137 DIN ACTIVITATEA SFATULUI ŢĂRII Sfatul Ţării şi pericolul dezintegrării Basarabiei la sfârşitul anului 1917 şi începutul lui 1918

Valeriu Popovschi

Cu pericolul dezintegrării teritoriale Basarabia s-a confruntat, în cel mai serios mod, şi la hotarul anilor 1917-1918 . Dar atunci Sfatul Ţării, în pofida tuturor greutăţilor, a ştiut să facă faţă situaţiei, nepermiţând forţelor antinaţionale să-şi facă mendrele . S-o luăm, însă, de la capăt . Prea bine se ştie că, la 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării, pornind de la ideea că mişcarea naţională din provincie evolua pe fundalul evenimentelor din Rusia şi se conforma unor legităţi generale, a fost nevoit să proclame statalitatea Basarabiei, altfel spus, să proclame Republica Democratică Moldovenească – RDM1 . (Or, şi celelalte teritorii naţionale de la periferiile imensului Imperiu, la un anumit moment, au început să se proclame republici democratice) . Acest eveniment a semnificat, de fapt, un prim pas în direcţia desprinderii ţinutului de Rusia . „Mai departe legăturile cu Rusia au rămas numai formale”2, după cum scrie, în ordinea respectivă de idei, însuşi Ion Inculeţ . După ce a format, în zilele de 7-8 decembrie 1917, guvernul RDM în frunte cu Pantelimon Erhan3, parlamentul basarabean a purces la anumite reorganizări administrative şi în teritoriu . Aceste reorganizări, însă, s-au dovedit a fi puţin eficiente pentru consolidarea organelor locale ale puterii de stat, care, în principiu, erau reprezentate de aceleaşi structuri de pe timpul ţarismului şi al revoluţiei democratice ruse din februarie 1917 (comitete executive, comisii, secţii poliţieneşti etc .) . Pe de altă parte, situaţia extrem de încordată de atunci nici nu permitea efectuarea unor schimbări mai radicale în ceea ce priveşte crearea de noi organe locale ale puterii de stat . Practic, totul s-a redus la aceea că funcţionarii vechi din organele administrative locale erau puși în fața situației de a depune jurământ Sfatului Ţării şi tinerei Republici Democratice Moldoveneşti . Aceasta o confirmă şi Ion Inculeţ, care scrie în cunoscuta sa

1 Arhiva Naţională a Republicii Moldova (în continuare se va cita: ANRM), Fond 727, inventar 2, dosar 21, partea 1-a, f . 72-72 verso, 74 . 2 Ion Inculeţ . O revoluţie trăită . – Chişinău, 1994, p . 119 . 3 ANRM, Fond 727, inventar 2, dosar 21, partea 1-a, f . 93 verso-94 verso . 138 carte de amintiri O revoluţie trăită, citată mai sus, următoarele: „Imediat după formarea Guvernului, au fost numiţi comisarii judeţeni şi celelalte autorităţi judeţene şi comunale . De fapt, lucrurile se petreceau cu totul altfel . Toţi comisarii judeţeni şi toate autorităţile locale, numite încă de Guvernul rus, jurau credinţă Sfatului Ţării, depunând astfel la dispoziţia organului suprem al Basarabiei puterea şi autoritatea ce o deţineau de la Statul rus, iar Guvernul Republicii îi confirma în funcţiile lor ca deţinători au puterii şi autorităţii izvorâte de la Republica Democratică Moldovenească”4 . E clar, deci, că lipsa acută de personal instruit a şi constituit cauza principală, ce a determinat, la acel moment, forurile conducătoare ale RDM să păstreze cadrele vechi în structurile administraţiei publice locale . De aici şi greutăţile enorme, pe care le întâmpinau în teritoriu Sfatul Ţării şi guvernul basarabean, în sensul că administraţia locală se împotrivea cu înverşunare oricăror schimbări, ea „nefăcând faţă cerinţelor timpului”5 . Mai mult decât atât: pe alocuri, în special, în judeţul Cetatea Albă, această administraţie nu numai că „nu făcea faţă cerinţelor timpului”, ci „îndemnată de emisarii Radei Centrale de la Kiev” şi „profitând de slăbiciunea tânărului stat moldovenesc” urmărea chiar scopul „de a dezintegra Basarabia”6 . Or, deja la 16 decembrie 1917, apoi şi la 16 ianuarie 19187, zemstva judeţului respectiv, dominată de reprezentanţi ai populaţiei minoritare (în special, de ucraineni şi ruşi), s-a pronunţat pentru alipirea teritoriului dat la Ucraina8 . Numai graţie reacţiei prompte a Chişinăului, în primul rând, a Directorului General de interne , precum şi poziţiei intransigente a consilierilor germani şi moldoveni, conjugate cu acţiunile armatei române, sosite atunci în Basarabia la invitaţia organelor legale ale puterii, această intenţie murdară a putut fi curmată . În hotărârea adoptată de adunarea lărgită a zemstvei judeţului Cetatea Albă la 16 ianuarie 1918 se spunea deschis că acest teritoriu trebuie „să se alipească la Republica ucraineană . . . având credinţa că Ucraina se va dezvolta în legătură strânsă cu celelalte regiuni ale Rusiei”9, iar învăţătorul

4 Ion Inculeţ . Op. cit ., p . 122 . 5 Gheorghe E . Cojocaru . Integrarea Basarabiei în cadrul României. 1918 – 1923 . – Bu- cureşti, 1997, p . 58 . 6 Ibidem, p . 26 . 7 Ştefan Ciobanu . Unirea Basarabiei. Studiu şi documente cu privire la mişcarea na- ţională din Basarabia în anii 1917- 1918. – Chişinău, 1993, p . 57, 194; Gheorghe E . Cojocaru . Op. cit., p . 26 . 8 Ştefan Ciobanu . Op. cit., p . 57, 194; Gheorghe E . Cojocaru . Op. cit., p . 26 . 9 Ştefan Ciobanu . Op. cit., p . 57 . 139 bulgaro-găgăuz V .N . Iskimji, şi el membru al acelei zemstve, în aceleaşi scopuri perfide, considera, nici mai mult, nici mai puţin, că s-ar proceda mult mai bine, dacă în zona respectivă „s-ar proclama o republică autonomă a Bugeacului, care să intre în cmponenţa federaţiei ruseşti”10 . Pe de altă parte, consilierii germani, neacceptând o astfel de hotărâre, au declarat răspicat, în cadrul aceleeaşi adunări, că „ţinutul Akkermanului, făcând parte din Basarabia, . . . trebuie să urmeze soarta Basarabiei”11 . Aşadar, în perioada analizată integritatea teritorială a Basarabiei a putut fi păstrată doar cu ajutorul armatei române, care nu numai că a pus capăt dezmăţului organizat de zemstva judeţului Cetatea Albă, dar a instaurat ordinea şi liniştea în întrega provincie, inclusiv în capitala ei, unde „front- otdel”-ul bolşevic, condus de Levenzon, Kabaak, Rojkov, Kotovski ş . a ., urzea planuri antinaţionale şi încerca să destabilizeze situaţia . În legătură cu aceasta, oare cum ar mai putea fi calificate afirmaţiile unor autori de la Chişinău, inclusiv cele ale lui V . Stepaniuc şi S . Nazaria, conform cărora la începutul anului 1918 armata română, trecând Prutul, ar fi săvârşit o agresiune militară împotriva „poporului moldovenesc”12?

Sfatul Ţării şi problema statutului limbii ruse în Basarabia. La sfârşitul anului 1917 – începutul lui 1918, Sfatul Ţării, organul suprem de conducere al Basarabiei, numită un timp şi Republica Democratică Moldovenească (RDM), s-a confruntat şi cu alte numeroase probleme, inclusiv de ordin lingvistic . Deşi în RDM (creată, repetăm, mai mult de nevoie de către liderii basarabeni, în împrejurările dezintegrării Imperiului ţarist) o bună parte a documentaţiei se făcea, din lipsă acută de cadre, în ruseşte, limba oficială a statului era, fără doar şi poate, limba română sau „limba moldovenească”, după cum se sublinia şi într-un proiect de constituţie al Republicii Democratice Moldoveneşti (art . 78) elaborat la acea vreme13 . Acest lucru nu

10 Ibidem, p . 195; Mihai Adauge, Eugenia Danu, Valeriu Popovschi . Mişcarea naţională din Basarabia. Cronica evenimentelor din anii 1917-1918. – Chişinău, 1998, p . 80 . 11 Ştefan Ciobanu . Op. cit., p . 196; Mihai Adauge, Eugenia Danu, Valeriu Popovschi . Op. cit., p . 80 . 12 Vezi: Victor Stepaniuc . Statalitatea poporului moldovenesc. Aspecte istorice, politico- juridice . – Chişinău, 2005; Sergiu Nazaria, Victor Stepaniuc . Problema basarabeană în istoriografie. 1917 – 1947 . – Chişinău, 2010 . 13 Vezi: Valeriu Popovschi . Reflecţii asupra unui proiect de constituţie al Republicii De- mocratice Moldoveneşti // „Revistă de istorie a Moldovei”, 1993, nr . 2, p . 57; idem . Pregătirea constituţiei Republicii Democratice Moldoveneşti şi a celei a Basarabiei autonome // „Revistă de istorie a Moldovei, 2003, nr . 1-2, p . 49 . 140 le convenea deloc unor deputaţi minoritari şi rusofili din Sfatul Ţării, care, manifestându-şi deschis ostilitatea faţă de limba română, doreau ca limba rusă să rămână „stăpână” în spaţiul dintre Prut şi Nistru şi după cei peste 100 ani de dominaţie ţaristă . Iată de ce ei (Kristo Misirkov, Mihail Starenki, Toedor Nikitiuk, Stepan Balamez ş .a .), atentând direct la principalele cuceriri ale mişcării de renaştere şi eliberare naţională din Basarabia din acea perioadă, în primul rând, la statutul de limbă oficială pe care l-a căpătat în RDM limba română, au ticluit în grabă, pe la sfârşitul lunii ianuarie – începutul lui februarie 1918, un proiect de lege („Proiectul de lege cu privire la limbile oficiale în Republica Moldovenească”14), care prevedea să i se acorde statutul respectiv şi limbii ruse . Or, aceasta însemna folosirea obligatoare a limbii ruse, deopotrivă, chipurile, cu cea română, absolut în toate domeniile de activitate din provincie (administraţie, şcoală, biserică, judecată etc .), adică continuarea procesului de rusificare a baştinaşilor . E greu de presupus pe ce au mizat deputaţii din fracţiunea minorităţilor naţionale, prezentând spre discuţie în legislativul basarabean un astfel de document, cert, însă, e că în cadrul şedinţei Sfatului Ţării din 5 februarie 191815, încercarea lor (de la tribună, proiectul de lege în cauză a fost citit de către Kristo Misirkov16) de a-i acorda şi limbii ruse statutul de limbă oficială în RDM a fost respinsă cu vehemenţă de către deputaţii Blocului Moldovenesc majoritar . Aceştea, pronunţându-se cu toată fermitatea pe marginea proiectului de lege impus de minoritari, au menţionat clar şi respicat că „în Republica Moldovenească limba rusă nu poate fi limbă oficială”17 . Printre cei, ce au luat cuvântul (Vladimir Bogos, Timotei Silistraru, Gheorghe Stavrii, Constantin Bivol, Vasile Gafenco, Teodor Corobceanu, ) a fost şi , care, adresându-se minoritarilor, a spus că „ . . . deputaţilor moldoveni nu le-a plăcut tendinţa de a impune Republicii Moldoveneşti limba rusă de care suntem sătui cu toţii”18 . În consecinţă, la propunerea aceluiaşi Anton Crihan, a fost creată o comisie specială pentru revizuirea cardinală a proiectului de lege în cauză, în componenţa căreia au fost aleşi 21 de deputaţi: 14 din partea

14 ANRM, Fond 727, inventar 2, dosar 21, partea a 2-a, f . 258 . 15 Ibidem . 16 Ibidem, f . 259 . 17 Ibidem, f . 261 . 18 Ibidem . 141 moldovenilor (Anton Crihan, Dimitrie Cărăuş, , Andrei Găină, Ion Codreanu, Ion Văluţă, Vladimir Bogos, , Teodor Neaga, , Gheorghe Stavrii, Teodor Herţa, Simion Galiţchi, Constantin Bivol) şi 7 din partea etniilor conlocuitoare (Mihail Starenki şi Teodor Nikitiuk – ucraineni, Kristo Misirkov şi Stepan Balamez – bulgari, Felix Dudkevicz – polonez, Filip Almendingher – german, Petru Bajbeuk- Melikov – armean)19 . Evident, comisia şi-a început imediat activitatea, întrunindu-se de câteva ori, dar, între timp, s-a înfăptuit Unirea şi deputaţii minoritari din Sfatul Ţării au căpătat, în sfârşit, deosebita, dar reala posibilitate de a studia în folosul lor dulcea şi frumoasa limbă română, lăsând, în acest sens, la o parte tot felul de mofturi şi ambiţii . Doar astfel ei, în genere minorităţile naţionale din ţinut, s-au putut integra armonios, atunci, în societatea românească .

Cum a fost adoptată legea cu privire la inviolabilitatea deputatului sfatului Ţării În ianuarie 1918, legislativul basarabean a considerat imperios necesar să adopte legea cu privire la inviolabilitatea deputatului Sfatului Ţării (în termenii actuali – legea imunităţii) . Necesitatea adoptării acestei legi, menite să contribuie, în primul rand, la protejarea vieţii parlamentarilor basarabeni era evidentă, deoarece prea bine se ştie că, în condiţiile extrem de complicate de atunci, activitatea lor era legată de mari riscuri şi primejdii . Or, chiar la începutul lunii respective, mai exact în zilele de 5 şi 6 ianuarie 1918, când forţele antinaţionale de la Chişinău, grupate în jurul „front-otdel”-ului bolşevic, au declanşat mai multe acţiuni teroriste în vederea lichidării cuceririlor mişcării de renaştere naţională din ţinut20, un şir de deputaţi ai Sfatului Ţării, inclusiv Ion Inculeţ şi Pantelimon Erhan21, au fost în mod brutal reţinuţi, percheziţionaţi, batjocoriţi şi ameninţaţi cu moartea doar pentru faptul că împărtăşeau alte idei şi convingeri . Chiar şi după intrarea, pe la mijlocul lunii ianuarie 1918, la invitaţia organelor legale ale puterii de la Chişinău, a trupelor române pe teritoriul Basarabiei câţiva deputaţi ai Sfatului Ţării au devenit victime ale unor împrejurări nefaste, create, de această dată, în exclusivitate din vina lor

19 Ibidem, f . 261 verso-262 . 20 Vezi : Mihai Adauge, Eugenia Danu, Valeriu Popovschi . Op. cit ., p . 76-77 . 21 Ibidem, p . 77; Gheorghe E . Cojocaru . Sfatul Ţării. Itinerar . – Chişinău, 1998, p . 69- 70 . 142 (Vasile Rudiev, Valentin Prahniţchi, Ion Panţâru, Teofil Cotoros, Procopie Ciumacenco, Nadejda Grinfild ş .a .)22 . Aşadar, proiectul de lege cu privire la inviolabilitatea deputatului Sfatului Ţării a fost pregătit, în regim de urgenţă, deja la sfârşitul lunii ianuarie 1918 . Urma, fireşte, ca acesta să fie discutat şi adoptat în cadrul celei mai apropiate şedinţe a parlamentului . Această şedinţă (prezidată de vicepreşedintele Sfatului Ţării Pantelimon Halippa) a avut loc la 26 ianuarie 191823, raportor oficial al proiectului în cauză fiind ministrul basarabean al justiţiei Mihail Savenco24 . În cadrul discuţiilor foarte aprinse din parlament au luat cuvântul mai mulţi deputaţi (, Nicolae Bosie-Codreanu, , Teodor Nikitiuk, Vladimir Ţâganko, Petru Bajbeuk-Melikov), care, menţionând importanţa deosebită a adoptării unui astfel de document, au propus ca el să fie completat cu următoarele alineate: 1) Deputatul Sfatului Ţării se bucură de imunitate, atât în timpul lucrărilor sesiunilor parlamentului, cât şi în perioada dintre sesiuni; 2) Deputatul Sfatului Ţării, în cazul comiterii unei infracţiuni, poate fi deferit în exclusivitate judecăţii civile; 3) Legea acţionează, atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război25 . În consecinţă, ţinându-se cont de toate observaţiile făcute, proiectul de lege cu privire la inviolabilitatea deputatului Sfatului Ţării a fost adoptat, în prima şi a doua lectură, „cu unanimitate de voturi”26 . El conţinea doar două articole laconice, pe care le expunem, în continuare, integral: „Art . 1) Atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război deputatul Sfatului Ţării, pe parcursul întregii perioade cât e în posesia mandatului, este persoană inviolabilă; el poate fi reţinut şi privat de libertate numai prin decizia întemeiată a puterii judiciare sau dacă este prins în flagrant delict . Art .2) Deputatul este deferit justiţiei numai în baza unei decizii speciale a Sfatului Ţării şi este judecat exclusiv de o instanţă civilă”27 . Aceasta, deci, a fost legea cu privire la inviolabilitatea deputatului Sfatului Ţării, adoptată în ianuarie 1918, când evenimentele din Basarabia evoluau în condiţii extrem de complicate .

22 Alexandru Chiriac . Membrii Sfatului Ţării (1917- 1918). Dicţionar. – Bucureşti, 2001, pp . 78, 82, 100, 129, 138, 139; Gheorghe E . Cojocaru . Sfatul Ţării. Itinerar, p . 73 . 23 ANRM, Fond 727, inventar 2, dosar 21, partea a 2-a, f . 221 . 24 Ibidem, f . 222 verso . 25 Ibidem, f . 222 verso-223 verso . 26 Ibidem, f . 223 verso . 27 Ibidem . Vezi, de asemenea: Mihai Adauge, Eugenia Danu, Valeriu Popovschi . Op. cit ., p . 84 .