ACTA MOLDAVIAE MERIDIONALIS, XXXVI 2015 311

PROCESUL ŞI EXECUŢIA MAREŞALULUI 70 DE ANI

Oltea RĂŞCANU GRAMATICU*

Motto: „Daţi Istoriei adevărul şi nu faceţi faţă unei situaţii de moment”. , mai 1946

Cuvinte cheie: Al Doilea Război Mondial, Mareşalul Ion Antonescu, procesul, execuţia, criminal de război, regele Mihai. Key words: World War Two, marshal Ion Antonescu, trial, execution, war criminal, king Mihai

Abstract The trial of marshal Ion Antonescu and his main collaborators took place/occurred in front of the People’s Court in between the 6th and 17th of May 1946. Several things stand out from the charges against them: the economic and military vassalage of the country to , the adherence to the Axis (September 23rd 1940), the contribution to the aggression against the (June 22nd 1941- August 23rd 1944) and the extermination of the population from the occupied territories. Under these accusations of war crimes, according to the Sentence no. 17 of the People’s Court, marshal Ion Antonescu, the leader of the Romanian state, and his collaborators- MihaiAntonescu, vice prime-minister, Professor Gheorghe Alexianu, the governor of Transnistria and general C.Z. Vasiliu- were sentenced to death and executed on June 1st 1946. The controversial personality of marshal Ion Antonescu cannot be analyzed except in the context of his day and age, with its lights and shadows. He can’t be taken out of the Romanian history.

În contradicţie cu faptele, actele şi dezbaterile „procesului” din mai 1946 s-au străduit să acrediteze caracterul „nedrept” şi „premeditat” al operaţiunii militare din 22 iunie 1941, denumită exclusiv „act criminal” ca şi continuarea războiului până în regiunea Stalingradului şi Caucazului. Urmând exemplul Marilor Aliaţi, care în procesele de la Nürnberg sau Tokio i-au judecat şi condamnat exemplar pe marii criminali de război, autorităţile de la Bucureşti, presate şi cabinetele de la Moscova, Washington sau Londra, au manifestat predilecţie pentru Mareşalul Ion Antonescu şi unii dintre principalii săi colaboratori. În consecinţă, în 1944-1946 s-a elaborat o legislaţie adecvată, impunându-se decretele- regale nr.1626/1944 şi 1849/1944 ori legile nr.188/1944, 50/1945, 312/1945 şi

* Profesor, preşedintele filialei Bârlad a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România

http://www.cimec.ro / http://www.muzeuvaslui.ro ACTA MOLDAVIAE MERIDIONALIS, XXXVI 2015 312

61/1946, multe dintre ele contrazicându-se. Legea nr.61/1946 a prelungit competenţa Tribunalului Poporului până la 1 iunie 1946. Din lotul Mareşal Antonescu, arestaţi la Bucureşti, după lovitura de stat din 23 august 1944, unii au fost deţinuţi la Bucureşti, alţii, în frunte cu Ion Antonescu şi câţiva colaboratori (, generalii Constantin Pantazi şi Constantin Piky Vasiliu, prof. Gheorghe Alexianu, col. Mihai Elefterescu ş.a.) au fost trimişi în septembrie 1944 la Moscova777, de unde au fost readuşi în aprilie 1946. Actul de acuzare definitivat la 29 aprilie 1946 inculpa 24 de foşti demnitari: mareşalul Ion Antonescu, generalii Constantin Pantazi, C.Z.Vasiliu, Gheorghe Dobre, Dumitru Popescu, şi Constantin Petrovicescu; Titus Dragoş, Ion Marinescu; profesorii Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu şi Traian Brăileanu, Constantin Buşilă, Nicolae Mareş; dr. Petre Tomescu; ; Eugen Cristescu, precum şi , Constantin Dănulescu, Vasile Dumitriuc, Mihail Sturdza, Ion Protopopescu, Corneliu Georgescu, Constantin Papanace şi Vasile Iaşinschi. Aceştia opt din urmă fiind daţi „dispăruţi”, urmau să fie condamnaţi în contumacie. Procesul s-a deschis la 6 mai 1946 şi rezoluţia finală s-a dat 17 mai 1946, documentul fiind redactat la 20 mai 1946. Prin sentinţa nr.17 au fost condamnaţi la moarte: mareşalul Ion Antonescu, profesorii Mihai Antonescu şi Gheorghe Alexianu, generalii C.Z.Vasiliu şi Constantin Pantazi, Eugen Cristescu, Radu Lecca, iar în contumacie, Horia Sima. Cererile de graţiere adresate regelui Mihai I au fost respinse. La recomandarea guvernului Petru Groza, la 31 mai 1946, făcută regelui au fost menţinute pedeapsa capitală pentru Ion şi Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu şi C.Z.Vasiliu, celorlalţi prin decret-regal, fiindu-le comutată pedeapsa la muncă silnică pe viaţă: generalul Constantin Pantazi, Eugen Cristescu şi Radu Lecca778. La 1 iunie 1946, Mareşalul şi ceilalţi trei au fost executaţi. Din actul de acuzare reţinem următoarele: că regimul antonescian şi-ar fi propus în 1940 să subjuge România lui Adolf Hitler, ţara servind „drept bază militară şi economică, bine organizată, pentru realizarea planurilor de agresiune (ale Germaniei, n.n.) în Balcani contra U.R.S.S.”779; că trupele germane ar fi fost invitate să „ocupe” România780; aderarea la Pactul Tripartit în 23 noiembrie 1940 a echivalat cu recunoaşterea „spaţiului vital” şi a „ordinei noi” naziste în Europa, cu susţinerea „politicii imperialiste a hitlerismului şi a fascismului”781; „echipa scelerată” a lui Ion Antonescu, sprijinită de liderii reacţionari ai P.N.Ţ. şi P.N.L., a „deschis frontierele

777 Th. Mavrodin, Mareşalul Antonescu internat la Moscova, Piteşti, Editura Carminia, 1999. 778 Gh.Buzatu, Antonescu, Hitler, Stalin, Un raport nefinal, III, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2008, p. 254-257. 779 Cf. M. D. Ciucă, Procesul Mareşalului Antonescu. Documente, 1, Bucureşti, Editura Saeculum I.O./Editura Europa Nova, 1998, p. 66; vezi şi Ion Dan, „Procesul” Mareşalului Ion Antonescu, Bucureşti, 1993; Gh.Buzatu, Stela Cheptea, Marusia Cîrstea, ed., Jurnal de temniţă (aprilie –mai 1946) al Grupului Mareşalului Antonescu, în Istorie şi Societate, II, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2005, p.531-601; Gh.Buzatu, Ion Pătroiu, Lotul Mareşalului Antonescu al „criminalilor de război”(1946), în „Orizont XXI”, nr.X/2008, p.3-5; Gh.Buzatu, Execuţia Mareşalului Ion Antonescu, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2009. 780 M.D.Ciucă, op.cit., p. 68-71. 781 Ibidem, p. 73.

http://www.cimec.ro / http://www.muzeuvaslui.ro ACTA MOLDAVIAE MERIDIONALIS, XXXVI 2015 313

ţării” trupelor germane pentru a înfăptui agresarea U.R.S.S.782; războiul din Răsărit ar fi reprezentat culmea trădării şi a crimelor înfăptuite de regimul antonescian; războiul a fost „nebunesc”, cu urmări incalculabile, dezastruoase783. În continuarea rechizitoriului se sublinia: „Crima de agresiune contra U.R.S.S. nu constă numai în realizarea planului banditesc imperialist de jaf şi cotropire. Ea se angrenează prin modul cum războiul a fost premeditat şi condus. Aşadar, crima clicilor fasciste-reacţionare, în frunte cu Ion Antonescu, îmbracă un dublu aspect: jefuirea, cotropirea şi exterminarea populaţiei din teritoriile ocupate şi trimiterea cu cruzime la moarte într-un război de jaf a sute de mii de tineri români”784. Verdictul: „Dacă intrarea în război este o crimă, continuarea lui este o agravanţă şi mai mare”785. Întrebat stăruitor de completul de judecată, „Ce-a căutat la Stalingrad?”, mareşalul a răspuns: „...Când o ţară se angajează într-un război, armata acestei ţări trebuie să meargă până în fundul pământului pentru ca să distrugă forţele inamice, să câştige războiul. Este un principiu capital de conducere strategică a operaţiunilor militare, care s-a aplicat de la romani până astăzi. Căutaţi în istoria secolelor şi veţi vedea că nimenea nu s-a oprit la frontieră, ci a mers acolo unde a putut să distrugă armatele. Când Hanibal a fost bătut în Italia, Scipione s-a dus după el în Africa, Spania, în Africa l-a distrus la Zama şi a distrus Cartagina. Napoleon a fost până la Moscova. Alexandru I al Rusiei a fost până la Paris, pe urmă. Ruşii au fost de atâtea ori până la...”786. Solicitat de membrii completului de judecată de a aduce drept probe „raţiuni militare”, Mareşalul Ion Antonescu a continuat: „Da. Raţiune militară şi numai raţiune militară. Şi nu se poate opri. Şi răspunsul cel mai bun care vi-l dau este că, atunci când s-a intrat în a doua fază a războiului (României, n.n.), pentru cucerirea Transilvaniei de Nord, Ardealului de Nord, armatele române nu s-au oprit la frontieră, au mers până în inima Europei, până la Viena, mi se pare, şi până la Budapesta”787. Ultimul cuvânt al mareşalului Antonescu în faţa „Tribunalului Poporului” datează din 14 mai 1946. Antonescu îşi începea pledoaria plin de încrederea în judecata istoriei de mai târziu: „Un om care, fără nume, fără protecţie, fără bani şi partid, s-a urcat în stat la cel mai înalt loc de conducere şi răspundere, acel om are datoria să se justifice, iar poporul şi Istoria au dreptul să-l judece!... Poporul, prin dv., îşi va da verdictul, iar, mâine, Istoria pe al său. Expun toate actele şi faptele mele ca poporul să ajungă la înţelegerea lor. Daţi Istoriei adevărul, şi nu faceţi faţă unei situaţii de moment!”788.

782 Ibidem, p.75. 783 Ibidem, p.76. 784 Ibidem. 785 Ibidem. 786 Ibidem, p. 205. 787 Ibidem. 788 Gh. Buzatu, ed., România cu şi fără Antonescu. Documente, studii, relatări şi comentarii, Iaşi, Editura Moldova, 1991, p. 332-336; Gh.Buzatu, ed., Ion Antonescu, Un ABC al anticomunismului românesc, ediţia a II-a anastatică, Iaşi, Tipo Moldova, 2010, doc. 103, p. 165-170.

http://www.cimec.ro / http://www.muzeuvaslui.ro ACTA MOLDAVIAE MERIDIONALIS, XXXVI 2015 314

Argumentele expuse de Ion Antonescu şi documentele aflate la dispoziţie789 nu au fost luate în calcul de „Tribunalul Poporului” din Bucureşti, care executa fidel ordinele Moscovei. În Hotărârea nr.17, din 17 mai 1946, dată de „Tribunalul Poporului” în cadrul procesului din mai 1946 se stipula: „...Astfel, data de 22 iunie 1941, când Hitler a declarat război împotriva U.R.S.S., găseşte România cu totul aservită politicii germane şi aceasta prin fapta acuzatului Ion Antonescu şi a celor cale l-a secondat în politica sa, comiţând cea mai mare crimă petrecută în istoria poporului român, alăturându-se Germaniei hitleriste, la agresiunea contra popoarelor din Rusia Sovietică, care doreau o colaborare paşnică cu poporul român. Această crimă a avut urmări dezastruoase şi prin aceea că nemţii au folosit armata noastră, în cursul luptelor, în situaţiunile cele mai primejdioase şi deasupra puterilor omeneşti; că, în acelaşi timp, acuzatul Ion Antonescu, în două scrisori consecutive, îl asigură pe Hitler că va merge până la capăt cu acţiunea ce a pornit în Răsărit, adăugând că nu pune nici o condiţiune şi nu discută cu nimic această cooperare militară pe un nou teritoriu...790 Tribunalul, constatând declictul de „crimă de dezastrul ţării, prin săvârşirea crimei de război”, l-a condamnat pe Ion Antonescu la zece ani degradare civică, la detenţiune grea pe viaţă şi, prin şase capete de acuzare cuprinse în atâtea alineate, la pedeapsa cu moartea. Potrivit articolului 101 din Codul Penal în vigoare în 1946, condamnatul trebuia să execute „numai una dintre pedepse, şi anume cea mai grea, adică pedeapsa cu moartea”791. În aceeaşi zi s-au luat în discuţie cererile de graţiere. Lucreţiu Pătrăşcanu, Ministrul Justiţiei, a supus Înaltei Hotărâri a Regelui cererile de graţiere. Printr-un alt raport însă, în numele şi din însărcinarea guvernului Groza, a propus regelui Mihai I, „pentru înalte raţiuni de stat”, respingerea cererilor de graţiere făcute de Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Constantin Vasiliu şi Gheorghe Alexianu şi comutarea în muncă silnică pe viaţă a pedepsei cu moartea aplicată condamnaţilor Constantin Pantazi, Radu Lecca şi Eugen Cristescu. La data de 1 iunie 1946, prim-procurorul Tribunalului Ilfov, Jean Nicolau, a fost înştiinţat că regele Mihai I a respins cererile de graţiere ale lui Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Constantin Vasiliu şi Gheorghe Alexianu şi a aprobat comutarea în muncă silnică pe viaţă a pedepsei cu moartea aplicată condamnaţilor Constantin Pantazi, Radu Lecca şi Eugen Cristescu. Au fost executaţi prin împuşcare, în ziua de 1 iunie 1946, ora 18:03, în apropierea penitenciarului , mareşalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu, profesorul Gheorghe Alexianu, generalul C.Z.Vasiliu. Plutonul de execuţie era format din 30 de gardieni, comandaţi de Vasile Frugină, asistat de inspectorul de poliţie Mihail Gavrilovici, procurorii Alfred V. Petrescu şi Gheorghe Săndulescu, grefierul Tribunalului Poporului, Gheorghe Colac, comandantul închisorii Jilava, colonelul

789 Vezi Vasile Arimia, Ion Ardeleanu, ed., Mareşalul Ion Antonescu. Secretele guvernării. Rezoluţuu ale conducătorului statului, septembrie 194+- august 1944, Bucureşti, Editura Română, 1992. 790 M. D.Ciucă, op. cit., II, p. 220 791 Ibidem, p.278-282.

http://www.cimec.ro / http://www.muzeuvaslui.ro ACTA MOLDAVIAE MERIDIONALIS, XXXVI 2015 315

Dumitru Pristavu, şi avocaţii Constantin Paraschivescu - Bălăceanu şi Constantin Stroe792. Ion Antonescu a cerut să fie executat de armată, dar a fost refuzat. În momentul tragerii, Antonescu a salutat, după care a căzut. S-a ridicat pe mâna dreaptă zicând că nu e mort şi să se tragă din nou. Şeful gardienilor l-a împuşcat în cap cu revolverul, dar doctorul nu a confirmat decesul, aşa că a mai fost nevoie de încă un glonţ în piept. În ciuda acestor măsuri, Antonescu şi generalul Vasiliu mai prezentau semne de viaţă. Şeful gardienilor a luat o puşcă şi a tras trei patru focuri în corpul lui Antonescu. Doctorul a constatat decesul mareşalului în jurul orei 8:15793. În referatul privind execuţia din 1 iunie 1946, se consemnează ultimele cuvinte ale lui Ion Antonescu: „Dacă mor, este pentru Bucovina şi Basarabia. De ar fi să reîncep aş face la fel”794. Dependent, aşadar, de victoria Axei în război, mareşalul Antonescu nu a reuşit să-şi domine cunoscutele-i patimi şi orgoliul nemăsurat şi necontrolat. Din postura sa de lider militar şi politic, el ajunsese să nu-i mai fie, pur şi simplu, indiferent modul în care avea să fie prezentat posterităţii795. La solicitarea mareşalului Ion Antonescu colaboratorii Cabinetului Militar şi ai Serviciului Istoric al M.St.M au elaborat lucrarea privind Istoricul campaniei din Est. S-a prevăzut ca „prima redactare” să se termine la sfârşitul anului 1942, textul definitiv să fie predat în ianuarie 1943796. În ianuarie 1944 se raporta „redactarea definitivă”, volumul intitulându-se România şi expansiunea rusească. Armata română

792 Consiliul Naţional pentru Studiul Arhivelor Securităţii (Arhiva), Bucureşti, fond 40 010/ „Tribunalul Poporului”, 1946, 148 volume; Arhiva C.N.S.A.S., fond 40 010, vol. 44, f. 11-13; Arhiva S.R.I., Bucureşti, fond „DL”, dosar 4427, f. 142-149; M.D.Ciucă, ed., Procesul Mareşalului Antonescu. Documente, vol. 1-3, Bucureşti, Editura Saeculum I.O/ Editura Europa Nova, 1998; Ioan Dan, „Procesul” Mareşalului Ion Antonescu, Bucureşti, 1993; Gh.Buzatu, Stela Cheptea,Valeriu Dobrinescu, Ion Saizu, Mareşalul Antonescu în faţa Istoriei, I-II, Iaşi, Editura BAI, 1990; vol.III, Craiova, 2002; Gh.Buzatu, Românii cu şi fără Antonescu, Iaşi, Editura Moldova, 1991; Gh.Buzatu, coord., Mareşalul Antonescu la judecata istoriei, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2003, p. 342- 353.; Gh. Buzatu, Stela Cheptea, Marusia Cîrstea, eds., „Jurnalul de temniţă” (aprilie –mai 1946) al Grupului Mareşalului Antonescu, în Istorie şi societate, II, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2005, p. 513 - 601; Gh Buzatu, coord., Hitler, Stalin, Antonescu, Ploieşti, Editura Mileniul III, 2005; idem, ed., Trecutul la judecata istoriei: Mareşalul Antonescu – Pro şi contra, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2006, p. 489 şi urm.; idem, România sub Imperiul Haosului, vol. I, 1940-1941, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2008; idem, Antonescu, Hitler, Stalin. Un raport nefinal, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2008; Gh. Buzatu, Ion Pătroiu, Lotul Mareşal Antonescu al „criminalilor de război”(1946), în „Orizont XXI”, nr.X/2008, Piteşti, p.3-5; Gh. Buzatu, Execuţia Mareşalului Ion Antonescu, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2009, passim; Gh.Buzatu, coord., Bătălia pentru Basarabia 1941-1944, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2010, p.179- 233. 793 Vezi Procesul .verbal întocmit de Comisia constituită de Parchetul Tribunalului Ilfov, precum şi înregistrările de pe câteva camere de luat vederi. Filmele se află şa Ministerul Justiţiei ( cf. Gh.Buzatu, Mareşalul Ion Antonescu, p. 14-15). 794 Arhiva S.R.I., Bucureşti, fond „DL”, dosar 4427, f. 142-149. 795 Cf. Gh. Buzatu, Antonescu, Hitler, Stalin, III, p. 185. 796 Vezi Gh. Buzatu, Horia Dumitrescu, N. Iorga şi I. Antonescu: Istoria războaielor României din 1914- 1918 şi 1941-1945, în N. Iorga. 1871-1940, Studii şi documente, III, coordonatori C. Buşe şi C. Găucan, Bucureşti, Editura Universităţii, 2007, p. 73 şi urm.; Alexandru Oşca, Florin Şperlea, coord., În slujba muzei Clio. O istorie a Serviciului Istoric al Marelui Stat Major.1920-1945, Bucureşti, Editura CTEA, 2006, p. 331 (Dare de seamă a Serviciului Istoric, ianuarie 1943).

http://www.cimec.ro / http://www.muzeuvaslui.ro ACTA MOLDAVIAE MERIDIONALIS, XXXVI 2015 316

în războiul contra bolşevismului797. Jurnalul activităţii lui Ion Antonescu. Conducătorul Statului întocmit de colaboratorii acestuia în cadrul Cabinetului Militar798 este o altă sursă interesantă pentru specialist sau pentru cititor, el „găzduieşte relatări sobre şi obiective, demne de interesul, fie numai dacă avem în vedere calitatea de unicat a sursei”799. După editarea acestui document „biografia obiectivă şi completă a Mareşalului devine nu numai posibilă şi accesibilă, ci chiar obligatorie”800. Istoricul are la dispoziţie Evidenţele săptămânale ale şedinţelor Consiliului de Miniştri801, Procesele – verbale ale şedinţelor Consiliului de Miniştri între 8 septembrie 1941 şi 21 iulie 1944802, Registrul istoric al Conducătorului Statului în perioada 4 septembrie 1941 şi 21 iulie 1944803; Directivele de război(1941-1944) ale lui Ion Antonescu804; Însemnări din celulă, redactate de Ion Antonescu805 etc. După 70 de ani de la procesul Mareşalului Antonescu „profeţiile” făcute în Testamentul său expus în ultima şedinţă a „Tribunalului” din mai 1946, ne îndeamnă la reflecţie: „Scump popor român, ...Am luptat în două războaie pentru gloria ta !... Las Ţării ce a fost mai bun în guvernarea mea. Tot ce a fost rău iau asupra mea, în afară de crimă! Acest război, care s-a sfârşit cu înfrângerea Germaniei hitleriste, nu va pune capăt conflictului mondial deschis în 1914. Prevăd un al treilea război mondial, care va pune omenirea pe adevăratele ei temelii sociale. Ca atare, dv. veţi face mâine ceea ce eu am încercat să fac astăzi, dar am fost înfrânt! Dacă aş fi fost învingător, aş fi avut statuii în fiecare oraş al României.

797 Ibidem, p.128 (Dare de seamă a Serviciului Istoric, ianuarie 1944). Întregul material arhivistic adunat la nivelul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri a fost sistematizat pe fonduri, dosare tematice, indexuri, fiecare dosar dispunând de opisuri complete. Relevante sunt inventarele Cabinetului Civil M.Antonescu (A.N.I.C., fond P.C.M. – Cabinetul Civil M. Antonescu, dosarele 362, 499-502) şi ale Cabinetului Militar (idem, fond P.C.M. – C.M., dosarele 45/ FD-49/FD). Se păstrează jurnalele de operaţii ale marilor unităţi române combatante pe Frontul de Est în perioada 22 iunie 1941-23 august 1944 (Gh.Buzatu, Românii în arhivele Kremlinului, p. 174). 798 A.N.I.C., fond P.C.M. – C.M., dosar 148/1940, dosar 314/1940, dosar 462/1942, dosar 204/1944, 799 Gh.Buzatu, Antonesu, Hitler, Stalin, III, p. 187-188. 800 Gh.Buzatu, Stela Cheptea, Marusia Cîrstea, ed., Pace şi război (1940-1944). Jurnalul Mareşalului Antonescu, I, p. 42; Gh.Buzatu, Mareşalul Ion Antonescu, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2010; Teşu Solomovici, Mareşalul Antonescu – Erou, martir sau criminal de război. Un colocviu virtual, Bucureşti, Editura Teşu, 2007. 801 A.N.I.C., fond P.C.M. - C.M., dosar 1311/1943-1944. 802 Idem, dosar 273/1944; idem, dosar 274/2944, vezi şi şedinţele pe probleme – despre situaţia provinciilor dezrobite (idem, dosar 609/1941); despre evacuări şi apărare pasivă (idem, dosar 228/1944) ş.a. 803 Idem, dosar 251/1940; dosar 607/1941; dosar 608/1941; dosar 602/1942, dosar 603/1942, dosar 465/1943. 804 Vezi Gh.Buzatu, Dana Beldiman, Efrimie Ardeleanu, ed., Mareşalul Antonescu în faţa istoriei, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2002. 805 Vezi Gh. Buzatu, ed., Trecutul la judecata istoriei: Mareşalul Antonescu – Pro şi contra, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2006, p. 315 - 319.

http://www.cimec.ro / http://www.muzeuvaslui.ro ACTA MOLDAVIAE MERIDIONALIS, XXXVI 2015 317

Cer să fiu condamnat la moarte şi refuz dinainte orice graţiere. ... Am terminat!...806

În loc de concluzii

Dicţionarul enciclopedic (1993) consemnează cu obiectivitate faptele, cu nuanţările absolut necesare despre cel de-al treilea Mareşal al României: „Antonescu, Ion (1882-1946, n. Piteşti), mareşal şi om politic român. A parcurs toate treptele ierarhiei militare, de la sublocotenent (1904) la general de brigadă (1931) şi mareşal (1941). În timpul primului război mondial a fost colaborator de bază al generalului Prezan, contribuind la elaborarea planurilor de operaţiuni militare. Comandant al Şcolii de la Sibiu şi al Şcolii Superioare de Război (1927-1929, 1931-1933). Ataşat militar al României la Paris (1922), Londra şi Bruxelles (1923). Şef al Marelui Stat Major (1933-1934), ministru al Apărării Naţionale (1937-1938) şi ministru ad-interim al Aerului şi Marinei (februarie-martie 1938). A protestat energic împotriva acceptării notelor ultimative ale guvernului sovietic din 26-27 iunie 1940, cerând apărarea teritoriului naţional: internat la mănăstirea Bistriţa din dispoziţia regelui Carol al II-lea. În urma Dictatului de la Viena, Antonescu a fost însărcinat, la 4 septembrie 1940, cu formarea guvernului, fiind învestit cu depline puteri. Antonescu a impus regelui Carol al II-lea să abdice (6 septembrie 1940), succesiunea tronului revenind lui Mihai I. În ianuarie 1941, Antonescu a înăbuşit rebeliunea legionară. A condus ţara prin decrete –legi. A promovat o politică externă alături de Germania şi Italia. În iunie 1941 a decis intrarea României în război pentru recuperarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei şi a continuat operaţiunile militare şi dincolo de Nistru. După înfrângerea de la Stalingrad a permis şi a iniţiat tratative secrete privind scoaterea ţării din război. a fost înlăturat de la putere prin lovitura de stat de la 23 august 1944; preluat de Armata Roşie (septembrie 1944), a fost ţinut pe teritoriul sovietic până în aprilie 1946; adus în ţară, a fost judecat, în mai 1946, de «tribunalul poporului» din Bucureşti; a fost condamnat la moarte şi executat la închisoarea Jilava (1 iunie 1946)”807.

* „Nu mă îndoiesc că Ion Antonescu a fost un bun român, un patriot care nu gândea decât binele ţării sale, chiar dacă aceasta l-a condus la opţiuni greşite. Încăpăţânarea sa în materie militară a fost cea care l-a împins, în mod sigur la pierzanie. El a avut dreptate să le ia înapoi ruşilor Basarabia şi Bucovina, dar a

806 Gh. Buzatu, România cu şi fără Antonescu, Iaşi, Editura Moldova, p. 336; idem, România sub Imperiul Haosului.1940-1941, I, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2008, p. 247. 807 Dicţionar enciclopedic, vol. I., Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1993, p. 85.

http://www.cimec.ro / http://www.muzeuvaslui.ro ACTA MOLDAVIAE MERIDIONALIS, XXXVI 2015 318 greşit când a hotărât să meargă înainte , la Stalingrad. Nu avea nimic de câştigat, ci toate de pierdut într-o astfel de aventură” - constata Regele Mihai I al României808.

* „Mareşalul a fost, de fapt, omul ţării sale. A luat conducerea într-un moment când nici unul din liderii politici ai României n-a voit să preia guvernul. A condus echipa necesară împrejurărilor anilor 1941-1944. Are meritul, în condiţiile limită a celui de-al doilea război mondial, de a fi păstrat autonomia statului român cu întocmirile şi instituţiile sale fundamentale. Are meritul de a fi salvat de la « Soluţia finală» viaţa a peste 300.000 de evrei din România. Împarte răspunderea deportării evreilor basarabeni şi bucovineni în Transnistria, din care, cel puţin 108.710 au pierit. Poartă răspunderea războiului. A fost sprijinul covârşitoarei majorităţi a opiniei publice pentru intrarea în război şi eliberarea Basarabiei şi nordului Bucovinei, invadate de U.R.S.S. în iunie 1940. Anevoie de spus dacă ar fi putut evita trimiterea trupelor române la răsărit de Nistru. Răspunsul pare mai curând că nu mai avea de ales. Odată intraţi în acţiune pentru eliberarea Basarabiei şi nordului Bucovinei, continuarea devenea inevitabilă Până miercuri 23 august 1944, orele 16-17, gândul mareşalului Ion Antonescu a rămas împărţit între imperativele situaţiei militare, prioritatea absolută a unei soluţii politice şi cuvântul său de ostaş” – sublinia acad. Dinu C.Giurescu809.

* „Personalitatea mareşalului Ion Antonescu, atât de controversată astăzi, nu a fost perfectă. El însuşi a recunoscut-o nu o dată. S-a manifestat, de multe ori, autoritar şi chiar dictatorial A fost omul unei epoci şi nu poate fi analizat decât în acest context. Nu stă în putinţa noastră şi nici nu ne propunem să epuizăm cazul «Antonescu», cu toate urcuşurile şi coborâşurile personalităţii, cu lumini şi umbre... El nu poate fi scos din istoria românilor, oricât de mult s-ar strădui unii din ţară sau străinătate” - aprecia cunoscutul istoric Gh.Buzatu 810.

808 Mihai I al României, Cuvinte către Români. Proclamaţii, interviuri, declaraţii, editat de Gh. Buzatu, Iaşi, Glasul Bucovinei, 1992. 809 Dinu C. Giurescu, România în al doilea război mondial.1939-1945, Bucureşti, 1999, p. 91. 810 Gh.Buzatu, ed., Trecutul la judecata istoriei. Mareşalul Antonescu – Pro şi contra, p. 319.

http://www.cimec.ro / http://www.muzeuvaslui.ro ACTA MOLDAVIAE MERIDIONALIS, XXXVI 2015 319

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

- Agapie, M., Rotaru J., Ion Antonescu – Carieră militară (Scrisori inedite), Bucureşti, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 1993. - Antonescu, I., Epistolarul infernului, ediţia Mihai Pelin, Bucureşti, Editura Viitorul Românesc, 1993. - Antonescu, I., Un ABC al anticomunismului românesc, ediţia Gh.Buzatu, Iaşi,Editura Moldova, 1992; ediţia a II-a, anastatică, Iaşi, Tipo Moldova, 2010. - Antonescu, I., Istoria mă va judeca. Scrieri inedite, Bucureşti, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 1993. - Antonescu, I., Pace şi război în Răsărit (1940-1944), I, Jurnalul Mareşalului..., editori Gh.Buzatu, Stela Cheptea, Marusia Cîrstea, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2008. - Arhivele Militare Române, Centrul de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice, Relaţii militare româno-germane,1940-1944. Documente, vol.II, editat de Fundaţia General Ştefan Guşă, Bucureşti, Editura Europa Nova, 2005. - Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Casa Regală. - Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Vaslui. - Arimia,V., Ardeleanu, I., editori, Mareşalul Ion Antonescu. Secretele guvernării. Rezoluţii ale Conducătorului statului, septembrie 1940-august 1944, Bucureşti, Editura Română, 1992. - Buzatu, Gh., ed., România cu şi fără Antonescu. Documente, studii, relatări şi comentarii, Iaşi, Editura Moldova, 1991 - Buzatu, Gh., coord., Mareşalul Antonescu la judecata istoriei, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2002; ediţia a II-a, revăzută – Trecutul la judecata istoriei: Mareşalul Antonescu – Pro şi Contra, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2006. - Buzatu, Gh., Hitler, Stalin, Antonescu, Editura Ploieşti- Mileniul III, 2005. - Idem.,România sub imperiul Haosului (1939- 1945), Bucureşti, Editura ROA, 2007. - Idem.,Execuţia Mareşalului Antonescu, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2009. - Idem.., Mareşalul Ion Antonescu, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2010. - Ciucă, M., Procesul Mareşalului Antonescu. Documente, 1, Bucureşti, Editura Saeculum I.O./Editura Europa Nova, 1998 - Dan, I., „Procesul” Mareşalul Ion Antonescu, Bucureşti, Editura Tempus, 1993. - Giurescu, C.D., România în al doilea război mondial (1939-1945), Bucureşti,1999. - Ioanid, R., Evreii sub regimul Antonescu, Bucureşti, Editura Hasefer, 1997. - Martirul evreilor din România.1940-1944. Documente şi mărturii, Bucureşti, Editura Hasefer, 1991.

http://www.cimec.ro / http://www.muzeuvaslui.ro ACTA MOLDAVIAE MERIDIONALIS, XXXVI 2015 320

- Mezincescu, Ed., Mareşalul Antonescu şi catastrofa României, Bucureşti, Editura Artemis, 1993. - Scurtu, I., Istoria României în anii 1918-1940.Evoluţia regimului politic de la democraţie la dictatură, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1996. - Simion, A., Regimul politic din România în perioada septembrie 1940- ianuarie 1941, Cluj- Napoca, Editura Dacia, 1976. - Solomonovici, T., Mareşalul Ion Antonescu, o bibliografie, Bucureşti, Editura Teşu, 2011.

http://www.cimec.ro / http://www.muzeuvaslui.ro