ARCA Nr. 1-2-3 \ 2016 În Format

$ARCA Nr. 1-2-3 \ 2016 În Format$

2016

Apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România

Ioan Barb Livius Petru Bercea Ionel Bota Romulus Bucur Constantin Butunoi Agustíé n Guti rrez Canet Că lin Chendea Radu Ciobanu Ioan Paul Colta Lucia Cuciureanu VasileDan Constantin Dehelean Florin Dochia Geo Galetaru Anca Giura Lază r Magu Antoniu Martin Gheorghe Mocuţ a Miruna Mureş anu Radu-Ilarion Munteanu Adina Nă stase Carmen Neamţ u Iulian Negrilă Victor Neumann Felix Nicolau Olimpiu Nuş felean Mihaela Oancea Mircea M.Pop Lucian-VasileSzabo Horia Truţă Ioan Tuleu Horia Ungureanu Ciprian Vă lcan Dumitru Vlăţ du Johannes Waldmann

Nr. 1-2-3 (310-311-312), 2016 Sumar revistă lunară de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad

Redactor-şef fondator: Vasile Dan

Şef-birou revista „Arca”: Ioan Matiuţ EVENIMENT Editor: CENTRUL CULTURAL JUDEŢEAN ARAD „Arca” în „Tekstualia” ...... 7 Apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România CRONICA LITERARĂ Anul XXVII, nr. 1-2-3 (310-311-312), 2016 Vasile Dan REDACŢIA: Poza, eschiva, realitatea mimată Romulus Bucur (redactor-şef adjunct), Gheorghe Mocuţa, (despre Şerban Axinte) ...... 9 Carmen Neamţu, Onisim Colta (prezentare artistică), Prospeţime lirică şi senzualitate frustă Călin Chendea (DTP, design, web-design) (despre Maria Pilchin) ...... 12 Horia Ungureanu (corectură) Gheorghe Mocuţa REDACTORI ASOCIAŢI: Robert Şerban: poezia competiţiei cu sinele ...... 15 Lucia Cuciureanu, Lavinia I. Olariu, Lajos Notaros, Gheorghe Schwartz, Ciprian Vălcan Romulus Bucur Dialogul criticii cu sine însăşi ADRESA: (despre Andrei Terian) ...... 19 Bulevardul Revoluţiei, 103, 310122 Arad, România tel.\fax. 40-357-405427 www.uniuneascriitorilorarad.ro DIALOG e-mail: [email protected] Despre diplomaţie, jurnalism şi cultură interviu realizat de Ciprian Vălcan I.S.S.N. 1221-5104 cu Agustín Gutiérrez Canet...... 23

Tipărit la TRINOM SRL Arad ARTE VIZUALE

Pe coperta I: Victor Neumann Vlad Basarab, Carte deschisă (detaliu) Cătălin Bălescu: neobarocul sau ambivalenţele artei româneşti contemporane ...... 33 Ioan Paul Colta Arheologia Memoriei: Cărţile Pământului ...... 37

1-2-3, 2016 3 Sumar Sumar PRO MUSICA LECTURI PARALELE Johannes Waldmann Radu Ciobanu „Dangăt de clopot vestind mâhnirea lumii…” Cum ne văd ei ...... 136 – elegie la moartea muzicianului Pierre Boulez ...... 53 Ionel Bota Călin Chendea …„Doctrina” magiei, sânii prinţesei Arta lui Steven Wilson ...... 60 şi melcul rimelat şi visător ...... 146

POEZIE Ioan Tuleu Olimpiu Nuşfelean ...... 72 Pavel Vesa – cărţi postume ...... 149 Ioan Barb ...... 77 Antoniu Martin Lucia Cuciureanu ...... 81 Despre convieţuire ...... 152 Mihaela Oancea ...... 87 Felix Nicolau În Italia, porii suﬂ etului se deschid ...... 155 Geo Galetaru ...... 97 Anca Giura Miruna Mureşanu ...... 106 „Mergem toţi spre frontieră…” ...... 158 Lazăr Magu ...... 108 Carmen Neamţu Fotograﬁ i în sepia ...... 163 RESTITUIRI Horia Ungureanu Lucian-Vasile Szabo Nechemat în uitare ...... 166 Camil Petrescu şi tenţaţiile începutului ...... 110 Gheorghe Mocuţa Dumitru Vlăduţ Roman sentimental ...... 170 La Lilieci de Marin Sorescu, în perspectivă lingvistică ...... 118 Livius Petru Bercea Energiile liniştii interioare ...... 174 Iulian Negrilă Constantin Mălinaş (1943-2010) ...... 125 Florin Dochia Codruţ Radi – Celălalt, hotar cu mine Horia Truţă „Alchimist scornindu-şi aur…” ...... 177 Aradul începutului de secol XX. Petrecerea Constantin Butunoi costumată a Reuniunii Femeilor Române ...... 128 Noaptea poetică ...... 181

4 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 5 Sumar Eveniment Radu-Ilarion Munteanu Otilia fără enigme ...... 185 Lucia Cuciureanu „aici zac cu toţii. de dromader nu se mai ştie nimic.” ...... 189 Mircea M. Pop Secvenţe literare germane ...... 193

PRE-TEXTE Constantin Dehelean Tot despre libertate ...... 200

ACCENT LIRIC Vasile Dan „Porumbiţa de lut” ...... 208

GLOSE Romulus Bucur Vremile şi omul ...... 211 „Arca” în „Tekstualia”

CONTACT ...... 216 EVISTA de cultură „Tekstualia” din Varşovia tra duce Rşi publică integral, în luna iunie a. c., „Arca”, (275 pagini A5, ediţie specială). E un semn de apreciere şi interes din partea prestigioasei publicaţii poloneze de cultură afl ată şi ea, precum „Arca”, în proiectul central-european destinat culturii scrise, Review within Review, alături de „Literatur und Kritik” (Salzburg), „Jelenkor” (Pécs), „Romboid” (Bratislava), „Studium” (Cracovia), „Tekstualia” (Varşovia), „Host” (Brno), „Apokalipsa” (Liubliana) ş. a. În sumarul tradus în limba poloneză pentru „Tekstualia”, au intrat poezii semnate de Romulus Bucur, Vasile Dan,

6 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 7 Eveniment „Arca” în „Textualia” Cronica literară Petru M. Haş, T. S. Khasis, Ioan Matiuţ, Gheorghe Mocuţa; proză de Andrei Mocuţa, Felix Nicolau, Gheorghe Schwartz; teatru de Ion Corlan; ese uri de Onisim Colta, Lajos Notaros, Cornel Ungureanu, Ciprian Vălcan, Johannes Waldmann; recenzii de Radu Ciobanu la două cărţi nou apărute despre România semnate de doi scriitori polonezi de astăzi: Bogumił Luft (n. 1955), Românii în goana după happy-end (Editura Vasile Dan „Polirom”, 2015) şi Małgorzata Rejmer (n. 1982), Bucureşti, praf şi sânge (Editura „Polirom”, 2014), cărţi cu viziuni contrapunctice despre ţara noastră. „Arca”, în varianta poloneză, va fi lansată la Varşovia în luna iunie a. c. În anul viitor, la rândul ei, revista „Arca” va traduce, cu ajutorul Poza, eschiva, realitatea mimată* Centrului Cultural al Poloniei din România, o ediţie specială a revistei „Tekstualia”. De peste cinci ani „Arca” a intrat, fără complexe, în circuitul culturii scrise central-europene fi ind tradusă deja în maghiară (în „Jelenkor”, ONCENTRAREA unor tineri poeţi asupra propriei Pécs) şi slovenă (în „Apokalipsa”, Liubliana), publicând, la rândul ei, Cbiografi i, una în plină desfăşurare, precipitate, mai cele două reviste în ediţii româneşti. mult închipuite prin forţa lucrurilor decît reale, apoi asupra nonpoeticităţii (nota bene!, căutate cu lumînarea!) zilnice, mărunte, terne, insignifi ante vrea să pară ceva premeditat, ceva ce aduce a „program”. Unul polemic. Eventual, minimalist. Uneori, recunosc, le iese. Mai ales atunci cînd reordonarea ei, a biografi ei, e astfel făcută încît să vorbească despre o identitate specială, fi e şi doar plauzibilă. Una mai mult dorită decît adevărată, ca în jocurile fanteziste de copii, cu poza din recuzită, cu energia inocent violentă, fără teamă, niciodată, de rizibil sau eşec jalnic. Această poză o afi şează dezinvolt şi Şerban Axinte în cartea sa ajunsă, iată, la cea de a doua ediţie. Cartea se deschide cu ciclul omonim – lumea ţi-a ieşit Vasile Dan, aşa cum ai vrut – trei titluri de texte ample care dau tonul poet, eseist, redactor-şef al muzicii, aşa zicînd, pentru întregul volum. Poemele se revistei „Arca”, Arad alimentează liric abundent şi meticulos din materia primă

* şerban axinte, lumea ţi-a ieşit aşa cum ai vrut, ediţia a doua, editura „Vinea”, 2015

8 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 9 Cronica literară Vasile Dan Poza, eschiva, realitatea mimată Cronica literară din proximitatea cea mai la îndemînă şi cum anume veţi muri\ dar păstrez detaliile pentru mai a autorului, cea domestică: „plec într-o târziu.” (p. 21). călătorie\ prin apartamentul părinţilor Poza, eschiva, mimarea, gesticulaţia enormă, nu o da- mei,\ fumez ţigări autohtone,\ beau un tă mecanică, toate acestea fac parte din scenariile şi ins- singur pahar de tărie,\ repar instalaţia trumentarul liric de astăzi ale lui Şerban Axinte. Imagi- sanitară din garsonieră,\ repar aparatele narul poetic, atît de pauper circumscris, cred că e unul electrocasnice,\ plec iar în călătorie,\ mă mai degrabă de încercare, de start liric decît cel care întorc fără pâine,\ nu mă plictisesc în faţa să-i fi profi lat deja un portret liric. „Un univers bizar, televizorului;\ gata, frate, gata, ţi-a ieşit psihedelic, cu metafore încă nenăscute, cu un întuneric ce-ai vrut;” (p. 6). Toată viaţa autorului e care-i este pe măsură. Şi cu reuşite punctuale demne de deocamdată această derivă trucată de la admiraţie.”, spune şi Cosmin Ciotloş, în excesiva, ca întin- altceva esenţial pe care însă autorul nu ni-l dere, secţiune de la sfîrşitul cărţii lumea ţi-a ieşit aşa cum spune niciodată, nici nu ni-l sugerează ai vrut, ataşată poeziilor, intitulată Dosar de presă (p. 70). măcar expresiv sau sibilinic ca în poeţii iluştri pe care Noi ce să mai spunem? Aferim! probabil i-a asimilat bine cîndva. Şi care ar trebui să lase urme. Altfel textele lui trimit doar spre lyrics, spre trupe celebre de muzică agreate de generaţia lui, Th e Doors ori Pink Floyd. În fond poemele lui Şerban Axinte, aproape fără excepţie, se simt ca peştele în apă în acest scenariu juvenil eroic şi teribilist, ludic da capo al fi ne pe care nimeni, cred că nici autorul însuşi, nu l-ar putea lua în serios: „să sparg oglinda şi să mă tăvălesc fericit\ printre cioburi,\ să-mi smulg cu penseta\ fi rele albe şi roşcate din barbă,\ să o iau pe arătură,\ să nu mă mai intereseze ce se întâmplă;\\ să fl uier doar după femeile din mintea mea,” (p. 16) etc. etc. Există după cum se vede în versurile lui Şerban Axinte un joc al caligrafi ei propriei imagini de copil teribil, învingător în împrejurări închipuite, în faţa unor ostilităţi aşijderea. Limbajul poetului e unul contondent artifi cial, puterea lui e una ofuscată şi victoria întotdeau- na absolută. Iată un text ilustrativ, în doar trei versuri intitulat chiar aşa, cele trei versuri de pe tricoul meu: „eu sunt criminalul, iată, mărturisesc acum\ ştiu foarte bine când

10 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 11 Cronica literară Prospeţime lirică şi senzualitate frustă Cronica literară la bucureşti\ şi româncă la moscova\ dar în patul tău\ sunt femeia de iubit\ femeia de atins\ femeia de legănat\ femeia de înţeles” (p. 39). În fond toţi sîntem, că re- cunoaştem, că nu, „impuri” sub un aspect Vasile Dan sau altul, într-un cotext sau altul (istoric, social, politic, naţional, lingvistic). Nu o dată sîntem personalităţi multiple, adap- tabile perfect la noile situaţii, conjuncturi. În fond sîtem un altul nu o dată. Citim Prospeţime lirică drama de a fi tu însuţi (însăţi) în Ma- ria Pilchin: „la mese în ajun de alegeri\ şi senzualitate frustă* strigăm cu toţii despre\ imperialismul rusesc\ anexarea basarabiei\ şi multe altele\ dar niciodată nu am plîns\ mai mult ĂRTURISESC, mai întîi, că nu am citit nimic din mai adevărat\ decât în faţa unui fi lm ru- Msau despre poeta Maria Pilchin pînă la primirea sesc\ despre viaţă şi durere\ acesta ţi se bagă în carne\ şi cărţii ei la redacţie. E tînără (n. 1982 în satul Răuţel, întoarce cuţitul de două\ de trei ori şi atunci\ ierţi totul\ raionul Făleşti, o suburbie a oraşului Bălţi). A făcut şcoală totul” (p. 49). Nici într-un comentariu politic de aici sau în ucrainiană, rusă şi română. Şcoală, se vede asta din ce de dincolo de Prut nu se înţelege mai bine şi mai onest scrie, bună. A publicat, în română, critică literară, dar şi natura, complexul uman distinct basarabean de astăzi poezie, mai ales la Chişinău precum şi în cîteva reviste ca în Maria Pilchin: „joyce schimbat\ pe o vodcă\ cele literare de dincoace de Prut, dar care, după cum se ştie, două volume\ în două limbi\ inamice la prut\ se pupă în nu prea circulă. Aşa că o descopăr abia acum cu uimire şi colecţia\ de maculatură” (p. 50). încîntare odată cu Poemele pentru Ivan Gogh – titlul însuşi Rareori poezia e pură în această carte, ea cară aluviuni o ingenioasă creaţie semantică şi ortografi că a poetei. culturale, lingvistice (vreo două poezii din carte sînt Maria Pilchin (Pilchin, după soţ, născută Rotaru) scrie scrise chiar în rusă şi traduse la subsol în română, sînt o poezie proaspătă, într-o română încîntătoare (poliglotă splendide, cu aceleaşi obsesii). Totuşi, eu am găsit una fi ind, jonglează în ea cu polisemia, sinonimia, aliteraţia, „pură”. Iat-o: „spaţiul în nordul\ groelandei\ se măsoară omonimia, carambulul), a neliniştii identitare mereu in- în vise\\ce topografi e onirică\\ morfologia glaciară\ iată certe, dar, tocmai prin asta, autentică, fertilă în scris ca unica ştiinţă\ adevărată\\cum simte domnişoara smilla orice stare de căutare de sine, de iscodire: „sunt rusoaică zăpada?” (p. 60). Condiţia umană profundă o înţeleg, dintotdeauna, * Maria Pilchin, Poemele pentru Ivan Gogh, Editura „Paralela 45”, mai bine poeţii. Cea basarabeană, condiţia umană de 2015.

12 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 13 Cronica literară Vasile Dan Cronica literară aici – fi indcă există una ieşită din alambicul drept ori nedrept al istoriei, asta-i altă poveste, ce mai contează – este tocmai această luptă interiorizată, dramatică între tine şi tine, între a fi o clipă român, o clipă rus, o clipă Puşchin, o clipă Eminescu. În fi ecare eşti acasă, în fi ecare l-ai trădat pe celălalt. Mai rar atîta dramă a identităţii: „tu eşti gog\ şi eu magog\ tu mă devorezi\ pe mine\ eu pe tine\ suntem cele Gheorghe Mocuţa \ două popoare\ care se înghit\ până se naşte\ pacea\ pax magna în\ www.mesopotamia.md” (p. 74). În fi ne, o credinţă „solomonică” echilibrează balanţa unui lirism intens în care, paradoxal, străluceşte, în cele din urmă, feminitatea în toată splendoarea ei senzuală: „să ne ascundem în turbinca ta\ şi din Robert Şerban: petrecere în petrecere\ s-o ducem tot aşa\ ca în uterul mamei\ să ne naştem apoi în\ piaţa marii adunări naţionale\ şi solomon să decidă\ poezia competiţiei cu sinele* câtă carne din noi\ e valahă şi câtă rusnacă\ să taie ca un curechi\ (să fi e iertat regionalismul)\ ca-n varză să taie\ şi aşa dezmembraţi\ să vedem la cântar\ câtă latinitate şi\ sare slavă\ să punem în bucate\\ dacă Vitalism, directeţe, simplitate e petrecere\ petrecere să fi e” (p. 7). Noul volum al lui Robert Şerban, Puţin sub linie, continuă Fără nici o îndoială, Maria Pilchin e o poetă adevărată. viziunea minimalist-biografi că a unei poezii eliberate de încărcătura tulbure a complicaţiilor meditabunde sau de povara livrescului. Carisma discursului relaxat trans- cende imediatul şi constituie adevărate comandamente existenţiale. Melancolia trecerii şi petrecerii vieţii e doar o nostalghia ironică provocată de spiritul histrionic al seducătorului de altădată. Vitalismul, directeţea şi simpli- tatea rămân calităţile discursului său liric. Şi consecvenţa, în cazul ultimelor trei volume. Există o tensiune a lucrurilor spuse în răspăr şi o eliberare melodramatică a energiei vitale, a poft ei de trăit\ iubit\ ars etapele care îl îndepărtează de tradiţie şi îl apropie de generaţiile mai noi, care îl încarcă pozitiv. Erotismul anterior lasă loc în acest volum poeziei copilăriei, cu nostalgia autoritarismului mamei şi a complexelor paterne. El îşi retrăieşte copilăria, fără Gheorghe Mocuţa, a cădea în sentimentalism deşi Robert e un mare senti- poet, critic literar, mental reprimat. De fapt îşi redimensionează copilăria cu Curtici

* Robert Şerban, Puţin sub linie, Editura „Cartea Românească”, 2015

14 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 15 Cronica literară Gheorghe Mocuţa Robert Şerban: poezia competiţiei cu sine Cronica literară un avânt olimpian, al seducătorului sedus, Aşa stau lucrurile în noul studiu de etapă, un poem al luptei dintre mereu supravegheat de inteligenţa artistică. luciditate şi blazare, o competiţie în care am putea ghici arbitrariul El scoate efecte bănuite şi nebănuite din încercărilor şi perspectiva eşecului: „puţin sub linie”. Scormonirea îl dialogul subtil ce cei doi copii ai săi, Crina obligă la o permanentă schimbare a perspectivei, fi e că e vorba de as- şi Tudor, printr-un transfer de pasiune şi pectele superfi ciale ale existenţei cotidiene, de obişnuinţă, de clişee ori răsfăţ. Nu stă pe gânduri să se pună în locul de „o vedere de sus” a lucrurilor: lor, la momentul oportun, schimbând per- „dacă urci pe deal şi priveşti de-acolo\ lumea ţi se pare mai frumoasă spectiva şi provocând surprize. Unii critici şi mai bună\ totuşi\ simţi o poft ă nestăvilită să arunci cu pietre\\ te văd în asta o diluare lirismului. De altfel şi aşezi pe un bolovan care\ oricât ţi-ai dori\ e imposibil de clintit\ în jurnalul pe care îl ţine în revista „Oriz- dedesuptul său trăiesc\ mici vietăţi lipiciose\ le tulburi chiar în timp ont” îşi apleacă urechea la universul copi- ce-ţi cauţi liniştea\ dar ele te ignoră şi nu se mişcă”… ilor săi şi la prospeţimea lumii lor. Ca şi pe Disciplinându-şi emoţia, poetul elaborează o adevărată strategie a Facebook, unde se lasă atras de cântecul de introducerii clişeelor de viaţă în poem, în aşa fel încât îl provoacă pe sirenă al vedetismului. La antipodul aces- cititor şi îl eliberează totodată, îl agasează şi îl răsfaţă cu propriile sale tei atitudini, profund sentimentale, se afl ă gândiri şi imagini. Confesiunea dezinhibată, supravegheată de ochiul formula deja consacrată a poetului cere- experimentat al unui redutabil devorator de imagini pare să fi e până bral, surprinzător, (dublată de amatorul şi la urmă calea cea mai accesibilă spre lirismul personal. devoratorul de imagini, căci Robert Şerban e autorul unui volum de critică de artă despre generaţia ’80). O atitudine O poezie a contextului său, o etică a efortului de autodepăşire exprimată prin tema, mereu reluată, a risipirii, a trecerii fi inţei, surprinsă într-un discurs lucid şi realist. În rest, fuga de „cuvintele mari”, căutarea şi sublinierea micilor de- Volumul se deschide cu o transfi gurare a stării de lu- talii ale vieţii (prin atingere, vis, străluminare) îi asigură verbului şi cruri şi cu invocarea obsesiei de a-şi trăi clipa – într-o imaginaţiei (in)consistenţa şi strălucirea argintului viu. Poezia lui nouă etapă – a căutării de sine şi a scormonirii vitale: Şerban e ca argintul viu; se risipeşte în momentul când vrei s-o ana- „uneori mi-ar plăcea să ştiu dinainte\ cum stau lu- lizezi şi s-o iei în posesie. Nu întâmplător discursul său epuizează crurile\ cele mărunte\ de zi cu zi\ nu celelalte\ acci- multe forme de expresie (lirică, epică, dramatică), de la prestidigitaţie dente\ morţi\ despărţiri\ nu\ astea nu\\ mi-ar plăcea la improvizaţie; avem monolog, dialog, poveste, parabolă, sentinţă. să ştiu unde-i pus radarul\ dacă e închis sau nu la De aceea se înrudeşte cu jazzul modern mai mult decât cu lira, cu pâine\ dacă vor ieşi toate petele de pe haina dusă experimentul mai mult decât cu lucrul bine făcut şi clasat. Poetul îşi la curăţătorie\ dacă va fi o iarnă mai lejeră ca iarna riscă cu bună ştiinţă „statutul”, precauţia, prudenţa, ipostaza celuilalt, trecută\ mi-ar plăcea să ştiu unde naiba mi-am pus a personajului, a tatălui, a aventurierului, a omului „recent”. Din acest cheile\ paşaportul\ să ştiu dacă mai sunt locuri la va- gest temerar se naşte şi formula succesului său, „fotografi a norocoasă” gonul de dormit spre Iaşi\ fără să caut prin mersul trenurilor\ fără să merg la gară\ dacă mai rezistă boi- a vieţii, momentul de iluminare sau de captare; un poem excepţional lerul din baie şi cât\ mărunţişuri din astea\ care încet în care răzbate revelaţia unei realităţi nebănuite, a unei vecinătăţi la- încet devin coşmaruri\\ pe ele trebuie să le aştepţi cu tente, a iluziei tangibile: mâna ridicată\ dar nu ca un milog\ nu ca un creşetor\ „nu la toată lumea Dumnezeu iese-n poze\ dar dacă ai noroc să ci ca unul îngropat de viu\ care nu-şi poate lua locul în nimereşti unghiul bun\ luminozitatea potrivită şi să apeşi când ţi se propria viaţă\ decât scormonind\ scormonind\ scor- şopteşte\ l-ai prins\\ e ca la pescuit\ numai că momeala eşti tu\ cel monind” (Cum stau lucrurile) cu degetul ridicat în sus\ un Sfântul Ioan îmbrăcat în Wrangler şi încălţat sport\\ descărcat pe laptop\ Dumnezeu se vede şi mai bine

16 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 17 Cronica literară Gheorghe Mocuţa Cronica literară

şi pare fericit\ l-ai conectat la internet\ apoi la reţelele de sociali- zare\ la e-mail la youtube la torrente\ la ce nici n-ai visat vreodată\\ ţine-l în permanenţă on-line\ vei afl a instantaneu\ că restul lumii te iubeşte tot mai mult\ şi îţi dă\ ca pe-o cuminecătură nesfârşită\ like după like” (Fotografi e norocoasă) Invocata scormonire, căutarea lucidă şi febrilă a sensului existenţei, manifestată atât de pregnant în ultimele două volume, în motivul Romulus Bucur erotic şi al obsesiei morţii, în Cinema la mine-acasă (2006) şi Moartea parafi nă (2010), reia acum, prin noi motive şi situaţii, asumarea crizei fi inţei într-o lume în declin. N-aş vrea să sugerez că Puţin sub linie e sub nivelul celorlalte două volume invocate. Emoţia e, de acum, şi mai potolită în albia unei narativităţi fl uente şi în cleştii unei ironii discrete. Cu toate că poetul a încercat şi alte formule de exprimare, Dialogul criticii cu sine însăşi* proza şi teatrul, el revine la prima dragoste, mai grav şi mai refl exiv, fără însă a-şi pierde spiritul ludic. Estimp, omul se risipeşte într-un activism feroce. „Puţin sub linie” exprimă nu doar fuga de clişeizare şi mortifi care, ci şi acceptarea destinului de om revoltat, fascinat de UTEM ÎNCEPE discuţia (fragmentată, sectorială) limite. Dar şi bucuria secretă de a lăsa o urmă, o linie, un desen, de a Pasupra cărţii lui Andrei Terian cu sfîrşitul: auto- lupta cu o himeră. Atunci când limbajul nu-l inspiră îndeajuns, po- prezentarea de pe coperta a patra (In my beginning is my etul se iluzionează să sufere pentru creaţia sa, conştient că „nimicul end, vorba lui T. S. Eliot – e vorba de reluarea unor afi rmaţii lucrează imperturbabil”. Altfel zis, scrie o poezie a contextului său sau, – cum ar zice Livius Ciocârlie, intervievat de Robert Şerban – e atent, strategice de la pp. 5-6). Respectiv, sintagma care dă titlul e sensibil la ce se întâmplă în jurul lui. Şi are o priză la real specială. cărţii*, critica de export, „adică acel tip de discurs critic Tonul şi atmosfera exprimă o frustrare, o nemulţumire de etapă şi care îşi păstrează o anumită relevanţă dincolo de contextul un efort al poetului ajuns la maturitate care nu-şi neglijează rostul. strict local, regional sau naţional în care a luat naştere”, şi Titlul volumului intră în logica unei etici a efortului de autodepăşire, convingerea, afi rmată răspicat, transformată în program, indispensabilă creaţiei. El ne trimite, ironic, la sfaturile pe care Baude- că literatura şi critica românească nu doar „pot fi , ci chiar laire le dădea pe la mijlocul secolului 19, tinerilor literatori: „Nu există că ele sunt deja nişte domenii de interes şi de relevanţă ghinion. (când scrieţi, nota mea Gh. M.) Dacă aveţi ghinion înseamnă academică internaţională”. Un program ambiţios, abordat că vă lipseşte ceva!” În ce-l priveşte pe seducătorul de altădată, nu doar cu calm şi hotărîre. Cum cartea e alcătuită din părţi iniţial că s-a obişnuit cu ipostaza unui „aventurier mântuit”, dar el devine autonome, şi care fi ecare în parte poate fi discutată pe chiar vestitorul unei vieţi noi: larg, voi discuta idei pe care le consider fertile, zone care „mă pregătesc să încep o viaţă nouă\ mi s-a mai întâmplat\ nu-i Romulus Bucur, prima dată\ merită povestit puţin\\ întâi\ te umfl ă plânsul atât de mă preocupă etc. poet, eseist, tare\ încât\ nu glumesc\ te ridici de la pământ zile în şir\ poate chiar Încep cu secţiunea Traduceri legalizate (pp. 180-194), traducător, redac- săptămâni\\ apoi când revii pe picioarele tale\ ele nu te mai ţin\ dedicată, conform subtitlului, „fi ltrului ideologic în teo- tor-şef adjunct al revistei „Arca”, Arad îţi sunt ca tăiate din şolduri\ stai lat\ nu vezi nimic\ dar auzi cum ria literară de import”. Mărturisesc, e vorba de un motiv sub tine se sapă o groapă\ nu ţi se face frică\ nu-i un mormânt ce se naşte sub tine\ mormintele au un altfel de murmur când se por- * Andrei Terian, Critica de export. Teorii, contexte ideologii, Bucureşti, nesc”… (O viaţă nouă) Editura Muzeul Literaturii Române, 2013.

18 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 19 Cronica literară Romulus Bucur Dialogul criticii cu sine însăşi Cronica literară subiectiv: e vorba de un raft din biblioteca „Tel Quel” 1960-1971, Bucureşti, Univers, 1980, pp. 429- personală care mi-a marcat anii de for- 30) făcea destul de puţin probabil succesul comercial, în mare, pe lîngă puţinele, greu obţinutele şi, măsura în care acesta conta. De asemenea, probabil că de la un punct, ilegalele xeroxuri ale unor tot îndoctrinarea cu pricina e responsabilă pentru lipsa lucrări occidentale Th e Meaning of ‘Mean- de interes faţă de stînga intelectuală a generaţiei care s-a ing’, Dictionnaire encyclopédique des sci- forma în anii ’70-’80. Deşi, chiar şi în condiţiile date, un ences du langage, Sémiotique narrative et bun prieten, la ora actuală lingvist cît se poate de serios, textuelle şi încă vreo cîteva. Le menţionez mi-a spus în studenţie: „Dacă ăştia v-ar citi în grila lui pentru că destul de mulţi dintre cei din Goldmann, v-ar interzice de să nu vă vedeţi”. E vorba jurul meu aveau aşa ceva, şi ele circulau. totuşi de puţinele lucrări traduse din această zonă. Se mai Ceea ce, bineînţeles, era mai degrabă o tradusese, e drept, la Editura Politică, Althusser… Cît gură de aer proaspăt, decît un metabo- despre psihanaliză, probabil că o minte rudimentară şi lism cultural normal (la fel era şi cu cele- pudibondă o echivala cu o trimitere aproape explicită la bra revistă Secolul XX, care a întreţinut sex, deci interdicţia e explicabilă. de asemenea iluzia unei circulaţii nor- În ceea ce priveşte impactul metodologic, înclin să-i male a numelor, cărţilor, ideilor. De dau dreptate autorului, cu o remarcă – volumul de debut fapt, un Reader’s Digest cu voie de la stăpînire). Maliţia, al lui Petru Poantă, Modalităţi lirice contemporane (1973) spiritul polemic ale cronicarului de pe timpuri n-au este îndatorat teoriei topoi-lor a lui Curtius, care tocmai fost uitate de sobrul universitar de acum: la p. 184, n. 9 fusese tradus în româneşte, e drept, nu în colecţia Studii, este ironizat, prin referinţa la „retorismul caracteristic” dar la aceeaşi editură Univers, în 1970. Dan C. Mihăilescu. Conform opţiunilor sale teoretice, În ceea ce priveşte direcţia „formalistă” (adică struc- constată lipsa traducerilor din zona sociologiei literatu- turalismul anilor ’60-’70, plus traducerile din formaliştii rii şi a psihanalizei (zone cumva suplinite de două lucrări ruşi, au avut impact, e drept, unul de nişă, nu numai asu- autohtone de sinteză, publicate în aceeaşi colecţie Stu- pra lingviştilor, ci şi asupra unor tineri în formare în anii dii, De la Sainte-Beuve la Noua Critică a lui Savin Bratu, aceia (cîteva nume: Călin Andrei Mihăilescu, Liviu minimalizat, şi Metamorfozele criticii literare europene, Papadima, Rodica Zafi u, care se ocupa şi cu aşa ceva, Emil a lui Romul Munteanu). Pe lîngă explicaţia selecţiei de Ionescu şi alţii, recrutaţi de Alexandru Sincu, de obicei texte provenind din „tradiţii istorice deja depăşite, care de la seminarul de teorie a literaturii şi ajunşi la Cercul nu puteau concura în mod efi cient marxism-leninismul” de Poetică al Literelor Bucureştene, condus de profesorul (p. 185), ar mai putea exista una, parţială: coliziunea din- Ion Coteanu. Un episod de altfel caricaturizat de Mircea tre limba de lemn a orelor de învăţămînt politico-ideo- Cărtărescu într-o povestire din De ce iubim femeile, dar logic, la care toată lumea, mai mult sau mai puţin for- altfel o poveste cît se poate de serioasă în biografi a unora. mal, participa, şi limbajul freudo-marxist, cu refrenul Seceta din ultimul deceniu al comunismului, combinată con ştiinţei de clasă, a mediului burghez etc. (Marcelin cu brusca deschidere de după 1990, s-a concretizat într-o Pleynet, „Problemele avangardei”, Adriana Babeţi – Delia hibridizare metodologică. Plus într-o transpunere în Şepeţean-Vasiliu, Pentru o teorie a textului. Antologie plan metodologic a metodei bricolajului de care vorbea

20 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 21 Cronica literară Romulus Bucur Dialog Lévi-Strauss atunci cînd descria gîndirea sălbatică. Un bun exemplu ar fi Alexandru Muşina, care îşi caracteriza Paradigma poeziei moderne ca fi ind concepută cu idei de Oxford şi bibliografi e de Ciorogîrla… Dintre propunerile metodologice, interesantă mi se pare abordarea criticii din perspectiva categoriilor de natural – artifi cial – livresc drept criteriu de diferenţiere a lectu- Despre diplomaţie, rilor critice (pp. 48-61), absolut convingătoare pe analiza receptării lui Creangă, Sadoveanu şi Bacovia). La fel, ideea jurnalism şi cultură de imaginar critic (pp. 62-75, 167-179). Lectura lecturilor lui Eminescu întreprinse de către G. Călinescu şi I. Negoiţescu, interviu realizat de Ciprian Vălcan identifi caţi prin fi gura arheologului, respectiv, a alchimistu- cu Agustín Gutiérrez Canet, lui, sînt convingătoare şi fertile. Ce s-ar mai putea adăuga, Ambasadorul Mexicului la Bucureşti ca o nuanţă metodologică suplimentară, distincţia pe care o introduce Sanda Golopenţia într-un studiu mai vechi, între modestie şi orgoliu, împreună cu tipologia aferentă (Sanda Golopenţia-Eretescu, „Contribution à la doctrine De-a lungul bogatei dumneavoastră cariere, aţi fost, des sémiotiques”, RRL – CLTA, XIV, nr. 2, 1977, Bucureşti, rând pe rând, jurnalist, profesor universitar, diplomat. Editura Academiei, pp. 117-130). „încercare[a] de ţinere Puteţi să ne vorbiţi despre fi ecare dintre aceste etape din sub control, de dominare a arbitrarului” (p. 67) poziţia de viaţa dumneavoastră? „bun demiurg” (ibid.) sînt caracteristice pentru atitudinea Jurnalismul este pasiunea mea, diplomaţia – profe- călinesciană de a-şi subordona obiectul de cercetare, de a-l sia mea, iar tranziţia a fost reprezentată de mediul aca- domina. La fel, la Negoiţescu, e vorba de o falsă modestie demic. Jurnalismul mi-a oferit posibilitatea de a cunoaşte („coborâre lină, eufemizată şi feminizată”, p. 69), mascînd în profunzime realităţile sociale ale Mexicului, scriind orgoliul delimitării faţă de antecesor („pretinde să reabi- pentru ziarul cel mai important din ţară, la puţin timp liteze tocmai valorile refulate de interpretarea călinesciană”, după apariţia mişcărilor studenţeşti desfăşurate la Ciudad de México în 1968. Am avut ocazia când eram foarte ibid.). La fel, la ambii este remarcată „o anumită demiurgie tânăr, recent licenţiat universitar, de a fi corespondent al Agustín Gutiérrez a criticilor care îşi propune să recreeze universul lăsat în Canet, Ambasa- ziarului „Excélsior” din Washington în perioada 1974- urmă” (ibid., pp. 71-72). dorul Mexicului în 1976. Iar această experienţă de 2 ani mi-a oferit ocazia România. S-a născut Lăsînd şi noi în urmă alte idei incitante şi fertile, alte să cunosc îndeaproape burta fi arei, după cum ar spune în Mexico City, aplicaţii ingenioase şi inteligente ale acestora, ne oprim marele poet José Martí. După ce mi-am dat demisia de la pe data de 26 iulie aici, cu regretul că, într-o evaluare academică, probabil că 1951. Este licenţiat respectivul ziar, din solidaritate cu şeful meu şi mentorul în Ştiinţa şi Tehnica rîndurile de mai sus nu-i vor fi de prea mare folos, revista meu, Julio Scherer García, am trecut printr-o adevărată Informaţiei din „Arca” nefi ind indexată BDI. Dar, pe lîngă citările din criză profesională, prima din parcursul meu profesional. cadrul Universităţii publicaţii academice, or fi bune la ceva şi menţionările Iberoamericane. Am ajuns şomer, fără salariu, însă având convingerea că Diplomat de carieră, din presa culturală… făcusem ceea ce era corect, după ce directorul general şi-a început activi-

22 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 23 Dialog Ciprian Vălcan vs Agustín Gutiérrez Canet Ciprian Vălcan vs Agustín Gutiérrez Canet Dialog

tatea în Serviciului (Scherer), fusese înlocuit din funcţia sa de către Guvern, La scurt timp după acest incident mi-a fost oferit de Cultură şi Relaţii Extern Mexican în Internaţionale al 1979. A fost Amba- care nu era mulţumit de opiniile critice ale ziarului. un post la Ambasada din Haiti, însă nu am acceptat, ci Universităţii Vaxjo, sador al Mexicului Am fondat ulterior o revistă de opoziţie care a conti- am solicitat permisiunea de părăsire pentru o perioadă Suedia (2001-2003), în Finlanda (2008- nuat să funcţioneze până acum şi este cea mai importantă nedefi nită a locului de muncă şi astfel am petrecut zece conferenţiar 2013), Ambasador invitat în Politica al Mexicului în Ir- de acest fel din ţară; se numeşte Proceso. Însă experienţa ani în afara Serviciului Diplomatic Mexican. Pe parcur- Externă din Camera landa (1995-1996), obţinută la Washington mi-a permis să cunosc în pro- sul acestor 10 ani, graţie mediului academic, am fost nu- Deputaţilor şi Consul General al funzime relaţiile internaţionale şi, în special legăturile mit Decan al Departamentului de Relaţii Internaţionale Senatul Mexican Mexicului în Hong (2000-2004); Kong (1991-1995), dintre Mexic şi Statele Unite. Aceasta a fost practic să- în cadrul Universităţii Iberoamericane, fosta Alma Ma- profesor de Practică Şef de Cancela- mânţa viitoarei mele cariere diplomatice. De aceea, pot ter, şi timp de cinci ani am contribuit la modernizarea Diplomatică şi rie al Ambasadei respectivei specializări, în timp ce m-am întors la cariera Consulară (1998- Mexicului în Spania spune că jurnalismul a reprezentat o poartă de intrare în 2002), profesor de (1989-1991) şi diplomaţie, iar în 1977 am fondat un alt ziar după plec- de jurnalist. Scriam articole – câte unul pe săptămână – în Analiză a Relaţiilor Reprezentant su- area de la Excélsior – publicaţia Unomásuno, pentru care ziarul El Universal şi altele de gen, comentând critic po- Internaţionale pleant al Mexicului (2001-2003) şi scriam ca reporter pe probleme diplomatice. litica externă. la Organizaţia Şi astfel, viaţa mea profesională a fost împărţită între Director al Depar- Naţiunilor Unite Însă într-o zi am asistat la înmormântarea lui René tamentului de Studii jurnalism, unde îmi este inima, diplomaţia, profesia pe pentru Alimentaţie Arteaga, un reputat jurnalist-reporter, veteran în domeniu, Internaţionale şi Agricultură care mi-am ales-o şi tranziţia- reprezentată de mediul al Universităţii şi am fost adânc impresionat să-i văd copiii abandonaţi, (1986-1987). În academic. Iberoamericane. cadrul Ministerului deznădăjduiţi, în sărăcie, jurându-mi că nu voi avea parte Printre lucrările sale Afacerilor Externe niciodată de un sfârşit atât de trist. În acel moment am publicate, se număra al Mexicului, a Care a fost motivul principal care v-a determinat să cartea Finlanda- lucrat ca Director luat decizia să renunţ la jurnalism şi să intru în Serviciul Mexic 2010, Hel- intraţi in diplomaţie? A fost dorinţa de a cunoaşte alte arii General pentru Diplomatic Mexican. Sunt 33 de ani de atunci. sinki, 2010; articolul Comunicare Socială culturale şi alte popoare sau, în egală măsură, opţiunea Politica externă şi (1982-1985) şi Di- Mult mai târziu, în anul 1996, pe când eram Ambasa- dumneavoastră de a vă pune cunoştinţele şi talentele în presa în Mexic din rector General Ad- dor în Irlanda, am trecut prin cea de-a doua criză a vieţii slujba ţării dumneavoastră? revista „Politica junct pentru Presa mele profesionale. Preşedintele mexican afl at la putere Internaţională” a Străină (1980-1982). Principal motiv pentru care am ales cariera diplo- Academiei Dip- În perioada 2003- atunci, Ernesto Zedillo, dispusese încarcerarea frate- matică a fost dragostea pentru Mexic şi onoarea de a re- lomatice din Peru 2005, a fost Coordo- lui fostului preşedinte Carlos Salinas de Gortari, acuzat (2001); articolul nator de Informaţii prezenta această ţară. A fost foarte uşor pentru mine să Comentarii despre Internaţionale în de asasinat politic şi alte infracţiuni. Iar Salinas, fostul fac tranziţia de la jurnalism la diplomaţie întrucât ambele migraţia în Europa cadrul Preşedinţiei preşedinte, a călătorit în mod secret în Irlanda, unde eram domenii au în comun datoria de a informa cu privire la din cartea Studii Republicii. În Ambasador, pentru a se reuni cu un scriitor numit Jorge despre migraţie a mediul academic, a ceea ce se pe trece într-o anumită ţară, atât din punctul de Institutului Mexi- activat ca secretar Castañeda, care-mi era prieten întrucât tatăl său îmi fuse- vedere al jurnalistului, cât şi al diplomatului. Şi apropo can de Cercetări pro tempore al se superior în trecut, ca Ministru al Afacerilor Externe, de asta, am avut onoarea şi plăcerea ca marele poet Juridice din cadrul Asociaţiei Mexicane pe când eram Director General de Comunicare Socială Universităţii a Instituţiilor mexican Octavio Paz, laureat al Premiului Nobel pentru Naţionale Auto- de Învăţământ în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Ştirea despre Literatură, să-mi scrie următoarea dedicaţie pe unul din- nome a Mexicului pentru Relaţii această întâlnire pe care au avut-o Castañeda şi Salinas tre volumele sale: „Pentru Agustín Gutiérrez Canet, cel (2001); şi cartea Internaţionale Mexicul în secolul (2002-2003); coor- s-a publicat în Mexic, eu fi ind acuzat că aş fi aranjat totul, care ştie că diplomaţia este precum jurnalismul, dar cu XXI publicată donator al cursului lucru total fals. încetinitorul.” de Universitatea

24 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 25 Dialog Ciprian Vălcan vs Agustín Gutiérrez Canet Ciprian Vălcan vs Agustín Gutiérrez Canet Dialog

Iberoamericană. Sosa cu Salvador Novo. Este o vilă rezidenţială cu o grădină mare, Pentru activitatea sa jurnalistică a Puteţi să povestiţi pentru publicul din România scurta străjuită de jur-împrejur de un gard înalt, astfel că niciodată nu am primit Premiul dum neavoastră întâlnire cu Eugen Ionescu petrecută la putut vedea interiorul casei, dar se afl ă într-una din zonele cele mai pentru Traiecto- Ciudad de Mexico? frumoase din Coyoacán, respectiv Ciudad de México. Eram un puşti rie Jurnalistică a A fost o întâlnire de scurtă durată, fugară. Pe atunci eu de 12-14 ani şi treceam mereu pe acolo. Apropo de asta, cartierul Coyoa- Clubului Prim Plan (2001) şi Premiul lucram pentru ziarul „Excelsior” în Ciudad de México, iar cán a reprezentat locul de reşedinţă pentru mulţi intelectuali, mexi- pentru Articolul de în acea zi tocmai se publicase un interviu luat lui Eugen cani şi străini deopotrivă. Dintre personalităţile care au populat acel Fond al Clubu- Ionescu, care se afl a în Mexic pentru a-şi promova piesa loc îi amintesc pe Frida Kahlo şi Diego Rivera, actriţa mexicană Dolores lui Jurnaliştilor (2000). A comentat de teatru Rinocerii. Ieşeam de la muncă şi citisem ziarul del Río, dar şi scriitorul Salvador Novo, care a dat şi numele străzii. În frecvent relaţiile şi mergeam pe Bulevardul Paseo de la Reforma, echiva- faţă se afl ă aşa-numita Casa de Alvarado, o casă de dimensiuni impre- internaţionale la lentul Kiseleff -ului bucureştean şi dintr-o dată l-am văzut sionante care datează din secolul XVIII şi care astăzi găzduieşte Fono- ştirile de radio si televiziune (Busi- venind în faţa mea pe Ionesco. L-am recunoscut imediat teca Naţională. De asemenea, în Coyoacán a trăit André Breton, León ness Leaders, CNN din fotografi a pe care o publicaseră în ziar. Ne apropiam Trotsky, cât şi mulţi alţi intelectuali atraşi de ţara mea. Iar atunci când în spaniolă, TV unul de altul, eu fi ind emoţionat că s-a ivit această ocazie am fost numit Ambasador în România, imediat mi-a venit în minte Azteca, Canal 11 şi de a-l vedea. această casă în care a locuit Carol al II-lea alături de Madame Lupescu. altele); de asemenea, a scris, ocazional, Ajuns faţă în faţă cu el, singurul lucru pe care i l-am De aici şi interesul pentru a începe o cercetare la Arhivele Diplo- articole la revista putut spune a fost „La revedere, domnule Ionesco”. În matice Mexicane, afl ate în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, „CISA-Proceso” acel moment s-a întors surprins spre mine, s-a oprit, iar când am venit în România am continuat cu Arhivele Diplomatice (2000-2003) şi a avut cronici însă eu am continuat să merg. Cum nu vorbeam franceză, Române. Folosesc această ocazie pentru a-mi exprima recunoştinţa săptămânale la m-am temut că faimosul dramaturg român îmi va adresa faţă de Directorul respectivelor Arhive, domnul Stelian Obiziuc, pen- serviciului de ştiri vreo întrebare şi nu aş fi avut cum să-i răspund. Aşa că tru că mi-a facilitat accesul la respectivele documente şi mi-a permis – „Notimex” (1988- 1999), „Siempre” am preferat să evit acea situaţie incomodă. În orice caz, să păstrez copii ale acestora. Urmează să realizez traducerea, să le veri- (1997-2003) şi la îmi amintesc cu mult drag de acel moment. După ce l-am fi c şi apoi să le dau un sens. Din aceste motive, încă nu pot da o dată ziarul „El Universal” salutat – chiar şi pentru câteva secunde – pe marele li- exactă a publicării cercetării mele. Ceea ce vă pot spune este că docu- (1997-2003). A terat român am simţit, ca tânăr mexican, că fac parte cu mentul cel mai valoros descoperit este o scrisoare a lui Carol al II-lea fost decorat de Guvernele Spaniei, adevărat din cultura universală. adresată fi ului său, regele Mihai, la fi nele celui de-al Doilea Război Suediei şi Finlan- Mondial, când Carol se afl a exilat în Brazilia. În această scrisoare dei. Ambasadorul Am avut plăcerea să afl u că desfăşuraţi cercetări în Carol îl felicita pe fi ul său – cu care avea o relaţie dezastruoasă din Gutiérrez Canet este un cunoscător rafi - arhivele diplomatice din România şi din Mexic referitoare la motive binecunoscute de toată lumea – pentru faptul că se deschidea nat al limbii engleze, şederea regelui Carol al II-lea la Ciudad de Mexico. De unde o nouă etapă de pace şi progres pentru România după terminarea deţine un amplu a apărut interesul dumneavoastră pentru studierea acestei războiului. Din câte am înţeles, această scrisoare nu a fost publicată bagaj de cunoştinţe de limba italiană şi perioade din viaţa fostului rege al României? Când plănuiţi până acum, iar originalul se păstrează, presupun, în Arhivele Casei noţiuni de franceză. să publicaţi rezultatele cercetărilor dumneavoastră? Regale a României. Ceea ce am găsit la Arhivele din Mexic este copia Este căsătorit şi are Interesul pentru viaţa lui Carol al II-lea provine din care a fost trimisă prin intermediul Valizei Diplomatice Mexicane, în- două fi ice. faptul că, de mic, auzeam de la rude că într-o casă situată trucât a existat o strânsă colaborare între diplomaţia mexicană şi cea aproape de a mea în Coyoacán locuise Regele Carol al II-lea al românească pentru a transmite documentele lui Carol al II-lea rude- României. Acea casă se afl ă la intersecţia străzilor Francisco lor şi simpatizanţilor din ţară.

26 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 27 Dialog Ciprian Vălcan vs Agustín Gutiérrez Canet Ciprian Vălcan vs Agustín Gutiérrez Canet Dialog

Împăratul Mexicului, însă cu sprijinul trupelor franceze ale lui Napoleon Sunteţi la Bucureşti de aproape doi ani. Ce asemănări aţi putut con- al III-lea. Mexicul nu era o anexă a Imperiului Austro-Ungar. stata cu viaţa din Mexic? Care sunt deosebirile cele mai importante care Am suferit totodată şi din cauza războiului imperialist condus de v-au atras atenţia? Statele Unite în perioada 1846-1848, în urma căruia Mexicul a pierdut Asemănările sunt mult mai uşor de găsit decât diferenţele. În jumătate din teritoriu, urmând alte invazii posterioare. Aceasta este primul rând, pot spune că ambele sunt societăţi cu un puternic sens al una dintre asemănări. Actualmente, atât Mexicul, cât şi România par- unităţii familiale; atât mexicanii, cât şi românii recurg înainte de toate curg o etapă modernă de progres, cu alte realităţi. la sprijinul familiei când intervin difi cultăţi şi probleme. Vorbesc de solidaritatea între membrii familiilor. O altă similitudine este originea Înainte de venirea in România, aţi fost ambasador în Irlanda şi Fin- latină comună, limba vorbită; mai specifi c, ceea ce am observat şi mi landa, aţi lucrat la Consulatul general din Hong Kong şi la Ambasada s-a părut foarte interesant sunt obiectele de artizanat româneşti, care Mexicului din Spania. Care sunt amintirile cele mai frumoase care v-au se aseamănă destul de mult cu cele mexicane. rămas în urma acestor misiuni? Ca societăţi profund agricole cu origini rurale, există multe Prima mea detaşare în străinătate a fost în Italia, îndeplinind asemănări între iile brodate cu motive tradiţionale româneşti şi cele funcţia de Consilier pentru afaceri politice. A fost extraordinar să am mexicane. Într-adevăr, ţesătura albă de bumbac cu litere brodate şi ocazia de a cunoaşte îndeaproape leagănul civilizaţiei occidentale, ope- modele fl orale este prezentă în ambele porturi tradiţionale. ra marilor artişti ai Renaşterii şi de a mă bucura de cultura italiană Un alt element care mi-a atras atenţia este ceramica neagră, pe contemporană – arhitectura, pictura, muzica. Acum înţeleg de ce ita- care o regăsim şi în regiunea Oaxaca din Mexic, fi ind specifi că acelei lienii sunt designeri atât de buni, de ce posedă atât bun gust – deoa- zone. Este cu adevărat interesant întrucât sunt foarte puţine ţările care rece sunt înconjuraţi de frumuseţe, artă, nu numai peisajele naturale, utilizează ceramică neagră pentru a realiza obiecte de artizanat. ci şi oraşele, satele, bisericile, palatele, toate opere de artă superbe. Iar Pe de altă parte, în ceea ce priveşte diferenţele, acestea sunt destul arta in Italia nu se studiază în cărţi, ci se respiră, se admiră şi se atinge de evidente. Din punct de vedere lingvistic, deşi există originea latină în fi ecare zi. comună, limba română a suferit infl uenţe considerabile de fi liera turcă Ulterior am îndeplinit poziţia a doua la Ambasada Mexicului din şi slavă. Pentru o persoană vorbitoare de limba spaniolă ca mine, este Spania. Pentru Mexic Spania este patria-mamă, parte a identităţii noas- greu să înţeleg sensul propoziţiilor rostite în limba română şi de cele tre prin moştenirea spaniolă şi din aceste considerente Ambasada mai multe ori prind numai anumite cuvinte. Mexicului are o mare importanţă în Spania. Cunoscând Spania am Cu toate că există diferenţe geografi ce şi geopolitice foarte evidente ajuns sa-mi cunosc mai bine propria ţară, atât virtuţile cât şi defectele. în sensul că România a fost o ţară cucerită de marile puteri – mai întâi, Multe dintre trăsăturile negative ale mexicanilor vin de la spanioli şi de către Imperiul Roman, apoi a urmat invazia turcilor şi infl uenţa la fel, multe calităţi. Îmi place în mod deosebit vitalitatea poporului Imperiului Austro-Ungar, mai ales în partea Transilvaniei, iar apoi spaniol, spontaneitatea sa, gustul pentru viaţă, mâncarea şi vinurile. invaziile Rusiei şi Germaniei. De cealaltă parte, şi Mexicul a fost o De asemenea, gastronomia spaniolă este printre preferatele mele, ţară invadată; în primul rând de către Spania, cu toate că Mexicul nu alături de cea mexicană. exista ca un stat suveran în epoca aztecilor. După aceea a urmat inva- Hong Kong a reprezentat pentru mine o experienţă importantă zia franceză a lui Napoleon al III-lea, menită să impună un monarh din perspectiva promovării economice; experienţă pe care nu o aveam de origine austriacă, Maximilian. La acest capitol coincid România şi până atunci. Formarea mea profesională nu fusese una economică, ci Mexicul, suferind infl uenţa unui singur imperiu, cu toate că Mexicul avea legătură mai mult cu politica. Hong Kong este oraşul unde se nu se afl a sub dominaţia Imperiului Austro-Ungar. Maximilian era practică capitalismul în stare pură, în forma lăsată de Adam Smith, în

28 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 29 Dialog Ciprian Vălcan vs Agustín Gutiérrez Canet Ciprian Vălcan vs Agustín Gutiérrez Canet Dialog

care există o participare minimă din partea statului în reglementarea Ulterior am fost numit Ambasador în Irlanda pentru puţin timp, economiei. De asemenea, Hong Kong constituia poarta de intrare spre între 1995 şi 1996. Am trecut prin criza despre care am povestit mai China. Astăzi nu mai benefi ciază de o importanţă aşa semnifi cativă sus, cu întâlnirea dintre Salinas şi Castañeda, iar apoi, după 10 ani, deoarece a apărut Shanghai. mi-am reluat cariera în Serviciul Diplomatic, fi ind numit Ambasador Am îndeplinit funcţia de Consul General într-o epocă de tranziţie de în Finlanda, între 2008 şi 2013. Finlanda a constituit o altă experienţă la statutul de colonie britanică la recuperarea suveranităţii chineze, de- benefi că întrucât mi-a oferit ocazia să cunosc unul dintre cele mai venind regiunea administrativă Hong Kong. Principalele mele atribuţii performante sisteme sociale din lume; egalitate, bunăstare socială erau promovarea investiţiilor chineze în Mexic, promovarea comerţului, creată de partidele socialiste, bazată pe un nivel ridicat de impozitare, a schimburilor comerciale şi astfel am ajuns să cunosc vitalitatea portu- cu o cultură puternică a onestităţii şi un grad mare de efi cienţă a gu- rilor, operaţiunile derulate la bursa de valori. Această experienţă avută vernelor în menţinerea unei societăţi omogene, fără mari diferenţe so- în Hong Kong m-a îmbogăţit considerabil, complementând experienţa ciale. Şi pentru mine acest model este un vis pe care sper să-l împlinim politică cu cea economică. De asemenea, a servit la îmbunătăţirea într-o bună zi şi în Mexic, o ţară cu mari discrepanţe sociale, în care capacităţii de promovare desfăşurată ulterior la alte ambasade. aproximativ 50% din populaţie trăieşte în sărăcie. Aceasta este marea De asemenea, Hong Kong a fost un loc extrem de important ce problemă căreia trebuie să-i găsim soluţie şi consider că avem deja mi-a oferit posibilitatea de a cunoaşte China, acest veritabil colos eco- acest model nordic al bunăstării care serveşte ca posibilă inspiraţie nomic în care se refl ectă reformele economice întreprinse de către li- pentru realizarea unui alt model de dezvoltare politică, socială şi derul chinez Deng Xiaoping, prin care economia Chinei s-a deschis economică a Mexicului. De asemenea, am putut să observ cu atât mai spre întreaga lume, însă fără să afecteze stabilitatea politică a statului. bine faptul că, în ciuda diferenţelor existente între Mexic şi Finlanda, Deng nu a repetat greşeala comisă la căderea fostei Uniuni Sovietice, cultura reprezintă o punte de comunicare care-i uneşte pe mexicani şi care s-a prăbuşit ulterior, ci a creat un sistem de deschidere graduală fi nlandezi. a laturii economice, punând bazele zonelor economice speciale din Mai mult, deşi la început nimănui nu-i venea să creadă, am scris o Shenzhen, contiguă Hong Kong şi Zhuhai, adiacentă fostei colonii carte care evidenţiază tocmai aceste infl uenţe culturale prezente în de- portugheze Macao, respectiv Fujian, afl at în faţa Taiwan. A urmat apoi sign, muzică, literatură, cinematografi e, cultură populară prezente în un experiment limitat la un mic teritoriu geografi c tocmai pentru a Mexic şi Finlanda. Am publicat o ediţie bilingvă (spaniolă-fi nlandeză), nu destabiliza restul Chinei, experiment ce s-a dovedit un real succes, fruct al unei cercetări care s-a întins pe o perioadă de trei ani, în de- deoarece au profi tat de mâna de lucru ieft ină a Chinei pentru a obţine cursul cărora am intervievat artişti, am citit mult şi am consultat ma- investiţii orientate către dezvoltarea unei infrastructuri industriale terialele de arhivă. Pe lângă carte, am organizat şi o expoziţie la Arhiva care a transformat ulterior China în principalul producător de bunuri Naţională a Finlandei, documentând fi ecare obiect de artă, pictură, de consum la nivel mondial. fi lm, prin care se demonstra foarte clar afi nităţile dintre cele două ţări În Mexic nu înţelegeau această mare revoluţie mondială a econo- şi infl uenţa mexicană exercitată asupra Finlandei, admirată apoi şi de miei şi considerau că doar semnarea Tratatului Nord-American de publicul fi nlandez. Comerţ Liber, cunoscut mai bine pentru abrevierea englezească NAFTA va constitui soluţia potrivită pentru Mexic şi astfel vom deveni prin- Ce proiecte culturale pregătiţi pentru perioada următoare prin inter- cipalul asociat economic al Statelor Unite. Nu a fost aşa. Actualmente mediul Ambasadei Mexicului în România? China ocupă această poziţie, fi ind urmată de Canada şi apoi pe locul Ca Ambasador al Mexicului în România, Ambasada a organizat al treilea – Mexic. Iar asta fără să existe în prealabil un tratat de comerţ în ultimii doi ani două mari evenimente. Primul a fost o Săptămână liber între chinezi şi americani. Culturală Mexicană dedicată statului Oaxaca, la care au participat

30 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 31 DialogDialog Ciprian Vălcan vs Agustín Gutiérrez Canet Arte vizuale peste 20 de artişti, dansatori, muzicieni, pictori, producători de mez- cal şi s-a realizat un altar al morţilor fără precedent. În Oaxaca se regăseşte inima Mexicului şi o semnifi cativă infl uenţă indigenă. Am fost plăcut impresionat să văd o participarea foarte numeroasă din partea publicului la actele culturale desfăşurate la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Satului, Centrul Cultural „Reduta” din Braşov şi Centrul Cultural „Tinerimea Română” din Bucureşti. Festi- Victor Neumann valul a avut o amplă acoperire mediatică, cu peste 50 de ştiri apărute în presă şi mediul online, contribuind aşadar la promovarea culturii mexicane în România, graţie sprijinului Guvernatorului Statului Oaxaca, Gabino Cué Monteagudo. A doua mare activitate culturală a fost reprezentată de celebrarea Cătălin Bălescu: neobarocul sau celor 80 de ani de relaţii diplomatice între Mexic şi România, eve- ambivalenţele artei româneşti niment marcat prin organizarea a două expoziţii: una cu portrete realizate lui Emil Cioran de către fotograful mexican Rogelio Cuél- contemporane lar, prezentate în premieră publicului, iar cealaltă cu gravuri vechi despre Mexic realizate de artişti europeni între secolele XVI şi XIX, din Muzeul de Artă Timişoara, 10 martie-10 mai 2016 colecţia privată a subsemnatului, pe care le-am adunat în decursul a aproape 20 de ani. Ambele expoziţii au fost vizitate de către Primul Creaţiile lui Cătălin Bălescu pot fi percepute ca o Ministru şi de către Ministrul Culturii la sediul Bibliotecii Naţionale discontinuitate sau ca o ruptură în continuitate. În a României. De asemenea, ne-am bucurat şi de participarea scriitoru- cazul lor descoperim o mitologie a rupturii iniţiatice, lui mexican Francisco Prieto, care a vorbit despre infl uenţa operelor acea metaforă religioasă (Pierre Bourdieu), ce mă duce lui Emil Cioran şi Mircea Eliade asupra culturii mexicane. Prieto a cu gîndul la o cultură nu doar artistică, ci şi literară, ţinut prelegeri în librării faimoase din Bucureşti, precum Cărtureşti religioasă, la o refl ecţie fi lozofi că şi pe care autenticul Carusel şi Seneca Anticafé, cu participarea Decanului Facultăţii de Fi- artist o caută de fi ecare dată. losofi e al Universităţii din Bucureşti, domnul Romulus Brancoveanu. Francisco Prieto îl cunoscuse pe Eliade în Mexic pe când era student, prin intermediul profesorului Horia Tănăsescu, care ţinea cursuri la ENEFICIIND DE O PREGĂTIRE în preajma unor Universitatea Iberoamericană. Horia era prieten de-al lui Eliade şi or- mari maeştri ai artei româneşti contemporane, pre- ganiza reuniuni în reşedinţa sa din Ciudad de México, la care îi invita B ocupat deopotrivă de istoria artei universale, Cătălin pe studenţii interesaţi, iar printre aceştia se afl a şi Francisco Prieto. Deocamdată, acesta a fost planul nostru de promovare culturală, Bălescu se remarcă printr-o creaţie artistică ce regîndeşte ne vom gândi pe viitor care vor fi următoarele evenimente. formele şi mai ales simbolistica şi mesajele picturii clasice. Este un artist-gînditor, unul ce ţine seama de marea creaţie a clasicilor, dar care se exprimă perfect pe sine prin Traducere din limba spaniolă de Victor Neumann, re-construirea temelor fundamentale ce privesc omul şi istoric şi fi losof al Adina Năstase culturii, Timişoara cultura lui.

32 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 33 Arte vizuale Victor Neumann Cătălin Bălescu: neobarocul sau ambivalenţele artei româneşti... Arte vizuale Prin idei şi prin coloristică, tablourile sale trimit la o pictură în- tatea constînd în regîndirea marilor creaţii din trecut. E o întoarcere cărcată de tensiuni telurice şi celeste. Pendularea lui Cătălin Bălescu nedisimulată la izvoare, fără a deveni tributare acestora şi rămânând între tradiţie şi actualitate, între apocalipsă şi înălţare este una dintre profund personală. În tablourile intitulate neoclasic e vorba de o reve- trăsăturile defi nitorii ale operei sale. Deîndată ce identifi căm izvoarele nire la sursele ideale, nu fără intenţia de a problematiza crizele indi- – unele provin din epocile Renaşterii, Barocului şi Clasicismului – viduale şi colective pe care le traversează omenirea. Limbajul cromatic vom fi de acord că asocierea cu spiritul creaţiilor aparţinând acestora vizează alte intenţii comparativ cu acelea ale clasicilor. Efectul urmărit poate fi un reper deloc neglijabil în înţelegerea viziunii artistului. este diferit: provocarea dialogului emoţional prin intermediul operei În cazul lui Cătălin Bălescu avem ocazia să identifi căm con- de artă, suscitarea sentimentelor de înţelegere a pluralităţii lumii în vergenţele limbajelor plastice valoroase. În mai toate picturile sale, ar- care trăim dintotdeauna. În picturile lui Cătălin Bălescu identifi c un tistul probează darul de a se proiecta dincolo de timpul şi de locul în permanent refuz al formalismului şi al gratuităţii, respectiv o integrare care se afl ă. Pare un visător, unul cu ochii deschişi, pentru care pictura a simbolurilor ce sugerează comunicarea deschisă. este nu doar o aventură profesională, ci şi una intelectuală şi care din- Ceea ce aduce şi mai aproape de noi această artă este ataşamentul colo de frământări îi procură o deosebită satisfacţie. pentru stilul baroc. E un anume stil baroc valorifi cat în multe tablouri, un stil în care imaginaţia şi constructele personale sunt însă dominante. Expoziţia lui Cătălin Bălescu este o selecţie din propria creaţie Ele oglindesc libertatea de simţire şi gândire a artistului, dar şi atracţia care se vrea sugestivă pentru orientările artistice ale şcolii de artă pentru o iconografi e în care patosul pentru volume, lumini şi umbre bucureştene. Ea probează în ce măsură arta creată în vecinătatea este omniprezent. În acelaşi timp, tablourile au multe similarităţi cu noastră imediată intră în competiţie ori se aşează printre creaţiile reprezentările din bisericile de secol al XVIII-lea. Decorul din tablou- similare din România şi din Europa. Ea reprezintă o ocazie unică în rile lui Cătălin Bălescu refl ectă un timp al schimbărilor şi al tranziţiei felul ei pentru că oferă şansa confruntării cîtorva stiluri, teme, idei şi spre o incertă zi de mâine. Tocmai de aceea, scenele triumfale ale mesaje. Sînt sigur că expoziţia va deschide un dialog amplu şi netru- divinităţii sunt estompate, liniile şi culorile sugerând continua luptă cat între artist şi public, sugerînd o viziune asupra tragismului uman, între bine şi rău, dramatismul vieţii umane. invitând privitorul să-şi însuşească un cod estetic particular, conso- Cerul, luna, îngerii din piesele artistului nu au nimic de-a face cu nant provocărilor timpului nostru. Artistul caută răspuns propriilor vechile comenzi ofi ciale. În schimb, moştenesc ceva din ambianţa interogaţii, contradicţiilor şi aspiraţiilor sale şi ale societăţii în care lăcaşelor de cult catolice ori ortodoxe din Banat şi Transilvania, re- trăieşte. giuni în care arta şi arhitectura bisericească s-au afl at sub infl uenţa Tablourile lui refl ectă lumea prin mijlocirea compoziţiilor realizate barocului vienez. Picturile sunt originale, conservă şi înnoiesc regulile într-un stil ce aduce aminte de clasici. Picturile intitulate compoziţie, compoziţiei şi se sustrag unei evaluări grăbite şi superfi ciale. Limbajul neoclasic, portret de grup fac parte dintr-o lungă serie prin care artis- stilistic refl ectă metamorfozele ce au avut loc atunci când s-a trecut tul aduce în faţa privitorului o reprezentare simbolistă şi expresionistă de la baroc la neoclasic. M-am întrebat de unde vine atracţia pentru a lumii, una care s-a născut din emoţiile provocate de amintiri. Multi- baroc şi neoclasic în cazul picturii lui Cătălin Bălescu? Prin calitatea tudinea de portrete admirabil aşezate şi pictate într-un singur tablou reprezentărilor şi prin valorile tactile sugerate, creaţiile arată că lim- este impresionantă prin structurile repetitive ce fac parte din lim- bajele artistului sunt profund europene, în vreme ce mesajele ambiva- bajul artistului. Pentru a reface traseul interogaţiilor de laborator ale lente sunt identifi cabile în amalgamul de lumini şi forme. Tot astfel lui Cătălin Bălescu vom admite că ceea ce este impresionant la acest mi-am explicat permanenta căutare, multitudinea exerciţiilor şi ex- artist este modul în care şi-a însuşit lecţia predecesorilor, originali- perimentelor, rezultatele spectaculoase şi originale ale artei româneşti.

34 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 35 Arte vizuale Victor Neumann Arte vizuale Creaţiile lui Cătălin Bălescu pot fi percepute ca o discontinuitate sau ca o ruptură în continuitate. În cazul lor descoperim o mitologie a rupturii iniţiatice, acea metaforă religioasă (Pierre Bourdieu) ce mă duce cu gândul la o cultură nu doar artistică, ci şi literară, religioasă, la o refl ecţie fi lozofi că şi pe care autenticul artist o caută de fi ecare dată. Plasticienii au avut dintotdeauna înclinaţia de a revoluţiona formele, de a uni contrariile, de a miza pe nonconvenţional. Căutarea de sine, Ioan Paul Colta alternativele tematice şi ideatice, sugestiile maeştrilor – metamorfozate şi actualizate – defi nesc pictura lui Cătălin Bălescu. În recuperarea unor motive şi stiluri din trecutul artelor descopăr mesajele ce proiectează viitorul. Parcă nimic nu se aşează în orizontul aşteptării. Tablourile artistului sînt simptomatice pentru tendinţele unui ev al tranziţiei. Ele Arheologia Memoriei: aduc în prim plan imagini în care se regăsesc ordinea clasică a lucru- Cărţile Pământului rilor şi a oamenilor, dar şi destrămarea lor contemporană, întoarcerea la visul de odinioară, dar şi dinamica gravităţii prezentului. De aici şi tema reprezentării într-un stil declarat neoclasic, unul ce revine constant în preocupările artistului. RHEOLOGIA MEMORIEI: Cărţile Pământului a Fie că e vorba de propria-i creaţie ori de aceea a altora, fi e de peda- Afost cea mai recentă expoziţie găzduită de Muzeul de gogia şi managementul artelor, Cătălin Bălescu ni se dezvăluie drept Artă din Arad, în perioada 12 februarie – 15 martie 2016, o personalitate complexă şi incontestabilă a artei şi a vieţii artistice al cărei protagonist a fost artistul Vlad Basarab, iar coor- din România contemporană1. Nu este o întîmplare că a fost invitat donator de proiect Ioan Paul Colta. cu expoziţii personale sau de grup la galeriile Simeza, Apollo, Artis, Vlad Basarab este un artist româno-american ale cărui Căminul Artei, Sala Dalles, Centrul Artelor Vizuale din Bucureşti, la Institutul Cultural Român din Viena, Budapesta şi Veneţia, la bienale lucrări sunt defi nite de arta ceramicii, multimedia, per- şi festivaluri de arte organizate la Bruxelles, Copenhaga, Darmstadt formance şi video. şi Toronto. De asemenea, tablourile sale au fost expuse la Muzeul de Stabilit în 1995 în Alaska, a absolvit Facultatea de Artă Cluj-Napoca şi, iată, acum, la Muzeul de Artă Timişoara. Arte la University of Alaska, Anchorage în 2001 (secţia ceramică), iar în 2013 un masterat la West Virginia Uni- versity, Morgantown (secţia multimedia). Obsedat de trecut şi pornind de la impactul perioadei comuniste asupra intelectualilor români, Vlad Basarab 1 Important de invocat este şi faptul că artistul a demonstrat în poziţiile de prorector şi rector al Universităţii Naţionale de Arte (UNA) o capacitate managerială deosebită, iniţiază în 2013 seria de lucrări\ proiecte artistice Arheo- contribuind la promovarea competenţelor, la reforma instituţiei şi la diversifi carea logia Memoriei, la West Virginia University şi, mai apoi, în programelor de studii. Astfel, profesorul Cătălin Bălescu a atras mulţi tineri cu 2015 la Pittsburgh Center for the Arts şi ICR New York. vocaţie din întreaga Românie, a conferit vizibilitate şi un parcurs profesional re- Reîntors în ţară, a continuat demersul artistic înce- Ioan Paul Colta, marcabil unei instituţii de prim rang a artei româneşti şi universale, care a făcut şi muzeograf, Arad face o carieră spectaculoasă de un secol şi jumătate. put în SUA prin expoziţia Arheologia Memoriei: Cărţile

36 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 37 Arte vizuale Ioan Paul Colta Arheologia Memoriei: Cărţile Pământului Arte vizuale Focului, deschisă la Sibiu, în Muzeul de Artă Contemporană – par- recupera pierderea memoriei colective. Trecutul joacă un rol impor- te a Muzeului Naţional Brukenthal, prima dintr-o serie, căreia i-a tant în procesul meu creativ. (…) Memoria este prezentă în tot: în noi, urmat expoziţia de la Arad şi căreia îi vor urma expoziţiile de la în materie, în mediul natural şi în mediul creat de oameni. Procesul Muzeul Naţional de Artă Chişinău şi de la Centrul Cultural Palatele uitării este inevitabil, mai ales în epoca contemporană când accen- Brâncoveneşti, Mogoşoaia. tul se pune pe nou. (…) Cărţile din seria Arheologia Memoriei sunt Proiectul expoziţional de la Arad, denumit Arheologia Memoriei: în mod simbolic lăsate nescrise pentru a sugera absenţa, uitarea şi a Cărţile Pământului, a reluat într-o altă confi guraţie demersul de la inspira publicul să-şi imagineze ce ar putea conţine. Cărţile sunt sim- Sibiu, fi ind conceput ca o mare instalaţie de sculptură ceramică şi boluri, instrumente ale memoriei. De la începutul istoriei a existat o video, compusă din 3 ansambluri de lucrări: Cărţile Focului (cărţi din legătură strânsă între cuvinte şi lut, prima scriere fi ind pe tăbliţe de ceramică şi lut), Cărţile Mucegaiului (cărţi din lut cu mucegai, lac de lut. Am ales să folosesc simbolul cărţii deoarece acesta sintetizează apă şi răşină) şi Arheologia Memoriei (video şi instalaţie). istoria cunoaşterii şi a memoriei colective.” Apetenţa pentru lut, pe care Vlad Basarab îl utilizează cu precădere Realizarea acestei instalaţii în sala Ovidiu Maitec de la Muzeul în proiectele sale, se datorează convingerii artistului că „lutul reprezintă de Artă din Arad, a însemnat, în toate etapele, o muncă laborioasă elementul care, din punct de vedere metaforic, conţine cele mai dina- şi asiduă, depusă în echipă. Efortul fi zic a fost unul uriaş incluzând mice trăsături ale vieţii şi naturii, prin transformările pe care le par- transportul a 3 tone de lut, în sala de expoziţie, frământarea iar mai curge, echivalente cu evoluţia spirituală a oamenilor”. apoi construirea suportului pentru cărţile din ceramică şi aşezarea Procesul facerii cărţilor din proiectul artistic ajuns la Arad a fost el atentă a acestora în poziţia dorită. însuşi titanic, de la alegerea lutului la amestecarea lui cu alte materiale Arta ceramicii tinde, de obicei, să fi e asociată cu artele minore sau simbolice precum hârtia reciclabilă şi fi bre de nylon şi la modelarea decorative, însă Vlad Basarab reuşeşte ca, prin punerea laolaltă a unor numeroaselor cărţi bucată cu bucată. Cărţile lui Vlad Basarab sunt în cărţi din ceramică (la rândul lor obiecte\ sculpturi cu valori estetice mod simbolic lăsate nescrise, un fel de instrumente ale memoriei go- intrinseci) să creeze o lucrare de mare forţă, o instalaţie aproape de tip lite de informaţie sau poate care aşteaptă să fi e umplute cu informaţie land-art în clădirea unui muzeu. de imaginaţia publicului vizitator Privind artistul în timpul actului său creator (realizarea instalaţiei La o lectură a formelor, Cărţile Focului, cea mai amplă lucrare\ fi ind parcă un performance în sine) pot fi cu adevărat înţelese cuvin- instalaţie din expoziţie (de fapt un show în sine), cuprinde peste 200 tele lui Constantin Brâncuşi: „Să creezi ca un zeu, să porunceşti ca un de cărţi din ceramică, aşezate unele lângă altele (formând parcă un rege, să munceşti ca un rob!”. paviment), pe un strat de lut de câţiva centimetri grosime. Forţa şi Cea de-a două lucrare\ instalaţie prezentă în expoziţie, Cărţile totodată monumentalitatea lucrării a fost dată de dimensiunea aces- Mucegaiului, o completează la nivel conceptual pe prima, însă totodată teia (peste 13 m lungime şi 2.4 lăţime) şi de contrastul căutat dintre se şi diferenţiază estetic de aceasta. Lucrarea se prezintă asemeni unei cărţile de teracotă şi stratul de lut, iniţial reavăn, iar mai apoi, pe par- mese dintr-un laborator pe care sunt dispuse 8 cărţi modelate din lut cursul evaporării apei, tot mai crăpat. nears. În acest caz artistul, a conservat (inspirat), prin îmbrăcarea Conceptul care stă la baza instalaţiei a fost explicat de Vlad Basarab cărţilor în răşină epoxidică, un atac fungic, un mucegai care s-a insta- în artist statement-ul expoziţiei: „Rolul meu ca artist este acela de a lat involuntar pe cărţile sale din lut proaspăt lăsate la uscat în atelier. săpa prin straturile istoriei, precum un arheolog, în încercarea de a Efectul estetic dat de imaginea cărţilor acoperite parţial de mucegai,

38 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 39 Arte vizuale Ioan Paul Colta precum şi de îmbrăcarea acestora în răşină (un material sintetic, artifi cial, contemporan) serveşte perfect artistului în exprimarea ideii sale – încercarea de a conserva trecutul\ memoria colectivă. Cele două lucrări, Cărţile Focului şi Cărţile Mucegaiului, au fost completate de proiecţia a două video-uri din seria Arheologia Memo- riei. Clipurile (de 7:42 şi 4:31 minute) au redat câte o carte de lut care se degradează treptat prin picurarea apei asupra lor. Autorul afi rmă că aspectul deconstructivist produs de eroziunea apei, prin ritmul cadenţat al căderii, face trimitere la ideea de pierdere a informaţiei şi a memoriei (personale, colective sau a unei culturi). Masa cu rămăşiţele cărţii de lut descompuse din unul dintre clipurile video a fost prezentă ca obiect, fi zic în expoziţie întărind astfel mesajul imaginii. Inge Gavăt îl citeşte foarte bine pe Vlad Basarab când afi rmă că „este un artist ce găseşte mereu o formă nouă pentru înveşmântarea aceleiaşi idei, pentru a o face mai pregnantă, pentru a ne-o insufl a permanent, pentru a ne ajuta să înţelegem de ce memoria ca rememorare a istoriei este sinonimă cu păstrarea, cu creşterea condiţiei umane.” Într-un cuvânt, Vlad Basarab reuşeşte să extindă cu succes graniţele artei ceramice contemporane, mergând în creaţia sa spre o zonă de artă conceptuală, de mare forţă şi cu un profund substrat ideatic.

1. Vlad Basarab, Cărțile Focului, instalație, cărți din ceramică, lut, 13,5 x 2,4 m, 2015. 40 1-2-3, 2016 2. Vlad Basarab, Cărțile Focului, instalație, cărți din ceramică, lut, 13,5 x 2,4 m, 2015. 3. Vlad Basarab, Cărțile Focului (detaliu), instalație, cărți din ceramică, lut, 2015. 4. Vlad Basarab, Cărțile Focului (detaliu), instalație, cărți din ceramică, lut, 2015. 5. Vlad Basarab, Cărțile Focului (detaliu), instalație, cărți din ceramică, lut, 2015. 6. Vlad Basarab, Cărțile Focului (detaliu), instalație, cărți din ceramică, lut, 2015. 7. Vlad Basarab, Cărțile Focului (detaliu), instalație, cărți din ceramică, lut, 2015. 9. Vlad Basarab, Cărțile Mucegaiului (detaliu), 8. Vlad Basarab, Cărțile Mucegaiului, instalație, cărți din lut cu mucegai, lac de apă, rășină, fi er, 2015. instalație, cărți din lut cu mucegai, lac de apă, rășină, fi er, 2015. 10. Vlad Basarab, Cărțile Mucegaiului (detaliu), instalație, cărți din lut cu mucegai, lac de apă, rășină, fi er, 2015. 11. Aspect de la vernisajul expoziției Arheologia Memoriei – Cărțile Pământului. Pro musica

Johannes Waldmann

„Dangăt de clopot vestind mâhnirea lumii…” – elegie la moartea muzicianului Pierre Boulez

FLĂM, DIN MEDII, despre nesurprinzătoarea moar te Aa compozitorului, conductorului, politicianului cultural Pierre Boulez (1925-2016) în vârstă de nouăzeci de ani, la Baden-Baden, la 5 ianuarie 2016. Desigur, Boulez, fi gură măreaţă a vieţii culturale din ultimele două secole, prezenţă pe cât de enigmatică, tot pe atât de infl uentă în peisajul diverselor arte, a fost una dintre cele mai importante şi impozante. Toată lumea i-a cunoscut, cel puţin parţial, faima, şi s-a întâlnit cu personalitatea-i generoasă. Puţini au reuşit să privească îndărătul faţadei, ştiut fi - ind faptul că acest creator de valori spirituale nu a în- treprins niciodată acţiuni care să-l pună în evidenţă, ci, pur şi simplu, a ţinut la propriile lui convingeri, a lăsat ca arta lui să vorbească în locul lui şi pentru el. Aceasta nu înseamnă că s-a abţinut să elucideze substratul ideologic, fundamentul teoretic, al propriului mănunchi de Johannes Waldmann, critic muzical, opere. Ba dimpotrivă; cele trei volume de cugetări despre Germania 12. Aspecte de la vernisajul expoziției Arheologia Memoriei – Cărțile Pământului. arta şi muzica modernă sunt pledoarii importante. Ele

1-2-3, 2016 53 Pro musica Johannes Waldmann „Dangăt de clopot vestind mâhnirea lumii…” Pro musica trebuie să fi e citite cu patimă, dar fără părtinire. Limpezi, accesibile, În cazul lui Boulez, doi dascăli, aleşi de el şi nu impuşi de instituţie, au raţionale, ele invită la lectură. În spirit cartezian. Sunt acolo puzderie avut precădere, l-au infl uenţat defi nitiv. Olivier Messiaen, compozitor, de observaţii pertinente, mai ales despre necesitatea înnoirii muzicii organist, pianist, profesor de compoziţie, organizator al vieţii artistice, şi posibilităţii păstrării unui climat cultural adecvat propagării ei. Cu este primul, cel mai important. Ceea ce a moştenit studentul Boulez multe propuneri judicioase. de la marele muzician Olivier Messiaen este în primul rând perspec- René Char, contemporanul lui Boulez, inspiratorul compozitoru- tiva fi losofi că asupra lumii. Creatorul de artă este, pentru amândoi, un lui, fi ind în acelaşi timp, în aceeaşi persoană, un inteligent analist şi un demiurg. Apoi, imaginea omului credincios, dar şi răzvrătit împotriva poet oniric, la confl uenţa expresionismului cu suprarealismul, scria destinul potrivnic. Este un singur pas de la Quatuor pour la fi n du temps undeva (citez)1: „Se pare că ne naştem mereu la jumătatea drumului (Cvartet pentru sfârşitul timpului) al primului până la Le marteau sans între începutul şi sfârşitul lumii. Creştem în revoltă făţişă aproape la maître (Ciocanul fără stăpân), pe versuri de René Char, al secundului. fel de furioşi împotriva a ceea ce ne ia cu sine, ca şi împotriva a ceea ce Instrumentarul folosit de Messiaen este preluat, în cursul armonizării, ne reţine.” Şi, în altă parte a poemului, care a stat la baza compoziţiei de Boulez. Lumea păsărilor, opusă aceleia a războiului şi cruzimii, Le Soleil des Eaux (Soarele apelor): „Aventura personală, aventura este de o colosală importanţă la Messiaen (vezi simfonia Turangalila împărţită cu dărnicie, comunitate a zilelor noastre.” Imaginea „omu- şi multe altele, de dimensiuni mai reduse), dar şi la Boulez! lui revoltat” împotriva ideologiilor, normelor, curentelor politice, dic- La douăzeci şi unu de ani, Boulez cunoaşte La merle noir (Mierla tatului în artă, l-a caracterizat pe Boulez încă de la începutul creaţiei neagră) pentru fl aut (vocea pasării) şi orchestră de corzi de Messiaen. sale. Prietenul şi contemporanul său, romancierul Albert Camus, a Compune, la rându-i, Sonatina pentru fl aut şi pian, o lucrare în mai scris o carte fundamentală pe această temă. multe segmente, de un superb cromatism. Nu înţeleg de această Să încercăm, mai ales pe baza propriei experienţe, să schiţăm câte sugestivă, seducătoare compoziţie (20 de minute) este ignorată astăzi. ceva despre compozitorul şi dirijorul Boulez. Soarta a vrut să pot asculta, aproape concomitent, trei scurte con- Născut la 26 martie 1925 la Montbrison, în regiunea Lyon, în fa- fesiuni a trei compozitori foarte înrudiţi: întâi Mierla neagră de milia unui inginer mecanic, industriaş şi proprietar de fabrică, e cert Messiaen, apoi Sonatina pentru fl aut de Boulez şi la urmă Halil – Ele- că tânărul Pierre, răsfăţatul celor şase surori, premiantul care cânta gie pentru fl aut şi orchestră de coarde a lui Leonhard Bernstein (1981). atât de frumos la acordeon la serbări şcolare, nu a fost destinat să stu- Între cele trei există o consubstanţialitate, o înrudire de esenţă. Dar dieze muzica. Nici să ajungă un compozitor cu faimă. Totul a venit pe mai e şi o similitudine stilistică! Aceste trei cântece de jale au carac- neaşteptate, şansele ivindu-se spontan şi nechemat. Strălucitul mate- terul unor confesiuni intime şi au, totuşi, o deschidere spre întreaga matician a fost trimis de tatăl său să studieze socoatele şi ingineria lume. Sunt bocete pentru jertfele aduse de omenire! la Lyon şi Paris. Facem un racursiu la mai vârstnicul contemporan Reîntorcându-mă la perioada studenţiei lui Pierre Boulez, reţin Sergiu Celibidache. Şi acesta s-a dus de la Roman la Bucureşti, având faptul că ea a fost foarte scurtă – Boulez a stat numai doi ani în clasa binecuvântarea familiei, să studieze matematicile. Şi în cazul lui, lui Messiaen şi tot numai doi ani (în acelaşi timp) la René Leibowitz, cel a învins muzica, sosirea lui Celibidache la Berlin şi înscrierea lui la de-al doilea mare dascăl. De la acest foarte renumit pedagog, provenit Conservatorul berlinez fi ind oarecum paralelă, atât în timp, cât şi ca din Polonia, Boulez a învăţat compunerea după metoda serialistică semnifi caţie, cu aceea a lui Boulez la Paris. (propagată de „cea de-a doua şcoală vieneză”, Schönberg, Webern şi Berg), dar şi lucruri esenţiale privind interpretarea muzicii vechi, 1 René Char, Poeme alese, trad. Gellu Naum, Bucureşti, 1969, p. 247, XX baroce şi chiar gotice.

54 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 55 Pro musica Johannes Waldmann „Dangăt de clopot vestind mâhnirea lumii…” Pro musica Urmează o perioadă, foarte fructuoasă, de studii autodidactice. opera, n-a dirijat niciuna. Boulez, ceva mai târziu, a lăsat contempo- Pierre Boulez este angajat de soţii Jean-Louis Barrault şi Madeleine ranilor şi posterităţii interpretări nemuritoare cu Parsifal şi tetralogia Renaud, faimoşi actori şi regizori, la compania lor. Ucenicia tânărului Ringului de Richard Wagner, compozitor pe care l-a denigrat decenii student Boulez, un adevărat „tânăr furios” în sensul pozitiv al cuvântu- de-a rândul. De fapt, şi Celibidache a creat înregistrări magistrale cu lui, întâi la progresivii dascăli Messiaen şi Leibowitz, apoi la compania pagini orchestrale (fără cânt!) de Wagner. Superbă inconsecvenţă! teatrală J.-L. Barrault-M. Renaut, e de o mare importanţă în formaţia Sonatele (1-3) pentru pian solo ale studentului Boulez conţin lui profesională. La faimoasa trupă de teatru i se încredinţează atât eşantioane de muzică veche franceză, fragmente de dansuri, trecute compunerea, cât şi studierea şi dirijarea muzicii de scenă sau a inter- prin fi ltrul suprarealist şi cel al metodei de compoziţie serialiste. Dacă ludiilor muzicale. Este un bun laborator, care oferă prilejuri de experi- le asculţi atent, poţi observa o anumită evoluţie în sensul unei progre- mentare. Boulez are prilejul să cunoască teatrul avangardist şi muzi- sive eliberări de formă. Cea mai importantă este cea de-a treia (un ron- cieni dornici să lărgească şi să adâncească învechita albie a osofi catei, do camufl at). Idil Biret, compozitoare şi pianistă din Ankara, stabilită învechitei maniere de interpretare. de mult la Paris, e o foarte grăitoare interpretă a acestor sonate! Între poeţii pe care îi cunoaşte, cu diverse orientări, este şi un Notaţii (1-7) sunt „exerciţii la pistol-viteză”, împreună cu mai am- român, spiritual, plin de fantezie, radical în convingeri şi orientare plele Derive (1-3), toate orchestrate şi amplifi cate mai târziu, după politică. Relaţia lui Boulez cu Eugen Ionescu, viitorul autor al Rinoce- poatru decenii, de către tot mai sobrul Boulez! rilor, şi care îşi prezintă primele încercări de teatru absurd, Cântăreaţa Prima compoziţie de mare răsunet este Le marteau sans maître (Cio- cheală, Scaunele, Lecţia, Regele moare, este intensivă şi merită o cer- canul fără stăpân), o piesă de vreo zece-douăsprezece minute durată, cetare mai minuţioasă. pentru ansamblu cameral (opt orchestranţi) în cinci părţi. Ea urmează Şi, pentru că am amintit în treacăt începuturile berlineze, la Con- fi liera constructivă a lui Anton Webern, şi anume, aceea din Simfonia, servator şi la Filarmonică, ale tânărului Sergiu Celibidache, paralele o singură mişcare, op. 21. Instrumentele: gamelan, celestă, xylofon, cu evoluţia proaspătului parizian Boulez, permiteţi-mi să amin- percuţie, viori, soprană (în ultima secvenţă), creează o atmosferă, o tesc despre formaţia ştiinţifi c-raţionalistă a amândurora, dar şi des- cromatizare tipică Orientului îndepărtat. pre spiritul lor de frondă! Cei doi sunt foarte eclectici şi categorici Trebuie să menţionez aici un bun articol despre Boulez al muzico- în gusturile lor, nu admit rutina, îi ostracizează pe cei de orientare logului George Bălan2, în special atunci când scrie despre fundamen- retrogradă. În mod paradoxal, ei sunt legaţi şi de epoci trecute (spre tul teoretic al creaţiei lui Pierre Boulez. exemplu, Celibidache scrie o lucrare de diplomă – sau de doctorat? Stéphane Mallarmé, poet ermetic, cizelat şi tainic, este inspirator –, pierdută, despre compozitorul de muzică bisericească, din secolul deopotrivă al lui Debussy (să ne reamintim de După-amiaza unui al XIII-lea, Josquin du Prés), iar Boulez foloseşte motive străvechi şi faun), dar şi al urmaşului său direct, Pierre Boulez. Compoziţia aces- schemă neoclasică în lucrări! Butada lui Pierre Boulez, conform căreia tuia, purtând intraductibilul titlu Pli selon pli (Fald după fald), foloseşte o cultură care nu e dornică şi pregătită să rupă radical cu propriile-i în textul intonat de soprană trei poezii de Mallarmé. Una dintre ele, rădăcini, nu poate fi viabilă şi nu are capacitatea de a se înnoi, este improvizaţia Nr. 2 la Mallarmé, exact în centrul compoziţiei, „une den- întregită de o alta, conform căreia toate vechile clădiri ale operelor ar telle s’abolit”, este un sonet despre viaţă şi moarte. Această meditaţie trebui aruncate în aer şi distruse. Opera, ca gen, ar trebui, după opinia tânărului Boulez, interzisă. Şi Celibidache, iconoclastul român, a urât 2 Vezi volumul Noi şi clasicii, Editura „Tineretului”, Bucureşti, 1968, p. 328-333.

56 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 57 Pro musica Johannes Waldmann „Dangăt de clopot vestind mâhnirea lumii…” Pro musica conduce, peste o punte muzicală de mare virtuozitate, la o ultimă şi pretat cu pasiune şi competenţă. foarte impresionantă, lungă, peroraţie, Nr. 5 în economia lucrării. Pentru a rămâne la preferinţele personale ale autorului articolu- Această parte se numeşte Le tombeau (Mormântul), şi îmi amintesc lui de faţă, voi menţiona două. Partea I, Adagio, din Simfonia a X-a despre aceste sumbre versuri în traducerea absolut remarcabilă a po- (ultima) de Gustav Mahler, un mare moment între L’ être et le Néant, etului Ştefan Augustin Doinaş! existenţă şi dispariţie, şi lucrarea de tinereţe a lui Béla Bartók Scènes În afara lui Stéphane Mallarmé, celălalt mare inspirator al lui villageois (Scene săteşti, patru părţi), care, după cum ştiu, nu există în Pierre Boulez este René Char, suprarealist şi expresionist. Am făcut altă versiune decât în aceea, măiastră, a lui Pierre Boulez. – superfi cial – cunoştinţă cu Le marteau sans maître. Le Visage Nup- În fi nal, trebuie să menţionăm că Boulez e un ctitor de instituţii tial (Chipul nupţial) este a doua parte (lungă şi amplă) a „trilogiei muzicale, ştiinţifi ce, de experiment şi propagare a noii muzici – pur René Char” şi a fost concepută ca atare, ca punct de sprijin al pârghiei acustice sau electronice. Ele funcţionează pe baza colaborării muzicie- dintre Ciocan şi furtunoasa Le Soleil des Eaux (Soarele apelor). Poezia nilor şi muzicologilor din toată lumea! Chipul nupţial, un imn al dragostei, de zece strofe duble, este de o În ciuda faptului că opera lui Pierre Boulez este de mult terminată, mare frumuseţe şi, în acelaşi timp, de un total ermetism! Frumos este elucidată, datorită multiplelor şi diverselor interpretări, pierderea şi Nr. 5, ultimul Post-scriptum la o mare dragoste. Le Soleil des Eaux omului Boulez înseamnă, totuşi, o grea lovitură dată de destin întregii arte contemporane. este, de fapt, muzică de fi lm sau de scenariu radiofonic. Tema este Fie ca lectura acestui articolul să-i incite pe iubitorii de muzică la protestul pescarilor, cărora li se ia sursa de existenţă din cauza unei contacte cu muzica acestui însemnat creator. Lectura acestor rânduri instalaţii industriale care s-a clădit pe malul mării, iar apele reziduale să fi e şi un îndemn la perseverenţă! ale instalaţiei poluează marea! Glasul naturii, al fericitului ţărm de odinioară, este personifi cat de o „şopârlă îndrăgostită”. Cea de-a treia Weiden, 21 ianuarie 2016 secvenţă (ultima, cea mai lungă) este un lamento cu titlul inducător în eroare: Figures, Doubles, Prismes. Următoarea compoziţie însemnată se intitulează Résponses (Răs- punsuri) şi e legată de Soleil prin fi re nevăzute şi prin atmosferă. Rés- ponses este cea mai personală muzică a lui Boulez, fi ind de esenţă fi losofi că şi foarte greu penetrabilă! Paralel cu activitatea componistică se desfăşoară şi aceea de dirijor a muzicianului Boulez. Compoziţiile pe care le-a interpretat şi înre- gistrat pe disc se multiplică în decursul numeroşilor ani de activitate. Lista cuprinde nume prestigioase, opere difi cile şi importante pentru istoria muzicii moderne. Igor Stravinsky, Béla Bartók, Manuel de Falla, sunt cei mai proeminenţi dintre contemporani, iar Gustav Mahler şi cei trei compozitori aparţinând „celei de a doua şcoli vieneze”, Arnold Schönberg, Anton Webern, Alban Berg, sunt aceia pe care i-a inter-

58 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 59 Pro musica Arta lui Steven Wilson Pro musica alăturat unei instrumentaţii mai tot timpul abundente, concretizată în producţiile No-Man. Conform biografi ei publicate pe propriul site (http:\\stevenwilsonhq. com), Steven a scris, înregistrat şi produs muzică în mod continuu începând de la vârsta de 10 ani. Astfel, pe când avea doar 11 ani, a găsit Călin Chendea în podul casei nişte corzi de chitară cu care a început să experimen- teze într-un mod cu totul original. A răzuit microfonul peste corzi, iar sunetul rezultat l-a transpus pe două casete diferite, reuşind astfel o rudimentară înregistrare multi-track. Tatăl său, inginer electronist, i-a construit un multi-track tape (adică o maşină de mixat cu benzi), dân- Arta lui Steven Wilson du-i posibilitatea ca, încă din copilărie, să poată experimenta tehnici de mixat şi supraimprimat în condiţii de studio. Astfel, a realizat multe materiale, compoziţii pe care le-a interpretat live cu diverse trupe formate din colegii de şcoală. ONDONEZUL Steven Wilson (n. 3 noiembrie 1967) În 1987 a format grupul de rock progresiv Porcupine Tree, în cadrul Ls-a dovedit a fi unul dintre cei mai eterogeni, complecşi căruia Steven Wilson a asigurat o mare parte a compoziţiilor, a fost şi prolifi ci artişti pe care i-a dat rock-ul progresiv1 de-a deopotrivă solist vocal, dar şi multi-instrumentist, cântând la chitară lungul timpului. Se spune că a avut primul contact cu (clasică şi electrică), pian, sintetizatoare, ţambal, banjo2 şi diverse muzica de calitate pe când avea doar opt ani, cu ocazia alte instrumente. Grupul a cunoscut deplina consacrare muzicală în- unei sărbători de Crăciun. Părinţii lui au schimbat atunci cepând chiar cu cel de-al doilea album de studio Up the Downstair, între ei acelaşi tip de cadou, câte un disc L.P. Tatăl a primit apărut în 1993, care a fost apreciat de revista „Melody Maker” drept Pink Floyd, Th e Dark Side of the Moon, iar mama, Donna „o capodoperă psihedelică”, „unul dintre albumele anului”... Impor- Summer, Love to Love You Baby. Aceste albume i-au dat tant a fost şi albumul In Absentia, apărut în 2002, care a benefi ciat în două direcţii muzicale între care a pivotat în cariera de premieră şi de o versiune, mixată chiar de către Steven, în sistemul mai târziu. Pink Floyd l-a canalizat spre rock-ul progresiv, 5.1 Surround Sound3, premiată cu “Best Made-For-Surround Title” experimental, pshihedelic, conceptual, regăsit mai ales în la gala Surround Music Awards 2004. Albumul Deadwing, din 2005, Călin Chendea, albumele grupului Porcupine Tree. Donna Summer l-a a fost inspirat de un scenariu de fi lm scris de Steven Wilson şi distins redactor al revistei „Arca”, Arad determinat ca, în acelaşi timp, să cuprindă şi un cu totul cu titlul de „Albumul anului” la premiile revistei „Classic Rock”, iar alt spectru muzical, de la ambiental la hip-hop şi dance versiunea surround a primit din nou “Best Made-For-Surround Title”.

1 Rockul progresiv a apărut la sfârşitul anilor ’60 când o serie de for- 2 Instrument muzical asemănător cu mandolina, cu cinci până la nouă coarde, cu maţii au abandonat linia melodică, pe alocuri dansantă, în favoarea cutia de rezonanţă rotundă, acoperită cu o membrană (cf. DEX online). unor compoziţii în care tehnica instrumentaţiei, în armonie cu tex- 3 5.1 Surround Sound este un sistem de înregistrare şi redare a sunetului pe mai multe tele lirice, dădeau rock-ului un nivel artistic ridicat, asociat în mod canale pentru a oferi o percepţie spaţială tridimensională, utilizat foarte mult şi în frecvent cu jazz-ul sau cu muzica clasică. cinematografi e.

60 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 61 Pro musica Călin Chendea Arta lui Steven Wilson Pro musica Peste numai un an, apare Fear of a Blank Planet, nominalizat pentru Home a lui Jordan Rudess), Can-Utility and the Coastliners (albumul premiile Grammy din Statele Unite. Cel de-al zecelea album Porcupine Genesis Revisited II al lui Steve Hackett) şi Th e Fountain (albumul Tree, Th e Incident, a fost, de asemenea, nominalizat la Grammy, şi a Immersion al celor de la Pendulum). De asemenea, Wilson a produs fost urmat de un lung turneu de concerte încheiat cu două show-uri albumul Smiling & Waving al muzicienei norvegiene Anja Garbarek, sold out la Radio City Music Hall din New York şi la Royal Albert Hall fi ica legendarului saxofonist Jan Garbarek. din Londra. Până în prezent au apărut 15 albume de studio Porcupine A mixat albumul trupei Anathema, We’re Here Because We’re Here, Tree, ultimul, Octane Twisted, în 2012. apărut în 2010, pentru care a primit mulţumiri într-o menţiune de pe În paralel cu prodigioasa activitate muzicală de la Porcupine Tree, coperta discului. Steven Wilson a fost implicat în incredibil de multe alte proiecte. A mai lucrat cu Marillion, Fish, Yoko Ono şi mulţi alţi artişti de Incredible Expanding Mindfuck, sau pe scurt I.E.M. Au apărut marcă. cinci albume de studio cuprinzând în cea mai mare parte a lor muzică Ceva mai recent, Steven Wilson a devenit cunoscut şi pentru instrumentală, mult mai experimentală decât cea de la Porcupine Tree. mixările în sistemul 5.1 Surround Sound, pe care la început le-a făcut Bass Communion. Zece albume de muzică electronică şi am- pentru albumele propriilor proiecte. Din 2009 a trecut şi la o lungă bientală, cu piese complexe infl uenţate de muzica germană electronică serie de albume rock, devenite clasice. Astfel, a remixat 5.1 Surround experimentală a grupului Tangerine Dream sau a liderului acestuia, Sound discografi a trupei King Crimson, muncind alături de liderul Klaus Schulze. acesteia, Robert Fripp. În acelaşi system, a remixat şase albume Jethro Blackfi eld. Duo cu muzicianul israelian Aviv Geff en. Au produs Tull, patru albume Yes, două albume Emerson Lake & Palmer şi un patru albume între 2004 şi 2013, în care au propus un rock cu ton album Gentle Giant. melancolic şi melodic. Împreună cu muzicianul polonez Mariusz Duda de la trupa po- Storm Corrosion. Un alt duo, de data aceasta cu Mikael Åkerfeldt loneză Riverside (şi proiectul Lunatic Soul), Steven Wilson a înregis- – liderul trupei suedeze de rock progresiv Opeth. Au realizat un sin- trat un cântec care are o poveste tristă, cu totul excepţională. gur album, cu un sound ambiental, narativ, magic şi orchestral, care a Mare fan al ambilor muzicieni, dar şi un poet autopublicat, Alec fost nominalizat la premiul „Albumul anului 2010” de revista „Classic Widey era încă de la vârsta de 17 ani o binecunocută prezenţă la con- Rock”. certele susţinute la Londra de trupele în care activau Mariusz şi Steven. No-Man, adică Steven Wilson şi Tim Bowness. Au produs şase al- Din nefericire, în ajunul Crăciunului anului 2013, Alec a afl at că suferă bume de studio, începând din anul 1993. Stilul No-Man este foarte de o formă severă de cancer la sistemul limfatic. A urmat o chemiote- greu de categorisit. După părerea unora ar fi un fusion de dance beats rapie agresivă şi un tratament cu radiaţii, însă fără rezultate semnifi - cu hip-hop şi electropop ambiental. cative. La sfârşitul lunii iulie 2014, când a înţeles că nu i-a mai rămas Steven Wilson a avut şi un număr considerabil de colaborări cu alţi prea mult timp de trăit, Alec i-a trimis un e-mail lui Steven Wilson în care muzicieni de prestigiu. îl ruga să realizeze o piesă împreună cu Mariusz Duda, pe una din A produs trei albume ale trupei Opeth, la care a contribuit şi la poeziile sale. Steven a acceptat imediat, a luat legătura cu Alec şi chiar backing vocals, chitară şi claviaturi. A fost invitat de Dream Th eater au convenit ca Alec să susţină şi partea de tobe. Din păcate, câteva în 2007 pe albumul Systematic Chaos cu o scurtă intervenţie vocală pe săptămâni mai târziu, la 26 august 2014, Alec a trecut la cele veşnice. piesa Repetance. A fost vocalistul pieselor Tarkus (albumul Th e Road Cei doi muzicieni au dus la bun sfârşit proiectul. Unul din poemele

62 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 63 Pro musica Călin Chendea Arta lui Steven Wilson Pro musica lui Alec Widey, Th e Old Peace, a fost minunat pus lizat patru albume. Cel de-al treilea, Th e Raven Th at Re- pe note de către Mariusz Duda şi interpretat în fused To Sing (and Other Stories) a apărut în 2013 şi a fost duet cu Steven Wilson. Pe site-ul http:\\steven- produs de Steven împreună cu legendarul Alan Parsons, wilsonhq.com\sw\the-old-peace-in-memory-of- fost inginer de sunet la Pink Floyd. Tehnicianul mega- alec-wildey\ suntem invitaţi să descărcăm piesa în trupei a ajuns, după cum se ştie, şi în postura de muzician format mp3 şi high resolution FLAC contra unei de cea mai bună calitate. Cele zece albume ale sale au fost sume modeste. Fondurile adunate vor fi vărsate foarte apreciate, piesa Eye in the Sky din 1982 intrând de- 50% centrului medical care l-a îngrijit pe Alec în fi nitiv în galeria hiturilor stelare. ultimele luni, 50% unei organizaţii de luptă îm- Th e Raven Th at Refused to Sing are şase piese ale căror potriva cancerului. versuri sunt, de fapt, nişte poveşti cu fantome inspirate Binecunoscut este şi modul frapant în care din creaţiile scriitorilor Edgar Allan Poe şi Charles Dickens. Steven Wilson îşi face apariţia în concerte. Adică, Discul a câştigat premiul „Albumul Anului 2013” al re- desculţ. Chestionat asupra acestui aspect de către vistei „Prog Rock”. site-ul rockeyez.com, Wilson mărturiseşte: „Ca În 2015 a lansat albumul de studio să fi u sincer, încă de mic copil am avut o repulsie Hand.Cannot.Erase, cel mai impor- la purtarea pantofi lor şi păşeam cât puteam de tant din întreaga sa carieră de până mult desculţ. Apoi, când a trebuit să urc pe scenă acum. Într-un interviu pentru pop- Steven Wilson şi să cânt live, m-am simţit total inconfortabil cu matters.com, Wilson mărturisea: „Th e pantofi . Aşa că în întreaga mea carieră nu ştiu dacă am Raven... a fost foarte bine receptat. A fost nevoit să apar încălţat într-unul, sau, poate, în două devenit cel mai bine vândut disc din show-uri, din cauza condiţiilor meteo. Asta m-a ajutat, pe cariera mea, ceea ce e extraordinar. de-o parte, să simt mult mai bine pedalele chitarei dar, pe Aşa că aş fi fost tentat să spun: «Hai de alta, de multe ori am călcat pe cuie, şuruburi, pioneze. să facem încă o dată acelaşi lucru! Deşi uneori am şi sângerat, nimic nu mă poate opri să Hai să facem şi partea a doua! Fa- continui în felul ăsta.” nii aşteaptă să continuăm pe aceeaşi Oricât ar părea de curios, Steven Wilson a mai găsit direcţie». Dar asta nu va corespunde timp şi pentru o activitate publicistică. A scris câteva ar- niciodată cu principiile mele, după cum bine ştiţi. Punctul ticole pentru ediţia mexicană a revistei “Rolling Stone”, meu de vedere a fost: «Hai să facem ceva cu totul diferit! care au fost traduse în spaniolă. Demnă de menţionat ar Să avem un album conceptual în această lume modernă a fi recenzia făcută la albumul In Rainbows al celor de la secolului 21 şi să lăsăm muzica să fi e dictată de o poveste Radiohead. A mai contribuit ocazional cu articole şi la adevărată!»”. revista “Classic Rock”. Conceptul albumului a fost inspirat de fi lmul docu- Mai aproape de timpul prezent este cariera solo a lui mentar Dreams of a Life, apărut în 2011, care prezintă Steven Wilson. Sub titulatura propriului său nume a rea- povestea adevărată a dramei unei femei de 38 de ani din

64 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 65 Pro musica Călin Chendea Arta lui Steven Wilson Pro musica Londra, Joyce Carol Vincent, a cărei dispariţie nu a fost sesizată de You’re three years older, and you’ll always be now\ I can feel you more nimeni timp de trei ani. „O femeie a fost găsită moartă în apartamen- than you really know\ I will love you more than I’ll ever show” tul ei în decembrie 2003 şi nimeni nu a sesizat asta. Care ar fi prima „Crezi că dragostea e doar o amintire\ O ceaţă care te-năbuşă şi-ţi reacţie pe care aţi avea-o dacă aţi auzi o astfel de poveste? O fi vorba vine greu să respiri\ Dar când eşti singur, atunci eşti liber\ Eşti cu trei ani mai în vîrstă şi vei fi mereu ca acum\ Te simt mai mult decât despre vreo bătrână rămasă singură pe lume? Nici vorbă! Vincent era îţi dai seama\ Te voi iubi mai mult decât ţi-aş putea arăta” tânără, era atractivă, avea mulţi prieteni, avea familie, dar din anumite Spre fi nalul piesei avem de-a face cu un pasaj la sintetizator, în care motive, nimeni nu i-a simţit lipsa timp de trei ani”, declara Wilson se simte bine infl uenţa ilustrului clăpar Keith Emerson. pentru ultimate-guitar.com. Hand Cannot Erase. Cea de a treia piesă începe cu acorduri de key- Hand.Cannot.Erase conţine 11 piese, asemeni unor fi le din jurna- boards, care apoi trec în spatele solistului vocal. Orchestraţia creşte, lul unei femei, pe durata a 65.44 min. A benefi ciat de aceeaşi echipă din nou, progresiv, şi datorită orgăi Hammond (Adam Holzman). de muzicieni instrumentişti ca şi precedentul album, Th e Raven..., Versurile continuă povestea love story-ului... cei mai cunoscuţi fi ind chitaristul Dave Gregory şi bateristul Marco “A love like this makes us strong\ We laugh it off when things go Minnemann, ambii membri ai supergrupului Th e Aristocrats. wrong\ It’s not you, forgive me if I fi nd I need\ more space\ Cos Albumul a fost produs de Steven Wilson, ajutat de Steve Orchard, trust means we don’t have to be together\ every day\ Hand cannot inginerul de sunet al lui Paul McCartney. erase this love” First Regret este prima piesă a albumului. O scurtă introducere de „O dragoste ca asta ne face puternici\ Ne-am oprit din râs când lu- doar 2:01 min., al cărei ton suav este dat de pianul lui Adam Holzman crurile au mers rău\ Nu tu eşti de vină, iartă-mă dacă am descoperit că am nevoie\ de mai mult spaţiu\ Deoarece încrederea înseamnă şi sintetizatorul lui Steven Wilson. că nu trebuie să fi m împreună\ în fi ecare zi\ O mână nu poate şterge 3 Years Older, o lucrare care durează 10:18 min. Piesă pe care, după această iubire” propriile-i relatări, Steven a compus-o cel mai greu. „Am pornit de la Perfect Life. Sintetizatorul ne induce o doză de mister, dublat fi - riff -ul de chitară, pe care l-am denumit «Townshend riff », totul dez- ind de percuţie. Pe acest background vocea de copil a unei fetiţe ne voltându-se apoi de aici. Dar jongleriile părţilor, mutările anumitor povesteşte: secţiuni, rescrierea versurilor, a durat, probabil, un an. Cântecul ăsta a “When I was 13 I had a sister for 6 months.\ She arrived one Februa- fost o adevărată bătălie.” (musicradar.com). ry morning (...)\ She was 3 years older than me (...)\ She introduced Melotronul, în deschidere, este preluat apoi de o dezvoltare trep- me to her favourite books, gave me clothes (...)\ She said, «Th e water tată de acorduri de chitară clasică (Dave Gregory), care ne aduce has no memory».\ For a few months everything about our lives was aminte de opera rock “Tommy” a grupului Who. Intensitatea este perfect.\ It was only us. We were inseparable.\ But gradually she passed into another distant part of my memory.\ Until I could no amplifi cată de multe ori de baterie (Marco Minnemann), dar şi de longer remember her face, her voice, even her name.” riff -ul chitarei electrice. Instrumentaţia e asemeni unei texturi care îşi „Când aveam 13 ani am avut o soră pentru şase luni\ Ea a sosit schimbă modelul o dată la câteva zeci de secunde. Vocea duioasă a lui într-o dimineaţă de februarie (...)\ Era cu trei ani mai mare decât Wilson completează coloritul multiplu. Versurile ne aduc o frumoasă mine\ Mi-a prezentat cărţile ei favorite, mi-a dat haine (...)\ Mi-a declaraţie de dragoste. spus «Apa nu are memorie»\ Pentru câteva luni, în viaţa noastră “You think of love as just a memory\ A fog that smothers you, it’s hard totul a fost perfect.\ Eram doar noi. Eram nedespărţite.\ Dar treptat to breathe\ But when you’re on your own, that’s when you’re free\ ea a plecat într-o alte parte mai îndepărtată a memoriei mele\ Până

66 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 67 Pro musica Călin Chendea Arta lui Steven Wilson Pro musica când nu mi-am mai putut aminti chipul ei, vocea ei, nici măcar nu- torate tobelor, sintetizatorului şi chitarei electrice, vine partea vocală mele ei.” cu un avertisment serios asupra toxicităţii lumii virtuale pe care o ex- Apoi “We have got. We have got the Perfect Life” („Avem. Avem plorăm zilnic. Capcana în care, probabil, a căzut şi Joyce Carol, eroina o viaţă perfectă”, repetat îndelung de Wilson, în diverse tonalităţi, albumului... încântând cu timbrul vocii sale de o melodicitate unică. Pe tot parcur- “Download love and download war\ Download the shit you didn’t sul acestui lung pasaj, instrumentaţia e susţinută de baterie şi o multi- want\ Download the things that make you mad\ Download the life tudine de sonorităţi ale sintetizatorului (Steven Wilson) şi ale pianului you wish you had” „Descarcă dragoste şi descărca război\ Descarcă rahatul pe care nu (Adam Holzman). Backgroundul instrumental e strălucit completat ţi-l doreai\ Descarcă lucrurile care te înnebunesc\ Descarcă viaţa pe de acorduri ale melotronului (Steven Wilson), acorduri care ne duc cu care ai vrea s-o ai” gândul la Coldplay. Regret #9 (5:00) este piesa a şaptea, instrumentală. Începută discret Routine. O altă piesă lungă (aproape 9 min.). După câteva acorde orgă şi tobe, continuată apoi în forţă de sintetizatorul lui Adam duri de pian, vocea lui Wilson interpretează, foarte fi n, versuri despre Holzman, piesa are parte şi de un măiastru solo de chitară electrică a activităţi domestice... lui Guthrie Govan, în maniera lui Steve Hacket, cu care Steven Wilson “What do I do with all the children’s clothes\ such tiny things that a colaborat în trecut, după cum am mai spus. still smell of them(...)\ And all their schoolbooks and the running Transience, o piesă scurtă (2:43), melodioasă, foarte frumoasă. shoes\ Washing them clean in dirty steel sink” Începe cu câteva acorduri de chitară clasică, însoţite imediat de sin- „Ce să fac cu toate hainele copiilor\ astfel de lucruri mici care le tetizator, similar grupului german Tangerine Dream. Apoi agreabila păstrează mirosul\ Şi cu toate manualele şi pantofi i lor pentru aler- voce a lui Steven. Textul încearcă să ne lămurească despre ce-ar putea gare\ Pe care îi spăl în chiuveta murdară din oţel” însemna efemeritatea: doar un început. Pianul, împreună cu chitara rece şi cu orga, trădează o infl uenţă “Filigree circles round her young wrist\ Her mother is frowning at clasică. Albumul fi ind relatat dintr-o perspectivă feminină, întâlnim something\ she misses\ She fi xes her hair\ At the failing of the day prima piesă cu porţiuni cântate magistral de o solistă vocală, Ninet she heard her\ father always say. “Remember, it’s only\ the start” Tayeb, o arabă din Israel. „Cercuri de fi ligram în jurul încheieturii mâinii sale\ Mama ei se “Routine keeps me in line\ Helps me pass the time\ Concentrate my încruntă la ceva ce-i lipseşte\ Îşi aranjează părul\ Când se-ntâm- mind\ Helps me to sleep” pla să rateze câte o zi, ea îl auzea mereu pe tatăl ei spunând «Ţine „Rutina mă menţine pe baricade,\ Mă ajută să-mi omor timpul\ minte!, e doar începutul»” Concentrându-mi mintea,\ Mă ajută să dorm.” Ancestral, cea mai lungă lucrare a albumului (13:30). Tobele fac in- Alegerea solistei vocale i-a dat ceva bătăi de cap lui Wilson. După troducerea, urmate la câteva secunde de pian, apoi de solistul vocal... propriile-i spuse (musicradar.com), şi-a dorit o solistă cu o voce ex- “Reason never seems to come to guilty men\ Th ings that meant so much mean nothing in the end\ Th at function is dysfunction and traordinară, cu personalitate, gen Bjork sau Kate Bush. Despre al- to hide the truth\ Distracted by their faith, ignoring every proof\ A bumele acesteia din urmă admitea că i-a infl uenţat în mare măsură bicycle\ A garden wall\ A mother’s call\ A love is born\ And aft er compoziţiile. După ce a testat trei-patru cântăreţe, Aviv Geff en, par- all, the sleet that falls on me” tenerul său din Blackfi eld, i-a recomandat-o pe Ninet. „Raţiunea nu pare să le vină bărbaţilor vinovaţi\ Lucruri care în- Home Invasion (6:24). După o lungă introducere instrumentală, cu semnau atât de mult cândva, înseamnă nimic în cele din urmă\ Acea funcţie este disfuncţie şi pentru a ascunde adevărul\ Distras sonorităţi ceva mai energice, atipice pentru o piesă creată de Wilson, da- de credinţa lor, ignorând fi ecare probă\ O bicicletă\ Un perete de

68 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 69 Pro musica Călin Chendea Arta lui Steven Wilson Pro musica grădină\ Chemarea unei mame\ O dragoste se naşte\ Şi, după toate, înregistrat albumul. Avem de-a face cu mai multe forme de prezen- lapoviţa care cade peste mine…” tare ale discului, dublu CD (5.1 Surround Sound 96\24), dublu vinyl Este singura piesă în care apar instrumentele de sufl at, mai întâi (stereo 96\24), dar şi o ediţie blue ray4, care conţine şi o secţiune cu fl autul (Th eo Travis). Atmosfera tristă, melancolică, e întreţinută şi de versiunile instrumentale mixate ale tuturor pieselor. melotronul care delimitează schimbările dintre pasajele instrumen- Hand.Cannot.Erase a primit foarte multe aprecieri din partea tale. Un remarcabil solo de chitară electrică precede o nouă intervenţie cri ticii de specialitate. Astfel, allmusic.com i-a acordat patru stele şi a solistei vocale. Doar în această lungă lucrare apare şi orchestra de jumătate (din cinci posibile), allaboutjazz.com – cinci stele (din cinci), coarde London Session. Apoi un remarcabil solo de chitară electrică revista „Metal Hammer” – şase stele din 7, PopMatters.com l-a notat inspirat, din nou, din Emerson, Lake & Palmer. Îşi face apariţia şi al cu 8,5 (maximum 10). doilea instrument de sufl at, saxofonul (acelaşi Th eo Travis). Revista germană “Visions” l-a numit Th e Wall-ul generaţiei face- Happy Returns (6:00) este cea de-a zecea piesă, reţinută, elegantă, book, iar revista “Th e Guardian“ l-a evaluat cu cinci stele (din cinci) şi strălucitoare, de-a dreptul minunată! Startul e dat de sintetizator şi de l-a declarat „o inteligentă, sentimentală şi captivantă operă de artă”. pian, dublate de corul de băieţi de la „Schola Cantorum of the Cardi- Steven Wilson – o artă, în principal, de dragul frumosului şi nu nal Vaughan Memorial School”. Apoi, iarăşi, vocea caldă, melodioasă, neapărat de dragul banilor! a lui Steven Wilson, atingând realităţi dureroase ale vremurilor moderne pe care le trăim. Majoritatea nu mai avem timp să-i căutăm din când în când pe cei apropiaţi, adică, de fapt, pe cei care ne iubesc. “Hey brother, happy returns, it’s been a while now\ I bet you thought that I was dead\ But I’m still here, nothing has changed\ Hey brother, I’d love to tell you I’ve been busy\ But that would be a lie\ Cos the truth is the years just pass like trains\ I wave but they don’t slow down” „Hei, frate, la bună revedere\ mă întorc fericit, a trecut ceva vreme…\ Pun pariu că ai crezut că am murit\ Dar eu sunt încă aici, nimic nu s-a schimbat\ Hei, frate, mi-ar plăcea să-ţi spun că am fost ocupat\ Dar asta ar fi o minciună\ Pentru că adevărul este că anii trec precum trenurile\ La care le-am făcut cu mâna, dar ele nu au încetinit.” Spre fi nalul piesei găsim, probabil, cel mai reuşit solo de chitară electrică al albumului şi corul de băieţi cu pianul în fundal. Ascendant Here On... ultima piesă, instrumentală, foarte scurtă (1.56 min). Pianul, din nou corul de băieţi, împreună cu anumite e- fecte electronice, toate menite a sugera dispariţia lui Joyce Carol. Pe lângă calitatea artistică a muzicii – compoziţiile lui Wilson de- gajând o vitalitate şi o profunzime fermecătoare –, impresionează şi 4 Blu-ray – disc optic de mare densitate folosit pentru stocarea de date, în special calitatea fabuloasă a sound-ului High Resolution 96\24 cu care a fost înregistrări video şi audio de înaltă rezoluţie.

70 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 71 Poezie Olimpiu Nuşfelean Poezie

Rîdem

Olimpiu Nuşfelean Trezim eroii să ne admire amprentele lăsate pe armele lor, la muzeu. Dimineaţă fără întrebări Şi rîdem în faţa cortinei Îmi închipui cît e de greu. când după ea chiar Cel Atotputernic fi ind, se aud rîsete. ca, dimineaţa, după o noapte petrecută în barul de fi ţe, Iar pămîntul după o noapte de stat în tipografi ile băncilor, – limbă în gura Domnului – după o noapte de şters oglinzile în sala tronului, ne tot vorbeşte şi ne înghite. să-i sufl i fi ecăruia cîte un grăunte de simţire în inimă, să-i pui iarăşi fi or în sîngele spălat de stele, Olimpiu Nuşfelean, să-i faci degetele iarăşi tactile, poet, prozator, eseist, şi niciodată să nu-ntrebi, pe niciunul, Bistriţa-Năsăud cum de-şi pierde atît de repede sufl etul...

72 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 73 Poezie Olimpiu Nuşfelean Olimpiu Nuşfelean Poezie

Bem bere Ţara ta

Trecem Frunze risipite toamna de vînt – pe sub copaci imaginari acest clişeu care nu iese de veacuri ce scutură din cîntecele de sub fereastră – pe umerii noştri cuvintele tale scoase din dicţionare; zăpezi. din cînd în cînd vine uitarea Sa discretă şi deretică prin cărţile vechi, Şi ne oprim presară cenuşa cariilor la fîntîna îndrăgostiţilor în fi lele lor. să vorbim despre dragoste. Îţi vorbesc despre ţara mea ca şi cum ar fi a ta! Iar cînd automobilul mirilor opreşte Te-am văzut, oglindă a soarelui, în faţa catedralei evaporîndu-te din boabele de rouă, ca ele să nu-l mai încînte pe violator, ne retragem desfăcîndu-te din mireasma fl orilor de cireş să deschidem sticle de bere cînd lupul se lansează în urmărirea mielului, în casa lui Petrarca ridicîndu-te mai sus de limpezimea aerului, lăsată în paragină. fericită cu libertatea inimii tale.

Şi eu tot încerc să te cuprind într-o poezie şi să te ţin captivă lîngă umărul meu îndrăgostit.

Şi asta undeva departe pe puntea încropită din iluziile mele. De-aş înceta să visez, te-ai prăbuşi.

74 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 75 Poezie Olimpiu Nuşfelean Poezie

Un loc însingurat Ioan Barb

Citesc ascuns într-un boschet răcoros iluminare în vreme ce poliţiştii vînează drogaţii care-şi şterg pantofi i de glod cu iarba înfrigurată de condurii zeiţei. uneori mi se pare că am mers prea mult cu capul plecat Analfabeţii înserării căutând în praf urme ale umilinţei sînt înghesuiţi în dube ermetice şi duşi către o noapte incertă... dar n-am găsit nimic decât alte urme care au însemnat acest drum înaintea mea Cum aş putea dovedi am încercat să reconstruiesc în minte că ştiu şi eu să citesc chipurile celor care au lăsat aceste amprente şi sînt altfel, dar aveam nevoie de o sursă de lumină cînd, cu creionul tocit, şi am ridicat ezitând faţa spre cer descifrez culesul de melci al lui Ion Barbu? un fulger mi-a lustruit ochii minţii ca să văd Ioan Barb, Cine ce să înţeleagă din asta? poet, prozator, editor, am înţeles că nu voi găsi nici o urmă de speranţă Călan în ţărână Dispreţuit cu argumente contabile.

Un loc de lectură aleg în boschetul abominabil, unde frumuseţea – arzînd mucurile de ţigară, pungi cocoloşite, părul năpîrlit al cîinilor maidanezi – face curat...

... pregătind strict pentru mine un loc însingurat.

76 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 77 Poezie Ioan Barb Ioan Barb Poezie

locul de unde se va trage întâlnirea

el este omniprezent îmi va acoperi ochii cu palmele aşa cum este trecutul în viaţa încă netrăită ghici cine e un aparat cu bule de aer care te ajută să pluteşti voi simţi în spatele meu în întuneric nu vei şti niciodată o povară apăsătoare o părere de rău de unde vine săgeata otrăvită dintr-un vis fără fi nal erai sigur până acum că pericolul nu vine întrerupt în fi ecare dimineaţă decât din spatele tău o sabie înfi ptă între omoplaţi şi gata îi voi ridica palmele nefi reşti de reci ultima sufl are îţi îmbarcă fi inţa într-un dirijabil de pe faţa mea când voi întoarce capul dar niciodată nu este târziu să schimbi ceva mă vor uimi ochii ei mari cât timp mai ai în mână cârma ochii ei frumoşi necunoscutul te va măsura prin acele ceasului ochii ei cu sclipiri nepământene îţi va face o anestezie totală pentru că ea este singura vie cu privirea lui îngheţată între atâţia morţi în tranziţie nu există sentimente şi toate sufl etele vor adormi în ea şi nu vei simţi când te va săgeta fi ecare generaţie îi va întări pieptul deschis va săruta vârful săgeţii încrederea nemuririi ei arcaşul se va uita prin tine se va uita în ochii mei ademenitor la sufl etul fumegând cu ochii aceia mari nefi reşti în care albastrul cerului n-a mai avut loc se va uita la mine cu privirea aceea nepământeană îmi va amorţi gândurile apoi mâinile se vor contopi în răceala palmelor sale doar gândul tău Doamne mă va încălzi eliberându-mi glasul minţii ca să poată striga către tine

78 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 79 Poezie Ioan Barb Poezie

comanda la purtător

toată viaţa\a am evitat\ străzile cu sens unic\ poemele lungi \ Lucia Cuciureanu rugăciunea de seară\ lectura în tramvai\ aşteptarea la dentist\ mersul cu bicicleta\masa la cantina restaurant\ opritul pe roşu la semafor\ centura de siguranţă la volan\ vesta de salvare pe marea uitare destest clişeele din viaţă februarie ‘65 colţ cu strada meţianu

ﬁ orduri locuiesc într-o scoică bolnavă de aşteptare. când nu pot avea un lucru inventez un personaj care bea chablis. era noapte îmi cresc aripile şi grija pe care i-o port. cald mă gândesc la titlul romanului. mi se părea că am murit am găsit ceva cu frâna pusă îmi resuscitai inima în palme – un fi lm după fapte reale. un mic sicriu plutea printre gânduri trecutul îngheţat deschid manualul de franceză şi dau peste biletele noastre. mi-e dor de tot ce-a fost. nici nu-ţi poţi închipui. mai ţin minte cum ne grăbeam dimineaţa la tramvaiul cu care venea ochi-albaştri şi aroma de cafea cu frişcă de la cafeneaua din colţ la meţianu. fragmentul cu ţiganca de la zid „i-am dat un galben şi am uitat Lucia Cuciureanu, s-o întreb cum o cheamă. şi n-am poetă, eseistă, Arad mai întâlnit-o.”

80 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 81 Poezie Lucia Cuciureanu Lucia Cuciureanu Poezie tono bungay în ora de muzică. ce tinere şi prostuţe eram când învăţam pe de rost la socialism. citesc din scrisoarea ta. august ‘65. apa mureşului se face tot mai rece. zădăreni. se coc nucile tari ca încăpăţânările mele (scrisoare) te sărut. acum ştiu să sărut. a fost o vară lungă şi fi erbinte. la radio e urss cu rfg. şi mă enervează la culme. i-am făcut fetiţei un leagăn în aer. nemţii au dat deja două goluri. cerul e înalt până acolo. e lumea. ce poartă mare trebuie să aibă sovieticii. ea un punct. eu o linie. sau invers. mă mai gândesc. se făcuse frig şi am luat jerseul cu amintiri despre tine. mi-am lăsat descheiat ultimul nasture.

cartea are opt pagini. descrie viaţa marinărească. are peşti-piraţi şi o tipă Adnana. sunt prieteni, au aventuri.

abia aştept să vorbim la telefon. mă cunoşti în raporturile cu băieţii. nu există să-mi placă mai mult de o săptămână. cu tine e altceva. poate nostalgia plimbărilor singuratice. poate...

m-am cam plictisit aici.

ce nostimă era propunerea ta cu şcoala de popi.

82 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 83 Poezie Lucia Cuciureanu Lucia Cuciureanu Poezie râd şi astăzi de ideea aceea.

ţi-l aminteşti pe blendea de latină? august ‘72 ce tărăboi a ieşit când a găsit motru clasa încuiată.

îţi trimit un desen cu el. prima zi în liceul războiului, trimite-mi şi tu ceva, după o noapte de călătorie şi infern să ştiu că e de la tine. în turnu severin.

rămân în aşteptare. dascălii dau mâna cu mine. în faţa prieteniei e bine să stai. atmosferă apăsătoare. să o priveşti. manuale oribile. dar nu vreau să mint. simt cum trece un aisberg prin epidermă spre sânge.

mă uit înspre partea cealaltă a oraşului, până către miezul nopţii ca la un televizor.

e prima sâmbătă cu baie de zile mari. apoi adorm şi dorm şi dorm.

în rostul zilelor fi x la ora opt seara urc pe întuneric până la etajul doi într-un hotel în care nu mai locuieşte nimeni.

doar eu.

expediez rapid prima scrisoare (după trei încercări). mă indispune cutia poştală: are un câine cu o tăietură la piciorul stâng.

84 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 85 Poezie Lucia Cuciureanu Poezie

n-am avut niciodată ceas de mână. şi trăiesc cumva înafară într-un balon colorat desfăşurat peste munţi la 6000 Mihaela Oancea de kilometri.

de tine.

(ce mult) Zi de ianuarie

îmi plac copiii la care am renunţat de atâtea ori. Pe palierul nostru, numai şi numai de teamă. un bătrân îşi ascultă boala cum îi croncăne prin artere; sprijinit pe cadrul metalic, priveşte nimicul cum umblă în papucii lui de casă, în halatul lui de poplin, prin viaţa care încet-încet nu-i mai aparţine.

La mezanin, cofetarul îmbujorat pune plăcintele la cuptor. Știe că pe la amiază, clientela va amuşina galantarele pline de baclavale, marţipan şi turtă dulce.

Undeva departe, cu aspect de argint polizat, hibernează, în vizuina lui, Mihaela Oancea, poetă, Bucureşti cerul.

86 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 87 Poezie Mihaela Oancea Mihaela Oancea Poezie

Lună la perigeu Ridicare din lut

În lava lunii ajunse la perigeu Te logodeşti c-un munte, în lan cu iarbă-albastră, sticlesc spinări de gânduri se-adună cerbi când încă e vară la fereastră. cu vaier zimţat, pământiu. Pe braţe ţi se culcă păduri cu dor de stele; Adâncit într-o fl oare de lotus, zâmbind, le-nmuguresc pe tâmple, brumărele. liniştit, Uroborus rosteşte o mantră Curând se face iarnă; în lut arborii ţipă deprinsă din vechime. şi, transformaţi în păsări, din moarte se ridică.

Se clatină iar totul, cu nu ştiu câte grade pe Richter; încă o noapte în care murim Inscripţie un pic şi încă un pic. Cineva în jur? Nimic – Era curent. Uşa s-a deschis ca o mângâiere pe furiş. O ştiam timidă aidoma unui pangolin, însă atunci a ales să-şi dezvelească un umăr de existenţă şi, până să vedem cine era, am fost atinşi de aceeaşi boală inscripţionată ulterior chiar în registrele de stare civilă.

88 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 89 Poezie Mihaela Oancea Mihaela Oancea Poezie

Pluvială Eternităţi nelocuite

Amiază. Adunate sub clopotul de pâslă al ploii, Ploaia a pornit desculţă, prin dumbravă, păsările ţipă; când cioplitorul de ani un câine lăţos trage de-o parte şi de alta îşi căuta rindeaua fâşii de sentimente rătăcite pe străzi, pentru a netezi câteva muchii relicve de sufl ete cadrilate, dinspre tâmple şi bărbie. pe care le aşază la zvântat A colindat printre mesteceni, stejari, pe o tarabă plutindă. printre fragii cu priviri copilăroase, ba chiar s-a odihnit pe buturuga pe care Gerul jupoaie cu şapte limbi de foc sezuse cândva însuşi Stan Păţitul; amurgul prăbuşit acasă la noi, coama ei învoaltă peste întreaga urbe. a răsucit trupuri de crini Din ce în ce mai vizibile, ca-n galantare, ce zâmbesc alb, din grădină, aripi noroite zac în dezordine dinţii lor portocalii culegând eternităţi pe zidurile înaltelor case. Tăcere de lut. nelocuite încă de nimeni.

Cu ochii sticlind în noapte ca pisicile, şuvoaiele îşi caută rădăcinile în pleistocen.

90 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 91 Poezie Mihaela Oancea Mihaela Oancea Poezie

În tăcerea pietrei Lângă pisica albastră

Colţii brazilor muşcă din noapte, Câţiva irişi indigo tăcuta noapte îşi deschid aripile şifonate de somn; mută ca Sfi nxul săpat în piatră; scormonitori, acolo sunt zăvorâţi toţi anii ochii de catifea ai pisicii albastre pe care i-am deşirat; strigă aşteaptă la stânca din munte, silabisind un miracol cuminţi – petrecut chiar acum oi împietrite în staul, în oraşul medieval. pândind nemurirea. Afară, în năvodul ploii, se prind oamenii cu paşii grăbiţi, ascunşi sub gulerele ridicate ale mantalelor neîncăpătoare pentru niciun fel de miracol.

Doar lângă pisica albastră, un copil desenează insistent păsări de zăpadă ciugulind dimineaţa de seminţele ei aurii.

92 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 93 Poezie Mihaela Oancea Mihaela Oancea Poezie

Doruri cu miez verde Photismos

De când curge înfrigurat Într-un du-te-vino al uşilor batante, ruginiul ghiceşti grimasa diformei realităţi prin ochiuri de dumbravă din ceaşca de cafea, şi-un mise en abyme priveşti o doamnă plictisită ce rupe bilete se ascunde între pleoape, la o expoziţie de antichităţi, de atunci zapezi prin anotimpuri dorurile cu miez verde săltând ca în copilărie, pe şotron, îşi rostogolesc zâmbeşti calin, în stânga şi în dreapta, clinchetul alergi după un autobuz sterp, până la marginea toamnei. dimineaţa, pe ceaţă, observi ciocârliile Departe, în savana africană, prăbuşite pe trotuar rinocerul îşi ascute cornul; şi tuturor le pare că, de fapt, el doar visează e prea devreme pentru tragedii la iarna ce se va aprinde curând, ori că n-avem, în general, prin ţinuturile noastre – timp pentru a dizolva norii o mare hibernală între gene. viscolind doruri cu miez verde. La un moment dat, anotimpul măceşelor îţi abureşte toate geamurile interioare În somn, lăsând să se deseneze cât se poate de clar rinocerul priveşte uimit adevărul realităţii înţelese şi de Ivan Ilici cum oile albe, într-un târziu. scânteind din copite, adorm pe plai făcând ca de fi ecare dată, la culcare, semnul sfi ntei cruci.

94 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 95 Poezie Mihaela Oancea Poezie

Borne şi o cravată verde-mentă

Tenace, îţi creezi jocul Geo Galetaru cu fi ecare celălalt întâlnit, până când imaginea lor meteorică se diluează şi bornele se succedă ca un zbor fără termen limită. Trece şi asta Unii te-au uitat, alţii încă te cercetează întrebându-se cine este cu adevărat hiperboreeanul ăsta căruia îi fl utură mereu o cravată verde-mentă şi atunci nu mai e nimic şi care duce mai departe trece şi asta îţi spui soarta profetului Daniel aruncat în groapa leilor. numele şi viaţa şi tot ce e înainte un amalgam al dezordinilor calculate Li s-au tocit şi plăcile ouija, într-o seară când visai fructe şi străzi şi tot nu te-au afl at! şi o femeie cu sandale aurii Tu, cel cu cravata verde-mentă, câte afi nităţi pe suprafeţe plane ai timp doar să-ţi tragi sufl etul ţi-e teamă să aluneci să te expui şi să germinezi cât mai mult verde intemperiile ghicite cu degetul până la următoarea bornă. cu această delicateţe a căderii în gol nu trebuie să vii nu trebuie să pleci şi atunci nu mai e nimic trece şi asta îţi spui Geo Galetaru, o ţigară o iarnă o gară pustie poet, Dudeştii Noi

96 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 97 Poezie Geo Galetaru Geo Galetaru Poezie

Nici nu mai ştim Doar chipul

trăim sub asediul exigenţelor nu am mai inventat răspunsuri aia e bună doar sughiţuri şi impedimente de moment cealaltă nu cât să arunci un oraş în aer unghiile tăiate să aduci minimalisme în ţarcul de oţel cromozomii şi enzimele vorbesc limba universală l-am căutat într-o împrejurare precară a digestiei fără probleme ducând amnezia de căpăstru privirea inventează zilnic decoruri ontologice ştiam cifrul carenţa şi tot ce ignoră ne vedem din ce în ce mai des bătrâna noastră dezinvoltură pe banchize improvizate am fost în camere care nu mai vorbeau în centrul pieţelor de desfacere a decât la marginea unor proporţii nebănuite sentimentelor înţelesul îmi scapă şi fuga e o sărbătoare mărşăluim mărşăluim doar chipul rămâne ca o strategie a nopţii nici nu mai ştim în ce parte e inima câte degete are moartea la mâna dreaptă

98 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 99 Poezie Geo Galetaru Geo Galetaru Poezie

Pe urmele tale Primul venit

priveşte înainte Rămâi scade ceea ce e de origine precară şi încuviinţează longevitatea pe burtă declinul recognoscibil în anacronisme care nu se mai văd când se petrece vei fi şi tu oroarea în limita un punct vorbitor bunului simţ o religie nerezolvată primul venit până la mal cucereşte perspectiva râsul nu vindecă citeşte analogii şi trucaje pe urmele tale un pact silenţios o pură inginerie a memoriei punctul creşte te ajunge e noua ta libertate

100 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 101 Poezie Geo Galetaru Geo Galetaru Poezie

Cineva visează Nu se cuvine

cine lucrurile se aşează este aproape fi resc va vindeca o apă şi un pământ strat cu strat da le împingi într-un colţ de umbră atât de aproape şi ele vorbesc şi limbajul o limită a sărăciei am pus o cărămidă vom trece vom respira vom crede peste altă această violenţă contrafăcută cărămidă zguduind mărunte palimpseste şi zidul a crescut în mine inutilă extravaganţă până la un cer invizibil a celor ce murmură în zori acolo se ajunge ştiu că nimic nu cade mai rar nimic nu alimentează golul îţi trebuie o scară sau doar gura ca un semn corupt un salt mortal al dezordinii nu se cuvine un fruct vulnerabil să atingem steaua şi această vară cu mâna ca un semn cald în palmă din când în când brusc cineva visează ea se scutură un craniu singură un viitor al celor fericiţi

102 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 103 Poezie Geo Galetaru Geo Galetaru Poezie

Intrusul din camera ta Cine vorbeşte cine tace

intrusul cine vorbeşte din camera ta cine tace anunţând abecedar reminiscenţă rutină o duminică prosperă acest amalgam al rândurilor moarte călătoria îţi face bine înainte prin umbra piticului verde te răzvrăteşti împotriva conceptelor un-doi care-ţi ordonează experienţele nefaste caleidoscop în plină glorie un capăt de ţară şi mulţimea de sub balcoane un capăt de viaţă aură impenetrabilă a gânditorului de serviciu e totuna pentru explicaţiile de după somn falsele aglutinări falsele metamorfoze oricine găseşte cheia rigolei cine e în spatele optimismul păianjenului sterp acestei reverenţe mute din când în când realitatea numeri grădinile ca un căluş evanescent în care a înfl orit eşecul construcţii sufocate biografi ile fericiţilor ca o plantă carnivoră cine vorbeşte mereu de partea cine tace cealaltă e timpul cârtiţei metafi zice respiraţie pentru un destin salubrizat intrusul din camera ta face semnul victoriei trage din ţigară

104 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 105 Poezie Miruna Mureşanu Poezie în acelaşi veşmânt din celeste prăpăstii cu umerii grei de-ntrebări şi de freamăt

prin cerul din noi aşezat în mijlocul paginii

Miruna Mureşanu * un gând cenuşiu al văzduhului se lipise de prag

încercam să-l desprind de amiază să pot trece de el

învins de o rază a ochiului meu în lumină părea că dansează Monolog eliberând un labirint plin de umbre revărsând peste câmp un râu aproape uscat * prin întâmplări sfâşiate încet de secunde pustiul nemilos părea că priveşte prin mii de oglinzi pretutindeni amintirile îmi ţineau cuminţi de urât desenând la o vamă absent chipul meu repetam fără glas împreună un psalm al luminii legănându-l dintr-o parte în alta aducând mai aproape suspinul cireşului într-un veşmânt din celeste prăpăstii umbra lui îmi trecuse de umeri demult să nu-l rătăcească de mine prin mine prin ziua care semăna tot mai mult cu oricare zi când arinii uscaţi mă umpleau de miresme vestind cu infi nită răbdare vindecarea culorilor repetând pe clape de noapte o muzică tulbure cu greu îmi puteam aminti frumuseţea lor prin goliciunea amiezii care renăştea din nimic intonând din vreme în vreme un psalm era cu mult înainte de vremea tristiţii să-l pot auzi în absenţă pe celălalt dinlăuntru încât mă puteam întoarce oricând aproape de cântecul roditor al cocoşilor prin verdele stins din suspinul cireşului Miruna Mureşanu, poetă, Wildenau, acelaşi orizont bizar părând că ne leagănă Austria pierzându-ne în cele din urmă umbrele-n haos

106 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 107 Poezie Lazăr Magu Poezie

Primăvară

Lazăr Magu Evreii n-au ştiut ce o să fi e: poveste, sărbătoare, parastas – bobiţele căzute în pustie, albindu-le tacâmul în popas. Accente de primăvară Nici noi nu ştim cum umblă prin grădină cereşti căruţe, îngeri puşi în ham... A pus o mână dinamită-n muguri Doar le simţim sudoarea de sulfi nă şi-n fi ecare mierlă o vioară. când ochi de miei descarcă-n orice ram. Trezorerii de miere şi de ceară albinele înalţă în amurguri. Şi ne-ntrebăm: – Ce ar putea să fi e această umbră albă de Vecie? Au înverzit pădurile pe hartă. Sau poate că zideşte-o epopee Martirii,în cetate, aprind ruguri... această gleznă albă de femeie! Câmpul lui Marte e arat de pluguri – e înfl orirea artă pentru artă.

Ca deşteptaţi din somn şi din hipnoză, întemniţaţii, azi, zâmbesc la paznici... Le cer să fi e cordiali şi paşnici, pe pielea lor să nu mai scrie proză.

Lazăr Magu, Petale au zidarii în mistrie – poet, Arad grădinile sunt cărţi de poezie.

108 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 109 Restituiri Camil Petrescu şi tenţaţiile începutului Restituiri mancierul şi jurnalistul Camil Petrescu sunt mai limpezi decât am putea crede. Gazetăria generalistă a fost o constantă a activităţii sale. Imediat se cer făcute unele amendamente: suntem în prezenţa unui publicist elevat, cu multiple intervenţii în aria culturală, dar şi în domeniul educaţional. În acelaşi timp, foarte importante sunt simplele Lucian-Vasile Szabo relatări ori reportajele. Toate acestea fac din Camil Petrescu un autor implicat, un gazetar de opinie (cu opinii ferme!), însă necantonat în zona politicului, pe care pare a o aborda mai mult indirect. Nu este un ziarist de pură informare, dar niciunul politic. Atunci ce este? Un răspuns formulează unul dintre cercetătorii săi avizaţi: „Camil Petrescu Camil Petrescu împărtăşeşte, chiar în romane, cel puţin parţial, opţiunea jurnalistului care trebuie să se sprijine în demersul său pe oameni, fapte şi şi tenţaţiile începutului întâmplări din realitatea imediată. Refunzând în mod constant ideea unei prese de pură informaţie, insistând asupra nevoii de implicare, de opinie ori de atitudine a jurnalistului şi posedând o preţuire aproape Gazetar dependent de... ziar de fetiş pentru presă, Camil Petrescu nu se sfi eşte să vadă în aceasta o primă putere în stat, câinele de pază al democraţiei, cu amendamentul Camil Petrescu a fost unul dintre scriitorii români cu că este vizată presa de opinie, de atitudine”2. mari ambiţii jurnalistice. S-a manifestat începând cu anul Această poziţionare analitică este corectă, deşi comportă unele 1914, dar s-a afi rmat după Primul Război Mondial, luând nuanţări, deoarece autorul a practicat, în publicistica sa generalistă, drumul Banatului, pe când Timişoara se afl a încă sub nu doar jurnalismul de opinie, critica de idei, ci a realizat şi numeroa- ocupaţie sârbească. Era foarte tânăr şi foarte încrezător se produse reportericeşti despre realitatea imediată. Căci reportajul, în menirea lui de ziarist şi de profesor, de puterea lui de ca gen de teren, pare a fi preferatul ziaristului. Nici faptul divers nu va îndrumător, de fapt, deşi avea doar 25 de ani! A rămas fi ignorat, mai ales atunci când îi oferea ocazia de a satiriza apucături ancorat în publicistică mulţi ani, fi ind un deschizător ale unor bravi concetăţeni. În 1920, va scrie câteva rânduri spumoase, de drumuri, prin promovarea mai ales a jurnalismului care îşi păstrează actualitatea, fi ind ilustrative şi prin caracterul lor Lucian-Vasile sportiv1. În acelaşi timp, publicistica înseamnă un reper anecdotic: „Este interesant de semnalat cazul principesei Elisabeta, Szabo, istoric, Timişoara şi în cariera de prozator, permiţându-i să observe mai care, deşi principesă, totuşi n-a fost cruţată de pungaşii care operează uşor amănuntele semnifi cative. Raporturile dintre ro- pe trenuri, încât la întoarcerea din străinătate s-a pomenit în gară fără bagaje. În România Mare, clădită pe baze atât de democratice, când 1 În toamna anului 1937 a realizat câteva nume din revista Foot-ball. oricine poate profesa nestingherit meseria sa, faptul nu poate sur- Apărea săptămânal, şi se subintitula „revistă pentru deprinderea prinde pe nimeni”3. jocului curat în sport, artă, literatură, viaţă socială”. C. Petrescu mergea pe teren, adică pe stadioane, publicaţia tipărind câteva cro- 2 Dorin Popa, Jurnalistul Camil Petrescu, Editura Institutul european, Iaşi, 2005, p. 8. nici semnate de el cu pseudonimele Grămătic şi Răscoală. 3 Banatul românesc, II, nr. 6, 18 ianuarie 1920.

110 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 111 Restituiri Lucian-Vasile Szabo Camil Petrescu şi tenţaţiile începutului Restituiri Etică, estetică şi stil tor nume importante din perioada interbelică. Desigur, în primii ani de regim totalitar, interdicţia de publicare a funcţionat atât pentru Este o abordare care desfăşoară un scenariu stilistic capabil să favorizeze scriitorul Camil Petrescu, cât şi pentru jurnalistul cu acest nume. Ul- eticul (ori dezbaterea civică, mai degrabă) element specifi c jurnalis- terior, scriitorul a fost „reevaluat”, însă gazetarul pe teme de actuali- mului, raportarea la realitate şi raportarea elementelor factuale fi ind tate nu s-a mai putut manifesta. A emis opinii culturale, însă deloc pe demersurile care structurează gazetăria (generalistă, desigur). În sub- teme de actualitate imediată, în probleme politice şi administrative. sidiar, dezbaterea etică va fi prezentă şi în creaţia literară, în fi cţiunea Confl icte cu guvernanţii au fost însă şi în perioada interbelică, în anii lui Camil Petrescu, romanele Ultima noapte de dragoste, întâia noap- libertăţii de până la instaurarea primei dictaturi, cea carlistă. În 1935, te de război sau Patul lui Procust fi ind, în ciuda formulelor estetice spre exemplu, scriitorul, devenit însă şi un editor priceput, nu a primit şi de compoziţie diferite, exemplare pentru diversele implicaţii mo- autorizaţia pentru a scoate un cotidian. rale creionate. O problemă etică putem identifi ca şi în raportul cu A încerca o determinare a proeminenţei între scriitor sau jurna- estetica, atunci când scriitorul face apologia stilului simplu şi direct. list este neproductivă în acest caz, fi ind o direcţie în care analiza se El denunţă, de fapt, calofi lia, atât din operele de artă, cât şi din vor- înfundă. Importante sunt corelaţiile, iar aici metoda geografi ei publi- birea curentă, comunicarea falsifi cată de preţiozităţi, alambicări cistice îşi demonstrează efi cacitatea. Delimitarea trebuie însă să existe, inutile şi formulări epatante, fi ind specifi că, spre exemplu, ofi ţerilor deoarece literatura şi jurnalistica sunt domenii diferite, cu propriile (personajelor) din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. lor contexte de manifestare şi de validare publică. Nimic nu este mai Interogaţia etică însă se va transforma la acest scriitor-jurnalist într-o periculos decât o confuzie între genuri (folosim aici termenul de „gen” adevărată revoltă, atunci când în joc vor fi întâmplări majore ale vieţii. în tradiţia consacrată prin formula clasică a teoriei şi stilisticii, de „ge- Sentimentul este dezvoltat de timpuriu, putând fi reperat în anii de nuri funcţionale ale limbii”). Literatura nu se confundă cu ziaristica, şcoală, atunci când, oripilat de susţinerile profesorului de istorie, care, deşi infl uenţele există şi pot fi evidenţiate. La C. Petrescu, abordarea se constatând că tatăl unui elev a murit executat de trupele de represiu- poate face din două direcţii, cu fi nalităţi diferite: ne a răsculaţilor din 1907, va declara vehement că aşa merita pentru 1. Folosirea de materiale gazetăreşti în operele literare ale scriito- 4 că aceasta este pedeapsa pentru indivizii care încalcă ordinea în stat . rului, uneori împreună cu o modalitate de scriere în stil jurnalistic a Răspunsul va fi poemul „Martirului Ion Coteţ din Vităneşti”, încer- romanelor. Cel mai bun exemplu este Patul lui Procust. Va fi realizat când apoi să-l publice în România muncitoare. prin îmbinarea unor elemente publicistice, materiale memorialis- Camil Petrescu reliefează, aproape la modul didactic, uşor de ar- tice şi epistolare. În acelaşi timp, stilul naraţiunii principale este voit gumentat, teza că există autori la care nu se poate discerne dacă au nepretenţios, direct, aerul gazetăresc devenind evident. Remarcăm fost mari scriitori sau mari jurnalişti. De asemenea, în cazul lui se şi un alt aspect mai puţin subliniat de comentatorii scrierilor aces- poate demonstra efi cient faptul că a avut aprecieri critice la adresa tui autor: Patul lui Procust, prin relatarea unor aspecte din lumea guvernanţilor şi că din acest motiv a intrat în confl ict cu puterea artistică, dar şi din viaţa unor oameni proeminenţi în societate ori politică. Nu ne referim doar la perioada de după cel de Al Doilea a unor tineri de bani gata ori decişi să parvină, cu starlete vulgare şi Război Mondial, când, sub comunişti, a fost ostracizat asemenea al- prinţese decăzute, reprezintă şi un câmp de manifestare pentru presa mondenă, una care începea să aibă o anumită tradiţie la acea vreme. 4 Mihai Ilovici, Tinereţea lui Camil Petrescu, Editura Minerva, Bucureşti, 1971, pp. Va fi redescoperită, aproape în aceiaşi termeni, după Revoluţia din 44-45.

112 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 113 Restituiri Lucian-Vasile Szabo Camil Petrescu şi tenţaţiile începutului Restituiri 1989, cu unele exagerări şi devieri în contemporaneitate. Evident, la 1984, va preciza: „Gazetarul revoluţionar implicat până la sacrifi ciul C. Petrescu toate aceste „intruziuni” gazetăreşti vor fi însă valorifi cate suprem este modelul visat. Acelaşi Camille Desmoulins, care s-a lăsat în plan literar. ghilotinat pentru şapte articole din „Le vieux Cordilier”, sau Paul Louis 2. Defi nirea jurnalisticii ca domeniu separat, arie în care elemen- Courier, luptându-se cu teroarea Restauraţiei, sunt, pentru el, dintre tele de imaginaţie literară vor fi excluse. După cum vom vedea, autorul acei puţini care au avut puterea de a se confunda cu menirea, cei care va folosi unele procedee literare atunci când va realiza unele produse au ştiut că la libertatea cuvântului scris nu se poate renunţa, că gazeta- jurnalistice, însă faptele şi opiniile vor rămâne întotdeauna clare şi re- rul trebuie să scrie în aşa fel încât să devină «ultima instanţă a vieţii 5 cognoscibile. Îndeosebi în reportaje se vor evidenţia formulele lite rare, politice, regulatorul angrenajului social»” . gen publicistic de teren ce permite note personale, precum şi apelul la unele elemente capabile să evoce simţămintele celor implicaţi şi să Fapte din ziar stârnească şi să potenţeze trăirile cititorului (publicului, în gene ral). În vasta sa Istorie critică a literaturii române, Nicolae Manolescu nu va Rămânem însă în domeniul ziaristicii. considera necesar să facă vreo referire la jurnalistul Camil Petrescu. Vom găsi însă la acest autor nenumărate articole de presă ge- Este o reţinere explicabilă printr-un dezacord (aici tacit, dar la alţi neralistă pe subiecte ale realităţii imediate. Factualul se va impune, autori explicit) faţă de tacticile lui George Călinescu de a da o mare fi ind generat de schimbările majore din societate ori din necesitatea însemnătate biografi ei şi publicisticii generaliste la unii autori, cu o unor modifi cări în evoluţia comunităţii. Sunt articolele sale despre gamă largă de ironii la adresa acestora. Exagerărilor călinesciene le război, despre înaintarea armatelor în Banat, după trupele sârbeşti ce opune N. Manolescu o abordare echilibrată, uneori însă cantontă doar nu se dau plecate. Tot aici pot fi încadrate paginile de reportaj, unele în istoria literară strict... literară. Camil Petrescu este important în cul- ce militează pentru păstrarea tradiţiilor, pentru conservarea unui fond tura română atât prin activitatea sa jurnalistică şi editorială din presa ce poate fi alterat. Fără îndoială, C. Petrescu a fost un ziarist cu păreri generalistă, cât şi prin utilizarea temelor şi tipului de discurs din presă proprii, susţinute puternic, dar cu eleganţă. Acestea nu sunt însă atât de în opera literară. Acest din urmă aspect este sesizat de N. Manolescu intransingente, ca la Eminescu sau Slavici, spre exemplu. Vor îmbrăca şi-l va evidenţia pe parcursul interpretării. Criticul nu va avea cum să o formă particulară, un stil propriu, aşa cum întâlnim la Caragiale ori ignore mecanismul complex ce ordonează discursul în Ultima noapte la jurnalistul Arghezi, colegul său de generaţie. Particularitatea la aude dragoste, întâia noapte de război, pornind de la o întâmplare de ta- torul nostru va fi dată însă de înclinaţia spre evocările colorate, în ritm bloid, cea a faptului divers ziaristic: „O discuţie la popotă ne întâmpină de reportaj, din care nu vor lipsi unele accente poetice. În acelaşi timp, şi în primele pagini ale romanului lui Camil Petrescu. Subiectul ei este publicistica sa e viguroasă şi implicată. Credinţa în puterea presei e mare, aşa cum va fi şi în misiunea ziaristului. 5 În Prefaţă la Camil Petrescu, Publicistică, vol. I, Editura „Minerva” Bucureşti, 1984. Din păcate, acest volum I este şi singurul apărut. Mai remarcăm faptul că Modelul este unul revoluţionar, afi rmarea gazetarului C. Petrescu Prefaţa apărută în 1984 se constituie nu doar într-o prezentare pe coordonatele făcându-se în timpuri de schimbări profunde. Participă la campania istoriei literare şi ale presei ori pe cele ale sistemului media din perioadele analizate. pentru eliberarea Banatului, din primăvara-vara anului 1919, iar apoi Florica Ichim va face dese şi străvezii trimiteri la realităţile epocii („de aur”, „epoca trăieşte, mai mulţi ani, schimbările de la Timişoara. Florica Ichim, cea Ceauşescu”, evident!), subliniind cu insistenţă, în mai multe locuri, că presa liberă reprezintă una dintre valorile fundamentale într-o societate. E de mirare că oamenii care a dat senzaţionalul volum de publicistică al autorului din anul cenzurii au putut fi înşelaţi atât de uşor. Tovarăşii nu au foc deloc vigilenţi...

114 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 115 Restituiri Lucian-Vasile Szabo Camil Petrescu şi tenţaţiile începutului Restituiri oferit de un eveniment colportat de toate ziarele: un bărbat care şi-a convingere care poate surprinde: „De altfel, în ultimul timp, cu greu ucis soţia infi delă a fost achitat de tribunal”6. mai găsesc în mine dispoziţii de atenţie pentru novelă sau chiar ro- Părerea lui Camil Petrescu despre jurnalism, despre jurnalist şi des- man. Mi se pare genul depăşit, pe de o parte, sus, de problematica pre rezultatul muncii lui este în răspăr cu percepţia comună, care a teoretică a cunoaşterii, iar jos, insufi cient faţă de tumultul şi complexi- acreditat percepţia gazetăriei politice (dar şi a celei apolitice) ca un gen tatea vieţii înregistrate în gazetă”8. Că pagina de ziarul îşi are farmecul (sărac) al literaturii, deoarece i-ar lipsi dimensiunea... estetică. Auto- ei, nu poate fi negat, însă surprinzătoare rămâne credinţa că jurnalis- rul nu va considera valoarea estetică drept un criteriu defi nitoriu. Mai mul poate întrece literatura în complexitate. mult, de-a lungul activităţii sale se va arăta preocupat de latura practică Însă în activitatea sa gazetărească, autorul va urmări şi latura a scrisului. Atât în domeniul imaginar, cât şi în cel factual va pune ac- artistică a vieţii, fi ind cronicar cultural, mai ales dramatic. Va scrie cent pe stilul îngrijit, pe corectitudinea raţionamentului, pe coerenţă şi despre aceste aspecte culturale în paralel cu reportajele şi articolele pe corectitudinea... ortografi că. Geografi a sa publicistică înregistrează de opinie, chiar şi atunci când se va afl a în situaţii difi cile, înaintând două atitudini, complementare, referitoare la gen. Urmând o tradiţie către Timişoara cu armatele. Preocupările de ziarist implicat, de presă constituită deja (ajunge să-i amintim aici pe Eminescu, dar mai ales pe generalistă, vor fi cumva puse în umbră de această insistenţă a sa în do- Slavici), C. Petrescu scrie literatură (poezie, teatru, proză), dar şi arti- meniul cultural, unde a avut nu doar presiunea consemnărilor fugare, cole de presă generalistă fără să fi e preocupat de diferenţieri. Când se a cronicilor de spectacol, ci a realizat portrete vii de artişti, mânuind referă la stilul jurnalistic intrinsec, are grijă să îi sublinieze calităţile. adesea tehnicile sofi sticate ale interviului. Camil Petrescu ştia să facă Această poziţionare este surprinsă de Dorin Popa: „Camil Petrescu a oamenii să vorbească, chiar şi atunci când aceştia nu păreau înclinaţi susţinut în luările sale de poziţie întrepătrunderea şi interdependenţa să o facă, dar, mai ales, ştia să le smulgă secretele ori să-i facă să se literaturii şi a ziaristicii. În dezacord cu opiniile contemporanilor săi, confeseze. Activitatea literară şi soliditatea talentului său de prozator autorul percepea literatura ca pe un derivat al jurnalisticii – unul ele- sau dramaturg au umbrit şi mai mult preocupările sale din domeniul vat. Un mare scriitor, credea Camil Petrescu, este un mare gazetar, gazetăriei factuale. cum un mare gazetar poate oricând deveni un mare scriitor”7. Pasiunea sa pentru lectura jurnalelor a fost una precoce şi profundă. Într-un loc, gazetarul de mai târziu va rememora, printr-o punere în oglindă, acest fenomen, subliniind că membrii familiei găseau un motiv de amuzament în îndeletnicirea băiatului de şapte ani, luptându-se cu publicaţiile mai mari decât el. Nu se va lăsa intimidat. Va trece treptat de la rubricile de tip Fel de fel, pline cu curiozităţi şi informaţii amestecate din toată lumea, redate pe scurt, la articolele de actualitate imediată şi la cele politice. În momentul evocării, pune jurnalistica deasupra literaturii. Vedem că o face nu din condescendenţă, ci dintr-o

6 Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, Editura „Paralela 45”, Piteşti, 2008, p. 662. 7 Dorin Popa, op. cit., p. 54. 8 „Universul”, L, nr. 150, 5 iunie 1933.

116 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 117 Restituiri La Lilieci de Marin Sorescu, în perspectivă lingvistică Restituiri cunoştinţă de cauză despre expresia populară a cărţii lui Marin Sorescu şi ca aparţinător al aceleiaşi arii lingvistice a lui Marin Sorescu, cea a Olteniei, fi ind născut în localitatea Pestişani din Gorj, nu chiar departe de Bulzeştii din Dolj ai autorului ciclului La Lilieci. Critica literară propriu-zisă a observat de altfel la un nivel mai Dumitru Vlăduţ mult general şi enunţiativ limbajul regional şi pitoresc din acest ciclu. De data aceasta avem de a face cu o explorare sistematică a uriaşului rezervor şi tezaur de limbă populară specifi că zonei amintite. Demer- sul său este unul de adevărată arheologie lingvistică asupra unui uriaş zăcământ de limbaj popular şi regional pus în valoare sub aspect liric La Lilieci de Marin Sorescu, în prin opera unui poet de excepţie. În cazul de faţă, întreprinderea lui Gr. Brâncuş nu e deloc exterioară cercetării poeziei lui Marin Sorescu ca perspectivă lingvistică* literatură, nu e o investigaţie lingvistică în sine. Să nu uităm că poezia a fost văzută de către orientările stilistice ca acţiune sui-generis asupra limbajului, iar pe de altă parte avem de a face cu un poet conştient de eşi despre generaţia saizecistă, cum observa un cri- necesitatea de a recurge la un limbaj popular, specifi c zonei sale. Poetul Dtic (Mircea Martin) „se vorbeşte astăzi mai mult la a cunoscut nemijlocit limbajul rural al localităţii sale, deprinzându-l trecut”, existând, ce e drept şi voci critice puternic valo- în special de la mama sa şi apoi de la lumea satului. L-a şi studiat însă rizante ale acesteia precum Adrian Dinu Rachieru, între atent, făcând apel la lucrări lingvistice speciale consacrate Olteniei reprezentanţii ei proeminenţi se pare că după 1990 Marin (glosare, atlase, monografi i, studii speciale) fi ind interesat de formele Sorescu, de la a cărui naştere s-au împlinit în 29 februarie vechi ale limbii, ca şi de cele arhaice de cultură şi civilizaţie rurală, şi a.c. 80 de ani, a atras în cel mai înalt grad atenţia criti- a avut, potrivit propriilor mărturii, chiar ambiţia de a pune în relief cii literare din perspective variate datorită deschiderilor virtuţile poetice ale vorbirii zonei. nebănuite ale operei, actualităţii sale acute. O dovedeşte Demersul lui Gr. Brâncuş este, în ansamblul său, unul stilistic, câtă şi o analiză din perspectivă lingvistică, Expresie populară vreme are în vedere efortul conştient „de descoperire a operaţiei de în ciclul „La Lilieci” de Marin Sorescu, apărută acum doi selecţie lingvistică în elaborarea unei opere poetice” (p. 133). Aceste ani la Editura Academiei Române din Bucureşti. Autorul fapte sunt studiate sistematic, având în vedere însă „criteriul cercetării ei, Gr. Brâncuş, este un lingvist riguros, semnatar al mul- strict lingvistice” (p.133). Ca principiu metodologic suntem preveniţi tor lucrări ample de lingvistică, specialist neîntrecut în că noţiunea de „expresie populară” cuprinde tot ceea ce e opus expre- probleme ale substratului autohton şi relaţiilor românei siei culte, prin urmare şi variantele dialectale, regionale, arhaice ori Dumitru Vlăduţ, cu albaneza, membru al Academiei Române. Pe lângă vorbirea orală, familiară. Atât de autentic populară este limba ciclu- eseist, Timişoara formaţia sa de lingvist riguros, el vorbeşte în deplină lui analizat, încât „Pentru lingvişti, La Lilieci e o sursă admirabilă de informaţie asupra caracterelor generale ale limbii populare şi, în par- * Gr. Brâncuş, Expresie populară în ciclul La Lilieci de Marin Sorescu, ticular, asupra vorbirii din Oltenia” (p.6), căci „Numele de persoane şi Bucureşti, Editura Academiei Române, 2014

118 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 119 Restituiri Dumitru Vlăduţ La Lilieci de Marin Sorescu, în perspectivă lingvistică Restituiri de locuri, un semn de individualitate rurală, vocabularul comun, cu continuă, foarte probabil, compusele indigene din perioada romană de numeroase substituţii semantice, structura frazei, constrânsă în tipare felul Caius Epicardi, Dasius Verzonis, Iulius Iulii, cu raportare la un pa- lineare, o morfologie preponderent arhaică şi dialectală, toate acestea tronim: Dasius al lui Verzo” (p. 169). Important pentru identifi care în sunt trăsături esenţiale care surprind mai cu seamă pe cititorul a cărui acest sistem este numele de neam, de familie, nu cel de botez, care este copilărie a fost sortită în părţile Olteniei” (p.5). repetabil. Antroponimia pitorească soresciană cuprinde şi un original Studiul sistematic al faptelor lingvistice şi stilistice din La Lilieci sistem al poreclelor şi supranumelor pe care cercetătorul lingvist le este precedat însă de o examinare a multiplelor ipostaze etnografi ce pune atent în relief considerându-le şi resurse ale expresivităţii. Din- specifi ce locului care alcătuiesc materia ciclului, investigarea acestora colo de toponimele rurale, specifi ce graiurilor olteneşti, afl ăm o seamă fi ind suportul celei de natură stilistico-lingvistică. Poemele lui Marin de examinări privind termenii ce denumesc circumstanţiale locale şi, Sorescu redau momentele mari ale vieţii: naşterea, nunta, moartea în legătură cu aceasta, asupra adverbelor specifi ce aici, aci, acolo, care manifestându-se în forme unice potrivit spiritului locului, precum şi apar „ca într-un veritabil text de grai oltenesc” (p.60). obiceiuri în legătură cu unele zile ale anului, practici arhaice, credinţe, Cercetarea fonetismelor soresciene nu dezvăluie aspecte spectacu- vrăji, descântece, medicină populară, datini, mituri ş.a. Poetul nu ar loase, căci aceste fapte particulare sunt izolate, dar sunt „fonetisme fi privilegiat deloc imaginaţia, ci ar fi accentuat asupra autenticităţii reale, care se regăsesc adunate de lingvişti în atlasele Olteniei sau în lumii de aici, ni se atrage atenţia. diferite cercetări dialectale consacrate acestui ţinut românesc foarte Foarte atent studiate sunt blestemele, descântecele, vrăjile, injuriile conservator” (p. 65). „folosite fără reticenţă ca elemente care exprimă stări sufl eteşti spe- Cu adevărat relevant pentru originalitatea stilistică a ciclului La ciale determinate de natura raporturilor interumane sau a relaţiilor Lilieci sub raportul specifi cului artei lingvistice este examenul nivelu- cu mediul înconjurător” (p.38), nefi ind „considerate interdicţii de vo- lui morfologic, unde cercetătorul reţine elementele cele mai frecvente cabular” (p. 39). Materia etnografi că îşi are însă varii forme de mani- în structura textelor: vocativul femininelor în – o, coexistent cu cel în festare în limbajul popular şi dialectal pe care autorul cărţii le pune de – ă, articolul proclitic la genitiv al numelor de rudenie în varianta lu’ fi ecare dată atent în relief. Există şi procedee predilecte ale evidenţierii (ibovnica lu frate-meu), preferinţa pentru construcţiile cu la echiva- acestei lumi unice prin etnografi e, şi anume cel al evocării, ca şi cel al lente cu un dativ – obiect indirect („le luaseră pământul la oameni”), amintirii, „ceea ce, potrivit reprezentărilor copilului, explică simpli- numeralul ordinal al doilea folosit adverbial („S-a măritat de-al doi- tatea expresiei, contururile vagi, cenuşii, abundenţa de note explica- lea”), – demonstrative de depărtare simple, proprii ariei de sud a tive” (p. 8). Românei: ăl (ăla), a (aia), ăi (ăia, hăia), ăle, ale (alea, elea), pronumele Primul nivel explorat este cel al onomasticii, care prilejuieşte un demonstrativ de apropiere: ăsta, asta, ăştia, ăstea, pronumele (adjec- studiu extins ce are în vedere atât antroponimia, cât şi toponimia, iar tivele) nehotărâte: ceva, niscai ş.a. Cu multă autoritate profesională atât unul cât şi celălalt „formează o unitate lexicală proprie limbii popu- este realizată analiza utilizării perfectului simplu al verbului, consi- lare din zona Olteniei. Şi unele şi altele au fost pentru Sorescu izvor derat „trăsătura morfologică cea mai importantă a graiului din Ol- de poezie” (p. 56). Sorescu dovedeşte o plăcere uriaşă a enumerărilor tenia” (p. 71), frecvent folosit la Sorescu, de o mare forţă expresivă, de nume de persoane, ţinând de un sistem neofi cial, cu structură rezultat al unei selecţii, apărând deci ca element de stil, în texte în genitivală, ce „exprimă un raport de fi liaţie, de alianţă, de apartenenţă” care predomină limba vorbită, pentru acţiuni ce au loc în aceeaşi zi (p. 169) şi care „e populară, străveche, proprie comunităţilor rurale şi cu prezentul. El are o strălucire artistică unică, spune cercetătorul

120 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 121 Restituiri Dumitru Vlăduţ La Lilieci de Marin Sorescu, în perspectivă lingvistică Restituiri limbii populare din La Lilieci, încât „A încerca să substitui în textele Gr. Brâncuş ne prezintă apoi un glosar alcătuit din acele cuvinte lui perfectul simplu prin perfectul compus înseamnă a lipsi poezia de extrase din texte care au sensuri şi structuri populare sau dialectale valoarea extraordinară pe care i-o dă acest tip de perfect străvechi, foar te vechi ori sunt foarte importante „prin originea, structura ori conservat din latină şi înzestrat cu o semantică specială a cărei origine prin valoarea poetică deosebită” (p. 171). Prin aceasta şi diferă glo- e greu de precizat” (P. 76). Exemplele nu ar diferi de cele din anchetele sarul lui Gr. Brâncuş de cel al profesorului craiovean Marian Barbu, dialectale, iar ele ar reprezenta „pentru un lingvist, o excelentă sursă publicat în 2009 la Editura Sitech din Craiova sub titlul „La Lilieci”, de cunoaştere şi studiere a valorilor perfectului simplu, timp caracter- şase cărţi în căutarea lui Marin Sorescu. Există o conştiinţă şi o ati- istic limbii vorbite în Oltenia” (p. 76). tudine a eroilor din La Lilieci faţă de realitatea lingvistică privitoare O altă particularitate a vorbirii populare şi familiare în ceea ce la diferenţe de grai faţă de generaţiile anterioare, faţă de schimbările priveşte verbul identifi cată ca frecventă în La Lilieci este folosirea su- lingvistice, deosebirile de limbaj între regiuni sau chiar sate învecinate pinului, timp vechi, având un caracter concret faţă de sinonimul său, pe care autorul acestui studiu lingvistic nu ezită să le pună în relief. infi nitivul lung. Prin utilizarea abundentă a acestuia, opera lirică a lui Un penultim capitol de analiză propriu-zisă este consacrat stilului, Sorescu chiar pare a face „o notă distinctă în limba poeziei româneşti unde sunt examinate elemente cu un conţinut poetic detectate ca aba- cu teme care privesc satul” (p. 79), frecvenţa lui făcând din supin un teri de la normele limbii comune şi ale celei culte. Este de altfel cunos- fapt de stil. cuta defi niţie a stilului ca abatere ori deviere de la normele limbajului Examinarea nivelului sintaxei prilejuieşte observaţii interesante: comun, folosită în scopuri artistice. Astfel de particularităţi stilistice domină coordonarea şi juxtapunerea, manieră a unei gândiri ex- identifi cate sunt: predominanţa propoziţiilor simple, aproape toate pozitive, proprie limbii populare, subordonarea, specifi că limbajului principale, absenţa verbului copulativ din structura predicatului no- deducţiilor logice, fi ind rarisimă. Tipice sintaxei sunt propoziţiile minal, persoana întâi a verbului substituită prin persoana a II-a singu- scurte legate prin şi narativ, precum în relatarea vorbită a faptelor lar, enumerările bogate, construcţiile apoziţionale, izolările explicative, vieţii şi în poveştile populare. anacolutul, introducerea directă a personajului în miezul povestirii, Un capitol foarte bogat în analize şi ilustrări este consacrat vocabu- numărul mare de interjecţii, construcţii exclamative, preferinţa pentru larului, unde cercetătorul descoperă mai întâi bogate grupuri termino- conjunctiv în locul infi nitivului care e abstract, recurgerea frecventă la logice populare preferate. Există de exemplu o întinsă terminologie a imperfectul indicativului ca timp al evocărilor şi naraţiunilor, apelul casei şi gospodăriei, a obiceiurilor, dar şi una a neologismelor reţinute la comparaţii cu cel de-al doilea termen exprimând elemente concrete din realităţi sau evenimente pe care omul rural le cunoaşte ocazional: ale mediului rural, apariţia unor maxime şi sentinţe, construirea da- armată, prizonierat ori instaurare a comunismului. Examinându-le, tivului cu la, inversiuni cu rol stilistic, umor ş.a. lingvistul atrage atenţia că „limba populară acceptă cu uşurinţă neolo- Examinarea în capitolul Exerciţii a zece fragmente de texte repro- gismele care exprimă realităţi noi de cultură şi civilizaţie, în atingere duse constituind, cum spune autorul, „mostre de analize care cores- directă cu viaţa satului. În general, aceste cuvinte nu afectează omo- pund viziunii noastre asupra cărţii lui Sorescu” (p. 155), încheie această genitatea lexicală a limbii populare. Multe sunt efemere ori au trecut carte care convinge cititorul că acest tip de demers este binevenit pen- în vocabularul pasiv ca semne ale vitregiilor istoriei” (p. 98). Există o tru descoperirea unui gen de poeticitate foarte personal. E vorba de terminologie bogată privind sărbătorile, jocurile, buruienile de leac, o poezie „în marginile prozei”, afl ată în „formele brute, neprelucrate descântece, vrăji, obiceiuri de înmormântare ş.a. ale idiomului popular” (p. 155), în vers liber, lipsită de metafore şi

122 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 123 Restituiri Dumitru Vlăduţ Restituiri în general de fi gurile poetice tradiţionale. Este o poezie „enunţiativă” în terminologia lui Carlos Bousoño din Teoria expresiei poetice ori „tranzitivă” cu un termen al lui Tudor Vianu. Structurile lingvistice şi stilistice decelate sunt mereu raportate la rostul lor estetic, la lumea operei, iar comentariul lor devine unul simpatetic prin implicarea autorului ce descoperă o viaţă a textelor. Analizele stilistice ale lui Iulian Negrilă Gr. Brâncuş întreţin dintr-un unghi singular în conştiinţa cititorilor existenţa inefabilă a lumii ciclului cu titlul La Lilieci, metaforă a cimi- tirului, plângere pentru cei înmormântaţi a căror viaţă se prelungeşte în memoria celor vii. Constantin Mălinaş (1943-2010)

N CARTEA Oamenii cetăţii de Dimitrie Bălan se fac Îreferiri la scriitorul Constantin Mălinaş care s-a născut la 21 mai 1943 în Buzău, unde părinţii săi se refugiaseră în urma Dictatului de la Viena. După Liceul „Emanuil Gojdu” din Oradea, urmează Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, specializându-se în biblioteconomie. În 2001 şi-a dat doctoratul la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, cu teza Contribuţii la istoria iluminis- mului românesc din Transilvania. Viaţa şi opera fi lologică a lui Ioan Corneli (1762-1848). A fost conferenţiar universitar la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea, redactor şef al revistei „Familia română”, subintitulată „pentru solidaritatea românilor de pretutindeni”, din 1999, redactor şef al Buletinului „Ex li- bris românesc”, din 1994 şi director al revistei „Sănătatea cărţilor” din 2002. A publicat numeroase cărţi, dintre care amintim: A fi nitatea lui Gheorghe Şincai faţă de Oradea, 1979, Bi- Iulian Negrilă, blioteca ediţiilor Eminescu româneşti şi străine 1879-1989, istoric literar, Arad

124 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 125 Restituiri Iulian Negrilă Constantin Mălinaş (1943-2010) Restituiri 1989; Centenar Ion Creangă 1889-1989, 1990, Eminescu – un secol în Pe vineri plecăm de aici la Alba Iulia, un grup de 8 ziarişti, de aseme- medalii (1889-1989), 1992, Carte românească veche la Oradea (1643- nea un tren – o coloană de autobuze care vor porni seara, adică vor face, 1830), 1993, Eminescu şi Oradea, 1993, Cartea bicentenarului Gojdu drumul noaptea. 1802-2002, 2004 etc. Sperăm să nu fi e provocări – să fi e totul măreţ ! * Cu prietenie, L-am cunoscut şi-i păstrez o frumoasă amintire. La revista ce-o C-tin Mălinaş conducea am publicat proză scurtă şi el mi-a scris o scrisoare: O ultimă scrisoare care are ca subiect tot revista, ne-a fost expediată Oradea, 21.08.90 în anul următor: Stimate Domnule Iulian Negrilă, Am reuşit să scoatem un număr pe iulie-august al revistei, în Oradea, 5 II. 1991 care aveţi proza trimisă, cu fotografi e, de asemenea materialele d-lui Stimate domnule Negrilă, Popeangă despre Radu Flora. Cu regret nu vă pot trimite decât 6 exemplare, acestea gratuite, cu Vă trimit un total de 12 exemplare gratuite, din care vă rog să rugămintea să binevoiţi a le da în felul următor: reţineţi 4 pentru Dv. Şi 4 pentru Dl. Popeangă, iar alte 4 pentru intelec- 1 Domniei Voastre tualii români din Jugoslavia. Ca să nu fac prea multe colete. Vi le trimit 2. Domnului profesor Popeangă împreună şi vă rog să i le daţi. Am să-i scriu şi dumnealui. 3. Doamnei Elena Colta (muzeu) Aşteptăm şi alte materiale, alţi arădeni, mai ales cu proză scurtă. 4. George Manea (muzeu) Vă trimit, conform fi şei alăturate, tot cu acest prilej, exmplarele de 5. Dan Lăzărescu vândut elevilor în septembrie, e bine dacă banii intră până la 1 oct. 6. Biblioteca Judeţeană Arad 1990. În cazul că vor fi returnări de la Cluj, eventual, am să vă pot trimite Cu respect şi prietenie, şi pentru elevi, împreună cu numărul 1-2 (comun) pe 1991. Merge fo- Ctin. Mălinaş arte prost cu hârtia, am scăzut tirajul. Cu drag, vă salutăm, Tot despre difuzarea revistei, precum şi despre colaborarea viitoare, C-tin Mălinaş este vorba şi în scrisoarea următoare: (Scrisorile se afl ă în biblioteca personală). Oradea, 26 XI 1990 Stimate domnule I. Negrilă, Colegul Miron Blaga zice să mai lăsaţi materialul Alecsandri, căci vrea să-l rezolve. Vă confi rm primirea banilor, de asemenea, vă trimit 27 de exemplare din nr.8 al revistei, din care o bucată pentru domnia voastră, o bucată pentru domnul G. Manea, care m-a sunat – o să vă caute. Deci, 25 de bucăţi, pentru vânzare, cu procent de 20% – 250 – 50 lei, de returnat 200 de lei.

126 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 127 Restituiri Aradul începutului de secol XX... Restituiri şir decorativ. În mijlociul sălii un grup de tineri elegant îmbrăcaţi, cu faţa veselă, care mai de care mai sprinten, ascultau poveţele ober-aran- jorului dr. George David. Om cu experienţă, membru al cunoscutei case de avocatură Chirtop, acesta cunoştea lumea bună a oraşului şi obiceiurile evenimentelor de acest fel. Toţi treceau prin emoţiile gene- Horia Truţă rate de ultimele pregătiri ale mult doritului şi aşteptat bal al fetelor costumate. Se ştia doar că petrecerile anuale ale românilor echivalau cu o sărbătoare naţională, fi ind locul de întâlnire al familiilor fruntaşe din mai multe comitate, unde bărbaţii se retrăgeau să facă politică iar fetele însoţite de mame-gardiene sau de rude apropiate erau scoase în Aradul începutului de secol XX. lume. Se făceau cunoştinţe, fetele putând fi curtate, desigur în manieră Petrecerea costumată a Reuniunii elegantă, cu prăjituri, bomboane fondante şi fructe exotice, astfel că Femeilor Române în urma acestor evenimente erau anunţate şi căsătorii. Veneau tineri de perspectivă, se prezenta şi viitoarea elită românească: preparanzi, teologi, studenţi sosiţi în vacanţă, cadeţi ai şcolilor militare, oameni care erau la începutul profesiei şi care-şi puteau mai uşor împlini ros- ALA MARE a Cazinei era bine aranjată şi împodobită tul în sânul unei familii onorabile. Printre ei mai puteai zări învăţători, Satent. Ramurile de brad împletite cu panglici colo rate avocaţi, consilieri, ofi ţeri, funcţionari la stat ori în stabilimente sau chiar şi baloane, ce atârnau sub plafon şi pe albul pereţilor pe majordomul corpului de armată. Ca şi altădată, printre invitaţi se curăţaţi şi spoiţi în toamnă de pictorul de odăi Guttmann afl au fruntaşi români, deputaţi în Dieta din Budapesta, acţionari la îi dădeau un aspect sărbătoresc. În frontul sălii domina banca Victoria, membri ai corpului învăţătorilor, sau trimişii Epis- inscripţia Trăiască femeia română sub care era atârnat por- copului Ignatie Papp, care nu uitau să mai doneze nişte bani. Desigur tretul unei ţărănci strânsă în fota cu tricolor şi caierul pe îşi vor face apariţia şi redactorii „Tribunei”: Ioan Brânda sau Gheorghe şold. Cele patru oglinzi mari din cristal cumpărate direct Demeter, nelipsiţi de la asemenea evenimente. de la fabrica lui Edmund Bauer şi lampioanele tricolore ce De data aceasta totul se făcea în favoarea Şcolii de fete de curând înconjurau tavanul completau recuzita festivă. Pe scena inaugurată pe Teleky ut. Afl at sub atenta îndrumare a profesorului Petru de sub portretul feminin, unde mai ieri diletanţii români memorau textele învăţătorului Nicolae Ştefu din Pârneava, Pipoş, institutul aduna bani într-un cont special destinat începerii pentru un viitor spectacol de teatru, şedeau muzicanţii. lucrărilor noii clădiri, pe strada Deak Ferenc, după modelul Şcolii din Erau gata de muncă, cu ochi pătrunzători, sclipicioşi şi Sibiu conduse de Partenie Cosma, unde dominau cursurile de ţesut negri asemenea demonilor. Acordându-şi instrumen- cusături româneşti şi menaj. Desigur se mai conta pe oarece sume din tele, discutau în şoaptă atenţi la eventualele observaţii ale Fondul Preoţesc şi daniile generoase ale lui Emanoil Ungureanu, dar Horia Truţă, aranjorilor din preajmă. Scaune din lemn, solide, alese mai ales pe ajutorul mecenatului Vasile Stroescu, un basarabean bogat istoric, Arad din expoziţia fabricii A. Vincze, capitonau pereţii ca un dar sensibil la nevoile şcolilor româneşti din Ungaria.

128 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 129 Restituiri Horia Truţă Aradul începutului de secol XX... Restituiri Pregătirile pentru bal au început cu mult timp înainte, fi ind motiv venerabilei matroane sunt recunoscute şi dacă altfel nu e cu putinţă, de agitaţie şi emoţii, deopotrivă pentru mame şi fi icele ieşite din pri- junii îşi arată recunoştinţa printr-un buchet şi o dedicaţie în versuri ma adolescenţă. Bărbaţii, mormăind mai mult pentru sine, trebuiau să simţite. facă faţă cheltuielilor, dacă voiau să-şi mărite fi icele. Urmau vizite la Zgomotul asurzitor al trăsurilor ce goneau pe strada de curând croitorese, case de modă, bijutieri urmate de consultarea revistelor de pietruită cu rocă adusă din Aciuţa, anunţa sosirea oaspeţilor delicaţi, specialitate şi a fotografi ilor de nuntă, discuţii cu damele de la oraş mai iar printre gentilii aranjori s-a născut o fugă nebună, întrecându-se pricepute în ale înzestrării cu toalete adecvate: rochii, blănuri, gulere, în oferirea braţului frumoaselor doamne şi domnişoare, îmbujorate mănuşi, pălării, bijuterii, evantaie, carneţele de bal cu creionaş etc. Nu şi stingherite în propriile emoţii. Tinerii domni apar discret intrând era rău dacă se exersau paşii şi prin una din şcolile de dans la Czeka mai puţin zgomotos în atmosfera plină de fast. Se caută din priviri Baba de pe strada Teleky, Temes Adalbert din Varosliget (Pădurice), cunoscuţii, se sărută mâinile doamnelor şi se rostesc cuvinte de com- sau Hess Friederch care ţinea lecţii în Casa Corpului Industriaşilor. plezenţă. Sunt îmbrăcaţi după moda imperiului, în cămăşi albe cu E iarnă, început de februarie şi s-au făcut orele 8 seara. Prima lavalieră, costume din stofă de culoare închisă, cu vesta din acelaşi soseşte amfi trioana, doamna prezidentă Letiţia Oncu, consoarta di- material. Nu lipseau mănuşile albe şi bastonul care dădeau nota de rectorului Băncii Victoria. Prestigiul ei a crescut în ultima vreme de distincţie, necesară evenimentului. Nu a trecut mult şi vasta sală s-a umplut de culoare, iar aerul când soţul ei, Nicolae Oncu înconjurat de noii săi prieteni, tinerii proaspăt, înmiresmat de cetină s-a încălzit. Garde-damele, ocupând oţeliţi grupaţi jurul Tribunei, a devenit infl uent nu numai în lumea scaunele de lângă pereţi scrutau atent mulţimea şi cu un zâmbet exer- economică românească ci şi în cea politică. Era însoţită de Hermina sat răspundeau saluturilor. Se aplecau spre stânga şi dreapta interesân- Popovici Desseanu, fi ica Ioan Raţ, protopopul Aradului, măritată şi du-se despre unii mai puţin vizibili în societate, care şi cine, dar mai ea cu un cunoscut avocat. Politeţea cerea să fi e de faţă la primirea ales al cui este. Drăgălaşele domnişoare, toate costumate popular, oaspeţilor. La intrare ober-aranjorul George David, înconjurat de au înconjurat sala braţ la braţ, privindu-se una pe alta de sus până ajutoarele sale june o întâmpină cu un zâmbet întărit de frumoase jos, examinând profesional diferitele costume româneşti purtate cu cuvinte dinainte potrivite. O invită spre orchestră punându-i în braţe distincţie. Şi nici că s-a aranjat până acum o petrecere mai elegantă un buchet de trandafi ri roşii comandat la grădina artifi cială a lui Papp şi mai bine succeasă ca cea din prezent. Anul trecut ţinuta cuprin- Samu şi un ordin de dans cu o emoţionantă dedicaţie scrisă de tânărul dea veşminte comandate la cunoscute modiste din Arad, Timişoara, poet Teodor Roxin absolvent seminarial din Micherechiu. Evident Seghedin, Gyula, Sibiu sau Oradea. Rochii lungi, albe, roz, albastru, tulburată amfi trioana citeşte ca pentru sine versurile pline de sensi- galben, cu volănaşe, dantele şi panglici. Unele dintre ele aşa cum erau bilitate: „Răpiţi de clipele sublime\ Ce-n noaptea asta ne distrag\ Un Iuliana Raicu din Pârneava, surorile Melania şi Lucreţia Ionescu, fe- semn al osebitei stime\ Vă oferim aici cu drag.\ Sunt fl ori ce-n taină tele notarului din Vârfurile, sau Domnica Borza din Abrud, cunoşteau din potire\ Exaltă-un minunat parfum\ Noi vi le dăm spre suvenire\ A chiar moda balurilor Societăţii Petru Maior din Budapesta. Mai ştiau nopţii vesele de-acum.\ Deci mult stimată prezidentă\ Rugându-Vă să că acolo, după petrecere, românii se întâlneau la capela ortodoxă le primiţi\ Dorim cu inima ferventă\ Ca întru mulţi ani să trăiţi.” română a Fundaţiei Emanoil Gojdu de pe Kiray utca, iar preotul O merită, fi indcă doamna prezidentă, o ştie toată lumea, e sufl etul Bogoevici, la sfârşitul slujbei, conform unui vechi obicei românesc Reuniunii. Tot ce s-a făcut prin doamna prezidentă s-a făcut. Şi când oferea enoriaşilor, în afară de anaforă şi câte un păhărel de ţuică sau tinerimea îi aduce elogii la intrare, e semnul cel mai vădit că meritele vin adus special de la Miniş sau Mocrea.

130 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 131 Restituiri Horia Truţă Aradul începutului de secol XX... Restituiri De data aceasta, stăpâna veacurilor, moda sfârşitului de secol a frumuseţii ei. I-a răspuns în germana însuşită la Klosterul maicilor a dispărut la tinerele fete, căci toate sunt înveşmântate în costume Notre Dame din Timişoara, unde învăţau limba Vienei fete de dife rite româneşti care nu şi-au schimbat fasonul faţă de cel original. Cel mult, etnii, că de fapt ea este supusa majestăţii sale fi ind româncă din Transil- pe ici colea, a mai fost adăugată câte o cusătură nouă ori înfrumuseţat vania. Scurtul dialog continuat în ungureşte, a făcut vâlvă chiar şi în cu câte o panglică tricoloră. Aparent unitare, ele prezentau diferenţe părţile Aradului fi ind comentat atât de Aradi Kozlony cât şi de alte sesizabile ochiului doar prin cromatică şi ornamentaţiile ţesute ori gazete din Ungaria. Unele au scris articole de fond acide în timp ce aplicate. Cele mai multe damicele aveau costume din diferite ţinuturi publicaţia Neamul Românesc a pus o picătură de venin, spunând prin- ale României. Cămăşile albe brodate erau croite în forme puţin dife- tre altele, că domnişoara Melania Ionescu vorbeşte cu alteţa sa, în limba rite, dar felurimea catrinţelor dată de culoare şi fl uturii multicolori tuturor osândelor. aplicaţi cu gust, era uimitoare. Se puteau recunoaşte costumele de Frizurile gingaşelor costumate erau uniforme. Una ca alta cu părul Ineu, completate cu cisme roşii din piele dubită, cele din Podgoria lăsat să cadă pe spate, câteva în cosiţe împletite, altele cu bucle uşor Miniş-Măderat, pe urmă poalele din Vărădia şi Bârzava. Veşmintele ondulate cu fi erul încălzit în jar, întărit cu apă şi zahăr ori decorat din Selişte, pe cât de simple, pe atât erau de elegante. Apoi cele din cu panglici late tricolore, Piepteni şi agrafe lucitoare luate din târguri, Buciumani, din părţile Branului, Ţara Moţilor, câteva din Banat şi completau ornamentale ordonând şuviţele răzleţe. unul din Maramureş. Mai ales acesta din urmă atrăgea atenţia şi in- Unele gard-dame erau îmbrăcate special la Casa de mode Kopetko vidia celorlalte. Era purtat de Florentina Şuluţiu, mezina preotului din Karoly cu atelierul în Palatul minoriţilor, sau în salonul Lazar Cz. de Botiza, venită la unchiul său, funcţionar în Arad. Mânecile încreţite pe Vorosmarty ut, unde puteau să-şi comande şi pălăriile. Pe ici colo se la umăr şi răscroiala pătrată a cămăşii scoteau în evidenţă zgarda din observau ghete înalte făcute pe măsura piciorului în atelierul Aconiu. mărgele de la gât. Nici catrinţele nu erau ca celelalte. Ţesute în dungi Şiretele împletite special erau trecute prin ţinte metalice ascunzând late orizontale suprapuse se recunoşteau prin culorile tari ale lânei ciorapii fi ni luaţi din magazinele Bogyo de pe Deak Ferenc. Câteva vopsite în roşu, verde, galben, mov, sau portocaliu. Baticul înfl orat şi au folosit produsele Melanogene sau Hair Regenerator preparate spe- opincuţele din piele de porc bine tăbăcită, îi completau fericit ţinuta, cial pentru prefacerea părului în culori plăcute aurie, negru sau brun, chiar dacă acestea îi micşorau statura. Fetele notarului din Vârfurile, create de spiţerul Foldeş Kelemen în laboratorul din Arad. Majori- surorile Melania şi Ionescu purtau costumele făcute la Hălmagiu, de tatea degajau o ţinuta mândră şi distantă, ecouri ale educaţiei şlefuite, Rusalina fata unor vechi nobili din Zărand cu proprietăţi la Şoimuş distinse şi manierate din societatea imperiului. Nu lipseau doamnele şi Covăsânţ, care s-au îmbogăţit din încasarea vămilor la poduri şi Luţai şi Chicin din Nădlac, Ciorogariu, Iercan, Şiclovan, Karacson comerţul cu sare. Erau aceleaşi haine care au fost purtate cu un an în din Pecica, apoi doamnele Raicu, Pop, Popoviciu, Furdui, Lobonţ din urmă la Sinaia, unde la invitaţia Marilinei Bocu, fi ica primarului, au Arad şi multe altele din mai multe comitate. fost de faţă la serbările primirii de către perechea regală a României Printre invitaţi şi-a făcut apariţia şi fotograful Weisz Hugo, cel Carol I şi Elisabeta, a Principelui moştenitor al tronului austriac, Francisc care ilustra câteva ziare ungureşti din oraş. Era însoţit de tânărul Ferdinand şi a consoartei sale Sofi a. Întâmplarea ce a urmat atunci inaş care monta aparatura de curând adusă din Viena. Văzându-l, le-a rămas amândurora în memorie. În timp ce priveau fascinate spec- câteva grupuri nerăbdătoare aşteptau deja să fi e traşi în chip. Ştiau, tacolul, nu au observat apropierea înaltului oaspete austriac, care i-a că peste o săptămână imaginile imprimate pe cartoane încărcate cu adresat Melaniei în nemţeşte cuvinte de laudă la adresa costumului şi fi ligrane asemenea biletelor de bancă, vor putea fi scoase din atelier

132 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 133 Restituiri Horia Truţă Aradul începutului de secol XX... Restituiri împrospătând evocarea acestor clipe de vis. Pozele erau scumpe, deşi vitatea cu nişte cântece de ascultare:...... s-au nu mă abandona. Da nu nu ieşeau atât de proaspete ca în studioul de pe Andrassy ter, dar mă abandona, o gândeau şi doreau mulţi din cei prezenţi. Mai trebuia invenţia avea succes. parcurs ordinul de dans de după pauză, făcut de prezidentă şi urmat Terminând inspecţia sălii iar damele găsindu-şi locul pe scaunele de toţi cei de faţă. Orele trec repede una după alta, iar garde-damele din margine, a început un scurt concert şi teatru: câteva poezii se apropie de garderobă, căci ceasul bătuse şase, iar zorile dimineţii naţionale şi cântece, pregătite de preparanzi şi studenţii seminariali. aşteptau să salute la fereastră. O sărutare de mână, un compliment, Din repertoriu, desigur nu putea lipsi Mihai Eminescu. Invitată pe locul fericirii devenind al amintirilor plăcute. Dar poate cine ştie... scenă Florentina Şuluţiu a citit versurile Luceafărului copiate dintr-o gazetă, iar Lucreţia Ionescu a declamat cu simţire poezia Doina, care a stors aplauze repeţite. În replică, tânărul avocat Iustin Marşieu, fi ul unui cunoscut cojocar din Socodor a comentat cu maliţiozitate spectacolul diletanţilor, adresîndu-i Melaniei Ionescu mesajul că în mod sigur tatăl ei, notarul din Vârfurile va avea de suferit din partea autorităţilor ungare, ceea ce nu s-a adeverit. Cam pe la orele nouă, în frunte cu prezidenta Letiţia Oncu, jocul a început cu hora. Un cerc rotund ca soarele, în care dansatorii se mişcau în pas ritmat cu braţele îndoite şi ridicate de la cot peste umeri într-o nesfârşită succesiune a degetelor. Rânduri, rânduri, perechile care trecuseră de 80 se aruncau în farmecul valsului legănat, al tangou- lui lent, întrerupte de câte o ţarină moţească, romana, polca, ardeleana sau cvadrilul. S-a jucat şi ceardaşul şi de ce să nu se joace, dacă au fost invitaţi şi unguri. Unele îşi ritmau paşii uzând de exerciţiile făcute acasă, la horele din sat, sau în şcolile de balet din centrul oraşului. În cea mai bună animaţie şi cuprinşi de clipele pline de farmec, aşteptate de săptămâni bune, s-a succedat ordinea de dans până în miez de noapte. Perechile se schimbau cu învoiala mamelor atente la carneţele de dans, gesturi şi mimică. După câteva ceasuri bune... pauză. În tropicala căldură a mulţimii, adunaţi în jurul unei mese lungi, fi ecare dansatoare la stânga cu cel care a putut să cucerească locul râvnit, înţelegându-se mai mult prin semne şi mai puţin prin vorbe, căci gard-damele erau numai ochi şi urechi, atente la orice mişcare şi cuvânt exprimat de tineri. Muzicanţii se odihneau şi ei, în jurul unei mese lăturalnice, anume pregătite. Dar nu mult, pentru a-şi relua acti-

134 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 135 Lecturi paralele Aradul începutului de secol XX... Lecturi paralele 30 de ani. Nu numai o cunoaşte, dar, cum mărturiseşte în capitolul liminar al cărţii, o consideră a doua sa patrie. Ar trebui să-l apelăm protocolar, cu „excelenţa voastră”, întrucât între 1993 şi 1999 a fost ambasa- Radu Ciobanu dorul Poloniei la noi, iar între 2010-2012, în Republica Moldova. Protocolul mi se pare totuşi excesiv, de vreme ce, ca fa- milist, e căsătorit cu o româncă, doamna Ana Maria Luft (care a şi tradus această Cum ne văd ei* carte), d-sa alegându-se astfel cu un vast anturaj de neamuri şi amiciţii româneşti. E, deci, şi „de-al nostru” şi ne vom îngădui E MULT mi se pare de atunci, din illo tempore, când, să-i spunem doar domnul Bogumił Luft . Cauzindu-mi pentru întâia oară vocea înregistrată Să mai adăugăm şi amănuntul că, fi e ca pe o bandă de magnetofon cât un geamantan, am trăit diplomat, fi e ca jurnalist şi comentator, a un moment straniu! Vocea aceea din afara mea era cu participat direct la toate evenimentele importante atât de totul alta decât vocea „din cap”, pe care o ştiam dintot- la noi cât şi de dincolo de Prut, încât avem garanţia că deauna. Vocea aceea mă contraria, îmi era greu să accept nu vorbeşte din auzite. În Cuvânt înainte pentru cititorul că era a mea. Era o voce străină, puţin antipatică, totuşi român, d-sa a ţinut să precizeze că această carte a scris-o interesantă. Aşa să „sune” într-adevăr vocea mea, sau ceea pentru polonezi. „Şi cu toate acestea [...] poate fi de fo- ce auzeam era doar o distorsiune tehnică? Mi-am amintit los şi românilor”, spune dl Luft . Da, trebuie recunoscut de curând momentul acela, când am trăit ceva asemănător de la început, am afl at din ea şi eu, ca român, o mulţime în timp ce citeam două cărţi despre români, scrise de doi de lucruri pe care nu le ştiam despre cele petrecute pe la autori polonezi. În esenţă dilema era aceeaşi: aşa să fi m noi, ba chiar şi despre noi înşine, unele detalii şi aspecte noi într-adevăr? care nu sunt perceptibile decât din exterior. Iar, după ul- Bogumił Luft (n. 1955) este jurnalist, comentator po- tima pagină a cărţii, m-am simţit mai bine, mai sigur pe Radu Ciobanu, litic şi diplomat. A străbătut o bună parte din lume în convingerea că nu suntem chiar atât de dezagreabili cum scriitor, Deva suita Papei Ioan Paul al II-lea, iar România o cunoaşte de ne vorbeşte lumea. Şi asta, deoarece prin tot ce povesteşte şi comentează acest foarte subtil şi perspicace observa- tor nu face decât să pledeze pentru ideea că, asemenea * Bogumił Luft , Românii în goana după happy-end. Traducere de Ana Maria Luft . Iaşi. Polirom [Egografi i], 2015. Małgorzata oricărui popor, nici românii nu fac altceva decât să aspire Rejmer, Bucureşti praf şi sânge. Traducere de Luiza Săvescu. înspre un happy-end, doar că un end, de fapt nu există, iar

136 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 137 Lecturi paralele Radu Ciobanu Terapie epistolară Lecturi paralele happy-ul se arată numai în rare ceasuri de graţie ale istoriei. Impor- Acest eseu este, de fapt, o istorie sui generis a românilor, concepută tant, în schimb, este modul cum se manifestă fi ecare neam „în goana şi comentată ingenios, cu luciditate şi simţ al umorului, prin momen- după happy-end”. După cum reiese din viziunea d-lui Luft , sub acest tele ei esenţiale, destinată anume unui cititor ştiut ca circumspect. Sau, aspect noi suntem un popor mai „ciudat”, mai „exotic”, mai sudici, alt- altfel spus, istoria unui popor latin şi ortodox povestită unui popor fel decât cel din „înnorata Polonie”, dar nicidecum netrebnici. În 1993, slav şi catolic. Curios mi s-a părut că primele capitole sunt dedicate când a fost numit ambasador la Bucureşti, se autodefi neşte ca „un Basarabiei, până la zi. Ar merita ele singure un comentariu separat. tânăr entuziast care cunoştea deja România destul de bine şi pe care, Călătoria până acolo este lungă, „pentru că ţara asta este departe.” nu se ştie de ce, această ţară îl fascina.” Chiar că nu se ştie de ce, de- Autorul pătrunde peste Prut cu ironic numitul Orient-Expres, care oarece România era prost văzută de peste tot, inclusiv de preşedintele străbate cei 500 de km de la Bucureşti la Iaşi, în 14 ore, iar cei 90 Lech Wałęsa, care nu-l agrea pe Ion Iliescu, în timpul căruia România de km rămaşi până la Chişinău, în 3 ore, reprezentând „încoronarea „se împotmolise în marasmul mocirlei postocomuniste.” I-a mai venit unei călătorii către o altă lume.” O lume previzibilă încă din vagoanele inima la loc după ce, înainte de plecare, într-o întrevedere cu un im- din era sovietică şi din anturajul vagonului restaurant, unde „...poţi portant intelectual precum Bronisław Geremek, care era preşedintele sta în compania atrăgătoare a unor domni în pantaloni de trening şi Comisiei de Politică Externă a Seimului, acesta l-a asigurat că pleacă cu cămăşi colorate descheiate, de sub care se văd lanţurile de aur de pe piepturile păroase. Discută când în rusă, când în română despre „într-o ţară importantă pentru Polonia”. Ceea ce i-a amintit şi de afacerile transfrontaliere. Trai pe vătrai!” Semnifi cativ este că aceeaşi „viziunea utopică” a mareşalului Józef Piłsudski, pentru care „Româ- lume şi aceeaşi atmosferă le-am găsit, în urmă cu câţiva ani, în cărţile nia Mare şi Turcia erau aliaţii principali ai Poloniei împotriva Rusiei.” – Călătorie spre Babadag şi Fado – ale altui polonez, Andrzej Stasiuk. Aşa este şi, până azi, oamenii politici realişti cultivă convingerea că Bogumił Luft , aşadar, nu fabulează, iar luciditatea şi spiritul său ana- aici, la doi paşi de limesul Asiei, Europa ar trebui să sprijine şi să se litic rămân şi sub acest aspect de folos cititorului român, dacă e la bazeze pe cele două turnuri de veghe, relativ egale ca importanţă şi fel de lucid, revelându-i riscurile şi absurditatea asumării sărăciei, putere – Polonia şi România. Paradoxal însă, observă dl Bogumił Luft , corupţiei şi haosului etnic, consecutive inevitabil unei eventuale uniri deşi românii „au o simpatie ieşită din comun pentru polonezi”, ea nu cu „fraţii de peste Prut”. se bucură de reciprocitate: „În Polonia [românii] erau percepuţi con- Cu sau fără Basarabia, România apare ca un topos complicat, bogat secvent ca un popor care nu e bun de nimic, ba chiar e cam periculos.” în situaţii neobişnuite, fericite sau dramatice, unele unice în lume. Aşa O cauză care a agravat această percepţie sunt şi ţiganii cerşetori origi- au fost, dintre cele unice, succesul constituirii în secolul XIX a unui nari din România, consideraţi, aşadar, români, primiţi iniţial cu com- „stat comun care nu a mai fost şters apoi de pe harta Europei” (subl. pasiune de polonezi, dar deveniţi apoi insuportabili. Poate cartea dlui RC), dar şi Marea Unire din 1918. Iar dintre cele nefericite, fascismul Bogumił Luft va mai subţia acest parti-pris nedrept şi dăunător ambe- românesc, spargerea României Mari, în 1940, şi, mai apoi comunis- lor părţi. Mai ales că d-sa se străduieşte să evoce sobru şi convingător mul, care a dus la „exterminarea efectivă a elitei interbelice – fără momentele de concordie, care n-au fost deloc puţine şi au culminat cu precedent în vreo altă ţară din lagărul comunist” (subl. RC). Cum fără anul 1939, când românii i-au primit cu braţele deschise pe polonezii precedent au fost şi altele, precum fenomenul Piteşti şi nu numai. În refugiaţi la ei cu armată şi guvern cu tot. cel de Al Doilea Război, România a avut o implicare „jenantă”, dar în

138 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 139 Lecturi paralele Radu Ciobanu Terapie epistolară Lecturi paralele cele din urmă a fost de un esenţial ajutor armatei sovietice în ofensiva rezistenţa armată anticomunistă din munţi. Sau – şi poate acesta e ei fi nală spre Berlin, sfârşind paradoxal ca învingătoare care e obligată cel mai frumos capitol al întregii cărţi – genealogia româno-polonă a la plata unor exorbitante despăgubiri de război. Toate aceste momente familiei Luft , veritabil nucleu epic al unui roman-cronică de familie, capitale din istoria românilor sunt revelate dl Bogumił Luft cu o ex- argument imbatabil al posibilităţii concordiei interetnice, dincolo de presivitate admirabilă prin precizie analitică şi concizie: România, toate provocările istoriei. această „insulă latină din Est”, intrată în secolul XIX, treptat, dar de- În încheiere, dl Bogumilł Luft ţine să precizeze că „această carte nu cisiv, sub înrâurire franco-germană, „a fost construită cu o robusteţe este obiectivă pentru că mie pur şi simplu îmi plac românii.” Dar simte germană de Regele Carol I.” Punct. Sau iată apariţia fascismului: şi nevoia unei nuanţări: „Ceea ce nu înseamnă că această carte nu e după Primul Război, „Corupţia pe fi ecare palier al administraţiei de adevărată, fi indcă sentimentele de prietenie deschid nu de puţine ori stat ajunsese până la cer. Bogătaşii Bucureştiului se distrau fără nicio ochii asupra realităţii adevărate mai efi cace decât aşa-zisul obiectivism grijă, deşi din perspectiva timpului am putea spune că era un fel de rece, care adesea se scufundă inconştient în stereotipuri – adevăruri bal pe Titanic. Şi atunci a apărut fascismul [...] Fascismul românesc atinse însă de o invaliditate severă. Îmi plac românii în primul rând s-a hrănit de la început cu protestul oamenilor tineri – care gândeau pentru că sunt în continuare puţini cei care îi simpatizează” (subl. RC). şi căutau pe dibuite soluţii – împotriva demoralizării şi a aroganţei Cred că principala calitate a demersului dlui Bogumił Luft stă tocmai elitelor de la putere, în România îmbătată de succesul istoric al Marii în evitarea stereotipiilor care se ţin ca scaiul de imaginea românilor Uniri.” Personalităţile sunt de asemenea evocate în tuşe sumare, capa- şi în optimismul ponderat cu care vede viitorul lor. Ultimul capitol bile totuşi să ofere cititorului o imagine concludentă, dar şi să sugereze se intitulează Post-scriptum şi focalizează ziua de 16 noiembrie 2014, poziţia afectivă a autorului faţă de subiect: „Nicolae Iorga, fost prim- când românii ortodocşi şi cam naţionalişti, şi-au ales un preşedinte ministru şi istoric, unul dintre cele mai eminente şi mai nobile fi guri sas, căsătorit cu o româncă greco-catolică. „Înţelepciunea alegerii lor ale României interbelice.”; „Antonescu – în ciuda opiniilor destul de – consideră dl Bogumił Luft – rămâne un eveniment extraordinar, in- răspândite şi în ziua de azi – nu fusese un fascist ideatic şi nici chiar diferent de ce va urma. \ Şi ce va urma? Happy-end? Happy-end-ul nu un antisemit convins. Ceea ce nu înseamnă că nu a fost un crimi- există.” O încheiere care ar putea fi percepută ca pesimistă, dar care nu nal, fi indcă patrona nişte asasinate îngrozitoare”; „Nicolae Văcăroiu se e decât lucidă, de vreme ce d-sa recunoaşte că România grăbeşte pasul caracterizează în primul rând prin lipsa de imaginaţie şi convingere în pe o cale prielnică, încât – cum remarca în alt pasaj – „Polonia îi simte privinţa oricăror reforme.” Cum se vede, dl Bogumił Luft pătrunde şi deja răsufl area în ceafă.” în tranziţia românească postcomunistă, pe terenul căreia analizele d- sale sunt mai bogate în detalii şi comentarii de vreme ce le-a fost mar- * tor nemijlocit. Din păcate, spaţiul nu-mi mai îngăduie să insist asupra Małgorzata Rejmer e o scriitoare şi reporteră cu treizeci de ani tuturor palierelor, toate incitante, ale acestei cărţi de o remarcabilă mai tânără decât Bogumił Luft . Aparţine de acum altei lumi. Şcolită cuprindere. Voi mai adăuga doar că acest survol atent documentat şi şi cu un impresionant palmares de premii şi distincţii, are o viziune a argumentat al dlui Bogumił Luft este întrerupt prin câteva capitole realităţii, pe măsura vremii, mai superfi cială, mai expeditivă, avidă de care devin un fel de studii de caz, cum, bunăoară cel focalizat asu- a cuprinde cât mai mult şi cât mai iute, fără a aprofunda, dar scriind pra episodului Ioanei Arnăuţoiu, menit să reveleze şi cititorului străin bine, concis, cu o cuceritoare pregnanţă stilistică. Sub titlul apocaliptic

140 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 141 Lecturi paralele Radu Ciobanu Terapie epistolară Lecturi paralele al cărţii d-sale – Bucureşti praf şi sânge – Astfel, ghida care a condus-o pe autoare prin Casa Poporului \Palatul ambiţionează, şi în bună măsură reuşeşte, Parlamentului, îi spune că în timpul edifi cării acelei aberaţii arhitec- să realizeze nu doar un portret diacronic tonice au murit zece mii (!) de oameni, cei mai mulţi dintre ei fi ind al Bucureştiului, ci şi al românilor. A stat îngropaţi pe şest în betonul fundaţiei. Or, – sorry! – fi e-mi îngăduit la noi doi ani, se pare că numai pentru să pun la îndoială, dacă nu existenţa acelei ghide, măcar asemenea a se documenta, şi a contractat o stra- „mărturii” senzaţionaliste, bune pentru export, pentru simplul motiv nie iubire, dar mai curând fascinaţie că „epoca de aur” a avut sufi ciente orori proprii încât să ne scutească decât iubire, pentru România, încât se de a-i mai atribui noi altele, produse de folclorul urban. bucură când pleacă, dar abia apucă să Nu de puţine ori, concluziile a ceea vede şi aude sunt formulate de se întoarcă. Ca şi Bogumił Luft , care a Małgorzata Rejmer într-un ton ambiguu, încât nu ştii dacă sunt „de avut revelaţii edifi catoare în drumul de bine” sau „de rău”. Iată cazul ciudat al Casei Poporului, care o fascinează la Bucureşti la Chişinău, şi Małgorzata şi pe care o pune în relaţie (cum altfel?) cu Balada Meşterului Manole, Rejmer descoperă lucruri esenţiale tot pentru ca, în fi nal să o relaţioneze şi cu execuţia lui Ceauşescu, într- într-o călătorie infernală, cu trenul ro- un pasaj de veritabilă artă a ambiguităţii: „Marele ctitor al României mânesc, de la Timişoara la Bucureşti: şi-a pierdut viaţa lângă zidul unui bloc din Târgovişte, răpus de cin- „Dacă mi s-ar fi întâmplat aşa ceva în ci gloanţe. Cel care a stat întotdeauna drept a căzut în genunchi şi s-a Polonia, probabil m-aş fi enervat mai tare, dar în România mă simt ca prăbuşit la pământ. Bărbaţii cu puşti în mâini l-au privit murind. şi cum aş merge pe picioroange şi cu o lornietă invizibilă, totul mi se L-au înconjurat şi s-au uitat la chipul lui nemişcat. \ Acum vor avea pare la început interesant şi abia după aceea îngrozitor” (subl. RC). siguranţa că nimeni niciodată nu va mai construi un palat atât de fas- Cam aceasta e cheia în care realităţile româneşti sunt percepute: tuos.” Aş putea fi compătimit pentru lipsă de umor. Dar în asemenea interesante întrucât de un exotism în care pitorescul e de obicei ex- episoade nu e loc de umor. După cum nici în cel privitor la modul în cedat de ceea ce oscilează între grotesc şi terifi ant. În evocarea erei care, pentru România, s-a sfârşit Primul Război Mondial, a cărui re- comuniste, bunăoară, cunoscută doar din mărturiile celor ce au trăit-o latare e învăluită în aceeaşi ironică ambiguitate: „Tratatele de pace sunt nemijlocit, accentul cade pe orori: detenţii, torturi (Piteşti), avorturi pentru România, o lungă listă de daruri: Basarabia, Bucovina, o bucată clandestine, demolări, sinucideri, unele aspecte fi ind resuscitate prin din Dobrogea şi Banatul. Şi iat-o! România Mare!” Un fel de a zice mici episoade tragice, intime sau de familie, relatate chiar de cei care „prost să fi i, noroc să ai!” Şi ce mai face apoi România Mare? „În anii le-au trăit. Atmosfera e, în general, apăsătoare, salutar înviorată con- 20, România încă îşi cântă cântecul de slavă cu un glas puternic, ca de trapunctic pe alocuri prin inserarea unor bancuri încă savuroase, de bas. Apoi răguşită de turbare şi ură faţă de străini, nu mai face decât să pe vremea stejarului din Scorniceşti. Nu e nimic de reproşat aici, ci urle.” Acesta ar fi în viziunea Małgorzatei Rejmer „interbelicul” nos- doar de observat că autoarea preia cam otova, acordând credit egal tru, în care tot ce a fost valoare e eludat, fără a fi însă uitat cartierul tuturor poveştilor pe care le aude de la o lume foarte heteroclită, în „Crucea de Piatră, renumit pentru bordelurile sale, care în România general necultivată şi bine populată cu nostalgici de-ai Ceauşescului. poartă numele de case de toleranţă. În perioada interbelică, toleranţa Dar afi rmaţii greu creditabile sunt preluate şi de la niveluri superioare. românească nu cunoştea limite.” Lăsând la o parte faptul că sintagma

142 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 143 Lecturi paralele Radu Ciobanu Terapie epistolară Lecturi paralele cu pricina nu e o invenţie românească, ci un calc francez, cum şi alte încredere în politicieni şi nu ştiu ce să facă cu libertatea lor.” Aşa e. Din erori de informare (1 Decembrie e „Ziua Independenţei” ?!, p. 195), păcate, toate astea sunt umbrite, la lectura cititorului român, de vi- e de observat că Małgorzata Rejmer frecventează cu predilecţie nive- cii de informare, ambiguităţi suspecte ca intenţionalitate, generalizări lurile underground ale realităţilor pe care le investighează, de unde şi riscante, „per total” de utilizarea unei prisme deformante prin care culoarea sumbră, de nu chiar sordidă a unor fraze concluzive, cum priveşte realităţile româneşti. În Polonia, cartea d-sale a făcut carieră e şi aceasta despre Bucureşti: „Bucureştiul poate să tragă cu ochiul de bestseller şi a fost multipremiată. E fi resc, deoarece ea confi rmă şi cât vrea spre Paris, că oricum şi-a păstrat unicitatea lui hidoasă, hao- legitimează antipatia polonezilor pentru români, recunoscută şi de dl tismul balcanic, stridenţa fi rmelor, trândăvia spaţialităţii.” Chiar fără Bogumił Luft . Poate însă că eseul acestuia va reuşi să echilibreze în- a fi patriot de tribună, chiar fără a face parte dintre românii cărora trucâtva această percepţie. dacă le atragi atenţia că sunt descheiaţi într-un loc inconvenabil, te Până la urmă, nouă ne rămâne totuşi întrebarea: oare aşa să fi m acuză că îi „denigrezi”, un citior avizat nu poate rămâne indiferent noi, cum ne văd ei? nici în faţa unor generalizări hazardate şi nedrepte, întemeiate pe sumare informaţii orale sau vizuale: „Cultura poporului român, care e prezentă bine chiar şi în Bucureşti, este impregnată de infl uenţe ţigăneşti.” Oare ce şi cât din „cultura poporului român” cunoaşte cu adevărat M.R. pentru a-şi îngădui riscul unei asemenea afi rmaţii? Sau: „Ion Antonescu, împuşcat în 1946 pentru crime de război, continuă să fi e considerat un erou. Ultimul erou al României, cum afi rmă înscrisul de pe ziduri.” Mă întreb iar câte asemenea ziduri va fi văzut autoarea? Etc. Etc. Mi s-ar putea reproşa că rup citate din context. Bineînţeles, altfel cum să citez? Dar, în context sau în afara lui, o afi rmaţie rămâne afi rmaţie, oricât am încerca s-o protejăm prin nuanţe. În cele citate mai sus, cum şi în multe altele de acelaşi fel, nu există nici măcar nuanţe. N-am văzut apoi rostul capitolului, de fapt un bun reportaj, dedicat cazului Claudiu Crulic, tânărul român care, în ianuarie 2008, a murit într-un spital din Cracovia, după ce făcuse greva foamei în închisoare. E un fapt divers, care se putea petrece oriunde şi care are de-a face cel mult cu sistemul penitenciar şi justiţia poloneză, nicidecum cu tema acestei cărţi. Sigur, cum am mai spus şi în introducerea acestor însemnări, Małgorzata Rejmer, a reuşit, într-un stil foarte personal, să reveleze cititorului străin şi lucruri importante şi adevărate, chiar dacă şi dureroase, despre români, cum ar fi şi constatarea că „Românii nu au

144 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 145 Lecturi paralele …„Doctrina” magiei, sânii prinţesei şi melcul rimelat şi visător Lecturi paralele suportă extrapolare, e de acord şi Matei Vişniec. La fel cum a-i silabisi lumina, dragostea, senzualismul ca doctrină n-ar fi exis tat niciodată. Or, viaţa nu înseamnă doar desfăşurarea cauzelor infame iar dra- Ionel Bota gostea nu se poate bloca în defi niţia unei entităţi scenice. Dar atunci ce este, ce poate fi , altfel, o doctrină a magiei? Totul e pregătit în sensul ermetic, totul se desfăşoară într-o continuitate, visezi că eşti real, eşti …„Doctrina” magiei, sânii în real, deci eşti un visător sau un pelerin pasional admirându-şi inima palpitând prinţesei şi melcul rimelat şi visător pe masă, între două cupe de şampanie şi două lumânări, iubeşti, mângâi, adori femeia, scrii poeme despre evadarea inimii, U ÎNTOTDEAUNA scrisul e un deliciu. În ţesătura despre „o complicitate erotică totală”. Și Ntextului se luptă două forţe creatoare opuse ţelului iarăşi despre cuvinte, şi despre femeie, şi despre pântecul confi gurat. Adică urzelii autorului care vrea să trateze ei, şi despre ochii ei în care şade blocat melcul scrisorilor. des-fi inţarea tuturor lucrurilor care n-au avut puterea să Dar – bref! – sclipirea cuvintelor ne aduce în lumea hiper- impună voinţa de în-fi inţare a proprietăţilor povestirii. fi zică, nu poţi vulgariza misterele participând la liturghia Canoane se contrazic în miezul lor, concepte degenerează neantului. Or, prea mult convenţionalism strică. Doar în cazuistică searbădă, iepuri şchiopi cară lozincile para- bucuriile vin, mereu, spre ţinta fi inţei, pe linia norocului, doxului în câmpiile unde mărarul a îngheţat. şi toate astea, mereu în slujba unui bilanţ, agreabil. Sep- Doar melcul, indeterminant în trupul poveştii, ne mai tentrionale splendori ale fi inţei, ieşind la iveală hieratice ajută să persifl ăm concluziile, să periem antagonismele şi viziuni, cuvintele, cartea: „Cărţile mele au devenit bestsel- să visăm în elan infi nitezimal la re-întemeierea tuturor es- leruri în toate librăriile din lume. Oamenii stau la coadă teticilor. Cum am dresat un melc pe sânii tăi este o poveste cu orele pentru a-mi smulge un autograf, la toate saloa- (inclusă în volumul lui Matei Vişniec, Scrisori de dragoste nele de carte. Dar eu mă simt teribil de vinovat, doamnă. către o prinţesă chineză, traducere din franceză de Daniela Mă simt vinovat, deoarece ştiu, simt, nu pot uita cine este Ionel Bota, Magiaru, Bucureşti, Editura „Humanitas”, 2011, 92 p.) adevăratul autor al acestor cărţi. În mod normal, doamnă, eseist, Oraviţa adevărată despre notorietatea dragostei. Patetismele nu sânii dumneavoastră sunt cei care ar trebui să dea toate aceste autografe. Sânii dumneavoastră ar trebui primiţi în * Matei Vişniec, Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză, traducere Academia Franceză. Și tot sânii dumneavoastră, doamnă, din franceză de Daniela Magiaru, Bucureşti, Editura „Humanitas”, ar trebui să încaseze toate drepturile de autor…, eu, eu nu 2011, 92 p.

146 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 147 Lecturi paralele Ionel Bota Lecturi paralele am fost decât un simplu mesager între uriaşa lor rezervă de fantasme şi pagina mea albă. Nu am fost decât un curier însărcinat să ducă prin agilitatea degetelor mele către pagina albă şi public mesajul universal al sânilor dumneavoastră. Da, am fost şi trafi cant, recunosc că am transformat mesajul de o divină nebulozitate al sânilor dumneavoastră în scriitură lizibilă…Dar asta nu atenuează sentimentul meu de vinovăţie Ioan Tuleu tot mai dureroasă.” (p. 51) Matei Vişniec este un evocator al arhitecturii trupului. Dragostea ne anatemizează hieratic, scoate la iveală, însă, adevărul din noi, adună datele eterogene ale fi inţei într-o sinteză. Primordială. Scrisoarea este un interlocutor de semnifi caţii, ea surprinde entitatea cuplului, Pavel Vesa – cărţi postume* mobilizează energiile vieţii. Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză (titlul volumului) insistă pe retractilitatea anostului, pe superfi ciile in- digne ale omului care, mai ales, refuză fascinaţia. Experienţa ispitirilor este experienţa vieţii pe pământ, în mânecile istoriei asul ascuns este ĂRINTELE DR. PAVEL VESA (1955-2013) a fost cel omul abandonat, mereu, iluziilor. Textul lui Vişniec recidivează în bi- Pmai important istoric al ortodoxiei româneşti de pe zarerii dar mai are şi sincronicitatea privilegiată a fi inţei omului. Nu cuprinsul actualului judeţ Arad. El se înscrie, cu cele 19 poţi condamna ataşamentele, spaţiul public, cu ura şi dragostea lui, ne lucrări de unic autor, şi între istoricii arădeni de primă îmbie autorul cu pustiul generalităţii, exprimarea dragostei absolute mărime, urmând unor nume de referinţă în istoriografi a asociază datele fi inţei cu funcţiile retrovizoare. judeţeană şi naţională-românească precum: Fabian Gabor, Scrisorile, da, pun în fi nal o recunoaştere, „un cadru fl oral demn Lakatos Otto, Marki Sandor, Gheorghe Ciuhandu, Geza de acest unic şi confederator eveniment nupţial.” Dar până aici de- Kovach, Vasile Popeangă, Alexandru Roz, Eugen Glück senul conceptual este povestea, paradigma contrafacerilor sentimen- etc., care au elaborat lucrări de referinţă pentru întreaga tului, ramifi carea relativului. Ritualul acesta ca o litanie completează istoriografi e românească. Părintele Vesa a scris mult, cu rimelul realităţii, iritabil, cu elegia, urmelor adânci, în cartea fi inţei, o frenezie debordantă, petrecând majoritatea timpului memoriu, melancolia, dragostea, gama ludică a coincidenţelor ciclu- documentându-se şi redactând, comparând şi corectând lui intenţional. Cheia confucianistă se răsuceşte constant, în surdina manuscrisele pentru ca opera sa să reziste vremurilor. epistolarului, captiv derizoriului ori dator metafi zicii peremptoriului Să fi ştiind el că timpul oferit de Cel de Sus, care i-a dat (dragoste minunată, cinste cui te-a scris!: „La noi, fi ecare fl oare şi fi e- „harul scrierii”, este scurt şi trebuie să se grăbească pentru ca la judecata de apoi să i se spună precum în pilda Ioan Tuleu, care specie vegetală este un simbol, şi fi ecare asociere fl orală este o formă istoric, Arad de scriitură. Fiecare ansamblu este un poem uşor de citit.” (p. 80) talanţilor: „Bine slugă bună şi credincioasă, peste puţine Cartea inocenţelor se susţine prin ea însăşi. Aici, eul care scrie crede în sincronizările sincerităţii, contagiază semnifi canţi, corupe * Pr. dr. Pavel Vesa, Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul pa rohiei ortodoxe române Arad-Centru, Editura Arhiepiscopiei Aradului, cititorul. Senzual şi delicios, scrisul ademeneşte…Și tot aşa… 2015

148 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 149 Lecturi paralele Ioan Tuleu Pavel Vesa – cărţi postume Lecturi paralele ai fost credincioasă, peste multe te voi folosită pe care aproape că o epuizează, trimiterile la documentele de pune, intră întru bucuria Domnului”. arhivă, referinţele la istorici cunoscuţi ai domeniului, încercând prin (Evanghelia după Matei, cap. 25, v. 20) plusul de informaţie să clarifi ce aspectele controversate, fără a însă a Părintele Pavel Vesa a plecat dintre noi da sentinţe. înainte de vreme şi, după judecata noas- Tot ca o dovadă a înţelegerii superioare a scrisului istoric, părintele tră, când se afl a în plină putere de muncă, Vesa încadrează istoria instituţiei ecleziastice prezentate (Parohia Arad- când avea atâtea proiecte de înfăptuit Centru) în timp şi spaţiu, plecând de la cuprinderea geografi că mai pentru a-şi desăvârşi opera. Ca dovadă, amplă din trecut şi ducând apoi referinţele temporale până la primele unele cărţi se afl au aproape fi nalizate în documente care se referă la ortodoxia de pe aceste meleaguri afl ate în ex- calculatorul său şi au văzut lumina tipa- tremitatea vestică a locuirii româneşti. Nu se dă în lături nici de a intra în rului după ce autorul a plecat în eterni- controversa privind aşezarea geografi că a Orodului (Aradului), pome- tate. Clerici ortodocşi arădeni şi huned- nit în primele documente medievale. Existenţa românilor ortodocşi este oreni deţinuţi politici (1945-1989) şi Spir- confi rmată de autor prin numeroasele referiri demografi ce, extrase din itualitate ortodoxă arădeană. Istoricul conscripţii şi recensăminte. Înainte de a prezenta istoria actualei biserici Parohiei ortodoxe române Arad-Centru parohiale (Catedrala Veche) sunt amintite bisericile mai vechi, dovadă sunt cele două volume apărute postum, care completează a continuităţii şi a permanenţei ordodoxiei româneşti în spaţiul Aradu- fericit opera istoricului arădean şi care fac ca regretele după lui. Apoi istoria bisericii catedrală construită între 1861-1865 în spaţiul cele ce ar fi scris în continuare să fi e cu atât mai mari. care astăzi este numit „Piaţa Mare” este prezentată cu multă acribie, sub Cartea Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul pa- toate aspectele ei spirituale, administrative, funcţionale. Se porneşte de rohiei ortodoxe române Arad-Centru a apărut în toam- la acţiunile premergătoare deschiderii şantierului şi alegerea amplasa- na anului trecut şi a fost lansată spre cititori cu ocazia mentului pentru a se ajunge la descrierea bisericii, clopotelelor, chivotu- sărbătorilor dedicate împlinirii a 150 de ani de la edifi - lui lui Bosioc, reparaţiile efectuate de-a lungul timpului, preoţii slujitori, carea Catedralei Ordodoxe a Episcopiei Aradului (Cate- membrii marcanţi ai conducerii comunităţii, cărţile vechi de cult, şcolile drala Veche). Ultima apariţie editorială a părintelui Vesa confesionale, lupta naţională etc. Sunt amintite şi construcţiile din jurul a fost posibilă şi datorită părintelui Traian Micoroi, pre- bisericii şi destinaţiile lor. Este, putem spune, o istorie completă, toate otul paroh al parohiei Arad-Centru şi a colaboratorilor amănuntele, oricât de nesemnifi cative ar fi ele, alcătuiesc întregul, în săi: profesorul dr. Cristinel Ioja, diaconul Paul Sebastian opinia părintelui Pavel Vesa. Adevărul, sub toate aspectele sale, chiar Orădan şi profesorul dr. Marcel Tang care au efectuat co- şi cele neplăcute, este pus în evidenţă pentru că obiectivitatea este ca- recturile necesare, au adus unele completări pentru adu- racteristica de bază a operei sale. Şi din acest punct de vederea cartea cerea la zi a informaţiei. Cu toate intervenţiile făcute, stilul (cărţile) istoricului Pavel Vesa se constituie ca un punct de referinţă inconfundabil al părintelui Pavel Vesa este prezent în fi e- pentru viitorii slujbaşi ai muzei Clio, care sunt chemaţi să ducă mai de- care pagină, iar scrisul său de o rigoare ştiinţifi că extremă parte scrisul istoric sine ira et studio, după exemplul înaintaşului. şi o claritate a frazei care nu lasă loc de interpretări, La fi nal, putem spune că în timpul scurt care i s-a dat, Pavel Vesa şi-a aşează acest volum la capătul unei opere istorice de primă împlinit menirea iar talanţii primiţi au fost valorifi caţi la maximum. importanţă. Impresionează, ca întotdeauna, bibliografi a

150 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 151 Lecturi paralele Despre convieţuire Lecturi paralele Szeged şi Belgrad. Putem aprecia că, pro- gramatic, volumul este unul multicultural. Dincolo de bogăţia informaţiilor extrem de bine venite pentru oricine se apropie de un astfel de subiect, din această carte desprindem, datorită perspectivelor mul- Antoniu Martin tiple oferite de contributori, numeroasele „straturi” care stau la baza Banatului de astăzi: experimentele economice şi poli tice, iniţiativele socio-culturale, evoluţia ide alurilor comunităţilor lingvistico – religioase, regimurile politice care s-au su - Despre convieţuire* prapus în timp etc. Toate acestea au modelat, într-o ma- nieră inconfundabilă, un spaţiu plural, o societate diversă şi deschisă, fără nici un STĂZI, când se vorbeşte tot mai mult despre „re- fel de bariere între locuitorii săi. Agionalizare” – e drept, uneori doar în paradigmă Aşa cum afl ăm din studiul lui Victor Neumann – „Ilu- demagogică –, despre „subsidiaritate”, „regiune”, „regiuni minismul şi politicile Habsburgilor: cazurile Transil- transfrontaliere” sau „euroregiuni”, cartea coordonată de vaniei şi Banatului” –, Banatul a avut şansa să intre în mo- istoricul timişorean Victor Neumann poate oferi – şi este dernitate din ipostaza de regiune multiculturală., în care menirea intelectualilor să facă acest lucru – un vast ins- relaţiile de tip feudal erau extrem de fi rave. Reformele trumentar de idei, concepte şi experienţe. Este, cu alte politice, administrative, economice şi sociale iniţiate de cuvinte, o încercare meritorie de a furniza decizionalilor, Casa de Habsburg au găsit aici un mediu permeabil. indiferent pe ce palier se situează – local, intermediar, sau În secolul al 18-lea, miza ofi cială a reformismului aus- naţional –o perspectivă coerentă, sprijinită pe argumen- triac rezida în diseminarea în sânul societăţii a setului tul istoriei, asupra a ceea ce a fost, dar mai ales ce poate de valori culturale specifi c Europei Centrale. În Banat, deveni o regiune cu o identitate bine conturată în Europa în absenţa unei nobilimi, ideile iluministe, promovate în de mâine. spiritul „despotismului luminat”, au fost preluate şi asimi- Volumul, impresionant ca dimensiuni, reuneşte, graţie late de burghezia în formare. Existenţa unei pături sociale mijlocii, permeabilă la inovaţiile tehnologice şi racordată Antoniu Martin, demersului istoricului Victor Neumann, 15 specialişti istoric, Arad la progresele ştiinţifi ce europene, a facilitat geneza unui în istorie din Timişoara, Caransebeş, Novi Sad, Vârşeţ, standard de viaţă comparabil cu a altor regiuni ale Euro- pei dezvoltate. * Victor Neumann [coordonator], Istoria Banatului. Studii privind particularităţile unei regiuni transfrontaliere, Bucureşti, Editura Aca- Cum arată Victor Neumann, în absenţa barierelor de demiei Române, 2015. sorginte feudală, societatea s-a putut dezvolta aici într-o

152 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 153 Lecturi paralele Antoniu Martin Lecturi paralele manieră relativ paşnică, fără mari turbulenţe. Modelul cultural cosmo- polit, cristalizat în decursul secolului Luminilor, a ajuns să fi e asimilat de toate segmentele societăţii bănăţene, astfel că, în pofi da contex- telor istorice potrivnice, a putut supravieţui, e drept într-o manieră nuanţată, până în zilele noastre. Locuitorul Banatului, un veritabil „homo europaeus”, format în creuzetul multilingvistic şi multireligios, cu deschidere spre alteritate, cultura dialogului şi toleranţă, mai poate Felix Nicolau fi identifi cat, – e drept tot mai rar – şi astăzi. Adversarii societăţii bănăţene deschise, liberale, cosmopolite, tole- rante, nu au întârziat să apară. Poate cel mai puternic dintre aceştia, din perspectiva consecinţelor pe termen mediu şi lung, a fost concepţia etnicistă despre naţiune, cristalizată în secolul al XIX-lea, teoretizată În Italia, porii suﬂ etului se deschid* de unii gânditori romantici germani. Aceasta a produs ulterior statul- naţiune centralist, model politic care s-a răspândit rapid în Europa Centrală şi de Est mai ales după primul război mondial. Elitele politice din acest spaţiu formate pe modelul etnicist şi-au E ŞTIE doar că sentimentul devine profund când nu propus – şi în mare parte au şi reuşit – să anuleze identităţile regio- Smai are nevoie să fi e exprimat verbal. Sunt mulţi au- nale. Ceea ce s-a întâmplat în România după anul 1918 este relevant tori care au lucrat cu liniştea, tăcerea, aşa şi cum misticis- din perspectiva amintită: guvernele de la Bucureşti au tins să impună mul marilor religii accentuează tot tăcerile. un centralism birocratic, prin care să controleze întreaga administraţie Volumul Pe cerul gurii (Editura LiterNet, 2015) al şi economie, nivelând astfel toate particularităţile regiunilor din ţara Gabrielei Apostol se deschide cu grupajul tăceri de iubire, noastră. Acest proiect, căci putem să-l numim aşa, a fost dublat de precedat de un moto din Pablo Neruda: „Colmas la cur- promovarea unei educaţii ofi ciale centrate pe naţiunea de tip etnic, vatura del silencio” (El Gran Océano). Tăcerile din iubire cu consecinţe dezastruoase pentru ceea ce înseamnă cristalizarea unei au o tonalitate gureşă, totuşi. Poeta a absolvit fi lologia societăţi civile autentice. constănţeană şi trăieşte în Italia, unde a făcut exerciţii de Poate meritul principal al acestui demers editorial de referinţă rememorare a patriei materne traducând în italiană câteva constă în realitatea reunirii unui mare număr de istorici, specializaţi poveşti ale lui Slavici. Ştiţi cum sunt scrise acele poveşti? în economie, cultură, social şi istoria ideilor, care au abordat, sine ira Dacă da, atunci vă amintiţi că băsmuitorul Slavici este un et studio, fragmente semnifi cative din evoluţia unei regiuni reprezen- stilist complet diferit de romancierul-novelistul Slavici. tative pentru ceea ce se numeşte „Mitteleuropa”. La fi nalul lecturării Poeta, aşadar, se dovedeşte o excepţională traducătoare acestui prestigios volum, devenit fără îndoială un reper istoriografi c de mai întâi. neocolit, putem înţelege multe lucruri, putem afl a informaţii inedite, Pe tărâm poetic, ca mai toţi absolvenţii de Litere, ea Felix Nicolau, analize şi ipoteze atractive, concepte şi noţiuni extrem de utile, dar avea de ales între pasiunea romantică şi ingineria livrescă critic literar, poet, prozator, Bucureşti cred că mai presus de toate acestea putem conştientiza şi interioriza a asamblării textului poetic. Prima cale i se potriveşte mai un cuvânt care mi se pare defi nitoriu pentru identitatea Banatului de ieri şi de astăzi: convieţuire. * Gabriela Apostol, Pe cerul gurii, Editura „LiterNet”, 2015.

154 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 155 Lecturi paralele Felix Nicolau În Italia, porii sufl etului se deschid Lecturi paralele bine sufl etului calin, dar tempestuos al po- tate cu şosete, eşarfe, rochii etc. Vorbind de viziuni, ele sunt mereu etei plecate din Callatis. Identitatea ei este îmbibate de detalii care le umanizează, relativizându-le subtonurile pulverizată în peisaje translucide: „Cerul ameninţătoare cu inserţii umoristice: „pe umărul tău stâng\ s-a des- se aşterne în fecare vineri\ în braţele tale chis un univers\ auriu ca un ou prăjit” (fertil). şi\ mă îmbie cu rotunjimi opace\ ca ochiul Biografi smul şi gusturile derizorii îşi au locul numai ca pigmenţi în de sticlă al vânzătorului\ de suveniruri”. scrisul Gabrielei Ion care, totuşi, este fascinată de poeticitate. Poeta vrea Mai toate poemele sunt adresate unui să simtă, să creadă şi să se răzvrătească. Tehnica întotdeauna va avea o iubit protejat, visat, dorit, dar şi ameninţat importanţă secundară în ars poetica pe care şi-a asumat-o. Delicateţea, sotto voce. Aproape că recitim Epigrama ipostazele de amazoană, ori de valkyrie blondă, ossianică se răsfrâng 85 despre odi et amo, dedicată de Catu- într-o poeticitate când abisală, când familială, ce poate avea mare suc- lus şi Lesbiei. Predomină însă îngerul ces la public şi nu neapărat la specialiştii de ultimă generaţie. Mereu şi moliciunile de mohair şi şal andaluz. senzuală, niciodată viscerală, adorând semizeii măslinii şi picurând Aşternute peste buchete de metafore, veninul geloziei pe ici, pe colo, actriţa acestei poezii interpretează un spa ţiile acvatice şi celeste creează o at- rol de zeiţă mediteraneană îmbietoare, castă şi provocatoare în acelaşi mosferă de pictură veneţiană decadentă cu sonuri de timp. menuet. Mariajul „ne fericit al muzicii cu pielea” se între- Versuri calde, ba chiar pasionale uneori, pe care şi le permite o vede în „mărăcini fre udieni”. femeie la punctul de maximă înfl orire. Şi numai atunci! Apreciez şi Conştientă de meşteşug, poeta ar vrea să nu cadă în melodicitatea versurilor, precum şi fantezia senzuală. vâltori manieriste: „nu frecventam fi guri de stil\ – fi gurile şi stilul, deopotrivă, ne dădeau ameţeli –\ evitam deci să stăm suspendaţi\ pe marginea metaforelor\ să-ncălecăm hiperbole\ şi să ne mânjim buzele de epitete\ ne păstrăm curaţi, iubite” (vis 1). Uşor de visat, greu de înfăptuit! Un dialog intersemiotic de tip ekfrasis este susţinut constant între poeme şi ilustraţiile non-fi gurative şi demi- fauviste, în tuşe groase, ale pictorului Vladimiro Lilla. De pildă, tabloul Stemma este refl ectat în textul nanas cu toate nuanţele lui pastelate, dar şi refl ectorizante, de ru- giniu şi verde siclam: „păşeam printre fi gurile de faianţă colorată\ când, dintre doi măslini, ai răsărit\ tu şi visele ce aveai să îmi bântui\ tu şi creatura ce te purta în şa”. Dincolo de viziuni, textele sunt stări de spirit ce os- cilează între pisiceala matinală a feminităţii solare şi melancolia saturniană a nopţilor „căptuşite cu pelin” şi asor-

156 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 157 Lecturi paralele ,,Mergem toţi spre frontieră…” Lecturi paralele Bref, într-un timp mai degrabă favorabil postărilor decât poveştilor, Trilogia Corso reprezintă o savuroasă cronică tra gic- voioasă, fake-barocă dacă vreţi, o frescă a existenţelor minore în comunism şi în Anca Giura postcomunism. Imposibil să nu regăsim un strop din propria biografi e în rândurile ei pasionante. Prima parte a romanului se concen- trează pe generaţia anilor ’50 şi se plasează „Mergem toţi spre frontieră…”* pe Valea arădeană a Mureşului. Securi- tatea statului îşi întărea structurile prin infi ltraţi sovietici implicit în zona micilor târguri arădene precum Radna, Lipova I-AR FI CU NEPUTINŢĂ să nu refl ectez la forţa etc. Inevitabil ca puternicele comunităţi Mterapeutică a literaturii atunci când îl citesc pe Daniel de catolici din Câmpia de Vest să nu fi e Vighi cu a sa Trilogie Corso, triptic al vieţii bănăţene în vizate de paranoida Securitate care bănuia tot felul de acte comunism, roman excelent povestit pe aproape 600 de de trădare şi de spionaj mai ales în rândul clericilor şi al pagini. Să ne amintim că literatura actuală ne-a oferit pastorilor, cei care mai mult decât alţii aveau legături cu nu puţine reuşite decompensări prin scrierile lui Pe- biserica-mamă din Occident sau din America. Generaţie tru Cimpoeşu, Dan Lungu, Florin Lăzărescu, Gabriela timorată, metisată etnic, generaţia pierdută a anilor ’50 Adameşteanu, Lucian Dan Teodorovici, Ioan Lăcustă, scriitori care au marcat o departajare estetică şi morală alege calea laşă a supravieţuirii. Rănile războiului nu erau faţă de generaţia anterioară. Altminteri, când se face eroa- vindecate încă, iar propaganda comunistă juca perfect rea de a fi tratate prea serios, temele comunismului mi se rolul intimidării, al distorsiunii, al manipulării. Frica de par pasibile de a reactiva diverse traume în cititori. Aşa că celălalt, frica de deportare se instaurează implacabil, ori- – spre nu a deveni rejectabilă această tematică –, umorul care individ putând deveni un securist sau un trădător. şi ironia mi se par cele mai fezabile vehicule spre recep- Relataţi cu un umor debordant, anii ’50, alias anii nebuni tori, ceea ce a ales ca manieră textuală şi Daniel Vighi de ai terorii comuniste, devin extraordinar reprezentabili altfel. De trei ori ori ginal, o dată prin rafi namentul stilis- prin microbiografi ile unor oameni banali ai acelor vre- tic, a doua oară prin conţinutul extrem de complex – la muri, inşi care se refugiau în diverse ocupaţii nesemnifi - limita istoriografi cului aş spune –, a treia oară prin umor, cative numai să nu se confrunte cu hiena ideologică. Anii Anca Giura, Trilogia Corso se recomandă ca un roman teribil, inteli- eseistă, Arad despre care nu s-a scris la timpul potrivit, anii metaforicu- gent, notabil. lui pumn în gură, anii cenzuraţi, anii ruşinoşi devin, iată, reprezentabili celor contemporani prin talentul de obser- * Daniel Vighi, Trilogie Corso, „Cartea românească”, 2015.

158 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 159 Lecturi paralele Anca Giura ,,Mergem toţi spre frontieră…” Lecturi paralele vator ludic şi simultan sofi sticat al lui Daniel Vighi. Culoarea locală, larmă, lumini de proiector, mă văd din şalupă, strig tare:„hallo, mă arădeană este asigurată de un savuros dicţionar de termeni regionali predau, auziţi, stimaţi grăniceri, mă predau”…şalupa vine în viteză, şi care, culme a deriziunii, dădeau bătăi de cap securiştilor, căci nu iacătă botul se repede asupra mea, iacătă cum vine, vine, vine, cu puteau fi traduşi satisfăcător:„podrum”„,’tace bună”„,ţoi”„,şclaier”„,b elicele îmi spulberă scăfârlia, apa îmi pare că e muma mea…”. (p. undă”„,şoancă” etc. 368) Metafora elicelor se regăseşte încă şi mai amplu desfăşurată în Partea a doua surprinde generaţia anilor ’70. Dacă bunicii nu povestea aviatorului amator Artie, pare-se bazată pe fapte reale, un ins îndrăzneau a nădăjdui la mai mult decât să se sustragă politicii de care îşi va fabrica un avion ca să fugă din România. Subliniem faptul epurare etnică şi de spălare pe creier, fi ii lor năzuiesc mai sus, căci că dreamerul meştereşte la aparat, fără măcar a şti să-l piloteze, deta- se contaminează de spiritul beatnic&hippy şi visează să fugă în Oc- liu ce accentuează absurdul vieţii unui popor himeric, exsangvinat de cident. Acţiunea se centrează pe un grup de liceeni timişoreni, speranţă, uşor alienat. mari fani Jimmy Hendrix şi Janis Joplin care plănuiesc să fugă din Stăpânind o tehnică a privirii ce ne răsfaţă cu amintirea marilor ţară. Fermecătoare paginile în care sunt prezentaţi aceşti hippioţi de maeştri ai prozei realiste, Daniel Vighi ne oferă descrieri de neuitat Timişoara:„O mare plictiseală mă încearcă în vremea aceasta de vară- ale unor spaţii bănăţene în care decadenţa, gloria vechiului imperiu toamnă în care stau şi tândălesc în Parcul de la Fântâna Punctelor kaiserlich undkoniglich, contrastele, multiculturalitatea, subculturile Cardinale, cu părul meu hippy, cu mocasinii hippy, cu o foarte mişto au împestriţat ca nicăieri altundeva biografi ile personajelor. Români, cămaşă înfl orată, cu blugii mei cu franjuri. Stau împodobit aşa şi toată unguri, şvabi, evrei, ba chiar armeni, sârbi şi alte subspecii se sustrag lumea se uită la mine speriată: ce e cu ăsta, de ce nu îl iau dintre noi, cum pot maşinii de tocat speranţe a Securităţii şi supravieţuiesc cum- de ce nu îl duc la puşcăria de la Popa Şapcă, care nu e departe de va-cumva. Toţi deţin biografi i mici, insignifi ante, evoluează pe muchia Fântâna Punctelor Cardinale, în apropierea Porţilor Bastionului.” (p. periculoasă a ratării, vieţuiesc obscur în case cândva glorioase, atinse 249) Evident că gaşca de tineri va eşua în tentativa de evadare din acum de decrepitudine:„Era o hardughie roasă de umezeală, atacată lagărul comunist românesc, iar splendoarea idealului lor naiv se va de mucegai, cu viţa de vie de pe faţadă şi cu amoraşii din ciment, roşi face pulbere. de ploi şi de căldurile toride ale verilor din Fabric (cartier timişorean Memorabilă rămâne în partea mediană a tripticului descrierea n.m.).”(p. 258) experienţei frontieriste. Grupul de tineri liceeni fugari găseşte util Iar schimbarea sângeroasă din 1989 va surprinde oraşul Timişoara să apeleze la Baba Baroneasa, personaj obez şi bizar, cea capabilă să în toată splendoarea dezastrului arhitectonic pe care îl extindea din- vorbească cu morţii. Organizează cu paranormala babă o excursie s pre cartierele mărginaşe Ceauşescu. Din ruinele acestor clădiri deca- de informare la cimitirul din Clisura Dunării unde zac îngropaţi şi dente şi din cartierele muncitoreşti se naşte o nouă specie: capitalistul neştiuţi morţii frontierişti victime ale unui exitus violent. În noaptea anilor ’90. O struţocămilă a imoralităţii şi a lăcomiei. când baba vine să îi invoce, cohorte de morţi neliniştiţi, îngropaţi fără Partea a treia şi ultima a romanului ne înfăţişează un cosmopoli- lumânare, în amintirea trupurilor lor sfârtecate, sosesc într-un sinis- tism de modă nouă populat cu inconfundabilii „italieni de Arad şi tru alai să se înfăţişeze dreptei noastre luări-aminte. Mărturiile sunt Timişoara”, cu ploile de mărci germane zugrăvindu-ne spre neştearsă de natură să ne facă părul măciucă:„Noapte. Noapte. Apă nesfârşită. pomenire sordizii ani ’90. Ani în care imoralitatea triumfă mai ales Calm, foarte calm. Undeva, în faţă se vedeau luminiţele de la aşezările din pricină că politicienii mimau adevărul încă şi mai abitir decât o omeneşti de dincolo. Apa mă duce la vale, lin mă duce la vale, deodată făcuseră comuniştii sadea.

160 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 161 Lecturi paralele Anca Giura Lecturi paralele Afaceri imobiliare dubioase, securişti deveniţi revoluţionari ori oengişti, febra fi lmelor aduse din Vest, a casetelor, a traducerilor, ex- plozia bârfei, ţiganii cu alba-neagra şi cu Vegeta, şicanele politice dintre vecini, şomajul, devalorizarea, toate aceste teme surprind un grup de personaje care traversează anii tranziţiei cum se pricep ele mai bine. În centrul acestui grup se găseşte Ilie Şfeic, fi u de nomenclaturişti, Carmen Neamţu un neadaptat care trăieşte drama lipsei locurilor de muncă şi insta- bilitatea fi nanciară. Dar cu băgare de seamă, el va parcurge traseul revoluţionar-militant-patron, destin-simbol al capitalistului român. Altminteri, fotografi a diacronică a acestui grup de personaje adunate în carte atrage atenţia asupra destinului nostru colectiv, cei de astăzi, Fotograﬁ i în sepia* toţi„benefi ciari” ai unui complex de fapte istorice nedemne şi care nu vor fi date uitării, iată. Aglomeraţii şi stridenţii ani ’90 încununează parcursul a trei ge- neraţii de estropiaţi ai destinului, personaje atât de inconfundabil E NE-AM FACE, Doamne, fără binecuvântata uitare naţionale. Se pare că nici măcar trei decenii de democraţie nu au pu- Cşi ce ne-am face fără memoria a ceea ce trăim in- tut spăla păcatul infam a aproape jumătate de veac de comunism. Răul tens? Se întreba şi scriitoarea Constanţa Buzea în Jurnalul profund reprezentat de această ideologie funestă pare să emane radio- său, „Creştetul gheţarului” (Editura„Humanitas”, 2009). activ mult după ce teoretic comunismul a fost eradicat. Scriitor com- Hermina Ciorogariu Arjoca, profesoară la Liceul arădean plex, enciclopedie „vivantă” a unei jumătăţi de veac acoperind propria „Elena Ghiba Birta”, propune un caleidoscop livresc. Ro- sa biografi e, Daniel Vighi ne lasă în grijă o istorie incontestabilă, o tind piesele din amintirile Herminei, prinde viaţă o lume cronică plină de sens. Dincolo de copleşitoarea abundenţă de fapte şi de domni şi doamne, în care respectul, onoarea, politeţea, de personaje, romanul se citeşte cu rafi nată savoare datorită talentului punctualitatea erau ingrediente nelipsite. Aceasta e marea de veritabil povestitor al autorului. Astfel, Trilogia Corso se recomandă calitate a volumului* de faţă. E un document despre cum ca un roman luxuriant la nivel stilistic, combinând cu tact mai multe se trăia odată. Într-un stil deloc bătrânicios. Hermina, registre culturale şi intertextuale, e un memento în calea uitării şi profesoara de 95 de ani, e protagonista unei lumi pe care reprezintă o reuşită absolută a unui scriitor de o fascinantă cultură. ne-am dori-o nu apusă, ci reînviată. S-a născut la Pecica în 1873, iar când a început să-şi scrie amintirile trecuse de 80 Carmen Neamţu, de ani şi trăia în plin comunism cu gândul la timpurile de eseistă, Arad odinioară.

* Caietele Herminei, scoase la lumină şi adnotate de Adriana Popescu şi Rodica Ţabic, Editura„Peter Pan Art”, Bucureşti, 2010.

162 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 163 Lecturi paralele Carmen Neamţu Cu nostalgie, despre cum era odată în Arad Lecturi paralele Hermina recuperează secvenţe semni- Pentru Hermina, Jurnalul este modul ei de a suporta clipa şi bucu- fi cative de secol XIX şi început de secol ria că nu trăim la marginea vieţii, ci pe cât e cu putinţă, în miezul ei. XX din Arad. Nefi ind structurat după o Până la urmă, pentru noi, cei care ne-am născut când autoarea acestui cronologie foarte strictă, protagonista jurnal a urcat la cele veşnice, rămâne lecţia de viaţă a acestei doamne. notează în jurnal din domenii eclectice, Care ne oferă, cu generozitate, şi secretul longevităţii ei: „(...) Nu mă dorind să surprindă atmosfera şi oame- simt singură niciodată. O mare binecuvântare de la Dumnezeu este nii exemplari de care este înconjurată. această, că la 88 de ani să-mi afl u ocupaţie în permanenţă, să lucrez Rezultatul e acest tablou presărat cu por- bucuros şi să ştiu da: cinstea şi omenia tuturor oamenilor”. tretele familiei şi nu numai, imagini de odinioară, fotografi i în sepia pline de nostalgie, obiceiuri de altă dată şi distracţii, atmosfera într-un Arad la 1919. Iată câ- teva piese din mozaicul de amintiri al cărţii scoase la lumină de Rodica Ţabic şi Adriana Popes- cu, într-un concept editorial elegant, semnat de Cătălin D. Constantin. „Dimineaţa, la spălatul până la brâu, cât ne ştergeam, ne întorceam cu faţa la răsărit şi ne rugam la Dumnezeu. La fi ecare masă, mesenii îşi făceau cruce, înainte şi după mâncare. În fi ecare sâmbătă se da de pomană săracilor şi bolnavilor. La Praznice aduceam câte un cerşetor la masă. Pe cât se poate, aduceam un ciubărar, în amintirea pri- gonirii străbunilor din 1784. Înainte de a începe pâinea, se făcea cruce pe ea, cu cuţitul. Nu se pleca la târg, la holdă ori ceva afacere fără a-şi face cruce şi a zice Doamne ajută! (...) Negustorii italieni făceau afaceri bune, înţelegând şi italieneşte şi româneşte. Fiecare casă îi aştepta bucuros, numindu-se unii pe alţii frate şi fratelli. Ce vremuri?! „Pe mine mă interesau toate cele ce mă înconjurau”, scrie Hermina. Fotografi a ei, elegantă, îmi aminteşte atât de mult de bunica, Aglaia, la braţ cu tata Emil: „Bucură-te, Carmen, bucură-te, nu lăsa să te trăiască viaţa, fi i mereu atentă!”

164 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 165 Lecturi paralele Alexandru Moraru: Nechemat în uitare Lecturi paralele organiza povestea”, în multe cazuri, o chiul prozatorului realizând adevărate panorame sau gros-planuri cinematografi ce. Subiectele şi personajele celor optsprezece texte, din recentul său volum de nu- Horia Ungureanu vele şi povestiri, sunt „culese” din medii sociale şi profesionale diverse, preponde- rente fi ind, totuşi, cele urbane sau marginal urbane. „Eroii” săi sunt fi e pensionari, fi e obscuri „inventatori” care urmăresc să fa- Nechemat în uitare* că lumină în atât de controversata ierarhie literară, fi e întreprinzători entuziaşti care oscilează între menţinerea naturii în stare pură şi mutilarea ei prin exploatare CRIITORUL Alexandru Moraru se afl ă cu acest volum tu ristică, dar şi persoane însingurate în S(dacă am socotit bine) la a zecea carte de proză, una căutare de interlocutori, copii „altoiţi” care îi confi rmă (dacă mai era nevoie) înzestrarea literară. sis tematic de părinţi, scriitori, neveste in- Autor dotat cu „un remarcabil simţ al concretului, având fi dele, soţi încornoraţi, norocoşi sau ghinionişti. În gene- priză la real”, prozatorul îşi etalează şi în acest volum ca- ral, oameni mărunţi, neînsemnaţi şi cărora, câteodată, pacitatea de a construi confl icte şi personaje, de a „îns- norocul deşi pare de necrezut, chiar are bunul obicei să cena” situaţii care să îl surprindă pe cititor. Alexandru le surâdă. Dar, după cum vom vedea, nu tuturor şi nu în- Moraru nu oferă „portrete de-a gata”, psihologii dinainte totdeauna. stabilite, ci ele, psihologiile, sunt date, de regulă, de com- În paginile volumului Nechemat în uitare întâlnim portamente, gesturi sau chiar ticuri verbale. destui resemnaţi „retraşi la ţară”, de fapt retraşi în ei în- Demne de remarcat în acest volum sunt ştiinţa auto- şişi, în propria cochilie, într-un ultim şi disperat gest de rului de a introduce surpriza în text, precum şi perfecta rezistenţă faţă de agresiunea şi inechităţile societăţii în dozare a stărilor de indecizie, de „înaintare ” şi de recul care trăiesc. Un soi de refugiu, sau un cocon, dacă vreţi, pe care le trăiesc personajele când sunt puse în situaţia de dar unul în care aceştia se străduiesc nu să se transforme a lua o hotărâre, de a trece la fapte. în altceva, ci doar să rămână ei înşişi. După cum bine sublinia Călin Chincea într-un co- Iată, un anume Bornei, rămas singur şi „scăpătat” după Horia Ungureanu, mentariu la una dintre cărţile prozatorului, Alexandru prozator, Arad moartea soţiei, simte acut nevoia comunicării, astfel că Moraru posedă „o ştiinţă aproape cinematografi că în a asaltează în toiul nopţii diverşi necunoscuţi cu telefonul; mai încolo, o oarecare Berci Anca primeşte, la o lansare * Alexandru Moraru, Nechemat în uitare, editura Eurostampa, Timi- de carte, un volum cu dedicaţia autorului, fapt care îi va şoara, 2015

166 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 167 Lecturi paralele Horia Ungureanu Alexandru Moraru: Nechemat în uitare Lecturi paralele prilejui mari necazuri în căsnicie; dincolo, un ins asistă zilnic la so- asistată” (chestiune mult dezbătută astăzi în Europa), iar în Trăznetul sirea autobuzului în staţie, ca şi când ar aştepta un oaspete dar, până stepei, un copil este martor, fără voia sa, la furtunoasa „încălecare” la urmă, îi sare în braţe un căţel care îl va salva de la singurătate; un a unei iepe, dar textul nu are nimic indecent în sine, este chiar fru- alt pensionar, imobilizat în scaunul cu rotile, este salvat de la sinu- mos; moartea este privită de A.M fi e ca soluţie pentru ieşirea dintr-o cidere de devotatul său câine; un amnezic, ajuns pe patul de spital fără situaţie dezonorantă (în Ultima dorinţă), fi e ca modalitate ultimă de a să-şi amintească numele şi statutul social, este capabil să interpreteze scăpa de o boală cumplită, incurabilă (în Restul tranşei). convingător o mulţime de personaje, derutându-i pe medici şi pe asis- Demnă de apreciat este capacitatea autorului de a construi dia- tente; doi găinari îl caft esc (ca să zic aşa) pe un al treilea, dar o iau şi loguri fi reşti, credibile. Personajele sale discută natural, iar proza- ei pe coajă de la alţii; un ins cumpără, undeva în munţi, o cabană cu torul le urmăreşte cu pricepere, cu fi neţe uneori, gesturile şi reacţiile, terenul aferent, în intenţia de a amenaja o staţiune turistică de iarnă creionând astfel profi luri şi caractere nefalsifi cate, folosindu-se, aşa (pârtii de schi, hotel etc.) şi pronia are grijă să-i scoată în cale un tu- cum am mai spus, fi e de ticuri verbale (băieţelul din Agapa zice „cam rist din cale afară de mărinimos; un puşti, cam „asuprit” de părintele da” ori de câte ori vrea să aprobe ceva), fi e de expresii sau cuvinte mai său, primeşte de la un „haiduc” o monedă de aur, prilej pentru alte puţin uzitate în vorbirea curentă (şleau, pripor, tăpşan, mursecat), dar necazuri care vor cădea pe capul copilului; un scriitor cam obscur şi de neologisme sadea. scrie o carte despre „pensionarius bugetofagus” şi practică, în piaţă, I-am putea reproşa, totuşi, autorului o anumită tuşă bombastică, străvechiul troc: un volum contra unui bruş de brânză, iar un altul o oarecare preţiozitate în exprimare, dorinţa, destul de evidentă, de (tot scriitor, desigur) este tapat fără ruşine de un aşa zis geolog cu a epata, fapt care impietează asupra fi rescului, naturaleţii discursului promisiu nea relatării unei legende care nu-i va fi spusă niciodată. epic. Iată doar un exemplu din povestirea Turistul (ar mai fi însă şi al- Poveşti şi poveşti... tele): „Intruziunea semenilor, exuberanţa lor molipsitoare injectată de În multe cazuri, autorul construieşte edifi ciul povestirii pentru a amperajul superior al agrementului neîngrădit”. Un oarecare personaj ajunge la o „morală” fără, însă, să devină astfel moralist sau didac- (pentru a rămâne la aceeaşi observaţie) nu ascultă ce-i spune celălalt, ticist: Bornei conversează la telefon pe diferite teme, minute în şir, ci receptează; altul nu cumpără, ci achiziţionează mai ştiu eu ce (car- fi ind convins că interlocutoarea lui nu poate fi decât un intelectual tofi , bunăoară), iar un altul nu are, ci posedă o gospodărie. După cum rasat când, de fapt, stătuse de vorbă cu menajera unui fost magistrat spune chiar autorul la pagina 185 a cărţii sale, „vorbe oarecum pom- (morala: Nimic în lumea asta nu e ce pare a fi ); Dan face autostopul pe poase”. Nu-l putem contrezice! timp de iarnă şi îşi uită mândreţe de mănuşi în maşina insului bine- Trecând peste aceste mici observaţii, putem afi rma că Alexandru voitor, care a refuzat obişnuita „plată” (morala: Până la urmă, totul se Moraru scrie o proză robustă. Lumea lui este când banală, când plăteşte); scriitorul Mardare, care trăieşte un adevărat calvar în blocul sordidă, când plină de pitoresc, dar niciodată plictisitoare. Aşa cum inundat de manele şi certuri, este pus să aleagă între a le face pe plac deja ne-a obişnuit, el a adunat între copertele cărţii sale, şi de această vecinilor şi posibilitatea unei întâlniri contondente cu individul care dată, texte meşteşugit scrise şi care se citesc cu interes şi plăcere. le face viaţa un chin, dar în fi nal alege să se mute din bloc (morala: În- totdeauna există şi o a treia cale. Fuga, în cazul nostru). Dar este, oare, onorabil, să recurgem la ea?n.n. În Restul tranşei se dezbate problema fragilităţii fi inţei omeneşti şi se pledează pentru dreptul la „moartea

168 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 169 Lecturi paralele Roman sentimental Lecturi paralele meie cultivată, căsătorită, care se îndrăgosteşte – cu ocazia unei călătorii cu trenul – de Mihai, soţul Cameliei, un ins aventuros. Legătura dintre cei doi e studiată cu multă atenţie şi de aceea pare verosimilă şi e pe gustul cititorilor de romane sentimentale. Întâlnirile sunt la început Gheorghe Mocuţa platonice, fără detalii picante, scenele de dragoste sunt urmărite cu o anumită pudoare, specifi că tradiţiei arde- lene. În prima parte a romanului Elena şi Camelia se cunosc în timpul unei călătorii de plăcere în Franţa, stau Roman sentimental* în aceleaşi camere de hotel şi încep şă-şi povestească viaţa. Sunt femei moderne ponderate care încearcă să îm- bine plăcerea de a călători cu aspiraţia spre o cunoaştere profundă a lucrurilor şi a vieţii. Elena e o fi inţă mai sen- O Madame Bovary din oraşul de pe Mureş sibilă care trăieşte între cărţi, e bibliotecară, iar Camelia e psiholog la Leagănul de copii din Arad. Partea a doua Maria Cioaia face parte din rândul prozatorilor arădeni cuprinde „Destăinuirile Elenei”, făcute Cameliei, după ce care şi-au depăşit amatorismul începuturilor literare aceasta descoperă jurnalul colegei de cameră. Povestindu-şi printr-un exerciţiu constant al scrisului şi sunt asimilaţi viaţa în stilul autoarelor de jurnal din literatura franceză într-o şcoală de proză; o mişcare a literelor şi energiilor a secolului optsprezece şi nouăsprezece, al legăturilor pe- locale, în direcţia sincronizării cu proza naţională: Dorel riculoase, Elena afl ă cu surprindere că Mihai, iubitul ei Sibii, Lia Alb, Vasile Folea, Elisabeta Chişa, Horia Simon secret era chiar soţul tovarăşei de călătorie. Nu ezită să ş.a. Ea a publicat până acum două romane de luat în recunoască acest lucru şi, sub privirile înţelegătoare ale seamă, În amurg şi Vacanţă sub semnul eclipsei, două cărţi Cameliei, să-i promită acesteia că va rupe legăturile cu de călătorie şi una de impresii şi amintiri. Mihai, după ce-i va scrie o scrisoare. Lucrurile se complică Romanul În amurg este o dramă cu accente melo- mai târziu când Laura, fi ica Elenei se va îndrăgosti de dramatice, scrisă şi elaborată. Un roman de dragoste, Marius, fi ul lui Mihai şi al Cameliei. Elena are conştiinţa al eternului triunghi, cu personaje la vârsta a doua (a încărcată, asemeni eroinelor din invocatele romane ale doua tinereţe), cu o acţiune simplă şi captivantă, cu un lui Flaubert şi Tolstoi, Ema Bovary şi Anna Karenina. Ea stil modern, cumpătat, uşor retro care pune accentul pe nu vrea să păteze relaţia pură a fi icei căreia îi dăduse o analiza psihologică a personajelor. Elena este o eroină educaţie morală şi copleşită de remuşcări, se sinucide. bovarică, o Madame Bovary din oraşul de pe Mureş, o fe- Romanul se încheie cu nunta fi icei şi cu vizita ei la mor- mântul mamei unde descoperă că Mihai, fostul iubit al Elenei aprinsese o lumânare. * Maria Cioaia, În amurg, roman, Editura Gutenberg, Arad, f.a.

170 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 171 Lecturi paralele Gheorghe Mocuţa Roman sentimental Lecturi paralele Drama unei conştiinţe şi povestea unui destin în aceste relaţii şi netezesc calea spre împlinire. Maria Cioaia reuşeşte să evite preţiozitatea şi compătimirea directă, printr-un stil propriu, Romanul În amurg e, în egală măsură, drama unei conştiinţe şi povestea ingenios, pe de o parte, şi prin raportarea onestă la câteva modele re- unui destin. E drama femeii măritate care tânjeşte după tandreţea şi aliste, ilustrate în text: Flaubert, Maupassant, Tolstoi. Bunul simţ şi afecţiunea pe care nu i-o oferă soţul ei. La rândul său, Mihai, om de ingeniozitatea sunt calităţile de bază ale textelor sale. De altfel, Elena afaceri obişnuit cu legături extraconjugale descoperă că relaţia cu Elena e scrie un jurnal pe care, la un moment dat, – când e sigură că fi ica ei una mai profundă şi îşi propune să-i acorde o atenţie specială. Cu toate se va căsători cu Marius (fi ul amantului ei) – îl va distruge. Raţiunea că suferă el însuşi o modifi care a conştiinţei, nu reuşeşte întotdeauna învinge, provocând drama, ca într-o tragedie clasică. să fi e la înălţimea aspiraţiilor. Cartea Mariei Cioaia este o poveste de- După experienţa benefi că a lecturii în cenaclu şi după o activitate spre imperfecţiunile oamenilor, despre frivolitate, despre abandon şi publicistică interesantă, Maria Cioaia păşeşte cu dreptul în orizontul despre drama neînţelegerii. Lupta dintre orgoliul femeii abandonate şi prozei arădene de azi. dragostea pe care a investit-o în această relaţie cunoaşte o desfăşurare dramatică; monologul ei refl ectă acest dramatism: „Nu, nu mai pot trăi fără dragostea lui, NU POT! Nu pot să suport ideea că sunt aruncată pe jos, la fel ca o jucărie stricată. Știu că este pentru ultima oară când un bărbat îşi apleacă privirea asupra mea, indiferent cât de bine aşcrede eu că arăt pe dinafară, anii şi-au lăsat totuşi urmele necruţătoare. Pentru mine este deja târziu, mult prea târziu”. „Doamne Dumnezeule, se ruga Elena, dă-mi înapoi anii, fă-mă măcar pentru scurt timp din nou tânără, apoi poţi să-mi iei chiar şi viaţa”. Cum ştie că acest lucru este imposibil, revine la gânduri mai pământene. Dar dacă a intervenit ceva de ultimă oră, dacă Mihai a păţit ceva totuşi? Bine, dar de ce nu mi-a dat nici un telefon pentru că toată noaptea a ciulit urechile, sperând să audă zgomotul maşinii lui sau ţârâitul telefonului. Dar nu, el nu s-a deranjat să-i dea nici un semn de viaţă. Este un om fără cuvânt căruia nu-i pasă de ea. Poate că acum este în braţele unei femei, poate chiar a tinerei sale secretare. (...) Și dacă-i aşa, atunci ce rost mai are viaţa mea? Cum vede cutia de diazepam pe noptiera de lângă pat este stăpânită de o forţă malefi că şi un gând nefast îi dă târcoale.” Prima ei tentativă de suicid nu va reuşi. Stilul prozatoarei arădene se apropie de cel al Elisabetei Chişa, o prozatoare cunoscută pentru paginile ei sentimentale, uşor artifi ciale, în studiul relaţiei dintre oameni. Arta şi aspiraţiile culturale, muzica, pictura au un rol esenţial

172 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 173 Lecturi paralele Energiile liniştii interioare Lecturi paralele „afi şat” cu grijă şi permiţând foarte puţine abateri sau ieşiri din matca unei imaginaţii care rămâne ancorată în ceea ce poetul consideră esenţial pentru insul uman: apartenenţa la un cosmos non-agresiv, gu- Livius Petru Bercea vernat de o raţiune superioară şi impregnat de o lumină difuz-ireală. Poemul însuşi, centru al preocupărilor poetului, pare a se naşte din imagini care nu aparţin lumii terestre, închegând o ve- Energiile liniştii interioare* ritabilă artă poetică: „lasă-mă Doamne\ să pătrund\ în spatele cuvântului\\ în urma lăsată de înger\ în lumina amurgului\ i- ne fabilă\\ în marea necuprinsa\ tăcere a ONSTANTIN NOVĂCESCU a alcătuit substanţa fi inţei...” Starea care stimulează ima ginea Cvolumului de debut (Ca o pleoapă de înger, editura poetică e cea numită de grecescul apathe- „Anthropos”, Timişoara) din poemele „arestate” de către ia, „linişte, calm, eliberarea de orice patimi”, altă ipostază fosta securitate într-un dosar de urmărit de prin anii ’70 ai a condiţiei umane decât modernul conotat negativ apa- veacului trecut. Recent, au apărut, aproape concomitent, tie. Aşa că textul lui Constantin Novăcescu apelează din volumele de poezie Somnium Constantini şi Semnătura belşug la imagini care se rânduiesc aproape sau la mică focului (ambele la editura „Hestia”). Am descoperit un distanţă de apatheia: odihna gândului („doar zborul as- cu totul alt poet, mai „matur” în expresie decât la de- cuns\ al îngerului\ şi gândul încremenit în sine” sau: „lu- but, fără apel la experimente, sigur pe imagine, păstrând crurile se-nvăluie-n ceaţă\ adorm sunetele\ miresmele puţine locuri comune din volumul de la început şi cu tex- picură rar\\ odihna gândului...”); pacea tăcerii („iată pra- tul organizat altfel decât în poezia de tinereţe. Poezia lui gul\ spre pacea tăcerii\\ despărţită nepătimirea\ cu fl oare Constantin Novăcescu are calitatea de a sublima trăiri, şi rod\ de uriaşa-ncleştare a timpurilor”); lumina („spun\ stări, sentimente într-o expresie atât de concentrată încât acesta e locul\ lumina orbitoare\şi contemplarea”; „doar dă senzaţia că lectorul s-ar aşeza la o masă asezonată cu ruga neîntreruptă\ învăluind treptele scării\\ stropi de cele mai rafi nate şi mai puternice arome. Întregul demers lumină în poartă...”); taina („doar liniştea în faţa tainei\ Livius Petru Bercea, liric pare a se rândui în jurul unor repere fundamentale pragul locului”). lingvist, Timişoara pentru sistemul de valori al poetului, nu foarte extins, dar Fără a fi propriu-zis o poezie religioasă, lirica lui Constantin Novăcescu este permanent dominată de simbolul îngerului, ca prezenţă permanent ocrotitoare („doar * Constantin Novăcescu, Somnium Constantini, Poeme, Editura „Hestia”, 2016; Semnătura focului, Poeme, Editura „Hestia”, 2016. îngerul de veghe\ şi gândul\ gândul aprins”), de marea

174 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 175 Lecturi paralele Livius Petru Bercea Lecturi paralele taină a unului\ unicului („limpede sigiliu ascuns\ în inima golului\\ deasupra de timp\ unul”; „unul\ dincolo de marginile fi inţei...”), pe care îl întâlnim ca partener de dialog în ciclul Psalmi din volumul Somnium Constantini: „abia te-am întrezărit\ sub bolta de fl ori\ fără nume\ plutind hieratic în eter\ ca o lacrimă de iubire”. Un unitar grupaj de poeme, Sufl et urcând treptele, din Semnătura focului, este Florin Dochia dedicat iubirii constante: „mă vei găsi\ la capăt de drum\ aşteptând” şi aminteşte de un ciclu de poezii de aceeaşi factură din volumul de debut. Poezia lui Constantin Novăcescu are o densitate expresivă remar- cabilă, defi nitorie pentru un artist echilibrat şi avid de esenţe. Codruţ Radi – Celălalt, hotar cu mine „Alchimist scornindu-şi aur…”

N URMĂ cu mai bine de 12 decenii, bine înarmat cu Îştiinţa literaturii vremii sale şi promotor nedezminţit al aceleia viitoare, Stephane Mallarmé afi rma că „poeţii nu mai cântă în strană”, în sensul că au ales să se exprime individual, pe sine, şi nu în(tr-un) cor, cu toţi ceilalţi şi sub imperiul unei false „comuniuni”. Schimbarea a avut loc foarte repede, azi nu mai putem concepe că ar putea fi altfel. Şi nu numai ceea ce are de spus poetul este de sorginte personală, ci şi forma în care revarsă spunerea sa tinde să fi e personală, originală, deosebită de a celorlalţi, chiar à rebours sau evident comentativă. Pe urmele zicerii mallarméene a mers dintotdeauna Codruţ Radi, poet de pe cursul superior la Văii Prahovei, sinaiot de origine, dedat plăcerilor lirice iscate din cons- trângerea formelor fi xe, a încorsetărilor voluntare, a rigo- rii formale care să ascundă emoţia, să o ambiguizeze, Florin Dochia, dar şi exploatator al unui lexic eminamente romantic, poet, Câmpina

* Codruţ Radi, Celălalt, hotar cu mine, „Tracus Arte”, Bucureşti, 2015

176 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 177 Lecturi paralele Florin Dochia Codruţ Radi – Celălalt, hotar cu mine „Alchimist scornindu-şi aur…” Lecturi paralele încărcat cu o solemnitate de litanie magică, mai ofertant, mai „occidental” liric, chiar mai mult situat în preajma punând în valoare incantaţia originară a aceleiaşi tentaţii incantatorii, dar mult mai degajate, mai luminoase. Iată poeziei. Creator de artă (este şi un sensi- că maniera constatată totdeauna nu a virat în manierism, decât cel mult bil grafi cian!) neliniştit, scormonitor du - într-un sens pozitiv, de devenire creatoare, de experiment condus pe noi pă expresivităţi rare, se dovedeşte şi un căi aparent epuizate în ultimele două secole, dar, iată, proaspete, vigu- experimentator bine dotat cu unelte fi ne roase, de marcă proprie. I s-a spus „alchimie” şi, metaforic vorbind, nu pentru a se juca sprinten cu limbajul, par- s-a greşit, pentru că activitatea de laborator poetic înseamnă, la Codruţ că în conformitate cu îndemnurile valéry- Radi, repetarea unei aceleiaşi experienţe, în aceleaşi condiţii „climati- ene de „fabri care” poetică. ce”, dar cu alte substanţe emoţionale şi lingvistice. Ba, mai mult, o mai Jocurile prozodice din volumul În accentuată deschidere înspre dimensiunea spirituală, spre Divinitatea tre imea ocultă („Arania”, Braşov, 2014) presupusă într-un Spaţiu-Timp ambiguu, o năzuinţă spre contemplarea stau mărturie pentru luciditatea cu care transcendentului şi aproprierea lui. provoacă, folosind tehnici de aşa-zisă Discursul este afi rmativ, rafi nat, aşa cum am fost avertizaţi încă „re cupera re postmodernă”, în cititorul din „Prolog”-ul subtitrat Singurătatea alchimistului: „Lumina nu se atent, uimirea descoperirii senzaţiilor termină\ o dată cu cărţile\ pline de ea.\\ Adâncul şi tainele lumii\ îi na turale purifi cate din haiku puse în rămân necuprinse\ şi noi încă robi.\\ Celorlalţi doar forme desprin- slujba unei emoţii mai degrabă foarte dem,\ obicei, ritual de-a-nţelege,\ neluându-i în seamă.\\ pretinşi c-ar omeneşti, esenţializate, desigur, ceea ce trăi altcândva\ totdeauna la fel\ ca şi umbre\ […]” Strict tehnic, poe- poate conduce, înşelător, înspre asemănări comode cu mele, în majoritate, sunt construite din trei-patru catrene, cu dublă versul rece, abstract, ermetic, încifrat barbian. Iată nişte rimă încrucişată. Lucrarea textelor este evident invadată de simboluri, „Cufere goale...”: „Cufere goale\ amintiri fără vină\ praf care creează şi o reconfortantă redundanţă a temei interogatorii sau nevânturat.\\ Noi pată-n poale\ numai lespezi rugină\ problematice. Cu toate acestea, nu avem de a face cu lectură comodă, ochi însingurat.\\ Morţii ocoale\ frică tot mai puţină\ vis ci cu una provocatoare, densă, care obligă aproape totdeauna la re- îndoliat.” Ritmul, rima versurilor din cele trei terţine de citire, la des-facere a zicerii, dincolo, dar nu în afară, de ritmuri. Iată haiku sunt constrângeri impuse de autor spre a dezvălui cum senzaţia de singurătate, de absenţă care vine, este accentuată sub- ceva ce, altfel, lipseşte liricii orientale centrate pe esenţa til prin lexicul bine ales: „De veghe cui rămân acum\ când toate s-au imaginii statice, a permaneţelor – corporalitatea sonoră; pornit la vale\ penumbre dintr-odată fum\ adulmecând morţii o cale.\\ aici, oarecum schematică, scheletică, eliptică, de fapt, aşa Pretinsul fi rii să-mi însum\ sihastru acoladei goale\ întremele ce n-am cum a practicat totdeauna Codruţ Radi. Din absenţe de de drum\ pribeag trecutului la poale.\ Privirii stinse-n rost postum\ iveşte lirismul stenic, din ceea ce stârneşte în cititor un îi plouă ochiului de jale\ uitări se-mpart cu-n vid oricum\ pe chip text parcimonios. scobite feţe opale.” (Rău proscris) Am marcat cu italice cuvintele cu Nu în altă parte se situează recentul său volum, Celălalt, pricina. La fel se poate proceda analitic în poeme precum Nestări sau hotar cu mine („Tracus Arte”, Bucureşti, 2015), chiar dacă Elegii înstrune. Ca întotdeauna la Codruţ Radi, invenţia verbală, îm- sistemul de constrângeri prozodice ales este diferit, poate prumutul ori revigorarea unor cuvinte vechi, rare sunt prezente acolo

178 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 179 Lecturi paralele Florin Dochia Lecturi paralele unde prozodia o cere, dar încarcă şi de simbol, de sens metaforic şi îmbogăţire semantică. Astfel, într-un poem cu certe calităţi de psalm modern, despre aceeaşi singurătate & absenţă & părăsire, găsim şi semnele excelenţei îndemânării prozodice: „Răzbesc prin mine mai puţin\ cărări de-o vreme urmei valmă\ să-şi fi e-ntoarcerea declin\ la starea niciodată calmă,\\ În ronduri scurse de venin\ ecou cuvânt deja Constantin Butunoi sudalmă\ că n-am cutărui să-l închin\ nici crucea rănilor din palmă,\\ Păşind pe reazem ce susţin\ doar dimprejur precum un val mă\ reduce crestelor din clin\ să nu-mi priască vrajba almă.” ( Dimpotrivă atei) De observat ingeniozitatea rimei – valmă (aglomeraţie, învălmăşeală)\ calmă\ palmă\ sudalmă\ un val mă\ almă (hrănitoare – latinism) – şi curgerea fi rească a versurilor care dezvăluie drama ratării sacrifi ciului Noaptea poetică* salvator de sufl ete. Psalmice sunt mai multe poeme, poetul s-a deschis mult mai mult spiritualităţii creştine (poate de asta a şi fost invitat să recite la Colocviul de literatură creştină „Ridicat-am ochii mei la U CELE peste treizeci de volume, dintre care şapte munţi” de la Mănăstirea Sfânta Cruce Caraiman, Buşteni, 3-5 iulie Csunt antologii, poetul Octavian Doclin se impune 2015) în acest volum cu titlu întru toate semnifi cativ: „Celălalt, hotar drept unul dintre cei mai prolifi ci autori. De la debut cu mine” ar trebui să însemne un alter ego învecinat, nedespărţit, dar (1972), produs în linie, am spune tradiţionalistă, poezia separat, înstrăinat, pierdut, cu care comunicarea se face în van. Iată sa a trecut prin mai multe etape păstrând amprenta pro- un poem-psalm care ilustrează foarte frumos încărcătura aceasta de prie într-o modalitate personală. semn: „Mă-ntorc din drumul ieri crezut\ că-i piatră-n loc de iarbă ar- Viteza cu care i-au apărut volumele, ritmicitatea lor să\ purtându-mi eul nevăzut\ prin umbra altcuiva revarsă\\ Mă-ntorc de metronom, nu l-au împiedecat să aibă sub observaţie de unde-aş fi ajuns\ dacă plecam în altă viaţă\ spre muntele sub cer as- o paletă largă de motive. Purtat de inspiraţie, utilizând o cuns\ pe care talpa mi se-agaţă,\ Mă-ntorc urmând acelaşi vis\ că din- expresie poetică libertină şi imprevizibilă, a evoluat pe căi colo plutesc în moarte\ cu tot destinul ce mi-e scris\ să plec întruna care îi desemnează originalitatea creaţiei. mai departe” („Infi nitul spiralei”) În noul său volum intitulat Baletul de noapte, Editura „Alchimist scornindu-şi aur […] neputinţa să şi-o tacă” (Roi ap- „Gordion”, Timişoara, 2015, structurat pe şase cicluri, ter), poetul sinaiot Codruţ Radi a crescut constant şi cu precădere în recunoaştem principalele repere ale orizontului său po- profunzime, în ultimii ani, esenţializând spunerea şi perfecţionând etic. legătura secretă cu prozodia, suind crestele unor culmi ale emoţiei În ciclul prim, denumit Baletul de noapte, cel care a dat desfăcute din chingile greoaie ale concretului apăsător, înrobitor. Aerul C o n s t a n t i n şi titlul volumului, „baletul nocturn” pluteşte prin diverse Butunoi, rarefi at al ideii stăpâneşte cu precădere în poezia sa din acest volum, medii existenţiale, prilej prin care poetul îşi „trădează” poet, Arad poate şi din cele viitoare, fără să lase cumva senzaţia de uscăciune, de puritate seacă, ba dimpotrivă. Alchimistul preface neobosit sterilul în * Octavian Doclin, Baletul de noapte, Editura „Gordion”, Timişoara, metal preţios. 2015

180 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 181 Lecturi paralele Constantin Butunoi Noaptea poetică Lecturi paralele obsesiile şi angoasele: „postum poetul acceptată fără obiecţii: „Servitorul fu auzit abia murmurând\ dar fără poate fi doar o păpădie bătută de vântul\ vreun tremur în glas\ cu vocea sigură\ mă ocup Eu” (p. 28). Dansatorii unui anotimp rece târziu” şi „posteritatea sunt găsiţi, mai puţin unul, şi începe dansul: „jocul vieţii dragostei şi se aranjează postum (...) riscă acum ca al morţii\ brîul în contratimp” (p. 31), când apare şi cel absent: „sub baletul de care-ţi vorbeam\ să fi e dansat greutatea paşilor în contratimp\ lanţul se rupse\ şi nimeni de-atunci\ poate în curând\…doar de un schelet n-a mai ştiut\ să-l refacă.” (p. 35). Încercările destinului sunt puse sub cu singura balerină\ pe care o mai poate semnul parabolei: „uită-i pe cei care te-au trimis\ moi de picioare ca duce în braţe” (p.16) tine acum\ găseşte-i pe cei şase\ altfel condiţia ta de servitor\ va fi de Iubirea, puterea, eliberarea, în opozi - nedezlegat” (p. 32). ţie cu trădarea, luciditatea,nebunia, ne Urmează ciclul vise. viziuni. halucinaţii în care sunt abordate ful- asigură poetul, produc: „o fi ertură pen- gurant motive surprinse în realitatea fi zică şi spirituală, cu o adresare tru înăsprirea sângelui” (p. 18) ne cesară directă, aproape lipsită de conotaţii. Apare ca noutate dialogul între confruntării cu destinul. Lucid şi ironic Profet şi Sacerdot: „deci ce vrei să spui\ întreabă Profetul\ aşadar ce exerciţiul poetic este privit ca pe „o insinuezi\ răspunde Sacerdotul” (p. 40). Poemul aproape folclorică lamă curbată precum cea mai grea miş- ocupă un loc aparte prin stilul de inspiraţie populară adoptat; se ştie care\ în baletul de noapte” (p. 22) sau ca că acest gen de producţii mai poate fi întâlnit în creaţia poetului: „oh şi pe un dans „pe o melodie interpretată\ la un corn de vai\ şi vai şi oh\ lume\ lume\ mult mi-e sufl etul tăciune” (p. 41). vînătoare” În maniere asemănătoare sunt construite şi Ciclul „sâmburi”continuă dezvoltarea temelor existenţiale fi ind in- poemele în care e de remarcat imposibilităţile ce apar troduse şi note biografi ce „gustul sîmburilor nucilor coapte\ a rămas pentru destructurarea acţiunii: Cravaşă femeia lichidă, doar o amintire\ pe cerul gurii sale\ cum a trupului tău decojit\ în Penitenciarul penitenţă, Agrafa şi Premiera. În ultimul, sîngele trupului meu încuiat.” (p.50). Deşi este istoria unei decepţii, noaptea poetică se termină deprimant pentru autor: poemul „Coşul” mi s-a părut cel mai relevant şi îl citez integral: „Toată „umil şi părînd înfricoşat\ părăsea arena cu un obiect sub viaţa\ a aşteptat aceea corabie\ singura\ care să-i fi adus\ coşul de pa- braţ\ care mai tîrziu se descoperi a fi un manuscris” (p. pirus\ mult mai tîrziu a afl at\ că meşterul\ îşi frînsese dalta\ pe cînd 25). cioplea\ cugla de cocos” (p.47). De remarcat mijloacele simple cu Ciclul care urmează „… şi alte jocuri” este alcătuit care autorul reuşeşte redarea dramei unui destin şi, în acelaşi timp, sub forma unui poem fragmentat, discursul poetic are să producă un frumos poem, care aminteşte, într-un anumit fel, de coerenţă în ciuda abordării parabolice şi a încărcăturii simbolice. corabia care nu se scufunda, într-un poem de Matei Vişniec. Apar personaje ca: servitorul, dresorul din Glimoca, În penultimul ciclu Plonjare apar şi răbufniri critice: „Te-ai rătăcit Scribul, Maestrul etc. întâlnite şi în alte poeme ale autoru- poete\ din insomniile morţii\ visele tale colorate\ te ocolesc acum\ lui, cărora li se atribuie roluri pe măsură. le-ai uitat periculos de uşor” (p. 62), alături de considerente de ordin Servitorul are rolul central, misiunea sa este de a găsi social şi religios întâlnite în poemele: Exploatarea interzisă (p. 70), componenţii (şapte la număr) dansului ritualic, misiune Zăcămîntul (p. 68), Sfatul ultim (p. 67) etc.

182 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 183 Lecturi paralele Constantin Butunoi Lecturi paralele Volumul se încheie cu ciclul Recuperări-recuperarea. Revizitări- revizitări, care, după cum ne înştiinţează prefaţatorul Marcel Pop- Corniş, conţine poeme ce, din diverse motive, nu au fost incluse în volumele publicate până în prezent. În „Oraşul cu poeţi”, cum este supranumită Reşiţa, Octavian Doclin ocupă o poziţie dominantă şi datorită tenacităţii cu care şi-a sporit Radu-Ilarion Munteanu o pera.

Otilia fără enigme*

TILIA ŢIGĂNAŞ e medic de familie în comuna OHăşmaş, cu şase sate, din apropierea Aradului. Şi prozatoare. A mai practicat şi jurnalismul. Ca gazdă de emisiune TV local. În conversaţia colocvială pe facebook nu-şi ascunde doza reziduală de accent bănăţenesc. Nici nu pare s-o accentueze. Nu ştiu cum ar scrie în presă, probabil şi-ar fi ltra accentul, cum am văzut că fac jurnaliştii timişoreni. Editura „Galaxia Gutenberg” din Târgu Lăpuş, apar- ţinând preotului Silviu Hodiş, a colaborat mereu cu Fes- tivalul internaţional Ars Maris de la Reghin, câtă vreme acesta a funcţionat. Afară de albumele anuale, editura a publicat şi lucrările literare premiate la ediţiile Festivalu- lui. Otilia Ţigănaş este unul dintre benefi ciari, prin volumul Femeia cu şapte pălării. Până aici, un motiv de atenţie asupra scriitoarei. Dar iată că volumul cunoaşte o a doua Radu-Ilarion ediţie. După ce prima însemnase materializarea premiu- Munteanu, lui, atenţie, pentru debut. La ediţia din 2011. Înseamnă eseist, Vulcan

* Otilia Ţigănaş, Femeia cu şapte pălării, Editura „Galaxia Gutenberg”, Târgu Lăpuş.

184 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 185 Lecturi paralele Radu-Ilarion Munteanu Otilia fără enigme Lecturi paralele că prima ediţie a avut succes. Inclusiv în autor de fi cţiune), substanţa primului text se prelungeşte, accentuând plan comercial. Ceea ce nu mai e un fapt humorul şi autoironia, în prima schiţă de dincolo de cuprins, Autosto- banal. Ascensiunea scriitoarei îi confi rmă pista. În continuare fondul biografi c e procesat literar, în piese impe- substanţa, o decantează din pletora de cabil construite. Următoarele trei schiţe. veleitari, chiar de talentele efemere. Apoi urmează prima povestire, ce depăşeşte condiţia de schiţă. Iată ce rezultă logic doar din informaţia Independentă de elemente biografi ce fi cţionalizate. Femeia cu şapte de pe coperta volumului. Înainte de a-l pălării. Epică, personaje cu identitate, mizanscenă economicoasă dar deschide şi citi. Din această informaţie elocventă, summum de microdrame care pun în valoare drama femeii mai face parte şi textul de (pe) coperta cu şapte pălării. Personaj surrealist care poate intra liniştit în galeria a patra, aparţinând reputatului scriitor de gen din literatura de azi. Chiar dacă n-a bătut la porţile publicaţiei Radu Ţuculescu, iniţiatorul, susţinătorul online omonime. Titlul volumului nici nu putea fi altul decât al acestei şi preşedintele Festivalului. Atâta cât a piese nodale. funcţionat. Se vede limpede că aprecie- După aşa un text te aştepţi la un salt. Eşti servit. Pe vremea sa- rile girantului volumului nu ţin de com- tiricilor interbelici nu existau recuperatori, nici cămătari din lumea plezenţă. Avantaj şi dezavantaj pentru interlopă, dar, dacă ar fi existat, probabil că maiorul Brăescu ar fi scris autoare. Avantajul determinat de con- piesa Sărbători fericite, stimată doamnă cam la fel. Constatare care o cluzia logică, dezavantaj de ştacheta din integrează pe Otilia Ţigănaş într-o lungă serie de autori de gen. Reali- capul locului înaltă. Cititorul are, înainte tatea postdecembristă îşi are autorii ei. de a citi titlul primei schiţe, pretenţii. Pătratul e un tur de forţă la interfaţa surrealismului cu fantasticul. Ei bine, pretenţiile sunt satisfăcute. Volumul… debu- Ar fi păcat să detaliem. tează (sic) cu o şugubeaţă autoprezentare: Cine sunt Cu Mona şi pictorul Monei prozatoarea îşi permite luxul de a simu- eu, fără ic de ruj. Metoda standard e un cuvânt înainte la prelucrarea literară a presupusului fond biografi c, poate pentru a-i auctorial, sau o prefaţă semnată de un nume consacrat, trezi vigilenţa cititorului somnolent. Invenţia fi cţiunii aruncă, totuşi – sau şi una şi alta. A încorpora autoprezentarea în corpul şi asta-i calitatea majoră a piesei – un abur melancolic asupra propriei textual atrage cititorul prin originalitate, humor subţire identităţi sufl eteşti. Autoironia discretă e substratul unei fermecătoare şi chiar discretă insolenţă. Bine dozată. Cu abilă valorifi - naraţiuni ambigue. care a feminităţii. Şi nu fără acoperirea unei zglobii au- Nu putea lipsi dintre aspectele abordate ale vieţii curente nici toironii. Intercalarea cuprinsului între acest prim text şi familia. Avalanşa e o mostră de rafi nament psihologic, dublat de o celelalte, grupate în două capitole inteligent intitulate, nu pledoarie implicită. Subiecte dintre cele mai comune pot fi tratate şi trebuie să deruteze cititorul. În ciuda ambiguităţii, textul lipsit de urmă de vulgaritate. sprinţarei autoprezentări e organic integrat ansamblului. Simetria titlurilor capitolelor mari. Mici şi mari convulsii. Eşti Argumente? Dincolo de omogenitatea stilistică (cuvântul avertizat că încep teme majore. Dar eşti păcălit. Nici o deosebire între înainte uzual e scris, de regulă, în ton de proces verbal, temele celor două capitole, nici o deosebire stilistică. Inserţii cu subs- iar autorul acestui raport de lectură nu face excepţie, ca trat posibil biografi c (Pacientul roman. Monolog la scenă deschisă), lu-

186 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 187 Lecturi paralele Radu-Ilarion Munteanu Lecturi paralele are în tărbacă a poncifelor europene în competiţie cu ingeniozitatea românească (Mielul de paşte şi Anotimpurile lui Vivaldi), de toate pentru toţi. Un pamfl et satiric înrudit cu maniera Divertis la nivelul anilor 90 (Corul bărbaţior derutaţi). Şi, fi nis coronat opus, piesa fi nală închide cercul: Minge de meci în fi nala Cupei Davis. Pandant al primelor două piese, pe schema dezvăluirii subtile a procedeelor iluzionistului, si- Lucia Cuciureanu multan o mărturisire de credinţă sui generis, sub un autoportret interior, privit în oglindă. Oglindă înrudită cu cea a Alicei. După ultimul punct, cititorule, eşti, oare, tentat să reciteşti o pie- să? Cred că da. Care anume? Păi, e evident. Ai întâlnit mai multe autoportrete, mai mult sau mai puţin deghizate. Dar piesa cea mai „aici zac cu toţii. de dromader nu impersonală, cea mai elaborată narativ, cea mai „obiectivă”, cea care-şi transferă titlul pe coperta volumului? Nu cumva cel mai comic por- se mai ştie nimic.” tret, frizând grotescul, e şi cel mai subtil autoportet?

UDOR CREŢU este doctor în literatură comparată, ma- Tnager al Bibliotecii Judeţene Timiş, realizator de emi- siuni TV şi de proiecte culturale (între ele, festivalul naţional de literatură LitVest), editor (între altele a iniţiat, îngrijit şi prefaţat integrala poetică Ion Monoran). Născut în 1980, este unul dintre cei mai activi reprezentanţi ai generaţiei sale. A publicat cinci volume de poezie (ne anunţă în preambul că mai are unul în lucru), trei romane, două cărţi de critică şi fragmente dintr-un jurnal. Volumul de faţă reuneşte poeme, în versuri şi în proză, din mai multe cărţi anterioare, inclusiv din Fragmente continue. Textele din Studio sunt dispuse în ordine invers cronologică, în timp ce live propune o reaşezare a Fragmentelor continue. Critica literară nu are timp pentru live. Nici măcar pentru Studio live*. Probabil din cauza volumului mare, dens (sunt peste 160 de pagini), dar, poate, şi din cauza complexităţii scriiturii. Este o carte multi-gen, oarecum ciudată. La apropierea prin lectură, mi-am adus aminte de următoarea revelaţie1 scrisă de Adrian Popescu: „Da-

* Studio live\ Tudor Creţu. – Timişoara: Printpress, 2015 (Carte a - părută cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş)

188 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 189 Lecturi paralele Lecturi paralele că operele de artă ar putea fi clasifi cate tot felul de imagini, care mai de care mai stranii, dar şi idei sau legături după un criteriu entomologic, ar exis- mai mult sau mai puţin inspirate. E, totuşi, un deliciu. Se declamă, e chiar ta două modele (tipologii) fundamen- Tudor care reuşeşte să se întoarcă pe sine din interior. Dantelăriile tale: 1. modelul stupului şi 2. modelul Adelei şi Obiectele oranj sunt primele două volume de versuri ale lui muşuroiului. Modelul stupului […] ar Tudor Creţu, prezente substanţial în Studio. În Preambul (la Dantelăriile fi efortul edifi cării unei opere, a unei Adelei) Şerban Foarţă, pe lângă încurajarea şi urarea „Bună dimineaţa, vieţi exemplare, autoconstrucţia de sine. Tudor Creţu”, emite un fel de suspin: „Reîntorcându-se, mereu, «zur […]. Muşuroiul cu forfota sa neobosită Sache selbst», Tudor Creţu se mai şi repetă, schematic, redundant sau nu produce mare lucru, e dinamismul previzibil: monotonia-i, însă, nu e una a «sfârşitului continuu», să zi- sterp al nefi xării într-o formă. Muşuroiul cem, dar a perpetuului început. Iterativ prin defi niţie, experimental, lucrează după stilul manifestelor avan- când nu cade-n rutină, are-n el ceva auroral.” gardiste, ele provoacă, promit, dar nu sat- Zona live este o reaşezare a unor extrase din Fragmente continue. isfac foamea de absolut, sunt spectacolul Poeme live. Conţine texte viguroase, multe dintre ele foarte bune, care tinerelor energii divergente. Fragmentarismul operelor au forţă, fi or şi cromatici armonioase. Se păstrează aceeaşi stranietate, postmoderne şi imperfecţiunea lor voită ţin de spiritul încifrări şi „uşi deschise” prin care poţi doar să ieşi. În Crestături, care muşuroiesc. Ca să nu scap un joc de cuvinte, regretatul încheie acest volum, Tudor Creţu practică „jocul” pe care îl făcea şi Alexandru Muşina era adeptul vieţii şi tehnicilor literare Alexandru Muşina (în Nepotul lui Dracula), anume, îşi inventează in- derivând din dinamica muşuroiului, iar clasifi cările sale terviuri sau articole critice la adresa sa şi a operei sale. Şi o face corect. ingenios-umoristice, împărţirea literaţilor în vânători Şi cu bune şi cu rele. şi culegători, trimit la modelul muşuroiului, furnicile E evident că Tudor Creţu nu se înscrie în tiparele congenerilor. vânează prada minusculă, albinele culeg polenul fl orilor Face eforturi să fi e altfel (şi reuşeşte), gândeşte diferit, trăieşte hipe- ca oamenii fructele pomilor. […]” Ei, bine, Tudor Creţu ractiv şi, mai ales, în plan socio-cultural, lucrurile îi ies de minune. este în ambele categorii deopotrivă. Eu cred că Tudor gândeşte în limba engleză (ceea ce e cool) şi simte Zona Studio cuprinde grupaje în versuri sau proză, re- şi transpiră în limba rusă. Avem de-a face cu o poezie care încearcă distilate, unele publicate anterior, dispuse în ordine invers să surprindă viaţa trăită alert, cotidianul repetitiv, obsedant, care cronologică. În Țară, ţară... (prima parte care începe cu I. totuşi te transformă, moartea ce pluteşte peste tot. Dar simbolistica Cazuri) ni se prezintă un tablou 3D format dintr-un mix alambicată şi amestecul de ludic cu dramatic transformă experimen- de pseudo-atrocităţi cotidiene, expuse radiaţiilor media, tul literar într-unul doar pe jumătate reuşit. Uneori lipseşte sugestia, care defi nesc o ţară mai specială, sau chiar, uneori, un fel versul fi ind explicit, iar referinţele religioase sugrumă cele mai multe de a percepe viaţa şi poezia, cu multă ironie şi, de multe dintre poemele în care apar, clişeizându-le. ori, cu suferinţă. În cea de-a doua parte (II. 1989, 88, Percepţia de volum eterogen este creată (şi) prin inserţia unui 87 etc.) asistăm la o delicioasă (dură, dar şi prietenoasă) imaginar suprarealist care nu-şi găseşte locul exact în poezie – deşi intervenţie pe textele lui Bogdan Lipcanu din Fuck tense. apar izolat, imaginile rezultate ori sunt facile, ori încurcă şi mai tare. Jurnalul fantasmatic e o operaţie apropiată de chirurgie, De asemenea, versul nu este întotdeauna tăiat într-un mod fericit, ci dar şi de psihic şi psihologic. Tăieturi adânci care relevă mai degrabă destrămat, iar rimele care apar fugitiv nu-şi au rostul tot felul de mecanisme sofi sticate, greu de înţeles. Abundă (creează disonanţe care te fac să ridici din sprâncene). Şi la nivelul construcţiei primează acelaşi amestec (al procedeelor, al metricii) 1 vezi articolul Două modele mai mult decât literare în „Ramuri”, Nr. 4 – întâlnim poeme lungi şi foarte lungi, dar şi poeme de două sau trei (1186), 2015, pag.5

190 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 191 Lecturi paralele Lecturi paralele versuri, încercări imagiste forţate, jocuri lingvistice, intertextualism. Aşa cum procedează şi Tudor Creţu, voi cita, într-o anume cheie, din el însuşi: „*\ minele de parker\ sunt săgeţi otrăvitoare\ umblu ca sălbaticii cu ele-n păr\ cafeaua\ mi-o aşez între coarnele taurului\\ sunt tânăr\ şi poate c-o să ţină\ cât să-ţi treci palma peste plopii înalţi” (p. 58) „*\ doamne\ (numele tău e cel mai sigur început\ e sfâşierea mătăsii Mircea M. Pop albastre\ ca la o împărţeală\ între fraţi […])” (p. 91) „– But what is your vision at the moment, if I may say so, what do u believe we’re here for? – Tot încerc să mă conving singur: eu nu mă uit la ştiri acuma, io mă uit într-un vas cu apă în clocot. Ăsta-i fi oru. Eu nu scriu un text pe care n-o să-l citească nici zece inşi, io urmez o cale trasată în aer, o Secvenţe literare germane dâră rămasă dup-avion. Numa textu moare, nu şi punctu unde ajungi prin el sau omu la care ajungi. Îi ca o ghenă în care tot arunc ce-am mai bun sau, nu ştiu, o păpuşă pe care tot o umfl u cu gura. Oprah dispăru. M-am lăsat să lunec, ca la poarta ospiciului.” (p. 96) 33 autori români într-o carte „* […] haide mamă să-ţi cânt\ cântecul plasticului neted şi mat\ al celui mai tânăr angajat de gostat\ vezi placa asta vezi mistria hârtia\ între plăci (să) îmi trăiesc viaţa\ sigur şi apărat\ modest şi taciturn\ Este meritul universitarei Elsa Lüder, văduva regretatului un steguleţ înfi pt în rahat\ dar unde sunt strunirea încordarea în arc\ prof. univ. dr. Paul Miron (1926-2008) de la Universita- ruptura de arcuş\ unde e nebunia\ celui cu joardă neagră în mâini\ pe tea din Freiburg, de a edita o antologie de proză clasică unde îşi plimbă vasile soţia\ când rup împreună şi fărâmiţează pâini şi modernă cu titlul Invitaţie în România1, în care autorii […]” (p. 105) sunt incluşi în ordine alfabetică. „V\ hai sine al meu\ îţi strig şi îţi cânt\ cu piatră cubică îţi Volumul a apărut la editura berlineză „Noack & Block”, sparg fereastra\ de pa strada străveche\ dar tunutunutunu\ e beţia editură care se arată interesată de literatura din România, contabilului\ şi rătăcirea avortonului\ de ce nu năvăleşti\ cu armatele întrucât aici au apărut câteva cărţi ale lui Hans Bergel, tale cu torţe\ îmbibate\ presimt\ saltul de la un albuş la altul” (p. 117) „* […] nu nu nu nu n n u nu\ poţi înnebuni scriind nu\ am un fel precum şi ultimele două traduceri din creaţia Anei Blan- de tulpini de livezi\ veştejite de pruni\ versul trebuie să fi e lung\ să se diana. deşire\ ca un fuior scăpat în faţa porţii […]” (p. 123) Cartea se deschide cu o „Prefaţă”, din care cititorul „ – Poezia lui, cum o percepeţi peste ani? german afl ă că în afara unor teme precum Dracula, co- – Un text insular, aşa-mi părea când vedeam poemaşele alea în piii străzii, scandalul cu carnea de cal (p.7), în România se pagină. Literele erau de sârmă. Poeme cu muchii. Că şi Oranjele, tot comite şi… literatură. din scrumiere, din lucruşoare-s făcute. Aceleaşi, parcă...” (p.153) Cartea lui Tudor Creţu e un labirint în care eşti asaltat de indicii contradictorii, derutante, îţi trebuie multă răbdare şi la fel de multă 1 Elsa Lüder (Hg.): Einladung nach Rumänien. Klassische und moderne ambiţie să duci volumul până la capăt. Erzählungen aus dem Rumänischen übersetzt und herausgegeben von Elsa Lüder, Edition Noack & Block, Berlin, 2016, 355 p.

192 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 193 Lecturi paralele Mircea M. Pop Secvenţe literare germane Lecturi paralele Meritul acestei antologii este de a fi adunat nu numai scriitori în care se îmbină excelent sociologicul cu umanul. Cutremurătoare cunoscuţi, profesionişti, ci şi autori tineri (trei dintre ei născuţi în sunt paginile Lenei Constante din cartea ei Evadare tăcută: 3000 de 1978), dintre care unii au îmbrăţişat alte profesii, literatura fi ind pen- zile singură în închisorile din România şi ca o pată de lumină apare tru ei doar un hobby. schiţa Bariera a lui Paul Miron, în care este imortalizat spiritul priete- Spre a arăta evoluţia tematicii abordate precum şi cea a limbii în nesc şi sociabil al moldovenilor. decurs de un secol şi jumătate, dr. Elsa Lüder include şi texte ale cla- În antologie este inclus şi criticul Nicolae Manolescu, preşedintele sicilor, precum Ion Luca Caragiale, Nicolae Filimon, Calistrat Hogaş USR, cu un frumos fragment memorialistic, Te cheamă episcopul, şi Alexandru Macedonski, dar şi ale altor autori mai recent decedaţi, desprins din volumul „Viaţă şi cărţi. Amintirile unui cititor de cursă precum Jean Bart, Cella Serghi sau Nicolae Velea, Lena Constante, lungă”. De asemenea, şi prozatorul Varujan Vosganian, cu un fragment Irina Nicolau, Sorin Ion Stoica. din Cartea şoaptelor, o carte de rezonanţă deja în mai multe traduceri În carte predomină proza, dar sunt incluse şi două poeme de în limbi străine. Luminiţa Cioabă (!), traduse de Beatrice Ungar, un Rap-mozaic mol- La sfârşitul cărţii (pp. 321-355) s-a acordat câte o pagină (cu poză) dovenesc de Nicoleta Esinencu – o amplă pledoarie antirăzboinică a fi ecărui autor antologat. În cazul lui Dan Lungu a fost omisă însă tra- unui copil de zece ani, incluse fi ind şi alte tragice aspecte din actuali- ducerea romanului Cum să uiţi o femeie, apărut în 2010 în Austria, la tate – iar sasului Michael Aster i se publică cinci poezii în traducere Residenz Verlag. pro prie, adunate sub titlul Elegii din Hamleş, din care, redăm din ul- Considerăm că se cuvine a-i aminti şi pe ceilalţi autori incluşi în tima în traducerea noastră un fragment: „peste paşii bunicilor mei\ a această antolgie: Radu Andriescu, Mariana Codruţ, Silviu Dancu, crescut iarbă\\…\ paşii părinţilor mei\ se pierd\ încet-încet\ în această Nichita Danilov, Oleg Garaz, Daniela Gheorghina, Mugur Grosu, iarbă\\ şi poate deja mâine\ nu mai recunosc eu\ propria urmă\ a pici- Cosmin Manolache, Adrian Schiop, Anamaria Smigelschi, Dan Sociu, orului” (iarba). Călin Torsan şi Mircea Ţugulea. Bucureştiul de ieri este prezent la Nicolae Filimon în fragmentul Aşadar, o antologie interesantă şi deconcertantă prin varie tatea Peisajul parcurilor bucureştene şi la Alexandru Macedonski în Casa de tematică şi modul de exprimare, menită a trezi interesul cititorului pe Dealul Spirii în care evocă un colţ din Capitală şi pe uitatul Barbu din spaţiul de vorbire german faţă de literatura română clasică sau\şi Lăzureanu, traducătorul Paradisului pierdut al lui John Milton. contemporană. Dintre contemporani, Gabriel H. Decuble în proza Bucureşti, o romanţă udă prezintă un Bucureşti posomorât, în care de o săptămână Sub semnul rememorării plouă întruna, impresionat amintindu-şi de Lipscaniul copilăriei sale. Mai tânăra Adina Popescu în schiţa Barbu Marilena evocă Calea Sub semnul rememorării se înscrie volumul lui Mircea Cărtărescu, 2 Moşilor şi împrejurimile acesteia. Frumoasele străine , tradus recent în germană şi apărut la editura Paul În antologie sunt incluşi şi doi autori ale căror opere au fost traduse Zsolnay din Viena. în spaţiul de limbă germană, Florin Lăzărescu cu un fragment repor- 2 Mircea Cărtărescu, Die schönen Fremden. Erzählungen, Aus dem Rumänischen von tericesc din Corespondent special şi Dan Lungu cu proza scurtă Băiatul, Ernest Wichner, Paul Zsolnay Verlag, Wien, 2016., 303 p.

194 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 195 Lecturi paralele Mircea M. Pop Secvenţe literare germane Lecturi paralele Cartea însumează trei povestiri (Antrax, Frumoasele străine trăit între 1852-1922!), Mihai Eminescu, Creangă, Kogălniceanu, Sa- şi Bacoviană) şi a apărut iniţial în 2010 la editura „Humanitas”, iar doveanu, Mateiu Caragile, Bacovia, George Călinescu, Tzara, Urmuz, apariţia ei în germană a fost posibilă cu sprijinul fi nanciar al Progra- Nae Ionescu, Crohmălniceanu, Nichita Stănescu etc. şi apoi explicate mului TPS al Institutului Cultural Român din Bucureşti. şi sintagme precum „albastru de Voroneţ”, „onirism”, fi are” etc. În proza cea mai lungă, care dă şi titlul volumului, Frumoase- Amuzantă este paralela „ŢESĂTURI”\ „TE SATURI”. le străine, nu este vorba despre străinele frumoase care vizitează Volumul se citeşte cu plăcere şi este, pe alocuri, şi instructiv, România, cum ai fi tentat a crede, ci este vorba despre grupa „Belles mai ales pentru cititorul străin interesat de România şi de literatura Ėtrangères”, constând din 12 scriitori şi scriitoare din România, prin- română, constituind totodată un document pentru posteritate. tre care şi acest autor, care au avut în 2004 posibilitatea de a vizita Cred că acesta este cea mai colocvială carte a Cărtărescului. Franţa şi de a susţine mai multe lecturi publice în diverse localităţi, atât din nord cât şi din sud. Aici este prezentată cu umor lumea O antologie de teatru contemporan în germană ciudată din Vest. 3 Cea mai savuroasă este naraţiunea Bacoviană, cu titlul german Ca Sub titlul „jocurile puterii” sunt reunite cinci piese de teatru scrise la Bacovia în care afl ăm – ceea ce ştiam, de altfel – că în Bacău la de tineri autori contemporani într-o carte apărută în Germania cu o seară de lectură participă (în afara creatorilor locali) doar „… trei sprijinul fi nanciar al Institutului Cultural Român din Bucureşti, prin fete şi patru băieţi” (p. 268), dintre care, după elogiile aduse reciproc programul TPS. de către scriitorii din urbe, până când i se dă invitatului cuvântul, la Ceea ce au comun autorii dramatici antologaţi este faptul că toţi opt şi jumătate, au plecat deja „două fete şi doi băieţi” (p. 269), iar cei cinci au studiat arta dramatică, fi e ca producători fi e ca actori, şi că în doi băieţi care au mai rămas au fost daţi afară fi indcă se jucau în mod toate piesele incluse apar aspecte ale exercitării puterii într-o societate gălăgios, pentru ca, după doar cinci minute, când să treacă la lectura în deplin proces de schimbare. celei de a doua poezii, să fi e daţi afară cu toţii de către femeia de ser- Gianina Cărbunariu (n. 1977 în Bucureşti) se înscrie în rândul viciu. membrilor fondatori ai asociaţiei artistice „dramAcum”, care este o De remarcat, apoi, faptul că cele trei proze sunt scrise la persoana platformă independentă pentru dezvoltarea şi realizarea teatrului întâi şi că ele abundă de trimiteri livreşti. românesc contemporan. Ea este prezentă cu două piese. Amuzantă este relatarea cu confuzia corectorului între „vitelus” şi În prima, Tipografi c majuscule este adusă la lumină o scenă din „viţeluş”. 1981 în care este prinsă securitatea în plină acţiune pe diverse planuri Bineînţeles că apar în carte cuvinte româneşti, precum „sărmăluţe”, în vederea întocmirii dosarului elevului de 16 ani, Mugur Călinescu, „mămăliguţă”, „ciorbă”, „mici”, pe care harnicul traducător din care a dat dovadă de curaj sub imboldul programului de radio „Eu- Zăbrani, Ernest Wichner, le explică cititorilor germani la subsolul ropa liberă”, pe care l-a ascultat de două ori. Din piesă reiese ceea ce paginilor. ştiam cu toţii: că securitatea nu iartă! Mama copilului afi rmă, spre fi - La subsol sunt explicate o serie de nume de personalităţi, precum 3 Machtspiele. Neue Th eaterstücke aus Rumänien. Herausgegeben von Irina Wolf, Caragiale (p. 131 şi p. 68, corect, pentru ca la pag. 92 să apară că a Verlag Th eater der Zeit, Berlin, 2015, 200 p.

196 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 197 Lecturi paralele Mircea M. Pop Secvenţe literare germane Lecturi paralele nal: „Oamenii au vorbit că… acest copil a fost ucis de securitate, a fost de Andreea Dumitru (n. 1975 în Bucureşti). Ambele îi oferă cititoru- radiat…” (p. 46). lui german o imagine de ansamblu asupra lucrărilor dramatice an- A doua piesă a Gianinei Cărbunariu, Asparagus, îi pune faţă în tologate. faţă pe pensionarul englez George şi pe românul cu studii, Dani, care Se cuvin neapărat scoase în evidenţă traducerile de calitate efec- lucrează ca zilier agricol, într-un supermarket, fi ecare cu monologul tuate de Daria Hainz (n. 1980 în Bucureşti), care locuieşte acum la său. Amuzante sunt momentele când George repetă cuvintele spuse Viena. de Dani sau când unul continuă ideea neterminată a celuilalt, ori când George răspunde la întrebările pe care şi le pune Dani şi răspunsurile se potrivesc exact ca nuca în perete. Apare aici problema emigraţiei (chiar George, care cu greu mai putea achita ratele la casă, se gândeşte să se stabilească în Bulgaria) precum şi cea a toleranţei. Piesa dontcrybaby are doi autori, pe Catinca Drăgănescu (n. 1984) şi pe foarte tânărul Eugen Jebeleanu (n. 1988 în Timişoara) şi este o realizare contemporană şi modernă pornind de la basmul Scufi ţa Roşie a fraţilor Grimm, în care accentul este pus pe desconsiderarea valorilor etice într-o societate de consum. La Roxana Marin (n. 1975 în Târgu-Mureş) în MEDE\EA sau Des- pre fericirea conjugală, pornindu-se de la tragicii greci ca idee, apare omul modern solitar precum şi relaţiile conjugale fragile într-o societate de consum, relaţii care eşuează din cauza lipsei de comunicare. Interesantă din toate punctele de vedere este şi ultima piesă antologată, Camera 701 de Elisa Wilk (n. 1981 în Braşov), în care sunt reunite patru întâmplări ce au loc în diferite seri în aceeaşi cameră de hotel, cu diverşi protagonişti. În scena cea mai lungă, „Whisky cu puţină gheaţă” apare confruntarea între angajatoare şi angajată, cea dintâi făcând uz de arma de care dispune, cea a puterii. De remarcat că aceste piese sunt interesante nu numai doar tematic, ci şi prin modul de realizare, iar printr-o inspirată punere în scenă gradul lor de reuşită ar creşte şi mai mult. Drept pozitiv trebuie remarcat succintul „Cuvânt înainte” al edi- toarei Irina Wolf (n. 1962 în Bucureşti), precum şi microstudiul De la criza dramaturgiei la dramaturgia ca instrument de schimbare semnat

198 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 199 Pre-Texte Tot despre libertate Pre-Texte Peste toate acestea, şi biserica are propriile ei „războaie” ideologice şi morale. Multe conclavuri sinodale, dezbateri de tot felul, izolarea sihaştrilor în singurătatea pustietăţilor din Egipt, Sinai ori Palestina nu au puterea şi nici interesul salvării individului social. Se pune prea mult preţ pe sufl et şi pe mărturisirea credinţei. Ici colo se pe trec Constantin Dehelean anemice şi confuze revoluţii, pentru constituirea unor principii ale libertăţii individului.

* Abia în secolul al IV-lea Sfi nţii Părinţi îşi fundamentează învăţătura Tot despre libertate lor pe un nou om, cu „chip” şi cu ”asemănare” a lui Dumnezeu. Se concepe o învăţătură despre om ca fi ind nu doar o parte a lumii, ci, mai mult, ca o sinteză a lumii. Aceasta însă revelată. Nu defi nindu-se doar teologic ci şi ca model social, material, omul este conştient că a fost creat MANITATEA europeană post-romană va fi spul- de însuşi Dumnezeu, astfel destinul ca un „model” cosmic (cum spu- Uberată în următorul „mileniu întunecat”, încă ne- nea atunci Sf. Grigorie de Nyssa), se realizează ca o tainică rezonanţă bănuit, şi se va reseta nefiresc şi accidental, dacă am lua între Om şi Cosmos (macroantropos). Pentru a nu aluneca prea mult în considerare tradiţia clasică antică. Omenirea nu se în formule teologice, aidoma Sf. Atanasie, Sf. Vasile cel Mare sau Sf. opreşte, însă, din curgerea ei firească. Regulile şi „legile” Ioan Hrisostom, afi rmăm că libertatea omului se subsumează divinu- antichităţii vor produce un nou incipit. lui. Destinul uman este în aceeaşi măsură şi cosmic şi creatură, şi că Noile drumuri vor începe cu scări şi cu proporţii aceşti teologi răsăriteni vorbesc despre îndumnezeirea omului întreg, altfel măsurate. Barbarii năvălesc din nord. Orientul în- trup şi sufl et, ca un fel de transfi gurare a lumii umane, ca o alcătuire cepe să se trezească. Roma, cu creştinismul ei inci pient, a întregului cosmos într-o armonioasă simbioză. Recunoaştem însă îşi dublează nevoia de resurse, înghiţind, uneori pe că, privitor la Om, aceştia îl defi nesc ca pe un stăpân „peste toate nerăsufl ate, numeroase fi re care, în timp, vor forma un animalele, într-un fel de economie a lucrurilor”. Viziunea teologică a nou ghem. Acest ghem alcătuieşte un conglomerat de ener- Părinţilor Răsăriteni ai veacului al IV-lea îl văd limpede pe om ca pe gii autodistrugătoare şi regeneratoare în acelaşi timp. o fi inţă cu „un principiu al măsurii”, el însuşi un principiu fundamental pozitiv. Iată câteva viziuni sintetizate în scrierile primilor corifei ai Morala creştină încă nu îşi identifi că noile paradigme, creştinismului: pentru a le pune în locul celor antice. Criza morală, odată - divinitatea se găseşte în toate lucrurile şi penetrează la fel toată cu cea politică, a antichităţii, statalităţile prefeudale în creaţia, formare, vor declanşa un parcurs cu numeroase şi inco- - nimic nu rămâne separat de Fiinţă, la fel ca şi natura divină, aceas- Constantin mensurabile crize; autoritatea de orice fel se prăbuşeşte. ta atrage la fel toate lucrurile, dovedindu-se că Omul are o nemăsurată Dehelean, Valurile barbare care se rostogolesc din nord şi din est eseist, Arad forţă de cuprindere, perturbă grav precarele construcţii statale.

200 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 201 Pre-Texte Constantin Dehelean Tot despre libertate Pre-Texte - puterea şi energia omului supraveghează totul, ca divinitatea în- venite din parte necreştinilor (păgâni) care-i consideră pe proaspeţii săşi, creştinaţi romani responsabili de soarta crudă a Romei, şi care a con- - puterea divină locuieşte în toate lucrurile ca şi în om, dus la căderea Imperiului Roman de Apus. Căderea Romei în mâinile - divinitatea a dat fi inţelor puterea de a deveni şi de a persevera, barbarilor, în 410, reprezintă elementul principal, care a condus la - toată creaţia e bună în măsura în care aceasta participă la binele publicarea lucrării Cetatea lui Dumnezeu, o scriere în acelaşi timp transcendent. polemică dar şi teoretică. Răspunsul pe care Sf. Augustin se străduieşte să-l dea, în furibunda polemică cu referire la locul pe care Biserica tre- Lumea înconjurătoare nu e bună, spun Părinţii Răsăriteni, decât buie să-l ocupe în societate, este o încercare pentru a arăta că pacea dacă aceasta duce la lumină, la luminarea umană. Omul nu e „aruncat terestră şi pacea lui Dumnezeu sunt inconfundabile: pacea terestră în lume”, ca un condamnat, cum va zice mai târziu Heidegger, ci aşezat este de scurtă durată şi nestatornică, pe când pacea lui Dumnezeu este în ea pe o Cale a apropierii de Dumnezeu, cu tot ce a învăţat mai bun veşnică. Episcopul de la Hipona formulează un fel de teologie a isto- de la ea, dar nu ancorat într-o lume ca pe o fi nalitate ultimă. Libertatea riei politice, prin care defi neşte evoluţia timpului său, pornind de la Omului devine un spectru al iluminării. Iluminarea prin Divinitate o critică a conceptelor despre libertate, şi venind de la anticii greci şi este căutarea infi nită a Căii! Iată sensul venit din Vechiul Legământ, latini, concepte pe care le desăvârşeşte în litera şi spiritul evangheliei, când drumul omului spre libertate nu putea fi decât prin Dumnezeu. în drumul umanităţii care urcă până la primele timpuri biblice. Textul Această „secvenţă spirituală” îi face pe noii Iluminaţi din Pustiu (din Cetăţii lui Dumnezeu este prima simbioză a celor două mari tradiţii acel Pustiu eliberator şi dătător de speranţe), să străbată aceleaşi cărări intelectuale: cea a culturii greco-romane şi cea a scripturilor iudeo- de mii de ani, şi să caute libertatea în Adevărul ivit acolo în pustietăţile creştine. Este defi nit conceptul de „civitas” folosind infl uenţa biblică viitoarei Arabii. Numeroase Ave, sute, poate mii, au bătătorit căile simultan cu fi losofi a politică a lui Platon (Republica şi Legile), dar şi cu singurătăţilor, dovedind o arzătoare nevoie de libertate. conceptele despre Cetate ale lui Cicero şi Seneca. În tratatul lui Augustin există un prin concept creştin, zămislit dintr-o perfectă trăire mistică, dar spre deosebire de conceptele * Primilor Părinţi din Răsărit, este suprapusă pe o primă formă raţională, În precarul Occident creştin timpuriu, ca, de altfel, şi în Răsăritul şi anume „graţia”. Există două niveluri ale graţiei: graţia virtuţilor na- vizionar, încep a se face speculaţii cu privire la libertatea individu- turale, ca dar universal al providenţei, şi care este acordată tuturor lui, şi care sunt umbrite, sau, de ce nu, luminate, de aceeaşi nevoie de oamenilor, chiar şi a celor necredincioşi, şi graţia virtuţilor supranatu- metafi zică. rale, dobândită odată cu credinţa. Cele două stări „zidesc” împreună o Dacă teologii răsăriteni se suprapun pe nevoia de mistic, de aşezare entitate nouă, aceea a fi ilor, adică a oamenilor lui Dumnezeu. Vorbind spirituală în coordonate oarecum similare din direcţia scripturilor iu- despre libertatea oamenilor, ca fi i ai lui Dumnezeu, Sf. Augustin daice, creştinismul oriental fi ind, de aceea, o balanţă între misticism şi intuieşte că libertatea oamenilor rămâne intactă. Teologul-fi losof nu spiritualitate, la Roma primii teologi îşi desfăşoară strategiile pornind renunţă la conceptul de libertate venit din antichitate, numai că, prin de la capetele rupte brutal, şi venind de la moştenirea greco-latină. sistemul său, realizează o sinteză între afi rmarea libertăţii ca voinţă Sf. Augustin, un adevărat „agent” al libertăţilor pierdute, coboară în după principiul antic, greco-roman, şi libertatea ca graţie divină, cu „cetatea” ameninţată de păgânătatea migratoare, şi care bate cu mult origini în scripturile iudeo-creştine. Din acest motiv fi losoful-teolog zgomot la porţile ei, a viitoarei Cetăţi eterne. El răspunde la acuzaţiile de la Hipona nu recunoaşte existenţa fermă a puterii umane primor-

202 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 203 Pre-Texte Constantin Dehelean Tot despre libertate Pre-Texte diale, ceea ce face ca omul să nu depindă în totalitate de libera alegere; sunt pe deplin limpezite, au generat în timp discuţii polemice, une- acceptarea credinţei în libertate fi ind anticipată, fi ind dinainte dată ori dramatice. Istoria civilizaţiei Evului Mediu timpuriu şi mijlociu de Dumnezeu. În fi ne, Sf. Augustin este primul teolog care conferă nu poate ocoli aportul acestora de a aşeza Omul în Biserică şi în so- libertăţii o altă forţă, aceea a omului însă dată de energia superioară a cietate. Sf. Toma încununează aceste strădanii, ca om al Bisericii, ca credinţei lui. fi losof, dar şi ca „agent al libertăţii”. Personalitate complexă, aidoma Sf. Augustin, acesta nu poate ocoli înţelepciunea marilor antici, Platon şi Aristotel. Frământat de problemele teologice, bolnav şi neliniştit, * dar mai ales profund marcat de nedreptăţile lumii veacului al XIII- În această Nouă Lume, neaşezată, după cum se vede, într-o matrice lea, Toma de Aquino în monumentalele sale Summa (super Sententiis, stabilă, unde creştinismul cunoaşte instituţional convulsii violente, contra Gentiles şi Th eologiae), pornind de la fi rul rupt al raţionalităţilor arianisme de tot felul, atât în Răsărit cât şi în Apus, unde Europa nu augustiniene, ruptură petrecută cu opt veacuri în urmă la Roma, izo- mai exista ca o Pax Romana, unde barbarii rup clasicitatea milenară, lat în închisoare de către fraţii lui biologici, apoi gonit de setea de unde curţile feudale şi abaţiile clericale îşi formează alte noi perimetre, cunoaştere la Paris, Köln ori Fossanova, a avut, cu un an înainte de antichitatea nu mai poate sub nici o formă să-şi monetizeze valorile. moarte, o experienţă misterioasă, o viziune care l-a consacrat, nu Noua viziune a spiritualităţii creştine încă nu are energia sufi cientă mult mai târziu, de către papalitate, ca sfânt. Pornind de la Decalo- să-şi genereze principii noi de etică şi de morală civică. Ceea ce a în- gul (cele zece porunci), instituit de Biserică nu cu mult înainte, acesta treprins Augustin era mai mult un răspuns adresat celor care încă dezvoltă o teorie pe care azi am defi ni-o ca „drept natural”. Filosoful mai sperau la o reînviere a moralei cetăţeanului, şi implicit a cetăţii, prerenascentist, care a fost Toma de Aquino, pune bazele unor con- construită pe principiile romanităţii necreştine. cepte referitoare la drepturile individuale fundamentale. El spune că individul este în mijlocul unei ordini juridice şi sociale fi reşti, juste şi Învolburarea barbară a nordului, a estului, precum şi noua presi- eterne. Toate acestea au, însă, deasupra corolarul legii divine, care are une arabă din nordul Africii, au „forţat” construirea noilor orânduiri o preeminenţă absolută în faţa dreptului defi nit de împărat, rege sau feudale. Peste tot se constituie noi state. Primatul creştin al viitoarei prinţ. Conceptul acesta de drept era, la început, justifi carea unui au- papalităţi va face, oarecum, noua ordine. Principii, regii noi, viitorii toritarism care va genera absolutismele viitoare. El anticipa viitoarele împăraţi germani, franci, ţarii din Balcani, se creştinează. Biserica confl icte între puterea religioasă şi cea civilă, precum şi între individ răsăriteană şi apuseană îşi crează instituţiile ierarhice. Adunări, conci- şi statul feudal. Totodată voinţa insului, după Sf. Toma, este aceea care lii, sinoduri organizează biserica odată cu noile statalităţi. dă contur naturii umane. Puterea, energia umană este o parte esenţială a perfectibilităţii omului. Omul, creatură dumnezeiască are intelect şi * voinţă. Acestea însă slăbesc urmare păcatelor omeneşti, Dumnezeu Sf. Toma de Aquino, ca şi înaintaşii săi de după Augustin, şi a- este, însă, cel care veghează pentru fericirea omului. Voinţa, corolar al nume Anicius Manlis Boethius, Ioan Scotus Eriugena, Anselm de libertăţii, este o parte însemnată a naturii noastre. Puterea individului Canterbury, Francisc din Assisi, Albertus Magnus, s-au străduit să este consecinţa voinţei lui. „Dar omul, judecând după acţiunile sale, direcţioneze problemele teologice pe un făgaş în care libertatea omu- în virtutea puterii şi a voinţei, poate să judece propriile sale decizii lui, mai precis a fi inţei umane, sunt una cu esenţa creştinismului. în măsura în care acesta cunoaşte importanţa acţiunilor sale fi nale. Speculaţiile lor, uneori tulburătoare, şi care nici în zilele noastre nu În felul acesta omul e cauza sa proprie, nu numai în acţiune, dar şi

204 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 205 Pre-Texte Constantin Dehelean Tot despre libertate Pre-Texte în raţiune. El este astfel înzestrat cu liberul arbitru” (Despre Adevăr). eternă de libertate, îndrumarea paşilor, e adevărat mici, a societăţilor În concepţia Sf. Toma, voinţa e liberă şi puternică numai atunci când care se formează, sunt premize pentru formarea de principii noi, şi este unită cu raţiunea şi cu voinţa lui Dumnezeu. Elaborând, însă, care să rupă omenirea din ferocitatea sălbatică a sclavagismului antic. un proiect fi losofi c antagonic, mult mai târziu, Nietzsche consideră Toate acestea au dus la crearea unor noi instituţii: instituţiile bancare, că voinţa e liberă şi puternică numai atunci când este liberă de orice bursele, dar mai ales universităţile. Acestea din urmă apar în perime- infl uenţe externe, cum ar fi poruncile unui zeu sau mişcările turmei tre cu adevărat liberale (Padova, Florenţa). Italia, patria europenis- (Anticristul). mului, intuit embrionar încă din timpul Romei imperiale, va genera o adevărată viitoare revoluţie spirituală. Aceasta a fost Renaşterea. Gândirea speculativă a acestor „agenţi” ai libertăţii din perioada de dinainte de Renaştere este una de sorginte gotică. Aşa, ca în arhitectura marilor catedrale ridicate acum, conceptul de libertate împreună cu cel al credinţei, sunt monolitice. Împreună, apasă copleşitor asupra fi inţei umane. Deasupra tuturor este, însă, Deus.

* O prejudecată care s-a înfi pt, poate cu prea multe fi xaţii, dar cu prea puţine dovezi, era că Evul Mediu nu a fost decât un mileniu în- tunecat, caracterizat de numeroase regrese, de multe superstiţii şi de un împovărător obscurantism. Nici în zilele noastre cercetătorii nu îşi asumă limpede şi pe deplin, în concluziile lor, această perioadă a istoriei. Ar fi necesar, însă, să trecem peste multiplele aproximări, prejudecăţi şi incertitudini, şi să defi nim totuşi cultura europeană drept o cultură a unităţii în diversitate, şi că sunt evidente câteva fun- damente alei ei, comune, şi anume: cultura Greciei antice, civilizaţia latină şi spiritualitatea iudeo-creştină. Acest ultim, al treilea fundament, fi xat încă din Antichitate, când, începând cu secolul I şi până în secolul al V-lea, este defi nitivată structura actuală a Noului Testament, fi ind scrise deasemenea operele Părinţilor apostolici ai Bisericii, fi ind condamnate şi principalele ere- zii, şi fi ind fi xate principalele reguli bisericeşti prin concilii ecumen- ice recunoscute şi azi de toate confesiunile creştine, se întăreşte nodul primordialal al noii civilizaţii creştine. Subdezvoltarea economică medievală, vehiculată excesiv de istorici, nu poate contesta, însă, o importantă evoluţie spirituală şi pragmatică a acelor vremuri. Nevoia

206 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 207 Accent liric „Porumbiţa de lut” Accent liric m-am descoperit oarecum pe mine în- sumi şi adolescenţa mea literară clujeană, de la Arizona, de la Steaua, de la Cenaclul Echinox din Sala cinci a Facultăţii de fi - lologie. Poezia Anei Pop Sîrbu conserva Vasile Dan un aer proaspăt, primenitor de atunci, din acea dimineaţă a noii poezii clujene ce se anunţa. Poate că Ana Pop Sîrbu a pierdut trenul generaţiei (promoţiei) sale, dar nu şi-a pierdut, compensator, propria poezie, „Porumbiţa de lut”* propriul ei sunet inconfundabil. În noul ei volum de Poesii (ortografi erea e sugestivă în sine, e cea veche, de respect şi reverenţă faţă de arta în sine) NA POP SÎRBU are o carieră literară atipică. Să nu poeta oferă, cum ar zice ea însăşi, de- Aspun ciudată. După debutul poetic timpuriu, din coruri (I. Decor, prima secţiune a cărţii din cele cinci). studenţia clujeană (Echinox, 1-2 din 1970), după cel edi- Adică „peisaje”. Fireşte lirice, îmbibate deopotrivă de torial (1984, la un deceniu şi jumătate de la cel revuis- emoţie trăită, dar şi de expresivitate în care metafora e vie, tic, Primăvara casei, ed. „Facla”, 1984), a urmat un hiatus funcţională. Ceva ce rar se mai poartă în poezie astăzi. şi mai lung, de aproape 27 de ani, pînă la o nouă carte Pentru Ana Pop Sîrbu asta chiar nu contează. Și bine face. (în 2011, Îngerul din zid, Editura „Brumar”). Ceea ce s-a În peisajul său „cuvintele devin o fotografi e minusculă” întîmplat în continuare este iarăşi ciudat, dacă nu măcar (p. 50). Ele au patina timpului trăit, şi nu doar mimat. greu de explicat altfel decît prin, eventual, evenimente, Dar cel mai mult mie îmi plac, şi cel mai bine cred care în fond nu ne privesc, biografi ce: poeta s-a dezlănţuit că îi ies Anei Pop Sîrbu, poemele epice, oricît de scurte, pur şi simplu pornind într-o cursă contracronometru, de rupte dintr-un întreg, aşchii din el cum este şi acesta: una a tuturor recuperărilor, a timpului pierdut. Au ur- „Jocul de şah e pe străzi.\ Un domn priveşte pe deasu- mat, metronomic, una după alta, alte cinci, şase cărţi. Un pra cravatei.\ Se aude un clinchet târziu.\ Cupa e plină.\ singur lucru, nu a făcut poeta: să-şi schimbe total poezia, El trece strada.\ Odaia nu are margini.\ Pe uşă, un stol reinventîndu-se, înregimentîndu-se obedient în rîndurile de păsări negre.\ Aşa stau lucrurile cu melancolia.” ( p. noii mode lirice, nonmetaforice şi minim expresive, nud 57). Alteori se alunecă spre viziuni hieratice: „Îngerul era biografi ce şi, cel mult, ironic anecdotice. Aşa că atunci palid.\ Iertător îmi ţinea palma\ În mâini.\ Flacăra lui era\ cînd, în 2011 i-am descoperit cartea Îngerul din zid Chiar lumina ascunsă” (p. 53). Nici seria de Portrete nu-i lipsită de melancolie, cea * Ana Pop Sîrbu, Poesii, Editura „David Press Print”. 2015, 124 p., cu ilus- care aşază privirea în unghiul vizual cel mai bun ca să traţii în policromie de Oana Bolog-Blech şi prefaţă de Felix Nicolau

208 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 209 Accent liric Vasile Dan Glose provesteşti viaţa: „Chipul tânărului\ Lasă gândurile\ Lîngă statia pur- purie.\ Rana e larg deschisă,\ Să distingă muzica altei vieţi.\ În preajmă, lumina pe care o ţin\ Lângă orele efemere.\ Privirea ezită. Palid e drumul.\ Portretul meu e mut.\ L-am dăruit versurilor.\ Negreşit, solii rivali îmi vor împărţi\ Daruri.” (p. 65). Cînd Ana Pop Sîrbu renunţă la aşa zisele construcţii peisagistice, Romulus Bucur altfel ingenioase, şi introduce în text propria-i viaţă, nelinişte, vulne- rabilitate rezultatul e o poveste lirică scînteietoare: „Meditam la femeia aceea\ Pe care am văzut-o într-un gang.\ Admirată de fulger, învăluită de aripi.\ O neclintită îmbrăţişare,\ Când nu mai vedeam nimic.\ Pele- rinaj subteran prin ape freatice.\ La capătul liniştii, trecătorii nu o Vremile şi omul* băgau în seamă.\ Părea o porumbiţă de lut. O pâslă de clopot.\ Rar îţi deschidea ochii.\ Fluturii mureau în obscuritate.\ Printre nori vedeam\ Cum povestea creştea” (p. 72). Contraponderea fi lonului liric, a „peisajului” (care domină cantitativ cartea), e materia densă în care ĂRTURISESC O ATITUDINE mai degrabă ostilă autoarea se explorează pe sine: „Trupul meu e oglinda ta.\ Ca lucrul Mfaţă de perioada interbelică. Aceasta datorită pe de în sine,\ Ca ploaia deasă a trecutului.\ În chilii se tânguie viaţa.\ Halta o parte diabolizării ei în vremea comunismului, care nu intriganţilor e deschisă.” (p. 73). avea cum să nu lase urme, pe de alta, datorită angelizării ei Unul dintre cele mai frumoase şi emoţionante texte din carte e cel prezente, în scrisul unora care nu aveau cum s-o cunoască dedicat mamei sale. Aici referinţa strict biografi că nu numai că nu decît din relatările unor părinţi, bunici, rude sau prieteni limitează sensul, trăirea lirică pentru potenţialul cititor, ci, dimpotrivă, de familie îndeobşte nostalgici, or, această nostalgie e de îl încarcă cu tensiune, cu emoţie prin declanşarea, trezirea în el a em- regulă însoţită de ştergerea asperităţilor, sau din literatură, patiei. adică nu de la prima mînă. Am avut şi eu acces la astfel Nostalgia din secţiunea IV Emotikon e una în registru aşa zicînd de surse, dar se pare că amintirile lor nu erau atît de muzical, dar şi în cheie livrescă: „Inima mea e un scarabeu.\ Tot mai plăcute, iar din literatură am preferat relatările mai puţin umilă-i gâlceava ei.\ Doar norii asurzitori vor şti\ Ceva despre ea.\ Ini- complezente şi detaliile care mi s-au părut mai obiective, ma ta e-o literă.\ O pajişte plină.\ Se face ţăndări piatra în lumină,\ De adică nu cele care să suscite o interpretare pozitivă sau grâul semănat în mine.\ Țin în mână lucruri care nu mai sunt.\ Doar elogioasă. În aceste condiţii, o carte intitulată, în stilul amurgul se strecoară\ Pe lângă noi,\ Despăturindu-şi faţa” (p.85). sfătos al epocii, Îndreptar pentru tineret nu prea avea În timp ce unele poete din generaţia sa s-au dat de trei ori peste cap şanse să-mi stîrnească interesul dacă n-ar fi avut nişte şi s-au transformat în fetişcane minimaliste cărora le dă mîna a nu-şi mari atuuri. În primul rînd, numele şi renumele autorului, mai ascunde nimic, Ana Pop Sîrbu a rămas doar ea însăşi în substanţă şi formulă poetică. Semn de personalitate lirică reală. * Anton Golopenţia, Îndreptar pentru tineret, Ediţie îngrijită de Sanda Golopenţia şi Ruxandra Guţu Pelazza, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2015.

210 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 211 Glose Romulus Bucur Vremile şi omul Glose despre care am mai scris, chiar în paginile Structura de rezistenţă a cărţii o reprezintă ideea de bidimensio- acestei reviste (Ştiinţă şi conştiinţă, „Arca”, nalitate: nr. 4-6 \ 2002). În al doilea rînd, garanţia „Există comandamente ale vieţii noastre; suntem aşezaţi însă tot- de seriozitate profesională a îngrijitoarei deodată în vreme şi părţi ale unui întreg, care e poporul nostru ediţiei, Sanda Golopenţia (asociată aici (înainte de a fi membri ai omenirii, ai civilizaţiei şi culturii apusului, adică). Avem datorii faţă de noi: trebuie să ne străduim să împlinim cu Ruxandra Guţu Pelazza). În al treilea legea noastră individuală, fi ind neîncetat «sub vremi»… Simpli şi rînd, după cele de mai sus, e cam greu pioşi, trebuie să acceptăm să realizăm concomitent pe două planuri, să rezişti tentaţiei de a deschide cartea şi, să suferim contradicţia lor, să ne bucurăm de coincidenţa lor…” (p. după ce ai făcut-o, s-o laşi din mînă, şi, 138). mai ales, să nu cazi pe gînduri. Termenul pe care el îl foloseşte e cel de neam, destul de încărcat Cartea e în primul rînd o mărturie acum, după devierile politice care s-au servit de el, parţial anticipate a unui intelectual (autorul preferă ter- de autor (care totuşi nu avea cum să prevadă naţional-comunismul), menul cărturar şi derivatele sale) respon- de conotaţii negative; îşi ia totuşi prevederea unei rezerve: „neamul sabil. Responsabil în mod concret, pen- (vorbă tocită şi afectată, căreia trebuie să-i dăm bogăţie nouă)”1. Şi, tru destinul său şi pentru cel al poporu- pentru a clarifi ca lucrurile, le putem pune într-o perspectivă istorico- lui său, nu pentru problemele abstracte ale umanităţii, antropologică, şi anume, cea a vechilor indo-europeni: sau, mai aproape, de noi, ale Occidentului european. „Individul nu există pe de-a-ntregul decât în funcţie de dubla sa Găsim un rezumat al crizei (nu a celei generaţioniste, pe apartenenţă la comunitatea contemporanilor şi la neam. Valoarea sa care o contestă, considerînd-o bovarică), ci a modernităţii, se măsoară prin felul în care el se achită de obligaţii în aceste două domenii”2 cu exemplifi care din zona politico-economică, extinzîn- Figurile tutelare, Bălcescu, reprezentînd modelul de cărturar anga- du-se în sfera creaţiei de bunuri spirituale şi văzută istoric jat fără rest în acest proiect de construcţie naţională, şi Eminescu, din şi explicînd mişcarea comună a epocii către regimuri au- care subiectul de meditaţie e destinul acestuia, nu ideile sale, amenda- toritare sau totalitare, ceea ce complica încă şi mai mult bile, devin obiectul unor distincţii subtile – Eminescu e considerat situaţia României, cu un proiect de ţară încă nedus la un conservator naţionalist, nu un naţionalist conservator, pe cînd capăt (îngrijorător e că sîntem cam tot acolo): Bălcescu e doar naţionalist (p. 95). „Neamurile Apusului încercaseră un dereticat mare Remarcabilă e gîndirea sa critică, cu justifi cate accente ironice: al vieţii lor; şi n-au ajuns decât până la jumătate [de] „Ceea ce trebuie făcut este să importăm realizările gata făcute, care drum. Au redus la absurd toate valorile vechi şi n-au constituie civilizaţia, şi să reproducem toate produsele de ordin pol- ajuns să le întemeieze pe cele noi”. […] itic, artistic, tehnic. Scutiţi de efortul descoperitului, ne dispensăm „Artele, fi losofi a, istoria s-au resimţit îndeosebi de chiar şi de osteneala adaptărilor şi a familiarizărilor” (p. 108). nihilismul apărut din decepţia seculară a apuseanu- lui. Ele deveniseră îndeletniciri gratuite, exercitate în O gîndire critică aplicată atît realităţii locale, cît şi celei occidentale, umbra burgheziei dominante sau a catedrelor trecute pe care o priveşte fără iluzii; constată că Occidentul reprezintă pentru în buget. Valoarea lor era în funcţie de aprobarea 1 mecenaţilor şi a autorităţilor ierarhice” (pp. 83-84). Anexă, scrisoare către Petru Comarnescu (fragment de ciornă, [31.1.1934], p. 170. 2 Jean Haudry, Indoeuropenii, Bucureşti, Universitas \ Teora, 1998, p. 40.

212 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 213 Glose Romulus Bucur Vremile şi omul Glose majoritatea concetăţenilor contemporani lui (din nefericire, nu pare a „trebuie să ne punem deschis problema orientării noastre. Nu în se fi schimbat mare lucru între timp) un spaţiu chipul inoperant: industrializare – occidentalizare deoparte, nos- „imaginar, suprafaţa lor [a ţărilor occidentale, n. n., R. B.] acoperită talgia românescului pur sau rural, pe zi ce trece lăsat în urmă; nici pe de-a-ntregul de ce au capitalele lor mai «avansat»). Sofi a şi Bel- occidentalizare – «întoarcere la românesc» (la care? la Alexandru gradul, Varşovia şi Budapesta, cu toate că în ţări învecinate cu a cel Bun? la România feudală a lui Mihai? la cea funcţionărească din noastră pe hărţi, ne par incomparabil mai depărtate decât Parisul, vremea fanarioţilor?... a rămâne răsăriteni? acum când tot orientul Berlinul, Londra, New York-ul. Ţara românească n-are realitate se europenizează rapid în umbra pagodelor şi a moscheilor lui?...)” pentru noi decât când aduce cu acest spaţiu adevărat al nostru: în (p. 86). mănunchiul ei de oraşe, adică (şi e, dacă privim bine, numai «Capi- tala»: Bucureştii şi, şi ei, numai prin ceea ce îi aşează în fruntea Putem cita şi comenta mult şi bine, concluzia se vede deja: o carte marşului româniei spre civilizaţie)” (p. 105). bogată, o carte de învăţătură. În primul rînd pentru clasa politică, în Întîlnim formulări de o perspicacitate, de o putere anticipativă măsura în care aceasta e mînată de interesul public şi nu de umplerea extraordinară: „[V]eacul industrial – al lui Spencer – depăşeşte veacul conturilor ascunse în tot felul de paradisuri fi scale. Noi, ceilalţi, militar feudal şi al statului absolut; nu înlătură însă un militarism al convinşi de la primele pagini, nu putem fi decît melancolici… industriei” (p. 84). Sau îngrijorări de actualitate atunci, cînd nu se putea anticipa cea avea să urmeze – regimuri totalitare, fascist şi nazist, al doilea război mondial, instaurarea comunismului (între victimele cărora se numără), ca şi acum, cînd vremurile sînt la fel de tulburi: „Dreptul imprescriptibil la existenţă al naţiunilor e una din formulele care pot fi mânuite în vremuri de pace; într-un război, care va căuta o împărţeală nouă a lumii, neamurile slabe vor avea să se teamă tot atât de mult de marii aliaţi care le vor salva, ca de duşmanii care le-ar putea strivi. În vremurile de măsurare a puterilor, fi ecare contează numai cât înseamnă el” (p. 86). Putem vedea de asemenea, cu îngrijorare, faptul că sîntem în continuare «sub vremi», şi că nimeni în afară de noi nu are vreun interes (altruist!) în bunăstarea noastră; e vorba de extinderea unor pieţe, nu de exportul unor valori morale sau de alt fel, imaterial: „Iar credinţa în «Apus» e minată cu perseverenţă de chiar neamurile din Apus. Silite să ia în serios integrările industriale şi politice şi toate prefacerile sociale intervenite, ele «etatizează», «divizează», introduc deodată sau treptat regimuri de mână forte, înlăturând democraţia, liberalismul, intelectualismul, pe care noi fusesem obişnuiţi să le socotim desăvârşiri supreme, declarându-le forme istorice depăşite, ale veacului al 19-lea” (p. 101). Aceasta în condiţiile unei globalizări care începea să se întrevadă încă de atunci. Problema, să sperăm că nu eternă, a României este în continuare aceea a modelelor:

214 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 215 CONtact Contact nul literar hexagonal intră în dialog Leopold Bloom, Molly Bloom, Harold Bloom, Jean Edern Hallier, iar în Stranietatea canonului occidental, pe lângă H. B. şi Mircea Martin, intră în discuţie cu observaţiile sale blânde, acide sau corosive, însuşi Luka Lukici Pitulicev. De reţinut şi secvenţa Ținând hangu cu Vasile Andru despre ignorata, pe nedrept, Luca Piţu, Dialoghisiri la ceas de taină, o sumă de ex- Istorie a literaturii române de azi pe mâine, ediţia din 2009, ca şi de- perimente conversaţionale plasate, toate, sub ocrotirea spre soarta istoriilor literare şi ale autorilor din ultima decadă. Pen- zeului sporovăirilor dezinteresate, Editura „Opera tru a-l provoca pe cititor mai adăugăm un titlu al regretatului autor Magna”, 2014 cajvanian, atât de greu de prins într-o formulă: Interviul cu memoriul feminist al Lindei Mizejewski asupra desexuării Valahilor Dadanubieni Nu cunoaştem nici un stil mai apropiat de defi niţia lui sub Moş Nekulay I Ceauşinul. Roland Barthes care spunea că literatura înseamnă (****) împrăştierea, fi e şi simbolică, a seminţei, plăcere, jui- sare şi dorinţa de a te perpetua, de a lăsa o urmă. Or In- Dan Damaschin, „Cercul Literar de la Sibiu\ Cluj”. Glosse\ Resti- sem(i)nările magistrului (2005) merg tocmai pe această tuiri\ Corespondenţe, Editura „Ecou Transilvan”, 2014 linie a plăcerii şi dorinţei celui care pândeşte, iscodeşte, urzeşte şi răstălmăceşte pe ogorul literaturii contem- Scrisă în memoria lui Petru Poantă, cartea poetului Dan Damaschin porane. Structural scriitura sa este solipsistă, erotică şi continuă teza de doctorat publicată în 2009: «Cercul Literar de la Si- (in)seminală şi ne duce cu gândul, cât ai clipi, la plăcerile biu \ Cluj » Deschidere spre europeism şi universalitate. Dacă Glossele şi neplăcerile trupului, dedat păcatului. Stilul lui Luca cuprind texte referitoare la „Cerchiştii şi modelul Blaga”, la raportul este, el însuşi, un păcat capital, o orgie sodomizantă dintre Blaga şi Doinaş, la destinul metafi zic al poeziei în viziunea lui pentru simţurile cititorului nevinovat şi de aceea el ar Wolf von Aichelburg, Restituirile se referă la câteva texte inedite ale trebui interzis neiniţiaţilor, ca şi „româna cu prostii”. unor membri ai Cercului, inserând fragmente dintr-un jurnal de idei Provocările sale glumeţe şi şaradeşti merită citite pentru şi schiţând un „Tablou de adevăruri privitor la un număr determinat spectacolul rocambolesc şi vivandier al limbii dar şi pen- de contemporani”. Raportarea la tradiţie şi modernitate, abordarea tru întâmplările pline de tâlc pe care maestrul le trece pe deschisă a problemelor deschid noi piste de receptare critică atât la curat. nivelul ideologiei literare cât şi la cel al ideilor estetice cuprinse în Ultimul volum publicat înaintea dispariţiei sale ful- manifest. Poetul D. D. se dovedeşte încă o dată un cercetător sub- gerătoare, scris în aceeaşi notă a sofi stului moldav, rea- til, riguros şi pătrunzător care şi-a dedicat ani întregi de studiu unui duce în faţa cititorului câteva teme actuale dincolo de fenomen literar seducător. Capitolul fi nal, al corespondenţelor auto- sporovăirile dezinteresate. Cartea lui e o nebunie de texte rului cu Ștefan Aug. Doinaş, Cornel Regman şi I. Negoiţescu se citeşte şi de atitudini, un spectacol de stil şi pitoresc, cu idei puse cu mare interes. în dialog, cu personaje inventate, puse faţă în faţă cu forţă (****) fi cţională şi umor devastator. Astfel în Introducere la cano-

216 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 217 Contact Contact Friedrich Michael, Dan Damaschin, între viziunea unităţii şi Andreea H. Hedeş, Aritmii, Editura „Neuma”, Cluj, 2015 adâncirea de sine, Editura „Timpul”, Iaşi, 2014 După un prim ciclu, Munci şi zile, în care investeşte nu doar rafi na- Autor al unor monografi i despre poeţii neomodernismului (Mihai ment livresc ci şi efortul de a construi o poză rebelă, poeta renunţă Ursachi, Nichita Stănescu) F. M. se apleacă cu seriozitate asupra operei la complicitatea demistifi catoare în favoarea unui discurs cuminte în poetice a solitarului între poeţi Dan Damaschin, format în atmosfera care îşi încearcă disponibilităţile alunecând spre o apologie mistică. echinoxistă. Pornind de la „viziunea unităţii sau mistica naturii” el îi Una din care nu lipseşte „Preamilostivul” şi „Preaînaltul”. În celelalte conturează profi lul liric şi stabileşte treptele cunoaşterii fi losofi ce în trei cicluri, Ploaia şi roua, Lamentaţii şi Cântece, poeta foloseşte mai rar relaţia cu metafora, sub infl uenţa maeştrilor germani şi români: Ani pedala deriziunii şi îşi gestionează cu grijă fondul mistic renunţând la notaţia cotidiană şi la aventura existenţială în favoarea unei meditaţii de ucenicie, Ascensiunea în abis, Între Gott şi Gottheit. Interviul cu Dan temperate, sobre şi a confesiunii intime: Damaschin lămureşte raporturile dintre artă, religie şi fi lozofi e şi pro- „Când te priveşte\ în faţă\ afl i e eşti\ cu adevărat\ în ochii ei\ pria viziune „theocentrică” asupra creaţiei precum şi spiritul eupho- priveşti\ vezi\ ce mai rămâne\ din tine\ fărâmă cu fărâmă\ fi r cu fi r\ rionist care îi animă gândirea şi practica literară. O monografi e utilă de praf\ nedumeririle\ se duc\ asta e tot?\ atât?\ asta e tot?” pentru introducerea în universul liric al poetului clujean. (***) (***) Dumitru Tâlvescu, Altfel, poemele, Editura „Emia”, Deva, 2014

Aurelian Sârbu, Labirint, poeme, Editura „Waldpress”, 2014 Autor al unor cărţi de poezie şi proză (proza e şi ea impregnată de lirism şi metafore), D. T. se lasă purtat pe aripile cuvântului şi fanteziei într-o Semne şi imagini clare şi distincte ale trecerii prin labirint. Viaţa ca „lume gravă şi amară” care îşi aşteaptă îngerul de foc care „s-aducă labirint, privită cu detaşare lucidă şi selfcontrol. Ofi cierea psalmică iar visarea la lumină”. Pe de o parte, simbolistica vocilor de plumb, a şi austeră îl apropie de revelaţie, nu una mistică, ci una apropiată de şoimului căzut, a zeiloe fără sentimente, pe de alta, bucuria de a scrie punctul zero al acumulărilor existenţiale. Singurătatea, muţenia, zvâr- necenzurat, refugiul, „gânduri la pândă” etc. Poetul e un samsar de colirea, alunecarea „între fi inţă şi moarte\ între alienare şi devastare”, cuvinte, poezia e o pândă, o veghe, o cădere în visare, cu acele „ecouri suportarea stoică a poverii (poemul Sisif), navigarea în captivitate, transfolclorice, muzicoloidale” de care vorbeşte prefaţatorul şi care îi tentaţia „cupei cu somn”, toate confi gurează o hartă a semnelor lumii plasează compoziţiile în zona sentimentalismului, a imaginaţiei vii, pe care poetul le descoperă pe un ton simplu, elegiac. Trăirea interioară netemperate. Marcat de meridianul brâncuşian care trece prin oraşul şi vederea „înăuntru” schimbă perspectiva lirică şi haşurează un teri- tinereţii sale, D. T. rimează prea uşor şi naiv, fără a face ordine în gân- toriu nou al expresiei piezişe, redusă la esenţă. durile ce stau buluc şi îi iau cu asalt memoria: „moartea se închide\ în propria ei singurătate\\ voi învăţa să tac\ „Altfel poemul se preface-n ceaţă\ Când i-e prea greu gândul şi-l deasupra cuvintelor\ şi dincolo de ele” doboară\ Fâşiile de vise ce-mpresoară\ Iluziile şi îl preschimbă- (***) n gheaţă\ Drumul e lin şi uneori abrupt\ Spre ţelul care-ncet îl defi neşte\ E un poem ce vers cu vers îşi creşte\ Mireasma tainică din care eu mă-nfrupt\ Iar în fi nal, când nici lumini nu sunt\ Altfel, poemul, se transformă-n cânt” (***)

218 1-2-3, 2016 1-2-3, 2016 219 Contact Emil Sauciuc, Pământ dintr-o expoziţie, versuri, Editura „Primus”, 2015

E. Sauciuc e un actor, regizor, diplomat în bio-energo-terapie şi pro- gramare neuro-lingvistică. Debutează la 59 de ani cu un volum de poezie, frumos ilustrat, inspirat de un eveniment expoziţional în arte vizuale. Poezia sa are o naivitate adolescentină, e fantezistă fără cauză, cu un puternic caracter experimental, cu imagini inspirate sau promovate de spectacolul artelor şi mai puţin al lumii, al experienţei. E de mirare cum un specialist în arta postmodernă nu face eforturi să se iniţieze în poezia modernă; pe de altă parte căutarea încăpăţânată a rimei îl dezavantajează pe literator: „Femeia cu părul petrol\ şi sânii ca două lămâi\ ţi-aruncă un zâm- bet frivol,\ dorind cu ea să rămâi.” (**)

N.R. Notarea s-a făcut de la (*) la (*****) în funcţie de aprecierea valorică.

220 1-2-3, 2016