<\nul IV, IANUARIE—FEBRUARIE 1 CUPRINSUL:

Ion Focşeneanu . . . . In Memóriám Ion Th. Florescu . . . . Primele acorduri Victor Rath Erato (sonet) Gr. Trancu-Iaşi . . . . Emulaţie Elena Văcărescu . . . . Un poete latin : Cincinat Pavelescu Nichifor Crainic . . . . Cincinat Pavelescu Miu Lerca Portul şi mândra (poezie) Gherghinescu Vania . . Noapte eminesciană (poezie) Ion Colan Str. Neagră. No. 26

0 MAG IUL B RA ŞOVULUI Const. Dumilrescu Pârvu . 0 pierdere a Braşovului cultural George Aronescu . . . Cuvânt de despăr[ire al unui coleg A. Safirescu Magistratul Cincinat Pavelescu Dr. Aurel Neguş . . . . Elogiul Baroului

Cincinat Pavelescu . . . Amintiri Literare (Mémoires d'outre-tombe) Cincinat Pavelescu . . . Serenada (poezie) Titus Panu Amintiri Petru I. Teodorescu . . . 0 ultimă oră cu Cincinat Dr. Ilie Dăianu . . . . Cunoştinţa mea cu Cincinat Octavian, Şireagu . . . . Poemă Petru 1. Teodorescu . . . Cincinat Inedit Ivonne Rossignon . . . Mărturie (poezie) George Popa Absentă, Coreografie (poezii) Pompiliu Barbu . . . . Craiul de bronz Petru I. Teodorescu . . . Pan Tadeusz (epopee de Adam Mickiewicz) Nie. Ladmiss-Andreescu Revelaţie (poezie) Florica Ciurea Logodnă (poezie) Alexandru Călinescu . . întors (poezie) Marcel Olinescu .... Aşteptare (poezie) Nicolae G. Moisiu . . . Seară de vara, Cadavrul şi Crucea de iemn, (poezie trad, din Daniel Tóthpál)

Recenzii: „File rupte din cartea războiului" de Gheorghe I. Brăîianu, rec. Petru I. Teodorescu; „In preajma revoluţiei" de C. Stere (vol. V. Nos­ talgii) recenzentă d-na V. Căliman Branisce; „In sus" poezii de Ion Focşeneanu, rec. P. I. Teodorescu; „A doua viată a lui Şerban Varu" roman de Luca Gheorghiade, rec. P. I. T. —Cronica cărţilor: „Mite", roman de Eug. Lovinescu, ed. "Adevărul". ,Lvoarele istoriei Românilor" de prof. G, Popa Lisseanu. „Critica Raţiunii Practice" de Immanuel Kant, trad. în româneşte de Dumitru Cristian Amzăr şi Raul Vişan, ed. Insti­ tutului Social Roman. »Pe frontul Mărăşeşti învie morţii", roman de Gabriel Drăgan. »Domnul Tudor", roman de C. Ardeleanu, ed. Energia. «Descoperirea Tibetului" de R. P. Hue. „Foc în hanul cu tei'", roman de I. Peltz, ed. „Adevărul". Reviste: Revista Fundaţiilor Regale; Gân­ direa; Familia; Tribuna; Arhivele Olteniei; Azi; Ţara Bârsii ; Viafa Li­ terară; Convorbiri Critice; Viata Românească; Fântâna Darurilor; Pagini Literare; Rândmi; Relief Dunărean ; Plaiuri Săcelene; Revista Vremii.

Acest număr festiv al revistei „Braşovul Literar" a fost redactat de prof. Petru I. Teodorescu din Braşov şi poetul I. Focşeneanu, cu preţioasele colaborări arătate în „cuprins" şi cu sprijinul material al Onor. Primării a Mun. Braşov, al d-lor Ing. loan Ionică, Dr. Liviu Câmpeanu, Dr. N. Caiman, Dr. David Bleahu, prof. At. Bălăcescu precum şi al Comitetului de iniţiativă pentru ridicarea unui bust la Braşov. BRAŞOVUL LITERAR

In memóriám

ION FOCŞĂNEANU

Burgul, unde Cincinat a cântat pentru ultima oară, îi aduce omagiul sufletului, pe care truverul 1-a înţeles şi pe care 1-a făcut adesea să vibreze îndelung. Dincolo de „ofici­ alitate" care i-a sunat bulgării de lut aga cum poate şi aşa cum ştie („Les morts vont vite"), a rămas acea conştiinţă colectivă, care stăruia în jurul maestrului, prin iubirea şi admiraţia discretă a câtorva prieteni. Strânşi lângă memoria lui, caldă încă, ideea că el nu mai este sa refuzat mai ales inimii, aşa cum se refuzase anii trecuţi parola că maestrul este sexagenar şi că a îmbătrânit. Cincinat la şeaizeci de ani? Cincinat bătrân? Cincinat mori! Trei glume crude pe care maestrul şi ie-a aruncat sieşi şi poate societăţii acesteia, forfecată de vanitate, roasă de invidie şi mărunfită până la gradul e pulbere de viciu şi de diverse promiscuităţi. Că nul mai înţelegea? Poate. Dar lumea aceasta mai păstra totuşi mâna de prieteni care să nu-i poată primi epigramele tragice altfel decât în cristalul unei lacrimi sau în clar­ obscurul unei în ciocli nebuneşti. Pentru-că iată, în această cetate cu ziduri negre, luminate când şi când cu floarea de lotus a Serenade1', prietenii n'au crezut în plecarea lui, aşteptând să-1 regăsească peste două, trei zile sub abatjourul verde din Strada Neagră, unde şi-a petrecut ultimele ore de lectură, de meditaţie şi de poezie. Dar n'a fost aşa. Sub lampă parcă mai stărue o amintire ; printre cărţile, tablourile şi chilimurile olteneşti pe cari le iubea, o undă întârziată a sufletului ce le însufleţea şi pe ele. Dar el, spiritul lui scânteietor, bunătatea lui creştină, cuvântul lui cald şi evocator, mâna lui prietenească şi fină — unde sunt? Intri. Aştepţi să te salute cu gestul lui cama­ raderesc — mâna dusă la frunte — să se scoale, să-ţi iasă înainte, arătându-ţi cu nerăbdare o revistă nouă, o carte sosită ieri — sau să-ţi deschidă cu religiozitate o Biblie străveche^ pe care a. adus-o cu el, de cine ştie unde, din Oltenia sau din Basarabia. Dar nu, din jilţul gol, nu mai poţi alege decât o tristeţe. Cincinat nu sa întors, Cincinat nu se mai întoarce. Şi atunci lângă omagiul cald, aproape unanim al presei literare, se alătură şi ultima bătaie de inimă a „Braşovului Literar", revista aceasta, care a trăit cu viaţă din viaţa lui Cincinat şi care — orice ar spune prezentul — a însemnat începutul unei mişcări literare, nu numai în Braşov, dar în tot Ardealul. Astfel „Braşovul Literar" condus şi însufleţit de Cincinat Pavelescu, îi închină ultimele file pe cari proaspăta lui amintire le mai poate proteja. Poate, mai târziu, vre-un alt îndrăzneţ să reia ca un pios omagiu, opera întreruptă. Azi însă, „Braşovul Literar", acesta, care a fost rodul ultimilor ani de activitate ai maestrului, se culcă asemeni unui câine credincios în troianul care-i acopere mormântul şi-şi închide pleoapa cu ultima lovitură de daltă în soclul, care va purta bustul poetului. Nu cunosc lucrarea care va imortaliza în bronz figura maestrului, dar cât aşi vrea să oglindească acea neuitată înbinare de linii, în care găseai simultan, sarcasmul, ironia fină şi mila amestecată cu iubire, figură pe care a păstrat-o cu o uimitoare fidelitate până în ora când, între flori şi făclii, părea că priveşte cerul. Le-am revăzut acolo, toate nuanţele acestui zâmbet, în fata panegiricului oficial, a lacrimei teatrale, a obrazului rubicond lucind în raza candelii şi a tuturor sincronarzilor care au socotit lirica lui limpede, sinceră şi plină de simţire, ca o scădere fată de poezia inte­ lectuală, uscată, rece a prezentului. Şi ultimul, rătăcit pe buzele care se alăturau crizantemelor albe, a fost pentru cei trei patru prieteni de generaţie, cari plângeau discret în urma unei coloane, un artist, un prieten, şi o vreme a trubadurilor, care piere odată cu el şi pentru totdeauna, dincolo în marea perdea a cetei eterne. Adio maestre, astăzi când degetul bolnav întoarce fila aceasta de sfârşit a revistei, sufletul meu strâns este la antipodul celui de-atunei, când venirea Sa a deschis prima ei petală. Cu tine trece în umbră un mare poet, o operă şi o epocă. Şi nu ştiu dacă cu prie­ tenia ta pierdută, nu se închide pentru noi şi floarea unuia din visurile, in care am crezut.

E R AT 0*>

Trec clipele ca norii albi, fugari, Topindu-se în zarea încetată, Tu, palidă, cu fruntea ntunecată Tot mai stinghera n lumea noastră pari.

Aevea, hula-i sora ta ciudată. Cu ochii împietriţi toii zeii lari Se tânguesc că nu le mai apari Să înfloreşti iar visul dealtădată.

S'a ridicat în juru-U zid de piatră. Pustiul şi-a întins un lung zăbranic, Iar îmbuibatj, în câmpuri, cănii latră.

Cu mâni de răsvrătit, poetul sfarmă Ce ura anăltat cu gând satanic: Iar Tu, cu pas sfios, vii fără larmă.

VICTOR RATH

*) Muza Poeziei Lirice. Primele acorduri

„Căci cine valul vie(ei nu l'a simţit într'însul o publicaţie nu tocmai răspândită, dirijată de un fost „Cam urcă şi se zbate, ca marea când e rea regisor al teatrului National. Revisla se numea îmi „Şi n'a ştiut ce-i visul, ce-i dragostea şi plânsul „Acela o să fie strein în casa mea! pare: „Biblioteca Literară". Cincinat citea şi recitea aceiaşi poezie întitulai a ': „Mama". Semnătura îmi CINC1NAT PAVELESCJ rra necunoscută, P. de la Milcov. Ii cerui revista şi Bătrânul Braşov, a fost ultimul prie'cn care a fiindcă poezia îmi plăcu îl întrebai : stat cu cinste şi cu iubire, în preajma poetului şi — Cunoşti pe autor? magistratului Cincinat. — Nu, îmi răspunse el. Ce zici? Nu este aşa Braşovul a primit ultimul lui geamăt, înainle că este o prostie... ca poetul şă se aşeze liniştit pe patul eternită|ei... — Te înşeli, îi răspunsei, versurile aceste du­ Braşovul a picurat primele lacrămi, căci el a ştiut ioase, delicate ca sentiment şi elegante ca stil, sunt cel dintâi de dispariţia aceluia ce făcea lumina, far­ de un poet, care va fi cineva în literatură. De ce s'o mecul şi gloria lui. fi ascunzând sub un pseudonim, întrebai eu. Braşovul suferinţelor ideale, îşi plăleşte şi acum — Cine ştie, este vre-un timid, răspunse Cin­ cel dintâi datoria lui de recunoştinţă, evocând cu cinat, cu zâmbet enigmatic, n'are încredere în el. nesfârşită dragoste, pe cel care îl înălţase, glorificând — De l-aşi cunoaşte, zisei eu, l'aşi săruta pentru cu evlavie pe cel care îl împodobise. m:nunatul lui talent. Şi noi, droaia inutilă de prieteni şi admiratori, — Atunci pupă-mă frate Jeane, izbucni Cincinat care sosim totd'auna prea târziu, pentru a fixa vagi cu entuziasm, căci imbecilul ,P. de la Milcov", epiloguri şi a cânta banale osanale, găsim casa lui sunt eu! goală şi terestrele deschise, uitându-ne cu groază L'am îmbrăt:şat cu drag şi I-am privit lung... pe unde a putut să zboare, sufletul lui b'ând, su­ ca pe un obiect de pret mare... l-am recitat cu fletul lui mare, privighetoarea mereu zglobie, care duioşie câteva din versurile ce închinase mamei lui: nu se ştie cum a rupt gratiile coliviei şi pe care pom „Obosit de râsul farsei s'a aşezat. „Şi scârbit de plânsul dramei, Fără să vrem ne vin atunci în minte sfâşietoa­ „Văd cum alb din întuneric, rele lui versuri adresate „Trecătorului", în pagina „Se desprinde chipul mamei. întâia, a minunatelor sale poezii d'acum mai bine „Numai ea pricepe zborul de 20 de ani. „Sufletului meu ce slrâns-a „într'o lacrimă tot dorul „In fata casei mele te afli. Intră dacă „De-a fi iarăşi lângă dânsa. -Măcar odată viaţa un dor fi-a sugrumat „Sin chinuri al tău suflet d'a trebuit să tacă, El mi-a jurat atuncia pe toii sfinţii şi părinţii- ,,Aici vei şti cât doare un ţipăt nestrigat. să i păslrez secretul şi să nu afle nimeni crima lui inexpiabilă. In raza gloriei lui nu mai venim azi cu flori: I-am promis o mică amânare numai, până voi ele se vestejesc prea repede. Nici cu picâ'urile du­ vedea dacă recidiva va fi tot atât de fericită... rerei nu ne apropiem: ele se evaporează prea uşor Nici cu laude goale să nu eşim în calea lui : el ştia Cincinat era atunci mugurul umflat de o pu­ cât de uşor se sparg anforde care nu conţin nec ternică sevă primăvâratică... tarul delicios al zeilor din templul adevărului. El auzise mereu chemarea muzelor şi neche­ Să-l împodobim mai bine cu câteva şiraguri din zatul Pegassului... amintirile tinereiei, din viata lui zbuciumată şi intens Versurile ce au urmat erau do frăgezime şi trăită, scântei de duioşie, înseilări de zâmbete pe o d'un lirism din ce în ce mai nou, mai delicat şi mai canava de melancolie, tot ceia ce făcea fondul în­ fermecător... El îmi cilea în taină poezii din ce în cântător al poetului şi al omului. ce mai frumoase... Totuşi pseudonimul nu vrea să-t Dacă fixez o clipă, lanterna magică a suveni- părăsească, cu toate încurajările mele. . P. de la rilor, spre copilăria noastră, vai, azi destul de de­ Milcov" însă mă enerva şi îmi sta în gât. El trebuia părtată, îl văz pe Cincinat în clasa V-a la Sf. Sava, înlăturat şi spulberat. frumos ca un heruvim şi distrat ca o domnişoară într'o zi profitând de lipsa profesorului de ger­ amorezată. Neglijează lecţiile şi mângâe visul. Pri­ mană, care era bolnav acasă, am transformat clasa veşte deseori tavanul. Scrie file pe care le rupe re­ într'un tribunal şi am cerut să judece pe Cincinat... pede, fără să le arate cuiva. Cum eram coleg de Criminalul luat pe neaşteptate, roşu ca racul a măr­ bancă cu el, îl observ într'o zi cavine cu o revistă, turisit că el este „P. de la Milcov". Micii judecători,. în urma pledoariei mele au decis că „talentul ade­ Am revăzut atunci atâtea scene din viata vărat nu are nevoe de mască şi pseudonim"... noastră şi tânără şi matură; am auzit parcă pe Cin­ Cincinat cu mâna pe inimă a declarat, că d'aci cinat declamându-şi versurile şi... m'am întrebat: ce încolo „va ii cavalerul care se va bate fără vizieră". unde misterioase au spus instinctului lăutarilor să In ziua aceea a murit »P. de la Milcov" şi s'a cânte tocmai cântecul acesta, când ei nici nu ştiau născut în fanfarele şi aplauzele colegilor, poetul Cin­ că poetul nu mai are în viată? Două lacrimi fier cinat... binti mi-au picurat atunci pe obraz, căzând pe mar­ Peste câtva timp el a făcut cunoştinţă cu ma­ ginea farfuriei cu supă. Nam mai putut gusta nimic, rele mastru Macedonski şi în » Literatorul" a publicat căci amărăciunea durerei m'a săturat într'o clipă. delicioasa poezie „Fecioara", iscălind pentru prima Lăutarii au încetat şi văzând tăcerea şi tristeţea oară cu propriul său nume, devenit repede unul noastră ne-au întrebat cu sfială: dintre cele mai iubite şi mai populare din tară — Coconaşule, aveţi vre-o supărare în familie?... Ertati-neL. Când după atâţia ani de frăţească şi veselă — Ştiji voi, măi artiştilor că azi îl îngroapă pe prietenie am aflat că a murit cel pe care îl credeam acela, care a făcut poezia, ce-ati cântat? zisei eu. nemuritor, mă găseam la moşia mea în Ialomiţa, la <) nuntă ţărănească. 0 viaţă începea şi alta se ter­ — Nu ştim boerule! mina. In dimineaţa înmormânţărei lui Cincinat, am — Seulati-vă în sus şi păstraţi o clipă de tă­ luat un automobil şi am pornit îndurerat spre Bu­ cere în memoria lui, adăugai eu. cureşti, să-1 văd pentru ultima oară. După câteva minute lăutarii voiră să reînceapă La Urziceni, în drumul nostru am intrat la un cântecul. I-am oprit şi cu ochii mereu umeziţi de han să mâncăm puţin, căci mai aveam 3 ore până lacrimi, ne-am îndreptat spre uşă. în Capitală şi trebuia să mergem direct la cimitir, — Cuconaşule, zise cel mai în ,vârstă dintre ei. întovărăşit d'un prieten ne-am aşezat la masă... Abia Dumnezeu să-1 erte, dar să vă mângâiaţi şi d-voastră, am gustat din supa caldă ce ni s'a preparat în căci omul s'a dus, dar cântecul lui va rămâne !... grabă, şi iată în acest orăşel al lăutarilor, 4 ţigani Când ne-am suit în automobil, lăutarii în pragul artişti, se apropie de masa noastră. »Guristul", chi­ tarist, începe cu duioşie popularele versuri ale bie­ uşei în surdină, au reînceput singuri să cânte în tului Cincinat: cinstea lui Cincinat:

„Hi mai aduci aminte Doamnă, „Hi mai aduci aminte Doamnă „Era târziu şi era toamnă „Era târziu şi era toamnă .Şi frunzele se'nfiorau „Si tremurau în vântul serei „Ca nişte fluturi chimiifi ION TH. FLO.RESCU „Ca nişte fluturi rătăciţi f. ministru al Justiţiei. „Din (arile durerei.

Noapte eminesciană

Feerii de albe strae îşi desbracă 'n seară merii ; Creşte 'n vântul primăverii, Dorul, ca o vâlvătae.

Luna urcă arămie Viscolind troene grele, De pe cer se surpă stele Lunecând în vecinicie.

Pasul meu croeşte drum Prin nămeţii de lumină ţ Inima mi de tine plină Umple noaptea de parfum.

Şi când totul e părere, Dintre sălcii plângătoare, Trilul de privighetoare Picură n văzduh durere. GHERGHINESCU VANIA EMULAŢIE

In 1969 locuiam la Vila Cuza din Galafi. Cincinat a venit cu alţi scriitori din Bucureşti Ia o şezătoare in folosul statuiei lui M. Emînescu, ce o ridicam acolo. Tofi ceilalfi au plecat. Cin­ cinat a mal rămas. Mi-a scris un cuvânt prin procurorul Ghită S'alegi o armă aşa prozaică — Drăgăaescu. l-am răspuns în scrisoarea în versuri, alăturată. De muritori să fii atras ! După care Cincinat mi-a răspuns. Când ştiu săgeţele-ţi alese, Trancu către Cincinat Pavelescu Coborâtoare din Parnas? Primit-am veşti prin Domnul Ghiţă Hrmele tale Cincinate Pe adversari nu îi doboară Dela amicul Cincinat ; Şi drept să spun aflând că-i bine Săgeata ta le face bine Că-i vesel, mult m'am bucurat. Din acalmie — i-învioară.

Cât îl admir, dacă ar şti-o, Ţi-o spune un învins în luptă Şi câtă dragoste îi port întocmai cum aşi spune : Credo I Mai des s'ar scoborî din munte Mai ascuţit îţi este versul In oropsitul nostru port. Ca spezile delà Toledo.

Şi- am reîncepe lupta noastră Şi, neştiind, de-a mea'scrisoare El pe-un Pegas încălecat, te va găsi printre cei vii Eu poticnind pe o Rosinantă (De ce-ai mai comandat pistoale ?), Clienta Lacului Sărat! Pe la Galaţi eând ne mai vii?

Dar apropo de lupt' aflat-am Te-âşteaptă toţi cu nerăbdare Cai comandat două pistoale Tovarăşi întru Eminescu, Dela Griffon armurierul: Comemorând pe cel ce fost-a, Tu să mai ţii la forme goale? Sărbătorind pe Pavelescu !

Cincinat Pavelescu către Trancu-Iaşi

Eu nu ştiu ce s'admir mai mult? H fost o chestie subtilă Te miri c'am luat două pistoale?' Când te citesc sau când te ascult? Ce m'a oprit să mai râvnesc, Poet ce eşti ! Dar uiţi că sunt furnice Trancu s'ar cădea Ca iarna asta să trăesc Ursit să fiu p'acest pământ ffşa să încep scrisoarea mea. In mult simpatica Brăila. Modestul jude de .ocoale?

Şi dacă în culmile Teşilef Căci rnâ întreb de nu-i păcat Gândesc şi gândul îmi înghiaţă In iarna asta-mi ese ursul Că tu, cu verva ta bigamă Că sufăr, ce vă pasă vouă ? Mu-şi va schimba Dnnărea cursul,, De madrigal şi epigrama Sunt om, şi am numai o viaţă Dar nu mai văd, portul Brăilei. Să devii., simplu advocat? Poetul însă are două.

Oricât succes să ai la bara Voiu stărui prin literaţi Ei bine, viaţa viitoare Cum aşi putea să nu regret, Ca să m'aduceţi viu sau mort, Hş da-o, scumpul meu amic, Că pierd în tine, un poet Căci e ştiut: din acest port Pentru o plăcere să vă zic De o calitate aşa de rară? Mai e un ceas pân'la Galaţi. Prostii şi'n altă şezătoare! Şi-atunci, sacrificându.mi franai, M'am întors astăzi cam târzia O şezătoare mai intimă In curse dese la vapor. Dcîa Comarnic, dar î|i scriu Me vom lupta şi prin humor Ca să-fi arăt că(n plaiul nostru Cu procurorul şi Jean Bart învingătorul va fi Trancu ! Se pune preţ pe scrisul vostru. n cărui proză e-un catart, In care vântul pune o rimâ. VHRIHHŢft Imi place aerul de munte Dar de un timp abia-l suport Şi ca să ai alături muza (Şi atunci sacrificându-mi franar — Oh, ca să sar din munţi în port Deşi eşti veşnic inspirat Pentru vapor şi pentru tren De ce nu faceţi voi "o punte! Să ' ne'ntrunim într'un palat Ne vom lupta p'orice teren (O linie de puncte...?) Palatul ci... Palatul Cuza ? învingătorul va fi Trancu.) OR. TRANCU-IAŞI, fost ministru al Muncii- ,La Roumanie Nouvelle" reime mensuelle, Decembre 1934. DirecteuT'Jean Th. Floresco, arfcien ministre. Un poete latin: Cincinnat Pavelesco

Aujourd'hui que les paroles, désormais illus- gorge les generations, toutes les fois qu.elle essayent tress, prononcées à Genève par M. Titulesco ont d'avancer sans lui. C'est sourtoüt les „Poeíi Văcă- change en force dynamique la force statique de cet resci" que Cincinnat cherchait en moi Tout un après- entètement propre à notre race et qui lui permet de midi il s'enivra d'un portrait au crayon de mon demeurer là où Rome l'avait amenée, il me plait grand-pére Iancu Văcărescu et lequel représentait de redire jusqu'à quel point Cincinnat Pavelesco, celui-ci en costume de Ture somptueux. par sa seule apparition, nous rappelait nos origines Le turban coquettement pose sux ses cheveux latines, cepedant que son front déchevelé, semblait bruns, l'air conquérant, les yeux larges et doux, la attendre la couronne de roses des soupers d'Ale- ceinture molle ornée de yatagans, le poète sourit xandrie. aux vers inscrits en marge de son image: Une curieuse coincidence d'esprit, d'allure, et surtout de visage faisait de lui un Latin sans con­ D'Ovide heureux rival, ménechme d'Epicure, Ainsi qu-eux dans Paphos il cède à la beauté. teste dans lequel Horace eut reconnu un frère et Mais *disciple fervent du dieu de l'équité Lucullus salué le convive souhaité. Ses plaisanteries Au tempie de Thémis il confond l'imposture. prenaient la forme pleine de noble exactitude dont s'énamouraient les Romains amis d'Auguste; Cin­ Ce „dieu de 1 équité, ce tempie de Thémis" où cinnat ressemblait à l'un des amis de Cicéron dont il siégeait luimème, rassuraient le magistrat rimeur nous parie Gaston Boissier. Gai avec finesse, il se quant aux connivences er.tre la robe et la lyre. De contentait de railler là où on le croyait près de fus- plus, il savait que, comme lui, Iancu Văcărescu tìger. Ses rancunes elies-mèmes avaient des ailes. langait l'épigramme avec un siflement de fiòche à Le gout de sobrieté et d'élégance qui était dans sa travers le divan ad-hoc courronné de boyards. En nature Légárait un peu au milieu des mortels trop veine ce jour-Ià de confidences familiales, je livrais véhéments. Pauvre toujours, il adorai!: à la curiosité de Cincinnat le mème portrait trans- forme en miniature et enclos au efeux d'une pièce »Et l'héritage dex aieux ; de cinq francs qui porte au recto la figure de la „Les Muses de la Grece et leurs chansons divines". République et au verso l'effigie de Napoleon. Cette On l'aprécia tout de suite à Paris, où il fit une peinture cachée, mon grand pére l'avait jadis offerte apparition assez longue aux jours d'après- guerre. Sa à une belle au nom fameux. Par une rosserie bien fagon d'exalter notre pays, den représenter la vi- naturarle, celle-ci en mourat, l'avait léguée è ma vacité et la couleur, plut infiniment. Nous trouvàmes grande-mère. Cincinnat riait de plaisir en considérant en lui l'appui des theses que nous soutenions en tantöt le dessin allégre, tantőt l'amoreuse effigie. faveur d'une nation dont il était le charmeur établi. Je le vis pour la dernière fois comme il eut Tandis que d'autres finissaient à peine de se battre, vouluj ce poète, que pour la dernière fois on le vit. lui, il se maria. La fantaisie le servi à souhait. Ce Sous le ciel de beauté que l'été consent à la Tran- chercheur d'harmonie épousa une belle chanteuse, sylvanie, dans cette ville de Braşov où il devait une petite fille de Pauline Viardot et de la Malibran. mourir, au bas de la tribune royale qui m'avait Et depuis on ne le rencontra plus sans qu'il trainât occueillie, Cincinnat regardait comme nous défiler derrière lui le souvenir de ces magiciennes. Dans le cortege historique figurant les gloires agrestes et les yeux de sa fem me il cueillait les soirees d'en- ceux qui colorent nos villages tapis au creux des thousiasme et de folie, Tourguenieff aux pieds de Carpathes ou juchés sur leurs sommets. Le chant Pauline, Alfred de Musset sauvant la Malibran de de notre race, son rythme éternél, la memoire de l'oubli où elle allait s'ensevelir. A tout cela Cincinnat ces alertes et de ses victoires resplendissaient au participait avec l'aisance d'un de ces Césars qui soleil de cette journée d'aaüt. Cincinnat regardait. promenaient leurs legions de l'Afrique aux Gaules De temps en temps, de très loin, et avec quelle et d'un seul geste s'ennexaient les destinées rencon- ferveur, il levait son visage vers nous vers le Roi trées sur leur chemin. Dès l'heure de son union avec qui lui souriait parmi les acclamation et les drapeaux. la charmante Alice Viardot qui aujourd'hui le pleure, Quand je descendis de la tribune, il me prit les il était devenu tout le romantisme des deux soeurs deux mains. „Je sais dit-il, à quel point vous avez enchanteresses. Leurs gentils falbalas d'antan, les été contente. J'ai vécu vötre joie". Vivre la joie, châles et les dantelles restées d'elles dansaient, comme vivre la beauté, telle était la force de ce Cincinnat une buée, entre ses mains. inspire, étonnant et doux. Il adorait le Passe, ce passe dont on feint de se soucier si peu de nos jours et qui prend à la HELENE VACARESCO Cincinat Pavelescu

Nici nu-mi vine să scriu că Cincinat a murit. mulţimile ce frecventau şezătorile literare. v Volumul' Mi se pare că a făcut o glumă lugubră, una din de Poezii şi 1-a scós târziu; epigramele abia după acele glume de te'nghejau, ce le făcea, e drept, războiu. Producţia literară şi-o răspândea siegur spu- foarte arar, fie pe socoteala lui, fie pe socotaala al­ nând-o, ca vechii rapsozi sau ca trubadurii medie­ tora. Căci moartea Iui s'a întâmplat absolut pe ne­ vali. Putini cititori a avut, fiindcă avusese auditori pregătite. Nici prietenii, cari erau multi, nu erau nenumăraţi. Versurile şi epigramele lui se învăţau dispuşi să i-o primească, şi nici el însuş. Numai cu pe dinafară după ureche. Era o poesie trăită de el câteva zile mai înainte ne întâlnisem la Bucureşti şi, şi răspândită de el prin graiu viu şi Cu o vervă cu­ foarte voios. îmi împărtăşise, holteiu bătrân şi inco­ ceritoare. rigibil, noul Iui proect de însurătoare, nu mai ştiu După războiu, saloanele sau umplut de cisme al câtelea. Iar cu câteva ceasuri înainte de a muri, electorale şi de înjurături pentru adversarii politici, în Braşov participa la înmormântarea unui general iar publicul mare, publicul „Cărăbuşului", al lui şi îşi asigura cunoscuţii că el, Cincinat, mai are de „Slan şi Bran", al lui Ziarilă şi al lui Miky Maus, trăit zece ani. Luându-şi această măsură, poate mai nu mai înţelegea nimic din spiritul fin al lui Cin­ mult împotriva vreunui presentiment lăuntric, s'a în­ cinat. Doar două romanţe mai supravieţuiesc popu­ tors acasă şi aşa cum alţii lunecă depe scară, el a larităţii de altădată: »Pentru ochii tăi cei dulci", „Iţi lunecat brusc i>e tărâmul de unde nu rnai există mai aduci aminte, doamnă"... Lumea le cântă fără drum încorce niciodată, niciodată. Era un om extrem să mai ştie că gratia lor sentimentală e ruptă din de delicat şi dacă a ţinut să însenineze pe toată sufletul melodios al lui Cincinat. lumea cu spiritele lui neistovite, n'a voit să-i fie ni­ Omul însă, pe deasupra acestei realităţi, îşi mănui povară, nici măcar prin ceasul prelungit al păstra pură şi nealierată grădina paradisului lăuntric. morţii. Cu alei ce te duceau în funduri de amintiri amabile, Cu Cincinat dispare din corabia literară a lui cu straturi de visuri surâzătoare, cu fântâni din care Noe o figură cu totul aparte. Un porumbel care ţâşneau jerbe de glume, cu crengi încărcete de o pleca şi venea, fiindcă nu-şi găsea locul nicăieri pe bunătate infinită. hoitul realităţilor de azi, făcute pentru corbi, iar nu Cincinat era bun şi uman, cum î! arată poesia, pentru poeti cum a fost el. Căci omul, care a murit, — cred, cea mai frumoasă din câte a scris — care-i a fost un poet şi nimic altceva. De aceea nimeni deschide volumul: nu 1-a putut urî, dar prea putini s'au apropiat real­ mente de el. Cincinat nu trăia în realitate, ci pe In fata casei mele te afli. Intră ! Dacă Şi jie-odată viafo un dor ji-a sugrumat, deasupra ei. Sânt naturi a căror puritate absolută Şi'n chinuri al tău suflet de-a trebuit să facă, neacordându-se cu realitatea, o înfruntă pieptiş cu Aici vei şti cât doare un ţipăt nestrigat. hotărîrea eroică de a o transforma şi a o domina: acestea sânt temperamentele profetice, destinate unei ...Iţi voiu întinde jilţul să şezi. Vei asculta. existenţe tragice. Puritatea sufletească a lui Cincinat, Şi-Ji va părea o clipă că eşti la tine-acasă Şi versul meu că spune poveşti din viata ta. izbindu-se de realitatea pe care o refuza, reacţiona luând-o în glumă sau asvârlindu-i în fată melodia Arta, el o înţelegea ca o divină gratuitate : să unei poesii. El era astfel o natură fericită, o natură facă bucurii altora, fără ca el să tragă vreun folos nu de profet, ci de copil perpetuu. Arta pentru el a dintr'asta, ori so profaneze transformâhd-o în » ca­ fost un remediu şi un joc. Dar un joc luat foarte în rieră". Şi tot aşa era şi în viaţă: în stare să dea serios, căci, indiferent de vârstă, toţi copii din această tot ce are, chiar atunci când ştia foarte bine că so­ lume îşi iau foarte în serios jocurile lor. Numai cine licitatorul simulează mizeria. In cazuri de acestea, şi-a ucis copilăria lăuntrică nu mai crede în serio» Cincinat se executa cu voioşie, dar se întorcea şi-ţi zitatea jocului. Viata pentru Cincinat a fost un joc, remarca discret situaţia pentru a nu-1 crede un simplu fiindcă el purta un paradis nevestejit în inimă. Era naiv păcălit. Curios om şi de o rară fineţe morală: gata să-ţi spună oricând o poesie, — şi le spunea îl distra iluzia solicitatorului satisfăcut că a abuzat frumos ca putini poeti, — şi era în stare să ti repete de buna credinţă şi de omenia incorigibilului poet! a suta oară o epigramă, fiindcă el credea cu o sfântă copilărie în valoarea acestor jocuri clădite pe fluidi­ Văr primar cu doctorul N. C. Paulescu, de Cin­ tatea spiritului. cinat mă apropiase nu numai poetul, dar şi admi­ raţia nemărginită cu care vorbea despre marele In vremea gloriei lui, înainte de războiu, când savant ca despre un sfânt. El care îşi îngăduise în oamenii erau mai subţiri şi mai ductili în raport cu viaţă mai multe licenţe decât în poesie adora vir­ flacăra spiritului, Cincinat era „Trubadurul". Verva tutea feciorelnică a lui Paulescu, adevărat călugăr Iui poetică lumina saloanele aristocratice şi inunda în haină civilă. In fond amândoi erau croiţi din aceeaşi substanţă pură, în discordantă cu realitatea. giositatea lui era moştenirea cea mai frumoasă dela Doctorul a dus însă o existentă tragică voind să mama lui. Si cartea de rugăciuni, pe care o purta modeleze realitatea după chipul lăuntric al purităţii cu el, era cartea ei de rugăciuni. Cincinat însemnase lui îngereşti. Poetul a plutit pe deasupra ei, acope­ pe file numele tuturor oamenilor cari, în decursul rind-o cu cântec şi glumă. Lui Cincinat îi impunea vieţii, avuseseră vreo atenţie pentru el şi se ruga peste măsură profunda religiositate a doctorului. Nu seara pomenindu-i pe toti. prin contrast, ci prin afinitate. Cincinat era însă un Această discreţie în actul religios era la dânsul credincios simplu şi făra discuţie. Paulescu. un cre­ o trăsătură adânc românească. Religiositatea roma" dincios convertit dela ateism, care îşi fundase rugă­ nului e intimă şi extrem de sobră în afară. Rusul e ciunea pe un formidabil aparat de gândire filosofică patetic şi teatral. El îşi manifestă religiositatea în şi ştiinţifică. gesturi largi de cruci şi mătănii aproape oslentative. Poetul, — nici n'ar crede cine nu 1-a cunoscut Sau, dacă e intelectual, e în stare s'o discute zile deaproape, — era habotnic de religios. Dar tot atâta întregi. Ţăranul nostru e simplu, natural, e discret. de discret. După câţiva ani de prietenie, nu mă lă­ Iar intelectualul e în stare să se grozăvească cu sase măcar să-i bănuiesc această splendidă intimi­ toate teoriile ateiste fiindcă îi este ruşine să-ţi măr­ tate. Odată însă, intrând în odăiţa lui, la Braşov, turisească religiositatea intimă. unde era magistrat, am văzut pe masă un mare Cincinat era de-o adorabilă discreţie în religio­ buchet de flori proaspete sub portretul unei femei. sitatea lui. Dar această religiositate i-a păstrai până Era portretul mamei sale. Iar florile i le aducea în la bătrâneţe atât de pur şi de copilăresc porambelul fiecare dimineaţă, ofrandă de copil. A fost un ceas care a zburat în azur. neuitat, în care Cincinat şi-a deschis sufletul. Reli- NICHIFOR CRAINIC

C. MIU-LERCA PORTUL SI MÂNDRA

Mi-a ţesut maica n război, sau să-i ies, tăcut din cale, brâu de fir de-o purta opreg de jale. şi fir de grâu — şi-un trifoi cu patru foi, de noroc, Cam o mândră, când plec la joc. ca şi-un pup, de mi-e milă ca să-l rup, rumeneauă, Şi maica mi-a mai urzit, subtireauă, lăstăvitan patru i/ă, mai aproape să-o strângi, in în furcă răsucit, pită caldă, primăveri suăcnind in muguri, să-o frangi. toamne ruginite'n struguri, aur copt în crengi de tei, tot bănuţi Sfârcurile-i, şi tot scântei. amândouă, două dude dulci şi tari, ce ţâşnesc din ciupăgari, $i'n georgeie, ca doi pui ciocniţi în ouă. a 'mpistrit, zgărgori rupţi din curcubeie, Dragă mi-e măndra'n amurg, maci pe sloguri sângerând, când chitele roşii curg, jorzi de salcă'n râu plângând de pe deal, şi pe umeri, pe coastă'n vale — în cheită, şi din şolduri tari, albe flori de romonită. pe poale — când de subţiori s abat, Mâna strânsa n obinzeă, fete şl feciort, ca un piept străbun în zeà, spre sat, a'ngrijit-o maică-mea: aşteptând luna să-şi bată colo'n vale, caierul, în neagra spată, la răchită, să-şi spună dragostea toaiă. să-mi strâng mândra despletită, BRAŞOVUL LITERAR

Strada Neagră 26

Sa întâmplat să fie toamnă, o toamnă întârziată, După slujbă, i-a vorbit la căpătâiu un prieten ostenită. Intre anotimpuri, o pauză indiferentă. Nici care 1-a înţeles, apoi altul, oficial, care 1-a înţeles mai jocul trist al frunzelor de aramă, nici picuri reci de puţin, iar la sfârşit în numele Astrei care îl sărbăto­ ploae măruntă, monotonă, interminabilă, nici domni rise atunci, când poetul nu credea că are 60 de ani. înfăşuraţi în blănuri călduroase, nici copii anemici, Aşa de repede 60 de ani ! tuşind sec pe la porţi. Nimic din decorul toamnei de Al nostru al tuturor, a murit ca al nimănui. altădată, într'un oraş de provincie. Deşi lume multă, şi muzică militară, şi companie Doar ceaţa, ca într'un sat din ţara lui Ibsen, de onoare, şi autorităţi în negru oficial, rigid, Cincinat coboară umedă şi rece din munţi. * a murit ca al nimănui. Nu poartă nimeni nicio vină ; Iar pe Strada Neagră a murit cineva. doar împrejurărilor li s'ar putea reproşa, că ni l-au Urcăm, cu suflet greu, scările înguste ale căsu­ dus înainte de a fi întreg . al nostru. Nostalgic, şi-a ţei cu faţada prea nouă pentru sufletul care de aseară dorit mereu Capitala. Şi nu s'a găsit niciun ministru s'a mutat din ea. Cele două cămăruţe sunt azi mult în Ţara Românească, să-i împlinească dorinţa. Arun­ prea largi pentru procurorul Cincinat. In mijlocul came­ cat într'un oraş de provincie, oricâtă tradiţie ar fi rei cu geamurile pe stradă e îngropat de pe acum în avut Braşovul, pentru Cincinat totdeauna a fost prea. florile aduse de prieteni. strâmt. A făcut pe procurorul, acuzând de atâtea-ori Pe un dulap, din alte vremuri, ca toată mobila, articolul din legea penală care nu prevedea circum­ bustul poetului. Pereţii încărcaţi cu tablouri şi stampe. stanţe atenuante pentru nenorocitul condamnat de Deasupra uşii dela intrare zâmbeşte Mona Lisa, dând fapta lui. zâmbetului altă semnificaţie. Cu altă structură sufleteasca decât cea care se Cărţi rare în rafturi, în legături artistiee, adunate cere pentru aplicarea codului penal, n'a mai putut fi. de un pasionat al cuvântului scris ales, O biblie slavă, procuror. masivă în legătura ei de lemn şi piele, apasă greu Iar emul, desigur, a suferit. biroul din colţ, iar pe tos şi pe pereţi — tapet cald — covoare basarabene. Un samovar vechiu, deasupra A căutat refugiu în lumea lui, iar revista „Bra­ sobei de un galben japonez, a încremenit aşa cum îl şovul Literar" e mărturie de cât a putut realiza, la. va fi aşezat cândva omul, care a murit aseară. Braşov, în această lume. Candelaberele ard fără viaţă, cu becuri lipsă şi Ultimii bani, spunea el, şi-i da pentru această stricate, concurând inutil lumina da afară difuzată mat revistă. prin geamuri. Şi totuşi, revista n'a putut fi, ceeace el, desigur,, O mică lacuinţă a unui mare suflet de artist. dorise. Toate lucruşoarele stau aşa, cum stăteau aseară, când Pentrucă niciodată n'a vrut să creadă că are mai Cincinat mai trăia încă. mult de şaizeci de ani, Şi-a risipit spiritul şi verva în cercul cunoscuţilor şi prietenilor, dela cari aştep­ Nu încă: trăia. tăm — îti memóriám — amintirile din ultimii ani ai Când a ajuns acasă — dela înmormântarea gene­ maestrului. Aceste amintiri ne vor vorbi despre un ralului Florescu — spre seară, nu s'a simţit prea bine. om şi despre un poet. Epigramistul ît cunoaştem cu toţii- Se mai întâmplase şi altădată. Va trece. A cerut ceva, pe urmă a cerut apă. Sunt gânduri acestea, depănate, acolo, în mijlo­ Pe urmă n'a mai cerut nimic. cul străzii Negre, în timp ce popii oficiau slujba de Atâta tot. înmormântare. Iar când automobilul, sărăcăcios şi gră­ Vestea a răzbit în oraş, aşa cum numai vestea bit a pornit indiferent în viteză, par'că ducând un morţii răsbate. pasager la gară, lumea a rămas nedumerită şi maii Azi noapte la căpătâiu îi va fi veghiat cineva ? tristă decât înainte. Nu ştim, dar par'că azi sunt doi morţi în casa aceasta. Deabia acum murise Cincinat Pavelescu, Prieteni şi cunoscuţi sau adunat acum să-şi ia ultimul rămas bun dela maestrul Cineinat. ION COLAN. Omagiul Braşovului

de veghe în timp de pace — şi ai datoriei în timp O pierdere a de răsboi ! De acea în aceasta zi, de mare sărbă­ toare naţională, specific transcarpatină, când come­ Braşovului Cultural morăm a 16-a aniversare a alipirei Ardealului la patria-mamă, dispariţia lor — în ajunul ei, — ne CONST DUMITREàCU PÂRVU strânge inima de întristare, iar sufletul ni se cople­ Preşedintele Comisiei Interimare a Municipiului Braşov. şeşte de îngrijorare, căci pleacă, autorii, pleacă făuri­ torii, iar golul ce-1 lasă, tot mai mult se adânceşte. Rând pe rând dispar falnicele şi istoricele figuri Judecând viata maestrului dispărut, prin prisma ale acestui oraş bătrân ! Lacramile încă nu ni sau pretentiunilor ac'.uale şi modeste i-a fost pe deplin şters, iar emotiunea ce ne-a cuprins, încă nu sa satisfăcută ; talent, rang, onoruri şi bogăţii, toate i-au stins, pricinuite de recenta moarte. Mortile distinşilor fost hărăzite în plin, iar contimporanii şi posteritatea dispăruţi din aceasta localitate, prea repede şi ne­ îi vor desemna un Ioc de onoare şi strălucire în aşteptat succedate, — într'un ritm prea rapid şi la Parnasul României — căci a binemeritat! un timp absolut ne potrivit — ne dă amarnic de Si-a cunoscut {ara, şi-a iubit neamul ; Ie-a slujii gândit, asupra nimicniciei vietei omeneşti, care se ca magistrat, le-a sfinţit ca poet, căci aceste cuvinte aseamănă cu un strop, în imenistatea valurilor vietei ale sale vor trebui sa fie scrise pe piatra lui de omeneşti, mormânt — Ieri, armata — prima, ca în totdeauna — şi a Am colindat întreaga (ară, plătit un crud tribut, cu viata ilustrului său coman­ Cinstit cu o leafă de aprod, dant : Generalul loan Florescu. Astăzi, civilii, — cu Purtând sub robă o chitară, nimic mai pre jos — îşi plătesc un preţios obol, în ' Şi o inimă, în loc de cod ! persoana desăvâşitului poet şi cunoscutului magis­ In numele populaţiei acestui oraş, în care şi-a trat: maestrul Cincinat Pavelescu. Două persoane petrecut şi a trăit ultimii ani ai vietei sale în care măreţe, două personagii admirate, nici odată invi­ atâta poezie a semănat, atâta veselia a răspândit, diate ! Primul a luptat cu sabia pentru făurirea tarei atâta lumină a radiat şi atâtea prietenii a legat, îmi mărie — pe front şi la Roma — Al doilea a apărat permit a depune în fata trupului său rece şi a suf^ în dosul frontului şi !a Paris — cu pana — dreptu­ lefului său vecinie aripat ; un pios omagiu de admi­ rile de lărgi şi întregire ale neamului. Ambii sunt raţie şi recunoştinţă, un ultim adio şi un inevitabil a fi considerati de adevăraţi eroi poporali — vecinie «la revedere" !

Cuvântul de despărţire unui Coleg

In momentul aceasta când, la Bucureşti se fac cinat Pavelescu, încheind astfel ultimul capitol din ultimele pregătiri, pentru ca rămăşiţele pământeşti ale romanul vieţii. aceluia ce a fost Cincinat Pavelescu, să fie puse la Cine ar fi crezut, acum trei zile, că la aceiaşi locul de veci, şi aci la Braşov a fost convocată adu­ masă, la care punea concluziuni, în calitatea sa de narea generală a Curţii, spre a comemora memoria Procuror de Curte, astăzi va trebui, cu sufletul zdro­ distinsului dispărut. bit, săi spunem cuvinte de veşnic adio. Fatalitatea oarbă şi destinul implacabil, l'au Domnilor Colegi, smuls însă din mijlocul colegilor, din mijlocul ma­ Vineri, 30 Noembrie a. c. orele 8 seara, după gistraturii, căreia i a jertfit cea mai mare parte din ce în dimineaţa zilei a luat parte la şedinţa acestei viată, cei mai frumoşi ani ai tinereţii, nefiindu-i dat, Curţi, iar după masă a asistat la ceremonia religio­ să se poată bucura de un mai lung amurg al vieţii. asă a decedatului General I. Florescu, sa stins, In faja misterului necunoscut al morţii, capatele aproape subit, Ia domiciliu său, colegul noslru Cin­ noastre se pleacă cu smerenie şi se mulţumesc cu exp'icatia pe care Omul-Dzeu Isus, ne-a transmis-o, scos în 1911 numai un volum de poezii, iar în anul pentru a ne da credinţa că prin deslegarea sufletului 1923, un volum de epigrame; dar în schimb a cola­ de trup, nu se nimiceşte ceeace a alcătuit odată fiinţa borat la mai toate revistele literare ca : Lumea Nouă omenească, fiindcă faptele rămân pururea în mintea, ilustrată, Facla, Luceafărul, Semănătorul, Convorbiri £i sufletele noastre. Critice, Viata Literară şi Artistică, Junimea Literară Urmaş al unei distinse familii, fiul lui Pavelescu, din Cernăuţi, Flacăra ; la Paris a scos un Jurnal de fostul inginer inspactor-general la C. F. R. a urmat propagandă românească în Limba Franceză, iar în dreptul, luându-şi licenţa în drept dela Facultatea din Braşov a scos revista literară „Braşovul Literar". Bucureşti, după care a intrat în magistratură. Rând Prin darul causeriei, cu care a fost înzestrat pe rând a fost Judecător la Bucureşti, la Trib. Con­ din belşug, el era pur şi simplu delicios. stanta, la Sinaia, Consilier la Curtea de Apel Cluj, Felul atrăgător al povestirei sale, fermeca pe Oradea-Mare, Judecător la Chişănău, Procuror la cei care-1 ascultau şi făcea Win el eroul reuniunei: Curtea de Apel Timişoara şi apoi la Curtea din Braşov. Nici odată vorbă re,a despre cineva sau critică .Ori-unde a fost, a lăsat cele mai frumoase nedreaptă şi cu alât mai pu{in ură. De aceia el nu amintiri. avea decât prieteni, care-1 admirau pentru felul său Ca literat a fost una din figurile strălucite ale de a fi şi cărora el se dăruia cu tot sufletul. poesiei lirice româneşti. Durerea pierderii lui Cincinat, rămâne vie pentru Debutul său şi la făcut la „Literatorul" lui Alex. noi, pentru că ştim că rar se va mai găsi un suflet: Macedonski, şi a fost apreciat de întreaga pleiadă a ca al său, care cu vorba sa, cu căldura sa, să dea. literaţilor de atunci. farmec vieţii. Chiar până le Cercurile Curţii Regale, era cu­ D-zeu săi dea odihnă de veci. noscut şi apreciat; epigramele sale improvizate findu-i GHEORGHE ARONESCU, foarte gustate. Procuror General al Curţii de Apel A scris în colaborare piesa de teatru „Saul", a din Braşov.

Magistratul Cincinat Pavelescu

La înmormântarea lui Cincinat Pavelescu a luat Cincinat a fost magistrat de carieră. cuvântul, alături de literati şi de reprezentantul barou­ A slujit pe altarul Justiţiei de peste 32 ani. lui din Braşov şi d. Safrescu, consilier la Curtea de A îmbrăţişat cu entusiasm această frumoasă,, Apel, în numele magistraţilor din Braşov. D-sa a dar spinoasă profesiune şi şi-a făcut datoria de jude­ spus urmă'oarele : cător cu pricepere, răbdare şi devotament. Mie îmi revine dureroasa sarcină, din partea Maestru al condeiului, poet plin de duioşie şi coligilor magistrati din Braşov, de a spune cuvântul de fineţe, ar fi putut duce un trai mai bun, mai de adio pentru colegul nostru Cincinat Pavelescu şi liniştit în Capitală unde avea un mediu artistic şi de a exprima — prin cuvinte greu de găsit — emo- literar, prieteni buni, amintiri frumoase; totuşi a pre­ tiunea tristă şi durerea copleşitoare ce am încercat ferat să se priveze de toate aceste bunuri şi cu prin această despărţire. sacrificii, a pornit de la vârsta de 27 ani în munţii1 A avut moarte uşoară, senină. Vrancii la Ocolul Marginea din R.-Sărat, apoi ÎIT Un suflet atât de mare şi nobil s'a desprins atât muntii Prahovei, de aci la Dunăre, !a Corabia şî de uşor de trupul său delicat, plăpând. Sinaia. Nu numai colegii magistraţi şi membrii ai ba­ Cu sufletul lui mare şi nobil, infiltrat cu senti­ roului din Braşov, dar toată lumea intelectuală şi mente de dreptate, bunătate, iubirea aproapelui. Cin­ toti admiratorii lui Braşoveni sunt cuprinşi de durere cinat a făcut din judecătorie un adevărat apostolat.. şi nu se pot împăca cu icleea că Cincinat a p ecat, A intrat în magistratură la 1899. ne a lăsat. A cutreerat tara dela un capăt Ia altul. Prin calităţile lui sufleteşti câştigase admiraţia şi Povestea ca un farmec deosebit sceneşi întâmp­ dragostea tuturor concetăţenilor. lări din viata lui de judecător. Era numai vioiciune, înviorare, avânt tineresc... Cunoaştea până în cele mai adânci cute sufletul Povestea cu o vervă neasemuită (adesea culminând plugarului român, pe care I-a iubit şi !-a îndrumat cu câteva epigrame scăpărătoare). pe caile bune toată viată lui. Ca prieten şi om de societate, era o adevărată La 2 Aprilie 1905, a fost înaintat judecător titu­ comoară; răsfăţat şi iubit de toti braşovenii. lar la R.-Sărat, apoi la Ocolul VI Bucureşti ; 1 Mai In valurile lumii sgomotoase, el strălucea ca un .1908 la Slănicul de Prahova; 2 Oct. 1908 la Sinaia, far luminos şi mântuitor, în care aflam o reconfor­ şi Fundenii-Frunzăneşti ; 15 Februarie 1911, judecă­ tare şi o uşurare a necazurilor şi grijilor noastre de tor Trib. Constanta: 1 Aprilie 1912 — după cererea toate zilele. sa, judecător la Sinaia, definitiv şi cu gradul de Braşovul, cu pădurile frumoase, cu munţii fal­ preşedinte. nici şi ape cristaline, pe cari Cincinat le contempla A rămas Ia Sinaia şase ani, şi înainte de în­ cu atâta drag, ni se vor părea pustii fără el. cheierea armistiţiului general a plecat la Paris, unde a întemeiat — pe timpuri grele — un ziar de pro­ zator, animat de aceste simtiminte de bunătate şi pagandă românească în limba franceză. Se ataşase de iubire de oameni. Era şi un psiholog profund §i pe lângă falanga românească plecată acolo în acest încercat. sppp : Take Ionescu, Titulescu şi Jean Florescu. Şi în afară de asperităţile şi problemele abstracte întors în ţară în Februarie 1920, a reintrat în ale codurilor civile nu se ştie, dacă cu aceste cali­ magistratură trecând pe la Curtea dé Apel din Cluj, tăţi — în materie importantă a dreptului penal, — <í|n Oradea, din Chişinău, şi din Braşov şi a servit Cincinat nu sa apropiat de o justiţie ideală divină cu devotament şi statornică credinţă până în ceasul mai mult decât alpi foarte cărturari, încărcaţi de doc­ când şi-a dat sfârşitul. trină şi jurisprudente, dar cărora le lipsea partea De 5 ani îşi exercita funcţiunea de procuror sufletului. general la Curtea de Apel din Braşov. In opera de distribuire a dreptăţii, calităţile suf­ Aci blândul Cinciriat, a trebuit să îndeplinească leteşti au o valoare şi importantă covârşitoare. Cum rolul de acuzator. Cincinat Paveleşcu poseda aceste însuşiri în cel mai Mai totdeauna pentru ^infractorii cari nu săvâr­ înalt grad, el a fost un magistrat ales, distins de elită. şiseră fapte din răutate, perversitate, ci mai mult din Un coleg bun şi duios ; iar prin aureola de mare greşeală sau sub imperiul unei pasiuni trecătoare. poet a cinstit şi inobilat magistratura. Cincinat era aşa bun, indulgent, încât, caută să ne Te plângem sincer din adâncul sufletului păst- dovedească că făptuitorul nu este un element atât rându-ti cea mai sfântă şi neştearsă amintire. •de rău, că s'ar putea îndrepta şi el insuşi cerea o pedeapsă mai uşoară. ^ A. SAFIRESCÜ. Cincinat Paveleşcu şi-a îndeplinit rolul de acu­ consilier la Curtea de Apel Braşov.

Elogiul Baroului (Cuvântare ţinută Ia Bucureşti în ora înhumării)

Alături de întreaga Jarä, Baroul de Braşov, Paveleşcu vedea tot zbuciumul, toată drama sufle­ deplânge moartea lui Cincinat Paveleşcu. tului contemporan. De aceia nu odată l-am auzit, ca Imediat după unire, atunci când magistratura în loc de condamnarea acuzatului, procurorul de românească peste munti se afla în grea încercare, Curte Cincinat Paveleşcu să ceară achitarea lut. Cincinat Paveleşcu a venit în Ardeal, unde timp de Legea după el insemna nu numai o sinteză de 12 ani a fost consilier la Curtea de apel din Cluj, echilibru ci şi una de armonie şi de echitate. apoi la Oradea-Mare şi de 5 ani de zile procuror la Moartea, fapt crud şi năprasnic, dar necesar şi Curtea de apel din Braşov. inevitabil 1-a răpit din mijlocul nostru pe neaşteptate. Noi, advocaţii, cari am colaborat zilnic cu el, Astăzi, când ne despărţim dé ceeace a fost i-am admirat nobleţă sentimentelor, vigoarea carac­ muritor în fiinţa lui Cincinat Paveleşcu, noi, advo­ terului şi inalta conceptiune, ce o avea despre rolul caţii români din Braşov, copleşiţi de durere, ne în­ ţi menirea magistratului. chinăm în fata operii lui şi promitem că-i vom păstra împărţirea dreptăţii, pentru Cincinat Paveleşcu deapururi vie în suflet icoana personalităţii sale, se­ •era adaptarea formelor rigide şi abstracte ale legii, rea­ nine, armonice şi generoase. lităţilor de multe ori crude şi amare ale vieţii. In dosul Dr. A. NEGUS, unei chestiuni — în aparentă fără importantă — Cincinat advocat, deputat de Braşov. Amintiri Literare (Mémoires d'outre-tombe) de CINCINAT PAVELESCU

Parcă viaţa literară dinainte de răsboi era mai care pe atunci nu putea hrăni pe scriitor şi având în blândă, mai prietenească, mai omenoasă. Cu toată plus nevastă şi copii, şi chirie de plătit şi toate greu­ nevoia pe care o simte orice nouă generaţie să con­ tăţile vieţei scumpe din Capitală — era de multe ori teste celei precedente mai toate meritele şi temeiurile în trista situaţie d'a se mai împrumuta la prieteni. gloriei sale, totuşi acum 25-30 de ani se găsea o Avea de altfel şi o fire de bohem incorigibil ca şi un seamă de scriitori care nu tăgăduiau înaintaşilor şi aît mare scriitor de care v'am vorbit. nici contimporanilor înregimentaţi în alte şcoli lite­ Aşa camă trezeam, deseori, cu ambasadorul său rare, nici meritul, nici aportul lor la îmbogăţirea în formă de comisionar, cu un răvaş fără plic şi re­ limbei şi la sporirea prestigiului perofesional. Erau dactat cam în felul acesta: „Iubite maestre, trimiteţi-mi mici ciocniri de idei între taberele adverse şi polemici imediat şi fără ezitări trei poli de cari am cea mai uneori presărate de epigrame necruţătoare, dar pu­ urgentă nevoe. Mulţumiri prieteneşti. Ne vedem di- bliciştii se întâlneau la cafenea şi îşi vorbeau cu sim­ seară la conu Mihalaché Dragomirescu care azi e şi patie şi cu stimă. N'a uitat nimeni campania dela el tinichea". Bietul Gârleanu probabil că încercase Adevărul Literar a sânteetorului Tony Bacalbaşa, care întâi la directorul Convorbirilor Critice, om foarte susţinea, ca partizan al criticului Gherea teoria artei culant şi cu mâna totdeauna deschisă. cu tendinţi, şi nici răspunsurile poetului Al. Vlahută Se întâmpla însă că uneori nu aveam nici eu,, în care apăra, cu destulă elocinţă şi pasiune, părerea deşi eram judecător la Bucureşti la Ocolul VI. Atunci potrivnică a artei pentru artă. Exista însă sentimentul făceam un madrigal prietenului Eugen Lovinescu,. camaraderiei şi respectul talentului. Aşa se explică critic distins şi scriitor de esenţa cea mai aleasă, care putinţa, ceva mai în urmă, d'a se înjgheba Societatia locuia peste drum de odaia mea la un hotel în Calea Scriitorilor Români şi d'a se putea strânge laolaltă, Victoriei vis-a-vis de Ateneu. Conu Eugen, răzeş chib­ ca florile multicolore şi varii ale unui singur buchet, zuit, avea totd'auna 4-5 sute de lei asupra lui, şi nu un Mihail Sadoveanu lângă Ion Agârbiceanu şi Sla­ ezita să-şi ajute confraţii mai pauperi. El nu mă re­ vici; un Octavian Goga şi Şt. O. losif lângă simbo­ fuza nici odată fie că-i ceream pentru Gârleanu sau liştii Ion Minulescu şi Th. M. Stamatiad; un Galaction pentru mine. E drept că-i restituiam foarte punctual şi Jean Bart lângă primitivul /. Dragoslav; un Ibrăi- şi fără dobândă. Solicitările rimate i-le treceam pe leanu şi Chendi lângă Mihail Dragomirescu şi Eugen sub uşa odăii, că putea să aibă la dânsul vre-o se­ Lovinescu sau un Ion Gorun şi Brătescu Voineşti cretară sau vre-o rudă dela Fălticeni. Pe când Emil lângă Corneliu Moldovanu şi Adolf de Herz. Gârleanu era director al Teatrului Naţional din Cra­ Nu pot să uit entuziasmul primelor noastre în­ iova ne-a organizat cu multă însufleţire o mare şeză­ truniri dela o mică berărie din Calea Victoriei, aproape toare literară şi cum era obiceiul ca pe mine să mă de Capsa. Emil Gârleanu, scriitor de o sensibilitate lase cel din urmă pe program, pe la ora 12 noaptea când adâncă şi aproape femenină şi de o fire blândă, co­ mă pregăteam să ies pe scenă, publicul părând obosit, municativă şi stăruitoare, era cel mai inimos şi mai directorul teatrului mă ia d'o parte, mă duce doritor d'a vedea închegată frăţia dintre literaţii cei la cortină şi-mi arată în primele fotolii un mai despărţiţi prin temperamentul lor şi prin modul domn necunoscut. — Cincinat îl vezi p'ăla d'a gândi şi d'a se realiza. Gârleanu era sufletul ani­ care stă lângă cucoana frumoasă, cu ochi mator al reuniunilor noastre şi el făcea legătura ca mari, verzi? — II văd! Ce e cu el? — E vechi ofiţer, între elementele cari din prudenţă se Făgetel. — Eu nu înţeleg, şi dacă e Fă- ţineau în rezervă. La prima adunare generală a mem­ geţel? — Cum, isbucneşte el, nu ţi-aduci brilor fondatori, în sala festivă a liceului „Lazăr", aminte cum te-a criticat în revista Drum aproape în unanimitate am fost ales eu întâiul pre­ Drept după ce-i trimesese-şi un frumos volum şedinte al societăţei. In comitetul de conducere fi­ de poezii legat şi cu dedicaţie, pe care ţi-1 gurau: Emil Gârleanu, Demetru Anghel, M. Sadoveanu, ceruse el stăruitor? Tute văd că nici nu-ţi Ion Minulescu, Alex. Cazaban, Caton Theodorian, Cor­ mai aduci aminte. Pe mine însă mă supără neliu Moldovanu, Eugen Lovinescu şi alţi fruntaşi, zilnic şi vrea să-mi ia, mi se pare, chiar unii ca vice-preşedinţi, alţii ca censori, ca bibliotecari locul de director. şi ca membrii. Te rog, dragă Cincinat, dacă ai prilej fă-i şi omului ăstuia o epigramă, cel puţin ca să mă răzbuni Emil Gârleanu, bun şi desinteresat, fără ocu­ pe mine. I-am răspuns: Pentru tine, poate. Ii fac paţie rentabilă şi sinecuri, trăind numai din scris — Pentru mine, nu. Avea tot dreptul să laude volumul Am publicat şi eu la fostul meu antagonist vo­ sau săi critice din momentul ce i l-am trimes". Şi am lumul de epigrame aşa de artistic tipărit şi aproape pătruns pe scenă în sala caldă cu lume elegantă, epuizat. multă şi obosită. Trebuia, în această ambianţă să viu cu ceva mâi viu şi polemici. Am recitat două scurte poezii lirice, -câteva epigrame inedite şi pe când mă Nu mult după înfiinţarea societăţii scriitorilor s'a sileam să creez o atmosferă de prestigiu şi de interes început seria faimoaselor şezători literare din toată celor povestite, domnul din stal se agita nervos şi Ţara, din Ardeal, dela teatrul Comedia din Capitală căuta să mă întrerupă ca să mă încurc, cu atât mai şi dela palatul regaj. Marea poetă Regina Carmen lesne cu cât întram totdeauna fără foi, încrezându-mă Sylva îngăduise ca scriitori să se întrunească sub numai în memoria mea. Gârleanu îmi făcea semne înalta sa ocrotire, odată pe lună la Curtea Regală disperate din loja direcţiei, având aerul că spune : pentru ca ei şi opera să fie cunoscute în sferele de nu uita pe Făgeţel. Atunci îmi veni o idee ingenioasă sus ale societăţii, ce se delectau până atunci mai mult de epigramă şi amintind incidentul cu volumul cerut cu literatura franceză. Cu sigura sa intuiţie asupra -şi aspru criticat.în urmă,.de solicitant. Atunci deodată naţionalismului sănătos şi pilduitor marea Regină obli­ cineva se ridică în picioare îa stal şi zise: „E ade­ gase pe toate doamnele din inalta societate nu numai vărat ; omul cu volumul sunt eu. Am declarai atunci să nu vorbească decât româneşte dar să poarte chiar şi repet că o parte a volumului era bun iar restul în toate seratele dela Curte numai pitoreştile costume prost". Orgoliul meu a reacţionat imediat în contra naţionale. acestei ieşiri puţin obişnuite şi provinciale şi am răs­ îmi amintesc că la una din şezătorile dela palat, puns foarte ironic şi stăpânit : N'am onoarea să cu­ care se ţinea în biblioteca regală, sub presidenţia nosc pe domnul care face în stal monoloage á la poetei Regine şi în prezenţa aproape a întregei fa­ Hamlet, dar mi-a venit la ureche cuvântul : Prost. E milii regale, a multor doamne din elită şi a câtorva probabil cartea sa de vizită ! Publicul întreg a izbucnit miniştri, Barbu Delavrancea, mare orator, scriitor, în aplauze sgomotoase şi semnificative. Atunci am dramaturg şi ministru de lucrări publice, pe când Al. trecut la ofensivă şi-am cerut voia să citesc ce mi-a Davila citea o nuvelă, da semne de' impacienţă şi înmânat pompierul de serviciu. Şi scoţând din buzunar şoptea cu enervare lui Const. Avion simpaticul mi­ o hârtiuţă nescrisă am improvizat, &pre marea bucurie nistru al Instrucţiei, că subiectul e bizar şi hazardat. a lui Gârleanu, aceste 4 versuri : Toţi îi făceau semne să tacă dar Trubadurul impetuos ca un leu rănit, îşi agita braţele nervoase şi lungi Când văd lătrănd vre-un căjel înfiorându-şi, cu o mişcare obişnuită a capului şi într'o După un tren ascelerat protestare continuă coama roşcată a părului său des, Eu mă gândesc la Fége(el, buclat şi leonin. Leneş şi elegant, aristocratul Costică Când criiică pe Cincinat- Arion se apleacă şi-i-îngână discret: Fii liniştit Bar­ bute şi ascultă traducerea unei frumoase nuvele a Un ropot de aplauze, care au durat lung şi s'au Reginei— repetai, a fost pedeapsa indiscreţiei provocatoare. Dar Delavrancea s'a calmat ca prin farmec şi a aplau­ victima nu s'a liniştit. Deodată se scoală din nou şi dat de câteva ori în mod sgomotos, strigând lui Da­ ia cuvântul: — „Recunosc şi eu împreună cu toată vila : Mai tare Alexandre că nu s'aude ! „sala că epigrama aceasta a fost desăvârşită. Socotesc Regina Elisabeta cu fineţea sa îngăduitoare a „însă gestul d-tale puţin cavaleresc ca să te căsneşti spus cititorului zâmbind: ai citit cam încet prima parte; „la Bucureşti doi-trei ani preparând'o şi să vii cu ea Domnul Delavrancea n'a auzit bine decât sfârşitul. „să mă distrugi în oraşul meu natal când mă găsesc Apoi, dupăce scriitori cei mai de seamă ai tim­ „în mijlocul familiei ! Te desfid, domnule, să mai faci pului: Goga, Sadoveanu, Gârleanu, Cazaban, A. de „una imediat şi de calibrul acesteia!" Herz etc., au citit poezii, schiţe şi nuvele, M. S, a Lumea începuse să murmure interesată şi osci­ binevoit să mă roage a recita ..Serenada'1 pe care o lând între mirare, revoltă şi curiozitate. Primisem pe mai spusesem de atâtea ori şi la Peleş şi la revelionul scenă desfiderea violentă, care mă mişcase. Mă gân­ regal depe digul din Constanţa şi la palatul din Bu­ deam dacă am dreptul să fac pe un om să sufere cureşti, că mulţi diplomaţi streini şi Principesele Eli­ numai de dragul sălbatec al succesului, Dar lumea sabeth şi Marioara o învăţaseră pe din afară. crudă reîncepuse să aplaude şi aştepta cu nerăbdare Când a ars în Bucureşti magazinul Luvru din riposta. Toate acestea s'au petrecut într'o clipă şi Calea Victoriei colţ cu strada Sărindar, s'a distrus şi privindu-mi adversarul, care era aşa de mic că abia apartamentul poetului Demetru Anghel situat în etajul trecea de speteaza scaunului, am formulat în mod in- de sus şi unde îşi păstra manuscrisele, mobilele şi .stinctiv acest răspuns: amintirile familiei, bronzuri, icoane, gravuri şi tablouri. Poetul nu rămăsese decât cu hainele după el. L'am Când eşti la minte puţintel invitat la Constanţa, unde eram magistrat, ca să-1 mai Ca şi la trup! o Făgeţel! mângâi şi profitând de prezenţa Maiestăţei Sale Re­ E un curaj de admirat gina Elisabetha am rugat-o să dea înaltul său patronaj Sä te masori cu Cincinat! unei şezători alcătuite în folosul exclusiv al poetului devastat de incendiu. Cu generozitatea sa proverbială Nu vreau să mai evoc aclamaţiile nebune ale Regina a primit. Eu am invitat câţiva scriitori prieteni sălii. Mai târziu m'am împăcat cu amicul Făgeţel care şi admiratori ai poetului să ne dea concursul. a devenit un scriitor de merit şi conduce în Craiova Şezătoarea a avut loc în sala de teatru a noului de mult marea editură »Ramuri" şi de curând o ex­ Casinou, Din loja regală M- S. prezida surâzătoare, celentă revistă litîrară cu acelaş nume. sub podoaba de argint a părului său alb. Eu apăream pe scenă ca un maestru de ceremonii şi anunţam pe mai nepăsători, fu ovaţionat de public şi de M. S scriitorul ce venea la rând, Regina îmi recomandase care'l invită în loja regală şi-1 pofti la un ceai. Mă să fac, în câteva cuvinte şi o scurtă caracterizare a rugă să transmit invitaţia şi celorlalţi colegi cari prin scriitorului şi a operii sale. AI. Davila, în turneu cu talentul şi reputaţia lor contribuiseră la succes. Anghel, trupa teatrului naţional, a insistat să dea şi el con­ avusese nu de multă vreme, un conflict de caracter cursul, dar m'a rugat să nu-1 mai prezint publicului, intim cu poetul aşa de iubit Şt. O. losif şi la un mo­ fiind destul de cunoscut. Se temea probabil de o pre­ ment dat, pe când următor sugestiei regale, citea zentare ironică. I-am răspuns că e ordinul Maiestăţei două poeme inedite ale sale, Davila intervine şi pro­ Sale, pe care trebue să-1 execut. Pe atunci, câteva pune Reginei să-i îngădue a ceti el ceva foarte reuşit reviste, discutau cu aprindere chestiunea lui Vlaicu- în acest gen de Şt. O. Iosif. Era cel puţin o lipsă de

Vodăt şi unele mergeau cu răutatea până a contesta tact, în această zi de sărbătoare a lui Anghel să i-se lui Davila însăşi paternitatea acestei piese admirabile. opue — mai cu seamă după incidentul dintre ei — Eu care văzusem pe Alecu Davila la Dumbrăvenii talentul şi opera, oricât de bună, a fostului său prietea Prinţului Leon Ghika, lucrând cu înfrigurare şi cu şi colaborator. Văzând jocul primejdios al lui Davila multă casnă la opera lui, fiindcă Davila ca şi Cara- şi figura izolată a bietului Anghel mă apropii de M. geale scria îngrozitor de greu, am hotărît pe Locus- S. şi o rog stăruitor să recomande lui Alex, Davila teanu dela „Flacăra" să înceteze campania calomnioasă care nu e numai regisor neîntrecut, artist dramatic şi i-am adus atâtea dovezi de certitudinea acestei desăvârşit şi eminent dramaturg, dar şi un poet ori­ paternităţi, că Locusteanu s'a convins şi a convins şi ginal, să nu citească din Iosif. È de notat că în acest pe alţii. De altfel criticul Mihail Dragomirescu deşi elogiu nu spuneam decât rigurosul adevăr. Davila, om lăudase piesa lui Davila era nemulţumit de actul al de curte, a cedat insistenţei regale şi a început să 5 lea şi cerea complecta lui remaniere. Davila apre­ reciteze cu voce calmă, limpede şi sonoră sonetul ciind temeinicia criticei a schimbat la ediţia a doua cerut de mine prin intervenţia augustă. Sonetul era întreg actul tocmai după indicaţiile criticului. Ce altă lapidar, avea însă defectul să înceapă cu un ves, care dovadă mai trebuia pentru spulberarea insinuărilor ? se putea preta la glume: Şezătoarea a fost foarte reuşită ca parte morală mai cu seamă. Lăsasem să intre în mod gratuit prea „Talaşi de aramă ţi-e coama adâncă...." multă lume ca sala să nu pară prea goală. In bună­ tatea ei îngerească Regina a înţeles şi a chemat pe Anghel era posomorât şi eu furios pe Alecu prefectul poliţiei, regretatul P. Pallade: — D-le prefect Davila care încercase să-mi plătească poliţa dela Ca- sinou când nu fusese mulţumit, poate, de prezentarea cum au mers încasările? ai vre-o cunoştinţă! % — „Maiestate se refuză lumea la intrare, toate ce i-o făcusem. Eu aşteptam prilejul să-1 înţep puţin,, biletele fiind vândute!". Buna Regină care cunoştea ştiindu 1 prea spiritual ca să sa supere. Carmen Sylva sinceritatea autorităţilor m'a chemat în loje şi mi-a mi-a dat, fără să vrea, prilejul. M. S. neînţelegând spus: nu ştiu ce s'o fi încasat. Văd în sală mulţi mi­ bine subiectul îl întrebă: „Cui ai închinai d-ta acest, litari şi tineri intraţi probabil cu invitaţii te rog sonet?" Da Maiestate, adaug eu, chestiunea e foarte delicată şi controversată. Nu poate fi în orice caz primeşte plicul acesta, în care secretarul comanda­ vorba de o femee, întrucât coamele sunt în genere mentelor mele d. D'Allorso a pus preţul lojei regale. podoabe „cavaline". Alecu Davila se roşise şi întreabă, In micuţul plic cu o coroană gravată erau cinci bilete mi se pare, pe Gârleanu sau pe A. de Herz: Nici noi de 100 de lei. Regina a mai adăugat: alătură mica d-ta nai înţeles? Răspunsul a fost în doi peri. Mi se mea contribuţie la casa cu suma încasată, ca să nu pare că e vorba de o femee simbolică. Cineva dintr'un jignim susceptibilitatea poetului. Câtă mărinimie şi câtă colţ a complectat: Un fel de Ana Csillag, femeia băr- delicateţă în adevăr princiară. boasă. Alecu Davila care căutase singur cearta cu Cinci sute de lei pe atunci era mai mult decât lumânarea, furios, s'a scuzat că are o repetiţie urgentă 20.000 din vremea de azi şi suma era cu atât mai şi a plecat, aruncându-ne priviri pline de ameninţări,. mare cu cât d. D'Allorso îmi spusese că zilnicele li- Regina ne-a certat făcându-ne răutăcioşi şi Anghel beralităţi ale Reginei I-au golit de mult casseta Sa înseninat de solidaritatea noastră manifestată aşa de particulară! vehement cu înfrângerea chiar a protocolului a reîn­ După ce Anghel citi cu glas învăluit de emoţie, ceput să citească poema întreruptă de brusca eşire a. mai multe poeme din volumul său In grădină şi o lui Alecu Davila, poemă în proză, plină de acea sensibilitate subtilă şi de o cadenţă armonioasă şi gravă care turbura pe cei CINCINAT PAVELESCLL SERENADĂ

Ca să-ii cânt dintro chitară Sub fereastră ti-am venit. Era vară! Liliacul înflorit Şi cu rozele semeţe Risipeau printre alei Un fior de tinereţe. Iar în părul tău cel blond Caldul soare vayabond Raza vrând să-şi poleiască, Sa încurcat în adevăr, Şi 'nzadar vrea să ghicească în al buclelor tesaur, Care-i raza lui de aur Care-i firul tău de păr!

Viu şi astăzi, din chitară Să-ti mai cânt ca astă vară Serenade, Insă vai, găsesc în poartă Frunza moartă! Toamna cade! Ploaia cerne; ceata deasă Tristă umedă se lasă Pe cărare e noroi, Şi sub zarea cenuşie Toamna rochia şi-o sfâşie n pomii goi! Sub balcon când se ridică Glasul meu pătruns de frică Dela geamul tău, iubită, Pică-o floare veştejită. Atunci inima-mi se frânge Şi-un ecou departe plânge!

Şi'n zadar mă lupt în vânt Să dau coardelor cuudnf, Din chitara mea mâhnită Nota sboară, rătăceşte Şi de geamuri se isbeşte Ca o pasăre rănită!

Cum neaua 'ncepe să s'aştearnă Mi-e frig în suflet, nu ştiu ce-am, Zadarnic te mai caut la geam Azi e iarnăl Sa 'ntunecat a toamnei ceată Pe strune mânile-mi inghiaia N'o să mă vezi de azi 'nainte Cu flori în păr şi în cuvinte. Căci, vai balconul tie 'nflorit Cu reci podoabe de zăpadă, Şi 'n noaptea care slă să cadă Tu ai uitat că mai iubit Şi neaua 'ncepe să s'aştearnă întâi mai rar, şi-apoi mereu Ca pe balcon, şi'n părul meu... Plângi, sutlete!... E iarnă!

CINCINAT PAVELESCU O ultimă oră cu Cincinat

II vedeam deseori pe Cincinat. Nu era săptă­ munica unui ziarist al lui „Le Temps", care dorea sa­ mână, în care să nu fi trecut pela Curtea de Apel, le publice în presa franceză. Maestrul Cincinat era spre a schimba câteva vorbe, sau pela el acasă, în fericit. str. Neagră, 26. Mă duceam singur sau în tovărăşia Dela evenimentele zilei, conversaţia s'a îndreptat: prietenului loan Foncşăneanu. In deosebi mă duceam spre literatură. Pe masă, sub lumina vie a lămpii cu să-1 văd la el acasă. Acolo puteam sta de vorbă în abat-jour verde, stăteau îngrămădite cărţi şi reviste,. linişte.[Era o plăcere să-1 auzi povestind acasă, la masa de Cincinat îşi aruncă ochii asupra lor. Luă la întâm­ lucru, în apartamentul lui aşa de artistic mobilat, că­ plare una, o răsfoi puţin şi o lăsă. Puse mâna pe alta, ruia tablourile, icoana veche din perete, covoarele şi voluminoasă şi frumos tipărită: era numărul din Noemb- cărţile îi dădeau un aer aşa de ales. rie al revistei Fundaţiilor Regale. O deschise, citi din Pentru ultima dată, l-am văzut Luni, 26 Noem- „Poeme"-le lui Tudor Arghezi. Era vorba, în bucata a brie, cu patru zile înainte de moarte. doua, despre sudoare. Citi următorul fragment : Era seara. Urcând scara de piatră dela intrare, „Când se va cunoaşte sudoarea, cum se cunoaşte lumina slabă dela etaj mă încredinţa că Cincinat era „sângele, în misterioasa subtilă colaborare a glandelor acasă. Am intrat în coridorul îngust şi rece, care „abia descoperite, poate că terapeutica şi psihologia dădea în prima cameră şi am bătut la uşe. „vor avea la îndemână un criteriu nou de adâncit şi — „Intră", se auzi vocea d-şoarei Smaranda „parcurs. Sudoarea frunţii, pe care n'au găsit-o cei; Andricu, Văzându mă intrând, Cincinat, vădit indispus „dintâi cărturarii, e o sudoare. Sudoarea palmelor e de o gripă recentă, — tuşea de credeai că-şi rupe „altă sudoare. Fiecare organ cu sudoarea lui. Dar plămânii — m'a întâmpinat cu răceală. ,,fiecare sudoare cu mirosul ei. O anumită sudoare,, — Ce vrei să-mi spui, domnule Teodorescu? „extrasă din rufăria unei dansatoare"..... — Dragă maestre, nimic deosebit, răspunsei, eu. — „Trebue să recunoşti, amice Teodorescu, îmi: Ca de obiceiu, am venit să te văd. Am venit să ne zise Cincinat, ridicându-şi ochii spre mine, că este înţelegem, să vedem ce este de făcut cu numărul cu­ prea multă sudoare în pasagiul ăsta, pentru a fi lite­ rent al revistei, fiindcă se întârzie prea mult, iar ratură, chiar atunci când este scris de un om de mare: vremea trece. talent, ca Tudor Arghezi. Sudoarea.... să mă ierte Ar­ — Da, adevărat, vremea trece şi Focşăneanu ghezi, este disgraţioasă chiar şi atunci când este ex­ par'că s'a dat afund. Am auzit că-1 mută iar. Te po­ trasă din rufăria unei dansatoare. 0 ! dar fragmentul meneşti co fi şi plecat..... şi articolul meu este la el. ăsta este floare la ureche pe lângă „păduchii" din: De ce nu l-o fi dat la tipar? „Curtea cu găini'. Stai şi ascultă". Zicând acestea,. Conversaţia s'a abătut apoi asupra evenimen­ Cincinat întinse mâna şi luă numărul din Septembrie telor mai importante ale zilei. Cincinat ţinuse de ju­ al aceleiaşi reviste. Trecu peste primele patru pagini; rând la Radio, cu mare succes, o conferinţă asupra şi se opri la „Decepţii" : d-lui Titulescu. Frământase în minte câteva zile dea- „Axinte, păduchele este un principiu al naturii,, rândul ideea acestei conferinţe. La început voia să unul din şaptele-i mistere şi legi. Creaţia n'a putut. vorbească despre d-1 Titulescu şi poetul Teodor Stoe- avea în vedere decât păduchi. Restul c'est de la nescu în acelaş timp şi să-şi întituleze conferinţa : blague. Regele naturii e un păduche, care suge pă­ ,Doi mari craioveni". Mai târziu însă s'a răsgândit. mântul şi care se scarpină de păduchii lui, scărpinaţi; — „E prea mare distanţa dela Teodor Stoenescu, poet şi ei de alţi păduchi. Orice păduche are un păduche.- de o modestă valoare literară, până la marele bărbat Crezi tu că nu-i şi găina un păduche ? Şi creerul meu: de stat, Niculae Titulescu. Nu-i pot pune alături în nu-i tot un păduche evoluat? aceeaşi conferinţă numai pentru singurul motiv că „Black se râcâe toată ziua, adâncit în problema amândoi sunt craioveni". Şi a renunţat la idee. puricilor, a căpuşii şi a râiei. Din 24 de ore, câinii; Conferinţa la Radio a făcut o impresie deosebită. se scarpină 20, cu piciorul dindărăt şi cu dinţii şi Pe lângă dările de seamă, pline de elogii, ale ziare­ unde nu ajung acolo se instalează păduchele fix. Scapă, lor, Cincinat primea zilnic scrisori de laudă şi de ori nu găina de păduchele din coteţ, dar nu-şi poate mulţumire. Avea pe masă câteva dintre ele, între care distruge păduchele din creastă. Ea se fugăreşte de­ una a d-lui Lahovary, fostul ministru al României la mentă pe sine, închipuindu-şi Paris. Mi-a dat-o s'o citesc: cuvinte de măgulitoare Cincinat lăsă cartea din mână, desgustat : — „ce- apreciere asupra bogăţiei de detalii a conferinţei cu scârboşenie ! Asta se chiama literatură modernă, poe­ privire la viaţa d-lui Titulescu şi invitaţia de a le co­ zie ; isr noi, cei din trecut, cari am cântat florile şi: lumina şi culorile, noi suntem nişte învechiţi, nişte în corsetul ritmului, şi potrivite ca să rimeze. Asta perimaţi ! Poftim literatură, să vorbeşti în cinci pagini este poezia modernă ! " termină Cincinat indispus. despre păduchii mari ca bobul de linte, păduchii mici şi păduchi invizibili..... şi această mizerie, de care îţi vine să verşi, să o semneze un Tudor Arghezi. Să Trecuse timpul pe nesimţite. Se făcuse aproape mă ierte Arghezi.,... prea ne crede cretini! 8. M'am ridicat de pe scaun:— Maestre, mă duc; După aceea Cincinat îşi aruncă ochii peste re­ este târziu, — „Mai stai" îmi făcu el semn cu mâna vista „Pagini Literare", numărul din Noembrie-De- şi se porni pe o tuse înnecăcioasă, de nu putea vorbi, •cembrie, al cărei titlu mare, albastru deschis, contrasta — Ven, tuşea asta mizerabilă îmi sdruncină tot frumos cu icoana pe fond negru a Fecioarei Maria pieptul;şi mă slăbeşte. •eu copilul Isus în braţe. O deschise şi ceti, strâm­ Apoi trecu în camera cealaltă, de unde se în­ bând din nas, cele două poezii : „Căutarea fratelui toarse cu o biblie mare în mână, splendid legată. său" şi „Căutarea sorii sale" ale Ivonnei Rossignon. — O cunoşti? Nu găsea destul de clară imaginea : „soră cu mâna — Da, maestre; mi-ai arătat o săptămâna tre­ 4e reavăn" din poezia a doua, şi nici ideia funda­ cută, când eram cu Focşăneanu, Păcat că e în ruseşte. mentală. Răsfoind mai departe revista, a dat peste Nare aface. Este o operă de arta, cum nu poezia prietenului Focşăneanu, „Sărutul ierbii", pe se găseşte o a doua în Ţara Românească. Ai văzut care a citit-o din ochi, apoi s'a oprit la poeziile ce chenare? ce legătură? ce hârtie albă-mat, par'că „Râsul zeilor" şi „Ospăţul meu" ale lui C- S. Anderco. ar fi de Japonia? Pentru frumuseţea ei am luat-o. Pe prima poezie a găsit-o acceptabilă. A doua însă Aşa sunt eu, pe cărţi şi pe flori îmi dau banii! 1-a nedumirit: M'am ridic it să plec, — Ce facem, maestre, cu revista? „A fost de dincolo de încercare — Ce sa facem, moncher? Mai du-te pela Foc­ Viaţa răvăşită 'n jocuri mute, şăneanu, Vezi, poate că n'o fi plecat, Spùne-i să mai Cu mâna gândului i-am căutat in cute Şi-am prins pe degete polenul clipei rare. vie pe-aici, să-mi aducă manuscrisul. Am ieşit în stradă. Acolo, după o clipă de gân­ Crezând în stele oglindite n minte dire, am pornit spre casa lui loan Focşăneanu. într'un Convoi desprins de'ncătuşarea serii. sfert de oră am ajuns la linia ferată, pé care am es­ caladat-o ca de obiceiu şi am luat-o pe strada lui. Ce fel de mână este aceea a gândului? ce fel Aveam o presimţire tristă ; un fel de senzaţie de pă­

AMINTIRI

Legat de Cincinat, dela începutul sosirei lui în cu avocaţii şi cu inculpatul, înconjurat de sofie şi Braşov, printr'o strânsă prietenie, mi-a fost dat ca, doi copii, se ridică de pe folotiul lui şi cerând cuvân­ înlrând în intimitatea lui, săi pot cunoaşte de aproape tul îl auzim: „Onorată Curte, d-nii avocati m'au con­ sufletul, Cincinat era totdeauna de partea desmoş- vins că inculpatul nu e vinovat. Are so{ie şi 2 copii tenijilor soartei fie că erau reclamanti, fie că erau mici în mizerie. îmi revoc rechizitoriul. Cer achitarea". inculpaţi în procese: o rugăminte, un plâns, o stare Evident, Curtea, din dosar rezultând complecta mizeră în îmbrăcăminte sau înfăţişare erau elemen­ vinovăt'e a inculpatului, ia aplicat pedeapsă de 5 tele, care influenţau favorabil rechizitoriul poetului, luni recluziune. pe care societatea în tragicul vietei îl însărcinase cu La terminarea şedinţei, pe când rie desbrăcam acuzarea publică. îmi reamintesc o scenă când o de robe, Cincinat întră după noi în Camera de Con­ biata nenorocită fusese pedepsită de Tribunal la 3 siliu şi adresându-se către mine îmi spune : »Panule, luni închisoare corecţională pentru furt. La interoga­ ai judecat astăzi fără milă, ca un câine". Văzandu-1 torul, pe care în calitate de Preşedinte al completului atât de îndurerat, nu i-am luat în nume de rău de judecată îl luasem, femeea izbucni în plâns apostrofa şi cu dosarul în mână m'am silit să-1 con­ Atunci Cincinat, care ocupa fotoliul Ministerului ving că nu se putea face altfel, legea n,epermiiând public, fără să mai aştepte a-i da cuvântul izbucni : judecătorului de scaun, asemeni juraţilor, să judece «Onorată Curte, inculpata poate fi vinovată, dar după sentimente. priviti-o cum plânge. Vă rog să o achitaţi". Şi câte alte nenumărate scene, care dovedeau Altă dată pe când Curtea delibera într-un apel că Cincinat căzuse în parchetul Curtei din lumea al unui mic funcţionar, care comisese un falş în acte visului şi poesiei, îndeplinind cu o incomporabilă publice şi după ce Procurorul pusese concluziuni delicateţe un oficiu nepotrivit cu firea şi sufletul Iui de condamnare, când Curtea reintrase în sedinje şi milostivi eram gata a pronunţa decizlunea Curţii, Cincinat, TITUS D. PANU. -care rămânând în şedinţă între timp se întreţinuse Consilier la Curtea de Apel din Braşov. Cunoştinţa mea ^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^ cu Cincinat Paveleşcu

Mă emoţionez ori-de-câte-ori mă gândesc la Peste toate, ca o pupăză pe colac, a mai adaus Cincinat Paveleşcu. Mai pe urmă îl văzui în 8 Iulie şi o "Impresie generală* astfel: 1934 la Braşov. Eram pe peronul gării, când lumea Mai toţi avem un aer cu ser, ifăcea primirea solemnă a Mareşalului Averescu, Sau purim, şi atât de mizer; sosit pentru memorabila întrunire a partidului popo­ Deşi n'avem perciuni, s'ar crede, rului, ce se tinea în aceea zi. Că suntem rudele lui Iser In dimineaţa clară a zilei de vară era ceva In 1912 stăteam sub ameninjarea nouei epar- sărbătoresc în toată firea, Domni în ţinută, doamne chii maghiare, şi maghiarizătoare, de Hajdudorogh. cu buchete de flori, tineri îmbujoraţi aşteptau să Un fel de haiducie vlădicească a maghiarizării cu vadă pe gloiiosul Mareşal, al cărui vagon salon era orice prej. Nu mă prea muljumia felul, cum aüziam în faţă, tras la peron. Veniau fruntaşi, cari urcau că se luptă împotriva ei. Credeam că dela Bucureşti treptele vagonului, intrau şi râdeau. Deodată apare sar putea interveni mai cu efect la Roma, pentru figura de grand-seigneur a lui Cincinat, cu părul lui a înlătura această lovitură ce mi-se pregătia, cu mare pudrat de argintul bătrâneţii. Cu flori în mână intră astutie şi farizeizm, dela Budapesta. M'am pornit -şi saluta pe viteazul Mareşal. Nu ştiu, dacă nu i-a deci la Bucureşti, să alarmez pe câţiva oameni de spus o salutare în versuri delicate, că nu 1 am mai seamă asupra primejdiei. Aflai însă că e prea târ­ văzut ca să-1 întreb, ce a vorbit cu Mareşalul. Ca ziu. Dimineaţa, la Capsa, luând cafeaua, cetii în Uni­ magistrat, el nu putea lua parte la manifestaţia poli­ versul telegrama dela Roma, că a apărut bula de tică, ce sa desfăşurat, largă şi strălucită, pe străzile întemeiere: „Christi fideles Graeci"... Rămăsei uluit. Braşovului. Dar cu suflet mare de Român, se vede, Am făcut atâta drum, cu atâtea riscuri, cu totul în nu s'a putut stăpâni să nu meargă spre a întâmpina deşert. Nici nu-mi venia să mai cercetez persoanele şi salula pe marele, consilier al Tronului şi părinte avute în vedere. Imi era şi silă şi ruşine, îmi făceam al Patriei. imputări, de ce nu am venit mai demult. Curând dup' acea, când cădeau frunzele copa­ Mă hotărîi să plec numaidecât înspre casă. cilor, se stinse şi luminarea vieţii lui la un suflu de Dăduseră căldurile; era, mi se pare prin Iunie. In ghiaia al morţii. tot cazul pe mine mă luau călduri. Am plecat. Pe Când arri auzit prima veste, am căzut pe gân­ drum m'am râsgândit; tot nare rost să mă întorc duri melancolice. îmi reaminteam întâia mea cuno­ aşa. Mă hotărîi să întrerup călătoria la Sinaia. Cel ştinţă, ce i-am făcut-o la 1912. puţin să mi fac o răsbunare sufletească. Cunoşteam Din .nume şi renume îl cunoşteam şi admiram Sinaia. Mă încântau priveliştile înălţătoare, spre „Vâr­ de mult. Păstrez volumul lui de epigrame şi păstrez ful cu dor", spre Omul. Mă alina şopotul legenda­ o pagină, rară dovadă de promptitudinea !ui spiri­ rului Peleş. Apoi revederea castelului regal, even­ tuală fără păreche. Asta datează din 1908, când la tual vederea maestosului Rege Carol, de care se o expoziţie de caricaturi a lui Iser, a făcut 17 epi­ animau atâtea nădejdi ale noastre, şi câte alte posi­ grame la cele 17 figuri caricaturate ale scriitorilor bilităţi îmi întrămau în câtva speranţele destrămate. contimporani şi toată producţia asta en masse în Seara mă coborîi în sala restaurantului în care timp de 17 minute. Va să zică: epigrame „a la minute". luasem cuartir. II cunoşteam din 1900, când mai Drept mostră reîmprospătez aici câteva. Una Jocuisem acolo cu unii prieteni din Blaj, cu care lui însuşi, care sună astfel: împreună fusesem de 10 Maiu la Bucureşti şi la Cincinat, poet ce lauri întoarcere ne oprirăm la Sinaia. Dinasticismul înnăs­ Ai cules adesea-ori, cut nouă Ardelenilor, ne îndemna mai mult spre Cu portretul ăsta sincer Sinaia, decât spre Bucureşti. Pare că era un pre­ Va fi greu să mai te 'nsori. simt, nu numai o dorinţă subconştientă. Cef.laltă scriitorului de atunci, care azi e prim- In sala restaurantului, oricât de lungă şi de •ministrul României, d. Gh. Tătărescu : largă, nu era nime, decât personalul de serviciu. Mă simtiam tot mai solitar şi mai părăsit. Luai cina Isere, mai lasă gluma, automalic, fără nicio plăcere. Gândurile grele mă Ori eşli rău, ori eşti năuc-.. Ce ai făcut din Tătărescu? abăteau, de stau să mă doboare. Un tătar, sau un calmuc?... Intr'un târziu apare o figură de om, care se aşează tocmai în coltul opus al sălii. Atitudinea Iui Bucureşti. Ca omul, autorul se tinea fudul de aceasta-- mi-a atras atenţia şi mi-a atâtat curiositatea. operă a sa, dar maestrul îl luă cu binişorul în sfâr­ — Gne-i domnul din coltul celălalt? — întreb cul epigramei : •chelnerul. 0 epigramă lui Isac — Domnul Cincinat... E lucru prea ugor să-i fac; — Care Cincinat...? Pavelescu? Dar greutatea e s'o spui, — Da... Cincinat Pavelescu. Căci i-aş vorbi de — „Maica" lui.. — Păi, cum? Nu stă la Bucureşti? Era curând după moartea maestrului Caragiale.. — Stă aici, e judecător... Isac al nostru, ca să scape de cicălelile „colegilor" Am rămas plăcut surprins. Adică poetul e şi săi din Bucureşti, se lauda Aşteptaţi numai, căi magistrat şi stă permanent la Sinaia... Bine şi-a ales maestrul Caragiale Vă va arăta vouă cine sunt eu* locul de magistrat domnul poet... îmi ziceam eu. Mi-a promis, că va scrie un articol de apreciere Ii trimit imediat o cartă de vizită şi-1 întreb, asupra operei mele..." •«Iacă nu aşteaptă vr'o societate...? Dar — fatal — nu şi-a putut împlini promisiu­ El veni zâmbitor la mine, stătu la masa mea, nea în viată. Cincinat, Ia cea dintâi ocazie, i-a dedi­ parcă ne-am fi cunoscut din copilărie şi cu spiritul cat Iui Isac o nouă apreciere : lui vioiu şi dulce, îmi alungă toată grijile şi-mi făcu Oricât momentul este tragic, -cea mai plăcută seară. Cu neputinţă mi e să tac. Până târziu am petrecut, lângă un pahar cu — Ai preferat să mori. Maestre. vin, într'o conversaţie din cele mai frăţeşti. Decât să lauzi pe — Isac. Mă cunoştea şi el — cum mi-a declarat dela După unirea naţională am avut plăcerea să-ii început — din «Răvaşul", revista mea dela Cluj, în avem pe Cincinat vr'un an în Cluj, ca înalt magistrat- care reproduceam uneori poezii dé ale lui. Avea aci multi prieteni, între cari şi regretatul lup­ In cursul serii mi-a citat multe epigrame ine­ tător Amos Frâncu. Maestrul a scris duioase cuvinte- dite, din care mai retin două, privitoare Ia Emil Isac, comemorative în „Braşovul Literar", la moartea lui* „poet" din Cluj, de care m'a întrebat îndată, ca Frâncu. După un an — 1-a urmat pe calea veşniciei- despre un scriitor local. închin aceste rânduri prinos memoriei şi prie­ Acest concetăţean, care în Cluj căuta să apară teniei lor. -drept poet ungur, publicând mai mult în ziare' ungu­ reşti, avea o mică piesă într'un act : „Maica tânără", Cluj, 12 Ianuarie 1935. cu care s'a şi prezentat odată pe scena teatrului din Dr. ILIE DAI AN L"

POEMĂ

Unde sunt cântecele ieşite din pieptul păsărilor, în această vară ? Unde ? S'au risipit în Nimicul străveziu, neculese şi neauzite de nimeni? Ori le-a furat Liniştea, brodându-şi cu firele lor de mătase toate sufletele bolnave, încredinţate ei spre mângăire ? 0, nu ! Cântecele pasărilor din această vară, nu sau pierdut în largul Necuprinsului, negustate de nimeni, nici n'au fost răpite de piesele şirete ale Tăcerii : Ele plutesc acum deasupra izúoarelor de cleştar ale Făgăduinţei alături de încercările stângace ale Omenirii. . . OCTAVIAN ŞIREAGU CINCINAT INEDIT

Un destin dureros, împotriva aăruia noi, priete- Curiozitatea lui Cincinat nu se putea opri aici 3iii ultimilor ani ai lui Cincinat, am luptat din răs­ bine, o femee; dar cine? Ordine severe împiedicau puteri spre a-1 înlătura, a făcut ca opera poetică a lămurirea misterului, ntunci Cincinat nu şi-q mai veşnic-tânărului cântăreţ să nu fie adunată la un loc. bătut capul, să afle cine este. Fîcoperit şi oarecum Opera aceasta, considerabilă sub îndoitul raport: al scuzat de anonimatul adversarei, şi-a dat drumul. Fi valorii intrinsece — oricât de aspri ar fi cu Cincinat urmat un schimb îndrăcit de epigrame pe tema Vene­ unii critici, acum după moarte! — precum şi al numă­ rei de Milo (Venus fără braţe) şi a ... şchiopului rului mare de poezii, presărate prin reviste şi pe (Cincinat). Ciunga şi şchiopul erau cele două albume de femei frumoase, îşi aşteaptă culegătorul expresiuni de efect, în jurul cărora se polariza tot harnic şt editorul mărinimos. Cincinat a scris şi a spiritul dueliştilor. Cincinat, înteţit la joc, trecuse mă­ risipit, rliciodată n'a fost preocupat de gândul de a-şi sura. Cele patru-cinci epigrame, pe care le-a scris strânge în volum poeziile. Dar acum când glasul atunci, savuroase ca spirit şi ca vervă, nu pot fi repro­ „greerului" s'a stins, e rândul furnicilor Se va găsi duse aici. Ele ar putea face deliciul unei ediţiuni oare acel culegător? Şe va găsi un al doilea Pariano, închise, pentru prieteni, alături de alte picanterii rabe- care să i le editeze? Cincinat se gândea adeseori la laisiene ale Iui Cincinat; aici însă nu. Dna Câmpeanu Fundaţiile Regale Hştepta o ocazie potrivită spre a s'a simţit jignită şi a dat cortina la o parte. Stupe­ vorbi M. S. Regelui ; din nefericire, această ocazie nu facţie pe Cincinat. Hşadar, epigramistul anonim era i s'a prezentat. însăşi soţia prietenului şi binefăcătorului său, Drul Oricum însă, fie că Fundaţiile Regale şi-ar lua Câmpeanu. Se impunea o batere în retragere şi o asupra lor sarcina tipăririi în volum a poeziilor lui graţioasă «mea culpa". Sub imboldul acelui sincer •Cincinat, fie că o altă instituţie culturală sau un alt sentiment de jenă, Cincinat a scris următoarele trei Mecenas ar avea această fericită inspiraţie, va fi un poezii, una mai plină de graţie ca alta. Din cuprinsul dar ales, ce se va face literaturii române lor reiese că şi d-na Câmpeanu purta vina... de a-l In rândurile de mai jos publicăm o infimă parte fi provocat: din poeziile inedite ale trubadurului : sunt epigrame, dedicaţii şi madrigale, pe cari ni Ie-a pus la îndemână cu multă bunăvoinţă Dna Elena Dr. Câmpeanu din (i) Braşov. Eu nu ştiu, viaţa de spital * * * Cu trista ei monotonie Sau verbul tău spiritual In iarna anului 1931, Cincinat, mergând pe stradă Plin de parfum şi ironie cu Dl Q. Hronescu, procurorul general al Curţii de A dat un aer mai brutal Tipel, alunecase din nebăgare se seamă şi.îşi frân- Răspunsurilor mele, Improvizate şi rebele! sese un picior. Dna Eiena Dr. Câmpeanu, soţia Dlui Fac mea culpa şi 'ngenunchi docent L. Câmpeanu. ca să-1 amuze şi în acelaş timp In ritmu-acestor madrigale ca să stimuleze spiritul lui scânteietor, îl bombarda, Aduc drăgăiăşiei tale sub cel mai strict anonimat, cu epigrame, dintre care Din crini şi rose un mănunchi, unele cât se poate de reuşite. Un exemplu : Cerşi-voiu farmecul luminii Din ochii, ce i-am înlristat Epigramele, talentul şi spiritu-ţi drăcesc, Şi-am rupt, deşi m'au sângerat, Ţi-au făcut renume'n viajă şi cu toţii te'ndrăgesc. Acestor roze pale, spinii! Eu ţi-aş da puteri de... Papă Şi femee chiar ţi-aş da De-ai avea cu zece rose mai puţin, (2) dragă Papa! Şi-acum ...ca să re'ncepem gluma Hitele însă erau mai puţin isbutite. Cincinat O evocare; numai una: totuşi le gusta, dar era foarte intrigat să afle cine Din orient a decretat este autorul. La început, nu-şi putea da seama dacă Proverbul, mi se pare, Că în femee nici cu-o floare este în joc o femee sau un bărbat. Rbia după două, Să nu isbeşli, că e păcat. trei săptămâni a înţeles că misteriosul epigramist e Dar dela ea chiar un buchet o femee. De ţi-1 aruncă în figură, ntunci i-a răspuns : Să rabzi ofensa, cât de dură, C'aşa vrea Mahomet! Epigramiste anonim. Coranul că l-am neglijat, De m'ai cunoaşte mai intim Sunt pedepsit şi-am meritat; Intr'un vârtej de Carnaval, Dar cum femeia e o floare Cum mi se pare că eşti damă Se cade-a fi îndurătoare.... Mi-ai face un dulce madrigal Iar violenţa-i să nu fie Şi nicidecum o epigramă. Decât parfum şi poezie. (3) şi madrigale a ţinut să facă cel dintâi onorurile al­ E drept că am comis o crimă bumului, scriind o dedicaţie şi prima poezie galantă:. Uitând de sexul tău gingaş, Eu ţi-am răspuns ca şi un laş, Ştiu, un album, care începe, in loc de floare, cu o rimă ; Ades e un isvor de griji ; Căci admirând subfila-ţi vervă Scrie doar cine se prtcepe Te-am creat „Venus" din „Minerva" ; Şi când începi: noblesse oblige! Dar versul tău nefilantrop Dar ca albumul Dumitale Făcu din mine doar un şchiop! Să fie plin imediat far Venus a rămas o ciungă Poeţu-atâlor madrigale Iar dorul Se 'ncumetă să-ţi dea un sfat: Să nu supui la nici o muncă Doamna Câmpeanu a primit scuzele poetului — Pe cei ce n'au scris poezii aşa de graţios exprimate — şi, cum era şi de aş­ Că'n zelul lor poate ţi-aruncă teptat, i-a întins ramura de măslin a împăcării. De In loc de roze stângăcii! Ci roagă-i doar să iscălească îmboldire şi provocare, natural, n'a mai putut fi vorba; Pe toţi ce-admiră chipu-ţi fin dar d-na Câmpeanu a continuat să scrie versuri şi să Şi bunătatea-ţi îngerească i le trimeată poetului. Unele, se vede, nu erau tocmai Şi-albumul 'ndată va fi plin. isbutite, căci Cincinat îi răspunde: Madrigal (1932) E generoasă inspirarea, Aceste biete flori de toamnă Când te înalţă ca un val, Ce ţi le-aduc, mă vei ieria, Dar e perfidă ca şi marea ' Dar vin spre tinereţea ta, Cades te 'nneacă lângă mal! Ca sclavele spre a lor doamnă! Morala. Docentul fin poate să-fi spună ! Atinge-le cu-o mână blândă, Când semeni vânt, culegi furtună. Căci timpul nu-1 oprim din mers, Şi mâine, vraja lor plăpândă, Eşind din spital, pe deplin vindecat, poetul re­ Va mai trăi doar într'un vers. cunoscător deveni prietenul nedespărţit al soţilor Câm­ Simţindu-ji mâna mângâioasă, peanu,- care la rândul lor, îl înconjurau cu toată La acest gând vor tresări: dragostea şi admiraţia lor Casa d-rului Câmpeanu Că tu rămâi mereu frumoasă, era deschisă pentru Cincinat, iar la masa lui, oricând, Dar ele mâine vor muri! la prânz sau seara, un tacâm îl aştepta. In asemenea dispoziţiuni sufleteşti era firesc ca delicateţea poetului şi acel sentiment constant dc „bien-etre" al lui să.i Cincinat a fost şi un poet de limbă francezei, dea talentului un nou imbold pentru, a scrie poezii fi cest detaliu literar nu a fost cunoscut şi preţuit în­ în cinstea amfitrioanei. deajuns, în timpul vieţii sale, cu toate că îndeobşte Cele trei madrigale, care urmează, au fost scrise se ştia că Cincinat stăpânea verbul francez la per­ pe tema unei flori : o garoafă rose, oferită d-nei Câm­ fecţie. El a scris şi versuri franţuzeşti dintre care peanu, în primele ziíe ale lunei Martie: în zilele unele de o corectitudine şi o frumuseţe uimitoare; ceva babelor. Primul şi al doilea sunt de o eleganţă remar­ mai mult: improviza în franceză aproape cu aceeaşi cabilă; al treilea are un caracter de circumstanţă, iar uşurinţă ca şi în limba română. Mai târziu când ca idee, o galanterie: poeziile lui franceze vor fi adunate în volum, se va aprecia dacă nu este cazul de a fi pus alăturea de Madrigal (1931) Iulia Haşdeu, Gena Văcărescu şi Martha Bibescu. Privind garoafa 'n clipa când te culci In rândurile ce urmează, redăm întocmai câteva Te rog să-mi ierţi, poetica mea doamnă, poezii de limbă franceză ale lui Cincinat şi o epigramă:: Cam aplecat mireaema ei de toamnă, Spre visul tinereţii tale dulci. La o aniversare Madrigal (1931) Si le temps fait mourir les roses Cum trage orbul spre lumină, Si l'arbre vert va jaunissant, Garoafa mea, spre tine, ieri Songeons aussi que bien des choses Veni ca sclava, spre regină Gagnent toujours avec les ans. Şi-obrazui către mângâieri! Le temps n'est rien en ce bas monde: Dar dacă gestul indiscret Que par l'emploi, qu'il doi avoir, A turburat tăcerea serii Selo.i moi, le sert nous seconde E vina doar a Primăverii Et nous l'employons bien ce soir Şi nu a bietului poet..... A ce diner qui nous rassemble. Puissions-nous, sans etre perdus Dans douze mois fèter ensemble Madrigal Celle qui aura un an de plus. (Cu prilejul oferirii unei garoafe în Decembrie, 1931)

Ca şi lui Goga îţi ofer O floare, ce-a 'nghefat de ger, N. B. Tous les grands hommes ont nu jour- Dar ea va fi mai fericită Marquant leur passage sur terre: Pe sânul tău, care palpită, Seules, les femmes et l'amour Decât pe zaua lui de tier. N'ont point d'anniversaire! Dans la crainte que leurs attraits Des ans n'accusent la puissance- Spre sfârşitul anului 1931, Cincinat oferise d-nei Des dames on ne sait jamais Câmpeanu un album frumos. Poetul atâtor dedicaţii Le jour de leur naistance! Badinage. Le docteur y mettra bon ordre. De ce long embarras pour terminer le cours Ma muse, qui souvent badine Brisons iei ce long discours. Voudrait pourtant sur votre album Improviser, corame Lamartine, Un petit chant aux rimes en „um" Cela ne vaudra pas qrulques rimes nouvelles J'aimerais faire une cantilène Quelques vers faits exprès Cest plus fatteur Pour chanter les graces d'Hélène Que ce soit bète ou non — écrivons bravement. Mais pas de l'héroine antique La doctoresse est femme et fort heureusement Si révérées par nos grands' mères Les femmes, on le sait, pardonnent aisément Et que chanta en vers epiques Les sottises, qu'on fait pour elles. Le genial poete Homère. En petit troubadour fidele Après cela, ma foi, je ne cherche pas mieux Je voudrais invoquer les dieux A peu près quarante vers, cela fait votre affaire Et l.'S remercier pour celle Et ne Ies traitez pas comme chose légére, Qui sur des rimes penche les yeux Mais dites aux amies: ces vers sont curieux et bien Car elle passa par des souffrances que laids Qu' un souci de beauté, dicta Il a mis un quart d'heure a les faire Et qui preside aux elegances Mais pas celui de Rabelais. De ce petit souper de gala. La masa oferită Contelui de Kayserling, cunos­ Mais pour chanter une fem me comme elle cutul filosof german, care, în anii trecuţi nc-a vizitat Il faudrait pas seulement avoir ţara şi a conferenţiat la nteneu, Cincinat a improvizat Un peu de verve, mais du savoir următoarea epigramă: Et l'art d'écrire des choses belles! D'ailleurs. je ne sais rien de pire Votre nom nous dit assez Que de ne point parler d'amour Et nous devons en tenir compte, Auprès d'une femme, qui l'ìnspire Mais c'est modeste de signer „comte" Si j'écrivais un galant madrigal? Vous, empereur de la pensée! Mais un critique marital Si je fais le sentimental, PETRU I. TEODORESCU

MĂRTURIE

WONNE ROSSIGNON

Doamne, cred în tine, fiindcă te-am văzut : Doamne, cred în tine, fiindcă te-am văzut: Părul îţi curgea în vânt, uşure; iti şuvoia sângele cu muşcata, Lan încins cu sângele macilor Pe care \i-o rupsese dintr'un geam Fruntea ta lină, culcată în lut. Un copil sdrenţaros şi tăcut.

Noaptea, când vegheam snopii prinşi, Doamne, într'o zi oamenii erau la denii, Umăr lângă umăr, în lumină, i>i cireşii spoiau tavanul slavilor; Mi se părea că-ţi veghez pe mormânt în cimitir, fiecare-şi amintea de-un mort, Cu candelă de licurici apri: şi. Sălcile miruiau cu mirodenii.

Şi nu cutezam să-)i ating glezna; Lutul fecioarelor din care creşteau crini, Şi nu cutezam să-fi sărut fruntea în ziua ceea, Doamne, te-am întâlnii Caldă de fărână sorită, cu vână între ţarini; hodineai sub troiţă. Albastră de cicori, care albăstreau bezna. Şi erai cărunţit de lumină şi de mălini.

Te aşteptam, să urci la ceruri, uşor, în sat căinau clopotele durut, Cu umbrele copacilor limpezite — Aşa cum bat, când moare câte-un prunc. Să păşeşti pe căile laptelui, lumină M'ai întrebat cine-a murit la noi: Să te'nvălue — albăstrimea cu mohor. (Pe semne că erai pribeag de n'ai ştiut).

Când eram copil, dormeam pe snopi, Ţi-am spus c'a murit Cristos, şi-ai râs; Şi-mi părea că-(i dorm pe umeri, Doamne. M'ai luat de mână, şi mi-ai arătat Credeam c'ai să mă iei cu tine'n cer, Mălinii peste faruri, luminaţi; Dincolo de stele şi dincolo de plopi. M'ai cotropit cu mireasmă şi-ai râs, Şi atunci m'am îndoit că te-am putut ucide. Te-aşi fi slujit, aşa cum slujeam Icoana Preciste', cu brânduşi curate. Când erai ca şi mine, un prunc bălai, Când la aceeaş lumânare ne'ncălzeam. ABSENŢA COREOGRAFIE

în urechi cîntecul stărue Floarea trupului se flagela lent de cum a fost, mult mai frumos — în ritmul tobelor de piele — încă toamuă nu e cînd coardele se îndîrjeau strident totuşi cerul a căzut jos. devenea un fluid de inele.

Alt cer, pe suflet, ca o amintire, Tălpile desenau muschiu întins, tristeţe crescută 'n viori; apoi stilet înţepa prin artere anii n'au de ce să se mire şi buricele degetelor lunecau febril că te-am păstrat în singe şi'n pori. în joc pe trup prelins, să provoace senzaţii de miere. Peste orele tinere de-acum cîntecul va şti să rămână — Noaptea lovi gongul din turn; ori şi unde aş pleca la drum dansul stătu şi inelele căzură. mă duc cu amintirea ta de mînă. Inimi de prinţ sîngerau sub armură şi-aveau să poarte 'n ele mult dansul nocturn _

GEORGE POPA. m

CRAIUL DE BRONZ

Am adus Craiului de bronz, cununi,

închinând clipa noastră, veacului ochilor Iui buni. *

Moţul aceasta frumos, priveşte, departe ...

Dincolo de noi şi de deal, dincolo de trup şi de moarte.

Feciorul bălan, înconjurat de flori şi de sfeşnice,

Are chip de izbăvitor, de inger al dreptăţii veşnice. *

Au pornit statele, în jurul idolului lor să se strângă,

Unde este ultimul lăncier al lui lancu — să plângă . . .

Ci numai inchipuire-i, ceiace stropirăm cu aghiasmă,

Iancu-i demult, suflu de zefir şi mireasmă . . .

POMP1LIU BARBU

a Pan Tadeusz, 1834

Fpopee în versuri ; capodopera lui Adam Mickiewicz Tradusă in limba franceza de Paul Cazin (1934) cu prilejul împlinirii a 100 de ani dela aparifia ei

Cânapia a creat eposul Câmpia cu întinderea ei primul capitol (carte) este viziunea, puternică de rea­ nesfârşită, eu zările.ei pierdute în depărtări — acele lism şi plină de farmec, o acelei părţi a pământului temute depărtări, de unde vin vânturile şi primejdiile polonez — Lituania — patria lui Mickiewicz. O vezi — a ereiat legenda, balada eroică, epopeea şi ro­ răsărind din paginile cărţii ; ţi se întruchipează aevea manul. Muntele este mai apărat şi mai conservativ ; dela un capitol la altul, plină de viaţă, cu cerul ei el este mai mult liric. Câmpia, fără alte hotare decât şters, învolburat de nori, cu câmpiile ei mănoase, pre­ zările, predispune la visare, îndeamnă la vitejie, iar sărate de ferme, de case vechi boereşti şi de castele eposai este gata. Polonia este mai mult ţară de câmp. medievale, cu lanurile de grâu auriu şi holdele de Aşezată, întocmai ca şi România, la marginea imensei secară, de rapiţă şi de meiu, cu grădinile ei bogate -câmpii, eare începând dela Urali se pierde sub poalele şi cu toată viaţa, care pulsează pe pământul patriei. Carpaţilor, la confiniile geografice şi istorice a două Pătrunzi în inima pădurilor seculare, pe urma vâna­ lumi — orientul şi occidentul — ostile poloneze, se­ tului mare, care se ascunde în cele mai adânci tufi­ cole dearândul, s'au ţălăzuit dealungul câmpiei, în şuri, şi te minunezi de oglinda liniştită a lacurilor — luptă co răsăritul. Această viaţă frământată şi nesi­ pete mari de lumină, aruncate de Creator —' în inima gură a plămădit sufletul eroic, care şi-a cântat isbânzile codrilor uriaşi. Aici este patria ursului negru, a au- şi şi-a deplâns înfrângerile în epos. rochului şi a mistreţului. Iată fondul sufletosc, dio care a răsărit „Pan Pe acest fond de tablou se grefează viaţa nobi- Tadeusz" epopeea, capodoperă a lui Mickiewicz. limei polone, în special a acelei nobilimi de mijloc, * care a jucat un rol atăt de important dealungul trecu­ * * tului istoric al Poloniei. Poetul ne zugrăveşte un cuib Polonia suferise şi cea de-a treia împărţire. Ul­ de gentilomi rurali — casa judecătorului Sopliţa — tima sforţare eroică a lui Tadeu Kosciuszko nu a adânc legat de cultura pământului şi de toată viaţa putut salva patria. Floarea naţiunei poloneze, acea câmpenească. Judecătorul Sopliţa este în* proces cu mândră şi vitează nobilime de mijloc, pierise în lupte, ultimul descendent a) familiei Horeszko — veche şi sau luase drumul pribegiei. Ce mai rămăsese în ţară, puternică familie - pentru o bucată de moşie şi un continua sä întreţie focul sacru al nădejdilor zilei de castel. Rivalitatea dintre aceste două familii şi lupta mâine. In această atmosferă de comprimare sufletească dintre ele formează acţiunea principală a epopeei. a apărut şi s'a desvoltat geniul poetic al lui Adam Folosindu-se de căi întortochiate de proces, judecă­ Mickiewicz (1798—1855), care, după ce a luat parte torul Sopliţa era pe punctul de a fi pus în posesia la mişcările naţionaliste ale studenţimei din Wilna şi averii râvnite, dar nedreptăţitul conte Horeszko, deşi a cunoscut şi exilul de şapte ani în Rusia — un tânăr, luminat asupra întinderii drepturilor sale şi în­ «xil în adevăr, nu prea aspru şi de care poetul nu demnat la luptă de credinciosul Gervais, îşi asociază se plânge — s'a dus să-şi poarte durerea patriei pe nobilii Dobrzynschi — locuitori ai burgadei Do- pierdute dealungul Europei, prin Germania, Elveţia, brzyn — şi porneşte la atacul casei judecătorului. Austria, Italia şi în sfârşit Franţa. La Paris, unde -se aflau în refugiu mulţi compatrioţi ai săi, acolo Se produce astfel o „expediţie judiciara", una ^i-a scris Mickiewicz nemuritoarea sa operă „Pan dintre acele nefericite lupte intestine, care au făcut Tadeusz", pe care poporul polonez întreg o consideră aşa de mu't rău vechei Polonii şi au contribuit la drept epopeea sa naţională. prăbuşirea ei. * Lupta între cele două familii este potolită de intervenţia unui detaşament de cavalerie rusă, spre In literatura polonă, atât cât o putem cunoaşte marea durere a nobililor poloni, cari se văd înjosiţi din traducerile în limba franceză şi germană a prin­ deavalma: şi asediaţi şi asediatori. Abia atunci au cipalelor ei opere, sunt multe lucrări, reprezentative înţeles ei cumplita lor rătăctre : duşmănia între fraü l ale sufletului polonez întreg. Nici una însă, cred, nu Mânaţi de acelaş instinct, învingătorii şi învinşii de este mai intim legată de pământul şi caracterul po­ ieri, poloni şi unii şi alţii, îşi unesc sforţările printr'un porului polonez — în ceeace are el mai specific sub consentiment tacit şi resping cu mari şi grele jertfe, raportul calităţilor şi al scăderilor — ca „Pan Ta­ duşmanul comun. deusz", epopeea lui Mickiewicz. Acesta este firul acţiunii principale, de care se Ceeace te impresionează şi te cucereşte dela leagă, împletindu-se cu el, firele epizoadelor secun­ primul contact, pe care îl iei cu opera, adică dela dare — vizite între nobili, vânători, consilii de răz- boinici, povestiri vânătoreşti — toate pline de savoare In această lume de eroi — ca şi Elinii în vechea şi de interes, toate contopindu-se în acţiunea princi­ Iliadă — trăieşte întreaga Polonie, cu câmpiile, pă­ pală, a cărei amploare creşte în aceeaşi măsură. durile, oraşele şi satele ei, şi întregul popor polon, cu Deasupra întregei acţiuni, ca un freamăt prelung, vi­ calităţile şi slăbiciunile lui. Toate aceste personagii brează sufletul întregei colectivităţi poloneze de nă­ trăesc prin ele înşile, individualizate prin caracter şi dejdea reînvierii patriei. Răscoala se întinde. Tinerii puternice prin viaţa interioară, ce li s'a dat, dar cresc fug la hotare spre a se înrola în legiunile poloneze în ochii noştri printr'o valoare în plus : prin valoarea de sub comanda lui Napoleon, a cărui umbră se de simbol ! proectează uriaşă şi protectoare asupra pământului Citind aceste minuni de poezie, care stăteau as­ polon. Generalul Dombrowsky, comandantul legiunilor cunse în limba polonă, îţi dai seama de rolul cel mare poloneze din „marea armată" este în mijlocul popc- al traducerilor. Fără traducere, capodopera lui Mic­ rului, care îl aclamă. Epopeia se termină în atmosfera kiewicz rămânea necunoscută de restul lumii. Te de entuziasm a campaniei din vara lui 1812. gândeşti: ce trebue să fie în original, în metrica im­ In ce cuvinte să redau frumuseţea holdelor de pecabilă a lui Mickiewicz, această minune literară, pe aur sau vraja pădurilor seculare ? Cum să evoc figu­ care polonezii o consideră drept unitatea de măsură rile de un realism care le confundă cu viaţa însuşi, a a oricărei opere epice din literatura lor ! Este cert severului judecător Sopliţa, a corectului Sénéchal, a că scriitorul Paul Cazin a făcut un imens serviciu lite­ iubitorului de ţară călugăr Robak, sau aceea, plină de raturii universale, transpunând în limba franceză, acce­ nobleţe şi de demnitate a Preşedintelui ? In ce lumină sibilă tuturor popoarelor culte, comoara de suflet şi să pun pe Tadeu, modest şi brav, pe dulcea şi nevi­ de poezie a epopeei marelui Mickiewicz. novata Sofia, pe cocheta Telimene? Aş putea oare Citind-o am înţeles secretul reînvierii Poloniei; să redau toată frumuseţea de caracter a lui Gervais, operile de geniu ale marilor ei poeţi. Un popor în bătrânul servitor al familiei Horeszko, sau aceea a lui mijlocul căruia se ridică oameni de genialitatea lui Protais, devotatul Sopliţilor? Arta de a cânta din Adam Mickiewicz — fie şi la un secol unul — nu tympanon a bătrânului evreu Jankiel şi înţelepciunea poate să moară, nobilului Mathieu? PETRU I, TEODORESCU

REVELAŢIE LOGODNĂ

Din soare, sub gene, desprind slovă arsă; Cu ghioceii albi eu m'am născut, scutur răul cum Toamna frunzişul; acelaş drum ne-a prăfuit spre soare ; descopăr în rătăciri luminişul ca rădăcina lor înfiptă în lut zilelor pocnite blond în clipa ştearsă. şi eu am supt dîn turburări vigoare.

In lut sap amintiri ipocrit. Pe culmi de gând m'am înălţat uşor, Din azur prind minciuna : o bezea, cu aripi albe de cocor sălbatec; clipeşte obosit ca cea mai luminoasă stea; când aer cald, când cenuşiul nor tacit, moare-un gând, formal ne'nchipuit. mă alintau pe puf de vis molatec.

Impudic, caută cenuşea trupului întunecimi Svâcnesc prin timp, spre veşnicu'nceput, ca să-mi înăbuş licărirea nădejdii din urmă... cu aspirări de nimenea înfrânte, că cerul a căzut cu fruntea'n lut, rătăcirile se strâng turmă şi lutul a prins aripi, ca să cânte. şi 'ncep să sgârie pe geamul inimii micimi.

Brusc, în clipa asia afiu semn luminos: FLORICA CIUR A. din chin vine mulţumirea; în ochi încremenind, clipirea creionează în mine un pur Isus Christos.

Inalf imn prim pentru Isus Christos; secund, pentru stârvul de jos!

NICOLAE LADMISS-ANDREESCU INTORS

Sunt iar cu voii... Grădina sa ofilit, de când Nici paşi pe-aici, nici cântec nau mai simţit vecinii- Fîntina e secată!... Crescură'n poartă spinii Şi boziile vremii — lumina sîngerând.

In suflet amintirea se strânge ca un nod! Unde-au sburat hulubii? Priviti prisaca: toată E fără stupi şi floare!... Din tot belşugul iată: De-arunc în pomi cu pietre nu cade nici un rod-

Au să mai vină basme să macine la moară?

Unde-ai rămas, tu, vraje?... tu, iiteră a zării? Tu, tinereţe veşnic svîcnind ca sinii mării? Unde v'ati spart iluzii a mortului de-afară?

Sunt iar cu voi!... Priviti-mi sandalele!... pe drum — Din sfichiuirea vremii — cresc rănile uitate... Priviti-mi ochii, gura cu buzele uscate De setea ce sentrece cu-o foame ca de lup!

ALEXANDRU CÄLINESCU

Stau în pragul meu, — Dolmen la nu ştiu care Finister — Şi-aştept... Sufletul, pasăre sbuciumată între pământ şi cer, A plecat de mult din piept, Vornic în calea Ce va să vină...

La poarta însorită cu glicină, Privirea-mi fuge, copil, s'o prindă de mână Şi să mi-o aducă in chiot de lumină... Aşteptarea a deschis bolti de mănăstire, In care tăcerea-i ecoul pasului aşteptat. In căpriorii bagdadiéi într'una bat Carii cu bătăile inimei mele... In tâmple sângele înnumără clipele. •. Iar vremea se scurge în mătănii de frunze. Umbra a învineţit pe nesimţite pragul... Un nume se furişeeză hoţeşte printre buze Şi-i trâmbijează'n asfinţit de seară dragul...

Pomul din faja casei de floere-i desgolit. Sub povara aşteptării două nesfârşituri s'au unit.

MARCEL OLINESCU SEARA DE VARĂ, CADAVRUL ŞI CRUCEA DE LEMN . . DIN DANIEL TÓTHPÁL

I in fata unui Christ de lemn cioplit în margine, un om stă ţeapăn şi livid. II cine-1 aşteaptă, de unde-i, nu se poate şti. atâta numai: fluxul vieţii gri, III ieri, l'a adus şi în praf 1-a asvârlit, . sub tufa de mălin abia 'nflorit. IV poate-a fost sclavul domnilor, un muncitor, cu via|a, teatrul foamei tuturor. V sau poate 'ndrăgostitul frumuseţii ' murind in el, uneori şi basmul vieţii. VI nu putem şti decât atât (precis): lungit e un cadavru din tufiş. VII ochiu i-a închis pacea; înserase, podoaba gurii-s bale sîngeroase. VIII iar pieptul, braţul stâng înţepenit ca frânta cruce i 1-a coperit. IX poate-a fost rege al gândirii, erudit, sau soartea-i fu a unui parazit. X acum, doar noaptea mortul strejueşte, în ţintirimul nopţii, creştineşte, — XI improvizează plopii catafalc; se 'mbracă 'n negru nourii de talc. XII şi-aduc pe umeri, pompele, în sbor, sporind doliul, enorm, cu umbra lor. XIII discurs funebru murmură într'una un mic pîrîu, făclie arde luna. XIV pe cînd din slavă stele privesc mute, s'apleacă vîntu-obrajii să-i sărute. XV iar rozele, petale, (când şi când) pe inimă i-aruncă'n ritm de vânt. XVI poate-a fost rege al gândirii, erudit, sau soartea-i fu a unui parazit. XVII nu putem şti decât atât (precis): lungit e un cadavru din tufiş. XVIII şi noaptea 'ndurerată, — fără teamă, — la pieptul ei îl strânge, ca o mamă.

NICOLAE G. MOISIU RECENSII

mitralierelor şi vâjâitul infernal al obuzelor de toate Cjheorghe Í. Brătianu; calibrele, este redată cu o putere de evocare si cu un realism, care te înfioară. Vezi frontul. Traesti în File rupte din cartea războiului atmosfera şi sub cerul lui. stăpânit de duhul morţii. Te cutremuri cu o dureroasă strângere de Ed „Cultura Naţională". inimă la soarta bietului rănit, purtat de patru ostaşi pe o foaie de cort şi părăsit în voia mortul, dè Uriaşa încordare de forte, care a fost războiul teama obuzelor, care explodau jur. împrejur. Depui nostru, — războiul pentru întregirea Neamului — cu o lacrimă de milă profund omenească pentru bietul 1ot cortegiul Iui de sforţări, de jertfe fără de număr soldat german, de nouă-spre-zece ani, mort cu Schu­ şi de suferinţe, nu putea să treacă fără a-şi avea bert lângă el şi cu o scrisoare Ia piept scrisoarea scriitorii şi comentatorii săi. Rapsodul, care să fi ri­ mamei salel Iti cresc puterile sufleteşti şi nădejdea dicat pe un plan de permanentă estetică marea în izbânda finală, când vezi convoiul de băieţi, fete epopee trăită a războiului ne-a lipsit. A lipsit la noi, şi neveste, urcând la deal cu obuzele în brate, •după cum a lipsit şi la celelalte popoare, care au pentru alimentarea bateriilor, şi făcând haz de obu­ luat parte la războiul mondial. In fata technicei ex- zele rătăcite, cari explodau în apropierea lor. 4/aordinare a războiului aerian şi chimic, eposul şi «File rupte din cartea războiului" redau cu un legenda se retrag timide. In schimb însă, câte opere mare respect de adevăr atmosfera specifică a tim­ mari — poezii, novele, roman şi memorii — n'au pului, iar prin simţirea caldă, care pulsează în fie­ răsărit după război în literatura noastră, aducându-i care pagină şi prin stilul deosebit de îngrijit, în care mota aspră şi grea de adevăr a unor vremi cumplite? ne sunt prezentate, se aşează în rândul celor mái Cele mai importante dintre aceste scrieri — cu autentice opere literare ale războiului, constituind în toată aparenta lor modestă şi lipsită de pretenţii — acelaş timp un document de înaltă valoare al acelei sunt fără îndoială memoriile. Aici găsim înregistrate, vremi de dureroasă şi eroică amintire. în adevărata lor lumină, toate peripeţiile şi tot tra­ gismul războiului nostru. Memoriile luptelor noastre PETRU I. TEODORESCU abundă. Dintre toate însă, cele mai de valoare sub întreitul raport: al redării obiective şi veridice a fap­ telor, al profundei rezonante sufleteşti şi a stilului, sunt desigur „Războiul nostru în note zilnice" al á-lui Nicolae Iofga — acele admirabile notări zilnice C. Stere : în „Neamul Românesc", care ne-au întreţinut mo­ ralul în timpul grozavei încercări — şi „File rupte «fin cartea războiului" de d-l Gheorghe I. Brătianu. „In preajma revoluţiei" roman. Despre acestea din urmă vreau să vorbesc aici. „File rupte din cartea războiului" ne aduc cu Ed. „Adeverul" vol. V. „Nostalgii" «Ie notări prinse „sur le vif" de un tânăr de nouă- spre-zece ani. care a luat parte ca voluntar la răz­ Volumul „Nostalgii" cuprinde o nouă si deci­ boiul pentru întregirea neamului şi care a trăit zi de sivă etapă de evoluţie sufletească, a lui Vania zi şi ceas de ceas, timp de luni dearândul, marile Răutu, eroul central al romanului dlui Stere, 51 con- înfiorări ale luptelor, înfruntând primejdiile de moarte stitue ultimul episod din surghiunul politic al tânăru­ şi îndurând până la ultima limită a puterilor şi până lui revoluţionar. ' Ì& botezul de sânge, soarta înfricoşătoare a războ­ Romanul este plin de mişcare, de acţiune; el iului. ne zugrăveşte oameni şi destine, iar acest bogat ma­ Sunt pagini de adevăr, de durere şi de înăl­ terial uman şi documentar este prelucrat cu multă ţare. Ele închid între paginile lor un epizod întreg subtilitate şi serveşte de justificare tezei, pe care o •din marea epopee a războiului : dela sumara pre- susţine autorul. salire a Şcoalei de artilerie până Ia ducerea pe front, 0 strânsă legătură uneşte diferitele episoade viaja de tranşee, sângeroasele lupte de pe Valea ale acestui roman, un fir invizibil leagă evenimen­ Oituzului, de pe muntele Coşna şi de pe Valea Tro- tele disparate, Ia aparentă, pentru ca să justifice iuşului. noua orientare a eroului. Viziunea frontului într'un sector de munte, cu Dl Stere analizează cu multă maestrie nostalgia, tranşeele întunecoase, cu pădurile ferecate în sârmă care stă la baza tuturor acţiunilor omeneşti, acea .ghimpată, cu şueratul ascuţit al gloanţelor, ţăcănitul sete de ideal, ale cărei realizări între fenomenele lumii reale. In aceestă lumină idealul apare ca o supremă realitate, el stă la baza tuturor acţiunilor „In Su s" omeneşti. Şi toate destinele din acest roman sunt călău­ poezii de loan Focşăneanu zite de nostalgia necunoscutului. Dela modesta fe­ meie yacută, abia schiţată, care îşi sacrifică liniştea colecţia „Braşovul Literar" ei şi viata copiilor, împinsă de nostalgia unei Jări ideale cu cer albastru flori şi fructe, la asprul destin O dăruire de suflet — generoasă şi directă, ca al Măriei Culiceeva, pe care nostalgia ţărmului abia tot ce este dor ales — şi o veste din înălţimi este întrezărit al Crimeci şi setea de-o dragoste ideală o „In Sus" volumul de poezii al poetului, de mulţi ani împing pe drumul greu al suferintii fără popas, ni se stabilit în Braşov, Ion Focşeneanu. Volumul a apărut dezvălueşte mereu această sete de ideal. în editură braşoveană, în primele zile ale lunii Octom­ Deportat în adâncurile Siberiei, la poalele Sa- brie, într'o formă deosebit de îngrijită. L'am aşteptat, yanilor, în sufletul lui Vania Răutu încolţeşte nostal­ cum, după o iarnă geroasă, aştepţi primele audiri de gia patriei sala necunoscute, înaintea ochilor sâi vânt cald. Noi, prieteni lui, părtaşi şi martori de fiece sufleteşti răsare cu intensitatea unui ideal, icoana moment, ai nepreţuitelor lui silinţi către culmi ne-am. României. Informaţiile pe car| le are despre tară sunt bucurat ca de o isbândă. Le-am sorbit, una câte una, sumuare, cunoştinţele incomplete, dar el se simte pe măsură ce prindeau închegare şi formă, de pe legat de ea sufleteşte şi inima-i arde de dorul ei. buzele poetului însuşi, în conciliabule prieteneşti : erau „Şi totuşi simt ca şi dumneata că această jarâ frânturi de suflet înaripat. Strânse în volum, frânturile se himerică de care provincia mea natală e despărţită îmbină unele într'altele, prind o expresie de ansamblu, de vreo optzeci de ani, îmi este patria ; şi inima-mi se integrează într'o concepţie. Te afli în faţa unei arde de dorul ei. Cred că există aici o caiuză adâncă. opere unitare puternice, In primul rând, omul, — ca animal social prin exce­ * lentă — nu este desevârşit decât ca membru al unui grup. Numai ca atare îşi poate da măsura pu­ In ce lume de gânduri stelare, înflorite în ima­ terilor sale. Răsletirea Basarabiei nu a putut distruge gini de vis ne duce cu sine poetul ? Ne-o spune el legătura ei organică cu restul naţiunii. Şi în afară de însuşi în poezia „prefaţă" a volumului : aceasta legătură, nu mă simt înlreg. Astfel simţul nostalgiei are la mine un caraefer ciudat: România Am patinat pe vorbe 'nvăluit In şaluri lungi de brumă şi de vis : mă atrage, mă fascinează şi în acelaş timp, îmi in- Spre care problematic cer deschis ? piră groaza necunoscutului." *) Spre care adormit în piairă mit ? Astfel transformat, Vania îşi petrece ultimul Poezia aceasta, numai de trei strofe, rezumă un termen al deportării, luând parte la tragediile fără întreg crez poetic : este poezia năzuinţă şi a efortului ; seamăn ale tovarăşilor săi până Ia împlinirea soro­ poezia acelei năzuinţe şi a acelui efort care stă la baza cului. oricărui progres. Descrierea călătoriei în sanie, pe care o face Poezia aceasta a condus pe poet, în mod firesc,' Răutu la întoarcerea din exil, dela Minusinsc până la problema destinului omului pe pământ. Purtăm la Ui ali, constitue cele mai frumoase pagini ale ro­ în sAnge — să fie blestem sau predestina tie ? — manului. Stilul sobru şi reţinut evocă cu mu'lă plas­ nepotolita râvnă a depăşirii prezentului. Mereu mai ticitate nemărginirea orizonturilor siberiene. departe, mereu mai sus. Necunoscutului ne străduim' Ajuns acasă Vania, înstrăinat de-ai săi, neîn- să-i smulgem tainele. In bezna neştiinţei noastre dreptătit de neîntelegătoarea sa mamă Smaragda aprindem torţe, aruncăm lumini, fără să ne dăm Teodorovna îşi consacră tot timpul pregătirilor pentru seamă de zădărnicia silinţei : câţiva paşi de vedere trecerea sa în România. împrejur, dincolo de care se întinde, fără sfârşit, ' Nimic nu-1 poate îndupleca să renunţe la acest marele tot. Dar omul încearcă, se sbate, se avântă/ plan, nici spusele tatălui său, care-i zugrăveşte su­ înlănţuit de stânca mărginirii lui, Prometeul de tot­ perficialitatea moravurilor de aici, nici marele număr deauna . caută'n sus, spre soare, spre nemărginire. Pro- de dezertori, cari descriu în culori negre, regimul la meteu, în mitologia greaca, râvnea să fure zeilor secre­ care au fost supuşi. tele ; Lucifer al creaţiunii se străduia se egaleze pe Conştient de greutăţile cari îl aşteaptă, dar chi Dumnezeu. Silinţele lor smintite să fie simple poveşti ? nuit în acelaş timp de nostalgia ţării sale Vania Dar cine nu înţelege simbolul? Este aspiraţia de tot­ Răutu se aruncă în bezna necunoscutului călăuzit deauna a omenirii către acel veşnic mai sus, mereu de convingerea pe care şio exprimase într'o convor­ râvnit, niciodată atins, care este însăşi esenţa progre­ bire cu buna lui prietenă Maria Culiceeva: »Dar sului. poate în orice nostalgie, noi nu dorim patria reală, Această filozofie este quintesenţa poeziei lui Ión aşa cum o cunoaştem, ci o patrie idealizată, - aşa Focşănăanu ; este filonul conceptual şi afectiv, din cum am vrea să fie. Şi dorul se simte atât mai viu, care se desfac luminoase şi se împrăştie cu întreg cu cât mai greu poate fi găsită patria idealurilor tale."**) volumul grăuiţele de aur ale inspiraţiei lui. O întâlnim în „Pământ şi Soare, în „Povestea unui Troglodit",: 1 V. BRANISCE-CĂLIMAN. în „Către Soare". De câte ori n'am sângerat spre piscul Pe care curg luminile veciei ? *} Nostalgii pg. 264. Da câteori, desprins din strânsul gliei, ") Nostalgii pg. 264. N'am încercat să mă ridic spre discul Soarelui ? Dar tot suind pe drumurile stranii atributul insperabil al eternului feminin — se îmbină Spre înălţimi bătute de ninsoare, cu speculativul. M'am prăbuşit pe stânci sfâşietoare Cu pieptul, spre care-au năvălit valtanii Vis alb ce sfăşii viul dinire gene. Pământului. Fus de lumină, murind pe violet, Formă 'n care dorm linii corinlhiene, Şi au muşcat din mine tot avântul Rugă pentru zeu, cântec pentru poet. Şi toată roadă viselor astrale Trup cald şi bun, cum nu se poate spune, Amforă, din care bei nepriceput, (Pământ şi Soare) Pradă pentru orgii, jertfă pentru-o minune, Statue după care pânzele au căzut! . . . Pământ şi soare : eterna antiteza ; cei doi polii (Eva) între care pendulează viaţa omenească, transpune Ce cuvinte să găsim peniru a redă toată gingă­ într'o formă nouă o antiteză veche decând lumea : este şia, toată nobleţea şi toată discreţiunea iubirii poetu­ veşnicul contrast dintre întuneric şi lumină, dintre lui din Mâine", Braţul", — frumoasa poezie „Braţul" ! bine şi rău, dintre adevăr şi eroare. Aceiaşi antiteză, — şi „Intim" ? Căci poetul silinţelor spre culmi, poetul dar cât de împrospătată prin puterea gândirii, cât de găseşte preţ vieţii în iubire. Să cităm o strofă sau alta ? înnoită prin veşmântul diafan al imaginei ! Mai bine să lăsăm cititorului întreaga bucurie de a Ne naştem din pământ ; purtăm în vine greutatea deschide volumul şi de a le citi ; sunt perlele celei şi urâtul humii, dar ridicăm fruntea şi privim spre mai sfinte iubiri. soare. Pe aripile gundului, împintenat de dor, pornim Eterna temă poetică, liniştea, după care a însetat spre el; pornim şi astăzi, ca şi ieri, ca şi trogloditul în totdeauna sbuciumata omenire, către care obosită, ancestral, care căţărat pe cea mai înaltăcracă a codru­ se întoarce natura însăşi, pare că simte nevoia liniştei lui, s'a avântat în gol.'., spre soare! şi a întremării — a făcut să vibreze coarde cu rezo­ nanţe jadânci în sufletul poetului. Câteva poezii ale volu­ — E besnă jos, cum sus esie lumină. mului redau mai mult decât sentimentul, sugerează — E veşnicia 'n scorburi, sus e clipa. sensaţia însăşi a liniştei. Şi 'n zori, privind cum după o tulpină Lună, Un- stol de porumbei desface — aripa S'a iâret peste ierburi şi a deschis zăvoare ; Şi se înalţă 'n sus ca o ninsoare, Apoi spre dimineaţă s'a stins. Clipiră des fricoasele mărgele Acum începe tăcerea cea mare : Şi primul om se avăntă spre soare, Stelele închid pe rând un ochiu aprins, Purtând ca aripi, braţele lui grele ! Vântul s'a întins undeva lângă zare.

(In Sus) Apele se îngrămădesc în copci toate Florile adorm cu capetele în mâini ; Aplicat spre cugetare şi introspecţiune, natura pderioară pentru poetul Focşăneanu nu este obiect (Tăceri în zori) *n sine, ci subiect, motiv de cugetare, ca şi lumea Dintre lirici francezi ai secolului XIX, Ion Foc­ interioară, O scânteere de stele într'o noapte senină şăneanu s'a simţit atras către Charles Beandelaire, sau o tremurare de ape în amurg, ca şi o amintire poetul durerii, exprimate uneori în imagini hâde şi sau o parere de rău, devin subiecte de cugetare, se respingătoare, dar şi poetul adâncurilor sufleteşti, spre transpun în stări afective. Elementul timp, cu neînce­ care puţini poeţi ai lumii au putut cobori. Focşeneanu tata şi misterioasa lui curgere, provoacă în sufletul a tradus (mai -exact : a transpus în româneşte) o pla­ lui Ion Focşeneanu reflexiuni profunde, timbrate de o chetă de opt poezii. între care inimitabila „L'Albatros". intensă notă de melancolie. In lirica noastră de după Le-am citit pe rând pe fiecare : în veşmântul lor războiu, în special George Gregorian în „La Poarta autentic şi în transpunere românească. Poetul a mers din urma' a prins sentimentul acesta al efemerului şi pe urmele marelui său înaintaş. Comoara de întune­ al zădârniciei vieţii în faţa eternului timp. Poetul cate frumuseţi şi de sonorităţi grave ale poeziei beau- Focşăneanu isbuteşte să dea o expresie plină de far­ delairiene a fost redată — în măsura, în care este mec agoniei clipei, care moare, neliniştii orelor ce posibilă traducerea poeziei lirice dintr'o limbă intr'alta curg pe albia zilelor spre mări nedefinite. — în poezie şi limbă românească.

Noaptea, Ora Bisericii Negre sună profund Şi deşteaptă amintirile şi morţii. Lirica de după război colorează din loc în loc în Groaveri, pâlpâire pe mormântul scund ; Copite de cal ostenit sub bolţile porţii. câmpul literaturei noastre, copleşit de exuberanta des­ voltare a romanului. Succesul cel mare este la roman. (Noaptea în Braşov) Lirica s'a retras sfioasă din faţa romanului, s'a dat de Pe aceaşi linie afectivă, în legătură cu elementul o parte, ca cenuşereasa din poveşti. Modestia ei însă "Timp, trebue să situăm poeziile „Stele", „Visuri", nu o face mai puţin frumoasă ; dimpotrivă. »One", Fluerul Neantului", „Ornieul", în care senti­ Cum să-1 caracterizăm pe poetul Focşăneanu, ce mentul efemerităţii se amplifică şi devine sentimentul loc să-i dăm în lirica română de după războiu? Este deprimant al micimii omeneşti şi al nimicniciei. greu şi, în orice caz, este prematur să încercăm a carac­ In ambianţa unei poezii intelectualiste, eterna teriza un poet rflela primul volum, ori câte calităţi ar temă poetică, — femeea — nu poate ademeni pe poet vădi acel volum de debut. O afirmare categorică însă prin latura erotismului ieftin, Femeea însăşi devine se impune : este un adevărat poet ; un poet de gândire obiect de contemplaţie interioară, în care afectivul — profundă, de simţire vibrantă, de imagini nobil şi discret alese, Poczi a are o armonie, o căldură interioară, — dato­ avut încă în literatura noastră până la „A doua viaţă rită desigur acordului fericit dintre fond şi formă — a lui Şerban Varu", romanul Dluí Luca Gheorghiade, şi o viaţă proprie, care arată pe cel dăruit cu mir apărut de sub tipar, în anul trecut. Un roman puter­ sfinţit pe frunte. nic prin realismul lui, cu personagii magistrul contu­ Unele neînsemnate imperfecţiuni formale nu al­ rate, cu situaţii clare şi cu toată atmosfera vieţii de terează frumuseţea poeziei. Focşăneanu este un poet sălaş, sub cerul liber, pe marginea apelor, la adăpostuL al vieţii interioare şi un imagist, iar ca formă se pădurilor. Fără exagerare, unul dintre cele mai bune apropie de linia clasică. înainte de încheiere pun sub şi mai interesante romane din literatura noastră, în ochii cetitorului aceste două imagini, parcă dintr'o ultimii ani. lume de vis: Şerban Varu, — pentruca să dau un scurt rezu- Câte un surâs de stea nat al acţiunii romanului — este un tânăr boier, ap­ Lângă un obraz de floare roape despinat de avere, în urma exproprierii marei Câte o 'ngenunchiere de iună proprietăţi, fost secretar de legaţie la Bruxelles. Şi-a La glesna unei înfloriri. (Fluerul Neantului) pierdut postul în urma unor intrigăm infame, fără a i se fi dat posibilitatea să se justifice. Amărît de ne­ PETRU I. TEODORESCU. dreptatea, ce i şe făcuse, şi desgustat de artificialita­ tea vieţii — adând desigur şi unei aplicări fireşti către scepticism şi descuragare — în urma unei lovitură de baionetă în plâmâo, în tâmpul unei învălmăşeli revo­ Luca Gheorghide : luţionare, la care nu luase parte, ajunge lucrător la o fabrică de cărămizi, iar de aici, împreună cu Ion, un tip impulsiv şi îndrăzneţ, în sălaşul de ţigan a buli­ A doua viaţă a lui Şerban Varu başei Dragnea. Acum începe a doua viaţa a lui Şerban Veru : Roman. Editura „Universala" Alcalay. printre ţigani. Simplitatea lor de primitivi, sinceritatea Un popor în marginea umanităţii, la confinale lor, spontanetatea lor, curajul, cu care se avântă în dintre om şî animal, dintre civilizat şi sălbatec : sunt cele mai riscate întreprinderi, încetul, cu încetul ît Ţiganii. Ce interesant popor, aceşti primitivi ! I-a cântat atrag şi îl cuceresc. Devine al om. Ia parte cu ei la Puşchin, Ie-a devăluit viaţa Prosper Mérimée, le-a furturi — furtul murgului orăbesc — la spargeri în­ redat în muzică tumultul vieţii Sarrazatte, i-a zugrăvit drăzneţe, şi pentru ca viaţa lui să se lege definitiv de pe pânză atâţia maeştri mari. Un popor liber, fără a sălaşului, apare şi dragostea: frumoasa de şepte- grija zilei de mâine, sorbind din plin beţia libertăţii, sprezece ani, Ilinea. Nu mai este o dragoste obişnuită : cu tot farmecul ei, cu toate riscurile ei !... e un vis de fericire, o nebunie, care se surmă brusc la literatura noastră, îi întâlnim din loc în loc: într'o noapte de furt, când Ilinea este ucise de gloa­ în lirică, în nuvele, în roman. O operă însă, în care tele unui jandarm, iar Şerban îşi pierde minţile şi se viaţa lor să fie redată din plin, cu tot specificul ei înneacă în locul din inima pădurei dela SângurenL de nomazi fără astâmpăr şi fără lege scrisă, nu am Acesta este romanul. CRONICA

Mite. roman de Eug. Lovinescu ; Ed Adevărul. este însoţită de două prefaţe asupra „raţiunii practice', D-l Eugen Lovinescu, după ce ne-a dat doua şi asupra lui „Immanuel Kant" scrise de Dnii prof. rornane „Bizu" şi „Firu'n Patru", strâns legate unul Nae Ionescu şi Const. Rădulescu Motru, Cu această de altui printr'un pronunţai caracter de fiîiaţmne — lucrare avem aproape întreagă opera filosofică a lui „Firu n patru" urmărind aproîundarea psihologiei lui Kant în Româneşte, Bizu — de data aceasta a întrerupt . . . firul seriei de romane ciclice, pe care şi-o propusese s'o realiseze Pe Frontul Mărăşeşti învie morţii, roman de şi na dăraeşia u:i roman de o mare putere de sugestie Gabrul Drăgan, şi de o incomparabilă frumuseţe, „Mite", al cărui sub­ Acsst roman, al cărui titlu pare a fi fost sugerat iect este un epizod de dragoste din viaţa lui Eminescu : de cunoscută opera a iui Erich Maria Remarque : „Pe dragostea lui ideală pentru romantica „Mite Kremnitz", frontul de West, nimic nou" evoacă în culori puter­ scriitoarea germană, contemporeaâ cu el, soţia Drului nice şi o simţire vibrantă amintirea, încă vie în min­ \X', Kremnitz dela Iaşi. Anunţăm romanul. Cu alt pri­ tea tuturor, a războiului nostru, in acelaş timp, în lej, recenzia pe care o merită. ultimele aproape 200 pag, ale romanului, se face o critică severă a societăţii de astăzi, care este pusă Isvoarele istoriei Românilor de prof. G. Popa faţă în faţă cu amintirile, abil reînviate, ale frontului Lisseanu, membru al Academiei române. dela Mărăşeşti. Puternice sunt figurile prof. Mircea Neobositul scriitor şi cercetător al trecutului Boteanu şi invalidului Grigore Bogdan. Cu alt prilej, nostru istorie, Dl. Prot. G, Popa Lisseanu, autor al recenzie amănunţită. mai multor lucrări cu subiecte istorice, dintre care cităm pe cea mai recentă, publicată în franţuzeşte, „Domnul Tudor", roman de Carol Ardeleanu, asupra Secuilor, a avut ideea fericită de a publică, în Ed, „Energia" de sub auspiciile Fundaţiilor Regale. original, în „Colecţia isvoarelor istoriei Românilor" o Pe linia trasată de scriitori streini de o mare scrie întreagă de cronici vechi de o importanţă capi­ reputaţie, ca André Maurois şi Emil Ludwig, s'au tala pentru cunoaşterea precisă a trecutului Românilor, avântat, cu un desevârşit succes şi câţiva scriitori ai Mai întâi a publicat faimoaasa lucrare : ,,Gesta Hun- noştri. Drumul a fost deschis, cu un succes, care a garorum" a lui Anonymus, notar al unuia dintre regii depăşit orice aşteptare şi pe care noi l-am înregistrat Bela (probabil Bela II). Aceasta este o operă vastă, la tîmp în coloanele Braşovului Literar (No, din Aug. din care s'au păstrat 57 cap., în multe din ele se gă­ 1934) cu „Viaţa lui Stefan C?l Mare". Pe aceeaşi cele sesc menţiuni referitoare la viaţa Vlahilor. A doua a purces de curând deodată cu atâţia alţi scriitori, lucrare, publicată de Dl, G. Popa Lisseanu, este : Dl. Carol Ardeleanu, romanţând cu mult respect pentru ,,Descriptio Europae Orientalis" scrisă în 1308 de adevărul istorie viaţa lui Tudor Vladimirescu în „Dom­ vre-un călugăr dominican sau franciscan, — se crede nul Tudor" apărut în Ed. „Energia". Viaţa gorjanului a fi fost de naţionalitate franceză — care a trăit multă Tudor, — întruchipare strălucită a energiei şi a spiri­ vreme în Peninsula Balcanică. In această lucrare se tului de iniţiativă oltenesc, — este redată cu o artă găsesc multe informaţii cu privire la Blachi sau Blazi desăvârşită, dela începutul mişcării sale insurecţionale (Valahi). până la Bucureştii isbândei şi până la Târgoviştea De curând Dl Popa Lisseanu a publicat : Cronica trădării şi a morţii. Unele pagini ca acelea ale trădării, Ungurilor de Simon de Keza, Carmen Miserabile al ale judecăţii sumare şi ale executării tâlhăreşti, noaptea, lui Rogerius şi Descoperirea Ungariei Mari de Ricar- spre revărşitul zorilor, sunt de un tragism sguduitor. dus, (vol. IV, V şi VI din Isvoarele Istoriei Românilor). Descoperirea Thtbetului de R. T. Hue, trad, din „Critica Raţiunii Practice" a lui Immanuel Kant limba franceză de Apriliana Medianu. Ed. „Energia". de Dtru Cristian Amzăr şi Raul Vişan, Edit. Inst. Cartea aceasta este ceva mai veche. A fost scrisă Social Român, 1934. de părintele R. P. Hue între 1830-1840, deci acum In laboratoriul de lucrări sociologice al Institu- un secol, în urma călătoriei- făcute de acest misionar iui Social Român, şi sub directa priveghere a Dlui în podişul cu totul necunoscut şi înconjurat de mister Prof, D. Gusti, a apărut în anul expirat una din cele al Tibetului. Se pare că acest căluger a fost primul mai bune traduceri din literatura filozofică germană : european, care a pus piciorul pe pământul sfânt al „Critica Raţiunii Practice" de către D. Cristian Amzăr Tibetului şi a văzut cetatea sacro-sancră a budhismu- şi Raul Vîsan, fosti elevi ai Institutului. Traducerea lui-lamaist : Lhassa. Din călătoria lui de aproape doi ani prin acest ţinut, deşi nu scriitor de profesie, a autohtonism ebraie şi de elemente ale culturii moderne, cules o enormă bogăţie de impresiuni şi de date inte­ care depăşesc etnicul, şi-a găsit un romancier. Scrii­ resante pentru teologi, folklorişti, etnografi, geografi. torul, evreu el însuşi, s'a aplecat cu râvnă şi cu ne­ Este cartea cea mai de valoare, până în prezint, întrecută înţelegere asupra neamului său, pe care il asupra Tibetului şi cu atât mai importantă, cu cât analizează până în cele mai intime fibre ale psiholo­ stilul este îngrijit şi ales. giei sale şi îl redă în culori de un realism impresio­ nant. In special îl interesează mahalaua evreiască. Foc în Hanul cu Tei, roman de I. Peltz. Edit. Aici pulsează adevărată viaţa a poporului evreu, cu Adevărul. truda sa de fiecare zi, cu elanurile şi visurile sale, cu Dela primele sale lucrări literare şi până la „Calea suferinţele şi meschinările sale, „Foc în hanul cu Tei" Văcăreşti", roman apărut spre sfârşitul anului 1933, şi ne zugrăveşte aceiaşi lume, dominată de figura îmbo­ până la „Hanul cu Tei" de curând ieşit de sub tipar, găţitului Micu Braun a excrocului Mehală, a roman­ scriitorul I. Peltz a făcut progrese uimitoare. In primul ticei Lisa, fata lui Micu Braun şi a lui Ioină, visătorul rând, ca orientare, şi în al doilea rând ca tehnică de încorijibil. Viaţa ce pulsează în acest roman şi realismul romancier şi ca aprofundare. Cu I. Peltz lumea evre­ lui savuros merită o recenzie mai completă, pe care iască dela noi, aşa de interesantă prin amestecul de o vom face în curând.

ÎNSEMNA

Numărul festiv al revistei „Braşovul Literar" dela Bucureşti: în loc de a i se ridica lui Cincinat trebuia să apară, Hiaturi de celelalte dovezi de ad­ două busturi — unul în Braşov şi altul pe » orindntui miraţie pornite spontan din toate părţile ţării pentru lui la Bellu — după cum s'a anunţat în „Steaua Tran­ poetul care a scris „Serenada", „Nocturna", „Olarul silvaniei" No. 22 din 14 Ianuarie a. c şi în loc de a şi Amfora" şi „Cele trei Năluci", aici la Braşov, unde se întrebuinţa prisosul colectei pentru ajutorarea lo­ el şi-a trăit ultimii ani ai vieţii şi unde a întemeiat godnicei lui Cincinat (în paranteză o spunem: d-şoara şi a condus o revistă, aici trebuia să se producă din Smaranda iindricu, de bine, de rău, şi-a găsit un post partea foştilor săi colaboratori şi prieteni gestul cel de funcţionară la Poştă şi nu este avizată la umili­ mare al cinstirii memoriei lui. Moi, membrii cer- torul ajutor al unei colecte, care s'a făcut pentru un cului revistei suntem fericiţi de a-1 fi schiţat, în limita scop cu totul altul) propunem ca întreg acest prisos posibilităţii şi a competinţei noastre: este numărul să.fie vărsat comitetului de iniţiativă al unui. alt mo­ de faţă. nument, de mult aşteptat de tot Braşovul şi de toată Mai înainte însă ca noi să fi păşit la drum, suflarea românească: monumentul bardului redeştep­ chiar a doua zi după înmormântarea lui Cincinat, s'a tării naţionale, Rndrei Mureşeanu. •pornit o nobilă iniţiativă pentru definitiva aşezare a In modul acesta Braşovul va adăposti la umbra lui în galeria poeţilor de seamă ai Neamului : ridi­ zidurilor sale trei chipuri româneşti a trei poeţi de carea unui bust la Braşov. Ideea a pornit dela d-1 seama : Şt. O. Iosif, Cincinat Paveleşcu şi findrei loan Stoian, cunoscutul om politic, directorul ziarului Mureşeanu. „Steaua Transilvaniei" şi în a cela ş timp aceeaşi idee a încolţit în mijlocul magistraţilor dela Curtea de hpe\ din Braşov. Prieteni dela Bucureşti şi colegi ai lui In Braşov, cele două societăţi culturale, „Astra" Cincinat din Braşov s'au întâlnit pe linia aceluiaş (Despărţământul Judeţului Braşov) şi „Liga Culturala",. gând: ridicarea unui bust. Un comitet de iniţiativă a — printr'o emulaţie, care le face cinste deopotrivă şi fost repede alcătuit sub preşedinţia d-lui Gr. Trancu- uneia şi alteia, — desvoltă o activitate din an în ari Iaşi. La Braşov s'a alcătuit un comitet local, compus mai largă şi mai rodnică, „fistra" activează în special din d nii Consilieri T\. Safirescu şi N. Gavrilescu, d-1 la sate. Puternicile ei legături organice cu poporul şi S. Gheorghiade şi d-1 Procuror de Curte R Nova- pământul ardealului au îndemnat-o să se adreseze cescu. FSmbele comitete s'au pus imediat pe lucru : permanentului rézervoriu de energii naţionale, care colecte au fost lansate şi la Bucureşti şi la Braşov sunt satele. In acelaş timp însă nu neglijează nici cu un succes mai mare decât cel aşteptat. Bustul oraşul: în anul acesta, pentru perioada de timp, care turnat în bronz de sculptorul O. Spaethe îşi aşteaptă se întinde între Crăciun şi Paşti, „Hstra" a organizat aşezarea pe un petecuţ de loc — probabil alături de un ciclu de conferinţe cu subiectul: „Contribuţia Fir- acela al lui Şt O. Iosif, — în squami din faţa Pre- dealului la patrimoniul naţional al românismului".. fecturei După două amânări, solemnitatea desvelirii „Liga Culturală" şi-a circumscris activitatea ei la oraş,, bustului va avea loc aproape sigur în ziua de Dumi­ unde în ultimii doi ani, sub stăruitoarea conducere a nică, 2 Februarie, a. c. prof. nt. Bălăcescu, şi-a lărgit tot mai mult sfera de activitate O serie de conferinţe au fost ţinute înainte In legătură cu această iniţiativă, întrucât după de sărbători, în cadrul subiectului „Noui directive în informaţiile apărute în ziare, sumele colectate depă­ ştiinţă şi filozofie", iar acum după Crăciun a început şesc cu mult costul bustului şi al soclului, ne luăm a doua serie de conferinţe, având drept temă: „Fi­ curajul de a face o propunere, a cărei cuminţenie şi guri şi opere de căpetenie dela noi şi de aiurea". utilitate le supunem aprecierii tuturor oamenilor de cultura din ţară şi în special comitetului de iniţiativă P. I. T. IE V I S T 13 Ii E

Revista Fundaţiilor Regale, decana revistelor noastre, în­ bogat — documentar, istoric, istoric-literar, cultural şi literar pro­ cadrată de personalităţi de mâna întâia a scrisutui românesc, ca priu zis. — Articolul redacţional vorbeşte despre opera, (inula Oct. G o g a, I. Al. B r ă t e s c u-V o i n e ş t i, D. Gusti, I. încă în mare cinste... dar învechită şi perimată : „Marele Dic­ Simionescu, C. R ă d u 1 e s c u-M o t r u E. Racoviţă, îşi ţionar Geografic al României". Publicarea corespondenţei inedite continuă drumul activităţii sale, în adevăr prodigioase. Numărul de a lui Pefrache Poenaru de către Ion C. Fii itti, de un mare -Ianuarie se deschide cu articolul „Memorii de militar" de N. lorga, interes cultural. Tot aşa de interesant articolul lui M. N. Bur­ în care marele nostru istoric se ocupă de întâmplâri şi fapte dela gh el e dela iaşi, ca titlul : „Porţile Cetăţii dela Vidin la Castelul începutul sec XIX, aşa cum sunt prezentate in Memoriile familiei Peleş". Ar icole istorice de A. S a c er d o ţ e a n u. (In jurul unei Papazoglu. Un articol-sîudiu asupra viselor de I. Al. Brătescu- luple a Românilor cu Rutenii în 1877) de Ion Donat (Dionisie Voineşti. Poezii evocatoare de \ iaiă şi gândire antica ,,Helada" de Eclesiarhul); Iiie Chiriţă: Originea Brâncovenilor ; I. Ionaşcu: N. Davidescu şi ,,Po2me" de V. Gaiorghiu. Un fragment in conti­ Acte relative la boerul Sandu Bucşănescu iar G. Mill. Derne nuare din rjmanul în curs de scriere „Cum încep un veac şi o trescu: Două biserici craiovene, vechile biserici: Sit. Niculae căsnicie" al lui Gala Galaction. Articole cu caracter social-eco­ (Belivacă) şi Toţi Sfinţii (Băşică). nomic de V. Vâlcovici şi M, Manoilescu (deosebit de interesant Revista aduce şi material pur literar: poezii de George studiul d-lui Manoilescu asupra lui Eminescu ca economist). Judi­ Fonee, Doina Bucur, Radu Gyr, Aurel Tită; Trei fragmente de cioase dări de seamă asupra ,,Activităţii Instituiului de Cultură romane: „Sunt fata lui Ion Gheorghe Anton" de Coca Farago; comparată" de Mircea Eliade şi asupra „Experienţei echipelor re­ „Noapte" de Ionel Rujeanu şi „Un menaj ca multe altele" de gale studenţeşti" de H. Stahl. Numsrul se închee cu o foarte bogată Doina Bucur. Recenzii note. cronică, recenzii, note şi însemnări.

Azi. Revista tinerească, plină de frăgezime şi de vigoare, Gândirea. După un an de forţată întrerupere a apariţiei de sub conducerea poetului Za ha ria Staneu, se înfăţişează sale, viguroasa revistă de sub conducerea d-luiNichifor Crainic cu un bogat malerisl literar şi în numărul de Decembrie, ca şi şi-a reluat activitatea. Primul număr, după această pauză impujă, în numerile anterioare. Cine dintre recenzenţi sau dintre revis­ a fost cel din Octombrie a. tr. De atunci, lună de lună, revista tele literare a comparat grupul rev. „Azi" cu „Juniirfea" de altă apare cu regularitatea pe care i-o cunoaştem. Numărul de Ianuarie dată ? Comparaţia e bună şi încurajantă. Numărul de Decembrie ne aduce un studiu al lui Lucian Bla ga cu subiectul ,, Teme sa­ începe cu un articol al scriitorului englez D. H. Lavrence: crale şi spiritul etnic" şi începutul (Prologul şi catul li tragediei „Mântuitorul" tradus în româneşte de Petru Manoliu, care sale în zece acte, cu titlul „Avram Iancu". Poezii de G. Grego­ publică în aceiaş şi o dare de seamă asupra ideiior cuprinse rian, Radu Gyr şi Aron Cotruş; un fragment din romanul în lucrare sub formă de roman — mult mai complexă ca un cel nou al lui Victor Ion Popa: „Schivnicul din Ţiua Neagră", un roman — „Tod a-R aba" a scriitorului cretan Nicolae Kazan, studiu asupra „Sensului grandoarei în opera lui Ibsen" de Toma stabilii de multă vreme în Rusia Sovietică. Nicolae Roşu în Vlădescu. Intre alte însemnări, note şi dări de seamă, un frumos „Bună ziua Românie-Mare" trânteşte o şarje ridiculului românesc aiticol al d-lui Nichifor Crainic, închinat memoriei lui Cincinat dinnainte de războiu, care... dăinuieşte în mare parte şi acum. Pavelescu. Poezii de Dumitru Ion: Cinci Poeme; Radu Boureanu: Idolatrie; Ion Th. Ilea publică duioasa poezie: Pe Mureş mi-arunc răbdarea cumnată ; Alexandra Baiculescu: „Vară Familia. Frumoasa revistă a Oradiei-Mari, renăscută din aeriană", Eugen Jebeleanu republică o poezie, pe care am cenuşa sa ca pasărea „Phoenix" din mitologia greacă, prin energia mai cetit-o par'că în trecut : Pogromul (Ciclu din Kiabund). Un ţi priceperea d-lui M. G. Samarineanu, aduce în numărul său fragment de roman' „Vagon restaurant" de T. C. Stan. Cu­ de Decembrie 1934, — aproape tot aşa de comprehensiv ca şi noscutul scriitor Gib Mihăescu ne dă o nuvelă: Razna. Re­ numerile Revistei Fundaţiilor Regale — un bogat material literar, cenzii şi cronică literară de Seplimiu Bucur, P. Pascu, C. Bogoe istoric şi informativ-ştiinţific. Poezii de Coca Farago şi Alice şi B. Cehan. Soare, Radu Gyr, Mihail Dan; studiul d-lui Th. Capidan cu titlul: Bilingvismul şi rolal femeei în păstrarea limbii; studiul d-lui Ti ber iu Moşoiu asupra Spătarului Niculae Milescu Cârnul; Ţara Bârsei. Robusta publicaţie literare a Braşovului un documentat articolai lui Petru Manohu „Asupra confesio- prinsă Prin rădăcini adânci în pământul ţârii Bârsii. a avut nalismului contemporan M Samarineanu continuă publicarea ro­ parte de un om excepţional: este profesorul Axente Baneiu. manului său „Kyazin", cu subiect din viat» Orientului (cap. IV). — una dintre cele mai respectate figuri ale învăţământului — Lucian Blaga continuă publicarea operei sale dramatice: Avram care şi-a închinat toată râvna, toată dragostea şi toată puterea Iancu. Vladimir Nicoară, un articol asupra traducerii în un­ sa de muncă revistei „Ţara Bârsii". gureşte de către Al. Kíbedi a poeziilor lui Eminescu. Note, în­ No. de început de an (lanuarie-Februarie 1935) ne îm­ semnări, recenzii. părtăşeşte un sumar ales cu multă îngrijire şi seriozitate. D-l N. lorgo face onorurile acestui număr deschizându-1 prin publicarea unei corespondente (3 scrisori) între negustori Tribuna, revistă politică, parlamentară, economică, socială din Braşov ai din Câmpulung. Scrisorile, pe lângă dovada unor şi artistică în No. său din 31 Dec. 1934, prezintă cititorilor săi strânse legături comerciale între ambele versante ale Carpaţilor, nn mănunchiu de articole, deosebit de interesante. Primul articol aduc cu ele parfumul unor vremi trecute: buna credinţă, sim­ pune într'o vie lumină marea şi populara figură a d-lui loan s plitatea şi sinceritatea acelor vremi L -1 A. Sacerdoţeanu, Th. Florescu, ultimul tribun în viată din trinitatea: Niculae cunoscut nouă din „Arhivele Olteniei" şi alte publicaţii, "m „An- fleva, Take lonescu, loan Th. Florescu. Un succini rechizitoriu dreonum şi alte ncle" se ocupă de falsul în actele diplomatice. al Skodei. O dare de seamă a întrunirii de la Cluj (29 Dec.) D-na Valeria Căliman publică un foarte frumos articol co­ Un interesant caleidoscop al oamenilor politici. Note şi însem­ memorativ despre Cincinat Pavelescu. Vechiul nostru prieten şi nări de artă. colaborator al „Braşovului Literar" continuă publicarea cronicei even. on. 1848-49 a protopopului Şt- Branea din M-iierău. Dr- Arhivele Olteniei. Ultimele trei numere din anul trecut Ilie Dăianu. în frumosul |i documentatul său articol «Amos {No. 74—76) ale puternicei reyisle craiovene de sub direefia Frâncu şi Avram Iancu" evocă figurile celor doi oameni mari prof. C. D. Fortunescu, prezintă un material deosebit de ai Munţilor Apuseni- A- P Bănuţ: portretul distinsului cărturar şi predicator Zaharia Boiu. Poezii : Ecaterina Pitiş (duioasa dicios studiu asupra poeziei lui D. Nanu, despre volumul poezie: Sufletul Măicuţii), D. Olariu, V- Nelea, Al. Láscarov- căruia — opera unei vieţi întregi — critica nu s'a prea grăbit Moldovanu : Flori dè lumină. Dări de seamă : Al. Bălăcescu şi să vorbească, aşa cum sar fi cuvenit şi cum ne-am fi aş­ A- Banciu. teptat. Numărul se încheie cu o minunată interpretare din evanghelie - loan Botezătorul şi Botezul lui Isus — de Păr. Toma Chirîcuţă, însufleţiful director al revlsjei. Viafa Literară, continuă să fie cea mai bună revistă de informaţie literară, de debut şi de afirmare, de curaj dus uneori până la frondă. D-l I. Valerian, directorul revistei, îndepli­ PAGINI LITERARE. Răsărită la Turda, pe urmele neşte un mare rol : acela al circulaţiei literare. Fiindcă suntem Abecedarului, sub stăruitoarea conducere a prof, şi poetului aci, o întrebare prietenului Valerian: pe când vom avea plă­ Teodor Mureşeanu, revista »Pagini Literare", mulţu­ cerea să recenzăm „Kara-Su?" mită şi grupului dejcolaboratori serioşi, pe care a ştiut să-i Ultimui număr, 20 Dec. 1934—1 Febr. 1935, aduce ca în strângă în jurul ei, îşi continuă un mers sigur şi regulat. totdeauna un bogat material informativ, beletristic, dări de seamă, Numărul dela 15 Ianuarie înfăţişează un articol cu caracter articole critice. I Valerian biciueşte măsura neroadă a impozi­ istoric literar „Rolul revistei Luceafărul în cultura româ­ tului pe scris şi pe scriitori. Gib Mihăescu ne pune sub ochi nească": o scurtă privire asupra „Junimei", a mişcării să­ un fragment „Voicuţa" din romanul „Donna Alba" pe care îl mănătoriste şi Eminescu, asupra rev. „Viaţa Românească", pregăteşte. Petru Comarnescu, cel aşa de bârfit de o seamă insistând asupra activităţii şi rolului „Luceafărului". Un de ziarişti — oare de ce l-o fi bârfind ? — scrie un esseu : Poezia aprofundat articol asupra operilor d-lor Oct. Goga şi Lucian lui Edgar Lee Masters, poet american. Octav Sulutiu ne pre­ Blaga, pe care Grigore Popa îi doreşte profesori la Uni­ zintă un tânăr pictor ungur de mare talent: Keleti. Septimiu versitatea din Cluj. Aderăm fără nici o rezervă la propu­ Bucur, un ariicol sintetic: Literatura ardeleană post-belică. Lii- nerea d-lui Gr. Popa. Un studiu documentat şi bine scris minoasă, schiţa: „Intr'un Rapid de Ion Dongorozi Un frag­ al prof. Romulus Demetrescu, unul dintre stâlpii susţinători ment din romanul „Ioana" de A. Holban. însemnări, informaţii ai revistei. Nu mai puţin interesant articoiul lui Al. Dima : literare. „Contribuţii la restaurarea idealului clasic". Poezii delvonne Rossignon, Gherghinescu Vania şi trad, dm „Anacreon", după original, de Teodor Mureşeanu. Cronica artistică, re­ Convorbiri Critice. Au reînviat „Convorbirile Critice". viste, căr|i, însemnări, Sentimentul, cu care le întâmpinăm, este de bucurie, de adâncă şi sinceră bucurie, nu de mirare, fiindcă focul sacru, din care au răsăriLodinioară, este încă viu; din llacăra lui trebuia să PLAIURI SĂCELENE, sprintena revistă vecină - Să- renască revista. Pentru mine, cel care scriu aceste rânduri, bu­ celele suni la poarta Braşovului românesc — de un format curia se dublează cu un sentiment personal de duioşie; trec simpatic, ce aminteşte „Bilete de Papagal" a lui T. Arghezi, peste ani şi mă revăd studentul inimos şi timid de altădată, care prezintă în preajma sărbătorilor Crăciunului un n u măr grăbeau, strângându-mi manuscrisul la sân, spre casa din Gra- festiv închinai visiiei d-lui dr, C. Angelescu, Ministrul mont, iar mai apoi spre cea din j*leea Băicoianu a maestrului Instrucţiunii. In acelaş număr „Solidaritate Săceleană" ar­ Dragomirescu. Lângă el si prin el, în „Convorbiri Critice" mi-am ticol de Victor Jinga, poezii şi epigrame, dintre care „Cântec făcut începutul scrisului. de Toamnă" a Iui V. Tudorán remarcabilă prin frumuseţea ei; o pagină de omagiu lui Cincinat Pavelescu de Victor ). Criiw. Frumosul număr festiv se închee cu o recenzie de Pe lângă cuvântul-prefaţă care în acelaş timp este un cu- Al. troc Miîiiaru asupra unei lucrări recente a d-lui I. I. vânt-program (Cuvântul Nostru) al d-lui M. Dragomirescu, Ghelass, care este pus inir'o lumină nu tocmai plăcut? : revista ne prezinlă o bogăţie de poezii (Eugenia Brateş, George reproduce în lucrarea sa pasagii din siudiile altor scriitori, Dumitrescu — vechea şi frumoasă cunoştinţă — Gh. Tales, Dinu Insuşindu-şi-le. Plin de duh şi de umor torsul „Din caerul Soare); Pagini uitate („Concert simfonic" şi „Ver") de A. Naum; Săceielor" al colegului Dragoş. Un fragment din nou! roman al d-lui M Dragomirescu „Pă- mânt şi Floare". O convorbire în Empirea (Despre lumea psicho fizică) de M. Dragomirescu; Un documentat şi frumos RÂNDURI. De pe versantul de nord-vest al Munţilor articol al lui Raoul Teodorescu despre Cincinat Pavelescu şi o Apuseni, ne-a sosit pe aripile postii al doilea număr di ; foarte bogată cronică a cărţilor. Urăm vechei reviste viaţă lungă, revista cu numele de mai sus. Este numărul de Ianuarie, a care are dreptul prin valoarea ei. care ne- aduce un duios ariicol comemorativ despre Cin­ cinat Pavelescu, un ariicol despre colinde, un judicios studiu „Infractorii Minori" de I. Aron, poezii, epigrame, dări de Viata Românească, vechea revistă ieşeană, mutată de mai seamă. Dorim sănătate si viaţă lungă tinerei reviste. mulţi ani la Bucureşti după o serie de numere, care nu cores­ pundeau trecutului glorios al acestei mari reviste — cea mai im­ portantă revistă românească dinaintea războiului — în ultimul său RELIEF Dunărean se numeşte revista de un format deo­ număr de Noembrie-Decembrie ne aduce un foarte bogat şi variat sebii de simpatic — este primul lucru, care te isbeşte când priveşti material literar şi ştiinţific. întâia jumătate a volumului este re­ o revistă nouă —- şi de un conţinut variat şi select. Revista se zervată desbaterii largi şi judicioase a marei probleme actuale: află la al treilea număr (Decembrie 1934) care îşi deschide „Pace sau Război", în care îşi spun cuvântul: Demonstene coloanele cu un articol de amintiri despre Cincinai şi continuă Botez, George Sofronie, Ernest Ene, AI. Philippide, Petre Pandrea, cu „Acordul de Violă" al lui Liviu Opriş, un fragment de roman, N. Tatu, Ad. Byek şi Const. Enescu. Partea a doua este închinată poezii, recenzii, dări de seamă. Deosebit de interesante „Incizii"-le literatürei beletristice şi studiilor. T. Cristureanu' Antropogeograîia d-lui Ion Pogan şi schiţa „Caikul cu plăceri" de Ion Panait. României. O novelă frumoasă de Tudor Soimaru: „Domnul Leo­ Dorim viaţa lungă inimoasei reviste. pold"; O poezie: „Elegie", de Const. P. Chioralia. Cronica literară de Al. N. Naum. Cronica internă de Mihail Ralea. Intre chenarele critice ale lui Ilarie Dobridor, un „Epitaf pentru Cincinat Pave- REVISTA VREMII este un strălucit exemplu de creaţie escu". Diverse cronici, recenzii, note. publicistică, daîorită spiritului de iniţiativă, priceperii şi stăruinţii mai presus de orice laudă a unui om: prof. Grig. M. Cotlaru. Evident, prof. Cotlaru n'a pornit singur la FÂNTÂNA DARURILOR, revistă de cultură creştină, drum. In jurul său s'a grupat un număr de profesori prie­ prin conţinutul ei serios şi edificator, aminteşte vechea teni, cari merită toată admiraţia noastră, şi mai apoi cercul publicaţie poporană «Floarea Darurilor", care dealungul se­ s'a lărgit până la un număr, de care ar fi mândră orice colelor XVII, XVIII şi o parte din XIX, a fost izvorul de periodică din ţară, Fără exagerare: Revista.Vre'mii înţelepciune şi de întremare sufletească a strămoşilor noştri. este pe punctul de a egala în seriozitate şi importanţă ve­ No. de Noembrie şi Decembrie, aşadar în preajma sărbă­ chea revistă „Societatea de Mâine". Numărul de De­ torilor, aduce cu sine un bogat material în legătură cu naş­ cembrie aduce un bogat sumar, social, economic, cultural, terea Domnului. Articole de S. S. Episcopul Comşa al Ara­ literar. Un remarcabil articol al d-lui Th. Capidan asupra dului, loan Savin, Pr. C. Sârbu. Poezii de Cridim, Pr. Gh. „Colonizării Cadrilaterului". Plin de suflet „Domnul Ale­ V. Butnariu, Dinu Soare, V. Flueraş, Lucian Costin. Un ju­ xandru" al colegului Ion Licea. Note, însemnări, recenzii. PREŢUL 20 LEI

TIPOGRAFIA „RAPID" BRAŞOV, STR. REGELE CAROL Na. 6,