ceramice SO3, F, Cl, Tiraj forţat fără sistem de 20 1,8 CUPTOR TUNEL CO , Pulberi, 95000 2 depoluare (950-1050°C) COV Gaze de Preparare abur -coş de dispersie ardere (CO, 2 tehnologic fără sistem de Tiraj natural 6 0,4 NO , SO , CAZAN LOOS X 2 depoluare CO2) Gaze de Incǎlzire -coş de dispersie ardere (CO, Evacuare 3 CENTRALA fără sistem de 4 0,2 NO , SO , forţată BUDERUS X 2 depoluare CO2) Gaze de ardere (CO, NOX, SO2, Uscare cǎrǎmizi CO2) de la crude sursa 6 coşuri de USCATOR suplimentarǎ dispersie fără Tiraj forţat 4 TUNEL cu 3 18 1,25 +aer cald sistem de 50000 canale recuperat de la depoluare (40-150°C) cuptorul tunel

15 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

9.1.2 Emisii dirijate tratate fără evacuare în atmosferă: Flux tehnologic sau Instalaţii pentru reţinerea şi tratarea Poluanţi specifici proces tehologic emisiilor Omogenizare material Pulberi totale VALT GROSIER ciclon cu saci Hellmich VALT FIN Macinare rumegu-refuz Pulberi totale de la sita ciclon cu saci Hellmich MOARA RUMEGUS

9.1.3. CONDIŢIE: Titularul este obligat să utilizeze şi să menţină în stare optimă de funcţionare toate sistemele de depoluare şi captare noxe cu care sunt dotate sursele de emisii dirijate identificate. 9.1.4. CONDIŢII:In cazul funcţionării necorespunzătoare sau a defectării echipamentelor de reducere a emisiilor, titularul are următoarele obligaţii: • să sisteze funcţionarea instalaţiei la care a survenit defecţiunea în cel mai scurt timp posibil din punct de vedere tehnologic; • să notifice în cel mai scurt timp: ARPM Cluj-Napoca, APM Cluj, GNM- Comisariatul Judeţean Cluj în legătură cu defecţiunea, durata acesteia, modul de remediere şi data repunerii în funcţiune a instalaţiei/ echipamentului de depoluare, perioada în care s-a funcţionat fără sistem de depoluare; • să înregistreze toate aceste incidente şi să păstreze aceste înregistrări; • să reia activitatea în instalaţia la care s-a produs defecţiunea, numai după remedierea acesteia.

9.2. Apa 9.2.1. Colectarea şi epurarea apelor pluviale Apele pluviale provenite de pe acoperiş sunt colectate prin intermediul şanţurilor perimetrale şi conduse spre bazinul de înmagazinare apǎ tehnologicǎ, cu capacitate V=700 mc şi sunt utilizate ca sursǎ de apǎ utilizatǎ în scop tehnologic. Apele pluviale potenţial împurificate cu produse petroliere, provenite de pe suprafaţa betonatǎ a amplasamentului sunt trimise într-un separator de nisip şi produse petroliere, tip ASIO. Apele epurate sunt descǎrcate într-un bazin betonat , cu capacitate V=210 mc şi echipat cu descǎrcǎtor „tip cǎlugǎr”, cu stavilǎ planǎ, pentru reglarea nivelului apei acumulate. Bazinul este utilizat şi ca bazin tampon pentru apele pluviale colectate de pe platforma amenajatǎ şi de pe suprafaţa carierei. Apele pluviale din bazinul tampon sunt descǎrcate într-un curs de apǎ necadastrat (torent) cu debuşare în pr. Valea Largǎ. Nǎmolul de la separatorul de produse petroliere se vidanjeazǎ periodic prin firme specializate. Apele pluviale de pe suprafaţa carierei sunt colectate în 2 şanţuri perimetrale, care se unesc la extremitatea carierei într-un bazin de liniştire-decantare. Din acest bazin , prin intermediul unui canal deschis, dalat, cu secţiune trapezoidalǎ , apele pluviale ajung în bazinul tampon , V=210 mc.

9.2.2. Colectarea şi epurarea apelor uzate fecaloid- menajere

16 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

Apele uzate fecaloid menajere sunt colectate într-o reţea de canalizare din tuburi de PVC cu D=160 mm şi sunt dirijate într-o staţie de epurare mecano-biologicǎ tip ASIO-AS MONO comp K 20 cu un debit mediu de 3,0 mc/zi. Apa epuratǎ în staţia de epurare se evacueazǎ într-un curs de apǎ necadastrat (torent) cu debuşare în pr. Valea Largǎ.

9.2.3. Staţia de epurare mecano-biologicǎ este o instalaţie tip container, format din: • decantor primar, de capacitate V=2,3 mc, cu rol de reţinere a substanţelor plutitoare /decantabile; • bazin de activare de capacitate V=2,4 mc, cu rol de epurare biologicǎ a apelor uzate pretratate, printr-un sistem de aerare de bule fine şi suport de biomasǎ; • spaţiu de acumulare, cu capacitate V=0,8 mc, cu rol de asigurarea curgerii uniforme; • decantor secundar vertical, de capacitate V=0,9 mc, cu rol de separare a apei uzate epurate biologic de nǎmol. Nǎmolul în exces este pompat în bazinul de stocare nǎmol, iar nǎmolul activ este recirculat în bazinul de epurare biologicǎ. Apa epuratǎ este pompatǎ în jgheabul de evacuare şi de aici evacuatǎ într-un curs de apǎ necadastrat (torent) cu debuşare în pr. Valea Largǎ. Periodic, nǎmolul stocat este vidanjat. 9.2.4. Din procesul tehnologic nu rezultǎ ape uzate tehnologice. Utilajele şi instalaţiile utilizate în procesul tehnologic nu necesitǎ spǎlare cu apǎ. Benzile transportoare se curǎţǎ cu ajutorul sistemelor mecanice, iar deşeul rezultat este reintrodus în compoziţia masei prelucratǎ. Apǎ încorporatǎ în masa ceramicǎ şi în produsele crude, fasonate se regǎsaşte ca vapori de apǎ în procesul de uscare. 9.3. SOL 9.3.1. Pentru reducerea riscului de contaminare a solului, titularul va realiza depozitarea materiilor prime, a deşeurilor rezultate din activitatea de producţie numai pe suprafeţele betonate existente în depozitele aferente. 9.3.2. Depozitarea substanţelor chimice periculoase se realizează în recipienţi /rezervoare din materiale adecvate, rezistente la coroziunea specifică, fără scurgeri, pe suprafeţe betonate, protejate anticoroziv, dotate cu cuve de retenţie pentru eventualele scurgeri. 9.3.3. In zona benzilor transportoare se va asigura curăţarea periodică a pardoselii halelor.

9.4 ALTE DOTĂRI Unitatea dispune de: - depozite împrejmuite şi acoperite destinate stocării materialelor auxiliare; - procesele tehnologice se realizează în spaţii închise – hale de producţie; - platforme intrauzinale betonate.

10. CONCENTRAŢII DE POLUANŢI ADMISE LA EVACUAREA ÎN MEDIUL ÎNCONJURĂTOR, NIVEL DE ZGOMOT

10.1. AER 10.1.1. Emisii Titularul va respecta următoarele valori limită de emisie, stabilite pe baza celor mai bune tehnici disponibile, caracteristicilor tehnice ale instalaţiilor şi condiţiilor locale de mediu.

17 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

a) Emisii din procesele de ardere a cărămizilor ceramice: Valori limită de emisie* Indicatorul ( mg/mc) pulberi totale (diametrul mediu al pulberii ≤ 5 20 nm), medie zilnicǎ monoxid de carbon (CO) < 1950 1) oxizi de sulf (SOx) exprimaţi ca dioxid de sulf 500 (SO2) medie zilnicǎ la un debit masic ≥ 5000 g/h oxizi de azot exprimaţi ca dioxid de azot (NO2), 250 T < 1300 oC, medie zilnicǎ compuşi organici volatili (exprimaţi în C total), 1002) medie zilnică fluor (exprimat în acid fluorhdric), medie zilnicǎ 5, la un debit masic ≥ 50g/h cloruri (exprimate în acid clorhdric), medie 30, la un debit masic ≥300g/h zilnicǎ Notă: *Cele mai bune tehnici disponibile recomandă raportarea valorilor limită de emisie la un conţinut de oxigen în gazele de ardere de 18%, în condiţii normale 273oK şi 1 atm 1) BREF/BAT nu prevede valori BAT pentru emisiile de monoxid de carbon din procesele de ardere a masei ceramice, sunt menţionate numai valori minime şi maxime înregistrate. 2)In caz de depăşire a VLE pentru COV, titularul este obligat să asigure postaderea gazelor reziduale, conform prevederilor BAT. b) Emisii din procesele de ardere a gazului metan în centrala termicǎ Budereus, în cazanul pentru producere abur LOOS:

Valori limită de emisie* Indicatorul ( mg/mc) pulberi totale (diametrul mediu al pulberii ≤ 5 5 nm) medie zilnicǎ monoxid de carbon (CO) 100 oxizi de sulf (SO ) exprimaţi ca dioxid de sulf x 35 (SO2), medie zilnicǎ oxizi de azot (NO ) exprimaţi ca dioxid de azot x 350 (NO2) medie zilnicǎ * valorile limită se raportează la un conţinut de 3% oxigen în efluentul gazos;

NOTA : Deoarece titularul a declarat că utilizează sporadic (max de 2-3 ori/an) sursa suplimentară de căldură pentru uscarea blocurilor ceramice (care utilizează la ardere gaze naturale), pentru aceasta nu se impun valori limită de emisie. Titularul va notifica ARPM Cluj Napoca în cazul în care se modifică frecvenţa de utilizare a sursei suplimentare.

10.1.2 Imisii 10.1.2.1. Valorile imisiilor substanţelor poluante cuprinse în STAS 12574/87 – Aerul din zonele protejate - condiţii de calitate, rezultate în urma desfăşurării activităţii, se vor încadra în limitele prevăzute, astfel:

18 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

Medie de scurtă durată- Medie de lungă durată- Indicator 30 min (mg/mc) 24h (mg/mc) Pulberi sedimentabile 17 g/mp/lună

10.1.2.2. Imisiile specifice determinate de activitatea desfaşurată pe amplasament nu trebuie sa depăşească valorile limită stabilite prin standardele în vigoare privind protecţia atmosferei.

10.2 APĂ 10.2.1 Ape uzate Valorile substanţelor poluante, în apele industriale şi orăşeneşti la evacuarea în receptorii naturali nu vor depăşi limitele de încărcare cu poluanţi stabilite prin Autorizaţia de Gospodărire a Apelor nr. 40/18.02.2008, emisă de ANAR-DAM Tg. Mureş. Valori admise conform Indicator Indicator Autorizaţia de Gospodărire a Apelor nr. 40/18.02.2008 Ape pluviale epurate –probe suspensii 60 mg/l recoltate din evacuare din bazinul de capacitateV=210mc produse petroliere 5,0 mg/ Ape uzate menajere epurate- pH 6,5- 8,5 probe recoltate din evacuarea materii în suspensie 60 mg/l din staţia de epurare CCOCr 125 mg/l CBO5 25 mg/l + NH4 3mg/l Rezidiu fix 2000 mg/l

10.2.2. CONDITIE: Nici o emisie nu trebuie să depăşească valorile admise stabilite în prezenta autorizaţie. Nu trebuie să existe alte emisii în apă, semnificative pentru mediu. 10.2.3. Nu este permisă evacuarea nici unei substanţe sau materii care poluează mediul în apele de suprafaţă sau canalele de scurgere a apei pluviale de pe amplasament sau din afara acestuia. 10.2.4. Ape freatice Din probele de apǎ prelevatǎ din forajul de control, aflat pe amplasament, se vor efectua analize chimice pentru urmǎtorii indicatori: pH, MTS, Reziduu fix, CCOCr.

10.3 SOL 10.3.1. CONDITIE: se vor evita deversǎrile accidentale de produse care pot polua solul şi implicit apa; în caz contrar se impune eliminarea deversǎrilor accidentale, prin îndepǎrtarea urmǎrilor acestora şi restabilirea condiţiilor anterioare producerii deversǎrilor. 10.3.2. CONDITIE: încǎrcǎrile şi descǎrcǎrile de materiale, materii prime, materii prime ,auxiliare şi deşeuri trebuie sǎ aibǎ loc în zone desemnate, protejate împotriva pierderilor prin scurgeri lichide sau dispersii de pulberi şi gaze. 10.3.3. CONDITIE: titularul are obligaţia sǎ deţinǎ în depozit o cantitate corespunzǎtoare de substanţe adsorbante, adecvate pentru controlul oricǎrei deversǎri accidentale de produse. 10.3.4. CONDITIE: titularul are obligaţia sǎ planifice şi sǎ realizeze, o datǎ la 3 ani, activitǎţile de revizii şi reparaţii la elementele de construcţii subterane: conducte, bazine şi guri de vizitare, etc.

19 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

10.4. ZGOMOT 10.4.1 Surse de poluare : motoarele utilajelor de maruntire-omogenizare, prese, ventilatoare, utilajele de transport uzinal, motoarele mijloacelor de transport uzinal şi extern şi instalaţia de pachetizare. 10.4.2. CONDITIE: Activităţile de pe amplasament nu trebuie să producă zgomote în afara amplasamentului, în locaţii sensibile la zgomot, care depăşesc condiţiile prezentei autorizaţii; operaţiile generatoare de zgomot se vor desfǎşura numai în hale sau zone special destinate sau se vor lua mǎsuri de ecranare a surselor de zgomot. 10.4.3 CONDITIE: valoarea admisă a zgomotului la limita incintei, nu va depăşi nivelul de zgomot echivalent continuu de 65 dB(A), la valoarea curbei de zgomot CZ 60 dB, conform STAS 10009/88- Acustica în construcţii- Acustica urbană- limite admisibile ale nivelului de zgomot. 10.4.4 CONDITIE: la limita receptorilor protejaţi zgomotul datorat activităţii pe amplasamentele autorizate nu va depãşi nivelul admis: - 50 dB(A) în timpul zilei, la valoarea curbei de zgomot CZ 45 dB, - 45 dB(A) în timpul nopţii, la valoarea curbei de zgomot CZ 35 dB conform art.17 din Ord. MS 536/1996 pentru aprobarea normelor de igienă şi recomandări privind mediul de viaţă al populaţiei. 10.4.5. In emisiile de zgomot provenite din activitate nu trebuie să existe nici un element de zgomot perturbator continuu sau ntermittent la nici o locaţie sensibilă la zgomot. 10.4.6. CONDITIE: Titularul va evita operaţiile de transport care pot mǎri nivelul de zgomot, în timpul nopţii.

11. GESTIUNEA DEŞEURILOR 11.1. DESEURI PRODUSE, COLECTARE, STOCARE TEMPORARA 11.1.1. Deşeuri nepericuloase Cod deşeu Denumire Sursele de deşeu/ Depozitare/valorificare/ conf. HG deşeu activitatea eliminare 856/2002 10 12 01 Deşeuri uscate Uscător tunel, /uscare In carieră/ reintroduse în de cărămizi procesul tehnologic 10 12 08 Deşeuri arse de Cuptor tunel / ardere Spaţiu special amenajat/ cărămizi / utilizare pentru căi de acces în carieră 10 12 03 Pulberi şi praf Pulberi reţinute în filtre Reintroduse în procesul tehnologic 15 01 03 Deşeuri lemn Sector ambalare/ Spaţii special amenajate paletizare /recondiţionare şi reintroduse în flux şi/sau valorificare la persoane fizice 15 01 01 Deşeuri hîrtie Întreaga activitate Europubele de 3 mc/zonǎ (ambalaj) special amenajatǎ 15 01 02 Deşeuri de Sector ambalare/ambalare Pe platformǎ betonatǎ /predare ambalaje din automatǎ la firme autorizate pentru plastic valorificare 16 01 17 Deşeuri Atelier Spaţii special amenajate/ metalice mecanic/dezmembrări predare la firme autorizate utilaje pentru valorificare 19 08 14 Nămol de la Staţia de epurare Decantor instalaţie de epurare/

20 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

Cod deşeu Denumire Sursele de deşeu/ Depozitare/valorificare/ conf. HG deşeu activitatea eliminare 856/2002 epurare valorificare prin firme autorizate 19 09 02 Nămol de la Bazin de liniştire- Reintroducere in fluxul de bazinul de decantare ape pluviale din fabricaţie decantare carierǎ 20 03 01 Deşeuri Intreaga activitate de pe Containere ecologice/predare la menajere amplsament firme autorizate pentru colectare

11.1.2 Deşeuri periculoase Cod deşeu Sursele de Depozitare/valorificare/ conf. HG Denumire deşeu deşeu/activitatea eliminare 856/2002 separatorul de Preluare prin vidanjare/ 13 05 02* Nămol de la hidrocarburi/ valorificare prin firme autorizate separatorul de epurarea apelor hidrocarburi pluviale

11.2. DESEURI REFOLOSITE Cod deşeu Denumire deşeu Sursele de deşeu/activitatea Destinaţia conf. HG 856/2002 10 12 01 Deşeuri uscate Uscător tunel,/uscare Se reintroduc în de cărămizi procesul de fabricaţie 10 12 08 Deşeuri arse Cuptor tunel/ Amenajări căi de acces Ardere cărămizi în carieră/ valorificare la firme autorizate 15 01 03 Deşeuri lemn Sector ambalare/ paletizare Spaţii special amenajate /recondiţionare şi reintroduse în flux şi/sau valorificare la persoane fizice 10 12 03 Pulberi şi praf Pulberi reţinute în filtre reintroduse în procesul tehnologic

11.3. DESEURI COMERCIALIZATE Cod deşeu Denumire deşeu Sursele de deşeu Destinaţia conf. HG /activitatea 856/2002 15 01 01 Deşeuri de ambalaje Întreaga activitate Comercializare la din hîrtie societăţi autorizate 15 01 02 Deşeuri din ambalaje Sector ambalat/infoliere Comercializare la din plastic cǎrǎmizi societăţi autorizate 15 01 03 Deşeuri lemn Ambalare produse finite Comercializare la persoane fizice 16 01 17 Deşeuri metalice Atelier mecanic/ Comercializare la

21 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

Cod deşeu Denumire deşeu Sursele de deşeu Destinaţia conf. HG /activitatea 856/2002 Dezmembrări utilaje societăţi autorizate

11.4 DEPOZITARE DEFINITIVA A DESEURILOR Sursele de deşeu Cod Denumire deşeu Destinaţia /activitatea 19 09 02 Nǎmoluri de la staţia Decantor de la staţia de Eliminare prin vidanjare la de epurare epurare staţii de epurare 20 03 01 Deşeuri menajere Întreaga unitate Comercializare la societăţi autorizate de colectare Titularul a externalizat tot procesul de mentenanţǎ, motiv pentru care pe amplasament nu sunt stocate temporar deşeuri de acumulatori, anvelope, ulei uzat. 11.5. CONDIŢIE: Titularul activităţii are obligaţia evitării producerii deşeurilor, în cazul în care aceasta nu poate fi evitată, valorificarea lor, iar în caz de imposibilitate tehnică şi economică, neutralizarea şi eliminarea acestora, evitându-se sau reducându-se impactul asupra mediului. 11.6. CONDIŢIE: Eliminarea sau recuperarea deşeurilor trebuie să se desfăşoare aşa cum s-a precizat la punctul 11.2, 11.3 al prezentei autorizaţii şi în conformitate cu legislaţia naţională. Nu trebuie eliminate/ recuperate alte deşeuri nici pe amplasament, nici în afara amplasamentului fără a informa în prealabil autoritatea competentă pentru protecţia mediului şi fără acordul scris al acesteia 11.7. CONDIŢIE: Gestionarea tuturor categoriilor de deşeuri se va realiza cu respectarea strictă a prevederilor OUG 78/2000 privind regimul deşeurilor aprobat de Legea 426/2001, modificată prin OUG 61/2006, aprobată prin Legea 27/2007. Deşeurile vor fi colectate şi depozitate temporar pe tipuri şi categorii, fără a se amesteca. 11.8. CONDIŢIE: Deşeurile industriale recuperabile: hârtie, ambalaje PET, metale uzate, uleiuri uzate, baterii, vor fi colectate separat şi valorificate în conformitate cu legislaţia în vigoare: - OUG 16/2001 republicată, privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, aprobată prin Legea 465/2001, cu modificările ulterioare; - HG 166/2004 privind aprobarea proiectului „Dezvoltarea sistemului de colectare a deşeurilor de ambalaje PET postconsum în vederea reciclării” modificatǎ cu HG 989/2005; - HG 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate; - HG 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje modificată şi completată prin HG 1872/2006; - HG 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate; - HG 1057/2001 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor care conţin substanţe periculoase 11.9. CONDIŢIE: În conformitate cu HG 124/2003 privind prevenirea, reducerea şi controlul poluării mediului cu azbest, modificatǎ cu HG 734/2006, începând cu data de 1 ianuarie 2007 se interzic toate activităţile de comercializare şi de utilizare a azbestului şi a produselor care conţin azbest. 11.10. CONDIŢIE: Deşeurile transferate în afara amplasamentului pentru recuperare sau eliminare trebuie transportate doar de o societate autorizată pentru astfel de activităţi cu deşeuri. Deşeurile trebuie transportate în conformitate cu prevederile Ordinului comun al MAPAM 2/2004, MTCT 211/2004 şi MEC 118/2004, pentru aprobarea Procedurii de 22 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008 reglementare şi control al transportului deşeurilor pe teritoriul României, modificat şi completat de Ord. 986/2006, fără a afecta în sens negativ mediul prin mirosuri dezagreabile, prin împrăştiere sau abandonare a acestora. 11.11. CONDIŢIE: Titularul autorizaţiei trebuie să se asigure că deşeurile transferate către o altă persoană sunt ambalate şi etichetate în conformitate cu standardele naţionale, europene şi cu oricare standarde în vigoare privind o astfel de etichetare. In timp ce se aşteaptă colectarea, recuperarea sau eliminarea, toate deşeurile trebuie depozitate în zone desemnate, protejate corespunzător împotriva dispersiei în mediu. Deşeurile trebuie clar identificate şi separate corespunzător. 11.12 CONDIŢIE: Titularul are obligaţia colectării deşeurilor menajere în mod selectiv şi de a utiliza pubele ecologice pentru depozitarea temporară a deşeurilor menajere. Schimbarea contractelor cu firmele care valorifică deşeurile se comunică la ARPM Cluj- Napoca şi APM Cluj.

12. INTERVENŢIA RAPIDĂ/ PREVENIREA ŞI MANAGEMENTUL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ, SIGURANŢA INSTALAŢIEI

12.1. Instalaţia de fabricaţie pentru cărămizi ceramice a SC Wienerberg-Sisteme de cǎrǎmizi SRL bucureşti- punct de lucru Triteni nu se încadrează în prevederile HG 804/2007 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase. 12.2. PLAN OPERATIV DE PREVENIRE SI MANAGEMENT AL SITUATIILOR DE URGENTA CONDITII: 12.2.1. Titularul autorizaţiei trebuie sǎ deţinǎ pînă la 30.09.2008 un Plan operativ de prevenire şi management al situaţiilor de urgenţă, plan care tratează pericolele de pe amplasament, în special în legătură cu prevenirea accidentelor cu un posibil impact asupra mediului. 12.2.2. Planul operativ de prevenire şi management al situaţiilor de urgenţă va conţine prevederi pentru minimizarea efectelor asupra mediului apărute în urma oricărei situaţii de urgenţă. 12.4.3. Planul operativ de prevenire şi management al situaţiilor de urgenţă va fi revizuit anual şi actualizat după cum este necesar. El trebuie să fie disponibil pe amplasament în orice moment pentru inspecţie de către personalul cu drept de control al autorităţilor de specialitate.

12.3. PROGRAM DE REVIZII SI REPARATII A UTILAJELOR SI INSTALATIILOR DIN DOTARE 12.3.1. Titularul de activitate trebuie sǎ deţinǎ pînă la 30.09.2008 un Program de revizii şi reparaţii anual pentru utilajele şi instalaţiile din dotarea societăţii, contribuind în acest fel la reducerea riscului apariţiei unor situaţii neprevăzute, cu consecinţe grave asupra mediului înconjurător. 12.3.2. Planul de revizii şi reparaţii cuprinde toate utilităţile de care dispune societatea (depozitele pentru materii prime şi auxiliare; instalaţii de alimentare cu apă şi combustibil; clădiri, instalaţii de ventilaţie, incălzire şi iluminat; depozite de deşeuri , etc.) 12.3.3. Periodicitatea operaţiilor de revizie şi reparaţii trebuie să corespundă cu prescripţiile furnizorului de echipamente. 12.3.4. Modul de îndeplinire a Planului de revizii şi reparaţii va fi consemnat într-un registru. Acesta va cuprinde minim următoarele date: - obiectivul supus reparaţiei sau verificării 23 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

- data efectuării intervenţiei - felul intervenţiei (planificată sau neplanificată) - tipul operaţiei executate - responsabilul execuţiei lucrării - suma de bani repartizată reparaţiilor sau intervenţiilor.

13. MONITORIZAREA ACTIVITATII Conform prevederilor OUG 195/ 2005 privind protecţia mediului, aprobată şi modificată prin Legea 265/2006, completată prin OUG 114/2007 şi a OUG 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, aprobată prin Legea 84/2006, titularul are obligaţia să monitorizeze nivelul emisiilor de poluanţi in mediu, prin analize efectuate de personal calificat în laboratorul din dotare sau în laboratoare terţe, cu echipamente de prelevare şi analiză adecvate, descrise în standardele de prelevare şi metodele de analiză specificate sau conform altor metode standardizate aprobate. 13.1. MONITORIZARE AER A. EMISII 13.1.1 Emisii de la tratarea termicǎ a cǎrǎmizilor în cuptorul tunel:

-punct de mǎsurare: coş de dispersie Indicatorul Frecvenţa de monitorizare Metoda de analiză Pulberi totale (diametrul mediu al lunar în 2008 STAS 10813/76 pulberii ≤ 5 nm) anual pentru 2009-2018 ISO 10155/95 trimestrial în 2008 STAS 10500-5-76 monoxid de carbon (CO) anual pentru 2009-2018 oxizi de azot exprimaţi ca dioxid de trimestrial în 2008 STAS 10194/89 azot (NO2 anual pentru 2009-2018 ISO 11632/98 oxizi de sulf exprimaţi ca dioxid de trimestrial în 2008 STAS 10829/75 sulf (SO2 anual pentru 2009-2018 ISO 11564/98 Cloruri ( exprimate în acid clorhdric) anual STAS 10943/98 EN 1911-1/2/3-1996 fluor (exprimat în acid fluorhdric) anual ISO /CD 15713-06/99 COV (exprimat în Carbon total) trimestrial în 2008 Metodă standardizată anual pentru 2009-2018

13.1.2 Emisii de la combustia gazului metan la centrala termicǎ, cazanul pentru abur: - punct de mǎsurare: coş de dispersie centrala Buderus coş de dispersie cazan LOOS

Indicatorul Frecvenţa de monitorizare Metoda de analiză

Pulberi totale (diametrul mediu al STAS 10813/76 pulberii ≤ 5 nm) ISO 10155/95 monoxid de carbon( CO) STAS 10500-5-76 oxizi de sulf exprimaţi ca dioxid anual STAS 10829/75 de sulf (SO2) ISO 11564/98 oxizi de azot exprimaţi ca dioxid STAS 10194/89 de azot (NO2) ISO 11632/98

24 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

In cazul măsurătorilor pentru emisiile efluenţilor gazoşi se vor determina şi debitele masice, conţinutul de oxigen în gazele evacuate, viteza şi temperatura gazelor. Monitorizarea emisiilor se va efectua în condiţii de funcţionare normală a instalaţiilor, în faza tehnologică în care emisia poluantului măsurat este maximă.

B. Imisii 13.1.3. Imisii -punct de mǎsurare: la limita incintei, pe direcţia predominantă a vîntului, spre zona de locuinţe: Frecvenţa de monitorizare Indicatorul Metoda de analiză

pulberi sedimentabile lunar STAS 10813/76 ISO 10155/95

13.2 MONITORIZARE APĂ Conform Autorizaţiei de Gospodărire a Apelor nr. 40/18.02.2008 monitorizarea se va efectua astfel:

13.2.1 Ape uzate evacuate în emisar pîrîul Valea Largǎ

Frecvenţa de Parametru Metoda de analiză monitorizare pH SR ISO 10523/97 Materii în suspensii Lunar, STAS 6953/1981

CBO5 din proba momentană SR ISO 5815-98 CCOCr (12probe/an) SR ISO 6060/96 + NH4 SR ISO 7150-1/2001 Reziduu fix STAS 9187-84

13.2.2. Ape pluviale epurate, la ieşirea din bazinul cu capacitate V=210 mc: Frecvenţa de Parametru Metoda de analiză monitorizare Materii în suspensii Trimestrial din probǎ STAS 6953/1981 Produse petroliere momentanǎ SR 7877/1,2-95 (4 probe/an), în perioade cu precipitaţii

13.2.3. Ape subterane: Punct de masurare Parametru Frecvenţǎ de monitorizare din forajul de control pH -semestrialǎ pentru anii MTS 2008-2009, din probe 0 monentane; Rezidu fix la 105 -anual, în perioada 2010- CCOCr 2018 din probe momentane.

25 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

Scopul acestor analize îl constituie urmǎrirea evoluţiei în timp a calitǎţii apei freatice şi prin aceasta evidenţierea influienţei activitǎţii desfǎşurate pe amplasament asupra apei freatice. Analiza efectuatǎ în semestrul I din 2008 va reprezenta proba martor pentru urmǎtoarele determinǎri.

13.3. MONITORIZARE SOL-nu este cazul

13 MONITORIZARE DEŞEURI 13.4.1. Deşeuri tehnologice 13.4.1.1.Titularul prezentei autorizaţii are obligaţia întocmirii unui registru complet cu aspecte şi probleme legate de operaţiunile şi practicile de management ale deşeurilor de pe amplasament, registru care trebuie pus la dispoziţia persoanelor autorizate ale autorităţii competente pentru protecţia mediului şi ale autorităţii cu atribuţii de control. Acest registru trebuie să conţină detalii cu privire la: - cantităţile şi codurile deşeurilor; - numele transportatorului deşeurilor şi detaliile de atestare şi de autorizare ale acestuia; - confirmarea scrisă privind acceptarea şi eliminarea/ recuperarea oricăror transporturi de deşeuri periculoase în afara amplasamentului; - detalii privind expediţiile respinse; - detalii privind orice amestecare a deşeurilor. 13.4.1.2.Monitorizarea deşeurilor se va realiza lunar, pe tipuri de deşeuri generate în conformitate cu prevederile HG 856/2003 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei ce cuprinde deşeuri, inclusiv deşeurile periculoase. 13.4.2. Deşeuri din ambalaje Gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje se va realiza în conformitate cu prevederile HG 621/2003, modificată de HG 1872/2006, privind evidenţa gestiunii ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaj. Raportarea datelor referitoare la ambalaje şi deşeuri de ambalaje, cǎtre autoritǎţile competenţe pentru protecţia mediului se va realiza în conformitate cu Ord. MMGA 927/2005.

13.5. MONITORIZARE ZGOMOT

Punct de măsurare Frecvenţa de Metoda de analiză monitorizare* -la limita incintei, pe direcţia caselor anual STAS 6161/3-1982 invecinate *Măsuratoarea se va face în regim de funcţionare normală a instalaţiilor.

13.6. MONITORIZARE MIROS: nu este cazul

13.7. ALTE MONITORIZARI 13.7.1. Monitorizare substanţe şi preparate chimice periculoase Monitorizarea substantelor si preparatelor chimice periculoase se va realiza pe cantităţi şi tipuri de substanţe folosite, conform Ord. 1001/2005 privind procedurile de raportare de către agenţii economici a datelor şi informaţiilor referitoare la substanţele şi preparatele chimice şi HG 2427/2004 privind evaluarea şi controlul riscului substanţelor existente.

26 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

13.7.2. Monitorizare parametrii tehnologici 13.7.2.1 Titularul are obligaţia să monitorizeze parametrii tehnologici specifici fiecărui flux tehnologic şi să menţină înregistrări corespunzătoare.

13.8. DATE PRIVIND MONITORIZAREA 13.8.1. Monitorizarea fiecărei emisii trebuie realizată în conformitate cu standardele în vigoare. Un raport privind rezultatele acestei monitorizǎri, în formatul recomandat de autoritatea de mediu, trebuie depus la autoritatea competentǎ pentru protecţia mediului cu ocazia întocmirii Raportului anual de mediu . 13.8.2. Prelevarea şi analiza probelor privind monitorizarea factorilor de mediu se va realiza de cǎtre laboratoare acreditate, prin metode de analiză conform Catalogului standardelor româneşti. 13.8.3. Pentru determinările de emisii gazoase, în toate cazurile rezultatele măsurătorilor vor fi recalculate pentru condiţii standard, 293 K şi 101,3 kPa. Titularul are obligaţia de a înregistra şi arhiva buletinele de analizǎ emise de terţi. 13.8.4. Toate rezultatele măsurătorilor trebuie prelucrate şi prezentate într-o formă adecvată pentru a permite autorităţilor competente pentru protecţia mediului să verifice conformitatea cu condiţiile de funcţionare autorizate şi valorile limită de emisie stabilite. 13.8.5. Monitorizarea emisiilor şi imisiilor se va realiza în astfel încît valorile determinate să poată fi comparate cu valorile limită impuse prin prezenta autorizaţie. Echipamentele de monitorizare şi analiză trebuie exploatate şi întreţinute astfel încât monitorizarea să reflecte cu precizie emisiile sau evacuările. 13.8.6. Titularul de activitate trebuie să înregistreze într-un registru special punctele de prelevare a probelor, analizele, măsurătorile, metodele de determinare, condiţiile de prelevare, condiţiile atmosferice în care se face prelevarea, rezultatul măsuratorilor şi date privind eroarea de măsurare şi incertitudinea măsurătorilor.

14. RAPORTĂRI LA UNITATEA TERITORIALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI ŞI PERIODICITATEA ACESTORA 14.1. DATE GENERALE 14.1.1. Formatul tuturor registrelor cerute de prezenta autorizaţie trebuie să asigure înregistrarea tuturor datelor specifice necesare raportării rezultatului monitorizării. Registrele trebuie pǎstrate pe amplasament pe o perioadǎ de minim 7 ani şi trebuie sǎ fie disponibile pentru inspecţie de cǎtre personalul cu drept de control al autoritǎţilor de specialitate, în orice moment. 14.1.2. Titularul va transmite Agenţiei Regionale de Protecţie a Mediului Cluj Napoca şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului Cluj, raportările solicitate la datele stabilite. 14.1.3. Frecvenţa şi scopul raportǎrilor prevǎzute în autorizaţie pot fi schimbate printr-un accept scris al Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Cluj-Napoca, dupǎ evaluarea rezultatelor test, care va urmǎri şi centraliza datele transmise. 14.1.4. Titularul autorizaţiei trebuie sǎ înregistreze toate incidentele care afecteazǎ exploatarea normalǎ a activitǎţii şi care pot crea un risc de mediu. 14.1.5. Titularul autorizaţiei trebuie sǎ înregistreze toate reclamaţiile de mediu legate de exploatarea activitǎţii. Fiecare astfel de înregistrare trebuie sǎ ofere detalii privind data şi ora reclamaţiei, numele reclamantului şi informaţii cu privire la natura reclamaţiei, mǎsura luatǎ în cazul fiecarei reclamaţii. Titularul autorizaţiei trebuie sǎ depunǎ un raport la agenţie în luna urmǎtoare primirii reclamaţiei, oferind detalii despre orice reclamaţie care

27 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008 apare. Un rezumat privind numǎrul şi natura reclamaţiilor primite trebuie inclus în Raportul anual de mediu. 14.1.6. Toate rapoartele trebuie certificate ca fiind precise şi reprezentative de cǎtre managerul agentului economic titular al autorizaţiei sau de cǎtre altǎ persoanǎ desemnatǎ de managerul instalaţiei.

14.2. RAPORTAREA DATELOR DE MONITORIZARE 14.2.1. Titularul va raporta datelele de monitorizare anual la: Agenţia Regionalǎ pentru Protecţia Mediului Cluj-Napoca, la Agenţia pentru Protecţia Mediului Cluj şi la Primăria Tritenii de Jos.

14.2.2.Raportarea va cuprinde cel puţin următoarele: -date privind operatorul: nume, sediu; -date privind instalaţia la care se efectuează monitorizarea (pentru fiecare instalaţie monitorizată): • numele instalaţiei; • locaţia instalaţiei; • sursa de emisie; • condiţii de operare a instalaţiei în timpul efectuării măsurătorii; • instalaţii de reţinere a poluanţilor (dacă există) şi starea acestora în momentul măsurătorii; - pentru fiecare poluant monitorizat: • tipul poluantului; • felul măsurătorii: continuu, momentan; • cine a efectuat prelevare şi măsurarea; • metoda de măsurare utilizată - descriere conceptuală; • condiţii de prelevare: locul prelevarii, condiţii meteorologice; metoda de prelevare; etc. • aparatura de măsurare utilizată (cu referire la avizarea metrologică); • rezultatul măsurătorii: valori măsurate, eroarea/incertitudinea de măsurare, valori prelucrate (formula, programul utilizat), comparaţie cu CMA şi VLE conform cap. 10 (în cazul măsurătorilor continue sau cu frecvenţă mare se vor prezenta şi prelucrări în Excel a rezultatelor măsurătorilor, comparativ cu CMA şi VLE). 14.3. CONTRIBUŢIA LA REGISTRUL EUROPEAN AL POLUANŢILOR EMIŞI ŞI TRANSFERAŢI ( E-PRTR) 14.3.1. Titularul activităţii are obligaţia de a raporta la ARPM Cluj-Napoca/ APM Cluj informaţii cu privire la toţi poluanţii menţionaţi în tabelul de mai jos, pentru care sunt depăşite valorile de prag specificate în Anexa II a Regulamentului (CE) nr. 166/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18.01.2006 privind înfiinţarea Registrului European al Poluanţilor Emişi şi Transferaţi şi modificarea Directivelor Consiliului 91/689/CEE şi 96/61/CE adoptat prin HG 140/2008 – privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea prevederilor. Regulamentului (CE) nr. 166/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18.01.2006 privind înfiinţarea Registrului European al Poluanţilor Emişi şi Transferaţi şi modificarea Directivelor Consiliului 91/689/CEE şi 96/61/CE: 14.3.3. Poluanţii specifici activităţii de fabricare a produselor ceramice prin ardere pentru apă şi aer, care trebuie raportaţi în cazul în care valorile prag sunt depăşite sunt următorii:

28 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

Valoare Valoare Valoare prag prag prag Poluanţi/substanţe Aer Apa Sol pentru aer pentru pentru (kg/an) apă apă (kg/an) (kg/an) CO X 500.000 CO2 X 100.000.000 HFCs X 100 NOx X 100.000 SOx X 150.000 Pulberi (PM 10) X 50.000 Azot total X X 50.000 50000 Fosfat total X X 5.000 5000 As şi compuşi ai săi X X X 20 5 5 Cd şi compuşi ai săi X X X 10 5 5 Cr şi compuşi ai săi X X X 100 50 50 Cu şi compuşi ai săi X X X 100 50 50 Hg şi compuşi ai săi X X X 10 1 1 Ni şi compuşi ai săi X X X 50 20 20 Pb şi compuşi ai săi X X X 200 20 20 Zn şi compuşi ai săi X X X 200 100 100 Benzen, X X X 1000 200* 200* Toluen X X 200* 200* Etil benzen X X 200* 200* Xileni X X 200* 200* Cloruri X X 2.000.000 2.000.000 Floruri X X 2.000 2000 Clor şi compuşi X 10.000 anorganici Flor şi compuşi X 5.000 anorganici Notǎ * exprimat ca BTEX, poluanţi singulari care trebuie raportaţi dacǎ valoarea de prag pentru BTEX (suma compuşi de benzen, toluen, etil benzen, xilen) este depǎşitǎ

14.4. RAPORTUL DE MEDIU 14.4.1. Raportul de mediu anual va cuprinde date privind: - activitatea de producţie: producţia obţinută, modul de utilizare a materiilor prime, a materiilor auxiliare şi a utilităţilor (consumuri specifice, eficienţa energetică); - sistemul de management de mediu şi modul de implementare a politicii de prevenire a accidentelor generate de substanţele periculoase; - impactul activităţii asupra mediului: poluarea aerului, apei, solului, subsolului, pânzei freatice, nivelul zgomotului ( date de monitorizare sau estimate); - date de monitorizare a emisiilor pe factori de mediu; - plan operativ de prevenire şi management al situaţiilor de urgenţă; - sesizări şi reclamaţii din partea publicului şi modul de rezolvare a acestora.

29 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

14.4.2. Raportului de mediu va fi transmis la APM Cluj şi la ARPM Cluj Napoca. 14.5. ALTE RAPORTĂRI Titularul activităţii va transmite la APM Cluj : - inventarul emisiilor de poluanţi atmosferici, conform Chestionarului-Declaraţie, transmis de APM Cluj; - gestiunea deşeurilor şi ambalajelor; - intrările de substanţe şi preparate chimice periculoase.

14.6. MOD DE RAPORTARE Frecvenţa raportărilor este următoarea:

Frecvenţa Data limită a Raportările raportărilor raportării Raportul de mediu anual anual 31 martie În luna următoare Reclamaţii (când ele există) lunar înregistrării Raportarea incidentelor Imediat ce se produc - semnificative la cererea autorităţii competente Alte raportări: inventarul emisiilor, pentru protecţia mediului sau gestiunea deşeurilor şi Conform solicitării conform prevederilor legislative : ambalajelor, autorităţii de mediu HG 856/2002, HG 621/2005, Ord

927/2005 Registrul intrărilor de substanţe şi 31 iulie semestrial preparate chimice periculoase 31 ianuarie Conform solicitării Alte raportări ocazional autorităţii de mediu Verificarea stǎrii tehnice a 31 martie 2011, 2014, 3 ani construcţiilor subterane 2017

15. OBLIGAŢIILE TITULARULUI ACTIVITĂŢII CONDITII: 15.1 Obligaţiile de bază ale titularului activităţii/ operatorului privind exploatarea instalaţiei, conform art. 34, din Ord. 818/ 2003 modificat şi completat cu Ord. 1158/2005 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu sunt următoarele: • luarea tuturor măsurilor de prevenire eficientă a poluării în special prin recurgerea la cele mai bune tehnici disponibile; • luarea măsurilor care să asigure că nici o poluare importantă nu va fi cauzată; • evitarea producerii de deşeuri şi în cazul în care aceasta nu poate fi evitată, valorificarea lor, iar în caz de imposibilitate tehnică şi economică, luarea măsurilor pentru neutralizarea şi eliminarea acestora, evitându-se sau reducându-se impactul asupra mediului; • utilizarea eficientă a energiei; • luarea măsurilor necesare pentru prevenirea accidentelor şi limitarea consecinţelor acestora; • luarea măsurilor necesare, în cazul încetării definitive a activităţilor, pentru evitarea oricărui risc de poluare şi pentru aducerea amplasamentului şi a zonelor afectate într-o stare care să permită reutilizarea acestora.

30 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

15.2 Titularul este obligat să notifice autorităţii competente de protecţia mediului, în scris, în termen de 14 zile de la apariţia ei, orice modificare faţă de datele cuprinse în documentaţia depusă la solicitarea autorizaţiei integrate, privind: - modificarea numelui sub care societatea este înregistrată la Registrul Comerţului, adresa sediului social al operatorului; - modificarea deţinătorul instalaţiei; - măsuri luate privind intrarea în proces de lichidare. 15.3 Titularul activităţii/operatorul este obligat să respecte condiţiile din autorizaţia integrată de mediu în desfăşurarea activităţii din instalaţie. 15.4. Nu se va realiza nici o modificare a instalaţiei sau a modului de exploatare a acesteia fără notificarea din timp a Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Cluj Napoca. 15.5. In cazul oricărei situaţii de mai jos trebuie trimisă o notificare scrisă Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Cluj-Napoca, Agenţiei pentru Protecţia Mediului Cluj şi Gărzii Naţionale de Mediu- Comisariatul Judeţean Cluj: - încetarea permanentă a oricărei părţi sau a întregii instalaţii autorizate; - încetarea oricărei părţi sau a întregii instalaţii autorizate pentru o perioadă care poate depăşi un an; - reluarea exploatării oricărei părţi sau a întregii instalaţii autorizate după oprire. 15.6. Titularul activităţii/operatorul este obligat să raporteze cu regularitate la autoritatea competentă pentru protecţia mediului, datele cerute la capitolul 14 al prezentei autorizaţii, rezultatele monitorizării emisiilor şi în termenul cel mai scurt, despre orice incident sau accident care afectează semnificativ mediu. 15.7. Titularul activităţii trebuie să notifice Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Cluj- Napoca, Agenţia pentru Protecţia Mediului Cluj, Garda Naţionala de Mediu- Comisariatul Judeţean Cluj prin fax şi electronic, dacă este posibil, imediat ce se confruntă cu oricare din următoarele situaţii : - orice emisie în aer, semnificativă pentru mediu, de la orice punct potenţial de emisie. - orice funcţionare defectuoasă a echipamentului de control care poate duce la pierderea controlului oricărui sistem de reducere a poluării de pe amplasament. - orice incident cu potenţial de contaminare a apelor de suprafaţă şi subterane sau care poate reprezenta o ameninţare de mediu pentru aer, sol sau necesită un răspuns urgent din partea agenţiei. - orice emisie care nu se conformează cu cerinţele autorizaţiei. Notificarea va cuprinde: data şi ora incidentului, detalii privind natura oricărei emisii şi a oricărui risc creat de incident şi măsurile luate pentru minimizarea emisiilor şi evitarea reapariţiei. 15.8. In cazul oricărui incident sau situaţie de urgenţă, persoanele autorizate de titularul activităţii vor anunţa, după caz şi alte autorităţi, în cel mai scurt timp posibil: - în cazul contaminării solului, apelor subterane, apelor de suprafaţă: Administraţia Naţională „Apele Române”– Direcţia Apelor Mureş– Sistemul de Gospodărire a Apelor ; - în cazul incendiilor: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj; - în caz de îmbolnăviri ale personalului: Autoritatea de Sănătate Publică Cluj, Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj. 15.9. Titularul autorizaţiei trebuie să menţină un dosar pentru informarea publică, care să fie disponibil publicului, la cerere. Acest dosar trebuie să conţină următoarele :

31 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

- autorizaţia integrată de mediu - solicitarea - raportarea anuală privind aspectele de mediu netehnice - alte aspecte pe care titularul autorizaţiei le consideră adecvate. 15.10. Titularul trebuie să păstreze pe amplasament documentele de mediu din care fac parte: autorizaţia de mediu, documentele care au stat la baza eliberǎrii ei, rapoartele prezentate, RAM, registrul poluanţilor emişi, registrul de evidenţa a managementului deşeurilor şi registrul cu datele de monitorizare, alte aspecte pe care titularul autorizaţiei le consideră adecvate. 15.11. Documentele de mediu vor fi puse la dispoziţia autoritǎţii de mediu şi/ sau autoritǎţii de control pentru verificǎri. In conformitate cu OUG 196/2005 privind fondul de mediu, aprobată şi modificată prin Legea 105/2006, titularul are obligaţia să declare, să calculeze şi să achite taxele aferente fondului de mediu. 15.12. In conformitate cu prevederile OUG 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată şi modificătă prin Legea 265/2006, completată prin OUG 114/2007 conducerea SC WIENERBERGER-Sisteme de cǎrǎmizi SRL Bucureşti, punct de lucru Triteni, prin persoana desemnată cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului, va asista persoanele împuternicite cu activităţi de inspecţie punându-le la dispoziţie evidenţa măsurătorilor proprii şi toate celelalte documente şi le va facilita controlul activităţii precum şi prelevarea de probe. Va asigura, de asemenea, accesul persoanelor împuternicite la instalaţiile tehnologice, la echipamentele şi instalaţiile de depoluare precum şi în spaţiile sau în zonele potenţial generatoare de impact asupra mediului. Titularul activităţii are obligaţia de a realiza măsurile impuse anterior de persoanele împuternicite cu inspecţia. 15.13. In conformitate cu OUG 196/2005, aprobată de Legea 105/2006 privind fondul de mediu, titularul are obligaţia să declare, să calculeze şi să achite taxele aferente fondului de mediu pentru ambalajele introduse pe piaţa internă şi emisiile atmosferice din surse fixe şi mobile. 15.14.Titularul are obligaţia de a întreţine în mod corespunzător întregul amplasament conform art. 70, lit.i din OUG 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată şi modificată prin Legea 265/2006, completată prin OUG 114/2007. 15.15. Titularul are obligaţia să pună la dispozitia publicului, pe suport de hârtie/ electronic, pentru a putea fi consultate, datele referitoare la emisiile provenite de la instalaţii, la sediul autorităţii pentru protecţia mediului şi la sediul administraţiei locale în a cărei rază se află instalaţia, conform art. 53 din Ord. 818/2003 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu.

16. MANAGEMENTUL ÎNCHIDERII INSTALAŢIEI, MANAGEMENTUL REZIDUURILOR

16.1. In cazul închiderii definitive a activitǎţii instalaţiei sau a unor pǎrţi din instalaţie, titularul activitǎţii trebuie sǎ deţinǎ un Plan de închidere agreat de autoritatea competentǎ pentru protecţia mediului. În planul de închidere trebuie incluse minim urmǎtoarele: - orice mǎsurǎ de precauţie specificǎ necesarǎ pentru asigurarea faptului cǎ demolarea clǎdirilor sau a altor structuri nu cauzeazǎ poluare în aer, apǎ sau sol; 32 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

- mǎsuri pentru reconstrucţia ecologicǎ a terenului afectat istoric prin activitǎţile desfǎşurate pe amplasament; - mǎsuri de eliminare şi, acolo unde este cazul, spǎlarea conductelor şi a rezervoarelor şi golirea completǎ de conţinutul potenţial periculos; - eliminarea substanţelor potenţial dǎunǎtoare, daca nu s-a stabilit ca este acceptabil a se lasa astfel de obligatii viitorilor proprietari. 16.2. Planul de închidere identifica resursele necesare pentru punerea lui în practică şi mijloacele de asigurare a disponibilităţii acestor resurse, indiferent de situaţia financiară a titularului autorizaţiei. 16.3. La încetarea activităţilor cu impact asupra mediului, titularul de activitate va solicita şi va obţine aviz de mediu pentru stabilirea obligatiilor de mediu, conform art.10 din OUG 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată şi modificată prin Legea 265/2006, completată prin OUG 114/2007. 16.5. La încetarea activităţii se va reface Raportul de amplasament, reanalizându-se poluanţii din apa subterană şi sol, în punctele indicate în acesta, pentru a stabili aportul la poluare al instalaţiei şi măsurile de remediere ce se impun. 17. GLOSAR DE TERMENI Autoritatea competentă Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Cluj-Napoca pentru protecţia (ARPM), Calea Dorobanţilor nr. 99, bl. 9B cod 400609 mediului Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului Cluj(APM), Calea Dorobanţilor nr. 99, bl. 9B cod 400609 Conform competenţelor stabilite prin HG nr. 1625/2003 (M.O. 68/27.01.2004) si OM nr. 104/05.02.2004- Regulament de organizare şi funcţionare a APM-urilor judeţene Autoritatea centrală de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD), protecţie a mediului Bulevardul Libertăţii nr. 2, Sector 5 Bucureşti Autoritatea cu atribuţii Garda Naţională de Mediu- Comisariatul Judeţean Cluj, de control, inspecţie şi Cluj Napoca, str. Gen. Traian Moşoiu nr. 49 sancţionare în domeniul protecţiei mediului Anual Toată perioada sau părţi ale unei perioade de 12 luni consecutive Autoritatea Locală <> BAT Cea Mai Bună Tehnică Disponibilă Bilunar Cel puţin 20 de măsurători într-un an calendaristic, cu nu mai mult de o măsurătoare într-o săptămână CAT Colectiv de Analiză Tehnică CED Catalogul European al Deşeurilor (94/3/EEC aşa cum a fost modificată) dB(A) Decibeli (curba A de zgomot) IPPC Prevenirea şi controlul integrat al poluării In timpul nopţii Intre orele 22.00 si 08.00 In timpul zilei Intre orele 08.00 si 22.00 Titularul activităţii SC Wienerberger-Sisteme de cǎrǎmizi SRL Bucureşti, punct de lucru Triteni, localitatea Triteni Colonie, comuna Tritenii de Jos, jud. Cluj Locaţie sensibilă la Orice locuinţă, hotel sau pensiune, centru de tratament, centru de zgomot învăţământ, loc de cult sau distracţie sau orice altă amenajare sau zonă cu atracţie ridicată care, pentru propria funcţionare, necesită absenţa zgomotului la un nivel supărător 33 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

34 Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca Autorizatia Integrata de Mediu nr.102-NV6/28.03.2008

DIRECTOR EXECUTIV Marian PROOROCU ŞEF SERVICIU Autorizare şi Controlul Conformării dr.chim. Rodica MORAR

Intocmit: ing. Dorina HINTEA ŞEF SERVICIU BFAPA jurist Gabriela DAN

35