Anul XI ePaper Seria a III-a 28 de pagini Nr. 25 (581) Apare s`pt`m#nal joi 29 iunie Se distribuie 2017 gratuit

DIRECTOR: AUGUSTIN BUZURA www.revistacultura.ro GEORGE APOSTOIU Majoritatea ANDREI MARGA COSMIN BORZA NICU ILIE lui Socrate Recuperarea Pogoară-te, Arta lui Luchian Cu toate că democraţia are păcatele ei, individualității memorie! nu trebuie alungată din Cetate. / pa- / p. 7 / p. 17 / p. 28 gina 3 Până la viitoarea ediţie, revista noastră urează prietenilor săi IOAN-AUREL POP „Latina este – cititori şi colaboratori – o vacanţă frumoasă! matricea italienei, românei, francezei și spaniolei” Eugenio Coșeriu a dovedit, în urmă cu decenii bune, că au existat învățați care au inclus româna între limbile romanice încă din secolul al XVI-lea. / pagina 5

PETER DAN Pe potecă de munte cu un cal nărăvaș Frământările recente au expus fragilita- tea instituțiilor democratice mai ales în rândul generațiilor mai tinere, pentru care amintirea totalitarismului este o abstracție. / pagina 8

MONICA SĂVULESCU VOUDOURI

Calitatea umană Interviu Dosar la locul de muncă „Mi-am dat Tudor Arghezi Legăturile intelectuale dintre România și seama, după Grecia sunt strâns determinate și de spe- terminarea 90 de ani de cializarea într-o anume profesie: medici- cărții, că nicio la „Cuvinte na umană. / pagina 6 operă scrisă nu poate înlocui potrivite”, CRISTIAN ROBU-CORCAN prezența vie 50 de ani de Viața și nesfârșitele a cuiva” la moartea LYDIE SALVAYRE scriitorului ei înțelesuri în dialog cu DAN BURCEA Într-un interviu din 2014, profesorul Nicolae Constantinescu, chestionat fi- / pagina 19 / paginile 9-14 ind cu privire la ce anume cultivă fol- clorul din moment ce, de pildă, folclo- rului muzical i se impută o anume lipsă TEODOR BRATEŞ MĂDĂLINA FIRĂNESCU VIRGIL ŞTEFAN de moralitate, a răspuns simplu și edi- Pragul de alertă NIŢULESCU Eu, robotul Muzee sociologice, ficator: „Cultivă viața așa cum e ea!”. / şi „mama muzee ale societății paginile 26-27 înţelepciunii” / p. 4 / p. 24 / p. 25  sumar CULTURA / seria a III-a / nr. 25 / 29 iunie 2017

COPERTA ŞI ILUSTRAȚIA EDIȚIEI JOAQUÍN SOROLLA Y BASTIDA // (1863- 1923) / Au fost vremuri, în preziua moder- nismului, când Sorolla era considerat cel mai mare pictor spaniol. Clasificat printre impre- sioniştii târzii, alături de americanul Sargent şi suedezul Zorn, împreună cu care a şi expus, picturile lui Sorolla sunt tributare doar în mică măsură lui Monet sau Degas şi reflectă influ- www.revistacultura.ro enţe de o enormă diversitate, de la prerafaeliţi la Biedermeier şi de la baroc la Fontainbleu. Publicaţie editată de Ca şi la Sargent, de care s-a lăsat influenţat, sau ca şi la vechii maeştri sevillieni, pictura sa Fundaţia Culturală Română e dominată de contraste, dar la Sorolla culori- le sunt întotdeauna vesele, tonurile luminoase Președinte: şi paleta nelimitată. Este unul dintre puţinii AUGUSTIN BUZURA pictori care nu s-au temut de albul de plumb, o culoare dificilă şi instabilă, pe care el a folosit-o Redacția în enorme combinaţii, fără a-şi pierde tonalită- ţile, luminozitatea şi optimismul. Autor a sute de tablouri (scene de gen, reconstituiri istorice, Redactor-şef: peisaje, portrete), Sorolla impresionează prin ANGELA MARTIN dinamica scenelor, prin ştiinţa de a surprinde CULTURA CINEMA efemerul şi prin uşurinţa cu care, din doar câte- Secretar general de redacție: IOAN POP-CURŞEU va tuşe, era capabil să creeze picturi de o mare complexitate vizuală. (N.I.) / Pe copertă: Bărci CARMEN CORBU TIFF 2017. Cancanuri franţuzeşti / 21 pe plajă (1909). Echipa redacțională: ȘTEFAN BAGHIU EDITORIAL CULTURA LITERARĂ IOANA PAVEL COSMIN BORZA GEORGE APOSTOIU Cum să vorbeşti şi să (nu) NICU ILIE fii auzit / 18 Majoritatea lui Socrate / 3 Redactori asociați: LYDIE SALVAYRE în dialog ALEX GOLDIȘ CULTURA ECONOMICĂ cu DAN BURCEA VIRGIL ŞTEFAN NIŢULESCU TEODOR BRATEȘ „Mi-am dat seama, după VALENTIN PROTOPOPESCU ION SIMUȚ Pragul de alertă şi „mama terminarea cărții, înţelepciunii” / 4 că nicio operă scrisă nu Assistant Manager: poate înlocui prezența VALERIA PAVEL CULTURA ISTORIEI vie a cuiva” / 19 IOAN-AUREL POP Layout & Digital Publishing: Recomandările revistei Elogiu latinităţii // SC VIZUAL GRAFICANTE „Cultura” / 20 PUNCT RO „Latina este matricea italienei, românei, CULTURA CINEMA Adresa: francezei și spaniolei” / 5 DOSAR // Tudor Arghezi CALEA 13 SEPTEMBRIE NR. 13, IOAN LAZĂR SECTOR 5, BUCUREȘTI 90 de ani de la „Cuvinte CANNES 2017. Cinematecă, potrivite”, 50 de ani de la dar și bibliotecă / 22-23 E-mail: moartea scriitorului [email protected] CULTURA SPORTULUI Participă: MĂDĂLINA FIRĂNESCU ISSN 2285 – 5629 EUGEN SIMION, ION In corpore sano // ISSN-L 1584 – 2894 CULTURĂ ŞI SOCIETATE Eu, robotul / 24 SIMUŢ, CĂLIN TEUTIŞAN, Revista CULTURA MONICA SĂVULESCU HORIA CORCHEŞ / CULTURA ANTROPOLOGICĂ promovează diversitatea de opinii, VOUDOURI Dosar coordonat de iar responsabilitatea afirmațiilor România din diaspora // VIRGIL ŞTEFAN fãcute în cuprinsul ei Calitatea umană la locul ȘTEFAN BAGHIU / 9-14 NIŢULESCU Arhipelagul muzeelor // aparține autorilor articolelor. de muncă / 6 RODICA GRIGORE Muzee sociologice, muzee La întretăierea culturilor ale societății / 25 PARTENERI CULTURA IDEILOR / 15 CRISTIAN ROBU-CORCAN ANDREI MARGA Viața și nesfârșitele ei Recuperarea OVIO OLARU înțelesuri / 26-27 individualității / 7 Redempțiunea estetică / 16 PETER DAN COSMIN BORZA CULTURA VIZUALĂ Pe potecă de munte cu un Întâmpinări // NICU ILIE cal nărăvaș / 8 Pogoară-te, memorie! / 17 Arta lui Luchian / 28 editorial  CULTURA / seria a III-a / nr. 25 / 29 iunie 2017

problema schimbării sistemului electoral. Întrebarea care şi-o pun: este sănătos ca Majoritatea lui Socrate democraţiei să i se limiteze avantajul pe care îl garantează alegerii consimţite? Noua generaţie de politicieni francezi GEORGE APOSTOIU prin ultimele alegerile legislative, sunt pe (70% din deputaţi sunt la primul mandat) cale să schimbe clasa politică folosindu-se aduce în discuţie şi problema raportului de absenteism, o fractură a democraţiei. 8 Ajunsă la dintre public şi elite. Anume, în ce măsură La români, nici mică, nici mare, majori- viziunea elitei este apropiată de cea a elec- Omagiu marelui dispărut tatea nu contează. Criza politică, ridicolă, preşedinţia toratului. Să ne oprim, deocamdată, la un Voi reveni imediat la tema sugerată în prin care trece ţara ţine de un infantilism rotativă a aspect relevant. În dificila trudă a refor- titlul cronicii de azi, dar aş vrea să rămână democratic. mării Uniunii Europene s-a pus problema în acest colţ de pagină vestea dispariţiei Consiliului, federalizării; ideea şi interesul federaliză- unuia dintre marii cancelari ai Germaniei. Republica în marş moderat rii au aparţinut dintotdeauna Berlinului. Helmut Kohl şi-a întors ochii de la aceas- Absenteismul la ultimele alegeri din în 2019 – Tema a intrat însă şi în dezbaterea medi- tă lume pe care a vrut-o mai unită şi mai Franţa s-au dovedit o armă politică din ilor politice şi academice franceze; chiar tolerantă. Fostul preşedinte american Bill care democraţia nu a avut prea mult de demnitate preşedintele Macron a invocat-o – deocam- Clinton mărturiseşte: ,,Prin acţiunea lui câştigat. În primul tur al legislativelor, la înălţimea dată difuz, dar parcă sedus – în campania vizionară, Kohl a pregătit Germania şi Eu- victoria obţinută de partidul ,,Republica electorală. Se vor împăca francezii, adepţi ropa pentru secolul al XXI-lea. I s-a cerut în marş” prin inflamarea entuziasmu- căreia ai Europei patriilor şi a naţiunilor inde- să răspundă celor mai grave întrebări ale lui, era pe punctul de a scoate din scenă pendente cu federalizarea? Dezbaterea îi epocii sale şi, răspunzând, el a făcut posi- opoziţia. Francezii au limitat proporţiile trebuie să ne interesează pe români în mod direct, mai bilă reunificarea unei Germanii puternice, dezechilibrului. Încredinţaţi de suficien- ridicăm –, ales în perspectiva preluării preşedinţiei prospere şi crearea Uniunii Europene”. În ţa primului succes, participarea la vot în Consiliului European. Ajunsă la preşedin- noiembrie 1992, preocupat de posibile ră- turul doi a fost lăsată în seama opoziţiei; România ţia rotativă a Consiliului, în 2019 – dem- tăciri născute din apăsarea trecutului şi aceasta a profitat şi a refăcut terenul li- nitate la înălţimea căreia trebuie să ne ri- din memoria războiului, Kohl i-a spus nou- mitând ponderea victoriei artificiale a en- va avea dicăm –, România va avea posibilitatea să lui preşedinte al Franţei, Jacques Chirac: tuziaştilor schimbării. Cu toate că tocmai contribuie la definirea orientărilor politice ,,Să nu vă înşelaţi, sunt ultimul cancelar absenteismul – cel din primul tur – a asi- posibilitatea ale Uniunii. Istoria ne-a ţinut, până acum, pro-european”. Aparent, suna a testament gurat reuşita partidului de guvernământ, să contribuie alături de Franţa. politic şi, în 2010, am scris că istoria nu i-a primului ministru Edouard Philippe a re- dat dreptate. Nu era un testament, ci sem- cunoscut cu onestitate: ,,absenteismul nu la definirea Refacerea jumătăţii de adevăr nul marii sale îngrijorări pe care Războ- a fost niciodată o veste bună pentru demo- La 19 iunie au început negocierile pen- iul Rece încă i-o mai procura. Azi trebuie, craţie”. Şi, astfel, partidul ,,La République orientărilor tru Brexit. Francezul Michel Barnier şi încă, să-i dăm dreptate! en marche” a fost obligat să-şi modereze englezul David Davis, ambii cu experien- marşul. (Când scriu aceste rânduri, dezvă- politice ale ţă politică europeană, vor încerca să evi- Revenind la temă luirile privind implicarea unor politicieni Uniunii. te ruptura totală. Barnier: ,,Obiectivul În ultima vreme s-a vorbit insistent în afaceri discutabile cu bani publici au nostru este limpede, mai întâi trebuie să despre „majoritate”, cea ieşită din alegeri provocat primele dificultăţi la formarea Istoria ne-a atacăm incertitudinile create”. Davis este democratice sau cea care asigură funcţi- noului guvern; până şi ministrul Justiţiei, ,,hotărât să construiască un parteneriat onarea instituţiilor de guvernare. Pentru François Bayrou, liderul partidului de co- ţinut, până puternic şi special” cu U.E. Va putea Lon- Brexit, majoritatea a fost obţinută greu, aliţie, a fost obligat să demisioneze). După acum, alături dra să refacă jumătatea de adevăr pier- prin strategia regretabilă a jumătăţii de această experienţă, pornind de la consta- dută prin referendumul care a decis, cu adevăr. În Franţa, la ultimele alegeri, tarea că absenteismul poate conduce la de Franţa. o ,,majoritate mică”, Brexit-ul? Ar putea, victoria ,,centriştilor” a fost asigurată de exercitarea puterii politice a unor forţe dacă „majoritatea” nu-i va oferi, precum nivelul ridicat al absenteismului. Cu toa- slab legitimate prin vot, francezii îşi pun lui Socrate, o surpriză. n te că democraţia are păcatele ei, nu tre- buie alungată din Cetate. În anul 399 î. Ch., Socrate a fost condamnat la moarte pentru lipsă de pietate şi coruperea tine- retului. Cei 500 de juraţi şi-au împărţit voturile, 280 au fost pentru condamnare, 220 pentru achitare. ,,Dacă Socrate ar fi invocat libertatea cuvântului, dacă ar fi invocat principiile fundamentale ale de- mocraţiei ateniene, el ar fi reuşit să obţină o majoritate de voturi în favoarea achită- rii”, scria ziaristul american I.F. Stone în 1988. Concluzia lui se baza pe o mirare a lui Platon, care, reconstituind judeca- rea lui Socrate („Apologia”), mărturisea: ,,nu m-am aşteptat la o majoritate atât de mică, ci la una mai mare”. Pornind de la ipoteza lui Platon, putem să constatăm că britanicii au luat o decizie istorică bazân- du-se pe o ,,majoritate mică”, iar francezii, Joaquín Sorolla, Pe nisipul plajei Zarauz (1910) Joaquín Sorolla, Binefacerile baldachinului (1910)  cultura economică CULTURA / seria a III-a / nr. 25 / 29 iunie 2017

Pragul de alertă şi „mama înţelepciunii” Joaquín Sorolla, Repararea plasei (1899; detaliu) TEODOR BRATEŞ terţe (din afara UE) sunt, în continuare, reduse şi că, în schimb, ceea ce se întâm- plă pe piaţa imobiliară impune o atenţie Cât de importante sunt ştirile specială pentru prevenirea unor posibile nebăgate în seamă de mass-me- derapaje (asemenea celor care ne-au făcut dia autohtonă? Nu mă refer la mult rău atât în perioada antecriză, dar, în special, în anii crizei globale). Sigur, am „ştiri pe surse”, ci la cele oficiale, simplificat mult prezentarea analizelor şi Joaquín Sorolla, Scenă la plajă (1906) la îndemâna fiecăruia dintre noi concluziilor CNSM, dar mesajul transmis cu un simplu „click”. Dar, în afara 8 Este (unul – evident – prudenţial) poate fi lesne specialiştilor, este puţin probabil receptat. Trebuie să ne asumăm în conti- ca un număr semnificativ de con- suficient să nuare riscuri, dar cu condiţia esenţială de a nu reprezenta elemente certe de ordin cetăţeni să fie atraşi (interesaţi) de cunoaştem din prociclic. o informaţie referitoare la întruni- În acest caz – ca şi în multe altele – ope- rea recentă a Consiliului General ce structuri rează şi „contestatarii de serviciu”. Ei mi- al Comitetului Naţional pentru este format zează, ca şi până acum, pe deficitul cronic Supravegherea Macroprudenţială în materie de educaţie financiară a popu- (CNSM). sistemul laţiei, inclusiv a segmentului reprezentat de cele câteva sute de mii de întreprinză- Joaquín Sorolla, Pe coasta Valenciei (1898) Lumea pe faţă şi lumea pe dos financiar tori. Din păcate, se derulează foarte puţi- ne programe de profil adresate şcolarilor, au posibilitatea să le cunoască în detaliu. Toţi ştim ce înseamnă „prudenţă” (în naţional mediului universitar, cercetătorilor şi, mai Incluziunea financiară – măsurată de rata esenţă, prevenirea unui pericol, a unui ne- pentru a cu seamă, publicului larg. Deşi în urmă deţinerii unui cont bancar în rândurile po- caz, a unei nenorociri etc.), aşa că prefixul cu cinci ani s-a semnat un protocol cu Mi- pulaţiei adulte – este, la noi, de circa 60%, „macro” în cazul noţiunii „Macroprudenţi- înţelege că, nisterul Educaţiei Naţionale, cu scopul de în timp ce media pe UE se ridică la circa… alitate” nu provoacă dificultăţi deosebite a se pune bazele unui proiect naţional de 95%! Principala explicaţie a acestei situ- în percepţia corectă a respectivei noţiuni. în ultimă educare financiar-bancară a tinerilor, re- aţii constă în ponderea mare a economiei Pe scurt, este vorba despre o acţiune (o instanţă, spectivul proiect continuă să fie un pios subterane şi în nivelul de trai redus, riscul contra-acţiune, dacă doriţi) care vizează deziderat. de sărăcie şi de excluziune socială fiind de diminuarea riscurilor, a vulnerabilităţi- orice derapaj, Este suficient să cunoaştem din ce 37,3%, în vreme ce media pe UE este de lor la scară macroeconomică şi, apoi, în structuri este format sistemul financiar 23,7%. Economisirea foarte modestă pen- prelungirea lor, la nivel social. Că nu de- în fiecare naţional – instituţiile de credit (banca- tru afaceri şi pentru educaţie reflectă pon- geaba se spune că „prudenţa este mama re şi nebancare), societăţile de asigurare, derea de circa 22% a adulţilor care au cel înţelepciunii”. componentă şi fondurile de investiţii, fondurile de pensii puţin cunoştinţe financiare elementare, în Nu putem însă să nu ne amintim că anul în mai multe private – pentru a înţelege că, în ultimă comparaţie cu media UE care se situează trecut a izbucnit un uriaş scandal pe tema instanţă, orice derapaj, în fiecare com- la circa 52%! înfiinţării CNSM, scandal iscat de acuzaţii simultan, ponentă şi în mai multe simultan, poate Departe de a epuiza temele aferente grave în special la adresa Băncii Naţionale avea efecte dintre cele mai grave, mergând stabilităţii sistemului financiar, aspectele care – chipurile –, prin amintitul organism, poate avea până la buzunarul cetăţeanului. Astfel, ne abordate, mai ales cele cu impact social, ar crea o structură menită „să călărească” efecte dintre dăm mai bine seama şi de caracterul deo- ne arată ce consecinţe poate avea ameste- mai abitir guvernul decât până atunci. A sebit de nociv al atacurilor ultraliberale la cătura de motivaţii politice în cazul multor fost nevoie de o intensă „muncă de lămu- cele mai grave, adresa politicilor macroprudenţiale. decizii la nivel naţional (unele de-a dreptul rire”, în primul rând a parlamentarilor, contradictorii şi chiar opuse). În aceste cir- pentru a pricepe că este vorba despre o mergând până Conexiune cu interesul public cumstanţe, dezinteresul partidelor faţă de adaptare, la condiţiile naţionale, a tipului „Contestatarii de serviciu” neagă nece- autodefinirea lor doctrinară, combinat cu strict necesar de activităţi desfăşurate la la buzunarul sitatea ansamblului de reglementări din fragmentarea patronatelor şi inerţia cen- nivelul UE de Comitetul European pentru cetăţeanului. sistemul nostru financiar, sistem puternic tralelor sindicale, reprezintă „garanţia si- Riscuri Sistemice (CERS), creat ca urmare marcat de fenomene caracteristice inega- gură” a incoerenţei perpetuate şi în sfera a durelor lecţii ale crizei globale. lităţii şi excluziunii financiare. Paradoxal, politicilor financiare. Ceea ce face CNSM în ultimii ani, în condiţii de creştere econo- prezintă, în acest context, o importanţă Neobosiţii „contestatari de serviciu” mică, s-au adâncit inegalităţile financiare, deosebită, fiind una dintre utilele „ancore” În şedinţa CNSM de la mijlocul lunii fapt confirmat de majorarea în ritm mai în materie de macroprudenţialitate. Se dă, iunie a.c., s-a reafirmat că ne aflăm „sub redus a veniturilor mici comparativ cu ve- astfel, consistenţă aforismului potrivit că- pragul de alertă” în materie de îndatora- niturile mari. Raportul BNR privind sta- ruia prudenţa înseamnă „destulă încredere re a populaţiei şi firmelor, că expunerile bilitatea financiară prezintă, pe larg, sta- pentru a întreprinde ceva şi destulă neîn- sistemului bancar românesc faţă de state tisticile aferente şi, deci, toţi cei interesaţi credere pentru a nu întreprinde orice”. n cultura istoriei  CULTURA / seria a III-a / nr. 25 / 29 iunie 2017 ELOGIU LATINITĂȚII „Latina este matricea italienei, românei, francezei și spaniolei” IOAN-AUREL POP și româna printre limbile romanice. El cu- noaște „șapte limbi noi” („septem linguae ugenio Coșeriu a dovedit, în novae”) care își au originea în latină și care urmă cu decenii bune, că au sunt: „italiana, spaniola, franceza, retoro- existat învățați care au inclus mana, catalana, sarda și româna” („Itali- româna între limbile romanice ca, Hispanica, Gallica, Rhaetica, Sardica, încă din secolul al XVI-lea. Sardica vulgaris și Walachica”). Pentru EGilbert Genebrard, cu numele latinizat fiecare, autorul dă câte un „Tatăl nostru” Genebrardus sau Genibrardus (cca. 1537- ca mostră de limbă. După Stiernhielm se 1597), învățat benedictin din Auvergne, conduce și Georgius-Caspar Kirchmajer profesor la College Royal din Paris, mare 1635-1700), care enumeră, în studiul „De erudit, în cartea sa „Cosmographia”, dedi- lingua vetustissima Europae Celtica et cată originii și diversității limbilor (publi- Gothica” (Wittenberg, 1686), aceleași lim- cată în 1580), constată: „Ebraica este lim- linguarum…”, afirmă că doar trei limbi Conrad Gesner bi romanice, dar menționează sarda doar o ba originară a omenirii”, iar „latina «este romanice sunt de sine stătătoare, anume (1516-1565) dată (la predecesorul său, catalana apărea matricea» italienei, românei, francezei și „Italica”, „Hispanica” și „Gallica” (adică itali- cu numele de sardă, iar sarda propriu-zisă spaniolei”. El trebuie să fi deținut infor- ana, spaniola și fran­ceza). Despre ro­mâ­nă cu numele de sardă populară). mațiile despre limba română din lucrările spune că „este tot grai roma­nic (după cum Germanul Andreas Müller (1630-1694), unor umaniști italieni și din cosmografiile atestă Enea Silvio Piccolomini, papa Pius în culegerea sa de variante ale „Tatălui de epocă; chiar și așa, Genebrand conferă al II-lea), dar în mare parte schim­bat și nostru” („Oratio orationum…”), publi- un nou sens, prin enumerarea pe care o greu inteligibil pentru un om italic”. Prin cată sub numele de Thomas Lüdeken, la face, informațiilor respective. urmare, la Gesner, româna este o limbă 1680, include și româna între „mlădițele” Andrés de Poza sau, în grafia epocii sale, romanică, dar derivată din italiană și nu o sau „fiicele” („propagines”) latinei. Textul Poça (cca. 1530-1595), avocat din Bilbao, limbă de sine stătătoare. 8 Originea „Tatălui nostru” românesc se află, la acest profesor de navigație la San Sebastian, în Abia francezul Claude Duret (1570- autor, printre versiunile latino-romani- lucrarea sa „De la antigua lengua, poblacio- 1611), în lucrarea apărută postum „Tresor­ latină a ce, împreună cu cele în latină, franceză, nes, y comarcas de las Españas…” (Bilbao, de l’Histoire des Langues…”, traduce în românei, ca și italiană, friulană, retoromană, spaniolă, 1587), scrie: „Din limba latină au rezultat franceză pasajul citat din Genebrard, pla- catalană sau „sarda vorbită ca în orașe”, limbile naționale care acum se folosesc în sând astfel și româna alături de italiană, asemănarea sardă sau „sarda ca la sate” și portugheză, Italia, Spania, Franța și Țara Româneas- spaniolă și franceză. și anume pe ultimul loc în această serie. că”. După textul spaniol, în lucrarea lui Tot alături de italiană, spaniolă și fran- cu italiana Andreas Müller este printre puținii autori Poza urmează un fel de rezumat în latină, ceză apare româna în poezia „Zlatna”, a erau demult vest-europeni care recunosc și afirmă lati- unde se spune că romanii și-au impus limba germanului Martin Opitz (1597-1639), nitatea românei în secolul al XVII-lea. El lor în întreg cuprinsul Imperiului, cu excep- profesor, pentru un timp, la Alba Iulia: cunoscute o face nu doar tacit, ci și direct. În clasifi- ția Greciei și a Cantabriei: „Astfel valahii, „Și totuși, limba voastră până-astăzi s-a carea limbilor europene (fără să facă vreo ziși așa de la comandantul militar Flaccus, păstrat/ Întreagă și curată, ce-i lucru de autorilor deosebire între limbile naționale și dialec- avându-i acum la miazănoapte pe ruteni și mirat!/ Italia e astfel departe de tulpină,/ te), el distinge o grupă romanică („Latina Dunărea la miazăzi, păstrează până acum Precum sunt și Hispania, și Gallia vecină;/ italieni, și mlădițele sau fiicele descendente din evidente mărturii ale limbii latine, deși așa Pe cât de vag acestea cu Roma se unesc,/ umaniștilor ea”: „latina, franceza, italiana, friulana, de schimbată, încât cu dificultate un italic Pe-atât de mult unit e poporul românesc”. retoromana, spaniola, catalana [„sarda ca l-ar înțelege pe un valah”. După cum se vede, Opitz spune în aceste din Peninsulă, la orașe”], sarda [„sarda ca la sate”], portu- La ambii autori de mai sus, româna apa- versuri că româna este mai apropiată de gheza, basca, provensala și româna”). Bas- re ca limbă romanică de sine stătătoare, latină decât italiana, franceza și spaniola. dar, tot ca e pusă aici greșit, probabil din rațiuni alături de italiană, spaniolă și franceză, și La rândul său, la 1671, englezul Stephen datorită lor, geografice. De altminteri, Müller mai face nu doar ca o formă a romanicei care să poa- Skinner (1623-1667), în „Etymologicon o eroare, perpetuată, în anumite medii tă fi explicată prin alta. Sunt primele texte Linguae Anglicanae”, arăta că, din „mama româna apărea până azi: are două versiuni românești de cunoscute în care i se recunoaște românei latină” („matrix Latina”), derivau „italia- „Tatăl nostru” (unul preluat dintr-o sursă, această poziție. Româna este plasată de na, spaniola, franceza și româna” („Italica, și ca o formă iar altul din alta), iar pe al doilea îl numeș- Poza între „limbile naționale” sau princi- Hispanica, Gallica et Vallachica”). Aceste te „velș” (din Wales). Este clar că autorul pale („lengua general”), și nu între cele de- patru limbi sunt numite, în „Prefața că- aberantă a nu cunoștea nici româna, nici velșa și că va rivate (locale). Originea latină a românei, tre cititor” („Prefatio ad Lectorem”), „fiice” italienei. fi notat pentru al doilea text prescurtarea ca și asemănarea cu italiana erau demult („filiae”), „vițe”/„ramuri” („traduces”) sau „Wal.”, care provenea de la „Wallica” (adică cunoscute autorilor italieni, umaniștilor „derivate” („derivatae”) ale „mamei latine”. versiunea velșă), și nu de la „Wallachica” din Peninsulă, dar, tot datorită lor, româna Tot la 1671, suedezul Georg Stiernhielm (după cum a arătat, încă în 1980, E. Coșe- apărea și ca o formă aberantă a italienei. (1598-1672), în prefața, intitulată „De riu). În ciuda acestei clarificări, mai sunt Elvețianul Conrad Gesner (1516-1565), linguarum origine”, a ediției și traducerii și azi autori care încearcă să ne convingă în lucrarea sa „Mithridates. De differentiis sale din Ulfilas (episcopul got), enumeră că velșii vorbeau/vorbesc… românește. n  cultură şi societate CULTURA / seria a III-a / nr. 25 / 29 iunie 2017 ROMÂNIA DIN DIASPORA Calitatea umană Joaquín Sorolla, Vela (1896) la locul de muncă MONICA nu este o incorectitudine gramaticală. Ea SĂVULESCU VOUDOURI exprimă exact o realitate. Studiile în Ro- mânia nu mai însemnau calificare seri- oasă, ci putere financiară. Grecul, care o Legăturile intelectuale dintre viață cultivase măsline, își punea seara Joaquín Sorolla, Pescar în Valencia (1904) România și Grecia sunt strâns de- cravată și se ducea la cafenea ca să se lau- terminate și de specializarea într-o de cu câștigul lui. Cum se lăuda? Cu banii 8 Personal, pe care-i plătise profesorilor din România anume profesie: medicina umană. pentru diploma fiului. Printre cei intere- Cred că sunt puține țări în lume pot să depun sați circulau liste cu prețurile, se știa exact unde medicii poporului respectiv mărturie că, în pentru fiecare materie cât se plătea, când să-și fi făcut studiile universitare anume și cui. Degradarea din țară se pre- în întregime în România, fenomen urmă cu vreo lungea. Plată se dădea și la recunoașterea diplomei, o altă formă de Bizanț, mizera- devenind prin decenii tradiție. El a patru decenii, bil de data aceasta, care trecea granițele fost determinat în primul rând de și instituia crima. Cei „plătiți” ca să-și ia media extrem de ridicată pe care o dacă în Grecia o diplomă ajungeau spaimă prin spitale și cer absolvenților de liceu facultăți- căutai un prin policlinici. Unde ocupau tot prin prop- Joaquín Sorolla, Siesta în grădină (1896) le de medicină din Grecia. Părinții tele locurile, fiind ba nepotul lui unchiță, copiilor care nu dețineau o aseme- medic serios, ba protejatul lui mitiță. „Curriculumul” de up dated în profesia lor, atât de inte- era vorbă în vânt, îi aminteai cuiva de el, grați în circuitul științific internațional?” nea medie își trimiteau odraslele întrebai de îți râdea în nas. Răspunsul lui mă uimește. „Nu e destul, să studieze în România. Asta, desi- un doctor Criza economică a schimbat kalimera. îmi spune el cu tristețe. Diplomele astea, gur, și pentru că cele două țări erau Cei crescuți să vâneze bani s-au lăsat de toate, cu care se înarmează profesionistul, legate în istorie de câteva valuri cu studii în meserie într-un domeniu unde nu se mai nu spun mare lucru despre modul lui de de emigranți, dinspre Grecia spre câștiga și salariile erau în cădere liberă. funcționare într-o meserie care nu este România. Cei cu oarecare respect de sine și știință meserie, ci este mod de viață. Pe lângă toa- România și dinspre România spre de carte au luat drumul străinătății. Nu te aceste dovezi de calificare, mai e nevoie Grecia. Terenul nu era necunoscut Pe firmele mai intri acum în vreun spital din Europa de ceva, un imponderabil pe care nu-l poți pentru tinerii greci, nici românii cabinetelor, să nu dai peste un medic grec (sau român). analiza într-o comisie de selectare, în fața nu-i primeau ca pe niște străini În Ellada se poate muri cu zile. Nu mai unui dosar cu probe științifice și într-o dis- sută la sută. Bizanțul după Bizanț la stradă, există specialist, nu mai există posturi va- cuție de o jumătate de oră”. se prelungea, nebănuit, până în cante. Tragedia trebuia într-un fel sau al- „Adică?” se putea tul curmată. Concursurile pentru posturi „Nu există niciun indiciu, îmi spune, zilele noastre. au repus în discuție calitatea profesională. despre felul cum va funcționa moral, el, e-a lungul deceniilor, atitudi- citi numele Spitalele trebuiau ținute în activitate, me- ultracalificatul, la locul de muncă. Calita- nea față de cei ce veneau cu o doctorului, dicii tineri trebuiau integrați. tea lui morală nu este cuprinsă în niciun diplomă din România a suferit Despre acest proces vorbesc cu un medic paragraf al rubricilor pe care candidatul le transformări. Personal, pot să specialitatea greco-român, venit în Atena în urmă cu completează. După cum nu există nici ga- depun mărturie că în urmă cu patru decenii. Încadrat atunci imediat în ranția că toate aceste diplome îl vor ajuta Dvreo patru decenii, dacă în Grecia căutai și calificativul schema unui spital, unde a dus o activita- într-un sistem de organizare sanitară de- un medic serios, întrebai de un doctor cu „Studii în te profesională respectată și respectabilă. ficitar, unde între aducerea bolnavului de studii în România. Pe firmele cabinetelor, Acum, la pensie, face parte din comisiile acasă la un spital se interpun un lanț în- la stradă, se putea citi numele doctorului, România”. de selectare a noilor angajați. treg de verigi intermediare, care, dacă nu specialitatea și calificativul „Studii în Ro- Spre uimirea acestor comisii și poate sunt bine legate între ele, sau sunt slabe și mânia”. La medicii cu studii în România se La medicii spre disperarea lor, la concursuri se pre- se pot rupe, sau sunt pe alocuri inexistente făcea coadă. Ei erau stimați, se considera zintă oameni tineri, absolvenți ai ultimilor în lanț, sau…” că știu carte. La examenul de recunoaștere cu studii în ani, cu un „Curriculum” doldora: maste- Transpun concluziile acestei discuții și a studiilor, fără de care nu puteau profesa, România se rate peste masterate, doctorate, studii de la alte aspecte ale vieții sociale. Și constat nu cădea unul. Faptul că studiaseră în Ro- specializare prin toate țările Occidentului, că suntem la fel de deficitari în majoritatea mânia stătea garanție. făcea coadă. participări la congrese, la seminarii, su- profesiilor la acest concept uriaș: calitatea Nu s-a mai întâmplat același lucru peste praspecializări, supracalificări etc. etc. Pe morală la locul de muncă. Cât se pune preț un deceniu sau două. Cu mare tristețe am cine să alegi mai întâi? pe acest concept? Și pe ce baze? Cine scrie asistat într-o zi la o scenă, într-o cafenea Îndoiala medicului mă întristează. Nu-i ceva despre el? Unde este bibliografia care din provincie, unde l-am auzit pe un grec înțeleg rațiunile. „Nu e un uriaș pas înain- ne-ar putea ajuta să-i înțelegem importan- între două vârste spunând: „L-am plătit te – întreb – faptul că acești oameni tineri ța capitală în orice domeniu al activității pe fi-miu doctor în România”. Sintagma sunt atât de preocupați profesional, atât umane? n cultura ideilor  CULTURA / seria a III-a / nr. 25 / 29 iunie 2017

Recuperarea individualității

ANDREI MARGA Joaquín Sorolla, Prânzul în barcă (1898)

Un filosof apărut recent și viguros pe scenă, Matthew B. Crawford, abordează întrebarea „unde este realitatea?” într-o manieră nouă. El pleacă de la observația că astăzi oamenii sunt deturnați sistema- 8 Înainte de tic de la realitate pe calea stimu- orice, astăzi lentelor amăgitoare. Cartea sa, „The World Beyond Your Head” se trăiește ([„Lumea de dincolo de capul tău”], „criza auto­ 2015) lămurește, pe de o parte, cum stau oamenii acum în raport cu determinării” realitatea și, pe de altă parte, cum persoanelor. se ajunge la realitate. De ea se olumul este fructul inteligen- ței și culturii unui om care, în- leagă o criză tr-un fel, îl repetă pe Spinoza. „sunt orchestrate perfect: forțele comer- („Aufmerksamkeit”) și trecerea la „atenția Celebrul gânditor șlefuia lenti- a capacității ciale intervin în locurile goale care s-au împreună” („der gemeinsame Aufmerksam- le și filosofa liber. Matthew B. de evaluare impus odată cu dispariția unei autorități keit”). A sosit timpul ca „atenția” să fie pusă CrawfordV repară motoare de motocicletă culturale și pretind influență crescândă din nou în fața „reprezentărilor” pe care oa- și este profesor de filosofie la o renumită încât, drept asupra judecării de către oameni a lumii. menii și le fac și pe care apoi le iau drept universitate americană. El a cercetat, ca Întrucât aceste forțe acționează în foarte icoane. observator coparticipant, cum experimen- urmare, mulți mare măsură, viața noastră spirituală se Desigur, William James a făcut din tează lumea, de pildă, cumpărătorul din- supune unei masificări cuprinzătoare – „atenție” cheia înțelegerii proceselor psi- tr-un supermarket sau utilizatorul table- mărturisesc care, în mod paradoxal, are loc sub drape- hice (Vezi Andrei Marga, „Reconstrucția tei electronice sau călătorul care citește dificultatea lul libertății individuale” (p. 17). În locul pragmatică a filosofiei. Profilul Ameri- monitoarele dintr-un aeroport. Fiecare își „bucuriei” („Freude”) de a fi împreună cu cii clasice”, Editura Academiei Româ- poate da seama că este luat ca spectator de a decide alții, oamenii se lasă colonizați de ofer- ne, 2016). Numai că până la Matthew B. pentru o intenție care este dincolo de ceea tele persoanei a treia: oferte de produse Crawford nu s-a tematizat ceea ce se pe- ce se derulează în fața ochilor. De fiecare ce este mai sau servicii, reclame, informații care par trece atunci când „atenția” este deturnată dată, în lumea tehnicizată în care trăim, important. inocente. Toate ar trebui însă chestionate și ce consecințe are deturnarea, respectiv, se angajează nu doar „evenimente electro- de o filosofie care-și satisface menirea lă- revenirea la „atenție” (p. 25). Atenția este nice, ci și o tehnologie socială” (Citez din Nihilismul murind ce se trăiește într-o lume plină de acum socotită resursă economică – așa ediția germană a cărții, apărută la Ullste- instrumente sofisticate. cum aerul curat, absența gălăgiei, medita- in, Berlin, 2016, p. 14). Iar preluarea fugi- actual ne și Orizontul lui Matthew B. Crawford este ția în liniște sunt resurse. tivă de informații („information grazing”) recuperarea „ființei proprii coerente”. El „Bucuria” („Freude”) poate fi, în con- și stimularea electronică ajung „să ne spune că nu aduce experiența variată a profesiilor (de cepția lui Matthew B.Crawford, punctul schimbe gândirea” (p. 15), cum au arătat mai avem de a pildă, a constructorului de computere sau de plecare pentru „atenția” care ne duce deja neuroștiințele. de orgi) și preocupărilor (de exemplu, a con- la lumea din jur, dar nu doar pentru a ne Înainte de orice, astăzi se trăiește „cri- face cu valori, ducătorului de automobil) în sfera din care „adapta” la ea, cum se recomandă și se face za autodeterminării” persoanelor. De ea se recrutează argumente filosofice. Este în mod curent. Ea poate reactiva „diferen- se leagă o criză a capacității de evaluare ci doar cu convingerea sa că numai integrând dome- ța” de care vorbea Kierkegaard. Aceasta, încât, drept urmare, mulți mărturisesc di- niul „tehnic” filosofia poate evita căderea în „diferența”, nu numai că nu împiedică de- ficultatea de a decide ce este mai impor- „informații” generalizări vagi, de care cultura actuală mocrația în societate, cum s-a crezut, dar tant. Nihilismul actual ne și spune că nu despre este saturată (p. 300). Concluzia sa genera- a devenit condiția democrației. Nu mai dă mai avem de a face cu valori, ci doar cu lă este aceea că trăim în societăți moderne rezultate „empatia egalitară”, care doar „informații” despre evenimente. În fapt, evenimente. a căror cultură „ne transformă viața spi- postulează egalitatea oamenilor și o lasă „ne pierdem adesea, ca indivizi autonomi, rituală într-o resursă ușor accesibilă, care în voia istoriei. „Atenția pentru diferență într-o ceață a posibilităților. Viața noastră poate fi ușor exploatată de alții”(p. 359). – pentru rangul meritat – nu amenință ni- spirituală devine fără formă și receptivă Exploatarea se face mai nou cu ajutorul a cidecum conștiința noastră democratică, ci la orice este posibil, care ne este prezen- „ceea ce este permis” – „Affordanzen” (p. poate să o pună pe aceasta pe o bază mai tat din eter” (p. 17). Teza lui Matthew B. 362). Drept consecință, astăzi, asistăm la solidă” (p. 372). Rezultate dă doar o „aten- Crawford este netă: prezentările de eveni- lichidarea individualității tocmai cu mij- ție” orientată spre „individualitate” și si- mente și, prin acest intermediar, reprezen- loacele iluminismului. Din această situație tuațiile de viață marcate de „particular” tările oamenilor de azi despre evenimente, nu se iese decât prin resuscitarea „atenției” („Besonderes”). n  cultura ideilor CULTURA / seria a III-a / nr. 25 / 29 iunie 2017

Joaquín Sorolla, Vară (1904) Pe potecă de munte cu un cal nărăvaș

PETER DAN Bernie Sanders. Am putea spune că popu- lismul este un cal nărăvaș și, în loc să se Joaquín Sorolla, Sosirea bărcilor (1907) schimbe firea calului, se schimbă doar di- În urmă cu aproximativ un an, pro- recția în care mergem și călărețul. Drumul gresul populismului de dreapta în este îngust și dificil. Frământările recente Occident părea de neoprit. Brexit- au expus fragilitatea instituțiilor demo- cratice, al căror suport este în scădere, mai 8 După Brexit, ul, succesul lui Trump, ridicarea ales în rândul generațiilor mai tinere, pen- tratamentul candidatei Marie Le Pen, a lui Geert tru care amintirea totalitarismului este o Wilders, iliberalismul lui Orban și abstracție. Factorii inițiali responsabili abuziv al pentru emergența populismului rămân al lui Szydlo erau doar punctele de cetățenilor din vârf ale unui veritabil tsunami care neschimbați. Integrarea într-o Europă multinațională continuă să fie percepu- amenința status quo-ul. tă ca o subminare a identității naționale. țări membre tatul național guvernat democra- Multiculturalismul amenință valorile cul- ale UE a întărit tic, definit istoric și teritorial, pia- turale tradiționale și dă naștere mișcări- Joaquín Sorolla, Întoarcere de la pescuit (1894) tra de temelie a ordinii stabilite lor regresive, de exemplu, Coaliția Pentru convingerea că după al Doilea Război Mondial și Familie. Xenofobia și intoleranța religioa- Romania este, ca de obicei, o excepție: a posibil cea mai semnificativă idee să continuă să se accentueze. Percepția că aceia care vin ajuns la haos fără să treacă prin populism Sprodusă de cultura occidentală (Michta), a birocrați anonimi din turnul de fildeș de și iliberalism. Cred că totalitarismele care din țări mai fost subminat dinlăuntru de către forțele la Bruxelles dictează „poporului” cum să- au devastat Romania au lăsat în urma lor esențiale ale populismului identificate de și trăiască viața amplifică antielitismul. sărace sunt o neîncredere atât de adânc înrădăcinată, Cas Mudde: anti-elitismul, autoritarismul Mișcarea liberă a bunurilor, a serviciilor și încât oamenii nu sunt în stare să se an- și nativismul, la care putem adăuga și nos- a cetățenilor, una dintre pietrele de teme- considerați greneze cu dedicație într-o mișcare politi- talgia. Factorul dinamic care a propulsat lie ale Uniunii Europene, este văzută ca o că organizată și de amploare. Dimpotrivă, schimbarea a fost o nemulțumire surdă, măsură unilaterală care facilitează tran- inferiori. caută interesul îngust, avantajul imediat, difuză, dar răspândită a clasei de mijloc, sferul de fonduri de la națiunile sărace la „Elitele” obținut prin metode mai mult sau mai dislocată de la locul ei de frunte de către cele bogate. Dezvăluiri recente, precum puțin cinstite, bazat pe principiile cunos- procese pe care nu le putea controla: șoma- scandalul Nutella, au zgândărit răni stră- reprezintă cute: „Hoțul neprins e om cinstit”; „Până jul și alienarea post-industrială cauzată vechi din secolele XIX și XX, ca, bunăoară, treci puntea te faci frate și cu dracul”; „Să de automatizare și exportul de producție, practica de a produce bunuri de categorie o forță de moară capra vecinului” și cea mai necreș- influxul perceput ca necontrolat al refugi- inferioară, destinate exportului în regiu- integrare tinească dintre rugăciuni: „Du-i, Doamne, aților economici și politici, asaltul asupra nile mai mărginașe ale Europei marcate la Ploiești”. valorilor morale și culturale și diluarea „bon pour l’Orient.” transnațională Aceste zvârcoliri semnalează faptul că identității naționale. După Brexit, tratamentul abuziv al ce- nu am avut un proces național de tămădu- În numai un an, pendulul a oscilat, ne- tățenilor din țări membre ale EU a întărit și o ire, rezultând într-o viziune a istoriei care așteptat, în direcția opusă. Le Pen, Wil- convingerea că aceia care vin din țări mai să integreze trecutul totalitar de dreapta ders și Theresa May au suferit înfrângeri sărace sunt considerați inferiori. „Elitele” amenințare și de stânga, ci un proces terapeutic in- umilitoare în alegeri. Există îndoieli refe- reprezintă o forță de integrare transnațio- la adresa complet care duce, după cum scrie Ion Vi- ritoare la Brexit, care, în orice caz, nu va nală și o amenințare la adresa integrității anu, la „ura cotropitoare și zgomotoasă” cu mai fi varianta „dură”. Popularitatea lui națiunii, teritorială și culturală. integrității sursa în pulsiuni parțiale. Nemulţumirea Trump, în jur de 35%, este, istoric, cea mai De fapt, după cum am mai menționat, amorfă, anomia, izbucnirile spasmodice de scăzută pentru un președinte nou ales și putem observa două dinamici divergente, națiunii, protest indică existenţa unui rezervor ma- unii comentatori politici văd o legătură care depind de nivelul de dezvoltare econo- siv de furie neputincioasă care caută un între dificultățile electorale ale partidelor mică și de valorile democratice ale societă- teritorială și țap ispășitor și tânjeşte să fie numită. Este populiste și reacția europeană negativă ților respective. În cazul Franței, Olandei, culturală. o stare de lucruri periculoasă, pentru că față de Trump. În Italia Movimiento 5 Ste- Germaniei și chiar al Marii Britanii, ree- este deosebit de vulnerabilă la manipula- lle (M5S) și Partidul Libertății (FPO) în mergența unui centru moderat și întoar- re. Rezultatele sunt vulgarizarea culturii Austria au pierdut teren în timp ce Merkel cerea la stabilitate este probabilă. În cazul și a limbajului, intensificarea intoleranței și Macron au câștigat teren. E posibil ca Poloniei, Ungariei, Slovaciei și Croației, religioase și a xenofobiei, nostalgia pen- aceste schimbări să semnaleze începutul probabilitatea este continuarea și adânci- tru trecutul totalitarist de dreapta sau de sfârșitului pentru populism? rea iliberalismului, acompaniate de oscila- stânga, corupția ridicată la rang de strate- Din păcate, cu excepția Germaniei și ții spasmodice între populismul de dreapta gie legitimă de adaptare. Cu alte cuvinte, Franței, populismul de dreapta nu este și cel de stânga, cu starea finală fiind tur- avem simptomele fără a avea boala, metea- înlocuit de centrism, ci de populismul bulență și haos. Calul nărăvaș e apucat de hnă veche, semnalată încă de Maiorescu: de stânga, de exemplu Jeremy Corbyn și streche pe marginea prăpăstiei. tendința spre forme fără fond. n cultura dezbaterii 9 CULTURA / seria a III-a / nr. 25 / 29 iunie 27 DOSARELE REVISTEI CULTURA Tudor Arghezi 90 de ani de la „Cuvinte potrivite”, 50 de ani de la moartea scriitorului Dosar coordonat de Ștefan Baghiu

Revista „Cultura” își propune, argheziană. Răspund chestiona- la 90 de ani de la debutul unuia rului revistei (organizat cu ocazia dintre cei mai importanţi poeţi aniversării debutului) și doi im- români, Tudor Arghezi, să recon- portanţi critici literari și profesori, stituie din trei perspective de ana- a căror activitate critică l-a avut liză miturile, receptarea și efectele mereu pe Arghezi în prim-plan: poeziei argheziene după volumul Ion Simuţ și Călin Teutișan. Nu în din 1927, „Cuvinte potrivite”. ultimul rând, Revista „Cultura” Astfel, dă curs invitaţiei noastre propune o panoramare a poetului acad. Eugen Simion, care oferă Tudor Arghezi așa cum se vede în/ spre relectură volumul de debut al din manualele școlare de astăzi, lui Arghezi și desfacerea acestuia tocmai pentru că în ultima vreme după principalele mituri poetice au existat dezbateri ample, dar – adevărate resorturi ale imagina- deseori deviante în ceea ce priveș- rului și credinţelor poetice. Eseul te prezenţa autorilor canonici în face parte din prefaţa criticului la programele și manualele de limba seria de Opere Complete publicate și literatura română. Răspunde de Academia Română și care, în invitaţiei revistei „Cultura” scri- 2017, s-a îmbogăţit cu două vo- itorul și inspectorul școlar Horia lume ce cuprind creaţia poetică Corcheș. (Ș.B.) „Cuvinte potrivite”, 90 de ani după produsul abilităţii, nu al talentului. Volumul se deschide cu „Testament” adică suferinţa străbunilor şi graiul lor eUGeN SiMioN Criticii tineri – Perpessicius, Şerban (51 de versuri), poem programatic şi „muncit” sute de ani, în fine, complexi- Cioculescu, Vladimir Streinu, Pompiliu emblematic în care toţi comentatorii tatea limbajului liric care face ca ocara Constantinescu – îl admiră şi se bat, descifrează estetica argheziană. Exis- să-mbie sau să înjure – într-o succesiu- pariţia, în 1927, a volumului realmente, pentru a înfrânge inerţiile tă, aici, într-adevăr, un manifest este- ne teribilă de versuri de o „lizibilitate” „Cuvinte potrivite” a consti- publicisticii conservatoare şi refuzul, tic, dar estetica depăşeşte cu mult sfera solemnă şi misterioasă, ca nişte versete tuit o mare surpriză, deşi oarecum firesc, al lumii didactice, scan- artei şi pune în discuţie totul: existen- biblice. Sunt versuri memorabile, citite autorul era cunoscut în lu- dalizată de îndrăznelile poetului. Dar ţa, rădăcinile, metafizica. Poem profe- şi citate de generaţii succesive: „Ca să mea literară, e drept, mai ce poate fi aşa de scandalos în cele o tic, scris impecabil, cu o muzicalitate schimbăm, acum, întâia oară,/Sapa-n alesA prin publicistica lui. Mihai Ralea sută de poeme din „Cuvinte potrivite”? care aminteşte de vuietul unei cascade condei şi brazda-n călimară […]”. G. nu ezită să-1 compare cu Eminescu, iar Mulţi acuză ermetismul, ambiguitatea îndepărtate. Sunt mai multe teme şi Călinescu a observat că în „Testament” E. Lovinescu vede în el o sinteză supe- imaginii, în fine, cei care cred că poezia mai multe planuri care se adună şi se este mai mult decât o estetică, e „un as- rioară de tradiţionalism şi modernism trebuie să comunice totdeauna senti- desfac în acest poem cu respiraţia grea pect de bază al lumii, germinaţia eter- românesc. Admiraţia nu e, totuşi, una- mente curate şi să folosească un limbaj şi sacadată. Primul fragment (sunt, în nă şi enormă; nu iubirea fiului pentru nimă şi nu va fi niciodată. Ion Barbu îi cuviincios consideră „blestemele” un totalitate, cinci) are opt versuri, urmea- străbuni e tema, ci teribila sforţare pe contestă, într-un articol, lipsa de inte- atentat la morala publică. Critica au- ză, apoi, unul mai scurt (patru versuri), care trebuie s-o facă natura pentru a lectualitate, iar mediile tradiţionaliste tentică a primit însă cu mai multă în- după care vine un text de optsprezece obţine un rezultat”. Remarca este jus- îl acuză de pornografie. Eugen Ionescu ţelegere această poezie care înfruntă în versuri dense, unde sunt concentrate tă, totuşi ea simplifică şi se îndepărtea- îi demontează în „Nu” (1934) mecanis- mod curajos prejudecăţile estetice ale toate temele mari ale poetului – tema ză de ceea ce pare a fi esenţial în acest mul retoric şi-i contestă originalitatea, timpului şi nu ezită să vadă în Arghezi tradiţiei, estetica urâtului, mobilitatea poem, şi anume nu problema germina- apoi, tot contestând, începe să preţuias- pe adevăratul creator al modernităţii stilului, Cartea care adună, simbolic ţiei cosmice (ea este colaterală), ci tema că poemele care până atunci îi păreau româneşti. vorbind, „cenuşa morţilor din vatră”, Cărţii (în sens mallarméean) care nu e  cultura dezbaterii CULTURA / seria a III-a / nr. 25 / 29 iunie 2017 DOSARELE REVISTEI CULTURA Tudor Arghezi produsul unei biblioteci, o „Carte a cărţilor”, În „Cuvinte potrivite” se disting deja câte- 4) Poetul miraculosului naturii şi al gra- ci „sudoarea muncii sutelor de ani”, hrisovul va mituri fundamentale. ţiei divine revelate în tubercule, furnici, bu- „robilor cu saricile, pline/ de osemintele văr- 1) Mitul estetic (semnalat în „Testament”, ruieni trăieşte laolaltă cu un aspru poet al sate-n mine”. Arghezi răstoarnă, aici şi pre- reluat apoi în mai toate cărţile, inclusiv în apocalipsului. E o temă esenţială în poezia tutindeni, cel puţin în plan teoretic, un mit acelea publicate după 1960). El este asociat lui Arghezi şi ea îl urmează, fidelă, în mai care, pornind de la Mallarmé, a fost impus cu mitul poetului solitar şi răzvrătit, nepo- toate cărţile. De la Eminescu, nimeni nu a în estetica secolului al XX-lea de Valéry: po- trivit în veac cu nimeni, înger şi, deopotrivă, mai avut ca autorul „Cuvintelor potrivite” ezia este o Carte în care „se varsă” – pentru diavol, cum autorul se imaginează singur în (şi nici după el) o intuiţie atât de puternică a folosi imaginea argheziană – osemintele acest portret: „Sunt înger, sunt şi diavol şi a destrămării lumii materiale. Mitul morţii spirituale ale cărţilor anterioare. Arghezi 8 Pentru fiară şi-alte-asemeni […]”. Asta în ceea ce universului, aşadar mit eminescian (şi, în ge- vede poezia lui ca o „îndreptăţire a ramurii priveşte plămădirea interioară care, poetic nere, romantic), din care lipseşte la Arghezi obscure”, o izbândă şi o răzbunare în plan a avea o vorbind, reia vechiul model simbolist. Ar- sentimentul grandorii escatologice, spectaco- istoric, moral, social a generaţiilor dinainte, ghezi îi substituie, ulterior, imaginea poetu- lul măreţ al stingerii. În „Triumful” materiile un efort la care participă (G. Călinescu are imagine clară lui-meşteşugar, cel care „frământă” mii de clocesc şi put, zările sunt mâncate de muce- dreptate) şi materia în eternă germinaţie. săptămâni cuvintele şi le preface, cum zice în gaiuri, iar norii otrăviţi curg inestetic peste „Hrisovul”, menit să devină o „treaptă”, un a miturilor „Testament”, „în versuri şi icoane”. El respin- un tărâm bolnav: „Nu mai adie vântul în „căpătâi”, vine de departe, în timp, şi este ge categoric fumurile poetului estetist, pier- parcuri, parfumat,/ […] Şi zările, mâncate de „rodul durerii de vecii întregi”. El reprezin- şi temelor dut în lumea himerelor, abstras şi arogant. mucegaiuri, put”. Este viziunea care, sub for- tă un veritabil titlu de nobleţe, este un înce- 2) Mitul htonic, acela care se află, expri- ma imprecaţiei, se regăseşte în „Blesteme” şi put („ea e hrisovul vostru cel dintâi”) şi un trebuie să mai mat programatic, în două capodopere: „Bel- în „Flori de mucegai”, dar şi în poemele de îndreptar moral în centrul căruia se află un şug” şi „Plugule”, apoi în atâtea alte poeme senectute. Blestemul are o tradiţie în poezia enigmatic „Dumnezeu de piatră”, construit treacă încă risipite în cărţile argheziene. Foarte cunos- românească. D. Bolintineanu, V. Alecsandri din cenuşa morţilor din vatră: „Hotar înalt, cut e tabloul formidabil în care plugarul (în „Grui-Sânger”), Eminescu (în „Gemenii”, cu două lumi pe poale,/ Păzind în piscul dato- patruzeci de apare profilat pe cer, iar, printre boi, se vede „Rugăciunea unui dac”) îl folosesc. Arghezi riei tale”. Imaginea „Dumnezeului de piatră” umbra divinităţii: „El, singuratic, duce că- i-a dat o mare strălucire lirică, asociind bles- şi a „hotarului înalt” „cu două lumi pe poale” ani, răstimp în tre cer […] Îi vezi lăsată umbra printre boi”. temul magic cu mitul destrămării universu- rămâne în poem voit ambiguă, ea poate su- Un poem superb, foarte modern, de unde se lui, ocara cu imaginea degradării fiinţei. El gera mai multe lucruri deodată. Arghezi ti- care autorul poate deduce că nu subiectul este esenţial în născoceşte făpturi de iad şi cazne cumplite cluieşte în aşa fel lucrurile, încât cititorul se poezie, ci modul în care e privit. „Belşug” con- într-un peisaj de sfârşit de lume, cu stârvuri, lasă sedus de ineditul şi frumuseţea metafo- şi-a înzecit stituie, cu toate acestea, argumentul cel mai bezne şi prăbuşiri de ceruri în fapt de sea- rei şi nu mai caută să desluşească semantica des invocat când se discută despre tradiţio- ră, când luna „intra ca un taur cu cornu-n precisă a cuvintelor. Mitul poeziei are, e lim- opera poetică nalismul poetului. Dacă prin tradiţionalism stihie”. Privelişte neagră în care timpul se pede (cât de limpezi pot fi lucrurile în cazul se înţelege un simţ special al naturii şi o ati- stârveşte, iar aerul ustură ca oţetul, într-un poeziei argheziene), mai multe învelişuri, de şi a publicat, tudine de simpatie şi înţelegere faţă de civili- poem care tulbură estetic prin perfecţiunea la cel cosmic şi metafizic până la cel social şi zaţia satului arhaic, atunci Arghezi este, de- lui formală: „Pe tine, cadavru spoit cu unsoa- moral. Arghezi precizează, aproape didactic, separat, un sigur, un tradiţionalist, ca şi Lucian Blaga de re,/ Te blestem să te-mpuţi pe picioare […]”. tehnica utilizată în „Blesteme” şi, ulterior, în altfel. Nu e însă îndeajuns să se recunoască Performanţele poetului pot fi măsurate, mai „Flori de mucegai” („Din bube, mucegaiuri şi număr dublu acest fapt dacă nu se observă că, scriind des- bine, în „Flori de mucegai” şi în poemele din noroi iscat-am frumuseţi şi preţuri noi”), teh- pre lumea ţărănească (faţă de care, în mod jurul lor. Până atunci poate fi semnalată în nică, în punctul ei de pornire, baudelairiană, de scrieri în vizibil, are un adevărat cult), poetul schimbă „Cuvinte potrivite” prezenţa unui alt mit, în- îmbogăţită însă, personalizată, transpusă în- tot sistemul de referinţă lirică. Aici este vizi- rudit, în alt plan de percepţie, cu cel al morţii tr-un imaginar care adună inefabilele şi mi- proză unde unea cosmică a ţăranului care duce brazda universului: zeriile lumii materiale şi morale într-o lirică în cer, în sute de alte versuri apare imaginea 5) mitul solitudinii mândre şi al preca- vizionară, de o extraordinară concreteţe. Ea miturile, lucrurilor care, cu partea lor cerească şi pă- rităţii existenţiale a omului (veche obsesie îşi determină şi destinatarul, lectorul, într-o mântească, participă la o imensă, copleşitoa- romantică preluată de simbolişti), mitul cău- ecuaţie stranie (Stăpânul „ca un ţap înjun- subiectele, re simfonie universală. tării unui „vreasc de rost” şi al negăsirii. Folo- ghiat” şi Domniţa care suferă „întinsă leneşă 3) Lângă mitul htonic stă mitul universu- sind formula unui filosof, s-ar spune că acest pe canapea”). Două figuri misterioase într-un temele sunt lui mic (Ov. S. Crohmălniceanu îl numeşte pe mit, care îmbracă o mie de forme şi altă mie poem în care profetismul biblic se uneşte cu Arghezi „poetul boabei şi al fărâmei”). Este de înţelesuri, reprezintă la Arghezi o perpe- viziunea crâncenă a răzvrătirii. Poetul pune reluate, iar vorba de o temă care revine (tema buruieni- tuă căutare de negăsire. O căutare şi o negă- în mişcare, pentru a sugera această alian- fantezia lor, ierburilor, gâzelor etc.) şi de un mare poet sire, în primul rând, de sine. Dar şi a sinelui ţă, o maşinărie uriaşă de fabricat imagini. care ridică, după o veche tehnică romantică, în raport cu lumea din afară. O relaţie veche, E modul lui de a transpune orice idee, orice argheziană amănuntul din sfera existenţei la o dimensi- o temă esenţială în poezie. Arghezi face din obiect – oricât de umil ar fi – într-un univers une cosmică. Reluând celebrele propoziţii ale ea o interogaţie dramatică a spiritului şi, din vizionar. se desfăşoară lui Rimbaud, se poate spune că modernul Ar- răspunsurile aproximative, contradictorii, de S-a spus, pe drept cuvânt, că această carte ghezi reinventează poezia, inspectând, înain- multe ori negative, face un mit liric cu foarte de poeme, apărută la o vârstă când alţi poeţi imprevizibil. te de orice, „nimicul nepipăit” al realului. În multe implicaţii, de la simpla nelinişte exis- încep să-şi redacteze memoriile, adună toate „Cărticică de seară”, programul este enunţat tenţială la ideea de divinitate. Oriunde în temele argheziene. E adevărat, dar pentru a în mod direct: „am voit să umplu celule […]”. „Cuvinte potrivite” există o variantă a aces- avea o imagine clară a miturilor şi temelor Din contemplarea acestei lumi umile iese tei teme şi, aproape sigur, o nouă construcţie trebuie să mai treacă încă patruzeci de ani, poetul franciscan (de care vorbeşte Pompiliu metaforică, una care, pe de o parte, uimeş- răstimp în care autorul şi-a înzecit opera po- Constantinescu), înfrăţit cu gâzele şi păpădi- te prin originalitatea ei, pe de alta, sporeşte etică şi a publicat, separat, un număr dublu ile, un mare liric al universului serafic, dar ghemul de nelinişti. Iată „Fiara mării”, vari- de scrieri în proză unde miturile, subiectele, şi un uluitor poet al germinaţiei cosmice în aţie pe tema omului „singur şi pieziş”, grăun- temele sunt reluate, iar fantezia argheziană lumea cartofilor, ca în „Har”: „Îmbrăcaţi în te de nisip într-un univers ostil, reprezentat se desfăşoară imprevizibil. straie de iască […]”. în cazul de faţă de stihia dezlănţuită a mării. cultura dezbaterii  CULTURA / seria a III-a / nr. 25 / 29 iunie 2017 DOSARELE REVISTEI CULTURA Tudor Arghezi

Retorica lui Arghezi aduce un număr impresionant În cer era târziu”. „Duhovnicească” – o capodoperă a criterii. El este un poet religios atipic şi comparaţia de metafore ale solitudinii aspre şi ale înverşunării de lirismului arghezian – adună toate sevele, culorile cu alţi poeţi, canonici, nu e în defavoarea lui. Asoci- a înfrunta talazurile mării, beznele, şerpii, râmele, şi sunetele acestei frici existenţiale şi cosmice, du- ază temei religioase (şi în aceasta constă originalita- „fanaticii limbrici”, norii ameninţători. Puse în ver- blate de un sentiment copleşitor de teamă mistică. tea şi profunzimea lirismului său) mai multe lucruri, suri croite impecabil, aceste imagini capătă forţă şi E, întâi, în poem o privelişte de apocalipsă (lucrurile în primul rând, un sentiment puternic de suferinţă măreţie lirică: „Te iată iarăşi singur, în luntrea cât „înnoptează” într-o atmosferă de putrezire generală), existenţială. O suferinţă a spiritului care caută şi nu o scoică,/ Luptând în fundul zării cu norii mari din de moarte cosmică şi, în această atmosferă, cineva este sigur niciodată de ceea ce a găsit. Arghezi pune cer/ Şi legănat de mare, de fiară, ca de-o doică,/ Şi neştiut bate „în fundul lumii” şi umblă fără lumină în acest scenariu (repetat la infinit) toate îndoielile, năbuşit în cântec de ţâţele-i de fier”. Tema este relu- prin livada robului înspăimântat: „Ce noapte groa- aşteptările, resemnările, revoltele, chiar şi smerenii- ată, din altă perspectivă imagistică, în „Nehotărâre”, să, ce noapte grea!/ A bătut în fundul lumii cineva./ le sale, creând un spectacol liric extraordinar. Primul „Doliu”, „Miez de noapte” şi, în fapt, în mai toate po- […] Cine-i acolo? Răspunde!”. E „sufletul misterios „Psalm” din seria publicată în „Cuvinte potrivite” este emele care au atingere cu ideea destinului şi a con- al dezagregării”, cum scrie G. Călinescu, sau e o vi- deja trufaş, „crâncen şi scârbit”, robul refuză „slava” şi diţiei existenţiale a creatorului în raport cu „noroiul ziunea mistică proiectată cosmic şi trăită în modul se leapădă nestingherit de un mare simbol. O primă vremii”. O idee morală se desprinde din aceste poeme existenţial cel mai acut? Poate fi numit, provizoriu, provocare a tăcerii divinităţii: „Vreau să pier în beznă încărcate de metafore strălucitoare ca nişte pomi de mitul suferinţei spirituale. şi în putregai/ […]”. A doua ipostază împleteşte trufia Crăciun şi ea trimite la „Biblie”: omul este singur în 7) Mitul ce urmează trăieşte în vecinătatea „Psal- cu regretul şi supuşenia, dar nu de tot, din moment lume, lumea este strâmb făcută, pustiul îl învăluie, milor”, dar nu se confundă cu problematica lor. Ar- ce finalul poemului este atât de sceptic în privinţa lighioanele îl ameninţă, semenii îl pândesc, gândirea ghezi valorifică aici ceea ce el numeşte undeva „ne- posibilităţii ca robul („tâlhar de ceruri”) să vorbească, lui se pierde în fum şi paşii lui rătăcesc pe „drumuri liniştita patimă cerească”. E vorba de poetul religios totuşi, cu Domnul său. O spovedanie din care nu a fără drum”, în fine, omul singuratic şi pieziş caută Arghezi şi de relaţia, foarte complexă, cu ideea divini- dispărut orgoliul, ceea ce, creştineşte vorbind, este un un „vreasc de rost” şi nu îl află; se mulţumeşte cu tăţii. Acest aspect a stârnit cele mai vii controverse în păcat, dar cât de frumos estetic: „Păcatul meu ade- crâmpeie de adevăr şi, a doua zi, o ia de la capăt într-o critica literară. S-a pus, întâi, problema dacă poetul vărat/ E mult mai greu şi neiertat./ Cercasem eu, cu „îndârjire vie”. De oriunde ar porni, Arghezi ajunge este sau nu un mistic autentic şi, pentru a afla răs- arcul meu,/ Să te răstorn pe tine, Dumnezeu!/ […]”. într-un chip sau altul la acest mit fundamental. În punsul, a fost comparat cu Rilke, Claudel şi cu alţi Este un poem, din această sferă a imaginaţiei, tipic „Toamna”, delicat poem erotic, câteva versuri sar din autori europeni. Răspunsul e că Arghezi este un spi- arghezian. Adică strălucitor, abil, memorabil, ames- metafora iniţială şi aduc în discuţie, din nou, ideea rit religios, dar nu un poet mistic, există la el setea tec de revoltă, dezamăgire şi o extraordinară viziune căutării de sine şi a neliniştii care o însoţeşte: „Mă-n- de divin, dar atitudinea lui generală faţă de această a păcatului lumesc. Mai departe, setea de divin este drept încet spre mine şi sufletul mi-1 caut/ Ca orbul, temă „nu se poate numi misticism, ci este mai mult însoţită de ideea unei teribile singurătăţi: robul se ca să cânte, spărturile pe flaut”. efectul unei educaţii religioase în conflict cu realităţi- simte părăsit, uitat ca un copac pribeag în câmpie şi 6) În prelungirea acestui mit, greu de prins într-o le vieţii şi cu datele ştiinţei” (E. Lovinescu). Alţi critici cere un semn că Dumnezeu nu s-a retras din lume: formulă din pricina numeroaselor sale implicaţii (Pompiliu Constantinescu) rezolvă dilema în sensul „Trimite, Doamne, semnul depărtării,/ Din când în existenţiale şi spirituale, se află altul, nu cu mult mai panteismului, subliniind faptul că în poemul arghezi- când, câte un pui de înger”. Vrea ca Domnul să-i cal- bine determinat, grupat în jurul sentimentului de te- an transcendentul coboară, în timp ce la Blaga urcă. ce-n bătătură, ca în timpurile biblice. Nu este exclusă roare. O teroare având cauzalităţi multiple şi origini G. Călinescu vorbeşte de un „spiritualism [...] de mari nici posibilitatea retragerii din această cursă celestă necunoscute. Criticii literari ai vremii i-au spus „te- efecte lirice”, iar, mai târziu, când tema religioasă de- care, pentru robul îndoielnic, este o „rece-ncruntată roarea mistică”. Se poate găsi o denumire mai potri- venise incomodă, criticii literari au ocultat-o şi au tra- suferinţă”. O rugăciune zilnică, plină de speranţe şi vită, pentru că poemele care sugerează această frică dus simbolul căutării divinităţii prin simbolul căutării dezamăgiri: „Şi te slujesc, dar, Doamne, până când?”. abisală („Între două nopţi”, „Duhovnicească”, „Schim- adevărului (D. Micu). Discuţia, în sine, nu e esenţială, Întrebare primejdioasă pentru un credincios. Autorul nicie”) vin, într-adevăr, în atingere cu neliniştea de pentru că este neimportant dacă un poet e sau nu, o reia, sistematic, în „Psalmi”, o amplifică şi îi dă chiar origine mistică, dar nu se identifică până la urmă teologic vorbind, un spirit religios autentic, important un caracter agresiv. E momentul contestaţiei totale: cu ea. În jurul acestui mit se strâng mai multe fan- este doar ce comunică poezia şi sub ce forme lirice „Gura ta sfântă, toţi Părinţii ştiu,/ Nu s-a deschis de- tasme, sugestii, intuiţii poetice. Sugestia, de pildă, a atunci când abordează tema divinităţii. Este cazul cât ca să ne-njure [...] Eşti ca un gând, şi eşti şi nici nu „timpului care trece pe lângă oră”, a secundei care se „Psalmilor” arghezieni şi al altor poeme (numeroase) eşti,/ Între putinţă şi-ntre amintire”. Oscilaţia între destramă şi a osemintelor trecutului pe care indivi- din această constelaţie. Dacă poemele se recitesc din credinţă şi apostazie constituie axa „Psalmilor” ar- dul le poartă, în spate, oriunde ar fi şi orice ar face acest unghi, se constată că ideea de divinitate are la ghezieni, în jurul ei poetul construieşte un scenariu în lume. Sau fantasma „nopţii adânci” şi a „sufletu- Arghezi cel puţin patru accepţii: religioasă, gnoseolo- vast în care intră toate nuanţele rugăciunii smerite şi lui bolnav de oseminte de zei străini” în poemul „În- gică, morală şi estetică, aşadar o pluralitate de sen- ale revoltei mândre. Când pare că lupta s-a încheiat toarcere în ţărână”. Ceva neştiut, necunoscut, doar suri. Poetul însuşi a sugerat aceste învelişuri vorbind, şi că robul se resemnează, se observă, după oarecare bănuit trece pe lângă sufletul celui care este osândit într-un vers, de „voia mea de bine, frumos şi adevăr”. vreme, că Sisif îşi urcă din nou bolovanul pe umăr şi să aştepte ceva ce nu mai vine şi să înţeleagă ceea ce Acceptând aceste rodnice ambiguităţi, se mai poate caută să-1 ducă în vârful muntelui. În „Frunze”, „Po- nu se poate înţelege („îndemnul nenţeles”). Un lacăt spune că Arghezi este un poet mistic? Ţinând seama eme noi”, „Crengi” ş.a., tema psalmistului revine sub uriaş stă la uşa acestei aspiraţii: „Lacăte, cine te-a că, după unii filosofi, misticul dă, nu cere, nu caută diverse veşminte lirice şi însoţită de stări de spirit di- închis/ La uşa marelui meu vis? […]”. Aici pasul greoi (oricum nu caută certitudini în privinţa lui Dumne- ferite. Aici robul pare a se certa cu Domnul, ca doi care trece din timp în timp, iar în poemul „Între două zeu, pentru că nu se îndoieşte nicio clipă de existenţa vecini care se ştiu de mult, în altă parte robul este nopţi” fantasma singurătăţii, a urâtului cosmic şi a lui), s-ar putea răspunde nu, pentru că un credincios hotărât să încheie socotelile, ridică glasul, protestea- coborârii în timp, pusă în relaţie cu alt element, ace- adevărat nu pune credinţa la îndoială. El crede, nu ză, vrea să sfărâme totul, începând chiar cu Dumne- la de „târziu în cer”, de timp cosmic înţepenit şi gol. cercetează. Arghezi tocmai acest păcat îl săvârşeşte: zeu, pe care l-a slujit cu credinţă. E punctul maxim Prezenţa Tatălui care împiedică revelarea misterului caută, vrea probe, semne, vrea să stea de vorbă cu al revoltei argheziene: „Încerc, de-o viaţă lungă, să („rupe” lopata cu care robul sapă în odaia singurătă- Domnul pe care îl slujeşte, încearcă să se mântuias- stăm un ceas la sfat,/ [...] Învierşunat de piedici, să le ţii sale) şi a lui Iisus ce plânge în piscul de pământ că prin cunoaştere. E mai religios un spirit care ştie sfărâm îmi vine;/ Dar trebuie,-mi dau seama, să-ncep dă o dimensiune, într-adevăr mistică, acestei căutări decât unul care caută să ştie? Pentru poezie cazul din de-abia cu tine”. „Necredincioşenia”, cu un cuvânt al eşuate. Imaginea robului care vrea să-şi asume sufe- urmă este mai promiţător decât cel dintâi. Arghezi lui N. Steinhardt, nu ţine, totuşi, mult. Peste câteva rinţa lui Iisus şi vede că nu se poate este formidabilă: este, cu adevărat, neliniştit în patima lui cerească, ne- poeme, psalmistul revine la gânduri mai bune şi, spă- „Şi m-am întors prin timpuri, pe unde-am scoborât,/ potrivit cu toate în veac, inclusiv cu etica şi canoanele sit, vrea să sărute „opinca de lumină” a lui Dumne- Şi în odaia goală din nou mi-a fost urât.// Şi am voit Bisericii Ortodoxe. Trebuie acceptat ca atare, iar po- zeu. Dialogul continuă şi nu se va încheia decât atunci atuncea să sui şi-n pisc să fiu./ O stea era pe ceruri. ezia lui cu teme religioase trebuie judecată după alte când unul dintre partenerii acestui complicat joc de  cultura dezbaterii CULTURA / seria a III-a / nr. 25 / 29 iunie 2017 DOSARELE REVISTEI CULTURA Tudor Arghezi

şah va dispărea fizic. Ce-i interesant în „Psalmi” este suferinţă a spiritului, a căutării de neaflare. Ideea că Arghezi a corupt în chip fericit pentru poezie tema nu atât problematica sacrului şi a tăgăduinţei sacru- divinităţii asociază, apoi, mai vechea viziune a dez- sacrului şi a creat o operă unică, în felul ei, în secolul lui (cu alte vorbe: tema religiosului), cât problematica astrului cosmic. Retrăgându-se din lume, Dumnezeu al XX-lea, introducând masiv în problematica religi- umanului care o însoţeşte şi, în cele din urmă, o domi- a lăsat-o pradă răului. Creaţia fragilă – omul – s-a oasă dramele existenţiale şi metafizice ale individu- nă. Cea dintâi fantasmă este aceea a omului închis ca degradat. Iată, într-un poem din „Cuvinte potrivite”, lui. n un mânz într-un „mare ocol”, încolţit din toate părţile, un portret care aminteşte de tehnica din „Blesteme” fără putinţă de scăpare. O imagine pe care Arghezi o şi „Flori de mucegai”: „Urechea lui închisă pentru (Fragmente din prefaţa volumelor de opere poetice complete, Tudor Arghezi, „Versuri” I-II, Ediţie îngrijită, tabel cronologic multiplică şi o îmbogăţeşte în toate felurile cu retorica graiuri/ Cu scamă s-a umplut, de mucegaiuri […]”. şi bibliografie de Mitzura Arghezi şi Traian Radu, Academia lui poetică inepuizabilă. Este de neînchipuit câte for- Văzând şi aceste exemple, revine întrebarea: este Ar- Română, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Muzeul me lirice poate să găsească pentru a sugera o lungă ghezi un poet religios, un poet mistic? Iar răspunsul e Naţional al Literaturii Române, Bucureşti, 2017)

Chestionarul Revistei „Cultura”.

1. Care considerați că este cea mai rezistentă în timp componentă a arghezianismului? 2. Ați putea realiza un top 3 al celor mai legitime/substanțiale studii despre creația argheziană? 3. Ce dimensiune/latură/parte din scrierile lui Arghezi a fost eludată în procesul de canonizare și ar merita, prin urmare, revizitată/revalorizată?

„O renaștere adevărată Arghezianismul ca a interpretării „optimism” lingvistic

operei argheziene se petrece Călin Teutişan în posteritatea scriitorului” 1. Limbajul, fără îndoială. Plasticitatea lui Arghezi vine din elasticitatea limbii poetice. Tot de aici decurg multe dintre elementele pe care le aşezăm îndeobşte sub Ion Simuţ titulatura „arghezianismului” (aşa cum e ea, paradoxală, ambiguă teoretic, având o operaţionalitate mai degrabă incertă, dar eficientă cultural, servind, cu toată ste- 1. Arghezianismul este un fenomen intelectual, psihologic, estetic ce re- reotipia ei, unei identităţi comunitare literare şi chiar extra/transliterare). La urma zistă în întregime, tocmai prin ghemul de contradicții pe care îl presupune. urmei, selecţia lexicală stă la baza expresivităţii „estetice” a urâtului. La fel, ea stă Coloana lui de rezistență este, după părerea mea, poezia colocviului metafizic la baza criteriului „realist” simbolic, inevitabil în discuţiile asupra liricii argheziene. (nu numai din psalmi), ceea ce se numește îndeobște ca poezia filosofică și Cu o stupefiantă încredere în capacitatea cuvântului de a exprima sensul, Arghezi religioasă: „suferința cerului”. sfidează toate crizele romantismului şi ale simbolismului, pentru care limbajul 2. Felul în care s-a schimbat critica operei argheziene de-a lungul unui semnifica, fatalmente, o formă de trădare. Romantismul avusese o problemă fun- secol este plin de învățăminte. Până la al Doilea Război bătălia în jurul lui damentală cu rostirea „nerostibilului”, a preconceptualului şi a prelingvisticului, de Arghezi (cum bine i-a zis Dorina Grăsoiu într-o cercetare specială) înregis- pe o platformă metafizică neoidealistă. Simbolismul, apoi, îşi găseşte cu greu un su- trează variabilitățile recunoașterii. Critica de contestație (de tip Iorga sau port „material” care să exprime, în toate nuanţele sale, o poetică a stării şi a vagului. Ion Barbu), critica de promovare cu entuziasm (Fundoianu, Aderca, Ralea) Bacovia îl părăsea, alunecând cu severă voluptate în accente expresioniste. În epoca sau critica de situare (Lovinescu și Călinescu), ultima fiind cea care l-a con- modernistă, criza e cu atât mai acută cu cât conştiinţa poetică, tot mai distanţată, sacrat cu adevărat pe Arghezi, nu mai au pentru posteritate calități sau re- discursivizată, lucidă şi nuanţată în raport cu obiectul artistic şi cu procedeele ar- surse deosebite pentru interpretare. Oscilațiile receptării sunt sintetizate de tei, operează cu reflecţii din ce în ce mai judicioase asupra sieşi şi a instrumentelor Eugen Ionescu în „Nu”. Primele sinteze, priviri de ansamblu, viziuni coerente sale. Poziţia lui Arghezi e, aşadar, neprogramatică, sustrasă „dogmei” stilistice mo- asupra operei argheziene sunt datorate celei de-a treia generații postmaio- derniste, dar nu şi modernismului însuşi. Substantivitatea limbajului şi invenţia resciene: Pompiliu Constantinescu, Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu, realităţii, prin cuvinte „pipăibile”, „muşculate” sau cu „păr de animal”, transcriu Tudor Vianu. Perspectivele deschise de ei au fost obturate de critica ideologi- un optimism lingvistic arghezian, în voracitatea lui barocă. Până la urmă, definiţia zată a anilor 1955-1965: Ov. S. Crohmălniceanu, Mihail Petroveanu, Dumi- cea mai simplă a „arghezianismului” ar putea fi, de ce nu?, recognoscibilitatea. Iar tru Micu. O renaștere adevărată a interpretării operei argheziene se petrece primul semn al ei, prima ei oglindă în conştiinţa publicului real sau ipotetic este în posteritatea scriitorului, adică după 1967. Eseul lui Alexandru George din sintaxa poetică, în sensul cel mai larg al termenului, care cuprinde inclusiv câmpul 1970, „Marele Alpha”, începe o altă epocă. Sinteza cu cele mai mari virtuți de lexical în care Arghezi alege să lucreze. profunzime și cuprindere aparține lui Nicolae Balotă. O surpriză plăcută a 2. Există cel puţin două perspective (complementare, de altfel) din care o aseme- fost cea de-a doua monografie a lui Dumitru Micu, apărută în 2004. Aceasta nea selecţie poate fi gândită: a cercetării ştiinţifice şi a practicii didactice (universita- ar fi o privire fugitivă despre istoricul receptării operei argheziene, o diagra- re, preuniversitare sau postuniversitare). Câteva repere bibliografice funcţionează mă care să reflecte marile reliefuri. Așa cum pot eu să apreciez înnoirile de pentru ambele ipoteze, în primul rând datorită contextualizărilor istorico-literare interpretare, dacă ar trebui să mă limitez la trei studii decisive, cronologic convingătoare, apoi datorită propunerilor analitice pe care le furnizează. Ele sunt acestea ar fi: 1. Șerban Cioculescu, „Introducere în poezia lui Tudor Arghezi” eligibile pentru că urmăresc nu doar confirmări, eventual spectaculoase stilistic, ale (1946); 2. Alexandru George, „Marele Alpha” (1970); 3. Nicolae Balotă, „Ope- unor mai vechi axiologii critice, ci au şi o dimensiune prospectivă, jucând, pe tabla de ra lui Tudor Arghezi” (1979). Valoric, ierarhia ar fi inversă, cu Nicolae Balotă şah a interpretării operei argheziene, cu piese surprinzătoare. Mai întâi, monogra- pe primul loc. fia lui Nicolae Balotă, „Opera lui Tudor Arghezi” (1979; 2008), care construieşte o 3. Cred că romancierul Arghezi ar merita revalorizat. Despre prozator, hartă cvasiexhaustivă a structurilor şi a articulaţiilor imaginarului arghezian. Apoi Valeriu Cristea și Mariana Ionescu au scris studii extrem de interesante. capitolul dedicat lui Arghezi de către Ioana Em. Petrescu, în „Eminescu şi mutaţiile Publicistica ar trebui și ea scoasă de sub atributele uniformizatoare ale pam- poeziei româneşti” (1989; 2009). Analiza e orientată aici înspre caracteristicile ino- fletului, pentru a i se restitui secretele unui dosar politic extrem de încurcat vaţiilor poetice argheziene, dintre care cercetătoarea izolează trei: „materialitatea și de controversat. n limbajului”, ca proiect antiplatonician, „componenta ludică”, ce transformă poezia cultura dezbaterii  CULTURA / seria a III-a / nr. 25 / 29 iunie 2017 DOSARELE REVISTEI CULTURA Tudor Arghezi

într-un joc demiurgic al cărui material de construcţie Buciu, „Celălalt Arghezi: eseu de poetică retorică a cea a pamfletului, descoperită mai întâi în „Tablete e cuvântul (asupra ludicului comentase şi Ion Pop, prozei” (1995; 2008) şi Nicolae Rotund, „Tudor Ar- din Ţara de Kuty”. Or, ar putea fi reconsiderată di- în 1985, în „Jocul poeziei”), şi „realismul” arghezian, ghezi: prozatorul” (1996) dau semne că discuţiile din mensiunea etică a esteticii pamfletului. Apoi, o lec- care îşi conturează un profil specific printr-o deviaţie epocă, privitoare la reconsiderările posibile/necesare tură psihocritică, în descendenţa lui Mauron, lipseş- iconoclastă faţă de naturalismul descriptiv (cu care a ale canonului, ating şi sfera internă a operei lui Ar- te încă din inventarul analizelor argheziene. Şi, în fost confundat uneori). În sfârşit, să numesc şi capito- ghezi, unde se încearcă, iată, o mutaţie a interesului altă ordine de idei, dacă tot am vorbit de limbaj, un lul dedicat lui Arghezi din „Istoria poeziei româneşti”, dinspre liric spre narativ. Evident, o sarcină grea, roman precum „Ochii Maicii Domnului” propune la vol. III (1986), de Mircea Scarlat. În contextul unei di- care are de luptat cu inerţiile unei bibliografii ma- rândul lui o ipoteză interesantă. Copilăria personaju- scuţii asupra evoluţiei „criteriului de poeticitate”, criti- sive şi ale scăderii de „viteză” în receptarea mitului lui Vintilă Voinea e descrisă pe suportul unei viziuni cul argumentează asupra unei „transcenderi intuitive personal arghezian. Anii 2000, pe de altă parte, par fantastice, distorsionate. Lumea în oglinda ochilor şi a perceptibilului”, ceea ce aduce după sine o „atitudi- a fi abandonat această poziţie şi revin la poezie, din a percepţiilor copilului îşi modifică natura şi logica. ne antiestetizantă”, dar care nu e altceva decât o in- perspective mai de nişă, hiperspecializate (Oana Boc, Lucrurile neînsufleţite asaltează fiinţa mică, o agre- solită înţelegere a poetizării, într-un context al epocii dinspre teoria integralismului lingvistic coşerian, sează, şi atunci ele, lucrurile, trebuie îmblânzite, iar caracterizat prin depoetizare. Studiile pe care le-am în „Textualitatea literară şi lingvistica integrală: o aceasta se întâmplă prin vorbire. Limbajul, ca ener- invocat analizează cu precădere componenta poetică abordare funcţional-tipologică a textelor lirice ale lui gie activă, este unul dintre elementele prezente me- a operei argheziene. Este obligatoriu, cred, să adaug Arghezi şi Apollinaire”, 2007, sau Laura Dobrescu, reu în punctele nodale ale articulaţiilor romanului. o referinţă care mizează pe proza lui Arghezi. Mă pe linia studiilor imaginarului religios, în „Tudor Prezenţa, ca şi absenţa sa, determină adesea cursul gândesc la Nicolae Manolescu şi la capitolul dedicat Arghezi. Erminia unui iconoclast modern”, 2008). fabulei. Aşadar limbajul, nu ca retorică epică, ţinând romancierului Arghezi, din „Arca lui Noe” (volumul al Aş zice că, în deceniul pe care-l traversăm, ocheanul de o tehnică narativă sau de alta, ci ca energie mode- treilea, 1983), reluat parţial în „Istoria critică a litera- critic s-ar putea îndrepta iarăşi înspre epica arghezi- latoare a destinului lucrurilor şi fiinţelor din lumea turii române”, din 2008. ană, dar nu neapărat (sau nu exclusiv) din perspec- ficţională, sau ca supratemă a poveştii, ar putea fi un 3. Aş opta pentru proză, cu siguranţă, în speţă tivă estetică. Să preluăm o sugestie dintr-o analiză a alt subiect de dezbatere analitică. Aşadar, proza ar- pentru romane. Pare că ultimele două decenii şi-au lui Nicolae Manolescu, la rândul ei împrumutată pe gheziană îmi pare acum pista cea mai fertilă de exer- împărţit destul de judicios sferele de interes în ceea jumătate din Nicolae Balotă. Vorbind despre „Cimi- ciţiu interpretativ, cu toate surprizele (mai mult sau ce priveşte opera lui Arghezi. În anii ʼ90, critica s-a tirul Buna-Vestire”, criticul crede că romanul „debu- mai puţin spectaculoase) pe care ea le poate oferi. n orientat cu precădere spre proză, mai ales din per- tează ca un satiricon şi se sfârşeşte ca o utopie nega- spectiva retoricii epicului. Studiile lui Marian Victor tivă”, „Cimitirul” confirmând astfel o teză de lucru,

Gimnaziu. În total se află în uz, teoretic, În clasa a VII-a, manualul Corint propune 13 manuale. În fapt se folosesc două-trei, poezia „Lumină lină”, primul text suport din Arghezi de manual Humanitas cu precădere, apoi ALL, pe alo- manual, într-o unitate despre „Literatură și curi Editura Didactică şi Pedagogică. Ma- semnificație”. Și manualul Humanitas înce- nualele Humanitas sunt singurele care mai pe cu un text arghezian, „Cuvânt”, abordat Horia Corcheş au astăzi o abordare prietenos-persuasivă, pe două niveluri de comprehensiune, desci- empatică. Restul sunt, mai mult sau mai frarea și lectura aprofundată, ambele bine rintre dezbaterile actuale de pe re- puțin, maculatură. La clasa a V-a, Arghezi ghidate. Ce e interesant de observat: în cla- țelele de socializare se află și opor- 8 Liceul e e prezent în manualul Humanitas cu poezia sa a VIII-a, când se consolidează trăsăturile tunitatea studierii în școală – nivel „O furnică”. Textul, întru totul adecvat vâr- genurilor literare, niciun manual nu alege preuniversitar – a autorilor clasici ringul greilor. stei, este și excelent situat, fiind punctul de vreun text arghezian spre studiu. Manualul (a se citi canonici). Dacă Eminescu Liga celor plecare pentru familiarizarea cu raportul Humanitas utilizează, totuși, pentru eva- Psau Slavici sunt, astfel, considerați prea dintre ficțiune și realitate, având un demers luarea unității despre genul liric, o poezie uzați și dificili, nici Arghezi n-ar trebui să didactic introspectiv foarte coerent. La cla- argheziană, „Melancolie”. Conchid spunând aștepte mult până îi vine rândul, într-un 17 canonici, sa a VI-a, ambele manuale ale editurii ALL că Arghezi, deși este mult mai prezent decât scenariu bradburyan. Dar până la acest ho- propun câte un text arghezian, un „Creion” în primar, nu are în manualele de gimnaziu locaust al canonicilor, cum este reprezentat printre care pentru ilustrarea metaforei și „Vânt străin” un statut de prim-plan. Doar editura Hu- Arghezi în prezent în peisajul curricular pentru conceptele de operă lirică și eu liric. manitas îl valorifică în toate clasele. preuniversitar? Trec în revistă câteva repe- și Arghezi. În „Creion”-ul probabil că poate fi gustat, dar Liceul e ringul greilor. Liga celor 17 ca- re, pornind de la ciclurile curriculare. total sunt 33 „Vânt străin” mi se pare o alegere nepotrivi- nonici, printre care și Arghezi. În total sunt Ciclul primar. Fiul meu, care a terminat tă, un text destul de dificil și de estet, care 33 de manuale aflate în uz, care desfășoară clasa a IV-a, îmi spunea acum câteva zile că de manuale mă tem că nu le creează copiilor de a VI-a programa școlară în diverse scheme de joc. „pe Arghezi l-am studiat de vreo două ori”. cine știe ce emoție, ci îi pune în postura de Harta clasei a IX-a este teritoriul cel mai M-a amuzat observația lui. Citise ca lectură aflate în uz, căutători cu penseta ai unor elemente for- ludic, propunând abordarea a cinci mari suplimentară „Cartea cu jucării” și credeam male, cu care, de altfel, se operează vrac în teme literare, profesorii și autorii de ma- că acest titlu este unul dintre cele mai valo- care desfășoară clasele gimnaziale: câmpuri lexicale, eu li- nuale având libertate de alegere a textelor rificate de manuale. Am fost surprins apoi, ric, metrică și versificație, figuri de stil, puse suport. Mă opresc asupra a două manuale, trecându-le în revistă pe toate, să constat că programa sub umbrela genericei expresii a transmite- cele mai utilizate. Humanitasul se deschide nu e așa. Clasa I: niciun text din Arghezi. În rii directe de idei și sentimente. În plus, se prin Arghezi. Unitatea „Joc și joacă” pro- clasa a II-a are cea mai consistentă prezen- școlară în oferă și un model de comentariu al textului, pune ca prim text suport „Prefață”, prelu- ță. În manualele editurilor Arthur și Corint numai bun pentru formarea unor clișee de at din placheta „Țara piticilor”. Excelentă este prezent cu câte două texte suport. Cea diverse scheme exprimare. Manualul Humanitas de clasa a alegere, text viu și ofertant, demers didac- mai coerentă viziune de abordare didactică VI-a propune, din nou inspirat, ca prim text tic articulat, însoțit de o scurtă prezentare o au manualele Arthur. În clasa a III-a, Ar- de joc. suport, fragmente din „Scrisoarea cu tibiși- bio-bibliografică și de pastile cu repere de ghezi rămâne doar în atenția autorilor aces- rul”. Foarte bine este asumat de elevi, mai teorie literară care devin, pe parcursul li- tei edituri, cu un text suport. În clasa a IV-a ales că descoperirea mesajului textului este ceului, recurente: genuri literare, temă li- nu este prezent în niciun manual. condusă cu empatie și acuratețe didactică. terară, motiv literar, artă poetică, polemică  cultura dezbaterii CULTURA / seria a III-a / nr. 25 / 29 iunie 2017 DOSARELE REVISTEI CULTURA Tudor Arghezi etc. Abordarea didactică presupune un parcurs in- două-trei texte poetice, dintre cele șase menționate didactic este însă net inferior celui din manualul trospectiv cadențat, de la comprehensiunea prima- de programă, deci, din păcate, Arghezi nu prea prin- roșu intens. ră până la punerea în scenă interdisciplinară, prin de loc eligibil. Editura Art are pe piață două manuale. Cel ocru trimiterea la Brâncuși și Joan Miró. Manualul Art Odată cu clasa a XI-a intră în funcțiune criteriul optează pentru „Testament” și pentru un „Psalm” este chiar mai generos prin corpusul textelor propu- istorico-literar. Sar peste clasa a XI-a, unde Arghezi („Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere…”). Categoria se, trei la număr, dintre cele cinci care compun gru- lipsește, deoarece programa duce în această clasă contrariilor, transfigurarea, antipoeticul, estetica pajul „Tablouri biblice (Versuri de Abecedar)”, pu- poezia doar până la simbolism. Arghezi este inclus urâtului, metamorfoza materiei în spirit, simul- blicat de poet în „Revista Fundațiilor Regale”. Față în clasa a XII-a în capitolul despre poezia perioadei taneitatea incertitudinii și a certitudinii sunt po- de Humanitas, Art-ul devoalează mai detaliat, prin interbelice, cum e firesc. Abordarea monografică nu lii tematici teoretizați în secvențele care precedă secvențe inserate în studiul textului, elementele de este prevăzută de programă, în schimb apare cumva analiza. Demersul didactic este apoi exploratoriu, limbă și comunicare, și oferă mici pastile descriptiv/ obligativitatea contextualizării, a situării autorilor ascendent, explicativ-inductiv, însoțit de casete cu explicative ale textelor, fără ca acestea să inducă într-o direcție literară/curent cultural sau literar. definiții ale unor concepte sau cu citate critice. Se prefabricate mentale care să genereze comentarii Eclectismul modernismului este rezolvat, în ce-l pri- propune și o bibliografie critică. O nereușită a ma- învățate pe de rost. Demersul didactic este și la Art vește pe Arghezi, prin estetica urâtului și atitudinea nualului cred că este situarea unei secvențe teore- bine condus, introspectiv, ritmat, gradat. Ce-ar fi negatoare. Trec în revistă toate manualele. tice despre modernism abia după unitatea despre de adăugat: neexistând încă reprezentări ale evolu- Manualul Sigma este cel mai puțin utilizat. Tex- poezie. Manualul albastru îl situează pe Arghezi ției curentelor și ideilor literare, familiarizarea cu tele suport propuse sunt „Testament” și „Fătălăul”. sub semnul „proteismului unic”. Secvența teoretică universul poetic arghezian este mai ales intuitivă. Nu insist, e îmbâcsit, fără viziune didactică. introductivă este clară, structurată informativ, ofe- Situarea în modernitate și acea „constituire a unui Impresia de aglomerare sufocantă o creează și rind instrumentele de abordare ulterioară a texte- eu poetic autonom” (Marin Mincu) nu se face prin manualul Niculescu. Partitura acestuia cuprinde lor propuse spre studiu: „Jignire” și „Incertitudine”. raportare la o evoluție a literaturii. două texte, „Flori de mucigai” și un „Psalm” („Copac Punând cumva în subsidiaritate estetica urâtului Clasa a X-a este un tur de forță. Programa mi- pribeag, uitat în câmpie…”). Deloc atractiv ca pre- și polemicile cu transcendența, e asumată o abor- zează pe trei direcții majore: lectura prozei narati- zentare, are un demers didactic ceva mai articulat dare neconvențională, cel puțin la nivelul selecției ve, lectura poeziei, respectiv textul dramatic și arta decât cel de la Sigma. Totuși, abordarea este cam de texte, chiar dacă, e adevărat, secvențele de eva- spectacolului. Fără a se urmări o abordare diacro- de genul: comentariu succint al textului + lucru in- luare aduc în discuție și „Testament”-ul, respectiv nică a evoluției literaturii, se mizează și pe repere dividual (serie de itemi care nu trădează o imersie un „Psalm” („Ispitele ușoare și blajine…”). Accentul istorice și actualitate. În privința poeziei, programa graduală și sistematizată în text). cade pe demiurgia logosului, pe erotizarea discursu- indică studiul a cel puțin șase texte, fără obligativi- Trei texte suport propune manualul ALL, „Tes- lui demiurgic, pe raportarea la divin din perspectivă tatea ilustrării tuturor poeților din programă. Trec tament”, „Între două nopți” și „Flori de mucegai”. meditativă, nu interactivă. Și aici secvența de pre- în revistă două manuale, cele mai vizibile pe piață: Pus sub semnul pendulării între tradiționalism și zentare sintetică a trăsăturilor modernismului vine Manualul Humanitas propune poezia „Morgen- modernism, fără a oferi însă alte justificări decât mult după, ca o schemă recapitulativă. stimmung”. Contextualizarea istorico-literară lip- revendicarea poetului de către toate orientările in- Ceea ce, programatic, își propune seria de ma- sește, nefiind postulată de programă, dar nivelul terbelice, manualul uzează următoarea schemă: nuale Humanitas, se observă și la clasa a XII-a: o abordării textului este superior celui din clasele an- o scurtă contextualizare, analiza textului (lectură abordare înaltă din perspectivă didactică, fără ni- terioare. Comprehensiunea, bine coordonată, pe ni- comprehensivă, itemi cu șapou teoretic), apoi o sec- ciun rabat sau concesie făcută abordărilor teoreti- veluri de decriptare a mesajului, este facilitată și de vență de limbă și comunicare (mai logic ar fi fost să zante. Desigur, cu inserții de citate critice alese cu citate critice. Nu se propune un comentariu-model, se înceapă cu aceasta). Referințele critice sunt mi- acribie, cu referințe interdisciplinare diversificate, demersul didactic fiind condus prin sarcini de lucru nimale, oferite sub formă de citate, fără bibliografie cu interogări ale fenomenului cultural universal, inductive și deductive. Reperele critice sunt diverse suplimentară. Un manual așa și-așa. dar fără vreo secvență cât de mică de comentariu. și vizează strict textul suport, nu integrarea acestu- Corintul are pe piață trei manuale. Întrucât mi- Textele propuse sunt un „Psalm” („Tare sunt singur, ia într-o poetică argheziană. De la Alexandru Geor- am propus să nu fac referințe la autori, le voi clasifi- Doamne, și pieziș!...”), excelent însoțit în oglindă de ge la Dan C. Mihăilescu, de la Nicolae Manolescu la ca pe culori. În cel roșu intens, Arghezi este pus sub un „Psalm” al lui Paul Celan, respectiv „Flori de mu- Ov. S. Crohmălniceanu, apoi conexiuni cu literatura semnul modernismului eclectic, iar textul suport cegai”, la rândul său dublat și întărit de „Cuvinte universală sau cu alte texte din literatura română, ales este „Testament”. O prezentare a accepțiunilor stricate”. Fiind un manual pentru elevi, este în ace- dar și cu trimiteri interdisciplinare (Octavio Paz, modernismului deschide unitatea. Și, pentru a nu lași timp un manual pentru profesori, oferindu-le „Adela” lui Ibrăileanu, „Peer Gynt” al lui Edvard confunda lucrurile, subliniez că nu este vorba des- întregul demers de abordare a textelor, aproape Grieg pe textul lui Ibsen etc.). Manualul propune pre un comentariu de-a gata al textelor (generator planuri de lecții inteligente și vii. N-ai ce-i reproșa și o bibliografie critică, bine articulată, direcționată de învățat pe de rost), ci despre un necesar instru- acestui manual. Poate doar faptul că se adresează mai ales tematic, nefiind încă vorba despre integra- mentar de lucru. E realistă propunerea unui singur unui ideal educațional: și elevi foarte buni, și profe- re în context istorico-literar. text suport, în condițiile în care în programă se stă sori excelenți. Manualul Art propune poezia „Cuvânt” („Vrui, ci- cam umăr la umăr. Textul în sine este gestionat cu Cum să conchid, altfel, decât constatând că sce- titorule, să-ți fac un dar…”). Mai succintă ca desfă- coerență analitică: scurtă punere în context, apoi nariul anunțat la început nu pare, cel puțin prin șurare decât cea a manualului Humanitas, secvența secvențe de analiză pe niveluri ale comprehensiunii prisma analizei manualelor și a programelor, pla- de analiză a textului este articulată pornind de la și interpretării, cu itemi preponderent deductivi, ie- uzibil? E adevărat, unele manuale sunt în pofida un scurt comentariu, iar demersul are ca miez con- șirea din text și propunerea legăturilor reflexive cu nu a lui Arghezi, ci a educației literare în general, ceptul de artă poetică. Se observă un demers mult alte texte. Câteva pastile cu concepte operaționale suferind de elitism academic sau de autosuficiență. mai inductiv decât cel de la Humanitas, păstrarea și câteva citate critice relevante însoțesc demersul E adevărat că lipsește publicistica argheziană, că unei secvențe integrate de limbă și comunicare, cu didactic. Manualul portocaliu este, în opinia mea, lipsește polemistul Arghezi, e adevărat că proza lui accent pe valorile stilistice, și o secvență de încheie- impropriu numit astfel, fiind mai degrabă o cule- este omisă în liceu. Dar Arghezi nu e nici pe departe re cu propunerea unui alt text, „Ex libris”, de abor- gere: nu are demers didactic deloc, propune efectiv marginalizat și nu suferă de prăfuire, de îmbâcsire. dat acasă. Față de manualul Humanitas, lipsesc ori- ceea ce numim comentarii literare, ex cathedra. Ce-l aduce în eventuala stare de eșec și de clișeu? ce repere/citate critice, referințele interdisciplinare Comentează poezia „Testament”, zece (!) psalmi și Aici e altă poveste: nerespectarea programelor șco- și bibliografia suplimentară. Pun o notă de subsol: „Flori de mucegai”. Mai prietenos e manualul roșu lare generată de presiunea examenelor, precum și programa clasei a X-a este atât de încărcată, încât deschis. O schemă cu universul operei lămurește di- ajustarea acestor programe cu forța, pentru a se po- majoritatea profesorilor nu pot parcurge tot. Cei recțiile poeziei argheziene, apoi sunt propuse spre trivi planului curricular impropriu. Dar asta e altă mai mulți reușesc să facă în cel mai bun caz vreo studiu poezia „Epigraf” și trei psalmi. Demersul poveste, „puii mei, bobocii mei, copiii mei”! n cultura literară 5 CULTURA / seria a III-a / nr. 25 / 2 iunie 207

La întretăierea culturilor

RODICA GRIGORE care a dorit, a știut și a reușit să rămână fidel ambelor sale patrii. Adică, aducând mai aproape de România, prin întreaga Autor a zeci de cărți și studii de sa activitate, mari texte ale culturii his- Dan Munteanu Colán lingvistică și lexicografie, pasionat pane, dar și ducând, simbolic, România de mai puțin studiatele contacte în Spania, dacă e să amintim în acest Lecturas subjetivas. lingvistice, creator al termenului sens doar minunatul volum de traduceri Afinidades selectivas rumañol pentru a defini ameste- din poezia lui George Bacovia, apărut în 2008, la Santa Cruz de Tenerife. cul de română și spaniolă folosit Ediciones de La Discreta în vorbirea curentă de către unii Recentele sale „Lecturi” demonstrea- ză, dincolo de subiectivitatea inerentă Madrid dintre românii ajunși în Spania, fiecărei ființe umane, asumată ca atare 2015 stabilit el însuși în această țară de de autor, și pasiunile de-o viață ale aces- suficient de multă vreme, profe- tuia, altfel spus afinitățile sale selective sor la prestigioasa universitate din – subliniate la rândul lor prin ecoul go- Las Palmas, excelent traducător ethean al titlului. Cartea este împărțită din spaniolă și portugheză, cunos- în mai multe secțiuni, intitulate sem- cut ca tălmăcitorul în limba româ- nificativ: „España”, „Islas Canarias”, „Hispanoamérica”, „Otros espacios”. Iar nă al câtorva dintre capodoperele dacă în prima parte Dan Munteanu are literaturii ibero-americane (de la în vedere câteva necesare – de-a dreptul „Recursul la metodă” sau „Ritualul obligatorii – puncte de reper pentru toți primăverii” de Alejo Carpentier, aceia doritori să cunoască spațiul cultural mai ales celor de limbă spaniolă!) este „Gabriela” lui Jorge Amado ori spaniol (discutând, aici, în substanțiale reprezentată de ultima secvență a cărții. „Trei tigri triști” de Guillermo studii, elemente de structură și de semni- Căci aceste „alte spații” pe care el le are Cabrera Infante, la „Obscena ficație ale romanului picaresc sau cavale- în vedere vorbesc despre folclorul literar resc, dar și sensurile lui „Don Quijote” de românesc, dar și despre textele religioa- pasăre a nopții” de José Donoso și Cervantes sau avatarurile lui Don Juan, se apocrife în română, pentru a ajunge la „Detectivii sălbatici” ai lui Roberto „seducătorul universal”), în cea de-a doua „cercul blestemat” – imaginea sub sem- Bolaño), Dan Munteanu Colán a secțiune a cărții cititorul poate afla deta- nul căreia e pusă lirica bacoviană. Însă făcut întotdeauna lucrurile în lii extrem de interesante despre Francisco 8 Numite de autorul are temeritatea de a discuta și care a crezut, știind să rămână Jordán, Antonio Cavanillas de Blas, Justo „nemurirea lui Dracula”, ținând seama mereu aproape de marea litera- Jorge Padrón sau Rosario Valcárcel, între Dan Munteanu de istorie, legendă și semnificațiile pe alții. care figura aceasta le-a avut/primit de-a tură. Și a continuat să le facă și „exerciții lungul timpului. după plecarea din România, la fel a citi, a reciti... Situându-se cumva de-a dreptul „la în- cum le făcuse și înainte de acest A treia parte a recentului volum, de- de critică tretăierea culturilor și sensibilităților”, moment. Dovadă – dacă era nevoie dicată universului hispano-american, după cum spune și Guillermo García-Al- de așa ceva... – volumul intitulat este o adevărată istorie a literaturii din literară”, calde, cel care semnează cuvântul intro- „Lecturas subjetivas. Afinidades această fascinantă lume. Căci, de la exce- ductiv al cărții, intitulat „Un scriitor și electivas”, apărut la Madrid, în lente considerații referitoare la „María”, textele acestea două culturi”, cartea aceasta are marele de Jorge Isaacs, roman văzut ca „sinte- – și rarul! – dar de a rosti simplu și con- condiții grafice deosebite. ză a romantismului latino-american”, se dovedesc vingător multe adevăruri, de a deschide Lecturi și afinități (s)elective sau de la pătrunzătorul studiu despre cititorului (și) drumuri mai puțin umbla- Roberto Payró, „un clasic la literaturii însă a fi ceva te, dar și de a surprinde, chiar și în cazul Cartea cuprinde, după cum autorul argentiniene”, și până la analizarea „ro- capodoperelor literaturii hispano-ameri- însuși mărturisește, o vastă „selecție de manului total” al lui Mario Vargas Llosa mai mult – și, cane (sau mai exact spus tocmai în cazul articole, cronici, eseuri și studii” scrise, sau la cea a operei lui Ernesto Sábato, lor!) acele elemente care, în ciuda nume- în linii mari, între 1965 și 2011, apărute „demiurgul”, cititorul are în față aproa- la o lectură roaselor studii care le-au fost dedicate de-a lungul anilor în diferite publicații ro- pe tot: note privitoare la costumbrismul anterior, au scăpat în general interpreți- mânești sau spaniole, alături de o serie de cuban sau la „misteriosul Bomarzo”, de atentă, lor. Căci perspectiva lui Dan Munteanu texte inedite. Numite de Dan Munteanu Manuel Mujica Láinez, dialoguri cu Ni- e întotdeauna proaspătă și cuceritoare, „exerciții de critică literară”, textele aces- colás Guillén sau cu Elvio Romero despre mult mai mult. iar rigoarea academică nu cade nicioda- tea se dovedesc însă a fi ceva mai mult evoluția literaturii din Cuba și despre tă în ariditate sau exces de sursologie. – și, la o lectură atentă, mult mai mult. fenomenul boom-ului hispano-american, De aceea, cartea se citește de-a dreptul În primul rând, datorită capacității ana- studii despre proza lui Alejo Carpentier pe nerăsuflate, asemenea unui minunat litice și interpretative a autorului, care e și „necesitatea de (re)descoperire a Ame- roman ce depune mărturie, în fiecare pa- dublată de fiecare dată de cunoașterea în ricii” (desigur, din perspectiva „realului gină, despre fascinanta aventură spiritu- profunzime a tuturor aspectelor aborda- miraculos” teoretizat de acesta). Dar sur- ală a unui scriitor convins, asemenea lui te, iar apoi deoarece cartea de față oferă priza – să-i spunem așa – pe care Dan Balzac, că „misiunea artei nu e aceea de a cititorului un inedit portret de cărturar Munteanu o face cititorilor (de astă dată copia natura, ci de a o exprima”. n  cultura literară CULTURA / seria a III-a / nr. 25 / 2 iunie 207

unde afirmația lui Mircea Martin, că am avut de-a face cu un postmodernism fără redempțiunea estetică postmodernitate), astfel încât o recuperare a acestui filon se produce abia acum, iar cele două direcții, New Sincerity și post- OVIO OLARU modernismul hiperreferențial (în genul Vlad Drăgoi poeziei lui Florentin Popa), se pot derula paralel. ebutat în 2013 cu volumul Revenind la volumul de față, ceea ce „Metode”, apărut la Casa de Sergio Leone caracterizează poemele este sinceritatea editură Max Blecher, Vlad maximă: personajul poemelor este chiar Drăgoi a transgresat rapid poetul Vlad Drăgoi. Anecdote și întâmplări formulele frecventate. „Meto- Editura Charmides intime din viața autorului biografic sunt Dde” prelua poetica douămiistă și o decon- expuse fără reticențe, într-o deconstrucție Bistrița struia, ducându-i trăsăturile cheie până la sistematică a personae-i literare care esca- ultimele consecințe. Iar ceea ce a rezultat 2017 ladează până la anularea convenției de in- a fost un sadism kitsch în siajul filmelor congruență dintre poet și eu liric, fapt care de nișă ale anilor ’80, urmărit programatic ridică dubii cu privire la veridicitatea celor – de unde și titlul volumului. Prin hiper- redate: supraexpunerea ar putea la fel de violența asumată, prin stridențele narati- bine reprezenta o reconfigurare subtilă a ve și scenariile de o cruzime improbabilă, măștii auctoriale. La fel cum, în „Eschiva”, Vlad Drăgoi deconstruia retorica tranziti- unul din personajele poemelor era Andrei vă și mizerabilistă. Cel de-al doilea volum, Pintea, o figură cunoscută și identificabilă „Eschiva”, a funcționat după aceeași logică extraliterar, în primul poem al volumului a inserțiilor referențiale, însă componenta Referindu-se la Vlad Drăgoi într-un do- de față apare poetul Andrei Dósa, în ca- ultraagresivă era diminuată în raport cu 8 sar recent pe care l-a coordonat în revis- drul real al unei lecturi de poezie la Arad. „Metode”. În schimb, ce atrăgea imediat ta „Cultura”, „Noua poezie nouă. Dincolo Autenticismul lui Drăgoi se află în con- atenția erau puseurile de kitsch asumat, Autenticismul de «douămiism»”, nr. 10 (566), 9 martie trast cu pretinsul autenticism douămiist, care, de-a lungul volumului, pregăteau te- 2017, Alex Ciorogar menționa conceptul de fiindcă, dacă acela al poeților milenariști renul pentru poemul „Elsa”, de departe cel lui Drăgoi se New Sincerity. Într-unul din eseurile lui era unul de atitudine și ostentație, noua mai valoros din carte. David Foster Wallace, „E Unibus Pluram: sinceritate reflectă lumea înlăturând fil- Fiindcă în cel mai recent volum, „Ser- află în contrast Television and U.S. Fiction” – [„E unibus trul programatic-demonstrativ. Realita- gio Leone”, trăsăturile fundamentale ale pluram: Televiziunea și ficțiunea Statelor tea nu e ultraviolentă și mizeră, precum poemului „Elsa” iau forma unui adevărat cu pretinsul Unite”] –, publicat în 1993, se conturează o redau douămiiștii, ci anodină și gri, con- program. Volumul nu are grupaje, fiind liniile generale ale acestei tendințe: repu- ținând nu excese sensibile și mutații bio- compus doar din șapte poeme aluvionare, autenticism dierea ironiei extreme și intertextului ex- grafice distrugătoare, ci vizite la Flanco, tăiate aproximativ în versuri care ocu- ploatat până la opacizare, și revenirea la amintiri rușinoase, episoade contemplate pă întreaga lățime a paginii. Menționez douămiist, un nucleu sensibil de origine modernistă. pe larg și obsesii banale. La fel ca în „Me- acest lucru pentru a da o idee despre în- Postmodernismul, epuizând-și capitalul tode”, întâmplările realității imediate ac- tinderea poemelor, care face lectura foar- fiindcă, simbolic, lasă locul „noilor rebeli”, sub- ționează ca un catalizator, oferind prilejul te anevoioasă, și pentru a sublinia încăr- dacă acela versivi tocmai în măsura în care recurg unor meditații ultrapersonale, uneori au- cătura lor performativă. Dar faptul că la patetism și la o formă nespectaculoasă toironice, dar lipsite de frondă. Singurul sunt concepute mai degrabă pentru lectu- al poeților de autenticism, sentimental și candid de- element care trădează o vădită stilizare se ră publică decât pentru cadrul limitat al opotrivă: „Vechii insurgenți postmoderni găsește în finalurile poemelor, metafori- cărții fizice nu se traduce în dependența milenariști riscau strigătul și gâfâiala: șoc, dezgust, zante și adesea nostalgic-ultimative, care textelor de talentul oratoric al poetului: revoltă, cenzură, acuzații de socialism, transcend prin ton banalitatea registrului funcția performativă e înscrisă în texte era unul de anarhism, nihilism. Riscurile de astăzi dominant („unde rămân apa și copacii și și nu în performanța lecturii. Element sunt diferite. Noii rebeli ar putea fi artiști apusul, și prietenii și școala, poezia și fruc- novator, de vreme ce poezia română nu atitudine și care riscă căscatul, ochii dați peste cap, tele ălea desenate fain și puse în panere. arată apetențe deosebite pentru perfor- zâmbetul sardonic, ghionturile, parodia, și mă tot gândesc așa și până la urmă mă mativitate, iar lectura publică e conside- ostentație, exclamațiile de genul «Ah, cât de banal!». întristez rău, pt că știu că toate ăstea chiar rată auxiliară și în fond dispensabilă, iar Care riscă acuzațiile de sentimentalism, nu rămân nicăieri, și că cruzimea domină nu complementară cărții. Dar dacă zona noua melodramă. De credulitate. De slăbiciu- prin ere”, „într-un fel e bine așa, e ok, e predilectă a unei astfel de poezii e dată ne”. În aceeași direcție merge și Vlad Dră- necomplicat și pământesc, dacă vrei, la fel de tranzitivitatea extremă sau de inser- sinceritate goi în „Sergio Leone”: umanizarea până la ca stăruința amintirii că odată mi-a plă- țiile stilistice cu alură muzicală care ar patetism a subiectului, oboseala în raport cut cel mai mult să mă dau cu bicicleta, pe apropia textele de rap sau hip-hop, acest reflectă lumea cu jocurile postmoderne și demonetizarea străzile pustii, vara, în noapte”). lucru traducându-se în versuri scurte și ironiei ca instrument stilistic. Însă dacă Trăgând linie, „Sergio Leone” e un vo- percutante, la Vlad Drăgoi putem vorbi înlăturând în Statele Unite, emergența New Sincerity lum valoros, pretențios la lectură și fără de un flow discontinuu tematic, în care se se producea pe fondul unei suprasaturații intensități, poemele menținând aceeași face un exercițiu intens de asociativitate, filtrul referențiale și a epuizării calitative a este- temperatură de la primul la ultimul, dar însă unde ruptura – semnele de punctua- ticii postmoderne, la noi postmodernismul care, așezat lângă „Metode” și „Eschiva”, ție, sfârșitul unei idei – lipsește. Lucruri programatic- poetic nu a putut să se dezvolte la dimen- oferă un exemplu aproape didactic de evo- aparent disparate sunt sudate firesc, iar siunile lui reale (tocmai fiindcă de-a lun- luție literară. Rămâne de văzut cum va unde o idee se termină, o alta îi urmează demonstrativ. gul anilor �80 în România, componentele putea Vlad Drăgoi să evadeze din această fără sincope. culturale ale postmodernității lipseau. De poetică pentru a se reinventa. n cultura literară 7 CULTURA / seria a III-a / nr. 25 / 2 iunie 207 ÎNTÂMPINĂRI

COSMIN BORZA

Cronicar, eseist, jurnalist cultural, Pogoară-te, memorie! editor, poet, traducător, prozator, Bogdan-Alexandru Stănescu este probabil cel mai proteic scriitor al Stănescu – indiferent de ipostaza asuma- generației încă tinere. „Proteic” Bogdan-Alexandru tă (melancolică, dezabuzată, autoironică, cinică etc.) – invocă propriul trecut din poate însemna, firește, atât „com- Stănescu plet” sau, horribile dictu, „total”, nevoia mereu stringentă, nu neapărat de cât și „inconsecvent” sau măcar a lămuri, cât de a descoperi explicații ori- Copilăria lui Kaspar Hauser cât de parțiale pentru inerțiile adultului predispus la hibridizări duse până incapabil să se elibereze de „limbul jegos” în pragul eclectismului. Etalându- Editura Polirom în care se simte suspendat. Dar în loc să și temperamentul de artist când Iași garanteze „mântuirea” așteptată, reco- nectarea la ipostazele de odinioară oferă scrie recenzii sau eseuri, deci gân- 2017 ditor existențialist al literaturii doar frânturi traumatizante, imposibil de mai degrabă decât critic, istoric camuflat/reconvertit prin filtrul nostalgiei sau al înscenărilor fantasmatice. Așa se sau teoretician al ei, poet dispus explică obsesia personajelor-narator ale lui să-și modeleze stilul, temele și Bogdan-Alexandru Stănescu de a controla chiar sensibilitatea în funcție de o analitic aproape orice incursiune în copilă- concepție a cititorului profesionist rie/adolescență. Interpretări ale clasicelor asiduu, jucând excelent postura bo- fotografii de familie se perindă prin carte. În alte locuri, în raza analitică a autoru- em-decadentă în lumea cinic-prag- narațiune-fluviu, ar atenta grav la valoa- lui intră stereotipicele ambiguități, amă- matică a editorilor/agenților lite- rea volumului. Nu doar că destule precizări giri, sinestezii ale memoriei sau deloc mai rari, Bogdan-Alexandru Stănescu despre unele personaje sau despre mediile puțin șablonarda trădare a cuvintelor („E își reconfirmă nestatornicia și sociale sunt repetitive, nu doar că narato- ciudat cum memoria îmi aduce la supra- prin primul său volum de proză rul nu e deloc „același”, dar o mare calitate față chiar aceste produse ale imaginației – „Copilăria lui Kaspar Hauser”. a cărții constă tocmai în modulațiile sti- de adolescent, mai exacte și mai pline de lurilor narative: „Tătuțu”, „Barbut”, „Ion 8Toate cele detaliu decât realitatea în sine”; „încă nu- Adică admirabila (și prea rara la Maiorescu” mizează pe evocări crud-nos- mi dau seama dacă ceea ce mă interesează noi) capacitate de a conjuga for- talgice ale total nonconformistei figuri a 12 povestiri din aici sunt coincidențele de tot soiul sau dacă mule artistice diverse, dublată de tatălui-vitreg; „Balkan”, „Crematoriul”, nu cumva vreau să lepăd imagini, ca un surprinzătoarea (pentru un autor „Spre Ciocănești, Călărași” ori arbores- „Copilăria șarpe [...]”; cuvintele „reduceau la esență, foarte cult și experimentat) labilita- centa „Popa Mihai” rezistă mai ales prin prin repetiție, o lume întreagă, colcăitoa- exotismul mizerabilist al câtorva portrete lui Kaspar re, ca un ceaun aflat pe foc [...]” ș.a.m.d.). te a gestionării registrelor literare. de marginali ai tranziției postcomuniste Altundeva, imersiunea în trecut se cere (de altfel, aproape fără excepție, portretele Hauser” strunită retoric („Nu divaga, e important ditorul și criticul concurează – de copii, adulți, bărbați, femei, membri să rămâi acolo”). Prea adesea, astfel de sec- prozatorul chiar de la nivelul ai familiei, simple cunoștințe – sunt execu- împărtășesc vențe de așa-zisă poetică explicită, menite formal de construcție a cărții. Ti- tate impecabil); „Scriu despre Ashbery” e să deconspire imprevizibilitatea întâlnirii tlul oferă și grila privilegiată de o autoficțiune minimalistă parodică; tra- teoretizarea cu trecutul, rămân doar strategii comode interpretare, căci nu misteriosul vestiul burlesc – vizând deopotrivă lumea memoriei. de cauționare a amalgamării secvențelor Epersonaj istoric bavarez este protagonis- politică și culturală – tutelează „Ninge în și planurilor narative. Digresiuni eseistice, tul narațiunilor din „Copilăria lui Kaspar Tyria” „Playing it hard” și „Knossos”; tot personaje rămase în stadiu de crochiu, fire Hauser”, ci Bobiță/Bobby/Alex, un puști, „Knossos” (cea mai amplă și mai substanți- Nu activarea epice secționate nejustificat pot fi oricând adolescent, tânăr care, manifestând vădite ală povestire, concurată doar de „Tătuțu”) puse pe seama meandrelor memoriei. legături biografice cu Bogdan-Alexandru implică o ficțiune aproape speculativă, șar- sau stimularea, Descotorosite de metatextele parazitare, Stănescu însuși, experimentează sindro- jând credința absurdă în revelațiile ori re- destule povestiri din „Copilăria lui Kaspar mul copilului suferind de „nanism” psi- inventările identitar-spirituale; am lăsat la ci de-a dreptul Hauser” candidează la plasarea pe rafturi- ho-social, de vreme ce traumele cauzate urmă „Duhul din lampă”, al cărui rol/rost conceptualiza- le de sus ale literaturii dedicate obsedan- de izolarea/rupturile emoționale din primii în economia volumului îmi scapă (dincolo, tului prim deceniu postcomunist. Insist, ani de viață îl vulnerabilizează pentru tot- bineînțeles, de faptul că gemenii Tom și rea ori proble- măcar „Tătuțu” și „Knossos” ar putea intra deauna. Mai apoi, păstrarea ambiguității Jim prelungesc prea programatic lista co- în cea mai exigentă antologie de proză con- în privința speciei epice („roman de matu- piilor suferinzi din carte, în care se înscriu, matizarea ei. temporană românească. În forma actuală rizare, roman al deformării, 12 povestiri pe lângă Bobiță, fratele-vitreg Georgică și însă, cartea din 2017 a lui Bogdan-Alexan- cu același narator” se notează pe coperta a Laura, fetița cu sindrom Down). dru Stănescu dă seama mai degrabă de că- IV-a) se dovedește strict o strategie de mar- În schimb, toate cele 12 povestiri din utările parcă interminabile ale unui autor keting: romanul „vinde” mai bine. Dacă nu „Copilăria lui Kaspar Hauser” împărtășesc aflat la aproape 20 de ani de la debutul pu- se pierde prea mult citind „Copilăria lui teoretizarea memoriei. Nu activarea sau blicistic și care, în ultimii șase ani, a sem- Kaspar Hauser” ca o colecție de proze scur- stimularea, ci de-a dreptul conceptualiza- nat, în afara traducerilor și colaborărilor la te, tentativa de a asambla așa-zisele capi- rea ori problematizarea ei. Iterativ, chiar reviste/proiecte colective, patru volume de tole într-un singur univers imaginar, într-o manierist, naratorii lui Bogdan-Alexandru autor (poezie, eseu critic, proză). n  cultura literară CULTURA / seria a III-a / nr. 25 / 2 iunie 207

cum să vorbești și să (nu) fii auzit

IOANA PAVEL încercarea de a reda obiectiv evenimenția- Ana Maria Sandu lul, la persoana a III-a (regăsită în majori- tatea povestirilor), autoarea nu se sfiește Cunoscută atât prin articolele Pereţi subţiri să își confrunte cititorii și cu persoana a publicate în „Dilema veche”, cât II-a (într-o alternanță destul de nefericită, și prin romane precum „Fata din întrucât povestirea „Renovări”, căci des- Editura Polirom pre ea e vorba, nu reușește să fie convingă- casa vagon” sau „Omoară-mă!”, Iași tor plurivocală); e vorba, mai degrabă, de Ana Maria Sandu revine cu o carte 2017 o ambiguitate (nesusținută din punct de de proză scurtă intitulată „Pereți vedere narativ) a vocilor decât de un joc al subțiri”. Subintitulat „roman”, polifoniei. Mai mult decât atât, autoarea volumul reunește șaptespreze- abordează și discursul subiectiv, confesiv, redat prin persoana I (într-o singură po- ce povestiri care au ca punct co- vestire, mai precis, ultima – „Mă numesc mun „desfășurarea” într-un bloc Raț”), care are în centru un personaj ce cu patru etaje al Bucureștiului, suferă de dereglări mintale. Așadar, nu e lăsând cititorului libertatea opți- vorba de focalizarea unilaterală a viziunii, unii în privința modului de lec- ceea ce poate îndreptăți alegerea de a citi tură (și, implicit, de analiză ori de cartea ca pe o culegere de proze scurte. În unde, când vin și pleacă unii locatari: „De ceea ce privește opțiunea romanescă de interpretare). 8 E aproape atunci s-au întâmplat multe. Pentru ar- lectură, cititorul poate identifica, pe lângă hitectul Samir Ionașcu nu s-a scurs decât spațiul comun al blocului cu patru etaje, robabil cel mai important merit „un roman o singură zi, în care a îngrămădit totul: și personaje „comunicante”, permutate al cărții este faptul că autoarea lucrurile pe care le-a învățat, cruzimea dintr-o povestire în alta, chiar dacă prin face din primatul veridicității de microro- oamenilor ale căror priviri s-au lipit de translație de roluri, din principale devin mai mult decât un crez. Identi- piciorul lui când șchiopăta, fata de care se figurante sau invers (cum e cazul doamnei tatea dintre ficțiune și realitate mane”; o îndrăgostise, cu care se căsătorise și care Duplenkova sau al doamnei Mola). Pse oprește asupra amănuntului cotidian, murise în urmă cu câțiva ani”. E aproape E ușor de observat că discursul nu alu- refuzând „excepționalitățile” și acordând colecție de „un roman de microromane”; o colecție de necă nici în dezbateri filozofice pe margi- atenție clasei de mijloc, oamenilor (apa- vieți, nu doar un album de fotografii, ci nea existenței, nici nu teoretizează pro- rent) banali, exponenți ai mediocrității: vieți, nu doar un colaj al secvențelor în care insistența cesul de ficționalizare pe care, adesea, personajele sunt reprezentante Avon, asupra regimului intim devine punctul de scriitorii îl urmăresc cu scopul afirmării vorbesc la telefon și scriu mesaje pe Fa- un album referință în funcție de care se structurea- autenticității absolute. Discursul fie în- cebook, adolescenți rebeli se confruntă în ză evenimentele. cearcă să rămână consecvent obiectivită- mod direct cu părinții lor, unii fac cumpă- de fotografii, Sugestivă e și alegerea titlului. Cartea ții, fără a interpreta prea mult realitatea rături la Mega Image, alții fură telefoane „decupează” fragmente din intimitatea („De când o aveau pe Sofia, cina era sfân- (pentru... a trimite SMS-uri), cântă la vi- ci un colaj al personajelor care locuiesc în bloc, o inti- tă. Se așezau toți trei la masa de brad din oloncel (și se aude, evident, în tot blocul), mitate care sfârșește mereu prin a fi tră- bucătărie, vorbeau despre ce se întâmpla- familii iau cina împreună, părinți citesc secvențelor în dată. E vorba, mai degrabă, de aparența se peste zi, cu cine se întâlniseră în parc, povești seara copiilor, au loc numeroase ei, mai ales că raportul dintre vizual și au- cu ce copii se jucase Sofia, despre ce aveau întâlniri, despărțiri, și mutări; toate fac care insistența ditiv e unul aproape dialectic: chiar dacă de făcut a doua zi și ce trebuiau să cum- parte din viața comunității blocului cu nu se vede nimic, se aude totul, iar tot ce pere. Satelitul acesta mic, cu ochi negri patru etaje. Tocmai de aceea, există nu- asupra se aude e imaginabil și, deci, vizibil. Până și rochiță cu buline, vesel și vorbăreț [...] meroase noduri în viețile personajelor, la urmă însă, totul rămâne sub semnul schimbase lumea în general, iar pe a lor o destinele se intersectează, chiar și gân- regimului banalității și al rutinei: „În primii ani de bulversase de-a binelea.”), fie atinge nu- durile comunică (fără să o știe), cum se intim devine conviețuire în bloc, oamenii s-au obișnuit anțe aforistice („Uneori, lucrurile pe care întâmplă, de exemplu, în fanteziile loca- treptat cu sunetele clădirii. Pereții păreau le credem complicate se dovedesc extrem tarilor în legătură cu Tanți (un „subiect punctul cam subțiri. Dar asta era o problemă cu de simple. Totul e să fii disponibil pentru fierbinte”), personajul principal din prima care ar fi putut să trăiască”. Dialectica ele.” sau „E foarte posibil ca fericirea să fie povestire: „Există o mare probabilitate ca de referință dintre vizual și auditiv traduce raportul o chestie relativă”). în noaptea aceea, mulți dintre locatarii dintre imaginea pe care personajele do- Privit ca „roman” (în sensul dat de au- blocului cu patru etaje să fi avut vise ero- în funcție resc să o afișeze și adevărul nediluat, re- toare prin subtitlu, nicidecum peiorativ) tice comunicante. Despre care, evident, dat printr-o sinceritate absolută, pe scurt, sau ca o colecție de proze scurte (căci fi- n-a suflat nimeni o vorbă”. În acest punct, de care se raportul dintre aparență și esență. ecare povestire are autonomie narativă), merită notat și faptul că aproape toate po- Povestirile din volum nu respectă ace- volumul Anei Maria Sandu rămâne o invi- vestirile nu își limitează desfășurarea la structurează lași pattern narativ, nu există nicio con- tație de lectură a vieților ce se desfășoară o singură secvență de viață. Există nume- stanță sau imuabilitate nici în privința în încăperi paralele, unite de fluiditatea roase digresiuni temporale, multe accele- evenimentele. acțiunii, nici a personajelor, nici chiar a ti- spațiului „cartografiat” prin intermediul rări și comprimări, care explică de ce, de pului de discurs. Deși preferă, în general, intimității. n cultura literară  CULTURA / seria a III-a / nr. 25 / 29 iunie 2017

„Mi-am dat seama că nicio operă scrisă nu poate înlocui prezența vie a cuiva” Lydie Salvayre în dialog cu Dan Burcea

Editura Humanitas publică romanul „Să nu plângi” al scri- Aș spune că romanul împrumută câte ceva din toate aceste genuri pe care le evo- itoarei Lydie Salvayre în tradu- cați: el trasează viețile minuscule ale unor cerea lui Doru Mareș. După cum ființe prinse în jocul Marii Istorii (aici se știe, cartea a primit premiul războiul civil din Spania, din ’36); își tra- ge seva din biografie (cea a mamei mele), Goncourt 2014. Pentru a salu- acordând un loc important ficțiunii; vor- ta acest eveniment și în semn bește despre virtuțile memoriei și despre de simpatie pentru cititorii rezonanțele acesteia în prezent, vorbind în același timp despre uitare, uitarea des- români, scriitoarea franceză a pre care Nietzsche spunea că este condiția avut amabilitatea să ne acorde fericirii. acest interviu. (D.B.) Publicul român vă descoperă astăzi *** prin intermediul acestui roman. Din În timp ce lumea literară se pregă- toată opera dumneavoastră, atât de tește pentru noul an editorial, păs- bogată și de particulară prin stilul și trăm încă în memorie puternica emo- maniera ei de a trata realitatea, „Pas ție, fericirea până la lacrimi pe care pleurer” este primul roman tradus în o exprimați cu ocazia ceremoniei pre- limba română. Ce sentiment vă inspi- miului Goncourt de anul trecut. Este ră faptul de a ști că opera dumnea- încă prezentă astăzi, această fericire, Ați declarat, vorbind de intenția voastră se îmbogățește, prin interme- în sufletul dumneavoastră? scriiturii romanului dumneavoas- diul traducerii, cu o nouă viață, am Ca să vă răspund în mod sincer, ferici- tră, „I-am oferit mamei mele un loc 8 Primirea putea spune cu un nou destin? rea mea de atunci nu era totală, căci două în lumea cealaltă”. S-ar putea vorbi, Mă bucur foarte mult, cu atât mai evenimente s-au produs în același timp, în în acest sens, de sentimentul datoriei unei cărți, mult cu cât traducerea romanului este, acel moment: obținerea Premiului Gon- împlinite? după cum mi s-a spus, de mare calitate. court și descoperirea unui cancer de care Nu aș folosi cuvântul „datorie”. Cartea în afara Mai mult, primirea unei cărți, în afara sufeream; altfel spus, cea mai mare bucu- mi s-a impus, nu ca o datorie de împlinit, țării unde este scrisă, mi se pare intere- rie însoțită de cea mai mare durere. As- cu tot ceea ce acest cuvânt de „datorie” țării unde santă, dezbărată de orice mondenitate, tăzi cred că din acestea două a rezultat un comportă în înțelesul de serios și de volun- privită cu ochi proaspeți. Aveți perfectă frumos echilibru și că premiul Goncourt tar, ci ca o modalitate, mai degrabă veselă, este scrisă, dreptate să vorbiți despre o nouă viață. a căpătat în felul acesta locul său cel mai de a-i reda viață mamei mele, ca o manie- Este exact ceea ce se întâmplă. potrivit. ră de „a-i pune la adăpost”, într-un roman, mi se pare numele și tot ceea ce ea m-a învățat, dar Aveți un mesaj special pentru citi- Această fericire era multiplica- și ca o formă de protest împotriva morții interesantă, torii români, deveniți acum familiari tă până la infinit de către aminti- ei și împotriva uitării. Mi-am dat desigur cu o parte din viața secretă și cu uni- rea mamei dumneavoastră, eroina seama, după terminarea cărții, că nicio dezbărată versul dumneavoastră literar? romanului. operă scrisă nu poate înlocui prezența vie Le-aș spune, poate, să se intereseze Mama mea, sunt sigură, ar fi fost mân- a cuiva. de orice mai îndeaproape de scriitorul Georges dră la nebunie. Cât despre surorile mele, Bernanos, a cărui operă, presupun, este acestea au plutit timp de o săptămână, Critica a trasat mai multe piste, mondenitate, puțin cunoscută în România, cum este, într-atât erau de bucuroase, de purtate pe vorbind despre mesajul romanului privită cu ochi de altfel, puțin cunoscută în toate țările aripile fericirii. Ca, de altfel, și personalul „Pas pleurer”: roman istoric, roman străine, Georges Bernanos al cărui curaj editurii mele care nu mai obținuse un Gon- autobiografic, al evocării, roman al proaspeți. și independență de spirit erau remarcabile court de 26 ani. Păstrez o amintire de ne- memoriei. Pe care dintre toate aceste și care știa să primească adevărul ori de uitat din toată această bucurie colectivă. direcții ați reține-o? unde acesta venea. n  cultura literară CULTURA / seria a III-a / nr. 25 / 29 iunie 2017 RECOMANDĂRILE NOASTRE

apărut volumul eveniment „Între două volumul reuşeşte să surprindă cu adevărat calită- lumi. Augustin Buzura, romancier şi ţile prozei şi profilul intelectual ale lui Augustin gazetar. Antologie critică alcătuită şi Buzura, atât de des distorsionate de critica litera- îngrijită de Angela Martin”. Gândit ca ră în postcomunismul românesc. Chiar dacă ape- un demers ce îşi propune să reunească lăm la observaţiile lui Mircea Iorgulescu, care spune receptareaA critică a prozatorului din ultimii ani, că romanul „Refugii” din 1984 a fost văzut de cititori ca „cea mai radicală contestare a sistemului politic din România de atunci” (iată adevăratele arme ale Paul Valéry, ficţiunii), fie că preluăm sintagma de „forţă a ro- Domnul Teste manului nonfictiv” propusă de Mircea Martin, fie Traducere din că privim romanele romancierului ca pe adevărate limba franceză „romane politice şi romane ale conştiinţei, având afi- de Iana *** nităţi cu proza unui Malraux”, după cum propune Maravis Între două lumi Bianca Burţa-Cernat, literatura prozatorului şaize- cist pare să-şi vadă analizat, în exegezele recente, Augustin Buzura, Editura adevăratul profil: acela de autor de ficţiune emina- Tracus Arte, romancier şi gazetar mente morală, înainte de proză politică. Însumate, București, textele reuşesc să se debaraseze atât de generali- Antologie critică tăţile prudente cu care a operat critica în perioada 2017 alcătuită şi îngrijită comunistă, cât şi de seriile detractoare din anii ’90: de Angela Martin „După părerea noastră, însă, Buzura, într-un fel, a fost mereu nedreptăţit: din păcate, atât prin lectura a un veritabil eveniment cultural Editura Tracus Arte de bună-credinţă şi interpretarea prudentă, practi- ar trebui întâmpinat „Domnul Bucureşti, 2017 cată în comunism, cât şi prin lectura de rea-credin- ţă şi interpretarea vicioasă din postcomunism. Ceea Teste” de Paul Valéry, publicat în ce nu înseamnă, cu toate acestea, că nu avem critici acest an de Editura Tracus Arte. Semnează: Mircea Iorgulescu, care ţin la rigoare, aparţinând inclusiv celor mai ti- Căci traducerile din limba fran- Sorina Sorescu, Bianca Burţa-Cernat, Alex nere generaţii. Câţiva sunt prezenţi în antologia de Cceză realizate profesionist de Iana Maravis Goldiş, Constantin Cubleşan, Paul Cernat, faţă” (Angela Martin). Astfel, criticii care au scris în prilejuiesc prima versiune românească sub- Andreea Coroian Goldiş, Mircea Martin, Ion ultimii 5 ani despre volumele lui Augustin Buzura, stanțială și completă a probabil celui mai Simuţ, Răzvan Voncu, Valentin Protopopescu, deşi angajaţi benevol în procesul exegetic (majorita- pregnant personaj-simbol al modernismului Constantina Raveca Buleu, Constantin Coroiu, Ion tea sunt articole, studii sau prezentări la conferinţe occidental definit prin emoție intelectuali- Pop, Adrian Dinu Rachieru, Nicoleta Sălcudeanu, importante naţionale), au participat la un gest nece- zată, hiperluciditate și hiperraționalitate. Oana Purice, Vasile Spiridon, Angela Martin. sar de retrocedare literară către unul dintre cei mai Deși, inclusiv datorită notelor anti- M. Teste importanţi prozatori şi intelectuali postbelici. n etalate de Roland Barthes în „Plăcerea tex- tului”, protagonistul lui Valéry face carieră și în critica/teoria literară autohtonă, deve- esenţială reeditare propune editura Tra- nind referință cvasi-obligatorie mai cu sea- cus Arte: studiul amplu al lui Eugen Si- mă în studiile postbelice, textele cu și des- mion despre Ion Creangă, cu capitole noi pre el sunt ocolite atât de impunătorul tom semnificative. Dacă Sainte-Beuve vedea de aproape 1000 de pagini, apărut în 1988 într-un „clasic” un autor canonizat prin la Editura Univers („Poezii. Dialoguri. Poe- Oadmiraţia succesivă şi, în acelaşi timp, o autoritate tică și estetică”, ediție îngrijită și prefațată în stilul particular, definiţia poate explica şi astăzi de Ștefan Augustin Doinaș), cât și de colec- necesitatea unor studii aplicate pe literatura lui Ion Eugen Simion, țiile de traduceri de după 1989. Or, „Domnul Creangă. În primul rând, după cum observă Eugen Ion Creangă – Teste”, în varianta Ianei Maravis, cuprinde Simion, „contrar aparenţelor […] Creangă este un cruzimile nu doar faimoasa proză eseistică „Seara cu scriitor dificil”; ceea ce înseamnă că majoritatea cli- unui moralist domnul Teste” (1896) sau cele trei capitole şeelor criticii (le numeşte şi autorul studiului „Ion jovial, ale ciclului adăugate în 1924-1925 („Scri- Creangă – cruzimile unui moralist jovial” – „Crean- soarea Doamnei Emilie Teste”, „Scrisoarea gă scriitor poporan, Creangă talent primitiv, umorist Ediţia a III-a unui prieten”, respectiv „Extrase din Jurna- vârtos, produs folcloric etc.”) pot fi demontate până revăzută şi adăugită. lul Domnului Teste”), ci și intrigantele pos- şi de felul în care literatura clasicului a mobilizat tume apărute în ediția Gallimard din 1946 , Postfaţă şi în critica literară care a luat-o drept subiect o ade- dintre care se disting „Plimbarea cu Domnul vărată „fervoare a stilului”. Apoi, în al doilea rând, repere critice Teste” și „Sfârșitul Domnului Teste”. Acest pentru că cel mai cunoscut şi canonizat text al au- de Bianca Burţa-Cernat din urmă text, de pildă, include unul dintre torului, „Amintiri din copilărie” devine un adevărat cele mai sugestive portrete piezișe ale solip- caz deschis pentru critica literară. „Admiraţia succe- Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2017 sistului și „inumanului” antierou imaginat sivă” pentru această operă poate naşte o adevărată de Valéry: „Felul străin de a privi lucrurile, dezbatere despre autoficţional şi biografic, prezentă «Vandalism» atavic?” sau „Discursul gurmand”. Ast- ochiul unui om care nu recunoaște, care este în volumul lui Eugen Simion sub titlul „O autoficţiu- fel, reeditarea volumului „Ion Creangă – cruzimile în afara lumii acesteia, ochiul graniță între ne: «Amintiri din copilărie»”. Însă, din grupul de pro- unui moralist jovial” readuce în prim-plan una din- ființă și non-ființă – îi aparține gânditoru- blematizare al criticului literar nu scapă nici teme tre marile exegeze organizate în jurul unei figuri de lui. El este și ochiul unui muribund, al unui ca „Intruziunea miraculosului într-o lume aproa- autor canonic. Şi nu orice autor canonic, ci, după om care își pierde facultatea recunoașterii. pe realistă” („Stan Păţitul” şi „Dănilă Prepeleac”), cuvintele lui Eugen Simion, „scriitorul cel mai des Gânditorul este astfel un muribund sau un „Cruzimile umoristului”: „«Nepăsarea» lui Creangă. comentat” după Eminescu. n Lazăr, la alegere. Nu-i mare alegere”. n cultura cinema  CULTURA / seria a III-a / nr. 25 / 29 iunie 2017

Ioan Pop-Curşeu TIFF 2017 Pe la începutul lui mai, gândin- du-mă la TIFF, mi-a venit o idee care urma să-mi fie atât un ghid în hăţişul inextricabil de filme şi eve- Cancanuri franţuzeşti nimente, dar şi un principiu ferm în scrierea cronicii de festival: anume, să abordez în fiecare an o un film bun, dacă i s-ar fi dat o structură na- cinematografie naţională. N-am rativă şi dacă nu s-ar fi recurs la acele pla- nuri interminabile, legate aiurea între ele, început cu cea românească (o re- caracteristice unui demers observaţional zerv pentru 2018!), ci am hotărât (un astfel de demers, în artă, echivalează ca 2017 să fie anul filmelor franţu- cu suprema lene intelectuală şi cu o crasă zeşti, prezentate aici mai degrabă incompetenţă estetică). Oricum, impresia sub formă de cancan. cu care am ieşit de la acest film este că azi- lurile de bătrâni şi spitalele au devenit azi – mai ales în lumea occidentală – nişte lagăre a să păstrez logica istorică, aş ale ţinerii în viaţă cu orice preţ. începe cu filmele lui Jean-Pierre „Legenda lui Michael Kohlhaas” de Ar- Melville (1917-1973), cineastul naud des Pallières spune povestea unui ne- inclasabil căruia i s-a consacrat gustor de cai protestant, revoltat împotriva o retrospectivă. Cum se prezintă, unui baron catolic care l-a nedreptăţit şi Crevăzute azi, la mai bine de o jumătate de împotriva căruia se răzbună stârnind o re- veac, cele cinci filme din festival? Ei bine, voltă populară. Fundalul spaţio-temporal e arată excelent, în ciuda – sau poate dato- dat de regiunea Munţilor Cévennes în vea- rită – patinei pe care au dobândit-o. O es- cul al XVI-lea. Departe de a fi un „Brave- tetică de mare clasă a alb-negrului, dar şi heart” à la française, filmul optează pentru o bună stăpânire a colorului, scenarii unde un ritm sacadat, cu alternanţe de cadre de situaţiile se înlănţuie perfect, joc actoricesc ansamblu şi cadre foarte apropiate, creând fără stridenţe, ritm fără cusur, intrigi pline o apăsare şi o nelinişte puternic resimţite de suspans, toate acestea poartă pecetea de spectatori. Aspru, solid, violent, „Micha- unui mare şi original cineast, deşi foarte in- el Kohlhaas” combină bine legile filmului fluenţat de filmul negru american. „Patima de acţiune cu istoria epică şi cu nuanţele riscului” (1955), „Le Doulos” (1963), „Cercul unui rafinat psihologism cinematografic. roşu” (1970) formează un soi de trilogie sui „Jeannette, copilăria Ioanei d’Arc” de generis cu gangsteri şi sunt filme (aproape) Bruno Dumont încearcă să realizeze o perfecte tocmai pentru că nu au pretenţii Legenda lui Michael Kohlhaas abordare originală a mitului fondator al intelectualiste. Mai greoi se mişcă „Léon eroismului feminin francez, prezentând o Morin, preot” (1961) şi „Armata umbrelor” adaptare după Charles Péguy sub formă de (1969): primul spune povestea unui preot unor afaceri „respectabile”. Situaţiile se operă rock. Filmul e foarte static, decoruri- spiritualizat, cu mare succes la femei, iar 8 Filmele însăilează însă prost sau neconvingător, le – frumoase, sugestive, bine alese – nu au al doilea relatează despre un comando din contemporane acţiunea nu are consistenţă, iar dialogul suficient de multă varietate, muzica sună Rezistenţa franceză. Amândouă filmele au franţuzeşti, cade foarte adesea în clişeu. Personajelor bine (dar păcat că are versuri!), jocul acto- ca fundal cel de-al Doilea Război Mondial şi le lipseşte carnea, sângele, veridicitatea, ricesc e excesiv de hieratic şi, totuşi, specta- cad uneori în tezism. spre deosebire ele mişcându-se pe ecran ca nişte automate torii nu fug din sală. Ceea ce a făcut Bruno Alain Delon, un actor excepţional, a pri- de cele câteva lipsite de viaţă, fie ea şi filmică... Dumont merită reţinut sub formă de curi- mit premiul pentru întreaga carieră, în Filmele contemporane franţuzeşti, spre ozitate, dar este nesemnificativ într-o se- care strălucesc rolurile anilor ’60-’80, în capodopere deosebire de cele câteva capodopere ale rie care cuprinde filme cum ar fi „Patimile special filmele făcute cu Visconti („Rocco şi ale lui Melville, lui Melville, sunt mai puţin interesante (şi Ioanei d’Arc” de Dreyer (1928) sau „Proce- fraţii săi”, „Ghepardul”) sau cu Jean-Pierre sunt mai puţin n-aş vrea să par paseist spunând-o), deşi sul Ioanei d’Arc” (1962) de Robert Bresson, Melville („Samuraiul”, „Cercul roşu”, „Poli- am avut câteva surprize plăcute, pe lângă ca să mă refer doar la pelicule realizate în ţistul”). Apariţie serafică sau virilă, tandră interesante cele neplăcute... Franţa. sau dură, cu subtile nuanţe de joc, figura (şi n-aş vrea „O tânără de 90 de ani” (Valeria Bruni Întrebarea finală ar fi dacă există un lui Delon a marcat înnoirea cinematografi- să par paseist Tedeschi, Yann Coridian) e un documen- aşa-numit „spirit francez” care să se regă- ilor europene postbelice. Actorul ar fi făcut tar observaţional fără cap şi coadă, la care sească în toate aceste filme? Greu de răs- bine să nu treacă la regia de film, fiindcă spunând-o), doar curiozitatea morbidă ţine spectatorii puns; poate obsesia pentru investigarea e clar că nu avea talent pentru aşa ceva, deşi am avut în sală până la final. O bătrână suferind de (critică?) a istoriei, aplecarea spre o muzică după cum se vede limpede în „Pour la peau Alzheimer (dar acest detaliu îl aflăm din intelectualistă, mediată de resursele expre- d’un flic” („Afacerea Pigot”), film din 1981, câteva sur- prezentarea filmului, fiindcă din naraţiu- sive ale limbii franceze (faimoasa şi plicti- prezentat publicului clujean într-o proiecţie prize plăcute, nea filmică propriu-zisă nu reiese) se îndră- coasa „chanson française”); poate uşurinţa de gală, cu prezenţa starului. „Afacerea Pi- pe lângă cele gosteşte de coregraful cu care face terapie de a integra mode cinematografice diverse got” este un film poliţist despre o bandă de prin dans. Greţos şi emoţionant în acelaşi şi de a le da un lustru „galic”; poate prezenţa traficanţi care-şi ascunde crimele îndărătul neplăcute... timp: din această materie s-ar fi putut face obsedantă a Parisului ca mit iconografic.n  cultura cinema CULTURA / seria a III-a / nr. 25 / 29 iunie 2017

Cannes 2017 Cinematecă, dar și bibliotecă

Ioan Lazăr

ntr-un moment când aiurea, prin lume, dar, din păcate, și pe la noi, literatura pare a nu mai fi conside- rată o sursă privilegiată de inspira- ție, altminteri în totul întemeiată, șÎi astfel ofertantă, Cannes-ul acestui an aniversar ne mai oferă o lecție. În sprijinul unui atare program, de reabilitare a lite- raturii ecranizabile, vine și „Le Magazine Littéraire”. Redacția are inspirația de a alcătui – în numărul său recent (580, iu- nie 2017) – un dosar al adaptărilor după mari romane, având în vedere, desigur, marile filme aduse la Cannes, inspirate, Andrei Tarkovski, Călăuza, 1979 se înțelege, din tot atâtea opere romanești. Mensualul parizian punctează 70, deși nu- Jean Marais. Obținea un premiu internați- Și anii următori vin cu propuneri inte- mărul lor este cu mult mai mare. Recurge onal la Bienala venețiană, în 1950, pentru resante. În 1951, De Sica ecranizează un la o contragere numerică poate și spre a filmul „Dumnezeu are nevoie de oameni”. text de Cesare Zavattini, schimbând titlul realiza, conjunctural întrucâtva, rima cro- Dezavuat vehement de Nou Val, atacat de în „Miracol la Milano”. După opera lui Ja- nologică, dată fiind ediția jubiliară, a 70-a. François Truffaut pentru stilul său încre- cques Offenbach avem „Povestirile lui Hoff- Redescoperim nu doar un impresionant menit, propriu „cinema-ului lui papa”, cu o mann”. În 1953 găsim mai multe ecrani- panteon literar, ci, mai ales, unul cinemato- formație literară și publicistică, Delannoy zări, cu semnături celebre: Orson Welles , grafic, corespondent. Romanele scriitorilor avea să lucreze mult, semnând vreo 56 de Astruc, japonezii Yoshimura și Tanizaki. iluștri au inspirat – având în spatele apara- filme în 63 de ani de carieră. Capul de afiș al ediției rămâne totuși „Sa- tului cineaști de același calibru –, și filmele Cum în 1948, festivalul nu avusese loc 8 Romanele lariul groazei” („Grand Prix”), în regia lui adecvate, pe cam același calapod valoric. din lipsă de fonduri, el reapare în 1949, cu Henri-Georges Clouzot, pornind de la ro- Să răsfoim, așadar, această bibliotecă ro- o altă față. O clădire impunătoare, inau- scriitorilor manul cu același titlu de Georges Arnaud. manescă aducând-o la zi sub auspiciile edi- gurată de François Mitterand, cu August Doi interpreți de luat în seamă: Charles Va- ției din 2017. Programat să înceapă în 1939, Lumière în fruntea juriului, sărbătorit iluștri au nel („Premiul de interpretare masculină”) festivalul a fost amânat din cauza războiu- pentru mica, dar incontestabila, sa bijute- și Yves Montand. Filmul obține, de aseme- lui, se știe, spre a fi inaugurat abia în 1946. rie „Stropitorul stropit”. Legat de subiectul inspirat – nea, „Ursul de Aur”, la Berlinala din același De la prima ediție, el a impus câteva titluri acestui material, e de spus că avem o primă an. Cu patru personaje având de transpor- și autori de prim rang. Obicei al oricărui în- întâmplare interesantă.„Al treilea om”, de având tat o importantă cantitate de nitrogliceri- ceput, „Grand Prix”-ul a fost atribuit mai Carol Reed, este inspirat după o nuvelă de nă, ecranizarea plasată în America de Sud multor titluri, deloc oarecare. Printre ele: Graham Green, scenariul aparținând pro- în spatele se bucură de aprecierile lui André Bazin. „Roma oraș deschis” de Roberto Rossellini, zatorului și regizorului. Un scriitor, Holly Celebrul critic îl adnotează pentru realism, „Scurtă întâlnire” de David Lean, „Maria Martins (interpretat de Joseph Cotten), aparatului dar și pentru capacitatea de a realiza o sin- Candelaria” de Emilio Fernandez, filmat vine la Viena chemat de un prieten. Stu- teză, combinând mai multe stiluri. de celebrul Gabriel Figueroa. În linia unui poare. Se vede obligat să asiste la înmor- cineaști Publicat în 1952, romanul „La est de academism ce începea să fie o modă a vre- mântarea acestuia. Normal, încearcă să Eden” de John Steinbeck devine film în mii, era remarcat și „Simfonia pastorală”, dezlege misterul. Astfel întâlnește un fost de același 1955 sub semnătura lui Elia Kazan, bun adaptare cinematografică după André bancher scăpătat, apoi un anume Popescu, calibru –, prieten al scriitorului. La 1917, în valea Gide. Michèle Morgan interpreta persona- desigur, un român, fără a da și de „al treilea californiană de la Salinas, o adversitate jul Gertrude. Plasată în Elveția, acțiunea om”, deși o cunoaște între timp pe amanta și filmele între frați se termină tragic. Scenariul se se concentrează în jurul unui preot și a celui dispărut, de care se și îndrăgostește. bazează doar pe partea a doua a cărții, fi- unei tinere oarbe. Jean Delannoy, regizorul Imensul succes de public îl face pe Green adecvate.. nalul, iar regizorul nu-l consultă pe roman- filmului, avea să se consacre temei, dând să reia subiectul într-un roman, dezvoltând cier decât în ceea ce privește rolul princi- spre sfârșitul carierei o „trilogie religioa- scenariul și utilizând o parte din materia pal, făcând o bună alegere, James Dean să”, după ce încercase mai multe genuri. neintrată în film. Avem ceea ce se cheamă o (Cal Trask). Caravana romanescă merge Lui Jean Gabin i-a încredințat personajul „novelizare”, o adaptare a filmului pentru a mai departe. Alți și alți scriitori din elita Maigret, iar printre actorii preferați era și fi transformat în roman. literaturii universale se văd transpuși pe cultura cinema  CULTURA / seria a III-a / nr. 25 / 29 iunie 2017

ecran sub remarcabile semnături regizora- valoarea. Ne oprim, iată, la „Blow up” este adus la Cannes de Raoul Ruiz, în le: Satyajit Ray (1956, „Pather Panchali”), (1967), inspirat de o nuvelă a argentini- 1999. Doi ani mai târziu, Michael Haneke Robert Bresson (1957, „Un condamnat la anului Julio Cortazar. Un cadavru desco- o distribuie pe Isabelle Huppert (premiata moarte a evadat”), Martin Ritt (1958, „Fo- perit întâmplător în spatele arborilor din- ediției) în „Pianista”, după cartea, tradusă curile verii”, după William Faulkner, dar tr-un parc londenez. Vanessa Redgrave, din germană, semnată de Elfriede Jelinek. și „Frații Karamazov”, capodopera lui Fio- prezentă în 2017 ca regizoare, era vedeta Ajungând la 2017, constatăm că și la dor Dostoievski), Vincente Minnelli (1958, acelei memorabile, referențiale ecranizări această ediție avem ce nota. Este de men- „Gigi”, după Colette). În 1960, Jacques antonioniene. „Blow up”-izarea (mărirea) ționat, în primul rând, remake-ul, datorat Becker semnează un film după „Groapa” unei imagini, a unui cadru, duce la deta- Sofiei Coppola, după un roman din 1966 al (1957), romanul unui evadat colaborațio- lii neliniștitoare. Trecem peste „Musca” lui Don Siegel, care mai fusese ecranizat nist, José Giovanni, devenit scriitor. Ima- lui Bresson, după Bernanos, peste „Acci- în 1971. „Redutabilul” lui Michel Hazana- ginea inocenței este raportată la vinovăția dent” , regizat de Joseph Losey (adaptat vicius valorifică amintirile actriței Anne istoriei. În același 1960, Peter Brook pro- dramaturgic de Harold Pinter, după Ni- Wiazemsky din anii căsniciei cu Jean-Luc pune „Moderato Cantabile”, după Margu- cholas Mosley). Ne amenință, de-acum, o Godard. Un frumos soare interior este re- erite Duras. Un an mai târziu, Françoise 8 La „Un impunătoare avalanșă de titluri. Încercăm alizat de Claire Denis pornind nici mai Sagan intră în preopcupările lui Anatole să ne ferim din calea ei spre a nu depăși mult, nici mai puțin de la „Fragmente din- Litvak („Vă place Brahms?”). Un roman Certain cu brutalitate spațiul acestui comentariu. tr-un discurs îndrăgostit” de Roland Bar- din 1898 al lui Henry James duce la filmul Buñuel propune „Tristana” (1970). Luchi- thes. „Inocenții”, semnat de Jack Clayton (cos- Regard” a no Visconti revine, în 1971, cu „Moartea la În încheierea acestui periplu nu putem cenarist este Truman Capote). Proiectat în Veneția”, ecranizându-l pe Thomas Mann. să nu consemnăm și prezența literaturii 1962, fantomatic, filmul se arată a fi jurna- făcut o bună Iată o declarație a cineastului italian din române la Cannes. De-a lungul timpu- lul plin de halucinații al unei guvernante 1976: „Da, sunt un decadent. Decadent, iu- lui au intrat în programele festivalului o având în grijă doi orfani. Interpreta princi- impresie besc mult acest cuvânt... Îi iubesc pe deca- serie de transpuneri de la noi: „Afacerea pală este Deborah Kerr. denții europeni: Rimbaud, Verlaine, Bau- Protar” (1956, după Mihail Sebastian), După ce, în 1962, „Boccccio ʼ70” impune „O lacrimă delaire, Huysmans. Însă, mai presus de „La Moara cu noroc” (1957, după Ioan numele autorului pe afiș sub patru versi- toți, pe Thomas Mann și Marcel Proust”. Slavici), „Ciulinii Bărăganului” (1958, uni semnate de Monicelli, Fellini, Visconti de fată” (1980, „Marchiza dʼO”, carte publicată în 1808, după Panait Istrati), „Codin” (1963, după și De Sica (ce vremuri!), 1963 se arată și sub semnătura lui Heinrich von Kleist, de- același Panait Istrati), „Pădurea spân- mai încărcat de gloria dublă, romanesco-ci- după Petre vine film abia în 1976. Eric Rohmer aduce zuraților” (1965, Premiul de regie; după nematografică. Revine Visconti, cu ecrani- pe ecran o poveste din Italia sfârșitului de Liviu Rebreanu), „Răscoala” (1966, Pre- zarea „Ghepardului” lui Lampedusa și, fi- Sălcudeanu). secol al XVIII-lea, cu o văduvă aristocra- miul „Opera Prima”, din nou după Liviu rește, cu suita de actori uriași: Cardinale, tă, o marchiză, mamă a doi copii, obligată Rebreanu), „Printre colinele verzi” (1971, Delon, Lancaster. Este, de asemenea, anul La „Săptămâna să suporte consecințele războiului. Revine după Nicolae Breban), „O vară de neuitat” „Păsărilor” hitchcockiene, inspirat din- cu o nouă ecranizare Hitchcock („Complot (1994, după Petru Dumitriu). Lista este tr-un roman, precum și din câteva nuvele internațională de familie”). În același an, îl întâlnim și extrasă din titlurile participante în prin- ale lui Daphné Du Maurier. Într-o celebră pe Roman Polanski, apoi, în 1977, ne este cipala competiție oficială. Au fost și alte carte de interviuri, datorată lui François a criticii” propus „Dantelăreasa”, regizat de Clau- filme remarcabile: „În afara competiției” Truffaut, Alfred Hitchcock face o mărturi- de Goretta, desigur fără a uita „Dueliștii” (1992, „Balanța”, după Ion Băieșu), dar sire epocală, dar derutantă, privind mult- a fost de Ridley Scott, după „Duelul” de Joseph și la „Quinzaine des Réalisateurs ”(1970, comentata metodologie a adaptărilor. El Conrad, cu Harvey Keitel și Keith Carra- „Reconstituirea”, după Horia Pătrașcu), declară a nu fi avut niciun fel de intenție prezentat, dine în rolurile principale. Ecranizări „Prea mic pentru un război atât de mare” să „denatureze” opera originală. Ne spu- interesante ne oferă și 1979, „Woyzeck”, (1971, după D.R. Popescu), „Dincolo de ni- ne că a citit romanul o singură dată, în în 1973, după Georg Buchner, în regia lui Werner sipuri” (1974, după Fănuș Neagu). La „Un răspăr, apoi s-a bazat pe amintirea acelei Herzog, dar de menționat este, desigur, și Certain Regard” a făcut o bună impresie unice lecturi, mărturisindu-și ulterior in- filmul „Nunta mult discutatul „Toba de tinichea”, ecra- „O lacrimă de fată” (1980, după Petre Săl- capacitatea de a povesti textul literar. Mă nizarea romanului omonim al lui Gunter cudeanu). La „Săptămâna internațională tem că aburul acelei prime impresii nu de piatră”, Grass, avându-l ca regizor pe Volker Sc- a criticii” a fost prezentat, în 1973, „Nun- poate fi, totuși, atât de ușor escamotat. Cu hlondorff. Premiat, în 1972, pentru „So- ta de piatră”, adaptare după Ion Agârbi- siguranță a rămas ceva, „spiritul”, cum se adaptare laris” (adaptare după polonezul Stanislas ceanu. spune, dacă „litera”, nu, sau mai puțin. Ca Lem), Andrei Tarkovski revine în 1980 cu De la un moment dat, iar după 1989 și să-ți asumi, însă, o asemenea libertate, pe- după Ion un nou SF, „Stalker”(„Călăuza”), pornind mai vizibil și de neacceptat, literatura ro- semne că ar trebui să te numești... Hitch. Agârbiceanu. de la romanul lui Arcadi și Boris Strugat- mână dispare din preocupările cineaștilor. Mergem mai departe. Și 1966 este un an ski, apărut opt ani după tragedia de la Noile generații, uneori prea încrezătoa- aglomerat. Volker Schlondorff ne propune Cernobîl. Sărind la 1987, dăm peste „Cro- re în propriile capacități narative, vin cu portretul elevului „Toerless”, împrumu- nica unei morți anunțate” (după Gabriel poveștile lor, ca să zic așa, ignorând, din tând viziunea lui Robert Musil. Jacques García Márquez), ecranizare de Francesco păcate, zestrea literară a înaintașilor ori Rivette pleacă de la Denis Diderot pentru a Rossi, cu Ornella Muti în rolul frumoasei a contemporanilor. Importantele cinema- realiza „Religioasa”. De menționat, de ase- Octavia. Dacă trecem peste controversatul tografii ale lumii însă, după cum am în- menea, ecranizarea lui David Lean după „Sub soarele lui Satan” (1987, regia Mauri- cercat să arătăm, continuă sistematic va- „Doctor Jivago” al lui Boris Pasternak. ce Pialat, după Georges Bernanos), și peste lorificarea audiovizuală a literaturii, până După cum se vede, de la an la an panteo- multe altele, firește, ajungem la „Frumoa- la a deveni o preocupare de prim-plan, cu nul cinematografic este tot mai asaltat de sa arțăgoasă” (1991) de Jacques Rivette, rezultate ce se înregistrează în succesul de marea literatură. La porțile Cannes-ului adaptat după „Capodopera necunoscută” public, precum și în palmaresurile marilor bat din ce în ce mai multe capodopere. de Honoré de Balzac. În rolul principal: festivaluri. Festivalul le deschide ușa cu generozita- scandalos de provocatoarea Emmanuelle Așadar, cu iertare, cine are urechi de te, iar juriile sunt obligate să recunoască Béart. Un alt mare scriitor, Marcel Proust, auzit s-ar cuveni să audă. n  cultura sportului CULTURA / seria a III-a / nr. 25 / 29 iunie 2017 IN CORPORE SANO

Mădălina Firănescu

Cu un pumn în falcă aplicat unui contestatar la miting, avocatul Stephen Byerly, candidat la primă- ria oraşului New York în anul 2032, a încercat să demonstreze că e om – şi încă unul pătimaş – şi nu un ro- bot umanoid cu creier pozitronic, aşa cum îl acuza adversarul Francis Quinn. Încălcând dinadins prima lege a roboticii, din cele trei scri- se de maestrul literaturii SF Isaac Asimov, care spune că „un robot nu are voie să cauzeze vreun rău unei ființe umane sau, prin nein- tervenție, să permită ca unei ființe umane să i se facă un rău”, Byerly şi-a asigurat alegerea în funcţie, dar nu şi unanima recunoaştere Eu, robotul ca făptură umană. Robopsihologul Susan Calvin – personajul central detector de emoţii, astfel încât poate „ghi- 8 Sigur că, pe creaţia studenţilor din Chengdu, a ter- al povestirii „Evidenţa” şi, de fapt, ci” starea persoanelor cu care intră în con- minat la egalitate cu premierul chinez Li al întregii culegeri „Eu, robotul” – tact, şi e capabilă de recunoaştere facială lângă roboţii Keqiang o partidă de badminton. În Eu- avea să-l bănuiască până la sfârşit pentru a identifica suspecţi. Dar nu poate ropa s-au prezentat primii fotbalişti arti- de apartenenţă la tagma creaturi- aresta. umanizaţi ai ficiali, pe când în America, jucătorii din lor artificiale. Pe care le considera Sigur că, pe lângă roboţii umanizaţi ai National Football League (NFL) se antre- lui Asimov (unul dovedeşte afecţiune faţă lui Asimov nează alături de The Mobile Virtual Player însă „eminamente cumsecade”. de o fetiţă, altul trădează empatie, minţind (MVP), un uriaş pe roţi care permite exer- pentru a menaja sentimentele oamenilor), (unul sarea placajelor, fentelor şi ciocnirilor fără pre deosebire de personajul lui aparatele cu care ştiinţa zilelor noastre se a-i accidenta pe sportivi. Robotul poate fi Asimov, avocatul Ross, realizat de făleşte par nişte realizări rudimentare. dovedeşte folosit şi la baseball şi rugby, iar mai nou IBM şi angajat anul trecut de pre- Asta deşi a apărut şi robotul cu... simţul se încearcă adaptarea lui pe gheaţă, pen- stigiosul cabinet de avocatură Ba- umorului, InMoov pe numele lui, care spu- afecţiune faţă tru hochei. kerHostetler (înfiinţat în 1916), ne glume, salută prin strângere de mână de o fetiţă, Poate totuşi inteligenţa artificială – Snu are grija de a-şi masca neumanitatea. şi (se) amuză imitând personaje din Star acea „minte de sine stătătoare”, cum o nu- Specializat în procedura de faliment, Ross Wars. Evident, nu trebuie prea multă deş- altul trădează mea Eugen Papadopol, personajul lui Vlad nu pledează în sălile de tribunal, dar a teptăciune pentru asta, deşi, dacă ne luăm Zografi din „Efectele secundare ale vieţii” uşurat viaţa colegilor şi clienţilor, putând după sondajul efectuat de Institutul „Vii- empatie, – să depăşească omul şi în disciplinele de formula răspunsuri la întrebări după con- torul Umanității” din cadrul Universității echipă? Ţinta creatorilor de roboţi-fotba- sultarea bazei proprii de date juridice, ac- Oxford, în mai puţin de jumătate de secol, minţind lişti este ca, în 2040, echipa acestora să tualizată permanent, inclusiv prin inter- omul va fi depăşit de creaţiile sale tehnice. joace contra campioanei umane a lumii, acţiunea cu oamenii. Autonom, dar încă 352 de experți în diverse domenii corela- pentru a pe care s-o şi învingă până în 2050! Deo- sub tutelă umană, este şi robotul-chirurg te cu inteligența artificială au apreciat că camdată, sunt probleme cu dimensiuni- STAR (Smart Tissue Autonomous Robot), aceasta va face traduceri mai bune decât menaja le maşinăriilor (dacă sunt prea înalte, se care – de unul singur! – a reuşit să sutu- omul în 2024, va putea să conducă camioa- mişcă greoi şi se răstoarnă repede) şi cu reze două părţi ale intestinului unui porc, ne în jurul anului 2027 şi va scrie primul sentimentele programarea lor nu doar să-şi recunoască realizând un progres în chirurgia ţesutu- „bestseller” după 2049. pe teren coechipierii, ci şi să facă strategii rilor moi, în care riscul complicaţiilor este Dar previziunile sunt adesea contrazise oamenilor), de joc, să gândească unde şi cui să paseze. foarte ridicat. Dincoace de Ocean, în Ger- de realitate. De pildă, victoria robotului Pentru asta e nevoie şi de inspiraţie şi de mania, BlessU-2, primul robot-preot din asupra omului la Go s-a întâmplat în 2015 aparatele cu spirit de colaborare, care ar trebui insufla- lume, împarte cu generozitate binecuvân- şi nu în 2027, cum se anticipase. AlphaGO, care ştiinţa te creaturilor artificiale. Va fi posibil? Se tări enoriaşilor de la biserica Evanghelis- creaţia Google, l-a bătut pe multiplul cam- pare că da, dacă ne gândim că tot un robot, tă Hesse Nassau. Concomitent, în Dubai pion mondial Lee Se-dol, repetând anul zilelor noastre Xiaoice (Microsoft Little Ice), a publicat şi-a făcut apariţia... Robocop, un poliţist acesta isprava în faţa liderului Ke Jie. O recent primul volum de poezii non-uma- făcut din şuruburi şi circuite, care poar- reuşită care ne aminteşte că la şah, cam- se făleşte par ne, „Sunshine Misses Windows”, dovedind tă regulamentar caschetă, se deplasează pionul Garry Kasparov a pierdut întrece- multă sensibilitate. Iar un altul, şi el chi- pe două roţi şi dispune de un ecran tactil rea cu Deep Blue (produs de IBM) încă din nişte realizări nezesc, a conceput un articol de ziar într-o unde se pot raporta infracţiuni sau se pot 1997. Iar roboţii nu se limitează la spor- secundă! Nu era textul acesta, norocul cere informaţii. Creatura este echipată cu turile minţii. Vara trecută, Robomintoner, rudimentare. meu. n cultura antropologică  CULTURA / seria a III-a / nr. 25 / 29 iunie 2017 ARHIPELAGUL MUZEELOR Virgil Ştefan Niţulescu Muzee sociologice, ntr-o vreme în care muzeele românești (puține, sărace, demodate) au reușit să ajungă, prin câteva excepții, în avan- garda muzeologiei europene, la Bu- muzee ale societății curești a luat naștere Muzeul Satului Românesc.Î Se știe că ideea originală a lui Dimitrie Gusti a fost aceea de a aduce pe ma- lul lacului Herăstrău nu doar gospodării din toate zonele țării, ci și familii care să locuias- că temporar în casele mutate (printr-un efort greu de imaginat astăzi) la București. Acest fapt a diferențiat, dintru început, muzeul din România de muzeele în aer liber create după modelul Muzeului Skansen (cel mai vechi muzeu de acest tip din lume, deschis, în Suedia, în octombrie 1891). De altfel, chiar Gusti a declarat că nici unul dintre muzeele nordice nu i-au servit drept exemplu, el con- siderându-le prea romantice și „etnografice“, preocupate prea mult de patrimoniu și prea puțin de contextul social. De aceea, muzeul bucureștean a fost considerat, la început, Actori îmbrăcați în costume de epocă ghidează publicul în Muzeul Jamtli drept un „muzeu sociologic”. Experimentul a fost abandonat după război dar, înainte de 8 Gusti acest lucru este bun sau rău, dar, cel puțin pe acum că ziua de 6 iunie 2018, care este acel moment, în mai multe din gospodării în cazul Jamtli, lucrurile au evoluat în bine. Sărbătoarea Națională a Suediei, va fi onora- (nu doar în casele din sectorul „Basarabia“” a declarat că Acum, după 15 ani de directorat, etnologul tă la Jamtli de vizita regelui Carl al XVI-lea. desființat, ulterior, de regimul comunist), danez a inițiat un proiect care a stârnit, deja, Iar până atunci toate casele pentru refugiați au locuit refugiați, după rușinoasa cedare a nici unul multe discuții în țara sa adoptivă. vor fi gata, acesta fiind și motivul pentru care Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Herței, la Raportat la numărul său de cetățeni, Su- muzeul va fi vizitat de rege. 26 iunie 1940. În 1942, când s-a constatat că dintre edia este una dintre țările cu cea mai mare Evident, se pune problema costurilor. Aici, patrimoniul muzeului se degradează rapid, toleranță în ceea ce privește acceptarea refu- birocrația suedeză pare să fie imbatabilă. Fi- acestora li s-au găsit alte locuințe. muzeele giaților. În ultimii doi ani de zile, cam a cin- ecare familie de refugiați primește (după ce Undeva, în centrul Suediei, în comitatul cea parte dintre aceștia a primit deja azil în i-a fost acceptat azilul pe teritoriul Suediei) Jämtland, în orașul Östersund, se află Mu- nordice nu țara nordică, alte două cincimi sperând încă un ajutor menit să asigure supraviețuirea zeul Jamtli. A fost inaugurat, ca muzeu în la răspuns pozitiv. Refugiații, în marea lor familiei. Ajutorul în cauză este plătit de mu- aer liber, în 1912, primul său director fiind i-au servit majoritate, provin din țări precum Somalia, nicipalitate. Desigur, este de preferat ca refu- juristul, arheologul și istoricul de artă sue- Afghanistan, Irak, Siria, Etiopia, Maroc și giații să se integreze în societate și să lucre- dez Eric Festin. Istoria muzeului în sine este drept Eritreea. Se poate observa că în ultimele trei ze, câștigându-și singuri existența, dar acest foarte interesantă (instituția jucând un rol dintre cele enumerate este pace, așa încât re- lucru nu este posibil de la început. În ceea ce extrem de important în prezervarea patrimo- exemplu, el fugiații nu au decât motive economice pentru îi privește pe viitorii locuitori ai muzeului, ei niului imaterial local, încă de la înființarea emigrare. Imigranții somalezi au, deja, ceva vor fi obligați să plătească acestuia o chirie, sa, înainte de aducerea primelor construcții considerân- vechime în încercarea lor de a se stabili în pentru că locuințele rămân în proprietatea pe teritoriul său), locul devenind, la un mo- Suedia, încă din 1991, de la începutul răz- muzeului. Prețul chiriei este astfel stabilit, ment dat, atât de popular (asta se întâmpla du-le boiului civil. Pentru refugiații din Afghanis- încât, după achitarea ei, refugiaților nu le în urmă cu patru decenii), încât gospodări- prea tan, Irak și Siria se încearcă toate soluțiile mai rămâne mare lucru. În schimb, muzeul ile au fost protejate, suplimentar, cu sârmă posibile de rezolvare a situației. Una dintre le oferă acestora facilități gratuite (apă, ca- ghimpată, pentru a stopa „entuziasmul” romantice și ele a fost oferită de Muzeul Jamtli: pe terito- nalizare, electricitate etc.), iar pentru a le pu- numeroșilor turiști din lunile de vară, care riul instituției urmează să fie construite (de tea furniza aceste servicii, muzeul are acces luau cu asalt suprafața muzeului, socotind-o, „etnografice“, fapt, edificarea acestora a început, deja) 47 la o linie de finanțare specială, deschisă de mai degrabă, un loc potrivit pentru camping. de locuințe-tip din lemn, cu o suprafață utilă municipalitate. Casele vor fi ridicate în una Totuși, nu am să insist asupra acestei isto- preocupate de 54 metri pătrați, care dispun de un dor- dintre zonele cele mai însorite ale muzeului rii, dar trebuie să precizez că lucrurile au mitor, o cameră de zi, o bucătărie și o baie. în aer liber, unii dintre localnici devenind căpătat o întorsătură favorabilă începând prea mult Echiparea locuințelor va fi, de asemenea, deja invidioși pe refugiați. cu 2002, când, după un directorat de 31 de una standardizată (întregul concept pare a fi Nu știm dacă refugiații vor reuși să își ani al etnologului și culturologului Sten de patrimoniu copiat după locuințele mobilate în stil Ikea, găsească de lucru, astfel încât să poată su- Rentzhog, danezul Henrik Zipsane a prelu- fapt care, probabil, demonstrează de ce mul- praviețui, dincolo de plata chiriei. Nu știm at conducerea așezământului. Păstrând ceea și prea puțin timiliardarul Ingvar Kampard a avut atât de cum vor înțelege ei să respecte patrimoniul ce era de păstrat din epoca predecesorului mare succes, mai întâi, în țara sa natală!). cultural al țării care i-a primit și în mijlocul său, Zipsane a introdus un management de de contextul O asemenea construcție poate adăposti cel căruia vor trăi. Interesant este, însă, faptul tip antreprenorial, conducând muzeul cu o mult patru persoane (o familie cu doi copii că Jamtli devine, într-un fel, primul muzeu mână de fier, după principiile unei societăți social. preadolescenți). Prima familie urmează să din lume care repetă experimentul sociologic comerciale. E greu de spus dacă, în principiu, se mute în muzeu în cursul acestei veri (va al Muzeului Satului Românesc. Rămâne de fi o familie de refugiați afghani). Se știe de văzut cu ce succes. n  cultura antropologică CULTURA / seria a III-a / nr. 5 / 9 iunie 07

Viaţa şi nesfârşitele ei înţelesuri

CrIsTIan roBu-CorCan faţă de ideile şi fenomenul contemporan de abordare antropologică; a treia secţiune lasă În ordine istorică, cinci ani pot re- locul unor frumoase declaraţii şi sobre con- prezenta puţin sau aproape nimic. fesiuni în care umanul, readus în graniţele În publicistică, cinci ani înseamnă sale ideale, de sinceritate şi de generozita- te, rămâne să dea tuşa fi nală. E proba unei foarte mult. Sau mai mult decât concepţii superioare despre discurs, în gene- foarte mult atunci când, în articole ral, şi despre raportarea la trecut, prezent de largă respiraţie etnologică şi an- şi viitor, în special. Deşi lizibile pentru orice tropologică, depui un efort conside- cititor, sugestiile profesorului Nicolae Con- rabil pentru a deschide lumea acade- stantinescu au caracterul specializat de in- vestigaţie istorică, ce combină în mod fericit mică şi universitară marelui public. identifi carea acelor „legi acoperitoare”, cum Vorbim despre efortul pe care pro- le numeşte Carl Hempel, a acelor afi rmaţii fesorul Nicolae Constantinescu l-a generale despre trecut ce pot acoperi majo- susţinut în ritm alert în colaborarea ritatea cazurilor prezente, cu operaţiunea sa cu revista „Cultura”, onorând cu sofi sticată de reconstruire a experienţelor semnătura sa rubrica de antropolo- predecesorilor. Cât priveşte viitorul, acesta este văzut din perspectiva trecutului, prin gie. Rezultatul îl găsim în „Cultura ordonarea acelui corpus hermeneutic de cu- etnologică, de orice fel, rămâne lipsită de antropologică”, volum ce reuneşte noştinţe ce iluminează retrospectiv condiţia sens dacă menirea sa iniţială nu poate fi cronici de carte şi de eveniment, umană. dedusă. Iar preocuparea pentru analiza comentarii relevante pe marginea Prima secţiune, aşa cum precizează şi teoretică a metodelor de cunoaştere, în unor subiecte importante pentru Cătălin D. Constantin în prefaţă, schiţea- context, nu poate fi amendată decât prin- ză paşii importanţi pe care etnologia ro- tr-o argumentare care pleacă de la defi ni- studiul culturii populare româneşti, mânească i-a străbătut, istorie „obiectivă” 8 Vorbim rea termenilor pe care-i utilizează. subtile pronosticuri privind o even- dublată de una „sensibilă”, cea din urmă Secţiunea a II-a prezintă o panoramă tuală evoluţie a direcţiilor privind revelând, prin concise portrete, statura şi despre efortul a publicaţiilor de specialitate apărute în studiul folclorului urban, articole status-ul celor care, trecuţi atât prin fi ltrul ultimii ani, fi ind urmărite şi analizate compozite, strălucite prin eleganţa rigorii critice, cât şi prin cel al inteligenţei pe care ideile, conceptele şi temele prezente în cu care separă şi combină contra- emoţionale, pot fi numiţi corifei ai etnolo- acestea, precum şi metodele/metodologii- giei româneşti. Profesorul Mihai Pop este profesorul le pe care autorii, în mod vădit sau doar riile, precum şi mici bijuterii istori- identifi cat cu creatorul şcolii folcloristice evaziv, şi-au construit demersul. Pe lângă ografi ce ce ţin de traseul sinuos şi româneşti moderne, Adrian Fochi, cu una Nicolae semnalarea unor cărţi/articole demne de tumultos, totodată, pe care etnologia dintre stelele folcloristicii româneşti de o analiză atentă, profesorul Nicolae Con- românească l-a străbătut prin labi- după Război, Al. I. Amzulescu, cu un re- Constanti- stantinescu semnează şi fi ne consideraţii rintul kadarian al perioadei comu- per valoric de necontestat, Iordan Datcu, asupra prozelor lui I.L. Caragiale, atât cu creatorul unui edifi ciu care, privit de nescu l-a din perspectiva raportului cu folclorul ur- niste. Între 2010 şi 2015, profesorul aproape, cu atenţie, se arată „impunător şi ban al timpului, cât şi din aceea a tipare- Nicolae Constantinescu realizează o trainic”. Romulus Vulcănescu este, de ase- susţinut în lor populare prezente, extrăgând din text performanţă inedită, rară în lumea menea, evocat cu empatie şi cu observaţia elementele de strategie narativă, cele de academică, care revendică şi o aten- că trebuie să ne amintim de el cu „înţele- ritm alert în specifi c al genului, precum şi cele ce ţin, ţie pe măsură. gere şi cumpănire”. în contextul scrierii textelor, de funcţiile Profesorul Nicolae Constantinescu, colaborarea cărora le răspund în epocă. după cum s-a mai spus, este un adept al Într-un interviu din 2014, profesorul olumul „Cultura antropologică” clarităţii prin regândirea şi redefi nirea sa cu Nicolae Constantinescu, chestionat fi ind este structurat în trei secţiuni, ce conceptelor operaţionale. Atenţia la con- cu privire la ce anume cultivă folclorul din ne sugerează o anume organizare text şi, aş spune eu, la conjunctură este revista moment ce, de pildă, folclorului muzical didactică: I – „Precursori, conti- evidentă şi în „Cultura antropologică”, re- i se impută o anume lipsă de moralitate, nuatori, anticipări”, II – „Texte şi afi rmând concepţia domniei sale cu privi- „Cultura”, a răspuns simplu şi edifi cator: „Cultivă înţelesuri”,V III – „Aproapele, departele, celă- re la abordarea ştiinţifi că: pe de o parte, viaţa aşa cum e ea!”. E o deschidere spre lalt”. Dar dincolo de cea didactică, transpare sprijină ideea că specifi cul naţional/iden- onorând cu incomensurabil, asupra căreia profesorul şi o organizare etic-profesională, în care, cu titatea etnică îşi găseşte glasul cel mai Nicolae Constantinescu avertizează şi în delicateţe şi, în aceeaşi măsură, cu fermita- puternic în cultura populară/folclorică; pe semnătura sa paginile volumului prezentat, punctând, te, profesorul Nicolae Constantinescu impu- de altă parte, nu recomandă în demersul cu fi ecare prilej, necesitatea unui „ochi et- ne o „ierarhie” a desfăşurării în terenul vast etnologic suprapunerea categorică peste rubrica de nologic” pentru decelarea acelor elemen- al direcţiilor dominante de analiză: prima anchilozările identitare expandate la ni- antropologie. te de folclor ce pot face obiectul unei in- secţiune reprezintă o microistorie esenţiali- velul discursului ideologizat şi ideologi- vestigaţii. Am putea spune că profesorul zantă a etnologiei româneşti; a doua secţiune zant despre folclor. Este un semn evident Nicolae Constantinescu, un erudit strălu- reprezintă, lato sensu, o preocupare atentă de inteligenţă metodologică. O informaţie cit, iniţiat în toate tainele formalismului, cultura antropologică 7 CULTURA / seria a III-a / nr. 5 / 9 iunie 07

structuralismului sau semioticii, în efor- tul său de a privi faptul etnologic în sens SEMNAL EDITORIAL deplin sau, altfel spus, ca pe aproape to- tul, instituie ca o condiţie suspensivă în capacitatea de a vedea cultura populară ca pe o realitate vie, ca pe un mod de via- ţă, ceea ce, de regulă, numim a fi „intui- ţia”. E nevoie de o anumită „dibăcie”, de o „îndemânare” superioară, e nevoie de „meseriaşi”, cum subliniază Profesorul, în prezentul volum, referindu-se la autorii unei antologii. Păstrând limitele diferen- ţelor formale, putem asocia acest gând pu- ternic concepţiei fi lozofului oxfordian R.G. Collingwood asupra „intuiţiei” din istorie, în sensul diferenţei caracteristice dintre un istoric şi un om lipsit de preocupări istorice. În timp ce un trecător oarecare, spune Collingwood, nu vede, trecând prin pădure, decât iarbă şi copaci, pădurarul, în schimb, se opreşte brusc şi exclamă: „Uite, e un tigru acolo, în iarbă”. În Secţiunea a III-a sunt evocate per- sonalităţi cu care profesorul Nicolae Con- stantinescu a avut un dialog intelectual, cu care a rezonat cultural şi a colaborat. Exemplul lui Vladislav Krzysztofowicz, devenit, pentru americani, Ladis Kristof, este pentru Profesor cel care „nu a uitat niciodată obcinele Bucovinei”. Sau, bu- năoară, intersectarea în preocupări cu C. Eretescu, ambii privind legenda urbană ca un răspuns metaforizat la anxietăţile contemporane. Sunt evocate, de aseme- nea, personalităţi ce străbat istorii com- plicate, perioade istorice întunecate sau, dimpotrivă, momente de iluminare sau de clarifi care a unor destine umane, istorice sau culturale nu tocmai uşor de înţeles. „Portrete comice. Spirit polemic, dar just, blând în luci- ditate şi intransigent în blândeţe, recon- Istoria în caricatură” stituind mereu gândirea trecutului prin reţinerea acelor lucruri pe care oamenii la Muzeul Naţional fără experienţă nu şi le amintesc, afl at, în acelaşi timp, în proximitatea prezentului, Cotroceni în planul vieţii „reale”, de unde survin, de fapt, toate problemele şi interogaţiile, profesorul Nicolae Constantinescu con- struieşte, în cele peste trei sute de pagini Expoziția cuprinde lucrări aparținând ale volumului, un model de gândire care caricaturiștilor Honoré Daumier, Con- limpezeşte multe dileme de ordin etnologic stantin Jiquidi și  ul său Aurel Jiquidi, şi antropologic. Pare a fi pivotul multifunc- Nicolae Petrescu-Găină, Ary Murnu, Ion ţional, al acestui moment, care poate con- Bărbulescu alias B´Arg, Iosif Iser, Iosif ceptualiza de aşa manieră, încât oralitatea Ross, M. Tacorian, Ion Don, Gic Săvu- culturii nescrise să fi e accesibilă oamenilor lescu, Anghel Gh. Pomescu, care semna cuvântului scris, fără ca prin aceasta să cu numele de Gilly, Silvan Ionescu, V.I. admită o derogaţie de la ceea ce, conven- Popa. ţional, numim cultura majoră. În plus, şi nu ca o observaţie secundară, din paginile Găzduită de Muzeul Cotroceni, expoziția volumului se articulează, cu tuşe sigure, poate  vizitată în perioada 27 iunie – 20 au- gust, 2017 precise, chipul unui cărturar care, dincolo de toate, aşază în centrul tuturor lucruri- lor Viaţa şi nesfârşitele ei înţelesuri. Am putea să-i spunem, comprimând viguros, simplu şi cuprinzător, aşa cum am făcut-o puţin mai sus, Profesorul. n  cultura vizuală CULTURA / seria a III-a / nr. 25 / 29 iunie 2017

Nicu Ilie Arta lui Luchian Este mai puțin evident azi, cu opere de Cantor, Geta Brătescu și subRe- de tehnică mai presus decât de subiect. al în față sau chiar cu Ciucurencu, În aceste tablouri forța expresiei este ne- Iancu sau Brauner, că arta lui diluată, la fel ca și substanța picturală. Luchian este una modernistă, Pictorul a lucrat în ședințe repetate și antitradiționalistă, renovatoare. nu s-a abținut să „arunce” o frunză sau o Simplul traseu, prin expoziția cen- petală nouă într-un tablou gata încheiat. tenarului Luchian de la Art Safari, Ștefan Luchian a fost însușit de soci- aliști, și nu tocmai fără argumente. Pe privind doar tablourile, nu și glose- lângă florile sale, care sunt mai mult le de pe pereți, a relevat un pictor tablouri abstracte – compoziții special intens, în contraste curajoase, dar concepute pentru un display de culoa- afiliat unei estetici tradiționale, a re –, pictorul are și tablouri cu subiec- cărei valoare centrală era frumosul. te sociale, „Lăutul” și „Spălătoreasa” Abia un demers de antropologie fiind cele mai cunoscute. Aici pictorul își dezvăluie creativitatea și finețea ob- culturală, care să îl poziționeze ca servației. Inconfortabil cu gustul epocii, artist într-o istoricitate culturală și trăind din comenzi și opere comisionate să contureze cadrul axiologic con- într-un București scindat între apusul temporan artistului, are capacitatea belle époque și sămănătorismul ce își de a expune crevasele conceptuale epuizase forța încă de la prima gene- rație de artiști, Luchian a beneficiat de dintre arta lui Luchian și cea a lui doze minime de libertate artistică. Ast- Grigorescu sau Aman, dar și punțile fel se poate explica aderența sa perma- paradoxale pe care o cultură adoles- nentă la mișcările de înnoire a expresiei centă, precum cea de la București la artistice, dar și la cele care doar doreau începutul secolului XX, era capabilă să protesteze contra nepotismului deja să le creeze între neoclasicismul ca- prezent – la doar câteva decenii de la în- ființarea primelor școli de artă în Româ- nonic și modernismul care își căuta nia –, a găștilor artistice și a altor forme un chip. de clientelism. Cercul artiștilor de la Ateneu, Salonul Independenților, Soci- uchian a fost, alături de priete- etatea „Ileana”, Tinerimea artistică au nul său, Artachino, pictor de bi- fost mișcări ce își propuneau să schimbe serici. Nu este ceva ce transpare gustul publicului, să educe și să promo- într-o expoziție a uleiurilor sau veze formele moderne ale artei, sincrone pastelurilor sale, dar e o cheie cu Secessionul vienez, cu cel münchenez Lposibilă în analiza stilului său, bazat și cu Art Deco-ul incipient, dar cu provo- pe desen riguros, cu o gamă de postúri cări și mai însemnate într-o țară în care destul de limitată, cu secvențe repetate arta plastică ajunsese încă din start la într-o ordine anume. Altfel spus, Luchi- forme învechite de expresie. n an este un artist dedicat variantelor, un perfecționist care explorează numai în lui densă, care se comportă ca și cum interiorul unor limite rigide, care refa- ar avea propria persona, propria voință ce versiuni ale acelorași tablouri și ele- artistică. Picturile sale, în special por- mente grafice. Unele dintre teme pot fi tretele, dar și multe peisaje, au foarte recunoscute la alți pictori ai vremii, la puțin ulei. Pigmentul e diluat la extrem Nicolae Grigorescu în special, de la care și aplicat în straturi subțiri, la acea con- a preluat reprezentări, dar și pensula sistență la care nu mai migrează, nu se lată, utilizată în tușe scurte, sau armo- scurge și se comportă aidoma creionu- niile cromatice ale peisajelor arse de soa- lui cerat. Majoritatea picturilor sale își re. Din aceeași cauză, a controlului pe dezvăluie textura pânzei, acoperită de o care materia picturală îl acceptă sau nu, amorsă slabă pe care straturile compozi- Luchian este un pictor căruia nu-i place ției nici nu încearcă să o acopere. Doar uleiul. E un desenator excelent, dincolo în tablourile florale Luchian își încarcă de orice suspiciune ce ar viza prestigiul pensula de culoare și atinge pânza în sau măiestria sa. Dar, spre deosebire de tușe libere, cu contururi incontrolabile – Baba, care acționează pe pânză din in- în concordanță cu spiritul „sălbatic” pe stinct, Luchian e un tip meticulos, ob- care îl acceptă în naturi moarte, dar nu sedat de controlul liniei. Îi plac desenul și în peisaj. și pastelul, culorile nemișcătoare, care Astfel, naturile statice sunt un debu- stau unde le-ai pus, nu uleiul, cu pasta șeu cathartic pentru un artist preocupat