RECENTE ACHIZIŢII ALE MUZEULUI NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI. BUSTURI REPREZENTÂNDU-I PE ŞI

Smaranda Bilţ

Sculptura modernă românească apare la începutul sec. al XIX- lea, cerinţele şi nevoile reducându-se la sculptură decorativă, în special pentru ornamentarea clădirilor la exterior şi într-o anumită măsură la busturi. în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, se înregistrează un climat favorabil artei în general, (datorită catedrei de sculptură de la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, înfiinţată în anul 1865, având ca prim profesor pe Karl Storck), creaţiei valoroase a absolvenţilor acestei şcoli, iniţiativelor societăţilor culturale şi ambiţiilor propagandistice ale grupărilor politice de a ridica busturi şi monumente personalităţilor culturale şi oamenilor de stat1.Sculptorii execută busturile fie studiind direct modelul fie după schiţe sau fotografii. Fenomenul de integrare economică, politică şi culturală a României, atât înainte cât şi după primul război mondial în structurile occidentale se accentuează. Ca urmare a acestei stări de lucruri influenţa Occidentului asupra noastră creşte şi în domeniul culturii. Tradiţia marilor clasici români este uitată. Sculptura a suferit cel mai mult din cauza invaziei modelelor occidentale. Sculptorii şi arhitecţii români sunt minimalizaţi, executând lucrări de mici dimensiuni, busturi şi simboluri funerare în cimitire2. Ei primesc comenzi de portrete mai ales ale unor personalităţi politice: Ion Brătianu, Dumitru Brătianu, Take Ionescu, , Grigore Gafencu, de la instituţii publice, oficialităţi sau membrii familiilor. Ele sunt destinate parcurilor, locurilor publice, colecţiilor particulare, etc. în regimul comunist aceste busturi nu au fost expuse public, încercându-se în acest fel să reducă rolul adevărat pê care l-au avut în istorie aceste personalităţi. După anul 1989 aceste lucrări au început să apară pe piaţa valorilor artistice fiind oferite spre vânzare de colecţionari şi intermediari. Astfel Muzeul Naţional de Istorie a României a achiziţionat, în anul 1995, două busturi reprezentându-i pe Take Ionescu şi Grigore Gafencu. Bustul lui Take Ionescu a fost realizat de scultorul Frederic Storck. Artistul provine dintr-o familie de sculptori români de origine germană. Tatăl, Karl Storck, s-a născut la 21 mai 1826, în Hanau. Germania. A urmat cursurile unei şcoli de stat de orfevrărie din Hanau, iar în anul 1848 pleacă pentru perfecţionarea studiilor la . După zece

www.mnir.ro 128 SMARANDA BILŢ luni FI întâlnim la Bucureşti, ca cizelor, chemat fiind de giuvaergiul losif Resch3. Ca lucrare mai importantă din această perioadă amintim decorarea Spitalului Militar, comandată de generalul doctor Carol Davilla. Din anul 1858 începe activitatea sa artistică propriu-zisă. Cele dintâi busturi iscălite de Karol Storck datează din anul 1859, când artistul avea 33 de ani. Personalităţi de seamă şi instituţii îi comandă în special busturi: comunitatea evanghelică din Bucureşti îi cere să execute bustul poetului Schiller, iar Teodor Aman aranjase cu Karl Storck ca el să-i facă portretul în ulei, iar acesta din urmă să-i execute bustul4. Tot în acea vreme, el sculptează busturile lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi Grigore Ghica al Ill-lea - care a fost primul monument public de acest fel din Iaşi, (1876) acum aflându-se la Muzeul de artă al Moldovei - Iaşi. Operele sale capitale care ne vorbesc cu o maturitate şi o convingere impresionante sunt însă statuile Domniţei Bălaşa, a Protopopului Tudor şi a Spătarului Mihail Cantacuzino - care a fost prima statuie publică din Bucureşti (1869). A realizat de asemenea busturile lui CA.Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Costachi Negri, Barbu Catatrgiu. Spre sfârşitul vieţii, Karl Storck ne lasă monumentele ce comemorau câteva bătălii celebre din războiul nostru pentru neatârnare: Griviţa, Rahova, Smârdan. Moare la 30 martie 18875. în ultimii ani ai vieţii, Karl Storck a fost ajutat de fiul său Carol, născut la Bucureşti în anul 1854. După terminarea şcolii evanghelistice din Braşov. în 1870. Carol Stork este trimis la Florenţa la Academia de Arte-Frumoase. în anul 1876 se găsea la Philadelphia. în acest oraş, neavând nici un mijloc de existenţă în afară de arta sa, Carol execută doar vase şi figuri mai mici pentru monumente funerare. în anul 1880 revine în Bucureşti unde îl aşteaptă foarte mult de lucru. Sculptează câteva figuri alegorice: Prudenţa, Forţa şi Temperanţa la faţada Palatului de Justiţie din Bucureşti. Drumul de fier şi Electricitatea pentru faţada Palatului Poştelor6.Opera sa capitală este monumentul generalului doctor Carol Davilla din faţa Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti. Carol Storck moare de congestie pulmonară, ca şi tatăl său, în august 1926, în vârstă de 72 de ani. Al treilea sculptor din familia Storck este Frederic, născut la Bucureşti în anul 1872. Urmează cursurile şcolii primare, după care cele ale liceelor Sf.Gheorghe, Sf.Sava, apoi intră la Şcoala de Arte-Frumoase din Bucureşti la clasa lui Ion Georgescu. Are colegi pe: Ştefan Luchian, Alexandru Satmari şi Ipolit Strâmbulescu. După terminarea cursurilor acestei şcoli, se înscrie la Academia din München, executând acum două nuduri. Tentaţia şi Adolescenţa7. întors în Bucureşti învaţă în atelierul fratelui său Carol meseria de pietrar şi de sculptor în marmură. în întreaga sa carieră el îşi ciopleşte sigur operele, dacă nu busturile executate după fotografii, cel puţin absolut toate lucrările făcute după natură. Dintre primele lucrări.

www.mnir.ro RECENTE ACHIZIŢII ALE MUZEULUI NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI 1 29 menţionăm bustul în marmură al regelui Carol I, comandat de ministrul instrucţiunii Take Ionescu, Bustul lui Ion Heliade Rădulescu. I.C.Brătianu, Ion Ghica". Frederic Storck a fost un artist foarte productiv, îndeosebi în domeniul portretului. Lucrări mai cunoscute sunt busturile regelui Ferdinand şi al reginei Maria executate după natură, bustul lui Eminescu din Galaţi, al lui Beethoven, al lui Geothe, al lui Anastase Simu şi al Ceciliei Cuţuscu care devine în 1909 soţia artistului. Realizează de multe ori figuri decorative puse în seviciul arhitecturii: Agricultura şi Industria pentru faţada Palatului de Justiţie din Bucureşti (nu a fost aşezată la locul pentru care a fost destinată), apoi cele două grupuri mari la Banca de Credit Român (Strada Stravopoleos)9. Dar operele mai importante suni cei patru Apostoli, în bronz, destinate capelei Gheorghieff de la Cimitirul Bellu, comandaţi de arhitectul Ion Mincu. Pentru expoziţia Jubiliară din parcul Carol, comisarul general, dr. Istrati, încredinţează lui Paciurea şi lui Fr. Storck execuţia celor doi giganţi şi a nudului culcat din faţa grotei: la stânga opera lui Storck. la dreapta cea a lui Paciurea10. Frederic Storck moare în anul 1942. Artistul a imortalizat figura omului politic Take Ionescu. executând un bust aflat acum în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României. Take Ionescu a făcut parte dintre oamenii politici ai epocii sale. S-a născut la 13 octombrie 1858 în Ploieşti. Urmează cursurile şcolii primare în Ploieşti şi liceul Sf.Sava din Bucureşti. Continuă studiile la Paris unde în anul 1881 a luat examenul de doctor cu "magna cum laude"11. Dorind să se afirme ca un element progresist capabil să introducă în viaţa politică din ţara sa metodele din Occident tânărul Take Ionescu se înscrie în anul 1883 în clubul partidului liberal din capitală condus de Ion Brătianu. El presimţise că România, abia scăpată de sub suveranitatea Turciei, independentă în urma unui război ce o acoperise de glorie şi îi redase încrederea în propriile ei forţe, va trece prin prefaceri adânci sociale, economice şi culturale, ca să-şi poată îndeplini misiunea sa în aceste părţi ale Europei12. în anul 1885, Take Ionescu trece în opoziţie ca independent, iar în anul următor împreună cu un grup de prieteni a format grupul numit "Dizidenţa" care a avut aceleaşi idei şi principii liberale13. Take Ionescu şi-a dat seama de importanţa presei în viaţa politică, socială şi culturală a statului modern şi de necesitatea libertăţii ei. A fost totodată un mare ziarist. Articolele ce le-a publicat în diferite ziare sunt convingătoare şi bine argumentate14. Deşi fusese membru al partidului liberal numai 8 luni, iar aproape 8 ani fruntaş al dizidenţei liberale, Take Ionescu (33 ani) a primit să fie ministru al Instrucţiunii publice şi al cultelor într-un guvern conservator (1891). în anul 1908 Take Ionescu formează un partid nou "conservator democrat" care prin geneza şi programul său, a fost o expresie a curentului democratic15. Omul politic. Take Ionescu, a jucat un rol important chiar în

www.mnir.ro 130 S MA RAN DA BILŢ politica mondială: fn timpul războaielor balcanice 1912 şi 1913 şi în timpul păcii de la Bucureşti, la declararea primului război mondial s-a pronunţat imediat pentru cauza Franţei şi nu a încetat agitaţia pentru participarea României alături de aliaţi. După terminarea războiului, în timpul când se duceau tratativele de pace de la Versailles, a militat necontenit la Paris şi la Londra, influenţând cu prezenţa sa cursul tratativelor în legătură cu interesele româneşti, cu toate că nu avea nici o misiune oficială16. Ca ministru de externe (1920-1921). în guvernul prezidat de , a fost unul dintre iniţiatorii şi creatorii "Micii înţelegeri" în decembrie 1921 a demisionat şi după câteva zile generalul Averescu a prezentat suveranului demisia întregului cabinet. în urma străruinţelor regelui Ferdinand, Take Ionescu a primit sarcina formării noului guvern. în 17 ianuarie 1922, Camera a dat un vot de neîncredere guvernului. Take Ionescu prezentând suveranului demisia. Pleacă în Italia, la Roma. unde se înbolnăveşte iar în ziua de 21 iunie 1922, moare pe neaşteptate în timpul unei crize de anghină pectorală. Avea 64 de ani. Corpul lui a fost adus în ţară şi înmormântat la mănăstirea din Sinaia lângă biserica cea veche17. Frederic Storck realizează bustul lui Take Ionescu pe care îl semnează şi datează "Frederick Storck, 1915", pe spatele umărului stâng. Bustul ale cărui dimensiuni sunt 58/48/30 cm îl înfăţişează pe marele om politic într-o atitudine fermă. Trăsăturile feţei, deşi energice, sunt lipsite de duritate. Deşi Take Ionescu este înfăţişat în perioada maturităţii sale, expresia omului politic este energică şi umană în acelaşi timp, degajând deopotrivă mândrie şi optimism. Mândrie pentru ceea ce înfăptuise pentru ţara sa, pentru progresele României de până atunci şi deopotrivă optimism pentru viitorul ţării pe care o slujise şi pe care o va sluji şi pe mai departe. Meritul deosebit al artistului Frederick Storck constă şi în faptul că a reuşit această performanţă utilizând o materie primă care nu poate fi caracterizată drept caldă şi anume bronzul. De menţionat că în anul 1904 gravorul Radovan realizează trei medalii (aur, argint, bronz) cu diametrul de 50 mm. iar modelatorul T Szirmai două medalii (argint şi metal argintat) cu diametrul de 30 mm, toate dedicate lui Take Ionescu18. Marelui om politic Take Ionescu i-a fost ridicată şi o statuie în Bucureşti, realizată de sculptorul Ernest Dubois. Monumentul era amplasat în piaţa care-i purta numele, actualmente b-dul , care din păcate a fost dărâmat în timpul regimului comunist19. Al doilea bust îl prezintă pe Grigore Gafencu, lucrare executată de Constantin Baraschi. Artistul se naşte în anul 1902 la Câmpulung Muscel, dintr-o familie de meseriaşi. După terminarea studiilor medii se înscrie la Şcoala de Arte- Frumoase, în clasa lui Paciurea. în urma unui examen de bursă pleacă la Paris ca să-şi continue studiile. Baraschi era un foarte conştiincios şi

www.mnir.ro RECENTE ACHIZIŢII ALE MUZEULUI NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI 131 sever cu el însuşi, sculptura pe care o practica era rezultatul unei munci îndelungate şi migăloase, caracterizată printr-un rafinament excepţional. De aici şi numeroasele portrete ce le-a executat în cariera sa20. Numărul mare de lucrări realizate, dă posibilitatea lui Constantin Baraschi să expună la salonul oficial din Bucureşti, dar şi în străinătate la Barcelona în 1929, la Paris în 1937 unde a fost medaliat şi premiat. A făcut şi sculptură monumentală şi monumental-decorativă, care însă a fost distrusă, din nefericire, în timpul războiului. Lui Constantin Baraschi i se datorează Monumentul Eroilor de la Predeal, în anul 1934 a executat statuia lui A.D.Xenopol aflată în faţa Univcersităţii A.I.Cuza din Iaşi. două basoreliefuri pentru Arcul de Triumf, statuia lui I.L.Caragiale executată în 1935, expusă la intersecţia străzilor I.L.Caragiale cu Maria Rosetti şi dezvelită după anul 1990, medalia comemorativă a Unirii. Moare în anul 196621. Printre lucrării*- realizate de artist, se numără şi bustul omului politic Grigore Gafencu aflat şi el în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României. Grigore Gafencu s-a născut la Bucureşti, 30 ianuarie 1892. Şi-a început studiile în oraşul natal, continuându-le la şi Paris. A studiat dreptul la Geneva şi a obţinut doctoratul în ştiinţe juridice la Paris. întors în ţară, ia parte la Campania din Bulgaria, 1913, având gradul de sublocotenent. A participat la'războiul de întregire ca locotenent aviator într-o escadrilă franceză, fiind distins cu ordinul militar "Mihai Viteazul" pentru reuşita zborului său de la Paris la Iaşi peste liniile germano-turco-bulgare, aducând în ţară pe , ambasadorul României la Paris, care venea cu recomandările lui Clemenceanu şi Flauchet d'Esperey privind cooperarea trupelor române cu cele franceze. După terminarea războiului, Grigore Gafencu intră în viaţa politică, dedicându-se şi jurnalisticii. La revistele şi ziarele pe care le-a condus "Revista vremii" "Timpul" "Argus" au colaborat o serie de publicişti şi scriitori cunoscuţi: Cezar Petrescu, Mihail Jora, Camil Petrescu, şi alţii. Din punct de vedere politic, Gafencu aderă la Partidul Ţărănesc devenit în 1926, Partidul Naţional Ţărănesc, numărându-se printre membrii fondatori22. Este ales de mai multe ori deputat şi senator iar din 1929 îndeplineşte funcţii în cadrul guvernului: subsecretar de stat în 6 guverne, noiembrie 1929 - noiembrie 1933, iar din 1938, Grigore Gafencu este numit ministru al afacerilor străine în 7 guverne, funcţie pe care a deţinut-o pâna la demisia sa din 31 mai 1940. Consecvent politicii tradiţionale a României, de cooperare şi de alianţe cu Franţa şi Anglia, Gafencu a refuzat să se solidarizeze cu politica statelor fasciste. în primăvara anului 1939 a întreprins un lung turneu diplomatic în ţările occidentale şi, balcanice. Printre capitalele vizitate se numără: Varşovia, Berlin, Bruxelles, Londra, Paris, Roma, Vatican, Belgrad unde a încercat să facă înţeleasă politica noastră. Strădaniile guvernului român, ale ministrului afacerilor străine nu au putut împiedica încheierea

www.mnir.ro 132 SMARANDA Bl LT

înţelegerilor dintre Stalin şi Hitler, concretizate în acordul Molotov- Ribbentrop de la 23 august 1939, prin care soarta Basarabiei şi a altor teritorii româneşti a fost decisă în favoarea U.R.S.S. La 1 septembrie 1939 în condiţiile atacării Poloniei, Grigore Gafencu susţinut de vechiul prieten Armand Călinescu a militat pentru menţinerea neutralităţii ţării, şi în lumina acestui pricipiu a încurajat ajutorarea populaţiei şi autorităţilor poloneze refugiate în România23. Drama din 21 septembrie 1939, când primul ministru Armand Călinescu a fost asasinat de legionari, iar apoi şirul de crime ce se vor săvârşi în anul 1940, adăugându-se şi uriaşele presiuni externe exercitate asupra ţării, l-au determinat pe Grigore Gafencu să-şi prezinte demisia din funcţia de ministru de externe. în perioada iulie 1940 - iunie 1941 a fost trimis ca ambasador în capitala U.R.S.S. Având o misiune grea, Grigore Gafencu s-a străduit să apere interesele ţării, până la izbucnirea războiului germano-sovietic in 22 iunie 1941. întors în ţară, se gândeşte la posibilitatea de a pleca într-un loc unde să fie mai util decât la Bucureşti. Se stabileşte în Elveţia, la Geneva unde printre articolele publicate, prin conferinţe, luptă pentru ţară şi pentru lămurirea Apusului asupra ţelurilor urmărite de U.R.S.S. De la 15 noiembrie 1941 până în august 1944 au avut loc strânse legături cu ţara, inclusiv la nivelul conducerii de stat24. în timpul Conferinţei de Pace de la Paris, din 1946, Grigore Gafencu împreună cu alţi oameni politici din exil, a supus conferinţei două memorii, înfăţişând drepturile României, şi s-a străduit să lămurească pe reprezentanţii Apusului asupra drepturilor şi adevăratelor interese ale poporului român. După o lungă călătorie în Statele Unite, Grigore Gafencu se stabileşte la Paris unde a continuat activitatea politică pusă în slujba ţării, făcând parte dintr-o serie de organisme create după 1945. A muncit cu pasiune până în ultima clipă a vieţii, 30 ianuarie 1957. în 1968, prin grija soţiei, rămăşiţele pământeşti ale lui Grigore Gafencu au fost aduse în patrie, odihnindu-se în cimitirul Şerban Vodă din Bucureşti25. Constantin Baraschi realizează această lucrare care-1 înfăţişează pe Grigore Gafencu în anul 1935. Materialul folosit este bronzul iar dimensiunile sunt 58/48/35 cm. Deşi tânăr, Baraschi era la acea dată un artist cunoscut fapt ce se degajă şi din calitatea artistică a lucrării care face obiectul acestei comunicări. Excelent portretist Constantin Baraschi ni-1 înfăţişează pe Grigore Gafencu văzut din profil stânga într-o atitudine hotărâtă, cu trăsături energice, sugerând parcă poziţia principală pe care omul politic a adoptat-o şi la care n-a renunţat niciodată. Grigore Gafencu şi Take Ionescu au contribuit în măsura geniului lor la întărirea şi înălţarea patriei lor. Busturile sunt aşezate la loc de cinste în sălile Muzeului Naţional de Istorie a României, putând fi admirate de publicul vizitator.

www.mnir.ro RECENTE ACHIZIŢII ALE MUZEULUI NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI 133

NOTE

1. Petre Oprea, Incursiuni în sculptura românească, sec.XIX-XX. Bucureşti, 1974, pag.8 2. G.Oprescu, Sculptura românească. Bucureşti, 1954, pag. 82. 3. Günther Ott, Sculptorii din familia Storck, Academia Română, Publicaţiile fondului Elena Sima. pag.6. 4. Ibidem, pag.9 5. Ibidem, pag. 13 6. Ibidem, pag. 20 7 Ibidem, pag. 22 8. Ibidem, pag. 23 9. Ibidem, pag. 25 10. Ibidem, pag. 26 11. Romulus Seişanu - Take Ionescu - omul, ideile şi faptele sale. Viaţa sa intimă şi publică; oratorul, ziaristul, avocatul; diplomatul, opera sa pentru România Mare; Bucureşti, 1930, p. 22. 12. Ibidem, pag. 43 13. Ibidem, pag. 44 14. Ibidem, pag. 61 15. Ibidem, pag. 75 16. Constantin Xeni, Take Ionescu 1858-1922, Bucureşti, 1933, pag. 13 17. Romulus Seişanu Take Ionescu Omul, ideile şi faptele sale, Bucureşti, 1930. p. 344 18. George Buzdugan, Medalii şi plachete româneşti, Memoria metalului. Bucureşti, 1971. pag. 253; 258. 19. Enciclopedia României, Bucureşti, 1938, vol.II, pag. 586. 20. Gheorghe Oprescu, Sculptura românească, pag. 130. 21. Ibidem, pag. 132 22. Grigore Gafencu, însemnări politice 1923-1939, 1991, pag. 350 23. Grigore Gafencu. Jurnal, iunie 1940-iulie 1942, Bucureşti, 1991, pag. 10 24. Ibidem, pag. 11 25. Ibidem, pag. 13

www.mnir.ro 134 SMARANDA BILŢ

RÉCENTES ACQUISITIONS AU MUSÉE NATIONAL D'HISTOIRE DE LA ROUMANIE. LES BUSTES DE TAKE IONESCU ET GREGOIRE GAFENCU

Résumé

L'auteure présente deux bustes en bronze achetés en 1995 par le Musée National d'Histoire de la Roumanie. Le premier représente l'actif homme politique du temps de la première querre mondiale - Take Ionescu. Le buste, fondu en bronze, a été réalisé en 1915 par le sculpteur Frederic Storck. Le second buste représente Grégoire Gafencu, homme politique d'entre les deux guerres mondiales et a été réalisé en 1935 par le sculpteur Constantin Baraschi. De mêmê, sont présentées les principales données biographiques des deux sculpteures, importantes personnalités du mouvement artistique roumain, ainsi que des deux grands hommes politiques. On doit remarquer le fait qu'après décembre 1989 commence a apparaitre des oeuvres plastiques cachés par leur propriétaires pendant le communisme.

www.mnir.ro Fig. 2. Grigore Gafencu. Bust; Constantin Baraschi. Grégoire Gafencu. Le buste; Constantin Baraschi.

www.mnir.ro