ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

BIBLIOTECA ŞTIINŢIFICĂ CENTRALĂ A AŞM „Andrei Lupan” INSTITUTUL DE FILOLOGIE AL AŞM

Ion Şpac.

CONSTANTIN STERE SCRIITORUL, PUBLICISTUL, POLITICIANUL, OMUL.

Biobibliografie-invitaţie la lecturi şi investigaţii

Redactor ştiinţific: Acad. Haralambie Corbu Ediţie îngrijită de Aurelia Hanganu

Chişinău, 2009

Culegere computerizată Liuba Luncaşu Lector Machetare computerizată

2

Ion Druţă I. RADIOGRAFIA FURTUNII

După cum se ştie, limba noastră, de origine latină la temeliurile sale, conţine şi un puternic сurent slav. Şi nu e de mirare că însuşi caracterul nostru naţional, fiind noi, precum se ştie, poeţi visători, cîntăreţi şi dansatori, în anumite împrejurări căpătăm nişte răbufniri neaşteptate, care nu au nimic comun cu lumea latină. Între limba pe care o vorbim şi felul nostru de-a fi, există o interdependenţă misterioasă. Latinitatea şi slavonismul, aceste două emisfere ale caracterului nostru naţional se dezvoltă şi maturizează în funcţie de influenţa sub care se află ţara. Constantin Stere s-a născut, a crescut, a făcut şcoală, a îndurat ani lungi de întemniţare şi surghiun în Rusia ţaristă. Ajuns bărbat în toată firea trece Prutul şi-şi trăieşte veacul, muncind ca un salahor cu ziua, la aşezarea tînărului stat Român. Cunoştinţele sale masive, cu adevărat enciclopedice, şi setea de făurire a unei opere de proporţii istorice, le-o fi moştenit-o, de la străbunii săi greci. Hărnicia, sensibilitatea, dragostea nemărginită faţă de pămîntul natal şi uşoara naivitate de a crede în ceea ce nici de cum nu trebuie crezut, o fi venit de la maică-sa, fiică de boieraş moldovean. Dîrzenia însă, erupţiile sale vulcanice, lupta nesfîrşită pentru ajutorarea celor mulţi şi obidiţi, vine, fireşte, de la slavi. Există în literatura rusă o expresie sumbră, greoaie şi voluminoasă – безбрежность. O fi răsărit, pe semne, în inima ruşilor această noţiune fiind semănată de imensele întinsuri, oricum, a şasea parte din uscat, una din cele mai mari ţări ale lumii. Sau poate o fi venit de la numeroasele rîuri, pentru că, împreună cu Baicalul, Rusia are, cel mai mare volum de ape dulci pe planetă. Sau poate o fi venit această noţiune de la taigaua sumbră, rarişti de pădure, pustiuri îngheţate de mii şi mii de kilometri patraţi, care şi-au lăsat amprenta pe destinul, caracterul şi chiar scrisul marelui nostru pămîntaen. Constantin Stere a scos şi a cărat peste Prut cu sine această imensă, ameţitoare безбрежность-nemărginire, pe care a dus-o pe umerii săi cinstit pînă nu s-a prăbuşit sub povara ei neomenească. În tot ce-a făcut Stere de-a lungul vieţii sale – lecţii la catedra universitară, discursuri în parlament şi în campanii electorale, replici, interviuri, eseuri şi articole prin ziare, însuşi epopeea „În preajma revoluţiei”, peste tot şi-a pus pecetea această безбрежность-nemărginire. Cine ştie, poate pentru asta Stere răsare azi în memoria noastră, nu atît ca un cronicar imparţial al vremurilor sale, nu atît ca un profesor blajin ce-şi dăscăleşte răbdător ucenicii, nu atît ca un sforar politic ocupat cu jocurile de după culise, cît ca o furtună, ruptă din toate părţile, dar care rupe şi ea cît ce poate. 3

Modestul, tăcutul şi harnicul colectiv al cercetătorilor de la Biblioteca Academiei noastre, şi-a asumat o enormă sarcină de-a schiţa radiografia furtunii pe nume Constantin Stere. Munca unui bibliograf se aseamănă undeva cu darul celora care ghicesc existenţa apelor subterane. Umblă ei cu o vărguţă subţioară şi pun semne – uite ici, şi colo, şi dincolo, în adîncuri poate fi apă, Căutaţi şi veţi afla. Săpaţi şi veţi găsi. În cazul dat a fost vorba de o muncă cu adevărat безбрежная, căci e vorba de mii şi mii de materiale risipite prin ziare, epoci, spaţii geografice de la insulile Curile şi pînă în Marea Britanie. Cu atît mai mare este meritul celora ce au săvîrşit această trudă. Apariţia acestei Bibliografii este o adevărată sărbătoare a culturii noastre. Ni se semnalează ce şi unde să căutăm. Nu se poate ca opera şi ideile acestui titan al culturii, fondator de reviste, întemeietor de curente, partide şi chiar state, să se topească în neant. Avem nevoie de ele azi ca niciodată. Vocea lui nu poate lipsi din corul nostru, umbra lui nu poate lipsi de la masa, de la vatra noastră, principialitatea lui nu ne va lăsa să ne pierdem prin lume. Acest pomelnic al unei personalităţi istorice, cred, aş vrea să cred, este începutul revenirii definitive a lui Constantin Stere la el acasă.

Ion Druţă Aprilie 2009

4

Haralambie Corbu

II. TRIUMFUL ŞI CALVARUL LUI CONSTANTIN STERE

Despre autorul romanului-fluviu În preajma revoluţiei s-a scris în genere poate mai puţin decît ar merita-o, dar mult mai mult decît se cunoaşte astăzi în spaţiul pruto-nistrean. Există o întreagă literatură critică, ştiinţifică şi memorialistică în care opera şi destinul uriaşului de la Soroca îşi află o largă reflectare şi o pătrunzătoare interpretare. După o pauză forţată, impusă de cenzura regimului totalitar, diverşi cercetători români, începînd cu deceniul al şaptelea, reţin tot mai mult în obiectivul investigărilor sale imaginea, opera şi activitatea distinsului nostru patriot şi contemporan. Aportul lui C. Stere la iniţierea şi consolidarea unor curente de idei, cum au fost poporanismul şi ţărănismul, la întocmirea programelor şi cadrului ideologic al unor partide de guvernare cum au fost Partidul Naţional Liberal (începînd cu anul 1900) şi Partidul Naţional Ţărănesc (constituit definitiv în 1926), la fondarea şi dirijarea revistei Viaţa românească (martie 1906) – una din cele mai consistente şi prestigioase publicaţii periodice literare şi social-politice pe parcursul a cîtorva decenii – se prezintă ca unul dintre cele mai ponderabile, iar de multe ori decisive chiar. Au văzut lumina tiparului câteva documentate, studii monografice, consacrate fie unor aspecte aparte ale activităţii omului politic şi scriitorului, cum este lucrarea Virginiei Muşat C. Stere. Scriitorul (1978), fie activităţii sale luate în bloc, cum e cartea cercetătorului ieşean Ion Căpreanu Eseul unei restituiri. C. Stere (1988). Drept o contribuţie deosebită la cunoaşterea destinului şi operei lui Constantin Stere trebuie considerate eforturile distinsului profesor bucureştean Zigu Ornea, materializate în numeroase investigaţii de ordin sociologic şi literar şi încununate de fundamentalul studiu monografic în două volume (1200 pagini!) Viaţa lui C. Stere (1989-1991). Domniei sale îi aparţine şi iniţiativa reeditării (în 1991,1993), la Bucureşti, a operei lui C. Stere, ediţie însoţită de un judicios şi elevat studiu introductiv. În Republica Moldova pînă în 1991, adică pînă la ediţia regretatului V. Badiu a operei social-politice şi literare a lui C. Stere, numele marelui răzvrătit a fost totalmente omis din istoria politică şi culturală a neamului. Cu excepţia episodului I. Vasilenco din 1963, articolul căruia privind valoarea şi actualitatea lui C. Stere a avut, după cum se ştie, urmări nefaste asupra destinului tînărului şi talentatului cercetător chişinăuian. Ediţiile Z. Ornea şi V. Badiu au fost completate recent de două apariţii editoriale valoroase: Singur împotriva tuturor, îngrijită de Alina Ciobanu şi Victoria unui înfrînt, supravegheată de Maria Teodorovici. Ambele au văzut 5 lumina tiparului în anul 1997. Prima repune în circuit cîteva dintre lucrările lui C. Stere, care, din diferite motive, nu au intrat în ediţiile anterioare; iar cea de a doua aduce în atenţia cititorului de azi o parte importantă dintre ecourile, comentariile şi mărturiile contemporanilor despre ceea ce a fost C. Stere ca om, ca militant politic, ca profesor, ca publicist şi scriitor. Mărturii preţioase despre C. Stere au depus oameni politici de talia lui I. G. Duca, N. Iorga, Iu. Maniu, C. Argetoianu, Pan Halippa, Al. Marghiloman, Al. Averescu, M. Manoilescu, I. Manolache, Al. Vaida-Voevod etc; scriitori de mărimea lui M. Sadoveanu, T. Arghezi, G. Galaction, I. Teodoreanu; critici literari, publicişti, sociologi şi filosofi de valoarea lui M. Ralea, P. Şeicaru, P. Pandrea, G. Călinescu, Ş. Cioculescu, P. Constantinescu, Perpessicius, Octav Botez, I. Iordan şi mulţi alţii. Nu-1 scapă din vedere nici una din ediţiile mai noi ale istoriei literaturii române. În lumina acestor fapte şi mărturii C. Stere apare ca o personalitate de excepţie, care provoacă sentimente dintre cele mai tulburătoare, dar pînă la urmă nu în toate şi nu în totul definitiv lămurite. Faptul se explică parţial prin studierea insuficientă a perioadei ruse (1865–1892) din viaţa lui Stere, parţial prin pierderea, pare-se pentru totdeauna, a arhivei scriitorului, arhivă extrem de bogată şi variată, care ar fi permis, fără îndoială, să fie cercetate şi străluminate dintr-o perspectivă inedită multe aspecte şi unghere din viaţa şi activitatea marelui dispărut. Cauza principală însă care condiţionează, în opinia noastră, păstrarea în continuare a unor incertitudini şi contradicţii de fond în ce priveşte interpretarea cazului Stere - căci acesta este mărul discordiei şi miezul problemei - nu e atît lipsa unor materiale (importante, fără îndoială) şi prezenţa, deci, a unor locuri mai mult sau mai puţin obscure în biografia scriitorului, cît mai cu seamă nesoluţionarea pînă la finalul logic a chestiunii privind specificul şi particularităţile lumii din care a plecat (Basarabia, Rusia) şi în care a venit (România) Stere în rezultatul strămutării de pe un tărîm pe celălalt. Acest specific şi aceste particularităţi de ordin etnic, social, geografic, spaţial, cultural, îmbinate cu particularităţile specifice şi individuale ale formaţiei intelectuale şi psihologice ale eroului nostru au contribuit, luate toate împreună, la crearea singularului şi cutremurătorului caz Stere. Moartea lui C. Stere, întîmplată la 26 iunie 1936, a marcat un moment de vîrf în ce priveşte polarizarea opiniilor în jurul marelui luptător, acestea oscilînd între omul din legendă şi laşul trădător al neamului. Ziarul Universul din 28 iunie 1936 îşi anunţă, sarcastic şi lapidar, cititorii: „Trădătorul C. Stere, în vîrstă de 71 de ani, a încetat din viaţă, aseară, la moşia sa din Bucov”. Pe de altă parte, publicistul şi scriitorul P. Pandrea nota: „N-a căzut un om, ci un titan. Mîine se va şti cu precizie, vor învăţa şcolarii şi va fi o 6 concluzie de material didactic că basarabeanul Constantin Stere a fost una dintre cele mai gigantice personalităţi din istoria românilor”. Duşmanii îl vedeau condamnat la moarte fie prin spînzurătoare, fie prin împuşcare, sau cel puţin excomunicat şi înlăturat pentru totdeauna din viaţa politică şi obştească a ţării; oamenii de bună-credinţă şi personalităţi de vază ale neamului considerau apariţia lui Stere pe firmamentul politicii şi culturii româneşti ca un fenomen de excepţie, de o deosebită forţă hipnotizatoare. Imaginea unei personalităţi de dimensiuni urieşeşti, gigantice, titanice este una din cele mai frecvente şi mai tipice în vocabularul distinşilor contemporani, care l-au cunoscut şi l-au apreciat din plin pe acela care era sau a fost luptătorul politic, omul de cultură şi profesorul C. Stere. „S-a liniştit, ieri noaptea, cea mai politic frămîntată din conştiinţele neamului român, scria în necrologul său distinsul sociolog şi filosof al culturii Mihai Ralea (Dreptatea, 28 iunie 1936). Tot ce a încercat această uriaşă personalitate, a avut onoarea adversităţii faptelor cosmice. S-a măsurat fără prudenţă, român de aici de la gurile Dunării, cu fatalitatea, cu stihiile, cu elementele. A avut cea mai legendară existenţă – ea singură o operă de tălmăcit şi comentat – din istoria intelectualităţii noastre”. Viitorul, conchidea M. Ralea, aparţine unor personalităţi de excepţie, cum este Constantin Stere: „Va veni o vreme cînd acest uriaş va fi înţeles, iubit şi pus în pantheonul naţiunii, acolo unde e locul său, uzurpat în aceste vremi tulburi de impostori”. În altă ordine de idei publicistul Tudor Teodorescu Branişte nota, cu prilejul apariţiei primelor două volume (1932) din În preajma revoluţiei: „În faţa acestui om de la nord, care descinde între noi ca un erou ibsenian, vecinie învins şi vecinie învingător, – noi venim cu pavăza de mătase unui paravan ridicol. El aduce suflul de viaţă al marilor răscolitori sufleteşti”. M. Sevastos vorbeşte despre C. Stere ca despre un adevărat titan al spiritualităţii româneşti, iar Gala Galaction, încă în 1919, remarca: „ori de unde am voi să- 1 privim, acest om a fost un Goliat”. Urieşescul din Stere i-a frapat pe contemporani chiar din momentul apariţiei acestuia pe pămîntul românesc (1892). Publicistul R Locusteanu va reţine, entuziasmat şi copleşit: „Om întreg, cioplit dintr-o bucată, dl Stere apare în apele nu întotdeauna limpezi ale politicianismului nostru ca un sloi de gheaţă, ce ameninţă să ciocnească şi să cufunde orice Titanic lipsit de prevederea de a-1 ocoli. Un sloi de gheaţă şi un fond de lavă ce nu poate izbucni. Acesta-i dl Stere: un vulcan într-un gheţar”. Iar romancierul Ionel Teodoreanu consemna: „Stere, cînd se nimerea pe acolo (pe la Viaţa românească - H. C), aducea în ochi şi în vorbe apocalipsul profeţilor, strivindu-ne pe toţi. Cuvânta greoi, colţuros, cum e sculptura lui Rodin, dînd aceeaşi impresie de condensare hirsută, de halucinaţie clădită, de furtună incorporată. Tăcerea literaturii lui scrise nu-1 exprimă cu vibraţia vorbei. 7

Cine nu 1-a auzit 1-a pierdut: pe acela, pe vulcanicul vecin cu Rodin, pe mitologicul Stere”. Înzestrat de natură cu cele mai rare haruri, C. Stere a preferat credinţa şi devotamentul faţă de propria-i conştiinţă: „Acest om, căruia nu-i lipseşte nici una din avuţiile intelectuale şi de prestigiu ale unei elite întregi, – sublinia marele poet şi publicist Tudor Arghezi, – putea să fie idolatrizat, purtat pe pavăză, pe umeri, învăluit cu steaguri, cu lauri şi cu nimburi. – A refuzat”. De reţinut că majoritatea acestor superelogii au fost făcute de către contemporani în timpul vieţii scriitorului. Puţine din personalităţile culturii mondiale s-au învrednicit de asemenea elogii! şi alături de înaltele aprecieri, cerinţa de a fi tras pe roată, de a fi exterminat, dacă nu fiziceşte, cel puţin politic şi moral. De ce? Care e cauza? Cine e vinovatul? Răspunsurile care se dau se află în perimetrii a două postulate. Primul preconizează vinovăţia lui C. Stere. Aceasta ar fi, chipurile, o urmare directă a caracterului său bolnăvicios şi peste măsură de orgolios, deturnat din frageda copilărie de o mamă ca şi vitregă. Din această cauză tot spectrul istoric, social, politic, cultural şi psihologic e văzut prin această prismă oarecum unilaterală şi deformată. A doua explicaţie ţine de vitregia mediului social, politic şi cultural în care nimereşte C. Stere, după evadarea sa din Rusia ţaristă în toamna anului 1892. Găseşte aici, în România, un mediu levantin, corcit, după expresia lui Zigu Ornea, cu o spoială occidentală. Politicianismul searbăd de pretutindeni şi dintotdeauna capătă în patria ideală a lui C. Stere „o inconfundabilă siglă locală pecetluită de balcanism. E o lume care abia a împrumutat elemente din recuzita occidentală. Dar, dincolo de această faţadă de împrumut, colcăie balcanismul latent, bine întreţinut, care opune rezistenţă înnoirilor structurale”. Intrînd de la bun început într-un conflict, mai întîi nedeclarat şi abia sesizabil, iar apoi tot mai accentuat şi mai deschis, cu clasa politică din ţară, C. Stere urcă toate treptele calvarului unui condamnat fără proces şi dosar de acuzare. Nu fără temei P. Pandrea constata la un moment dat că Stere nu a avut parte de oponenţi mai demni şi pe măsura înălţimii sale. Cităm textual: „Lipsa de măreţie a adversarilor lui Stere apare într-o cruditate penibilă şi demnă de plîns. Un om politic de asemenea dimensiuni avea dreptul la alţi adversari”. O anumită doză de adevăr conţine şi o explicaţie, şi alta. Injustiţia maternă i-a acutizat, fără îndoială, simţămîntul justiţiar – moral şi social – pînă la limita de vârf. Nedreptăţile proiectate asupra destinului personal şi-au găsit apoi continuare în nedreptăţile celei mai oropsite clase sociale – a celei ţărăneşti, exponent fidel al căreia C. Stere devine pentru întreaga viaţă. Maximalismul etic în formula totul sau nimic, vorba lui M. Sadoveanu, 8 devine principiul directoriu în toată activitatea social-politică şi cultural- artistică a Marelui înfrînt. Vieţii liniştite de boier basarabean (tatăl lui C. Stere – Iorgu Stere – stăpînea o moşie de cea 5000 fălci de pămînt, adică aproximativ 1500 ha) sau carierei ştiinţifico-didactice ca profesor în unul din centrele universitare din Rusia sau din Occident, C. Stere a preferat benevol şi conştient, calea Siberiei (1883-1892), iar apoi instalarea definitivă cu traiul în patria ideală – România (din toamna lui 1892), pe care, cu toate dificultăţile întîmpinate, nu a avut de gînd şi nu a părăsit-o niciodată. În conjuncturalele jocuri politice din ţară intransigentul şi incoruptibilul C. Stere a fost mereu sacrificat. Primul 1-a sacrificat Ionel I. C. Brătianu în 1916, când, cu încuviinţarea acestuia, în acel moment şef de Guvern şi preşedinte al Partidului Naţional Liberal, la formularea programului şi cadrului ideologic al căruia C. Stere jucase un rol decisiv, marele înfrînt rămăsese în teritoriul ocupat de germani (1916-1918) ca o alternativă în cazul dacă războiul îl vor cîştiga puterile centrale. Faptul l-au confirmat numeroşi oameni politici ca I. G. Duca, P. Şeicaru, P. Halippa şi mulţi alţii. Semioficial 1-a confirmat şi I. I. C. Brătianu, care, la întrebarea fratelui lui Take Ionescu – „cu a cui voie a rămas Stere în teritoriul ocupat”, acesta ar fi răspuns răspicat: „Stere a rămas la Bucureşti cu învoirea mea. Atît şi nimic mai mult”. Public însă redutabilul om politic niciodată nu şi-a făcut mărturia, lăsînd să planeze mereu asupra victimei infamanta acuză de trădător. A doua oară C. Stere a fost sacrificat, în 1930, de un alt mare bărbat politic şi de stat român – Iuliu Maniu. În împrejurări tragice ale vieţii sale (încarcerat în închisoarea de la Sighet de regimul totalitar comunist), fostul preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc – partid la fondarea căruia, ca şi a aceluia Naţional Liberal, C. Stere a avut un rol de seamă - se spovăduia lui N. Carandino, unuia din discipolii săi: „Am avut de ales. Să-1 sacrific pe Stere sau, solidar cu el, să demisionez şi să trec în opoziţie. Repet, situaţia noastră în opinie nu era strălucită. Nu realizasem încă decît o mică parte din program, nu aveam garanţia că regenţa ne-ar fi acordat privilegiul de a prezida noile alegeri, iar o campanie electorală pentru sau contra Stere ar fi avut, desigur ecou în Ardeal şi în România veche. Obligaţiile şefului de partid sunt uneori foarte dure. A trebuit să trec peste sentimentul meu intim, să sacrific pe acest om excepţional ca să salvez partidul şi ideile pentru care noi toţi militam. Astăzi mă întreb totuşi dacă nu am greşit, ar fi trebuit să fiu mai insistent, mai ameninţător...” E vorba de buntul de tristă amintire de la Teatrul de Operă din Bucureşti din 3 aprilie 1930 a celor trei generali ramoliţi în retragere, bunt bine dirijat din culise, cu scopul compromiterii definitive a neînfricatului şi neîntinatului luptător. Mărturia lui Iu. Maniu confirmă cu o sinceritate uluitoare, care frizează

9 cinismul, cunoscutul adevăr că Stere a sacrificat totul pentru idee, în timp ce alţii, mai practici şi mai pragmatici, au sacrificat torul pentru fotoliu. Tot la capitolul „cauză” şi „efect” trebuie plasată atitudinea lui C. Stere faţă de provincia natală, exponent şi reprezentant al căreia s-a considerat toată viaţa. L-a durut umilinţa naţională la care era supus poporul acestui ţinut oropsit în timpul dominaţiei ţariste şi a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru ca Basarabia să revină la matca sa istorică. Dar a protestat tot atît de vehement şi atunci cînd, Basarabia, din considerente de conjunctură, era sacrificată şi umilită, de către ai săi şi în numele alor săi, cînd aceasta devenea simplă monedă de schimb în mîinile clasei politice, tratînd-o ca o valoare redusă, de mîna a doua. Acesta a fost sensul aderării sale la puterile centrale, şi nu la Antantă în 1916, prin asta se explică rămînerea în Bucureştiul ocupat de germani şi editarea ziarului Lumina, începînd cu 1 septembrie 1917. Nici uneia dintre personalităţile politice şi culturale de seamă – T. Maiorescu, P. P. Carp, A. Marghiloman, G. Galaction, I. Slavici, L. Rebreanu, G. Topârceanu etc. – care rămăseseră împreună cu C. Stere în Bucureştiul ocupat, nu i s-a adus nici o învinuire serioasă, iar celor mai mulţi dintre ei nu li s-au intentat nici un dosar penal. Cu excepţia lui C. Stere, care a fost declarat din oficiu trădător şi urmărit în modul cel mai crud şi mai barbar, pînă la mormînt. C. Stere avea tot dreptul moral să declare: „Nu există cazul Stere, este cazul Basarabiei martire”; ca să mai adauge: „Ca fiu al Basarabiei mi-am făcut datoria cînd a fost abandonată de toţi. Acesta a fost cazul Stere – cazul Basarabiei, cazul nostru al tuturor...” C. Stere nu a acceptat nici starea umilitoare în care se afla Basarabia după 27 martie 1918. Abandonarea, la scurtă vreme după săvîrşirea marelui act naţional, a statutului de largă autonomie promis noilor teritorii alipite, 1-a întristat nespus de mult pe acela care stătuse la leagănul acestei înfăptuiri. Crearea forţată şi accelerată a statului unitar excludea din start ideea autonomiei. În ale sale note politice, cu data de 8 ianuarie 1920, Al. Marghiloman fixa ideea: „trebuie făcută o lege administrativă pentru asimilarea completă (a teritoriilor alipite – H. C.) şi vreo doi ani de stare de asediu”. Un cu totul alt punct de vedere formula, exact un an mai tîrziu, în februarie 1921, C. Stere: „Astăzi statul român este alcătuit din cîteva provincii răzleţite de veacuri, fiecare provincie avînd istoria şi sufletul ei, mentalitatea ei. Conflictele sunt inevitabile, dar nu putem trăi ca un popor liber, dacă nu vom ajunge să ne înţelegem”. Calea spre consolidare, propusă de Stere, era una grea şi complicată, însă singura care putea conduce realmente, prin metode democratice, spre ţelul propus. Majoritatea absolută a defăimătorilor lui C. Stere au trecut de mult în anonimat. Numele pămînteanului nostru, pus astăzi în rînd cu marile 10 personalităţi ale neamului (a se vedea Aleea Clasicilor din Chişinău), îşi aşteaptă încă ceasul deplinei preţuiri. Mai cu seamă ceea ce ţine de C. Stere - vizionarul şi, de ce nu? - profetul. într-un fel, C. Stere a prezis, încă în 1935 cataclismele celui de-al doilea război mondial. Omenirea, şi, în primul rînd Europa, considera Marele înfrânt, se afla la o răscruce. „Poate cea mai cumplită răscruce istorică. De aici mai departe se va alege între viaţă şi moarte. Cîte lucruri întunecate, cîte absurdităţi în ceasul ăsta... Vor învinge ele? Vom învinge noi? Nu ştiu. Poate că mai e timp. Nu prea mult însă. Dacă laburiştii vor veni la putere în Anglia, cît nu e prea tîrziu... Dacă socialiştii vor avea de spus în Franţa un cuvînt hotărîtor, cît iarăşi nu e prea tîrziu... Dacă, în sfîrşit, Hitler se va prăbuşi cu un moment mai devreme, atunci da, atunci cataclismul mai poate fi înlăturat... Dacă nu? Război, moarte, prăvălire în întuneric”. Între comunismul de cazarmă cu faimoasele-i GULAG-uri şi crucea încîrligată a fascismului s-a ridicat, după cum se ştie, flacăra mistuitoare a conflagraţiei mondiale, care a înghiţit peste 50 mln de vieţi omeneşti şi a pricinuit atîta jale şi durere în lume. Cu aceeaşi clarviziune şi necruţătoare sinceritate a vorbit C. Stere despre propriul destin şi despre soarta propriului său roman în preajma revoluţiei – această apoteoză a unei vieţi adunate din lutul şi din zgura din care fuseseră zămislite cîndva multe dintre personajele shakespeariene. „Cred că romanul acesta, remarcă autorul, e o tragedie care încă nu a fost înţeleasă. Nu o tragedie individuală, ci una colectivă. E tragedia societăţii româneşti. Nimeni n-a observat acest lucru? – Să zicem că am fost pătimaş, că n-am observat acest lucru? – Să zicem că am fost pătimaş, că n-am fost senin. Ca şi cum Swift senin a fost, ca şi cum Juvenalis senin a fost. – Pentru mine acesta nu e un roman, nu e o operă literară; este în schimb istoria unei epoci răsfrîntă într-un suflet. Este testamentul unui înfrînt. Eu nu pot cere să fiu înţeles tocmai de cei care m-au înfrînt, dar voi cîndva victorios şi puţin îmi pasă dacă această victorie va veni când nu voi mai trăi. Eu cred în biruinţa finală, în flacăra spiritului, care a fost de multe ori stinsă, dar niciodată pentru totdeauna”. Şi adaugă, în manieră swiftiană: „Mă rog, lupta dintre Hercule şi Ahile e un lucru. Dar când şase milioane de vite cornute trec peste trupul lui Hercule, nu înseamnă că l-au învins”. Constantin Stere a fost o pasăre exotică, solitară, pribeagă, care toată viaţa a zburat cu o singură aripă, cealaltă fiindu-i permanent frîntă sau grav rănită. Supraefortul omenesc şi luarea la întrecere cu stihiile cosmice şi terestre îl caracterizează din plin. Cu greu ar putea fi găsite exemple similare cînd o personalitate istorică marcantă să se fi aflat concomitent şi pe culmile gloriei, şi pe ruinele acesteia. Solitarul de la Bucov a oscilat mereu şi fără intermitenţe între paradis şi infern, primul fiind mai mult un miraj, cel de-al doilea – o realitate crâncenă. în preajma omului din legendă, la un pas numai 11 de el, se aflau necontenit, cu lopeţile şi cazmalele în mîini, groparii care-i săpau mormîntul fizic şi moral. S-a sacrificat pînă la capăt idealului şi convingerilor sale, a ars pe rugul datoriei pînă la ultima suflare, pînă la ultima picătură de sînge. Nu e vina lui că nu s-a adaptat la condiţiile pe care i le-a oferit viaţa. Acest bloc de granit nu putea să fie remodelat după circumstanţe, dacă vroia cu tot dinadinsul să-şi păstreze esenţa şi identitatea. Vina nu o poartă, de fapt, nici acei care nu l-au înţeles şi nu au fost în stare să mistuie, să asimileze organic acest element eterogen şi indigest. Asta era realitatea, şi peste ea nu se putea trece: istoria se desfăşoară conform legilor şi hazardului ce-i sunt proprii. Legile trebuiesc conştientizate, iar hazardul intuit. Pentru transformări de esenţă se cere timp, calm şi înţelepciune. Accelerarea forţată a cursului vremii, făcută chiar în numele celor mai înalte idealuri, poate avea urmări fatale pentru cei care le promovează, ca şi pentru întreaga cauză. Substituirea raţiunii prin sentimente şi emoţii istoria nu o iartă. C. Stere a înţeles acest lucru; oponenţii şi adversarii săi – nu. Şi tocmai aici se află linia de hotar dintre el şi ei. Şi anume aici se află semnificaţia majoră a lecţiei pe care C. Stere a ţinut-o cu atîta strălucire în faţa contemporanilor, dar şi în faţa posterităţii. Doar în acest sens – şi numai în acest sens – se poate vorbi astăzi despre un adevărat triumf al lui C. Stere.

Haralambie Corbu Lecturi şi interpretări la Est de Prut

Anii 1865-1892 cuprind copilăria, adolescenţa şi tinereţea lui Constantin Stere. Este perioada aflării sale în mediul Imperiului Rus. Traseul biografic al feciorului de moşier provincial din Ciripcăul Sorocii Gheorghe (Egor) Stere, viitorul autor al romanului-epopee în preajma revoluţiei, Constantin Stere nu e marcat de evenimente de rezonanţă publică şi socială deosebită. Sunt anii de evoluţie internă şi formare a personalităţii: în cadrul rural, în gimnaziul şi liceul din Chişinău, în puşcăriile din Chişinău şi Odesa, în exilul siberian. Informaţiile privind această perioadă din viaţa scriitorului şi personalităţii publice de mai tîrziu sunt doar cele pe care ni le oferă Stere însuşi cu diferite prilejuri şi, înainte de toate, cele ce se află în paginile romanului nominalizat. O altă sursă de informare pentru această fază a vieţii sale ar fi arhivele din Republica Moldova, Ucraina şi Rusia privind activitatea cu tentă protestatar-revoluţionară a tînărului apărător al intereselor poporului, ale ţărănimii – înainte de toate. Această sursă rămîne valorificată, însă, şi pînă azi extrem de insuficient şi inoperant. 12

Odată cu trecerea, în decembrie 1892, cu traiul în patria ideală, în România, statutul lui C. Stere se schimbă radical: el devine, de-a lungul a mai bine de patru decenii persoană publică de primă mărime în contextul timpului. Viaţa, activitatea şi opera lui C. Stere sunt reflectate pe larg în presa timpului, în amintirile contemporanilor, în studiile şi eseurile efectuate de diferiţi exegeţi, mai ales după moartea ilustrului nostru înaintaş, întîmplată la 26 iunie 1936. Printre aceştia, nume de referinţă de talia lui Garabet Ibrăileanu, George Călinescu, Eugen Lovinescu, Nicolae Iorga, Iorgu Iordan, Şerban Cioculescu, Perpessicius, Mihail Ralea; mai încoace: Constantin Ciopraga, Dumitru Micu, Ion Rotaru, Ion Căpreanu, Virginia Muşat, Zigu Ornea cu cele două volume fundamentale privind Viaţa lui C. Stere (1989,1991) etc.,etc. La toţi aceşti autori şi la mulţi alţii ne vom referi, într-un fel sau altul, pe parcursul investigării noastre. Rămân, cu regret, în această parte a vieţii şi operei lui C.Stere unele zone marcate, în ce priveşte baza lor documentară, de serioase deficienţe. Au dispărut fără urme arhiva şi biblioteca personală a scriitorului, n-au fost întreprinse în măsura cuvenită cercetările de arhivă. în rîndurile ce urmează dorim să trecem în revistă şi să evidenţiem cîteva din momentele mai importante ce ţin de receptarea şi interpretarea lui C. Stere în Basarabia interbelică şi în Republica Moldova de către cercetătorii de pe aceste meleaguri. Aşadar... 1. Performanţele originii. Autorul Frunzelor de dor a fost printre primii intelectuali moldoveni care, în preajma căderii regimului şi cenzurii totalitare de la sfîrşitul deceniului al optulea al secolului trecut, au optat cu fermitate pentru readucerea numelui şi operei Uriaşului de la Soroca în circuitul valorilor naţionale autentice, intenţionat ignorat şi voit controversat zeci de ani în şir. Acest lucru 1-a făcut – alături de Andrei Lupan, Bogdan Istru, I. C. Ciobanu, Dumitru Matcovschi şi alţii – în mod tranşant şi deschis prin intermediul cuvîntului publicistic şi al discursului direct. Dar afinităţile şi punţile de legătură dintre marele predecesor, care a fost Constantin Stere, şi distinsul nostru prozator contemporan, nu s-ar reduce numai la aceste afinităţi mai mult de ordin raţional, decît afectiv-emoţional. Scriitorul Ion Druţă a demonstrat şi demonstrează în continuare, cu o tenacitate şi consecvenţă deosebită, ataşamentul său faţă de tradiţie, cultul pentru valorile arhetipale ale neamului, venite fie din tezaurul înţelepciunii milenare a poporului, fie din experienţa istorică de veacuri a generaţiilor ce ne-au premers. Respectul pentru înaintaşi – în cazul nostru pentru C. Stere – îşi află rădăcinile, înainte de toate, în acest ataşament. Apoi, e nevoie să mai amintim, că şi C. Stere şi Ion Druţă vin din necuprinsa cîmpie a Sorocii, cîmpie, care i-a marcat profund şi pentru toată viaţa pe protagoniştii acestor rînduri. La unele afinităţi 13 de ordin artistic-spiritual între opera autorilor nominalizaţi ne vom referi în continuare. E vorba, ca să zicem aşa, de o viziune sau o interpretare artistică a unor valori sau tradiţii, pe care le vrem asimilate şi integrate procesului cultural actual în plină desfăşurare, spre deosebire de acele concepte şi deziderate, care parvin pe calea unor analize şi interpretări de esenţă critico- estetico-ştiinţifică. Rămâne încă să fie studiat gradul de influenţă reală, dacă aceasta există în genere, a lui C. Stere asupra literaturii artistice de mai tîrziu, ştiindu-se cît de dură şi vitregă i-a fost calea spre cititor (a celui din stînga Prutului, în mod deosebit). în această ordine de idei unele analogii şi apropieri între opera lui C. Stere şi I. Druţă ar putea fi acceptate doar ca prima rândunică privind începutul unor investigări de amploare în acest sens. Ultimul capitol al epopeii în preajma revoluţiei şi, deci, şi al segmentului final al romanului cu numele Uraganul, e intitulat: Povara... Ce vrea să însemne această povara în accepţia autorului epopeii? Capitolul respectiv vine să facă bilanţul unei perioade de extremă vibraţie socială din viaţa Statului Român – în genere, a protagonistului romanului Ion Răutu=Constantin Stere – în particular, în legătură cu tragicele evenimente din primăvara anului 1907 în România – masivele răscoale ţărăneşti şi şiroaiele de sînge care au curs în rezultatul aplicării, de către stăpînii, a forţei brutale şi inumane pentru a stinge flacăra de nădejde ce licărise în sufletul mulţimii asuprite şi cuprinse de totală disperare. Căci „fostul prefect al Ciubăreştilor înţelegea că ura din inimile mulţimii în satele întunecate îşi împlînta rădăcinile otrăvite tot mai adînc. Şi... se îngrozi de povara ce-i căzu pe umeri... „ (subl. n.). Ion Răutu e cuprins de groaza poverii morale, a vinii personale pe care o poartă de unul singur faţă de ţărănimea masacrată de autorităţi, fizic şi moral. Pe de-o parte, ca doctrinar, deoarece Stere-Răutu vedea în ţărănime clasa cea mai numeroasă, dar şi cea mai nedreptăţită în istorie. Readucerea acestei clase sociale, atât de oprimată, în drepturile sale fireşti, C. Stere a considerat-o drept o datorie primordială, ea figurînd ca punct nevralgic al programului său politic şi social de-a lungul întregii sale activităţi multidimensionale şi plurivalente. Pe de altă parte, în timpul răscoalelor ţărăneşti din martie-aprilie 1907, Constantin Stere – Ion Răutu a acceptat, pe durata desfăşurării răscoalei, funcţia de prefect al judeţului Ciubăreşti-Iaşi, adică de reprezentant oficial al puterii care a înnecat în sînge această revoltă mocnindă de veacuri a ţărănimii oprimate. Şi asta ţinînd cont de faptul că în judeţul administrat de el timp de o lună, nu s-a vărsat nici o picătură de sînge şi toate conflictele şi neînţelegerile găsindu-şi dezlegare paşnică în cadrul unor compromisuri dificile, dar rezonabile. De altfel, funcţia de prefect al Ciubăreştilor-Iaşilor a fost singura funcţie administrativă, pe care a deţinut-o C. Stere pe parcursul întregii sale cariere politice. Neimplecat 14 direct în măcelul de sînge care s-a produs, idealistul şi umanitaristul C. Stere – acest cetăţean al lumii, cum se identifica el, – îşi asuma cu durere şi adânc frământ, responsabilitatea personală pentru cele întîmplate, chiar dacă ceea ce se întîmplase avusese loc contrar propriilor convingeri şi propriilor idealuri. Toată viaţa lui Onache Cărăbuş, protagonistul romanului „Povara bunătăţii noastre „ de Ion Druţă, e o povară morală dintre cele mai epuizante, pe care şi-a asumat-o benevol şi fără nici o remunerare, în faţa ciuturenilor, în faţa poporului, în faţa lumii şi, mai presus de toate, în faţa propriei conştiinţe. Căci, oriunde s-ar fi aflat şi orice ispite l-ar fi încercat - or ele au fost enorm de multe şi enorm de grele – Onache Cărăbuş le-a suportat şi s-a afirmat cu demnitate şi bărbăţie, conform moralităţii semenilor săi şi tradiţiilor creştine, sfidînd vicisitudinile vieţii, pentru a se impune drept personalitate deosebită, fără a friza cît de puţin extremele de comportament uman – de la cea de martir la cea de erou. Eroul druţian îşi duce povara destinului în picioare, fără a se plânge şi fără a spera îndurarea cuiva. Şi apoi să vedeţi minune cu această Câmpie a Sorocii, expresie totală a sufletului moldoveanului basarabean, surprins la o oră a bilanţurilor: „O zare rotundă de horboţică albastră, întinsuri largi şi fermecătoare, o soartă grea şi încurcată, un suflet blînd, împovărat de propria sa bunătate – atîta primeşte cîmpeanul în ziua naşterii sale, pe patul de moarte, căci – vede sfîntul Dumnezeu – nici mai mult n-a avut, nici mai puţin n-a vrut să aibă.” Sonoritatea Ciuturii şi Ciubăreştilor anticipează şi justifică la o cotă literar-artistică de mare anvergură comunitatea etico-morală a mesajului celor doi mari oameni de suflet, pe care i-a dăruit lumii Cîmpia Sorocii şi care şi-au dat, subiectiv, desigur, şi neprogramat, întîlnire în paginile romanelor în preajma revoluţiei şi Povara bunătăţii noastre. Aceste nume sunt reprezentate, după cum uşor ne putem da seama, de Constantin Stere şi Ion Druţă. 2. Prima tentativă şi eşecul ei. Articolul lui Ion Vasilenco, cercetător ştiinţific superior la Institutul de Limbă şi Literatură al AŞM, intitulat Constantin Stere şi publicat în paginile săptămînalului Cultura Moldovei din 17 ianuarie 1963, p. 4, a fost primul semnal pe plaiurile moldave, care venea să prevestească posibila revenire a militantului şi gînditorului basarabean de talie europeană Constantin Stere la el acasă, acolo de unde pornise cîndva şi unde îşi schiţase primele repere biografice. A fost o încercare îndrăzneaţă, dar şi naivă, în condiţiile de atunci, care în cele din urmă, a sfîrşit cu un eşec lamentabil. De ce? Cum a putut să se întîmple aşa ceva? Articolul lui Ion Vasilenco venea încă pe unda dezgheţului hruşciovist şi a proceselor de liberalizare dirijată care s-au produs după congresul al XX- lea al PCUS în 1956. însă acest proces de liberalizare dirijată treptat se 15 diminua şi se stingea, revenindu-se tot mai insistent la vechile şi verificatele în trecut metode de dirijare administrativă şi la comandă a vieţii politice, ideologice şi culturale. Intervenţia lui I.Vasilenco a servit, din punctul de vedere al oficialilor zilei, un bun prilej de a limpezi apele. Cu atît mai mult că era vorba de o personalitate atît de imensă, atît de neunivocă şi atît de controversată, dar şi necunoscută la scară naţională, încît permitea să demonstrezi, să confirmi sau să infirmi tot ce doreai şi credeai că e necesar şi benefic pentru întreaga comunitate ştiinţifică şi culturală, pentru întreaga societate. Articolul lui Ion Vasilenco era ca atare un eseu destul de succint, fără prea mari pretenţii de a oferi descoperiri ştiinţifice deosebite, dar scris în cunoştinţă de cauză, despre activitatea social-politică şi opera literară (romanul În preajma revoluţiei) a ilustrului, cum îl numea autorul eseului, predecesor. „Pentru convingerile sale democratice revoluţionare, notează cercetătorul, scriitorul a îndurat şi temniţa ţaristă, şi surghiunul în Siberia, şi învinuirile gratuite de „trădare” a intereselor poporului, cu care 1-a atacat reacţia burghezo-moşierească din România, unde Stere fusese nevoit să emigreze după întoarcerea din Siberia”. Promotor al ideilor poporaniste în România, C. Stere, în opinia exegetului chişinăuiean, a căutat să menţină un anumit echilibru „între democratismul revoluţionar de tip narodnicist şi cel liberalist de esenţă oportunistă burgheză”. Peste toate nuanţele şi oscilările între diferite curente filozofice, politice şi culturale, C. Stere a rămas până la capăt un adept al ţărănimii ca una dintre cele mai oropsite şi nedreptăţite de soartă clase sociale. Sumar, dar destul de competent, este nuanţată valoarea cognitivă şi artistică a romanului-epopee în preajma revoluţiei, sunt puse în evidenţă principalele opţiuni ale scriitorului ce ţin de concepţiile lui sociale şi estetice, de rolul şi rostul artei angajate în viaţa societăţii, pentru ca să încheie cu apelul: distinsul predecesor „merită să-şi găsească locul cuvenit în paginile istoriei noastre literare şi social-politice, alături de numele lui C. Dobrogeanu- Gherea, Zamfir Arbure, V.Crăsescu (Basarabeanu) şi altor scriitori-cetăţeni, care n-au pregetat să-şi închine tot focul inimii luptei pentru o lume nouă, mai bună şi mai luminoasă...” Trebuie remarcat însă, că articolul lui I. Vasilenco, scris într-o manieră literară corectă şi cu respectarea tuturor rigorilor ştiinţifice marxist-leniniste ale timpului, a stîrnit pe neaşteptate (pe neaşteptate?) o adevărată furtună în rîndurile oficialităţilor de partid şi, ca urmare, a comunităţii ştiinţifice, în primul rînd a celei academice. Ce se întîmplase? După cum spuneam mai sus, dezgheţul hruşciovist de după congresul al XX-lea al PCUS în 1956 şi scurta perioadă de liberalizare dirijată şi strict limitată, se făceau din nou simţite vînturile restricţiilor şi disciplinei 16 ideologice neîngrădite. În RSS Moldovenească se aplica, mai ales în domeniul moştenirii literaturii clasice - veşnica piatră de încercare pentru „experţii ştiinţifici” ai deţinătorilor adevărului marxist-leninist de cea mai înaltă probă. Se impuneau, din punctul de vedere al mai marilor zilei, nişte măsuri de stopare a procesului de democratizare, care luase o amploare imprevizibilă. Articolul lui I. Vasilenco a servit în acest sens un bun prilej pentru a face nişte „bilanţuri”. Drept răspuns urmează articolul lui Iosif Varticean, intitulat Mai multă maturitate politică şi răspundere cetăţenească (Pe marginea articolului Constantin Stere de I. Vasilenco), publicat în săptămînalului Cultura Moldovei din 21 aprilie 1963. Lingvist de profesie, I. Varticean s-a antrenat apoi în unele probleme de istorie literară, semnînd mai multe articole şi prefeţe la operele unor scriitori clasici, fără a reuşi să-şi închege cel puţin o carte proprie cu privire la subiectele pe care le aborda din cînd în cînd. în schimb titlul academic de care se învrednicise şi o serie de înalte funcţii administrative, pe care le deţinea şi pe care, trebuie s-o recunoaştem, le onora cu destul succes, îi permitea lui I. Varticean să-şi asume nişte responsabilităţi ştiinţifice, care-1 depăşeau, cum erau acele legate de activitatea şi opera lui C. Stere, şi care, evident, nu ţineau nici într-un fel de activităţile sale cotidiene. După cîteva constatări şi reflecţii generale, urmează fraza sacramentală, care deschidea porţile celor mai grave reproşuri şi învinuiri: „Nu se poate să nu remarcăm totodată, că în procesul acestei migăloase şi complexe munci au fost comise şi un şir de greşeli, legate de idealizarea creaţiei unor scriitori din trecut, de caracterizarea imprecisă a concepţiei despre lume a unor scriitori şi. a.m.d.”, lucruri asupra cărora s-a accentuat, fireşte la plenarele şi congresele de partid. Printre greşelile grave ce se conţin, chipurile, în articolul lui I. Vasilenco, se evidenţiau mai ales două. Prima consta în faptul, că militantul basarabean, venind în România, nu a aderat la marxiştii locali în frunte cu Constantin Dobrogeanu-Gherea, ci s-a situat pe poziţii diametral opuse, lucru muşamalizat cu bună ştire de autor. A doua greşeală capitală, care reiese de altfel din prima, că I. Vasilenco se comportă cu mănuşi faţă de poporanismul lui C. Stere, în timp ce acesta (poporanismul) reprezintă unul din cele mai reacţionare şi degradante curente filozofice şi social-politice ale vremii. În calitatea sa de curent în esenţa sa antimarxist şi burghez, „poporanismul milita pentru un ideal reacţionar” şi era îndreptat „împotriva intereselor poporului”. „O simplă confruntare a celor arătate mai sus, – remarca semnatarul articolului-verdict I. Varticean, - că afirmaţiile din articolul lui I. Vasilenco ne arată lipsa de temei ştiinţific a concluziilor acestuia din urmă, insuficienţa sa de documentare în problema discutată, vădita sa lipsă de 17 maturitate în domeniul marxismului. Cum altfel, decît prin apolitismul lui, se poate explica încercarea de a da drept democrat revoluţionar pe un reacţionar?” În felul acesta, articolul semnat de I. Varticean, dădea două lovituri de graţie. Prima, cercetătorului în plină afirmare I. Vasilenco, căruia i se aplica una din cele mai grele învinuiri descalificante, fiind etichetat ca antimarxist şi apolitic. A doua, se revenea totalmente la metodele şi cenzura dură dintotdeauna în ce priveşte studierea moştenirii literare şi a gîndirii social- politice din Moldova. Restructurarea gorbaciovistă din a doua jumătate a deceniului al optulea, al secolului trecut, a avut ca urmare, printre dezideratele fundamentale, şi descătuşarea cuvîntului din chingile cenzurii şi a restricţiilor totalitare. Numele şi opera lui Constantin Stere devin, în acest sens, subiect de referinţă. E greu de spus dacă în Republica Moldova - între anii 1985-1995 – ar fi existat măcar o publicaţie, fie ziar, fie revistă de profil, care să nu-şi fie adus partea de contribuţie la repunerea în circuit şi cunoaşterea diverselor aspecte ale vieţii şi operei distinsului predecesor. S-a purces, cum era şi firesc, la evaluarea acestei complexe şi multidimensionale personalităţi, pe trei direcţii: 1. reeditarea operei; 2. C. Stere în viziunea unor remarcabili scriitori, oameni de cultură, specialişti în materie; 3. Încercări de a interpreta fenomenul Stere prin prisma unor criterii ştiinţifice mai mult sau mai puţin corespunzătoare momentului şi, ce e deosebit de important, prin viziunea unor noi documente necunoscute, depistate în arhivele din Republica Moldova şi cele din spaţiul încă sovietic. 3. Pasiune şi corectitudine. E necesar să menţionăm faptul că cercetătorul Vasile Badiu a fost printre primii care s-a apucat şi a izbutit, poate cel mai mult, în anii de flux sterist, să readucă în actualitate a marelui predecesor. Ne vom referi doar la câteva exemple. V. Badiu e cel care îngrijeşte şi comentează povestirea în voia valurilor (rev. Nistru, 1989, nr. 4); în 1990 semnează capitolul (deşi cam sumar, dar a făcut ceea ce se putea atunci) Constantin Stere din Istoria literaturii moldoveneşti, vol. III partea I, Chişinău, 1990; pe parcursul aceluiaşi an publică, în paginile Revistei de Lingvistică şi Ştiinţă Literară nr. 5, 1990, studiul Măreţia mitului Stere; ceva mai înainte în paginile aceleiaşi reviste (nr. 3,4,1990) apar, sub îngrijirea şi supravegherea cercetătorului – cu genericul Probleme de estetică în viziunea lui Constantin Stere (I, II) – o bună parte din eseurile compatriotului nostru ce vizează subiectul dat etc. Contribuţia decisivă a cercetătorului şi criticului literar Vasile Badiu la valorificarea operei şi personalităţii lui C. Stere a fost ediţia Scrieri în 5 volume, apărută la editura Hyperion în anii 1990-1991, într-un tiraj de 10 mii exemplare. Primele patru cărţi cuprind romanul în preajma revoluţiei; în timp 18 ce cartea a 5-a, intitulată în viaţă, în literatură... însumează tot ce are mai reprezentativ scriitorul şi gânditorul C. Stere în domeniul filozofiei, sociologiei, esteticii şi creaţiei artistice. Ediţia C. Stere pregătită şi îngrijită de Vasile Badiu e una de sinteză în felul ei. Studiul introductiv cu titlul Un spirit enciclopedist, articolele însoţitoare din fiecare volum semnate de ilustre personalităţi, despre care am mai pomenit, cum ar fi Perpessicius, Pompiliu Constantinescu, George Călinescu, Şerban Cioculescu, Mihail Ralea etc, notele şi explicaţiile de rigoare pe parcursul întregului serial, imprimă acestei ediţii conotaţia unui instrumentar ştiinţific şi practic viabil, care nu şi-a epuizat resursele nici pînă astăzi. Ediţiile de mai târziu ale operei lui C.Stere nu s-au referit şi nu au revenit la creaţia artistică fundamentală – la romanul în preajma revoluţiei – ele concentrîndu-se doar asupra publicisticii şi eseisticii politice, sociale, estetice a enciclopedistului de la Soroca, aducîndu-i unele completări importante pe această secvenţă de cunoaştere şi asimilare a imensului masiv intelectual pe nume Constantin Stere. Avem în vedere ultimele şi necesarele volume apărute după ediţia Vasile Badiu: Constantin Stere. Victoria unui înfrînt. Cartier, 1997, îngrijire şi bibliografie de Maria Teodorovici; Constantin Stere. Singur împotriva tuturor. Cartier, 1997, ediţie îngrijită de Alina Ciobanu; Constantin Stere. Documentări politice. Colecţia Testament, Chişinău, 2002, ediţie îngrijită de Iurie Colesnic. În prezent se impune tot mai insistent necesitatea ca, în baza experienţei acumulate, să se întreprindă o nouă ediţie a Operelor a lui C. Stere, care ar cuprinde integral creaţia artistică, publicistică, ştiinţifică şi filozofică, aceasta fiind interpretată conform rigorilor metodologice şi ştiinţifice contemporane. În răstimpul la care ne referim, în paginile publicaţiilor chişinăuiene, în primul rînd în revista Nistru/Basarabia, au văzut pentru prima dată în Republica Moldova o bună parte dintre eseurile unor scriitori şi publicişti români din prima linie cum ar fi Tudor Arghezi, George Călinescu, Gala Galaction, Mihail Sadoveanu şi mulţi alţii, în care imaginea lui Constantin Stere apare în culori şi dimensiuni pe măsura prototipului. E foarte important în acest context modul cum era văzut Constantin Stere de către confraţii şi discipolii săi basarabeni, în timpul vieţii cît şi în anii imediat următori, după stingerea din viaţă a Uriaşului de la Soroca. Printre acestea, se remarcă evocările şi mărturiile lui Pan Halippa, Ştefan Ciobanu, Ion Pelivan, N. Popovici şi a. Doar câteva referinţe la eseul poetului Vladimir Cavarnali Prăbuşirea uriaşului de la Bucov, republicat în Moldova literară (1 iunie, 1995) cu menţiunea: Viaţa Basarabiei, 1936, nr. 9, septembrie „Duşmanii lui de totdeauna, – remarcă V. Cavarnali, – urcaţi azi pe baricada unui naţionalism care otrăveşte şi ruinează, n-au înţeles că în sufletul lui Constantin Stere se ridică flacăra eroului creator de istorie. S-au năpustit 19 asupra-i ca nişte hiene, pentru ca, împroşcîndu-1 cu murdării, să distrugă o acţiune plină de convingeri. Din turnul lor ornat cu mitraliere a trecut printr- un tribunal format din nulităţi conştiinţa unui om pe care niciodată nu l-au putut înţelege”. Pentru Basarabia, continuă V. Cavarnali, Constantin Stere are o valoare aparte: „Lupta lui în contra colosului ţarist, victoria obiectivelor create în mare parte de el, nu numai că nu ne permit a-l critica, ci sunt fapte puternice care ne determină să-1 iubim şi să-1 idolatrizăm. Pentru ca să smulgi Basarabia din trupul Rusiei ţariste nu numai că ai datoria să-i urăşti regimul medieval, despotic, ci eşti obligat să pactizezi cu duşmanii lui ca, utilizînd toate mijloacele să-i sfărîmi cele trei capete ale flamurii. Şi Constantin Stere s-a mişcat pe linia trasată de propria lui conştiinţă, reclamată de popor, confundată cu obiectivele acelor momente istorice. Cum nu s-au gîndit acei care l-au urît şi l-au lovit, că loviturile şi veninul urii se răsfrîng asupra întregii Basarabii? Provincia asta asfixiată nu va ridica odată capul să- şi ceară drepturile şi să organizeze asaltul victorios al cinstei, al adevărurilor, al braţelor care doboară la pămînt edificiile putrede şi construiesc încordat, sobru frumuseţile înflorite în visurile clare ale gânditorilor ei?” Şi fraza de încheiere cu îndemnul de a-1 pătrunde în adâncurile lui şi a-1 aduce în toată tragica sa splendoare, poporului, generaţiilor se vor succeda: „Acum, cînd din trupul uriaşului de la Bucov n-a rămas decît un pumn de cenuşă, este momentul de a se răscoli toate articolele lui doctrinare, de a ne înfunda între magistralele pagini de literatură – În preajma revoluţiei – şi de a-i căuta sensul existenţei lui istorice în viaţa spirituală a acestui popor”. E un apel care nu şi-a pierdut nici azi din actualitate! 4. Revista Nistru/Basarabia în avangarda înnoirilor. Fluxul sterist de la sfîrşitul deceniului al VIII-lea începutul celui de al IX-lea al secolului XX constituie unul din vîrfurile mişcării de revenire la normalitate. Nu există vreo publicaţie din spaţiul nostru geografic care să nu fi venit cu încercări de reanimare şi readucere în actualitate a celui care a fost marele şi controversatul în istorie sociolog, politician, filozof, jurist, profesor şi scriitor care a fost Constantin Stere. Cea mai activă şi cea mai pertinentă în acest sens a fost revista Nistru, care, începînd cu nr. l, 1990, îşi schimbă denumirea în Basarabia. Redactor responsabil al revistei era, în acei ani, scriitorul Dumitru Matcovschi, unul dintre cei mai activi militanţi şi promotori ai ideii de înnoire şi reforme radicale. Readucerea lui C. Stere în actualitate se făcea, cum – spuneam, pe trei direcţii: retipărirea operei sale artistice şi publiciste; comentarii şi analize ale acestei opere de către personalităţi marcante din dreapta Prutului; tentative de analize şi aprecieri de către scriitori, istorici literari, sociologi şi filologi, ce reprezentau intelectualitatea autohtonă. Toate trei, direcţii menţionate

20 comunicau strîns între ele, textele originale ale lui C. Stere fiind însoţite, de regulă, de studii eseuri aparţinînd diferitor autori şi diferitor perioade istorice. Numărul 4 al revistei Nistru din anul 1988 declanşează de fapt fluxul sterist în Republica Moldova. E retipărită aici povestirea lui C. Stere în voia valurilor. Icoane din Siberia, apărută mai întîi în revista Viaţa românească, nr.5-6 din 1912, îngrijirea textului aparţinînd cercetătorului Vasile Badiu. Concomitent cu textul lui C. Stere în numărul respectiv al revistei Nistru prezenţi, cu sugestii, opinii şi comentarii sînt scriitorii Bogdan Istru, Ion Constantin Ciobanu, Alexandru Cosmescu, Vasile Vasilache, academicianul Artiom Lazarev. Pentru că e primul număr de revistă care acordă un spaţiu atît de întins operei şi personalităţii lui C. Stere, ne vom reţine un pic mai mult asupra lui. Printre alte sugestii, făcute de Vasile Badiu, am vrea să o remarcăm pe cea care ţine de necesitatea abordării multilaterale a complexei opere steriste. „Ne dăm seama,– notează autorul,– că valorificarea lui Stere nu-i o sarcină dintre cele mai uşoare, că avem de a face cu o personalitate complexă şi contradictorie. Constantin Stere - scriitorul însă trebuie să intre în circuitul nostru literar, căci lipsa prozei lui temeinic documentată, având la bază experienţa unei vieţi de luptă îndîrjită, scrisă cu patos şi îndemînare, e o pată albă de mare întindere. Numele lui nu-1 întîlnim în enciclopediile moldoveneşti, nici în lucrările istorico-literare” (p. 81). De altă părere se declara acad. Artiom Lazarev, care, după cum se ştie, nu-şi schimba opiniile atît de simplu şi atît de uşor. El dezaproba participarea lui C. Stere la actul care s-a produs la Chişinău pe 27 martie 1918, şi care a condus la lichidarea Republicii Populare Moldoveneşti, creată la începutul lunii decembrie 1917. Indiferent cum va fi apreciată opera literară, zice A. Lazarev, „vom fi datori să vorbim şi despre concepţiile social-politice ale scriitorului, care concepţii, după opinia mea, sunt dubioase” (p. 82). Pe alte poziţii se situează oamenii de creaţie, scriitorii. Poetul Bogdan Istru ţinea să sublinieze, între altele, şi pe bună dreptate, că el, Stere, „a fost unul din duşmanii făţişi ai fascismului, care începuse a-şi arăta faţa sa hidoasă. Iar dacă Stere nu s-ar fi stins din viaţă în anul 1936, legionarii s-ar fi răfuit şi cu dînsul” (p. 80). În eseul său O viziune epică asupra vieţii scriitor I.C.Ciobanu încearcă să distingă linia de confluenţă dintre epic şi document, aruncînd o viziune de ansamblu asupra romanului-fluviu În preajma revoluţiei. „Au trecut aproape opt decenii de cînd a fost scrisă şi publicată povestirea în voia valurilor, – remarcă autorul. – Dar vraja şi taina acestei opere nu este ştirbită prin nimic – Dacă ar fi trăit numai prin forţa autentică de document, ceva s-ar fi învechit. Ca o mărturie numai autobiografică i-ar fi apărut la iveală unele elemente depăşite, perimate în această povestire. Talentul are însă întotdeauna o 21 calitate supremă: depăşeşte condiţiile sale de viaţă personală, îşi depăşeşte condiţiile ideologice limitate, ca să cuprindă universalul. Iată de ce atît de puţin povesteşte Vania Răutu despre sine” (p. 123). Cu referire la un citat din Stere însuşi A. Cosmescu creează sau, mai bine zis, sugerează metaforic imaginea omului devotat pînă la ultima suflare înaltelor principii, cărora a fost Constantin Stere. Iată pasajul pe care îl reproduce A. Cosmescu în eseul său intitulat La jilţul de lîngă apele fumuriei oglinzi: „Sunt, probabil, – mărturiseşte zguduitor C. Stere, - singurul din generaţia actuală căruia i-a fost dat să vadă şi valurile Oceanului Pacific şi ale celui Atlantic; şi întinderea îngheţată a mărilor polare, ca şi azurul Mediteranei; şi care a fost coborît în cele mai adînci straturi ale societăţii, în lumea de crimă şi mizerie sufletească, şi a putut întotdeauna să se înalţe pînă la culmile piramidei sociale. Astfel, sufletul meu este pătruns de viziunea tragediei umane în mijlocul forţelor oarbe ale firii. Cînd îmi dau seama cât este de plăpîndă flacăra conştiinţei şi cât de opac este întunericul care o învăluie şi o ameninţă în înăbuşire biata creatură omenească, în cele mai mari scăderi şi în cele mai grave deformări ale ei, ea nu-mi poate inspira ură. Şi atunci când primesc lovituri, cînd patima aruncă asupra mea ura sau dezlănţuie prigonirea, în sufletul meu se naşte nu reacţiunea care poate duce la răzbunare, ci viziunea blestemului omenesc, care poate coborî pînă la asemenea degradări de simţ şi întunecări de cuget. în această stare sufletească e evident că nu poţi găsi resursele necesare pentru a lovi” (p. 124). Tulburătoare mărturisire a crucificatului de la Soroca, însoţită de nu mai puţin tulburătoarele reflecţii pe marginea lor ale scriitorului A. Cosmescu, erau capabile să provoace în sufletul cititorului revistei Nistru sentimente de profundă stimă faţă de personalitatea şi principiile morale neintinate ale marelui nostru predecesor. Cu cîteva reflecţii la modul general vine scriitorul Vasile Vasilache, conţinînd îndemnul insistent de a reveni asupra operei şi personalităţii lui C. Stere. Revista Basarabia continuă şi în anii următori, cu aceeaşi intensitate, fluxul sterist. Văd lumina tiparului romanul În preajma revoluţiei, Documentări şi lămuriri politice: Preludii, grupajul de materiale Întrebat, Stere vorbeşte. Note, impresii, convorbiri, care cuprinde importante mărturii şi mărturisiri privind propriul destin şi propria operă; mărturiile contemporanilor despre C. Stere, mărturii care vizează mai ales legătura afectuoasă şi decisivă a demiurgului cu baştina, cu ţăranii moldoveni din Basarabia. Se întreprind primele încercări serioase în ce priveşte punerea în circuit a unor materiale documentare noi şi necunoscute de arhivă sau de sorginte memorialistică populară privind viaţa şi opera protagonistului nostru. Printre aceştia se remarcă împătimiţii de numele şi opera lui C. Stere – profesorul 22

Gheorghe Tulbure şi ziaristul Alexandru Donos, care au pus primele cărămizi autentice la temelia studierii distinsului om politic şi de cultură: primul - cercetînd arhivele din ţară, dar şi din afara ei, cel de al doilea, investigînd memoria consătenilor şi cobăştinaşilor. 5. Extrase din arhive scrise. Cu referire la date de arhivă privind personalitatea lui C.Stere, Gheorghe Tulbure – învăţător pe atunci la şcoala internat nr.2 din Chişinău – în eseul Contribuţii la biografia lui C. Stere (învăţămîntul public, 13 februarie, 1989), pune în evidenţă unele momente mai puţin cunoscute ale viitorului militant politic şi om de cultură de mai tîrziu, mai cu seamă cele ce ţin de activitatea din perioada de studii la liceul nobilimii din capitala ţinutului, de activităţile desfăşurate după trecerea, în 1892 în România, despre relaţiile lui strînse cu mişcarea revoluţionară şi naţională din Basarabia etc. Actuale rămîn o fi şi astăzi concluziile autorului din finalul eseului: „Prin opera sa atît de vastă, C. Stere a contribuit în mod esenţial la dezvoltarea culturii moldoveneşti din ultimul deceniu al secolului trecut şi în 36 de ani ai veacului XX. Este necesar ca opera artistică a pămînteanului nostru să fie publicată în ediţii de masă, ca cititorul să cunoască în întregime această comoară naţională. Ar fi bine ca cele mai de valoare creaţii ale lui C. Stere să fie incluse în programe de învăţămînt a şcolii medii şi de cultură generală, a instituţiilor de învăţămînt superior”. Dacă în ce priveşte studierea unor aspecte ale vieţii şi operei lui C.Stere continuă să se afle în atenţia cercetătorilor literari, aducerea acestei personalităţi excepţionale în rîndurile tineretului studios de toate gradele, a cititorului de masă, rămîne şi astăzi un deziderat doar declarat. Cercetătorul Gheorghe Tulbure revine asupra acestui subiect cu date de arhivă noi. În revista Basarabia nr. 12, din 1991, aflăm inserate 61 de documente în limba rusă, marea majoritate sustrase din Arhiva Centrală de Stat a RSS Moldoveneşti, şi care vizează diferite aspecte şi momente din viaţa lui C. Stere timp de aproximativ trei decenii (1865-1895). E vorba despre o perioadă din viaţa compatriotului nostru, zice - şi pe bună dreptate Gh. Tulbure în cuvîntul său de însoţire, intitulat Un exilat antiţarist atent supravegheat: C.Stere, care „a fost mai puţin cercetată în istoria gîndirii sociale din Basarabia” (p. 119). Mai reţinem din acest cuvînt însoţitor că documentele publicate constituie doar o parte din fondurile ce se păstrau atunci prin arhivele locale şi, parţial din fosta Uniune Sovietică. Autorul cuvîntului însoţitor mai precizează: „Din lipsă de spaţiu, n-am inclus corespondenţa familiei Stere cu marele scriitor democrat rus Vl.G.Korolenko (se păstrează în fondul de manuscrise al Bibliotecii „V.I.Lenin” din Moscova), precum şi o serie de alte materiale din fondurile Arhivei de politică externă a Rusiei, – toate avînd însemnătate de prim rang în conturarea unui profil biografic mai complet al 23 marelui om de cultură şi bărbat de stat al neamului nostru” (p. 121). Printre documentele incluse vom menţiona Adeverinţa cu privire la data naşterii lui C.Stere ce se păstra, în 1876, în consistoria Sfînta treime din satul Horodişte judeţul Soroca, sub nr.6, în care se confirma: „тысяча восемьсот шестьдесят пятого года июня первого дня, у дворянина Георгия Стефанова Стери посессора селения Городищи и законной жены Профирии Федоровой, оба православного исповедания, родился сын Константин, которого того же месяца 16-го числа молитвовали и крестили священник Андрей Семенович Кайтаренко с дьячком Николаем Фомовым Корбулом и пономарем Георгием Стефановым Георгияну. Восприемниками были: дворянин молдавско-поданный Константин Стефанович Стери, проживающий в Бессарабии по паспорту в селении Городище Сорокского уезда, дочь наместника” (p. 124). Cele mai multe documente din arhiva organelor secrete se referă la ultimul un an şi jumătate – doi ani de aflare a lui C. Stere în Siberia, la revenirea lui în Basarabia în 1892 şi trecerea, la finele aceluiaşi an, în România, de unde aproape în fiecare an făcea vizite mai lungi sau mai scurte la baştină primară, la părinţi şi rude, inclusiv şi venirea la înmormîntarea tatălui său la începutul lunii septembrie 1895. Date deosebit de preţioase conţine raportul poliţiei secrete (p. 128) privind încălcările de către C. Stere a regimului stabilit şi aplicării împotriva lui a unor noi sancţiuni. Data întocmirii raportului – 1 iunie 1890. Conform deciziei organelor abilitate, C. Stere a fost condamnat la 3 ani de exil în Siberia. Deci: „В 1888 г. привлечен при Тобольском Губернском Жандармском Управлением дознанием; 1) За издание и распространение гектографированного журнала политической ссылки № 1, и 2) издание и и распространение гектографированного „Протеста” и „воззвания” от лица русской политической ссылки. Эти дознания по Высочайшему повелению, последовавшему 15 ноября 1889 года, разрешены административным порядком полиции, чтобы Стери выслать под надзор полиции в Якутскую область на три года, считая срок надзора с 15 ноября 1889 года” (p. 128). Tot atît de edificatoare sunt datele din biografia lui C. Stere, cuprinse în chestionarul de la pp. 131-132, întocmite la 2 aprilie 1892; din anchetă mai aflăm că moşia părinţilor, îngloba 1600 deseatine de pămînt... Şi multe-multe altele. Developarea integrală a activităţii şi operei unei personalităţi complexe şi neordinare de talia lui Constantin Stere poate fi realizată doar în condiţiile cînd vor fi respectate şi conjugate următoarele trei condiţii fundamentale, obligatorii pentru o cercetare ştiinţifică ce s-ar dori exhaustivă, obiectivă şi credibilă din toate punctele de vedere: analiza operei propriu-zise; analiza 24 interceptărilor acestei opere şi activităţi prin optica şi viziunea contemporanilor şi posterităţii, reflectate atît în presa şi în publicaţiile timpului, cît şi în amintirile sau observaţiile nemijlocite ale celor care l-au cunoscut şi cu care au comunicat nemijlocit aceste personalităţi; valorificarea documentelor de arhivă – dacă ele există – documente care permit dezvăluirea unor noi laturi şi aspecte ale activităţii şi operei personalităţilor studiate, laturi şi aspecte ascunse de ochii lumii, din diferite motive. Privit şi prin prisma condiţiilor de mai sus, destinul lui C. Stere apare drept unul atipic şi neordinar. Se ştie că pînă la vârsta de 27 de ani autorul romanului În preajma revoluţiei a fost încadrat în frontierele Imperiului Rus: copilăria la Ciripcău şi Horodişte; adolescenţa – la gimnaziul şi liceul din Chişinău; maturizarea - în puşcăriile din Chişinău – Odesa şi în exilul siberian timp de 8 ani şi mai bine. Aceştia au fost anii devenirii lui C. Stere ca personalitate, însă devine personalitate publică recunoscută abia după ce a traversat frontiera cu România în decembrie 1892. E firesc, deci, că nu toate cele trei condiţii enumerate mai sus pot fi aplicate simetric şi proporţional biografiei lui C. Stere. Pentru perioada rusă din viaţa lui C. Stere drept principală sursă de informaţie sunt datele şi faptele pe care ni le furnizează autorul însuşi în romanul său În preajma revoluţiei. Fără îndoială că sunt date foarte utile şi importante, în bună parte autentice, dar în ansamblul lor insuficiente. Verificarea datelor din roman (totuşi e vorba de operă artistică, în care ficţiunea joacă un rol mai important) şi întregirea biografiei scriitorului din această fază a vieţii sale poate fi făcută efectiv doar prin valorificarea documentelor de arhivă pe tot traseul pe care 1-a parcurs, de la Ciripcău la Nercinsk, viitorul militant politic, sociolog, profesor şi scriitor. Privită prin această prismă, iniţiativa istoricului Valeriu Pasat de a cerceta şi a evalua arhivele ruseşti de pe traseul menţionat mai sus e una întru totul salutabilă şi compensatoare. (A se vedea studiul Să fie exilat în Siberia de Vest sub supravegherea poliţiei..., publicat în revista Săptămîna din 18, 25 martie, 1, 8, 15 aprilie 2005). Volumul de documente extrase din arhivele ruseşti, pregătit pentru tipar şi însoţit de o prefaţă în cunoştinţă de cauză, ne mărturiseşte despre faptul că ne aflăm în pragul unei contribuţii ştiinţific- documentare la cunoaşterea vieţii şi operei marelui nostru compatriot. Iniţiativa istoricului Valeriu Pasat vine, aşadar, ca o acţiune oarecum complementară faţă de cea întreprinsă acum 15 ani de cercetătorul Gheorghe Tulbure, deosebirea principală constînd în faptul că ultimul îşi concentrase în temei eforturile asupra surselor arhivistice interne, în timp ce primul a pornit pe calea explorării celor externe. 6. Extrase din arhive vorbite. Epopeea în preajma revoluţiei e o creaţie artistică cu cheie, având drept model, în literatura noastră, romanul lui Dimitrie Cantemir Istoria ieroglifică (1705). Problema personajelor cu e 25 cheie e aproape inexistentă în ultimele trei volume care vizează perioada românească: Ciubăreşti, în ajun şi Uraganul. Secretul numelui sau cheia personajelor a fost deconspirat, în cele mai multe cazuri de însuşi autorul. În cu totul altă situaţie se află modul de abordare a acestei chestiuni în romanele care se referă la perioada basarabeană şi rusă a naraţiunii epice: Prolog: Smaragda Theodorovna, Copilăria şi adolescenţa lui Vania Răutu, Lutul, Hotarul şi Nostalgii. Personajele din aceste romane nu au fost niciodată deconspirate de scriitor, identificarea lor nu ar fi reprezentat la vremea lor şi nu reprezintă astăzi o prea mare problemă. La această categorie de chipuri artistice se referă însuşi naratorul – protagonistul principal al romanului, cît şi o serie dintre cele mai apropiate rude ale sale, cum ar fi părinţii, soţia, surorile etc, sau cîteva dintre personalităţile politice de seamă ale timpului cum ar fi Lenin sau Pilsudski. Identificarea documentară şi funcţională a celor cîteva sute de personaje, care populează masa epică a romanului pînă la mutarea lui C. Stere în România încă nu s-a făcut şi e puţin probabil să fie efectuată integral vreodată. Din acest punct de vedere orice încercare de identificare documentară a unui personaj sau altul poate trezi astăzi un interes sporit. Aici documentele scrise lipsesc aproape cu desăvîrşire, mărturiile orale care s-au mai păstrat căpătînd, de cele mai multe ori, valoare de primă şi unică sursă. Cum ar fi, în cazul nostru, exemplul babei Irina – doica de altă dată a lui Constantin Stere, contribuţii documentare importante despre care ne oferă publicistul Alexandru Donos în cartea sa Scriitori martiri, apărută în anul 2000 la Chişinău. Primul eseu din acest serial pare a fi cel intitulat Familia Stere la Ciripcău, publicat în paginile săptămînalului Literatura şi arta din 13 octombrie 1988. „Da, – îşi amintea, cu privire la acest subiect ciripcăuianul Alexandru al lui Alexei Popa, – baba Irina şi-a trăit anii de la urmă la noi în casă. Tata a luat-o, că era dator să aibă grijă de dînsa, că iată cum s-a întîmplat. În vremea românilor, când eu umblam la şcoala primară, baba Irina era servitoare la directorul şcolii – îi ţinea copiii săi şi îi făcea mîncare. Pe urmă, în 1840, după ce directorul s-a refugiat în România, baba Irina s-a mutat la noi cu traiul. De ce anume la noi? Pentru că, după cum îmi povestea tata, ea îi dase hectarul de pămînt pe care îl avea şi pe care nu putea să-1 lucreze. Pentru asta tata îşi luase obligaţia s-o ţină cît v-a mai trăi şi s-o îngroape cum se cuvine cînd va muri. Baba Irina a trăit 107 ani şi a murit în 1947, în vremea foametei. Tata ne povestea că baba Irina 1-a alăptat şi 1-a crescut pe feciorul boierului Stelea. Că iată cum s-a întîmplat: atunci când născuse soţia boierului, Irina avusese un băiat din flori care murise şi, deci, avea cu ce-1 hrăni pe pruncul boierului. Şi îmi mai spunea tata că de cîte ori trecea feciorul boierului cu trăsura pe lîngă sat, cînd se ducea de la Chişinău la Soroca – el era deputat pe judeţul nostru – totdeauna întreba de sătenii pe care-i întîlnea la şosea dacă mai trăieşte şi ce mai face mămuca Irina. Odată el 26 se grăbea şi a poruncit ca ea să vină la Soroca dacă poate şi are cu ce. Tata spunea că el a luat-o de la şcoală şi a dus-o cu căruţa încolo. Feciorul boierului a vorbit mult cu dînsa, pe urmă i-a dat la despărţire nişte bani. L-a răsplătit şi pe tata pentru că a adus-o la Soroca „ [1, p. 91]. Despre C. Stere, ca de obicei cînd vine vorba de nişte personalităţi ieşite din comun, circulau şi mai circulă, la baştină ilustrului politician şi om de cultură, numeroase amintiri şi legende populare. Una dintre acestea se referă la anii de tinereţe a lui C. Stere, mai precis la arestarea şi la motivele arestării şi surghiunului acestuia în Siberia în mai 1884. În memoria ciripcăuienilor (informaţia era transmisă din tată în fiu) s-a păstrat, de exemplu, tradiţia „că Stere era pictor şi că atunci cînd se afla la învăţătură l-a desenat pe ţar de-a dreptul pe podea şi a început să danseze pe acest portret. Tocmai de aceea, zice legenda, a şi fost arestat Constantin Stere şi trimis în Siberia”. Comentatorul acestei legende, Al. Donos, ţine să atragă atenţia asupra faptului, că un asemenea incident ar fi putut să se producă în realitate. „Cu atît mai mult cu cât biografii timpului amintesc, printre alte facultăţi pe care le avea scriitorul, şi despre aptitudinile sale de pictor” [1, p. 92]. Anumite incertitudini s-au iscat în jurul datei şi locului naşterii lui C. Stere. Drept dată a zilei de naştere figurează 1 iunie, 6 iunie, 8 iunie, 14 noiembrie şi 16 noiembrie 1865, iar locul de naştere e indicat cînd satul Ciripcău, cînd satul Horodişte. Cercetînd documentele de arhivă, Alexandru Donos concluzionează: „Constantin Stere s-a născut la 1/13 iunie 1865. Deşi înregistrarea naşterii şi botezul său a avut loc la biserica din Horodişte, baştină lui rămîne să fie (ca şi a părinţilor săi) satul Ciripcău, acolo unde i-a fost casa părintească, acolo unde îşi află somnul de veci tatăl, mama şi una dintre surorile scriitorului” [l,p. 103]. 7. Modele de arheologie literară. Un pasionat admirator şi investigator al lui Constantin Stere şi al operei acestuia s-a dovedit a fi, în ultimii 10-15 ani, istoricul literar Pavel Balmuş. Debutul cercetătorului în această materie îl constituie, pare-se, republicarea - în paginile revistei Nistru (1988, nr.9, pag. 140-144) – eseului lui C. Stere Contele L. N. Tolstoi. Cu prilejul jubileului, însoţit de comentariile şi reflecţiile exegetului chişinăuiean. E vorba de jubileul de 80 de ani din ziua naşterii titanului de la Iasnaia Poliana în noiembrie 1908, faţă de care militantul şi publicistul basarabean de prin părţile Horodiştei-Ciripcăului purta o deosebită stimă şi respect. Autorul textului însoţitor aminteşte, şi pe bună dreptate, că Stere, care, pînă la 1892, „se formase în nemijlocitul anturaj rusesc al vremii” nu avea cum să nu suporte asupra sa influenţa benefică a titanicei opere şi a doctrinei originale, deşi contradictorie, a uriaşului de la Iasnaia Poliana. P. Balmuş, încearcă să demonstreze, apelînd la diverse exemple luate din studiul-eseu despre Tolstoi, că eseistul basarabean se sprijinea, în aserţiunile sale, pe o 27 bogată şi variată literatură critică, la zi, despre marele romancier rus, apelînd nu numai la analizele unor critici, scriitori şi gînditori de vază ruşi, cum ar fi N. K. Mihailovski, VI. G. Korolenko, dar şi la observaţiile şi concluziile unor nume notorii din eseistica şi filozofia occidentală. Pavel Balmuş îşi încheia succinta sa prezentare a eseului lui C. Stere, pe o notă optimistă şi chemătoare la o studiere mai aprofundată a influenţei pe care a exercitat-o L. Tolstoi asupra romancierului şi publicistului basarabean: „încheiem cu speranţa, zicea P. Balmuş, că, măcar de azi înainte, după această tîrzie reproducere, eseul – studiu al lui C. Stere va fi luat în consideraţie în mod serios şi după merit, atît de cei ce se ocupă de tema L. N. Tolstoi şi noi, cît şi de eventualii cercetători ai creatorului romanului – fluviu în preajma revoluţiei” (p. 144). La propriul apel a încercat să răspundă, în repetate rînduri, însuşi Pavel Balmuş. în 1995 în revista Basarabia (nr. l, ianuarie, p. 10-11 şi nr. 2, p. 6-7) îi apare eseul Stere Constantin: reconsiderări, reconstituiri, urmat, la cîteva luni după aceea de un altul întitulat „Cazul Stere” – „cazul Basarabiei...” (rev. Contrafort, 1995, nr. 5-6, martie-aprilie, p. 18). În paginile aceleiaşi publicaţii – Basarabia (1999, 3-4, p. 59-66) vede, mai tîrziu, lumina tiparului eseul „Animator şi susţinător al ziarului Basarabia (1906-1907)”, în care autorul face, de rînd cu unele observaţii de ordin mai general, şi unele precizări „de amănunt”, dar foarte subtile şi utile sub aspectul clarificării unor probleme de esenţă majoră. Cum ar fi, de exemplu, identificarea unor texte şi materiale, mai cu seamă din perioada de început a aflării sale în România (anii 1893-1894), ca aparţinînd condeiului publicistic şi scriitoricesc al lui Constantin Stere. Printre acestea eseurile: Caritatea în stil clasic, Concursul artistic din Iaşi, Scripca Crăciunul unui uitat, Sofia Nădejde şi a. 8. încercări de restituţie estetică. Primele şi cele mai cuprinzătoare, pînă în prezent, în spaţiul pruto-nistran, priviri de ansamblu asupra fenomenului C. Stere în plan estetico-literar, au fost întreprinse şi realizate de acad. Mihai Cimpoi. Cu diferite ocazii, dar, înainte de toate, în a sa O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia – poate peste unele incoerenţe dintre formulări şi surplusuri de nuanţări filozofice abstracte sau excesiv de angajante, – exegetul prezintă în mare, în maniera ce-1 caracterizează, contururile acestei complexe şi neordinare personalităţi, care a fost şi este Constantin Stere. Printre altele, am dori să reţinem, ca foarte signifiantă şi productivă distincţia celor trei romancieri, pe care îi reprezintă prin felul său de a fi Constantin Stere: „unul al condiţiei umane propriu-zise, cel de-al doilea al condiţiei subumane (al lumii penitenciarilor şi satelor siberiene) şi cel de-al treilea al condiţiei supraumane (al firilor morale superioare). Arta romanescă steristă excelează atît în toate aceste trei sfere cît şi în relaţiile sau detaşările dintre ele, în aşezarea lor în contratema ce dă naştere contrapunctului simfonic. Stere nu face numai roman social (sau istorie 28 socială, după cum îşi propune iniţial), ci un roman psihologic, roman-poem, roman-eseu, întreaga construcţie romanescă vădind un roman existenţialist sau un roman tragic al condiţiei umane (subumane, supraumane) structurat concentric pe laitmotivul lutului şi neantului [2, p. 107-108]. Spre meditaţii în constructiv îndeamnă şi eseul Constantin Stere, omul întregurilor, publicat recent într-o culegere de studii şi ale autorului. Chit că şi de această dată componentele divergente ale structurii mental-psihologice steriste apar oarecum unilateralizate, dat fiind faptul că ele sunt raportate aproape în exclusivitate la Stere însuşi, şi nu la relaţiile sale cu lumea şi mediile în care i-a fost dat să fiinţeze. „Cumpăna dreaptă românească, – notează autorul, – pare a fi străină fiinţei steriste mereu alunecătoare în încurcături, în aporii, în paradoxuri” [3, p. 167]. Ce ne facem, în acest caz, cu cumpăna dreaptă general-umană, adept convins al căreia era Uriaşul de la Soroca, şi care sunt punţile de legătură dintre aceste două cumpene, care în viziunea lui C. Stere se prezentau ca fenomene complementare, şi nu contradictorii şi în opoziţie unele faţă de celelalte? O tentativă temerară de a evidenţia contribuţia scriitorilor basarabeni la dezvoltarea prozei române interbelice întreprinde A. Burlacu în culegerea de eseuri Proza basarabeană: fascinaţia modelelor. „Starea de lucruri în proza basarabeană e mult mai complexă decît apare ea în istoria lui G. Călinescu sau în cea a lui Mihai Cimpoi, – notează autorul, – pentru ca apoi să continue, cu referire la nume şi exemple concrete: Resurecţia sămănătorismului şi a naturalismului sau drama intelectualului în proza basarabeană, preponderent rurală, îşi află uneori replici şi expresii artistice subit (??) inedite. Basarabenii sunt cei care inaugurează direcţii noi în literatura română, cum ar fi cazul lui Leon Donici, primul antiutopist în literatura română, sau poporanistul Constantin Stere care prin romanul-fluviu instituie la drept vorbind o scriitură care anticipează în mai multe momente structura romanului românesc de astăzi. De aceea, nu ne pare bizară tentativa postmoderniştilor de a revendica şi din punctul lor de vedere romanul în preajma revoluţiei. Chiar dacă basarabenilor le-a lipsit darul construcţiei epice, modelul romanului occidental sau cel rusesc este asimilat, în cel mai rău caz la nivel de pastişă (!). Modelele Balzac, Zola, Tolstoi, Dostoevscki sau Proust sunt acreditate prin Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu. Dar în acelaşi timp, povestitorul basarabean revine instinctiv la tradiţie, avîndu-i ca modele predilecte pe Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, sau Ion Luca Caragiale – în cazul lui C. Stere şi Dominte Timonu” [4, p. 14]. Deşi unele afirmaţii ale cercetătorului ridică nişte semne de întrebare şi ar suscita careva argumente suplimentare, afirmaţia cum că basarabenii se manifestau nu numai ca consumatori de literatură şi frumos, dar şi ca creatori veritabili de valori estetico-spirituale,

29 demonstrînd înaltă cultură şi profesionalism, rămîne una valabilă şi care merită să fie reţinută. În capitolul despre C. Stere din volumul Literatura română din Basarabia. Anii '20- '30 A. Burlacu revine la C. Stere (de fapt capitolul respectiv e reluat aproape integral din cartea de eseuri Proza basarabeană: fascinaţia modelelor), făcând următoarea concluzie, productivă prin îndemnul ei la meditaţie: „...romanul lui Stere poate fi privit nu numai ca un roman mimetic, dar (poate chiar în primul rănd) şi ca un text în discuţie cu alte texte. Anume intertextualitatea, în cazul dat, ne pune în evidentă abundenţă de modele, adică memoria epică, dar şi maniera scriiturii unui mare artist cu o puternică forţă de creaţie. Mai mult decît atît, Stere pune începutul unui model al romanului basarabean care astăzi îşi defineşte structura” [5, p. 173]. Cercetătoarea A. Ciobanu-Tofan consideră ca evident faptul „că explorarea autobiograficului are loc (în romanul În preajma revoluţiei - n.n.) într-o, manieră tipică Bildungs romanului”. În legătură cu asta autoarea se referă la o definiţie a acestui tip de roman aparţinînd criticului şi istoricului literar P. Golban. Din perspectivă sincronică, zice P. Golban, „...ca sistem literar, Bildungs romanul reprezintă un tip de roman autobiografic (sau un tip autobiografic de roman) care afişează procesul evoluţiei, creşterii şi formării unui personaj principal în procesul dezvoltării sale biologice şi intelectuale, din copilărie pînă la maturitate, conform principiului cronotopului, categoriile sale de timp şi spaţiu formînd cadrul structurii narative şi exprimînd modalităţi interpretative ale acestui tip de roman” [6, p. 118-119]. Unele abordări noi din perspectiva analizei poetice moderne, propune, într-un grupaj de eseuri de ultimă oră tînărul cercetător Vlad Caraman. Tradiţionalul roman-fluviu În preajma revoluţiei, tratat în felul acesta, obţine suplimentar unele nuanţe semantico-stilistice neexplorate pînă acum. Deşi depăşesc preocupările profesionale ale autorului acestor rînduri, ne vedem datori să menţionăm cîteva momente importante privind valorificarea operei filozofice şi juridice a lui Constantin Stere, domenii, abordate mai mult în treacăt în cercetările anterioare şi care îşi aşteaptă încă investigaţiile şi analizele pe măsură. Prilej de înviorare a cercetărilor în aceste domenii, ca şi în cel literar-artistic şi estetic, au servit mai ales datele aniversare din viaţa marelui nostru predecesor – 130 şi 140 de ani de la naştere. Astfel, în 1997 sub auspiciile Institutului de filozofie, sociologie şi drept al A.Ş.M., vede lumina tiparului, volumul „Filozofia lui Constantin Stere în contextul culturii româneşti”, în care activitatea social-politică şi opera ştiinţifico-publicistică a lui Constantin Stere sunt examinate în contextul real al timpului istoric, în care a trăit marele om de cultură, dar şi raportate la scara evoluţiei şi schimbărilor survenite în viaţa publică şi în 30 societate după aceasta. Narodnicismul şi poporanismul în viaţa şi opera lui Constantin Stere, gîndirea social-filozofică a lui Stere în contextul gîndirii basarabene din perioada interbelică, aspecte ale concepţiilor politice lui C.Stere, relaţii dintre filozofia lui C.Stere şi filozofia germană din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, probleme moral-estetice în opera lui C.Stere, C.Stere şi religia, C.Stere şi menirea artei . constituie conţinutul şi esenţa stadiilor şi eseurilor incluse în volum şi care poartă semnăturile cercetătorilor- specialişti în materie: Alexandru Babii, Liliana Surugiu, Nicolae Mihai, Constantin Lozovanu, Victor Juc, Valentina Topilina, Lidia Troianovschi. O altă apariţie editorială colectivă din anii de la urmă o constituie volumul „Constantin Stere: 140 de ani de la naştere (Materialele conferinţei ştiinţifice internaţionale)”, care a avut loc pe data de 12 octombrie 2005. Conform Hotărîrii de Guvern din 14 iunie 2005, întru comemorarea celor 140 de ani de la naşterea acestei distinse personalităţi, au fost adoptate un şir de măsuri ce ţineau de reactualizarea şi readucerea plenară în contemporaneitate a acelui care fiind încă în viaţă se învrednicise de înaltul calificativ Uriaşul de la Soroca. Printre acestea: manifestări cultural-artistice şi ştiinţifice în capitală şi la baştina scriitorului; reeditarea romanului-fluviu În preajma revoluţiei (Editura „Universul”, 2006 şi a studiului monografic de proporţii Viaţa lui C.Stere de Zigu Ornea; restaurarea şi renovarea complexului muzeistic de la Ciripcău; paralel au fost pregătite şi au văzut lumina tiparului culegerea de nuvele pentru copii Merele, harbujii şi albinele – de Ion Druţă după romanul În preajma revoluţiei, autorul Frunzelor de dor fiind şi arhitectul principal al proiectului de comemorare; monografiile Constantin Stere şi timpul său de Haralambie Corbu şi Horodişte de Alexandru Furtună, ambele apărute la Editura „Cartea Moldovei”. Unul din momentele – cheie al programului l-a constituit organizarea conferinţei ştiinţifice internaţionale consacrate activităţii multiaspectuale şi operei lui C. Stere, sarcina principală revenindu-i Academiei de Ştiinţe a Moldovei, iar în interiorul ei – Secţiei de Ştiinţe Umanistice şi Arte şi Institutul de Filologie. Materialele conferinţei constituie temelia culegerii colective nominalizate mai sus, coordonatori ai căreia sunt academicienii Alexandru Roşca, Haralambie Corbu şi istoricul literar Svetlana Korolevski. Volumul Constantin Stere. 140 de ani de la naştere” se deschide cu un cuvînt inspirat şi încărcat de gînduri şi sugestii mobilizatoare în ce priveşte cercetarea fenomenului C.Stere, eseu semnat de academicianul Gheorghe Duca, preşedintele A.Ş.M., intitulat semnificativ: Un spirit european uriaş. Acesta este urmat de un alt cuvînt, cel al academicianului Ion Druţă, Revenirea lui Stere, în care scriitorul Ion Druţă evocă, într-o imagine-sinteză, destinul pămîntesc al acelui care a fost omul, filozoful, scriitorul, gînditorul de talie europeană cu rădăcinile adînc implantate în solurile şi subsolurile 31 pline de rod ale Ciripcăului Sorocii istorice şi contemporane. Savanţi, scriitori, profesori universitari, distinşi specialişti în diverse domenii ale ştiinţelor socioumane vin – fiecare în parte şi toţi împreună – cu contribuţii importante, şi de fond, în ce priveşte viaţa şi opera multidimensionarului om de cultură şi personalitate publică, care a fost şi rămâne Constantin Stere. Printre aceştia: membrii Academiei de Ştiinţe a Moldovei Leonid Cemârtan şi Andrei Eşanu, poetul Ion Hadârcă, profesorii şi cercetătorii: Ion Rotaru, Eliza Botezatu, Anatol Gavrilov, Andrei Hropotinschi, Alexandru Burlacu, Dragoş Vicol, Pavel Balmuş. Se cer menţionate în mod special domeniile economic şi juridic abordate în studiile profesorilor Ion Ustian („Constantin Stere şi economia teoretică”), Ion Guceac („Constantin Stere, o ilustră figură şi mare doctrinar în materia dreptului constituţional”) şi Raisa Grecu (Constantin Stere: idei despre stat, drept şi individualitatea umană”): primul, examinând viziunile economice ale omagiatului în context teoretic european; cel de al doilea raportînd practica şi teoria juridică a lui C.Stere la realităţile de azi ale Republicii Moldova; iar cea de a treia – insistînd mai ales asupra aspectelor morale şi etico-umane ale noţiunii juridice de drept – la nivel de stat şi individ, de colectivitate umană şi personalitate aparte, – distinctă şi inconfundabilă. Ideile de bază expuse în studiile respective, şi-au găsit reflectare (sau continuare) în studiile fundamentale ale lui I.Ustian despre M.Eminescu şi A.Puşkin ca personalităţi artistice geniale, antrenate concomitent şi în teoriile economice ale vremii, cît şi în studiul monografic al dnei Raisa Grecu „Stere-juristul”, publicat la editarea „Universul” în anul 2008. În final, încheind această sumară şi, desigur, incompletă trecere în revistă a cercetărilor cu privire la activitatea şi opera lui C. Stere în Republica Moldova în ultimele 5 decenii, putem constata următoarele. Au fost întreprinse serioase tentative de a-1 readuce pe C. Stere în conştiinţa contemporanilor atît prin reeditarea operei, cît şi prin interpretarea (studierea) ei. Contribuţii meritorii au fost înregistrate în domeniul studierii vieţii scriitorului, savantului, politicianului şi omului de cultură care a fost G. Stere, în special cele ce ţin de perioada basarabeană şi rusă. Cu toate acestea elaborarea unui studiu fundamental privind viaţa şi opera lui C. Stere, gen Viaţa lui C. Stere în 2 volume, elaborat de regretatul Zigu Ornea în anii 1989- 1991, rămâne o sarcină de viitor a specialiştilor în domeniu de pe ambele maluri ale Prutului. Numai un proiect comun, care ar include specialişti de forţă în toate domeniile de activitate intelectuală, practicate şi ilustrate magistral de autorul romanului în preajma revoluţiei, ar putea rezolva efectiv situaţia. Nici un sociolog, nici un filozof, nici un jurist, nici un politolog, nici un critic sau istoric literar nu vor fi în stare să ridice, de unul singur, acest 32 munte intelectual şi să-i pătrundă toate tainele fiinţei sale. E nevoie de eforturi conjugate, subordonate sau axate pe un program colectiv bine gîndit şi bine structurat în perspectivă.

Referinţe bibliografice

1. Donos, Alexandru. Scriitori martiri. – Chişinău,Museum, 2000 2. Cimpoi, Mihai. O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia. Ediţia a II, revăzută şi adăugită. – Chişinău, Editura Arc, 1997. 3. Cimpoi, Mihai. Critice. Demonul recitirii. XXXX.– Craiova, Fundaţia Scrisul Românesc, 2004 4. Burlacu, Alexandru. Proza basarabeană: fascinaţia modelelor. – Chişinău, Cartier, 1999. 5. Burlacu, Alexandru. – Literatura română din Basarabia. Anii '20- '30. – Chişinău, Editura Tehnica-Info, 2000. 6. Ciobanu-Tofan, Alina. Spiritus Iod. Variaţiuni pe o temă. – Chişinău, Gunivas, 2001.

Haralambie Corbu Vocaţia literar-artistică a politicianului Constantin Stere

Am participat, în 2005, la o manifestare cultural-spirituală cu totul neordinară: pentru prima dată în istorie, la baştină distinsului scriitor, sociolog, filozof şi om politic, care a fost şi rămîne Constantin Stere, au avut loc (în mai-iunie 2005) multiple acţiuni comemorative la scară naţională, semnificaţia cărora e de a pune în adevărată lumină şi a stabili adevăratele dimensiuni social-umane şi intelectuale ale acestei complexe şi zbuciumate personalităţi din istoria neamului nostru, personalitate sfîşiată şi idolatrizată în timpul vieţii, semirecunoscută şi activ controversată în anii ce au urmat după plecarea lui din această lume şi de pe acest pământ. Cu alte cuvinte, am vrea să ne exprimăm nădejdea că actualele manifestări de cinstire a marelui nostru predecesor şi contemporan constituie doar începutul unui program, bine gîndit şi de lungă durată, de readucere a lui C. Stere acasă, pe meleagurile Sorocii şi Chişinăului, de unde a pornit şi cărora le-a rămas fidel pînă la ultimul zvîcnet al inimii. 33

Trebuie să amintim şi să reconfirmăm încă o dată că despre C. Stere s-a scris – atît în România, cât şi în Republica Moldova – mai cu seamă în ultimii 20-30 de ani, cînd au slăbit sau au fost anihilate foarfecele necruţătoare ale opreliştii şi cenzurii. Cu toate acestea imaginea uriaşului de la Soroca continuă să rămînă, în bună parte, una incertă, neconturată definitiv, cu multe pete albe, prezentă fiind, în temei, în mediile selecte ale savanţilor şi cercetătorilor. C. Stere n-a pătruns în paginile manualelor de literatură pentru învăţămîntul mediu, nu figurează la loc de cinste în cursurile universitare, nu a devenit o figură naţională emblematică, o personalitate bine conturată şi integrată în conştiinţa generaţiilor ce se succed sub presiunea implacabilă a timpului. Prea puţine obiecte şi vestigii amintesc de numele şi prezenţa lui C. Stere în spaţiul Republicii Moldova de azi şi, în primul rând, la Ciripcău şi Horodişte – unde s-a născut şi unde şi-a petrecut copilăria, iar apoi la Chişinău – unde adolescentul C. Stere şi-a făcut studiile medii la liceul de băieţi al nobilimii din capitala ţinutului fără, însă, a obţine şi diploma de confirmare a ciclului de instruire, căci, în prima jumătate a lunii mai 1884, pentru activitate considerată revoluţionară, îndreptată împotriva statului, este arestat, încarcerat pentru doi ani în închisorile din Chişinău şi Odesa, iar apoi, în 1886 – exilat pentru trei ani în Siberia de Apus. Pentru încercări de a reanima acţiunile de protest, termenul de exil siberian i s-a prelungit încă pe trei ani. C. Stere deja la acei ani demonstrează tuturor celor din jur că el a decis ferm şi fără putere de tăgadă să meargă pe drumul pe care şi 1-a ales singur, indiferent de pericolele şi dezavantajele personale care îl ameninţau la tot pasul, în acest sens un moment decisiv a constituit abandonarea poziţiei sale de fecior de latifundiar (Egor Stere, tatăl, era proprietar a circa 1600 desetine de pămînt) în favoarea ideilor narodniciste, a ideilor de slujire intereselor poporului asuprit, în primul rând, a ţărănimii. în mediul criminalilor de drept comun, al unor elemente sociale declasate, dar şi, paralel, în anturajul unor reprezentanţi de vază ai elitei intelectuale, ruse şi nu numai, oprimate de ţarism, C. Stere transformă exilul siberian într-un institut de autoinstruire, într-o universitate de cea mai înaltă probă. Lecturile asidue din literatura şi filozofia rusă, dar mai ales din cea europeană şi universală, facilitate de cunoaşterea unor limbi de circulaţie internaţională cum ar fi germana, franceza şi engleza, îl avansează pe C. Stere în rîndurile tineretului de formaţiune modernă, pornit pe calea reformelor şi înnoirilor radicale. În decembrie 1892, cînd C. Stere trece în patria ideală şi se stabileşte cu traiul în capitala vechii Moldove, or. Iaşi, el era deja o personalitate formată la nivelul standardelor europene. Înscrierea la Facultatea de drept a Universităţii din Iaşi în 1893 şi absolvirea acesteia în 1897, la vîrsta onorabilă de 32 de ani, veneau să legitimeze o situaţie care exista de mult. Chiar din 34 momentul sosirii sale în România C. Stere se vede antrenat în viaţa social- politică a ţării impunîndu-se fulgerător drept unul din liderii mişcării social- democrate şi socialiste, pentru ca, imediat după 1900, să devină ideologul şi doctrinarul din umbră al unor partide de guvernămînt, aflate la putere prin rotaţie timp de trei decenii şi mai bine. Lucru însă curios: un politician atît de longeviv şi atît de adînc antrenat în elaborarea unor politici şi strategii doctrinare şi de partid cu priză decisivă în realităţile timpului, cum a fost C. Stere, s-a aflat permanent în afara structurilor puterii. Or, despre ce politician cu pondere poate fi vorba, dacă decenii de lupte ideologice şi politice nu i-au servit la nimic, neexercitînd nici un fel de funcţii oficiale atît pe linie de partid, cît şi pe linie de stat. Un politician, se zice, dacă nu a intrat în pâinea puterii, nu valorează nimic; în asemenea cazuri calităţile lui morale deosebite sunt egale cu zero şi nu mai interesează pe nimeni. Stere a fost un politician straniu în felul său, un politician care s-a arătat – personal – indiferent faţă de putere, tot aşa cum şi puterea s-a dovedit a fi nedispusă pentru a-1 accepta în interiorul său intim. Ba mai mult chiar. Figură de primă mărime, din umbră, desigur, în viaţa unor partide de guvernămînt, cum au fost Partidul Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc, fondatorul curentului poporanist, personalitate înzestrată cu atîtea facultăţi intelectuale şi spirituale neordinare nu a fost solicitat de nimeni (cu excepţia funcţiilor efemere de rector al Universităţii din Iaşi între 1913-1916, de primar al laşului, timp de o lună de zile în martie- aprilie 1907, în vremea răscoalelor ţărăneşti, cât şi a celei de preşedinte, mai mult onorific, al Sfatului Ţării între 2 şi 25 aprilie 1918). Cu toate acestea, Constantin Stere timp de trei decenii şi ceva a fost, cum spuneam mai sus, personalitatea politică cea mai controversată, cea mai denigrată şi cea mai nedreptăţită din cîte au fost pînă la, dar şi după dînsul. Cauze, după noi, ar putea fi indicate mai multe, principalele dintre ele fiind trei, de altfel strîns legate între ele. Mai întîi, C. Stere venea dintr-o altă lume, dintr-un alt mediu, dintr-o altă mentalitate. A asimilat, în anii de formare intelectuală, valorile democratice ale culturii ruse, conjugate temeinic cu cele ale culturii europene şi universale. Ca urmare, C. Stere, cu spiritul său umanist-democratic de tip european, era străin, în egală măsură, atît şovinismului pustiitor din imperiul din care evadase, cît şi naţionalismului stînjenitor din patria istorică în care revenise, xenofobia şi antisemitismul situîndu-se pe primele locuri în ce priveşte rebuturile sau deşeurile intelectului omenesc. În felul acesta marele nostru compatriot apărea drept un intrus, atât într-un mediu, cît şi în celălalt. În această ordine de idei, apariţia într-un spaţiu „elitar” al unui provincial şi al unui individ de la periferie, dar cu veleităţi de persoană neordinară, cum li se părea unora, C. Stere, provoca în anumite cercuri de intelectuali şi oameni politici, emoţii negative şi punea în gardă veşnicul vierme al invidiei. Cea de 35 a treia şi principala cauză a destinului tragic al lui C. Stere a fost faptul că autorul romanului în preajma revoluţiei chiar nu a fost un politician în sensul consacrat al cuvântului; el s-a manifestat şi a acţionat ca un intelectual de înaltă probă etică şi morală, încercînd să aplice principiile unor valori perene la situaţii şi conjuncturi de moment, marcate de cele mai multe ori, de interese şi ambiţii meschine, persoanele, de grup, de partid. C. Stere acţiona conform codului moral al intelectualului consecvent şi deschis adevărului, al intelectualului venit din marea cultură universală, dar şi din tradiţiile seculare ale propriului popor, în timp ce el continua să fie judecat şi răstignit conform unor „legi”, ce veneau din afară şi mergeau împotriva prescrierilor acestui cod. Diferenţierea dintre mesajul politic şi creaţie era pentru C. Stere absolut certă şi inconfundabilă, deşi el nu excludea posibile interferenţe dintre aceste două moduri de a gîndi şi acţiona. Primul capitol al Preludiilor (1930), la care neam referit şi ne vom mai referi, e intitulat: Publicistul şi omul politic, termenul de publicist avînd în accepţiunea lui C. Stere o conotaţie largă, aceea de om de creaţie, om de cultură, om de ştiinţă, de intelectual în sensul larg al cuvîntului. „În fond, mărturiseşte el, întotdeauna am fost un om de condei şi de bibliotecă. Sunt publicist născut şi pasionat. Şi puţini vor crede că cel care decenii a trăit în centrul ciclonului politic, în fond se simţea dezolat de fiecare clipă trăită în afară de gândirea abstractă, necondiţionată şi neîmpiedicată de consideraţiunile unei acţiuni imediate”. Cu alte cuvinte, însuşi Stere se autoconştientiza drept o personalitate ce vine şi se vrea încadrată în domeniul culturii şi creaţiei, dar care, în virtutea circumstanţelor ce s-au creat, s-a văzut plenar antrenat în sfera politicului şi a bătăliilor de baricade. Printre contemporanii lui C. Stere care au sesizat marea discrepanţă dintre omul de cultură şi omul politic a fost şi publicistul Petre Mihail, care, într-un interviu din ianuarie 1935, remarca: „D. Stere, care este un cărturar, o adevărată enciclopedie ambulantă, a fost desigur, un rătăcit în cîmpul sterp al politicii. Şi vasta D-sale cultură 1-a făcut inadaptabil. Originea decepţiilor aceasta este. Nu poţi vorbi cu d. Stere fără să nu te simţi strivit de covîrşitoarea D-sale personalitate”. Aceluiaşi publicist Petre Mihail îi aparţine fraza: C. Stere e „Omul politic cel mai hulit cu capul cel mai luminat”. De fapt temutul, neînduplecatul şi incisivul om politic, care era considerat C. Stere şi despre care vorbeau şi scriau în contradictoriu mulţi contemporani, nu era altceva decît o mască, în spatele căreia se ascundea un om de o bunătate şi o corectitudine rar întîlnite, un idealist în felul său, un sentimental şi un romantic, un naiv, dacă vreţi, care credea nestrămutat în eficacitatea şi veşnicia valorilor populare, a valorilor general-umane, acumulate pe parcursul secolelor. Ne vom referi doar la o singură mărturie, 36 depusă înainte cu aproape 10 ani de ieşirea lui C. Stere din politică, dar care vizează aceeaşi problemă. E vorba de discursul lui C. Stere, rostit în Cameră la 4-9 martie 1921 în legătură cu validarea alegerii sale ca deputat de Soroca şi cu învinuirea ce i se aducea de trădător şi colaboraţionist (cu germanii, care ocupaseră în 1916-1918 mai bine de jumătate de ţară, inclusiv Bucureştiul). „Da, dlor deputaţi, pot să fiu învins, dar nu-mi plec capul. Ca orice om am păcatele şi greşelile mele. Dar cînd îmi examinez conştiinţa şi îmi scrutez intenţiunile şi cînd mă gîndesc la şirul lung de jertfe şi de lupte, la toate umilinţele şi suferinţele care mi-au fost sortite să le trăiesc în cei 35 de ani încadraţi între temniţa rusească din Chişinău şi puşcăria românească din Văcăreşti nu mi-i ruşine de trecutul meu şi nu mă căiesc. Şi dacă îmi este îngăduit să am o ambiţie, dlor deputaţi, eu aş dori numai ca pe mormîntul meu să fie aşezate alături, ca simbol al credinţei către acelaşi ideal, două pietre – una românească şi una rusească – luate din zidurile puşcăriilor mele”. S-a întîmplat însă aşa, că domeniul care putea să-i aducă – şi i-a adus în cele din urmă – consacrarea deplină, a fost nu politica, ci literatura artistică. Semnale de înzestrare în acest sens s-au făcut auzite mai înainte, însă nimeni n-a putut bănui măcar, că antrenatul în atîtea sfere de activitate, dar mai cu seamă în politica curentă, se va pomeni într-o bună zi şomer, expulzat cu brutalitate din domeniul profesat timp de o viaţă. La o vîrstă deja înaintată (65 de ani) cu nişte probleme de sănătate vechi şi destul de grave, prea puţini îşi închipuiau, că în această situaţie singuraticul de la Bucov va mai fi în stare să întreprindă ceva ce i-ar întregi sau i-ar schimba substanţial imaginea. C. Stere, ca şi în multe alte cazuri, a dat peste cap aceste tipare mintale şi psihologice. Imediat după retragerea sa forţată din rîndurile Partidului naţional ţărănesc, în martie 1930 el scrie (mai bine zis dictează), amplul eseu- confesiune Documentări şi lămuriri politice. Preludii. Partidul naţional ţărănesc şi „cazul” Stere, publicat mai întâi în paginile ziarului Adevărul în cursul lunilor mai-iunie 1930 în eseu sunt dezvăluite, cu lux de amănunte, falsurile care s-au acumulat cu anii în jurul aşa-zisului caz-Stere, care caz a fost nu altceva decît încercarea de a doborî, cu forţele solidar unite ale invidiei şi mediocrităţii, imaginea unui colos al gîndirii şi cavaler neîntinat al cinstei şi onestităţii. Urmează apoi elaborarea, în regim de urgenţă (şi acesta vorbit-dictat) a romanului-fluviu În preajma revoluţiei. Cei care înregistrează sunt scriitorii George Topârceanu şi Mihail Sevastos, filologul Jacques Byck, publicistul Leonil Leoneanu. În timp de 5 ani, începînd cu februarie 1932 şi terminînd cu martie 1936, văd lumina tiparului toate cele 8 volume ale epopeii. A fost un act fizic şi intelectual prometeic, de neimaginat în condiţii normale. Dar timp rezervat pentru realizarea acestei idei temerare C. Stere nu mai avea. El a făcut tot posibilul pentru a trece peste limitele imposibilului. 37

Romanul În preajma revoluţiei a fost o explozie artistică de dimensiuni naţionale, care a zguduit lumea. Spre deosebire de celelalte activităţi şi, în primul rînd, de cea politică, care au fost atît de mult contestate şi controversate, breasla de mare diriguitor al cuvîntului i-a fost, practic, solidar recunoscută de majoritatea elitei intelectuale a timpului. Scriitorii Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Gala Galaction, Mihail Sebastian, Al.A. Philippide, Demostene Botez, criticii şi istoricii literari Garabet Ibrăileanu, George Călinescu, Eugen Lovinescu, Pompiliu Constantinescu, Perpessicius, Şerban Cioculescu, Mihail Ralea, cunoscuţii în epocă scriitori şi jurnalişti Felix Aderca, Izabela Sadoveanu-Evan, Pamfil Şeicaru, Profira Sadoveanu, Tudor Teodorescu-Branişte şi mulţi alţii urmăreau cu sporită atenţie apariţia fiecărui volum, comentîndu-le la modul superlativ, exprimându-şi admiraţia şi satisfacţia faţă de voinţa şi puterea de creativitate a autorului. Conacul de la Bucov Prahova, unde C. Stere se stabilise cu traiul în ultimii 10-12 ani de viaţă, era mereu asaltat de ziarişti şi oameni de cultură, iar paginile diferitor publicaţii erau pline de interviuri, mărturisiri, convorbiri, dezvăluiri, reflecţii, amintiri de o importantă şi palpitantă forţă sugestivă şi de convingere, întrebat odată, prin decembrie 1931 „Ce va îndemnat să scrieţi În preajma revoluţiei?” (erau finisate deja primele două volume şi se lucra la cel de al treilea), C. Stere răspunde, pe o notă de tristeţe şi melancolie: „Bătrîneţea. Tinerii trăiesc cu nădejdea, bătrînii cu amintirile. Cîteodată cu amarul acestor nădejdi. Eu am trăit în subsolul vieţii, şi în vîrful piramidei; şi în Apusul civilizat şi cald, şi la Marea îngheţată; şi lîngă stăpâni, şi lîngă servitori. E o experienţă. E o viaţă...”. Şi ce experienţă, ce viaţă, am adăuga noi! Cu alt prilej, într-un dialog cu Profira Sadoveanu, semnificaţia romanului În preajma revoluţiei o definea drept „reflexul unei epoci în sufletul unui intelectual conştient de vremurile în care trăieşte”. E halucinant spaţiul geografic cuprins în roman; e fantastic tabloul policrom al acestei lumi, pline de întuneric şi lumină, de disperare şi optimism; e zguduitor destinul tragic al unei personalităţi de excepţie, care, pornită pe drumul înfăptuirilor, e împinsă tot mai mult şi mai necruţător în labirintul nefacerii, al dezagregării fizice şi sufleteşti. Vania Răutu din Ciripcăul-Năpădenii Sorocii s-a dovedit a fi o piatră rară de rezistenţă în această minunată şi perversă lume. „Procesul meu e procesul . Basarabiei, – repeta el cu diverse ocazii. – Eu nu sunt decît reflexul unei mentalităţi basarabene, pe care încă o ignorează oamenii politici”. Toate cele opt volume ale romanului, indiferent de faptul unde se deplasează eroul principal şi unde se derulează acţiunea, sunt marcate de prezenţa Basarabiei, de durerile şi nădejdile ei. În acelaşi timp C. Stere, ca şi „dublorul” său Ion Răutu, declara, în repetate rînduri, că el, moldovean basarabean de viţă veche, se consideră cetăţean al lumii, apt şi deschis atît pentru asimilarea unor valori venite dinafară, cât şi pentru integrarea sa în 38 structurile culturilor şi civilizaţiilor occidentale. Romanul e populat de circa 600 de personaje de diferite naţionalităţi şi etnii, confesii şi credinţe şi care reprezintă, fiecare în felul său, diferite pături sociale şi ilustrează diferite grade de progres, cultură şi civilizaţie. Toată această enormă diversitate stă sub semnul coagulator al codului moral, formulat încă de Immanuel Kant: „Nici o picătură de energie materială nu se pierde în univers”, formulă reluată în roman de Moise Roitman în redacţie puţin schimbată: „Nici o picătură de forţă morală nu se cheltuieşte zadarnic în lume”. Romanul conţine pagini superbe în ce priveşte pitorescul peisagiu basarabean, cutremurătoarele adieri boreale din taigaua siberiana, frumuseţile irepetabile ale Munţilor Carpaţi etc. Toate aceste descripţii epice şi evocări de documentare stau sub semnul unui lirism fascinant şi nesimulat, concentrînd eforturile asupra unor piscuri ale frumuseţii sufletului omenesc şi naturii seculare. Concomitent, paginile romanului sunt pline de referinţe, citate, ziceri şi parabole, extrase din opera marilor personalităţi ale antichităţii; evului mediu, epocii moderne – filozofi, gânditori, învăţaţi, scriitori, artişti – care, în totalitatea lor, constituie o bază cognitiv-intelectuală deosebită pentru lărgirea orizontului de cunoaştere al cititorului din toate timpurile şi de toate vîrstele. Romanul-fluviu În preajma revoluţiei poartă, desigur, amprenta personalităţii lui C. Stere, a elementelor sale formative-biografice şi spirituale – de bază. Influenţe, analogii şi paralele ar putea fi stabilite între autorul basarabean şi N. Gogol, I. Turgheniev, L. Tolstoi – din literatura rusă, Balzac, Flaubert, Maupassant, Zola – din literatura franceză, Heinrich şi Thomas Mann – din literatura germană, John Gaulsworthy – din literatura engleză, Liviu Rebreanu şi Cezar Petrescu, din literatura română, ţinînd, neapărat cont, de valoarea intrinsecă a creaţiilor şi operei autorilor vizaţi. E interesant şi necesar de reţinut faptul, că şi sub aspectul manierei artistice pe care a adoptat-o în roman C. Stere aceasta nu e una univocă şi nu e aplicată cu stricteţe de la primul pînă la ultimul volum al epopeii. Dacă în majoritatea volumelor ale acestei creaţii domină stilul ondulat al unei epoci pline de frămînt şi zbucium omenesc participativ, cel puţin în vol. VI intitulat „Ciubăreşti”, domină stilul şi viziunea satirico-ironică de tip swiftiano- caragialesc. Marea simpatie şi relaţiile reciproce de prietenie dintre C. Stere şi I. L. Caragiale sunt bine cunoscute. C. Stere mărturisea, în repetate rînduri că se simte, în mediul politicienilor din preajmă-i, ca un actor ce joacă pe scena unui teatru de provincie. În eseul Politica de suburbie (8 decembrie 1917) C. Stere va nota: „Caragiale toată viaţa cu înverşunare îşi bătea joc de „mahala”. Dar „mahalaua” lui Caragiale nu sunt suburbiile reale atât de oropsite ale oraşelor noastre, care în multe privinţe înfăţişează mai multă cinste şi demnitate decît „centrul”. „Mahalaua” asupra căreia Caragiale şi-a vărsat 39 sarcasmele amare, e pentru el un simbol al vieţii noastre sociale şi intelectuale, simbol de pretenţiune şi maimuţărie ridicole, de lipsă de cinste şi seriozitate intelectuală, de frivolitate morală, de sărăcie sufletească. Suburbia nu este nici oraş, nici sat. Ea este lipsită de viaţa intelectuală, de organizaţia şi culturalitatea „centrului”, dar şi de aerul curat al satului. înecată de murdărie, ea primeşte toate scursorile nesănătoase ale centrului şi trăieşte prin imitaţiune, afişându-şi pretenţiunile nejustificate faţă de „ţopîrlanii” satelor. Şi pentru Caragiale toată ţara românească nu era decît o „mahala”. Mahalaua Parisului... Şi ultimul argument, dar nu după ponderea lui funcţională, în favoarea artistului sau scriitorului Constantin Stere, la care dorim să ne referim, îl constituie florile. Dacă singuraticul de la Bucov nu ar fi fost antrenat în atîtea activităţi istovitoare şi ar fi avut răgazul să se ocupe doar cu grădinăritul, el ar fi creat, fără doar şi poate, una dintre cele mai frumoase şi exotice grădini din Europa, dacă nu chiar din lume. C. Stere a iubit şi a sensibilizat frumuseţile naturii pînă la limita de vîrf, a adorat-o şi a simţit-o în străfundurile ei intime şi, în măsura în care i-au permis împrejurările şi posibilităţile, s-a străduit să transmită aceste sentimente şi altora. „Am copilărit, cum ştii, – îi mărturisea C. Stere lui Tudor Teodorescu-Branişte în octombrie 1932, – la ţară. De totdeauna, pasiunea mea a fost cerul şi pământul. Când stăteam la Iaşi, îmi făcusem un mic observator astronomic. Aveam o lunetă bună. în timpul războiului însă (primul război mondial – H.C.), mi s-au furat lentilele. A trebuit să renunţ la astronomie şi să mă mulţumesc cu grădinăria”. Conform amintirilor Elenei Stere-Beldie, fiica scriitorului, amintiri citate după manuscris de cercetătorul Zigu Ornea, grădina din suburbia Iaşilor se întindea pe o suprafaţă de un hectar şi se bucura de o îngrijire zilnică şi meticuloasă din partea părintelui său. Prin 1923-1924, cînd Stere se aşează tot mai temeinic cu traiul la conacul celei de a doua soţii Aneta, fosta Radovici, situat în localitatea Bucov, suprafaţa grădinii creşte de zece ori. Cei care l-au vizitat în aceşti ani pe acest „debutant” în ale literaturii la 70 de ani, cum îl numea George Călinescu, erau adînc surprinşi de frumuseţea acestui colţ de rai pe pămînt, de exoticul plantaţiilor, al arborilor japonezi sau siberieni, al arbuştilor de tot felul, dar mai ales se simţeau fermecaţi de aroma gutuilor asiatici, de mirezmele florilor de lămîiţă şi a garoafelor, înălţate cu fruntea spre cer. Dar ce mai frumuseţe de căpşuni creşteau în grădina livădarului Constantin Stere! (G.Călinescu). Şi toate acestea aveau loc în perioada, cînd titanul de la Bucov elabora marele său roman în condiţii şi într-un regim excepţionale. Datoria noastră primordială e de a-1 readuce şi a-1 reda pe C. Stere – în toată plinătatea, integral şi nedivizat, cu tot zbuciumul şi cu toate florile sale adunate timp de o viaţă, – generaţiei actuale şi celor care vor veni; să le 40 slujească drept simbol al sufletului şi demnităţii moldoveanului basarabean, căci anume el s-a dovedit a fi unul din puţinii noştri predecesori, care s-au înregimentat, sincer şi fără rezerve, în rîndurile marilor cetăţeni ai lumii. Ai lumii, în care ne vrem şi ne dorim integraţi şi noi cu toţii, compatrioţii şi concetăţenii de azi ai acelui care a fost un înfrînt în anumite încăierări, dar care rămîne un neînvins în marea şi inegala bătălie pentru ideal, pentru echitate socială, pentru buna înţelegere şi colaborare între semeni, între etnii, între popoare.

41

Ion Şpac

III. CONSTANTIN STERE BIBLIOGRAFIAT

(Cuvînt de orientare pentru elaborarea biobibliografiei sale)

Va veni o zi cînd această chinuită imagine a însenina. (Mihail Sadoveanu)

Suntem pe calea elaborării biobibliografiei „Constantin Stere scriitorul, publicistul, politicianul, filosoful, Omul” – lucrare cu mari dificultăţi, mai ales, în procesele de depistare a documentelor. Pe parcursul anilor ne-am convins, că pentru a realiza o lucrare de valoare, ce s-ar caracteriza prin plenitudinea documentelor, exactitatea descrierilor bibliografice şi ale altor calităţi, se cer ani de zile, în special, pentru consultarea de visu a documentelor din presa periodică a timpului. Totodată constatăm şi faptul că documentele adunate şi sistematizate, în fişier, constituie , deja azi, o sursă informaţională impunătoare, care, sunt sigur, fiind puse la dispoziţia solicitanţilor, ar spori evident nivelul cercetărilor ştiinţifice ale operei stereiene. Deci, în vederea realizării problemelor apărute am ajuns la decizia de a împărtăşi ideile respective cu cititorii cointeresaţi. Se ştie: Constantin Stere este o personalitate ieşită din comun, despre care s-a scris foarte mult. S-a scris de bine şi de rău, s-a scris în timpul vieţii şi după plecarea dintre cei vii. Se scrie şi astăzi. Se va scrie şi în viitor. S-a scris şi se mai scrie în contradictoriu. Deci, este logic să ne întrebăm: Cine este, totuşi, acest Constantin Stere? Cea mai potrivită apreciere şi cel mai gîndit răspuns la întrebarea formulată îl constituie, credem, articolele din revista „Viaţa românească”, nr. 1-3 din 1937, scrise cu ocazia comemorării evenimentului împlinirii al unui an de la plecarea în neant al patriotului şi luptătorului pentru binele poporului basarabean şi naţiunii române, publicistului şi scriitorului C. Stere. Pentru exemplificare reproducem doar primul aliniat din articolul „C. Stere şi Basarabia”, semnat de Pan Halippa. El scrie: „A face elogiul marelui român basarabean Constantin Stere nu-i uşor. A fost un om de ştiinţă, a fost un luptător politic, a fost un ideolog, a fost un literat, a fost un orator, a fost un publicist şi mai presus de toate a fost un om. Iată de ce este greu să scrii despre Stere” (P. 33). În continuare autorul, în mai multe rînduri, ne va atrage atenţia, că Stere totdeauna a crezut şi o viaţă întreagă a luptat pentru biruinţa moralităţii în om, pentru demnitatea şi libertatea poporului din care se trage.

42

Despre „C. Stere, prietenul celor umiliţi”, despre „Profesorul C. Stere”, despre C. Stere – romancierul, ideologul, scriitorul, despre jertfa lui C. Stere etc., etc. – în celelalte peste 20 de articole din revista semnalată. După această dată (1937) numele Stere, treptat se dă uitării. Presa românească lansează cîte 2-3 articole pe an, ca după 1940-1945 să dispară completamente. Iar în presa basarabeană în genere e o tăcere uimitoare, fiind publicate doar două dialoguri ale lui R. Marent cu moş Ion Codreanu şi G. Ibrăileanu („Viaţa Basarabiei”.– 1939.– nr. 4.– P.33-45 şi nr.6.– P. 27-32). Următoarele publicaţii basarabene legate de numele Stere au fost: „Moştenirea noastră literară: Constantin Stere” („Cultura Moldovei”.– 1963.– 17 ianuarie), semnat de cercetătorul Ion Vasilenco, şi articolul-răspuns: „Mai multă maturitate politică şi răspundere cetăţenească” („Cultura Moldovei”.– 1963.– 21 aprilie) ce poartă semnătura academicianului Iosif Varticean. Acest eveniment din viaţa literară a fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti a determinat atitudinea politică şi statală (de partid) faţă de persoana dată pentru mulţi ani înainte, atît în Moldova, România, cît şi în fosta Uniune Sovietică. În 1966, în Vol. IV al „Dicţionarului enciclopedic român” Constantin Stere este prezentat anume în lumina „maturităţii politice şi răspunderii cetăţeneşti”: „Stere Constantin (1865-1936) – om politic şi scriitor român, ideolog al poporanismului...” (urmează mai multe argumentări). Peste 31 de ani de tăcere, în 1997, enciclopedia „Chişinău” repetă aceleaşi calificative, dar cu mici completări: (1.VI. 1865, Ciripcău, Soroca – 26.VI.1936, Iaşi), om politic şi scriitor român, ideolog al poporanismului. Şi în continuare: „Absolvind Gimnaziul Gubernial pentru Băieţi nr. 1 din Chişinău, activează în cercurile narodniciste din Rusia...” (P. 433) etc. Ţinînd cont de cele relatate anterior, involuntar te gîndeşti: prin ce s-a manifestat acest titan, prin ce fapte şi acţiuni a trezit el atîta interes la cei din jur? Reieşind din cele citite sau consultate, constatăm, că la determinarea modului de viaţă (şi trai) al protagonistului în mare măsură au contribuit trei factori: 1. Constantin Stere s-a născut într-o familie de mari moşieri; 2. A fost un prunc nedorit, respins de propria mamă; 3. El s-a dovedit a fi un copil de excepţie, cu excelente posibilităţi intelectuale (mintale) şi materiale, orientat spre a pătrunde în esenţa adevărului şi setos de noi şi noi cunoştinţe, un copil pornit pe calea cunoaşterii. Anume acestea sunt tangenţele, care i-au adus faima de luptător, de ideolog, de mare scriitor, savant etc., şi totodată – necazurile de-o viaţă! Dar ?! Dar cum s-au scurs anii acestei vieţi? Răspunsul e: Deloc nu uşor. În 1871-1873 a fost şcolit de un bun perceptor de la care a învăţat scrisul şi cetitul rusesc. Apoi îşi perfecţionă cunoştinţele la un păstor german de la 43 pensionul pentru băieţi din Chişinău. În 1874 îl vedem deja elev al clasei a 2- a al vestitului „gimnaziu al nobilimii” din acelaşi oraş. Aici, în timpul studiilor, Stere a aderat la organizaţia revoluţionară „Comitetul Central al cercurilor de autoinstrucţie din Sud-Vest” (Odesa), unde se lasă copleşit de ideile socialiste (1878-1880), iar în 1884 deja este arestat pentru activitate revoluţionară, îndreptată împotriva statului. Urmează închisorile din Chişinău, Odesa, Butîrki, Kurgan, alte închisori din Siberia de Apus. În 1887 C. Stere, împreună cu alţi exilaţi politici, scoate, la Turinsk, o revistă şapirografică, în 1888 este implicat la redactarea manifestului-protest împotriva samovolniciei regimului aplicat exilaţilor din guvernamîntul Tobolsk – activităţi ce-i continuase anii de surghiun, şi-i schimbase întrucîtva orientările politice. În anii următori, adresîndu-se în diferite instanţe statale (guvernamentale), cerîndu-şi scuze etc., C. Stere este ascultat de organele respective. Iar în martie 1892 se întoarce la baştină, la Chişinău, Iaşi, Bucureşti. În acelaşi an se înscrie la facultatea de drept a Universităţii ieşene. În anii de activitate de la Iaşi tot mai mult şi mai mult se lasă „furat” de ideile socialiste. În 1893, lunile august-decembrie, publică în paginile ziarului „Universul” un ciclu de articole intitulat „Socialiştii şi mişcarea naţională”, cît şi alte articole, semnate cu pseudonimele: S. Cerepcoveanu, C. Scorţescu, C. Şărcăleanu ş.a. Acestea au fost primele publicaţii înregistrate de noi din presa românească. Cititorii mai atenţi au observat, probabil, că acest maestru al spiritualităţii şi al scrisului, cînd punea mîna pe toc era greu, ba chiar imposibil să-l opreşti. Cu toate acestea bibliografia depistată pînă la ora actuală ne demonstrează că el nu rareori era, totuşi, sustras de la munca de creaţie. Avem în vedere nu doar anii de grea cumpănă (arestările ). El deseori era antrenat în diverse discuţii de îndreptăţire, de argumentare a studiilor obţinute etc., care-l abăteau de la munca ce-i alina sufletul: activitatea intelectuală, cercetările ştiinţifice etc. Doar astfel putem explica faptul că ani la rînd nu publica o frază (1905, 1919).Dar acestea erau, totuşi, nişte excepţii. În decembrie 1893 obţine echivalarea diplomei de bacalaureat. În 1897 Stere susţine teza de licenţă cu tema „Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept”, iar tipografia Golder din Iaşi îi lansează cartea cu acelaşi titlu – lucrare de excepţie înalt apreciată nu doar numai de specialiştii români. În octombrie 1898 C. Stere acceptă postul de consilier în Consiliul Comunal al oraşului Iaşi, ca în 1899 să demisioneze. Din 1901 C. Stere se încadrează în activitatea pedagogică (la Universitatea din Iaşi, îndeplinind diverse funcţii, de la suplinitor la catedra de drept administrativ şi constituţional, şi pînă la postul de rector), politică, de partid şi administrativă (în calitate de parlamentar... etc.), care, cu mici intervale, va dura pînă în 1930, cînd Stere va anunţa oficial ieşirea din Partidul Naţional –Ţărănesc. În realitate, însă, şi după această dată, (cînd C. 44

Stere era concentrat la scrierea studiului-eseu „Documentări şi lămuriri politice. Preludii: Partidul Naţional-Ţărănesc şi „Cazul Stere”), el era mereu sustras de diverse persoane de partid. Ba chiar şi în perioada elaborării romanului „În preajma revoluţiei”– nu era lăsat în pace. Acestea sunt doar cîteva crîmpeie din viaţa şi activitatea omului-gigant C. Stere. Pentru a demonstra măcar câte ceva şi din rezultatele frământărilor lui , semnalăm, că alături de multiplele articole şi studii, note şi dialoguri, discursuri şi polemici etc. din presa periodică a timpului, el a lăsat posterităţii o operă de reală valoare – romanul în volume... Consultînd doar cîte ceva din informaţia existentă, cititorii, în dependenţă de scopurile urmărite, vor afla lucrări ce dezvăluie întreaga activitate ştiinţifică, politică, pedagogică, ideologică etc. a protagonistului şi, concomitent, îi vor admira cunoştinţele şi talentul lui de a le comunica celor din jur, iar prin contribuţia lucrărilor consacrate lui de către simpatizanţii şi adversarii săi, vor mai admira şi analizele competente ale scrierilor domniei sale, cum ar fi: „Marele război şi politica României” (Buc.,1918), „În literatură” (Iaşi, 1921), „Documentări şi lămuriri politice” (Buc.,1930), în special cele opt volume ale romanului-fluviu „În preajma revoluţiei” ş.a. – majoritatea, începînd cu anul 1990, reeditate şi la Chişinău. Cu acest prilej nominalizăm şi câteva din cărţile consacrate marelui luptător, pentru libertatea poporului basarabean, şi scriitor naţional: „Viaţa lui C. Stere” (în două volume) de Zigu Ornea, „Constantin Stere şi timpul său” de academicianul Haralambie Corbu, „C. Stere scriitorul” de Virginia Muşat, cît şi multe altele, lansate de Pamfil Şeicaru, Ioan Căpreanu, Tamara Petrov, Raisa Grecu ş.a. Curios lucru! Despre C. Stere s-au scris zeci de volume şi monografii, sute dacă nu mii (?), de articole, studii, portrete de creaţie, dialoguri şi interviuri etc., etc. Iar cînd le citeşti, te ciocneşti de fel şi fel de inexactităţi, omiteri, falsificări, tîlcuiri dubioase şi chiar greşeli. Nu e cazul a vorbi aici despre pricinile acestei situaţii. Ele, credem, pot fi observate fără mari eforturi. (Consultaţi broşurile „Trădarea-dezertarea şi toleranţa lui C. Stere” de Constantin Botez sau „Ţăranii moldoveni despre trădătorul C. Stere” ş. a.). Doar o singură pildă: ziua naşterii protagonistului. După mai multe cercetări, parcă se ajunsese la o dată acceptabilă – 1 iunie , aleasă dintre cele lansate (1, 6, 8 iunie, 14, 16 noiembrie etc.) de G. Călinescu, V. Muşat, I. Căpreanu, Z. Ornea, G. Tulbure, A. Donos ş.a., cît şi de mai multe dicţionare şi enciclopedii. Au fost studiate documentele de arhivă, s-au adus argumente, descoperind, parcă, şi adevărul – (1 iunie stil nou). Dar să fie oare acesta ultimul şi purul adevăr? Vorba e, că nu figurează informaţii, documente care ar reflecta şi atitudinea persoanei studiate. Or există articole (informaţii) care ne vorbesc despre datele jubiliare ale scriitorului C. Stere. Şi autorul celui mai 45 documentat studiu monografic Zigu Ornea scrie, pare-se destul de argumentat, despre jubileul de 70 de ani al sărbătoritului, care a avut loc la 16 noiembrie 1935. De altfel, cu ocazia acestui eveniment au semnat articole speciale aşa personalităţi ca: A. Cândea (în „Adevărul” din 20 noiembrie), G. Călinescu (în „Adevărul literar şi artistic” din 24 noiembrie), P. Manoliu (în „Credinţa” din 19 noiembrie), P. Şeicaru (în „Curierul” din 18 noiembrie) ş.a.(??!). Date noi în acest sens descoperim şi în „Dicţionarul scriitorilor români din Basarabia 1812-2006” (Chişinău, 2007), de unde reproducem: „Stere, Constantin [s-a născut] la 8.11.1865, Ciripcău, după alte izvoare – 1.6.1865, Horodişte, jud. Soroca”. Deci, starea aceasta dubioasă, de nesiguranţă, mai dăinuie şi astăzi. De aceea trebuie să credem, că cercetătorii, oamenii de ştiinţă, orientaţi să descopere purul adevăr, vor ţine cont de situaţia creată şi vor lumina (explica) toate neexactităţile şi greşelile ce mai continue să tulbure minţile oamenilor şi, cu părere de rău, să denatureze (să falsifice) chipul şi imaginea marelui basarabean. Totodată se cere să constatăm că în ultimii 10- 15 ani, la noi în Basarabia, s-a făcut foarte mult în direcţia dată. Pe lîngă cele spuse anterior, tineretul studios a cercetat diverse aspecte ale vieţii şi activităţii protagonistului. Au susţinut teze de doctor, publicînd şi monografii (ori broşuri) la temele respective, legate de numele Stere, cercetătorii: Constantin Lozovanu (1995), Lidia Troianowski (1997), Vlad Caraman, Raisa Grecu (2009) ş.a. Au fost publicate zeci de volume şi studii aparte din opera stereiană, cît şi un serial întreg de culegeri ştiinţifice consacrate personalităţii studiate: „Filosofia lui Constantin Stere în contextul culturii româneşti” (Chişinău, 1997), „Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele conferinţei ştiinţifice internaţionale” (Chişinău, 2005), „Profetul nemuririi noastre – Constantin Stere” (Chişinău, 2005) de Iu. Colesnic, „Constantin Stere şi timpul său: Schiţă de portret psihologic” (Chişinău, 2005), semnată de academicianul Haralambie Corbu, ş.a. Cu toate acestea problema oglindirii imaginii stereiene rămîne actuală şi pînă în prezent. Or dacă-i aşa, dacă lumea cărturărească s-a molipsit într-atît de stereism, se impune necesitatea de a veni în ajutor acestor entuziaşti, de a elabora o biobibliografie consacrată acestui nume magnetic. Şi iată că, din numele Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi a academicianului Ion Druţă, academicianul Haralambie Corbu s-a prezentat la Direcţia Bibliotecii Ştiinţifice Centrale „Andrei Lupan” cu iniţiativa (propunerea) de a include în planul de lucru al BŞC o lucrare bibliografică cu un titlu de orientare: „Constantin Stere: Biobibliografie”. Astfel, decizia fiind luată, s-au început căutările surselor pentru depistarea documentelor necesare şi familiarizarea cu realizările efectuate pînă la ora respectivă în această direcţie. În curînd, după primele cunoştinţe cu volumul şi specificul 46 documentelor necesare pentru realizarea lucrării preconizate, a apărut şi „Schiţa de proiect al elaborării biobibliografiei: Constantin Stere scriitorul, Omul publicistul, politicianul, filosoful”. Vorbind, astfel, despre căile de depistare a documentelor, pentru început, a fost consultarea ediţiilor bibliografice din România la tema aleasă, cum ar fi: 1). „Bibliografia românească modernă 1831-1918” în patru volume (1984-1996), 2). „Indice bibliografic al revistei VIAŢA ROMÂNEASCĂ 1906-1946” (Iaşi, 1956, 1958) şi celelalte ediţii similare, cît şi ale altor specii şi genuri de bibliografii semnate de: Maria Teodorovici, Mihai Cimpoi, Iurie Colesnic, Tamara Petrov ş.a. În realitate, însă, rezultatele consultării surselor semnalate s-au dovedit a fi destul de modeste. Mai detaliat şi mai la concret despre sursele consultate se va vorbi la locul potrivit. Se ştie: depistarea documentelor, legate de numele Stere sau alte nume ce au activat pînă la apariţia bibliografiei de stat (de înregistrare a presei), constituie o problemă foarte complexă şi dificilă. În acest sens selectarea documentelor pentru biobibliografia dată diferă esenţial de elaborarea lucrărilor similare dedicate autorilor contemporani. Diferă izvoarele informaţionale. Căci, în cazul lui C. Stere, cea mai bogată şi garantată sursă de selectare a publicaţiilor – Bibliografia de Stat – îşi pierde prioritatea. Ea nu poate garanta depistarea materialelor publicate pînă la inaugurarea instituţiei respective, de înregistrare a publicaţiilor din presa ţării. Problema depistării documentelor în cazul nostru se mai complică prin viaţa zbuciumată a bibliografiatului, plină de conflicte, care nu rareori se terminau cu aceea, că unele (ca să nu spun multe) din faptele si spusele lui, tezele, proiectele, ba chiar şi unele lucrări lansate de el, fiind puse la îndoială, respinse şi falsificate de adversarii săi, au avut o soartă vitregă, fiind special pierdute, iar în alte cazuri, ca documente oficiale, publicate fără semnătură, etc. – a depista astăzi şi a stabili dreptul de autor la astfel de lucrări aproape că este imposibil. Biobibliografia de faţă, din păcate, se caracterizează şi prin mai multe abateri de la legislaţia de descriere analitică a documentelor din presa periodică. Pentru discursurile lui C. Stere, mai ales din perioada activităţii parlamentare, era obişnuit să apară (fragmentar) în mai multe ziare, de cele mai multe ori cu diverse comentări şi discreditări. Datoria bibliografului este de a fixa toate aceste variante, fie ale protagonistului, fie şi ale celor ce-l simpatizau sau îl duşmăneau, căci anume aceste informaţii deseori pot contribui la dezvăluirea adevărului. Anume din aceste considerente, la descrierea documentelor pentru lucrarea de faţă, s-a decis să nu se admită nici un fel de omiteri sau restricţii. Toate ediţiile şi reeditările în formă de carte: roman, culegeri de articole, monografii etc.,cît şi articole, studii, recenzii etc. publicate sau republicate indiferent a câta oară în presa periodică sau în 47 seriale, semnate de C. Stere, sau consacrate lui, sunt descrise şi incluse în lucrare. (Cele depistate, desigur). Am decis să prezentăm în mai multe rînduri acelaşi document pentru a păstra atmosfera socială şi în special cea politică de la etapa respectivă. Asta însă nu înseamnă că bibliografia este exhaustivă. Pe departe nu. Documentele de arhivă, spre exemplu, conform deciziei de început, nu sunt înregistrate. Şi în genere sesizăm că multe documente vor rămâne în afara biobibliografiei din cauza lipsei surselor de depistare. Reieşind, deci, din cele relatate, s-a ajuns la concluzia, că sursele informaţionale de bază, în condiţiile noastre de azi, rămîn, totuşi, însăşi opera protagonistului şi, în special, lucrările consacrate persoanei bibliografiate: monografii, culegeri, articole, bibliografii etc. Iată de ce lucrările de depistare a documentelor au continuat de la consultarea colecţiilor de carte (fondurile) şi a aparatului informaţional al BŞC a AŞM (cataloage, fişiere etc.). Astfel pe masa de lucru au apărut vre-o 15 volume de autor şi cam tot atîtea despre protagonist, precum şi o bună parte a publicaţiilor stereiene şi a celor despre el, găzduite de revistele din Moldova, în special cele apărute de după anul 1990. Baza de date a biobibliografiei, aşa dar, a fost realizată prin consultarea atentă a catalogului general şi fişierului analitico-sistematic „Moldovica” al BŞC. A urmat mai apoi aparatul informativ al Bibliotecii Naţionale şi ale altor biblioteci chişinăuene. Nu pot ocoli faptul, că de fiecare dată, la toate bibliotecile, ni s-au pus la dispoziţie toată informaţia solicitată. Cu această ocazie aducem sincere mulţumiri colegelor la BŞC a AŞM, doamnelor Silvia Colesnic, Maria Poştarencu, Maria Cocieru, Lilea Bodarev, şi în special doamnelor Aliona Tostogan, Larisa Bulat, Raisa Melnic ş.a. de la Biblioteca Naţională. Acesta a fost începutul. S-a adunat o cantitate impunătoare de documente, iniţial fiind aranjate în ordinea alfabetică conform „Schiţei de proiect”, menţionate anterior. Anume aici, în această cutioară, mai corect, în această lădiţă ia naştere izvoraşul informaţional, care, cu timpul, mereu completat cu documentele depistate din sursele preconizate, va creşte până la indexul aşteptat. Următorul pas în vederea depistării materialului informaţional a fost consultarea listelor bibliografice existente, din volumele parţial semnalate. În continuare prin mîinile bibliografului au trecut cele opt volume ale romanului „În preajma revoluţiei” cu toate adaosurile: prefeţe, postfeţe, recenzii, note, referinţe bibliografice etc., precum şi alte lucrări stereiene sau despre el. Documentele selectate din toate aceste surse ne-au făcut să observăm diverse inexactităţi şi omiteri în descrierea bibliografică, fapt ce ne-a adus la concluzia: Consultarea de visu a documentelor, depistate pe această cale, este o necesitate obligatorie, fie acestea romane, studii sau articole politice, sociale, literare etc., fie acestea documente despre persoana 48 bibliografiată, de fiecare dată acordînd o atenţie deosebită referinţelor bibliografice din sursele consultate. Mai detailat despre controlul de visu vom reveni mai jos. Întrucît multe momente din viaţa şi activitatea lui C. Stere, după cum am văzut, sunt tratate contradictoriu, alteori cam sofisticat, şi întrucît consultarea surselor informaţionale (culegeri, monografii...) se efectuează nu doar pentru depistarea materialului bibliografic, ci şi pentru selectarea datelor necesare pentru întocmirea „Tabelului cronologic”al protagonistului, cît şi al compartimentului de „Aprecieri” etc., s-a decis a se da prioritate, crezare următoarelor izvoare:”Viaţa lui Constantin Stere” în două volume de Z. Ornea (Ch., 2005), „Constantin Stere şi timpul său” de acad. H. Corbu (Ch., 2005), „Constantin Stere – scriitorul” de Virginia Muşat ((Buc.,1978) ş.a., verificând, totodată, documentele selectate cu capitolele „Bibliografie” şi „Breviarul biobibliografic” din volumul „Constantin Stere: Victoria unui înfrînt”, îngrijit de Maria Teodorovici (Ch., 1997) ş.a. Atenţionăm: confruntarea acestor două ediţii (ale lui Z. Ornea şi M. Teodorovici) s-a efectuat din considerentele, că prima ediţie constituie sursa cea mai bogată de informaţie factologică şi analitică, iar a doua se manifestă, mai ales, prin cele două compartimente. Aşa dar, verificarea şi confruntarea documentelor şi evenimentelor din lucrările semnalate, cît şi a multora altora, ne-au permis să depistăm multe neexactităţi şi parţial să le aducem la un numitor comun, adică să găsim varianta corectă, atît la descrierea bibliografică, cît şi la alegerea datelor şi evenimentelor mai însemnate din viaţa şi activitatea persoanei bibliografiate. Dar iată încă nişte momente dificile. Ţinînd cont, că descrierea bibliografică a documentelor pe parcursul unui secol şi mai bine s-a schimbat radical, conform legislaţiilor de la etapele respective, astăzi este greu, iar uneori şi imposibil, de a respecta totalmente legislaţia contemporană. Iar dacă vom recunoaşte că încă n-au dispărut curiozităţile, cînd acelaşi document, de acelaşi autor, în aceeaşi lucrare este bibliografiat cu elemente diferite (anul, data, sursa etc.) ale descrierii bibliografice – nu e greu să înţelegem situaţia bibliografului-elaborator. De aceea, nemaivorbind de alte greşeli, descrierea bibliografică a fiecărui document, efectuată după sursele bibliografice, în lucrarea de faţă, se marchează cu un ASTERISC (*), care de fapt, constituie o preîntîmpinare pentru cititor că materialul respectiv nu este verificat de visu, că el cere un control mai viguros. Se ştie că protagonistul nostru o bună parte din scrierile sale le-a semnat cu diverse pseudonime (C. Şărcăleanu, C. Nistrul, Un observator-Ipocondric etc.), sau cu criptonime ( C.S.; St.; Sr. ş.a.). În genere este foarte normal ca autorul să-şi semneze lucrarea cum doreşte. Cînd vine vorba, însă, de bibliografierea operei unui (astfel de autor) cum e C. Stere, să zicem, apar 49 neaşteptate complicaţii. Cum să efectuăm descrierea bibliografică? La numele autorului sau la pseudonimul, criptonimul dat? Sau poate e mai bine să scoatem numele autorului pe copertă şi foaia de titlu a biobibliografiei, iar la finele descrierii, în formă de adnotare, să indicăm semnătura respectivă. Poate!... Dar cum procedăm cînd este vorba de o bibliografie tematică sau de ramură, sau cînd nu cunoaştem ce reprezintă semnătura de sub text? La prima vedere întrebările apărute par simple de tot, adică rezolvabile. Asta, însă, pînă la nivelul cunoştinţelor. Dar dacă nu cunoaştem toate pseudonimele şi criptonimele, cum se întîmplă şi în cazul Stere? Suferă plenitudinea lucrării. Or Stere semna cu pseudonime şi criptonime lucrări de mare valoare! Etc., etc. Deci totul depinde de nivelul cunoştinţelor autorului-alcătuitor. În astfel de situaţii se impune necesitatea cercetărilor, necesitatea cunoaşterii, adică şi necesitatea de a efectua descrierea bibliografică a tuturor documentelor de visu, consultînd fiecare document. Această cerinţă în practica noastră de astăzi, din păcate, este imposibil de respectat. De aici şi apariţia semnului de preîtîmpinare a cititorului (*). Am înşirat toate aceste detalii ca să informăm potenţialii cititori, că şi bibliografia de faţă suferă de unele metehne similare. Mai ales există multe omiteri a lucrărilor semnate cu pseudonime (şi alte semne sofisticate), care lipsesc şi în sursele bibliografice (şi ştiinţifice) consultate de noi. În „Indicele bibliografic al revistei VIAŢA BASARABIEI, 1906-1946” (Iaşi, 1947), spre exemplu, (vezi indexul de nume), nu sunt semnalate (descifrate) majoritatea din pseudonimele lui C. Stere înşirate anterior. Conform „Dicţionarului de pseudonime, alonime, anagrame, asteronime” de Mihail Straje (Buc., 1978), Constantin Stere împreună cu colegii săi de la „Viaţa Românească” I. G.Ibrăileanu şi G. Topârceanu au semnat foarte multe materiale cu numele „P. Nicanor et Co”. După cum majoritatea absolută din cele circa 1000 (o mie) de documente se referă la diverse probleme de organizare a activităţii revistei respective şi a presei în genere, şi că este imposibil să diferenţiem partea ce-i aparţine protagonistului, alcătuitorul biobibliografiei de faţă a decis să nu le înregistreze pe fiecare în parte, ci să se facă doar o trimitere la „Indicele bibliografic al revistei VIAŢA ROMÂNEASCĂ, 1906-1946” (Iaşi, 1958) unde, la „Indexul [auxiliar] alfabetic al revistei...”, la numele „P. Nicanor et Com.”, solicitanţii vor găsi numerele de înregistrare a fiecărui din aceste materiale. Merită toată atenţia faptul, că majoritatea documentelor de acest fel (referitoare la activitatea rev. „Viaţa rom.”) sunt plasate într-o diviziune (capitol) specială „Miscellanea”, care are menirea de a întreţine legături permanente între colectivul redacţional şi cititori. Astfel, spre exemplu, cînd am observat că în colecţia BŞC lipsesc anii 1916 (iunie) – 1919 (iunie) am rămas şocat. Dar asta a fost pentru o clipă, pentru că, consultînd 50

„Miscellanea” Nr.1 din 1920, am găsit informaţia: „După o întrerupere de aproape patru ani a activităţii sale „Viaţa românească” apare din nou” (P.160). Din numărul următor (Nr.2. – 1920) al revistei, paragraful „Redacţionale” citim: „Pasagiile citate în numărul trecut cu privire la ideile „Vieţii româneşti” despre rase şi despre industria naţională, sînt scoase din seria de articole „Socialdemocratism sau poporanism?”, în care C. Stere a expus programul revistei „(P.327). Deci, stimaţi cercetători ai revistei „V.R.” , ţineţi cont de acest detaliu. Numele comun „P. Nicanor et Com” mai repede este un nume al redacţiei decît al lui Stere. Să revenim la problema controlului de visu! Pentru a garanta plenitudinea solicitată şi calitatea descrierilor bibliografice ale documentelor unei biobibliografii (şi nu numai) se recomandă insistent controlul de visu al surselor purtătoare de informaţie: reviste, ziare, buletine, culegeri etc., în care au fost publicate scrierile autorului bibliografiat şi a literaturii despre el. Procedura aceasta se impune mai ales în cazul nostru, prin faptul că perioada supusă cercetărilor este destul de întinsă, plină de contraziceri social politice, şi plus la toate, lucrările protagonistului parţial fiind semnate cu diverse nume (pseudonime) – momente ce contribuie la pierderea informaţiei. Revista „Viaţa românească, spre exemplu, în paginile căreia C. Stere a publicat o perioadă de timp impunătoare, de la începuturi (1906) şi pînă la moartea sa, a fost bibliografiată de buni specialişti şi cu o minuţiozitate deosebită. Bibliografia dată se păstrează şi la BŞC a AŞM. În vederea depistării documentelor respective a fost consultată cu atenţie şi s-au descris o mulţime de materiale. Şi, întrucât, o bună parte din colecţia revistei o avem la biblioteca AŞM s-a luat decizia de a consulta exemplarele prezente de visu. Rezultatele s-au dovedit a fi benefice. Au fost confirmate multe din materialele selectate din alte surse. Au fost efectuate şi esenţiale corecturi, însă pe departe nu toate bănuielile noastre au fost precizate. N-am reuşit, spre exemplu, să stabilim, la sigur, cui aparţin lucrările notate cu criptonima „M.C.” (multe recenzii). Bănuiam că ele puteau fi scrise de C. Stere, căci după el se afirmase deja pseudonimul „M. Costea”. Cu atît mai mult că o bună parte din documentele semnate cu criptonimul „M.C.”, prin tematică erau înrudite cu ale lui C. Stere. Dar asta s-a dovedit a fi doar o intuiţie. Argumente convingătoare n-au fost găsite. Vasăzică şi controlul de visu nu totdeauna poate rezolva problemele ce apar pe fir. Deci şi cerinţa legislativă cu privire la controlul de visu pe departe nu totdeauna poate fi respectată!? Dar iată încă un moment semnificativ în acest sens. Pînă nu demult , în practica de elaborare a bibliografiilor personale, corespondenţa, ca gen de informaţie, nu era acceptat. Acum, consultarea a cîtorva volume de acest fel: „Scrisori către G. Ibrăileanu”, în patru volume, şi „Scrisori către Nicolae Iorga”, în două volume, din care au fost depistate o cantitate impunătoare de 51 scrisori, expediate de C. Stere sau adresate Domniei sale, au demonstrat, că scrisoarea, prin bogăţia şi sinceritatea sa informativă, prin nimic nu cedează celorlalte genuri de creaţie,de aceea,ea,scrisoarea, merită să fie inclusă în tot felul de lucrări. Printre altele fie spus, autorul volumului „Ordinea şi aventura” (Cluj, 1973) Mircea Zaciu în capitolul „Literatura documentelor” (P. 222-231) constată: „Iniţiativa de a continua publicarea arhivei epistolare a mentorului „Vieţii româneşti”, în seria de „Documente” a editurii „Minerva”, care ne-a obişnuit cu ediţii riguroase şi de bună calitate, trebuie salutată printre evenimentele de istoriografie literară ce au marcat anul 1971” (P.222). Iar puţin mai la vale, referindu-se anume la volumele „Scrisori către G. Ibrăileanu”, din care au fost extrase şi incluse şi în biobibliografia , în curs de elaborare, o seamă de scrisori adresate către protagonist, sau expediate de el către G. Ibrăileanu, autorul Mircea Zaciu apreciază, într-un fel, corespondenţa stereiană, zicînd: „Tonul scrisorilor lui Constantin Stere, abrupt şi intempestiv, cu o francheţă ades brutală, maschează de fapt un timid. Luptătorul înăsprit nu-şi recunoaşte sentimentalitatea, oricîtă afecţiune pentru prietenul de idei transpare printre rînduri. El preferă s-o ascundă sub ironii derutante şi apelative.”(P.224). Enigmatică apreciere, venită, parcă,de la sine... Din cele relatate pînă aici se simte necesitatea unor triste concluzii: Elaborarea biobibliografiei „Constantin Stere scriitorul, publicistul, politicianul, filosoful, Omul” constituie o cercetare cu regretabile lacune. Situaţia , în care se realizează lucrarea, nu poate garanta depistarea exhaustivă (preferată) şi descrierea bibliografică calitativă a documentelor. Lipsa în bibliotecile chişinăuene a multor surse informaţional-bibliografice (ziare, reviste, buletine etc.) complică în mare măsură procesul de depistare şi de efectuare a descrierii bibliografice corecte a documentelor şi, concomitent, tărăgănează realizarea lucrării. Din cauza acestor lipsuri se schimbă şi căile de acumulare a materialelor. Pe prim plan în aceste condiţii se plasează, după cum s-a mai spus, documentele prezente în BŞC , în Biblioteca Naţională şi în alte biblioteci din ţară. Şi întrucît descrierea, de multe ori, se face după modelul autorului studiului consultat, este logic să admitem, că şi în biobibliografia dată să rămînă unele neexactităţi. De aceea ne cerem scuze în faţa cititorilor pentru unele abateri conştiente de la legislaţia contemporană a descrierii bibliografice: (indicarea neexactă, să zicem, a sursei de publicare a documentului, cum ar fi: Nr. 2 sau Nr. 12 al revistei respective, sau: anul 1883 ori 1884!? etc.). S-au admis aceste dubii, gîndindu-ne, în primul rînd, la Dumneavoastră, dragi cititori. Căci, avînd la dispoziţie două surse dintre care nu cunoaştem care e greşită, indicarea ambelor îl apropie, totuşi, pe cititor de informaţia solicitată. Aceste „inovaţii” îi privesc, de sigur şi pe elaboratorii 52 biobibliografiei în cauză, pentru că, odată cu apariţia posibilităţilor controlului de visu ele, aceste enigme vor dispare. Sperăm, că se vor găsi entuziaşti, fie de la Chişinău sau de la Bucureşti, care, vor corecta neexactităţile, şi cele observate şi cele neobservate, completînd totodată şi golurile omise Acestea fiind spuse, trebuie de constatat: lucrarea de faţă, cu toate neajunsurile ce le are, în plan informaţional, este superioară tuturor bibliografiilor stereiene publicate pînă la ora actuală. Pusă la dispoziţia cercetătorilor, ea va contribui benefic la activizarea cercetărilor ştiinţifice, la cunoaşterea adevăratului Constantin Stere, la înseninarea imaginii sale. Dar nicidecum ea (biobibliografia), azi, nu poate fi considerată ideală, cu atît mai mult – exhaustivă! Lucrările de elaborare (perfecţionare), deci, se cer continuate, însă pentru a realiza această necesitate se cer mari eforturi, mult timp şi incontestabile cheltuieli, de care, cu părere de rău, nu dispunem astăzi. De aceea, repetăm, nu ne rămîne de făcut altceva, decît să punem la dispoziţia cercetătorilor materialul acumulat, de activizat lucrările ştiinţifice în această direcţie, orientîndu-ne, totodată, şi la continuarea elaborării unei variante noi a biobibliografiei date, esenţial completate şi perfecţionate. Anume, reieşind din aceste considerente, am şi înşirat atît de amănunţit căile de depistare, de selectare şi de descriere a documentelor, sperînd că viitorii autori vor ţine cont de lucrările efectuate. Cu acelaşi scop, în continuare, lăsăm observaţiile respective pe marginea unor surse informaţionale folosite odată, intuind că şi aceste note ar putea să le fie de folos continuatorilor ce vor veni după noi. Să nu cheltuie timpul în zadar la consultarea lucrărilor consultate deja de predecesori.

* * * Anterior aminteam despre cîteva scrieri ale protagonistului nostru şi unele culegeri de la care pornisem să selectăm materialul informativ pentru biobibliografia de faţă. Acum, pare-se, a sosit momentul să continuăm acest gînd, sperînd că informaţia, cu privire la sursele consultate deja, ar putea să-i ferească pe viitorii bibliografi, preocupaţi de completarea şi revizuirea variantei biobibliografiei propuse, de la dublarea lucrului făcut deja. Să pornim de la culegerea de articole „Marele război şi politica României”(Buc., 1918). Se ştie că Stere a fost unul dintre cercetătorii cauzelor războiului întîi mondial şi situaţiei României în mijlocul forţelor antagoniste. Anume în albia acestor activităţi publicistice el a dezvoltat concepţia politică şi istorică, care a determinat atitudinea autorului faţă de conflictul european. Rezultatele acestei munci – peste 150 (o sută şi cincizeci) de articole publicate în „Lumina” – ziar editat nu fără strădaniile proprii – pe perioada 1 septembrie 53

1917 – 1918, cînd Moldova din dreapta Prutului era izolată de restul ţării. Dacă aceste documente rămîneau doar în paginile ziarului, noi, astăzi, neavînd colecţia la îndemână, nu le-am fi putut bibliografia. Ne-a salvat însăşi autorul, care, cu providenţa lui uimitoare, le-a adunat în volumul semnalat anterior, indicînd la finele fiecărui document sursa iniţială, adică denumirea ziarului, anul şi data. Efectivă s-a dovedit a fi şi consultarea volumului stereian „Documentări şi lămuriri politice” (Bucureşti, 1930) şi a următoarei ediţii al acestuia, esenţial completat şi editat cu sîrguinţa scriitorului Iurie Colesnic (cu un titlu puţin modificat?) „Documentări politice” (Chişinău, 2002), – în care sunt reproduse o cantitate impunătoare de studii şi articole din presa periodică a timpului: „Lumina” (ziar), „Viaţa Basarabiei” (ziar) ş.a. Şi de fiecare dată, la finele fiecărui articol, se nota sursa. Semnalăm cu satisfacţie, că în rezultatul verificării acestor informaţii (din trei surse, puse la dispoziţia cititorului în diferite perioade), s-au făcut multe corecturi şi precizări la descrierea bibliografică a documentelor respective. Semnalăm că cele relatate aici în mare parte se referă şi la micromonografia lui Iurie Colesnic „Profetul nemuririi noastre – Constantin Stere”, de unde am depistat şi am descris un volum impunător de informaţie ilustrativă pentru compartimentul „Iconografie” a biobibliografiei. În aceeaşi lumină se cere caracterizată şi culegerea de articole, cuvîntări şi diverse documente ale protagonistului – „Singur împotriva tuturor” (Chişinău, 1997 şi 2006), care, ca sursă informaţională şi bibliografică, s-a dovedit a fi foarte benefică, cît pentru cititori, atît şi pentru bibliografi. Cartea este îngrijită de Alina Ciobanu, excelentă cunoscătoare a presei basarabene. Ea, e bine să semnalăm acest moment, se înscrie printre primii cercetători din Moldova, care a pus la dispoziţia cititorilor (din ţară) o bună parte din opera politică şi publicistică a lui Constantin Stere. Este necesar să observăm că îngrijitoarea volumului, odată cu selecţia strictă a documentelor, a indicat şi ea sursele iniţiale, care, în fine, au contribuit la depistarea şi, în special, la precizarea elementelor descrierilor bibliografice ale materialelor incluse în volumul indicat. Iar, dacă să vorbim la concret, verificarea numelor de autori, titlurilor documentelor şi ale celorlalte elemente obligatorii ale descrierilor bibliografice (anul, luna, data şi pagina) ale tuturor materialelor extrase din volumul respectiv, cu aceleaşi documente selectate de noi din alte izvoare (bibliografii, monografii), ne-au permis să corectăm şi să completăm mai multe inexactităţi şi omiteri,mai cu seamă, la cele publicate în periodicele: „Lumina”, „Adevărul”, „Monitorul oficial” şi „Viaţa Basarabiei” (ziarul). Apropo. Cu privire la ziarul „Lumina”. Se impune necesitatea de a informa potenţialii cititori, că anume în paginile acestuia au fost publicate mai multe materiale contradictorii, o bună parte dintre care, puţin sofisticate, erau 54 folosite în scopuri discriminatoare faţă de protagonist. Unele din aceste documente, pe parcursul anilor, au fost adunate şi incluse în diverse culegeri, despre care mărturiseam în paginile anterioare. În aceeaşi albie informaţională se înscrie şi broşura „C. Stere judecat şi condamnat de el însuşi” (Iaşi, 1923), elaborată pe baza documentelor, extrase din paginile ziarului semnalat („Lumina”). Şi cu toate că unele din ele (fragmente, citate etc.) sunt selectate, după noi, tendenţios, cu multe neexactităţi şi cu intenţia de a discrimina personalitatea lui C. Stere, totuşi am depistat şi de aici cîteva documente, care lipseau în fişierul nostru. Impresionează, şi nu doar prin masivitatea sa, volumul IX al operei protagonistului întitulat „Publicistică” (Chişinău, 2006). Alcătuitorul şi îngrijitorul textelor Pavel Balmuş, asemeni autorului (C. Stere) cărţii „Marele război şi politica României” (Bucureşti, 1918) şi al alcătuitorului ediţiei „Documentări politice” (Chişinău, 2002) Iurie Colesnic, şi-a înzestrat, şi el, fiecare document inclus în volum, cu informaţia, sursa primei publicaţii – practică benefică, care contribuie la păstrarea (conservarea) informaţiei . Dar iată şi unele din lucrările despre Constantin Stere în calitate de surse informative. Monografia în două volume „Viaţa lui C. Stere” (Chişinău, 2005) a eruditului Zigu Ornea este un exemplu deosebit în acest sens. Monografistul a consultat, se vede, şi a utilizat o cantitate enormă de documente: scrieri artistice, politice şi publicistice ale protagonistului, literatură despre el, documente de arhivă referitoare la viaţa lui C. Stere precum şi la starea social-politică a Ţării Româneşti din perioada respectivă, argumentînd, de fiecare dată, tezele lansate cu citate şi mărturisiri din documentele consultate. De mare preţ pentru bibliografierea documentelor respective constituie faptul că autorul monografiei în mare parte a înregistrat şi sursele consultate în formă de „trimiteri în sub sol” ale elementelor obligatorii pentru descrierea bibliografică. Anume aceste detalii au contribuit la depistarea şi efectuarea descrierii bibliografice a documentelor noi, neînregistrate pentru lucrarea dată. Din păcate, nu rareori, „trimiterile în sub sol” se fac cu esenţiale omiteri şi neexactităţi, care duc la dezorientarea cititorilor. Spre exemplu, doar o singură pildă: La p. 219 (Vol.1) documentul „Arestarea dlui C. Stere” [fără autor] este publicat în ziarul „Izbînda” 1, nr.171 din 13 mai 1919, iar la pagina 220, acelaşi titlu – „Arestarea dlui C. Stere” are ca autor: Damian Gr., şi este publicat în acelaşi ziar din 14 mai (nr.13) 1919. Apare aici o situaţie dubioasă imposibil de precizat fără a consulta sursa – „Izbînda”: este vorba de un singur document sau de două? Şi Ioan Căpreanu în monografia sa „Eseul unei restituiri C. Stere” (Iaşi,1988) aduce în faţa cititorului un patrimoniu informaţional veridic, care, de regulă, se prezintă în aceeaşi formă (de trimiteri). Metoda aceasta este des practicată, de obicei, în cercetările ştiinţifice. Procedeu obişnuit şi acceptat, 55 dacă autorii acestor studii au responsabilitatea de a scoate în evidenţă toate coordonatele necesare pentru a găsi sursa analizată de cercetător. Din păcate aceste detalii şi cerinţe deseori se neglijează, transformînd spusele autorului în nişte declaraţii, care sunt imposibil de verificat. De o valoare benefică în vederea depistării şi descrierii bibliografice corecte a documentelor legate de numele Stere s-a dovedit a fi volumul monografic „Constantin Stere şi timpul său” (Chişinău, 2005) de academicianul Haralambie Corbu, şi în special cercetarea „Lecturi şi interpretări la Est de Prut”, care constituie o analiză detaliată şi aprecieri în cunoştinţă de cauză a tuturor documentelor stereiene publicate sau editate în Republica Moldova. Aceste analize minuţioase au contribuit atît la micşorarea omiterii informaţiei de preţ, cît şi la corectarea unor neexactităţi (la titlul publicaţiilor, anul, numărul revistelor etc.). O atenţie deosebită acordă academicianul articolelor cercetătorului Gheorghe Tulbure, care, pe baza documentelor de arhivă, face unele precizări cu privire la locul şi data naşterii lui C. Stere, la încălcările de către el a regimului... pentru ce lui i s-a continuat cu trei ani termenul de detenţie în închisorile din Siberia etc. Monografia „C. Stere scriitorul”, semnată de Virginia Muşat, care se încheie cu o mică listă bibliografică, ne-a servit la depistarea unor necunoscuţi autori de articole şi studii dedicate activităţii lui C. Stere ca scriitor. Aceste documente au îmbogăţit într-un fel biobibliografia protagonistului, însă descrierea redusă,efectuată deseori în formă de „trimiteri în sub sol” cu explicări de felul: „Ibidem”, „Idem”, „Apud” etc., complică procesul de depistare, iar alteori duc la pierderea informaţiei. Studiul monografic „Constantin Stere ideologul şi scriitorul” (Timişoara, 2004.– 333 p.) de Tamara Petrov ia în dezbatere, la prima vedere, doar două aspecte din activitatea protagonistului: „Stere ideologul” şi ”Stere scriitorul”. În realitate, însă, autoarea, în prima parte, pentru a reflecta cît mai amplu aspectul „Stere ideologul”, abordează, aşi spune, întreaga lui activitate social-politică, ştiinţifică şi administrativă, ca în fine, completînd cele spuse cu un compartiment aparte – „Stere scriitorul”, să prezinte chipul complex al omului-luptător pentru democraţie, punînd accentul pe suferinţele ce le-a îndurat pe tot parcursul vieţii sale acest om-legendă. Nu intenţionez să demonstrez în ce măsură autoarea şi-a realizat intenţiile. Asta-i datoria specialiştilor. Cît mă priveşte, însă, mă simt obligat să mărturisesc, şi o fac cu plăcere, că lucrarea ce-mi stă în faţă este urzită şi ţesută pe baza documentelor relevante, fapt ce ne bucură mult. E locul să mai semnalăm, că documentele utilizate sunt într-un fel ordonate (sistematizate). Fiecare din cele 6 (şase) capitole se încheie cu cîte o listă impunătoare de literatură la tema respectivă, întitulată „Note” (?). Documentele în cauză sunt numerotate şi toate trimiterile din text se fac la izvorul (cartea, articolul...) 56 nominalizat. Concomitent cu „Notele” de la cele şase capitole şi de la „Preliminarii”, lucrarea se încheie cu o impunătoare „Bibliografie”, alcătuită din compartimentele: „Opera lui C. Stere” cu subdiviziunile: „În volume”, „Discursuri, articole, cronici, eseuri, reportaje publicate în reviste” (selectiv) „Referinţe critice” (selectiv) cu subdiviziunile: „În volume”, „În periodice” şi „Bibliografie generală” – acestea, din păcate, nenumerotate...(?!). Verificarea documentelor relatate, cu cele selectate de noi din alte izvoare, ne-au fost întrucîtva de folos, căci autoarea, folosind din plin „Bibliografia” din ediţia „Constantin Stere: Victoria unui înfrînt”, îngrijită de Maria Teodorovici (Ch.,1997), şi alte surse bibliografice, a îmbogăţit nivelul informativ al biobibliografiei noastre cu publicaţii noi din România şi din alte regiuni. Monografia „Poporanismul: geneză, evoluţie, ideologie” (..., 19..) de Valeriu Ciobanu se referă la viaţa şi activitatea lui C. Stere doar tangenţial, însă s-a dovedit a fi foarte bine documentată. V. Ciobanu, de altfel, ca şi majoritatea oamenilor de ştiinţă, ca metodă de argumentare a tezelor şi ideilor lansate, a practicat familiarizarea cititorilor prin trimiterile în subsolul paginii a surselor utilizate şi, concomitent, prin plasarea listei bibliografice la finele studiului. Confruntarea acestor surse ale lui V. Ciobanu cu ale noastre, însă, s-a dovedit a fi deosebit de efectivă. În felul acesta s-au făcut multe precizări şi completări la oformarea descrierilor bibliografice (nume, date, ani etc.), sa- u depistat documente noi, nefixate pînă la momentul respectiv, mai ales dintre cele semnate cu pseudonime. Relevantă informaţie (articole de şi despre C. Stere) am depistat din monografia academicianului Mihai Cimpoi „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia” (Chişinău, 1996 şi celelalte ediţii), din „Personalităţi ieşene”,Vol. 3 (Iaşi, 1978), care s-au evidenţiat prin cîte o listă valoroasă de literatură despre C. Stere. Bogat material informativ cu privire la viaţa şi activitatea politică, socială şi literară a lui Constantin Stere am descoperit din cele patru schiţe biobibliografice incluse în „Calendarul bibliotecarului” pe anii 1995 şi 1996, cît şi din „Calendarul Naţional” pe anii 2005 şi 2006, de unde am extras cele mai proaspete (mai curente) documente despre C. Stere. Informaţie bibliografică de valoare vor găsi solicitanţii în cele trei teze de doctor: „Poetica romanului „În preajma revoluţiei” de C. Stere” (Chişinău, 2003), susţinută de Vlad Caraman (doctor în filologie), „Filosofia socială a lui Constantin Stere”, susţinută de Constantin Lozovanu în anul 1995, şi „Concepţia estetică în creaţia lui Constantin Stere” (Chişinău, 1997), semnată de Lidia Troianovski. Toate trei şi-au adus aportul la depistarea documentelor, la sistematizarea şi la studierea lor, desigur, însă, în urma divergenţelor, la diferite etape, a descrierii bibliografice, sau din neatenţie, s- 57 au comis neexactităţi, care nu permit (complică) selectarea documentelor. Aşa, spre exemplu, studiul lui C. Stere „Din notiţele unui observator ipocondric”, publicat în ziarul „Adevărul”, în teza Lidiei Troianovski (P. 119) este întitulat „Din observaţiile...” (?) şi publicat în „Adevărul literar” – neexactităţi, care, pentru a afla adevărul pur se cere controlul de visu. Cu toate acestea, listele bibliografice de la finele lucrărilor, cît şi notiţele, trimiterile din josul paginilor, fiind verificate cu documentele, selectate de noi, au contribuit la exactitatea descrierii bibliografice a documentelor din biobibliografia stereiană. Despre Constantin Stere s-a scris şi în limba rusă. Un studiu valoros a pus la dispoziţia cititorilor Samson Madievski – „Политический путь Константина Стере” (Молд. Ист. Журнал.– 1990.– Nr. 2.– С. 27-47; Nr.– 3.– С.41-57). Scris cu o scrupulozitate deosebită, el (studiul) se evidenţiază prin notele şi trimiterile bibliografice de la sfîrşitul acestuia, de unde, şi noi, am selectat pentru biobibliografia de faţă, zeci de documente, care lipseau în lucrările consultate pînă la acea oră. Lista autorilor şi lucrărilor, care ne-au fost de folos la depistarea documentelor pentru biobibliografia „Constantin Stere...” ar putea fi continuată. Multe, foarte multe studii, din bibliografia consultată de noi, ar merita să fie comentate şi recomandate cititorilor, însă sperăm, că solicitanţii adevăraţi, sacrificînd ceva timp, vor reuşi, cu ajutorul biobibliografiei de faţă, să-şi satisfacă toate cerinţele. * * *

Mărturisirile acestea constituie pentru noi o mare insatisfacţie, care vine din conştiinţa că elaboratorii, pînă la ora actuală, n-au putut garanta lucrării sale o plenitudine informaţională satisfăcătoare. Totodată ele vin să informeze potenţialii cititori cu privire la trăsăturile specifice ale biobibliografiei date, în special referitor la căile (sursele) de depistare a materialului bibliografic. Concomitent am dori să nu se creadă că în procesul de lucru au fost ignorate careva surse tradiţionale de depistare a documentelor, cum ar fi bibliografia de stat („Cărţile Moldovei Sovietice”, „Cărţile Moldovei”, „Cronica presei,” „Bibliografia Naţională a Moldovei”) şi lucrările bibliografice de specialitate (tematice, de ramură etc.): „Critica şi ştiinţa literară în Moldova”, „Istoria, arheologia, etnografia Moldovei” (în trei volume) etc. Au fost consultate toate genurile şi speciile de bibliografii din ţară, mai ales acele editate după 1988 şi pînă la 2008. Descrierea bibliografică a cărţilor, cît şi descrierea analitică a documentelor din culegerile colective, din ziare, seriale şi reviste este efectuată conform standardelor naţionale cu privire la informare şi 58 documentare, dacă acestea au fost consultate de visu. În caz contrar, după cum s-a constatat anterior, descrierea se limitează la elementele de descriere bibliografică, depistate din sursele consultate. De regulă, descrierea se efectuează în limba originalului (rom., rus., franc., etc.), cu excepţia documentelor publicate în limba română (moldovenească) cu alfabet rusesc, care sunt descrise în grafie latină, adică sunt transliterate. Sistemul de aranjare a documentelor este unul obişnuit. În cadrul compartimentelor s-a dat prioritate sistemului cronologic, după ani, iar în cadrul fiecărui an – în ordinea alfabetică . Biobibliografia se va încheia cu cîteva indexuri auxiliare: de nume, de termeni geografici şi etnografici, de materii, de pseudonime şi criptonime etc.,care, sperăm, să le fie de folos cititorilor la selectarea informaţiei solicitate.

IV. TABELUL CRONOLOGIC

1865 În satul Horodişte (după alte izvoare Ciripcău), ţinutul 1 (13) iunie, Sorocii, într-o familie de moşieri basarabeni: Prohira alteori (Pulheria) şi Gheorghe (Egor) Stere s-a născut feciorul 14, 16 Constantin – viitorul neînfricat luptător pentru înstărirea noiembrie ţărănimii, filosof, om politic, publicist şi scriitor de talie europeană.

1871-1873 La vîrsta de şase-şapte ani este şcolit de un preceptor, care s-a dovedit a fi un educator şi un apărător adevărat, apropiat şi înţelegător. În această perioadă a învăţat scrisul şi cititul în ruseşte.

1873-1974 Pentru perfecţionarea cunoştinţelor şi adaptarea copilului la mediul urban s-a apelat la serviciile unui pastor german care conducea, la Chişinău, un mic pension pentru băieţi cu predarea în limba germană.

1874 După examenul de echivalare a şcolii primare, dă şi Toamna examenul pentru clasa 1 de liceu, devenind – datorită notelor obţinute – elev al clasei a 2-a a vestitului „gimnaziu al nobilimii” din Chişinău.

1878-1880 Chişinăul s-a pomenit cuprins de mişcarea narodnică. 59

Aici primeau dispoziţii de la Odesa, unde funcţiona „Comitetul central al cercurilor de autoinstrucţie din Sud Vest” – organizaţie revoluţionară la care a aderat şi C. Stere liceanul. În aceste împrejurări, copleşit de ideile socialiste, el învăţa sistematic citirea în l. română.

1882-1883 (?) Este preocupat de întemeierea primei celule revoluţionare la Chişinău. Tot în această perioadă este însărcinat de centrul organizatoric odesit să dirijeze transportarea literaturii narodniciste, editate în străinătate, spre Rusia.

1884 Pentru activitate considerată revoluţionară, îndreptată mai împotriva statului, este arestat, încarcerat pentru doi ani în închisorile din Chişinău şi Odesa.

1885 - În închisoarea din Odesa se căsătoreşte cu Maria Grossu, care-l va însoţi în Siberia. - Din Odesa spre Siberia, împreună cu alţi pedepsiţi a mai poposit la închisoarea din Butîrki de lîngă Moscova, de unde, trecînd prin Nijnii Novgorod şi Permi, ajunse la Tiumeni.

1886 În oraşul Tiumen, unde se aflase în detenţie, s-a născut decembrie primul copil al soţilor Stere, Roman.

1886 Exilat pentru trei ani în Siberia de Apus, unde, pentru încercări de a reanima acţiunile de protest, termenul de exil siberian i s-a prelungit încă pe trei ani.

1886 C. Stere se adresează guvernatorului din Tobolsk cu rugămintea de a fi transferat într-un centru unde ar putea să-şi continue studiile.

1887 C. Stere, împreună cu alţi exilaţi politici, scoate la Turinsk o revistă şapirografiată, cîteva exemplare a căreia au fost trimise în Siberia orientală.

1888 Implicat la redactarea manifestului-protest împotriva samovolniciei regimului aplicat exilaţilor din guvernămîntul Tobolsk, Stere a fost arestat.

60

1888 Constantin Stere scrie un memoriu spovedanie adresată 25 noiembrie directorului departamentului poliţiei cu intenţia de a-l convinge pe acesta că el, în convingeri, nu mai este acelaşi cu tînărul cerchist arestat la Chişinău, în 1883 şi că în fapt cazul său trebuie examinat în funcţia de această realitate radical nouă.

1889 În urma evenimentelor legate de editarea revistei şapirografiate şi a cazului cu redactarea manifestului- protest, lui C. Stere i s-a prelungit exilul cu încă trei ani. După un popas la Krasnoiarsk şi Minusinsk ajunge la Serghinsk, locul de surghiun.

1891 toamna – A primit încuviinţarea să se stabilească la Minusinsk 1892 martie pentru a-şi pregăti, în cîteva zile plecarea spre casă. Cînd totul era gata, a fost chemat la isprăvnicie unde i s-a făcut cunoscut oficial că este eliberat (cu un an înaintea împlinirii termenului?). Se întoarse la baştină, iar mai apoi – la Chişinău.

1892 Ia contact cu cercul socialist ieşean condus de Ioan Nădejde. Se înscrie la Facultatea de drept a Universităţii ieşene.

1892 Stere a ajuns la Iaşi împreună cu soţia şi fiul său Roman. noiembrie Al doilea fiu Gheorghe născut în 1892, a rămas la Chişinău.

1892-1893 În Anuarul Universităţii din Iaşi, în tabloul studenţilor în anul 1892/93, Constantin Stere figurează ca student, în anul întîi al facultăţii de Drept la numărul 965.

1893 Elaborează un proiect socio-economico-politic radical democratic privind reformarea structurilor în ţări precumpănitor agrare.

1893 Copleşit de problema naţională ani la rînd Stere publică în 31 august fine articolul „Socialiştii şi mişcarea naţională”, în care pentru prima oară a scris (folosit) termenul poporanist, ce consemnează actul de naştere al unui concept ce a nutrit o doctrină sociologico-politică devenită, din 1906, o 61

importantă orientare democratică în spiritul public românesc.

1893 Începe colaborarea lui Constantin Stere la ziarul 18 octombrie bucureştean „Adevărul” cu ciclul de articole, cu titlul comun „Din notiţele unui observator ipocondric: (un foileton social)”, alcătuit din opt foiletoane şi semnate: „Observator ipocondric”.

1893 Au fost votate Statutele societăţii „Datoria”, redactate de 27 noiembrie C. Stere: Odată cu adoptarea statutelor a fost ales şi comitetul de conducere al societăţii din componenţa căruia făceau parte studenţii: I. Micu, Raul Stavri, Paul Zarifopol State Dragomir ş.a. Preşedinte al asociaţiei la propunerea lui C. Stere a fost ales I. Liteanu, iar N. Xenopol a fost proclamat preşedinte de onoare.

1893 Obţine echivalarea diplomei de bacalaureat. decembrie

1893, sfîrşitul – C. Stere şi-a început activitatea publicistică în România 1894, începutul prin colaborări la ziarul „Evenimentul” şi hebdomadarul „Evenimentul literar” cu o serie de articole privind chestiuni ce ţineau de menirea artei de rostul şi sarcinile cuvîntului artistic.

1894 Are loc debutul oficial al publicistului C. Stere în 17 martie „Evenimentul literar” cu articolul „Limba literară”, semnat cu pseudonimul C. Şărcăleanu.

1894 Publică în „Evenimentul literar” articolul 28 martie „Poporanismul”, prin care scoate la iveală ideile „care întotdeauna m-au călăuzit în acţiunea mea” – de a stabili raporturile dintre socialism şi poporanism şi pentru a descrie relaţia de interferenţă dintre poporanism şi socialism.

1894 S-a născut în casa părinţilor al treilea copil, fiica Elena. 20 aprilie

1895 Adunarea deputaţilor a adoptat legea prin care, în 62

17 februarie conformitate cu articolul 9 din Constituţie, a fost recunoscută lui Constantin Stere calitatea de cetăţean român.

1895 Regele semnează legea cu articolul unic prin care C. Stere 23 martie devine cetăţean român.

1895 Obţinînd, în fine, aprobare de a fi admis la examene C. 15 aprilie Stere a trecut la 15 aprilie examenul de drept penal şi pe cel de procedură penală.

1895 Se prezintă şi îşi ia examenul de drept internaţional privat. 6 iunie

1895 C. Stere pleacă la înmormîntarea părintelui său, Gheorghe septembrie Stere, care murise la Ciripcău, în vîrstă de 75 de ani, la 3 septembrie.

1896 Peste un an de la examenul de drept internaţional privat, 27 iunie C. Stere trece examenele de drept administrativ şi de şi drept constituţional, iar în toamnă, la 24 octombrie, în faţa 24 octombrie unei comisii impunătoare din şase profesori obţine examenele la disciplinele de drept civil şi drept comercial.

1896-1897 După trecerea tuturor examenelor, în toamna anului 1896, lucrează intens la teza de licenţă. Meditează mult la subiectul lucrării, adună materiale, scrie, redactează,traduce.

1897 În revista „Arhiva”, (Nr. 3-4), patronată de profesorul mart-iunie A.D.Xenopol, apare un capitol din teza de licenţă a studentului (licenţiatului)” C. Stere cu titlul „Încercări filozofice”, iar în Nr. următoare (Nr. 5-6) văzu lumina tiparului şi capitolul al doilea întitulat „Teoria cunoştinţei”.

1897, Are loc susţinerea tezei de licenţă cu tema „Evoluţia 22 iunie individualităţii şi noţiunea de persoană în drept”, care s-a bucurat de multe ecouri de felul: „… lucrarea lui C. Stere nu este o teză de şcolar, ci o lucrare de erudit”. 63

1897 Tipografia Golder din Iaşi lansează cartea lui C. Stere „Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept: Studiu sociologic şi juridic: (teza de licenţă în drept).

1897 După examenul de licenţă C. Stere s-a întors la Ploieşti, 25 iunie apoi la Iaşi, cu scopul de a practica avocatura. S-a păstrat dosarul în care figurează volumele lui C. Stere, ca fiind înscris în barou la 25 iunie 1897.

1897 S-a născut Ana-Maria (Rica) al treilea copil al soţilor Stere (Vezi M.T. – p. 12). La Ornea Z.: „… se născuse cel de al patrulea copil Maria-Ana” (?)

1898 În vara lui 1898. Constantin Stere împreună cu prietenii Garabet Ibrăileanu, Ion şi Constantin Botez, Petre Bogdan, M. Carp, Elena Carp, Ana Caramlău, Eliza Vasiliu ş.a. au participat la o neuitată excursie, vizitînd mănăstirile Neamţ, Rîşca, Slatina, cît şi localităţile (restoranele) Dorna, Răpciuni, Bicaz, Piatra Neamţ, Văratic, Cîmpulung, Broşteni ş.a., unde au avut loc frumoase întîlniri cu Caragiale, Vlahuţă ş.a.

1898, A fost solicitat să accepte o demnitate politico- octombrie administrativă: acea de consilier în Consiliul comunal al oraşului Iaşi.

1898, Constantin Stere este ales cel de-al doilea ajutor al 26 noiembrie primarului de Iaşi.

1898 Constantin Stere participă la consfătuirea, care avuse loc decembrie în casa lui V.G.Morţun din Bucureşti cu scopul de a lua o decizie cu privire la activitatea socialistă la sate, unde Stere s-a pronunţat împotriva propunerii lui Morţun de a dizolva partidul socialist, de a-l regimenta la liberali.

1899 Stere demisionează din postul de ajutor de primar al februarie Iaşului.

64

1900 A rostit o cuvîntare la banchetul politic în cinstea dlui 9 februarie D.A.Sturdza, declarînd că reazimul Partidului Naţional Liberal trebuie să fie în popor…

1900 Stabilit cu traiul la Iaşi, C. Stere îşi cumpără de la aprilie Vladimir Hertza o casă, „care se află în oraşul Iaşi România în str. Româna nr. 2 bis.”

1900 Pe fundalul protestelor împotriva guvernului Carp şi a noiembrie politicii sale de represiune a răscoalelor ţărăneşti, la întrunirea ieşeană din 11 noiembrie a vorbit şi C. Stere, care în încheiere, după cum notează Z. Ornea, zicea că suntem obligaţi să intrăm în luptă în numele suferinţelor de veacuri ale poporului român. „Va fi ruşinea copiilor noştri de amintirea numelui nostru dacă vom tolera această nelegiuire”.

1900 A murit mezina Maria-Ana ((la M. Teodorovici – Ana- Maria) [Rica], o fetiţă de trei ani.

1901 Activează în calitate de suplinitor la catedra de drept martie administrativ şi constituţional al Facultăţii de Drept a Universităţii din Iaşi.

1901 La alegerile pentru Camera deputaţilor a parlamentului 13-15 martie României C. Stere este declarat ales cu 500 voturi din 774 alegători înscrişi. Astfel el devine deputat pentru prima dată, din partea Partidului liberal.

1901 septembrie Trece în lumea celor drepţi mama lui Constantin Stere.

1902 De la tribuna Camerei ia parte la discutarea generală a 2 februarie bugetului, semnalînd: „Discuţia bugetului e un moment solemn în viaţa parlamentară, cînd toate partidele, opoziţia şi guvernul desfăşoară toate puterile de luptă”.

1903 A prezentat plenului Camerei deputaţilor raportul, martie apreciind ca scopul proiectului [propus de Costinescu] este „de a asigura prosperitatea şi propăşirea băncilor populare”. În continuare, prin mai multe luări de cuvînt, a 65

ieşit în apărarea unui proiect de lege care, socotea, e în folosul ţărănimii întregi.

1903 La propunerea Majestăţii Sale Regelui prin înaltul decret 1 iulie cu nr. 2203 din 26 iunie a.c. C.G. Stere este numit profesor titular la Catedra de drept constituţional şi administrativ a Facultăţii de Drept a Universităţii din Iaşi cu începere din 1 iulie 1903.

1903 În urma marilor neînţelegeri din guvern şi Parlament C. 30-31 decembrie Stere candidează la alegerile parţiale la acelaşi al treilea colegiu, cu greu păstrîndu-şi postul.

1903 Constantin Stere este ales a doua oară deputat în Camera deputaţilor pe listele liberalilor.

1903 Vede lumina tiparului cartea „Introducere în studiul dreptului constituţional. Partea I”, care are la bază „prelegerile ţinute de mine la Universitatea din Iaşi”.

1905 Soseşte la Chişinău în calitate de avocat al zemstvei iulie locale într-un proces de moştenire, aşa-numitului proces, Kalmuski, care peste trei-patru ani va constitui obiectul unei mari campanii calomnioase împotriva lui C. Stere.

1906 Apare primul articol din ciclul „Scrisori din Basarabia”, 6/19 ianuarie publicat în revista franţuzească „L’Independance Roumaine” şi semnat cu pseudonimul C. Sărcăleanu.

1906 Vede lumina tiparului primul număr al revistei literare ţi martie social-politice „Viaţa românească”, fondatorii principali ai căreia au fost Constantin Stere şi Paul Bujor. Printre colaboratori: M. Sadoveanu, I.Al.Brătescu-Voineşti, G. Coşbuc, O.Goga, Jean Bart, A.A.Pătrăşcanu, Elena Farago, I.Agârbiceanu, Gala Galaction, Calistrat Hogaş, Şt.O.Iosif, D.Anghel, G.Topîrceanu, H.Papadat- Bengescu, T. Arghezi, Otilia Cazimir, G. Ibrăileanu, Matei Caragiale ş.a.

1906 După multe căutări, frămîntări şi călătorii de la finele lui 25 mai 1905 şi începutul 1906: Chişinău-Odesa-Chişinău-Soroca, 66

apare, în sfîrşit, la Chişinău, gazeta „Basarabia”, sub direcţia avocatului Em. Gavriliţă şi sub ocrotirea (sprijinul) lui C. Stere.

1906 S-a aflat în concediu, „pe care îl căpătase la începutul 8 aprilie -1 iunie anului de la universitate”, şi care a continuat pînă în toamnă cînd „a revenit la catedră. Acest concediu prelungit i-a îngăduit să-şi îndeplinească misiunea la Chişinău şi să facă la începutul lui mai, călătoria în Ardeal. Vizita mereu Bucureştiul, se dusese la Tîrgovişte, prin august a stat o vreme, alături de familie şi Ibrăileanu, la mănăstirea Neamţ, unde scria reportajul despre călătoria transilvană. A plecat, s-a întors la mănăstire, s-a dus din nou la Chişinău, a revenit la Iaşi, s-a dus la Bucureşti. Şi tot aşa într-o alergătură continuă”.

1906 Stere pleacă la Sibiu, fiind invitat la nunta lui Goga. octombrie

1907 martie Domnul prefect al judeţului Iaşi C. Stere a avut mai multe consfătuiri cu arendaşii şi proprietarii din judeţ cu privire la condiţiile în care s-ar putea restabili liniştea în judeţ.

1907 Scrie mai multe articole („Alegerile pentru Dumă”, februarie- „Cauzele mişcărilor agrare”, „Către toţi locuitorii aprilie satelor”, „Formarea latifundiilor” ş.a.) în care autorul susţine masele populare, ia apărarea ţărănimii.

1907 Prefectul Stere pleacă în satul Gropniţa, unde ţăranii 25-26 martie cereau condiţii de învoieli mai avantajoase, şi rezolvă conflictul.

1907 Constantin Stere – Ion Răutu a acceptat, pe durata martie-aprilie desfăşurării răscoalelor ţărăneşti, funcţia de prefect al judeţului Ciubăreşti – Iaşi – Singura funcţie administrativă, pe care a deţinut-o C. Stere pe parcursul întregii sale cariere politice.

1907 C. Stere, pentru a treia oară, pe listele liberalilor, este ales iunie deputat în Camera deputaţilor.

67

1907 Ziarul „Adevărul” publică articolul „Cazul dlui Stere” 23 iunie care preceda „Cazul Stere” – un scandal zgomotos, de mari proporţii şi lungă durată.

1907 A fost scris studiul „Social-democratism sau vara-toamna poporanism?”, publicat în paginile revistei „Viaţa anului românească” Nr. 8, 9, 10, 11 din 1907 şi Nr. 1 şi 4 din 1908, iar în volum aparte abia în 1996, la Galaţi.

1908 Publică în paginile revistei „Viaţa românească” un ciclu de articole, în susţinerea ţărănimii: „Mişcarea ţărănimii şi repartizarea proprietăţii”, „Latifundiile şi progresul economic”, „Latifundiile şi fărămiţarea proprietăţii ţărăneşti” ş.a. concomitent, absentînd, în calitate de deputat, de la şedinţele Camerei.

1908 Are loc, conform mărturisirilor sale, debutul publicistic martie (cu articolul „Spovedanie”) în ziarul „Liberalul” din 27 martie .

1908 Într-o scrisoare de răspuns dlui Barbu Catargiu, C. Stere mai (?) destăinuie nişte gînduri ce-l frămîntau de mai mult timp: „… sînt hotărît să mă retrag cu totul din politica activă…”. Colegii de partid, însă nu au acceptat.

1908 Comitetul Executiv al clubului liberal din Iaşi l-a ales 28 iunie (numit ?) pe Constantin Stere preşedinte al clubului ieşean. În continuare a urmat prima şedinţă a Comitetului Executiv sub preşedinţia lui Stere.

1908 În scopul neadmiterii lui Constantin Stere la o eventuală august şi foarte probabilă funcţie ministerială se repune în publicaţii „Cazul Kalmuski” şi se supune dubiilor valabilitatea diplomei universitare pe motiv de lipsă prezumtivă a unei diplome de liceu a lui Constantin Stere. El ripostează hotărît.

1908 În cadrul sesiunii parlamentare, ca răspuns la mesajul 4 decembrie regal, Stere prezintă în Cameră raportul delegaţiei de la Iaşi – o reală onoare şi o mare încredere preşedintelui liberal ieşean. Raportul s-a bucurat de multe aprecieri [şi 68

critici].

1909 A.D. Holban începe o campanie veninoasă şi murdară 9 august împotriva lui C. Stere, publicînd în periodicul „Evenimentul” (9 august 1909) articolul „Dl c. Stere avocat: Afacerea cerea zemstvoului”, care urmărea scopul de a-l discredita şi a-l exclude pe C. Stere din viaţa publică.

1909 C. Stere publică în ziarul „Viitorul” articolul „În jurul 13/16 august unei calomnii”, care constituie un răspuns la atacurile lui A.D.Holban din „Evenimentul” (din 9 august 1909).

1909 Răspunsul lui C. Stere din „Viitorul” nu a potolit august- „scandalul Stere”. Din contra, campania calomniatoare a octombrie fost preluată şi de alte ziare ca: „Epoca”, „Ordinea” etc. care urmăreau scopul de a împiedica cooptarea lui C. Stere în guvern.

1909 Constantin Stere, ca fost socialist, este învinuit în 9 decembrie organizarea atentatului asupra Preşedintelui Consiliului de Miniştri Ion Brătianu.

1910 La 6 februarie se dă citire, în Camera deputaţilor, februarie- decretului regal prin care Ion I.C.Brătianu redevine martie ministru de Interne, iar la 19 februarie, în cadrul discuţiei proiectului legii liberale pentru reorganizarea Curţii de Casaţie, a luat cuvîntul C. Stere, susţinînd foarte argumentat legea propusă de Ionel Brătianu. În sfîrşit, la 15 martie, C. Stere a luat cuvîntul în calitate de raportor al comitetului secţiunilor la legea lui Spiru Haret pentru înfiinţarea unor catedre universitare, cît şi a unor cursuri de doctorat pe care Stere le susţinea ca profesor.

1910 (1911 ?) Adunarea generală a clubului liberal (Partidului Naţional 26 martie Liberal din Iaşi) îl realege pe Stere preşedinte.

1910 Imediat după închiderea sesiunii parlamentare a plecat aprilie-iunie într-o călătorie în apusul Europei. A vizitat pentru cîteva zile Viena, Geneva etc.. Trecînd prin muzee, alte instituţii culturale , începe să scrie. Acesta, mărturisea Stere, fiind 69

primul contact cu civilizaţia occidentală.

1911 La nici o săptămînă de la descăunarea lui Brătianu, Stere 3 ianuarie ţine, la clubul liberal ieşean, un discurs, în care, după ce acoperă de elogii partidul, prezentat ca un fel de salvator al ţării, declară: „Partidul Naţional Liberal nu poate primi ofensa de a fi o opoziţie miluită şi de aceea se va conforma hotărîrilor şefului, luptînd alături de cealaltă opoziţie”.

1911 A întreprins o călătorie, pentru analize medicale la Viena lunile de vară (Austria).

1911 Constantin Stere ţine la clubul ieşean al liberalilor un 7 noiembrie important discurs în favoarea reformei electorale, cerînd instituirea unui Colegiu unic de vot pentru toţi ştiutorii de carte cu reprezentarea minorităţilor.

1911 Candidează din partea liberalilor pe lista comună cu conservatorii în Camera deputaţilor, dar nu trece.

1911 Pleacă în Transilvania, chemat de O.Goga (pentru a decembrie rezolva un conflict iscat în rîndurile Partidului Naţional Român)

1912 La 4 februarie, un grup de administratori au propus februarie organizarea unui banchet în onoarea lui Goga-Vaida- Stere, iar la 8 februarie are loc banchetul – manifestare a întregului Iaşi cultural în cinstea „concetăţeanului nostru C.Stete”, care a pus la cale fericita împăcare dintre Goga şi Vaida.

1912 Revista „Viaţa Românească” găzduieşte în paginile sale mai-iunie povestirea lui C. Stere „În voia valurilor: (Icoane din Siberia)” semnată cu numele: Nistrul C. (1912. – Nr. 5-6. – p. 250-293).

1912 Copleşit de războiul balcanic, scrie studiul „Războiul din august- Balcani şi atitudinea României”, publicat în revista „Viaţa septembrie românească” (Nr. 9).

70

1912 A plecat la Bucureşti pentru a depune o coroană de flori 23 noiembrie din partea „Vieţii româneşti”, pe sicriul cu rămăşiţele pămînteşti ale lui Caragiale, aduse în capitală de la Berlin.

1912 Constantin Stere este ales pentru a patra oară deputat în noiembrie Camera deputaţilor pe lista liberalilor ieşeni.

1913 Constantin Stere publică în revista „Viaţa românească” ianuarie studiul „Învăţăminte din războiul balcanic”, formulează un vast program de reforme socio-politice şi economice, pe care le consideră absolut necesare pentru realizare.

1913 La 26 februarie a avut loc şedinţa de alegere a noului februarie- rector al universităţii ieşene. Constantin Stere a întrunit martie 44 de voturi dintre 49 cîţi s-au prezentat la vot. La 12 martie, Stere depune jurămîntul ca rector , la prima secţie a Curţii de Apel din Iaşi.

1913 Stere se eclipsează din viaţa politică, ocupîndu-se mai septembrie mult de rectorat şi activitatea didactică.

1913-1914 Discuţii pe marginea ministeriabilului Stere: „Fruntaşii liberali nu concepeau ca Stere să nu fie ministru”, „Şeful de la Iaşi nu se putea hotărî să… fie ministru”, „…d. Stere a refuzat categoric – şi aceasta pentru a doua oară – să intre în guvern…”. Stere a rămas în afara guvernului alcătuit, în 1 ianuarie 1914 de Ionel Brătianu.

1914 Constantin Stere este ales pentru a cincia oară deputat pe 19 ianuarie lista liberalilor ieşeni.

1914 În calitate de raportor al camerei deputaţilor pentru 27 februarie revizuirea constituţiei Constantin Stere raportează proiectul legii de modificare a Constituţiei care prevedea desfiinţarea celor trei colegii electorale şi, înfiinţarea unui singur colegiu şi împroprietărirea ţărănimii din contul exproprierii marilor latifundiari.

1914 Proiectul de lege pentru modificarea Constituţiei propus 21 aprilie de C. Stere, a fost votat în a treia lectură, totodată se anunţă pentru 18-26 mai 1914 alegeri în Adunarea 71

Constituţională care urma sa aprobe modificările respective.

1914 Constantin Stere a înfiinţat „Legea reformelor” alcătuită din intelectuali şi personalităţi politice democratice, care intenţiona să apere reformele de orice ameninţare temporizatoare sau diminuantă.

1914 Constantin Stere este ales membru al Adunării 18-26 mai Constituante.

1914 Atentatul de la Saraevo. Declaraţia de război îl surprinde 28 iunie la Viena.

1914 Legea reformelor şi-a ales comitetul sub preşedinţia lui iulie Stere şi vicepreşedinţia profesorilor Paul Bujor şi A.D.Xenopol.

1914 Pe străzile Bucureştiului s-au auzit voci care strigau „Jos iulie Austria”. C. Stere a reacţionat la aceste evenimente cu articolul „Jos Austria”, prin care autorul se întreba: „Îşi dau ei seama că „Jos Austria” înseamnă în realitate „Sus Rusia?”.

1914 Stere a plecat în străinătate. iulie – Întors în ţară, pleacă în Ardeal pentru a transmite fruntaşilor politici de acolo un „mesaj oral” din partea primului-ministru, Ionel I.C. Brătianu.

1914 C. Stere a acceptat funcţia de consilier juridic al Marelui august Stat Major din care demisiona în octombrie 1914.

1914 C. Stere publică în ziarul „Universul” un serial de articole august în favoarea puterilor centrale. După patru articole administraţia ziarului refuză sa-l mai publice, deoarece atitudinea autorului era cu totul alta decît a opiniei publice.

1914 La Bucureşti au apărut de sub tipar impresiunile fugitive 72

cu titlul „Patru zile în Ardeal”

1914 Revista „Viaţa românească” (Nr. 10-12) îi găzduieşte octombrie- studiul „România şi războiul european”, în care pentru decembrie prima oară, Stere respingea public politica primului ministru (Brătianu).

1915 C. Stere, la mai multe şedinţe ale Camerei deputaţilor, ianuarie deveni ţinta unor violente interpelări din partea Sc. Vericeanu şi A.C. Cuza privitoare la scopul misiunii sale în Ardeal în iulie 1914.

1915 Tragedia trăită de C. Stere în 1914-1916: Ruptura cu mai-decembrie Brătianu şi problema intrării României în război i-au răvăşit sufletul. Se cereau la viaţă nişte mărturisiri de conştiinţă. Astfel apare ciclul de eseuri cu titlul comun „Din carnetul unui solitar”: 1. „Pentru ce sunt un trădător”; „Puhoiul”, „Discursul din Take Ionescu”, ultimul constituind un rezumat al discursului din 15 şi 16 decembrie.

1915 Constantin Stere îi face o vizită lui Maiorescu, senatorul, 2 decembrie înfăţişîndu-i acestuia şi un plan, care prevedea necesitatea ca România să intre în război, cel mai tîrziu în mai 1916, alături de Puterile Centrale, împotriva Rusiei „care e acum slăbită”.

1915 Atunci, la cele două şedinţe, Stere a rostit un mare 15 şi 16 discurs, care a rămas în analele parlamentarismului român decembrie ca cel mai bun discurs al lui Stere.

1915 Degajat de obligaţiile faţă de guvern, într-un vestit discurs decembrie al său în camera deputaţilor, C. Stere a răspuns acuzaţiilor ce i s-au adus în legătură cu misiunea lui din iulie 1914 în Ardeal.

1915 Titu Maiorescu s-a considerat dator să-i reîntoarcă 17-30 decembrie „siberianului” vizita deplasîndu-se… în strada Luterană 22, în chip „de felicitare… pentru discursul său la Cameră ieri şi alaltăieri în favoarea Basarabiei”. 73

1916 Situaţia politică şubredă din Partidul liberal şi în special februarie tulburările studenţeşti l-au făcut pe C. Stere să demisioneze din funcţia de rector al Universităţii din Iaşi. Pe data de 16 februarie expediind ministerului scrisoarea de demisie.

Constantin Stere, aflîndu-se în Elveţia, a candidat în 1916 alegerile rectorului Universităţii din Iaşi la care a întrunit 16 martie un număr considerabil de voturi, dar nu a fost ales, rector devenind Matei Cantacuzino.

1916 (iunie) – Revista stereiană „Viaţa românească” îşi întrerupe 1919 apariţia pentru trei ani şi jumătate. (decembrie)

1916 Constantin Stere este primit în audienţă de către regele 19 iulie Ferdinand şi îşi expune punctul său de vedere în mai multe chestiuni, inclusiv şi viziunea sa asupra poziţiei României în război.

1916 Are loc proclamaţia Guvernului către ţară: România intră 14 august în război alături de Antanta, iar cu cîteva zile înainte, la 3 august, C. Stere îl vizitase pe Maiorescu, declarîndu-i că îi acceptă poziţia care şi lui, acum, i se pare cea mai potrivită: „neutralitate cinstită”.

1916 Inamicul înainta asupra Bucureştiului. Parlamentul, noiembrie corpul diplomatic, înalţii funcţionari se mută la Iaşi, iar parlamentarii conservatori, ca şi unii liberali hotărăsc să nu plece la Iaşi. Printre aceştia era şi Stere, care-şi abandonase familia, rămasă la Iaşi, cei doi fii, Roman şi Gheorghe îşi făceau datoria ostăşească pe front, iar C. Stere, rămas la Bucureşti, făcea parte din echipa de rezervă, care trebuia să protejeze teritoriul ocupat.

1916 La şedinţa unui grup de parlamentari în frunte cu 18 noiembrie Marghiloman s-a hotărît ca Maiorescu şi Stere să redacteze un memoriu pentru Brătianu, care va fi transmis şi regelui, unde să argumenteze rămînerea la Bucureşti.

74

1916 C. Stere înaintează regelui un memoriu în care pledează 20 noiembrie împotriva planului unor specialişti englezi de aruncare în aer a instalaţiilor petrolifere din Valea Prahovei.

1917 Pe fonul izbucnirii revoluţiei ruse, C. Stere, nereuşind să-i februarie aducă pe Marghiloman şi Carp la o stare de conciliere, redactează din propria iniţiativă un memoriu despre problema românească pentru a-l aduce la cunoştinţă factorilor de răspundere din Berlin şi Viena.

1917 Stere vizitează Viena şi Berlinul unde are mai multe martie-aprilie întîlniri cu Vaida Voevod, care-l conduce la autorităţile imperiale, cărora le-a fost înmînat memoriul. Concomitent, la stăruinţa şi din iniţiativa aceluiaşi Vaida, Stere ar fi primit îngăduinţa de a edita un ziar la Bucureşti.

1917 Apare mult rîvnitul ziar „Lumina”, care va lăsa urme 1 septembrie adânci în viaţa politică a României din anul 1917 şi începutul lui 1918. Ziar condus de C. Stere, în calitate de director. B. Brănişteanu în calitate de prim-redactor. Au colaborat: D.D.Pătrăşcanu, L. Rebreanu, Gala Galaction, Mihail Sadoveanu ş.a.

1917 Sfatul Ţării a făcut declaraţia: „Basarabia, sprijinindu-se 2 decembrie pe trecutul său istoric, se declară de azi înainte Republica Democrată Moldovenească”.

1918 Stere scria prea satisfăcut de sine: „Pînă acum toate 12 februarie temerile şi toate prevederile noastre s-au realizat rînd pe rînd – toate pînă la una. Pe cînd toate calculele lor au dat greş şi toate nădejdiile lor s-au risipit”.

1918 Stere este ales deputat al ţinutului Soroca. martie

1918 Stere soseşte la Iaşi, unde nu mai fusese din iulie-august 22 martie 1916. Era emoţionat şi pentru că se înapoia acasă, la Chişinău (unde avea de întîmpinat ireparabile complicaţii personale…).

75

1918 Constantin Stere a fost primit în rîndurile „Blocului 27 martie moldovenesc al „Sfatului Ţării”, concomitent fiind ales Preşedinte al „Sfatului Ţării”, care a şi săvîrşit actul unirii Basarabiei cu România.

1918 În cadrul festivităţilor consacrate evenimentului Unirii 30 martie desfăşurate la Iaşi Constantin Stere este decorat cu ordinul de mare ofiţer al „Coroanei României”. În aceiaşi zi Constantin Stere a fost primit în audienţă de către Regina Maria, care va susţine în memorii că Stere era privit la moment ca unul din oamenii de mare viitor.

1918 Stere comunică lui Marghiloman investitura: „Am 16 aprilie onoarea a vă aduce la cunoştinţă că sunt ales cu unanimitate de voturi preşedinte al Senatului Ţării din Basarabia. Ca deputat al Camerei Române am primit această onoare şi răspundere”.

1918 Constantin Stere candidează şi devine pentru a opta oară mai parlamentar în cadrul unei grupări democratice poporaniste şi nu pe lista liberalilor.

1918 Constantin Stere susţine în discursul său în Cameră 13 iunie aceleaşi puncte programatice – votul universal şi împroprietărirea ţăranilor, care, deşi au fost adoptate de către parlament în 1917, nu au fost puse în aplicare şi nu erau recunoscute de primul ministru Marghiloman, motiv pentru care C. Stere demisionase cîteva zile mai înainte, în semn de protest, din funcţia de preşedinte al Sfatului Ţării.

1918 Atelierele societăţii anonime „Poporul” au pus la mai-iulie dispoziţia cititorilor volumul „Marele război şi politica României”, în care autorul C. Stere şi-a adunat articolele sale publicate în ziarul „Lumina” în vremea cînd „Moldova era izolată de restul ţării” (1917-’18).

1918 Are loc divorţul dintre Constantin şi Maria Stere, imediat August- Constantin, căsătorindu-se cu Ana Radovici. septembrie

76

1918 În cadrul adunării generale a Academiei Române trei octombrie reprezentanţi ai secţiei literare Al. Philippide, Dumitru Zamfirescu şi Iacob Negruzzi propun alegerea lui Stere în calitate de membru al Academiei, reprezentînd provincia lui natală Basarabia. În urma dezbaterilor a fost ales profesorul Ştefan Ciobanu.

1918 S-a născut Ion Stere, fiul Anei şi a lui Constantin. 5 octombrie

1918 În urma unui ordin superior ziarul „Lumina” a fost 12/25 noiembrie suspendat. C. Stere, în semn de protest, telegrafiază regelui. În zadar. Stere e declarat proscris.

1918 Au început ameninţările împotriva colaboraţioniştilor. Au noiembrie fost arestaţi gazetarii de la „Gazeta Bucureştilor” şi de la „Renaşterea”: B.Brănişteanu, Grosmann, Dem. Teodorescu, Arhgezi, Slavici ş.a.

1919 Au fost arestaţi D.Neniţescu, Virgil Arion, Lupu Kostake. 7/20 ianuarie despre Stere nu se ştia nimic.

1919 C. Stere l-a vizitat pe Marghiloman, comunicîndu-i că, 9/22 ianuarie „cu o zi înainte, i s-a făcut o percheziţie, şi a fost într-un fel, interogat”. Starea, Situaţia lui era de vreo şase luni, pîndită de mari riscuri…

1919 Constantin Stere este suspendat din învăţămîntul superior 6 martie de Consiliul Facultăţii de Drept al Universităţii din Iaşi. Decizia, în continuare, a fost aprobată de minister.

1919 La 10 mai, acuzat de atitudine germano,-filă în timpul mai războiului şi de trădare, C.Stere este arestat şi întemniţat la Văcăreşti, iar la 19 mai este mutat la sanatoriul Elisabeta. Acuzaţia de „trădător” îl va însoţi pînă la moarte.

1919 Au fost puşi în libertate C. Stere, D.Neniţescu, Virgil 8 iunie Arion, Kercea, Lupu Kostake, N.Lupu Kostake, D.D.Pătrăşcanu, Simionescu-Rîmniceanu, Gr.C.Coanda şi 77

P.Ciorănescu care fuseseră arestaţi sub învinuirea de complot contra regelui şi a formei de guvernămînt a statului.

1919 Familia Stere: Soţii Constantin, Ana şi copilul Ion au septembrie- părăsit ţara fără scopuri bine determinate pentru viitor. decembrie Pentru început locuiesc la Laussane la Palace Hotel în aşteptarea tratamentelor (Elveţia), dar rămînea în vigoare şi varianta definitivei desţărare.

1919 Aflîndu-se la Geneva, C. Stere a aflat din ziare că a fost 2-6 noiembrie ales deputat de Cetatea Albă (în Parlament), devenind astfel deputat al majorităţii.

]9]9 Stere locuieşte la Geneva într-o casă particulară, de unde 21 decembrie le scrie lui B.Brănişteanu, lui Ibrăileanu şi dr. I.Bordea. Probabil că urma acolo un tratament.

1919-1920 Are loc întîlnirea lui C. Stere, în Elveţia, unde-şi primea decembrie- tratamentele, cu emisarul Sergiu Niţă, care, din numele ianuarie unui mare număr de parlamentari, i-a înaintat (lui Stere) o scrisoare-chemare, unde scrie: „… deoarece România Mare urmează sa-şi dea o nouă Constituţie, avem nevoie de luminile sale la făurirea ei „şi-l rugăm să vie imediat în ţară…”.

1920 „Plecînd din ţară, eu mi-am făcut un plan al vieţii pînă la 7 ianuarie sfîrşitul zilelor mele, în afară de orice gînd la vreo acţiune politică… În urma încercărilor din ultimele luni, am crezut că sunt liberat de necesitatea de a mai face politică şi pot, în sfîrşit, să mă consacru cu totul ştiinţei şi literaturii…”.

1920 După mai bine de trei ani de tăcere reapare revista „Viaţa martie Românească”. C. Stere socoate de trebuinţă să discute problema revistei cu Ibrăileanu şi Ion Botez, care erau certaţi datorită condiţiilor în care a apărut. S-a străduit sa- i împace fără a reuşi.

1920 După mai multe luni de tratamente (6 alteori 9 luni) C. 10 ori 11 iunie Stere s-a întors în ţară, găsindu-şi feciorul (Roman) grav 78

bolnav.

1920 Publică, în paginile rev. „Viaţa românească”, trei eseuri Iunie-august de proporţii: „Pax britanica” (Nr. 6), „O voce engleză despre Teatrul din Versailles”. (Nr. 7) şi „Consecinţele economice ale Tratatului din Versailles” (Nr. 8), care au trezit multe discuţii în presa timpului.

1921 Stere este ales în parlament de către alegătorii din Soroca februarie cu o majoritate zdrobitoare de 36219 voturi în timp ce unul dintre contracandidaţii (P. Toncescu) a recoltat 5965 voturi, iar celălalt, liberalul, 998.

1921 Constantin Stere a rostit un discurs în Cameră în cadrul 4-5 martie căruia a dezminţit ferm învinuirile aduse acestuia cu privire la poziţia şi acţiunile sale în timpul războiului.

1921 A ieşit de sub tipar broşura „Un caz de conştiinţă: Cuvîntările [deputatului C. Stere] rostite în şedinţele adunării deputaţilor din 4, 5 şi 9 martie 1921 asupra validării alegerii din jud. Soroca cu o prefaţă” (Buc., 1921).

1921 Stere a urcat la tribuna Camerei pentru a-şi spune părerea 28 martie pe marginea unui proiect de lege privind desfacerea produselor petroliere în ţară. Şi aici a ţinut să precizeze: „În ciuda versiunilor din presa zilnică… vă pot asigura, dlor deputaţi, că n-am cerut şi nu voi cere (subl. m.) înscrierea mea în vreuna din grupările politice ale acestei Adunări… Vorbesc dar fără să fac parte din nici unul din partidele constituite”.

1921 Istovit de toată forfota legată de alegerile din februarie aprilie Stere continuă să locuiască la Bucureşti, în casa Anei de pe Polona, refuză definitiv la ideea stabilirii cu traiul la Iaşi sau într-un oraş basarabean, iar în aprilie Ion Botez este preocupat de transferarea la Bucureşti, a bibliotecii lui C. Stere.

1921 Apare, sub direcţia dr. N. Lupu, ziarul „Aurora”ca organ 25 octombrie al Partidului Ţărănesc, la care va colabora în anii 1922- 79

1923 C. Stere cu cîteva interesante articole doctrinare.

1921 Constantin Stere elaborează, asistat de cîţiva colaboratori octombrie- Programul şi preambulul la el ale Partidului Ţărănesc. noiembrie

1921 C. Stere se află la Chişinău unde participă la congresul 6-8 noiembrie Partidului Ţărănesc basarabean, fiind ales „în delegaţia de zece membri care îi vor reprezenta pe ţărăniştii basarabeni la congresul de fuziune” (cu Partidul Ţărănesc regăţean) programat pentru 20 noiembrie.

1922 Este suspendat definitiv din învăţămînt.

1922 În urma demisionării Guvernului Take Ionescu (19 ianuarie-aprilie ianuarie), au loc iar alegeri (1-7 martie). C. Stere candidează în trei circumscripţii: la Chişinău, la Bălţi şi la Soroca. Toate aceste trei liste ţărăniste au ieşit învingătoare…, dar, după cum socotea însăşi protagonistul, nu i se acorda, în partidul său, locul şi rolul preeminente meritate.

1922 Un grup de profesori au cerut convocarea Marelui colegiu iunie universitar în scop de a se elabora o adresă prin care dl C. Stere să fie invitat a-şi relua catedra la universitate. Şedinţa Marelui colegiu a avut loc la 30 iunie, însă fără efect.

1922 Revista „Viaţa românească” (nr., nr. 8-11) publică un august- ciclu de eseuri cu titlul comun „Din carnetul unui solitar”, noiembrie semnat cu criptonimele”C.S.”, care, în principiu, constituie nişte „forme primare ale anteproiectului publicat apoi ca punct de vedere oficial al Partidului Ţărănesc” privitor la problema noii Constituţii.

1922 În sesiunea parlamentară din toamnă se cere (mai ales, de octombrie N. Iorga), din nou, darea lui C. Stere în judecată pentru „trădarea” din timpul războiului.

1922 Are loc, la Iaşi, al II-lea congres al Partidului Ţărănesc, la 26 noiembrie care C. Stere, în calitate de raportor al chestiunii 80

constituţionale, expune principiile anteproiectului pe care îl elaborase în iulie-august. În toamna tîrzie al aceluiaşi an anteproiectul lui Stere apare în broşură.

1923 Liberalii pornesc o nouă campanie împotriva lui C. Stere, martie la care se asociază şi takiştii.

1923 Constantin Stere critică în mai multe rînduri prevederile 21 noiembrie Constituţiei elaborate de liberali inclusiv şi în şedinţa parlamentului din 21 noiembrie, fapt care a ridicat în presă un nou val de aversiune împotriva criticului.

1923 Nicolae Iorga, supărat de ascensiunea lui Stere în Partidul 20 decembrie Ţărănesc şi de noile sale pretenţii de a se pune în valoare prin anteproiectul de Constituţie, dezvoltă interpelarea „cu privire la conflictul Bratu-Cuza şi cazul Stere”.

1923-1924 La Bucov, după ce se încheiaseră operaţiile reformei agrare şi Ana Stere rămăsese proprietară a o sută de hectare, C. Stere a iniţiat… un plan de construcţie a unui imobil în centrul domeniului – ceea ce mai tîrziu se va numi „Conacul de la Bucov”, (inaugurat prin 1927).

1923-1924 Publică, în paginile rev. „Viaţa românească”, un substanţial studiu „Cauzele şi perspectivele revoluţiei ruse” (neterminat), urmărind fascinantul fenomen de la geneză pînă la consecinţe.

1924 Pentru că liberalii nu puteau îngădui ofensa de a-l vedea ianuarie pe Stere „reabilitat” în dauna P.N.L., la sfîrşitul lui ianuarie pornesc o nouă campanie a „cazului Stere”. A fost folosit, pentru asta, Constantin Diamandi.

1924 C. Stere, în calitate de negociator al fuzionării naţional- mai ţărăniste, orientează discuţia principală în jurul unui punctaj programatico-tactic, care, în fine, în colaborare cu Virgil Madgearu, „a devenit curînd cunoscut drept celebrul decalog”, proiect de direcţie.

1924, Constantin Stere participă la congresul ţărăniştilor 15-16 iunie basarabeni, care aveau un statut autonom. Pe lîngă 81

aprobarea viitoarei fuziuni congresul adoptă o moţiune în susţinerea lui Constantin Stere, cere includerea lui din partea basarabenilor în Delegaţia Permanentă şi Comitetul Executiv al viitorului partid, fapt ce l-a făcut pe Stere să demisioneze din Partidul Ţărănesc.

1924, Constantin Stere participă la lucrările congresului P.T., şi 26-27 octombrie este ales în Comitetul Executiv.

1924 La tipografia ziarului „Universul” apare o defăimătoare broşură cu titlul „Ţăranii moldoveni despre trădătorul Constantin Stere” (Bucureşti, 1924).

1925 C. Stere, în calitate de membru al delegaţiei permanente a Început de an partidului pleacă în judeţul Tighina, unde, la adunări anume organizate, rosteşte mai multe cuvîntări.

1925, În toiul bătăliilor dintre Partide pentru guvern, C. Stere 29 noiembrie este primit în audienţă de către regele României Ferdinand, care a durat o oră şi jumătate şi tăinuind semnul „reabilitării”.

1925, Are loc Consiliul de Coroană, la care, alături de rege, de 31 decembrie membrii guvernului, fruntaşii tuturor partidelor importante, spre uimirea indignată a lui Iorga şi mirarea multor altora, a luat parte şi C. Stere.

1926 C. Stere a contribuit la redactarea (a redactat) decretului ianuarie prin care prinţul Carol era decăzut din drepturile sale de moştenitor al tronului.

1926, Deputatul de Soroca, împreună cu Iuliu Maniu, au avut o 10 martie întrevedere cu generalul Averescu. Pentru a-l convinge să se alăture opoziţiei unite împotriva legii electorale propuse de liberali.

1926, În pofida unor acte de intimidare, Constantin Stere, fiind 25 mai ales de judeţele Soroca, Cetatea Albă şi Ismail, pentru a unsprezecea oară devine deputat.

1926 La 10 octombrie au loc, în două săli diferite, congresele 82 octombrie celor două Partide: Partidul Ţărănesc şi P.N.R., la care s-a luat decizia creării Partidului Naţional-Ţărănesc. În organismele conducătoare ale partidului fuzionat numele lui Constantin Stere lipseşte.

1926 G. Bogdan-Duică publică în „Cuvîntul” o serie de articole împotriva lui C. Stere, la care i-a răspuns Mihai Ralea, în „Adevărul”, cu articolul „Pentru d. C. Stere”.

1927, Deşi bolnav, Constantin Stere participă activ la campania 7 iulie electorală şi este ales pentru a douăsprezecea oară deputat în parlament de judeţele Soroca şi Cetatea Albă.

1927, Moare pe neaşteptate Ion I.C. Brătianu, cel mai puternic 24 noiembrie bărbat de stat al României acelei vremi.

1928, Împreună cu alţi lideri ai partidului Naţional Ţărănesc, 28 iunie Stere participă la o mare întrunire organizată de P.N.-Ţ. Era adunarea care deschidea campania de răsturnare a guvernului liberal. A cuvîntat şi Stere, chemat fiind cu insistenţă de public.

1928 După înlăturarea de la guvernare a Partidului liberal, Iuliu noiembrie Maniu este însărcinat cu formarea Guvernului. Se întocmeşte lista ministerelor şi pretendenţilor miniştri, din care numele principalului fondator al platformei Partidului (Stere) Naţional-Ţărănesc lipsea.

1928, Iuliu Maniu, preşedintele naţional-ţărăniştilor, şi 10 noiembrie guvernul său au depus jurămîntul. Un guvern în care, se zvonea că C. Stere va deveni preşedinte al Camerei deputaţilor – zvonul, însă, a determinat pornirea unei noi campanii împotriva lui Stere.

1928 Constantin Stere participă la alegerile parlamentare şi 12-19 decembrie devine pentru a treisprezecea oară deputat, fiind ales şi de data aceasta de alegătorii judeţelor Soroca şi Cetatea Albă.

1929, C. Stere depune mărturii în calitate de martor la procesul 8 februarie lui Al. Dobrogeanu-Gherea. 83

1929, Ziarul „Adevărul „ semnalează că Stere a avut o 26 februarie întrevedere la Consiliul de Miniştri cu Iuliu Maniu. Discuţia a avut drept obiect proiectata lege administrativă al cărei anteproiect ar fi fost gata întocmit, sub conducerea lui Stere – o strategie de a-i ataca pe ţărănişti, în special pe Stere şi Madgearu.

1929, Conform unui regulament potrivit căruia deputatul, care iulie fusese ales în zece legislaturi, avea dreptul să devină senator de drept. C. Stere s-a folosit de acest drept, ocazie care reînvie „Cazul Stere”, iar deputatul de Soroca este înscris în tabloul nominal al Senatului.

1929, A fost publicată „Legea cu privire la organizarea 4 august administrativă a ţării” – unica operă legislativă a lui Constantin Stere adusă la bun sfîrşit, deşi într-o formă departe de cea gîndită în proiect…

1930-1936 Realizarea proiectului de construcţie a unui imobil (Conacul de la Bucov) a direcţionat activitatea lui C. Stere pe calea cercetărilor literare şi ştiinţifice. În paralel cu elaborarea volumului „Documentări şi lămuriri politice”, mai ales după editarea acestuia, el se lasă copleşit de romanul „În preajma revoluţiei”. De aici porneşte colaborarea lui cu L. Leoneanu, care fixa pe hîrtie cele dictate de Stere.

1930 C. Stere elaborează studiul-eseu „Documentări şi lămuriri politice. Preludii: Partidul Naţional-Ţărănesc şi „Cazul Stere”.

1930, În sala Operei se sărbătoreşte Unirea din 1918. Stere este 27 martie aclamat pentru contribuţia adusă la înfăptuirea acestui act istoric; trei generali, participanţi la războiul din 1914- 1918 părăsesc sala în semn de protest împotriva lui Stere. Ministrul de război, solidar cu aceştia ameninţă cu demisia, dacă nu va fi eliminat C. Stere din Partidul naţional-ţărănesc.

1930, Constantin Stere îşi anunţă oficial şi irevocabil ieşirea din 84

4 aprilie rîndurile Partidului Naţional-Ţărănesc prin scrisoarea de demisie adresată lui Iuliu Maniu.

1930 Pe pagina 1 (continuare pe a doua) al ziarului „Adevărul” 3 mai începe publicarea unui masiv serial de articole cu titlul [ori 1 iunie?] general „Documentări şi lămuriri politice. Preludii, (iar pe coperta viitoarei cărţi se va mai adăuga unul Partidul Naţional-ţărănesc şi „Cazul Stere”).

1930, Constantin Stere ţine un discurs în cadrul şedinţei 17 iunie congresului organizaţiei judeţene Bălţi a P.N.-Ţ., care va adopta o moţiune de solidaritate cu atitudinea grupului Parlamentar independent şi de solicitare a convocării unui congres provincial al P.N.-Ţ., care să se pronunţe asupra demisiei lui C. Stere.

1930, Ziarul „Adevărul” publică articolul lui C. Stere „Epilog” 21 iunie (la „Preludii”), în care autorul susţine că instalarea regelui pe tron în modul în care s-a produs poate duce la instituirea unei dictaturi militare şi cere convocarea unei Adunări Constituţionale, care să facă o alegere în afara intereselor de partid, inclusiv şi de susţinere a regelui Carol II.

1030, Congresul organizaţiei judeţene Tighina a P.N.-Ţ., adoptă 2 iulie o moţiune de solidarizare cu Constantin Stere.

1930, A apărut în librării volumul ce adună serialul din august „Adevărul: Documentări şi lămuriri politice. Preludii. Partidul Naţional-Ţărănesc şi „Cazul Stere”.

1930, C. Stere, pe cînd avea 65 de ani, începe să scrie (să-i septembrie dicteze lui L.Leoneanu) romanul-fluviu „În preajma revoluţiei”.

1930, În cursul zilei instalării guvernului G.G.Mironescu, 10 octombrie deputatul Stere a avut convorbiri cu Eduard Mitro, senator Ştefănescu Gh.., deputaţii Mîţă şi Leanca precum şi cu ziariştii M. Bulmenfeld, M. Sevastos N.D. Cocea şi Cazana… În după amiaza zilei a fost vizitat de către Radovici şi Zamba. Stere, deci era urmărit. 85

1930, Constantin Stere participă la lucrările congresului 9 noiembrie organizaţiei P.N.-Ţ. din Basarabia (Chişinău) şi ţine un discurs.

1930, Se anunţă constituirea grupului parlamentar stereist care 19 noiembrie rupsese relaţiile cu cel halippist. Stere este proclamat preşedintele acestui grup, iar C.Leancă – vicepreşedinte.

1930, „Am de gînd să scriu şi un roman, - [mărturiseşte C. Stere noiembrie lui L. Leoneanu]. Pe cîmpul larg al romanului meu, voi avea prilejul să-mi aşez şi amintirile din tinereţă, care, fără îndoială, vor avea în ele mai accentuat zbuciumul sufletului omenesc.”

1930, Constantin Stere ţine un discurs în parlament, în care se 9 decembrie referă la criza economică mondială şi repercusiunile ei asupra economiei României…

1930, La Chişinău a avut loc congresul organizaţiei P.N.-Ţ. din 9 decembrie Basarabia, la care halippiştii au refuzat să participe. C. Stere, prezent la congres, a luat cuvîntul. A fost un discurs de doctrinar, grav şi substanţial.

1931, Stere anunţă constituirea Partidului Ţărănesc Democrat, 6 mai care avea ca program elementele celui adoptat de Partidul Ţărănesc în 1921. Ideea era, fireşte, că partidul lui Stere reprezintă adevăratul ţărănism, trădat de P.N.-Ţ.

1931 Stere pleacă în Basarabia pentru propaganda electorală. 12 mai Are loc, la Chişinău, o întrunire a Partidului Ţărănesc- 21 mai Democrat.

1931 mai Au loc alegerile. Listele P.Ţ.D. şi Liga contra camerei obţin 2,88 % din voturi, care le asigură şase locuri de deputaţi în Cameră. Stere a fost ales în trei judeţe, obţinînd 6 mandate (P.Ţ.D.), devenind deputat pentru a 14.a oară.

1931, Punîndu-se în discuţie validarea alegerilor de la Soroca, a 86

17 iunie luat cuvîntul şi Stere. Discursul lui, sobru şi documentat, a impresionat, însă, în fine a declarat. „Nu cer invalidarea alegerilor de la Soroca, nu fac aceste inutile…” (p. 510).

1931, Stere a ţinut să mai urce o dată, ultima dată, la tribuna 26 iunie Camerei deputaţilor a Parlamentului României. Vroia să prezinte opinia partidului său despre Mesajul tronului, dar, mai ales,.. despre modalitatea constituirii actualului guvern (prezidat de N. Iorga).

1931, Autorul C. Stere şi Editura „Adevărul” au semnat 5 decembrie contractul de editare a romanului „În preajma revoluţiei”. Se prevedea un tiraj de 4 mii exemplare pentru fiecare volum.

1931, Ziarul „Adevărul” îşi anunţă cititorii că „s-a pus sub tipar 12 decembrie şi va apare în cursul lunii ianuarie”, romanul „În preajma revoluţiei”. Ianuarie a trecut şi anunţata apariţie nu s-a produs…

1931-1936 În ultimii cinci ani de viaţă C. Stere elaborează (mai bine zis dictează) romanul-epopee în 8 volume „În preajma revoluţiei”, operă, care s-a impus chiar de la bun început drept una dintre cele mai fundamentale şi mai cuprinzătoare în istoria literaturii române şi moldoveneşti moderne.

1932, A apărut „În preajma revoluţiei”: „Prolog – Smaragda februarie Theodorovna, vol. 1”, „Copilăria şi adolescenţa lui Vania Răutu, vol. 2” de C. Stere. Primul vol. – la 1 februarie. Al doilea vol. – la 25 februarie.

1932, Printre primele ecouri la romanul stereian au fost cele ale februarie lui G. Călinescu („Romanul dlui C. Stere” // Adevărul literar şi artistic. – 1932. 21 februarie) şi Ştefan Cioculescu („Romanul dlui Stere” // Adevărul – 1932 – 17 martie), după care au urmat multe, multe altele.

1932, Apare ziarul „Zările”, ca organ săptămînal al P.Ţ.D. 27 martie Director fiind C. Stere, iar Tudor Ionescu – redactor. Au apărut 9 numere, ultimul pe data de 7 iulie 1932. În 87

primul număr văzu lumina tiparului articolul „Ce este ţărănimea” de C. Stere.

1932, Vede lumina tiparului următorul volum al romanului octombrie stereian „În preajma revoluţiei”. [vol. 3]: Lutul. – 318 p.

1932, Apare ediţia a doua a primelor două volume a romanului octombrie „În preajma revoluţiei”.

1932, La sfîrşitul lui noiembrie manuscrisul întreg al celui de al Noiembrie patrulea volum – „Hotarul” – era încheiat. , - mărturisea C. Stere într-o scrisoare adresată lui Topîrceanu.

1932, Stere a rostit la cercul „Libertatea” din Bucureşti, o decembrie conferinţă (constituită din nararea a diverse întîmplări din viaţa-i zbuciumată), publicată la 1 ianuarie 1933.

1933 A fost dat citire actului fuziunii Partidului Ţărănesc 13 februarie Democrat, condus de C. Stere, cu Partidul Radical Ţărănesc în frunte cu Gr. Iunian, formînd Partidul Radical Ţărănresc. Un Comitet Executiv provizoriu l-a ales pe Iunian preşedinte. Ziarul „Deşteptarea” – organ de presă al noului Partid.

1933 Apare volumul patru – „Hotarul” din serialul stereian „În februarie preajma revoluţiei”, în timp ce editura pregătea ediţia a 3- a a primelor trei volume.

1933, Au loc alegerile parlamentare. C. Stere candidează pe 20-22 decembrie cap de listă în judeţele Soroca, Cetatea Albă, Bălţi, Lăpuşna, Ismail, devenind deputat pentru a 15 (cincisprezecea) oară.

1934, În urma alegerilor din 20-22 decembrie Partidul Radical 8 februarie Ţărănesc, nou format, a obţinut şapte mandate de deputat şi unul de senator, ultimul căzîndu-i lui Constantin Stere.

1934, Nicolae Iorga se adresează în Senat cu o întrebare în care 16 februarie solicită judecarea lui Constantin Stere.

1934, „Adevărul” anunţă: „A apărut „Nostalgii”, al 5-lea volum 88

24 octombrie din „În preajma revoluţiei” de C. Stere.

1935 Apare de sub tipar „Ciubăreştii” – Vol. VI din serialul „În mai preajma revoluţiei”.

1935, Are loc convorbirea lui C. Stere şi Eugen Ionescu cu 18 octombrie privire la traducerea în limba franceză a romanului „În preajma revoluţiei”.

1935 Editura „Adevărul” a lansat vol. VII – „În ajun” al noiembrie romanului „În preajma revoluţiei”.

1935, La 16 noiembrie, după socotelile monografistului Z. 16 noiembrie Ornea, C. Stere atinse vîrsta de 70 de ani. S-a întîmplat aşa ca evenimentul acesta aniversar să coincidă cu apariţia celui de al şaptelea volum („În ajun”) al romanului. Cu această ocazie au avut loc speciale manifestări. Sărbătoritul a primit multe telegrame şi felicitări.

1936, Potrivit procesului verbal al Facultăţii de Drept. C. Stere a 1 februarie fost oficial pensionat din învăţămînt .

1936 Apare volumul VIII „Uraganul” al romanului „În preajma martie revoluţiei”. Ultimul volum a fost dictat profesorului Adolf Byck, iar stilizat fiind de M. Sevastos.

1936, Aflîndu-se pe patul de suferinţă, la 14 iunie C. Stere, 14 iunie profitînd de un moment de singurătate, a scris rugămintea din urmă: „Pentru prieteni. Rog fără discursuri la incinerare şi fără necroloage panegirice în presă. Salutări tuturora. C. Stere”.

1936, A încetat din viaţă, la vîrsta de 71 de ani, la moşia sa din 26 iunie localitatea Bucov.

1936, Corpul neînsufleţit al răposatului este incinerat la 28 iunie crematoriul din Bucureşti. Mormîntul lui Constantin Stere se află în cimitirul Bellu, Bucureşti, scrie autoarea monografiei „Stere-juristul” (Ch., 2008. – P. 247). Raisa Grecu. 89

V. APRECIER Orice întîlnire cu Stere era un prilej de a învăţa ceva nou. Ce cap admirabil avea acest om! Ce minte luminată şi bogată în cunoştinţi variate! De la analiza minuţioasă a faptelor istorice din viaţa diferitelor popoare la operele literare cele mai noui şi pînă la detaliate informaţiuni de botanică, tot felul de cunoştinţi cuprindea minunata sa inteligenţă. P. Andrei, 1937

D. Stere nu e numai d. Stere; este şi stereismul, adică tragedia intelectualului izolat în propriul lui orizont” T. Arghezi, 1929

Poporanismul literar al lui C. Stere, după cum vedem, se deosebeşte în mod radical de poporanismul ca teorie social-economică şi politică. Spre deosebire de aceasta din urmă, poporanismul literar luat în ansamblu a exercitat o influenţă binefăcătoare asupra procesului literar din România şi Basarabia de la începutul secolului XX. Alexandru Babii, 1989

… Proza lui C. Stere va lărgi cu mult orizontul cititorului nostru furnizîndu-i date concrete asupra procesului social şi revoluţionar de la sfîrşitul veacului XIX şi începutul veacului XX, prezentate în forme artistice palpabile. Deci, valoarea cognitivă şi artistică vor conlucra restabilind în ochii contemporanului portretul literar al unui înaintaş de vază.

Vasile Badiu, 1989

Militînd pentru o artă angajată, menită să însoţească poporul în lupta lui pentru o viaţă mai bună, C. Stere încă din tinereţe a cerut artiştilor să-şi plece urechea la durerile celor mulţi şi obidiţi. Vasile Badiu, 1990

Printre figurile importante ce le-a dat meleagul basarabean literaturii un loc de frunte îi revine lui Constantin Stere. Activînd în mai multe direcţii el a lăsat urme adînci în domeniul ideologiei literare, al publicisticii şi prozei artistice. Romanul său „În preajma revoluţiei” – imagină palpabilă a Basarabiei – rămîne pînă azi neîntrecut prin amploarea cuprinderii vieţii sociale de la sfîrşitul secolului XIX şi începutul celui de-al XX-lea, prin diversitatea personajelor zugrăvite şi puterea de promovare a ideilor înaintate.

Vasile Badiu, 1990 90

Stere a crezut întotdeauna că legătura dintre oameni nu este o concesie pe care şi-o fac reciproc, simplă îngăduinţă amabilă, ci un angajament în vederea unui scop, care trece dincolo de apropierile de moment. El nu şi-a apropiat oamenii prin căldura sufletului, ci i-a atras şi reţinut prin lumina minţii. Se izola de oameni pentru a-i putea judeca numai în ce aveau uman în ei, pe deasupra manifestărilor banale de fiecare zi. V.G.Beldie, 1937

Oricît de îndreptăţite ar fi unele rezerve de ordin estetic, forţa epică de creaţie ce însufleţeşte această de o amploare, necunoscută încă în proza noastră, în care tragicul alternează cu umorul, duioşia şi sarcasmul, avîntul ideal cu realitatea crudă şi coardele cele mai diferite ale sufletului sunt puse în mişcare, rămîne impunătoare. Octav Botez, 1937

Romanul lui Stere poate fi privit nu numai ca un roman mimetic, dar (poate chiar în primul rînd) şi ca un text în discuţie cu alte texte. Anume intertextualitatea, în cazul dat, ne pune în evidenţă abundenţa de modele, adică „memoria epică”, dar şi maniera scriiturii unui mare artist cu puternică forţă de creaţie. Mai mult decît atît, Stere pune începutul unui model basarabean al romanului care astăzi îşi defineşte structura. Al. Burlacu, 2000

… Să recunoaştem cel puţin acum, că, fără flacăra pe care Stere a întreţinut-o vie în Basarabia, fără societăţile şi ziarele pe care le-a înfiinţat şi susţinut, fără pleiada de tineri basarabeni, din care mulţi au fost ajutaţi direct de Stere la studii, – realipirea Basarabiei ar fi fost pentru noi o problemă cu totul altfel grea de cît cum a fost. M. Carp, 1937

Acum, cînd din trupul uriaşului de la Bucov, n-a rămas decît un pumn de cenuşă, este momentul de a se răscoli toate articolele lui doctrinare, de a ne înfunda între magistralele pagini de literatură – În preajma revoluţiei – şi de a-i căuta sensul existenţei lui istorice în viaţa spirituală a acestui popor. Vladimir Cavarnali, 1936.

Cei care simbolizau şi reprezentau mişcarea moldovenească au găsit în C. Stere un conducător, care le-a întărit energiile şi le-a luminat conştiinţele în cale în care mergeau instinctiv. Şi aceasta pentru că trecutul lui

91 revoluţionar, erudiţia masivă, naţionalismul luminat şi autoritatea morală impuneau şi adversarilor şi prietenilor. Cazacu P., 1918

Personalitate puternică, tenace, complexă, multilaterală, cu vastă cultură şi talent, a luat parte la toată viaţa zbuciumată a ţării noastre, din ultima jumătate de veac, a distribuit prea de curînd, ca să fie judecat obiectiv de contemporani, în mici articole in memoriam. A dus lupte mari, a cunoscut dragostea şi admiraţia prietenilor, respectul adversarilor, s-a bucurat de succese mari, a cunoscut ura puternică a vrăjmaşilor, pierderea prietenilor, laşitatea şi micimea omenească şi izolarea, – fără a se lăsa învins decît de moarte… Istoria va aşeza la locul cuvenit pe Constantin Stere, – caracter, cărturar, om politic, publicist, critic literar, critic social, povestitor, romancier, luptător naţional, sincer şi adînc democrat, care a fost de folos nepreţuit ţării şi neamului său. Dr. P. Cazacu, 1937

Atingînd vîrsta de 70 de ani d. Stere a ajuns la acea maturitate a intelectualului mare,de la care începi să aştepţi opere din ce în ce mai trainice. Nimeni n-a sosit însă la noi la această vîrstă viguroasă, cu mai multă, mai impetuoasă tinereţe. Dl. Stere este dintre acei oameni vijelioşi care de prea multă fierbere pot o vreme să nu-şi găsească expresia… Norocul dlui Stere a fost avîntul pe care romanul l-a luat la noi în ultimul deceniu şi probabil şi necesitatea în care s-a aflat de a părăsi pentru totdeauna lupta sterilă a politicii. Atunci, tot ceea ce fusese conţinut cu atîta asprime, toată dragostea, toată ura, toată vijelia unui om făcut pentru destine mari, dar reprimat, a izbucnit în literatură. Cu puţin înainte de a împlini 70 de ani, d. Stere devenea fulgerător una din cele mai interesante figuri literare. G. Călinescu, 1935

Dacă învinuirile care se aduc lui Stere cîştigă convingerea unora, atunci este de observat acest lucru excepţional că sub apăsarea unor atari acuzaţiuni, un altul s-ar fi încetat în uitare şi dispreţ. Stere a căzut, dar s-a prăbuşit atît de mult pe cer, încît a apărut de cealaltă parte a firmamentului ca o stea întoarsă. De a fost înger răzvrătit, el n-a fost înger de rînd, ci însuşi Lucifer, turburător în depărtarea gheţurilor sale. G. Călinescu, 1936

92

Proza lui Stere (romanul „În preajma revoluţiei”) depăşeşte cu mult simpla documentaţie, ea e o eroare grandioasă a infernalului geografic, o operă de contemplaţie şi de construcţie. … În zugrăvirea aglomerărilor umane siberiene, a coloniilor de surghiuniţi, a societăţii locale, Stere pune ceva din darul lui Gogol de a defini prin cîteva trăsături un tip de-abia întîlnit. G. Călinescu, 1936.

Limitele serioase ideologice şi tezele greşite, care s-au manifestat în activitatea lui practică şi mai ales în cea teoretică, au fost dezvăluite de către reprezentanţii clasei muncitoare. A-i lega însă legenda numai de erorile pe care le-a comis, a-l nega şi în posteritate, numai în baza unor ecouri preluate pasiv ar fi o impietate. Ioan Căpreanu, 1988

Hotărîtoare, peste frămîntările şi adîncile transformări ale acelor timpuri în care a trăit, rămîne certitudinea vocaţiei lui Constantin Stere pentru o luptă fără preget în direcţia emancipării economice şi politice, „sociale şi culturale a poporului român. Democrat în sensul larg şi general al noţiunii, susţinător sincer şi hotărît al reformelor, agrară şi electorală, a determinat împreună cu alţi oameni politici şi de cultură progresişti, apariţia unui curent de opinie, în cercurile politice, care a făcut să se mişte prejudecăţile ce stăteau în calea revendicărilor cerute de masele ţărănimii şi impuse de dezvoltarea democratică a ţării. Aportul lui Constantin Stere s-a resimţit şi în lupta dusă de poporul român pentru înfăptuirea unităţii naţional-statale. Cu mijloacele de care a dispus, pe calea scrisului şi a cuvîntului, prin acţiuni practice, s-a situat în rîndul personalităţilor politice şi culturale, care au acţionat pe scena vieţii politice româneşti pentru înfăptuirea idealului naţional. Ioan Cărpeanu, 1988

Stere nu era dispus să facă concesii şi nici un fel de compromis. În marile întruniri publice în parlament, la cursurile sale universitare, într-un grup de prieteni, dictînd un articol ori o pagină de literatură beletristică, înaintea unui singur scrib Stere vorbea cald, colorat cu pasiune, se înflăcăra şi clocotea ca în mijlocul unei mulţimi, la tribună, atunci cînd argumenta necesitatea reformelor, cînd vorbea despre ţărănime şi emanciparea întregului popor, cînd aborda complexitatea problemelor cu privire la viitorul naţiunii române ţi a patriei sale. Era tip de orator. La cursuri, el nu preda, ci făcea o adevărată pledoarie pentru libertăţi şi dreptate socială, pentru împroprietărire, vot universal şi cultura în popor. De aceea, studenţii lui i-au fost discipoli 93 adevăraţi. Democratismul său era împletit cu toată fiinţa-i intimă sufletească. Ostilitatea forţelor reacţionare şi oculte împotriva lui Stere se Explică prin neadmiterea democratismului său ferm în afară de price tranzacţii. Prin caracterul său întregu şi de neclintit, prin vasta sa cultură. Ioan Cărpeanu, 1988

Materialul de construcţie al unui roman trebuie să aibă o anume temperatură pentru a putea fi prelucrat. Materialul d-lui Stere e lavă clocotitoare – amintirea tumultoasei tinereţi – care-şi croieşte singură drumurile capricioase. Ion Chinezu, 1934

Constantin Stere proiectează o viziune dantescă asupra Rusiei cu infernul ei adevărat cimitir de suflete, şi universului siberian, alb şi rece, sumbru ca un mausoleu de marmoră, lipsit total de viaţă. Mihai Cimpoi, 2002

Oricum, toate domeniile profesate de Constantin Stere ni-l relevă ca pe un fenomenolog al întregurilor în limita modernă a căutării „firului conducător” ce relaţionează şi ordonează relaţiile părţii cu Totul. Mihal Cimpoi, 1998

Între prozatorii basarabeni, figura lui Constantin Stere este mai mult decît a unui întemeietor, el fiind şi întîiul teoretician al genului la noi. Arta sa de romancier nu poate fi înţeleasă fără tratatul de poetică tolstoiană pe care-l expune în mod detaliat în articolul „Contele L.N. Tolstoi”. Mihai Cimpoi, 2004

… În persoana lui C. Stere avem nu numai un prozator talentat şi autentic, avem nu numai un cugetător profund asupra ideilor sociale, dar şi un estetician de orientare materialistă. Odată cu repunerea creaţiei lui în circuitul de valori spirituale cultura noastră se îmbogăţeşte în mod substanţial. Ion Ciocanu, 1990

Volumul al şaselea din ciclul „În preajma revoluţiei” nu este desigur, nici cel mai obiectiv, - nici cel mai senin. Însemnînd fără ocol impresia noastră, avem conştiinţa îndeplinirii unei datorii, de avertizator franc: complimentele convenţionale nu servesc nici adevărul, nici pe scriitorul care receptează atent numai impresiile şi judecăţile de bună credinţă, spre a le fructifica în experienţa sa ulterioară. Cioculescu Şerban, 1930

94

Stere a fost, este şi va fi necesar nu numai Basarabiei, ci întregului neam românesc ca un vizionar, un om care a intuit viitorul şi a făcut totul ca acest viitor să ajungă cît mai aproape de om şi cît mai repede posibil în timp. Iurie Colesnic, 2004

Domnul C. Stere n-are nimic comun cu nici unul din aceşti trei creatori [Balzac, Dostoevski, Proust] de epopee modernă. Formaţia sa literară este, cu siguranţă, legată de epica rusă, dar exclusiv de cea tolstoiană. Asemănarea dintre „În preajma revoluţiei” şi „Ana Karenin” se impune firesc, în ceea ce am numit memoria epică. După cum în romanul lui Tolstoi, în jurul unei drame morale, se concentrează o întreagă societate, în jurul destinului lui Vania se-ntretaie cîteva sute de personagii. Pompiliu Constantinescu, 1971

Constantin Stere, ca şi „partenerul” său din roman Vania Răutu, s-a impus prin felul său de a fi, contemporanilor dar şi posterităţii, ca o personalitate complexă cu preocupări diverse şi multidirecţionale, toate acestea fiind permanent alimentate de cele trei surse formative ale sale: cultura rusă, cultura română, cultura occidentală, în special cea franceză, engleză, germană. Politician, jurist, sociolog, filozof, horticultor, astronom, romancier, memorialist, publicist, editor, cadru didactic – toate acestea au constituit sfere de viu interes pe care le-a frecventat şi le-a explorat din plin multînzestratul om de cultură basarabean. Haralambie Corbu, 2005

Constantin Stere, mai întîi, a fost o personalitate de formaţiune intelectuală, culturală, politică şi filozofică de talie europeană, care a depăşit, în multe privinţe, timpul său istoric, şi, în al doilea rînd, uriaşul de la Soroca nu şi-a trădat niciodată idealul în care a crezut, rămînînd consecvent cu sine însuşi chiar şi atunci cînd acest devotament i-au pricinuit dureri şi pagube morale irecuperabile. Haralambie Corbu, 2005

Constantin Stere se cuvine a fi tratat nu ca un diletant sau autodidact superior, ci, mai ales ca un intelectual şi om de ştiinţă de cea mai înaltă probă… Haralambie Corbu, 2002

Constantin Stere a fost o pasăre exotică, solitară, pribeagă, care toată viaţa a zburat cu o singură aripă, cealaltă fiindu-i permanent frîntă sau grav

95 rănită. Supraefortul omenesc şi luarea la întrecere cu stihiile cosmice şi terestre îl caracterizează din plin… S-a sacrificat pînă la capăt idealului şi convingerilor sale, a ars pe rugul datoriei pînă la ultima suflare, pînă la ultima picătură de sînge. Nu e vina lui că nu s-a adaptat la condiţiile pe care le-a oferit viaţa. Acest bloc de granit nu putea să fie remodelat după circumstanţe, dacă vroia cu tot dinadinsul să-şi păstreze esenţa şi identitatea. Haralambie Corbu, 1997

De fapt temutul, neînduplecatul şi incisivul om politic, care era considera C. Stere şi despre care vorbeau şi scriau în contradictoriu mulţi contemporani, nu era altceva decît o mască, în spatele căreia se ascundea un om de o bunătate şi o corectitudine rar întîlnită, un idealist în felul său, un sentimental şi un romantic, un naiv, dacă vreţi, care credea nestrămutat în eficacitatea şi veşnicia valorilor populare, a valorilor general-umane, acumulate pe parcursul secolelor. Haralambie Corbu, 2005

Siberia a fost pentru C. Stere oricît ar părea de paradoxal şi de această dată, o adevărată universitate, o adevărată Sorbonă. Haralambie Corbu, 1997.

Viaţa şi destinul lui C. Stere, reflectate, artisticeşte în paginile epopeii „În preajma revoluţiei” constituie prin ele însăşi un material de o fantastică putere de influenţă dintre real şi imaginar, dintre uman şi inuman, dintre material şi josnicie, dintre înălţare şi cădere, dintre jertfă şi călău, dintre credinţă şi trădare. În roman se perindă ca într-un caleidoscop epoci istorice întregi, zone geologice şi geografice fără hotare, destine umane neordinare, toate desfăşurîndu-se în ordinea firească a lucrurilor sau împotriva acestora, avîndu-l în centru pe intrasigentul şi neîndurătorul atît cu alţii, dar mai ales cu sine, – pe Vania Răutu, adică, în fond pe autorul naraţiunii însăşi. H. Corbu, 1997, 16 noiembrie

Ceea ce s-ar putea numi discursul dlui Stere a fost vineri şi sîmbătă dialogul unui om şi al unei mulţimi; omul impasibil, liniştit, întreg ca un munte sau ca o cugetare, – mulţimea întărîtată, haină şi, vai, destul de ridicolă ca o haită care se mulţumeşte să hăpăie la cel ce nu fuge. Fiecare document, fiecare evocare a deputatului de la Soroca stîrneşte urlete pe băncile majorităţii, urlete la care minoritatea basarabeană răspunde cu o indignare firească, pe care singur n-o împărtăşeşte Stere, impasibil ca un străin în mijlocul imensului vacarm. Anevoios dar cu siguranţa celei mai admirabile 96 stăpînirii de sine, expunerea acestuia se desfăşoară metodic. El prinde făţiş toate învinuirile, le zguduie, le răstoarnă. Luciditatea logică, ironia, pateticul unei tragice frămîntări de conştiinţă ce urmează rînd pe rînd în această construcţie magistrală pe care un om singur o ridică nestingherit în mijlocul furtunii. Eugen Crăciun, 1921

Nu-i deloc exagerat cînd spunem că n-a fost în ţara românească om politic mai calomniat , ocărît şi prigonit ca profesorul C.Stere. Oameni de vază şi cu autoritate i-au azvîrlit în faţă cele mai grele cuvinte, l-au copleşit cu cele mai grave învinuiri. A fost omul care a cunoscut oprobriul opiniei publice. Nu era desemnat decît cu epitetul de „trădător”. Puţin i-a lipsit ca să apară în faţa plutonului de execuţie. Sunt oameni care au regretat că n-a avut loc o asemenea ispravă. Absolvirea lui Stere de osînda penală au socotit-o ca o slăbire a disciplinei naţionale. Abia azi ne putem da seama de pierderea ireparabilă pe care ar fi suferit-o literatura română prin moartea „trădătorului” Stere. Diamand, S. 1991

Dl Stere e un om întreg şi ca ştiinţă şi ca valoare şi e mai ales un om dintr-o bucată, un caracter. Ceea ce a adus el în partid e imens, nu numai ca valoare morală dar şi ca aport de masă. Basarabia întreagă îl urmează. Că are parte efectivă la conducere, e natural. Acei care au valoare, conduc. 29 decembrie 1921

Astăzi, cînd un şir de revoluţii tehnico-ştiinţifice au eliminat aproape cu desăvîrşire ţărănimea din aria factorilor decisivi pentru istorie, astăzi, cînd mult prea dulce şi frumoasa rătăceşte prin toate colţurile lumii, astăzi, cînd satele au rămas doar pe seama bătrînilor, iar dulcile coline dintre cele două rîuri, vorba lui Stere, rămîn în mare parte nearate, nesemănate e timpul să-l readucem acasă, în mijlocul nostru, pe acel aprig apărător al vetrei neamului, pe marele savant, om de stat şi mare scriitor, pe Constantin Stere. Ion Druţă, 2005

Constantin Stere s-a născut, a crescut, a făcut şcoală, a îndurat ani lungi de întemniţare şi surghiun în Rusia ţaristă. Ajuns bărbat în toată firea trece Prutul şi-şi trăieşte veacul, muncind ca un salahor cu ziua, la aşezarea tînărului stat Român. Cunoştinţele sale masive, cu adevărat enciclopedice, şi setea de făurire a unei opere de proporţii istorice, le-o fi moştenit-o de la greci. Ion Druţă, 2009 97

Ce anume a spus Stere? Pentru majoritatea celor ce-l ascultau desigur lucruri noi, pentru noi cari îi cunoşteam vederile nimic mai mult decît ceea ce ne spusese de atîtea ori în conversaţiuni particulare. Dar trebuie să mărturisesc că dînsul nu şi-a expus niciodată teza mai bine ca în acest discurs. Pentru cine va voi în viitor să ştie pe ce argumente se sprijineau credinţele celor ce în preajma războiului pentru unitatea naţională cereau ca România să nu se despartă de Puterile Centrale şi, mai ales, să nu se unească cu Rusia, precum şi pentru toţi cei ce vor auzi glasul durerilor basarabene, strigătul de deznădejde al românismului de peste Prut, cuvîntarea lui Stere va rămîne fără îndoială expresiunea cea mai completă, cea mai luminoasă şi cea mai mişcătoare. Netăgăduit că discursul pe care l-a rostit, atunci, în cele două şedinţe din 15 şi 16 decembrie 1915, va rămîne în analele parlamentarismului român un mare discurs, pot spune mai mult, un splendid discurs… Cu siguranţă acesta a fost cel mai bun discurs al lui Stere, care deşi a vorbit în două şedinţe consecutive mai multe ore de-a rîndul, a menţinut neîncetat încordată atenţiunea Camerei. Argumentarea lui era atît de interesantă, era prezentată cu atîta logică, cu atîta bogăţie de cunoştinţe, cu atîta convingere, era spusă cu o emoţiune atît de adîncă, atît de sinceră, încît adunarea a fost impresionată şi multe suflete au fost sincer mişcate. Cei mai mulţi dintre aceia cari îl văzuseră urcînd treptele tribunei l-au văzut apoi cu regret scoborîndu- le. Dacă ar mai fi vorbit cîteva ceasuri, adversarii şi amicii l-ar fi urmărit cu acelaşi încordat interes, cu aceeaşi neascunsă plăcere. Cînd şi-a încheiat apoi peroraţia au fost multe aplauze şi ştiu pozitiv că în culoare a primit numeroase felicitări de la oameni nepărtinitori cu adevărat emoţionaţi. I.G. Duca, 1981

Ca basarabean, unicul reprezentant pe vremea aceea al provinciei răsăritene în politica Vechiului Regat, C. Stere a pus de la început primatul Basarabiei, susţinînd că România trebuie să meargă alături de Puterile Centrale, pentru a dobîndi în primul rînd Basarabia. În sprijinul tezei sale, C. Stere arăta pericolul pentru neamul românesc din Basarabia de a mai rămîne sub oblăduirea Rusiei. Pan Halippa, 1991

Un democrat convins, C. Stere a fost în acelaşi timp şi un aristocrat distins al gîndirii. O energie inepuizabilă şi o minte enciclopedică care îşi găsea aplicaţiunea şi crea în orice domeniu de activitate omenească-politic, cultural, ştiinţific, economic, etc. cu aceeaşi fineţe de analiză şi aceeaşi putere de sinteză. Pan Halippa, 1936 98

Omul (adică Stere) poate aduce ca şi amicul său Marghiloman foloase azi. Dar pentru nimic în lume n-aş fi vrut să bat cărările lui. N. Iorga

„Cazul Stere” se încheie prin deces, dar urgisirea, vindicta şi ura îi vor însoţi şi umbra cînd nu va mai exista şi poate că aici stă, în fond, ratificarea dreptăţii lui şi adevăratele dimensiuni ale covîrşitoarei sale personalităţi. Kalustian L., 1982

Nu mă pot pronunţa direct asupra operei literare a lui Constantin Stere, în primul rînd, pentru, că nu sunt specialist. Ştiu, că în istoria mai multor popoare au existat personalităţi complexe, contradictorii, care în creaţia lor artistică şi-au periclitat concepţiile politice reacţionare. Se poate întîmpla că şi Constantin Stere a fost o astfel de personalitate. Cred, totuşi, că publicîndu-i opera literară, vom fi datori să vorbim deschis şi despre concepţiile social- politice ale scriitorului, care concepţii, după opinia mea, sunt dubioase. Artiom Lazarev, 1988

Căci omul (C. Stere) care venise din tundra siberiană, moldoveanul acesta cu voinţă neînfrîntată, era un titan al gîndirii şi un om de o mare şi rară cultură generală. Era , îmi spunea mult mai tîrziu Ion Cantacuzino, el însuşi un savant şi un enciclopedist – cel mai bine mobilat creier din cîte cunoscuse el. Lupu N.,1936

Dl Stere e un om pe care chiar adversarii d-sale îl recunosc ca unul din oamenii cu simţămintele cele mai nobilate şi cultura cea mai largă, un om care ar face azi onoare oricărei universităţi din lume, prin vasta sa cultură şi ştiinţă. Stere uneşte, pe lîngă această vastă cultură, şi un particularism unic… iubeşte, cu patimă nebună, Basarabia. L-am văzut plîngînd cînd am trecut pe la Ungheni. El e un om cu o cultură universală care ar putea trăi în orice colţ de pămînt ar fi, dar este legat de această ţară şi de acest pămînt al Basarabiei şi, de aceea, a fost aşa întreaga lui politică… Lupu N., 1923

Константин Стере – одна из самых известных, самых сложных и противоречивых фигур новой и новейшей истории Бессарабии и Румынии, вызывающих до сих пор ожесточенные споры. С.А. Мадиевский, 1990

99

Stere a fost mai presus de orice, un temperament de luptător, de revoltat împotriva mentalităţii timpului său şi a organizaţiei sociale, sclerotizate în forme vechi şi incapabile de adaptare la noile realităţi. Pentru el, idealul etic şi naţional, se îmbină – în admirabilă sinteză – cu idealul etic şi politic. Revendicările maselor oprimate erau însăşi revendicările dictate de conştiinţa etică individuală. Idealul democraţiei devenea astfel idealul elitei intelectuale a societăţii… Mircea Mancaş, 1937

Stere, care a fost un om bun, care iubea florile şi cărţile, care preţuia prietenia printre oameni, care nu ştia să urască pe nimeni, a avut parte să soarbă mult din cupa durerii. R. Marent, 1939

El [C. Stere], e român din Basarabia şi fiind timp de mai mulţi ani surghiunit în Siberia, ura ţarismul. Visul lui cel mai scump s-a înfăptuit deodată în chip cu totul neaşteptat, astfel că acum nu mai are nimic împotriva noastră. Nu lupta în contra persoanei noastre ci a stavilei înfăţişate de noi în calea îndeplinirii dorinţelor lui. Un om straniu, puternic, entuziast, cam brutal şi totodată un visător plin de misticism slav. Nu prea ne simţeam la largul nostru împreună şi el nu prea îndrăznea să mi se uite în ochi. Eu n-am vorbit decît foarte puţin şi l-am lăsat pe el să spună. I-am pus multe întrebări, dar parcă ne pîndeam amîndoi, căci nici unul nu era sigur pe ce teren păşea şi pe cine poate călca pe picioare. Socotisem că e nimerit să-l primesc căci e privit ca unul din oamenii de mare viitor. Maria, regina României

Stere a examinat pe trei planuri problemele muncitoreşti. Pe plan sociologic – a arătat că, în esenţă, viaţa socială se reduce la o acţiune de colaborare a eforturilor individuale şi că progresul social s-a realizat prin diviziunea muncii. Pe plan politic şi economic – a demonstrat că numai strînsa conlucrare a ţărănimii cu muncitorimea poate să realizeze şi emanciparea acestor clase şi condiţiile progresului. În fine pe plan juridic .– C. Stere nu a uitat să sublinieze marele rol pe care-l are legislaţia muncitorească pentru ocrotirea condiţiilor de muncă, în epoca modernă. N.N. Matheescu, 1937

100

Generaţia care se ridică de pe tot cuprinsul ţării noastre şi care crede în ţărănism, va merge pe drumul trasat de mintea limpede a doctrinarului şi a omului de logică puternică, care a fost C. Stere. D. Moldovanu, 1937

În romanul său, Stere zugrăveşte mai autentic decît Alecsandri în Pohod na Sibiri un convoi de deportaţi porniţi spre ţinuturile siberiene de la marginea civilizaţiei, unde mai licăreau totuşi sentimente omeneşti. Virginia Muşat, 1978

Pentru Stere literatura are un pronunţat caracter de clasă şi trebuie să fie tendenţioasă, fără a cădea în tezism. Opera trebuie judecată istoric, politic şi estetic. Urmînd linia Daciei literare şi a continuatorilor ei, C. Stere apreciază în mod pozitiv inculcarea în opera de artă a unor idealuri patriotice şi morale. Ca şi Ibrăileanu el subliniază permanent caracterul specific naţional şi al fiecărei literaturi şi al fiecărui scriitor, principiu care stă la baza îmbogăţirii în spirit naţional a patrimoniului artistic universal. C. Stere dă o mare importanţă legăturii scriitorului cu viaţa. Despre scriitorii care-şi trag seva din complexitatea existenţei umane vorbeşte cu stimă şi veneraţie, pe un ton deosebit de cald. „În concepţia lui, scrie Şerban Cioculescu, arta nu se desparte de societate, ci reflectează năzuinţele ei fundamentale”1. Greşelile care i s-au imputat şi care provin dint-o deplasare a unghiului din care face analiza critică de la estetic la etnic şi etic nu micşorează acuitatea observaţiei şi a reflecţiei. Critica sa este combativă, polemică, uneori muşcătoare. Alteori pagini de exaltare lirică colorează afectiv expunerea. Nici un rînd nu apare fără a fi îndelung meditat şi argumentat. Prin toate acestea, numeroase opinii ale lui C. Stere merită oricînd să fie luate în seamă, destule din paginile lui critice îşi păstrează actualitatea. V. Muşat, 1978

Nu întotdeauna teoriile lui Stere au oferit formula cea mai fericită. Cu toate acestea, prin lupta sa, el a ridicat un baraj rezistent în faţa abuzurilor şi a reacţiunii din România burghezo-moşierească. Personalitatea acestui om a fost atît de puternică, încît, fără să ocupe nici o funcţie de stat, cuvîntul şi opiniile sale erau respectate… Virginia Muşat, 1978

1 Şerban Cioculescu, Aspecte literare contemporane, P. 346. 101

În literatura română, bogăţiei inumane a universului epic bengescian îi răspunde bogăţia umană a prozei lui C. Stere. Iată de ce, spre deosebire de prima, aceasta din urmă poate fi sintetizată într-un unic personaj, care asemenea lui Julien Sorel sau prinţului Mîskin, cîştigă valenţele unui simbol. Vania Răutu şi-a desăvîrşit misiunea, dacă a izbutit să se contrapună umbrelor lui Dinu Păturică, Tănase Scatiu, Lică Trubadurul sau Iancu Următescu. I. Negoiţescu, 1976

Avea o bibliotecă „impresionantă, cuprinzînd cîteva mii de volume. Călinescu, admirînd-o în 1932, mărturisea că l-a cuprins beţia văzînd „laolaltă atîţea autori buni în ediţii clasice. Voltaire, Rousseau, Kant şi în genere filozofie pînă la epoca Wundt. Am zărit însă pe măsuţă şi lucrări foarte recente. Cărţi clasice domeniul juridic, foarte multe şi bune de sociologie”. Avea, şi Stere i le-a arătat criticului, şi rarităţi bibliofile, cărţi din secolul XVIII, ca de pildă o ediţie J.J.Rousseau… Ornea Z.,

… Stere a refuzat ministerul pe care l-ar fi putut căpăta. Nu-l mai interesa. Era acest gest şi reflexul superbiei sale de fiinţă orgolioasă, dar şi a convingerii lui că, acum, în etapa finală a luptei pentru înfăptuirea reformelor, trebuie să fie liber de obligaţii guvernamentale pentru a se putea dedica în întregime lor. Ornea Z.,

Stere era printre ei. Avea şi el psihologia acestor aleşi. Se umilea contopindu-se cu poporul pentru a se înălţa. Eroic. Complexul de inferioritate pe care l-a dobîndit în anii copilăriei, marcîndu-l, se răzbuna transformîndu-se într-unul de superioritate. Toţi cei care l-au cunoscut atunci sau mai tîrziu, încrezător în superioritatea sa, privind la cei din jur, inclusiv la cei ce i se considerau prieteni, ca la nişte subalterni. Nu altfel îi va fi tratat pe tovarăşii săi din Chişinău. Deşi faţă de unii avea stimă colegială. Dar superior tuturora li se considera. Mai ales, că, de îndată ce a ajuns la Odesa cei din grupul conducător al mişcării îl cooptaseră ca pe un egal al lor. Şi nu era puţin lucru, pentru un tînăr abia ieşit din liceu, să fie tratat ca un coleg de către conducătorii din secţiunea de sud-vest a mişcării narodnice. La această situaţie nu ajunsese nici unul dintre colegii cerchişti din Chişinău. Stere nu numai că era admis printre şefi, dar era invitat la reuniunile lor, unde căpătase dreptul de a-şi spune cuvîntul. Şi, deşi adesea polemic, cuvîntul lui era ascultat. Ornea Z., 1989

102

Temperamental, Stere era o natură luptătoare. I se părea totdeauna mai important să sacrifice o lucrare începută sau nici să nu o abordeze pe alta la care meditase, pentru chestiune politică urgentă, dar care, cu vremea, se demonstra a fi de însemnătate modestă (P. 224)… Temperamental, Stere era un om politic. Fireşte, nu un politician, ci un om preocupat, pînă la absorbire, de viaţa cetăţii, făurind doctrine valabile, menite să ofere fundamentele teoretice unor mari acţiuni politice (P. 225). Zigu Ornea, 1989

Ce-a însemnat C. Stere în cultura şi politica românească din ultimul patrat de veac este inutil să mai recapitulăm. El însuşi, „om de graniţă”, deschis perspective planetare sau europene într-o ţară de mărunţi şi pasionaţi mahalagii ai vieţii şi ai inimii. C. Stere s-a aflat la graniţa unei configuraţii geopolitice şi la mejdina a două culturi (rusă şi română); la o configuraţie de două caractere: erau din vocaţie al acţiunii şi visător abulic sau pion în dramele crîncene ale lui Eros. Petre Pandrea, 1934

C. Stere face parte din categoria marilor reformatori. A fost un om de mare format: Problema politică nu se pune parţial, ci se încadrează într-o atitudine generală asupra lumii şi a existenţei. Un act din viaţa lui nu e un epizod trecător, ci o verigă dintr-un lanţ. El a fost omul marilor curajuri. Petre Pandrea, 1937

Poporanismul lui C. Stere este o doctrină adaptată la realităţile româneşti. Acest poporanism a fost şi un puternic curent de naţionalism care îmbina naţionalul cu socialul, singurul naţionalism constructiv şi adevărat; el era în funcţie de ridicarea politică, economică şi culturală a clasei ţărăneşti. Radu M. Paul, 1937

După Duiliu Zamfirescu cu „Viaţa la ţară” şi celelalte capitole ale istoriei Comăneştilor şi după dl Liviu Rebreanu, cu „Ion” şi celea ce „Răscoala” (deocamdată) va mai povesti din biografia familiei Herdelea, dl C. Stere este al treilea scriitor care întreprinde în literatura noastră romanul ciclic, social. Genealogia Răuţeştilor din Basarabia şi aventurile, îndeosebi aceluia ce este predestinat să devie pivotul acestui roman, ale lui Vania Răutu, umplu de pe acum două tomuri şi se opresc în pragul închisorii pe care revoluţionarul nostru erou îl trece în anul 1881. Imagine a provinciei dintre Prut şi Nistru, începînd cam de la jumătatea veacului trecut, „În preajma revoluţiei” este totodată, dacă nu şi mai mult, romanul formaţiei sociale a lui Vania Răutu, moldoveanul cu predispoziţii revoluţionare, crescut în mediul 103 mişcărilor ruseşti şi care va avea să acorde în desfăşurarea evenimentelor, comandamentele revoluţiei universale cu cele ale poporului căruia aparţine. Perpessicius, 1938

Pentru Stere, activitatea politică şi activitatea literară erau, în mod egal, forme de „acţiune de realizare a idealului său naţional şi democratic a convingerilor sale progresiste în slujba poporului”. Radu Popescu, 1976

Concepţia politică a lui Stere cuprindea toate laturile vieţii în Stat, toate păturile poporului, ca bază însă ea avea credinţa nestrămutată în puterile şi valoarea păturii de jos – a ţărănimii, în imperioasa necesitate de a scoate ţărănimea din mizeria şi întunericul în care zace, de a îndrepta pe drumul propăşirii şi nu numai pentru îmbunătăţirea situaţiei ei, ci pentru binele întregului popor. Credinţa aceasta era temelia poporanismului lui Stere, izvorul acelui democratism al lui, care a rămas pentru totdeauna neschimbată.

Nicolae Popovschi, 1937

C. Stere e simbolul etic al democraţiei româneşti. Toţi cîţi au inima cinstită şi caldă, toţi care au simţul moral rafinat ori adînc, sufletul bîntuit de îngrijorări religioase ori metafizice chiar şi acei pe care îi conduce numai bunul gust artistic, nu pot să nu iubească acest patetic portret, cu trăsături sumbre de mister, cu luciri oţelite de forţă neînvinsă, cu îndărătnicie de martir şi maiestate de comandant. Fără portretul lui C. Stere pe biroul nostru, ne-am fi împrăştiat sforţările, ne-am fi pierdut în neant puterile. El ne-a dat concentrarea şi încrederea optimistă. Mihail D. Ralea, 1937

În toată istoria contemporană a României puţine personalităţi (poate Kogălniceanu, Hajdeu, Maiorescu şi Iorga) pot prezenta o bogăţie sufletească mai mare. Pentru a vorbi complet de C. Stere ar trebui să se ocupe cineva de aspectul sociologic al operei sale (care înainte de Durkheim a arătat procesul diferenţierii sociale prin degajarea individualităţii), de talentul său de agitator, de propagandist, de om de acţiune politică, în fine – de artistul C. Stere. Căci în el trăia deodată un om de ştiinţă, o fire de artist şi un om politic. Mihail D. Ralea, 1991

Întotdeauna mi s-a părut că Stere este un mare artist de scenă. Între el şi noi, ceilalţi muritori, era întotdeauna distanţa care e între public tragenianul

104 de pe scenă, în rolul prim din divina comedie a vieţii. El avea un rol de susţinut, mai mult faţă de el decît faţă de alţii. Izabela Sadoveanu, 1996

Viaţa lui C. Stere a fost vifor, cu puţine zile de blîndeţe. Din tinereţea dintîi a cunoscut zbuciumul, s-a frămîntat şi a suferit pentru idealul îmbunătăţirii omului… Mihail Sadoveanu, 1937

Tatăl meu vorbea cu multă uşurinţă, dar se aşeza greu la scris. De aceea i-a mirat pe mulţi cînd, în ultimii ani de viaţă, el a scris amplul său roman autobiografic „În preajma revoluţiei”. În realitate nu l-a scris, ci l-a dictat cuvînt cu cuvînt, opt volume la rînd. În perioada respectivă stătea mai mult la Bucov. Acolo îl vizitau prietenii şi cunoscuţii. Era un mediu de reculegere,unde se simţea bine şi care predispunea la amintiri. Avea o memorie fenomenală, care în ciuda vîrstei lui înaintate, îşi păstrase intact tezaurul… Stere Gheorghe, 1975

Faptul că Stere şi-a trăit cei mai mulţi ani ai săi în România este ceva mai întîi de toate nespus de ironic. Nici o ţară nu putea fi mai nepotrivită cu firea lui mai străină de mentalitatea lui. Ne vine aproape să pronunţăm, laolaltă cu proştii, cuvîntul trădare. A fost o adevărată trădare, nu a lui Stere, ci faţă de Stere… D.I. Suchianu, 1937

Lui Constantin Stere, odată cu trecerea lui din viaţă, i s-a dus şi poporanismul, şi titlul de nobleţe, şi activitatea lui politică. A rămas şi stăruie conul de lumină de dincolo de moarte şi care se cheamă „În preajma revoluţiei”. Vasile Vasilache, 1988

Numele celui care a scris volumele romanului-epopee „În preajma revoluţiei” merită să-şi găsească locul cuvenit pe paginile istoriei noastre literare şi social-politice, alături de numele lui C. Dobrogeanu-Gherea, Zamfir Arbure, V. Crăsescu (Basarabeanu) şi altor scriitori-cetăţeni, care n-au pregetat sa-şi închine tot focul inimii luptei pentru o lume nouă, mai bună şi mai luminoasă, pe care a putut-o crea numai biruinţa proletariatului… I. Vasilenco, 1963

105

Polemica dintre Constantin Stere şi socialişti, de la începutul acestui veac descoperă pe Stere în adevărata lui lumină, descoperă gîndirea lui căreia i-a rămas consecvent pînă la sfîrşitul vieţii sale, precum dezvăluie cauza socială a fenomenului Stere în istoria luptelor de clasă din România. Şt. Voicu, 1937

106

VI. ICONOGRAFIE

(Fotografii ale D-lui C. Stere)

C.Stere C. Stere

C.Stere în România C. Stere

107

C. Stere

C. Stere la Bucov

C. Stere

C. Stere la Bucov

108

C. Stere

C.Stere în salonul sau de la Bucov

109

Maria Grosu-Stere

C.Stere cu fica Magda şi fiul Roman

110

C.Stere în parc la Bucov în compania lui L. Leoneanu şi a unui ziarist (1935)

C.Stere în compania lui L. Leoneanu C.Stere în compania unor ziaristi

I.Botez, C.Stere şi G. Ibrăileanu,stîlpii revistei Veaţa Românească 111

Redacţia revistei Veţa Românească C.Stere al doilea din stînga în rîndul I

C.Stere, soţia sa Ana Stere, publicistul N.D. Cocea, L.Leoneanu, secretarul literar al lui Stere

C.Stere în parcul de la Bucov în compania lui L. Leoneanu şi a unui ziarist (1935)

C. Stere în presă

112

113

114

VII. BIBLIOGRAFIE

Sistematizarea documentelor în compartimentul „Bibliografie” cu subdiviziunile: „Cărţi”, „Articole, studii, cercetări din culegeri reviste, ziare” e strict cronologic, indiferent de numărul reeditărilor sau republicărilor

Cărţi, broşuri, extrase

1. Elenismul şi Iudaismul în civilizaţia umană. – Bucureşti: „Adam” ş. a. – 32 P. – (Biblioteca socială Nr. 1).

1894 2. Apelul şi statutele societăţii „Datoria”. – Iaşi, 1894.

1897 3. Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept: Studiu Sociologic şi juridic: (Teză de licenţă în drept). – Iaşi: Tip H. Goldner, 1897. – 251 P. – (Xerocopie). Cuprinsul: Prefaţă. – P. VIII-XV; Introducere: Starea actuală a ştiinţei dreptului. – P. 1 – 35; Originile Societăţii şi individualitatea. – P. 36-145; Originea statului şi a dreptului în genere, şi în special la Romani. – P. 146-189; Persoana în dreptul roman primitiv. – P. 190- 220; Concepţia modernă a noţiunii de persoană. – P. 221-237; Concluzie. – P. 238-245; Lista scrierilor citate. – P. 247-251; Tabla de materii. – P. 252.

1902 4. Încercări filosofice*. – Iaşi, 1902.

1903 5. Introducere* în studiul dreptului constituţional. Partea I. – Iaşi: Dacia, 1903. – 247 p. – (Coperta lipseşte).

1905 6. Curs* de drept constituţional după Dl. profesor C. Stere. – [Iaşi, 1905]. – 296 P.

 Aici şi în continuare, lucrările marcate cu asteriscul respectiv cer un control mai viguros, căci descrierea este efectuată după surse bibliografice, fără a le consulta de visu. 115

1911 7. Drept* constituţional: Curs litografiat. – Iaşi, 1911. – 1132 p. – (Incomplet. Autorul menţionat la P. 33 Anul la P. 223, 248, 25 p.; Astăzi se păstrează la Biblioteca Academiei de Ştiinţe a României).

1914 8. Patru zile în Ardeal: Impresiuni fugitive. – Bucureşti: Edit. librăriei H. Şteinberg et Fiu, [1914]. – 159 p.

9. Politica externă a României: Cuvîntările rostite în discuţia răspunsului la Mesaj în şedinţele din 14, 15, 16 şi 17 decembrie 1915 ale Camerei Deputaţilor de d-nii: P.P.Carp şi C. Stere / P. Carp, C. Stere. – Iaşi: Ed. rev. „Viaţa românească”, 1915. – 61 p.

1915 10. România* şi războiul european. – Iaşi: Viaţa românească, 1915. – 25 p. – (Extras). 1916 11. Discursul* D-lui Take Ionescu: Studiu critic. – Iaşi: „Viaţa românească”, 1916. – 51 p. – (Extras din „Viaţa românească”). 12. În voia valurilor:* Icoane din Siberia. – Bucureşti: Ed. librăriei H. Şteinberg, [1916]. – 104 p. – (Semnat: C. Nistrul). 13. Marele războiu şi politica României. – Bucureşti: „Poporul”, 1918. – VI, 463 p. Din cuprins: Prefaţă. – P. I-VI; Un cuvînt înainte cătră cetitori. – P. 3-5; Introducere. – P. 7-17; România şi războiul mondial: I. Cauzele şi efectele războiului mondial. – P. 21-32: II. Războiul României. – P. 33-78; III. „Idealul naţional” şi Basarabia. P. 79-115; IV. Revoluţia din Rusia şi consecinţele ei. – P. 117-130; V. Naţionalităţile din Rusia. – P. 131-176; VI. Perspective. – P. 177- 215; VII. Răspunsuri şi polemici. – p. 217-309; Partea II: Dintr-o zi într-alta. – P. 313-458 cu unele detalizări: Dezagregarea economică în Rusia. – P. 314-318; Noul moment în revoluţia rusă. – P. 318-322; Perspective de pace? – P. 325-328; Petrograd-Iaşi. – P. 331-333; Regimul din Iaşi şi pacea. – P. 339-342; Tratativele de pace şi situaţia României. – P. 369-371; Democraţiile apusene şi România. P. 372-374; În nădejdea Ucrainei. – P. 378-381; Ce face Guvernul din Iaşi?.. – P. 384-386; Rada din Kiev şi Guvernul din Iaşi. – P.403- 406; Noul Guvern din Iaşi. – P. 425-428 etc. 116

14. În literatură: [Articole, studii]. – Iaşi: „Viaţa românească”, 1921. – 180 p. Cuprinsul: Prefaţă. – P. I.III; Europa pentru un călător Rămân din 1825. – P. 7-40. „Omul perfect”. – P. 41-46; Cîntarea pătimirii noastre… – P. 47-91; Henrik Ibsen. – P. 93-99; Contele L.N. Tolstoi. – P. 101-147; Petroniu veacului al XIX-lea: Oscar Wilde. – P. 149- 172; Palissot şi Palissotism. – P. 173-179.

1921 15. Un caz de conştiinţă: Cuvîntările rostite în şedinţele adunării deputaţilor din 4, 5 şi 9 martie 1921 asupra validării alegerii din jud. Soroca. Cu o prefaţă. – Bucureşti: „Viaţa românească”, 1921. – 86 p.

1922 16. Anteproiect* de Constituţie întocmit de secţia de studii a Partidului Ţărănesc cu o expunere de motive de C. Stere – Bucureşti, 1922. – 185 p. 17. Evocarea* de motive la Anteproiectul de Constituţie al Partidului Ţărănesc: [Broşură]. – Fără loc, 1922. – 85 p. 18. Partidul ţărănesc din Basarabia şi acţiunea lui politică. – Iaşi: „Viaţa românească”, 1922 – 31 p. Din cuprins: Rostul Partidelor Politice. – P. 3-6; Caracterul Partidului Ţărănesc. – P. 7-10; Partidul Ţărănesc şi „Puterea” – P. 11-14; Criza în sînul Partidului Ţărănesc din Basarabia. – P. 15-18; Cele două căi. – P. 19-22; Colaborare? – P. 23-26; Legea agrară şi politica generală. – P. 27-31.

1930 19. Documentări şi lămuriri politice. Preludii: Partidul Naţional Ţărănesc şi „Cazul Stere”. – Bucureşti: „Adevărul”, 1930. – XVIII. 270 p. Din cuprins: Prefaţă. – P. VII-XVIII; Preludii: Partidul Naţional Ţărănesc şi şi „Cazul Stere”: Publicistul şi omul politic. – P. 1-6; Obîrşia „Cazului Stere” – P. 7-14; Conflict de ideologii. – P. 15-25; Răzvrătirea. – P. 26-35; Chemarea. – P. 36-45; Aparenţele şi realităţile „Cazului Stere”. – P. 46-56; La răspîntie. – P. 57-65; Închegarea Partidului Ţărănesc. – P. 66-73; Fuziunea. – P. 74-80; Pe pragul puterii. – P. 81-88; „Domnul preşedinte”. – P. 89-98; „Asimilare”. – P. 99-108; Guvernul Maniu din 10 noiembrie 1928. – P. 108-115; Cu piciorul stîng… - P. 116-122; 9 octombrie 1929. – P. 117

123-131; Spre un regim dictatorial. – P. 132-139; Spre festivalul din 27 martie. – P. 140-147; 3 aprilie 1930. – P. 148-157; În judecata conştiinţei cetăţeneşti. – P. 158-167; Încheiere: pentru Partidul Naţional Ţărănesc. – P. 168-179; Epilogul: 6 iunie 1930. – P. 180- 190; Anexe: patru articole din „Lumina”: 1. Dreptul Basarabiei asupra României. – P. 193-196; 2. Cimitirul… – P. 196-200; 3. Din calvarul Basarabiei. – P. 200-204; 4. Cuvinte uitate. – P. 204-206; Acţiunea pentru unire şi cuvîntările în Sfatul Ţării din Chişinău în 1918. – P. 207-211; Un caz de conştiinţă: Cuvîntările asupra validării alegerii din jud. Soroca, din 12 februarie 1921. – P. 212- 253; Scrisoarea de demisie din partidul naţional-ţărănesc adresată d- lui Iuliu Maniu. 4/IV, 1930, Bucureşti. – P. 254-255. Scrisoare adresată d-lui Ion Codreanu, deputat de Soroca, pentru ţărănimea basarabeană. Bucov, 8/IV, 1930. – P. 256-267.

1932 20. În preajma revoluţiei: Roman. I. Prolog; Smaragda Theodorovna. – Adevărul. – S. A. – [1932]. – Vol. 1. – 259 p. 21. În preajma revoluţiei: Roman. II. Copilăria şi adolescenţa lui Vania Răutu. – Adevărul. – S.A. [1932]. – Vol. 2. – 359 p. 22. În preajma revoluţiei: Roman. III. Lutul. – Adevărul. – S.A. [1932]. – Vol. 3. – 318 p. – Fără sfîrşit.

1933 23. În preajma revoluţiei*: Roman. IV. Hotarul. – Adevărul. – S.A. [1933]. – Vol. 4. – p.

1934 24. În preajma revoluţiei: Roman. V. Nostalgii. – Adevărul. – S.A. [1934]. – Vol. 5. – 406 p.

1935 25. În preajma revoluţiei: Roman VI. Ciubăreşti. – Adevărul. – S.A. [1935]. – Vol. 6. – 392 p. 26. În preajma revoluţiei. Roman VII. În ajun. – Adevărul. – S.A. [1935] – Vol. 7. – 400 p.

1936 27. În preajma revoluţiei. Roman VIII. Uraganul. – Adevărul. – S.A. [1936]. – Vol. 8. – 408 p.

118

1979 28. Scrieri / Ed. îngr., studiu într. şi note de Z. Ornea. – Bucureşti: Minerva, 1979. – 648 p. Din cuprins: Secţiunea 1-a: În literatură. – P. 31-285; „Europa” pentru un călător român 1825. – P. 39-56; „Omul perfect”. – P. 57- 60; Cîntarea pătimirii noastre… - P. 61-91; Henrik Ibsen. – P. 92-95; Contele L.N. Tolstoe. – P. 96-119; ş.a. Secţiunea a II-a. Din notiţele unui observator ipocondric. – P. 289-558: „Foametea constantă” şi chestia agrară. – P. 343-352; Organizaţia locală. – P. 353-364; Fischerland. – P. 365-372; ş.a. Secţiunea a III-a. - D.A.C. Cuza „Liber-pansor…” – P. 561-564; D.N.Iorga şi V[iaţa] R[omânească]. – P. 565-569; Democratismul şi D. Aurel C. Popovici. – P. 570-588; Rezultatele unei polemici. P. 589-596; Comentarii şi note. – P. 597-645.

1989 29. Preludiu: Pagini de proză (schiţe literare, povestiri) şi articole / Ediţie îngrijită de V. Badiu. – Ch.: Lit. artistică, 1989. – 271 p.. – (Cu alfabet rusesc. – La P. 240-241 – trei fotografii calitative.) Din cuprins: În voia valurilor (Icoane din Siberia). – P. 4-86; Cum am devenit director al „Vieţii româneşti”. Amintiri fugare. – P. 87- 95; Un om . G. Ibrăileanu. – P. 96; „Omul perfect”: [Coşbuc]. – P. 97-101; Cîntarea pătimirii noastre. Octavian Goga… – P. 102-141; Henrik Ibsen. – P. 142-147; Contele L.N. Tolstoi. – P. 148-183; Petroniu (al) veacului al XIX-lea; Oscar Wilde. – P. 184-202; Palissot şi palissotism. – P. 203-207; Pentru ce s-au răsculat ţăranii? – P. 208-252; Badiu V. Constantin Stere (În loc de postfaţă). – P. 253-262; Note [cu adnotări la lucrările indicate în cuprins]. – P. 263- 270.

1990 30. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea intîi: Vol. (1-2) / Ed. îngr., pref. şi note de V. Badiu. . Chişinău Hyperion, 1990. – 378 p. – (Seria „Scrieri”). Vol. I: Prolog. Smaragda Theodorovna.-P.2- 178. Vol.II: Copilăria şi adolescenţa lui Vania Răutu.- P.179-364 31. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a doua: Vol. (3-4) / Ed. îngr. de V. Badiu. – Chişinău Hyperion, 1990. – 470 p. – (Seria „Scrieri”). Vol. III: Lutul. – P. 3-186. Vol. IV: Hotarul. – P. 187-407.

1991 119

32. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a treia: Vol. (5-6) / Îngr., alcăt. şi coment. de V. Badiu. – Chişinău Hiperion, 1991. – 512 p. – (Seria „Scrieri”). Vol. V.: Nostalgii. – P. 4-236. Vol. VI.: Ciubăreşti. – P. 237-464. 33. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra: Vol. (7-8) / Îngr. Text. şi adnot. de Vasile Badiu. – Chişinău Hyperion, 1991. – 524 p. – (Seria „Scrieri”). Vol. VII: În ajun. . P. 3-237. Vol. VIII: Uraganul. – P. 239-480. Vol. IX: Addenda: [Sfîrşitul romanului]. . P. 482-486; Epilogul romanului „În preajma revoluţiei”; Dragă frate Aurel Feodorovici; Epilog. – P. 486-488. 34. În preajma revoluţiei : Roman / Ediţie şi pref. de Z. Ornea – Bucureşti. Ed. Cartea românească, 1991. – [Vol. 1-3]. – 577 p. Din cuprins: Vol. [Cartea] 1: Prolog: Smaragda Theodorovna. – P. 3-187; Vol. 2: Copilăria şi adolescenţa lui Vanea Răutu. – P. 192- 382; Vol. 3: Lutul. – P. 382-573. 35. În preajma revoluţiei: Roman / Ed. şi pref. de Z.Ornea. – Bucureşti: Cartea românească, 1991. – Vol. IV-V. – 495 p. Din cuprins: Vol. (Cartea 2-a): Vol. 4: Hotarul. – P. 5-235; Vol. 5: Nostalgii. – P. 237-491. 36. În viaţă, în literatură…: Cartea a cincia: Selecţie din opera cugetătorului, publicistului, polemistului: articole, studii, cronici şi comentarii estetice, literare, filozofice, social-politice / Ed. îngr. şi note de V. Badiu. – Chişinău Hyperion, 1991. – 554 p. – (Seria „Scrieri”). Din cuprins: Scrieri estetice şi manifeste literare: „Arta socială”. – P. 4-5; Limba literară. – P. 6-10; Ce cerem de la artişti. – P. 10-12; Filosofia tendinţelor sociale în artă. – P. 12-16; Poporanismul. – P. 17-19; Motivele artei. – P. 19-21; „Poporul” în artă şi literatură. – P. 22-23; Arta şi poporul. – P. 24-42; Studii şi scrieri din volumul „În literatură”: Prefaţă. – P. 44-45; „Europa” pentru un călător român din 1825. – P. 46-60; „Omul perfect” – P. 61-63; Cîntarea pătimirii noastre… – P. 64-90; Henrik Ibsen. – P. 91-94; Contele L.N. Tolstoi. – P. 95-116; Petroniu [al] veacului al XIX-lea. – p. 116-130; Confesiuni morale: Cum am devenit director al „Vieţii româneşti”. – P. 132-138; Patru zile în Ardeal. – P. 138-210; Din notiţele unui observator ipocondric. – P. 210-259; Studii juridice şi de filozofie:Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept. – P. 261-366; Încercări filosofice. – P. 367-430; Elenismul şi iudaismul în civilizaţia umană. – P. 430-440; Cronici politice şi articole de istorie; „Foametea constantă” şi chestia agrară. – P. 442- 120

450; Cauzele mişcărilor agrare. – P. 450-453; Amnistia. – P. 453- 458; Discuţiile din cameră. – P. 458-466; Pentru ce s-au răsculat ţăranii. – P. 466-494; Pe terenul principiilor… - P. 495-508; Întregirile necesare reformei electorale. – P. 508-514; Partidul ţărănesc din Basarabia şi acţiunea lui politică: Rostul partidelor politice. – P. 514-517; Caracterul partidului ţărănesc; Partidul ţărănesc şi „puterea”… - P. 514-531; Criza în sînul partidului ţărănesc din Basarabia. – P. 521-524; Cele două căi. – P. 524-526; Colaborare? – P. 526-528; Legea agrară şi politică generală. – P. 528-531.

1993 37. În preajma revoluţiei*: Roman / Ed. şi pref. de Z. Ornea. – Bucureşti: Cartea românească, 1993. – Vol. 3. – 729 p. Din cuprins: Vol. [Cartea 3]: Vol. 6: Ciubăreşti. – P. 5-242; Vol. 7: În ajun. – P. 243-484; Vol. 8: Uraganul. – P. 487-729.

1996 38. Social-democratism sau poporanism? / Ed. şi pref. de M.Ungheanu, cu o postfaţă de I. Bădescu. – Galaţi: Ed. „Pruto- Franco”, 1996. – 321 p. Din cuprins: Introducere. – P. 3-9; Social-democratismul şi ţărănimea. – P. 10.35; Social-democratismul şi ţările agricole. Caracterul social al ţărănimii. – P. 36-75; Industrializare? – Termenul evoluţiunii sociale. Capitalul „Vagabond”. – P. 76-123; Problema naţională şi social-democratismul. Antisemitismul. – P. 124-174; Situaţia politică şi problema democratismului în România. – P. 175-212; Formula progresului nostru industrial. – P. 213-227; Încheiere. – 228-244; Neoiobăgia d-lui Gherea. – P. 245-268.

1997 39. Singur împotriva tuturor / Ediţie îngr. de Alina Ciobanu. – Ch.: Editura „Cartier”, 1997. – 319 p. Din cuprins:I. Politica externă a României: Cuvîntări din decembrie 1915. – P. 11-42; II. Idealul naţional şi Basarabia: Glasul realităţii; Autonomia Basarabiei? Cauzele războiului mondial; Războiul şi revoluţia din Rusia; Bazinul Dunării şi românii…; Din calvarul Basarabiei…; Basarabia şi revoluţia din 1905…; Blestemul Basarabiei… – P. 43-101; III. Un caz de conştiinţă. – P. 103-137: IV. Documentări şi lămuriri politice. Preludii: Partidul Naţional 121

Ţărănesc şi „Cazul Stere”. – P. 139-291; V. Anexe: Cuvîntările în şedinţa Sfatului Ţării din 27 martie 1918; Criza în sînul Partidului Ţărănesc din Basarabia…; Ororile din Basarabia…; Cuvîntul din urmă a Dlui Stere. – P. 295-317.

2000 40. Smaragda Theodorovna*: [Vol. 1 din romanul „În preajma revoluţiei” în lb. fr.] / Traduit par Mariana Cojan- Negulesco. – Paris: L’Hartmatien, 2000. – 240 p.

2002 41. Documentări politice / Red. şt. Pavel Balmuş; Proiect, pref. selecţia şi îngrijirea textului: Iurie Colesnic. – Chişinău: Museum; Bucureşti: Muzeum, 2002. – XLIII. 684 p. – (Colecţia Testament). Din cuprins: Social-democratism sau poporanism?: I. Social- democratismul şi ţărănimea. – P. 5-18; II. Social-democratismul şi ţările agricole. Caracterul social al ţărănimii. – P. 19-39; III. Industrializare? – termenul evoluţiunii sociale. – Capitolul „Vagabond”. – P. 40.64; IV. Problema naţională şi social- democratismul. Antisemitismul – P. 65-90; V. Situaţia politică şi problema democratismului în România. – P. 91-109; VI. Formula progresului nostru industrial. – P. 110-117; VII. Încheiere. – P. 118- 120; Neoiobăgia Dlui Gherea. .– P. 127-140; Politica externă a României. – P. 141.164; România şi războiul european. – P. 165- 183; Marele război şi politica României. – P. 185-454; Partidul ţărănesc din Basarabia şi acţiunea lui politică. – P. 455-466; Documentări şi lămuriri politice: Partidul Naţional Ţărănesc şi „Cazul Stere”. – P. 467-591; Anexe. – P. 593-638.

2004 42. Roman: [În 4 vol.] / Selecţie, şt. introd. şi note biobibliogr. de Mihai Cimpoi; Postfaţă de Ion Sumuţ. – Chişinău: Ştiinţa – Arc., 2004. – (Col. „Literatura din Basarabia în secolul XX…). [Vol.] 1. Stere C. În preajma revoluţiei: Cartea 1: Prolog. Smaragda Theodorovna. – 2004. – 267. p.

2005 43. Merele, harbujii şi albinele: [Nuvele] / Adapt. de Ion Druţă. – Chişinău: Cartea Moldovei, 2005, - 28 p. 122

2006 44. În preajma revoluţiei: Roman / Prefaţă de Ion Druţă. Haralambie Corbu. Zigu Ornea. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 1-2. – V-XLVI. 1-370 p. Din cuprins: Vol. 1. Prolog. Smaragda Theodorovna. – P. 1-182. Vol. 2. Copilăria şi adolescenţa lui Vanea Răutu. – P. 183-368. 45. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 3-4. – 408 p. Din cuprins: Vol. III. Lutul… - P. 5-186; Vol. IV. Hotarul. – P. 187- 406. 46. În preajma revoluţiei: Roman / Lectori: Tudor Palladi, Pavel Balmuş. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – 528 p. Din cuprins: Vol. 5. Nostalgii. – P. 5-244; Vol. 6. Ciubăreşti. – P. 245-470. Ecouri în presa vremii. – P. 471-525. 47. În preajma revoluţiei: Roman / Lectori: Tudor Palladi, Pavel Balmuş. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-8. – 528 p. Din cuprins: Vol. 7. În ajun. – P. 5-234. Vol. 8. Uraganul. – P. 236- 468; Ecouri în presa vremii. – P. 470-516.. 48. Publicistică: Articole. Cronici „artistice-literare” şi social- politice. Cuvîntări-discursuri. Eseuri. Evocări. Impresii de călătorie. Luări de atitudine. Portrete şi profiluri literar-estetice. Studii ş.a. / Alc. şi îngrijirea textelor: Pavel Balmuş. – Chişinău: Tipogr. Ed. „Universul”, 2006. – Vol. IX. – 568 p. Din cuprins: Notă asupra ediţiei. – P. 5-7; Caractere în stil clasic”, – P. 9-11; Concursul artistic din Iaşi. – P. 11-13; Din notiţele unui observator ipochondric. – P. 14-60; „Arta socială”. – P. 61-62; Sofia Nădejde. – P. 63-64; Un Maupassant rus (Gleb I. Uspenski). – P. 65- 66; Limba literară. – P. 67-71; Garşin şi Besărăbeanu (Victor Crăsescu). – P. 72-73; Ce cerem de la artişti? – P. 74-75; Filosofia tendinţelor sociale în artă. – P. 76-80; Poporanismul. – P. 81-83; „Motivele” artei. – P. 84-86; „Poporanismul” în artă şi literatură. – P. 87-88; Palissot şi Palissotism. – P. 89-91;” Omul perfect”. – P. 92- 95; Arta şi poporul. – P. 96-113; Cîntarea pătimirii noastre – P. 114- 143; „Foametea constantă” şi chestia agrară. – P. 144-151; Petroniu [al] veacului al XIX-lea Oscar Wilde. – P. 152-163; Henrik Ibsen. – P. 164-167; Preoţi, cereţi şcoli moldoveneşti. – P. 168-169; Patru zile în Ardeal: Impresii fugitive. – P. 170-239; Cauzele mişcărilor agrare. – P. 240-242; Amnistia. – P. 243-247; Discuţiile din cameră. – P. 248-256; Dr. Ion Radovici. – P. 257; Pentru ce s-au răsculat ţăranii? – P. 258-285; Contele L.N. Tolstoi. – P. 286-306; Pe terenul 123

principiilor… – P. 307-319; „Europa” pentru un călător român din 1825. – P. 320-334; Întregirile necesare reformei electorale. – P. 335-341; Două cuvîntări din perioada „neutralităţii” României [din 15 şi 16 decembrie] 1915. – P. 343-381; Din vol. „Marele război şi politica României”. – P. 383-429. Războiul şi revoluţia din Rusia. – P. 387-390; Bazinul Dunării şi românii. – P. 390-392; Războiul şi orientul european. – P. 392-395; Idealul naţional. – P. 395-398; Din calvarul Basarabiei. – P. 398-402; Cimitirul… - P. 402-405; Basarabia şi revoluţia din 1905. – P. 405-408; Basarabia şi „Ţara- Mamă”. – P. 408-410; Dreptul Basarabiei asupra României. – P. 411-414; Cuvinte uitate. – P. 414-417; Naţionalism?.. – P. 417-419; „Federaţia Mării Negre…” – P. 419-420; Blestemul Basarabiei. – P. 420-423; La Chişinău. – 423-426; Ţăranii Basarabeni şi România. – P. 426-429; „Un caz de conştiinţă”:- P. 431-470; Cuvîntarea din 4 martie 1921. – P. 432-491; Cuvîntarea din 5 martie 1921. – P. 444- 471; Publicistul şi omul politic. – P. 472-477; Obîrşia „Cazului Stere”. – P. 477.484; Conflict de ideologii. – P. 484-494; Răzvrătirea. – P. 494-502; Chemarea. – P. 502-510; Aparenţele şi realităţile „Cazului Stere”. – P. 511-521; La răspîntie . – P. 521-529; Spre festivalul din 27 martie. – P. 529-535; Trei aprilie 1930. – P. 536-544; În judecata conştiinţei cetăţeneşti. – P. 545-553; Cum am devenit director al „Vieţii româneşti”: Amintiri fugare. – P. 554-559; Un om: G. Ibrăileanu. – P. 560. 49. Singur împotriva tuturor / Ed. îngrijită de Alina Ciobanu. – Chişinău: Cartier, 2006. – 432 p.

Articole, studii, recenzii din reviste, ziare şi din culegeri colective

1893 50. Arta socială* // Evenimentul literar. – 1893. – 27 decembrie (Nr. 2). – (semnat: C. Şărcăleanu). 51. „Caritate* în stil clasic” // Adevărul. – 1893. – 4 octombrie. – P. 2, 3. – (semnat: S. Cerepcoveanu). 52. Concursul* artistic din Iaşi // Adevărul. – 1893. – 18 octombrie. – P. 2. – (semnat: S. Cerepcoveanu). 53. Din notiţele unui observator* ipochondric: (un foileton social) // Adevărul. – 1893. – 18, 25 octombrie; 1, 8, 15 noiembrie; 6, 13 şi 20 decembrie. – P. 1-3. 54. Răspuns* dlui Deniroff (Doniroff) // Evenimentul. – 1893. – 4 sept. – (semnat: C. Scorţescu). – (Vezi şi 3 septembrie). 124

55. Răspuns* dlor V. Stupu şi Doniroff // Evenimentul. – 1893. – 27 august. – (semnat: C. Scorţescu). 56. Socialiştii* şi mişcarea naţională: [Ciclu de articole] // Evenimentul. – 1893. – 11-13, 31 august (Numerele 155-157). – (semnat: C. Scorţescu).

1894 57. Arendaşii noştri* // Munca. – 1894. – 11 septembrie (Nr. 28). – (semnat: C. Şărcăleanu). 58. Arta pentru popor* // Evenimentul literar. – 1894 – 25 iulie, (Nr. 32). – P. 1-2. – (semnat: C. Şărcăleanu). 59. Arta şi luptele* sociale // Evenimentul literar. – 1894. – 18 iulie (Nr. 31). – P. 2. – (semnat: C. Şărcăleanu). 60. Artele frumoase* // Evenimentul literar. – 1894. – 22 august (Nr. 36). – P. 2-3. – (semnat: C. Şărcăleanu). 61. Basmul cocoşului roşu* // Lumea nouă. – 1894. – 21 (sau 28) noiembrie. – P. 1. – (semnat: C. Şărcăleanu). 62. Ce cădere!* // Evenimentul literar. – 1894. – 27 iunie (Nr. 28). – P. 1-2. – (semnat: C. Şărcăleanu). 63. Ce cerem de la artişti?* // Evenimentul literar. – 1894. – 7 martie (Nr. 12). – (semnat: C. Şărcăleanu). 64. Ce să spunem* ţăranilor? // Munca. – 1894. – 19 iunie (Nr. 16). – (semnat: C. Şărcăleanu). 65. Cine insultă femeile?* // Evenimentul literar. – 1894. – 6 iunie (Nr. 25). – (semnat: C. Şărcăleanu). 66. Cine sînt eu?* // Evenimentul literar. – 1894. – 16 mai (Nr. 22). – P. 2. – (semnat: C. Şărcăleanu). 67. Cum rămîne* // Adevărul. – 1894. – 4 aprilie. – (semnat: C. Şărcăleanu). 68. Din viaţa* osîndiţilor politici ruşi din Siberia // Munca. – 1894 (1893?) – 19 iunie (Nr.16); 10 iulie – 7 august (Nr. 19-23). 69. Filosofia* tendinţelor sociale în artă // Evenimentul literar. – 1894. – 21 martie; 25 aprilie. – P. 1-4. – (semnat: C. Şărcăleanu). 70. Garşin* şi Besărăbeanu [Victor Crăsescu] // Evenimentul literar (Iaşi). – 1894. – 27 februarie. – P. 3. 71. Limba literară* // Evenimentul literar. – 1894. – 8, 21, 27 februarie, şi (ori) 1, 7 martie. (Nr. 10-11). – (semnat: C. Şărcăleanu). 72. Literatura dramatică* // Evenimentul literar. – 1894. – 29 august (Nr. 37). – P. 2-3. – (semnat: C. Şărcăleanu). 73. Motivele artei* // Evenimentul literar. – 1894. – 1 aprilie (Nr. 16). – P. 1 – (semnat: C. Şărcăleanu). 125

74. Muncitorii unguri* şi chestia naţională // Evenimentul literar. – 1894. – 16 mai (Nr. 22). – P. 1. – (semnat: C. Şărcăleanu). 75. Naţionalismul* şi socialismul // Evenimentul literar. – 1894. – 9 mai (Nr. 21). – P. 1. – (semnat: C. Şărcăleanu). 76. „Omul perfect”*: [G. Coşbuc şi poezia Domniei sale]* // Evenimentul literar. – 1894. – 20 iunie. – (semnat: C. Şărcăleanu). 77. Omul şi natura* // Evenimentul literar. – 1894. – 11 iulie (Nr. 30). – P. 1-2. – (semnat: C. Şărcăleanu). 78. Palissot şi palissotism* // Evenimentul literar. – 1894. – 23 mai (Nr. 23). – P. 1. – (semnat: C. Şărcăleanu). 79. Poporanismul* // Evenimentul literar. – 1894. – 28 martie (Nr. 15). – P. 1-2. – (semnat: C. Şărcăleanu). 80. Poporul* în artă şi literatură // Evenimentul literar. – 1894. – 25 aprilie (Nr. 19). – P. 3. – (semnat: C. Şărcăleanu). 81. Socialismul* şi naţionalismul // Evenimentul literar. – 1894. – 2 mai (Nr. 20). – P. 1. – (semnat: C. Şărcăleanu). 82. Sofia Nădejde* // Evenimentul literar. – 1894. – 3 ianuarie. – P. 1. – (Semnat: Sib[erianu]. 83. Ultimul cuvînt* // Evenimentul literar. – 1894. – 13 iunie (Nr. 26). – (semnat: C. Şărcăleanu). 84. Un Maupassant rus (Gleb I. Uspenski) // Evenimentul literar. – 1894. – 3 ianuarie. – P. 3. – (Articol nesemnat). 85. Unul e Omul* // Evenimentul literar. – 1894. – 11 iunie (nr. 29).

1896 86. Estetica* pozitivă // Lumea nouă. – 1896. – 17 noiembrie; 1 decembrie. – (Semnat: Şt. Costea). 87. Evoluţia artei* // Lumea nouă. – 1896. – 17 august; 25 august; 1 septembrie. – (Semnat: Şt. Costea). 88. Mediocrităţile* // Lumea nouă. – 1896. – 11 august. – (Semnat: Verax). 89. Oglinda* societăţii // Lumea nouă. – 1896. – 4 august. – (Semnat: Verax). 90. Sentimentul estetic* // Lumea nouă. – 1896. – 14 iulie. – (Semnat: Verax).

1897 91. Încercări filozofice* // Arhiva. – 1897. – Nr. 3-4 (şi 5-6?). – P. 159-160; 285. 126

92. Teoria cunoştinţei:* [Capitol din teza de licenţă. „Evoluţia individualităţii…”] // Arhiva. – 1897. – Nr. 5-6. – P.

1898 93. Întrunirea* noastră // Propaganda (supliment). – 1898. – 28 octombrie.

1899 94. Un ajutor* de primar socialist: Interviu cu dl. C. Stere / Interlocutor: Constantin Mille // Adevărul. – 1899. – 24 februarie.

1901 95. Discurs* rostit în Camera Deputaţilor la 2 decembrie 1901 // Dezbaterile Adunării Deputaţilor din 2 decembrie 1901. – Nr. 12. – P. 44.

1906 96. Alegerile* din Rusia // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 3. – P. 506-510. – (Semnat: C. S.). 97. Către cititori* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 1 (1 martie). – P. 7. – (Fără semnătură). 98. Cîntarea pătimirii noastre…: [Octavian Goga – poetul favorit al intelectualilor români] // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 1. – P. 50-77. – (Semnat: C. Şărcăleanu). 99. Cum „pacifică” dl. Stolipin Rusia // Viaţa românească. – 1906. – Anul 1. – Vol. III. – Nr. 7. – P. 135-136. – (Semnat: C. S.). 100. Din Basarabia: Românii şi chestia agrară: [Despre pregătirile către editarea Ziarului „Moldovanul”, 1907-1908] // Viaţa românească. – 1906. – Anul 1. – Vol. III. – Nr. 7. – P. 97-103; Nr. 10. – P. 572-575. – (Semnat: M. Costea). 101. Din trecutul* Basarabiei // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 4. – P. 122-129. – (Semnat: M. Costea). 102. Discursul* dlui P. P. Carp // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 5. – P. 311-314. 103. Fischerland* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 6. – P. 487-491. – (Semnat: C. S.). 104. „Foametea* constantă” şi chestia agrară // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 1. – P. 152-158. – (Semnat: C. S.). 105. Henrik Ibsen: [Ecou la moartea dramaturgului norvegian] // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 4. – P. 148-150. – (Semnat: C. Şr. C. Şărcăleanu). 127

106. Morala* în artă // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 6. – P. 306. 107. Organizaţia* locală // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 3. – P. 498-505. – (Semnat: St.). 108. Patru zile în Ardeal: Impresii fugitive // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 4. – P. 87-101; Nr. 5. – P. 263-277; Nr. 6. – P. 425- 442; 1907. – Nr. 1. – P. 75-85; Nr. 2. – P. 297-309. 109. Petroniu [al] veacului al XIX-lea: ( O parabolă între scr. englez Oscar Wilde şi scr. latin Caius Petronius Arbiter) // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 3 (1 mai). – P. 413-424. – (Semnat: Şărcăleanu C.). 110. Politica* Austro-ungară // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 6. – P. 492-500. – (Semnat: C. S.). 111. Preoţi*, cereţi şcoli moldoveneşti // Basarabia. – 1906. – 15 noiembrie. – P. 1. – (Semnat: Pr[ofesorul] Onofrei). 112. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 10. – P. 648. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Brăteanu Vintilă I. Menirea partidului liberal. – Bucureşti: Voinţa Naţională, 1906. 113. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 5. – P. 327. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Eivenson Henry W. The Dawn in Rusia et scenes in the Rusi(an) Rewuluţion. – London, 1906 (Semnat C. S.). 114. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 1 (6 martie). – P. . – Rec. la cartea: Goga O. Poezii… – (Semnat: C. Şărcăleanu). 115. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 3. – P. 515. – (Semnat: C. Şt.). – Rec. la cartea: Nădejde Sofia. Robia banului: Roman. – Bucureşti: Sfetra, 1906. 116. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 1. – P. 171. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Popovici Aurel C. Die vereinigten Staaten von Gross-Oesterreich… – Leipzig, 1906. – 427 p. 117. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 2. – P. 334-338. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Sturdza D. A. Puterea executivă în constituţiunea României. – Bucureşti, 1906. 118. Recenzii* Radu Rosetti: // Viaţa românească. – 1906. – Vol. III – Nr. 8. – P. 298-300. – (Semnat: C.). – Rec. la cartea: Rosetti Radu. Despre originea şi transformările clasei stăpînitoare din Moldova. – Bucureşti, 1906 (Extras din Analele Academiei Române).

128

119. Reforma* morală şi reforma electorală // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 2. – P. 316-321. – (Semnat: St.). 120. Scrisori din Basarabia (I)* // L’Independance Romaine. – 1906. – 6/19 ianuarie. – (Semnat: C. Şărcăleanu). 121. Scrisori din Basarabia // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 3. – P. 469-474. – (Semnat: M. Costea). 122. Statele* unite ale Marii Austrii // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 2. – P. 322-326. – (Semnat: C. S.). 123. Ţară de latifundii* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 10. – P. 620-633. – (Semnat: C. S.). – (La rubrica „Cronica Internă”). 124. Urmările războiului* ruso-japonez: Revoluţia din Rusia // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 1. – P. 159-164.

1907 125. Alegerile* pentru Duma // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 2. – P. 364-367. (Semnat: St.). 126. Amnistia* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 6. – P. 474- 477. 127. Cauzele* mişcărilor agrare // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 3. – P.538-540. – (Semnat: V. R.). 128. Către* toţi locuitorii satelor („Manifestul dlui Stere”) // Gazeta ţăranilor. – 1907. – 25 martie. 129. Discuţiile* din cameră: [Despre rostul partidelor în viaţa societăţii] // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 12. – P. 449-455. 130. După răscoale* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 4. – P. . 131. Formarea latifundiilor // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 2. – P. 354-363. – (Semnat: C. S.). 132. Ministerul* Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor… // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 9. – P. 454. – (Semnat: C. S.). 133. Momentul // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 5. – P.324- 326; Nr. 10. – P. 324-325. – (Semnat: C. S.). 134. O scrisoare* a dlui C. Stere // Adevărul. – 1907. – 11 iulie. 135. D. Panu* şi „Viaţa românească” faţă de socialişti // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 9. – P. 429-432. – (Semnat: C. S.). 136. Patru zile în Ardeal:* Impresii fugitive // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 1 (ianuarie). – P. 75-85; Nr. 2. – P. 297- 309.

129

137. Piemont românesc // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 1. – P. 150-164. – (Semnat: C. S.). 138. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 1. – P. 204. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Agricola D. P. Casa rurală. – Bucureşti, 1906. 139. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 11. – P. 300. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Caragiale I. L. Din primăvară pînă-n toamnă. – Bucureşti: – Adevărul, 1907. 140. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 1. – P. 204. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Creangă G. D. Banca ţărănească din Rusia şi rezultatele ei, precum şi o scurtă dare de seamă asupra băncilor ţărăneşti din Rusia, Ungaria şi Bucovina. – Bucureşti, 1906. 141. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 1. – P. 203-204. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Creangă G. D. Situaţia arendaşilor faţă de chestiunea ţărănească. – Bucureşti, 1906. 142. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 1. – P. 200-203. – (Semnat: Sr.). – Rec. la cartea: Djuvara Trandafir D. Dreptul de autor al străinilor în România. – Bucureşti, 1907; Les droita de proprietè littèraire et artistique dea etrangèrea reconnus par la justice en Roumanie. – Bucureşti, 1906; Antiproiect de lege asupra dreptului de autor. – Bucureşti, 1907. 143. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 9. – P. 451-452. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Ghyca-Dumbrăveni L. Cîteva cuvinte în chestiunea ţărănească… 144. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 10. – P. 140-143. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Moruzi Sebastian. Cîteva vederi în chestia ţărănească. – Fălticeni, 1907. 145. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 9. – P. 452-454. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Xenopol A. D. Mijloace de îndreptare ale stării ţărănimii române. – Iaşi, 1907. 146. Socialdemocratism sau poporanism? // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 8. – P. 170-193; Nr. 9. – P. 313-341; Nr. 10. – P. 15- 48; Nr. 11. – P. 173-208; 1908. – Nr. 1. – P. 49-75; nr. 4. – P. 59-80.

1908 147. Contele L. N. Tolstoi: (Cu prilejul jubileului [de 80 de ani]) // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 9. – P. 385-402. – (Semnat: Şărcăleanu). 148. Democratismul* dlui Aurel C. Popovici // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 6. – P. 453-477. – (Semnat: C. S.).

130

149. Dr. Ion Radovici* // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 4. – P. 23. – (Semnat: Viaţa românească). 150. Imperiul* Habsburgilor şi politica românilor // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 11 (noiembrie). – P. 242-253. 151. Latifungiile* şi fărîmiţarea proprietăţii ţărăneşti // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 5 (1 mai). – P. 296-303. 152. Latifungiile* şi progresul economic // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 3. – P. 448-453. 153. Mizeria ţărănimii şi repartizarea proprietăţii // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 1. – P. 99-110. – (Semnat: C. S.). 154. Pe terenul* principiilor // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 10. – P. 93-104. 155. Pentru ce* s-au răsculat ţărani?: [Ecou la cartea cu acest titlu de Radu Rosetti (Buc., 1908)] // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 8. – P. 254-278. – (Semnat: C. S.). 156. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 10. – P. 135-136. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Iermoloff Alexie. La Russie agricole devant la crise arrare. – Paris: Hachtte, 1907. 157. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 12. – P. 460. – (Semnat: Sr.). – Rec. la cartea: L. B. Impresii de călătorie şi cursurile de vacanţe din Iaşi…, 1908. 158. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 10. – P. 131-133. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Les plus belles pages de Clemencean. Recueillies et annoteea Par Pascal Bonetti. – Paris: Mericont, 1908. 159. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 10. – P. 136-138. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Lloyd Demarest H. The Swiss Democracy The study of a Sovereign people. – London: Unwin, 1908. 160. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 10. – P. 134-135. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Miliukov Paul. La orise Russe. – Paris, 1907. 161. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 9. – P. 470-471. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Müller-Guttenbrunn A. Gotzendömmerung. Ein Kulturbild ans dem heutigen Ungarn. Dritte Auflage. – Wien, 1908. 162. „Reformele”* // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 2. – P. 300-306. 163. Rezultatele* unei polemici // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 7. – P. 134-139. – (Semnat: C. S.).

131

164. Spovedanie* (către oamenii cinstiţi) // Liberalul – 1908. – 21 ori 27 martie. Nr. 22. – (Semnat: C. Scorţeanu).

1909 165. În jurul* unei calomnii: [Răspuns lui A. D. Holban] // Viitorul. – 1909. – 13-16 august. 166. Lecţii practice: Organizaţia bisericii în Ardeal // Viaţa românească. – 1909. – Nr. 2. – P. 247-252. (Semnat: C. S.). 167. Ultimul cuvînt* // Viitorul. – 1909. – 20 august – 15 septembrie.

1910 168. Cuvinte uitate* // Viaţa românească. – 1910. – Nr. 12. – P. 420-447. 169. Europa pentru un călător român din 1825: [Despre notele de călătorie ale boierului muntean Constantin Golescu] // Viaţa românească. – 1910. – Nr. 10. – P. 19-38. (Semnat Const. Şărcăleanu). 170. „Neoiobăgia” dlui Gherea*, cum şi cu cine discută d. Gherea // Viaţa românească. – 1910. – Nr. 11. – P. 239-255; Nr. 12. – P. 420-447.

1911 171. „Colegiul unic” // Viaţa românească. – 1911. – Nr. 11. – P. 273-280. (Semnat C. S.). 172. Cronica* internă. Întregirile necesare reformei electorale // Viaţa românească. – 1911. – Nr. 12. – P. 472-477. – (Semnat: C. S.). 173. [Discurs* în clubul liberal ieşan] // Mişcarea. – 1911. – 4 ianuarie. 174. H. Taine* şi Revoluţia Franceză // Viaţa românească. – 1911. – Nr. 7. – P. 92. – (Semnat: St.). 175. [Oscar Wilde*: Prefaţă] // Wilde Oscar. Pescarul şi sufletul său / Trad. de D.Anghel; Pref. de C. Stere. – Bucureşti: Cartea românească, 1911, – 96 p.

1912 176. Băncile populare şi creditul ţărănesc // Viaţa românească. – 1912. – Nr. 9. – P. 367-375. – (Semnat: C. S.). 177. În voia valurilor: (Icoane din Siberia) // Viaţa românească. – 1912. – Nr. 5-6. – P. 250-293.

132

178. Perspectivele războiului Austro-Rus şi România // Viaţa românească. – 1912. – Nr. 11-12. – P. 265-280. 179. Post-scriptum:* Ceia ce nu putem admite // Viaţa românească. – 1912. – Nr. 2. – P. 316. 180. Războiul din Balcani şi atitudinea României // Viaţa românească. – 1912. – Nr. 9. – P. 378-387. 181. [Recenzie] // Viaţa românească. – 1912. – Nr. 5-6. – P. 424-425. – (Semnat: St.) – Rec. la cartea: Rosetti Radu. Păcatele sulgerului. – Bucureşti, 1912. 182. [Stere declară*…] // Mişcarea. – 1912. – 8 noiembrie.

1913 183. Industria* mică // Viaţa românească. – 1913. – Nr. 7. 184. Învăţăminte* din războiul balcanic // Viaţa românească. – 1913. – Nr. 1.– P. 99-107. – (Semnat: C.S.). 185. Rezultatele tratatului de la Bucureşti // Viaţa românească. – 1913. – nr. 7-8. – P. 184-194. 186. „Viaţa românească”* jidovito-antisemită // Viaţa românească. – 1913. – Nr. 10. – P. 116-117.

1914 187. [Discurs rostit în sala „Cinema Modern” cu ocazia constituirii Ligii reformelor] // Mişcarea. – 1914. – 5 iulie. 188. Jos Austria?* // Universul. – 1914. – 21 iulie; Românul. – 1914. – 27 iulie. 189. Partidele politice* şi reformele: [Expunere la adunarea plenară a clubului liberal Iaşi] // Mişcarea. – 1914. – 28 iunie. 190. Raport* al comisiei pentru propunerea de revizuire a constituţiei: Dezbaterile Adunării Deputaţilor // Buletinul oficial. – 1914. – Nr. 7 (1 martie). – P. … 191. România şi războiul european // Viaţa românească. – 1914. – Nr. 10-12. –. P. 207-230. 192. [Scrisoare deschisă*, adresată deputatului liberal de Mehedinţi, T. Burileanu] // Mişcarea. – 1914. – 8 iulie.

1915 193. Basarabia* românească // Moldova. – 1915. – 27 martie. 194. Discursul dlui Take Ionescu // Viaţa românească. – 1915. – Nr. 10-12. – P. – 161-211. – (Semnat: Din carnetul unui solitar). 195. Idealul* naţional şi regatul românesc // Moldova. – 1915. – 17 aprilie. 133

196. Pentru ce sunt un trădător // Viaţa românească – 1915. – Nr. 5-6. – P. 169-194. – (Semnat: Din carnetul unui solitar). 197. „Puhoiul… // Viaţa românească. – Nr. 7-9. – P. 13-25. – (Semnat. Din carnetul unui solitar). 198. Responsabilităţile* războiului // Moldova. – 1915. – 17 martie. 199. [Un articol] // Viaţa românească. – 1915. – Nr. 5.

1916 200. Către părinţi* // Mişcarea. – 1916. – 5 februarie.

1917 201. Alianţa* noastră şi războiul // Lumina. – 1917. – 8 sept. 202. Ameninţări* // Lumina. – 1917. – 25 decembrie. 203. Armistiţiu?*… // Lumina. – 1917. – 26 noiembrie. 204. Autonomia* Basarabiei? // Lumina – 1917. – 3 septembrie. 205. Basarabia* şi revoluţia din 1905 // Lumina. – 1917. – 25 octombrie. 206. Basarabia* şi „Ţara Mumă” // Lumina. – 1917. – 26 octombrie. 207. Bazinul* Dunării şi românii // Lumina. – 1917. – 6 septembrie. 208. Bilanţul* // Lumina – 1917. – 3 octombrie. 209. Cauzele* războiului mondial // Lumina. – 1917. – 4 septembrie. 210. Către cetitori* // Lumina. – 1917. – 1 septembrie. 211. Cimitirul* / / Lumina. – 1917. – 24 octombrie. 212. Confederaţia* Balcanică // Lumină. – 1917. – 3 noiembrie. 213. Consecinţele* financiare ale dezastrului // Lumina. – 1917. – 2, 3, 22 septembrie. 214. Contele* Czernin şi rolul Austriei // Lumina. – 1917. – 7 octombrie. 215. Criza* morală // Lumina. – 1917. – 4 octombrie. 216. Cumpăna…* // Lumina. – 1917. – 6 decembrie. 217. Cuvinte uitate* // Lumina. – 1917. – 16 decembrie. 218. Dar România?*… // Lumina. – 1917. – 27 noiembrie. 219. Democraţiile* apusene şi România // Lumina. – 1917. – 23 decembrie.

134

220. Dezagregarea* economică în Rusia // Lumina. – 1917. – 19 septembrie. 221. Dies iral* // Lumina. – 1917. – 6 septembrie. 222. Din calvarul Basarabiei* // Lumina. – 1917. – 17 octombrie. 223. Dinastia* şi Ţara // Lumina. – 1917. – 22 decembrie. 224. D-l I.Brătianu* în momentul declarării războiului european // Lumina. – 1917. – 5 noiembrie. 225. D-l C. Iarca* şi „Lovitura de stat” // Lumina. – 1917. – 19 octombrie. 226. D-l Nicolae Iorga – Ucraina* // Lumina. – 1917. – 10 februarie. 227. Dreptul Basarabiei* asupra României // Lumina. – 1917. – 28 octombrie. 228. După declararea războiului. – Tragica întrebare // Lumina. – 1917. – 9 noiembrie. 229. Exces* de abilitare… // Lumina. – 1917. – 10 decembrie. 230. Fatala* schimbare de front // Lumina. – 1917. – 10 septembrie. 231. „Federaţia* Mării Negre…” // Lumina. – 1917. – 29 decembrie. 232. Finlanda* // Lumina. – 1917. – 28 septembrie. 233. „Gazette de Lausanne”* şi „Lumina” // Lumina. – 1917. – 10 noiembrie. 234. „Glasul* celui ce strigă în pustiu…” // Lumina. – 1917. – 17 septembrie. 235. Glasul realităţii* // Lumina. – 1917. – 1, 15, 16 septembrie. 236. Haosul…* // Lumina. – 1917. – 13 noiembrie. 237. Idealul* naţional // Lumina. – 1917. – 1 octombrie. 238. Ironiile* istoriei // Lumina. – 1917. – 2 decembrie. 239. În ceasul* al doisprezecelea… // Lumina. – 1917. – 9 decembrie. 240. În faţa* cugetului // Lumina. – 1917. – 28 noiembrie. 241. Înţelegerea* şi România după defecţiunea rusă // Lumina. – 1917. – 30 decembrie. 242. „Le temps”* şi „Lumina” // Lumina. – 1917. – 5 octombrie. 243. Lituania* // Lumina. – 1917. – 13 octombrie. 244. Mahomedanii* din Rusia // Lumina. – 1917. – 6 octombrie.

135

245. Maximaliştii* şi Kerenski // Lumina. – 1917. – 5 septembrie. 246. Mesagiul* aerian de pace // Lumina. – 1917. – 4 decembrie. 247. Morala* fabulei // Lumina. – 1917. – 12 septembrie. 248. Naţionalism?... // Lumina. – 1917. – 17 decembrie. 249. Noul moment* în revoluţia rusă // Lumina. – 1917. – 11 noiembrie. 250. „Omul drept”…* // Lumina. – 1917. – 12 octombrie. 251. „Opinia* publică şi războiul // Lumina. – 1917. – 13 septembrie. 252. Orgia* antantistă // Lumina. 1917. – 6 noiembrie. 253. Orientare* spre Rusia?.. // Lumina. – 1917. – 4 noiembrie. 254. Paradoxul* fundamental // Lumina. – 1917. – 30 septembrie. 255. Pentru* o „damă Voalată…” // Lumina. – 1917. – 23 septembrie. 256. Pentru unirea* sufletească // Lumina. – 1917. – 1 august. 257. Perspective* de pace? // Lumina. – 1917. – 14 noiembrie. 258. Petrograd – Iaşi* // Lumina. – 1917. – 16 noiembrie. 259. Petrograd* şi Isonzo // Lumina. – 1917. – 15 noiembrie. 260. Politica* agresivă şi revendicările ţărănimii în Rusia // Lumina. – 1917. – 20 septembrie. 261. Politica* de suburbie… // Lumina. – 1917. – 8 decembrie. 262. „Pontifii…”* // Lumina. – 1917. – 13 decembrie. 263. Preţioase* mărturisiri // Lumina. – 1917. – 16 octombrie. 264. Pro domo*: [Ciclu de articole] // Lumina. – 1917. – 5-9 septembrie. 265. Propunerea* de pace // Lumina. – 1917. – 17 noiembrie. 266. Provinciile* Baltice // Lumina. – 1917. – 21 februarie. 267. Război sau nebunie”…? // Lumina. – 1917. – 27 septembrie. 268. Războiu* „fără rizic şi sacrificii” // Lumina. – 1917. – 11 septembrie. 269. Războiul* şi chestiunea ucraineană // Lumina. – 1917. – 25 septembrie. 270. Războiul* şi orientul european // Lumina. – 1917. – 7 septembrie. 271. Războiul* şi revoluţia din Rusia // Lumina. – 1917. –. 5 septembrie.

136

272. Răspunderea* istorică: Plan greşit… // Lumina. – 1917. – 6, 8, 9, 10 octombrie. 273. Revoluţia* din Rusia // Lumina. – 1917. – 18 septembrie. 274. Regimul* din Iaşi şi pacea // Lumina. – 1917. – 24 noiembrie. 275. Revoluţia* ucraineană şi România // Lumina. – 1917. – 20 septembrie. 276. România* în faţa istoriei mondiale // Lumina. – 1917. – 9 noiembrie. 277. România* şi Republica Rusă // Lumina. – 1917. – 21 septembrie. 278. Românii* şi vecinii lor la Nord: Polonia şi Ucraina // Lumina. – 1917. – 10, 24, 26 septembrie. 279. Rumaenische* Kunstausstellung // Lumina. – 1917. – 14 septembrie. 280. Ruptura*. Ultima nădejde // Lumina. – 1917. – 3 noiembrie (8 noiembr.?). 281. Rusia* pacifistă. // Lumina. – 1917. – 21 noiembrie. 282. Secretele* înţelegerii… // Lumina. – 1917. – 3 decembrie. 283. „Societatea* naţiunilor…” // Lumina. – 1917. – 21 septembrie. 284. Sovietul* din Petrograd şi pacea // Lumina. – 1917. – 27 octombrie. 285. Suveranitatea* de Stat şi „Independenţa Balcanică” // Lumina. – 1917. – 12 octombrie. 286. Tragedia…* // Lumina. – 1917. – 21 octombrie. 287. Tragedia* regelui Carol // Lumina. – 1917. – 11 octombrie. 288. Tratativele* de pace şi situaţia României // Lumina. – 1917. – 19 decembrie. 289. Trădarea* faţă de Rusia // Lumina. – 1917. – 24 septembrie. 290. „Ţara legală”* şi războiul // Lumina. – 1917. – 14 septembrie. 291. Ucraina* // Lumina. – 1917. – 24 septembrie. 292. Ucraina* şi maximaliştii // Lumina. – 1917. – 25 decembrie. 293. Uitare…* // Lumina. – 1917. – 29 octombrie. 294. Ultimul* prilej // Lumina. – 1917. – 14 decembrie. 295. Un cetitor* prieten // Lumina. – 1917. – 19 septembrie. 296. Un an…* // Lumina. – 1917. – 7 decembrie. 137

297. Un incident*. – D-l Brătianu pe calea pierzaniei // Lumina. – 1917. – 7 noiembrie. 298. Un paradox* economic // Lumina. – 1917. – 29 septembrie. 299. Unde ne ducea * victoria Rusiei… // Lumina. – 1917. – 22 octombrie. 300. Unui adversar* cinstit! // Lumina. – 1917. – 2 octombrie.

1918 301. Basarabia* şi România Mare // Lumina. – 1918. – 14 noiembrie. (1 noiembrie, stil nou). 302. Blestemul* Basarabiei // Lumina. – 1918. – 20 ianuarie. 303. Calea* de mîntuire // Lumina. – 1918. – 5 aprilie. 304. Calea mîntuirii* // Lumina. – 1918. – 14 martie. 305. Ce face* guvernul din Iaşi?.. // Lumina. – 1918. – 23 ianuarie. 306. Ceasul…* // Lumina. – 1918. – 12 februarie. 307. Ceasul cel mare* // Lumina. – 1918. – 10 noiembrie. 308. Chestia* marilor proprietari în Basarabia // Lumina. – 1918. – 18 septembrie. 309. Clipele* sunt numărate // Lumina. – 1918. – 16 februarie. 310. „Combinaţiuni”* ministeriale”… // Lumina. – 1918. – 14 februarie. 311. Conlucrarea frăţească* // Lumina. – 1918. – 16 noiembrie (3 noiembrie, stil nou). 312. Contele* Hertling şi ordinea mondială // Lumina. – 1918. – 2 martie. 313. Datoria momentului* // Lumina. – 1918. – 6 noiembrie. 314. Democraţie?*… // Lumina. – 1918. – 13 martie. 315. Destinul* s-a împlinit… // Lumina. – 1918. – 9 martie. 316. „După cererea* comandamentului rus”… // Lumina. – 1918. – 9 februarie. 317. Europa de mîine* şi naţiunea română // Lumina. – 1918. – 9 noiembrie . 318. Exproprierea* // Lumina. – 1918. – 18 iunie. 319. Federaţia* Volgii şi Republica Siberiei // Lumina. – 1918. – 18 ianuarie. 320. Federaţiunea* cazacilor // Lumina. – 1918. – 17 ianuarie. 321. Frontul unic* // Lumina. – 1918. – 5 noiembrie. 322. Grupul poporanist”* // Lumina. – 1918. – 5 iunie. 323. Guvernul* Marghiloman // Lumina. – 1918. – 21 martie.

138

324. Hotărîrea* din Brest-Litovsk // Lumina. – 1918. – 1 februarie, . ori 5 februarie? 325. În ajunul* tratativelor de pace // Lumina. – 1918. – 25 februarie. 326. În ceasul* cel greu // Lumina. – 1918. – 5 martie. 327. În Cetatea* Petru şi Pavel… // Lumina. – 1918. – 19 ianuarie. 328. În nădejdea* Ucrainei // Lumina. – 1918. – 6 ianuarie. 329. În pragul* vieţii noi // Lumina. – 1918. – 11 noiembrie (stil nou). 330. La Chişinău!*… // Lumina. – 1918. – 31 ianuarie. 331. Lamentaţii* tardive… // Lumina. – 1918. – 1 ianuarie. 332. Nicolae Iorga* şi Nicolai Romanov // Lumina. – 1918. – 8 februarie. 333. Nimeni* nu e prooroc… // Lumina. – 1918. – 1 februarie. 334. Noi perspective* pentru România // Lumina. – 1918. – 22 februarie. 335. Nouă ordine* internaţională sau „Pace în armată”?... // Lumina. – 1918. – 11 martie. 336. Noul guvern* din Iaşi // Lumina. – 1918. – 17 februarie. 337. O pledoarie* postumă // Lumina. – 1918. – 28 februarie. 338. Pacea* puterilor centrale // Lumina. – 1918. – 15 februarie. 339. Pentru presa* liberă din Iaşi // Momentul. – 1918. – 10 aprilie; Lumina. – 1918. – 13 martie. 340. Perspectivele* În faţa situaţiunii // Lumina. – 1918. – 31 octombrie (stil nou) 341. Peste Prut*… // Lumina. – 1918. –. 4 februarie. 342. Pro domo * // Momentul. – 1918. – 4, 7 aprilie. 343. Pro domo* V. După declararea războiului. Tragică întrebare // Momentul. – 1918. – 8 aprilie. 344. Problema* Dunării // Lumina. – 1918. – - 28 februarie. 345. Problema* păcii universale // Lumina. – 1918. – 10 martie. 346. Problema românească*, o problemă europeană // Lumina. – 1918. – 4 noiembrie (stil nou) 347. Programul* noului guvern // Lumina. – 1918. – 24 martie. 348. „Proroci de nenorocire” // Lumina. – 1918. – 30 martie; 1 aprilie. 349. Putregaiul*… // Lumina. – 1918. – 21 ianuarie. 350. Rada* din Kiev şi Guvernul din Iaşi // Lumina. – 1918. – 7 februarie. 139

351. Rădăcina* răului // Lumina. – 1918. – 3 aprilie. 352. Războiu* nenorocit şi zadarnic” // Lumina. – 1918. – 11 februarie. 353. Regatul* Român sub protecţiunea Republicii Ucrainene // Lumina. – 1918. – 27 ianuarie. 354. Reminiscente* istorice // Lumina. – 1918. – 27 februarie. 355. Românul* nu piere… // Lumina. – 1918. – 26 februarie. 356. Rusia* de mîine // Lumina. – 1918. – 16 ianuarie. 357. Schimbare* de front?... // Lumina. – 1918. – 6 februarie. 358. Statele mici* şi ordinea internaţională // Lumina. – 1918. – 12 martie. 359. Şi acum*, după dezastru… // Lumina. – 1918. – 30 martie. 360. Tirania* agravată de corupţie // Lumina. – 1918. – 16 martie. 361. Ţăranii* basarabeni şi România // Lumina. – 1918. – 22 martie. 362. Ucraina* independentă // Lumina. – 1918. – 15 ianuarie. 363. Ultima* posibilitate?... // Lumina. – 1918. – 23 februarie. 364. Un ideolog* anonim // Lumina. – 1918. – 15 martie. 365. Un panslavist* basarabean… // Lumina. – 1918. – 4 martie.

1920 366. Consecinţele economice ale Tratatului din Versailles // Viaţa românească. – 1920. – nr. 8. – P. 181-205. 367. Interview* cu d. C.Stere // Adevărul. 1920. – 11 iunie. 368. O voce engleză despre Tratatul din Versailles // Viaţa românească. – 1920. – Nr. 7. – P. 84-109. 369. „Pax britannica”: (O nouă îndrumare în evoluţia organizaţiunilor politice) // Viaţa românească. – 1920.– Nr. 6. – P. 407-426.

1921 370. Calea mîntuirii* // Aurora. – 1921. – 21 decembrie. 371. Caracterul* partidului ţărănesc // Viaţa Basarabiei (ziarul). – 1921. – Septembrie. 372. Cele două căi* // Viaţa Basarabiei (ziarul). – 1921. – Septembrie. 373. Colaborare?* // Viaţa Basarabiei (ziarul). – 1921. – Septembrie.

140

374. Constituanta* sau Camerele de revizuire // Aurora. – 1921. – 19 decembrie. 375. Criza în sînul* partidului ţărănesc din Basarabia // Viaţa Basarabiei (ziarul). – 1921. – Septembrie. 376. Cuvîntarea* din 4 martie 1921 [judeţul Soroca] // Monitorul Oficial. – 1921. – 12 martie, (Nr. 56). 377. Cuvîntarea* din 5 martie 1921 [judeţul Soroca] // Monitorul Oficial. – 1921. – 13 martie, (Nr. 57). 378. Explicaţii* asupra poporanismului // Aurora. – 1921. – 3 decembrie. 379. Legea* agrară şi politica generală // Viaţa Basarabiei (ziarul). – 1921. – Septembrie. 380. Partidul Ţărănesc* în Basarabia şi acţiunea politica // Viaţa Basarabiei (ziarul). – 1921. – Nr. 36. 381. Partidul Ţărănesc* şi muncitorimea orăşenească // Aurora. – 1921. – 3 decembrie. 382. Partidul* Ţărănesc şi „Puterea” // Viaţa Basarabiei (ziarul). – 1921. – septembrie. 383. Procedura* de revizuire // Aurora. – 1921. – 18 decembrie. 384. Rostul* partidelor politice // Viaţa Basarabiei (ziarul). – 1921. – septembrie.

1922 385. Din carnetul unui solitar: Garanţiile drepturilor cetăţeneşti în Anteproiectul de Constituţie al Partidului Ţărănesc // Viaţa românească. – 1922. – Nr. 11. – P. 215-227. – (Semnat: C. S.). 386. Din carnetul unui solitar: Supremaţia legii // Viaţa românească. – 1922. – Nr. 10. – P. 5-20. – (semnat: C.S.). 387. Din carnetul unui solitar: Suveranitatea naţională şi Constituantă // Viaţa românească. – 1922. – Nr. 9. – P. 109-125. – (semnat. C. S.). 388. Din carnetul unui solitar – „Viziunea lui Babouc” // Viaţa românească. – 1922. – Nr. 8. – P. 193-203. – (Semnat: C. S.). 389. Ororile din Basarabia* // Aurora. – 1922- – 7 ianuarie. – P. 1. 390. Supremaţia* legii: Eseu // Viaţa românească. – 1922. – Nr. 11. – P. 15-20. 391. Suveranitatea* şi Constituanta // Viaţa românească. – 1922. – Nr. 10. – P. 119-125.

141

1923 392. Cauzele şi perspectivele revoluţiei ruse // Viaţa românească. – 1923. – Nr. 10-11. – P. 5-37; Nr. 12. – P. 238-297; 1924. – Nr. 1. – P. 99-114; Nr. 4. – P. 5-41; Nr. 5. – P. 242-268; Nr. 6. – P. 389-408. 393. Criza mondială // Viaţa românească. – 1923. – Nr. 5. – P. 249-276. 394. Descompunerea* vechiului regim. [rus] // Viaţa românească. – 1923. – Nr. 10-11. – P. 395. Din carnetul unui solitar. Memoriile d-lui M. Paleologul // Viaţa românească. – 1923. – Nr. 7. – P. 83-97. – (Semnat: C. S.). 396. Din carnetul unui solitar. „Pacea lumii” // Viaţa românească. 1923. – Nr. 1. – P. 68-78. – (semnat: C. S.). 397. Din carnetul unui solitar. „Utopii…” // Viaţa românească. – 1923. – Nr. 3. – P. 433-445. – (Semnat. – C.S.).

1924 398. Cuvîntarea d-lui C. Stere [la şedinţa solemnă a proclamării „Unirei” din 27 martie 1918] // Bogos D. La răspîntie; Moldova de la Nistru în anii 1917-1918. – Chişinău: Tip. „Glasul Ţării, 1924. – P. 137-139. 399. Forţele* sociale şi revoluţia din 7 noiembrie 1917 // Viaţa românească.-- 1924. – Nr. 6. – P. 389, 392, 405, 408. – 400. [„Nu pot accepta*… această justificare”] // Adevărul. – 1924. – 24 februarie. 401. O scrisoare* a d-lui C. Stere // Adevărul. – 1924. – 30 ianuarie; Aurora. – 1924. – 31 ianuarie. 402. Revoluţia* şi războiul // Viaţa românească. – 1924. – Nr. 4. – P. 403. Stihia*: [revoluţia rusă din 1917] // Viaţa românească. – 1924. – Nr. 1. – P. 404. Tribulaţiile* şi agonia guvernului provizoriu prezidat de Kerenski // Viaţa românească. – 1924 – Nr. 5. – P. 268.

1925 405. Explicaţii* asupra poporanismului // Aurora. – 1925. – 23 martie.

1926 142

406. [Demisia* guvernului: Interviu] // Adevărul. – 1926. – 26 februarie; Aurora. – 1926. – 27 februarie. 407. [Pentru o înţelegere* cu Partidul Naţional ] // Adevărul. – 1926. – 28 ianuarie. 408. Un răspuns lămurit*… [cu privire la întrevederea cu generalul Averescu] // Aurora. – 1926. – 13 martie.

1927 409. [„Chestiunea dinastică?*. Dar ea nu există”. Stere contra lui Brătianu] // Adevărul. – 1927. – 3 noiembrie.

1928 410. [Dintr-un discurs* de la Chişinău] // Adevărul. – 1928. – 23 noiembrie. 411. [În lunga mea carieră* politică am fost deprins să refuz portofolii…” // Adevărul. – 1928. – 4 decembrie. 412. [Iuliu Maniu* v-a dat lozinca de luptă: Cuvîntare rostită la Ploieşti] // Dreptatea. – 1928. – 22 februarie. 413. [Const. Stere* intervievat] // Adevărul. – 1928. – 31 martie; Dreptatea. – 1928. – 01 aprilie.

1929 414. [Interviul lui Stere*, care semnalează divergenţele cu conducerea P.N.Ţ.] // Adevărul. – 1929. – 24 februarie. 415. M.Carp. Studiul* Limbii Rămâne în şcoala secundară: [Prezentare a manualelor pentru cl. 1, 2, 3, 4, semnate de M. Carp] // Viaţa românească. – 1929. – Nr. 7-8. – P. 201-203. – (semnat: V. R.).

1930 416. Aparenţele* şi realităţile „Cazului Stere” // Adevărul. – 1930. – 9 mai. – P. 1, 2. 417. „Asimilare”!* // Adevărul. – 1930. – 18 mai. – P. 3. 418. Chemarea* // Adevărul. – 1930. – P. 8 mai. – P. 1, 2. 419. Conflict* de ideologii // Adevărul. – 1930. – 6 mai. – P. 1. 420. Cu piciorul stîng*… // Adevărul. – 1930. – 22 mai. – P. 3. 421. Cuvîntul din urmă* al Dlui C. Stere: Scrisoare pentru ţărănimea basarabeană adresată Dlui Ion Codreanu, deputat de Soroca // Adevărul. – 1930. – 10 aprilie. – P. 3. 422. [Discursul* parlamentar al lui C. Stere din 9 decembrie 1930] // Monitorul Oficial. – 1930. – 29 decembrie (Nr.16) – P. 227. 143

423. Documentări* şi lămuriri politice // Adevărul. – 1930. – 1 iunie. 424. Documentări* şi lămuriri politice. Preludii: (Acesta e titlul general al serialului]. Publicistul şi omul politic. // Adevărul. – 1930. – 3 mai. 425. „Domnul preşedinte” // Adevărul. – 1930. – 17 mai. – P. 3. 426. Fuziunea* // Adevărul. – 1930. – 15 mai. – P. 1, 2. 427. Guvernul Maniu* din 10 noiembrie 1928 // Adevărul. – 1930. – 21 mai. 428. Interviul* acordat de Stere ziarului „Avîntul” din Iaşi // Adevărul. – 1930. – 25 aprilie. 429. În judecata conştiinţei* cetăţeneşti // Adevărul. – 1930. – 29 mai. – P. 3. 430. Închegarea* Partidului ţărănesc // Adevărul. – 1930. – 14 mai. – P. 1, 2. 431. Încheiere:* Pentru Partidul Naţional Ţărănesc // Adevărul. – 1930. – 1 iunie. – P. 3. 432. La răspîntie* // Adevărul. – 1930. – 21 aprilie ; 13 mai. ori 10 mai. – P. 1. 2. 433. 9 octombrie 1929* // Adevărul. – 1930. – 23 mai. – P. 3. 434. O scrisoare* a dlui C. Stere // Adevărul. – 1930. – 3 iunie. 435. Obîrşia* „Cazului Stere” // Adevărul. – 1930. – 4 mai. – P. 1, 2. 436. Pe pragul* puterii // Adevărul. – 1930. – 16 mai. – P. 3. 437. Publicistul şi omul politic* // Adevărul. – 1930. – 3 mai. – P. 1, 2. 438. Scrisoare de demisie* din Partidul Naţional Ţărănesc adresată Dlui Iuliu Maniu // Adevărul. – 1930. – 6 aprilie. – P. 6. 439. Scrisoare de demisie din Partidul Naţional Ţărănesc adresată d-lui Iuliu Maniu 4/IV.1930, Bucureşti // Stere C. Documentări şi lămuriri politice. Preludii… - Bucureşti, 1930. – P. 254-255.. 440. Spre festivalul* din 27 martie // Adevărul. – 1930. – 25 mai. . P. 3. 441. Spre un regim dictatorial* // Adevărul. – 1930. – 24 mai. – P. 3. 442. 3 aprilie 1930* // Adevărul. – 1930. – 28 mai. – P. 3. 443. [Un discurs* de doctrinar…] // Adevărul. – 1930. – 11 decembrie.

144

1931 444. Am dovedit* şi data aceasta că am dreptul să vorbesc în numele populaţiunii basarabene: [Interviu] // Adevărul. – 1931. – 5 iunie. 445. [„Nu cer invalidarea* alegerilor de la Soroca…” // Adevărul. – 1931. – 22 iunie.

1932 446. Ce este ţărănimea?* // Zările. – 1932. – 27 martie. 447. Condiţiunile progresului social* // Zările. – 1932. – 10 aprilie. 448. Importante* declaraţiuni ale dlui C. Stere // Adevărul. – 1932. – 27 septembrie. 449. Politica* economică şi socială // Zările. – 1932. – 6 mai. 450. Uniunea muncitorească* // Zările. – 1932. – 3 aprilie.

1933 451. Cum am devenit director al „Vieţii româneşti: Amintiri fugare // Viaţa românească. – 1933. – Nr. 1-2. – P. 11-15. 452. De vorbă cu d. C. Stere*. [Interviu] /. Interlocutor L.S. // Adevărul literar şi artistic. – 1933. – 19 martie. – (Semnat: L. S.). 453. Întîmplări [sau „Întîlniri”?] fortuite*: (conferinţă dezvoltată, la 8 decembrie 1932 la cercul „Libertatea”) // Adevărul literar şi artistic. – 1933. – 1 ianuarie.

1934 454. [Îmi exprim* dezacordul vizavi de închiderea aşa- numitului „Caz Stere”] // Adevărul. – 1934. – 24 februarie.

1935 455. Nostalgii // Revista Asociaţiei Învăţătorilor din oraşul şi judeţul Bălţi. – 1935. – Nr. 1. – P. 30-31. 456. Personajiile* din „Ciubăreşti” // Adevărul. – 1935. – 17 mai.

1936 457. Limba şi geniul naţional: [Fragm. din studiul „Social- democratism sau poporanism”] // Viaţa Basarabiei. – 1936. – Nr. 10.– P. 9-13. 145

458. Un om: G.Ibrăileanu: [Un strigăt de deznădejde la moartea prietenului] // Viaţa românească. – 1936. – Nr. 4-5. – P. 1.

1937 459. [Din ultimul volum „În preajma revoluţiei”] // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 126-128. 460. În preajma revoluţiei* [ori „În voia valurilor”] (Icoane din Siberia) // Cardaş G. Poeţii şi prozatorii Basarabiei… – 1937. 461. Sfîrşitul romanului „În preajma revoluţiei”: În loc de încheiere sau încheiere. // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 124-128.

1939 462. [Scrisoare către I. Bordea din 7 ianuarie 1920] // Însemnări ieşene. – 1939. – Nr. 7. – P. 47.

1971 463. Const. Stere: Iubite Ibrăilene: [28 scrisori din anii 1906- 1932, unele fără dată, pline de conţinut] // Scrisori către G. Ibrăileanu / Ediţie îngrijită de M. Bordeianu, Gr. Botez, I. Lăzărescu ş.a.; Cu o pref. de Al. Dima şi N. I. Popa. – În patru vol. – Bucureşti: Minerva. Vol. 2. – 1971. – P. 369-381. 464. Într-o închisoare: [[poezie, scrisă la 31 dec. 1892] // Scrisori către G. Ibrăileanu / Ediţie îngrijită de M. Bordeianu, Gr. Botez, I. Lăzărescu ş-a; Co pref. de N. I, Popa. – În 4 vol. Bucureşti: Minerva. – Vol. 2. – 1971. – P. 381.

1972 465. De la C. Stere: D-sale d-lui C. Dobrogeanu-Gherea // Dobrogeanu Gherea C. Corespondenţă / Ediţie, studiu introductiv şi note de Ion Ardeleanu şi Nicolae Sorin: Studii şi documente. – Bucureşti: Minerva, 1972. – P. 303. 466. Scrisoare* către O. Goga: Mănăstirea Neamţ, 25 aug. 1907 // Viaţa românească. – 1972. – Nr. 2. – P. 51. 467. Scrisoare* către O. Goga: Mănăstirea Neamţ, 28 aug. 1908 // Viaţa românească. – 1972. – Nr. 2. – P. 51. 468. Scrisoare* către O. Goga: Iaşi, 9/22 oct. 1910 // Viaţa românească. – 1972. – Nr. 2. – P. 52. 469. Scrisoare* către O. Goga: Arad, 7 mart. 1912 // Viaţa românească. – 1972. – Nr. 2. – P. 54-55. 146

470. Scrisoare( către O. Goga: s.b. 1912 // Viaţa românească. – 1972. – Nr. 2. – P. 55. 471. Scrisoare* către O. Goga: Bucureşti, 7 ian. 1913 // Viaţa românească. – 1972. – Nr. 2. – P. 55.

1976 472. „Din tumultul activităţii mele politice” // Manuscriptum. – 1976. – Nr. 2. – P. 141-150. 473. Poporanism* sau social-democraţie // Ro Lit. – II, 9. – 1976. – Nr. 28 (8 iul.). – P. 13.

1979 474. Prefaţă // Stere C. Scrieri / Ed. îngr., studiu intr.. şi note de Z. Ornea. – Bucureşti: Minerva.- 1979, – P. 35-37.

1982 475. Scrisori emisie de C. Stere: Stimate domnule Kirileanu; Stimate d- le Simonescu // Scrisori către G. Ibrăileanu. – În patru vol. – Bucureşti: Minerva. –– 1982. – Vol. 4. – P. 306-308. 476. Const. Stere: Dragă Ibrăilene: [18 scrisori din anii 1897- 1920 pe diversă tematică] // Scrisori către G. Ibrăileanu. – În 4 vol. – Bucureşti: Minerva, 1982. – V.4.- P. 113-120.

1983 477. Constantin Stere: Mult iubite; Iubite; Mult iubite Octaviene; Iubite Octaviene:[Scrisori adresate lui Octavian Goga din 4, 11 febr. 1912 şi 16 martie 1913] // Octavian Goga în Corespondenţă / Ed. îngr. de M. Bordeianu şi Şt. Lemny. – Bucureşti: Minerva, 1983. – P. 407-411. – De văzut şi P.P. 78-79, 11-113 şi toate celelalte pagini indicate la numele Stere C. din P. 532.

1988 478. Contele L.N. Tolstoi: (Cu prilejul jubileului) // Nistru. – 1988. – Nr. 9. – P. 139-155. – Cu alfabet rus. 479. Impresii: [monologul lui C. Stere înregistrat de G. Bezviconi despre romanul „În preajma revoluţiei”] // Orizontul. – 1988. – Nr. 12. – P. 58-59.

147

480. „În preajma* revoluţiei” // Romanul românesc în interviuri / Antologie, îngr. sinteze bibliogr. de Aurel Sasu şi Mariana Vartic. – . Bucureşti, 1988. – V.3.- Partea II.- P. 620-670. 481. În voia valurilor: (Icoane din Siberia) / Îngr. text. şi nota de V. Badiu // Nistru. – 1988. . Nr. 4. – P. 84-122. – (Cu alfabet rus. – Foto. la P.P. 84, 88, 99, 108, 109). 482. Talentul descriptiv al lui C. Stere: [Fragmente alese din diverse scrieri steriene] // Orizontul. – 1988. – Nr. 12. – P. 66-67. – (Cu alfabet rusesc). 483. Omul perfect; Henrik Ibsen; Palissot şi Palissotism // Lit. şi arta. – 1988. – 15 iunie. – P. 8.

1989 484. Din notiţele unui observator ipohondric / Îngrijirea textului de A. Donos // Tinerimea Moldovei. – 1989. – 24 mai. – (Cu alfabet rus). 485. În preajma revoluţiei: Roman. Prolog: Smaragda Theodorovna // Nistru. – 1989. – Nr. 1. . P. 16-76; Nr. 2. – P. 11-68. – (Cu alfabet rus).

1990 486. Arta socială: Limba literară; Ce cerem de la artist / Îngr. textelor, şi comentariile de V. Badiu // Rev. de lingvistică şi ştiinţă literară. – 1990. – Nr. 3 – P. 78-83. 487. Arta şi poporul: Arta pentru popor; Artele frumoase; Literatura dramatică / Îngr. textelor şi comentariile de V. Badiu // Rev. de lingvistică şi ştiinţă literară. – 1990. – Nr. 5. – P. 78-89. 488. Autonomia* Basarabiei? Ieri şi azi // Convorbiri literare. – 1990. – Nr. 10. – P. 8. 489. Filosofia tendinţelor sociale în artă; Poporanismul; Motivele artei; Poporul în artă şi literatură / Îngr. textelor şi comentariile de V. Badiu //Rev. de lingvistică şi ştiinţă literară. – 1990. – Nr. 4. – P. 56-63. 490. În voia valurilor: (Icoane din Siberia) // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a doua. – Vol. (3-4) / Ed. îngr. de V. Badiu. – Chişinău: Hyperion, 1990. – P. 408-460. 491. Întrebat, Stere vorbeşte… despre sine, despre roman şi despre… [Note, impresii, convorbiri] // Basarabia. – 1990. – Nr. 11. – P. 129-150. – (Materialele sunt reproduse din vol. III (R-S) al ediţiei „Romanul românesc în interviuri. O istorie autobiografică,

148

vol. III. – Partea a II-a”. – Bucureşti, 1988. – (Ed. îngr. de A. Sasu şi M. Vartic). 492. Limba şi geniul naţional // Scriitori de la „Viaţa Basarabiei”: poezie, proză, critică ţi publicistică literară / Selecţie, pref., note de Al. Burlacu şi Alina Ciobanu. – Chişinău: Hiperion, 1990. – P. 293-297. – (Cu o notiţă biografică). 493. Probleme de estetică în viziunea lui Constantin Stere (I): Arta socială; Limba literară; Ce cerem de la artist? // Revistă de lingvistică şi ştiinţă literară. – 1990. – Nr. 3. –P. 78-83. – (Îngr. text. şi coment. de V. Badiu). 494. Probleme de estetică în viziunea lui Constantin Stere (II): Filosofia tendinţelor sociale în artă; Poporanismul; Motivele artei; Poporul în artă şi literatură; // Revistă de lingvistică şi ştiinţă literară. – 1990. – Nr. 4. – P. 56-63. – (Îngr. text. şi coment. de V. Badiu). 495. Probleme de estetică în viziunea lui Constantin Stere (III): Arta şi poporul. Arta şi luptele sociale; Arta pentru popor; Artele frumoase; Literatura dramatică // Revistă de lingvistică şi ştiinţă literară. – 1990. – Nr. 5. – P. 78-89. – (Îngr. text. şi coment. de Vasile Badiu).

1991 496. Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept: studiu sociologic şi juridic: (Teză de licenţă în drept) // Stere C. În viaţă în literatură…: Cartea a cincia. Selecţie din opera cugetătorului, publicistului, polemistului: Articole, studii, cronici şi comentarii estetice, literare, filosofice social-politice / Ed. îngr. şi note de V. Badiu. – Chişinău: 1991. – P. 261-366. – (Seria „„Scrieri”). 497. O scrisoare inedită a domnilor P. Halippa şi C. Stere şi altor deputaţi din Basarabia adresată regelui României Ferdinand I. // Cuvântul. – 1991. – 15 martie. – P. 2. 498. Obîrşia „Cazului Stere” // Basarabia. – 1991. – Nr. 12. – P. 143-147.

1992 499. Scrisoare adresată d-lui Ion Codreanu, deputat de Soroca, pentru ţărănimea basarabeană // Basarabia. – 1992. – Nr. 4. – P. 83- 90.

1993

149

500. Cuvîntarea domnului profesor Constantin Stere la şedinţa Sfatului Ţării din 27 martie // Glasul naţiunii. – 1993. – Nr. 12 (martie). – P. 6. 1995 501. Trădare faţă de Rusia; Peste Prut // Contrafort. – 1995. – Nr. 5-6 (mart.-apr.) – P. 18. 1996 502. Partidul Naţional-Ţărănesc şi „Cazul Stere”: Preludiu // Moldova literară. – 1996. – 5, 12 iunie – (Supl. al ziarului „Moldova suverană”) 503. Partidul Naţional-Ţărănesc şi „Cazul Stere”: Preludii // Moldova suverană. – 1996. – 27, 30 aprilie.. – (Continuare în Nr. Nr.: 69, 70, 75, 76, 78, 80, 82, 83, 84, 86, 87, 88-101, 105-112, 113- 123, 126 etc.- sfîrşitul – 1,3 octombrie).

1998 504. Pagini* dintr-o biografie // Rev. de istorie şi teorie literară. – 1998. – Nr. 3-4. – P. 211. 505. Partidul Naţional Ţărănesc şi „Cazul Stere”: Preludii // Săptămîna. – 1998. 9 ian. – P. 11; 16 ian. – P. 14; 30 ian. – P. 22; 13 febr. – P. 19; 27 febr.. – P. 14; 20 martie. – P. 18.

1999 506. Cuvîntările lui Constantin Stere în şedinţa Sfatului Ţării din 27 martie 1918 // Cugetul. – 1999. – Nr. 3. – P. 5-6. 507. Făcliile Unirii: Din cuvîntarea ţinută la şedinţa Sfatului Ţării din 27 martie 1918 // Glasul naţiunii – 1999. – 24 martie. – P. 1, 5.

2002 508. Intelectualii: [Fragment din romanul „În preajma revoluţiei”] // Tineretul Moldovei. – 2002. – 14 martie. – P. 6.

2004 509. Omul perfect. – P. 51-55; Limba şi geniul. – P. 55-60 // Eseuri, critică literară / Selecţ., Studiu introd. şi note biobibliogr. de Eugen Lungu; postfaţă de Ion Bogdan Lefter. – Chişinău: Î.E.P. „Ştiinţa”. Edit. Arc, 2004. – P. 51-60. – (Col. „Literatura din Basarabia în secolul XX” / Coord. col.: Mircea V. Ciobanu…).

2005 150

510. Dreptul Basarabiei asupra României // Timpul de dimineaţă. – 2005. – 28 iunie. 511. Ilenuţa: [Adapt. după romanul „În preajma revoluţiei”] // Florile dalbe. – 2005. – 8 sept. – P. 4. 512. Merele, harbujii şi albinele: [Fragm. din romanul „În preajma revoluţiei” Adaptare de Ion Druţă] // Alunelul. – 2005. – Nr. 11 – P. 7-9.

2006 513. Limba şi genul naţional: [Reflecţii] // Natura. – 2006. – Nr. 8 (Aug.). – P. 1.

Publicaţii în limba rusă

1918 514. Речь проф. К.Г.Стере, в заседании Сфатул Цэрий 27 марта // Сфатул Цэрий. – 1918. – 1 апреля.

515. У профессора К.Г.Стере: (интервью) // Сфатул Цэрий. – 1918. – 27 марта; 1 апреля. – Подпись: L’eeowscu (?)

1988 516. Впечатления:[Монолог К. Стере о своем романе, записанный Г.Безвиконным] // Горизонт. – 1988. - № 12. – С. 58- 59.

1990 517. По воле волн: Сибирские зарисовки / Предисл. В. Бадиу; пер. с молд. И. Ницэ // Молдавия литературная: Кодры. // 1990. - № 3. – С. 48-70.

1991 518. Королю Румынии: Меморандум группы бессараб. сенаторов и депутатов парламента Королю Румынии Фердинанду I (июль 1924 г.) / Пан. Халиппа, Конст. Стере и др. // Сов. Молдавия. – 1991, 16 марта.

Publicaţii despre viaţa şi activitatea lui Constantin Stere 151

În volume:

1921 519. Cuza, A.* Idealul Naţional şi acţiunea d-lui C. Stere. – Iaşi: Lumina Moldovei, 1921. 520. C. Stere judecat şi condamnat de el însuşi: [… fragmente din articolele fie publicate sub propria sa semnătură…, fie înserate de el în „Lumina” fără a fi iscălite].– Iaşi: Tip. „Lumina Moldovei”, 1923. – 39 p. Din cuprins: Prefaţă. – P. 3-4; Stere în timpul neutralităţii României. – P. 5-7; Stere rămîne la inimici şi scoate „Lumina” cu ajutorul lor. – P. 7-9; Activitatea lui Stere contra Ţării. – P. 9-16; Stere laudă pe duşmani şi socoteşte drept inimici pe aliaţii noştri – P. 16-18; Idealul Naţional batjocorit. – P. 18-19; Zilele de durere pentru Români. – P. 21-24; Stere şi dinastia. – P.25-28; Mittel-Europa. – P. 31-35; Contra independenţii Ţării. – P. 35-39.

1924 521. Ţăranii moldoveni despre trădătorul Constantin Stere. – Bucureşti: Tip. ziarului „Universul”, 1924. . 28 p. – (Fără foaie de titlu şi fără sfîrşit). Din cuprins: Cine este Constantin Stere?: Ce cred ţăranii despre trădător. – P. 3-10: C. Stere şi afacerile sale de avocat. – P. 11-14; Constantin Stere în poezia populară din Basarabia. – P. 15-16; Se urmăreşte introducerea bolşevismului în Basarabia. – P. 22-24; Omul şi faptele lui. – P. 25-28.

1925 522. Bottez, Constantin. Trădarea – Dezertarea şi tolerarea lui Constantin Stere fost Colonel-Consilier juridic. I. Alegerea de la Soroca şi II. Activitatea sa negativă în războiul de întregire a neamului. – Huşi: Tipografia şi Legătoria de cărţi George Jorloă, 1925. – 79 p. Din cuprins: Prefaţă. – P. 5-9; I. Const. Stere şi alegerea de la Soroca. – P. 11-22; II. Activitatea lui C. Stere: 1) Const. Stere. – P. 22-23; 2) Const. Stere şi Rusia. – P. 23; 3) Const. Stere şi manifestul Universităţii din Iaşi. – P. 23-24; 4) C. Stere şi Transilvania. – P. 24- 25; 5) C. Stere ţi Englezii. – P. 25-26; 6) C. Stere şi Clerul Român. – P. 26; 7) C. Stere Colonel-Consilier juridic Dezertor. – P. 27-28; 8) Cei trei Coloneli: Colonelul A. Sturdza, C. Crăiniceanu şi C. Stere. – 152

P. 29-34; 9) C. Stere şi N. Iorga. – P. 34-37; 10) C. Stere şi Banca Generală. – P. 38; 11) C. Stere şi „Lumina” – P. 34-47; Presă străină şi Const. Stere. – P. 44-48; Const. Stere şi Memoriul adresat Puterilor Centrale. – Trădarea. – P. 49-52; Const. Stere după războiul de întregire a Neamului. – P. 52-55; Const. Stere şi Generalul comandant al Diviziei Armatei Regale Române din Chişinău. – P. 55-57…; Const. Stere şi Corpul Ofiţeresc al Armatei Regale Române. – P. 61-62…; Const. Stere şi Guvernul. – P. 65–67; Obligaţiunile morale pentru C. Stere. – P. 68-75; Ultim cuvînt. – P. 75-78.

1935 523. Antonescu, Eftimie*. Tendinţe şi curente noi în noul cod penal; Cazul Stere în senat: [Discursuri]. – Bucureşti: Monitorul oficial şi imprimeriile statului, 1935. – 51 p.

1936 524. Revista de studii sociologice şi muncitoreşti [Bucureşti]. – 1936. – Nr. 10. – P. 3-26. – (Număr în întregime consacrat lui Constantin Stere). Din cuprins: „Const. Stere” de Petre Andrei. – P. 3; „Personalitatea d-lui C. Stere” de Mihai D. Răleu. – P. 5-6; C. Stere, cugetătorul!” de Tudor Arghezi. – P. 7-8; „Cazul Stere” de Petre Pandrea. – P. 9-12; „Sistemul sociologic al d-lui C. Stere” de N.N. Matheescu. – P. 13-18; Despre „Social-democraţie sau poporanism?” de Roman F. Moldovan. – P. 19-22; „C. Stere şi problemele constituţionale” de C. Aramescu. – P. 23-26. 525. Raşcu, I.* Const. Stere în adevărata-i lumină. – Iaşi: Terek, 1936. – 29 p.

1937 526. Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 3-150. – (Număr în întregime consacrat lui Constantin Stere). Din cuprins: Andrei P. Constantin Stere. – P. 3-5; Beldie V.G. C. Stere, prietenul celor umili. – P. 6-9; Botez I. Portret. – P. 10: Botez Octav. Cîteva note asupra romancierului. – P. 11-14; Carp M. Soarta predestinatului. – P. 15-25; Cazacu P. drumul vieţii. – P. 26-29; Crăciun Eugen. Cîteva însemnări despre C. Stere. – P. 30- 32; Halippa Pan. C. Stere şi Basarabia. – P. 33-42; Iacobescu Teodor D. Constantin Stere, alesul cetăţii Albe – P. 43-44; Iordan Iorgu. Constantin Stere, profesor. – P. 45-49; Lupu N. Amintiri 153

despre C. Stere. – P. 50-52; Mancaş Mircea. C. Stere, ideologul. – P. 53-57; Matheescu N.N. C.Stere şi Problemele muncitoreşti. – P. 58-63; Moldovanu D. Despre C. Stere. – P. 64-67; Pandrea P. C. Stere şi „specificul politic românesc”. – P. 68-87; Paul Radu M. Gîndirea sociologică a lui C. Stere. – P. 88-100; Popovschi N. Constantin Stere şi Basarabia. – P. 101-117; Ralea Mihail D. C. Stere. – P. 118-122; Sadoveanu Mihail. Jertfa lui Stere. – P. 123; Suchianu D. I. Patriotul Stere. – P. 129.133; Voicu Şt. Ideologia lui C. Stere. – P. 134-147; Botez Demostene. Profesorul C. Stere. – P. 148-150 // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 3-150.

1956 527. Şeicaru, Pamfil. Un singuratec: C. Stere. – Madrid: „Carpaţii”, 1956. – 38 p. – (Fără sfîrşit).

1972 528. Ornea, Z. Poporanismul. – Bucureşti: Ed. Minerva, 1972. – 531 p. – (În seria „Momente şi sinteze”) – 531 p. (Vezi „Indice de nume: Stere C. – P. 529-530).

1976 529. Ghinju, Victoria*. Constantin Stere: Studiu critic: Tz. dr. – Bucureşti, 1976. – 202 p.

1978 530. Muşat, Virginia. C. Stere scriitorul. – Bucureşti: Cartea Românească, 1978. – 263 p. Din cuprins: Repere biografice. – P. 5-82; Ideolog al poporanismului. – P. 83-111; Critic şi eseist. – P. 112-129; Aventura românească. – P. 130-258; Bibliografie. – P. 159-162.

1988 531. Căpreanu, Ioan. Eseul unei restituiri: C. Stere: Un militant şi teoretician al luptei pentru emancipare socială şi naţională. – Iaşi: Junimea, 1988. – 439 p. Din cuprins: Cuvînt înainte. – P. 7-14; Apărea o conştiinţă, un destin. – P. 15-43; În Iaşii marilor zidiri: Studiile universitare. – P. 44-51; Intrarea în publicistică… - P. 52-80. Tribun în parlament. – P. 81-88; La catedra universitară. – P. 89-104; Fondator şi director al 154

rev. „Viaţa românească”. – P. 105-165; Constantin Stere şi marea răscoală a ţăranilor din 1907. – P. 166-188;Lupta pentru reforme. În vîltoarea acţiunilor politice. – P. 189-241; Const. Stere şi politica externă a României în perioada marelui război din anii 1914-1918. – P. 242-300; Cazul Stere. – P. 301-336; Stere şi Partidul Naţional Ţărănesc. – P. 337-395; Retragerea la Bucov – romancierul. – P. 396-413; Încheiere. – P. 414-419; Indice de nume. – P. 420-432.

1989-1991 532. Ornea, Z. Viaţa lui C. Stere: În 2 vol. – Bucureşti: Cartea românească, 1989-1991. Vol. 1. – 1989. – 590 p. – Din cuprins: Preliminarii. – P. 11-20; Tragedia începuturilor. – P. 21-129; Despărţirea apelor. – P. 131-275; Amăgirile Victoriosului. – P. 277- 423; Accidentata consolidare. – P. 425-590; Vol. 2. – 1991. – 634 p. – Din cuprins: Înfrîngerea. – P. 7-236; Un deceniu infernal. – P. 237-426; Iluziile revanşei. – P. 427-610; Tablou final. 611-628.

1995 533. Lozovanu, Const. Filosofia socială a lui C. Stere: Autoref. tez. de doctor în şt. filosofice. / Acad. de Şt. a Moldovei; Institutul de Filozofie, Sociologie şi Drept. – Chişinău, 1995. – 17 p. 534. Lozovanu, Constantin. Filozofia socială a lui Constantin Stere: Teza de dr. în şt. filosofice / AŞ a RM; Institutul de filozofie, sociologie şi drept. - Chişinău, 1995. – 127 p. 535. Lozovanu, C., Lozovanu E. Concepţiile filosofice ale lui C. Stere / C. Lozovanu, E. Lozovanu; U.T.M. – Chişinău: Ed. Cartea universitară, 1995. – 28 p.

1997 536. Căpreanu, Ioan*. Discursurile parlamentare ale lui Constantin Stere. – Iaşi: Moldova, 1997. – 412 p. – (Biblioteca Document. Moldova). 537. Constantin Stere: Victoria unui înfrînt / Ediţie îngrijită şi bibliografie de Maria Teodorovici. – Chişinău: Cartier, 1997. – 333 p. Din cuprins: Argument. – P. 3-9; Breviar bibliografic. – P. 11- 17; I. Întîlniri cu C. Stere: G. Călinescu. Patru ore cu d. Const. Stere. – P. 21-27; Petre Mihail. O zi petrecută la Bucov. – P. 28-35; Profira Sadoveanu. C. Stere văzut de aproape. – P. 36-43; Mihail Sebastian. O zi la Bucov cu d. Const. Stere. – P. 44-54; II. Repere critice: F. Aderca. Politică şi Poezie. – P. 57-59; Octav Botez. C. 155

Stere, În preajma revoluţiei… – P. 60-63; G.Călinescu. Romanul dlui Const. Stere? – P. 64-89; Ş.Cioculescu. Romanul dlui Stere. – P. 90- 114; Pompiliu Constantinescu. C. Stere, În preajma revoluţiei… – P. 115-133; Perpessicius. C. Stere. În preajma revoluţiei… – P. 134- 153; Al.A. Philippide. Un roman de energie şi voinţă…– P. 154-156; Mihai D. Ralea. C. Stere romancier. – P. 157-160; Izabela Sadoveanu. Primul roman cu cheie. – P. 161-163; Mihail Sebastian. C. Stere, Smaragda Teodorovna. – P. 164-171; Octav Suluţiu. C. Stere, Nostalgii. – P. 172-177; Tudor Teodorescu-Branişte. D. C. Stere, romancier. – P. 178-181; G.M. Zamfirescu. C. Stere, Lutul. – P. 182-187; III. Sinteze: F. Aderca. Romancierul Stere. – P. 191- 193; Tudor Arghezi. Constantin Stere. – P. 194-197; Domostene Botez. Const. Stere. – P.198-205; Octav Botez. Constantin Stere. – P. 206-212; Mihai Carp. Soarta predestinatului. – P. 213-223; G. Călinescu. Constantin Stere. – P. 224-226; G.Galaction. Const. Stere. – P. 227-229; E. Lovinescu. Epica lui C. Stere. – P. 230-232; Nicolae Manolescu. Romanul lui C. Stere. – P. 233-237; I. Negoiţescu. C. Stere sau imposibilitatea adaptării. – P.238-243; Mihai D. Ralea. C. Stere. – P. 244-248; Mihail Sadoveanu. C. Stere. – P.249-251; D.I.Suchianu. Romanul dlui C. Stere. – P. 252-257; Pamfil Şeicaru. C. Stere la 70 de ani. – P. 258-261; Mihai Zamfir. Poate oricine să scrie un roman? – P. 262-278; IV. In memoriam: Demostene Botez. Biruinţa cea de pe urmă. – P. 281-283; G.Călinescu . C. Stere. – P. 284-285; Şerban Cioculescu. Const. Stere. – P. 286-290; Victor Eftimiu. La moartea lui Const. Stere. – P. 291-293; Gala Galaction. Constantin Stere. – P. 294-295; Petru Manoliu. Rînduri întîrziate pentru un nume veşnic. – P. 296-299; Izabela Sadoveanu. Cei care au plecat. – P. 300-302; Mihail Sadoveanu. Constantin Stere. – P. 303-304; M. Sevastos. În memoria lui Constantin Stere. – P.305-310; Bibliografie. – P. 311-330. 538. Filosofia lui Constantin Stere în contextul culturii româneşti / Acad. de Ştiinţe a Rep. Moldova; Institutul de Filosofie, sociologie şi Drept. – Chişinău, 1997. 136 p. Cuprinsul: Babii Al. Constantin Stere: De la narodnicism la poporanism. – P. 3-18; Surugiu Liliana. Constantin Stere în contextul gîndirii social-filosofice din Basarabia în perioada interbelică. – P. 19-31; Mihai Nicolae. Despre concepţiile politice ale lui Const. Stere. – P. 32-49; Lozovanu Const. Constantin Stere şi filosofia germană din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. – P. 50-67; Juc V. Probleme moral-etice în concepţia lui Const. Stere. – P. 68-95; Топилина Валентина. Отношение К.Стере к религии. – 156

С. 96-110; Troianovski Lidia. Constantin Stere despre menirea artei. – P. 111-132. 539. Troianowski, Lidia. Concepţia estetică în creaţia lui Const. Stere: Autoref. tezei de dr. în şt. filosof./ AŞM; Institutul de Filosofie, Sociologie şi Drept. – Chişinău, 1997. – 13 p. 540. Troianowski, Lidia. Concepţia estetică în creaţia lui Constantin Stere: Tz. dr. în ştiinţe filosofice / AŞM, Institutul de Filosofie, Sociologie şi Drept. – Chişinău, 1997. – 145 p.

2003 541. Caraman, Vlad. Poetica romanului „În preajma revoluţiei” de Const. Stere: (Naraţiune, personaj, topos): Autoref. al tezei de doctor în filologie / Acad. de Ştiinţe a Moldovei: Institutul de Literatură şi Folclor. – Chişinău, 2003. – 18 p. 542. Caraman, Vlad. Poetica romanului „În preajma revoluţiei” de C. Stere: (Naraţiune, personaj, topos): Tz. dr. în filol. / conducător şt. Haralambie Corbu. – Chişinău, 2003. – 140.

2004 543. Petrov, Tamara. Constantin Stere – ideologul şi scriitorul. – Timişoara: Ed. Marineasa, 2004. – 333 p.

2005 544. Colesnic, Iurie. Profetul nemuririi noastre – Const. Stere. – Chişinău: Ulysse, 2005. – 107 p. 545. Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele conferinţei ştiinţifice internaţionale, (12 octombrie 2005). – Chişinău: Tipogr. Acad. de Şt. a RM, 2005. – 180 p. – (Acad. de şt. a Moldovei. Secţia de Ştiinţe Umanistice şi Arte. Inst. de Lit. şi Folclor). Cuprinsul: Gheorghe Duca. Un spirit european uriaş – Constantin Stere. - P. 6-8; Ion Druţă. Revenirea lui Stere. – P. 9-14; Haralambie Corbu. Vocaţia literar-artistică a politicianului Constantin Stere. – P. 15-24; Ion Hadârcă. C.Stere şi N. Iorga: antinomiile idealului convergent. – P. 25-38, cu ref. bibliogr.; Andrei Eşanu. Const. Stere şi destinul istoric al Basarabiei. – P. 39- 52, cu ref. bibliografice; Raisa Grecu. Const. Stere; Idei despre Stat, drept şi individualitatea umană. – P. 53-62, cu ref. bibliogr.; Cemortan Leonid. Un destin în vîltoare – Const. Stere. – P. 63-75; Agrigoroaiei Ion. Constantin Stere şi ţărăniştii. – P. 76-94, cu ref. bibliogr.; Andrei Hropotinschi. Constantin Stere şi narodnicismul 157

rus. – P. 95-106; Eliza Botezatu. Constantin Stere ţi literatura universală. – P. 107-112; Ion Guceac. Constantin Stere – o ilustră figură şi mare, doctrinar în materia dreptului constituţional. – P. 113- 123, cu ref. bibliogr. Ion Ustian. Constantin Stere şi economia teoretică. – P. 124-133; Anatol Gavrilov. C. Stere şi G. Ibrăileanu: Ideologia literară a poporanismului. – P. 134-146 cu ref. bibliogr.; Alexandru Burlacu. Bildungsromanul lui Stere: univers artistic, personaje, tehnici narative. – 147-157 cu ref. bibliogr.; Dragoş Vicol. Elemente formativ-biografice ale personalităţii lui Constantin Stere din perspectiva romanului-fluviu „În prejma revoluţiei”.– P. 158-162; Pavel Balmuş. Realităţi şi personalităţi chişinăuene în biografia lui C. Stere: Maria Stere, născută Grosu. – P. 163-169; Ion Rotaru. Constantin Stere şi Viaţa românească. – P. 170-178. 546. Corbu, Haralambie. Constantin Stere şi timpul său: Schiţă de portret psihologic. – Ch.: Cartea Moldovei, 2005. – 382 p. Din cuprins: Argument. – P. 5-9; Triumful şi calvarul vizionarului. – P. 10-22; Lecturi şi interpretări la Est de Prut. – P. 23- 54; Semnificaţia valorică a noţiunii de mentalitate. – P. 54-114; Poporanismul ca doctrină ştiinţifică şi mesaj social-uman. – P. 115- 147; Anteromancierul. – P. 148-194; Romancierul. – P. 195-278; O paralelă: Constantin Stere şi Liviu Rebreanu. – P. 280-306; O altă Paralelă: Constantin Stere şi John Galsworthy. –P. 307-328; Adversar şi victimă a extremismului de dreapta. – P. 329-357; Vocaţia literar-artistică a politicianului Constantin Stere. – P. 358- 370; Indice de nume. –P. 371-381; Referinţe bibliografice la paginile: 54, 113-114; 147, 194, 279, 328; Fotografii de calitate între p.p. 112 şi 113. 547. Ornea, Z. Viaţa lui Constantin Stere; [În 2 vol.]. – Chişinău: Universul, 2005. – Vol. 1 – 590 p.; Vol. 2 – 632 p.

2008 548. Grecu, Raisa. Stere-juristul. – Chişinău: Universul, 2008. – 248 p. Grecu Raisa. Stere-juristul Rec.: Berindei Dan. Stere juristul... // Revue Romaine d'histoire. – 2008: Tom XLVII. – Nr. 3-4 (iulie– -356 a) Grecu, Raisa. Stere în luptă pentru drepturile omului: Concepţia drepturilor şi libertăţilor omului în opera juridică a lui Constantin Stere. – Chişinău: „Universul”, 2009. – p. 252

158

b) Grecu, Raisa. Concepţia drepturilor şi libertăţilor omului în opera juridică a lui Constantin Stere: Tz. dr. Habilitat în drept / Consultanţi şt.: Ion Druţă, Gheorghe Avornic.- Chişinău, 2010. – p. 45.

Aarticole, profiluri, recenzii din presa periodică şi din volume colective

1893 549. Bacalbaşa, A.* Arta populară: [Despre foiletoanele scrise de un observator ipocondric] // Munca. – 1893. – 14 noiembrie.

1897 550. Cronică: * O teză de licenţă în drept // Era nouă. – 1897. – 29 iunie. 551. Dragomirescu, M.* Replica dlui Xenopol în privinţa dlui Stere // Convorbiri literare. – 1897. – Nr. 12. – P. 1181-1183. – (Semnat: Castor). 552. Leandru.* Drept şi dreptate: Cu prilejul tezei dlui C. Stere // Noutatea. – 1897. – 25 iunie. 553. „Mîine* la orele 9 dimineaţa dl. C.G. Stere îşi va susţine teza sa pentru licenţa în drept” // Natura – 1897. – 22 iunie; Opinia. – 1897. – 22 iunie. 554. [Nota maximă a fost 50]* // Evenimentul. – 1897. – 24 iunie. 555. O teză în drept* // Opinia. – 1897. – 24 iunie. 556. Rodion.* Const. Stere: (Figura zilei) // Opinia. – 1897. – 27 iunie. 557. Steuerman, A.* Const. Stere // Opinia. – 1897. – 27 iunie (Nr. 48) – P. 2. – (Semnat: Rodion). 558. Xenopol, A.D.* Dare de seamă la teza de licenţă a lui C. Stere // Arhiva. – 1897. – Nr. 11-12. (noiembrie-decembrie). – P. 587.

1898 559. [Scorţescu, G.].* Alegerile şi socialiştii: [Dezaprobarea candidaturii lui Stere la alegeri în alianţa socialiştilor cu liberalii] // Evenimentul. – 1898. – 24 octombrie.

1899

159

560. Demisia* dlui C. Stere [din postul de ajutor de primar al Iaşului]. // Dreptatea. – 1899. – 8 februarie; Evenimentul. – 1899. – 12 februarie. 561. [Întrebat în plen* despre demisia sa, Stere i-ar fi replicat: „Îmi vine foarte greu sî răspund într-un cuvînt…”] // Evenimentul. – 1899. – 18 februarie.

1900 562. [Reportaj* pe marginea cuvîntării lui C. Stere din 11 Noiembrie 1900, la Iaşi] // Liberalul. – 1900. – 12 noiembrie.

1901 563. Dezbaterile* Adunării Deputaţilor // Monitorul oficial. – 1901. – Nr. 11. – P. 35. 1902-1903 564. Dezbaterile* Adunării Deputaţilor, 1902-1903. – P. 813. – (Vezi şi vol. pe anii 1901-1902. – P. 36, 41, 44, 45, 73, 79, 427 şi vol. pe anii următori!)

1906 565. Iorga, N.* Cronică // Sămănătorul – 1906. – Nr. 11. – P. 219; Nr. 21. – P. 419; Nr. 25. – P. 499; Nr. 32. – P. 640. 566. Nicanor, P. et Co.* C. Stere şi C. Şărcăleanu // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 4. – P. 140-141.

1907 567. Cazul* dlui Stere // Adevărul. – 1907. – 23 iunie. 568. Duelul* Stere-Cuza: (Corespondenţă din Iaşi) // Adevărul. – 1907. – 11 iunie. 569. Stere s-a dus* acolo [în satul Gropniţa], soluţionînd conflictul] // Opinia. – 1907. – 27 martie.

1908 570. Dobrogeanu-Gherea, C.* „Post-scriptum sau cuvinte uitate” // Viitorul social. – 1908. – Nr. 10. – P. 571. Dobrogeanu-Gherea, C. * „Un mic răspuns la o mică recenzie” // Viitorul social. – 1908. – Nr. 8. – P. 572. Nicanor, P. et Co. * „Lupta” din Budapesta şi articolul d- lui Stere // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 12. – P. 449-450.

1909 160

573. De ce ţipă* „Adevărul” [că „Evenimentul” din Iaşi face campanie contra dlui Stere] // Epoca. – 1909. – 20 august. 574. Holban, A. D. (?)* Către cititorii noştri: [Momente de discreditare a lui C. Stere] // Evenimentul. – 1909. – 23 aug. – (Vezi şi articolele din 25 şi din 26 august). 575. Holban, A.D. (?)* Cum cîntă d. Stere acasă // Evenimentul. – 1909. – 4 noiembrie. 576. Holban, A.D.* Dl C. Stere ca avocat: Afacerea zemstvoului // Evenimentul. – 1909 – 9 august. 577. Holban, A.D. (?)* „Mişcarea” şi dl Stere // Evenimentul. – 1909. – 18 octombrie. 578. Madan, George V. * [Afacerea Stere]: Scrisoarea unui român basarabean // Epoca. – 1909. – 9 septembrie. 579. Sor.* (?) De vorbă cu d. Const. Stere // Ordinea. – 1909. – 25 octombrie. 580. Zamfirescu, Duiliu.* Poporanismul în literatură // Convorbiri literare. – 1909. – Nr. … – P. 1084.

1910 581. Caragiale, I. L.* [Constantin Stere] // Caragiale I. L. Poporanismul. – Sibiu: Luceafărul, 1910. – P. 582. Dragomirescu, M.* Poporanismul vorbeşte. // Falanga literară şi artistică. – 1910. – Nr. 7 (21 febr.). – P. 3-5. 583. Ibrăileanu, G.* A treia scrisoare deschisă către dl. C. Dobrogeanu-Gherea: [C. Stere – prefectul] // Viitorul. – 1910. – 13- 26 ianuarie (Nr. 778). 584. Procura* dlui Stere // Opinia. – 1910. – 8 septembrie.

1911 585. [Elogii* pe marginea alegerii în calitate de Şef al Partidului Naţional Liberal din Iaşi şi răspunsul preşedintelui ales] // Mişcarea. – 1911. – 3 aprilie. – (ori 8 aprilie). 586. Dl. Stere* pe baricade // Evenimentul. – 1911. – 31 decembrie. 587. Nicanor, P.* et Co. Poporanismul rusesc // Viaţa românească. – 1911. – Nr. 9. – P. 447-449.

1912 588. Aplanarea* conflictului Goga-Vaida [cu contribuţia lui C. Stere] // Mişcarea. – 1912. – 29 ianuarie. 161

589. Christian*. „În voia valurilor” de C. Nistrul (C. Stere) // Mişcarea. – 1912. – 17 iulie. – P. 1; 18 iulie. – P. 12. 590. Manifestaţia* naţională de aseară [cu privire la aplanarea conflictului Goga-Vaida] // Mişcarea. – 1912. – 9 februarie. 591. Rosetti, Radu În chestia limbii literare: Iubite Domnule Stere: [Scrisoare] // Viaţa românească. – 1912. – Nr. 10. – P. 32-45.

1913 592. Florică ceteraşul: publicăm mai jos, în loc de prefaţă, scrisoarea adresată Directorului nostru de către autorul povestirii atît de vii şi de interesate care urmează după scrisoare: „Domnule Stere, …” // Viaţa românească. – 1913. – Nr. 11-12. – P. 193-195. – Semnat: „m. m.”. 593. Iamandi-Adrian, Victor*. [Constantin Stere] // Iamandi– Adrian Victor. Poporanismul literar al „Vieţii româneşti” – Iaşi, 1913. – P. 47-60. 594. Locusteanu, P.* [Constantin Stere] // Locusteanu P. Cincizeci figuri contemporane. – Bucureşti, 1913. – P. XII. 595. Nicanor, P. et. Co. Articolul dlui Stere şi „Noua Revistă Română” // Viaţa românească. – 1913. – Nr. 1. – P. 122-129.

1914 596. Burileanu, T.* Cele două curente din Partidul Liberal: Oltenia contra dlui Stere // Adevărului. – 1914. – Nr. 8. (907).

1915 597. Nicanor, P. et. Co. * Panrusism // Viaţa românească. – 1915. – Nr. 10-12. – P. 288-289. 598. Şerban, N.* Germanofilismul „Vieţii româneşti”: (Răspuns dlui C. Stere) // Viaţa românească. – 1915. – Nr. 7-9. – P. 297-298. – (Recenzie de C.T.).

1918 599. D. Brătianu* şi destăinuirile dlui Stere // Momentul. – 1918. – 8 aprilie. 600. Sadoveanu, Mihail*. C. Stere // Lumina. – 1918. – 24 martie. 601. Vederile* dlui Stere // Steagul. – 1918. – 18 iunie. 602. Zamfirescu-Duiliu.* Academia Română şi sentimentul naţional al ziarului „Mişcarea” // Îndreptarea. – 1918. – 16 octombrie. 162

1919 603. Arestarea* dlui C. Stere // Izbînda. – 1919. – 13 mai. 604. Atitudinea* dlui C. Stere // Izbînda. – 1919. – 8 mai. 605. Damian, Gr.* Arestarea dlui Stere // Izbînda. – 1919. – 13 (ori 14?) mai. 606. Eliberarea* „complotiştilor” // Izbînda. – 1919. – 9 iunie. 607. Eliberarea dlui Stere… // Sfatul Ţării. – 1919. – 12 iunie. 608. Galaction, G.* Constantin Stere // Chemarea. – 1919. – 9 iunie. – P. 1 (ori 12 iunie). 609. [Ministerul Instrucţiunii*, în urma hotărîrii Consiliului Facultăţii de Drept a Universităţii din Iaşi a hotărît suspendarea din învăţămînt a dlui C. Stere…] // Izbînda. – 1919. – 18/31 martie. 610. Pântea, Gherman. Întru apărarea dlui C. Stere // Sfatul Ţării. – 1919. – 22 mai (Nr. 311).

1920 611. D. Pan., Halippa* s-a oferit să demisioneze dsa în favoarea lui Stere // Adevărul. – 1920. – 26 octombrie. 612. Dl. Stere* în Basarabia // Sfatul Ţării (Chişinău). – 1920. – 20 octombrie. 613. Nedelea, D. * (Numele adevărat Cocea N. D.). Const. Stere vorbeşte „Chemării” // Chemarea. – 1920. – 12 iunie. 614. Niţă, Serghie*. [Constantin Stere şi Partidul Ţărănesc din Basarabia] // Chemarea. – 1920. – 14 iunie. 615. Şeicaru, Pamfil.* Să vie Stere // Ţară nouă. – 1920. – 14 februarie (martie?).

1921 616. Botez, Octav.* C. Stere. În literatură // Viaţa românească. – 1921. – Nr. 5. – 289-290. 617. Branişte, Andrei*. Const. Stere. În literatură: [Prezentarea cărţii] // Aurora. – 1921. – 24 noiembrie. – P. 2. 618. Crăciun, Eugen.* Cazul Stere în discuţia Camerei // Ţara nouă. – 1921. – 9 martie. 619. Davidescu, N. Const. Stere: „Un caz de conştiinţă” // Davidescu N. Aspecte şi direcţii literare: Cîteva cărţi, cîteva idei, cîţiva oameni (1914-1921). – Buc.: „Viaţa românească”, 1921. – P. 140-144. 163

620. Inculeţ, Ion.* [O mărturisire revoltătoare despre C. Stere] // Dezbaterile Adunării Deputaţilor, 1921. – P. 1091. 621. Oprescu, Const.* C. Stere: „În literatură” // Revista Moldovei. – 1921. – Nr. 2 (iunie). – P. 29-30. – (Semnat C. Op.). 622. Răutu, N. N. * Atitudinea etică în opera literară. Cu ocazia volumului. „În literatură” de d. C. Stere // Revista Moldovei – 1921. – Nr. 4 (aug.). – P. 2-8. 623. Sanielevici, H. Falimentul poporanismului [şi rev. „Viaţa românească” în frunte cu C. Stere şi problema purităţii de rasă a colaboratorilor revistei] // Sanilevici H. Poporanismul reacţionar. – Bucureşti: Socec, 1921. – P. 239-262.

1922 624. „Cazul” Stere* // Aurora. – 1922. – 10 august. – (A se consulta şi ziarul din 11 august). 625. Mihalache, Ion *. Răspuns unor intrigi [în susţinerea lui C. Stere şi dr. Lupu] // Aurora. – 1922. – 18 aug. 626. Patriotismul* lui C. Stere // Aurora. – 1922. – 18 august. – (A se consulta şi ziarul din ziua următoare). 627. Topliceanu, Al.* O interpretare cu tîlc: [Despre „… greşeala dlui Stere”] // Aurora. – 1922. – 22 decembrie.

1923 628. Ciobanu, Ştefan. Publicaţiile periodice româneşti: [Contribuţia lui C. Stere la apariţia „gazetei naţional-democratice „Basarabia”, 24 mai 1906] // Ciobanu Ştefan. Cultura românească în Basarabia sub stăpînirea rusă. – Chişinău: „Asociaţia uniunea Culturală Bisericească din Chişinău”, 1923. – P. 287-288.

1924 629. Balamace, Ep. Congresele cooperatiste: Discuţiuni şi hotărîri 1904-1922, [la care a participat şi C. Stere] // Balamace Ep. Cooperaţia în România întregită şi ţările vecine. / Vol. al II-lea. – Chişinău: „Glasul Ţării”, 1924. – P. 45-55. 630. Bogos, D. Capitolul IX § III: Iată că se apropie şi ultima etapă prin care trebuie să treacă Basarabia înaintea „Unirii” [cu participarea lui C. Stere] // Bogos D. La răspîntie: Moldova de la anii 1917-1918. – Chişinău: Tip. „Glasul Ţării”, 1924. – P. 126-136.

164

631. Cantacuzino, Matei*. Denunţarea fuziunii: [Acuză pe C. Stere] // Patria. – 1924. – 9 iulie. 632. Maniu, Iuliu*. În legătură cu ruperea fuziunii [partidelor ţărănist şi naţional] // Adevărul. – 1924. – 4 iulie. 633. Sevastos, M.* Cîteva cuvinte despre C. Stere // Cuvîntul liber. – 1924. – 5 iulie (Nr. 24). – P. 17-18.

1925 634. Gongopol, C.* Dl. C. Stere la M.S. Regele // Aurora. – 1925. – 3 decembrie. 635. Nicanor, P. et Co. Mărturisiri: [Poeziile lui D. Minulescu la „Viaţa românească şi relaţiile D.Minulescu – C. Stere]. // Viaţa românească. – 1925. – Nr. 1. – P. 157-159. 636. Polemica* Brătianu-Stere // Adevărul. – 1925. – 5 martie.

1926 637. Bogdan-Duică, Gh.* Ţara şi d. C. Stere // Cuvîntul. – 1926. – 4 iulie. 638. Ghibu, Onisifor. Dezlipirea Basarabiei de Rusia [şi Const. Stere] // Ghibu Onisifor. De la Basarabia rusească la Basarabia românească: Analiza unui proces istoric – însoţită de 186 documente. – Vol. 1. – Cluj, 1926. – P. CLXVII-CLXXXI (166- 181). – Vezi şi P. LX-LXI, XCIV-CII. 639. Lăstun, I.* Partidul Ţărănesc şi Basarabia: [Despre acuzarea lui C. Stere în trădarea Basarabiei] // Aurora. – 1926. – 17 martie. 640. Panainteanu, Emil*. Const. Stere şi Partidul Ţărănesc // Cuvîntul. – 1926. – 10 iulie. 641. Petrescu, Camil*. Corbii albi // Cuvîntul liber. – 1926. – 19 iulie. – P. 11-12. – (ori: 1924. – 19 iulie). – Nr. 26. 642. Ralea, Mihai D.*Pentru d. C. Stere // Adevărul. – 1926. – 22 iulie. – P. 1; 23 iulie. – P. 1, 2; 24 iulie. – P. 1, 2.

1927 643. Congresele Partidului naţional ţărănesc din judeţele Bălţi şi Soroca (Basarabia): Cuvîntările d-lor C. Stere, Pan Halippa… şi alţii // Viaţa Basarabiei (ziar). – 1927. – (Anul VII. – Nr. 3). – 20 noiembrie. – P. 2. 644. Dafin, Ioan. [Constantin Stere] // Dafin Ioan. Figuri ieşene. – Ed. a 2-a compl. – Iaşi. – 1927. – Vol. 1. – P. 40-43.

165

645. D. Halippa* despre ultimele evenimente politice [în activitatea lui C. Stere] // Adevărul. – 1927. – 4 martie. 646. [Interviul lui Stere* a produs multă rumoare] // Adevărul. – 1927. – 4 noiembrie. 647. Lascăr, Antoniu*. Senatoria dlui C. Stere // Adevărul. – 1927. – 21 octombrie. 648. Minciună, Mihail*. Basarabia latină. Scriitorii şi publiciştii români basarabeni // Cuvîntul moldovenesc. – 1927. – 2 oct. – P. 2, 3. 649. Ralea, Mihai*. De ce nu avem roman? // Viaţa românească. – 1927. – Nr. 4. – P.

1928 650. Cazacu, P. O lămurire: [Cu privire la cartea „Unirea” de A. Boldur unde este vorba şi de atribuţia lui C. Stere la înfăptuirea unirii Basarabiei cu România] // Viaţa românească. – 1928. – Nr. 12. – P. 341-343. 651. Vaida-Voievod, Al.* [Pe marginea propunerii lui C. Stere cu privire la modificarea statutului de funcţionarea conducerii celor două corpuri legiuitoare a guvernului] // Dreptatea. – 1928. – 25 decembrie.

1929 652. Arghezi, T.* Constantin Stere // Bilete de papagal. – 1929. – 6 martie. – P. 1, 2. 653. Dafin, Ioan. Între socialişti şi liberali. – Dl. C. Stere // Dafin Ioan. Iaşul cultural şi social: Amintiri şi însemnări. – Iaşi: Viaţa românească, 1929. – P. 142-156. 654. Incidentul* de la Senat: Replica dlui C. Stere // Adevărul. – 1929. – 21 iulie. 655. Popescu, Spiridon*. Între dnii C. Stere şi Sergiu Niţă // Adevărul. – 1929. – 9 martie. 656. [Ralea, Mihai D.] Despre „mistica statului” sau basmul cu cucoşul roş: [Petre Marcu Balş Maiorescu, Stere, Carp şi doctrinele filosofice din epoca respectivă] // Viaţa românească. – 1929. – Nr. 4. – P. 112-120. – Semnat: M. R., P. Nicanor et Co. 657. Şeişanu, Romulus*. [Autorul nefastului proiect, relativ la organizarea administrativă: C. Stere] // Universul. – 1929. – 20 iulie.

1930

166

658. Arghezi, Tudor*. Două vieţi paralele: N. Iorga şi C. Stere // Facla. – 1930. – 10 aprilie.– P.1. 659. Ce scrie şi ce spune d. Stere // Viaţa Basarabiei (ziar). – 1930. – 6 iunie; 15 iunie. – P. 3. – (Semn.: V.]. 660. Ce spune un bătrîn cărturar basarabean despre d. Stere: Povestirea d-lui Zamfir Arbore // Viaţa Basarabiei (ziar). – 1930. – 6 iulie. . P. 2. 661. Congresele steriste // Viaţa Basarabiei (ziar). – 1930. – 6 iulie. – P. 1. 662. [Consecinţele* demisiei lui Stere din partid…] // Adevărul. – 1930. – 15 octombrie. 663. Davidescu, N.* Omul la ordinea zilei // Cuvîntul. – 1930. – 3 apr. – P. 1. 664. D. Stere îşi publică* amintirile // Adevărul. – 1930. – 13 apr. 665. Groparul! Moş Ion Codreanu [despre C. Stere] // Viaţa Basarabiei (ziar). – 1930. – Nr. 9. – P. 4. – Semn.: Un sorocean. 666. Ionescu, Ghiţă*. De vorbă cu d. Constantin Stere // Facla. – 1930. – 25 decembrie. – P. 3. 667. Începînd de la 1 mai* ziarul Adevărul va publica o serie extrem de importantă de amintiri scrise de dl C. Stere // Adevărul. – 1930. – 24. aprilie. 668. „Jertfa” democraţiei: D-l Stere spune că a fost şi este persecutat // Viaţa Basarabiei (ziar). – 1930. – 6 iulie. – P. 3. 669. Lăstun, T.* Anul literar // Almanahul ziarelor Adevărul şi Dimineaţa. – 1930. – P. 247-248. – (ori 1933 ?). 670. Leoneanu, L.* Cîteva zile în intimitatea d-lui C. Stere. Note şi impresii cu prilejul apariţiei volumului „Preludii” // Adevărul literar şi artistic. – 1930. – 28 sept. – P. 1-2. 671. Leoneanu, L.* O pagină sentimentală din viaţa d-lui C. Stere // Adevărul literar şi artistic.- 1930. – 30 noiembrie. – P. 3. 672. Marcu-Balş, P. Contribuţii la „chestia Stere” // Viaţa românească. – 1930. Nr. 7-8. – P. 29-50. 673. Nicanor, P. et Co. Documentările d-lui C. Stere // Viaţa românească, – 1930. – Nr. 4-5. – P. 143. 674. Suchianu, D. I.* Const. Stere: „Documentări şi lămuriri politice: Preludii” // Adevărul literar şi artistic. – 1930. – 5 oct. – P. 7. 675. Topliceanu, Al.* Constantin Stere // Făclia. – 1930. – 18 august. – P. 4.

167

676. Vinea, Ion*. Reapariţia lui Constantin Stere // Facla. – 1930. – 3 noiembrie. – P. 1.

1931 677. Omicron*. În preajma revoluţiei… Un roman cu cheie?; Un document senzaţional?; Nu: O operă // Curentul. – 1931. – 7 decembrie – P. 3-4. 678. Roman, Horia*. De vorbă cu d. Stere // Adevărul. – 1931. – 25 decembrie. 679. Teodoreanu, Al. D.* Două Solii: [O. Goga şi C. Stere] // Gîndirea. – 1931. – Nr. 11. – P. 452.

1932 680. [A fost intervievat* şi Stere] // Adevărul. – 1932. – 15 februarie. 681. Aderca, F.* Politică şi poezie: Cu prilejul seriei de romane a dlui C. Stere, „În preajma revoluţiei” // Adevărul. – 1932. – 30 aprilie. – P. 1, 2. 682. Alexandrescu, C. Romanul unei Basarabii // Viaţa Basarabiei. – 1932. – Nr. 3. – P. 63. – Rec. la cartea: Stere C. În preajma revoluţiei. – Vol. 1, 2. 683. Arghezi, Tudor*. Constantin Stere // Adevărul literar şi artistic. – 1932. – 25 decembrie. – P. 3. 684. Blazian, H.* Constantin Stere: În preajma revoluţiei. Vol. 3: Lutul // Adevărul literar şi artistic. – 1932. – 16 octombrie. – P. 7.(Semnat H. Bl.). 685. Botez, Octav*. Romanul Basarabiei: C. Stere. În preajma revoluţiei: [Recenzie] // Lumea. – 1932. – 24 martie. – P. 2-3. 686. Callimachi, Scarlat*. „În preajma revoluţiei”, roman de C. Stere // Opinia. – 1932. – 11 octombrie. – P. 1, 2. 687. Călinescu, G.* Patru ore cu d. Const. Stere // Adevărul literar şi artistic. – 1932. – 6 noiembrie. – P. 1. 688. Călinescu, G.* Romanul dlui Const. Stere // Adevărul literar şi artistic. – 1932. – 21 febr. – P. 1, 2. 689. Călinescu, G.* Romanul dlui C. Stere, Lutul // Adevărul literar şi artistic. – 1932. – 23 octombrie. – P. 1. 690. Cioculescu, Ş.* C. Stere. În preajma revoluţiei. – Lutul // Adevărul. – 1932. – 12 octombrie. – P. 1, 2; Secuimea. – 1932. – 18 noiembrie. – P. 3; 25 noiembrie. – P. 3. 691. Cioculescu, Ş.* Romanul dlui Stere // Adevărul. – 1932. – 17 martie. – P. 1, 2. 168

692. Ciomac, Christian. [ozc Cristian Ciomac.] C. Stere. În preajma revoluţiei. I. Smaragda Theodorovna. Vania Răutu // Adevărul literar şi artistic. – 1932. – 30 octombrie. – P. 2. 693. Clopoţel, Ion*. C. Stere: „În preajma revoluţiei” // Societatea de mîine. – 1932. – Nr. 2-3 (1-15 febr.). – P. 22. 694. Constantin Stere // Viaţa Basarabiei. – 1932. – Nr. 3. – P. 63. 695. [Const. Stere intervievat] // Dimineaţa. – 1932. – 26 febr. 696. Constantinescu, Pompiliu*. Constantin Stere. În preajma revoluţiei. Lutul // Vremea. – 1932. – 6 noiembrie. – P. 7. 697. Constantinescu, Pompiliu*. Constantin Stere. În preajma revoluţiei. Prolog: Smaragda Theodorovna; Copilăria şi adolescenţa lui Vania Răutu // Vremea. – 1932. – 1 mai. . P. 12. 698. Dima, Al. * Romanul dlui C. Stere // Datina. – 1932. – Nr. 1-3. – P. 26-27. 699. Dr. Igrec (Istoria vie a Basarabiei // Adevărul. – 1932. – 7 mai. – P. 1, 2. 700. Gabrilescu, Alice.* Smaragda Theodorovna // Adevărul literar şi artistic. – 1932. – 24 iulie. – P. 7. 701. Godeanu, V.* Un roman social // Adevărul. – 1932. – 9 martie. – P. 2. 702. Graur, Const.* Constantin Stere: În preajma revoluţiei // Adevărul. – 1932. – 15 martie. – P. 1, 2. 703. Groza, Horia* Const. Stere. „În preajma revoluţiei” // Rampa. – 1932. – 31 martie. – P. 1, 2. 704. Groza, Horia* Const. Stere. Lutul // Rampa. – 1932. – 3 noiembrie. – P. 1, 2. 705. În jurul aniversării ziarului „Basarabia”: [Se aduc critici în adresa lui C. Stere] // Viaţa Basarabiei. – 1932. – Nr. 1, P. 59. 706. Leoneanu, L.* Cum scrie d-l Stere? // Adevărul literar şi artistic. – 1932. – Nr. 579. – P. 1. 707. Leoneanu, L.* Romanul D-lui Stere: „În preajma revoluţiei” – Smaragda Theodorovna: Atmosfera. Personajele. Subiectul // Adevărul literar şi artistic. – 1932. – 10 ianuarie. – P. 1- 2. 708. Matheescu, N.N.* Romanul dlui C. Stere // Ancheta. – 1932. – 20 martie – P. 2, 3. 709. Mihăilescu, Dumitru.* Smaragda Theodorovna // Glas tînăr. – 1932. – 15 noiembrie (Nr. 7). – P. 14-15.

169

710. Miller, Verghi Marg.* „În preajma revoluţiei”, roman de C. Stere // Revista scriitoarelor şi scriitorilor români. – 1932. – Nr. 6- 7 (iunie-iulie). – P. 21-22. 711. Mira, P.* „În preajma revoluţiei”, roman de C. Stere // Buletinul cultural al Asociaţiei universitare „Frăţia studenţească” – 1932. – 1 martie ( Nr. 1). – P. 11.12. 712. Nicanor, P. et. Co* Memoralişti basarabeni // Viaţa Românească. – 1932. – Nr. 3-4.- P. 363-366. 713. Nicoară, Silviu*. Extremele care se întîlnesc: Marginale la „În preajma revoluţiei”, roman de C. Stere // Prezentul. – 1932. – 21 martie (Nr. 3) – P. 1. 714. Pavel, Sorin* Romanul dlui Const. Stere // Dreptatea. – 1932. – 22 mai. .- P. 1. 715. Pântea, Gherman. Ziua măreaţă a Unirii [de la 27 martie 1918 cu participarea lui Constantin Stere] // Pântea Gherman. Rolul organizaţiilor militare moldoveneşti în actul Unirii Basarabiei. – Chişinău, 1932. – P. 88-105. – (Cuvîntul rostit de deputatul C. Stere la paginile 91-93). 716. Perpessicius* C. Stere: „În preajma revoluţiei – I. Smaragda Theodorovna (Prolog); II. Copilăria lui Vania Răutu” // Cuvîntul. – 1932. – 26 iunie. – P. 1,2; 10 iulie. – P. 1, 2. 717. Perpessicius.* C. Stere: „În preajma revoluţiei: Lutul” // Cuvîntul. – 1932. – 6 noiembr. – P. 1, 2. 718. Philippide, Al. A.* Romanul românesc în cadrul evoluţiei sociale // Progresul social. – 1932. – 20 noiembrie (Nr. 9-10). – P. 62-66. 719. Philippide, Al. A. * Un roman de energie şi voinţă. C. Stere: „În preajma revoluţiei” – „Lutul” // Adevărul literar şi artistic. – 1932. – 30 octombrie – P. 7. 720. Ralea, Mihai D. * C. Stere romancier: (Cu ocazia ediţiei a doua a romanului său) // Dimineaţa. 1932. – 1 aprilie – P. 3. 721. Redacţionale: Romanul dlui Stere este evenimentul literar // Viaţa Basarabiei. – 1932. – Nr. 2. – P. 71-72. 722. Săteanu, C. * Basarabia vechei boierimi moldoveneşti autentificată în romanul dlui C. Stere // Lumea. – 1932. – 4 martie – P. 2. 723. Săteanu, C.* „În preajma revoluţiei” dlui C. Stere // Opinia – 1932. – 19 noiembrie – P. 1, 2. 724. Sebastian, Mihail*. C. Stere „Lutul” // România literară. – 1932. – 29 octombrie – P. 3.

170

725. Sebastian, Mihail*. C. Stere: „Smaragda Theodorovna” // România literară. – 1932. – 20 august – P. 3. 726. Sebastian, Mihail*. C. Stere: „Vania Răutu” // România literară. – 1932. – 3 septembrie .- P. 3. 727. Struţeanu, Scarlat* Const. Stere: „În preajma revoluţiei”. Vol. III: Lutul // Convorbiri literare. – 1932. – LXV (noiembr.-dec.). – P. 742-746. 728. Srtuţeanu, Scarlat*. Const. Stere: „În preajma revoluţiei”. Vol. 1-2 // Convorbiri literare. – 1932. – LXV (Martie-apr.). – P. 313-319. 729. Suchianu, D.I.* Romanul dlui C. Stere // Viaţa românească. – 1932. – Nr. 3-4. – P. 329-335. 730. Teodorescu-Branişte, Tudor* Const. Stere, romancier // Progresul social. – 1932. – (Nr. 4) (iunie). – P. 48-50. 731. Teodorescu-Branişte, Tudor*. Cu Const. Stere despre Vania Răutu. O după-amiază la Bucov // Dimineaţa. – 1932. – 31 octombrie – P. 3. 732. Teodorescu-Branişte, T*. Cu G. Ibrăileanu despre „Adela” // Adevărul. – 1932. – 14 aprilie – P. 1, 2. 733. Viţchi, S. A.* O vedere asupra romanului „În preajma revoluţiei” // Adevărul literar şi artistic. – 1932. – 10 iulie. – P. 6. 734. Zamfirescu, G. M.* C. Stere: „În preajma revoluţiei”. „Lutul” // Progresul social. – 1932. – Nr. 8 (octombrie) – P. 64.

1933 735. Cauşanski, B.* Romanul dlui C. Stere. „Lutul”. „Hotarul” // Opinia. – 1933. – 25 aprilie – P. 1,2. 736. Călinescu, G.* C. Stere, „Hotarul” // Adevărul literar şi artistic. – 1933. – 12 februarie – P. 7. 737. Călinescu, G*. Const. Stere, „În preajma revoluţiei”. IV. „Hotarul” // „Viaţa românească”. – 1933. – Nr. 1-2. – P. 59-60. 738. Călinescu, G.* Maurice Paleologul. Ultima ţarină, cu o prefaţă de C. Stere // Adevărul literar şi artistic. – 1933. – 12 noiembrie. P. 7. 739. Ciobanu, Ştefan. Revoluţia rusă îl aduce prin Basarabia şi pe vechiul revoluţionar C. Stere [care a contribuit la apariţia ziarului „Basarabia”, 1906]. // Ciobanu Ştefan. Din istoria Mişcării Naţionale în Basarabia. – Chişinău, 1933. – P. 5-7. 740. Cioculescu, Ş.* C. Stere, „Hotarul” // Adevărul. – 1933. – 28 februarie. – P. 1, 2.

171

741. Constantinescu, Pompiliu.* C. Stere: „Hotarul” // Vremea. – 1933. – 9 aprilie. – P. 18. 742. Duff, M.I. * Cetind romanul dlui C. Stere // Opinia. – 1933. – 11 ianuarie. – P. 1, 2. 743. Gerota, C.* Const. Stere: În preajma revoluţiei. „Hotarul” // Revista societăţii Tinerimea română. – 1933. – Nr. 8. – P. 284-286. 744. Godeanu, V.*. Drama Siberiei. În preajma revoluţiei: Hotarul // Dimineaţa. – 1933. – 13 februarie. – P. 2. 745. Lascăr, Sebastian*. Ficţiune şi realitate // Adevărul literar şi artistic. – 1933 – 19 martie (Nr. 641) – P. 1-2 – (poate: Sebastian Lascăr?). 746. Omicron* În preajma revoluţiei // Curentul. – 1933. – 7 decembrie. 747. Papadima, Ovidiu*. C. Stere: „În preajma revoluţiei…” // Gîndirea. – 1933. – Nr. 4. – P. 153-157. 748. Petraşincu, Dan*. Anul literar 1932 // Discobolul. – 1933. – Nr. 5 (ianuarie). – P. 13. 749. Sachelarie, N.* Romanele dlor C. Stere şi L. Rebreanu // Miniaturi. – 1933. – Nr. 1 (apr.). – P. 1, 2. 750. Săteanu, C.* Cîte ceva despre d. Stere // Adevărul. – 1933. – 21 februarie. – P. 5. 751. Săteanu, C.* Figuri şi figurine politice zugrăvite de d. C. Stere // Opinia. – 1933. – 17 aprilie. – P. 1, 2. 752. Sebastian, L.* De vorbă cu d. C. Stere // Adevărul literar şi artistic. – 1933. – 19 martie. – P. 1,2. – (Semnat LS), – (În alt loc: Lascăr Sebastian?). 753. Sebastian, L.* „Hotarul”. Al patrulea din romanul dlui C. Stere // Adevărul. – 1933. – 12 februarie. – P. 2. 754. Sevastos, M.* Absentul // Adevărul. – 1933. – 12 aprilie. – P. 1. 755. Struţeanu, Scarlat.* Const. Stere: „În preajma revoluţiei”. IV: „Hotarul” // Convorbiri literare. – 1933. – LXVI (februarie). – P. 186-193. 756. Şuluţiu, Octav*. Const. Stere: „În preajma revoluţiei” // Ulise. – 1933. – Nr. 4 (ianuarie). – P. 9, 10. 757. Şuluţiu, Octav*. Const. Stere: „În preajma revoluţiei” // Ulise. – 1933. – Nr. 4 (ianuarie). – P. 9, 10. 758. Şuluţiu, Octav.*. Const. Stere: „În preajma revoluţiei”.. „Hotarul” // Viaţa literară. – 1933. – Nr. 142 (1-31 martie). – P. 3. 759. Vrânceanu, Dragoş*. Const. Stere: „În preajma revoluţiei”. Hotarul… // Curentul. – 1933. – 11 februarie. – P. 1, 2. 172

760. Zamfirescu, G.M.* C.Stere: „În preajma revoluţiei”. IV: Hotarul // Progresul social. – 1933. – 20 martie ( Nr. 3). – P. 222- 226.

1934 761. Bezveconnâi, Gh. Constantin Stere: Impresii; Vania Răutu la liceul Regional: Un capitol descifrat // Din trecutul nostru. – 1934. – Nr. 7-8. – P. 31-36. 762. Călinescu, G.* C. Stere, Nostalgii // Adevărul literar şi artistic. – 1934. – 28 octombrie. – P. 9, 10. 763. Chinezu, Ion*. Constantin Stere: „Nostalgii” // Gînd românesc (Cluj). – 1934. – Nr. 9. – P. 588-590. 764. Cioculescu, Ş.* C. Stere, „Nostalgii” // Adevărul. – 1934. – 10 noiembrie. – P. 1,2. 765. Cocea, N.D.* Cu prilejul unui roman: Nostalgii // Voiaj. – 1934. . – 15 noiembrie. – P. 1. 766. Dăscălescu, Lucreţia* Femeia în opera lui C. Stere // Adevărul literar şi artistic. – 1934. – 11 martie. – P. 7. 767. Diamandi, Sterie*. Constantin Stere // Gîndul vremii. – 1934. – 15 februarie (Nr. 2) – P. 6-16. 768. Dragomirescu, Mihail. Poporanismul: [Se fac trimiteri şi la studiile lui Stere, care „sunt prea severe.] // Dragomirescu Mihail. Sămănătorism, poporanism, criticism. – Bucureşti, 1934. – P. 102- 111. – (Mai precis la P.P. 103-108 şi 168). 769. Leoneanu, L.* D. Const. Stere despre romanul dlui Sevastos // Adevărul. – 1934. – 9 februarie. 770. Lungescu, N.* Const. Stere: „Nostalgii” // Revista vremii. – 1934. – Nr. 4 (10 noiembrie.). – P. 10-11. 771. Neuman, Justin*. Despre romanele dlui C. Stere // Adevărul. – 1934. – 14 decembrie. – P. 5, 6. 772. Pandrea, P.* A doua epopee modernă românească. C. Stere:”Nostalgii” // Adevărul. – 1934. – 15 decembrie. – P. 5. 773. Pandrea, Petre. C. Stere: „Nostalgii” // Viaţa românească. – 1934. – Nr. 19-20. – P. 64-65. 774. Săteanu, C.* Const. Stere portretist // Adevărul. – 1934. – 21 noiembrie. – P. 5. 775. Săteanu, C.* Const. Stere şi poezia rusească // Lumea. – 1934. – 22 septembrie. – P. 2. 776. Săteanu, C.*. „Nostalgiile” dlui C. Stere // Lumea. – 1934. – 21 octombrie – P. 2. 173

777. Sevastos, M.* Din viaţă şi din cărţi: Autorul „Nostalgiei” // Adevărul literar şi artistic. – 1934. – 29 iulie. – P. 1. 778. Şuluţiu, Octav.* Autentic şi estetic // Azi. – 1934. – Nr. 1. – P. 779. Şuluţiu, Octav*. C. Stere. „În preajma revoluţiei”. Nostalgii // Familia. – 1934. – Nr. 7 (noiembrie.). – P. 90-93. 780. Vlad, C.* Vizitînd pe d. Const. Stere la Bucov // Opinia. – 1934. – 23 mai. – P. 1.

1935 781. Aderca, F.* Romancierul Stere // Cuvîntul liber. – 1935. – 23 noiembrie ( Nr. 3). – P. 5. 782. Botez, Demostene* Ceahlăul // Cuvîntul liber. – 1935. – 23 noiembrie. (Nr. 3.) – P. 5. 783. Botez, Octav.* Constantin Stere // Manifest. – 1935. – 25 decembrie. (Nr. 11-12). – P. 5. 784. Boz, Lucian*. Constantin Stere, septuagenar // Adevărul. – 1935. – 22 noiembrie. – P. 2. 785. Branisce-Căliman, V.* Constantin Stere. În preajma revoluţiei. „Nostalgii” // Braşovul literar. – 1935. – Nr. 21-22. (ianuarie-februarie). – P. 157-158. 786. Brănişteanu, B.* Const. Stere // Adevărul. – 1935. – 16 noiembrie. – P. 1. 787. Carandino, N. * Profesorul Stere văzut de aproape // Facla. – 1935. – 21 octombrie. – P. 2. – (semnat N. Car.). 788. Cândea, A. * Basarabia şi aniversarea dlui C. Stere // Adevărul. – 1935. – 20 noiembrie. – P. 6. 789. Călinescu, G.* Constantin Stere // Adevărul literar şi artistic. – 1935. – 24 noiembrie. – P. 1, 2. 790. Călinescu, G. * C. Stere, În ajun // Adevărul literar şi artistic. – 1935. – 15 decembrie. – P. 1. 791. Călinescu, G.* C. Stere. În preajma revoluţiei – „Ciubăreşti” // Adevărul literar şi artistic. – 1935. – 19 mai. – P. 9, 10. 792. Cioculescu, Ş.* C. Stere, „Ciubăreşti” // Adevărul. – 1935. – 31 mai. – P. 1, 2. 793. Cioculescu, Ş. * C. Stere, „În ajun” // Adevărul. – 1935. – 3 decembrie. – P. 1, 2. 794. Cioculescu, Şerban * Const. Stere: În preajma revoluţiei, vol. VIII // Revista Fundaţiilor Regale. – 1935. – Nr. 1. – P. 158-161. – Nr. 8. – P. 420; 1936. – Nr. 11. – P. 406. 174

795. Cioculescu, Şerban.* În marginea unui răspuns al dlui C. Stere // Adevărul. – 1935. – 16 iunie. – P. 1, 2. 796. Clopoţel, Ion.* C. Stere: În ajun // Societatea de mîine. – 1935. – Nr. 11-12. – P. 158. 797. Constantinescu, Pompiliu.* Constantin Stere // La zid. – 1935. – 21 noiembrie. – P. 5. – (Semnat: Pyrhon). 798. Constantinescu, Pompiliu.* C. Stere: Nostalgii // Vremea. – 1935. – 3 februarie. – P. 4. 799. Crăciun, Eugen* Reforma constituţională // Viaţa românească. – 1935. – Nr. 3-4. – P. 27-38. 800. Donea, Valer* Const. Stere văzut de aproape // Adevărul literar şi artistic. – 1935. – 15 decembrie. 801. Feraru, Leon*. Un excepţional roman românesc // Adevărul. – 1935. – 1 iunie. – P. 5. 802. Fulga, Laurenţiu*. În ajun – roman de Constantin Stere // Flamuri. – 1935. – 20 decembrie (Nr.1-3). – P. 99-102. – (Semnat: Laurenţiu Delerei). 803. Leoneanu, L.* Cîteva zile în intimitatea dlui C. Stere: Note şi impresii cu prilejul apariţiei volumului „Preludii” // Leoneanu L. Portrete literare şi politice. – Bucureşti, 1935. – P. 7-17, 19-28, 93-97. 804. Manea, Const.* C. Stere: În preajma revoluţiei VI. Ciubăreşti // Presa Olteniei. – 1935. – 26 august. – P. 2. 805. Manoliu, Petru * Constantin G. Stere. Şaptezeci de ani de viaţă şi amintiri // Credinţa. – 1935. – 19 noiembrie. – P. 4. – (Semnat: Erasm.). 806. Mardan, Mugur* C. Stere: „În ajun” // Trivalea. – 1935 - (1936?) Nr. 7-8. – P. 22-24. 807. Mihail, Petre*. O zi petrecută la Bucov // Curentul. – 1935. – 16 ianuarie. – P. 3. 808. Mreja, I.* „Nostalgii”de C. Stere // Revista Asociaţiei învăţătorilor din oraşul şi judeţul Bălţi. – 1935. – Nr. 1. – P. 30-31. 809. Nicanor, P. et Co. Const. Stere – la 70 de ani // Viaţa românească. – 1935. – Nr. 11-12. – P. 87. 810. Nicu, Alexandru M. Recenzie // Viaţa Basarabiei. – 1935. – Nr. 9. – P. 46-55. – Rec. la cartea: Stere C. În preajma revoluţiei… 811. Nicu, Alexandru M. Const. Stere: „În preajma revoluţie”: „Hotarul” [vol. IV] // Viaţa Basarabiei. – 1935. – Nr. 10. – P. 44-51. 812. Nicu, Alexandru M. Recenzie // Viaţa Basarabiei. – 1935. – Nr. 11-12 – P. 42-52. – Rec. la cartea: Stere C. „În preajma revoluţie”. Vol. III: „Lutul”. 175

813. Papadima, Ovidiu*. C. Stere: „Nostalgii” // Gîndirea. – 1935. – Nr. 1. – P. 49-50. 814. Popescu, Ghiţă.* Constantin Stere // Revista vremii. – 1935. – 10 decembrie. – P. 5. 815. Sadoveanu, Izabela.* Ion Răutu în vîltoare // Adevărul literar şi artistic. – 1935. – 15 decembrie. – P. 1. 816. Sadoveanu, Izabela.* Portrete literare // Adevărul. – 1935. – 22 decembrie. – P. 5, 6. 817. Sadoveanu, Izabela*. Primul roman cu cheie // Adevărul literar şi artistic. – 1935. – 1 decembrie. – P. 10. 818. Sadoveanu, Izabela*. Romane // Adevărul literar şi artistic. – 1935. – 26 mai. – P. 12. 819. Sadoveanu, Profira* C. Stere văzut de aproape // Adevărul literar şi artistic. – 1935. – 15 decembrie (ori noiembrie) (Nr. 784) – P. 3. – (Semnat Valer Donea). 820. Săteanu, C.* Cine a propus trecerea socialiştilor la liberali: Interviu / interlocutor C. Ghilimoglu // Adevărul. – 1935. – 8 august. 821. Săteanu, C.* Cronica unui oraş „Cibăreştii” // Adevărul. – 1935. – 22 mai. 822. Săteanu, C.* Urmărind pe d. C. Stere în volumul „În ajun” // Adevărul. – 1935. – 16 noiembrie. – P. 3. 823. Sebastian, Mihail* Const. Stere: „Ciubăreşti” // Rampa. – 1935. – 26 iulie. – P. 1. 824. Sebastian, Mihail*.”În ajun” // Rampa. – 1935. – 17 noiembrie. – P. 1. 825. Sebastian, Mihail*. O zi la Bucov cu Const, Stere // Rampa. – 1935. – 7 octombrie. – P. 1, 4. 826. Sevastos, M*. Constantin Stere // Dimineaţa. – 1935. – 16 noiembrie. – P. 3. 827. Şeicaru, Pamfil*. C. Stere la 70 de ani // Curentul. – 1935. – 18 noiembrie. –P. 1. 828. Şuluţiu, Octav*. C. Stere: În preajma revoluţiei”. „Ciubăreşti” // Familia. – 1935. – Nr. 4 (iulie-aug.). – P. 83-84. 829. Tatos, I. * Economistul C. Stere // Independenţa economică. – 1935. – Nr. 12. – P. 297. 830. Topliceanu, Alexandru*. Const. Stere // Topliceanu Al. Portrete. – Bucureşti: Cartea românească, 1935. – P. 65-72. 831. Vasiliu-Hasnaş, El. „Ciubăreştii” // Viaţa Basarabiei. – 1935. – Nr. 7-8. – P. 99-101.

176

832. Vasiliu-Hasnaş El. „Nostalgii” de Constantin Stere // Viaţa Basarabiei.- 1935.– Nr.4.– P.75-76. 833. Viaţa lui C. Stere // Viaţa Basarabiei. – 1935. – Nr. 2. – P. 77-78. 834. Vlădescu, Toma*. Stere la 70 de ani // Sfarmă-Piatră. .– 1935. – 28 noiembrie. – P. 3.

1936 835. Andrei, P. Constantin Stere // Revista de studii sociologice şi muncitoreşti. – 1936. – Nr. 10. – P. 3. 836. Aramescu, C. C. Stere şi problemele constituţionale // Revista de studii sociologice şi muncitoreşti [Bucureşti]. – 1936. – Nr. 10. – P. 23-26. 837. Arghezi, T. Constantin Stere, cugetătorul // Revista de studii sociologice şi muncitoreşti. – 1936. – Nr. 10. – P. 7-8. 838. Bezveconnâi, Gh. Constantin Stere, romanul său şi Unirea: Între viaţă, vis şi istorie // Din trecutul nostru. – 1936. – Nr. 31-34 (aprilie-iulie). – P. 97-118. 839. Botez, Demostene* Biruinţa cea de pe urmă // Adevărul. – 1936. – 28 iunie. – P. 1. 840. Botez, Octav* Constantin Stere // Însemnări ieşene. – 1936. 15 februarie. – (Nr. 4). – P. 150. – (Semnat O.B.). 841. Brănişteanu, B.* La mormînt // Adevărul. – 1936. – 25 iulie. – P. 1. 842. Cavarneli, V. Prăbuşirea uriaşului de la Bucov // Viaţa Basarabiei. – 1936. – Nr. 9. – P. 92-93. 843. Cândea, A.* Treizeci de ani de la apariţia ziarului „Basarabia” // Adevărul. – 1936. – 28 mai. – P. 6. 844. Călinescu, G.* C. Stere // Adevărul literar şi artistic. – 1936. – 5 iulie. – P. 3. 845. Călinescu, G.* C. Stere, „Uraganul” // Adevărul literar şi artistic. – 1936. – 19 aprilie. – P. 9. 846. Cercul cultural „C. Stere” // Revista de studii sociologice şi muncitoreşti. – 1936. – Nr. 13. – P. 25. – (Fără semnătură). 847. Chiriţescu, Gh.* Const. Stere. Uraganul // Însemnări ieşene. – 1936. 15 aprilie. (Nr. 8). – P. 378-380. 848. Cioculescu, Şerban.* Constantin Stere // Adevărul. – 1936. – 21 iulie. – P. 1, 2.

177

849. Cioculescu, Ş.* C. Stere, „Uraganul” // Adevărul. – 1936. – 16 aprilie. – P. 1, 2. 850. Clopoţel, Ion*. Constantin Stere // Adevărul literar şi artistic. – 1936. – 13 septembrie. – P. 2. 851. Clopoţel, Ion*. Constantin Stere // Societatea de mîine. – 1936. – Nr. 5 (august.) – P. 115-116. 852. Costenco, N. Varia: Paradoxalul Oscar Wilde; C. Stere – cetăţean al lumii… // Viaţa Basarabiei. – 1936. – Nr. 11-12. – P. 127. – Semnat: R.R. 853. Constantin Stere. // Rev. de studii sociologice şi muncitoreşti – 1936. – Nr. 11. – P. 19. – (Semnat: Redacţia). 854. Constantinescu, Pompiliu* C. Stere. Între pamflet şi roman. Ciubăreşti; În ajun // Vremea. – 1936. – 19 ianuarie. – P. 10. 855. Constantinescu, Pompiliu*. C. Stere: Uraganul // Vremea. – 1936. – 3 mai. – P. 2. 856. Dinu, Gheorghe*. (Stephan Roll). Const. Stere. Tineretul legatar al luptei lui // Cuvîntul liber. – 1936. – 4 iulie. – P. 3. 857. Dr. Igrec*. Florile şi inima lui Stere // Adevărul. – 1936. – 4 iulie. – P. 1. 858. Donea, Valer.* Stere şi viitorul // Deşteptarea. – 1936. – 19 decembrie. 859. Eftimiu, Victor.* La moartea lui Const. Stere // Dimineaţa. – 1936. – 29 iunie. – P. 9. 860. Eftimiu, V.* Patrioţi şi trădători // Adevărul. – 1936. – 15 iulie. – P. 1. 861. Georgescu, Traian*. Stere a împlinit 70 de ani // Pagini basarabene. – 1936. – Nr. 1. – P. 15. 862. Gane, Emil. Constantin Stere (1865-1936): [Odihnească-l Domnul.] // Cuvînt moldovenesc. – 1936. – 28 iunie. – P. 1. – (Cu o mică fotografie). 863. Godeanu, V.* Const. Stere: „Uraganul” // Adevărul. – 1936. – 31 martie. – P. 2. 864. Gruia, I. * Const. Stere. În preajma revoluţiei: „Uraganul” // Gîndul vremii. – 1936. – 15 iunie (Nr.6). – P. 13-14. 865. Halippa, Pan. Const. Stere şi Basarabia // Viaţa Basarabiei. – 1936. – Nr. 9. – P. 81-88. 866. Iamandi, V.* Const. Stere // Lumea. – 1936. – 16 iulie. – P. 3. 867. Ionescu, Eugen*. Constantin Stere. „În preajma revoluţiei”: VIII.: „Uraganul” // Facla. – 1936. – 27 aprilie. – P. 2, 3.

178

868. Ionescu, Ghiţă.* Opera lui C. Stere // Adevărul literar şi artistic. – 1936. – 29 noiembrie. – P. 1. 869. Isac, G.* Const. Stere. Uraganul // Caradaşca. – 1936. – 23 aprilie. P. 2. 870. Ivaşcu, G.*. Luptătorul // Lumea. – 1936. – 6 iulie. – P. 3. 871. Kidel, Alex.* Mărturii ruseşti despre Cons. Stere // Adevărul literar şi artistic. – 1936. – 19 septembrie. P. 9. 872. „La Bucov, în splendida izolare pe care şi-o hotărîse, s-a stins C. Stere…” // Viaţa românească. – 1936. – Nr. 6-8. – P. 97. 873. Leoneanu, L. * Const. Stere la Bucov // Adevărul literar şi artistic. – 1936. – 19 iulie. – P. 1. 874. Leoneanu, L. * Cum scrie Stere // Adevărul literar şi artistic. – 1936. – 26 iulie. 875. Lovinescu, Eugen*. Constantin Stere: „În preajma revoluţiei” // Facla. – 1936. – 27 aprilie. – P. 2, 3. 876. Manolescu, Ion.* Constantin Stere – omul frînt // Cruciada românismului. – 1936. – 19 iulie. – P. 2. 877. Mardan, Mugur.* C. Stere: „În ajun” // Trivalea. – 1935 (decembrie) – 1936 (ianuarie). – Nr. 7-8. – P. 22-24. 878. Matheescu, N.N. *. Sistemul sociologic al d-lui C. Stere // Revista de studii sociologice şi muncitoreşti [Bucureşti]. – 1936. – Nr. 10. – P. 13-18. 879. Mătăsaru, L.G.* Const. Stere a rămas în Bucureşti cu învoirea lui Ionel Brătianu: (Precizări istorice) // Opinia. – 1936. – 9 iulie. 880. Mihail, Ioan* Const. Stere. Omul – „Trădătorul” – Scriitorul // Opinia. 1936. – 3 iulie. – P. 1, 2. 881. Neamţu, A.*. În memoria lui C. Stere // Suflet nou. – 1936. – Nr. 6-7 (iunie-iulie). – P. 6. 882. Nicu, Al.*. Închisorile lui C. Stere // Pagini basarabene. – 1936.. – Nr. 3. – P. 7. 883. Nicu, Alexandru M. [Recenzie] // Viaţa Basarabiei. – 1936. – Nr. 1. – P. 44-51. – Rec. la cartea: Stere C. În preajma revoluţiei: Hotarul (Vol. IV). 884. Nicu, Alexandru M. [Recenzie] // Viaţa Basarabiei. – 1936. – Nr. 4. – P. 35-40. – Rec. la cartea: Stere C. În preajma revoluţiei: Nostalgii (vol. V). – P. 163-168. 885. Obreja, Iaşi G.* Const. Stere: „În preajma revoluţiei. În ajun.” // Arheneum. – 1936. – Nr. 1. – P. 138-140. 886. Opera lui C. Stere* // Adevărul. – 1936. – 28 iunie. – P. 7. 179

887. Pandrea, P. * Const. Stere // Adevărul. – 1936. – 28 iunie. – P. 1. 888. Pandrea, Petre. „Cazul Stere” // Revista de studii sociologice şi muncitoreşti [Bucureşti]. – 1936. – Nr. 10. – P. 9-12. 889. Petraşincu, Dan*. Constantin Stere, om de acţiune şi literat // Rampa. – 1936. – 2 iulie. – P. 1. 890. Popescu, Ghiţă.* La moartea lui Const. Stere // Revista vremii. – 1936. – Nr. 15-16 (iunie). – P. 4. 891. Popescu, Ghiţă.* Pe marginea volumului „În ajun” de C. Stere // Revista vremii. – 1936. – Nr. 7-8. – P. 12-13. 892. Popescu, Ghiţă.* Pe marginea volumului „Uraganul” de C. Stere // Revista vremii. – 1936. – Nr. 11-12 (aprilie). – P. 7-8. 893. Popescu, Stelian. Trădătorul C. Stere în vîrstă de 71 ani a încetat din viaţă aseară la ora 8 la moşia sa din Bucov // Universul. – 1936. – 28 iunie. 894. Radiana, Rafail. Oamenii: Gorki şi Stere // Viaţa Basarabiei. – 1936. – Nr. – 9. – P. 89-92. 895. Ralea, Mihai D.* Const. Stere // Dreptatea. – 1936. – 28 iunie. – P. 1. 896. Ralea, Mihai D. Personalitatea dlui C. Stere // Revista de studii sociologice şi muncitoreşti. – 1936. – Nr. 10 (aprilie). – P. 5, 6. 897. Roman, E. Despre „Social-democraţie sau poporanism? // Revista de studii sociologice şi muncitoreşti [Bucureşti]. – 1936. – Nr. 10. – P. 19-22. 898. Roman, Horia.* Const. Stere şi florile // Adevărul. – 1936. – 1 iulie. 899. Sadoveanu, Izabela.* Cei care au plecat… // Adevărul literar şi artistic. – 1936. – 26 iunie. – P. 1, 2.( ori iulie? – Nr. 816?). 900. Sadoveanu, Mihail.* Constantin Stere // Însemnări ieşene. – 1936. – 15 iulie. – P. 1, 2. 901. Sadoveanu, Mihail*. Constantin Stere // Lumea. – 1936. – 22 iulie. – P. 2. 902. Săteanu, C.* Depănînd vechi amintiri. Cîte ceva despre C. Stere şi G. Ibrăileanu // Adevărul. – 1936. – 16 iulie. – P. 3. 903. Sebastian, Mihail*. Constantin Stere // Rampa. – 1936. – 29 iunie. – P. 1. 904. Serghie, Em.* Pe marginea comemorării la Iaşi a lui C. Stere // Lumina. – 1936. – 16 iulie. – P. 2. 905. Sevastos, M.* D. Stere – compătimit // Adevărul. – 1936. – 30 aprilie. – P. 1. 180

906. Sevastos, M.* În memoria lui Constantin Stere // Adevărul literar şi artistic. 1936. – 5 iulie. – P. 1,2; 1937. – 5 ianuarie. – P.1-2. 907. Sevastos, M.* O comemorare // Adevărul. – 1936. – 17 iulie. – P. 1. 908. Sevastos, M.* Testamentul lui Const. Stere // Adevărul. – 1936. – 4 iulie. – P.1. 909. Sevastos, M.* „Uraganul” // Adevărul. – 1936. – 28 martie (ori 31 martie?). 910. Spătaru, N. Constantin Stare: [Necrolog] // Viaţa Basarabiei. – 1936. – Nr. 9. – P. 1-2. 911. Stăjilă, P. După moartea lui Constantin Stere // Viaţa Basarabiei. – 1936. – Nr. 9. – P. 3-7. – (Cu o fotografie). 912. Stere în adevărata-i „lumină”: [Figura lui C. Stere în atenţia criticii] // Viaţa Basarabiei. – 1936. – Nr. 3-4. – P. 60. – Semn.: E. N. 913. Şerban, Mihail.* Falnicul Stere // Adevărul. – 1936. – 3 iulie. – P. 3. 914. Şuluţiu, Octav.* C. Stere: „În preajma revoluţiei” – „În ajun” // Familia. – 1936. – Nr. 1 (ianuarie). – P. 94-95. 915. Varia: [Adnotare la volumul „Uraganul” de C. Stere şi la alte cărţi de N. Dăscălescu, Ştefan Ion George ş.a.] // Viaţa Basarabiei. – 1936. – Nr. 11-12. – P. 127-128. – Semn.: R.R. 916. Vizirescu, Pan. M.* Masca lui Stere // Sfarmă-Piatră. – 1936. – 9 iulie. – P. 4. 917. Vlădescu, Toma*. Tristul destin al lui C. Stere // Sfarmă- Piatră. – 1936. – 2 iulie. – P. 3.

1937 918. Andrei, F. Constantin Stere // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3 (ianuarie-martie). – P. 3-5. 919. Beldie, V.G. Const. Stere, prietenul celor mulţi // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 6-9. 920. Biberi, Ion. Constantin Stere // Biberi Ion. Etudes sur la literature roumaine contemporaine. – Paris: Corymbe, 1937. – P. 42- 45. 921. Botez, Demostene.* Comemorarea lui C. Stere. // Adevărul. – 1937. – 27 iunie. – P. 7. 922. Botez, Demostene. Profesorul C. Stere // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3 (ianuarie-martie). – P. 148-150. 923. Botez, I. Portret // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3 (ianuarie-martie). – P. 10. 181

924. Botez, Octav. Cîteva note asupra romancierului // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3.- P. 11-14. 925. Brănişteanu, B.* Omagierea unui dispărut // Adevărul. – 1937. – 15 mai. – P. 1, 2. 926. Carp, M. Soarta predestinatului // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 15-25. 927. Cazacu, P. Drumul vieţii // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3 (ianuarie-martie). – P. 293. 928. Cazacu, P. Unirea [cu fragmente din cuvîntarea lui C. Stere la şedinţa Sfatului Ţării din 27 martie 1918] // Cazacu P. Moldova dintre Prut şi Nistru, 1812-1918. – Iaşi: „Viaţa românească” ş.a. – P. 318-319; A vedea şi P.P. 168, 170, 172, 173. 929. Crăciun, Eugen. Cîteva însemnări despre C. Stere // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 30-32. 930. Daşcovici, Neculai.* Constantin Stere. // Anuarul Universităţii pe anul academic 1935-1936, publ. de Traian Bratu, Vol. XXI. – Iaşi, 1937. – P. 108-112. 931. Halippa, Pan. C. Stere şi Basarabia // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 33-42. 932. Iacobescu, Teodor. Const. Stere, alesul Cetăţii Albe // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 43-44. 933. Iordan, Iorgu. Constantin Stere, profesorul // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 45-49. 934. Lovinescu, E.*. Epica lui C. Stere // Adevărul. – 1937. – 1 mai. – P. 2. 935. Lupu, N. Amintiri despre Const. Stere // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 50-52. 936. Mancaş, Mircea* Const. Stere – ideologul // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 53-57. 937. Manoliu, Petru.* Rînduri întîrziate pentru un nume veşnic // Credinţa. – 1937. – 9, 10 iulie. – P. 2. – (Semnat: Erasm). 938. Matheescu, N.N. Const. Stere şi problemele muncitoreşti // Viaţa românească. –1937. – Nr. 1-3. – P. 58-63. 939. Moldovanu, D. Despre C. Stere // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 64-67. 940. Nicolescu, G.C. Poporanismul român: 1. Evenimentul literar // Nicolescu G. C. Ideologia literară poporanistă: Contribuţiunea lui G. Ibrăileanu. – Bucureşti: Institutul de istorie literară şi folclor, 1937. – P. 55-73. – (Numele C. Stere şi C. Şărcăleanu se întîlnise frecvent şi în celelalte capitole ale monografiei; Vezi indexul de nume, P. 190). 182

941. Pandrea, Petru. C. Stere şi „specificul politic românesc”: (Fragment) // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 68-87. 942. Popovschi, Nicolae. // Constantin Stere şi Basarabia // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 101-117. 943. Porucic, T. Contribuţii nouă pentru istoria evoluţiei naţionalismului între Prut şi Nistru: (Din notele biografice ale d-lui T. Porucic): [În paragrafele „Revoluţionarii” şi „Izolat” (P. 95-102) este vorba şi de C. Stere] // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 7-8. – P. 71-104. – (Semnat: P.T. Şt.). 944. Paul, Radu M. Gîndirea europeană a lui C. Stere // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. - P. 88-100. 945. Ralea, Mihail. C. Stere // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 118-122. 946. Sadoveanu, Izabela.* Un an de la moartea lui C. Stere // Adevărul literar şi artistic. – 1937. – 4 iulie. – P. 1. 947. Sadoveanu, Mihail. Jertfa lui Stere // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 123. 948. Stere, Roman C. Sfîrşitul romanului „În preajma revoluţiei”. În loc de încheiere // Viaţa românească. – 1937. – Nr. – 1-3. – P. 124-126. 949. Suchianu, D.I. Patriotul Stere // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P.129-133. 950. Ştefanelli, Aurel. Epilogul romanului „În preajma revoluţiei” [comentat de A.Ştefanelli la rugămintea lui Roman C. Stere, feciorul prim al romancierului] // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 4-5. – P. 46-48. 951. Voicu, Ştefan. Ideologia lui C. Stere // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P.134-137.

1938 952. Munteano, B.*. [Constantin Stere] // Munteano B. Panorama de la literature roumaine contemporaine. – Paris, 1938. – P. 75-77, 237-238. 953. Perpessicius.*. C. Stere „În preajma revoluţiei: Roman; I. Smaragda Theodorovna (Prolog); II. Copilăria şi adolescenţa lui Vanea Răutu”; 2 volume; Ed. „Adevărul” // Menţiuni critice. – Ediţ. a IV-a. – Bucureşti, 1938. – P. 390-403. 954. Schina, M. … Stere sosise la Chişinău… [şi problema Unirii Basarabiei cu Patria Mumă) // Schina M. Basarabia: Ianuarie 1918 – iunie 1919. . Bucureşti, 1938. – P. 31-34.

183

955. Stere, Constantin 200 „e”, 200 „f”, 310, 580, 883, 915 // Enciclopedia României. [în 4 vol.]. Vol. I: Statul, 1938. – P. 1044.

1939 956. Bordea, I.* Lume… Lume…// Însemnări ieşene. – 1939. – Vol. XI.- Nr. 7 (1 iulie). – P. 17-58. 957. Marent, R. Cu moş Ion Codreanu, despre Constantin Stere // Viaţa Basarabiei. 1939. – Nr. 4. – P. 33-45. 958. Marent, R. G. Ibrăileanu şi Basarabia [şi C. Stere] // Viaţa Basarabiei. – 1939. – Nr. 6. – P. 27-32. 959. Sadoveanu, M.*. Jertfa lui Stere // Însemnări ieşene. – 1939. – Nr. 13-14. – P. ? 960. Tomescu, Gh.* [Constantin Stere] // Tomescu Gh. Etnicism şi literatură. – Bîrlad: Tip. Lupaşcu, 1939. – P. 85-96. 961. Weiss, Aureliu*. Romanul lui Constantin Stere: „În preajma revoluţiei” // Viaţa românească. – 1939. – Nr. 1. – P. 64-84.

1940 962. Bezviconi, G.* . [Din memoriile unui M.C.Zazulin despre Const. Stere închis pentru cercetători] // Convorbiri literare. – 1940. – Iunie. 963. Eftimiu, Victor*. La moartea lui Const. Stere // Eftimiu V. Fum de fantome: Evocări. – Bucureşti: Casa şcoalelor, 1940. – P. 181-185.

1941 964. Ciobanu, Ştefan*. Contribuţia Basarabiei la dezvoltarea literaturii naţionale [printre care şi a roman. „În preajma revoluţiei” de C. Stere] // Revista fundaţiilor regale. – 1941. – Nr. 8-9. – P. 294- 306. – (Vezi şi ediţie separată. – Extras din rev. semnalată. – Bucureşti, 1941. – 12 p.).

965. Haneş, Petre V. C[onstantin] Stere la 21 de ani (1886): După propriile-i mărturisiri // Haneş Petre V. Tinereţe… – Bucureşti: Ed. Socec, [1941]. – P. 152-170. 1942 966. Haneş, Petre. Const. Stere 1865-1937 // Haneş Petre Scriitorii basarabeni 1850-1940. – Bucureşti, 1942. – P. 387-447.

1943

184

967. Matheescu, N.N. Zece ani în slujba ştiinţelor sociale în România: [Sunt şi aprecieri în adresa lui C. Stere] // Revistă de studii sociologice şi muncitoreşti. – 1943. – Nr. 36. – P. 5-12. 968. Murăraşu, D. Preludiu poporanist: [Aportul lui C. Stere] // Murăraşu D. Istoria literaturii române. – Ediţia a III-a. – Bucureşti: „Cartea românească”, 1943. – P. 302-303; 389 – (Vezi şi ediţia din 1940. – P. 130-131, 352-355). 969. Papadima, Ovidiu. Tristul anacronism al lui C. Stere // Papadima Ovidiu. Creatorii şi lumea lor: Schiţe de critică literară. – Bucureşti: Fundaţia regală pentru literatură şi artă, 1943. – P. 365- 381. 970. Peteanu, Doina*. Basarabia, subiect de literatură // Viaţa. – 1943. – 28 martie. – P. 2. 971. Potopin, Ion*. Prezenţa Basarabiei în literatură // Viaţa. – 1943. – 28 martie. – P. 2.

1944 972. Botez, Octav*. Cîteva note asupra lui C. Stere – romancier // Botez Octav. Figuri şi note istorico-literare. – Bucureşti: Casa şcoalelor, 1944. – P. 82-90.

1945 973. Pandrea, Petre. [Constantin Stere] // Pandrea Petre. Portrete şi controverse. – [Iaşi]. – 1945. – Vol. 1, 2. – P. 68, 71, 72. 974. Patraşcanu, Lucreţiu. Poporanismul înaintaş al ţărănismului [în viziunea lui C. Stere] // Patraşcanu Lucreţiu. Problemele de bază ale României: Ediţia II-a. – Bucureşti, 1945. – P. 226-228. – (Vezi şi pag. următoare).

1946 975. Ciobanu, Valeriu. Manifestările ideologice ale poporanismului român; Influenţa rusă asupra ideologiei poporanismului român // Ciobanu V. Poporanismul: Geneză, evoluţie, ideologie. – Bucureşti, 1946. – P. 181-235. 976. Ciobanu, Valeriu. Poporanismul literar [în viziunea lui C. Stere] // Ciobanu V. Poporanismul: Geneză, evoluţie, ideologie. – Bucureşti, 1946. – P. 12-14. 977. Teodoreanu, Ionel* Masa umbrelor // Forum .- 1946.. – P. 22. 1947

185

978. Brănişteanu, B.* Amintiri // Almanahul revistei Apărarea. – 1947. – P. 23-24.

1955 979. Holban, Eugen*. Personalitate tot mai impunătoare, odată cu scurgerea timpului // Holban E. Contribuţia Basarabiei la cultura românească. – Paris: Ed. Căpriana, 1955.

1959 980. Panzari, Radu.* Din istoria luptei presei muncitoreşti din România împotriva ideologiei burgheze (combaterea poporanismului) // Cercetări filosofice. – 1959. – Nr.4. – P. 175-186.

1960 981. Enache, I.* Caracterul şi rolul social-politic reacţionar al concepţiei poporaniste // Cercetări filosofice. – 1960. – Nr. 1. – P. 147-162. 982. Micu, Dumitru* Poporanismul: [C. Stere şi G. Ibrăileanu] // Viaţa românească. – 1960. – Nr. 2. – P. 86-103; Nr. 3. - P. 64-87; Nr. 4. – P. 133-145.

1961 983. Călinescu, G.* Material documentar: (Despre C. Stere) // Studii şi cercetări istorice, literare şi folclor. – 1961. – Nr. 2. – P. 363. 984. Enache, Ion. Capitolul III: Caracterul reacţionar al ideilor sociologice şi economice poporaniste [inclusiv şi ale lui Const. Stere] // Enache I. Contribuţii la critica poporanismului. – Bucureşti: Ed. ştiinţifică, 1961. – P. 71-97. – (Vezi şi celelalte capitole, P.P. 36- 37, 43-50, 68, 108, 116, ş. a. 985. Galaction, Gala. „Viaţa românească” şi Iaşii: [C. Stere şi rev. „Viaţa românească”] // Galaction Gala. Opere alese / Ed. îngr. de T.Vîrgolici… Vol. 2: Articole. –Bucureşti: Edit. pentru literatură, 1961. – P. 89-91. – (Vezi şi paginile: 57, 61, 63, 69, 70, 201, 303). 986. Micu, D. Const. Stere şi G. Ibrăileanu // Micu Dumitru. Poporanismul şi „Viaţa românească”. – Bucureşti: Editura pentru literatură, 1961 – P. 96-111. – (Vezi şi P.P.: 12-38; 48-55).

186

987. Ornea, Z.*. Caracterul reacţionar şi divertisment al sămănătorismului // Cercetări filosofice. – 1961. – Nr. – 1. – P. 175- 188.

1962 988. Ornea, Z.*. Micu Dumitru. Poporanismul şi „Viaţa românească” // Cercetări filosofice. – 1962. – Nr. 1. – P. 203-209.

1963 989. Şeicaru, Pamfil. Guvernarea partidului liberal. Partidul naţional-ţărănist şi afacerea C. Stere // Seicaru Pamfil. Istoria Partidelor Naţional, Ţărănist şi Naţional-Ţărănist. – Vol. doi. – Madrid, 1963. – P. 221-234. 990. Varticean, I. Mai multă maturitate politică şi răspundere cetăţenească // Cultura Moldovei. – 1963. – 21 aprilie. – P. – 4.- (Cu alfabet rusesc). 991. Vasilenco, I. Moştenirea noastră literară: Constantin Stere // Cultura Moldovei. – 1963. – 17 ianuarie. – (Cu alfabet rusesc).

1965 992. Ursu, G.G.*. [Constantin Stere] // Ursu G.G. Istoria literaturii române. Secolul al XX-lea: Vol. 1. – Bucureşti, 1965. – P. 11-15.

1966 993. Botez, Demostene*. 60 de ani în slujba culturii naţionale // Viaţa românească. – 1966. – Nr. 3 (martie). – P. 3-8. 994. Ciopraga, Const.* Etapele „Vieţii româneşti” // Viaţa românească. – 1966. – Nr. 3. – P. 20-37. 995. Din corespondenţa* primilor conducători ai „Vieţii româneşti” // Viaţa românească. – 1966.- Nr. 3- - P. 97.103. 996. Indice de nume: C. Stere [citat în scrisorile din volum) // Scrisori cître G. Ibrăileanu / Ediţie îngrijită de M. Bordeianu, Gr. Botez, I. Lăzărescu ş.a.; Cu o pref. de Al. Dima şi N. I. Popa. În patru vol. – Bucureşti: Ed. Pentru literatură, 1966. – 1982. – Vol. 1. – 1966. – P. 329; Vol. 2. – 1971. – P. 504-505; Vol. 3. – 1973. – P. 536; Vol. 4. – 1982. – P. 329. 997. Iordan, Iorgu* Amintiri // Viaţa românească. – 1966. – Nr. 3. – P. 176-177.

187

998. Iorga, N. * „Dragă domnule Stere…”: [Scrisoare cu ocazia campaniei electorale din aprilie-mai 1907] // Sevastos M. Amintiri de la „Viaţa românească”. – E.P.L., 1966. – P. 92-93. 999. Ivaşcu, G.* „Viaţa românească” în perspectivă // Viaţa românească. – 1966. – Nr. 3. – P. 9-20. 1000. Micu, Dumitru. Cuvînt lămuritor [şi rolul lui Const. Stere la rev. „Viaţa românească”] // Sevastos M. Amintiri de la „Viaţa românească”. – Bucureşti: Edit. de Stat pentru literatură şi artă, 1966. – P. 5-14. 1001. Sevastos, M. Const. Stere; Amintiri despre C. Stere; Const. Stere – intim; C. Stere // Sevastos Mihail. Amintiri de la „Viaţa românească”. Ediţie în întregime refăcută. – Buc.: Ed. pentru literatură, 1966. – P. 12; 88-97; 98-110; 409-416; 579-481. 1002. Stere, Constantin (1865-1936) // Dicţionar enciclopedic român. Vol. IV. – Bucureşti: Ed. politică, 1966. – P. 508. – (Fără semnătură). 1003. Vitner, Ion „Evenimentul literar”: [Tentativa liberalilor de a stabili o platformă comună de activitate politică cu socialiştii. Rolul lui C. Stere în această privinţă] // Vitner Ion. Literatura în publicaţiile socialiste şi muncitoreşti (1880-1900). – Bucureşti: Ed. pentru literatură, 1966. – P. 291-313 .- (Ţn special P. 303-310; a consulta şi P. 317-378 ş.a.).

1967 1004. Anghel, Paul. Stere şi spaţiul boreal // Gazeta literară. – 1967. – 17 august. – P. 3. 1005. Călinescu, G. Constantin Stere // Călinescu G. Ulysse. – Bucureşti: Edit. pentru literatură. – 1967. – P. 44-45. – (Vezi şi P. 432). 1006. Cioculescu, Şerban*. G.Topârceanu colaborator al lui C. Stere // Gazeta literară. – 1967. – 23 noiembrie. – P. 1,2. 1007. Ciopraga, Const. Etapele „Vieţii româneşti” [şi colaborarea lui C. Stere] // Ciopraga Const. Portrete şi reflecţii literare. – Bucureşti: Editura pentru literatură, 1967. – P. 274-282. 1008. Stănescu, C.* Const. Stere, un poet al geologicului // Ramuri (Craiova). – 1967. – 15 mai (Nr. 5). – P. 12-13. 1009. Tertulian, N.*. Const. Stere – doctrinarul // Revista de filosofie. – 1967. – Nr. 7. – P. 747-766.

1968

188

1010. Anghel, Paul. Stere şi spaţiul boreal // Anghel P. Arhiva sentimentală. – Bucureşti: Edit. pentru literatură, 1968. – P. 283-291. 1011. Călinescu, G.* Constantin Stere // Călinescu G. Istoria literaturii române: Compendiu. – Ed. a 3-a. – Buc., 1968. – P. 295- 296. – Ediţia din 1941. – P. 585. 1012. Ierunca, Virgil*. Un om ales al Basarabiei: Constantin Stere // România. – 1968. – Nr. 98 (martie-aprilie), New York. 1013. Lupi, Gino*. [Constantin Stere] // Lupi Gino. La literatura română: Nova edizione adjiornata by G.C.Sansoni Firenze and Edizioni Accademia Milano, 1968. – P. 314-317. 1014. Tertulian, N.* C. Stere . – doctrinarul // Tertulian N. Eseuri. – Bucureşti: Ediţ. pentru literatură, 1968. – P. 129-157.

1969 1015. Antoniuc, D. I. Lupta poporului moldovenesc împotriva anexării Basarabiei. Sfîrşitul „Sfatului Ţării” / D.I.Antoniuc, S. Ia. Afteniuc, A.S.Esaulenco, M.B.Itchis // Antoniuc D.I. „Rolul trădător al „Sfatului Şării” / D.I.Antoniuc, S.Ia. Afteniuc, A.S.Esaulenco, M.B.Itchis. – Chişinău, 1969. – P.. 182-202. – (Concret despre participarea lui C. Stere la P. 185-186). – Cu alfabet rus). 1016. Bucur, Marin. Retrospective în sociologia literară românească // Viaţa românească. – 1969. – Nr. 10. – P. 56-66. 1017. Chinezu, Ion. Constantin Stere: Nostalgii // Chinezu Ion. Pagini de critică / Ediţie îngrijită şi prefaţată de I. Negoiţescu. – Bucureşti, 1969. –P. 97-100. 1018. Creţu, T.* Alt caz de camuflare literară la vechea „Viaţă românească” // Viaţa românească. – 1969. – Nr. 4. – P. 138-139. 1019. Ornea, Z. Momente din istoria politică a ţărănismului, (1880-1938) [ locul şi rolul lui C.Stere în aceste momente] // Ornea Z.Ţărănismul: Studiu sociologic. – Bucureşti, 1969. – P. 22-97 .- ( În special P. 57-77 – Soluţionarea ruşinoasă a „Cazului Stere”.). 1020. Sadoveanu, Profira. Const. Stere văzut de aproape // Sadoveanu Profira. Stele şi luceferi. – Bucureşti: Edit. pentru literatură, 1969. – P. 267-276. 1021. 1970 1022. Botez, Demostene. Constantin Stere // Botez D. Memorii. – Bucureşti: Minerva, 1970. – Vol. 1. – P. 282-292. 1023. Ciopraga, Const. Constantin Stere // Ciopraga C. Literatura română între 1900 şi 1918. – Iaşi: Junimea, 1970. – P. 71- 101. 189

1024. [Constantin Stere]* // Istoria doctrinelor economice. – Bucureşti: E.D.P., 1970. – P. 460-463. 1025. Iftimovici, Radu*. Curticeanu Mircea. Contribuţii la istoricul revistei „Viaţa românească”: Un dialog epistolar inedit între C. Stere şi D. Voinov // Echinox. – 1970. – Nr. 12. – P. 14. 1026. Mărgineanu, Nicolae.* [Constantin Stere] // Mărgineanu Nicolae. Psihologie şi literatură. – Cluj, 1970. – P. 76. 1027. Micu, Dumitru. „Curentul nou”. „Viaţa românească”: [Const. Stere organizator de reviste şi activ colaborator] // Micu Dumitru. Început de secol, 1900-1916: Curente şi scriitori. – Bucureşti: Ed. Minerva, 1970. – P. 82-88. – (Vezi şi P.: 88-99; 205, 207 şi 631).

1971 1028. Alecu, V. Formulate pentru prima oară de C. Stere… ideile poporaniste… // Alecu Viorel. Curentele literare în literatura română. – Buc.: Ed. didactică şi pedagogică, 1971. – P. 71-72. 1029. Constantin, Stere* şi Paul Bujor – fondatorii revistei „Viaţa românească” // Universitatea „Al. I. Cuza”. – Iaşi-Bucureşti: „Litera”, 1971. – P. 31. 1030. Constantinescu, Pompiliu. D. Const. Stere: [Despre romanul „În preajma revoluţiei”. Vol. 1: „Prolog. Smaragda Theodorovna” şi Vol. 3: „Lutul”] // Constantinescu Pompiliu. Scrieri. Vol. 5. – Bucureşti: Minerva, 1971. – P. 1-14. 1031. Constantinescu, Pompiliu. C. Stere: „Hotarul” // Constantinescu P. Scrieri. Vol. 5. – Bucureşti: Minerva, 1971. – P. 15-19. 1032. Constantinescu, Pompiliu. C. Stere: „Nostalgii” // Constantinescu P. Scrieri. Vol. 5. – Bucureşti: Minerva, 1971. – – P. 20-23. 1033. Constantinescu, Pompiliu. C. Stere: Între pamflet şi roman: [„Ciubăreştii” şi „În ajun” // Constantinescu P. Scrieri. Vol. 5 .- Bucureşti: Minerva, 1971. – P. 24-27. 1034. Constantinescu, Pompiliu. C. Stere: „Uraganul” // Constantinescu P. Scrieri. Vol. 5. – Bucureşti: Minerva, 1971. – P. 28-31. 1035. Ivaşcu, G.*. Luptătorul // Ivaşcu G. Jurnal ieşan. 1935- 1940. – Bucureşti, 1971. – P. 41-43. 1036. Muşat, Mircea. Partidul Ţărănesc [şi rolul lui C. Stere în activitatea acestuia] / M. Muşat şi Ion Ardeleanu // Muşat M., Ardeleanu I. Viaţa politică în România: Partidele politice 1918-1921. 190

– Bucureşti: Editura Politică, 1971. – P. 146-199. – (În special P. 158-161, 187, 193-196 ş.a. – Vezi şi ediţia a doua. – Buc., 1976. – P. 146-153).

1972 1037. Bârna, Vlaicu* Scriitorul C. Stere şi încheierea ciclului „În preajma revoluţiei” // Viaţa românească. – 1972. – Nr. 12. – P. 1038. Căpreanu, Ioan*. Amintiri despre C. Stere // Cronica. – 1972. – 22 septembrie (Nr. 38). 1039. Căpreanu, Ioan*. Concepţia lui Constantin Stere cu privire la dezvoltarea economică a României la începutul sec. al XX- lea // Studii şi cercetări ştiinţifice. – Bacău, 1972. – P. 155. 1040. Căpreanu, Ioan.* Ideologia lui Stere // Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al.I.Cuza” din Iaşi (seria nouă). – Sect. III, b. Ştiinţe filosofice. – 1972. – Tom. XVIII. – P. 181-186. 1041. Cioculescu, Şerban. Încheind cu seninătate…; Constantin Stere; C. Stere: „În preajma revoluţiei”, Vol. VIII „Uraganul” // Cioculescu Şerban. Aspecte literare contemporane, 1932-1947. – Bucureşti: Minerva, 1972. – P. 304-306; 343-346; 347-349. 1042. Coman, I.* Un pretext, un şantaj, o mostră a politicianismului burghez: Cazul Stere // Magazin istoric. – 1972. – Nr. 6. – P. 19-23. 1043. Crohmălniceanu, Ov.S. Memorialistica deghizată şi francă: C. Stere. Ion Petrovici // Crohmălniceanu Ov. S. Literatura română între cele două războaie mondiale: (Ediţie revăzută). – Bucureşti: Minerva, 1972. – Vol. 1. – P. 378-394. – (Bibliografie la p. 614-615). 1044. Dobrogeanu-Gherea, C. Către I. Sion: [Cu privire la serialul de articole ale lui C. Stere din”Viaţa românească”, semnate cu numele C. Şărcăleanu] // Dobrogeanu-Gherea C. Corespondenţă / Ediţie, Studiu introductiv şi note de Ion Ardeleanu şi Nicolae Sorin: Studii şi documente. – Bucureşti: Minerva, 1972. – P. 81-83. – (Semnat: Gherea). 1045. Dobrogeanu-Gherea, C. Către C. Stere: Dl. Şărcăleanu // Dobrogeanu-Gherea C. Corespondenţă / Ediţie, Studiu introductiv şi note de Ion Ardeleanu şi Nicolae Sorin: Studii şi documente. – Bucureşti: Minerva, 1972. – P. 88-90. 1046. Leon, Aurel*. [Constantin Stere] // Leon Aurel. Umbre. – Vol. 2. – Iaşi: Junimea, 1972. – P. 18-21. 1047. Lovinescu, E. Ca ideologie poporanismul îşi are originea în Rusia… // Lovinescu E. Istoria civilizaţiei române moderne / 191

Ediţie, studiu introductiv şi note Z. Ornea. – Bucureşti, 1972. – P. 312-314. – (Vezi şi P.P. 357, 397; şi ediţ. din 1924-1925). 1048. Negoiţă, C.N.* Scriitorul C. Stere şi încheierea ciclului „În preajma revoluţiei” // Viaţa românească. – 1972. – Nr. 12. – P. 139- 140. 1049. Ornea, Z.* Const. Stere sau complexitatea unui destin // Luceafărul. – 1972. – 26 august. – P. 6. 1050. Ornea, Z. Momente din istoria mişcării poporaniste (Perioada „Vieţii româneşti”): [Tangenţial despre C. Stere] // Ornea Z. Studii şi cercetări. – Bucureşti, 1972. – P. 137-203. 1051. Poenaru, Daniela*. Octavian Goga şi „Viaţa românească” // Viaţa românească. – 1972. – Nr. 2. – P. 49-55. 1052. Rotaru, Ion. Poporanismul şi „Viaţa românească” [cu contribuţiile lui C. Stere] // Rotaru Ion. O istorie a literaturii române. Vol. II: (De la 1900 pînă la cel de al doilea război mondial). – Bucureşti: Minerva, 1972. – P. 68-71. 1053. Stere, Roman C.* Amintiri despre C. Stere // Cronoca. – 1972. – 22 septembrie – P. 8-9.

1973 1054. Căpreanu, Ioan.* Const. Stere, profesor şi rector // Cronica. – 1973. – 31 august – P. 11. 1055. Căpreanu, Ioan.* Gîndirea sociologică a lui Constantin Stere // Studii şi cercetări ştiinţifice (seria ştiinţe sociale şi pedagogice).- Bacău 1973. – P. 41-44. 1056. Cioculescu, Şerban. G. Topârceanu colaborator al lui C. Stere // Cioculescu Şerban. Itinerar critic. – Buc.: Ed. Eminescu, 1973. – Vol. 1. – P. 194-196. 1057. Ciopraga, C. Prin calităţi de povestitori, C. Stere, Al. O. Teodoreanu, G. Brăescu şi ceilalţi aparţin unei serii // Ciopraga C. Personalitatea literaturii române: O încercare de sinteză. – Iaşi: Junimea, 1973. – P. 61, 72. 1058. Lovinescu, Eugen. Prepoporanismul D-lui C. Stere din „Evenimentul literar”; Critica poporanistă: Dl. C. Stere // Lovinescu Eugen. Scrieri. Vol. 4: Istoria literaturii române contemporane / Ediţie de Eugen Simion. – Bucureşti: Minerva, 1973. – – P. 61-64; 202-205. 1059. Negoiţescu, I.* Const. Stere // Orizont. – 1973. – 11 octombrie . – P. 4. 1060. Zaciu, Mircea. Literatura documentelor [în special a „Scrisorilor către Ibrăileanu”, printre care şi cele semnate de C. 192

Stere] // Zaciu Mircea. Ordinea şi aventura. – Cluj: Dacia, 1973. – P. 222-231.

1974 1061. Albu, Florenţa. Iorgu Iordan: Elogiul consecvenţei: [Despre Perioada Ieşeană a lui Iorgu Iordan şi profesorii G. Ibrăileanu şi Const. Stere] // Viaţa Românească. – 1974. – Nr. 3. – P. 68-74. 1062. Moldoveanu, D.* Cum l-a cunoscut Const. Stere pe Vladimir Ilici // Magazin istoric. – 1974. – Nr. 1. – P. 32-43.

1975 1063. Corbea, Ileana. * Const. Stere // Manuscriptum. – 1975. – Nr. 3. – P. 151. 1064. Gheran, N.* Rebreanu la „Viaţa românească” // Cronica. – 1975. – 12 decembrie – P. 4. 1065. Herovanu, Eugen*. Oraşul amintirilor: [Reflecţii la cuvîntarea lui C. Stere din prima Sesiune Parlamentară, 1901] / Ed. de Ion Ardeleanu. – Bucureşti: Minerva, 1975. – P. 105-106. 1066. Lovinescu, E. Constantin Stere // Lovinescu E. Scrieri. Vol. 6: Istoria literaturii române contemporane, 1900-1937 / Ed. îngr. de Eugen Simion. – Bucureşti: Minerva, 1975 – P. 210-213. 1067. Panaitescu, Dumitru D.*. [C. Stere] // Manuscriptum. – 1975. – Nr. 4. – P. 61-62. 1068. Perpessicius. * C. Stere: „În preajma revoluţiei: Ciubăreşti” // Manuscriptum. – 1975. – Nr. 4. – P. P. 64. 1069. Perpessicius.* C. Stere: „În preajma revoluţiei: În ajun” // Manuscriptum. – 1975. – Nr. – 4. – P. 64-66. 1070. Perpessicius.* C. Stere: „În preajma revoluţiei: Nostalgii” // Manuscriptum. – 1975. – Nr. 4.– P. 62-64. 1071. Perpessicius.* C. stere: „În preajma revoluţiei: Uraganul” // Manuscriptum. – 1975. – Nr. 4. – P. 66-68. 1072. Scurtu, Ioan. [Const. Stere în conducerea P.N.Ţ.] // Scurtu I. Din viaţa politică a României. Întemeierea şi activitatea Partidului Ţărănesc(1918-1926). – Bucureşti, 1975. – P. 130-135. – (A consulta şi P. 196- C. Stere.) 1073. Stere, Gheorghe.* Constantin Stere // Manuscriptum. – 1975. – Nr. 3. – P. 151-152.

1976

193

1074. Cioculescu, Şerban. Const. Stere şi G. Ibrăileanu // Cioculescu Şerban. Itinerar critic. – Bucureşti: Edit. Eminescu, 1976. – Vol. 2. – P. 253-257. 1075. Iordan, Iorgu. [Constantin Stere – personalitate a Facultăţii de Drept…] // Iordan Iorgu. Memorii. Vol. 1. – Bucureşti: Edit. Eminescu, 1976. – P. 169-172. – (Vezi şi P. 211-212.). 1076. Iordan, Iorgu.* Constantin Stere profesor la Universitatea din Iaşi // Manuscriptum. – 1976. – Nr. 2. – P. 135-139. 1077. Iordan, Iorgu.* Dioscurii „Vieţii româneşti” // România literară. – 1976. – 11martie ( Nr. 11). – P. 4. 1078. Leon, Aurel. [Constantin Stere la „Viaţa românească”] // Leon Aurel. Umbre. –Iaşi, 1976. – Vol. 5. – P. 197-198. 1079. Manolescu, Nicolae.* Romanul lui C. Stere // România literară. – 1976. – 11 martie. – P. 9. – (an. IX; Nr. 11.) 1080. Negoiţescu, I.* C. Stere sau imposibilitatea adaptării // Negoiţescu I. Analize şi sinteze. – Bucureşti: Albatros, 1976. – P. 149-156. 1081. Ornea, Z.* „Din tumultul activităţii mele politice” // Manuscriptum. – 1976. – Nr. 2. – P. 140-150. 1082. Ornea, Z. Poporanismul şi radicalismul democratic [în concepţia lui C. Stere]. – P. 73-80: Constantin Stere sau tragedia unui destin. – P. 108-116 // Ornea Z. Confluenţe. – Bucureşti: Piaţa Scînteii, 1976. – P. 73-80, 108-116 ş.a. 1083. Ornea, Z. * Poporanismul şi radicalismul democratic // România literară. – 1976. – 11 martie (Nr. 11). – P. 8. 1084. Ornea, Z.*. Problema ţărănească la C. Stere // România literară. – 1976. – 8 iulie (nr. 28). – P. 12-13. (?) 1085. Popescu, Radu*. Un cititor: Constantin Stere // România literară. – 1976. – 8 iulie (Nr. 28). – P. 12-13. 1086. Savu, Al. Gh. [Gruparea condusă de C. Stere] // Savu Al. Gh. Sistemul Partidelor politice din România, 1919-11940. – Bucureşti, 1976. – P. 254.

1977 1087. Botez, Octav. Const. Stere în literatură; Cîteva note asupra lui C. Stere romancier // Botez O. Scrieri / Ed. îngr. de Ilie Dan cu o pref. de Zaharia Sângeorzan. – Iaşi: Junimea, 1977. – P. 83-86; 211- 217. 1088. Brezianu, B.* Constantin Stere în jurnalul lui Eugen Ionescu // Manuscriptum. – 1977. – Nr. 4. – P. 139-143.

194

1089. Dobrogeanu-Gherea, C. … Dl Stere [şi seria d-sale de articole „Social-democratism sau poporanism”…] // Dobrogeanu- Gherea C. Opere complete. – Vol. 4. – Bucureşti: Editura politică, 1977. – P. 362-369. – (Vezi şi PP. 225, 226, 322, 323). 1090. Galaction, Gala*. Constantin Stere // Galaction G. Jurnal / Ed. îngr., prefaţată şi note de Teodor Vârgolici. – Bucureşti: Minerva, 1977. – Vol. 2. – P. 204-206. 1091. Neagoe, Stelian*. [Constantin Stere] // Neagoe Stelian. Triumful raţiunii împotriva violenţei: (Viaţa universitară ieşeană interbelică). – Iaşi, 1977. – Vol. 1, 2. – P. 56-60. 1092. Ralea, Mihai, D.* Const. Stere romancier // Ralea Mihai. Scrieri / Ed. îngr. de N. Tertulian. – Bucureşti: Minerva, 1977. – Vol. 2. – P. 463-468. 1093. Ungheanu, Mihail*. Const. Stere: „Uraganul” // Luceafărul. – 1977. – 5 martie (Nr. 10). – P. 3.

1978 1094. Maftei, I. Stere Constantin (1865-1936): Om public şi scriitor, ideolog al poporanismului // Maftei I. Personalităţi ieşene. Vol. III. – Iaşi, 1978. – P. 311-316. 1095. Manolescu, Nicolae. Stere Constantin (n. 1865-1936) // Scriitori români / Coordonare şi revizie ştiinţifică: Mircea Zaciu în colaborare cu M. Papahagi şi A. Sasu. – Buc.: Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, 1978. – P. 438-443. – (Semnat: N.M.). 1096. Ornea, Z.*. Scriitorul C. Stere şi radicalismul democratic // Luceafărul. – 1978. – 11 noiembrie (Nr. 45). – P. 3.

1979 1097. Ciopraga, Const.*. Frînturi de biografie: C. Stere // Cronica. .– 1979. – 27 iulie. – P. 4. 1098. Galaction, Gala*. Constantin Stere // Galaction G. Opinii literare. – Bucureşti, 1979. – P. 279-284. 1099. Manu, Emil.* Virginia Muşat: C. Stere, scriitorul // Săptămîna. – 1979. – 30 martie – P. 2. 1100. Oprina, Adrian.* C. Stere: „Scrieri” // Convorbiri literare. – 1979. – Nr. 9. – P. 14. 1101. Ornea, Z. Comentarii şi note // Ornea Z. Scrieri. – Bucureşti: Minerva, 1979. – P. 597-645. – (Fără semnătură). 1102. Ornea, Z. Studiu introductiv // Ornea Z. Scrieri. – Bucureşti: Minerva, 1979. – P. 5-30. – (Semnat: Z.O.)

195

1103. Papuc, Ion*. Const. Stere astăzi // Luceafărul. – 1979. – 30 iunie (7 iulie). – P.6. 1104. Pompiliu, Mircea .* Prima carte despre C. Stere: [Const. Stere, scriitorul” de V. Muşat] // Contemporanul – 1979. – 26 ianuarie – P. 10. 1105. Rainer, Fr. I. Const. Stere şi rolul intelectualului în viaţa publică // Rainer Fr.I. Jurnale / Ed. îngr. de Gheorghe Brătescu şi Mihai Neagu Basarab. – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1979. – P. 304- 311. 1106. Samson, A.P.* [Constantin Stere] // Samson A.P. Memoriile unui gazetar (1927-1937). – Bucureşti, 1979. – P. 85-86. 1107. Sângeorzan, Zaharia*. Primul studiu critic despre C. Stere // Cronoca. – 1979. – 25 mai (Nr. 21).– P. 7.

1980 1108. [Constantin Stere]* // Geografia literară: Orizonturi spirituale în proza română / Antologie şi comentarii de Gh. Macarie. – Bucureşti: Albatros, 1980. – P. 336-338. 1109. Kalustian, L. Nu mai sunt trandafiri la Bucov // Kalustian L. Simple note. – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1980. – Vol. 1. – P. 103- 106. 1110. Ornea, Z. Scena vieţii politice într-un deceniu de răscruce [cu participarea lui Const. Stere] // Ornea Z. Tradiţionalism şi modernitate în deceniul al treilea. – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1980. – P. 31-96. – (În special P.P. 52-60, 85, 91-93 şi 664 la numele Stere C.). 1111. Sadoveanu, Izabela*. Romane; Cei care au plecat… // Teodorescu Ion, Sadoveanu Izabela. Amintiri / Ed. îngr. de Aristiţa Avramescu şi Tiberiu Avramescu. – Bucureşti, 1980. – P. 409-414. 1112. Săndulescu, Al.* O ediţie de întîmpinare // România literară. – 1980. – 15 mai (Nr. 20). – P. 8.

1981 1113. Boz, L. *. [Constantin Stere] // Boz. L. Anii literari ’30. – Sydnei: Ed. autorului, 1981. – P. 205-208. 1114. Duca, I.G. Sesiunea parlamentară 1915-1916: [Aprecieri la discursul lui C. Stere] // Duca I.G. Amintiri politice: Vol. 1. – München, 1981. – P. 209-228. – (În special P. 215-216, 234-235 ş.a.). 1115. Kalustian, L.* Const. Stere – Omul din furtuni // Flacăra. – 1981. – 12, 19 martie. – P. 18, 26; 26 martie. – P. 18; 2 aprilie. – P. 196

18; 9 apr. – P. 18; 16 apr. – P. 24; 23 apr.. – P. 18; 30 apr. – P. 18; 7 mai – P. 18. 1116. Ornea, Z. Doctrinarul Stere pînă în 1916; Din corespondenţa inedită a lui Const. Stere; Stere şi problema ţărănească // Ornea Z. Comentarii. – Bucureşti, 1981. – P. 82-131. 1117. Piru, Al. Const. Stere // Piru Al. Istoria literaturii române de la început pînă azi. – Bucureşti: Ed. Univers, 1981. – P. 231-234. – (Vezi şi la P.P.: 239, 299, 468, 504, 541). 1118. Popescu, Radu*. C. Stere: [Scrierile lui C. Stere – reprezentant al primei generaţii a „Vieţii româneşti”) // România literară. – 1981. – 5 martie (Nr. 10). – P. 4-5.

1982 1119. Călinescu, G. Const. Stere // Călinescu G. Istoria literaturii române: De la origini pînă în prezent / Ed. a II-a, revăz. şi adăugită; Ediţie şi prefaţă de Al. Piru. – Bucureşti: Minerva, 1982. – P. 757-762. 1120. Kalustian, L. „Clocotitorul Paul Bujor” – Contribuţii la istoricul „Vieţii româneşti”: [şi aportul lui C. Stere] // Kalustian L. Simple note. – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1982. – Vol. 2. – P. 65-92. 1121. Kalustian, L. Constantin Stere – omul din furtuni // Kalustian L. Simple note. – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1982. – Vol. 2. – P. 24-64. 1122. Kalustian, L.* Stere-Kirileanu, polemizînd epistolar // Flacăra. – 1982. – 23 iulie. – P. 14; 30 iulie. – P. 16. 1123. Maria, Stere: Dragă Ibrăileanu: [140 scrisori adresate lui G. Ibrăileanu] // Scrisori către G.Ibrăileanu. – În 4 vol. – Vol. 4. – Bucureşti: Minerva, 1982. – P. 120-253. 1124. Mănescu, Manea. Constantin Stere, aşa cum l-am cunoscut la Bucov // Manuscriptum. – 1982. – Nr. 3. – P. 92-95. 1125. Pandrea, P.*. A doua epopee modernă românească. C. Stere: „Nostalgii” // Pandrea P. Atitudini şi controverse / Ed. îngr. şi note de Gh. Epure. – Bucureşti: Minerva, 1982. – P. 548-550. 1126. Scrisori* către G. Călinescu // Manuscriptum. – 1982. – Nr. 4. – P. 95-104. 1127. Scrisori către C. Stere [semnate de: I. Botez, N.D. Cocea, O.G. Lecca, R. Rosetti, Ioan Russu Şirianu, I. Simionescu, Gh. Teodoraşcu-Kirileanu // Scrisori către G. Ibrăileanu. – În 4 vol. – Bucureşti: Minerva. – Vol. 4. – 1982. – P. 308-315. – (În continuare: Scrisoare către Maria Stere, semnată de Constanţa Marino).

197

1128. Roman Stere: Respectate domnule Ibrăileanu: [Două scrisori din anii 1919-1921] // Scrisori către G. Ibrăileanu. – În 4 vol. – Vol. 4. – Bucureşti: Minerva, 1982. – P. 253-254.

1983 1129. Aderca, F. C. Stere e în fond un poet liric… // Aderca F. Contribuţii critice / Ediţie, prefaţă şi note de Margareta Feraru.- În 2 vol. – Bucureşti. – Vol. 1. – 1983. – P. 117-118. 1130. Arghezi, T. Constantin Stere // Arghezi T. Scrieri. – Bucureşti: Minerva, 1983. – Vol. 33. – P. 118-122; P. 132-134; P. 171-176. 1131. Bătrânu, N. Simbol al unei epoci istorice: C. Stere // Curierul de seară. – 1983. – 22 sept. 1132. Handoca, Mircea. La Bucov printre trandafiri [Sădiţi de C. Stere] // Handoca Mircea. Pe urmele lui George Topîrceanu. – Bucureşti: Ed. Sport-Turism, 1983. – P. 173-174. – (Despre C. Stere mai vezi şi P.P. 97, 100-103). 1133. Kalustian, L. Stere-Kirileanu polemizînd epistolar // Kalustian L. Simple note. – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1983.- Vol. 3. – P. 161-172. 1134. Muşat, M. *. [Constantin Stere] // Muşat M. De la statul geto-dac la statul român unitar / M. Muşat, I. Ardeleanu. – Bucureşti, - 1983. – P. 575. 1135. Ornea, Z. [Constantin Stere şi conceptul de poporanism] // Ornea Z. Opera lui C. Dobrogeanu-Gherea. – [Bucureşti]: Ed. Cartea românească, 1983. –P. 449-500. – (Vezi şi P. 509, la Indexul de nume). 1136. Perpessicius*. C. Stere: „În preajma revoluţiei – 1. Smaragda Theodorovna (Prolog); Copilăria şi adolescenţa lui Vania Răutu” // Perpessicius. Opere. Vol. 12. – Bucureşti: Minerva, 1983. – P. 397-407. 1137. Perpessicius.* C. Stere: „În preajma revoluţiei. Ciubăreşti” // Perpessicius. Opere. – Bucureşti: Minerva, 1983. – Vol. 12. – P. 435-437. 1138. Perpessicius*. C. Stere: „În preajma revoluţiei. În ajun” // Perpessicius. Opere. – Bucureşti: Minerva, 1983. – Vol. 12. – P. 443-446. 1139. Perpessicius.* C. Stere: „În preajma revoluţiei: Lutul” // Perpessicius. Opere. Vol. 12. – Bucureşti: Minerva, 1983. – P. 411- 415.

198

1140. Perpessicius. * C. Stere: „În preajma revoluţiei. Nostalgii // Perpessicius. Opere. – Bucureşti: Minerva, 1983. – Vol. 12. – P. 421-425. 1141. Perpessicius.* C. Stere: „În preajma revoluţiei. Uraganul” // Perpessicius. Opere. – Bucureşti: Minerva, 1983. – Vol. 12. – P. 447-450. 1142. Sebastian, Mihail*. Oameni politici în literatură // Revista de istorie şi teorie literară. – 1983. – Nr. 4. – P. 64-67.

1984 1143. Adam, Ioan. Escale în timp; Critică ideologică: [Se fac referiri la unele scrieri ale lui C. Stere] // Adam Ioan. Planetariu. – Bucureşti, 1984. – P. 203-210. 1144. Iorga, N. Dragă Cuza, Eu i-am scris lui Stere // Iorga N. Corespondenţă: Documente literare / Ediţie, note şi indici de Ecaterina Vaum. – Bucureşti: Minerva, 1984. – Vol. 1. – P. 390. – (Numele Stere e numit şi în alte scrisori, vezi „Indice de nume”).

1986 1145. Dobrescu, Al.* Stere, Ibrăileanu şi începuturile poporanismului // Tribuna. – 1986. – 3 aprilie – P. 4. – (ori 13 martie. – P. 1-6). 1146. Drăgan, Lenuţa.* Autografe pentru Ibrăileanu // Cronica. – 1986. – 29 august – P. 5. 1147. Ghideanu, Tudor.* Const. Stere, 1865-1936 // Universitatea din Iaşi: 1860-1985. – Iaşi, 1986. – P. 131-132. 1148. Hurezeanu, Damian.* „Viaţa românească” şi mişcarea culturală europeană // Argeş. – 1986. – Nr. 2 (febr.). – P. 4. 1149. Macoviciuc, Vasile*. Arta în cetate // Luceafărul. – 1986. – 12 iulie. – P. 3. 1150. Modorcea, Gr.* [Constantin Stere] // Modorcea Gr. Literatura şi cinematografia: Convorbiri cu D.I.Suchianu. – Bucureşti, 1986. – P. 38-45, 117-121. 1151. Netea, Vasile.* Episoade transilvane // Luceafărul. – 1986. – Nr. 28. – P. 3. 1152. Ornea, Z.* O flacără de conştiinţă // România literară. – 1986. – 26 iunie (Nr. 26). – P. 7. 1153. Paraschiv, Florin. Constantin Stere: Un democrat învins // Luceafărul. – 1986. – Nr. 28. – P. 3. 199

1154. Radian, Sanda. [Constantin Stere] // Radian Sanda. Portrete feminine în romanul românesc interbelic. – Bucureşti, 1986. – P. 39, 47-48, 158-161, 179-181. 1155. Ţurcanu, Constantin.* C. Stere // Contemporanul. – 1986. – 29 august. – P. 15.

1987 1156. Ianoşi, Ion. [Constantin Stere]. // Ianoşi Ion. Sublimul în spiritualitatea românească. – Bucureşti: Ed. Meridiane, 1987. – P. 258-260.

1988 1157. Aderca, F. Politică şi poezie: cu prilejul seriei de romane a d-lui C. Stere „În preajma revoluţiei” // Aderca F. Contribuţii critice / Ediţie, prefaţă şi note de Margareta Feraru. – Bucureşti. – Vol. 2. – 1988. – P. 298-301. 1158. Aderca, F. Romancierul Stere // Aderca F. Contribuţii critice / Ediţie, prefaţă şi note de Margareta Feraru. – Bucureşti. – Vol. 2. – 1988. – P. 363-366. 1159. Badiu, Vasile. După Alexandru Donici… // Nistru. – 1988. – Nr. 4. – P. 80-82. – (Cu alfabet rus.). 1160. Balmuş, Pavel. „Ca un demiurg, din adîncimile sufletului…”: [C. Stere-eseist] // Nistru. – 1988. – Nr. 9. – P. 140- 144. (Cu alfabet rus). 1161. Balmuş, Pavel. „Ca un demiurg, din adîncimile sufletului…” (Prezentare a eseului „Contele L.N.Tolstoi” de C. Stere, din 1908, la cei 80 de ani ai Profetului de la Iasnaia Poleana) // Nistru. – 1988. – Nr. 9. – P. 140-144. – (cu alfabet rus). 1162. Căpreanu, I.* Despre eseul unei restituiri: C. Stere // Convorbiri literare. – 1988. – Nr. 10. – P. 13. 1163. Ciobanu, Ion C. O viziune epică asupra vieţii // Nistru. – 1988. – Nr. 4. – P. 122-123. – (Cu alfabet rus.). 1164. Colesnic, Iurie. Autoportret pe fundal de epocă: [Sugestii pe marginea monologului lui C. Stere, înregistrat de G. Bezviconi] // Orizontul. – 1988. – Nr. 12. – P. 58. – (Cu alfabet rusesc). 1165. Const. Stere (1865-1936): Cîteva zile în amintirea D-lui C. Stere. Note şi impresii cu prilejul apariţiei volumului Preludii. – P. 620-627; O pagină sentimentală din Viaţa D-lui C. Stere. – P. 627-631, ambele semnate L. Leoneanu; În preajma revoluţiei… – P. 631-636, semnat: Omicron; Alte texte semnate: L. Leoneanu, Tudor 200

Teodorescu-Branişte şi Valer Donea. – P. 636-669 // Romanul românesc în Interviuri: O istorie autobiografică / Antol., text îngrij., sinteze bibliogr. de A. Sasu, M. Vartic. – Vol. III (R-S). – Partea 2. – Bucureşti: Minerva, 1988. – P. 620-670. 1166. Constantin Stere (1865-1936): Reconstituiri: [Referinţe semnate de: Bogdan Istru, Vasile Badiu, Artiom M. Lazarev, Vasile Vasilache, Ion Ciobanu ş.a.] // Nistru. – 1988. – Nr. 4. – P. 80-83. – (Cu alfabet rus.). 1167. Cosmescu, Alexandru. La jilţul de lîngă apele fumuriei oglinzi: [Despre soţii Constantin Stere şi Maria Stere] // Nistru. – 1988. – Nr. 4. – P. 123-124. – (Cu alfabet rus.). 1168. Dobrescu, Al. Restaurare şi instaurare // Convorbiri literare. – 1988. – Nr. 10- - P. 19. 1169. Donos, A. Familia Stere – la Ciripcău // Lit. şi arta. – 1988. – 13 octombrie. – P. 8. – (Cu alfabet. rus.). 1170. Ghilas, Macar. Chiar tîrziu fiind, nu e tîrziu: Despre Constantin Stere // Orizontul. – 1988. – Nr. 12. – P. 59-66. – (Cu un grupaj de fotografii al familiei Stere, comentat de P. Balmuş. – Cu alfabet. rus.). 1171. Istru, Bogdan. Constantun Stere, scriitorul… // Nistru. – 1988. – Nr. 4. – P. 80. – (Cu alfabet rus.). 1172. Lazarev, A.M. Numele lui Constantin Stere… // Nistru. – 1988. – Nr. 4. – P. 82. – (Cu alfabet rus.). 1173. Muşat, Mircea. Partidul Naţional Ţărănesc. – P. 163; Partidul Naţional Ţărănesc. – P. 244; Stere Constantin (1865-1936) / Mircea Muşat, Ion Ardeleanu // Muşat M., Ardeleanu I. România după Marea Unire. Vol. 2. – Partea 2, noiembrie 1939 – Septembrie 1940. – Bucureşti: Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, 1988. – P. 163, 244, 250. 1174. Ornea, Z.* Const. Stere: Începuturi // România literară. – 1988. – 22 septembrie. (Nr. 39). – P. 12-13. 1175. Ornea, Z.*. Constantin Stere. Pagini dintr-o biografie // Revista de istorie şi teorie literară. – 1988. – Nr. 3-4. – P. 211-217; 1989. – Nr. 1-2. – P. 175-181. 1176. Ornea, Zigu.* „Nici o picătură de forţă morală nu se pierde în zadar” // Magazin istoric. – 1988. – Nr. 7. – P. 27-31; Nr. 8. – P. 42-45. 1177. Ornea, Z. O flacără de conştiinţă – [Constantin Stere] // Ornea Z. Interpretări. – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1988. – P. 341- 346.

201

1178. Ornea, Z.* Viaţa lui C. Stere // România literară. – 1988. – 29. decembrie, (Nr. 53). – P. 7. 1179. Ralea, Mihai D.* Const. Stere // Ralea Mihai. Scrieri / Ed. îngr. de Florin Mihăilescu. – Bucureşti: Minerva. – 1988. – Vol. 5. – P. 312-313; 338-344. 1180. Teodorescu-Branişte, T. Const. Stere despre Vania Răutu. O după amiază la Bucov // Romanul românesc în interviuri. Vol. III, partea II. – Bucureşti: Minerva, 1988. – P. 643-653. 1181. Vasilache, Vasile. Lucru ştiut… // Nistru. – 1988. – Nr. 4. – P. 82-83. – (Cu alfabet. rus.). 1182. Zamfir, Mihai.* Poate oricine să scrie un roman?: Despre proza lui Constantin Stere // Zamfir M. Cealaltă faţă a prozei. – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1988. – P. 40-63.

1989 1183. Babii, Alexandru. Concepţiile sociologice şi estetice ale lui Constantin Stere // Nistru. – 1989. – Nr. 4. – P. 143-148. – (Cu alfabet rus.). 1184. Badiu, V. Constantin Stere // Istoria literaturii moldoveneşti: În trei vol. – Vol. 3: De la 1917 pînă la 1955: Partea 1. – Chişinău: „Ştiinţa”, 1989. – P. 152-157. – (Cu alfabet. rusesc). 1185. Badiu, Vasile. Constantin Stere: (În loc de postfaţă) // Stere C. Preludiu: Pagini de proză… - Chişinău, 1989. – P. 253-270. – (Cu alfabet rus.). 1186. Badiu, Vasile. Note [cu privire la lucrările lui C. Stere incluse în volumul îngrijit] // Stere C. Preludiu: Pagini de proză .... – Chişinău: Lit. artistică, 1989. – P. 263-270. – (Cu alfabet rus.). 1187. Călinescu, G. Patru ore cu d. Const. Stere // Nistru. – 1989. – Nr. 1. – P. 17-25. – (Cu alfabet rus.). 1188. Ciocanu, Ion. Iniţiere în creaţia lui Constantin Stere // Pedagogul sovietic. – 1989. – Nr. 9. – P. 22-26. – (Cu alfabet rus.). 1189. Donos, A. Ţăranul Stere despre tineretul din vremea sa // Tinerimea Moldovei. – 1989. – 24 mai. – (Cu alfabet. rus.). 1190. Ghilas, M. Chiar tîrziu fiind nu e tîrziu // Destine în furtuni. – Chişinău, 1989. – P. 23-34. – (Cu alfabet rus.). 1191. Marinescu, C. Gh.* Eseul unei restituiri: Constantin Stere: [Recenzie la monogr. lui Ioan Căpreanu] // Cronica. – 1989. – Nr. 15.

202

1192. Muşat, M. Alegerea lui C. Stere ca deputat de Soroca în februarie 1921… / Mircea Muşat, Ion Ardeleanu // Muşat M., Ardeleanu I. România după Marea Unire. Vol. 2., – Partea 1. 1918- 1933. – Bucureşti: Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, 1989. – P. 109- 111, 494-498, 531-536, 541-545, 907-910 şi 1168 la numele Stere Constantin. 1193. Ornea, Z. Constantin Stere // Magazin istoric. – 1989. – Nr. 7. – P. 27-31; Nr. 8. – P. 42-45; Nr. 9. – P. 39.43; Nr. 10. – P. 53-58; Nr. 11. – P. 46-49. 1194. Papu, Edgar. Nu putem încheia fără a ne opri cîteva clipe şi la Constantin Stere // Papu Edgar. Lumini perene: Retrospecţii asupra unor clasici români. – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1989. – P. 343-344. 1195. Teodorescu-Branişte, T.* Const. Stere, romancier // Teodorescu-Branişte T. Între presă şi literatură / Ed. îngr., pref. şi note de Constantin Darie şi Paul Ion Teodorescu. – Bucureşti: Minerva, 1989. – Vol. 2. – P. 217-220. 1196. Tulbure, G. Contribuţii la biografia lui C. Stere // Învăţămîntul public. – 1989. – 13 decembrie.

1990 1197. Badiu, Vasile. Articolele de estetică ale lui C. Stere // Rev. de lingvistică şi ştiinţă literară. – 1990. – Nr. 3. – P. 74-77. 1198. Badiu, Vasile. Măreţia mitului Stere // Rev. de lingvistică şi ştiinţă literară. – 1990. – Nr. 5. – P. 27-31. 1199. Badiu, Vasile. Probleme de estetică în viziunea lui Constantin Stere // Rev. de lingvistică şi ştiinţă literară. – 1990. – Nr. 3. – P. 78-83. 1200. Badiu, Vasile. Un spirit enciclopedic // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea întîi. Vol. (1-2). – Chişinău, 1990. – P. III-XXII. 1201. Bătrînu, N. În aşteptarea operei integrale… // Făclia. – 1990. – 3 februarie. – P. 9. – (Cu alfabet rus.). 1202. Berlinschi, I. Constantin Stere: Despre promptitudinea şi luciditatea politică // Noutăţi editoriale. – 1990. – 28 decembrie. 1203. Burlacu, A. Cititorul de azi a făcut cunoştinţă cu Constantin Stere // Moldova. – 1990. – Nr. 1. – P. 12. – (Cu alfabet rus.). 1204. Constantin Stere. [Notă biografică] // „Scriitori de la „Viaţa Basarabiei”. / Selecţie şi prefaţată: Alexandru Burlacu;

203

Selecţie şi note: Alina Ciobanu. – Chişinău, Hyperion, 1990. – P. 293-297. 1205. Călinescu, G. Ceea ce este evident în volumul al IV-lea al volumului d-lui Stere este talentul literar… // Stere C. În preajma revoluţiei. Roman. Cartea a doua. Vol. (3-4) / Ed. îngr. de V. Badiu. – Chişinău: Hyperion, 1990. – P. 468. – (Seria „Scrieri). 1206. Călinescu, G. „Volumul IV” [C. Stere Scriitorul] // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman Cartea a doua. Vol. (3-4) / Ed. îngr. de V. Badiu. – Chişinău: Hyperion, 1990. – P. 406. 1207. [Ciobanu, Alina]. Constantin Stere: [Notă biografică]: // Scriitori de la „Viaţa Basarabiei”: Poezie, proză, critică şi publicistică literară / Selecţie şi Prefaţă: Alexandru Burlacu şi Alina Ciobanu. – Chişinău: Hyperion, 1990. – P. 293. – (Fără semnătură). 1208. Ciocanu, Ion. Iniţiere în creaţia lui Constantin Stere // Ciocanu I. Dreptul la critică: Articole, eseuri. – Chişinău: Hyperion, 1990. – P. 124-134. 1209. Constantinescu, Pompiliu. Ecouri critice: În „Lutul…” d. Stere completează formaţia teoretică… // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a doua. Vol. (3-4). – Chişinău, 1990. – P. 462-468. – (Seria „Scrieri”). 1210. Cristea, Valeriu. Creangă şi Stere // Steaua. – 1990. – Nr. 3. – P. 37-38. 1211. Cubleşan, C.* Viaţa lui C. Stere – o reconstituire // Steaua. – 1990. – Nr. 3. – P. 37. 1212. Donos, A. Cînd s-a născut Const. Stere? // Lit. şi arta. – 1990. – 16 august – P. 4. 1213. Donos, A.* Oare numai atenţia i-a jucat festa? // Lit. şi arta. – 1990. – 18 octombrie (Nr. 42). 1214. Faifer, F.* Cazul Stere // Cronica. – 1990. – 2 martie (Nr. 9). – P. 4. 1215. Ghibu, Onisifor. [Const. Stere] // Ghibu Onisifor. Oameni între oameni: Amintiri / Selecţie şi introducere de Ion Bulei… – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1990. – P. 240-241. – (Vezi şi P.P.: 143, 294, 314). 1216. Iorgulescu, Mircea*. Stere şi epoca sa // România literară. – 1990. – 22 noiembrie (Nr. 47). – P. 11 (ori Nr. 5. – P. 11 ?). 1217. Întrebat, Stere vorbeşte… despre sine, despre roman şi despre… [Note, impresii, convorbiri] // Basarabia. – 1990. – Nr. 11. – P. 129-150. 1218. Livescu, Cristian*. Constantin Stere şi „onoarea unei adversităţi integrale” // Ateneu. – 1990. – Nr. 6. – P. – 5. 204

1219. Manolescu, Florin*. Cazul Stere // Luceafărul (Rom.). – 1990. – 18 aprilie. (Nr. 12). – P. 5. – (sau 18 decembrie ori 18 ianuarie…” (?). 1220. Manolescu, Nicolae*. Dosarul Stere // România literară. – 1990. – 1 februarie (Nr. 5). – P. 9. 1221. Mecu, Nicolae.* Marele singuratec // Viaţa românească. – 1990. – Nr. 6. – P. 97-100. 1222. Mihăilescu, Dan C.* Un „maestru al culiselor” // Contrapunct. – 1990. – 8 ianuarie (Nr. 23). – P. 5, 11. 1223. Ornea, Z. * Posteritatea lui C. Stere // Luceafărul. – 1990. – 1 aprilie – P. 10; 11 aprilie – P. 10. – (ori Nr. 10 şi 11). 1224. Ornea, Z.* Constantin Stere: În pragul unui destin infernal // Magazin istoric. – 1990. – Nr. 10. – P. 67-70; Nr. 11. – P. 77-80; Nr. 12. – P. 45-49; 1991. – Nr. 1. – P. 53-57. 1225. Ornea, Z.* Const. Stere şi unirea cu Basarabia // România literară. – 1990. – 26 aprilie Nr. 17). – P. 11; 3 mai (Nr. 18). – P. 11. 1226. Ornea, Z. * Stere-prozator // România literară. – 1990. – 26 iulie (Nr. 30). – P. 11; 2 august ( Nr. 31). – P. 11; 9 august (Nr. 32). – P. 11; 23 august (Nr. 34). – P. 11; 30 august (Nr. 35). – P. 11; 6 septembrie (Nr. 36). – P. 11. 1227. Paraschiv, Florin.* Debuturile publicistico-literare ale lui Constantin Stere // Ateneu. – 1990. – Nr. 11-12. – P. 7. 1228. Perpessicius. C. Stere: „În preajma revoluţiei; Roman”: [Ecouri critice la vol. 1-2] // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea întîi. Vol. (1-2). – Chişinău, 1990. – P. 367-374. 1229. Portrete* şi controverse: C. Stere // Tricolorul. – 1990. – Nr. 3. – P. 1. 1230. Reputaţie mitologică a Moldovei: [I. Druţă, T. Arghezi, G. Călinescu ş. a. despre C. Stere] // Moldova socialistă. – 1990. – 13 mai. 1231. Simuţ, I.* „Viaţa lui Stere” de Z. Ornea” // Familia. – 1990. – Nr. 5. – P. 5. 1232. Spiridon, Monica.* Alternativele biografiei // Ramuri. – 1990. – Nr. 7 (iulie). – P. 6. 1233. Tulbure, Gh. Ieşirea din anonimat // Moldova socialistă. – 1990. – 21 iunie. 1234. Tulbure, G. Unde, totuşi, s-a născut Constantin Stere? // Tineretul Moldovei. – 1990. – 16 septembrie – P. 6-7. 1235. Ungheanu, Mihail*. Actualitatea lui Const. Stere // Tricolorul. – 1990. – Nr. 2. – P. 8; Glasul. – 1990. – 13 decembrie. – P. 5. 205

1991 1236. Anghelescu, Mircea. * Contemporaneitate amînată // Luceafărul. – 1991. – 12 iunie. – P. 4. 1237. Arghezi, Tudor. Două vieţi paralele: N. Iorga şi C. Stere // Basarabia. – 1991. – Nr. 12. – P. 155-159. 1238. Arghezi, T. Portrete ale marilor personalităţi: Const. Stere, Octavian Goga, George Enescu // Columna . – 1991. – Nr. 8. – P. 39-43. 1239. Badiu, Vasile. Constantin Stere văzut de … // Basarabia. – 1991. – Nr. 12. – P. 153. 1240. Badiu, Vasile. Note // Stere C. În viaţă, în literatură…: Cartea a cincia. Selecţie din opera cugetătorului, publicistului, polemistului… – Chişinău, 1991. – P. 547-550.- (Seria „Scrieri”). 1241. Bătrînu, N. „În preajma revoluţiei” – o carte de căpătîi a basarabenilor: [Prezentare a romanului lui C. Stere] // Făclia. – 1991. – 22 martie. – P. 13; 4 octombrie – P. 12-13. 1242. Botez, Octav. Cîteva note asupra romancierului // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8). – Chişinău, 1991. – P. 500-503. – (Seria „Scrieri”). 1243. Cavarnali, Vladimir. Prăbuşirea uriaşului de la Bucov // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8). – Chişinău, 1991. – P. 504-505. – (Seria „Scrieri”). 1244. Călinescu, G. Romanul D-lui Const. Stere // Călinescu G. Cronici literare şi recenzii 1907-1932 / Ediţ. de Andrei Rusu. Vol. 1. – Bucureşti, Minerva, 1991. – P. 281-290, 384-385. 1245. Chinezu, Ion. Constantin Stere: „Nostalgii” // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a treia. Vol. (5-6). – Chişinău, 1991. – P. 477-480. 1246. Ciobanu, Alina Constantin Stere şi „Viaţa Basarabiei” // Curierul literar (supliment la „Curierul de seară”). – 1991. – 7 noiembrie; Ştiinţa. – 1991. – 30 decembrie. 1247. Cioculescu, Şerban. Cu volumul VI, „Ciubăreşti” …Const. Stere a deschis seria evenimentelor româneşti din viaţa lui Ion Răutu // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8) – Chişinău, 1991. – P. 494-500. – (Seria „Scrieri”). 1248. Cioculescu, Şerban. Interpretări critice: rezerve şi aprecieri // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a treia. Vol. (5-6). – Chişinău, 1991. – P. 466-469. – (Seria „Scrieri”). 1249. Constantinescu, Pompiliu. Se poate afirma că adevăratul „roman-fluviu” al literaturii noastre este „În preajma revoluţiei” al d- 206

lui C. Stere // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a treia. Vol. (5-6). – Chişinău, 1991. – P. 469-472. – (Seria „Scrieri”). 1250. Diamandi, Sterie. Constantin Stere // Diamandi S. Galeria oamenilor politici. – Bucureşti: Ed. Gesa, 1991. – P. 196-209. 1251. Documente şi dovezi // Basarabia. – 1991. – Nr. 12. – P. 122-143. 1252. Donos, A. Binefacere // Lit. şi arta. – 1991. – 18 aprilie. – P. 2. 1253. Donos, Alexandru. Familia Stere – la Ciripcău // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8). – Chişinău, 1991. – P. 514-521. – (Seria „Scrieri). 1254. Galaction, Gala. Constantin Stere // Basarabia. – 1991. – Nr. 12. – P. 153-154. 1255. Halippa, Pan* Basarabia – ţara colinelor albastre // Adevărul literar şi artistic. – 1991. – Nr. 62, 63, 64. – P. 4-5. 1256. Halippa, Pan.* Const. Stere şi Basarabia // Întregirea. – 1991. – 8 aprilie. 1257. Halippa, Pan. C. Stere şi Basarabia // Stere C. În viaţă, în literatură…: Cartea a cincia. Selecţie din opera cugetătorului, publicistului, polemistului… / Ed. îngr. şi note de V. Badiu. – Chişinău: Hiperion, 1991. – P. 537-546. – (seria „Scrieri”). 1258. Iachimescu, A.* Constantin Stere // Patrimoniu. – 1991. – Nr. 4. – P. 142-147. 1259. Iorga, N. Către Constantin Stere (1865-1936): Domnule Stere…: [Patru scrisori din anii 1907-1908] // Iorga N. Corespondenţă: Documente literare / Ediţie, note şi indici de Ecaterina Vaum. – Bucureşti: Minerva, 1991. – V. 3. – P. 224-228. 1260. Madievski, S. Constantin Stere şi Basarabia: Reconstituiri // Cuvîntul. – 1991. – 12, 13, 14, 15, 16, 19 martie. – P. 2-3. 1261. Maliţa, Liviu.* Înfrîngerea ca victorie // Apostrof. – 1991. – Nr. 10-11. – P. 7. 1262. Mărturii, mărturisiri…: Întrebat C. Stere vorbeşte… despre sine, despre roman şi despre… - Note, impresii, convorbiri – [Semn.]: Omicron; Romanul D-lui Stere: În preajma revoluţiei – Smaragda Theodorovna, atmosfera, personajele, subiectul: Roman sau memorii? Basarabia. Personajele. Subiectul: [Semnat]: L. Leonean; D. Const. Stere despre Vania Răutu. Cum s-a născut Vania Răutu. În Siberia. Chipuri şi suflete. Cum scrie D. Stere: [Semn.]. Tudor Teodorescu-Branişte; De vorbă cu D. C. Stere. Ficţiune şi realitate. Dualismul sufletului omenesc. Unde duce neînţelegerea unor psihologii. C. Stere văzut de aproape în preajma revoluţiei. 207

Ciubăreştii. Fantezie şi inspiraţie: [Semn.] Valer Donea // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a treia. Vol. (5-6) – Chişinău, 1991. – P. 483-507. – (Seria „Scrieri). 1263. Necula, I. C. Stere: Tragedia unui destin // Lit. şi arta. – 1991. – 18 iulie. – P. 4. 1264. Negoiţescu, Ion. Constantin Stere (1865-1936) // Negoiţescu Ion. Istoria literaturii române. Vol. 1 (1800-1945). – Bucureşti: „Minerva”, 1991. – P. 209-213. 1265. Ornea, Z. Const. Stere, Prozatorul: [Prefaţă] // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman / Ed. şi pref. de Z. Ornea. – Bucureşti: Cartea românească, 1991. – Vol. 1. – P. V-XXXIV. 1266. Ornea, Z.* Const. Stere sau triumful învinsului // Ateneu. – 1991. – Nr. 3 (martie). – P. 5. 1267. Ornea, Z. Nota editorului: [Referiri la ediţiile precedente, care volume şi în cîte rînduri a fost editat] // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman / Ediţie şi pref. de Z. Ornea. – Bucureşti: Ed. Cartea românească, 1991. – [Vol. 1]. – P. XXXV. 1268. Pandrea, Petre. C. Stere: „Nostalgii” // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a treia. Vol. (5-6). – Chişinău, 1991. – P. 480-482. 1269. Perpessicius. Menţiuni critice: rezerve şi aprecieri: // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8). – Chişinău, 1991. – P. 489-493. – (Seria „Scrieri”). 1270. Perpessicius. „Nostalgii”…; „Ciubăreştii”… // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a treia. Vol. (5-6). – Chişinău, 1991. – P. 472-477. – (Seria „Scrieri”). 1271. Popescu, Radu. Un ctitor: Constantin Stere // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8). – Chişinău, 1991. – P. 509-513. – (Seria „Scrieri”). 1272. Popovschi, Nicolae. Constantin Stere şi Basarabia // Basarabia. – 1991. – Nr. 12 – P. 107-117. 1273. Ralea, Mihail D. C. Stere // Stere C. În viaţă, în literatură…: Cartea a cincia. Selecţie din opera cugetătorului, publicistului, polemistului… / Ed. îngr. şi note de V. Badiu. – Chişinău: Hyperion, 1991. – P. 533-537. – (Seria „Scrieri”). 1274. Sadoveanu, Mihail. Jertfa lui Stere // Basarabia. – 1991. – Nr. 12. – P. 107. 1275. Stere, Gheorghe. Mărturii: „Cărţile lui pot să spună mai mult” // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra: Vol. (7-8). – Chişinău, 1991. – P. 513-514. – (Seria „Scrieri”).

208

1276. Tulbure, Gh. Un exilat antiţarist atent supravegheat: C. Stere // Basarabia. – 1991. – Nr. 12. – P. 117-122. 1277. Un om, o conştiinţă o cauză: Stere şi Basarabia (1) // Basarabia. – 1991. – Nr. 12. – P. 105-158. Din cuprins: Mihail Sadoveanu. Jertfa lui Stere. – P. 107; Nicolae Popovschi. Constantin Stere şi Basarabia. – P. 107-117; G.D. Tulbure. Un exilat antiţarist atent supravegheat: C. Stere. – P. 117-122; Documente şi dovezi: Родословная книга; Господину Приставу 3-го стана; Проходное свидетельство. [şi altele, în total 61 documente în l. rusă]. – P. 122-143; C. Stere. Obîrşia. „Cazul Stere”; Sovietele şi Basarabia; Lămuriri. – P. 143-152; Vasile Badiu. Constantin Stere văzut de… – P. 153; Gala Galaction. Constantin Stere. – P. 153-154; Tudor Arghezi. Două vieţi paralele: N. Iorga şi C. Stere; – P. 155-158. 1278. Vasilenco, I. Constantin Stere // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a Patra. – Vol. (7-8). – Chişinău, 1991. – P. 506-509. – (Seria „Scrieri”). 1279. Zalis, Henri. Şcoala poporanistă [şi rolul lui C. Stere, ascuns sub pseudonimul C. Şărcăleanu la P. 127-129] // Zalis Henri. Valori de referinţă în critica şi istoria literară românească: Evoluţie şi continuitate. – Bucureşti: Cartea românească, 1991. – P. 120-129.

1992 1280. Apetri, Dumitru. Constantin Stere – eminentă personalitate basarabeană // Ştiinţa. – 1992. – 31 ianuarie. – P. 13. 1281. Badiu, Vasile. „Integrala” Constantin Stere: [Romanul „În preajma revoluţiei” la Chişinău] // Tribuna (Bucureşti). – 1992. – Nr. 41 (15-21 octombrie). – P. 4. 1282. Badiu, Vasile. La o apariţie editorială: Constantin Stere // Timpul (România). – 1992. – Nr. 33 (octombrie) – P. 10. 1283. Bătrânu, N. Declanşarea inevitabilului: [Prezentarea romanului, „În preajma revoluţiei”, editat la Chişinău] // Lit. şi arta. – 1992. – 24 decembrie. – P. 5. 1284. Bătrânu, N. Nostalgii şi deziluzii [citind romanul „În preajma revoluţiei”, Vol. 5-6, de C. Stere] // Făclia. – 1992. – 31 ianuarie. – P. 4-5. 1285. Boldur, A. Restabilirea suveranităţii româneşti în Basarabia: [Aportul lui C. Stere]. // Boldur A. Istoria Basarabiei:

209

Contribuţii la studiul istoriei românilor. – Chişinău: „Dreptatea”. 1992. – P.- 498-507. – (În special de consultat P.P. 501 şi 506). 1286. Brătianu, E.*. Aşa i-am cunoscut // Magazin istoric. – 1992. – Nr. 12. 1287. Cazacu, P.*. Emigranţi de peste Prut în România: [A.Russo, B.P.Hasdeu, Z.C.Arbore, C. Stere] / Cuvînt introd. de V.P.Cazacu // Lit. şi arta. – 1992. – 24 septembrie – P. 2. 1288. Cazacu, P. Unirea [Basarabiei cu România din 27 martie 1918, la care a participat şi C. Stere, luînd şi cuvîntul] // Cazacu P. Moldova dintre Prut şi Nistru, 1812-1918 / Studiu introductiv, bibliografie de A. Petrencu. – Chişinău: Ştiinţa, 1992. – P. 403-410; (Vezi şi ediţia de la Iaşi. – s.a. – P. 315). 1289. Călinescu, G.* Const. Stere, „Hotarul” // Călinescu G. Cronici literare şi recenzii. – Bucureşti. – 1992. – Vol. 2. – P. 168- 174; 418-419. 1290. Călinescu, G.*. Romanul dlui C. Stere, „Lutul” // Călinescu G. Cronici literare şi recenzii. – Bucureşti, 1992. – Vol. 2. – P. 92-98, 393-398. 1291. Căpreanu, I. „Recomandăm cu aleasă preţuire…” [romanul „În preajma revoluţiei” de C. Stere] // Basarabia. – 1993. – Nr. 4. – P. 195-196; Opinia (Iaşi). – 1992. – 29 iulie. 1292. Cimpoi, Mihai. Umbra lui Stere: [În opera lui Z. Ornea] // Lit. şi arta. – 1992. – 26 noiembrie. – P. 4. 1293. Ciobanu, Ştefan. Publicaţiile periodice româneşti: [Contribuţia lui C. Stere la apariţia ziarului „Basarabia”, 24 mai 1906] // Ciobanu Ştefan. Cultura românească în Basarabia sub stăpînirea rusă / „Cuvînt înainte” de V. Badiu. – Chişinău: Ed. encicl. „Gheorghe Asachi”, 1992. – P. 225-227. 1294. Datcu, Iordan*. O ediţie C. Stere la Chişinău // Literatorul. – 1992. – 31 iulie. – P. 4. 1295. Donos, A. Imagini din albumul familiei Stere // Lit. şi arta. – 1992. – 17 decembrie – P. 7. 1296. Dungaciu, D.*. Sociologia românească în gîndirea sociologică europeană // Sociologia românească. – 1992. – Nr. 4. – 407-424. – (Vezi şi autorii E. Durkheim, C. Stere, D. Drăghicescu). 1297. Ene, Ileana*. Const. Stere // Manuscriptum. – 1992. – Nr. 1-4. – P. 80-85. 1298. George, Alexandru* „Cazul Stere” // Contrapunct. – 1992. – Nr. 6. – P. 3.

210

1299. Grigurcu, Gheorghe.* Stere sau ocupantul siberian: [Prezentarea monografiei „Viaţa lui C. Stere” de Z. Ornea] // Familia. – 1992. – Nr. 3. – P. 5-15. 1300. Halippa, Pan. „Prezenţa lui Stere ne-a fost de mare ajutor [în problema Unirii Basarabiei cu România din 1918] // Lit. şi arta. – 1992. – 17 decembrie. – P. 2. – (Scrisoare retipărită din „Magazin ist.” din noiembrie 1992). 1301. Harea, V. Incidentul dintre C. Stere şi O. Ghibu (Fragment) // Astra. – 1992. – Nr. 3 (apr.). – P. 3-4. 1302. Holban, Eug. Figuri basarabene // Basarabia. – 1992. – Nr. 2. – P. 132-133. 1303. Ionescu, E. C. Stere: În preajma revoluţiei // Moldova suverană. – 1992. – 1 decembrie. 1304. Ionescu, Eugen.* Constantin Stere. În preajma revoluţiei. VIII: Uraganul // Ionescu E. Război cu toată lumea / Ed. îngr. de Mariana Vartic şi Aurel Sasu. – Bucureşti: Humanitas, 1992. – Vol. 1. – P. 269-272. 1305. Lefter, Ion Bogdan*. Biografii // Contrapunct. 1992. – Nr. 9. – P. 5-15. 1306. Manolescu, N.*. Cazul Stere // Luceafărul. – 1992. – 5 februarie (Nr. 3). – P. 5. 1307. Neacşu, Gh.* Din dosarele arhivelor // Lit. şi arta. – 1992. – 17 decembrie – P. 2. 1308. Săndulescu, Al.*. Actualitatea lui C. Stere // România literară – 1992. – Nr. 34 (28 octombrie – 3 noiembrie). – P. 10. 1309. Ştefănescu, Alex.*. A doua viaţă a lui C. Stere // România literară. – 1992. – Nr. 24 (19-25 aug.). – P. 10. 1310. Tulbure, Gheorghe. Un exilat antiţarist atent supravegheat: C. Stere // Basarabia. – 1992. – Nr. 12. – P. 117-122.

1993 1311. Badiu, Vasile. Omagierea lui C. Stere // Ştiinţa. – 1993. – Nr. 4 (Aprilie). – P. 13. 1312. Bârsa, Grigore. O lucrare valoroasă despre Constantin Stere // Patrimoniu. – 1993. – Nr. 2. – P. 203-205. – Rec. la cartea: Ornea Z. Viaţa lui C. Stere. Vol. 1-2. – Bucureşti. – 1991-1992. 1313. Bătrânu, N. . Constantin Stere – tribun al ţăranilor… // Curierul de seară. – 1993. – 12 octombrie. 1314. Bătrânu, N. Simbol al unei epoci istorice // Curierul de seară. – 1993. – 22 septembrie.

211

1315. Bobeică, Alexandru. Unirea [de la 27 martie 1918 cu participarea lui C. Stere, la care a rostit şi o mică cuvîntare] // Bobeică Al. Sfatul Ţării: Stindard al renaşterii naţionale. – Chişinău: Universitas, 1993. – P. 120-151. – (A se vedea în special „Procesul- verbal al şedinţei Sfatului Ţării din 27 martie 1918, unde găsim şi textul cuvîntării stereine la P. 142-144; A se consulta şi P.P. 8-9). 1316. Căpreanu, I. Un militant al Marii Uniri – Constantin Stere: [Interviu cu dl Căpreanu I., istoric, profesor universitar din Iaşi] / Interlocutor: A. Ciobanu // Curierul de seară. – 1993. – 15 apr. 1317. Cimpoi, Mihai*. Umbra lui Stere // Meridianul Timişoara. – 1993. – Nr. 2-3. – P. 2. 1318. Constantiniu, Florin. VAE Victis: O reevaluare a poziţiei lui P.P.Carp şi C. Stere (1914-1916) // Revista istorică. Seria nouă. – 1993.- Tom 4. – Nr. 9-10 (sept.-oct.). – P. 927-931. 1319. Făuritori ai Unirii: Ion Inculeţ (5.04.1884-19.11.1940); Constantin Stere (1865-1936), scriitor, om politic, deputat în Sfatul Ţării; … // Lit. şi arta. – 1993. – 8 aprilie. – P. 8. 1320. Galaction, Gala*. Constantin Stere // Galaction G. Zile basarabene. – Chişinău, 1993. – P. 160-163. 1321. George, Al. Cărţi ocolite, cărţi regăsite: „În preajma revoluţiei” (de Const. Stere) [ş. a.] // Basarabia. – 1993. – Nr. 9. – P. 209-211. 1322. Lozovanu, C.* Sistemul sociologic al lui C. Stere // Tezele conferinţei ştiinţifice anuale (25-27 mai 1993) / USM „N. Testemiţanu” din Moldova. – Chişinău, 1993. – P. 576. 1323. Lumini din vremuri: Oameni pe care i-a dat Moldova [care în amintirile sale se referă la personalitatea lui C. Stere] // Basarabia. – 1993. – Nr. 3. – P. 3-18. Din cuprins: De vorbă cu Pantelimon Halippa: Interviu / Interlocutor Mihail Spiridonică. – P. 3-12; Pan. Halippa. „ Prezenţa lui Stere ne-a fost de mare ajutor”. – P. 12-13; Al. Săndulescu. Actualitatea lui C. Stere. – P. 13-16; O pagină sentimentală din viaţa d-lui C. Stere: Interviu [fragment] / Interlocutor L. Leoneanu. – P. 16-18. 1324. Maftei, Ionel.* Stere Constantin // Maftei Ionel. Personalităţi ieşene. Vol. 2. – Chişinău, - 1993. – P. 296-298. 1325. Manoilescu, M.* Constantin Stere // Manoilescu M. Tragica predestinare a geniului românesc. – Iaşi, 1993. – P. 127-134. 1326. Marghiloman, A.* „Mă retrag, pentru a lăsa Sfatului Ţării deplina libertate de judecată // Expres magazin. – 1993. – Nr. 34.

212

1327. Marghiloman, Al. Stere Constantin: [Sporadic este implicat la rezolvarea unor probleme] // Marghiloman Al. Note politice. – Vol. 1: România şi războaiele balcanice (1912-1913) / Ediţie şi introd. de Stelian Neagoe. – Bucureşti, 1993. – P. 444. – (Indice: nume de persoane – Vezi la Stere C.). 1328. Marinescu, C. Gh. Mişcarea de eliberare şi unitate naţional-statală în perioada primului război mondial, [cap. V] // Marinescu. C.Gh. Epopeea Marii Uniri. – Galaţi, 1993. – (La P. 209, 210, 235, 236, 283 – despre C. Stere). 1329. Neagoe, S.* Constantin Stere ţi Unirea Basarabiei cu România // Express magazin – 1993. – Nr. 11. – P. 10. – (ori Nr. 30?). 1330. Negoiţescu, Ion. O vastă întreprindere epică: [Despre romanul lui C. Stere „Preludiile”] // Basarabia. – 1993. – Nr. 11-12. – P. 193-196. 1331. Pânzaru, Sava. Lev Tolstoi în aprecierea lui Constantin Stere // Rev. de lingvistică şi ştiinţă literară. – 1993. – Nr. 6. – P. 3- 19. 1332. Procesul-verbal al şedinţei Sfatului Ţării din 27 martie 1918 [la care a cuvîntat şi C. Stere] // Bobeică Alexandru. Sfatul Ţării stindard al renaşterii Naţionale. – Chişinău: Universitas, 1993. – P. 139-151. – (Cuvîntarea lui C. Stere la P. 142-145; Fotografii, între P.P. 112-113). 1333. Săndulescu, A. Actualitatea lui C. Stere // Basarabia. – 1993. – Nr. 3. – P. 13-18. 1334. Stere, Constantin (1865-1936) – Scriitor, om politic, deputat în Sfatul Ţării // Lit. şi arta. – 1993. – 8 aprilie.

1994 1335. Balmuş, Pavel.* Constantin Stere (1865-1936): Reconsiderări, reconstituiri // Evenimentul literar. – 1994. – 3 ianuarie (Nr. 3). – P. 1. 1336. Bârsa, Grig. Cîteva consideraţii referitoare la contextul istoric şi interesul naţional în ideologia social-politică a lui Constantin Stere // Rev. de istorie a Moldovei. – 1994. – Nr. 3-4. – P. 46-54. 1337. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere, romancierul total // Caiete critice. – 1994. – Nr. 4-5. – P. 78-82. 1338. Constantin Stere // Calendarul bibliotecarului – 1995. – Chişinău, 1994. – P. 65-68.

213

1339. Ghilas, M. Ciripcău – satul lui Constantin Stere // Sport. Turism. – 1994. – 20 ianuarie. 1340. Goma, P., Jerizanu Gh. În ţara lui Caragiale: Paul Goma despre Stere: [Dialog] // Săptămîna. – 1994. – 5 august – P. 16. – (Începutul în numărul precedent din 29 iulie, P. 16). 1341. Lupan, N.* Constantin Stere // Cuvîntul românesc. – 1994. – Nr. 222. (decembrie). – P. 17. 1342. Scurtu, Ioan. Pe calea fuziunii [Partidului Naţional cu Partidul Ţărănesc pe baza unui program alcătuit de Const. Stere] // Scurtu Ioan. Istoria Partidului Naţional-Ţărănesc: Ed. a II-a, revăz. şi adăugită. – Bucureşti: Ed. Enciclopedică, 1994. – P. 29-44, 210-213. 1343. Troianowski, L.* Actualitatea concepţiei poporaniste privind menirea social-estetică a artei: C. Stere // Noi orientări şi tendinţe în teoria şi practica culturii estetice contemporane: Materialele simpozionului Internaţional. – Chişinău, 1994 ori 1995 (?) – P.

1995 1344. Babii, A.I. Poporanismul // Viaţa satului. – 1995. – 3 iunie. – (Ed. specială; Caiete de cultură, XXXVI: Constantin Stere). 1345. Badiu, Vasile. Opera lui C. Stere… // Lit. şi arta. – 1995. – 8 iulie. – P. 4. 1346. Balmuş, Pavel. „Cazul Stere” – „Cazul Basarabiei”… // Contrafort. – 1995. – Nr. 5-6 (martie-aprilie). – P. 18. 1347. Balmuş, Pavel. Personaj de proză sadoviană: [C. Stere – „C. Stelnceanu” în povestirea „Sfatul cel mai bun”] // Glasul naţiunii. – 1995. – Nr. 30 (Iulie). – P. 5. 1348. Balmuş, Pavel. Protagonist de dramă basarabeană: [130 de ani de la naşterea lui C. Stere, 1865-1936] // Contrafort. – 1995. – Nr. 3 (Ianuarie.). – P. 14. 1349. Bârsa, Grigore. Narodnicismul lui C. Stere: Între real şi ipoteze // Tyrageţia: Anuar / Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei. – Chişinău, 1995. – Vol. 2. – P. 51-63. 1350. Bătrânu, N. Un mare necunoscut: Constantin Stere: [130 de ani de la naştere] // Curierul de seară. – 1995. – 15 iulie. – P. 6. 1351. Bobeică, C. Reactualizarea lui Constantin Stere // Lit. şi arta. – 1995. – 11 mai. – P. 5. 1352. Cavarnali, V. Prăbuşirea uriaşului de la Bucov: (130 de ani de la naşterea lui Const. Stere) // Moldova literară (supliment la cotidianul „Moldova suverană”). – 1995. – 1 iunie. – P. 3.

214

1353. Căpreanu, Ioan. Noul climat democratic, al României, după Marea Unire, în perioada interbelică [şi rolul lui C. Stere] // Căpreanu Ioan. Partide şi idei politice în România (1880-1947). – Bucureşti: Ed. Didactică şi Pedagogică, s.a. – P. 191-231. – (În special P.P. 208-222; A consulta şi P. 25, 26, 83, 85, 90 ş.a ) 1354. Căpreanu, Ioan. Optimismul // Viaţa satului. – 1995. – 3 iunie. – (Ed. specială: Caiete de cultură, XXXVI: Constantin Stere). 1355. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere (6.VI.1865 – 27.VI.1936) // Cimpoi M. Sfinte firi vizionare: Clasici români: Medalioane literare / Alcătuire – Vlad Chiriac. – Chişinău: CPRI „Anons S. Ungurean”, 1995. – P. 178-183. 1356. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere, romancierul total // Lit. şi arta. – 1995. – 8 iunie. – P. 4; 15 iunie. – P. 5. 1357. Cimpoi, Mihai*. Constantin Stere, romancierul total // Contemporanul: ideea europeană. – 1995. – 5 octombrie – P. 1, 15. 1358. Donos, A. La izvorul Tudosiei // Lit. şi arta. – 1995. – 8 iunie. – P. 4. 1359. Donos, A. Trei scrisori regăsite // Lit. şi arta. – 1995. – 19 octombrie. – P. 8. 1360. Holban, Eugen Şt. Personalitate tot mai impunătoare, odată cu scurgerea timpului: (Fragment) // Viaţa satului. – 1995. – 3 iunie. – (Ed. specială: Caiete de cultură, XXXVI: Constantin Stere). 1361. Jercan, Ion.* Date noi privind viaţa şi opera lui Const. Stere // An. (Ploieşti). – 1995. – P. 162-165. 1362. Lozovanu, C. Aspecte sociologice: // Viaţa satului. – 1995. – 3 iunie. – (Ediţie specială a săptămînalului „Viaţa satului”). 1363. Lozovanu, Const. Constantin Stere şi mişcarea naţională din Basarabia // Cugetul. – 1995. – Nr. 1-2. – P. 3-7. 1364. Lozovanu, Const. Problematica filosofică în scrierile din tinereţe ale lui Constantin Stere // Rev. de filozofie şi drept. – 1995. – Nr. 1. – P. 29-35. 1365. Mănuilă, A. Constantin Stere şi Unirea // Glasul naţiunii. – 1995. – Nr. 13 (martie). – P. 7. 1366. Micu, D. Constantin Stere (1865-1936) // Micu D. Scurtă istorie a literaturii române. – Bucureşti, 1995. – P. 117-120. 1367. Sadoveanu, Mihail. Jertfa lui Stere // Viaţa satului. – 1995. – 3 iunie. – (Ed. specială: Caiete de cultură, XXXVI: Constantin Stere). 1368. Troianowski, L. * Concepţia lui C. Stere în contextul esteticii româneşti // Referate şi comunicări, prezentate la conferinţa

215

ştiinţifică jubiliară: „Universitatea „A. Russo” – 50: realizări şi deschideri ştiinţifice”. – Bălţi, 1995. – P. 1369. Troianowski, Lidia. Constantin Stere – Lev Tolstoi: Unele tangenţe estetico-literare // Rev. de filosofie ţi drept. – 1995. – Nr. 2-3. – P. 21-27. 1370. Troianowski, L. * Creaţia în concepţia poporanistă // Creaţia: teoria şi practica optimizării. – Chişinău, 1995. – P. 1371. Troianowski, Lidia. Preocupări estetice // Viaţa satului. – 1995. – 3 iunie. (Ed. specială: Caiete de cultură, XXXVI: Constantin Stere). 1372. Tulbure, Gh. Constanţa 1914: Constantin Stere şi ţarul Nicolai al II-lea // Săptămîna. – 1995. – 9 iunie. – P.16. 1373. Usturoi, Tudor. Misiunea secretă a lui Constantin Stere // Pămînt şi oameni. – 1995. – 28 octombrie; 4 noiembrie. 1374. Varta, I. Constantin Stere şi diplomaţia rusă: (În baza unor documente inedite) // Lit. şi arta. – 1995. – 22 iunie. – P. 5.

1996 1375. Alexandru, George*. Cazul Stere // Contrapunct. – 1996. – Nr. 6. – P. 1376. Bădescu, Ilie. Sfîrşitul erei social-democratice (Triumful sociologiei poporaniste): Postfaţă // Stere Const. Social-democratism sau poporanism? – Galaţi: Ed. „Porto-Franco”, 1996. – P. 269-321. 1377. Bătrînu, N. Stere cel necunoscut: (60 de ani de la moartea lui C. Stere) // Moldova literară. – 1996. – 26 iunie. – (Supliment la „Moldova suverană”). 1378. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere: [Bibliografie despre protagonist] // Cimpoi M. O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia. – Chişinău: Ed. ARC, 1996. – P. 347-348. 1379. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere, omul întregurilor // Basarabia. – 1996. – Nr. 3-4. – P. 7-12; Viaţa românească. – 1996. – Nr. 3-4. – P. 24-27. 1380. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere, romancierul total // Cimpoi Mihai. O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia. – Chişinău: Ed. ARC, 1996. – P. 100-109. – (Vezi şi P.P.: 319-327, 330.333, 347-348). 1381. Cimpoi, Mihai. Istoria democraţiei române nu va putea face abstracţie de numele meu: [Despre C. Stere] // Glasul naţiunii. – 1996. – Nr. 24 (iunie). – P. 6. 1382. Ciorănescu, George. [„C. Stere şi ideea federalizării Austro-Ungariei] // Ciorănescu George. Românii şi ideea federalistă 216

/ Ed. îngrijită de Georgeta Penelea Filitti. – Bucureşti: Ed. Enciclopedică, 1996. – P. 81-83. – (A se consulta şi P.P. 74, 78, 94, 95). 1383. Codreanu, T. C.Stere şi drama ţărănimii // Lit. şi arta. – 1996. – 27 iunie. – P. 4. 1384. Constantin, Stere // Calendarul bibliotecarului. – 1996. – Chişinău, 1996. – P. 95-96. 1385. Hropotinschi, A. Constantin Stere (1865-1936) // Moldova suverană. – 1996. – 27 aprilie. – P. 1. 1386. Manolescu, Nicolae. O experienţă excepţională în proza românească // Tineretul Moldovei. – 1996. – 7 decembrie. – (supl.: Brumar. – Nr. 7). 1387. Memoria se întoarce acasă: [Mormîntul familiei Stere Const. din satul Ciripcău, r-nul Floreşti] // Moldova suverană. – 1996. – 17 august. 1388. Sadoveanu, Mihail. Jertfa lui Stere // Glasul naţiunii. – 1996. – Nr. 24 (iunie). – P. 6. 1389. Surugiu, Liliana. 1. 3. Probleme de filosofie socială; 1. 3. 1. – Aspecte ale gîndirii social-politice, [care se sprijine, se argumentează cu pilde şi din scrierile lui C. Stere] // Surugiu Liliana. Gîndirea filosofică şi socială în Basarabia (1918-1944): Teză de doctor în ştiinţe filosofice / conducător ştiinţific Gheorghe Bobână. – Chişinău, 1996. – P. 43-47. – (Acad. de Şt. a Moldovei; In-tul de Filosofie, Sociologie şi Drept). 1390. Troianowski, L.* Personalitatea lui C. Stere în cultura naţională // „Prima sesiune ştiinţifică anuală a A.F.M.”. – Chişinău, 1996. – P. 32. 1391. Troianowski, Lidia. Un destin în spaţiu şi timp_ [130 ani de la naşterea lui Constantin Stere] // File de filosofie. – 1996. – Nr. 1. – P. 93-95. 1392. Ungheanu, Mihai. Const. Stere – o valoare reprimată // Stere Constantin. Social-democratism sau poporanism? – Galaţi: Ed. Porto-Franco, 1996. – P. V-XII.

1997 1393. Arghezi, Tudor. Constantin Stere // Constantin Stere: Victoria unui înfrînt / Ediţie îngrijită şi bibliografie de Maria Teodorovici. – Chişinău: Cartier, 1997. – P. 194-197. 1394. Argument: [Din viaţa şi activitatea lui C. Stere] // Stere Constantin. Singur împotriva tuturor / Ed. îngr. de Alina Ciobanu. – Chişinău: „Cartier”, 1997. – P. 3-9. – Semnat: Ed. 217

1395. Babii, Alexandru. Constantin Stere: De la narodnicism la poporanism // Filosofia lui Constantin Stere în contextul culturii româneşti. – Chişinău, 1997. – P. 3-18. 1396. Balmuş, P. Biblioteca publică din Chişinău, „văzută” de către Z.C. Rally-Arbore şi de C. Stere (la hotarul secolelor XIX-XX) // Magazin bibliologic. – 1997. – Nr. 2-3. – P. 26-28. 1397. Balmuş, Pavel. Familia C. Stere în capitala Basarabiei // Chişinău: Enciclopedie. – Chişinău: Museum, 1997. – P. 214-215. 1398. Bârsa, G., Furtună P. Constantin Stere (1865-1936) // Curierul de seară. – 1997. – 6 noiembrie. – P. 3. 1399. Chiriac, Vlad. Mărturii acoperite de vălul uitării: [Vasile Harea despre incidentul dintre C. Stere şi O. Ghibu] // Astra. – 1997. – Nr. 3 (aprilie.) – P. 3-4. 1400. Colesnic, Iurie. O scrisoare-autograf Constantin Stere // Lit. şi arta. – 1997. – 25 decembrie. – P. 8. 1401. Corbu, Haralambie. Constantin Stere: „În preajma revoluţiei”. Între roman şi memorii // Săptîmîna. – 1997. – 5, 12 decembrie. – P. 20-21. 1402. Corbu, Haralambie. Triumful şi calvarul lui Constantin Stere // Săptămîna. – 1997. – 17 octombrie. – P. 19-21; Momentul. – 1997. – 18 octombrie. – P. 3. 1403. Ghibu, Onisifor. Basarabia şi războiul mondial [şi contribuţia lui C. Stere] // Ghibu Onisifor. De la Basarabia rusească la Basarabia românească. – Bucureşti: Semne, 1997. – P. 60-65. – (Vezi şi capitolul VI – „Dezlipirea Basarabiei de la Rusia”, - P. 103- 113.). 1404. Holban, Eugen Şt.*. Personalitate tot mai impunătoare, odată cu scurgerea timpului // Holban E. Şt. Contribuţia Basarabiei la cultura românească: Toponimie şi identitate naţională. – Chişinău: Grai şi suflet, 1997. – P. 1405. Jerunca, V. Un om ales al Basarabiei: Constantin Stere // Limba română. – 1997. – Nr. 3-4. – P. 50-53. 1406. Juc, Victor,. Idei politice în opera lui Constantin Stere // Juc Victor. Din istoria gîndirii politice româneşti (în Moldova). – Chişinău, 1997. – P. 127-131. 1407. Juc, Victor,. Probleme moral-etice în concepţia lui Constantin Stere // Filosofia lui Constantin Stere în contextul culturii româneşti. – Chişinău, 1997. – P. 68-95. 1408. Leandru.* Drept şi dreptate: Cu prilejul tezei dlui C. Stere // Noutatea. – 1997. – 25 iunie.

218

1409. Lozovanu, Constantin. Const. Stere şi filosofia germană din a doua jumătate a secolului al XIX-lea // Filosofia lui Const. Stere în contextul culturii româneşti. – Chişinău, 1997. – P. 50-67. 1410. Mihai, Nicolae. Despre concepţiile politice ale lui Const. Stere // Filosofia lui Constantin Stere în contextul culturii româneşti. – Chişinău, 1997. . P. 32-49. 1411. Ornea, Z. Const. Stere editat la Chişinău // România literară. – 1997. – 12 noiembrie. – P. – (Ecou la apariţia cărţii „Singur împotriva tuturor” de C. Stere (an. 1997). 1412. Poştarencu, Dinu. Constantin Stere şi Sfatul Ţării // Ţara. – 1997. – 21 noiembrie. 1413. Surugiu, Liliana. Constantin Stere în contextul gîndirii social-filosofice din Basarabia în perioada interbelică // Filosofia lui Constantin Stere în contextul culturii româneşti. – Chişinău, 1997. – P. 19-31. 1414. Şuluţiu, Octav. C. Stere, „Nostalgii” // Constantin Stere: Victoria unui înfrînt / Ediţie îngrijită şi bibliografie de Maria Teodorovici. – Chişinău: Cartier, 1997. – P. 172-177. 1415. Teodorescu-Branişte, Tudor. D.C. Stere, romancier // Constantin Stere: Victoria unui înfrînt / Ediţie îngrijită şi bibliografie de Maria Teodorovici. – Chişinău: Cartier, 1997. – P. 178-181. 1416. Teodorovici, Maria. Bibliografie // Constantin Stere: Victoria unui înfrînt. – Chişinău: Cartier, 1997. – P. 311-330. 1417. Toma, Inocenţiu.* Dreptul lui Stere asupra urmaşilor: [Prezentarea volumului „Singur împotriva tuturor”, de C. Stere, îngrijit de Alina Ciobanu] // Ţara. – 1997. – 1 iulie. 1418. Toma, Inocenţiu*. „Cazul Stere?” „Cauza Stere”: [Prezentarea cărţii: „Constantin Stere: Victoria unui înfrînt”, articole despre C. Stere / Ed. îngr. de Maria Teodorovici. – Ch., 1997. – 333 p.] // Ţara. – 1997. – 8 iulie. 1419. Troianowski, Lidia. Const. Stere despre menirea artei // Filosofia lui C. Stere în contextul culturii româneşti. – Chişinău, 1997. – P. 111-132.

1998 1420. Balmuş, Pavel. Poporanistul Constantin Stere promovînd (şi) cauza Basarabiei // Revista română, (Iaşi) – 1998. – Nr. 1 (11). – P. 6-10. 1421. Bârsa, Gr. Constantin Stere în istoriografia recentă // Ştiinţa universitară în serviciul progresului uman: Conf. şt.-didactică anuală. Ediţ. II: Rezumate. – Chişinău, 1998. – P. 38-39. 219

1422. Bogos, Dimitrie. Capitolul IX, § - III-IV: Iată că se apropie ultima etapă, prin care trebuie să treacă Basarabia înaintea Unirii [cu participarea lui C. Stere. Textul „Cuvîntării” lui C. Stere] // Bogos Dimitrie. La răspîntie: Moldova de la Nistru 1917-1918. – Chişinău: Ştiinţa, 1998. – P. 168-175. 1423. Braga, C. Constantin Stere – o imagologie comparată a Basarabiei şi României // Contrafort. – 1998. – Nr. 11-12. – P. 24- 31. 1424. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere, omul întregurilor // Cimpoi Mihai. Mărul de aur: Valori româneşti în perspectivă europeană. – Bucureşti: Ed. didactică şi pedagogică R.A., 1998. – P. 107-112. 1425. Colesnic, Iurie. Stere Constantin // Colesnic Iurie. Sfatul Ţării: Encicl. – Chişinău, 1998. – P. 281. 1426. Constantin Stere: Casa-muzeu. Satul Cerepcău, judeţul Floreşti, Soroca // Gebeletu Mihai, Teodorecu Maruan. 101 muzee şi case memoriale şi cinci popasuri culturale în Moldova de peste Prut / Cuvînt înainte de acad. Prof. Eugen Simion – Bucureşti: Agerpress, 2008. – P. 246-248. – Fără semnătură. 1427. Corbu, Haralambie. O paralelă: Constantin Stere şi Liviu Rebreanu // Săptămîna. – 1998. – 27 martie. – P. 16; 3 aprilie. – P. 16-17. – 10 aprilie. – P. 18. 1428. Cristea-Enache, Daniel*. „Cazul Stere” (I). Un material refractar // Adevărul literar şi artistic. – 1998. – 18 ianuarie. – P. 13. 1429. Cristea-Enache, Daniel.* „Cazul Stere” (II): Morala unei fabule // Adevărul literar şi artistic. – 1998. – 25 ianuarie. – P. 5.. 1430. Guzun, Igor. Lecturile anului 1997: [Prezentarea cărţii lui C. Stere „Singur împotriva tuturor” (Chişinău, 1997)] // Săptămîna. – 1998. – 16 ianuarie. – P. 21. 1431. Leu, Ion. Contribuţia scriitorilor basarabeni la unirea cu România // Glasul naţiunii. – 1998. – 16 septembrie. – P. 11. 1432. Mihail, Viorel. De ce Stere în anul împăcării noastre // Săptămîna. – 1998. – 9 ianuarie. – P. 11. 1433. Mişcarea de eliberare naţională. Unirea Basarabiei cu România… [şi contribuţia lui Constantin Stere] // Istoria Basarabiei de la începuturi pînă în 1998 / Ioan Scurtu, Dumitru Almaş, Armand Goşu, Nicolae Enciu Gheorghe E. Cojocaru ş.a. – Bucureşti: Ed. Semne, 1998. – P. 65-72, 87, 95-97, 114-118 şi altele. 1434. Ornea, Zigu*. Răzvrătitul Constantin Stere // Dilema. – 1998. – 9-15 octombrie. – P. 10.

220

1435. Petrencu, Anatol. Constantin Stere şi Unirea Basarabiei cu România: Aspecte istoriografice // Ştiinţa universitară în serviciul progresului uman: consf. şt.-didactică anuală. Ediţ. II : Rezumate. – Chişinău, 1998. – P. 37-38. 1436. Petrencu, Anatol. Constantin Stere şi Unirea // Limba română. – 1998. – Nr. 1-2. – P. 87-90; Curierul de seară. – 1998. – 27 martie; Вечерний Кишинев. – 1998. – 27 марта. 1437. Poştarencu, Dinu. „Basarabia”, gazetă naţional- democratică, [concomitent despre C. Stere – „Singurul îndrumător şi povăţuitor în toate chestiunile privitoare la noul ziar…”] // Poştarencu Dinu. O istorie a Basarabiei în date şi documente (1812- 1940). – Chişinău: Cartier, 1998. – P. 130-132. 1438. Poştarencu, Dinu. Un caz discutabil?: [Constantin Stere şi Sfatul Ţării] // Limba română. – 1998. – Nr. 1-2, . P. 91-92. 1439. Stere, Constantin (1.VI. 1865 – 26.VI. 1936) // Chişinău: Enciclopedie. – Chişunău: Museum, 1998. – P. 433-434. – (Fără semnătură). 1440. Varta, Ion. Constantin Stere şi Unirea Basarabiei cu România // Mesagerul. – 1998. – 10, 17, 24 aprilie. – P. 7; 24 mai.

1999 1441. Balmuş, Pavel.* Stere Constantin: reconstituiri. reconsiderări [I-IV, V] // Basarabia [Ziar]. – 1999. – (Ianuarie). – P. 10-11; Nr. 2 (febr.). – P. 6, 7; Nr. 3-6 [Revistă]. – P. 59-66; Nr. 7-12. – P. 108-114; 2000 [rev.]. – Nr. 1-3. – P. 137-140. 1442. Bârsa, Grigore. Constantin Stere în gîndirea social- politică românească // Syposia professorum. – Ser. Istorie. – Chişinău, 1999. – P. 41-42. 1443. Burlacu, Al. Modele prezumtive în romanul lui C. Stere // Burlacu Al. Proza basarabeană: fascinaţia modelelor. – Chişinău: Cartier, 1999. – P. 36-48; Limba română. – 1999. – Nr. 12. – P. 70- 75. 1444. Ciocanu, Anatol. Constantin Stere – marele unionist, scriitor şi profet // Glasul naţiunii. – 1999. – 24 martie. – P. 2, 4. 1445. Corbu, Haralambie. Constantin Stere: Singur împotriva tuturor // Săptămîna. – 1999. – 28 mai. 1446. Diamandi, S. Constantin Stere // Cugetul. – 1999. – Nr. 3. – P. 40-44. 1447. Ghimpu, Gheorghe. Const. Stere // Ghimpu Gheorghe. Conştiinţa naţională a românilor moldoveni. – Chişinău, 1999. – P. 311-313. 221

1448. Varta, I. Martirajul lui Constantin Stere: (Problema naţională a fost fundamentală în concepţiile marelui nostru înaintaş) // Flux: Ed. de vineri. – 1999. – 5 martie. – P. 6.

2000 1449. Burlacu, A. Un model al romanului basarabean: („În preajma revoluţiei” de C. Stere) // Destin românesc. – 2000. – Nr. 3. – P. 54-61. 1450. Donos, Alexandru. Crîmpeie mai mult sau mai puţin inedite referitoare la familia Stere // Donos A. Scriitori martiri. – Ch.: Museum, 2000. – P. 85-116. Din cuprins: Familia Stere – la Ciripcău. – P. 86-92; Tînărul Stere despre tineretul din vremea sa. – P. 93-99; Cînd s-a născut Constantin Stere. – P. 100-103; Binefacere. – P. 104-107; Patru imagini din albumul Doamnei Lidia Zgardan. – P. 108-109; Izvorul Tudosiei. – P. 110-112; Trei scrisori regăsite. – P. 113-116. 1451. Madievski, S. Constantin Stere şi Basarabia // Glasul Moldovei. – 2000. – 28 martie. – P. 4; 4 aprilie. – P. 4. 1452. Manolescu, Nicolae. Stere Constantin // Dicţionarul esenţial al scriitorilor români. – Bucureşti, 2000. – P. 800-803. 1453. Micu, Dumitru*. [Constantin Stere] // Micu Dumitru. Istoria literaturii române. De la creaţia populară la postmodernism. – Buc., 2000. – P. 256-258. 1454. Mihail, Viorel. Calvarul: încercarea de a-l înţelege pe Constantin Stere // Săptămîna. – 2000. – 24, 31 martie. – P. 9; 7 apr. – P. 8-9; 14 aprilie. – P. 6; 21 aprilie. – P. 5; 28 aprilie. – P. 8; 5 mai. – 12 mai. – P. 5; 26 mai. – P. 7; 2 iunie. – P. 6: 9 iunie. – P. 5; 23 iunie. – P. 16-17; 30 iunie. – P. 9. 1455. Troianowski, L. Constantin Stere – Raicu Ionescu-Rion: incidente estetice // Idei şi valori perene în ştiinţele socio-umane: Studii şi cercetări. – Iaşi, 2000. – Tom. V. – P. 116-130.

2001 1456. Burlacu, A. Un model al romanului basarabean: („În preajma revoluţiei” de C. Stere) // „România km O”: Revistă de cultură (Baia Mare). – 2001. – Nr. 1-2 (4). – P. 154-159. 1457. Caraman, Vlad. Bildungs – romanul lui C. Stere: Considerări şi reconsiderări // Metaliteratură: Analele Universităţii Ped. de Stat „Ion Creangă”. Facult. de filologie. Vol. 1. – Chişinău, 2001. – P. 17-20.

222

1458. Caraman, Vlad. C. Stere: Arta portretului // Metaliteratură: Analele Universităţii Ped. de Stat „Ion Creangă”. Facult. de filologie. Vol. 2. – Chişinău, 2001. – P. 106-112. 1459. Caraman, Vlad Despre arta portretistică la C. Stere // Basarabia. – 2001. – Nr. 8-12. – P. 94-98. 1460. Caraman, Vlad. Despre poetica romanului „În preajma revoluţiei” de Constantin Stere // Tezele conferinţei tinerilor cercetători consacrată aniversării a 40-cea a Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi a 55-cea de la formarea primelor instituţii academice. – Chişinău, 2001. – P. 123. 1461. Caraman, Vlad. Ipostaze ale personajului în romanul lui Constantin Stere // Metaliteratura. Analele Universităţii Ped. De Stat „Ion Creangă”. Facult. de filologie. Vol. IV. – Chişinău, 2001. – P. 14-16. 1462. Caraman, V. Natura policonflictului în romanul lui Constantin Stere; Strategii ale descrierii şi dialogului la C. Stere // Metaliteratură: Analele Universităţii Ped. de Stat „Ion Creangă”. Facult. de filologie. Vol. 3. – Chişinău, 2001. – P. 93-96; 100-104. 1463. Caraman, Vlad. Textualism şi intertextualism (În preajma revoluţiei de C. Stere) // Metaliteratură: Analele Universităţii Ped. de Stat „Ion Creangă”. Facult. de filologie. Vol. 1. – Chişinău, 2001. – P. 113-117. 1464. Cazul Stere – tragedia Basarabiei (I, II, III, IV, V) // Săptămîna. – 2001. – 13, 20, 27 iulie; 3, 10 august. – P. 17, 16-17, 16-17, 16-17, 20. 1465. Chiriac, Alexandru. Stere Constantin // Chiriac Al. Membrii Sfatului Ţării (1917-1918): Dicţionar. – Bucureşti, 2001. – P. 146-147. – (Cu o fotogr. luxoasă). 1466. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere, l’homme accompli // Cimpoi Mihai. La Pomme d’or: essais: [trad. din rom.]. – Chişinău: Prut internaţional, 2001. – P. 200-207. 1467. Ciobanu-Tofan, Alina. Constantin Stere şi Bildungsromanul său // Ciobanu-Tofan A. Spiritus loci: Variaţiuni pe o temă. – Chişinău: Gunivos SRL, 2001. – P. 115-124. 1468. Stere, Constantin. Sociolog, filosof, scriitor, ziarist, om politic remarcabil, profesor universitar // Enciclopedia Marilor Personalităţi din istoria, ştiinţa şi cultura românească de-a lungul timpului. Vol. III. – [Bucureşti], 2001. – P.289-294.

223

2002 1469. Burlacu, Alexandru. Constantin Stere // Burlacu A. Literatura română din Basarabia: Anii 20-30. – Chişinău: Tehnica- Info, 2002. – P. 162-173. 1470. Burlacu, Alexandru. Modele prezumtive în bildungsromanul lui C. Stere // Burlacu Al. Tentaţia sincronizării: Eseu despre literatura română din Basarabia. Anii 20-30. – Timişoara: „Augusta”, 2002. – P. 179-192. 1471. Burlacu, Alexandru. Modele prezumtive în romanul lui Constantin Stere // Convorbiri literare. – 2002. – Nr. 1. – P. 91-93; Nr. 2. – P. 86-87. 1472. Caraman, Vlad. Caragiale şi Stere // Metaliteratura. Analele Universităţii Ped. de Stat „Ion Creangă”. Facultatea de filologie. Vol. V. – Chişinău, 2002. – P. 139-140. 1473. Caraman, Vlad. Personajul în romanul lui C. Stere // Probleme ale ştiinţelor socio-umane şi modernizării învăţămîntului: Conf. şt. anuală a Universităţii Ped. de Stat „Ion Creangă” (20-21 martie 2002). – Vol. II: Rez. ale comunicării. – Chişinău, 2002. – P. 104-107. 1474. Caraman, Vlad. Personajul la Constantin Stere // Tezele Conferinţei profesorilor Universităţii Ped. de Stat „Ion Creangă”. – Chişinău, 2002. – P. 330-332. 1475. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere // Cimpoi Mihai. O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia. – Ed. a 3-a revăz. şi adăug. – Bucureşti, 2002. – P. 109-115, 365-366. – (Vezi şi ediţia din 1997 ş. a.). 1476. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere, romancierul total // Basarabenii în lume. – Chişinău: BNRM, 2002. – Vol. 1. – P. 29-38. 1477. Colesnic, Iu. „Drumul Ardealului trece prin Basarabia” // Flux: Ed. de vineri. – 2002. – 26 iulie. – P. 6. 1478. Colesnic, Iurie. Umbra lui Stere: [C. Stere – politicianul] // Flux: Ed. de vineri. – 2002. – 16 august. – P. 7. 1479. Colesnic, Iurie. Un demiurg al politicii româneşti // Stere C. Documentări politice. – Chişinău: Museum; Bucureşti: Museum, 2002. – P. III-XLII. – (la P. V începe un paragraf „Arborele genealogic”). 1480. Constantin, Stere [reflectat în paginile revistei „Viaţa Basarabiei”: Bibliogr.] // Şpac Ion. Viaţa Basarabiei, 1932-1944: Cercetări bibliografice şi informative. – Chişinău: Pontos, 2002. – P. 124-125. 224

1481. Corbu, Haralambie. Poporanismul lui C. Stere ca doctrină ştiinţifică şi mesaj social-uman // Rev. de lingvistică şi ştiinţă literară. – 2002. – Nr. 3-4. – P. 21-35. 1482. Manolescu, Nicolae. Stere Constantin // Dicţionarul scriitorilor români. – Vol.: R-Z / Mircea Zaciu, Marian Papahaghi, Aurel Sasu, coordonare şi revizie ştiinţ.. – Bucureşti, 2002. – P. 376- 381. – (Semnat: N.M.). 1483. Nastasiu, V. Urmele lui Constantin Stere // Capitala. – 2002. – 23 februarie. – P. 8. 1484. Poştarencu, Dinu. Precizări şi completări la biografiile unor personalităţi basarabene [printre care figurează şi C. Stere] // Cugetul. – 2002. – Nr. 1 (13). – P. 64-68. 1485. Stati, Vasile. Operaţia militară codificată „unire”. [Figurează şi numele C. Stere] // Stati V. Istoria Moldovei. – Chişinău: „Vivar-Editor”, 2002. – P. 286-294. – (Vezi şi P. 445, la numele Stere C.). 1486. Şeicaru, Pamfil*. Un singuratec: C. Stere // Şeicaru Pamfil. Scriitori din exil. Vol. 2. – Bucureşti, 2002. – P. 92, 94. 1487. Troianowski, Lidia. Problema specificului naţional în publicistica lui Constantin Stere // Cugetul. – 2002. – Nr. 1. – P. 12- 16. – (Bibliogr. la P. 16).

2003 1488. Brădăţan, Costică*. De ce? Cu cine? Cînd? Cum? // Dilema. – 2003. – an. XI. – Nr. 526. – P. 1489. Caraman, Vlad. Forme ale naraţiunii în romanul lui Constantin Stere // Metaliteratura. Analele Universităţii Ped. de Stat „Ion Creangă”. Facult. de filologie. Vol. VII. – Chişinău, 2003. – P. 92-102. 1490. Călinescu, G. Const. Stere // Călinescu G. Istoria literaturii române: Compendiu. – Bucureşti-Chişinău: Litera- Internaţional, 2003. – P. 299-300. – (Ed. Chişinău din 1997. – P. 287-289). 1491. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere // Cimpoi Mihai. Istoria literaturii române din Basarabia. – Bucureşti; Chişinău, 2003. – P. 173-183. 1492. Corbu, Haralambie. Constantin Stere, adversar şi victimă al extremismului de dreapta // Săptămîna. – 2003. – 10 ianuarie – P. 14; 17 ianuarie – P. 19. 1493. Corbu, H. Constantin Stere anteromancierul (valorile socio-culturale şi estetico-literare reflectate în publicistică) // Rev. de 225

lingvistică şi ştiinţă literară. – 2003. – Nr. 1-2. – P. 19-41. – (Bibliogr. – 12 titl. – Vezi şi Nr. 3-4 şi 5-6). 1494. Corbu, Haralambie. Triumful şi calvarul lui Constantin Stere; Constantin Stere: În preajma revoluţiei. Între roman şi memorii; O paralelă: Constantin Stere şi Liviu Rebreanu; Un alt „Singur împotriva tuturor”: Paul Goma; Paul Goma – vizavi de Constantin Stere; ş.a. // Corbu H. Deschideri către valori: Studii. Eseuri. Atitudini. – Chişinău: Cartea Moldovei, 2003. – P.P. 277- 285; 286-297; 298-317; 318-322; 328-332.

2004 1495. Caraman, Vlad. Aspecte satirice în romanul „În preajma revoluţiei” de Constantin Stere // Probleme actuale ale ştiinţelor umanitare: Analele ştiinţifice ale doctoranzilor şi competitorilor. – Vol. V. – Chişinău, 2004. – P. 271-273. 1496. Caraman, Vlad. Scrisoarea şi strategia ei în romanul „În preajma revoluţiei” // Probleme ale ştiinţelor socio-umane şi modernizării învăţămîntului: Conferinţa ştiinţifică anuală a Universităţii Ped. de Stat „Ion Creangă” (17-18 mart. 2004). – Vol. II: Rezumate ale comunicărilor. – Chişinău, 2004. – P. 108-112. 1497. Cimpoi, Mihai. Drumurile întrerupte ale romanului în Basarabia; Notă biobibliografică // Roman: [În 4 vol.] / Selecţie şi note de M. Cimpoi. – Chişinău: Ştiinţa: Arc, 2004. – [Vol. 1]: În preajma revoluţiei: Cartea 1: Prolog. Smaragda Theodorovna. – 2004. – P. 5-28. 1498. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere, omul întregurilor // Cimpoi Mihai. Critice. [Vol. 4]: Demonul recitirii. – Craiova: Fundaţia Scrisul Românesc, 2004. – P.P. 167-174. 1499. Colesnic, Iu. Constantin Stere… un Demiurg al politicii româneşti // Colesnic Iu. Basarabia necunoscută. Vol. 5. – Chişinău: Museum, 2004. – V.5. – P. 82-131. – (Bibliografie la p. 131). 1500. Colesnic, Iurie. Stere Constantin // Colesnic Iurie. Generaţia Unirii. – Chişinău, 2004. – P. 299-300. 1501. Corbu, Haralambie. Poporanismul lui Constantin Stere ca doctrină ştiinţifică şi mesaj social-uman; Constantin Stere anteromancierul: (Valorile socio-culturale şi estetico-literare reflectate în publicistică); Constantin Stere ca adversar şi victimă a extremismului de dreapta; Şcoala şi valorile spirituale autentice: [Interviu realizat de Păşuţa Gonţa] // Corbu H. Dincolo de mituri şi legende: Studii. Eseuri. Atitudini. – Chişinău, Cartea Moldovei, 2004. – P.P.73-94; 95-125; 126-139; 140-144. 226

1502. Grecu, Raisa. Democraţie sau corupţie: [Se fac trimiteri la unele scrieri ale lui C. Stere] // Rev. naţională de drept. – 2004. – Nr. 4. – P. 36-50. 1503. Marent, R. Cu moş Ion Codreanu despre Constantin Stere // Ora satului. – 2004. – Nr. 11 (iunie). – P. 8-9. 1504. Matvei Valeria. Constantin Stere, 1865-1936: [Schiţă biobibliografică] // Calendar Naţional-2005. – Chişinău: Biblioteca Naţională, 2004. – P. 161-163. 1505. Troianovski, Lidia. C. Stere – G. Ibrăileanu: promotori avizaţi ai poporanismului // Rev. de Filosofie şi Drept. – 2004. – Nr. 1-3. – P. 136-141. 1506. Năsturel, M. C. Stere: „Documentări politice”, o ediţie antologică // Ora satului. – 2004. – Nr. 1 (ianuarie). – P. 15. 1507. Stere, Constantin (1865-1936) // Dicţionar enciclopedic ilustrat junior. – Chişinău: Cartier, 2004. – P. 1440. – (Fără semnătură; - Vezi şi celelalte ediţii).

2005 1508. Agrigoroaiei, Ion. Constantin Stere şi ţăranii // Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele conferinţei ştiinţifice internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 76-94. 1509. Balmuş, Pavel. Realităţi şi personalităţi chişinăuene în biografia lui C. Stere: Maria Stere, născută Grosu // Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele conferinţei ştiinţifice internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 163-169. 1510. Botezatu, Eliza. Constantin Stere şi literatura universală // Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele conferinţei ştiinţifice internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 107-112. 1511. Brăviceanu, George. Profetul nemuririi noastre: [Prezentarea cărţii lui Iurie Colesnic despre C. Stere] // Natura. – 2005. – Nr. 4 (apr.). – P. 14. 1512. Bulgaru, Maria. C. Stere: Teoria ocolirii etapei capitaliste / Maria Bulgaru, Diana Cheianu // Bulgaru Maria, Cheianu Diana. Dezvoltarea ştiinţei şi învăţămîntului sociologic în Moldova / Maria Bulgaru, Diana Cheianu; Univ. de Stat din Moldova. – Chişinău: CEP USM, 2005. – P. 85-92. 1513. Burlacu, Alexandru. Bildungsromanul lui Stere: Univers artistic, personaje, tehnici narative // Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele conferinţei ştiinţifice internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 147-157.

227

1514. Caraman, Vlad. „Constantin Stere – 140 de ani de la naştere”, „Cîntecul amintirii: Mihail Sadoveanu – 125” – două simpozioane ştiinţifice: [Chişinău, 13-14 oct. 2005] // Rev. de lingvistică şi şt. literară. – 2005. – Nr. 4-6. – P. 102-103. 1515. Caraman, Vlad. Tehnica jurnalului în romanul „În preajma revoluţiei” de C. Stere // Conferinţă ştiinţifică jubiliară: Rezumatele comunicărilor. – Vol. II – Chişinău, 2005. – P. 160-163. – (Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău). 1516. Cemortan, Leonid. Un destin în vîltoare – Constantin Stere // Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele conferinţei ştiinţifice internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 63-75. 1517. Colesnic, Iurie. Moartea şi nemurirea leului bătrîn: [140 de ani de la naşterea lui Constantin Stere] // Timpul de dimineaţă. – 2005. – 27 mai . – P. 15. 1518. Colesnic, Iurie. Autorul unui Portret comun: [Omul politic C. Stere la 140 de ani de la naştere] // Natura. – 2005. – Nr. 6 (iunie). – P. 14. 1519. Colesnic, Iurie. Permanenţa lui Stere // Ora satului. – 2005. – Nr. 17 (octombr.). – P. 15. 1520. Colesnic, Iurie. Salvarea unui poet: [140 de ani de la naşterea lui Constantin Stere] // Lit. şi arta. – 2005. – 2 iunie. – P. 4. 1521. Colesnic, Iurie. Stere şi Biserica // Luminătorul. – 2005. – Nr. 4. – P. 56-57. 1522. Corbu, Haralambie. Vocaţia literar-artistică a politicianului Constantin Stere // Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 15-24. 1523. Corbu, Haralambie. Vocaţia literar-artistică a politicianului Constantin Stere // Academos. – 2005. – Nr. 1. – P. 15- 19. 1524. Druţă, Ion. Cuvînt înainte // Ornea Z. Viaţa lui Constantin Stere. – Chişinău: Universul, 2005. . Vol. 1. – P. 3. 1525. Druţă, Ion. Revenirea lui Stere // Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale (12 oct. 2005). – Chişinău, 2005. – P. 9-14 1526. Duca, Gheorghe. Un spirit european uriaş. – Constantin Stere // Constantin Stere – 140 de ani de la naştere. – Chişinău, 2005. – P. 6-8. 1527. Eşanu, Andrei. Constantin Stere şi destinul istoric al Basarabiei // Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 39-52. 228

1528. Furtună, Alexandru. Constantin Stere // Furtună Al. Horodişte: File din istoria satului. – Chişinău, 2005. – P. 265-269. – (Vezi şi P. 32-34 ş. a.). 1529. Gavrilov, Anatol. Const. Stere şi G. Ibrăileanu: Ideologia literară a poporanismului. (Aspecte teoretico-literare) // Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 134-146. 1530. Grecu, Raisa. Constantin Stere: Idei despre Stat, drept şi individualitatea umană // Constantin Stere – 140 de ani de naştere: Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 53-62. 1531. Guceac, Ion. Constantin Stere – O ilustră figură şi mare doctrinar în materia dreptului constituţional // Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 113-123. 1532. Hadârcă, Ion. Constantin Stere şi Nicolae Iorga: Antinomiile idealului convergent // Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 25-38. 1533. Hropotinschi, Andrei. Constantin Stere şi narodnicismul rus (pe baza operei literare) // Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 95-96. 1534. Malaneţchi, Vasile. Presa din Basarabia la începuturile mişcării de deşteptare naţională: (Aspecte insolite privind apariţia publicaţiilor periodice basarabene de limbă în primul deceniu al secolului XX) [şi contribuţia lui Const. Stere la evaluarea presei Periodice în Basarabia] // Presa din Basarabia: Analize, contexte valori (1854-2004). – Chişinău: Cartdidact, 2005. – P. 76-85. 1535. Marian, Boris. Întoarcerea prorocului // Moldova: ser. nouă. – 2005. – Nr. 7-8. – P. 4-5. – (Text şi în lb. engl. şi rusă). 1536. Marian, Boris. La baştina lui Stere: [Inaugurarea Muzeului „C. Stere” la Ciripcău, Floreşti] // Moldova: ser. nouă. – 2005. – Nr. 7-8. – P. 6-9. – (Il. color. – Text şi în lb. engl., rusă). 1537. Mihail, Dinu. Lungul drum al regăsirii de sine // Moldova suverană. – 2005. – 18 octombrie. – P. 1, 3. 1538. Mihail, Viorel. Cazul Stere – o tragedie proiectată în prezent // Moldova suverană. – 2005. – 13 octombrie. – P. 3. 1539. Palladi, Tudor. Triunghil horodiştean al nordului sau De la C. Stere, la I. Druţă şi Gr. Vieru: [Pe marginea cărţii „Horodişte:

229

File din istoria satului” de Alexandru Furtună. – Ch., 2005] // Săptămîna. – 2005. – 21 octombrie. – P. 9. 1540. Pasat, V. I. „Să fie exilat în Siberia de Vest sub supravegherea poliţiei// Săptămîna. – 2005. – 18 martie. – P. 9, 11. 1541. Pasat, Valeriu. II. „”Stere nu doar că se lasă de vechile sale convingeri…” // Săptămîna. – 2005. – 25 martie. – P. 10. 1542. Pasat, Valeriu. III. „Constanrin Stere: Înalte calităţi intelectuale, caracter puternic şi curaj…” // Săptămîna. – 2005. – 1 aprilie. – P. 10. 1543. Pasat, Valeriu. IV. „Comuna” chişinăueană a fiului de nobil Constantin Stere // Săptămâna. – 2005. – 8 aprilie. – P. 12. 1544. Pasat, Valeriu. V. „Stere să fie încarcerat la închisoarea de la Odesa pînă la o dispoziţie specială” // Săptămîna. – 2005. – 15 aprilie. – P. 13. 1545. Rotaru, Ion. Constantin Stere şi „Viaţa românească” // Constantin Stere . 140 de ani de la naştere: Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 170-178. 1546. Ustian, Ion. Constantin Stere şi economia teoretică // Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 124-133. 1547. Vicol, Dragoş. Elemente formativ-biografice ale personalităţii lui Constantin Stere din perspectiva romanului-fluviu „În preajma revoluţiei” // Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 158-162.

2006 1548. Aderca, Felix. Romancierul Stere // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – P. 517-519. 1549. Arghezi, Tudor. Constantin Stere // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-8. – P. 499-501. 1550. Balmuş, Pavel. Notă asupra ediţiei // Stere C. Publicistică. – Chişinău: Tipogr. Ed. „Universul”, 2006. – Vol. IX. – P. 5-7. 1551. Beşleagă, Vladimir. Conştiinţa naţională sub regimul comunist totalitar (VII) (R.S.S.M. 1956-1963), [în care autorul vorbeşte despre articolul lui Ion Vasilenco consacrat lui C. Stere] // Contrafort. – 2006. – Nr. 2-3 (febr.-mart.). – P. 22-23.

230

1552. Botez, Demostene. Constantin Stere. // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-8. – P. 502-510. 1553. Caraman, Vlad. Romanul „În preajma revoluţiei” de Constantin Stere: Aspecte etnofolclorice // Perenitatea creaţiei populare şi contemporaneitatea. (IV): Comunicări din 8 dec. 2005: Simpozionul… – Chişinău, 2006. – P. 29-32. 1554. Călinescu, George. Const. Stere, „În ajun” // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7- 8. – P. 472-474. 1555. Călinescu, G. Const. Stere: În preajma revoluţiei – Ciubăreşti // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – P. 477-480. 1556. Călinescu, G. Const. Stere, „Nostalgii” // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5- 6. – P. 473-476. 1557. Călinescu, George. C. Stere, „Uraganul” // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7- 8. – P. 475-478. 1558. Chinezu, Ion. C. Stere, „Nostalgii” // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol.5-6. – P. 509-512. 1559. Cioculescu, Şerban. C. Stere, „Ciubăreşti” // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5- 6. – P. 486-489. 1560. Cioculescu, Şerban. C. Stere, „În ajun” // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7- 8. – P. 479-481. 1561. Cioculescu, Şerban. Const. Stere, „Nostalgii” // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – P. 481-485. 1562. Cioculescu, Şerban. C. Stere, „Uraganul” // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7- 8. – P. 482-485. 1563. Colesnic, Iurie. Stere şi literatura. Miracolul reînvierii // Viaţa Basarabiei (Seria nouă). – 2006.–. Nr. 1-2.- P. 212-222. 1564. Condrea, Irina. Repere sociolingvistice în opera lui Constantin Stere // Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe filologice”. – 2006. – P. 9.13.

231

1565. Constantinescu, Pompiliu. C. Stere, Între pamflet şi roman. „Ciubăreşti”; „În ajun” // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – P. 494-496. 1566. Constantinescu, Pompiliu. C. Stere, „Nostalgii” // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – P. 490-493. 1567. Constantinescu, Pompiliu. C. Stere, „Uraganul” // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-8. – P. 486-488. 1568. Corbu, Haralambie. Florile şi spinii unui destin: Constantin Stere // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 1. – P. X-XVII. 1569. Druţă, Ion. Revenirea lui Stere: (Discurs rostit la Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Constantin Stere: 140 de ani de la naştere”, 12 octombrie 2005) // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 1. – P. V-IX. 1570. Druţă, Ion. Revenirea lui Stere // Academos. – 2006. – Nr. 1. – P. 3-5. 1571. Duca, Gheorghe. Un spirit european uriaş – Constantin Stere // Academos. – 2006. – Nr. 1. – P. 3. 1572. Enciu, Nicolae. Victoriosul înfrînt: [Prezentare a cărţii „Constantin Stere – ideologul şi scriitorul”, semnată de Tamara Petrov (Timişoara 2004) ] // Confluenţe bibliologice (Bălţi). – 2006. – Nr. 1-2. – P. 87-88. 1573. Hadârcă, Ion. Constantin Stere şi Nicolae Iorga: Antinomiile idealului Convergent (I) // Convorbiri literare. – 2006. – Nr. 6 (126). – P. 88 1574. Manolescu, Nicolae. Romanul lui C. Stere // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7- 8. – P. 511-516. 1575. Matvei, Valeria. Constantin Stere, 1865-1936 – [Schiţă biobibliografică] // Calendar Naţional – 2006. – Chişinău: Biblioteca Naţională, 2006. – P. 203-204. 1576. Mihail, Viorel. Domnul Constantin Stere este totul pentru noi moldovenii: [Imagini: „Singur împotriva tuturor” şi „Stere şi timpul său”, semnată de H. Corbu] // Săptămâna. – 2006. – 3 noiembrie. – P. 8-9. 1577. Ornea, Zigu. Const. Stere, prozator // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 1. – P. XVII-XLVI.

232

1578. Pandrea, Petre. C. Stere „Nostalgii” // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-6, – P. 513-514. 1579. Perpessicius (D. Panaitescu). C. Stere, „Ciubăreşti” // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – P. 501-502. 1580. Perpessicius. C. Stere, „În ajun” // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-8. . P. 489-491. 1581. Perpessicius. (D. Panaitescu). C. Stere, „Nostalgii” // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – P. 497-500. 1582. Perpessicius. C. Stere, „Uraganul” // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-8. – P. 492-494. 1583. Ralea, Mihai D. Const. Stere // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – P.520- 1584. Slutu-Grama, Claudia. § 3. Sergiu Cujbă, redactor al ziarului „Basarabia” din Chişinău (1906), [la înfiinţarea şi activitatea căruia a contribuit Const. Stere] // Slutu-Grama C. Un nume la templul adevărului: scriitorul Sergiu Victor Cujbă (1875-1937): Studiu monografic. – Chişinău: Ed. Phoenix, 2006. – P. 32-42. 1585. Şuluţiu, Octav. C. Stere, În preajma revoluţiei – Ciubăreştii // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – P. 507-508. 1586. Şuluţiu, Octav. C. Stere, În preajma revoluţiei – În ajun // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-8. – P. 495-496. 1587. Şuluţiu, Octav. Const. Stere. „Nostalgii” // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5- 6. – P. 503-506. 1588. Toma, Dragoş. O carte rară din colecţia Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei. [Despre]: (C. Stere. Un caz de conştiinţă.-- Bucureşti: Viaţa românească, 1921. – 86 p.) // Tirageţia: Anuar XV / Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei. – Chişinău:Tirageţia, 2006. – P. 500-503. 1589. Troianowski, L. Ştiinţa şi arta în contextul operei lui Constantin Stere // Probleme actuale ale ştiinţelor socio-umane în contextul integrării europene. – Chişinău, 2006. – P. 337-339.

233

1590. Ţurcanu, Ion. În 1988… cîţiva intelectuali basarabeni [D. Matcovschi, V. Badiu, A Lazarev ş. a.] reuşesc să-l „aducă acasă” pe Constantin Stere // Ţurcanu I. Istoria: Recaptare, corectare, interpretare. – Iaşi: Junimea, 2006. – P. 305-307. 1591. Vicol, Dragoş. Elemente formativ-biografice ale personalităţii lui Constantin Stere din perspectiva romanului-fluviu „În preajma revoluţiei” // Academos. – 2006. – Nr. 1. – P. 6-7.

2007 1592. Bobână, G., Troianowski L. Stere Constantin (1/13.06. 1865, Ciripcău, Soroca – 26.06.1936, Bucov, Prahova) // Bobână G., Troianowski L. Prezenţe basarabene în spiritualitatea românească (sec. al XIX-lea prima jumătate a sec. al XX-lea). Dicţionar enciclopedic. – Chişinău: Ed. Civitas, 2008. – P. 286-289. 1593. Botoşineanu, Cătălin. În jurul suspendării lui Constantin Stere de la Universitatea din Iaşi // Ghenghea Mircea-Cristian. Pro Basarabia – repere istorice şi naţionale / Mircea-Cristian Gherghea, Mihai-Bogdan Atanasiu. – Iaşi: Alfa, 2007. – P. 139-144. 1594. Caraman, V. Constantin Stere VS tehnica narativă a scriitorilor ruşi // Probleme ale ştiinţelor socio-umane şi modernizării învăţămîntului:Conferinţa ştiinţifică anuală a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”(14-15 martie 2007). Vol. II. – Chişinău, 2007. – P. 48-52. 1595. Colesnic, Iu. Axentie Frunză – un orheian scriitor şi latinist [şi prietenii săi: C. Stere, B. P. Hasdeu, F. Codreanu, Z. Rali Arbore, Victor Crăsescu ş.a.] // Florile dalbe. – 2007. – 25 octombrie. – P. 7. 1596. Condrea, Irina. Repere sociolingvistice în opera lui Constantin Stere // Condrea Irina. Studii de sociolingvistică. – Chişinău: CEP USM, 2007. – P. 115-125. 1597. Corbu, Haralambie. Victoria unui înfrînt: Constantin Stere; În preajma revoluţiei. Între ficţiune şi memorii; Itinerar literar; Referinţe bibliografice // Corbu H. Faţa ascunsă a cuvîntului: Studii şi eseuri literare. – Chişinău: Cartea Moldovei, 2007. – P. 216-282. 1598. Duca, Gheorghe. Un spirit european uriaş – Constantin Stere // Duca Gheorghe. Contribuţii la societatea bazată pe cunoştinţe (Konowledge Society). – Chişinău: Ştiinţa, 2007. – P. 115-116. 1599. Durnea, Victor. Începuturile publicistice ale lui Constantin Stere // România literară. – Anul XI. – 2007. – Nr. 45 (16 noiembrie). – P. 16-17. 234

1600. Durnea, Victor. Realitate şi ficţiune în romanul „În preajma revoluţiei” // Limba română. – 2007. – Nr. 10-12. – P. 79- 83. 1601. Grecu, Raisa. Importanţa instituţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului pentru formarea conştiinţei şi culturii juridice ale populaţiei [şi opera lui C. Stere] // Cultura juridică şi prevenirea corupţiei; Materialele conferinţei internaţionale (Chişinău, 1 noiembrie 2007). – Chişinău, 2007. – P. 95-103. 1602. Rău, Alexe. Iurie Colesnic în rolul lui Noe: [Prezentarea cărţii: Colesnic I. Note din Arta lui Noe; Despre C. Stere] // Gazeta bibliotecarului. – 2007. – Nr. 1, 2, 3. – P. 10. 1603. Spătaru, Tatiana. Constantin Stere – o valoare sociologică mereu amînată: (Interviu cu dna T. Spătaru, dr. hab. în sociologie, USM) / Consemnare: Dumitru Păsat // Lit. şi arta. – 2007. – 28 iunie. – P.- 4. 1604. Stere, Constantin (8. 11. 1865, Ciripcău, după alte izvoare 1.6. 1865, Horodişte, jud. Soroca – 26.6.1936, Bucov, jud. Prahova, România) // Dicţionarul scriitorilor români din Basarabia 1812-2006. – [Chişinău]: Prut Internaţional, 2007. – P. 418-421. – (semnat: An. C. [Anatol Ciocanu). 1605. Strâmbeanu, Andrei. Constantin Stere şi Adrian Păunescu // Lit. şi arta. – 2007. – 25 octombrie. – P. 4. 1606. Varta, Ion. Recenzia unei noi agramaţii [din manualul la istoria integrată pentru cl. VIII] // Flux: Ed., de vineri. – 2007. – 12 ianuarie. – P. 4.

2008 1607. A fost profanat bustul lui Stere: Vandalism de ziua Unirii // Timpul. – 2008. – 31 martie. – P. 1. – Semnat: (N.R.). 1608. Avornic, Gh., Grecu R. Caracteristica generală a operei juridice a lui Constantin Stere / Gheorghe Avornic, Raisa Grecu // Rev. naţională de drept. – 2008. – Nr. 7. – P. 2-6. 1609. Avornic, Gheorghe, Grecu, Raisa. Anteproiect de constituţie – un ipotetic apogeu al realizării practice a viziunilor ştiinţifice ale lui Constantin Stere // Rev. naţională de drept. – 2008. – Nr. 12. – P. 2-6. 1610. Coandă, Grigore T. Însăilări de amintiri din viaţa-mi [despre C. Stere] // Magazin istoric. – 2008. – Nr. 3 (martie). – P. 74- 77. – Foto.

235

1611. Colesnic, Iu. Portret de grup al istoriei, [printre care şi Constantin Stere în calitate de organizator al ziarului „Basarabia” (1906-1907)] // Moldova. – 2008. – Nr. 5. – P. 24. 1612. Grecu, Raisa, Avornic, Gheorghe. Teza de licenţă „Evoluţia individualităţii şi „noţiunea de persoană în drept” – Un debut strălucit al lui Constantin Stere în ştiinţa juridică. // Rev. naţională de drept. – 2008. – Nr. 8. – P. 13-17. 1613. Grecu, Raisa. Lucrarea lui Constantin Stere „Introducere în Studiul dreptului Constituţional. Partea I (1903) – Tratat clasic despre stat // Rev. naţională de drept. – 2008. – Nr. 9. – P. 9-13. 1614. Grecu, Raisa. Curs de drept constituţional – opera fundamentală juridică a lui Constantin Stere // Rev. naţională de drept. – 2008. – Nr. 12. – P. 24-28. 1615. Negru, Gheorghe. Gheorghe Madan – agent al Imperiului Rus: „Agent personal” al guvernatorului Basarabie. Cazul Sergiu Cujbă. – P. 75-77…; Implicarea în campania anti-Stere a presei conservatoare din România. – P. 82-88 // Destin românesc. Seria nouă. – 2008. – Nr. 1 (53). – P. 75-95. 1616. Pânzaru, Sava. Lev Tolstoi în aprecierea lui Constantin Stere // Pânzaru Sava. Itinerar arhivistic: Interpretări istorico-literare, schiţe şi portrete scriitoriceşti. – Chişinău, 2008. – P. 91-102. 1617. Vartic, Andrei. Stere, sau niciodată cu Rusia: În legătură cu o vizită în Moscova [despre raporturile dintre popoarele rus şi român, locul lui Stere în aceste relaţii] // Timpul: Cotidian naţional. – 2008. – 22, 23 şi 24 ianuarie (Nr. 8, 9, 10). – P. – 6. 1618. Vasilenco, Ion. Constantin Stere // Vasilenco Ion. Reîntoarcerea valorilor / Ediţ. Îngr. de Lazăr Ciobanu. Pref. de acad. Mihai Cimpoi. – Chişinău: „Elan Poligraf”, 2008. – P. 185-189.

2009 1619. Avornic, Gheorghe, Grecu Raisa. Definiţia statului în opera juridică a lui Constantin Stere // Rev. naţională de drept. – 2009. – Nr. 2. – 8- 12. 1620. Grecu, Raisa. Constantin Stere despre dreptul la libertatea individuală // Rev. avocatului Poporului. – 2009. - Nr. 4. – P. 8-10. 1621. Grecu, Raisa. Constantin Stere despre dreptul la proprietate // Rev. naţională de drept. – 2009. – Nr. 6. – P. 2-8. 1622. Grecu, Raisa*. Constantin Stere despre libertatea conştiinţei // Rev. naţională de drept. – 2009. – Nr. 7. – P.

236

1623. Grecu, Raisa. Constantin Stere despre libertatea cuvîntului // Rev. avocatului poporului. – 2009. – Nr. 5-6. – P. 10- 12. 1624. Grecu, Raisa. Constantin Stere despre scopul şi sarcinile statului // Rev. naţională de drept. – 2009. – Nr. 2. – P. 16-19. 1625. Grecu, Raisa. Constantin Stere despre statul de drept // Rev. naţională de drept. – 2009. – Nr. 4. – P. 16-22. 1626. Grecu, Raisa. Definiţia şi clasificarea drepturilor şi libertăţilor omului conform viziunii ştiinţifice a lui Constantin Stere // Rev. naţională de drept. – 2009. – Nr. 5. – P. 19-26. 1627. Grecu, Raisa. Viziunile lui Constantin Stere cu privire la drept // Rev. naţională de drept. – 2009. – Nr. 3. – P. 11-16. 1628. Radu, Sanda. Personalitate juridică notorie – Constantin Stere // Dreptul: Săptămînal juridic. – 2009. – 27 februarie. – P. 8. 1629. Şpac, Ion. Raisa Grecu: De la Constantin Stere şi Ion Druţă îndemn. // Săptămîna. – 2009. – 10 aprilie. – P. 10. – Rec. la cartea: Grecu Raisa. – Stere – juristul: [Monografie]. – Chişinău, 2008.

Documente fără anul de publicare

1630. Cazacu, P. Unirea [din 27 martie 1918, la care a participat şi C. Stere, luînd şi cuvîntul] // Cazacu P. Moldova dintre Prut şi Nistru, 1812-1918. – Iaşi: „Viaţa Românească”, s.a. – P. 316-322. 1631. Dafin, Ioan. Const. Stere // Dafin Ioan. Figuri ieşene. – Ed. a 2-a revăzută şi completată. – Iaşi: Viaţa românească, s. a. – P. 36-38. 1632. Iorga, Nicolae. [Gînduri, păreri şi fapte despre Constantin Stere] // Ioerga N. Memorii. Vol. 3. (Tristeţea şi sfîrşitul unei domnii), – s. a. – P. 187-190, 194, 201, 204, 206, 235, 240, 241. Vol. 4. (Încoronarea şi boala regelui), – s.a. – P. 5, 29, 30, 34, 72 (scris Stern), 110, 136, 159, 163, 173-175, 183. Vol. 5. (Agonia regală şi regenţa), – s.a. – P. 14, 15, 18, 24, 31, 35, 37, 49, 51, 54, 79, 82, 95, 103, 106, 107, 118, 124, 143 ş. a. 1633. Săteanu, Cornel *. [Constantin Stere] // Săteanu Cornel. Carnaval literar. – Iaşi, s. a. – P. 32-34. 1634. Topliceanu, Alexandru. Constantin Stere // Topliceanu Al. Portrete: Vintilă Brătianu, Nicolae Iorga, Grigore Filipescu, 237

Constantin Stere… ş.a. – Bucureşti: Cartea românească, s. a. [1991 ?]. – P. 65-72.

Documente în limba rusă

1918 1635. Дорогому гостю профессору Константину Стере // Сфатул Цэрий. – 1918. – 27 марта. – (Подпись: Редакция). 1636. Избрание К. Стере // Сфатул Цэрий. – 1918. – 4 апреля – (Подпись: М.) 1637. На банкет в честь проф. К. Стере // Сфатул Цэрий. – 1918. – 29 марта. . (Подпись: Член правления М. Ройтманъ). 1638. Профессор Константин Стере [прибыл в Кишинѐв для ознакомления с политическим состоянием Молдавской Республики и еѐ политическими деятелями] – // Сфатул Цэрий – 1918. – 27 марта. 1639. Сфатул Цэрий: (Заседание 4 апреля под председательством К. Стере) // Сфатул Цэрий. – 1918. – 7 апреля. – С. 4. – (Подпись: Raportor). 1640. Tudor, Iorgu. Возвратился изгнанник: (Посвящается высокоуважаемому проф. Стере) // Сфатул Цэрий. – 1918. – 27 марта.

1932 1641. Лурье, Г.* Еще о «Журнале политической ссылки» и о предыстории 1889 года [в которой участвовал К. Стере] // Каторга и ссылка. – 1932. – №. 3. – C. 142.148, 156. 1642. Лурье, Г. Разоблаченная легенда: [О революционной деятельности К.Стере] // Красная Бессарабия.– 1932.- № 1.– С 27-29. 1643. Оргеев: [В трибунале был зарегистрирован список № 5 – стеристов. Во главе списка в камеру – К. Стере; в сенат - Морару] // Бессарабская почта. – 1932. – 17 июня. – С. 3. 1644. Откровения ренегата: [Отклик на статью Г. Лурье «Разоблаченная легенда», посвященная революционеру К. Стере] // Красная Бессарабия. – 1932. - № 4. – С. 24.

1961 1645. Гулиан, К.И. § 3. Румыния: Главным теоретиком попоранизма был Константин Стере // История философии: В

238

шести томах. – М.: Изд-во Академии Наук СССР, 1961. – Т. 5. – С. 438-439.

1964 1646. Деятельность* Кишиневского народнического кружка. (1883-1884): Положение крестьян и общественно- политическое движение в Бессарабии, 1861-1895. [Имеются сведения о К.Стере]. – Кишинев, 1964. – С. 587-657.

1969 1647. Виноградов, В.Н.* Румыния в годы первой мировой войны. – Москва, 1969. – С. 284, 213. 1648. Волтурин, Д. Глашатай революционных сил Бессарабии [Конст. Стере] // Кодры. – 1969. - № 9. – С. 136-144.

1974 1649. Мошану, А.К. [Ведущим идеологом попоранизма был К. Стере] // Мошану А.К. Рабочее и социалистическое движение в Румынии (1907-1914 гг). – Кишинев: Штиинца, 1974. – С. 119- 125. 1975 1650. Виноградов, В.Н.* Очерки общественно- политической мысли в Румынии. Вторая половина XIX – начало XX в. – М., 1975. – С. 411-419.

1988 1651. Гилас М. Даже если поздно, еще не поздно: [О писателе К. Стере] // Горизонт. – 1988. - № 12. – С. 59-65. 1652. Гросул, В.Я.* Российская революционная эмиграция на Балканах в 1883-1895 гг. – М., 1988. – С. 194, 239-240.

1989 1653. Тулбуре, Г. Дополнения к биографии К.Стере // Народное образование. – 1989. –. 13 декабря.

1990 1654. Бадиу, В. Константин Стере (1865-1936) // Молдавия литературная: Кодры. – 1990. – № 3. – С. 48-49. 1655. Мадиевский, С.А. Политический путь Константина Стере (I, II) // Rev. de istorie a Moldovei = Молдавский исторический журнал. – 1990. - № 2. – С. 27-47; № 3. – С. 41-57. 239

1656. Манолеску, Николае. Дело Стере // Румынская литература. – 1990. - № 2-3. – С. 136-139. – Рец. на кн.: Ornea Z- Viaţa lui C. Stere. 1657. Протокол заседания «Сфатул Цэрий» (Совета страны) от 27 марта 1918 года, [на котороm К. Стере был принят в ряду «Молдавского блока»] // Голос народа. – 1990. – 27 марта. – С. 7. – (Подпись: Председатель Сфатул Цэрий И. Инкулец, Секретарь И. Буздуган, Б. Епуре).

1993 1658. Бэтрыну, Н. Константин Стере – заступник крестьянства // Вечерний Кишинэу. – 1993. – 11 октября. 1659. Бэтрыну, Н. Символ исторической эпохи // Вечерний Кишинэу. – 1993. – 18 сентября. 1660. Кэпряну, И. Борец за великое объединение: Константин Стере: (Интервью с историком, профессором из Ясс) / А. Чобану // Вечерний Кишинэу. – 1993. – 13 апр.

1995 1661. Бэтрыну, Н. Великий незнакомец // Вечерний Кишинэу. – 1995. – 15 июня. – С. 6. 1662. Устурой, Тудор*. Секретная миссия Константина Стере // Земля и люди. – 1995. – 28 октября; 4 ноября.

1997 1663. Бырса, Г., Фуртунэ, П. Константин Стере (1865-1936) // Вечерний Кишинэу. – 1997. – 6 ноября. – С. 3. 1664. Топилина, Валентина. Отношение К. Стере к религии // Filosofia lui Constantin Stere în contextul culturii româneşti. - Chişinău, 1997. – P. 96-110. 1665. Чимпой, М. Константин Стере // Молдавия литературная: Кодры. – 1997. – № 9-10. – С. 243-246. 1666. Чимпой, Михай. Константин Стере // Чимпой Михай. Провидцы духа: Классики румынской литературы: штрихи к портретам / Пер. Ю.Греков. – Кишинев: „Anons S. Ungurean”, 1997. – С. 106-110.

2003 1667. Соловьева, Татьяна. Автор бестселлера о бессарабских народниках Константин Стере шесть лет провел в 240

Сибири: Издательство „Museum”выпустило сборник „Documentări politice” // Бессарабцы на страницах газеты «Новое время». – Кишинэу, 2003. – С. 27-28.

2005 1668. Мариан, Борис. Возвращение Пророка: [Научная конференция к 140-летию писателя Константина Стере] // Независимая Молдова. – 2005. – 21 октября. – С. 8.

2009 1669. Греку, Р. О некоторых проблемах реализации права в переходном обществе [и вклад К. Стере в решении этих вопросoв] // Юридический мир: общероссийский научно- практисеский правовой журнал. – 2009. – № 6. – С. 75-80.

VIII. BIBLIOGRAFIA ICONOGRAFIEI LEGATE DE NUMELE STERE

Fotografii, imagini individuale

1670. Profesor C. Stere, derutat, autorul anteproiectului de autonomie locală // Boldur Alexandru. Un an de luptă. Pentru binele poporului. – Chişinău, [1928]. – P. 19.

1671. Constantin Stere// Cuvînt moldovenesc. – 1936. – 28 iunie – P. 1. – Din articolul lui Em.Gane.

1672. Constantin Stere (1866-1936) // Vataman P. Figuri Sorocene. – Soroca, 1940. – P. 15 – (În cadrul studiului „Emanuil Gavriliţă (1844-1910)”. – P. 3-28.

1673. Constantin Stere. 1865-1937 [Foto. după o fotografie în posesiunea lui T.Teodorescu-Branişte] // Haneş Petre V. Scriitorii basarabeni, 1850-1940. – Bucureşti, 1942. – P. 400-401.

1674. C. Stere: (Fotogr. mică] // Morăraşu D. Istoria literaturii române. – Bucureşti, 1943. – P. 389.

1675. Constantin Stere // Sevastos M. Amintiri de la „Viaţa românească”. – Bucureşti, 1966. – P. 96-97; 416-417. 241

1676. C. Stere: [Fotogr. excelente] // Sevastian M. Amintiri de la „Viaţa românească”. – Bucureşti, 1966. – Între P. P. 96 şi 97; 416 şi 417.

1677. Constantin Stere în anul 1910 – // Scrisori către G. Ibrăileanu: În 4 vol. – Vol. 4. – Bucureşti: Minerva, 1982. – P. 322.

1678. C. Stere, deputat în 1907-1909; C. Stere în salonul său de la Bucov // Călinescu G. Istoria literaturii române: De la origini pînă în prezent / Ed. a II-a, revăzută şi adăugită; Ediţie şi Pref. de Al. Piru. – Bucureşti, Minerva, 1982. – P. 758, 759.

1679. C. Stere. Anul 1910 // Nistru. – 1988. – Nr. 4. – P. 99.

1680. C. Stere după evadarea din Siberia: [Imagine] // Nistru. – 1988. – Nr. 4. – P. 88. – Cu alfabet rusesc.

1681. Constantin Stere // Nistru. – 1988. – Nr. 4. – P. 84. – Cu alfabet rusesc.

1682. Constantin Stere [Fotogr. calitativă] // Stere C. Preludiu: Pagini de proză (Schiţe literare, povestiri) şi articole / Ediţie îngrijită de V. Badiu. – Chişinău, 1989. – P. 1, 140. – Cu alfabet rusesc.

1683. Constantin Stere // Istoria literaturii moldoveneşti: În 3 vol. – Vol. 3: De la 1917 pînă la 1955. – Partea 1. – Chişinău: „Ştiinţa”, 1989. – P. 152. – Cu alfabet rusesc.

1684. Constantin Stere: (Imagine din: Gh. Andronachi. Albumul Basarabiei: În jurul marelui eveniment al Unirii. – Chişinău, 1933. – P. 61) // Poştarencu Dinu. O istorie a Basarabiei în date şi documente (1812-1940). – Chişinău: Cartier, 1998. – P. 130.

1685. Const. Stere // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a 2-a. Vol. 3-4 / Ed. îngr. de V. Badiu. – Chişinău, 1990. – P. 0.

1686. Const. Stere // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea întîi: Vol. (1-2) / Ed. îngr., pref. şi note de V. Badiu. – Chişinău, Hiperion, 1990.- P. 0. 242

1687. C.Stere // Basarabia. – 1991. – Nr. 12. – P. 118.

1688. Const. Stere // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a treia. Vol. (5-6) / Îngr., alcăt. şi coment. de V. Badiu. – Chişinău, 1991. – P. 0.

1689. Const. Stere: // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8) / Îngr. de V. Badiu. – Ch., 1991. – P. 0.

1690. Constantin Stere, scriitor, lider al mişcării naţionale: // Bobeica Alexandru. Sfatul Ţării: Stindard al renaşterii naţionale. – Chişinău: Universitas, 1993. – P. 114.

1691. Constantin Stere: // Cimpoi Mihai. O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia. – Chişinău: Ed. ARC, 1996. – P.224 – Caiet iconografic, p. 5.

1692. Stere, Constantin. // Chiriac Al. Membrii Sfatului Ţării (1917-1918): Dicţionar. – Bucureşti, 2001. – P. 146.

1693. C. Stere // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. III.

1694. C. Stere [în Sfatul Ţării: Foto.] // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXIX.

1695. C. Stere la Bucov (cca 1934): // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXXVI.

1696. C. Stere meditînd în parcul de la Bucov: // Stere C. Documentări politice. – Ch.: Museum; Buc:. Muzeum, 2002. – P. XXXVIII.

1697. C. Stere (Şarjă amicală) // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XIX.

1698. C. Stere la Iaşi; C. Stere, rector al Universităţii din Iaşi (1913-1916) // Stere C. Documentări politice. – Chişinău Museum; 243

Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XVII; Colesnic Iu. Basarabia necunoscută. Vol. 5. – Chişinău, 2004. – P. 96, 98.

1699. Siberianul C. Stere; C. Stere în timpul aflării la Ciripcău; Maria Grossu Stere: // Stere C. Documentări politice. – Chişinău Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. X-11: Colesnic I. Basarabia necunoscută. Vol. 5. – Chişinău. – 2004. – P. 90-91.

1700. Constantin Stere – P. 5, 55; 92; C. Stere licean. – P. 11; Siberianul C. Stere şi C. Stere la închisoarea din Tobolsc. – P. 15; C. Stere în timpul aflării la Ciripcău. – P. 16; C. Stere în România. – P. 23; C. Stere la Iaşi. – P. 26; C. Stere, rector al Universităţii din Iaşi (1913-1916). – P. 27; C. Stere (Şarjă amicală). – P. 31; C. Stere la Bucov (cca 1934). – P. 67, 70; 75 // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi noastre – Const. Stere. – Chişinău Ulysse, 2004. – 108 p.

1701. C. Stere în România: // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XII.; Colesnic Iu. Basarabia necunoscută. Vol. 5. – Chişinău, 2004. – P. 92.

1702. C. Stere în salonul casei de la Bucov: Colesnic Iurie. Profetul nemuririi noastre – Constantin Stere. – Chişinău: Ulysse, 2004. – P. 82.

1703. C. Stere licean; C. Stere la închisoarea din Tobolsc // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. P.- VIII-IX; Colesnic Iurie. Basarabia necunoscută. Vol. 5. – Chişinău, 2004. . P. 89.

1704. C. Stere meditînd în parcul de la Bucov // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi noastre – Constantin Stere. – Chişinău: Ulysse, 2004. – P. 86.

1705. La 26 martie 2006, la Bucov (jud. Prahova) în parcul moşiei lui Constantin Stere a fost inaugurată Aleea scriitorilor români…: [Imaginea Aleei] // Stere C. Publicistică. – Chişinău, 2006. – P.,

1706. C. Stere în diferite faze ale vieţii sale: [trei fotografii]; C. Stere în salonul său de la Bucov; C. Stere în anii de tinereţe; C. 244

Stere, deputat în 1907-1909 // Corbu H. Constantin Stere şi timpul său: Schiţă de portret psihologic: Chişinău, – 2005. – [Caiet iconografic între Paginile 112-113.

1707. Constantin Stere // Corbu H. Constantin Stere şi timpul său: Schiţă de portret psihologic. – Chişinău, 2005 – Prima copertă şi foaia de titlu.

1708. Constantin Stere: Constantin Stere licean; Prima soţie a lui Constantin Stere – Maria Grossu (1866-1946); Siberianul C. Stere; Constantin Stere la Tobolsc // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 1. – Între pag. 182- 183, P. 2.

1709. [Constantin Stere] // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 3-4. – P. 2.

1710. Const. Stere în România: // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 3-4. – Între pag. 186- 187.

1711. [Const. Stere]. – P. 2; C. Stere la Iaşi; C. Stere la Bucov (cca 1934) // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – Între Pag. 244 şi 245.

1712. [Constantin Stere]. – P. 2; C. Stere în salonul casei de la Bucov; C. Stere; C. Stere la Bucov. [ş.a.: Imagini] // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7- 8. – Între pag. 234 şi 235.

1713. Constantin Stere // Stere Const. Publicistică. – Chişinău: Tipogr. Ed. „Universul”, 2006. – Vol. IX. – P. III. Ultima copertă.

1714. Constantin Stere, „o personalitate puternică, remarcabilă” [Foto. rar întîlnită. Format mic] // Magazin istoric. – 2008. – Nr. 3 (martie) – P. 75. Fotografii colective

1715. Redacţia revistei „Viaţa Românească”. …G. Ibrăileanu, C. Stere, Al. Philippide, N. Gane, P. Bujor ş.a. // Viaţa Românească. – 1936. – Nr. 4-5. – P. Între 48-49. 245

1716. Generaţia politică a războiului de întregire: [Fotografii, printre care şi – Constantin Stere, partea dreaptă de jos] // Enciclopedia României. [În patru vol.]. Vol. I: Statul, f. lit., 1938. – P. alături de 886. – [Foto. puţin cunoscută).

1717. În excursie la Cîmpulung (Bucovina): [Fotogr. colectivă printre care este şi C. Stere] // Sevastos M. Amintiri de la „Viaţa românească”. – Bucureşti, 1966. – Între p.p. 32 şi 39.

1718. În excursie la Văratic (1899): C. Stere şi I. Botez, Petre Bogdan şi G.Ibrăileanu // Sevastos M. Amintiri de la „Viaţa românească” – Bucureşti, 1966. – Între p.p. 32 şi 33.

1719. Redacţia revistei „Viaţa românească”: G. Ibrăileanu, C. Stere, A. Philippide, N. Gane, Paul Bujor ş.a. // Sevastos M. Amintiri de la „Viaţa românească”. – Bucureşti, 1966. – Între p. p. 64 şi 65.

1720. C. Stere cu fiica Magda şi fiul Roman // Nistru. – 1988 – Nr. 4. – P. 99. – Cu alfabet rusesc.

1721. C. Stere, G. Ibrăileanu (La dreapta) şi I. Botez // Nistru. – 1988. – Nr. 4. – P. 108. – Cu alfabet rusesc.

1722. C. Stere în mijlocul redactorilor revistei „Viaţa românească” // Nistru. – 1988. – Nr. 4. – P. 109. – Cu alfabet rusesc.

1723. Familia lui Gheorghe (Egor) al lui Ştefan Stere pe la 1870- 1875 [şi alte fotografii legate de numele C. Stere, comentate de Pavel Balmuş] // Orizontul. – 1988. – Nr. 12. – P. 60-64.

1724. C. Stere cu fiica Magda şi fiul Roman // Stere C. Preludiu: Pagini de proză (schiţe literare, povestiri) şi articole / Ediţ. îngrijită de V. Badiu. – Chişinău, 1989. – P. 140-141. – Cu alfabet rusesc.

1725. În redacţia revistei „Viaţa Basarabiei” // Stere C. Preludiu: Pagini de proză (Schiţe literare, povestiri) şi articole / Ed. îngr. de V. Badiu. – Chişinău, 1989. – P. 140-141. – Cu alfabet rusesc.

246

1726. C. Stere cu fiica Magda şi fiul Roman // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8) / Îngr. de V. Badiu. – Chişinău, 1991. – P. 288-289. – (Seria „scrieri”).

1727. În redacţia revistei „Viaţa românească”: I. Botez, C. Stere (în centru) şi G. Ibrăileanu // Stere C. În viaţă, în literatură…: [Scrieri în cinci cărţi]: Cartea a cincia: [Studii, articole, note…] / Îngr. şi note de V. Badiu. – Chişinău, 1991. – P. 0. – (Seria „Scrieri”).

1728. C. Stere în parcul de la Bucov în compania lui L. Leoneanu şi a unui ziarist: [Imagine, 1935] // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXXVII.

1729. C. Stere plimbîndu-se prin parcul de la Bucov în compania unor ziarişti: [Imagine colectivă] // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXXI.

1730. C. Stere, soţia sa Ana Stere, publicistul N.D. Cocea, L. Leoneanu, secretarul literar al lui Stere… // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XVIII.

1731. I. Botez, C. Stere şi G. Ibrăileanu, stîlpii revistei „Viaţa Românească”: // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XV.

1732. Gheorghe Topârceanu, Octavian Goga, George Rotică, Apostol Culea ş.a.: [Imagine colectivă] // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXVI.

1733. Suzana Stere Paleologu… şi familia Colesnic la Paris: (Imagine 2002) // Stere C. Documentări Politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XLI.

1734. Un grup de lideri ai Partidului Naţional Ţărănesc: Alexandru Vaida-Voevod, Pan. Halippa, George G. Mironescu, Mihai Popovici, Ion Mihalache, Eduard Mirto, Nicolae Costăchescu, Virgil Madgearu, Generalul Henri Cihoski, Grigore Iunian: // Stere

247

C. Documentări Politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXVIII.

1735. [Imagini în grup]: C. Stere, soţia sa Ana Stere, publicistul N. D. Cocea, L. Leoneanu… – P.19; I. Botez, C. Stere şi G. Ibrăileanu, stîlpii rev. „Viaţa Românească”. – P. 23; redacţia revistei „Viaţa Românească”: „Gh. Kembach, Dr. N. Quinezu, G. Ibrăileanu, C. Stere, Izabela Sadoveanu, M. Sadoveanu ş.a. – P. 25; … Soţia şi fiicele (Sonia şi Nataşa) lui Korolenko, soţia lui V. Crăsescu şi doctorul Petru Alexandrov, V. G. Korolenco, C. Stere, Victor Crăsescu-Basarabeanu şi Sergiu Victor Cujbă. – P. 28; G. Topârceanu, O. Goga, Gh. Rotică, Apostol Culea ş.a. – P. 43; Iuliu Maniu. – P. 46; Un grup de lideri ai Partidului Naţional Ţărănesc: Al. Vaida-Voevod, Pan Halippa, george G. Mironescu ş.a. – P. 47; C. Stere în parcul de la Bucov în compania lui L. Leoneanu şi a unui ziarist (1935). – P. 62, 68, 69, 71, 75; C. Stere şi copiii săi. – P. 91 // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi noastre – Constantin Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – 108

1736. Suzana Stere-Paleologu şi familia Colesnic la Paris (Imagine 2002) // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi noastre – Constantin Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – P. 93.

1737. I. Botez, C. Stere şi G. Ibrăileanu, stîlpii revistei „Viaţa românească”, Redacţia revistei „Viaţa românească” [în frunte cu C. Stere]; C. Stere cu fiica sa Magda şi fiul Roman; C. Stere, soţia sa Ana Stere; Publicistul N.D. Cocea, L. Leoneanu: Imagine surprinsă la Bucov // Corbu H. Constantin Stere şi timpul său. – Chişinău, 2005. – (Caiet iconografic între P.P. 112-113).

1738. În excursie la Văratic (1899): C. Stere şi I. Botez, P. Bogdan şi G. Ibrăileanu; În excursie la Cîmpulung (Bucovina); I. Botez, C. Stere şi G. Ibrăileanu, stălpii rev. „Viaţa românească”; C. Stere, soţia sa Ana Stere, publicistul N. D. Cocea, L. Leoneanu (Bucov); G. Topârceanu, O. Goga, Gh. Rotică, A. Gulea s.a.; C. Stere în parcul de la Bucov în compania lui L. Leoneanu… (1935) // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – Între Pag. 244 şi 245.

1739. Grup fotografiat la Slănicul Prahovei: Korolenco, V. Crăsescu, C. Stere, Sergiu Victor Cujbă ş.a.; C. Stere şi copiii săi // 248

Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-8. – Între Pag. 234 şi 235.

1740. Redacţia rev. „Viaţa românească” în anul 1906: G. Ibrăileanu, C. Stere, Al. Philippide, N. Gane, P. Bujor, I. Botez, C. Botez, G. Pascu ş.a. // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 3-4. – Între Pag. 186-187.

1741. Un grup de lideri ai Partidului Naţional Ţărănesc: C. Stere, Iuliu Maniu, N.Iorga, Alexandru Vaida-Voevod, Pan. Halippa, G.G. Mironescu, Mihai Popovici, I. Mihalache, I.I.C. Brătianu ş.a. // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-8. – Între Pag. 234-235.

Prieteni, colegi, rude în imagini

1742. Maria Stere // Scriitori către G. Ibrăileanu. – În 4 vol. – vol. 4. – Bucureşti: Minerva, 1982. – P. 322.

1743. I.I.C. Brătianu // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXIV.

1744. Ion Codreanu, ţăranul de la Ştefăneşti: [Foto.] // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXIII.

1745. Nicolae Iorga // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXIII.

1746. Liviu Maniu // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXVII.

1747. C. Argetoianu // Colesnic Iurie. Profetul nemuriri noastre – Constantin Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – P. 54.

1748. I.I.C. Brătianu // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi noastre – Constantin Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – P. 40.

1749. Ion Codreanu, ţăranul de la Ştefăneşti: [Foto.] // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi noastre – Constantin Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – P. 61. 249

1750. Generalul Henri Cihoski // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi noastre – Const. Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – P. 60.

1751. Maria Grossu-Stere // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi noastre – Constantin Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – P. 17.

1752. Nicolae Iorga // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi noastre – Constantin Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – P. 38.

1753. Stelian Popescu // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi noastre – Constantin Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – P. 53.

1754. Mareşalul C. Presan // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi noastre – Constantin Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – P. 60.

1755. Aurel Ştefaneli. Fotografie din dosarul de la NKVD Chişinău, 1940 // Colesnic I. Profetul nemuririi noastre – Constantin Stere. – Chişinău, Ulysse. – 2004. – P. 83.

1756. Prima soţie a lui C. Stere – Maria Grosu (1866-1946) // Furtună Al. Horodişte: File din istoria satului. – Chişinău, 2005. – P. caietul de imagini.

Imagini de clădiri, morminte, texte, cărţi

1757. Sfîrşitul unei scrisori din 12 februarie 1891 către o corespondentă rusoaică, pe nume Lena, - scrisoare, în care Const. Stere plasează şi o poveste despre o fată bună şi un moş bătrîn: [Imaginea textului] // Nistru. – 1988. – Nr. 4. – P. 117. – Cu alfabet rusesc.

1758. Biserica înălţată de boierul Gheorghe Stere în satul Ciripcău: [Imaginea clădirii] // Basarabia. – 1991. – Nr. 12. – P. 120.

1759. Biserica Sf. Mihail din satul Ciripcău, în curtea căreia se află mormîntul părinţilor lui C. Stere: [Imaginea clădirii] // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol (7-8) / Îngr. de V. Badiu. – Chişinău, 1991. – P. 288-289. – (Seria „Scrieri”).

250

1760. În ograda sfîntului lăcaş: mormîntul părinţilor lui Const. Stere: [Imaginea mormîntului] // Basarabia. – 1991. – Nr. 12. – P. 121.

1761. Mormîntul din satul Ciripcău unde îşi află odihnă de veci părinţii lui C. Stere: [Imagine] // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8) / Îngr. de V. Badiu. – Chişinău, 1991. – P. 288-289. – (Seria „Scrieri”).

1762. Redacţia revistei „Viaţa românească” în primii ani de apariţie. Rîndul 1: G. Ibrăileanu, C. Stere, Al. Philippide, N. Gane, P. Bujor; Rîndul 2: A. N. Gane, I. Botez, C. Botez ş.a. // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8) Îngr. de V. Badiu. – Chişinău, 1991. – P. 288-289. – (Seria „Scrieri”).

1763. Biserica luterană din Chişinău şi pensionul german Phaltin: [Imagini de clădiri] // Stere C., Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. VII.

1764. Casa în care C. Stere a locuit la Iaşi…: [Imaginea clădirii] // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XIV.

1765. Casa lui Roman Stere din Chişinău…: [Imagine din oct. 2002] // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXXV.

1766. Coperta cărţii „Marele război şi politica României (Bucureşti, 1918); Coperta cărţii „Partidul Naţional Ţărănesc…” (Buc., 1930): [Imaginile copertelor] //. – Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XII.

1767. Coperta cărţii „Politica externă a României” (Iaşi, 1915): [Imaginea copertei] // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XX.

1768. Coperta cărţii „România şi războiul european (Iaşi, 1915): [Imaginea copertei] // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXI.

251

1769. Coperta revistei „Viaţa Românească”: [Imagine] // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XIV.

1770. File din condica metricală în care a fost înscris actul de naştere a lui C. Stere; Extras din actul de naştere a lui C. Stere: [Imaginea documentelor-facsimil] // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. IV-V.

1771. Foaia de titlu a dosarului familiei Stere din Arhiva Nobilimii Basarabene: [Facsimil] // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. VI.

1772. Gara Veche din Chişinău; Piatra funerară a Mariei Grossu Stere. Cimitirul Central din Chişinău: [Imagini] // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. X-XI.

1773. Liceul regional nr. 1 din Chişinău; Închisoarea din Chişinău: Imagini de epocă [a clădirilor] // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. VIII.

1774. Mormîntul lui Constantin Stere. Cimitirul Belu, Bucureşti (Foto: noiembrie, 2002) // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXXIX.

1775. Scrisoarea autograf a Preşedintelui Sfatului Ţării, C. Stere: [Imagine-facsimil] // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXX.

1776. Un răvaş adresat doamnei Lucia Cozma (Inedit, facsimil, 1910) // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXXIV.

1777. Universitatea din Iaşi: Imaginea [clădirii] // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XII.

1778. Casa lui Roman Stere din Chişinău, în care poposea şi Constantin Stere în timpul vizitelor sale în Basarabia: (Foto:

252

Octombrie 2002) // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi noastre – Const. Stere. – Chişinău: Ulysse, 2004. – P. 72.

1779. Extras din actul de naştere a lui C. Stere: (Facsimil). – P. 6; File din condica metricală… – P. 7; Foaia de titlu a dosarului familiei Stere din Arhiva Nobilimii Basarabene: P. 10; Biserica luterană din Chişinău şi pensionul pastorului german Phatin, mai jos – Liceul regional nr. 1 din Chişinău: Imagine de epocă. – P. 12; Închisoarea din Chişinău: Imagine de epocă. – P. 14; Gara veche din Chişinău. – P. 15; Hotelul Suisse, Chişinău. – P. 16; Piatra funerară a Mariei Grossu-Stere: Cimitirul Central din Chişinău; Universitatea din Iaşi: Imagine din epocă. – P. 21; Casa în care C. Stere a locuit la Iaşi. – P. 22; Coperta revistei „Viaţa Românească”: (1906). – P. 24; Frontispiciul ziarului „Basarabia”. – P. 29; Coperte ale mai multor cărţi… – P. 33, 35; Hotelul Londra, Chişinău. – P. 44; Scrisoare- autograf a Preşedintelui Sfatului Ţării C. Stere. – P. 57; Coperte de cărţi. – P. 60, 63, 64, 65, 79; Mormîntul lui Const. Stere din Cimitirul Belu, Bucureşti. – P. 88 // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi noastre – Const. Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – 108 P.

1780. Biserica Sf. Mihail din satul Ciripcău…; Mormîntul din faţa bisericii din satul Ciripcău, în care se află rămăşiţele pămînteşti ale părinţilor lui Const. Stere şi ale sorei sale Ecaterina; Inscripţiile de pe soclul instalat pe mormînt; Casa lui Roman Stere din Chişinău…; Filă de roman cu autograf [şi alte imagini] // Corbu H. Constantin Stere şi timpul rău. – Chişinău, 2005. Între P.P. 112-113.

1781. Biserica Sf. Mihail din satul Ciripcău: [Imaginea clădirii]; Mormîntul din curtea bisericii din Ciripcău, unde îşi află odihna de veci părinţii lui C. Stere; File de roman cu autograf; Casa lui Roman Stere din Chişinău în care poposea C. Stere…; Frontispiciul Ziarului „Basarabia” // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – Între P.P. 244-245.

1782. Constantin Stere: [Imagini de cărţi ale protagonistului şi despre el] // Stere C. Publicistică. – Chişinău, 2006. – Între P.P. 239 şi 240.

1783. Coperta şi foaia de titlu a cărţii [lui C. Stere] „Patru zile în Ardeal” (Bucureşti); Coperta cărţii „Partidul Ţărănesc din Basarabia (Iaşi, 1922): [Imaginile copertelor] // Stere C. În preajma 253

revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-8. – Între pag. 234-235.

1784. Extras din actul de naştere al lui C. Stere [Facsimil]; Foaia de titlu a dosarului familiei Stere din Arhiva Nobilimii Basarabene; Liceul regional Nr. 1 din Chişinău: Imagine de epocă [a clădirii]; Închisoarea din Chişinău: Imagine de epocă [a clădirii]; Gara Veche din Chişinău: Imagine de epocă [a clădirii]; Coperta romanului „În preajma revoluţiei” (Bucureşti, 1933) // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 1. – Între P. 182 şi 183.

1785. Hotelul „Londra” din Chişinău, unde poposeşte C. Stere în 1909: [Imaginea clădirii]; Universitatea din Iaşi; Casa în care C. Stere a locuit la Iaşi…; Casa lui C. Stere la Bucov; „Viaţa românească”, revistă apărută între anii 1906 şi 1930 la Iaşi şi Bucureşti, înfiinţată de C. Stere; clădirea în care au funcţionat redacţia şi tipografia revistei „Viaţa românească” din Bucureşti // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 3-4. – Între pag. 186-187.

La 26 martie 2006, la Bucov (jud. Prahona, în parcul moşiei lui Constantin Stere a fost inaugurată Aleea scriitorilor români… [Imaginea Aleei] // Stere C. Publicistică. – Chişinău, 2006. – P., imediat după p. 239

IX INDEXURI AUXILIARE 254

Index de titluri

A

Acţiunea pentru unire şi cuvîntările în Sfatul Ţării… 19 Alegerile din Rusia 96 Alegerile pentru Duma 125 Alianţa noastră şi războiul 201 Am dovedit şi data aceasta că am dreptul să vorbesc în numele populaţiunii basarabene 444 Ameninţări 202 Amnistia 36, 48, 126 Anteproiect de Constituţie întocmit de secţia de studii a Partidului Ţărănesc cu o expunere de motive de C. Stere 16 Aparenţele şi realităţile „Cazului Stere” 19, 48, 416 Apelul şi statutele societăţii „Datoria” 2 Arendaşii noştri 57 Armistiţiu?… 203 Arta pentru popor 58, 495 Arta socială 36, 48, 50 Arta socială; Limba literară; Ce cerem de la artist 50, 486, 493 Arta şi luptele sociale 59 Arta şi poporul; Arta pentru popor; Artele frumoase; Literatura dramatică 36, 48, 487, 495 Artele frumoase 60, 495 „Asimilare”! 19, 417 Autonomia Basarabiei? 204 Autonomia Basarabiei? Ieri şi azi 39, 488

B Basarabia românească 193 Basarabia şi revoluţia din 1905 39, 48, 205 Basarabia şi România Mare 301 Basarabia şi „Ţara Mumă” 48, 206 Bazinul Dunării şi românii 39, 48, 207 Basmul cocoşului roşu 61 Băncile populare şi creditul ţărănesc 176 Bilanţul 208 Blestemul Basarabiei 39, 48, 302

255

C Calea de mîntuire 303 Calea mîntuirii 304, 370 Caracterul partidului ţărănesc 18, 36, 371 „Caritate în stil clasic” 51 M.Carp. Studiul Limbii Rămâne în şcoala secundară 415 Cauzele mişcărilor agrare 36, 48, 127 Cauzele războiului mondial 39, 209 Cauzele şi perspectivele revoluţiei ruse 392 Către cititori 97, 210 Către părinţi 200 Către toţi locuitorii satelor 128 Ce cădere! 62 Ce cerem de la artişti? 36, 48, 63, 493 Ce este ţărănimea? 446 Ce face guvernul din Iaşi?.. 13, 305 Ce să spunem ţăranilor? 64 Ceasul… 306 Ceasul cel mare 307 Cele două căi 18, 36, 372 Chemarea 19, 48, 418 Chestia marilor proprietari în Basarabia 308 Chestiunea dinastică? …] 409 Cimitirul 19, 48, 211 Cine insultă femeile? 65 Cine sînt eu? 66 Cîntarea pătimirii noastre… 14, 28, 29, 36, 48, 98 Clipele sunt numărate 39 Colaborare? 18, 36, 373 „Colegiul unic” 171 „Combinaţiuni” ministeriale”… 310 Concursul artistic din Iaşi 48, 52 Condiţiunile progresului social 447 Confederaţia Balcanică 212 Conflict de ideologii 19, 48, 419 Conlucrarea frăţească 311 Consecinţele economice ale Tratatului din Versailles 366 Consecinţele financiare ale dezastrului 213 Constituanta sau Camerele de revizuire 374 Contele Czernin şi rolul Austriei 214 Contele Hertling şi ordinea mondială 312 256

Contele L. N. Tolstoi 14, 28, 29, 36, 48, 147, 478, 1160 Criza în sînul partidului ţărănesc din Basarabia 18, 36, 39, 375 Criza mondială 393 Criza morală 215 Cronica internă. Întregirile necesare reformei electorale 172 Cu piciorul stîng 19, 420 Cum am devenit director al „Vieţii româneşti 29, 36, 48, 451 Cum „pacifică” dl. Stolipin Rusia 99 Cum rămîne 67 Cumpăna…216 Curs de drept constituţional după Dl. profesor C. Stere 6 Cuvinte uitate 19, 48, 168, 217 Cuvîntarea din 4 martie 1921 48, 376, 506 Cuvîntarea din 5 martie 1921 48, 377, 506 Cuvîntarea domnului profesor Constantin Stere la şedinţa Sfatului Ţării din 27 martie 39, 500 Cuvîntul din urmă* al Dlui C. Stere: Scrisoare pentru ţărănimea basarabeană adresată Dlui Ion Codreanu, deputat de Soroca 39, 421

D Dar România?… 218 Datoria momentului 313 De la C. Stere: D-sale d-lui C. Dobrogeanu-Gherea 465 [Demisia guvernului 406 De vorbă cu d. C. Stere 452 Democratismul dlui Aurel C. Popovici 28, 148 Democraţie? 314 Democraţiile apusene şi România 13, 219 Descompunerea vechiului regim 394 Destinul s-a împlinit 315 Dezagregarea economică în Rusia 13, 220 Dies iral 221 Din Basarabia: Românii şi chestia agrară 100 Din calvarul Basarabiei 19, 39, 48, 222 Din notiţele unui observator ipochondric: (un foileton social) 36, 48, 53, 484 Din trecutul Basarabiei 101 „Din tumultul activităţii mele politice” 472 [Din ultimul volum „În preajma revoluţiei” 459 Din viaţa osîndiţilor politici ruşi din Siberia 68 Dinastia şi Ţara 223 [Discurs în clubul liberal ieşean] 173 257

Discurs rostit în Camera Deputaţilor la 2 decembrie 1901 95 [Discurs rostit în sala „Cinema Modern”]… 187 Discursul dlui P. P. Carp 102 Discursul D-lui Take Ionescu: Studiu critic 11, 194 Discuţiile din cameră 36, 48, 129 Documentări politice 41 Documentări şi lămuriri politice. Preludii: Partidul Naţional Ţărănesc şi „Cazul Stere” 19, 39, 41, 423, 424 D-l C. Iarca şi „Lovitura de stat” 225 D-l I.Brătianu în momentul declarării războiului european 224 D-l Nicolae Iorga – Ucraina 226 „Domnul preşedinte” 19, 425 Două cuvîntări din perioada neutralităţii României…48 Dr. Ion Radovici 48, 149 Dragă Ibrăilene 476 Drept constituţional: Curs litografiat 7 Dreptul Basarabiei asupra României 19, 48, 227, 510 „După cererea comandamentului rus”… 316 După declararea războiului 228 După răscoale 130

E Elenismul şi Iudaismul în civilizaţia umană 1, 36 Epilogul: 6 iunie 1930 19 Estetica pozitivă 86 Europa de mîine şi naţiunea română 317 Europa pentru un călător român din 1825 14, 28, 36, 48, 169 Evocarea de motive la Anteproiectul de Constituţie al Partidului Ţărănesc 17 Evoluţia artei 87 Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept 3, 36, 496 Exces de abilitare… 229 Explicaţii asupra poporanismului 378, 405 Exproprierea 318

F Fatala schimbare de front 230 Făcliile Unirii 507 „Federaţia Mării Negre…” 48, 231 Federaţia Volgii şi Republica Siberiei 319 Federaţiunea cazacilor 320 Filozofia tendinţelor sociale în artă 36, 48, 69, 489, 494 258

Finlanda 232 Fischerland 28, 103 „Foametea constantă” şi chestia agrară 28, 36, 48, 104 Formarea latifundiilor 131 Formarea progresului nostru industrial 38, 41 Forţele sociale şi revoluţia din 7 noiembrie 1917 399 Frontul unic 321 Fuziunea 19, 426

G Garanţiile drepturilor cetăţeneşti…385 Garşin şi Besărăbeanu 48, 70 „Gazette de Lausanne” şi „Lumina” 233 „Glasul celui ce strigă în pustiu…” 234 Glasul realităţii 235 Grupul poporanist” 322 Guvernul Maniu din 10 noiembrie 1928 19, 427 Guvernul Marghiloman 323

H H. Taine şi Revoluţia Franceză 174 Haosul…236 Henrik Ibsen 14, 28, 29, 36, 48, 105 Hotărîrea din Brest-Litovsk 324

I Idealul naţional 13, 48, 237 Idealul naţional şi Basarabia… 39 Idealul naţional şi regatul românesc Moldova 195 Ilenuţa 511 Imperiul Habsburgilor şi politica românilor 150 Importante declaraţiuni ale dlui C. Stere 448 Impresii 479 Industria mică 183 Intelectualii 508 Interview cu d. C.Stere 367 Interviul acordat de Stere ziarului „Avîntul” din Iaşi 428 Ironiile istoriei 238 Iubite Ibrăilene… 463 [Iuliu Maniu va dat lozinca de luptă] 412

259

Î Îmi exprim dezacordul…] 454 În ajunul tratativelor de pace 325 În ceasul al doisprezecelea… 239 În ceasul cel greu 326 În Cetatea Petru şi Pavel… 327 În faţa cugetului 240 În judecata conştiinţei cetăţeneşti 19, 48, 429 În jurul unei calomnii 165 În literatură 14, 28 [În lunga mea carieră politică am fost deprins să refuz portofolii…” 411 În nădejdea Ucrainei 328, 13 În pragul vieţii noi 329 În preajma revoluţiei: Roman. I. Prolog; Smaragda Theodorovna 20, 30, 34, 40, 42, 44, 485 În preajma revoluţiei: Roman. II. Copilăria şi adolescenţa lui Vania Răutu 21, 30, 34, 44 În preajma revoluţiei: Roman. III. Lutul 22, 31, 45 În preajma revoluţiei Roman. IV. Hotarul 23, 35, 45 În preajma revoluţiei. Roman. V. Nostalgii 24, 35, 46 În preajma revoluţiei. Roman VI. Ciubăreşti 25, 32, 37, 46 În preajma revoluţiei. Roman VII. În ajun 26 În preajma revoluţiei. Roman VIII. Uraganul 27, 33, 37, 47 „În preajma revoluţiei”: Dialog / Const. Stere, D. Omicron 480 În viaţă, în literatură…: 36 În voia valurilor: Icoane din Siberia 12, 29, 177, 481, 490, 517 (rus.) Încercări filosofice 4, 36, 91 Închegarea Partidului ţărănesc 19, 430 Încheiere: Pentru Partidul Naţional Ţărănesc 19, 431 Întîmplări [sau „Întîlniri”?] fortuite 453 Întrebat, Stere vorbeşte… despre sine, despre roman şi despre… 491 Întregirile necesare reformei electorale 36, 48 Întroducere în studiul dreptului constituţional. 5 Într-o închisoare: [[poezie, scrisă la 31 dec. 1892] 464 Întrunirea noastră 93 Înţelegerea şi România după defecţiunea rusă 241 Învăţăminte din războiul balcanic 184 J Jos Austria? 188

L 260

La Chişinău! 48, 330 La răspîntie 19, 48, 432 Lamentaţii tardive… 331 Latifundiile şi fărîmiţarea proprietăţii ţărăneşti 151 Latifundiile şi progresul economic 152 „Le temps” şi „Lumina” 242 Lecţii practice: Organizaţia bisericii în Ardeal 166 Legea agrară şi politică generală 18, 36, 379 Limba literară 36, 48, 71, 493 Limba şi geniul naţional 457, 492, 509, 513 Literatura dramatică 72, 495 Lituania 243

M Mahomedanii din Rusia 244 Marele războiu şi politica României 13, 41 Maximaliştii şi Kerenski 245 Mediocrităţile 88 Memoriile dlui M. Paleologul 395 Merele, harbujii şi albinele 43, 512 Mesagiul aerian de pace 246 Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor… 132 Mizeria ţărănimii şi repartizarea proprietăţii 153 Momentul 133 Morala fabulei 247 Morala în artă 106 Motivele artei 36, 48, 73, 489, 494 Mult iubite… Octaviane [Iorga] 477 Muncitorii unguri şi chestia naţională 74

N Naţionalism?... 48, 248 Naţionalismul şi socialismul 75 Naţionalităţile din Rusia 13 „Neoiobăgia” dlui Gherea, cum şi cu cine discută d. Gherea 38, 41, 170 Nicolae Iorga şi Nicolai Romanov 332 Nimeni nu e prooroc… 333 Noi perspective pentru România 334 Nostalgii // Revista Asociaţiei Învăţătorilor din oraşul şi judeţul Bălţi 455 9 octombrie 1929 19, 433 Nouă ordine internaţională sau „Pace în armată”?... 335 261

Noul guvern din Iaşi 13, 336 Noul moment în revoluţia rusă 249, 13 [„Nu cer invalidarea alegerilor de la Soroca…]” 445 [„Nu pot accepta… această justificare”] 400 O O pledoarie postumă 337 O scrisoare a dlui C. Stere 134, 401, 434 O scrisoare ineditp a domnilor P. Halippa, C. Stere… 497 O voce engleză despre Tratatul din Versailles 368 Obîrşia „Cazului Stere” 19, 48,435, 498 Oglinda societăţii 89 „Omul drept”… 250 „Omul perfect” 14, 28, 29, 36, 48, 76, 483, 509 Omul şi natura 77 „Opinia publică şi războiul 251 Organizaţia locală 28, 107 Orgia antantistă 252 Orientare spre Rusia?.. 253 Ororile din Basarabia 39, 389 [Oscar Wilde: Prefaţă] 48, 175

P „Pacea lumii”396 Pacea puterilor centrale 338 Pagini dintr-o biografie 504 Palissot şi palissotism 14, 29, 48, 78, 483 D. Panu şi „Viaţa românească” faţă de socialişti 135 Paradoxul fundamental 254 Partidele politice şi reformele 189 Partidul Naţional-Ţărănesc şi „Cazul Stere”: Preludii 503, 505 Partidul Ţărănesc în Basarabia şi acţiunea lui politică 18, 36, 41, 380 Partidul Ţărănesc şi muncitorimea orăşenească 381 Partidul Ţărănesc şi „Puterea” 18, 36, 382 Patru zile în Ardeal: Impresiuni fugitive 8, 36, 48, 108, 136 „Pax britannica”: (O nouă îndrumare în evoluţia organizaţiunilor politice) 369 Pe pragul puterii 19, 436 Pe terenul principiilor 36, 48, 154 Pentru ce s-au răsculat ţărani?: 29, 36, 48, 155 Pentru ce sunt un trădător 196 Pentru o „damă Voalată…” 255 262

[Pentru o înţelegere cu Partidul Naţional] 407 Pentru presa liberă din Iaşi 339 Pentru unirea sufletească 256 Personajiile din „Ciubăreşti” 456 Perspective de pace? 13, 257 Perspectivele În faţa situaţiunii 340 Perspectivele războiului Austro-Rus şi România 178 Peste Prut… 341, 501 Petrograd – Iaşi 13, 258 Petrograd şi Isonzo 259 Petroniu [al] veacului al XIX-lea: Oscar Wilde 14, 29, 36, 48, 109 Piemont românesc 137 Polemică şi polemică Politica agresivă şi revendicările ţărănimii în Rusia 260 Politica Austro-ungară 110 Politica de suburbie… 261 Politica economică şi socială 449 Politica externă a României 9, 39, 41 „Pontifii…” 262 Poporanism sau social-democraţie 473 Poporanismul 36, 48, 79, 489, 494 Poporul în artă şi literatură 36, 48, 80, 489, 494 Post-scriptum: Ceia ce nu putem admite 179 Prefaţă 474 Preludii: Partidul Naţional Ţărănesc şi „Cazul Stere” 19 Preludiu: Pagini de proză 29 Preoţi, cereţi şcoli moldoveneşti 48, 111 Preţioase mărturisiri 263 Pro domo 264, 342, 34 Problema naţională şi social-democratismul. Antisemitismul 38, 41 Problema Dunării 344 Problema păcii universale 345 Problema românească 346 Procedura de revizuire 383 Programul noului guvern 347 Propunerea de pace 265 „Proroci de nenorocire” 348 Provinciile Baltice 266 Publicistică: Articole. Cronici „artistice-literare” şi social-politice 48 Publicistul şi omul politic 19, 48, 437 „Puhoiul… 197 263

Putregaiul… 349

R Rada din Kiev şi Guvernul din Iaşi 13, 350 Raport al comisiei pentru propunerea de revizuire a constituţiei: Dezbaterile Adunării Deputaţilor 190 Rădăcina răului 351 Răspunderea istorică: Plan greşit…272 Răspuns dlor V. Stupu şi Doniroff 55 Război sau nebunie”…? 267 Războiu „fără rizic şi sacrificii” 268 Războiu nenorocit şi zadarnic” 352 Războiul din Balcani şi atitudinea României 180 Războiul României 13 Războiul şi chestiunea ucraineană 269 Războiul şi orientul european 270 Războiul şi revoluţia din Rusia 39, 48, 271 Răspunderea istorică 272 Răspunsuri şi polemici 13 Răzvrătirea 19, 48 Recenzii 112-118, 138-145, 156-161, 181 Reforma morală şi reforma electorală 119 „Reformele”162 Regatul Român sub protecţiunea Republicii Ucrainene 353 Regimul din Iaşi şi pacea. 13, 274 Reminiscente istorice 354 Responsabilităţile războiului 198 Revoluţia din Rusia 13, 273 Revoluţia şi războiul 402 Revoluţia ucraineană şi România 275 Rezultatele tratatului de la Bucureşti 185 Rezultatele unei polemici 28, 163 România în faţa istoriei mondiale 276 România şi războiul european 10, 41, 191 România şi războiul mondial 13 România şi Republica Rusă 277 Românii şi vecinii lor la Nord: Polonia şi Ucraina 278 Românul nu piere… 355 Rostul partidelor politice 18, 36, 384 Rumaenische Kunstausstellung 279 Ruptura. 280 264

Rusia de mîine 356 Rusia pacifistă 281

S Schimbare de front?... 357 Scrieri 28 Scrisoare adresată d-lui Ion Codreanu, deputat de Soroca, pentru ţărănimea basarabeană 19, 499 [Scrisoare către I. Bordea din 7 ianuarie 1920] 462 Scrisoare către O. Goga 466-471 Scrisoare de demisie din Partidul Naţional Ţărănesc adresată Dlui Iuliu Maniu 19, 438, 439 Scrisoare deschisă… 192 Scrisori din Basarabia 121 Scrisori emisie de C. Stere: Stimate domnule Kirileanu; Stimate d-le Simonescu 475 Secretele înţelegerii…282 Sentimentul estetic 90 Sfîrşitul romanului „În preajma revoluţiei… 461 Singur împotriva tuturor 39, 49 Situaţia politică şi problema democratismului în România 38, 41 Smaragda Theodorovna 40 Social-democratism sau poporanism? 38, 41, 146 Social-democratismul şi ţărănimea 41 Socialismul şi naţionalismul 81 Socialiştii şi mişcarea naţională 56 „Societatea naţiunilor…” 283 Sofia Nădejde 48, 82 Sovietul din Petrograd şi pacea 284 Spovedanie 164 Spre festivalul din 27 martie 19, 48, 440 Spre un regim dictatorial 19, 441 Statele mici şi ordinea internaţională 358 Statele unite ale Marii Austrii 122 Stihia: [revoluţia rusă din 1917] 403 Supremaţia legii: Eseu 390 Suveranitatea de Stat şi „Independenţa Balcanică” 285 Suveranitatea şi Constituanta 391 Şi acum, după dezastru… 359

T 265

Teoria cunoştinţei 92 Tirania agravată de corupţie 360 Tragedia…286 Tratativele de pace şi situaţia României 13, 288 Trădarea faţă de Rusia 289 Trădare faţă de Rusia; Peste Prut 501 3 aprilie 1930 19, 48, 442 Tribulaţiile şi agonia guvernului provizoriu prezidat de Kerenski 404

Ţ Ţară de latifundii 123 „Ţara legală” şi războiul 290 Ţăranii basarabeni şi România 48, 361

U Ucraina 291 Ucraina independentă 362 Ucraina şi maximaliştii 292 Uitare…293 Ultima posibilitate?... 363 Ultimul cuvînt 83, 167 Ultimul prilej 294 Un ajutor de primar socialist 94 Un an…296 Un caz de conştiinţă 15, 19, 39, 48 Un cetitor prieten 295 [Un discurs de doctrinar…] 443 Un ideolog anonim 364 Un incident 297 Un Maupassant rus (Gleb I. Uspenski) 48, 84 Un om: G.Ibrăileanu 29, 48, 458 Un panslavist basarabean… 365 Un paradox economic 298 Un răspuns lămurit… 408 Unde ne ducea victoria Rusiei… 299 Uniunea muncitorească 450 Unui adversar cinstit! 300 Unul e Omul 85 Urmările războiului ruso-japonez 124 „Utopii” 397 V 266

„Viaţa românească” jidovito-antisemită 186

Indexul de pseudonime şi criptonime a) Pseudonime S. Cerepcoveanu 51, 52 M. Costea 100, 101, 121 Costea Şt. 86, 87 Din carnetul unui solitar 194, 196, 197, 385-391, 395, 396, 397 C. Nistrul 12, (589) C. Scorţeanu 164 C. Scorţescu 54-56, C. Şărcăleanu 50, 57-83, 98, 105, 109, 114, 120, 147, 169, (566), (940) Verax 88-90 b) Criptonime C. 118 C.S. 99, 103, 104, 110, 112, 113, 115, 116, 117, 122, 123, 131-133, 137-145, 148, 153-163, 166, 171, 172, 176, 184, 385-388, 395- 397 Sr.142, 157 St. 107, 119, 125, 174, 181 Pr[ofesor] Onofrei 111 Sib[erianu] 82 V.R. 127, 149

Index de materii Probleme de Stat 10, 13, 15, 36, 48, 285, 297, 305, 323, 336, 346, 347, 350, 358, 359, 385, 387, 406, 427, 441, 522, 637, 651, 1371 Activităţi parlamentare, discursuri 9, 11, 15, 19, 36, 39, 48, 95, 102, 125, 376, 377, 398, 410, 422, 500, 506, 507, 515 (rus.), (531), (536), (562), (564), (629), (643), (928), (1064), (1113), (1191), (1314), (1318), (1331), (1411), (1464), (1587, 1629), 1638 (rus.), 1656 (rus.) Constantin Stere – juristul 3, 5, 6, 7, 16, 17, 36, 48, 68, 92, 116, 117, 119, 126, 142, 164, 165, 187, 190, 227, 235, 250, 385, 388, 391, 496 (521), (522), (524), (548), (550-555), (558), (576), (609), (657), (1074(, (1407), (1501), (1529, 1536), (1600), 1607, 1608), (1611-1613), (1618-1628) Chestia naţională 74, 75, 81, 195, 237, 248, 283, 317, 457, 492 (519), (531), (602), (637), (1335), (1362), (1389), (1432), (1447), (1486) Probleme sociale, politice şi de partid 2, 8, 13, 16, 17, 18, 19, 36, 38, 39, 41, 48, 53, 57, 59, 64, 65, 69, 75, 77, 79, 81, 89, 96, 104, 107, 108, 110, 112, 113, 118, 123, 127, 128, 129-133, 135-137, 140, 141, 143-146, 150-153, 163, 267

166, 172, 173, 176, 180, 183, 189, 298, 303, 304, 308-311, 318, 329, 340, 354, 369, 371, 373-375, 378-384, 379-382, 399, 411, 424-430, 431, 447-450, 472, 502-505, (526, 528(, (531), (532), (537), (545-547), (564, 568), (569,) (580), ((585), (588), (590), (614), (632, 633), (639), (640), (645(, (653-657), (715), (1081), (1082), (1335), (1341), (1373), 1404, 1409, 1436, 1441, 1477, 1480, 1498, 1500, 1517, 1522, 1531, 1540, 1569, 1570, 1597, 1648 (rus.) 1654 (rus.) Problema războiului şi păcii 8, 13, 39, 41, 48, 124, 126, 130, 136, 178, 180, 184, 191, 198, 201, 202, 209, 213, 224, 228, 230, 251, 256, 257, 265, 267-275, 267-272, 274, 275, 284, 288, 321, 325, 335, 338, 343, 345, 351, 352, 357, 359, 366, 368, 369, 392, 396, 399, 402, 403, 739, 1402, (1641, rus.), (1647, rus.), 1651 (rus.). Stere – scriitorul 12, 14, 20-37, 42-47, 60, 62, 72, 76, 80, 82-85, 98, 105, 109, 114, 115, 147, 170, 175, 178, 480, 485, 490, 496, 517 (rus.), (526, (530), (537), (543-545), (580), (582), (589), (593), (616), (617), (619-623), (648, 649), (669), (670), 738, 748, 769, 775, 831, 832, (1098), (1099), (1103)(1159), (1170), (1181), (1204), (1207), (1225), (1264), 1277, (1291), (1426), (1430), (1443), (1453), (1493), (1509), (1528), (1562), (1576), (1664, rus.), (1665, rus.). Probleme de ştiinţă 1, 3, 5, 6, 7, 16, 17, 38, 59, 60, 69, 71, 73, 75, 80, 92, 101, 151, 155, 168, 178, 494, 602. Probleme filosofice şi sociologice 4, 36, 48, 69, 91, 489, (533-535), (538), (539, 540), (601), (656), (1182), (1321), 1342, (1361, 1363), (1367- 1370), (1375), (1388), (1394), (1406), (1408), (1412), (1422), (1423), (1454), (1497), (1563), (1588, 1595), (1602), (1663, rus.). Probleme de limbă 48, 71, 415, 457, 486, 492, 509, 513, (591), 1595 Probleme de artă 36, 48, 50-53, 63, 69, 73, 80, 86, 87, 90, 106, 486, 487, 493-495, (539-540), (549), (1196), (1198), (1418). Publicistica stereiană 28, 29, 36, 38, 39, 41, 48, 49, 77-81, 86.90, 100, 101, 106-111, 131-133, 150-154, 168-171, 178-180, 183-185, 196, 198, 201- 365, 437, 451-453, (351), (581), (598), (673-674), (1164), (1226), (1330), (1486), (1492), (1500), (1549, 1596, 1598), (1615). Recenzii şi referinţe la opera artistică a protagonistului Romanul „În preajma revoluţiei” a. Romanul în întregime: 459-461, 479, (537), (677), (681), (682), (685, 686), 688, 691, 693, 698-703, 708, 710-711, 713, 714, 718, 720-723, 729, 730, 733, 742, 745-747, 749, 756, 766, 771, 781, 801, 810, 817, 838, 875, 886, 924, 948, 950, 961, 964 (972), 1029-1033, 1036, 1014, 1078, 1086, 1091, 1099, 1135-1140, 1156, 1194, 1241, 1243, 1247, 1248, 1261, 1270, 1280, 1282, 1290, 1320, 1336, 1355, 1356, 1379, 1400,1414, 1442, 1448,

268

1455, 1456-1462, 1466, 1468-1470, 1472, 1473, 1475, 1488, 1493, 1494, 1495, 1512, 1514, 1546, 1547, 1552, 1569, 1573, 1590, 1596, 1599, 1617. b. Romanul după volume: Vol. 1: Prolog. Smaragda Theodorovna 692, 697, 700, 707, 709, 716, 725, 728, 953, 1029, 1135, 1227, 1329. Vol. II: Copilăria şi adolescenţa lui Vania Răutu 692, 697, 716, 726, 728, 731, 761, 815, 953, 1227 Vol. 3 „Lutul” 684,689, 690, 696, 704, 717, 719, 724, 727, 734, 735, 812, 1029, 1138, 1208, 1289. Vol. IV. „Hotarul” 735-737, 740-744, 753, 755, 758-760, 811, 883, 1030, 1204, 1288. Vol. V. „Nostalgii” 762-765, 770, 772, 776-779, 785, 798, 808, 813, 832, 884, 1017, 1031, 1069, 1124, 1139, 1244, 1267, 1269, 1413, 1555, 1557, 1560, 1565, 1577, 1580, 1586. Vol. VI. Ciubăreşti 456, 791, 792, 804, 821, 823, 828, 831, 854, 1932, 1067, 1136, 1246, 1554, 1558, 1564, 1578, 1584 Vol. VII. „În ajun” 790, 793, 796, 802, 806, 822, 824, 854, 877, 885, 891, 914, 1032, 1068, 1137, 1553, 1559, 1579, 1585. Vol. VIII. Uraganul 794, 845, 847, 849, 855, 863, 864, 867, 869, 892, 909, 915, 1033, 1040, 1070, 1092, 1140, 1303, 1556, 1561, 1566, 1581. Din corespondenţa Steriană 54, 55, 120, 121, 134, 192, 401, 421, 434, 438, 439, 462-471, 475-477, 497, 499, (583), (592), (995), (1115), (1258), (1399). Lista cărţilor recenzate de C. Stere. Agricola, D.P. Casa rurală. – Bucureşti, 1906. 138 Antiproiect de lege asupra dreptului de autor. – Bucureşti, 1907. 142 Brăteanu Vintilă. Menirea partidului liberal. – Bucureşti: Voinţa Naţională, 1906. 112 Caragiale, I.L. Din primăvară până-n toamnă. – Bucureşti: Adevărul, 1907. 139. Creangă, G. D. Banca ţărănească din Rusia şi rezultatele ei… – Bucureşti, 1906. 140. Creangă G.D. Situaşia arendaşilor faţă de chestiunea ţărănească. – Bucureşti, 1906. 141 Djuvara Trandafir D. Dreptul de autor al străinilor în România. – Bucureşti, 1907. 142 Eivenson Henry W. The Dawn in Rusia et scenes in the Rusi(an) Rewulution. – London, 1906. 113 Ghica-Dumbrăveni, I. Cîteva cuvinte în chestiunea şărănească… 143 Goga, O. Poezii.. 114

269

Iermoloff, Alexie. La Russie agricole devant la crise arrare. – Paris: Hachtte. 1907. 156 L.B. Impresii de călătorie şi cursurile de vacanţe din Iaşi…, 1908. 157 Les plus belles pages de Clemencean. Recueillies et annoteea Par Pascul Bonetti. – Paris: Mericont, 1908. 158 Lloyd, Demarest H. The Swiss Democracy The study of a Sovereign people. – London: Unwin, 1908. 159 Miliukov, Paul. L’orise Russe. – Paris, 1907. 160 Moruzi, Sebastian. Cîteva vederi în chestia ţărănească. – Fălticeni, 1907. 144 Müller-Guttenbrunn, A. Gotzendömmerung. Ein Kulturbild ans dem heutigen Ungarn. Dritte Auflage. – Wien, 1908. 161 Nădejde, Sofia. Robia banului. Roman. – Bucureşti: Sfetra, 1906. 115 Popovici, Aurel C. Die vereinigten Staaten von Gross-Oesterreich… – Leipzig, 1906. 116 Rosetti, Radu. Despre originea şi transformările clasei stăpânitoare din Moldova. – Bucureşti, 1906. 118 Rosseti, Radu. Păcatele sulgerului. – Bucureşti, 1912. 181 Rosseti, Radu. Pentru ce s-au răsculat ţăranii? – Bucureşti, 1908. 155 Sturdza, D. A. Puterea executirvă în Constituţiunea României. – Bucure.ti, 1906. 117 Xenopol, A.D. Mijloace de îndreptare ale stării ţărănimii române. – Iaşi, 1907. 145

Index de nume Alfabet latin A Adam, Ioan. 1142 Aderca, F. 537, 681, 781, 1128, 1156, 1157, 1547 Afteniuc, S. 1015 Agrigoroaiei, Ion. 545, 1507 Albu, Florenţa. 1060 Alecu, V. 1027 Alexandrescu, C. 682 Alexandru, George. 1374 Almaş, Dumitru. 1432 Andrei, Petre. 524, 526, 835, 918 Anghel, D. 175 Anghel, Paul. 1004, 1010 Anghelescu, Mircea. 1235 270

Antonescu, Eftimie. 523 Antoniuc, D.I. 1015 Aramescu, C. 524, 836 Apetri, Dumitru 1279 Arbore, Zamfir. (660), (1286), (1395), (1594) Ardeleanu, Ion. 465, 1035, 1044, 1064, 1133, 1172, 1191 Arghezi, Tudor. 524, 537, 652, 658, 683, 837, 1129, 1229, 1236, 1237, 1276, 1392, 1548 Averescu (408) Avornic, Gh. 1607, 1608, 1611, 1618 Avramescu, Aristiţă. 1110 Avramescu, Tiberiu. 1110

B Babiii, Al. 538, 1182, 1343, 1394 Bacalbaşa, A. 549 Badiu, Vasile. 29-33, 36, 481, 486-490, 495, 496, 517 (rus), 1158, 1183- 1185, 1196-1199, 1204, 1205, 1238, 1239, 1256, 1272, 1276, 1280, 1281, 1292, 1310, 1345-1347, (1589) Balamace, Ep. 629 Balmuş, Pavel. 41, 46, 47, 48, 545, 1159, 1160, (1169), 1334, 1395, 1396, 1419, 1440, 1508, 1549 Bârna, Vlaicu. 1036 Bârsa, Grigore. 1311, 1335, 1348, 1397, 1420, 1441 Bădescu, Ilie. 38, 1375 Bătrânu, N. 1130, 1200, 1240, 1282, 1283, 1312, 1313, 1349, 1376 Beldie, V. G. 526, 919 Berlinschi, I. 1201 Beşleagă, Vladimir. 1550 Bezviconi, G. 479, 516 (rus.), 761, 838, 962, (1163) Bezveconnâi, Gh. – Vezi Bezveconi G. Biberi, Ion. 920 Blazian, H. 684 Bobână, G. 1591 Bobeică, Alexandru. 1314, 1331 Bobeică, C. 1350 Bogdan-Duică, Gh. 637 Bogos, Dimitrie. 398, 630, 1421 Boldur, A. (650), 1284 Bordea I. 462, 956 Bordeianu, M. 463, 464, 477, 996 271

Botez, Demostene. 526, 537, 782, 839, 921, 922, 993, 1021, 1551 Botez Gr. 463, 464, 996 Botez, I. 526, 923, 1126 Botez, Octav. 526, 537, 616, 685, 783, 840, 924, 972, 1086, 1241 Botezatu, Eliza. 545, 1509 Botoşineanu, Cătălin. 1592 Bottez, Constantin. 522 Boz, Lucian. 784, 1112 Braga, C. 1422 Branisce-Caliman. V. 785 Branişte, Andrei 617 Brădăţan, Costică. 1487 Brăescu, G. (1056) Brănişteanu, B. 786, 841, 925, 978 Brăteanu (D-l). (297), (409), 599, (636) Brăteanu I. (224) Brăteanu, Vintilă. (112), (1633) Brătescu, Gheorghe. 1104 Brătianu, E. 1285 Brăviceanu, George. 1510 Brezianu, B. 1087 Bucur, Marin. 1016 Bujor, Paul. 1028 Bulei, Ion. 1214 Bulgaru, Maria. 1511 Buurileanu, T. 192, 596 Burlacu, Alexandru. 492, 545, 1202, 1203, 1206, 1442, 1448, 1455, 1468- 1470, 1512

C Calimachi, Scarlat. 686 Cantacuzino, Matei. 631 Caragiale, Ion. 138, 581, (1339) Caraman, Vlad. 541, 542, 1456-1462, 1471-1473, 1488, 1494, 1495, 1513, 1514, 1552, 1593 Carandino, N. 787 Carol (regele). 287 Carp, Mihail (415), 526, 537, 656, 626 Carp, P.P. 9, 102, (1317) Cauşanski, B. 735 Cavarnali. Vladimir. 842, 1242, 1351 272

Cazacu, P. 526, 650, 928, 1286, 1287, 1629 Cândea, A. 788, 843 Călinescu, G. 537, 686-689, 736-738, 762, 789-791, 844, 845, 983, 1005, 1011, 1118, 1125, 1186, 1204, 1205, 1229, 1243, 1288, 1289, 1290, 1489, 1553-1556 Căpreanu, Ioan. 531, 536, 1037, 1038, 1039, 1053, 1054, 1161, (1190), 1315, 1352, 1353 Cemortan, Leonid. 545, 1515 Cheianu, Diana. 1511 Chinezu, Ion 763, 1017, 1244, 1557 Chiriac, Alexandru. 1464 Chiriac, Vlad. 1354, 1398 Chiriţescu, Gh. 847 Christian. 589 Cimpoi, Mihai. 42, 1291, 1316, 1336, 1354-1356, 1377-1380, 1423, 1465, 1474, 1475, 1490, 1497, 1617 Ciobanu, A. 1315 Ciobanu, Alina. 39,49, 492, 1203, 1206, 1245, 1393, 1466 Ciobanu, Ion. C. 1162 Ciobanu, Lazăr. 1617 Ciobanu, Mircea. 509 Ciobanu, Ştefan. 628, 739, 964, 1292 Ciobanu, Valeriu. 975, 976 Ciobanu-Tofan, Alina – Vezi Ciobanu Alina Ciobanu, Anatol. 1443, 1603 Ciocanu, Ion. 1187, 1207 Cioculescu, Şerban. 537, 690, 691, 740, 764, 792-795, 848, 1006, 1040, 1055, 1073, 1246, 1247, 1558-1561 Ciomac, Christian. 692 Ciopraga, Const. 994, 1007, 1022, 1056, 1096 Ciorănescu, George. 1381 Clopoţel, Ion. 693, 796, 850, 851 Coandă, Grigore. 1609 Cocea, N. D. – Vezi şi Nedelea D. 765, 1126 Codreanu, Ion. (19), (421), (499), (665), (957) Codreanu, T. 1382 Cojan-Negulesco, Mariana. 40 Colesnic, Iurie. 41, 544, 1136, 1399, 1424, 1476-1478, 1498, 1499, 1516- 1520, 1562, 1594, (1601), 1610 Coman, I. 1041 Condrea, Irina. 1563, 1595 273

Constantinescu, Pompiliu. 537, 696, 741, 797, 798, 854, 855, 1029-1033, 1208, 1248, 1564-1566 Constantiniu, Florin. 1317 Corbea, Ileana. 1062 Corbu, Haralambie. 44, 542, 545, 546, 1400, 1401, 1426, 1444, 1480, 1491- 1493, 1500, 1521, 1522, 1567, (1575), 1596 Costenco, N. 852 Coşbuc, G. (29), (76) Crăciun, Eugen. 526, 618, 799, 929 Crăiniceanu, C. (522) Crăsescu, Victor. (48), (70), (1594) Creangă, G. (140, 141) Creangă, I. (1209) Creşu, T. 1018 Cristea, Valeriu. 1209 Cristea-Enache, Daniel. 1427, 1428 Crohmălniceanu, Ov. S. 1042 Cubleşan, C. 1210 Cujbă, Sergiu. (1583) (1614) Curticeanu, Mircea. 1024 Cuza, A. (28), 519, (568), (1143)

D Dafin, Ioan. 644, 653, 1630 Damian, Gr. 605 Dan, Ilie. 1086 Daşcovici, Neculai. 930 Datcu, Iordan. 1293 Davidescu, N. 619, 663 Dăscălescu, Lucreşia. 766 Dăscălescu, N. (915) Diamandi, Stere. 767, 1249, 1445 Dima, Al. 463, 698, 996 Dinu, Gheorghe. 856 Dobrescu, Al. 1144, 1167 Dobrogeanu-Gherea, C. 465, 570, 571, 583, 1043, 1044, 1088, 1134 Donea, Valer. 800, 858, 1164, 1261 Donici, Alexandru. 1158 Doniroff (55)

274

Donos, Alexandru. 484, 1168, 1188, 1211, 1212, 1251, 1252, 1294, 1357, 1358, 1449 Dragomirescu, Mihail. 551, 582, 768 Drăgan, Lenuţa. 1145 Drăghicescu, D. 1295 Druţă Ion. 43, 44, 512, 545, 1299, 1523, 1524, (1538), 1568, 1569, (1628) Duca, Gheorghe. 545, 1525, 1570, 1597 Duca, I.G. 1113 Duff, M. I. 742 Dungaciu, D. 1295 Durkheim, E. 1295 Durnea, Victor. 1598, 1599

E Eftimiu, Victor . 537, 860, 963 Eivenson, Henri. (113) Enache, Ion. 981, 984 Enciu, Nicolae. 1571 Ene, Ileana. 1296 Enescu, George. (1237) Epure, Gh. 1124 Erasm – Vezi Manoliu Petru Esaulenco, A.S. 1015 Eşanu, Andrei. 545, 1526

F Faifer, F. 1213 Feraru, Leon. 801 Feraru, Margareta. 1128, 1156, 1157 Ferdinand I 497, 518 (rus.) Filipescu, Grigore. (1633) Filitli, Georgeta. 1381 Fulga, Laurenţiu. 802 Furtună, Alexandru. 1527 Furtună, P. 1397

G Gabrilescu, Alice. 700 Galaction, Gala. 537, 608, 985, 1089, 1097, 1253, 1276, 1319 Galsworthy, John. (546) Gane, Emil. 862 275

Garşin (48), (70) Gavriliv, Anatol. 545, 1528 Gebeletu, Mihai. 1425 George, Alexandru. 1297, 1320 Georgescu, Traian. 861 Gerota C. 743 Gheran, N. 1063 Ghrman, Pântea. 610 Ghibu, Onisifor. 638, 1214, (1300), (1398), 1402 Ghideanu, Tudor. 1146 Ghilas, Macar. 1169, 1189, 1338 Ghilimoglu, C. 820 Ghimpu, Gheorghe. 1446 Ghinju, Victoria 529 Ghyca-Dumbrăveni L. 143 Godeanu, V. 701, 863 Goga, Octavian. (29), (98), (114), 466-471, 477, (588), (590), (679), (1050), (1237) Golescu, Constantin. (169) Goma, P. 1339 Gongopol, C. 634 Godeanu, V. 744 Goma, Paul. (1493) Gonţa, Păşuţa. 1500 Golu, Armand. 1432 Graur, Const. 702 Grecu, Raisa. 545, 548, 548a, 548b, 1501, 1529, 1600, 1607, 1611-1613, 1618-1626, (1628) Grigurcu, Gheorghe. 1298 Grosu, Maria. Vezi Stere Maria (545) Groza, Horia. 703 Gruia, I. 864 Guceac, Ion. 545, 1530 Guzun, Igor. 1429

H Hadârcă, Ion. 545, 1531, 1572 Halippa, Pan. 497, 518 (rus.) 526, 611, 643, 645, 865, 931, 1254-1256, 1299, (1322) Handoca, Mircea. 1131 Haneş, Petre. 965, 966 276

Harea, V. 1300, (1398) Hasdeu, Bogdan P. (1286), (1594) Herovanu, Eugen. 1064 Hertling (Contele). (312) Holban, A. 165, 574-577 Holban, Eugen. 979, 1301, 1359, 1403 Hropotinschi, Andrei. 545, 1384, 1532 Huruzeanu, Damian. 1147 I Iachimescu, A. 1257 Iacobescu, Tudor. 526, 932 Iamandi, Adrian. 593 Iamandi, V. 866 Ianoşi, Ion. 1155 Iarca, C. (225) Ibrăileanu, Garabet. (29), (48), (458), 463, 464, 475, 476, 583, (732), (902), (940), (958), (996), 1059, (1060), (1073), (1122), (1126), (1127), (1144), (1145), (1504) Ibsen, Henrik. (14), (28), (29), (36), (48), (105), (483) Iermoloff, Alexie. (156) Ieruncă, Virgil. 1012 Iftimovici, Radu. 1024 Igrec. 857 Inculeţ, Ion. 620, (1318) Ionescu, Eugen. 867, 1087 Ionescu, Ghiţă. 666, 868, 1302, 1303 Ionescu, Tache. 194 Ionescu-Rion, Raien.1454 Iordan, Iorgu. 526, 933, 997, (1060), 1074-1076 Iorga, Nicolae. (28), (226), (332), (522), (545), 565, 998, 1143, (1236), 1258, (1276), (1572), 1631, (1633) Iorgulescu, Mircea. 1215 Isac, G. 869 Ivaşcu, G. 870, 999 Istru, Bogdan. 1170 Itchis, M. B. 1015 Ivaşcu, G. 1034

277

J Jercan, Ion. 1360 Jerizanu, Gh. 1339 Jerunca, V. 1404 Juc, Victor. 538, 1405, 1406 K Kalustian, L. 1108, 1114, 1119, 1120, 1121, 1132 Kerenski (245) Kidel, Alexandru. 871 Kirileanu 475, (1121), (1132)

L Lascăr, Antoniu. 647 Lascăr, Sebastian. 745 Lazarev, Artiom. 1171, (1589) Lăstun, I. 639 Lăstun, T. 669 Lăzărescu, I. 463, 464, 996 Leandru. 552, 1407 Lecca, O. D. 1126 Lefter, Ion. 509, 1304 Lemny, Şt. 477 Leon, Aurel. 1045, 1077 Leoneanu, L. 671, 706, 707, 769, 803, 873, 874, 1164, 1261, 1329 Leu, Ion Livescu, Cristian. 1217 Leoyd Demarest H. (159) Locusteanu, P. 594 Lovinescu, Eugen. 537, 875, 934, 1046, 1057, 1065 Lozovanu, Constantin. 533, 534, 535, 538, 1321, 1361-1363, 1408 Lozovanu, E. 535 Lungescu, N. 770 Lungu, Eugen. 509 Lupan, N. 1340 Lupi, Gino. 1013 Lupu, N. 526, 935

M Macarie, Gh. 1107 Macoviciuc, Vasile. 1148 Madan, Gheorghe V. 578, (1614) 278

Madievski, S. 1259, 1450 Maftei, I. 1093, 1323 Malaneţchi, Vasile. 1533 Maliţa, Liviu. 1260 Mancaş, Mircea. 526, 936 Manea, Const. 804 Maniu, Iuliu. (19), (412), (427), 632 Manoilescu, M. 1324 Manolescu, Florin. 1218 Manolescu, Ion. 876 Manolescu, Nicolae. 537, 1076, 1094, 1219, 1305, 1385, 1451, 1481, 1573 Manoliu, Petru. 537, 805, 937 Manu, Emil. 1098 Marcu-Bals, P. (656(, 672 Mardan, Mugur. 806, 877 Marnet, R. 957, 958, 1502 Marghiloman, A. (323), 1325, 1326 Marian, Boris. 1534, 1535 Marinescu, C. Gh. 1190, 1327 Marino, Constanţa. 1126 Matcovschi, Dumitru. (1589) Matheescu, N. N. 524, 526, 708, 878, 938, 967 Matvei, Valeria. 1503, 1575 Mănescu, Manea. 1123 Mănuilă, A. 1364 Mărgineanu, Nicolae. 1025 Mătăsatu, L.G. 879 Mecu, Nicolae. 1220 Mehedinţi, T. 192 Micu, Dumitru. 982, 986, (988), 1000. 1026, 1365, 1452 Mihai, Nicolae. 1409 Mihail, Dinu. 1536 Mihail, Ioan. 880 Mihail, Petre. 807 Mihail, Viorel. 1431, 1453, 1537, 1575 Mihalache, Ion. 625 Mihăilescu, Dan, C. 1221 Mihăilescu, Dumitru. 709 Mihăilescu, Florin. 1178 Miliukov, Paul. (160) Mille, Constantin. 94 279

Miller, Verghi Marg. 710 Minciună, Mihail. 648 Minulescu, D. (635) Mira, P. 711 Modorcea, Gr. 1149 Moldovan, Roman. 524 Moldovanu, D. 526, 939, 1061 Moruzi, Semastian. (144) Mreja, I. 808 Munteano, B. 952 Murăraşu, D. 968 Muşat, Mircea. 1035, 1133, 1172, 1191 Mulat, Virginia. 530, (1098) Müller, Guttenbrunn, A. (161)

N Nastasiu, V. 1482 Nădejde, Sofia. (48), (82), (115) Năsturel, M. 1505 Neacşu, Gh. 1306 Neagoe, Stelian. 1090, 1326, 1328 Neamţu, A. 881 Necula, I. 1262 Nedelea, D. 613 Negoiţă, C. N. 1047 Negoiţescu, Ion. 537, 1017, 1058, 1079, 1263, 1329 Negru, Gheorghe. 1614 Netea, Vasile. 1150 Neuman, Justian. 771 Nicanor, P. et. Co. 566, 572, 587, 595, 635, 673, 712, 809 Nicoară, Silviu. 713 Nicolescu, G. C. 940 Nicu, Alexandru M. 811, 812, 882-884 Niţă, Serghie. 614, (655)

O Obreja, Iaşi G. 885 Omicron, 746, 1164, 1261 Oprecu, Const. 621 Oprina, Adrian. 1099

280

Ornea, Zigu. 28, 34, 35, 37, 44, 474, 528, 532, 547, 987, 988, 1019, 1046, 1048, 1049, 1080-1083, 1095, 1100, 1101, 1109, 1115, 1134, 1151, 1173- 1177, 1192, 1222-1225, (1230), 1264-1266, (1298), 1311, 1410, 1433, 1523, 1576, (1655)

P Paladi, Tudor. 46, 47, 1538 Panaiteanu, Emil. 640 Panaitescu, Dumitru D. 1066 Pandrea, Petre. 524, 526, 772, 773, 887, 888, 941, 973, 1124, 1267, 1577 Panu, D. 135 Panzari, Radu. 980 Papadima, Ovidiu. 747, 813, 969 Papahagi, Marian. 1094, 1481 Papu, Edgar. 1193 Papuc, Ion. 1102 Paraschiv, Florin. 1152, 126 Pasat, Valeriu. 1539-1543 Pascal, Bonetti. (158) Patraşcanu, Lucreţiu. 974 Paul, Radu M. 526, 944 Pavel, Sorin. 714 Pântea, Gherman. 715 Pânzaru, Sava. 1330, 1615 Pasat, Dumitru. 1602 Păunescu, Adrian. 1604 Perpessicius. 537, 716, 717, 953, 1067-1070, 1135-1140, 1227, 1268, 1269, 1578-1581 Peteanu, Diuna. 970 Petraşincu, Dan 748, 889 Petre, Mihail. 537 Petrencu, A. 1287, 1434, 1435 Petrescu, Camil. 641 Petronius, Caius. (109) Petrov, Tamara. 543, (1571) Petrovici, Ion. (1042) Philippide, Al. A. 537, 718 Piru, Al. 1116, 1118 Poenaru, Daniela. 1050 Pompiliu, Mircea. 1103 Popa, N. 463, 996 281

Popescu, Ghiţă. 814, 890, 892 Popescu, Radu. 1084, 1117, 1270 Popescu, Spiridon. 655 Popescu, Stelian. 893 Popovici, Aurel. (28), (116), (148) Popovschi, Nicolae. 526, 942, 1271, 1276 Porucic, T. 943 Poştarencu, D. 1411, 1436, 1437, 1483 Potopin, Ion. 971 Pyrhon. – Vezi Constantinescu Pompiliu

R Radian, Sanda. 1153 Radiana, Rafail. 894 Radovici, Ion. (48), (149) Radu, Sandală. 1627 Rainer, Fr. I. 1104 Ralea, Mihai D. 526, 537, 642, 649, 656, 720, 895, 896, 945, 1091, 1178, 1272, 1582 Raşcu, I. 525 Rţleu, Mihai D. 524 Rău, Alexe. 1601 Răutu, N.N. 622 Rebreanu, Liviu. (546), (749), (1063), (1426), (1493) Rodion. 556, 557 Roman, Eugen. 897 Roman, Horia. 678, 898 Romanov, Nicolai. (332) Rosetti, Radu. (118, 155), (181), 591, 1126 Rotaru, Ion. 1051, 1544 Rusu, Andrei. 1243, (1286)

S Sachelarie, N. 749 Sadoveanu, Izabela. 537, 815-818, 899, 946, 1110 Sadoveanu, Mihail. 526, 537, 600, 900, 901, 947, 959, 1273, 1276, 1366, 1387, (1513) Sadoveanu, Profira. 537, 819, 1020 Samson, A.P. 1105 Sanielevici, H. 623 Sansoni, G. (1013) 282

Sasu, Aurel. 480, 491, 1094, 1303, 1481 Savu, Al. Gh. 1085 Sângereanu, Zaharia. 1086, 1106 Săndulescu, Al. 1111, 1307, (1322), 1332 Săteanu, C. 722, 723, 750, 751, 774-776, 820-822, 902, 1632 Scorţescu, G. 559 Schina, M. 954 Scurtu, Ioan 1071, 1341, 1432 Sebastian, L. 752, 753 Sebastian, Mihail. 537, 724-726, 823-825, 903, 1141 Serghie, Em. 904 Sevastos, M. 537, 683, 754, (769), 777, 826, 905-909, 998, 101 Simion, Eugen. 1057, 1065, 1425 Simionescu, I. 1126 Simonescu 475 Simuţ, I. 1230 Sion, I. 1044 Slutu-Grama, Claudia. 1583 Sor. 579 Sorin, Nicolae. 465, 1044 Spătaru, N. 910 Spătaru, Tatiana. 1602 Spiridon, Monica. 1231 Spiridonică, Mihail. 1322 Stati, Vasile. 1484 Stăjilă, P. 911 Stănescu, C. 1008 Stere, Gheorghe. 1072, 1274 Stere, Maria. (545), 1122, 1126, (1166), (1508) Stere, Roman C. 948, 1052, 1127 Steuerman, A. 557 Stolipin. (99) Strâmbeanu, Andrei. 1604 Struţeanu, Scarlat. 727, 728, 755 Stupu, V. (55) Sturdza, A. (522) Sturdza, D. 117 Suchianu, D.I. 526, 537, 674, 729, 949, (1149) Simuţ, Ion. 42 Surugiu, Liliana. 538, 1388, 1412

283

Ş Şeicaru, Pamfil. 527, 537, 615, 827, 989, 1485 Şeişanu, Romulus. 657 Şerban, Mihail. 913 Şerban, N. 598 Şpac, Ion. 1479, 1628 Ştefan, Ion George. (915) Ştefaneli, Aurel. 950 Ştefănescu, Alex. 1308 Şuluţiu, Octav. 537, 756, 756, 758, 778, 779, 828, 914, 1413, 1584-1586

T Tatos, I. 829 Teodoreanu, Al. 679, (1056) Teodoreanu, Ionel. 977, 1110 Teodorecu, Maruan. 1425 Teodorescu, Paul. 1194 Teodorescu-Branişte, Tudor. 537, 730-732, 1164, 1179, 1194, 1261, 1414 Teodorovici, Maria. 537, 1392, 1413, 1414, 1415 Tertulian, N. 1009, 1014, 1092 Tolstoi, L. (14), (28), (29), (36), (48), (147), (478), (1330), (1368), (1615) Toma, Deagoş. 1587 Toma, Inocenţiu. 1416, 1417 Tomescu, Gh. 960 Topârceanu, G. (1006), (1055), (1131) Topilina, Valentina. 538 (rus.) Topliceanu, Al. 627, 675, 830, 1633 Traian, Bratu. 930 Trandafir, Djuvara. (142) Troianowschi, Lidia. 538, 539, 540, 1342, 1366-1370, 1389-1390, 1418, 1454, 1486, 1504, 1588, 1591 Tulbure, Gh. 1195, 1232, 1233, 1275, 1276, 1309, 1371

Ţ Ţurcanu, Constantin. 1154 Ţurcanu, Ion. 1589

U Ungheanu, Mihail. 38, 1092, 1391 Ungheanu, Mihail. 1234 Ursu, G.G. 992 284

Uspenski, Gleb. (48), (84) Ustian, Ion. 545, 1545 Usturoi, Tudor. 1372

X Xenopol, A. (145), (551), 558

V Vaida (588), (590) Vaida-Voievod, Al. 651 Varta, Ion. 1373, 1439, 1447, 1605 Vartic, Mariana. 1303 Varticean, Iosif. 990 Vasilache, Vasile. 1180 Vasilenco, Ion. 991, 1277, (1550(, 1617 Vasiliu-Hasnaş, El. 831, 832 Vartic, Mariana. 480, 491 Vaum, Ecaterina. 1143, 1258 Vârgolici, Teodor. 1089 Vicol, Dragoş. 545, 1546, 1590 Vieru, Grigore. (1538) Vinea, Ion. 676 Vitner, Ion Viţchi, S.A. 733 Vizirescu, Pan. M. 916 Vlad, C. 780 Vladimir Ilici [Lenin]. (1061) Vlădescu, Toma. 834, 917 Voicu, Ştefan. 526, 951 Voinov, D. Vrânceanu, Dragoş. 759

W Weiss, Aureliu. 961 Wilde, Oscar. (14), (29), (48), (109), 175

Z Zaciu, Mircea. 1059, 1094, 1481 Zalis, Henri. 1278 Zamfir, Mihai. 537, 1181 Zamfirescu, Duliu. 580, 602 285

Zamfirescu, G. M. 537, 734, 760 Zazulin, M.C. (962) Zgardan, Lidia. 1449

Alfabetul rusesc

Б Бадиу, В. 1653 Буздуган, И. 1656 Бырса, Г. 1662 Бэтрыну, Н. 1657б 1658б 1660 В Виноградов, В.Н. 1646,1649 Волтурин, Д. 1647 Г Гилас, М. 1650 Греков, Ю. 1665 Греку, Р. 1668 Гросул, В. Я. 1651 Гулиан, К.И. Е Епуре, Б. 1656 И Инкулец, И. 1656 К Кэпряну, И. 1659 Л Лурье, Г. 1640, 1641, (1643)

М Мадиевский, С. А. 1654 Манолеску, Николае 1655 Мариан, Борис. 1667 Морару. 1642 Мошану, А. К. 1648 Р Ройтманъ, М. 1636 С Соловьева, Татьяна. 1666 Т Tudor, Iorgu. 1639 286

Топилина, Валентина. 1663 Тулбуре, Г. 1652 У Устурой, Тудор. 1661

Ф Фуртунэ, П. 1662 Ч Чимпой, Михай. 1664. 1665 Чобану, А. 1659

Index etno-geografic (Nume de ţări, popoare, localităţi, râuri, lacuri, văi, etc)

A Ardeal. 8, 36, 108, 136, 166 Austria. 122, 188, 214 Austro-rus. 178 Austro-ungar. 110, 1381 B Balcani, Balcanic... . 180, 184, 212, 285 Provinciile Baltice. 266 Basarabia şi basarabeni. 18, 19, 36, 39, 48, 100, 101, 120, 121, 193, 204, 205, 206, 222, 227, 301, 302, 308, 361, 365, 444, 445, 497, 510, 521, 526, 545, 578, 612, 628, 630, 638, 639, 648, 650, 660, 712, 739, 788, 865, 931, 942, 958, 971, 1012, 1315, 1254-1256, 1259, 1274, 1276, 1284, 1287, 1299, 1328, 1362, 1396, 1404, 1419, 1430,1432, 1434, 1439, 1450, 1463, 1526 Bazinul Dunării 39, 48, 207 Bălţi 643 Brest-Litovsk 324 Britanica 369 Bucovina 140 Bucureşti 185, 879 Budapesta 572 C Cazaci (Federaţiunea cazacilor) 320 Ceahlăul 782 Cetatea Alba 526, (932) Cetatea Petru şi Pavel 327 Chişinău 48, 330, 522, 954, 1293, 1410, 1637 287

„Cinema Modern” (sala). 187

D Dunărea 344 E Elenism 1, 36 Englez (scriitor) 109, 368 F Finlanda 232 H Habsburgi 150 I Iaşi, ieşeni 13, 48, 52, 258, 274, 303, 336, 339, 350, 573, 644, 653, 840, 985 Iudaism 1, 36 J Japonez 124 K Kiev, 13, 350 L Latin, 109 Lituania 243 M Mahomedanii 244 Moldova 195, 1015, 1322 P Popolia 278 Petrograd 258, 259, 284 R Romani 3 Românesc, 137, 346 Români 150, 207, 355 România 7, 9, 10, 13, 14, 19, 39, 41, 48, 100, 120, 178, 180, 191, 218, 219, 227, 241, 275-279, 288, 334, 353, 361, 497, 510, 520, 522, 531, 650, 1287, 1299, 1328, 1352, 1430, 1432, 1434, 1439, (1644, rus.) România Mare 301 Ruşi din Siberia 68, 84, 241 Rusia şi ruşii 13, 39, 48, 99, 113, 124, 140, 156, 160, 220, 244, 249, 253, 260, 271, 273, 277, 281, 289, 299, 316, 356, 501, 638, 775 S Siberia 12, 68, 177, 319, 1539 Soroca 15, 19, 499, 522, 643, 1191 288

T Transilvania 522

U Ucraina 13, 269, 275, 278, 292, 293, 328, 353, 362 Ungaria 140 Unguri 74

Indexul periodicilor, în care au fost publicate scrieri de C. Stere şi despre el a) Alfabet latin

A Academos (1522, 1569), (1570), (1590) Adevărul 51-53, 67, 94, 367, 370, 400, 401, 406, 407, 409-411, 414, 416- 421, 423-438, 440-445, 454, 456, (568), (596), (611), (632), (636, 642), (645-647), (654), (655, 662, 664, 667), (678), (680, 681), (690, 691), (699), (701, 702), (732, 740, 750), (753, 754), (764, 769), (771, 772, 774), (784), (786), (788), (792, 793), (795, 801), (816, 820), (821, 822), (839, 841, 843), (848, 849), (857, 860, 863), (886, 887), (898, 905), (907-909), (913, 921, 925), (934 Adevărul literar şi artistic 452, 453, (670, 671, 674), (684), (687-689), (692, 700), (706, 707), (719, 933), (736, 738), (745, 752), (762, 766), (777, 789-791), (800), (815, 817-819), (844, 895, 850), (868), (871, 873, 874), (899, 906, 946), (1254), (1427, 1428), Alunelul 512 An (Ploieşti) (1360) Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. Cuza” din Iaşi (1039) Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova (1563) Ancheta (708) Anuarul Universităţii pe anul academic 1935-1936 (930) Apostrov (1260) Argeşi (1147) Arhiva 91, 92, (558) Astra (1300), (1398) Ateneu (1217), (1226), 1265) Aurora 374, 378, 381, 383, 389, 401, 405, 408, (617, 624,-627), (634), (639) Azi (778)

289

B Basarabia (revistă) 491, 498, 499, (1216), (1236, 1238), (1250, 1253)(1271, 1273), (1275, 1276), (1290), (1301), (1309, 1320, 1322), (1329); (1332, 1458) Basarabia (ziar) 111, (1440) Bilete de papagal (652) Braşovul literar (785) Buletinul cultural al Asociaţiei universitare „Frăţia studenţească” (711) Buletinul oficial 190 C Caiete critice (1336) Calendar Naţional-2005 (1503, 1574) Calendarul bibliotecarului (1337, 1383) Capitala (1482) Caradaşca (869) Cercetări filosofice (980), (981), (987, 988) Chemarea (608, 613, 614) Confluenţe bibliologice (1571) Contemporanul (1103, 1154), (1356) Contrafort 501, (1345, 1347), (1422, 1550) Contrapunct (1221, 1297), (1297), (1304, 1374) Convorbiri literare 488 (551), (580, 727, 728), (755, 962, 1099), (1161), (1167, 1470), (1572) Credinţa (805), (937) Cronica (1037) (1052, 1053), (1063), (1097, 1106), (1145, 1189), (1213) Cruciada românismului (876) Cugetul 506, (1362, 1445), (1483), (1486) Cultura Moldovei (990, 991) Curentul (677, 746), (759), (807), (827 Curierul de Seară (1130, 1312(, (1313, 1315), (1349, 1397), (1435) Cuvânt moldovenesc (648, 862) Cuvântul 497, (637), (640, 663), (716), (717), (1259) Cuvântul liber (633, 641), (781) (782), (856) Cuvântul românesc (1340) D Datina (698) Destin românesc (1448, 1614) Deşteptarea (858) Dezbaterile Adunării Deputaţilor 95, (564, 620) Dilema (1433, 1487) Dimineaţa (695), (720, 731, 744), (826) 290

Din trecutul nostru (761), (838) Discobolul (748) Dreptatea 412, 413, (560), (651), (714), (895) Dreptul: Săptămânal juridic (1627)

E Echinox (1024) Epoca (573(, (578) Era nouă (550) Evenimentul 54-56, (554), (559-561), (574-577), (586) Evenimentul literar 50, 58-60, 62, 63, 65, 66, 69-85, (1334) Expres magazin (1325, 1328) F Facla (658, 666, 676), (787), (867), (875) Falanga literară şi artistică (582) Familia (779), (828), (914, 1230), (1298) Făclia (675), (1200), (1240), (1283) File de filozofie (1390) Flacăra (1114), (1114), (1121) Flamuri (802) Florile dalbe 511, (1594) Flux: Ed. De vineri (1447, 1476), (1477, 1605) Forum (977) G Gazeta bibliotecarului (1601) Gazeta literară (1004, 1006) Gazeta ţăranilor 128 Gînd românesc (763) Gîndirea (679), (747, 813) Gîndul vremii (767, 864) Glas tânăr (709) Glasul Moldovei (1450) Glasul naţiunii 500, 507, (1346), (1364), (1380, 1387), (1430, 1443)

I Independenţa economică (829) Izbânda (603-606), (609) Î Îndreptarea (602) Însemnări ieşene 462, (840), (847), (900), (956, 959) Întregirea (1255) 291

Învăţământul public (1195) L L’Independance Romaine 120 La zid (797) Liberalul 164, (562) Limba română (1404), (1435), (1437), (1599) Literatorul (1293) Literatura şi arta 483, (1168, 1211, 1212), (1251, 1262, 1282), (1286, 1291), (1294, 1299), (1306), (1318, 1333, 1344), (1350, 1355), (1357, 1358), (1373, 1382, 1399), (1519, 1602), (1604 Luceafărul (1048), (1092), (1095), (1102, 1148), (1150, 1152), (1218), (1222, 1235), (1305) Lumea (685), (722), (775), (776), (866, 870), (901, 904) Lumea nouă 61, 86-90 Lumina 201-338, 340, 341, 344-365, (600) Luminătorul (1520) M Magazin bibliologic (1395) Magazin istoric (1041, 1061), (1175, 1192), (1223, 1285, 1609) Manifest (783) Manuscriptum 472, (1062), (1066-1070), (1072, 1075), (1080, 1087), (1087, 1123, 1125), (1206) Meridianul Timişoara (1316) Mesagerul (1439) Metaliteratura: Analele Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creanga” (1456, 1457), (1460-1462), (1471, 1488) Miniaturi (749) Mişcarea 173, 182, 187, 189, 192, 200, (585, 588-590) Moldova 193, 195, 198, (1202), (1534, 1535), (1610) Moldova literară 502, (1351), (1376 Moldova socialistă (1229), (1232) Moldova suverană 505, (1302), (1384, 1386), (1536, 1537) Momentul 339, 342, 343, (599) Monitorul oficial 376, 377, 422, (563) Munca 57, 64, 68, (549) N Natura 513, (553, 1510, 1517) Noutatea (552, 1407) Noutăţi editoriale (1201)

292

O Opinia (553, 555-557(, (569, 574), (686, 723), (735, 742,751(, (780, 879), (880), (1290) Ora satului (1502, 1505), (1518) Orizont (Timişoara) (1058) P Pagini basarabene (861, 882) Patria (631) Patrimoniu (1257), (1311) Pământ şi oameni (1372) Presa Olteniei (804) Prezentul (713) Progresul social (718), (730, 734), (760) Propaganda (supliment) 93 R Rampa (703), (704), (823-825); (889, 903) Ramuri (1008), (1231) Revista asociaţiei învăţătorilor din oraşul şi judeţul Bălţi 455, (808) Revista avocatului Poporului (1619), (1622) Revista de filozofie (1009) Revista de filozofie şi drept (1363), (1368) Revista de istorie a Moldovei (1335) Revista de istorie literară 504, (1141, 1174) Revista de lingvistică şi ştiinţă literară 486, 487, 489, 493-495, (1197, 1198, 1330), (1480, 1492), (1513) Revista de studii sociologice şi muncitoreşti (835-837), (846, 853), (878), (888, 896, 897), (967 Revista fundaţiilor regale (794), (964) Revista istorică.Seria nouă (1317) Revista Moldovei (621), (622) Revista naţională de drept (1501, 1607, 1608), (1611-1613), (1618, 1620, 1621), (1622-1626) Revista română (Iaşi) (1419) Revista societăţii Tinerimea română (743) Revista Vremii (770), (814), (890-892) România (1012) România Km 0 (Baia Mare) (1455) România literară 473, (724-726), (1078, 1082-1084), (1111), (1117, 1151), (1173), (1177, 1215, 1219), (1224, 1225), (1307, 1308, 1410), (1098 S Sămănătorul (565) 293

Săptămîna 505, (1098, 1339, 1371), (1400, 1401), (1426, 1429), (1431, 1444), (1453, 1463), (1491, 1539-1543), (1575), (1628) Secuimea (690) Sfarmă piatră (834(, (916, 917) Sfatul Ţării (607, 610, 612) Societatea de mîine (693), (796), (851) Sociologia românească (1295) Sport Turism (1338) Steagul (601) Steua (1209), (1210) Studii şi cercetări istorice, literare şi folclorice (983) Studii şi cercetări ştiinţifice (1038), (1054) Suflet nou (881) Ş Ştiinţa (1279, 1310) T Timpul (Chişinău) (1606) Timpul (România) (1281) Timpul: Cotidian naţional (1616) Timpul de dimineaţă 510, (1516) Tineretul Moldovei 508, (1233), (1385) Tyrageţia: Anuarul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei (1348, 1587) Tribuna (1144), (1280) Tricolorul (1228), (1234) Trivalea (806), (877) Ţ Ţara (1411), (1417) Ţara nouă (615, 618) U Ulise (756, 757) Universul 188, (657, 893) V Viaţa (970, 971) Viaţa Basarabiei (revistă) 457, (682), (705), (721, 810-812), (831-833), (842, 852), (865, 883, 884), (894), (910-912), (915, 957, 958) Viaţa Basarabiei. Seria nouă (1562) Viaţa Basarabiei (Ziar) 371-373, 375, 379, 380, 382, 384, (643, 659), (660, 661), (665, 668) Viaţa literară (758) Viaţa românească 96-110, 112-119, 121-127, 129-163, 166, 168-172, 174, 176-181, 183-186, 191, 194, 196, 197, 199, 366, 368, 369, 385-388, 390- 294

397, 399, 402-404, 415, 451, 458, 459, 461, 466-471 (566), (572), (587), (591, 592), (595), (597, 598), (616, 635), (649, 650), (656, 672, 673), (712, 729, 737), (773, 799), (809, 872), (918, 919), (922-924), (926, 927, 929), (931-933), (935, 936), (938-945), (947-951), (961, 982, 993), (994, 995), (997, 999), (1016, 1018), (1036, 1047), (1050), (1060), (1220, 1378 Viaţa satului (1343, 1353), (1359, 1361), (1366, 1370) Viitorul 165, 167, (570), (571), (583) Voiaj (765) Vremea (696), (697, 741), (798), (854), (855) Z Zările 449, 450

b) Alfabet rusesc

Б Бессарабская почта (1642) В Вечерний Кишинэу (1657), (1658-1660), (1662) Г Голос народа (1656) Горизонт 516, (1650) З Земля и люди (1661) К Каторга и ссылка (1640 Кодры (1647) Красная Бессарабия (1641, 1643) М Молдавия литературная: Кодры 517, (1653, 1664) Молдавский исторический журнал (1654) Н Народное образование (1652) Независимая Молдова (1667) Нистру 478, 485, (1158-1160), (1162, 1165, 1166), (1170, 1171), (1180, 1182, 1186)

О Оризонтул 479, 482, (1163) П Педагогул советик (1187) Р 295

Румынская литература (1655) С Сов.Молдавия 518 Сфатул Цэрий 514, 515, (1634-1639) Т Тинеримя Молдовей 484, (1188) Ю Юридический мир (1668)

X. ADDENDA Din opera protagonistului

Poporanismul Poporanismul ca fenomen social mai întins şi mai însemnat s-a născut în Rusia. Pentru ce găsim de cuviinţă a răsădi la noi, sub ceriul senin al României, această floare răsărită sub „ceriul de plumb” al ţării întunericului, şi al Geriului, în atmosfera înăbuşitoare a unui despotism fără seamăn? Nu putem răspunde dacă nu vom analiza mai întîiu condiţiile sociale, în care a apărut poporanismul – astfel vom înţelege ce este el. Faptul cel mai caracteristic al Rusiei contemporane este contrastul enorm între starea intelectuală şi socială a păturilor de jos, care n-au ieşit încă din faza barbară cu toate prejudiciile şi lipsurile ei, căci abia acuma intră în faza capitalistă a producţiei şi cari în relaţiile lor sînt acuma încă stăpînite de formele unui comunism decăzut şi ale economiei naturale, dintr-o parte, şi între aspiraţiile şi idealurile aşa-numitei pături culte – dintr-alta. Această pătură, stînd la înălţimea culturei şi civilizaţiei popoarelor celor mai înaintate din Europa, avînd mintea îmbogăţită cu toate datele ştiinţei şi filozofiei, simţind o nevoie arzătoare de un traiu mai omenesc, se vede de fapt lipsită de orice drept, urmărită cum se urmăresc numai fiarele sălbatice, redusă la o vegetare păcătoasă; şi ea se uită împrejuru-i, vede că nu poate aştepta ajutoriu de la nimene, nicăierea nu poate găsi vreo zare de scăpare; chiar masele muncitoare, singurele pe cari dînsa s-ar putea rezema într-o încercare de a răsturna actuala stare de lucruri şi cari sînt încă mai nenorocite decît dînsa – zac într-o toropeală: ele n-au ajuns încă la acea fază cînd muncitorimea cîrmuieşte mersul evoluţiei sociale. Astfeliu s-a născut acea atracţiune uimitoare a păturii culte către „popor” care s-a manifestat în anii de după 70 prin „mersul în popor” al tinerilor culţi şi entuziaşti. Nu voiu urmări această mişcare, pentru că aceasta iese din cadrul articolului meu. Voiu arăta însă o particularitate care deosebeşte mişcarea rusească de toate celelalte. Idealul celor dintîi 296 poporanişti a fost socialist şi nici n-a putut fi altul pentru că: 1) ştiinţa şi filozofia europeană, ca şi istoria tuturor suferinţelor maselor muncitoare din Apus, le dădea în socialism o singură formulă, care a putut ţinea piept tuturor atacurilor şi criticilor şi 2) pentru că singura clasă în Rusia, ale căreia interese coincideau perfect cu ale lor, era muncitorimea. însă, pe cînd în Europa, dacă vreun om din păturile superpuse îşi însuşea interesele muncitorilor şi se punea în fruntea lor, el nu avea alt rol decît acela al unui mandatariu, după el stăteau masele proletariatului organizat şi conştient care de fapt îi controlau şi diriguiau, el nu putea avea înrîurire decît întru atîta, întrucît împărtăşa vederile şi tendinţele proletariatului. Adesea chiar proletariatul se organiza şi lucra cu totul nepotrivit schemelor doctrinarilor şi teoreticienilor lui, şi pe urmă chiar impunea lor, silindu-i de a recunoaşte că nu cu dînşii a fost dreptatea, în Rusia, dimpotrivă, masele muncitorilor sînt inerte şi nepăsătoare, ele n-au măcar concepţia progresului şi socialismul vine la dînsele de sus prin propaganda tinerilor culţi, cari încearcă să le lumineze şi să le organizeze. Entuziasmul şi devotamentul acestor tineri apostoli ai socialismului în Rusia au creat acolo o atmosferă cu totul deosebită mai în toată pătura cultă şi toată literatura de admiraţiune şi dragoste pentru popor. Acesta şi este poporanismul. El e mai mult un sentiment general, o atmosferă, cum am zis, intelectuală şi emoţională, decît o doctrină şi un ideal bine hotărît; analizîndu-l, putem scoate din el următoarele elemente constitutive: iubirea nemărginită pentru popor – sub care se înţelege totalitatea concretă a maselor muncitoare şi producătoare – apărarea devotată a intereselor lui, lucrarea entuziastă şi sinceră spre a-l ridica la înălţimea unui factor social şi cultural conştient şi neatîrnat, iar ca substrat teoretic putem arăta ideea: 1) că poporul numai el singur are dreptate, că el veşnicul martir, veacuri întregi a muncit şi a vărsat sîngele său pentru a ridica pe umerele sale întreaga clădire socială, şi 2) că toate păturile superpuse au, din pricina aceasta, faţă cu poporul o datorie atît de mare, că dacă ar dori sincer să o plătească, n-ar putea, cu toate jertfele, cu tot devotamentul şi abnegaţia lor, să plătească măcar procentele. Aceste idei au fost formulate în celebrele „scrisori istorice" ale lui Mirlov (P. Lavrov, cunoscut emigra[n]t rus din Paris). Din cele spuse reies două fapte: 1) că poporanismul în Rusia se datoreşte împrejurărei că ideile, crescute în Europa pe baza mişcărilor muncitorimei, s-au întrodus acolo prin pătura cultă şi 2) că poporanismul, ca fenomen social, e şi mai îngust şi mai larg decît socialismul. Mai îngust, pentru că cuprinde numai pătura cultă, muncitorii şi ţăranii socialişti vădit că nu pot fi şi nu-s poporanişti, şi mai larg, pentru că, dacă toţi socialiştii din pătura cultă sînt poporanişti, nu toţi poporaniştii sînt socialişti, deoarece,

297 pentru a fi socialist, nu poporanist, pe lîngă elementele arătate mai sus, ar trebui să aibă încă ceva, o teorie istorico-socială şi un ideal foarte bine hotărît. Într-un articol următoriu vom vedea ce lumină aruncă toate acestea asupra poporanismului în România. „Evenimentul literar”, anul I, nr. 15, din 28 martie 1894 Reprodus din: Stere C.. În viaţă, în literatură… Cartea a cincia / Ed. Îngr. Şi note de V. Badiu. – Ch., 1991. – P. 17-19. – (Scrieri V9.

„Poporul” în artă şi literatură

Într-un articol precedent („Poporanismul”,– „Evenimentul literar”, nr. 15) am arătat, că atracţiunea uimitoare a păturei culte din Rusia către popor se datoreşte împrejurărei, că ideile născute în Europa pe baza mişcărilor sociale de acolo au pătruns „ţara gerurilor şi a nihilismului” prin pătura cultă, care la rîndul ei n-a putut găsi nicăieri nici un sprijin pentru a scăpa din starea-i păcătoasă decît în popor, în masele muncitoare, atît de nenorocite şi hulite şi ele, zăcînd într-o toropeală şi fiind foarte înapoiate din punctul de vedere cultural şi social. O singură privire asupra stărei de lucruri în România e de-ajuns, ca să ne convingem, că e multă asemănare în această privinţă între Rusia şi România. Şi la noi toată viaţa noastră culturală şi socială e determinată de curentele intelectuale şi sociale ale Apusului. Şi la noi elementele sănătoase ale păturei culte, cari nu şi-au perdut cu desăvîrşire conştiinţa demnităţei omeneşti şi nu s-au vîndut pentru vro fărîmătură de caşcavalul bugetar bandelor de „acumulatori ai bogăţiei naţionale”, ce se numesc „partidele noastre istorice” – şi la noi aceste elemente sănătoase n-au alt punct de reazăm decît în muncitorimea, batjocorită şi prăpădită la noi dacă nu mai mult decît în Rusia; şi la noi această muncitorime e cît se poate de înapoiată, şi dacă elementele cinstite din pătura cultă la noi nu se trămit în Siberia, cauza este, poate, numai că noi nu avem o Siberie, iar prigonirile noastre naţionale contra ideilor „subversive”, nefiind de o brutalitate rusească, sînt destul de simţitoare şi acute... E un lucru firesc ca nişte condiţii asemănătoare să producă şi un rezultat asemănătoriu. De fapt, avem şi noi un poporanism, deşi mai puţin energic şi mai puţin pronunţat, ca în Rusia. Şi reamintesc, că „poporanismul” e mai mult un sentiment general, o atmosferă intelectuală şi emoţională, decît o doctrină şi un ideal bine hotărît; analizîndu-1, putem scoate din el următoarele elemente constitutive: iubirea pentru popor – sub care se înţelege totalitatea 298 concretă a maselor muncitoare şi producătoare – apărarea intereselor lui, lucrarea spre a-l ridica la înălţimea unui factor social şi cultural conştient şi neatîrnat („Even. literar”, nr. 15). În ordinea politică poporanismul se manifestă prin aplicarea vechiului adevăr, că „nu omul e făcut pentru sîmbătă, ci sîmbăta pentru om”, factorul determinant devin masele concrete ale muncitorimei, cu toate interesele ei culturale, economice şi sociale – de cari trebuie să ţină seamă toate programele politice – şi nici într-un caz aceste mase nu se pot considera ca un simplu material de experientaţie pentru aplicarea formulelor abstracte a vreunui program oarecare ar fi el: program pentru popor şi nu popor pentru program. Aici vrau să spun cîteva cuvinte despre rolul poporanismului în artă şi literatură. Am zis altădată, că tendinţele sociale ale unei creaţiuni artistice sînt determinate mai mult de modul de a simţi al artistului, decît de teoriile sale („Motivele artei”.– „Ev. literar”, nr. 16); şi am văzut acum, că poporanismul e mai mult un sentiment general, o atmosferă intelectuală şi emoţională. Astfel se lămureşte, ce am înţeles noi, cînd am declarat („Ce cerem de la artişti” – nr. 12), că în poporanism se rezumează minimul de cereri, pe care-1 putem face artiştilor, adică: apreciind tendinţele sociale ale vreunei creaţiuni din punct de vedere moral şi social, noi ne vom conduce de criteriul poporanist. Şi dacă vom găsi că opera artistului respiră de ură sau indiferenţă faţă cu masele poporului, că tendinţele lui sînt vrăjmaşe intereselor şi năzuinţilor muncitorimei, ca departe de a contribui la înălţarea acesteia, creaţiunea sa împrăştie dispreţul pentru dînsa, o înjoseşte şi seamănă desfrîul şi putrejunea morală, noi, fără să-i contestăm talentul sau geniul, dacă le are, vom declara fără şovăire că această operă e imorală şi antisocială, să nu fie cu bănat celor cu „arta pentru artă...”. Poporanismul în literatură are două manifestări principale: 1) el ne face pe noi să iubim poporul şi să-1 cunoaştem mai bine; el contribuie direct la luminarea şi ridicarea poporului, prin o literatură adevărat populară. Dacă cineva şi acum va crede că asemenea tendinţi ar înjosi literatura şi ar izgoni-o din sfera-i adevărată a „eternului frumos”, noi nu vom mai discuta cu dînşii, de vreme ce, desigur, niciodată nu ne vom putea înţelege: vorbim în două limbi cu totul deosebite... „Evenimentul literar", anul I, nr. 19, din 25 aprilie 1894

Reprodus din : Stere C. În viaţă, în literatură… Cartea a cincea / Ed. Îngr. Şi note de V. Badiu. – Ch., 1991. – P. 22-23. – (Scrieri V). 299

Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană şi drept

Studiu sociologic şi juridic (Teză de licenţă în drept*2) „...Denn in der That ist die Rechts- wissenchaft der hervorragendsten. Na- tionen in socialer Beziehung den An- forderungen der Zeit nicht ein mal in dem dürftigsten Masse gerecht gewor- den.”

Dr. A. Menger, „Ueber die socialen Aufgaben der Rechtswissenschaft”

D-nei Maria C. Stere Poate vei găsi, că e un sentimentalism de rău gust şi ne la locul lui de a- ţi afişa astfel numele în public. Dar pentru o viaţă întreagă de suferinţi şi chinuri, jertfită mie, acesta este singurul omagiu ce ţi-1 pot aduce. Cînd tînără, aproape copilă, te-ai despărţit de ai tăi şi ai plecat din ticnitul Chişinău, spre a căuta sub un cer străin şi duşmănos, pe ţărmurile Oceanului îngheţat, pe un osîndit, pe un izgonit din viaţa civilizată, vechiul tovarăş al jocurilor de copilărie,– atunci n-ai putut nădăjdui, că vor veni zile mai fericite. Acum, cînd se pare, că vîntul soartei începe să bată în altă parte, primeşte, fără a te supăra, această dedicaţie. C. G. Stere

Prefaţă

Printr-un capriciu al soartei am intrat la universitate, după multe şi lungi tribulaţiuni, la o vîrstă, în care de obicei tinerii părăsesc deja băncile şcoalei şi întră în lupta vieţei. Acest fapt mi-a impus nişte îndatoriri mai mari, decît se poate pretinde de obicei de la un student. Am căutat să fac, după puterile mele, faţă acestor îndatoriri, şi în timpul cît am audiat cursurile universitare şi prin această teză de licenţă. Dacă am reuşit, pot judeca profesorii mei mai bine decît mine. Dar aceeaşi situaţie excepţională mă îngăduie să spun cu toată sinceritatea cîteva cuvinte asupra organizaţiei instrucţiei noastre superioare.

2 Iaşi, Tipografia H. Goldner, str. Primăverei, 1897. 300

Condiţiunile în care s-a născut şi s-a dezvoltat instrucţia superioară în România – necesitatea de a satisface grabnic nevoile practice ale unui stat tînăr, de curînd întrat în făgaşul statelor occidentale; trebuinţa imediată [... de] primari, judecători, advocaţi şi alţi specialişti cu oarecare pregătire pentru activitatea şi practica lor – explică şi justifică pe deplin faptul că universităţile noastre au avut pînă acuma o direcţie prea practică. Ele, sub presiunea împrejurărilor, fatal au luat mai mult înfăţişarea unor şcoli speciale, ceea ce nemţii numesc Fachschule, un fel de scoale profesionale superioare. Din cauza aceasta, la noi cursurile care au numai un interes general ştiinţific adesea lipsesc cu totul sau sînt foarte reduse; aşa, de pildă – ca să vorbesc numai de facultatea juridică din Iaşi – aci lipsesc cursurile de drept comparativ, de istoria dreptului şi a instituţiilor, de sociologie3; iar cursurile de economie politică şi de finanţe sînt unite într-o singură catedră, predîndu- se amîndouă numai un singur an; asemenea filozofia dreptului se ceteşte numai un an; şi întreg studiul dreptului e înghesuit numai în 3 ani ş.a.m.d. Cred că a venit vremea ca această stare de lucruri să fie schimbată. În faza actuală a vieţei noastre naţionale, nu mai e atîta zor de a avea un număr oarecare de specialişti diplomaţi, cît se simte o nevoie urgentă de a crea o adevărată cultură naţională, de a sădi adînc în tînără societate românească interese intelectuale generale şi ştiinţifice, ca să se poată naşte la noi în ţară un mediu în adevăr cult şi civilizat. Şi acest lucru nu se poate face, decît creîndu-se în universităţile noastre adevărate focare puternice de cultură ştiinţifică generală. D-l Tache Ionescu, fiind ministru de instrucţie, a spus odată în cameră următoarele frumoase şi adevărate cuvinte: „Numai atunci ţara noastră va însemna ceva în concertul statelor culte şi civilizate, cînd la tezaurul comun al omenirei, vom aduce şi noi partea noastră. O idee, un sistem filosofic, o credinţă, o descoperire, o operă de artă, trebuie să aducem şi noi obolul nostru în avuţia comună a omenirei civilizate din care de atîta vreme consumăm. Un popor nu-şi ia rangul printre popoarele mari decît atunci cînd încetează de a fi numai un popor de consumatori şi devine un popor de producători şi din punctul de vedere intelectual artistic.4 Dar acest vis se va putea realiza numai atunci, cînd va încolţi în ţară o viaţă intelectuală proprie, o cultură, care ar prinde adînc rădăcini în societatea noastră. Şi pană cînd universităţile noastre vor urmări numai scopuri practice şi nu vor ajunge focare de cultură ştiinţifică generală, nu se va putea crea nici o atmosferă de înalte interese intelectuale şi artistice; acei puţini, cari se pot

3 La Universitatea din Bucureşti a fost deschis anul acesta un curs de sociologie de către eminentul profesor al facultăţii de litere, d. C.Dimitrescu-Iaşi. Ar fi de dorit ca acest curs să fie obligatoriu şi pentru studenţii în drept. 4 Vezi discursul d-lui Tache Ionescu, rostit în şedinţa camerei din 17 martie 1895 cu ocazia discuţiunei asupra budgetului instrucţiunei publice. 301 adăpa la izvoarele ştiinţei europene, se vor perde în mijlocul indiferenţii publice, fără să găsească în ţară tradiţii de cultură şi un mediu potrivit pentru a-i îmboldi la muncă ştiinţifică; universităţile vor urma să pregătească specialişti mai mult sau mai puţin iscusiţi, dar nu vor putea să servească intereselor generale ale ştiinţei şi ale civilizaţiei. Mai mult. Reforma instrucţiei noastre superioare se impune nu numai din acest punct de vedere, spre a putea şi ţara noastră contribui la tezaurul comun al omenirei civilizate, ci şi din punctul de vedere al intereselor noastre interne, al vieţei noastre politice şi naţionale. La fiecare pas auzim plîngeri, că luptele noastre politice sînt atît de des lipsite de seriozitate şi sinceritate... Dar dacă luptele politice sînt o necesitate a vieţii politice moderne, caracterul lor nu se poate schimba decît cu ridicarea nivelului cultural şi ştiinţific în clasele diriguitoare. Orice s-ar zice, ştiinţa în sine are înrîurire moralizatoare şi înălţătoare. Şi din acest punct de vedere, se impune reforma mai ales a facultăţilor juridice din cari cu deosebire ies viitorii oameni politici: advocaţi în toate statele cu regim parlamentar dau majoritatea luptătorilor pe terenul politic. Direcţia exclusiv practică a facultăţilor juridice va contribui la crearea unor generaţii de oameni politici înguşti, fără vederi generale adînci, fără orizonturi largi, într-un cuvînt, prea... practici... Dar, mi se va zice poate, nu va suferi oare pregătirea practică? Răspunsul e scurt: universitatea nici nu poate da o pregătire practică serioasă, nici nu e aceasta misiunea ei. O pregătire practică serioasă nu poate da decît organizaţia raţională a stagiatului, iar universitatea trebue să rămîe în conformitate chiar cu numele ei (Universitas), numai un focar de cultură generală ştiinţifică, care să poată servi de bază solidă pentru activitatea ulterioară a unui cetăţean luminat şi profesionalist conştiincios. Astfel, cred, între reformele cele mai urgente se impune sporirea anilor de studii universitare pînă la patru, adăugîndu-se cursuri cu interes general ştiinţific, care încă lipsesc şi lărgindu-se acele, cari sînt încă prea reduse. Venind la teza de faţă, trebue să spun, că timpul nu mi-a permis s-o fac aşa cum mi-ar fi cerut inima. Aş fi voit să-mi iau un subiect pur sociologic, fiindcă îmi adunasem un material însemnat în această ramură de cunoştinţi, căreia am consacrat mai mulţi ani de muncă. Dar regulamentul în vigoare al facultăţii noastre nu permite. Astfel n-am putut nici utiliza în totul materialul sociologic adunat, nici n-am putut – în cele cîteva luni pe cari le-am putut consacra pentru subiectul atît de vast al tezei mele – să dau dezvoltarea necesară chestiilor pur juridice. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca să-mi uşurez sarcina: acolo unde am fost silit să emit păreri, cari se puteau părea cam riscante, am căutat, unde era cu putinţă, în loc să mă întind în dovezi, cari ar fi cerut prea mult loc şi timp să mă sprijin pe scrierile autorităţilor recunoscute în ştiinţă, chiar dacă în multe privinţi mă deosebeam în vederi. 302

Acelaşi lucru l-am făcut, chiar în privinţa dreptului roman primitiv, deşi cunosc, că – „quod textibus non possumus, id testi-bus velle convincere” – este o procedare de mult condamnată, ca „perpetua pestis in jure nostro”, dar altfel ar fi trebuit să mai lucrez încă cel puţin un an la teza mea de licenţă. Din această cauză expunerea a ieşit prea împestriţată cu note şi citaţii. Astfel prezint această scriere mai mult ca un plan pentru o lucrare viitoare – ca un program, în care adesea sînt silit numai să emit o părere, fără să o dovedesc pe deplin. Dacă, cum sper, în viitor mă voiu afla în condiţii mai prielnice pentru munca ştiinţifică, decît pînă acum, voiu relua acest subiect pentru o tratare mai aprofundată. De asemenea, trebuie să cer scuze, dacă stilul pe alocurea se va părea cam greoiu şi fraza necorectă. Născut şi crescut într-o provincie românească subjugată – care de aproape un veac a fost cu desăvîrşire sustrasă oricării înrîuriri culturale din ţara-mamă, în care nu e permis să între măcar un abecedar românesc şi în care limba românească se vorbeşte şi astăzi aşa cum se vorbea în Moldova de oamenii inculţi acum un veac – am fost nevoit în cei 3 – 4 ani să mă pun la nivelul tuturor progreselor realizate de atunci în limba literară. Oricîtă bunăvoinţă şi muncă aş pune, n-am putut încă reuşi. * Cu această ocazie să-mi fie ertat încă cîteva cuvinte pro domo: simt nevoia de a le spune în momentul acesta, cînd se începe pentru mine o viaţă nouă. Am intrat în ţară, ca un naufragiat, care – după ce şi-a încercat puterile într-o luptă îndrăzneaţă şi inegală cu furtunile groaznice ale oceanului zbuciumat al vieţei – învins, părăsindu-şi barca zdrobită, vine înot la un ţărm necunoscut, şi, rupt de oboseală şi de răni sufleteşti, caută un adăpost de odihnă, fără nădejde că va mai putea lua o dată parte activă în luptele vieţii şi să mai fie de un folos fraţilor săi de suferinţă şi lupte. Deşi român de origine şi cu multe legături de înrudire prin toată ţara, n- am cunoscut-o deloc, n-am fost niciodată în ea; şi, după atîtea lovituri crude ale soartei şi deziluzii, mă temeam că voiu fi primit cu răceală şi neîncredere. Dar de la cei dintăi paşi, făcuţi pe pămîntul românesc, după primirea călduroasă şi frăţească pe care mi-au făcut-o cu toţii, m-am convins că m-am înşelat; după îmbrăţişarea de frate, dată mie de unul dintre viitorii mei profesori – cel dintăi, cu care am avut ocazia să fac cunoştinţă – am simţit cu toată firea mea că sînt în ţara mea, între fraţi. Nu-i voiu numi aci pe toţi aceia, cari au întins mîna lor de simpatie unui pribeag. Nu-i poate măguli tipărirea numelui lor într-o prefaţă la o teză de licenţă. Dar să ştie, cu toţii că în inima mea recunoscătoare sînt adînc întipărite imaginile lor.

303

Şi nu voiu dezminţi această încredere şi simpatie. Cu teza de faţă părăsesc băncile şcoalei şi întru pe arena vieţii... Din nou întreagă mi se impune datoria de a lucra, după măsura modestelor mele puteri, la binele şi propăşirea neamului meu oropsit şi, după măsura priceperii mele, la realizarea marilor idei de Dreptate, Libertate şi Frăţie. Nu cunosc încă bine condiţiile reale ale ţării; cu toată rezerva, pe care mi-am impus-o din această cauză, am putut să greşesc, şi, cu siguranţă, voiu mai greşi încă mult. Dar de un lucru pot asigura, că totdeauna am fost şi voiu fi de bună credinţă, năzuind numai către Adevăr şi Dreptate.

CAP. 1 INTRODUCERE Starea actuală a ştiinţei dreptului

Nu cred să existe vreo altă ramură de cunoştinţi omeneşti, în care „cei chemaţi” să o cultive, să fie atît de mulţi, ca în ştiinţa dreptului. Teoreticienii, scriitorii de tractate voluminoase şi advocaţii practici, profesorii universitari şi oamenii de afaceri, judecătorii şi politicienii, filosofii şi legislatorii – toţi sînt, sau trebuie să fie, competenţi în materia dreptului. Literatura juridică a luat o aşa întindere, încît, desigur, nu mai este cu putinţă încercarea măcar de a o cunoaşte toată. Tot scrieri „mari”, fără fund şi margine, în volume nenumărate... şi totuşi, e un fenomen general sentimentul unei adînci nesatisfaceri cu starea ştiinţei dreptului la toţi aceia, cari s-au gîndit de a trata ştiinţificeşte, în sensul adevărat al cuvîntului, vreo chestie oarecare de drept. în această privinţă e un adevărat „embarras des richesses” în mărturiile oamenilor competenţi. Aşa, savantul profesor al Facultăţii juridice din. Viena, Dr. Anton Menger, numit în 1895 rector al universităţii din această capitală, spune că „în realitate ştiinţa dreptului chiar la cele mai înaintate naţiuni nu e la nivelul cerinţelor timpului”5: Îacepînd de la revoluţiunea cea mare franceză, istoria pune înaintea legislatorului o mulţime de întrebări cu totul nouă, dar „faţă cu aceste întrebări, cari întrec toate celelalte în însemnătatea lor teoretică şi practică, ştiinţa dreptului a rămas cu un secol întreg în urmă”, (blickt die Rechtswissenschaft der Culturvölker geradezu aut ein verlorenes Jahrhundert zurück)6.

5 Dr. Anton Menger, Ueber die socialen Aufgaben der Rechtswissenschaft; Wien und Leipzig, 1895, p. 5. Sunt interesante şi celelalte lucrări ale acestui savant: „Das bürgerliche Recht und die besitzlosen Volkslassen (Tübingen, 1890) şi „Das Recht auf den vollen Arbeitsertrag” (Stuttgart, 1891) (Zweite Auflage). 6 Ibidem, p. 15. 304

Încă mai hotărîtor vorbeşte Rudolph von Ihering, incontestabil cel mai genial7 dintre toţi juriştii moderni: „Aspectul rudimentar al dreptului,– spune dînsul, – şi caracterul lucrărilor asupra lui sînt astfel, o mărturisesc, că entuziasmul nostru se poate numai răci. Nimene nu s-a gîndit pînă acuma să pătrundă în aceste adîncimi. Înşişi juriştii romani nu ne-au netezit măcar drumul, dînşii s-au ţinut numai la partea practică a dreptului... la ei lipseşte orice critică a dreptului existent, din punctul de vedere legislativ... Cine va crede, că ştiinţa modernă nu a pătruns încă pînă în fundul acestor chestii (de drept)? Timpul desigur, nu i-a lipsit; însă pot să afirm, fără nici o prezumţie, că tot ce a făcut dînsa în această ordine de idei e fără însemnătate. Făcînd cercetările, a căror rezultate vor fi expuse în urmă, eu m-am putut convinge, că am explorat un pămînt cu totul virgin, care ascunde în sînul său nişte bogăţii a căror existenţă n-a fost încă măcar bănuită”8... Aceste constatări de pe la sfîrşitul volumului IV din „der Geist des romischen Rechts” asupra ştiinţei dreptului în general, sînt coroborate de afirmările asupra ştiinţei dreptului roman, în special, de pe la începutul volumului I: „Să o spunem drept: neglijenţa în această materie nu dovedeşte lipsa de voinţă, ci neputinţa. Ceea ce lipseşte jurisprudenţei noastre romaniste... este capacitatea subiectivă şi aparatul ştiinţific obiectiv... Cine vra să măsoare, trebuie să aibă o măsură, şi măsura pentru a judeca vreun drept particular ne o poate da numai doctrina asupra naturei dreptului în general şi asupra formei, în care această natură se manifestă. Dar cîte instrumente lipsesc acestei doctrine! Ştiinţa modernă a dreptului ne oferă pentru o astfel de intreprindere numai un capital cu totul mic de noţiuni şi de consideraţiuni. Mai mult de cît oricine am suferit, în cursul lucrării mele de această sărăcie”9 E interesant, că, după Ihering, a apărut în ţara noastră o carte asupra dreptului roman, al cărei „autor are,– după cum se exprimă d-sa, – pretenţia esorbitantă de a fi dezlegat în întregul său” problemul dreptului roman şi „a cărei valoare constă... şi într-aceea că părţile ei dovedesc pretutindene o concepţie originală singură conformă cu realitatea istorică şi cu cea pe care au avut-o romanii”10... Şi dl Lupu Dichter judecă cum urmează: „jurisconsulţii tuturor timpurilor... au crezut că corespund misiunei lor ştiinţifice ocupîndu- se esclusiv cu comentarea legilor” ... ori s-au pierdut în teorii filosofice ce n- au dus şi nu duc la vreun rezultat practic sigur şi indiscutabil... şi timp de

7 Cf., de pildă, părerea celebrului jurisconsult englez(american) O.W.Holmes, The Comon Law (London, 1887), p. 208. 8 Ihering, Der Geist des römischen Rechts (citez după traducerea franceză de Meulnaere), vol. IV, p. 307. 9 Ibidem, vol. I, p. 22-23. 10 Lupu Dichter, Ştiinţa dreptului: Bucureşti 1896, prefaţa, p. VI-VIII. 305

şeaptesprezece secole ştiinţa dreptului se află într-un cerc vicios, explicînd vecinic necunoscutul prin necunoscut”...11 Iată şi apreciarea unui sociolog modern, jurist şi dînsul: „Nici filosofia dreptului, nici în genere obicinuita tratare a dreptului în ştiinţă nu ne pot satisface: plictiseala şi desgustul sînt unicul rezultat al muncei de veacuri întregi a scoalelor juridice” (Ueberdruss und Eckel das Facit der ganzen Jahrhunderte alten Arbeit der rechtsphilosophischen Schulen ist.12 La nevoie s-ar putea îngrămădi pană la infinit citaţii asemănătoare în contra ştiinţei dreptului din scrierile juriştilor şi cugetătorilor din toate timpurile, începînd chiar cu Ciceron.13 Toate aceste imputări se adresează de obiceiu diferitelor direcţiuni sau şcoli în ştiinţa dreptului, cînd o individualitate ştiinţifică, mai mult sau mai puţin puternică, încearcă să pue bazele unei direcţii sau scoale nouă. Oricîtă dreptate ar fi în cazuri izolate în atacurile îndreptate în contra diferitelor şcoli juridice, cred însă că starea adînc nesatisfăcătoare a ştiinţei dreptului izvoreşte nu atît din greşelile cutărei sau cutărei şcoli juridice, cît din condiţiunile generale în care se află însăşi ştiinţa dreptului ca atare, din situaţia ei în mijlocul celorlalte ştiinţe – situaţie care fatal o condamnă la pipăiri în întuneric, lăsînd-o fără fir conducător în labirintul fenomenelor sociale şi juridice. Înaintea ştiinţei dreptului stau două probleme deosebite, dar strîns, organic legate între ele. Mai întăiu, ştiinţa dreptului este o ştiinţă eminamente practică, în sensul kantian al cuvîntului: ea trebue să pună norme pentru viitor, trebuie să corespundă scopurilor, pe care şi le propune societatea; ea, într-un cuvînt, se adresează legislatorului; şi, după cum spune A.Menger: „Ochiul unui adevărat legislator e neclintit îndreptat spre viitor”14. De aceea ideea scopului urmărit de societate e atît de predominantă în drept, încît Ihering s-a crezut îndreptăţit să pună pe frontispiciul lucrării sale principale, ca motto, cuvintele: „Der Zweckist der Schöpfer des ganzen Rechts” (scopul este creatorul întregului drept)15. Dar ideea scopului, întrucît ea dirigueşte orice activitate omenească, intră în domeniul „raţiunei practice” (Kant), în

11 Ibidem, p. 1-2. Astfel stînd lucrurile, dl. L. Dichter îmi va ierta „pretenţia esorbitantă” de a putea afirma aici, că şi după apariţia cărţei d-sale – de altfel în adevăr interesantă şi „absolut originală” – starea ştiinţei dreptului nu s-a schimbat în mod sensibil. 12 Dr. L. Gumplowicz, Grundriss der Sociologie, Wien 1885, p. 189. 13 Cf. Pro Murena, c. 11, 12; De leg. II c. 19; In Verrem II 2, 12; v. la ihering, Geist d. R. R. vol. III, P. 102; vol. IV, p. 1, 281-293. 14 Dr. A. Menger, Das bürgerliche Recht p. 15. 15 R. v. Ihering, Der Zweck im Recht, Leipzig, 1884 (Zweite Auflag) vol. I. p. VIII. Eu pretutindene citez această lucrare capitală a lui Ihering, după a doua ediţiune, deoarece cea a treia, apărută în 1893, nu o am la îndemînă. 306 domeniul filosofiei practice, şi chiar în domeniul „raţiunei pure”, al filosofiei teoretice, întrucît este vorba de a stabili raportul care există în natură între „cauză” şi „scop”, între „cauzalitate” şi „finalitate16. Astfel, ştiinţa dreptului e, în această privinţă numai aplicarea la o sferă specială a concepţiunei filosofice asupra lumei şi vieţei. De aceea aproape toţi filosofii mari au avut şi o concepţiune proprie asupra dreptului. Şi în această privinţă juristul fatal trebuie să aştepte rezultatele muncei filosofilor. Cea de-a doua problemă a ştiinţei dreptului – pur teoretică şi pozitivă – este de a cerceta şi de a formula legile cari guvernează fenomenele juridice. În concepţiunea cea mai largă a ştiinţei dreptului, ea poate fi definită, după Ihering, ca „teoria echilibrului forţelor sociale, teoria echilibrului spontaneităţii omeneşti”17. „Πάντα Ρετ– spune Heraclit cel întunecat, totul curge, totul merge şi nemic nu se opreşte; totul – este şi în acelaşi timp nu este” (însuşite de Hegel: „Nichts und sein ist dasselbe”). Toate vieţuitoarele se luptă, putem spune noi astăzi, şi nici omul nu face excepţie; în vîrtejul luptelor sociale neîncetate, formele de raporturi sociale între oameni se fac şi se desfac, dar în fiecare moment se poate găsi un echilibru oarecare nestabil; şi acest echilibru se oglindeşte în sistemul dreptului contemporan. Fiind astfel lucrurile, e vădit că ştiinţa dreptului nu poate fi decît o ştiinţă specială şi

16 Cf. A. Riehl, Der philosophische Kriticismus; Leipzig, 1879–1887, B. II, Th, II, ultimul cap.: „Nothwendigkeit und Zweckmāssigkeit”, mai ales p. 336 şi urm. Cu această chestie m-am ocupat în şirul de studii ce se publica acum în Arhiva din Iaşi sub titlul general: „încercări filosofice”, unde vorbesc şi de starea nesatisfăcătoare a filosofiei contimporane în această privinţă. Aceasta mă dispensează să insist aci mai pe larg asupra acestei chestii. Mă voi mărgini cu cîteva citaţiuni din excursiunea, pe care o face în domeniul filosofiei generale un jurist ca R. v. Ihering – citaţiuni cari coroborează părerile expuse de mine în studiile citate. În primul cap. al lucrării sale de căpitenie „Der Zweck im Recht” – cap. intitulat „Das Zweskgesetz” Ihering stabileşte astfel deosebirea între „legea cauzalităţii” (Causalitătsgesetz) şi „legea finalităţei” (Zweckgesetz): „Legea cauzalităţii sună: nici o întîmplare în lumea externă a sensurilor nu poate fi fără o altă întîmplare, care o precede şi o determină, sau după formula cunoscută: nici un efect fără cauză. Legea scopului sună: nici o voinţă sau, ceea ce este acelaşi lucru, nici o acţiune fără scop” (p. 4 – 5, sublinierile aci şi mai jos sînt ale lui Ihering), „Viaţa animală,– spune el pe urmă,– este afirmarea existenţei din propria-i putere (volo, nu cogito, ergo sum), viaţa este stabilirea unui raport practic de scop între lumea din afară şi fiinţa noastră proprie” (p. 9) Cauzalităţii în lumea externă noi opunem cauzalitatea izvorîtă din voinţa noastră: „voinţa înseamnă puterea propriei cauzalităţi faţă de lumea din afară” (p. 24). „De aceea voinţa este o putere în adevăr creatoare în lume... Pîrghia acestei puteri este scopul. În scop rezidă (steckt) omul, omenirea, istoria. în cele două particole – guia şi ut – se reflectează contrastul între cele două lumi: guia este natura, ut – e omul. în acest ut se află dreptul omului la succesiune (Anwartschaft) asupra întregului univers, pentru că ut înseamnă putinţa de a pune lumea din afară în raportul de scop către sine (Ich, eul) şi acestui raport nu pun o margină nici Eul omului, nici lumea din afară...” (p. 25). 17 Ihering, Geist d. R.R., v. II, p. 24-33. 307 subordonată ştiinţei generale asupra fenomenelor sociale – sociologiei: ştiinţei asupra structurei societăţilor (statica socială) şi evoluţiei lor (dinamica socială). Sociologia cercetează, între altele, condiţiunile şi formulează legile, după care se pot stabili în fiecare fază a evoluţiei sociale acele momente de echilibru al forţelor sociale, a „spontaneităţei omeneşti” despre care ne vorbeşte Ihering: iar ştiinţa dreptului cercetează condiţiunile şi stabileşte legile după care aceste momente de echilibru se prefac în formele juridice – fiecare principiu de drept nefiind decît o rezultantă a tuturor puterilor sociale în luptă. „Dreptul,– spune Gumplowicz, – este o creaţiune socială, adică o formă a împreună-vieţuirei, produsă prin ciocnirea grupelor sociale eterogene şi neegale în putere”18 (sublinierile sunt ale lui Gumplowicz). Astfel, ştiinţa, dreptului, ca o disciplină normativă, e în strînsă atîrnare de filosofie, iar ca ştiinţă pozitivă e iarăşi în strînsă atîrnare de sociologie. Şi ştiinţa dreptului nu se poate desăvîrşi pînă ce nu vom avea o filosofie generală desăvîrşită şi o sociologie pozitivă şi necontestată. Însă starea deplorabilă a filosofiei a ajuns un loc comun. Nu demult a fost vremea cînd oamenii de ştiinţă au declarat un război făţiş în contra oricărei filosofii, denunţînd-o ca un joc de cuvinte deşert şi periculos. Dacă astăzi se observă oarecare îmbunătăţire, şi începe a se diferenţia o „filosofie ştiinţifică” din nebuloasa metafizicei, totuşi sîntem încă departe de o filosofie „desăvîrşită”19 . Dar sociologia? Sociologia, pur şi simplu, nu... există încă. „Ea este,– după cum spiritual observă G. Tarde, _ un copil, pe care savanţii au avut dibăcia de a-l boteza, înainte de a se fi născut”20. Sociologii sînt mulţi, dar din lucrările lor, oricît de însemnate ar fi unele chestii speciale studiate de ei şi oricît de mult material ar fi adunat dînşii, pînă azi nu s-a putut clădi încă ştiinţa generală asupra societăţei... Şi poate însuşi „fondatorul” sociologiei, A. Comte – care a şi creat cuvîntul barbar latino-grec de „sociologie”21 – a contribuit la acest rezultat negativ. Să ne oprim un moment asupra acestei chestii, spre a arăta acea neconsecvenţă de logică a lui A. Comte, care i-a falsificat clasificarea ştiinţelor şi a împedecat dezvoltarea normală a sociologiei.

18 L. Gumplowcz, Grundriss, p. 189. 19 Fiindcă am scris despre această chestie aiurea, mă mulţumesc aici cu atîta. Vezi Arhiva, nr. 2-4, 1897: C. Stere, „Încercări filosofice”. 20 C. Tarde, La Logique sociale, Paris 1895, p. V. 21 Termenul „sociologie” apare întăi numai pe pagina 200-201, vol. IV din „Cours de phil. pos.” – înainte de această pag. şi pe deasupra paginilor, chiar după aceasta, stă în locul lui „physique sociale”. 308

Iată şirul şi ordinea de ştiinţi admise în sistemul lui Aug. Comte: matematica, astronomia (mecanica cerească), fizica, biologia (fiziologia) şi sociologia (fizica socială)22. Toate aceste ştiinţi, după concepţia lor, trebuie să fie ştiinţi abstracte, adică obiectul lor trebuie să fie nu grupele de fenomene concrete, ci nişte grupe speculative de noţiuni abstracte. în adevăr, trecînd în revistă ştiinţele din sistemul lui Comte, vedem, că, afară de sociologie, toate celelalte au la bază noţiuni de cea mai înaltă treaptă de abstracţiune (atracţie, materie, mişcare, energie, „afinitate chimică”, viaţă etc), şi lor li se poate opune seria de ştiinţi concrete (geologia, mineralogia, botanica, zoologia, antropologia, etc), cari au de obiect nu grupe speculative de noţiuni abstracte, ci direct fenomenele concrete corespunzătoare. Deşi se înţelege, şi în ştiinţele abstracte, ca şi în cele concrete, tot fenomenele concrete, în diferitele lor combinaţiuni, servesc ca material pentru noţiunile lor; însă e aci o deosebire de procedare şi mai ales de direcţie a cugetărei: în ştiinţile concrete centrul de gravitate este în fenomenul concret în toată complexitatea lui plină de viaţă şi culori, iar în cele abstracte – noţiunea cea mai abstractă asupra lumei. Dacă ne întoarcem acum la sociologia, cum în realitate a conceput-o A. Comte, vedem că în „Curs” ea singură nu este o ştiinţă abstractă, obiectul ei nu este vreo grupă pur speculativă de noţiuni abstracte – să spunem „socialitatea” – ci fenomenele concrete ale societăţii omeneşti (şi, în realitate, A. Comte a ţinut seamă chiar numai de popoarele din apusul Europei)23. Astfel, drept vorbind, sociologia lui A. Comte este numai o parte a ştiinţei concrete asupra omului, a antropologiei, şi exact ar fi trebuit să fie numită „socio-antropologie”24. Această neconsecvenţă logică a lui A. Comte, confuziunea în clasificare – adică introducerea în rîndul ştiinţelor abstracte a unei ştiinţi concrete asupra

22 A. Comte, Cours de philosophie positive – voi. I. p. 94 – 95. Se ştie, că A. Comte nu admitea psihologia în sistemul său – lucru, pe care unii din urmaşii lui l-au îndreptat fără să părăsească principiile fundamentale ale „filosofici pozitive. 23 Cf. M-Kovalevsky, Tableau des origines, etc, p. 2: „Dînsul (A. Comte) a clădit un edificiu superb pe nişte date, cari nu pot oferi caracterul de generalitate presupus în ele de dînsul, pentru că lumea catolico-romană singură e admisă de el la onorurile experienţei pozitiviste”. 24 Eu cunosc numai pe un sociolog, care expres dă acest nume ştiinţei asupra socictăţei omeneşti: Otto Ammon, Die Gesellschaftsordnung. Entwurf einer Social-Anthropotogie (Lena, 1895) Pe urmă, sociologul american Lester F Ward fără a schimba termenii şi fără preliminarii teoretice tratează de fapt „sociologia”, ca o parte a antropologiei, şi în cartea lui „Dinamic Sociology” (New-Vork, 1883), v. I, după cap. VI „Anthropogeny” urmează cap. VII, „Sociogeny”. Dintre sociologi, pe cit cunosc, numai G. Tarde, Durkheim şi F. Giddings au simţit întrucîtva cam ce trebuie să fie sociologia ca ştiinţă abstractă, lăsînd la o parte chestia dacă au reuşit să o creeze. Cf: şi „critica filosofiei lui A Comte” de W.Lessewicz. 309 societăţei omeneşti, în locul unei sociologii abstracte (care ar studia „socialitatea” în toate manifestările ei, în mod abstract) – a avut urmări fatale asupra tinerei ştiinţi. Herbert Spencer spune undeva, că orice sferă de cunoştinţi omeneşti trece prin trei faze distincte: întăi, consensul (unanimitatea) ignoranţilor, pe urmă disensiunile sau discuţiunile cercetătorilor, în sfîrşit – consensul savanţilor. E de ajuns să aruncăm o privire generală asupra principiilor fundamentale, pe temeiul cărora diferiţi sociologi clădesc sistemele lor, ca să vedem ,cît de departe e ştiinţa socială de „consensul savanţilor”, şi cît de mult încă trebuie pană ce dînsa va ieşi din faza a doua, a disensiunilor cercetătorilor”25. Astfel, A. Comte la baza sociologiei sale pune legea succesiunei celor trei stări intelectuale: teologică, metafizică şi pozitivă26. H. Spencer, manipulînd cu concepţia lui metafizică a evoluţiunei27, ne spune că „societatea e un organism”28. G. Tarde afirmă din contra, că „la société c'est l'imitation, et l'imitation c'est une espèce de somnambulisme”: astfel rezumă el însuşi cercetarea sa asupra principiului fundamental în sociologie29. Alt filosof francez, A. Fouillee, „împacă” J. J. Rousseau cu H. Spencer în monstruoasa-i împărechere de idei: „Notre formule sociale, plus comprehensive, est la suivante: organisme contractuel”30... Fr. Engels, după K. Marx, crede că evoluţia socială se determină de modul de producere şi distribuţie a bogăţiilor (iar pentru societăţile primitive

25 Iar ştiinţa dreptului, să o spunem în treacăt, n-a intrat măcar pe deplin în această fază a doua. E un spectacol din cele mai semnificative, „consensul” cu care majoritatea jurisconsulţilor repetă definiţiunile romanilor. Poate un Ihering mult şi bine să ne vorbească de nesuficienţa şi neexactitatea fatală a acestor definiţii, de lipsa lor de pătrundere şi comprehensiune (v. Geist d.p. R voi. 1, p. 31 şi urm., şi mai ales – vol. III p 55 urm.) – încă multe generaţii, pe cît se pare, vor fi condamnate să audă pe la facultăţile din Europa, fără nici o urmă de analiză şi critică – jurisprudentia est divinarum atque humanarum... 26 M. Comte, Cours de phil. pos., voi. IV 51-me leçon. „Dynamique sociale, ou théorie du progrès naturel de l'humanité”, p. 522 urm. 27 Vezi judecata aspră, din punctul de vedere al filosofici ştiinţifice, a modului de a concepe „evoluţiunea” de către H. Spenccr, la A. Riehl, Der philosophische Kriticismus, B. II, Th. II p. 113-114. 28 H. Spencer, Principes de sociologie (trad. fr. de Cazelles), v. II, cap. II: „Une societe est un organisme”. 29 C. Tarde, Les lois de 1'imitation; cap. III: „Qu'est-ce qu'unc société?” (mai ales p. 97). 30 A. Fouillee, La science sociale contemporaine, Paris, 1885. ., Synt hèse de l'organisme sociale et du contrat social dans 1'organisme contractuel” (v. mai ales – p. 394 urm.) 310

– prin formele de relaţii sexuale; şi, spre a le lega cu sistemul său, Engels recurge la un joc de cuvinte: „modul de producere... a[l] oamenilor”)31. L. Gumplowicz, care în unele privinţi se apropie de sistemul precedent, vede elemente primordiale sociale nu în indivizi, ci în „grupe singenetice”, care, războindu-se între ele, determină toată evoluţia socială32. L. F. Ward, învăţatul american pe care eu îl socot ca cel mai însemnat dintre sociologii contemporani, e din contra individualist extrem. Avînd şi o teorie proprie asupra „metoadelor – directă şi indirectă – a sforţărilor volitive”33, susţine, că evoluţia socială se determină prin lucrarea a două forţe impulsive (propelling): foamea sau nevoia materială şi sentimentul sexual, şi una directivă – intelectual. Această concepţiune el o rezumă în următoarea expresiune plastică: „Civilisation may be said to be the product of three great forces: thoses of the head, thoses of the stomach, and thoses of the loins”34. Franklin H. Giddings, alt sociolog american, a[le] cărui „Principles of Sociology” au apărut abia în 1896, stabileşte ca principiu fundamental în sociologie: „Conştiinţa speciei” („The conciousness of kind”)35. Profesorul universităţii din Bordeaux Emile Durkheim încearcă să arate că „processus” social esenţial şi, prin urmare, fenomenul social fundamental, este supunerea individului unor moduri de acţiune, de cugetare şi de simţire, impuse din afară (mediul social)36. Şi a.m.d., şi a.m.d. într-un cuvînt: cîţi sociologi sînt, tot atîtea sisteme de sociologie absolut personale, tot atîtea „principii fundamentale”. Din însăşi această împestriţare de sisteme şi principii, reiese cît se poate de expresiv, că, după cum am afirmat, sociologia, ca ştiinţă generală asupra fenomenelor sociale, încă nu există. Rezumez: ştiinţa dreptului, după însăşi natura problemelor sale, e în strînsă dependenţă de datele filosofiei generale şi ale sociologiei; ea nu poate fi o ştiinţă desăvîrşită pînă ce nu vor fi rezolvate în mod satisfăcător

31 K. Marx, Zur Kritik der politischen Oekonomie, Berlin 1895, prefaţa. Fr. Engeis, Der Ursprung der Familie, des Privateigenthums und des Staats, Stuttagrt, 1894 (Sechste Auflage) – iarăşi mai ales prefaţa, p. VIII. 32 Dr. L. Gumpluwicz, Grundriss der Sociologie (Wien 1885) – mai ales cap. IV: „Das Individuum und die socialpsyhischcn Ercheinungen”. Cf. şi scrierea „Der Rassenkampf” (1883) de acelaşi. 33 Vezi asupra acesteia: Arhiva, 1897, aprilie – C. Stere, „Încercări filosofice”. 34 Lester F. Ward, Dynamic Sociology, voi. I, p. 599: „Civilizaţia, se poate spune, e produsul celor trei mari puteri (sau forţe): puterea capului, puterea stomacului şi puterea... şelelor”... 35 Fr. H. Giddings, Principes de sociologie (traducere de Lestrade), P. 1897, p. 16 urm. 36 E. Durkheim, Les regles de la methode sociologique, în „Revue philosophique”, 1894, nr. 5 p. 467 urm. (a apărut în 1895 şi în volum, dar nu-l am la îndămînă). 311 problemele fundamentale ale filosofiei şi ale sociologiei, însă astăzi filosofia, ca o concepţie mai adîncă ştiinţifică asupra lumei şi vieţei, lasă încă prea mult de dorit, iar sociologia e încă în faşe. Ce dar poate fi ştiinţa dreptului? E de mirare că juriştii se pierd în comentarii scolastice şi chiţibuşarii, mestecînd mereu aceleaşi definiţii? Dar ce să facă? Să aştepte juriştii pînă ce domnii filosofi şi sociologi vor putea da gata problemele lor? Dar nevoile practice ale vieţei de stat nu aşteaptă... Astfel, juriştii dau ce pot; în lucrările lor e adunat un material enorm, şi se prepară, cel puţin într-o sferă specială, soluţiunea unor chestii particulare, cari vor putea fi utilizate şi de filosofi şi de sociologi pentru rezolvarea problemelor mai generale ale filosofiei şi ale sociologiei. Astfel, sforţările juristului de a trata toată materia dreptului, în adevăr ştiinţificeşte, iau necesar o întorsătură tragică. „Starea actuală haotică şi anarhică a ştiinţelor sociale şi morale,– zice un jurist englez,– pune pe un teoretician în domeniul dreptului în cea mai grea situaţie posibilă: el trebuie să iasă din sfera lui pentru ca să caute să elaboreze teoriile discutabile necesare lui, în loc să aibă la îndămînă o sumă de rezultate ştiinţifice necontroversabile; el nu se poate folosi de cel mai simplu termen moral, fără să fie aruncat în vîrtejul discuţiunilor aprinse”37. Şi ca o dovadă izbitoare ne pot servi rezultatele întregei operi a unui jurist de puterea lui Rudolph Ihering, cu toate cunoştinţile lui imense. Ihering a intreprins studiul dreptului roman după o metodă severă ştiinţifică, cercetînd însăşi formaţiunea şi evoluţiunea fenomenelor juridice38. În dreptul roman el distinge trei sisteme organice deosebite, cari s-au succedat unul după altul, înlocuindu-se treptat: sistemul dreptului vechiu (strict), al celui clasic (din timpul înflorirei republicei) şi sistemul dreptului nou (Justinian)39. În volumul I al cărţii sale „Der Geist des romischen Rechts, dînsul tratează numai despre originele dreptului roman, iar în cel al doilea începe studiul celui dintăiu sistem, al dreptului strict. Şi următoarele trei volume toate cuprind numai partea întâi a acestui studiu, anume „Caracteristica generală a sistemului de drept strict.” Abia pe la sfîrşitul volumului al patrulea, în cîteva pagini (302 – 353), începe partea a doua asupra acestui sistem, intitulată: „drepturile în sistemul dreptului vechiu.” Aci Ihering ajunge la următoarea definiţiune a dreptului (in sensul subiectiv): „drepturile sînt interesele proteguite juridiceşte40 . Respingînd definiţiunea obicinuită, care izvorăşte din tradiţia romană şi e bazată pe noţiunea de voinţă (voluntas), el

37 Sheldon Amos, The Science of Law; London 1889, p. VI 38 Ihering, Geist d. r R. Vol. I. Introducerea, mai ales p. 16 şi urm. 39 Ibidem, vol. I, p. 91 urm. 40 Ibidem, vol. IV, p. 328. 312 spune: „drepturile nu există pentru a realiza ideea voinţei juridice abstracte; ele servesc dimpotrivă pentru a garanta interesele vieţei, a satisface nevoile ei, a realiza scopurile ei... Utilitatea, nu voinţa este substanţa dreptului”41. Ajungînd astfel la ideea că în fondul oricărei instituţii de drept este un scop, pe care ea îl urmăreşte spre a satisface vreun interes individual sau social, Ihering simte că nu mai poate urma mai departe cu studiul dreptului roman, deoarece ideea aceasta (care contrazice părerile general admise) are nevoie de a fi stabilită ştiinţificeşte, ca fiind de esenţa oricărui drept. Numai după aceasta, el ar fi îndreptăţit să utilizeze cu siguranţă această idee în cercetările întreprinse asupra dreptului roman. Astfel, dînsul lasă „deocamdată” la o parte dreptul roman (după partea întăi a primului sistem – şi sînt trei!) şi se apucă de altă lucrare: „Der Zweck im Recht”42. Aci juristul nostru e silit să facă excursium în domeniul filosofiei pure, spre a arăta însemnătatea legăturei finale (de scop) alături cu cea cauzală; în domeniul sociologiei generale, spre a lămuri mecanismul social; în domeniul eticei, spre a stabili puterea motivelor morale în viaţa socială; la fiecare pas dînsul dă peste probleme nerezolvite de filosofi şi sociologi, cercul cercetărilor tot se întinde, pană ce autorul cade sub povara întreprinderei sale, fără a o putea duce la un bun sfîrşit... Astfel, la început Ihering stabileşte planul lucrărei43, după care toată cartea „Zweck im Recht” trebuia să cuprindă numai două volume, din care cel dintăiu, alcătuit din 12 capitole, era să stabilească principii generale – însemnătatea scopului în viaţa socială în genere – iar în cel al doilea autorul gîndea să facă aplicarea principiilor dobîndite la domeniul propriu al ştiinţei dreptului (ca să poată pe urmă să meargă înainte cu studiul dreptului roman – „sistemul de drept strict”, întrerupt, cum am zis, la „partea întăiu” după patru volume, rămînîndu-i încă celelalte „sisteme”)44. Dar ce se întîmplă? Venind după şese capitole la „Mecanica socială sau pîrghiile evoluţiei sociale”, Ihering găseşte patru „pîrghii” (Hebel) sociale: două egoiste – 1) recompensă (Lohn, căruia îi dă sensul larg, de orice prestaţie bazată pe interes reciproc) şi 2) constrîngerea (Zwang), – iar două morale: 1) simţul de datorie şi 2) iubirea Studiului fiecărei din aceste „pîrghii” (factori sociali), după planul său, Ihering a avut să consacre cîte un capitol, iar înaintea celor două „pîrghii” morale să intercaleze un capitol, în care să arate ce este moralitatea în genere (ca să justifice ştiinţificeşte admiterea de factori morali în evoluţia socială). Aşa că, cele din urmă capitole ale volumului întăiu se plănuiau astfel cap. VII

41 Ibid., vol. IV, p. 327. 42 V motivarea aceasta Ihering, Zweck im. R., vol I , Vorrede, p. VII, v. şi p. IX, unde dînsul spune că n-a putut găsi nici la filosofi, nici la jurişti soluţia chestiei asupra însemnătăţii scopului în viaţa socială şi individuală. 43 Ibidem, vol. I, p. 61. 44 Ibid., vol. I, p. 95. 313

Recompensa; cap. VIII. Constrîngerea, cap. IX. Moralitatea (Das Sittliche); cap. X. Simţul de datorie, cap. XI Iubirea – şi să încheie volumul cu cap. XII. Interesul şi scopul – ca o concluzie generală. însă, în studierea celor doi factori sociali egoistici, autorul nostru a întîmpinat atîtea chestii nerezolvite sau chiar neatinse de sociologii specialişti, încît în volumul întăiu abia a putut înghesui cele două capitole corespunzătoare, şi celelalte să le lase pentru cel al doilea, care astfel a trebuit să înceapă cu cap. IX: despre moralitate. Insă abia ajuns acolo (dar să-1 lăsăm să vorbească Ihering însuşi): „Eu m-am convins foarte degrabă, că nu mă pot servi de expresiunea „etic” sau „moral” fără o determinare prealabilă a acestei noţiuni, cea obicinuită nefiind acceptabilă”45. „Faţă cu faptul, că cercetările eticei actuale sînt, din punctul de vedere ştiinţific cu desăvîrşire neîndestulătoare, eu n-am avut altă alegere, decît să mă lipsesc cu totul de această noţiune, lăsînd astfel aceleaşi lacune în sistemul meu asupra ordinei sociale, ca şi la specialiştii de astăzi, sau să întreprind o cercetare aprofundată şi să dovedesc ce însemnătate are lucrul pentru ordinea socială”46. „Însă eu n-am avut nici o idee de întinderea pe care voiu fi silit să dau cercetărilor mele (graţie nesuficienţei ramurilor ştiinţifice corespunzătoare). O chestie chema pe alta, şi dacă vroiam să rămîn credincios hotărîrei de a proceda strict ştiinţificeşte, trebuia să urmez calea mea pană la sfîrşit. De la moralitate am fost adus la chestia moravurilor sau obiceiurilor (iarăşi aproape neatinsă ştiinţificeşte), şi am fost silit să stabilesc prin ce moravurile se deosebesc de moralitate, şi cum ele din partea lor ajută şi contribuiesc la problema, pe care şi dreptul şi moralitatea o au înaintea lor în ordinea morală a lumei; iar de la moravuri şi obiceiuri a trebuit să întru şi în chestia fenomenelor de modă”…47 şi n-a mai dat de capăt!.. Ce a ieşit dintr- un capitol, care trebuie să fie pur explicativ şi introductiv la studiul celor două „pîrghii” morale (repet – şi toate să între in volumul intăiu)! Cetind volumul al doilea, vedem că despre moralitate ne vorbesc vr'o 200 pagini de la început, apoi urmează vr'o 80 asupra moravurilor şi obiceiurilor în genere – apoi întri in „convenienţele sociale” (Umgangsformen) – şi cogemite volum, XXXVI+723 pagini, se sfîrşeşte fără ca ele să fie epuizate! Mai trebuia un volum pentru a isprăvi acest cap. IX (pe deasupra fiecărei pagini a întregului volum rămîne scris: „Die sociale Mechanik. Kap. IX: Das Sittliche!”) – „Un capitol în două volume! – exclamă bietul Ihering însuşi,– nu pot contesta că eu am comis astfel ceva fără păreche în istoria literară.” (Dass ich damit ein literar-historisches Unicum geschaffen habe)48 dar, – spune, – n-am avut

45 Ibid., Vol. II. Vorrede, p. IX 46 Ibid., Vol. II, p. XVI. 47 Ibid. Vol. II, p. XI-XII. 48 Ibid., Vol. II, p. XVII-XVIII. 314

încotro. Ce tragică soartă! Omul „a lăsat deocamdată la o parte" dreptul roman, pentru a studia „Scopul în drept”, apoi a lăsat, tot „deocamdată”, „scopul în drept”, pentru „Moralitate” – pe aceasta pentru moravuri şi obiceiuri, iar pe acestea pentru „Uragangsformen” şi... a murit fără a sfîrşi nimic!49 Şi a muncit zeci de ani – şi cum! A fugit din Viena (unde a fost profesor la universitate), că „prea e zgomotoasă şi plină de ispite” şi s-a retras în ticnitul Gottingen, anume să poată isprăvi odată!50 Ar fi ridicol de nu ar fi atît de genial! Şi, necontestabil, era un om genial şi cu cunoştinţi enorme; dacă deci rezultatele sînt aşa de triste, nu e vina lui, ci a îndrăzneţei hotărîri în zilele noastre de a trata strict ştiinţificeşte materia dreptului, din care cauză a fost silit să umble, cum o spune însuşi, pe cărări nebătute51. Rezultatele sînt cu atît mai dezastruoase, că, după cum ne previne Ihering, concepţiile lui nu se pot judeca „pană nu va fi isprăvită întreaga operă, deoarece eu niciodată nu spun înainte un cuvint asupra concluziilor mele, decît unde sistematic e locul lui”52, şi n-a isprăvit nemic... Oricît de genial şi plin de cunoştinţi ar fi cineva, nu poate să-i ajungă o singură viaţă de om, ca să creeze vro trei ştiinţi odată şi să fie în stare să puie pe baze în adevăr ştiinţifice şi dreptul. Şi nu e de mirare, cînd în aşa situaţie, chiar un Ihering, silit să iasă din sfera lui, poate vorbi, de pildă, de „creaţiunea intenţionată a universului” şi să citeze... Biblia (Geneza 1, 26, 28.), a cărei mărturie, din punctul de vedere al argumentării ştiinţifice, e cel puţin îndoielnică…53 Nu e asemenea de mirare, că în aşa împrejurări s-a putut naşte la un jurisconsult şi profesor universitar, care se reazimă tocmai pe exemplul lui Ihering, teoria, că „fantazia e un principiu creator în drept”54. Dar dacă în starea actuală a filosofiei, a sociologiei, a eticei, nu se poate întemeia întreaga concepţiune asupra dreptului pe bazele unei ştiinţe pozitive, juriştii pot şi, prin urmare, sînt datori să încerce studiul strict ştiinţific al unor chestii mai speciale şi mai limitate din domeniul dreptului, chiar dacă ar fi

49 După moartea lui Ihering a apărut un volum postum asupra „preistoriei indoeuropenilor” – Vorgcschichte der Indoeuropäer, Leipzig, 1894 – care a fost scris tot „pentru a prepara .terenul pentru lucrarea lui principală”, şi care iar a rămas neisprăvit, deşi a luat de la autor doi ani de muncă! (Vezi prefaţa lui V. Ehrenburg, care a redactat manuscrisele rămase după Ihering, p. V –X.). 50 Zweck im R., vol. II (dedicaţia) p. V. 51 Ibid., vol. II, p. XIII şi XV. 52 Ibid., vol. II, p. XXI. Bineînţeles, cu toate acestea, opera Iui Ihering e mare deja prin chestii de detalii în acele sfere ale dreptului pe cari a avut timpul să le trateze, şi mai ales prin principii de metodă stabilite de dînsul. 53 Ibid., vol. I, p. 25. 54 V. Conferinţa lui Heinrich Dernburg, Die Phantasie im Rechte, Berlin, 1896. 315 siliţi pentru aceasta de a împrumuta unele ipoteze, ne pe deplin dovedite, din alte discipline ştiinţifice, preparînd astfel material pentru clădirea viitoare a ştiinţei dreptului. Una din aceste întreprinderi realizabile şi cu mijloacele ştiinţifice actuale mi se pare a fi studiul, pe baze sociologice, al evoluţiei noţiunei juridice de persoană. Nici timpul, nici caracterul lucrării de faţă (o teză de licenţă!), nici poate chiar modestele mele puteri şi bagajul meu ştiinţific, nu-mi permit să întreprind aci acest studiu în toată întinderea lui. Mă voiu mărgini la întrebarea: ce noţiune de persoană se degajează din dreptul roman primitiv (pană la cele 12 table), arătînd şi întrucît această noţiune se deosebeşte de concepţia corespunzătoare a ştiinţei moderne a dreptului. Şi pentru a trata în adevăr ştiinţificeşte această chestie, voi arăta cum noţiunea de persoană din dreptul roman primitiv e un produs firesc al întregei evoluţii sociale, de la cele dintăi închegări ale convieţuirii sociale, şi pană la apariţia statului şi a dreptului. Astfel în acelaşi timp se va lămuri că această noţiune de persoană la romanii vechi, nu e decît un momdnt din dureroasa şi zbuciumata istorie a emancipării şi a diferenţierii individualităţii omeneşti din protoplasma socială primitivă.

Din: Stere C. În viaţă, în literatură …Cartea a cincea… Ch., 1991. – P. 261-280.

Pentru ce s-au răsculat ţăranii?55

Răscoalele din martie 1907, cum e şi foarte firesc, au dat naştere unei bogate literaturi, de studii şi broşuri, asupra cauzelor acestor tulburări. Viitorul istoric al vremurilor noastre va găsi, desigur, în aceste lucrări, mai mult sau mai puţin serioase şi documentate, un material preţios pentru caracteristica diferitelor curente provocate de mişcarea ţărănească în mijlocul societăţii noastre culte, la clasele „dirigente” şi la „intelectuali” – dar numai arareori se va putea în adevăr lămuri şi asupra cauzelor adînci ale mişcării însăşi. Şi cine se interesează mai ales de aceste cauze nu va putea trece cu vederea cartea d-lui Radu Rosetti, pe care ne propunem să o analizăm aici şi care, în fond, se prezintă ca o urmare a celebrei lucrări anterioare: Pămîntul, sătenii şi stăpînii în Moldova.

55 Radu Rosetti, Pentru ce s-au răsculat ţăranii? Bucureşti, 1908, (687 pagini), preţul 10 lei. 316

Primele capitole ale acestui nou volum, d. Radu Rosetti chiar le consacră unui rezumat din Pămîntul, sătenii şi stăpînii în Moldova, sub titlul general de „originile chestiei ţărăneşti” (cartea I), arătîndu-ne astfel rădăcinile adînci ale situaţiunii actuale. Celor ce sînt dispuşi să înflorească relaţiile „patriarhale” dintre boieri şi ţărani în trecut, istoricul durerilor şi pătimirilor ţărănimii noastre le pune în faţă „acte şi documente”, din cari reiese adevărul crud: „Am auzit,– spune d-sa, – lăudîndu-se de mulţi sistemul patriarcal, care ar fi domnit în ţările noastre înainte de punerea în lucrare a regimului regulamentar... Nu încape îndoială că se găseau boieri drepţi şi milostivi cătră ţăranii supuşi lor, dar miile de acte cercetate de mine în această privinţă mi-au lăsat impresiunea că aceşti părinţi ai ţăranilor erau nişte rare excepţiuni şi că obştea stăpînilor era alcătuită din oameni cu totul lipsiţi de scrupul, cînd interesul lor era în joc... Un sistem de legături patriarcale între stăpîn şi săteni ni poate părea lucru frumos, numai fiindcă-1 privim din depărtare, în realitate însă frumuseţile lui n-au existat nici la noi, nici aiurea” (p. 38 – 39). Un specialist, de competenţa lui von der Goltz, ne spune în această privinţă şi despre Germania: „Dacă oborîrea sistemului vasalităţii locuitorilor săteni cătră stăpîni se deplînge de mulţi cari sînt însufleţiţi pentru acest sistem, privindu-1 ca patriarcal, o asemenea părere se sprijină pe o desăvîrşită necunoştinţă de împrejurările de atunci. Se poate ca pe ici şi colea vasalii unor stăpîni buni să fi dus o viaţă de suferit, dar aceasta era mai mult o excepţie decît o regulă şi îndeobşte starea lor era de plîns. Încrederea reciprocă domnea numai arareori, mult mai adesea constatăm apăsare şi tratamente rele dintr-o parte, de cealaltă – ură, nesupunere, neştiinţă şi sălbătăcie... Celui care citeşte scrierile agricultorilor şi ale economiştilor veacului trecut, ba şi de la începutul celui de faţă, celui care cunoaşte părerile regilor prusiani şi acele ale oamenilor de stat din acea vreme, nu-i este cu putinţă să admită că între stăpînul de moşie şi ţăranii supuşi lui să fi existat un regim patriarcal.56 Excesele şi abuzurile de putere ale boierimii noastre, chiar prin exces de rău, au servit, după cum ne arată d. Radu Rosetti, cauza progresului, fiindcă au aruncat în opoziţia împotriva lor toate elementele sociale, şi chiar pe boierii cei mici, în momentul critic al istoriei noastre, în momentul introducerii regimului regulamentar: „Acest exclusivism al boierilor mari, purtarea lor faţă de nişte oameni cari aveau aceeaşi origine ca şi ei, cu cari strămoşii lor trăise pe un picior de desăvîrşită egalitate şi cu cari aveau vechi legături de rudenie a fost din partea lor o cumplită greşeală, dar totodată un

56 Dr Th. von der Golth: Die landliche Arbciterklasse und der preussische Staat, p. 189; în Radu Rosetti, op. cit., pag. 39. 317 serviciu nepreţuit adus cauzei redeşteptării naţionale. Dacă boierii cei mari ar fi privit pe acei mici, cari se deosebeau de ei numai prin faptul că erau săraci, ca fraţi şi ca semeni, dacă le-ar fi făcut o parte în foloasele lor, dacă n-ar fi cerut şi nu şi-ar fi însuşit privilegii de fapt, speciale pentru familiile lor, dacă ar fi pus frîu lăcomiei şi setei lor de pămînt, necăutînd a pune mîna pe moşioarele boierilor săraci şi a mazililor, dacă cu prilejul Regulamentului Organic n-ar fi pus mîna pe toată puterea politică, dacă boierimea întreagă, [ar fi] rămas(ă) unită, cuprinzînd aproape toată pătura cu ştiinţa de carte din ţară, toată inteligenţa ei, [ea] ar fi opus revendicărilor democratice o stavilă, care, dată fiind slăbiciunea şi lipsa de cultură a ţărănimii şi neînsemnătatea clasei orăşăneşti, nu s-ar fi putut doborî nici în cincizeci de ani. Pentru ţară îndeobşte şi pentru ţărănime în special, această lăcomie şi această lipsă de măsură a boierimii celei mari a alcătuit un mare şi nepreţuit ajutor, căci lor li se datoreşte faptul că cauza naţională a găsit cadrele şi chiar mare parte din feciorii oastei care a doborît privilegiile, a dezrobit poporul şi a făcut Unirea.” (p. 44).

Istoria modernă a ţărănimii noastre se împarte în mod firesc în trei epoce distincte: 1) epoca regulamentară, 2) epoca luptelor pentru emanciparea ţărănimii, care se isprăveşte prin legea rurală de la 1864 şi, în sfîrşit, 3) acel regim hibrid al legilor de „învoieli agricole” ce s-a stabilit în urma legii de la 1864 şi a durat pană în ziua de astăzi şi care apare ca cea mai apropiată cauză a răscoalelor din martie 1907. Situaţiunea creată ţărănimii din Moldova prin Regulamentul Organic ne este cunoscută deja din Pămîntul, sătenii şi stăpinii în Moldova. Ştim că Regulamentul Organic nu numai a consacrat toate spoliaţiunile legiuirilor de sub Alexandru Moruzi, din 1805, şi de sub Ioniţă Sandu Sturza, din 1828, dar a mers în această privinţă şi mai departe, dezbrăcînd de pildă ţărănimea şi de drepturile ei străvechi asupra pădurilor. În noua lucrare a d-lui Rosetti sînt cu deosebire interesante paginile în cari se arată înrîurirea ce a avut Regulamentul Organic asupra gospodăriei ţărăneşti. Capitolul IV din cartea a II-a a acestei lucrări, care a fost întăi publicat în revista noastră57, ne arată cum avîntul economic al ţărănimii a fost oprit în loc, cum agricultura pe care o făceau ţăranii moldoveni în Ţara de Jos a fost distrusă şi ţăranul silit să ducă o viaţă de trîndăvie relativă şi de lipsă de prevedere şi economie.

57 Viaţa românească, 1907, nr 10. 318

Mulţumită acestui regim, în Moldova s-a accentuat acel sistem de exploatare a ţăranului prin creşterea continuă a arenzilor şi scăderea preţurilor de muncă, care sistem în zilele noastre a ajuns la înflorirea lui desăvîrşită. „Limita superioară a acestor preţuri,– spune d. Rosetti,– pentru munca angajată de mai înainte n-a mai sporit deloc de atunci; muncile făcute de ţărani în Moldova în anii din urmă, pentru datorii din trecut, pentru angajamente făcute din iarnă, pentru învoieli de imaş şi de locuri de arătură şi pentru productele luate, nu depăşeau limita superioară a preţurilor cu care se plăteau aceleaşi munci în anul 1849. Însă preţurile cu cari li se arendează acum pămînturile de arătură şi de imaş, cînd sînt moderate, întrec pe acele de atunci de patru sau de cinci ori, în multe cazuri chiar de şapte şi de opt ori.”58 În realitate, preţurile muncii n-au rămas staţionare, ci au căzut mai jos, fiindcă, cum arată d. Radu Rosetti, „nu trebuie uitat că, între 1830 şi 1859, preţul obiectelor de primă necesitate crescuse în chip foarte însemnat”. Nu e de mirare că ţărănimea a căutat să protesteze împotriva situaţiei ce i s-a creat, prin unicul mijloc ce i-a mai rămas la dispoziţie – în urma potolirii oricărui protest mai activ cu ajutorul baionetelor ruseşti – prin fugă, bejănie, cum se exprimă d. Radu Rosetti. „Obştirea nouei legiuiri aduse nemulţumirea la culme. Sătenii nu mai avură energia trebuitoare pentru a se răscula, dar, încă din luna lui mai 1833, din satele de pe Prut ale ţinuturilor Iaşi, Dorohoi şi Fălciu, începură a porni bejănari în Basarabia. Întăi plecară oameni singuratici, apoi familii, mai pe urmă sate întregi. Această bejănie sporea din zi în zi şi ameninţa să se întindă şi asupra satelor mai depărtate de graniţă.”59 Şi mai jos: „Nemulţumirea se dovedi cu prisosinţă în anul următor, 1834, cînd sătenii începură a se bejăni pe la toate graniţele, acei din Bacău peste munţi, acei din ţinuturile de-a lungul Prutului, în Basarabia, acei de lîngă Dunăre la turci. Nemulţumirea şi bejănia erau mari, mai cu samă în ţinuturile Fălciu şi Covurlui, de unde fugeau peste Prut sate întregi în urma împilărilor unora din posesori şi chiar din proprietari, şi din cauza nouei pravili care le strîmtora cu desăvîrşire locurile de hrană, de cari erau obişnuiţi să aibă belşug. Se numi o comisiune sub preşidinţia logofătului Lupu Balş, însărcinată să cerceteze pricinile bejăniei, să liniştească pe locuitorii rămaşi şi s-aducă înapoi pe cei fugiţi. Din lucrările comisiei reiesă, în modul cel mai drastic, chipul neomenos în care erau trataţi ţăranii moldoveni pe acea vreme şi exploatarea neruşinată a căror pradă erau.60

58 Ibid., pag. 78. 59 lbid., pag. 80. 60 Ibid, p. 115. 319

Spre ruşinea clasei noastre diriguitoare de pe vremuri, cauza adevărată a acestei bejănii a fost constatată într-un act oficial, de un reprezentant al puterii străine cotropitoare, generalul Kisselev care, în darea de samă asupra stării Moldovei în 1832 – 1833, spune că principala cauză o constituie: „împilările unor proprietari şi arendaşi, cari, departe de a cruţa pe săteni, au intervertit în interesul lor aducerea la îndeplinire a nouei legi”61 Culmea însă a fost atinsă cînd guvernul Moldovei a intervenit la guvernul imperial al Rusiei ca să-1 ajute să împiedice acest exod în masă al ţăranilor şi pentru ca ţăranii fugiţi în Basarabia să fie retrimişi la vetrele lor. D. Radu Rosetti reproduce din arhivele statului răspunsul guvernului rus, tradus în limba vremii, care dă o lecţie de înaltă moralitate şi de înţelepciune politică ocîrmuirii şi boierimii moldoveneşti (sublinierile sînt ale d-lui Rosetti): „Din ştiinţele adunate în aceasta de cătră Ministerstvă [rusă], se descopere că toţi locuitorii trecuţi de aicea au fost locuitori de prin satele boiereşti şi mănăstireşti şi au fost nevoiţi a căuta liman în Rusia, sau din pricina asupririlor varvariceşti a proprietarilor şi a posesorilor sau din împovorarea lor cu nenumărat lucru a boierescului, sau din pricina lipsei de mijloace pentru hrana lor, că nimenea dintre dînşii nu au mărturisit ca să fi săvîrşit vreo faptă criminalicească sau măcar cea mai mică necuviinţă şi că la cercetarea ce li s-au făcut la carantină, la dînşii s-au găsit numai nişte lucruri ţărăneşti... [Vădit ocîrmuirea şi boierii calomniase pe ţărani!..] Se înţelege că învinovăţirile ce izvodesc asupră-le proprietarii şi posesorii nu meritarisesc crezare şi că luarea de măsuri spre precurmarea unor asemenea neorînduieli şi strîmtoriri va fi cel mai adevărat mijloc spre stavilisirea trecerii locuitorilor Moldovei în Rusia.”62 Ne-am deprins să nu mai roşim... Ca de obicei, d. Radu Rosetti ilustrează toate abuzurile şi vexacţiunile de cari sufereau sătenii din Moldova sub regimul regulamentar, cu probe documentare, foarte numeroase (pag. 117–137). Voi cita un singur caz: spătarul Petrache Cosmiţă, împuternicitul lui beizedea Gri-gore Sturza, reclamă de la locuitorii din Borca suma de 160 680 lei pentru că aceştia i-ar fi rămas datori cu munca, care, pe temeiul învoielii încheiate între ei, se ridică la această valoare. Din fericire pentru locuitori, Mihai Vodă Sturza fiind destituit pe acea vreme, guvernul a însărcinat pe ispravnicul de Neamţ, defunctul Lascăr Catargiu, să cerceteze cazul. Şi ancheta a dovedit că toată datoria locuitorilor se reducea la... 168 lei 20 parale!.. Lascăr Catargiu a povestit în urmă autorului că a fost îngrozit de chipul în care vechilii lui

61 D. C. Sturza-Scheianu, Acte şi legiuiri, vol. I, pag. 157, citat de Radu Rosetti, op. cit., pag. 58. 62 Ibid., pag. 125-126. 320 beizedea Grigore încărcase oamenii la socoteli. A găsit, de pildă, părechea de opinci, care valora pe atunci un leu, pusă în socoteală cu o carboavă (12 lei 20 parale) etc.63 Din volumul pe care-1 analizăm acuma se poate face o comparaţie foarte sugestivă între regimurile sub cari trăiau ţăranii în Muntenia şi în Moldova. Pe cînd în Moldova, încă de la Alexandru Moruzi, dreptul străvechi al ţăranilor la folosinţa hotarului locuit de ei e mărgenit, precum şi zilele de muncă de mult nu se mai socotesc în mod natural, ca „zile proaste”, cum se zicea în Moldova, ci după un „nart” de muncă, fantastic în exagerarea lui pentru cantitatea de muncă ce se impunea ţăranilor, încît cele 12 zile legale ajungeau să ceară o muncă efectivă de pană la 60 de zile; în Muntenia, săteanul, înainte de Regulamentul Organic, „nu suferise nici o ştirbire la dreptul său de folosinţă asupra hotarului aşezării, neexistînd în Ţara Românească nici o legiuire care să mărginească acest drept; cele 12 zile, cari el era îndatorit să le lucreze stăpînului, nu erau zile cu nart, ci zile simple, proaste, cum se zicea în Moldova”. Pe lîngă aceasta, în Muntenia stăpînii nu făceau mai deloc plugărie, care rămînea aproape cu desăvîrşire în mîna ţăranilor şi deci, cum spune d. Rosetti: „Situaţia ţăranului faţă de stăpîn, în Ţara Românească, deşi îşi avea obîrşia în acelaşi obicei ca în Moldova, era cu mult mai bună decît în această din urmă ţară: dreptul lui de folosinţă asupra hotarului aşezării era neştirbit, slujba ce datorea stăpînului era cu mult mai uşoară, şi stăpînul nefăcînd plugărie, lipsea acest temei de antagonism.”64 Regulamentul Organic a mărgenit pentru prima oară dreptul legal al ţăranilor din Muntenia la folosinţa asupra hotarului aşezării şi a mers în această privinţă chiar mai departe decît Regulamentul din Moldova. însă, fiindcă de fapt stăpînii din Muntenia nu făceau agricultură, sătenii au suferit mai puţin de această mărgenire, mai ales că legiuirile ulterioare (1851, sub Barbu Ştirbey) au reglementat relativ mai drept învoielile pentru folosinţa pămîntului peste întinderea „legiuită”. Pe de altă parte, dacă Regulamentul Organic a stabilit şi în Muntenia un „nart” pentru zilele de muncă, acest „nart” însă e neasemănat mai omenos decît în Moldova. Un singur exemplu, foarte elocvent, ne va învedera deosebirea enormă, în această privinţă, între regimul din Moldova şi cel din Muntenia. „Cîtimea de muncă impusă pe zi pentru prasilă, deşi încărcată, ne dă un mijloc pentru a socoti cumplita nedreptate ce Regulamentul Organic din

63 Ibid., pag. 131-133. 64 Ibid., pag. 138. 321

Moldova o făcea ţăranului moldovan socotindu-i munca în 12 prăjini de popuşoi, prăşite de două ori, culese, disjocate (curăţite), duse la coşere şi aşezate într-însele, strujenii (cocenii) tăiaţi şi căraţi, drept o singură zi. Pentru aceeaşi cîtime de muncă Regulamentul muntenesc socoteşte 8 zile (II), şi această socoteală este departe de a fi generoasă şi a fost mai pe urmă redusă” (p. 143). Şi anume acest „nart” a fost scăzut în Muntenia chiar în redacţia definitivă a Regulamentului, în urma observaţiilor lui Kisselev, şi mai apoi încă şi mai mult sub Barbu Ştirbey (1851), pe cînd în Moldova, la 1851, Grigore Ghica Vodă a fost silit să mai mărească încă de fapt cîtimea de muncă a clăcaşilor, în folosul stăpînilor. În afară de acestea, în Muntenia a rămas respectat în mare parte dreptul ţăranilor de a se folosi de lemnele necesare gospodăriei lor, din pădurea de pe moşie. Şi e caracteristic că intervenţiile lui Kisselev în favoarea sătenilor au avut în Muntenia alt răsunet decît în Moldova. „Este de netăgăduit,– cum spune autorul nostru,– că încercările lui Kisselev de a modifica în bine, pentru stare de fapt a săteanului în momentul de atunci, dispoziţiunile asupritoare ale textului primitiv al Regulamentului au fost în Ţara Românească încununate în mare parte cu izbîndă. În noua redacţiune, rămasă definitivă, nartul muncii este aşezat într-un chip cît se poate de drept şi de omenos, dispoziţia § 4 a articolului 141, prin care săteanul ce nu se bucură de întreaga întindere de pămînt este proporţional scăzut din clacă, alcătuieşte îndreptarea unei strigătoare nedreptăţi... Hotărît, bărboşii munteni se arătară mai cu omenie decît bărboşii moldoveni” (p. 152– 153). Parcă justiţia imanentă a lucrurilor a voit să răzbune pe ţăranii din Moldova: „bărboşii din Muntenia” au suferit cu mult mai puţin pe urma prefacerilor vremii, pe cînd urmaşii „bărboşilor din Moldova”, în cea mai mare parte ruinaţi, măresc rîndurile declasaţilor din România modernă... Nu e de mirare dar că, mulţumită acestor împrejurări, ţăranul din Muntenia de astăzi, cu toate că „stăpînii” de acum nu mai pot invidia pe cei din Moldova – e mai puţin prăpădit, mai voinic, mai energic, mai harnic decît fratele său de peste Milcov. Bineînţeles, abuzurile şi excesele n-au lipsit în Muntenia ca şi în Moldova, şi în această privinţă veţi găsi în autorul nostru pagini tot aşa de elocvente ca şi pentru Moldova (pag. 227 – 249). Şi mai ales ceea ce e adevărat pentru Moldova, e tot atît de adevărat şi pentru Muntenia: lipsa de orice dreptate pentru ţăran şi imunitatea desăvîrşită pentru orice fărădelegi ale stăpînilor. Nu putem lăsa de-o parte o pagină, documentată cu multe pilde, din cartea analizată: „Ceea ce reiesă mai cu samă din exemplele arătate mai sus, 322 este impunitatea de care se bucurau acei cari împilau pe ţăran şi neputinţa de a-i înfrîna, în care se găsea ocîrmuirea centrală. Şi aşa era; acea ocîrmuire era puternică numai faţă de acei cari nu îndrăzneau să i se pună dimpotrivă, dar cu totul dezarmată faţă de abuzurile cele mai mari, cînd acele abuzuri erau făptuite de oamenii cu vază sau chiar numai mai îndrăzneţi. Puterea de împotrivire a ţărănimii fusese cu totul zdrobită, acei puternici ştiau bine că, oricît de mare ar fi fost abuzul, ţăranul n-avea să îndrăznească să i se împotrivească cu tot dinadinsul, să pună mîna pe topor. Dealtmintrelea, atît stăpînii cît şi ocîrmuirea aveau grijă să înăbuşe la vreme, sub bici, orice semn de împotrivire. Era destul ca locuitorii unui sat să nu vrea să execute vreo lucrare (în cele mai multe cazuri, nedatorită de ei), să lase capete la întinderile de praşilă, secere, sau coasă măsurate cu o prăjină prea lungă, sau să răspundă prin vreo sudalmă la loviturile de harapnic ale feciorului boieresc sau ale vătavului, pentru ca faptul să fie calificat de răscoală... Nu cunosc cazuri de violenţă a ţăranilor asupra proprietarilor în epoca regulamentară, dar în cazul de care ne ocupăm, stăpînul se adresa de obicei ispravnicului, calificînd de răscoală împotrivirea sătenilor. Atunci cînd jeluitorul era un boier din cei mai de samă, venea însuşi ispravnicul, în cele mai multe cazuri însă privighitorul cu cîţiva slujitori sau cazaci, cum li se zicea mai pe urmă. Satul era strîns de aceştia grămadă la canţelaria moşiei, dojenit de privighitor, apoi erau chemaţi acei care fusese însemnaţi de vechil ca fiind capii buntului. Aceştia erau puşi jos şi bătuţi de cazaci astfel ca să ţină multă vreme minte de acea bătaie. Pe urmă satul era somat să ceară iertare şi să declare că se va supune la cele la cari se împotrivise şi, dacă nu cădea îndată în genunchi făgăduind nemărgenită supunere, se luau oamenii de-a rîndul, se puneau jos şi se băteau unul după altul pană ce, de obicei în urma stăruinţelor preotului şi ale cîtorva bătrîni, se muia dîrjia lor şi făceau act de supunere” (p. 134 – 135). „Avea parte de dreptate atunci numai acel care era în stare sau s-o cumpere sau s-o intimideze...” (p. 248). Cum vedeţi, trec vremuri peste vremuri fără alinarea vechilor dureri ale ţăranului român. Şi ne-am deprins să nu mai roşim.

* Trecem peste legiuirile din 1851, ale lui Barbu Ştirbey din Muntenia şi ale lui Grigore Ghica din Moldova, prin cari s-au adus cîteva modificări, fără osebită importanţă, în regimul regulamentar: în Muntenia situaţia ţăranului s- a îmbunătăţit încă ceva, mai ales mulţumită părţii pe care a luat-o ţărănimea la mişcarea din 1848, iar în Moldova a rămas staţionară, dacă chiar nu s-a înrăutăţit.

323

Mai mult interes prezintă lupta între diferitele elemente sociale pentru îmbunătăţirea soartei ţăranului, izvorîtă din trezirea conştiinţii naţionale în urma Revoluţiei din 1848, şi mai ales sub presiunea puterilor europene după războiul din Crimeea. În Muntenia această luptă a fost mai strîns legată de marea mişcare revoluţionară de la jumătatea veacului trecut. În comisia însărcinată de guvernul provizor din Bucureşti să pregătească un proiect de lege pentru regularea raporturilor dintre moşieri şi ţărani, pentru prima oară în istoria noastră s-a auzit glasul ţărănimii în secularul proces pentru „moşia strămoşească”. Şi sînt uimitoare conştiinţa de drept şi simţul realităţii de cari au dat dovadă reprezentanţii ţărănimii în acea comisiune. Aşa, de pildă, săteanul Lipan, în cîteva cuvinte, a caracterizat situaţia de drept, creată prin spoliaţiunea consfinţită de Regulamentul Organic: „Noi,– spune acest ţăran,– n-am ştiut nimic de Regulamentul făcut de d-tră; ne-am pomenit cu el în spinare” (p. 184). Iar ţăranul Scurtulescu precizează: „De la Moş Adam încoace se va dovedi prin tractaturi vechi cum s-a urmat din vreme în vreme, care ne-am pomenit noi de la moşi... Iar de la anul 1831, ne-am pomenit prin silnicie cu un jug de fier pus pe capul nostru, ce-1 numesc boierii proprietari sfînt regulament, precum şi ieri în adunare a pomenit d. Lenş, din partea domnilor proprietari, că este sfîntă proprietate şi Regulamentul, zicînd tot dumnealui ca să-1 sfinţim şi pe viitor. Noi această proprietate şi Regulamentul, ce ne-a împilat de ani 17 şi pană acum, nu le cunoaştem de sfinte, ci le cunoaştem jug de fier şi robire, puse pe capul nostru cu silnicie şi fără de ştirea obşteştii ţări a românului.” (p. 186). Ţăranii reclamă să li se recunoască proprietatea deplină asupra pămînturilor aflate în posesiunea lor, iar unii invocă chiar dreptul lor străvechi la folosinţa hotarului întreg, cum este acelaşi Scurtulescu, care anume invocă vechiul drept românesc: „Şi după acea părticică de pămînt, – zice el,– ce ni se dă stăpînire de sfînta Constituţie, cine îi va trebui mai mult pămînt să muncească, afară de acel dat de sfînta Constituţie, va cere de la stăpînul pămîntului numai cu o dare din zece una, fără să se mai pomenească de clacă, de obăcie, de prisoase şi ierbărit, numai din zece una din rodul pămîntului, precum mai sus s-a zis” (p. 186). Faţă de îndărătnicia proprietarilor, pentru ca să nu pericliteze acţiunea revoluţionară, gevernul a fost silit să suspende lucrările comisiunii. Astfel, zice d. Radu Rosetti: „Şedinţele comisiei proprietăţii nu dădură nici un rezultat practic. Ele dădură la iveală deşteptăciunea, moderaţiunea şi blîndeţea ţăranului român pe de o parte, egoismul îngust şi setea de foloase a clasei stăpînitoare, pe de alta. Ele ne vădesc lipsa desăvîrşită de pregătire pentru 324 rezolvarea acestei mari chestiuni şi necunoştinţa ei chiar de acei cari aveau pretenţia să fie stăpîni pe dînsa” (p. 193). Lupta mai serioasă a fost dată sub directa presiune a puterilor europene, în urma războiului din Crimeea, mai ales în Divanul ad-hoc al Moldovei. E semnificativ cum zece ani după şedinţele comisiunii din Bucureşti, reprezentanţii ţăranilor în Divanul Moldovei repetă în jalba lor, depusă pe biroul Divanului, argumentele şi revendicările fraţilor lor de peste Milcov: „Din buni şi străbuni noi am avut dreptul de a ne lucra pămîntul trebuitor pentru hrana noastră şi a vitelor noastre, fără să ne poată alunga nimeni de pe dînsul. Toate uricile ţării, toate aşezămintele vechi şi noi, ne sfinţesc acest drept, precum acela de a se da copiilor noştri pămînturi pană la acoperirea a două treimi din moşie; iar pană la Regulament aveam dreptul de a lucra cît vom putea. De asemenea boierii de moşie au avut dreptul de a ne cere boieresc” (p. 291). Iar despre acest Regulament iată ce spun ei. „Noi nici la facerea legii aceştia, nici la celelalte nu am fost chemaţi, nici întrebaţi, nici la o învoială nu am stătut. Domnia lor boierii de moşii singuri le-au făcut, noi le-am urmat, şi de greu şi amar ne-au picat. Dar fiindcă Dumnezeu şi-a adus aminte şi au dat în minte celor şapte puteri de s- au îndurat că de astă dată ca să fim şi noi întrebaţi despre păsurile şi durerile ce le avem, uitat fie şi şters din inimile noastre tot trecutul cu chinurile sale... (p. 289). E de prisos să analizăm mai pe larg răspunsul dat la această jalbă de către reprezentanţii marii proprietăţi din Divan, în care, după cum spune d. Radu Rosetti, „se oglindeşte duhul strimt, egoist şi lacom al clasei stăpînitoare” (231). E picant că şi atunce s-au găsit oameni de samă cari, recunoscînd mizeriile ţărănimii, se credeau totuşi în drept să apere regimul regulamentar, punînd aceste mizerii pe sama faptului că „administraţiile nu şi-au împlinit datoria” (p. 307, socotinţa lui C. Hurmuzache). Un număr dintre membrii Divanului, aparţinînd claselor privilegiate, formulează, e adevărat, un amendament la propunerea deputaţilor săteni, prin care se ia apărarea acestora şi se propune: răscumpărarea boierescului, lăsarea în întreaga şi deplina stăpînire a sătenilor a cîtimii de pămînt atribuită prin aşezământ după „stătu quo” (p. 315). Deşi expunerea de motive a acestui amendament se prezintă ca una din cele mai energice şi complecte apărări ale dreptului istoric al ţărănimii române, mărgenirea împroprietăririi la „stătu quo” alcătuieşte – cum spune şi d. Radu Rosetti – o batere în retragere, o concesiune făcută pretenţiilor nedrepte ale proprietarilor, un pas înapoi faţă de revendicarea, de către

325 deputaţii săteni, a dreptului „de a se da şi copiilor lor pămînturi pană la acoperirea a două treimi din moşie”. „Greşala, – continuă autorul nostru,– de a nu fi menţinut acea revendicare este nemărgenită; cea mai strălucită şi mai puternică din toate apărările drepturilor ţărănimii lăsînd-o să cadă, n-a mai îndrăznit nimeni s-o mai reînnoiască, ea a rămas părăsită. Repet că părăsirii acestei drepte revendicări incumbă fără îndoială răspunderea stării primejdioase în care ne aflăm astăzi” (p. 316). Dar, bineînţeles, şi acest amendament a fost respins de Divan. Lucrările Divanului Moldovei în această privinţă au rămas fără nici un rezultat, ca şi acele ale comisiunii din 1848. Chiar Mihail Kogălniceanu n-a crezut de cuviinţă să insiste, de teamă ca această nenorocită chestie agrară să nu primejduiască Unirea, marii proprietari părăsind tabăra unionistă... În Divanul ad-hoc al Munteniei chestia nici n-a fost ridicată. Comisiunea europeană întrunită la Bucureşti, chemată să se pronunţe asupra lucrărilor Divanurilor ad-hoc, şi-a dat bine samă de situaţie. În protocoalele acestei comisiuni găsim pasagii relative la rezultatele dezbaterilor Divanului asupra chestiei agrare, cari pecetluiesc pe vecie clasa noastră diriguitoare: „Acest rezultat negativ, lipsa de înţelegere asupra aplicării unei măsuri recunoscute în unanimitate ca fiind indispensabilă, dovedeşte încă o dată că, dacă această reformă este lăsată in singura grijă a părţilor interesate, ea nu va putea niciodată să fie operată cu echitate şi spre mulţumirea tuturor” (p. 321). Iar comisarul francez Talleyrand se exprimă şi cu mai multă hotărîre: „În condiţiile politice şi sociale în cari se află Principatele, este vederat că această problemă socială nu poate să fie părăsită in voia iniţiativei lor ocîrmuitoare sau legiuitoare. Dezbaterile Divanului moldovenesc, cari n-au ajuns la nici un rezultat, dau o dovadă despre acest adevăr. O soluţiune, fie ea chiar cea mai echitabilă, va fi primită fără zguduire, numai dacă principiul care-i slujeşte de temei ar fi obţinut de mai nainte sancţiunea puterilor...” (p. 323). Cu alte cuvinte, diplomatul francez nu se sfieşte să afirme că ţărănimea românească nu poate aştepta dreptate de la clasele noastre diriguitoare, nu poate fi scăpată decît prin intervenţia directă a puterilor europene!.. Dacă Talleyrand nădăjduia astfel să deştepte amorul propriu, mîndria naţională a ocîrmuitorilor români, faptele au dovedit că se înşela... Plenipotenţiarii marilor puteri, întrunindu-se la Paris în mai 1858, aveau a se pronunţa în ultimul resort asupra lucrărilor Divanurilor ad-hoc. Convenţia de la Paris însă, impunînd pe de o parte ţărilor române să îmbunătăţească grabnic soarta ţărănimii, pe de altă parte a condamnat la sterilitate toate sforţările de a da o soluţiune mai dreaptă şi mai omenească 326 chestiunii agrare, sancţionînd cel mai detestabil sistem electoral ce se poate închipui pentru vreo reprezentaţiune naţională. Cum ne arată istoricul ţărănimii noastre, în acest sistem electoral: „Patru cincimi din reprezentaţia ţării aparţinea marii proprietăţi, cealaltă cincime fiind reprezentată de clasa proprietarilor mici. Întreaga ţărănime, nouă zecimi ale ţării, şi toată inteligenţa oraşelor erau cu desăvîrşire excluse din sfatul ţării. Mult mai larg, mai drept şi mai înţelept fusese modul de reprezentare impus Porţii de Thouvenel pentru alcătuirea Divanului ad-hoc. Convenţia astfel, pe de o parte dădea reprezentaţia naţională, adică puterea politică a viitorului, în mîna infimii minorităţi a marilor proprietari funciari, adică tocmai în mîna acelor privilegiaţi cari abuzase şi abuzau fără cruţare de obşte, ţinînd-o sub povara unui jug de fier, iar pe de altă parte cerea grabnica îmbunătăţire a soartei ţărănimii asuprite. Dar această îmbunătăţire nu se putea îndeplini decît prin oborîrea regimului nedrept şi asupritor căruia era supusă ţărănimea, regim de care se foloseau acei cărora li confirma din nou, sub o formă mai modernă, privilegiul puterii politice. Se înfiinţa astfel un cerc vicios. Nefiind absolut nici o nădejde ca stăpînii de moşii să consimtă la jertfirea măcar a unei părţi din drepturile ce le uzurpase în perioada urbariilor şi cu prilejul Regulamentului, singurele căi deschise pentru săvîrşirea unei reforme, ce devenea din zi în zi mai neapărată, erau sau răscoalele ţărănimii sau intervenţiunea vreunui al treilea factor. Talleyrand propusese ca puterile să-şi însuşească rolul acestui al treilea factor: sfatul lui nu fusese ascultat şi chestia fu dezlegată de altul [vom vedea îndată cum] împotriva voinţii reprezentanţei alese de privilegiaţi. Cotropirea drepturilor ţărănimii se săvîrşise de boieri şi de domni fără ca ea să se fi putut apăra, fără ca ea să fi fost măcar ascultată. Marile puteri ale Europei îi dăduse voie să-şi spună dorinţa, dar nu-i recunoscuse dreptul să ia parte la sfatul care avea să hotărască asupra viitorului ei!”... (p. 326). În acest moment al istoriei noastre s-a dovedit încă o dată că sistemul electoral nu constituie numai o chestiune de „formă”, că el „prejudecă chiar fondul”, determină hotărîtor, de mai înainte, soluţiunea tuturor problemelor puse la ordinea zilei. Şi cum se repetă istoria!

*

Lupta fiind dusă în aceste condiţii, rezultatul ei era fatal. În lucrarea d-lui Radu Rosetti,– partea cea mai emoţionantă a acestei cărţi – veţi găsi urmărite pas cu pas toate fazele dramatice ale acestor lupte, de aproape şapte ani, în Adunarea legislativă a Moldovei şi a Munteniei, în Comisia Centrală, în Camerele unite din Bucureşti;– nici nu putem încerca să 327 rezumăm aici peripeţiile, atît de dureroase pentru mîndria noastră naţională, ale acestei drame, în privinţa cărora istoricul ne spune că – „cu cît înaintăm în urmărirea acestor dezbateri, cu atît mai mult ele ne înfăţişează icoana luptei unui uriaş [M. Kogălniceanu] împotriva unei mulţimi nenumărate de pitici!..” (p. 400). Cetiţi aceste pagini! Aproape fiecare rînd ne face sa gîndim: da, cum se repetă istoria!.. Apărătorii vechilor abuzuri şi privilegii mereu tună împotriva „instigatorilor”, cari aţîţă „patimile” ţărănimii, ce altfel ar fi fost „mulţumită” de soarta ei (cu toate că şi pentru orice străin erau vădite cauzele adevărate ale surdei agitaţiuni ce o cuprinsese); orice încercare de reformă e denunţată ca „spoliaţiune” şi „socialism”, iar Kogălniceanu e de-a dreptul asămăluit cu Proudhon, învinuit că ar fi împărtăşit credinţa în formula: „proprietatea e o hoţie”; şi raportul Camerei spune ritos despre proiectul legii rurale: „dar toate acestea nu e altceva decît punerea în lucrare a unui principiu atît de mult cunoscut şi lăudat de şcoala socialistă şi care se numeşte drept la instrumentul de lucru (adică la mijloacele de producţie)!...” (p. 387) etc, etc. În zădar Kogălniceanu scria şi spunea tot ce se putea spune pentru biruinţa dreptei judecăţi şi pentru deşteptarea simţului patriotic. În zădar, în calitate de prim-ministru al Moldovei, caută să arate într-o circulară celebră către prefeţi, că mulţimea nu se provoacă la răscoală numai prin propagandă revoluţionară: „A provoca o asemenea tulburare este a fi duşmanul ţării sale, însă această tulburare se poate face prin două feluri de oameni, deopotrivă de primejdioşi şi cari deopotrivă trebuie să fie pedepsiţi după toată asprimea legilor. Propagandiştii cari, sub pretext că lucrează pentru o reformă socială, întîrită poporul, provoacă intrigi şi prin aceasta nu fac decît a îngreuia mai mult aceasta reformă cerută de Convenţia de Paris – şi împilatorii cari, împuind locuitorilor muncă şi îndatoriri, peste cuprinderea aşezămîntului şi a legiuitelor învoieli, cari maltratîndu-i contra legii şi a demnităţii omeneşti, provoacă pe locuitori la ură şi la duşmănie!... (p. 347). În zădar spunea el privilegiaţilor din Adunarea Moldovei: „D-lor, să fim bine siguri, că în cîtă vreme ţăranul nostru se va lăsa să fie bătut de pămîntean, el se va lăsa să fie bătut şi de străin, ba chiar va putea deveni instrument de răzbunare in mîinile străinului!.. D-lor, 200 boieri nu fac o naţie. Acesta este un adevăr pe care nimenea nu-l poate contesta...”. Şi le arăta cauzele agitaţiunii ţăranilor! „l-a. mai provocat rezultatul negativ ce l-au dobîndit în Adunarea din 1857 cererile lor în privinţa boierescului. Ei cari au iscălit cu noi toate dorinţele naţionale, cînd a venit timpul de a ne ocupa şi cu cererile lor speciale, drept singur rezultat au căpătat insulte de la această tribună, astfel încît fiecare din bieţii deputaţi s-au întors pe la casele lor cu deznădejdea în inimă şi cu blăstămul pe buze, şi nici 328

în casele lor nu au fost liniştiţi. Pe unii i-au maltratat proprietarii, pentru că au îndrăznit a se tîngui de soarta lor, pe alţii i-a tiranizat guvernul Lui Vogoridi, care cu sila le-a luat pană şi buletinele Adunării ad-hoc... Unii din ei au fost chiar închişi şi sărăciţi...” (p. 350 şi 353). În zădar apoi, în 1862, în Camerele întrunite din Bucureşti, se silea să convingă pe aceiaşi „stăpîni” de necesitatea istorică a reformei, de fatalitatea ei: „Ce ruşine, ca decadenţă pentru noi, cînd am dovedi străinilor că nu avem putinţa de a fi, de a ne ridica la înălţimea misiunii noastre, că în mînile noastre era să întărim România şi că noi am îngropat-o de vie; căci nenorocind trei milioane de ţărani, nenorocită va fi şi ţara noastră; şi. moartă va fi România cînd, în o asemenea chestiune, noi, legiuitorii ei, am da pilda strîmbătăţii şi a nelegiuirii... Şi să credem, d-lor, că prin un vot al nostru am putea îneca pentru veci dreptul ţăranilor. Nu, d-lor, dreptatea nu piere; ca trupul lui Hristos ea se poate îngropa, dar, întocmai ca şi Hristos-Dumnezeu, ea va reînvia...” (p. 367). Şi mai tîrziu, ca prim-ministru, întru apărarea proiectului de lege rurală: „Dacă am venit aici cu principii socialiste, nu sunt principiile mele, sînt ale lui Walevski, ale lui Hardenberg şi Stein, ale acelor bărbaţi cari au scăpat monarhia la 1848 [Austria], ale bărbaţilor de stat ai Rusiei, cari au scos pe ţărani din starea de sclavie şi cari le-au dat mai mult decît d-voastră. Dacă acei oameni sînt socialişti, atunci primesc şi eu să fiu socialist. Dar nu este aceasta, d-lor; toata lumea ştie că aici nu este vorba de Kogălniceanu, nu este vorba de minister, este vorba că nu voiţi un minister care să trateze chestiunea aceasta sub un punct de vedere naţional, care să o apere ca o chestiune naţională care să facă o lege pentru ţară, iar nu pentru proprietari...” (p. 399). În zădar, toate au fost în zădar!.. Purtătorul cuvîntului privilegiaţilor îi răspunde lui Kogălniceanu fără nici o... jenă: „Am privit totdeauna pe proprietari ca partea inteligentă a naţiunii şi am voit să o garantăm [Pe proprietari! Prin legea rurală!..]; da, d- lor, proprietarii sînt partea inteligentă, ţăranii sînt masa brută, sînt forţa numerică, şi nu voim noi a lovi inteligenţa prin forţa brutală...” (p. 400). De cîte ori am cetit şi am auzit noi toate acestea în zilele noastre!.. Legea rurală a trebuit să fie impusă prin o revoluţie de sus, prin lovitura de stat. Tragismul situaţiunii lui Kogălniceanu se accentuează prin desăvîrşita lui izolare. Ioan Brătianu, care nu putea judeca problema agrară, în fond, altfel decît Kogălniceanu, care propune un proiect ce îşi însuşeşte în linii generale toate dispoziţiile proiectului lui Kogălniceanu, cum acesta i-o spune categoric în şedinţa publică (p. 402), Ioan Brătianu, care în unele privinţi merge chiar mai departe decît Kogălniceanu, recunoscînd, de pildă, ,peste tot 329

ţăranilor dreptul de a se folosi de pădure, totuşi îl lasă pe acesta să se zbată singur împotriva forţelor coalizate ale tuturor elementelor reacţionare, încît rămîn adevărate, pentru toată această epocă, cuvintele ce spune C. A. Rosetti în Românul, relativ la o fază anterioară a luptei: „Domnul Kogălniceanu a avut de astă dată dureroasa onoare de a lupta singur contra tuturor. Ideea însă ce susţinea era atît de mare, încît, deşi învins sub puterea bilelor, a fost învingător şi mîne-poimîne toţi vor recunoaşte adevărul şi vor mărturisi că a luptat cu o putere ce creştea în proporţiunea mărimii misiunii ce avea” (p. 376). Atitudinea lui Ioan Brătianu rămîne pană azi nelămurită îndeajuns şi nici cartea d-lui Rosetti nu aduce în această privinţă destule lumini. Articolele ce le publică Ioan Brătianu în Românul, în ajunul loviturii de stat, par a ne desluşi că el împreună cu ceilalţi fruntaşi liberali din Muntenia, dădea prioritate chestiunii constituţionale, nădăjduia că, după emanciparea ţării de sub jugul vasalităţii şi, prin reforma politică care să stabilească un adevărat regim constituţional, s-ar putea rezolvi problema agrară cu mai multă uşurinţă şi fără a primejdui viitorul neamului. Şi din punctul de vedere constituţional, vădit, Cuza Vodă putea să legitimeze toate îngrijirile prin gesturile lui „napoleoniene” şi prin tot sistemul lui de guvernare, adesea destrăbălat şi lipsit de scrupule. Dar, dacă pur teoreticeşte ideile lui Brătianu s-ar putea justifica şi dacă în adevăr în acel moment al istoriei noastre naţionale am fi putut scutura suzeranitatea Turciei şi realiza o reformă politică serioasă, conformă cu aspiraţiunile liberalilor munteni din acele vremuri, desigur rezolvarea chestiunii ţărăneşti s-ar fi uşurat mult; faptele însă ne-au dovedit că Brătianu a greşit. Independenţa n-am putut s-o căpătăm decît după un război, la care am luat parte cu glorie, iar un regim constituţional adevărat rămîne şi astăzi un deziderat al democraţiei române. Şi dacă, la 1864, prin unirea lui Brătianu şi a liberalilor munteni cu Mihail Kogălniceanu s-ar fi putut asigura o dezlegare mai sănătoasă a chestiunii ţărăneşti, desigur că statul român, răzămat pe temelia puternică a unei ţărănimi vînjoase şi mulţumite, ar fi putut face altfel faţă şi aspiraţiunilor noastre naţionale, în întregimea lor, şi cerinţelor de dezvoltare normală a instituţiunilor de stat modern democratic. În orice caz, dacă fatalitatea istorică n-ar fi pus direct în luptă, în momentul cei mai critic al vieţii noastre naţionale, pe cel mai însemnaţi doi bărbaţi de stat ai neamului nostru, faţa României de astăzi ar fi cu totul alta.

330

*

Legea rurală a fost promulgată prin decret domnesc la 14 august 1864, în urma loviturii de stat. Nu vom analiza în detaliu dispoziţiunile acestei legi, pe care o presupunem cunoscută, întrucît ea formează azi baza raporturilor noastre agrare. Mihail Kogălniceanu, după lupta uriaşă ce a dus-o timp de aproape şapte ani, în momentul cînd a ajuns stăpîn pe situaţie şi cînd nimeni şi nimic nu l-ar fi putut împiedeca să-şi realizeze ideile, cînd îi erau asigurate, cum arată d. Radu Rosetti, simpatia şi sprijinul atît ale curţii suzerane cît şi al marilor puteri europene, cînd adversarii reformelor din ţară erau reduşi la o desăvîrşită neputinţă şi el putea să fie încredinţat că, după realizarea reformei, nimeni nrar mai fi fost în stare să smulgă ţărănimii biruitoare rezultatele ei, tocmai în acel moment Mihail Kogălniceanu pierde parcă curajul şi se mărgineşte să transforme în lege dezideratele autorilor „amendamentului” la propunerea sătenilor în Divanul ad-hoc al Moldovei, adică să menţină „stătu quo” în ce priveşte posesiunea de pămînt a ţăranilor, să sacrifice interesele şi drepturile generaţiunilor viitoare şi să arunce în spatele ţărănimii aproape toată sarcina de răscumpărare şi lichidare a raporturilor din trecut. Astfel, cu drept cuvînt s-a zis că legea agrară din 1864, în fond, consacră definitiv spoliaţiunea săvîrşită de Regulamentul Organic. Şi chiar mai mult, ea este mai necruţătoare faţă de generaţiile viitoare decît chiar Regulamentul Organic şi, în urma nerespectării desăvîrşite a dispoziţiunilor acestei legi, privitoare la dreptul de folosinţă asupra pădurilor, parcă prin conspiraţia tacită a „stăpînilor” şi a ocîrmuirilor, ţărănimea a fost lipsită de un bun ce i 1-a respectat în oarecare măsură regimul regulamentar. Cu multă limpezime şi putere, d. Radu Rosetti arată „păcatele” acestei legislaţii: „Păcatul cel mare al legii rurale era de a fi mai mult o consfinţire a măsurilor dărăpănătoare pentru ţara, de la 1805 şi de la 1831, decît o reformă. Întinderile de pămînt atribuite de dînsa deosebitelor categorii de săteni erau mult prea mici pentru a permite alcătuirea unei clase ţărăneşti sănătoase şi de sine stătătoare. Cu toate aparenţele ei reformătoare, ea în realitate nu era decît un nou pas făcut pe calea brăzdată la 1805 şi desăvîrşit statornicită la 1831” (p. 414). Astfel bărbaţii noştri de stat de la 1864 au pierdut poate unicul prilej de a da satisfacţiune revendicărilor seculare ale ţărănimii române: „Reforma legăturilor dintre pămînt, sătean şi stăpîn, impusă de Convenţiunea de la Paris şi care avea să pună capăt relelor pricinuite de cotropirile claselor stăpînitoare, ar fi trebuit să aibă în vedere în primul loc întemeierea unei stări de lucruri sănătoase pentru viitor. Prilejul de a aşeza noul stat românesc pe 331 sănătoasa şi puternica temelie a unei ţărănimi bogate şi vînjoase, neatîrnată de placul celor puţini cari pusese mîna pe monopolul puterii, era faţă. El trebuia apucat de păr, închezăşluind astfel pe veacuri liniştea ţării înlăuntru, înzecind puterea ei faţă de streinătate; un asemenea prilej nu se prezintă obişnuit de două ori în cursul fiinţii unui neam” (p. 418). Şi chiar fără să vrem, ne vine întrebare: dacă în acel moment Ioan Brătianu era alături de M. Kogălniceanu, ar fi putut avea reforma acest caracter hibrid?.. În felul cum era făcută reforma, ne spune d. Rosetti, ea chiar din punctul de vedere financiar se prezintă ca o operaţie din cele mai asupritoare pentru ţărănime. Şi nu numai din acest punct de vedere, ci şi din cel economic, reforma ar fi putut da cu totul alte rezultate, şi în acelaşi timp ar fi fost mai cu înlesnire realizată, dacă nu s-ar fi sacrificat dreptul ţăranilor: „Sînt încredinţat că, dacă s-ar fi atribuit ţăranilor pămînt pană la concurenţa de două treimi din fiecare moşie [adică, în întinderea la care ţăranii aveau dreptul după legile vechi], ei ar fi achitat despăgubirea, chiar dacă această despăgubire ar fi fost după o normă mai mare decît aceea adoptată în legea de la 14 august, cu mai multă uşurinţă decît au achitat pe aceea ce au plătit-o. Pentru a achita pe aceasta, cei mai mulţi din ei au dispus numai de întinderea de pămînt strict necesară hranei lor şi de munca braţelor lor; pentru a achita cele două treimi însă, ei ar fi dispus de întinderi de pămînt pe cari ar fi putut cultiva pîne în scop de speculă. Ei ar fi plătit şi totodată s-ar fi îmbogăţit.” (p. 419). Din punctul de vedere juridic „operaţiunea” din 1864 se prezintă ca o despoiare în toată puterea cuvîntului: „Dar dacă sătenii au despăgubit pe proprietari pentru boierescul (claca) care se obora, întreb cine a despăgubit pe săteni pentru dreptul fiilor lor de a obţine, la căsătorie, pămîntul atribuit de lege numărului de trăgători cu cari se îndatorau a munci boierescul (claca)? Acest drept a rămas desfiinţat fără ca sătenii să primească vreo despăgubire. Oare acest drept singur al ţăranilor nu valora mai mult decît întreaga clacă răscumpărată? Şi ei au pierdut şi dreptul la pămînt al însurăţeilor pană la concurenţa celor două treimi şi au plătit despăgubire pentru clacă. Întreb, nu se cheamă asta două plăţi? Sau, mai bine, nu se poate zice că Cuza şi Kogălniceanu au vîndut dreptul generaţiilor viitoare de săteni pentru un adevărat blid de linte?” (p. 421). Astfel, d. Radu Rosetti e în drept să încheie: „în rezumat, legea rurală consfinţea în chip desăvîrşit stăpînirea a mult peste jumătate din locul de hrană al ţării în mîna unei infime minorităţi de oameni. Obştea, nouă zecimi ale poporului, era redusă la stăpînirea celeilalte părţi cu mult mai mici, împărţită în parcele, ajungînd îndeobşte pentru moment a îndestula trebuinţele traiului acelora cari le ocupau, permiţînd însă creşterea stării lor materiale 332 numai în cazuri cu totul excepţionale. În curînd însă acele parcele împărţindu- se, nu mai aveau să mai ajungă pentru întreţinerea posesorilor lor, cari, spre a se hrăni, aveau să fie din nou reduşi la discreţia acelei minorităţi deţinînd cea mai mare parte din locul de hrană. Folosul dobîndit de obştie şi de ţară în urma unei lupte înverşunate, purtată timp de şapte ani, avea să fie de scurtă durată şi neînsemnat” (p. 427). Rezultatul lamentabil al „împroprietăririi” din 1864 e şi mai dureros pentru mîndria noastră naţională cînd îl comparăm cu felul în care a fost rezolvită problema agrară pentru ţăranii români din toate provinciile aflate sub jugul străin. Astfel, relativ la Ungaria, pentru toate provinciile româneşti din ea, trebuie să facem următoarea constatare: „Dreptul de folosinţă al săteanului român din acele provincii supuse jugului străin n-a suferit nici o ştirbire din evul mediu şi pană astăzi. În anul 1848 dieta transilvană vota desfiinţarea clăcii, a dijmei şi a oricăror daturi şi plăţi făcute în numerar, ce au apăsat pană acum asupra clăcaşilor şi a moşiilor lor. Proprietarii urmau să fie despăgubiţi pentru pierderea acestor venituri de cătră stat. Pentru constatarea drepturilor reciproce, s-a luat de bază starea de fapt şi raporturile aflate în vigoare la 1 ianuarie 1848.... Îndeobşte, întinderile lor permiteau sătenilor să trăiască din ele şi să pună şi deoparte, fiind neasemănat mai mari decît chiar acele atribuite Regulament fruntaşilor din ţările noastre...65 „Rezultatul reformei de la 1848–1854 pentru românii din Ungaria se traduce prin faptul că proprietatea ţărănească, pană la 50 hectare, cuprinde 75 la sută din întinderea totală a comitatelor locuite de români.”66 Şi mai tristă pentru simţul de dreptate şi pentru simţul patriotic al clasei noastre diriguitoare este constatarea, relativă la Bucovina, că pentru ţăranii din această provincie constituie o adevărată fericire faptul că ea a fost răpită Moldovei înainte de legiuirea lui Moruzi şi înainte de Regulamentul Organic: „Deoarece,– spune d. Rosetti,– în urma anexării ţării către Austria, dreptul de folosinţă al sătenilor bucovineni scăpase de ştirbirile de la 1805 şi de la 1831, ei la 1848 au fost declaraţi proprietari pe întregimea locurilor de hrană de cari se foloseau din moşi şi strămoşi...”67 Urmarea acestui fapt este că sătenii bucovineni stăpînesc astăzi în total (dacă adăugim şi păşunile şi pădurile comunale, de cari numai ei se folosesc): 68,2% din locul de arătură; 80,7% din fînaţ; 86,4% din vii şi grădini;

65 Ibid., p. 423. 66 lbid., p. 424. 67 Ibid., p. 425. 333

76,4% din păşuni de şes; 42,6% din păşuni de munte; 28,7% din păduri.68 Cum vedeţi, proprietatea mare în Bucovina are mai ales misiunea de a conserva intacte pădurile ţării, toate supuse regimului silvic, bineînţeles. Chiar ilotul român din Basarabia poate fi invidiat de fratele său liber de dincolo de Prut: „Basarabia fusese atinsă de limitarea lui Moruzi, decretată cu şapte ani înainte de anexarea ei cătră Rusia, dar rămase ferită de acea reglamentară. (Cu cît mai curînd ne este răpită o provincie, cu atît mai mare, din acest punct de vedere, e fericirea ţăranilor...). În anul 1846 contactul normal, decretat de împăratul Nicolai, stabilea 5 categorii de ţărani: fără boi, cu 2, 4, 6 şi 8 boi. Întîia categorie, pălmaşii, primeau 3 fălci de pămînt sau 4,39 ha. 1 A doua categorie, ţăranii cu 2 boi, primeau 4 /2 fălci de pămînt sau 3,43 ha. 1 A treia categorie, ţăranii cu 4 boi, primeau 6 /7 fălci de pămînt sau 8,78 ha. 3 A patra categorie, ţăranii cu 6 boi, primeau 8 /4 fălci de pămînt sau 12,51 ha. 1 A cincia categorie, ţăranii cu 8 boi, primeau 10 /2 fălci de pămînt sau 15 ha. Vedem că ocîrmuirea groaznicului autocrat al Rusiei măsura românilor căzuţi sub oblăduirea lui pămîntul de Hrană în chip cu mult mai larg decît îl măsurase boierii Moldovei autonome ţăranilor rămaşi sub oblăduirea lor”. Emanciparea ţăranilor basarabeni de clacă, departe de a le înrăutăţi situaţia, ca în România, a îmbunătăţit-o simţitor: „Întinderile (atribuite ţăranilor în Basarabia) variază după calitate şi localitate, dar pretutindeni fură mai mari decît cele mai mari întinderi atribuite ţăranului din România liberă; loturile nu fură nicăieri mai mici de 8 1 deseatine (8,72 hectare) şi atinseră pînă la 13 /2 deseatine (14,72 hectare), afară de imaşurile cari acoperă întinderi destul de însemnate...”. În rezumat: „Constatăm deci că din toate ţările locuite de români, România liberă; adică ţara unde ar fi trebuit ca românul să se simtă mai la îndămînă, să trăiască mai dulce, era aceea în care obştea neamului, puterea lui, era tratată mai cu neomenie, era mai dezbrăcată de drepturile ei strămoşeşti asupra pămîntului ce-l stropea de veacuri cu sîngele şi cu sudoarea ei...”69

68 Anton Zachar, Mittheilungen des staiistischen Landesamtes des Herzogtums Bukowina, p. XXVII şi urm., citat de R. Rosetti, ibid., p. 425. 69 Ibid:, p::426. 334

Dar dacă însăşi legea rurală din 1864 se prezintă, cum am spus, ca o despoiare a ţăranului de drepturile lui, felul cum această lege a fost aplicată constituie o adevărată tîlhărie la drumul mare. Mi-e scîrbă să reproduc aice descrierea manoperilor, întrebuinţate pentru ca ţăranul să fie furat şi de folosinţa deplină a puţinului pămînt la care i s-a recunoscut dreptul, de lege: „în multe locuri,– spune d. Rosetti, – jafurile la cari sînt supuşi astăzi sătenii de cătră nişte arendaşi neomenoşi sînt cu putinţă numai din cauza chipului în care s-a aplicat legea rurală de la 1864” (p. 413).

* Momentul istoric prielnic a fost pierdut şi, în condiţiunile în cari s-a făcut împroprietărirea, ţărănimea românească a fost silită să-şi urmeze pană în zilele de azi calea calvarului ei secular. Spaţiul nu ne permite să ne oprim aice asupra încercărilor nereuşite de a repara „păcatul” de la 1864 prin succesivile legi de împroprietărire pe moşiile statului, şi nici încercările, reuşite acestea, de a agrava – de la 1864 încoace – acel „păcat” prin sistemul legiferat de învoieli agricole, prin care iobăgia cvasi-desfiinţată la 1864 şi răscumpărată aşa de scump de ţărănimea noastră a fost reînfiinţată în realitate din nou, cu toate rigorile ei, şi fără nici o compensaţiune pentru ţărani… Tendinţa ascunsă a acelor legi pentru învoieli agricole este astfel caracterizată de d. Radu Rosetti: „Cădea sub simţ că sistemul în puterea căruia o mînă de oameni, proprietari şi arendaşi, se foloseau de beneficiul plugăriei a trei sferturi din ţară, pe cînd obştea plugarilor de baştină şi de meserie era redusă, în cazul cel mai favorabil, la rolul de salariaţi prost plătiţi, era viţios, şi că ocîrmuirea era datoare să ia măsuri pentru a ajunge ca pe viitor obştea să se bucure de cea mai mare parte din folosul dat de cultura pămîntului. Însă ocîrmuirea făcu tocmai contrarul: ea dădu tot sprijinul ei marilor cultivatori, împiedecînd în cei mici orice iniţiativă, orice năzuinţă de a se face plugari de sine stătători.” (p. 442). Şi acest sprijin consta, cum am spus, în reînfiinţarea iobăgiei în formă mai odioasă chiar decît cea veche, fiindcă de fapt s-a decretat, cum ne arată autorul nostru, scoaterea în afară de lege a întregii ţărănimii româneşti.; Să-mi fie iertată aici reproducerea unei pagini puternice, în care învăţatul istoriograf al ţărănimii noastre, de obicei atît de obiectiv şi blajin, îşi revarsă toată indignarea, în accente vii: „S-ar putea umplea volume cu denunţările ce de douăzeci de ani se făcuse în public, în presă, în parlament, împotriva muncii silnice regulamentare, împotriva faptului că ţăranul era scos din lege, că nimic nu-i garanta demnitatea de om, libertatea şi inviolabilitatea domiciliului. Şi acum, după. doborîrea tuturor instituţiunilor vechi, după 335 punerea ţăranului, în legea scrisă, pe un picior de egalitate desăvîrşită cu foştii privilegiaţi, după ce fusese declarat proprietar pe partea de pămînt pe care se hrănea, foştii privilegiaţi, în unire cu oamenii noi ce se ridicase la putere, veneau, prîntr-o singură trăsătură de condei, să-i pună afară din lege. Nouăzeci şi cinci de sutimi ale naţiunii romane erau, printr-această lege, puse afară de orice lege. Căci pe cînd restul naţiunii îşi avea inviolabilitatea domiciliului şi libertatea personală închezeşluită,... casa ţăranului se putea călca oricînd, el se putea aresta şi duce pe cîmp pentru executarea unui contract de muncă [încheierea căruia în împrejurările date îi era şi ea impusă!..) pe simplă poroncă a unui primar rural, incapabil şi supus orbeşte poroncilor subprefectului, aproape totdeauna în solda proprietarului sau a arendaşului... Şi această tăgadă a drepturilor cetăţanului făcută obştiei nu se mărginea la cîteva cazuri excepţionale, ci era aplicată exercitării îndeletnicirii de toate zilele a obştiei, singurul ei mijloc de cîştig. Ţărănimea română, obştia naţiunii era pusă în afară de lege, supusă unui regim de excepţiune tocmai în privinţa exercitării meseriei ei de toate zilele. În parlamentul român, care acuma nu mai era un parlament boieresc si în care clasa superioară nou născută era bogat reprezentată, nu se găsi un glas care să se ridice pentru a protesta împotriva acestei batjocuri, împotriva acestei neomenii! Dacă judecind în chip cu totul obiectiv legea ca lege, ea este nejustificabilă, apoi ce să zicem, cînd ne gîndim la impilările, la jafurile, la cruzimile cărora nu putea să nu dea loc, date fiind de o parte lipsa de scrupul şi lăcomia obştiei arendaşilor şi a multor proprietari, pe de alta lipsa de orice garanţie morală, de orice capacitate din partea organelor administrative chemate a o aplica. Orice om ce-şi cunoaşte ţara nu se putea îndoi că o mare parte din contractele ce aveau să se execute cu atîta străşnicie vor fi dobîndite prin înşelăciune, camătă şi jaf şi că executarea lor avea să dea loc la tot felul de neomenii...”. Prin comparaţie cu legea lui Barbu Ştirbey din 1851, de sub regimul regulamentar, d. Rosetti ne dovedeşte că legea din 1866 îi este inferioară din punctul de vedere al ocrotirii ţăranului!.. Şi „nu trecuse nici doi ani de la lovitura de stat, săvîrşită sub cuvînt de slobozirea ţăranului român de sub robia muncii regulamentare... Se urma deci şi sub noul regim, cu conlucrarea noilor puternici, vechiul păcat de a ocroti pe cei puţini şi puternici împotriva celor mulţi şi slabi, de a legifera în dauna celor de al doilea pentru folosul celor dintăi...”70. Iar peste 6 ani, o nouă lege pune încă la dispoziţia proprietarilor şi arendaşilor oştirea ţării pentru „execuţia” muncilor agricole, execuţie ce se făcea prin bătăi, prin schingiuiri şi chiar prin siluirea femeilor...

70 Ibid., p. 447-449, passim. 336

Dacă legile ulterioare, ca cea din 1882 (un sfert de veac după Divanurile ad-hoc!) şi cea din 1893 aduc oarecari îmbunătăţiri de formă, ele – cum ne arată autorul nostru – nu schimbă aproape nimic în fond: ţăranul, sub regimul lor, rămîne de fapt un rob...

*

Cetitorii îmi vor îngădui să nu intru în descrierea situaţiunii în care a căzut în aceste împrejurări ţărănimea, vîndută în Moldova cu toptanul trusturilor streine şi a stării sale sufleteşti, înainte de răscoale; materialul bogat adunat în această privinţă de d. Rosetti, pe de o parte, nu sufere rezumare, iar pe de altă parte, această chestiune adesea a fost atinsă în paginile revistei noastre. Acest regim de fapt, în care trăieşte ţăranul din România liberă, d. Rosetti îl caracterizează ca o veşnică provocare pentru „talpa ţării”, pentru care nu există nici justiţie, nici administraţie: „Sînt mai bine de patruzeci de ani de cînd ţărănimea română a fost declarată proprietară de pămînturile ce le lucra pană atunci, de cînd i s-a conferit egalitatea civilă şi politică, de cînd s-a ridicat bătaia, de cînd s-au oborît privilegiile, de cînd i s-a închezeşluit prin lege libertatea personală şi acea a domiciliului. Starea de fapt însă a rămas cu totul alta decît acea înscrisă în lege. Privilegiul celui puternic faţă de ţăran a rămas în fiinţă; puternicul îl poate împila, fără frică de pedeapsă, îl poate bate, poate să pună oricînd pe primar sau pe subprefect să-i violeze domiciliul, să-1 aresteze, fără nici una din formele prescrise de lege. Cînd în urma vreunei împilări, vreunei brutalizări prea mari, el a cutezat să se adreseze justiţiei spre a căpăta îndreptare şi despăgubire, s-a ales cu cheltuieli mari, cu vreme pierdută şi, la urma urmei, s-a dat rămas sau a fost silit să înceteze judecata fiindcă mijloacele de a merge înainte i-au lipsit. Dîndu-şi samă de această stare de neputinţă din partea lui de a dobîndi, pe calea legii, dreptate, el în cele mai multe cazuri rabdă în tăcere jaful, împlinarea şi maltratarea. Şi stăpînul, arendaş sau proprietar, conştient de acest punct slab al ţăranului, se foloseşte de el pentru a abuza necontenit... Toate aceste procedeuri au înfipt în inima ţăranului credinţa că, pentru el, nu este lege... Cînd asemenea abuzuri se făptuiesc de o minoritate faţă de obştea unui popor, cred că cu toată dreptatea li se poate aplica calificativul de provocări...” (p. 565 – 566). D. Radu Rbsetti ne spune că ţărănimea nu e numai mereu provocată, ci şi „aţîţată”. Dar, în sensul în care d-sa vorbeşte despre „aţîţări”, poate fi considerat ca o aţîţare cuvîntul, şi chiar gestul cel mai nevinovat, şi chiar mai mult: „Din toate aţîţările – afirmă, de pildă, d-sa – cea mai puternică a fost fără îndoială legea vînzării bunurilor statului de la 1889...” (p. 571). 337

În sensul acesta chiar cartea pe care o analizăm poate fi înfăţişată ca o „aţîţare”, precum şi toate cercetările asupra ..stării ţărănimii, discursurile din parlament etc. Dar o societate în care simpla enunţare a adevărului apare ca o aţîţare (şi este o aţîţare), e adînc bolnavă, şi .singur, acest fapt ne dovedeşte necesitatea unor grabnice .măsuri de îndreptare. Încît, cu drept cuvînt, ceva mai jos d. Rosetti poate afirma, reproducînd vechea idee din circulara lui M. Kogălniceanu de acum aproape o jumătate de veac: „Răscoalele de astă primăvară sînt roadă firească a păcatelor săvârşite împotriva obştei acestui popor în curs de veacuri de cătră vechea clasă stăpînitoare şi, în cursul celor de pe urmă cincizeci de ani de cătră noua clasă stăpînitoare, a nemulţumirii şi a urii stîrnite în obşte de aceste păcate... Adevăraţii instigatori ai acestei mişcări sînt egoismul; lăcomia, lipsa de scrupul şi lipsa de prevedere a plasei stăpînitoare,. ale celei vechi cît şi ale celei nouă. Asupra lor cade toată greutatea răspunderii pentru groaznica primejdie în care răscoalele au pus ţara: amestecul străinului..”71.

*

Dar care este mijlocul de îndreptare? Pentru răspunsul la această întrebare se cere înainte de toate o diagnoză justă a boalei de care suferim. Şi dl Rosetti merge la rădăcina răului: „Latifundiul este duşmanul”72 declară d-sa. În această formulă lapidară se cristalizează rezultatele cercetărilor statistice asupra repartizării proprietăţii funciare în România. Putem trece aici cu vederea aceste cercetări, întrucît autorul utilizează, mai cu deosebire, acelaşi material din raportul d-lui Căpităneanu asupra recensămîntului din 1905, la care am recurs şi noi de atîtea ori (d. Rosetti reproduce chiar unele din tabelele noastre)73.

71 Ibid., p. 623-624. 72 Ibid., p. 634 urm. 73 Apropos. Într-un articol din Convorbirile literare, sub titlul de Repartizarea proprietăţii funciare (nu avem la îndămînă acest articol în momentul de faţă), d. C. Hiotu, găsind neîndreptăţite calculele pe cari le-am făcut spre a corija unele din cifrele d-lui Căpităncanu, caută să arunce o bănuială asupra concluziilor la cari am ajuns în ce priveşte regimul nostru latifundiar. Dar pentru a ajunge la aceste concluzii n-am avut nevoie de nici o corijare a acelor cifre1 Şi într-unul din articolele vizate de d. Hiotu, eu spun ritos: „n-am voit să corijez În aceste tabele cifrele cuprinse în raportul d-lui Căpitan”! (Viaţa românească, voi. IV, 1907, p. 153). Şi în adevăr, în alcătuirea tuturor tabelelor mele statistice, n-am ţinut samă de calculele mele, la cari am recurs numai pentru a dovedi că realitatea e şi mai groaznică decît pare din aceste tabele. Truda d-lui C. Hiotu e prin urmare zadarnică. Accept 338

Cetitorii vor găsi în lucrarea analizată adunate mărturii preţioase ale învăţaţilor şi ale bărbaţilor de stat din Apus, din cari rezultă că latifundiile sînt judecate ca o primejdie socială şi economică pretutindeni, deşi nicăieri răul nu-i atît de acut ca la noi.

* Nu putem expune aici mijloacele propuse de d. Rosetti pentru ca să ajungem la o repartizare mai sănătoasă a proprietăţii rurale, nici celelalte măsuri de îndreptare susţinute de d-sa. De altfel studiul d-sale e mai ales preţios ca primă încercare de utilizare sistematică a unui vast material istoric relativ la raporturile noastre agrare, pentru lămurirea cauzelor situaţiunii de astăzi. Şi cunoaşterea acestor cauze e prima condiţiune de îndreptare. Dar nu putem să nu relevăm răspunsul pe care d-sa îl dă celor ce susţin că nu avem nevoie decît de o „administraţie bună”: „Această teorie nu are nici măcar meritul de a fi nouă; ea a fost enunţată în scris, pentru întâia oară de Neculai Istrati, campionul antiunioniştilor. (Şi chiar mai înainte de alţi doctrinari dintre boieri în Divanul ad-hoc, cum am arătat mai sus.) Şi el pretindea, pe la 1860, că regimul boierescului nu trebuie desfiinţat ci, pentru a face pe ţăran fericit, ajunge să i se dea o administraţie bună, cinstită şi dreaptă… ca în Bucovina…” (p. 666). Adepţii acestei teorii cad, de altfel, într-un fel de utopism naiv: „O schimbare hic et nunc operată prin lege sau prin prezenţa oricărui om politic, oricît de genial ar fi, la putere (dacă cauzele adînci ale răului vor rămânea neatinse) nu poate schimba efectiv aproape nemic... Cel mai bun mijloc pentru a îmbunătăţi administraţia este de a micşora prilejurile de cîştig necurat, de abuz şi de greşeală ce le are astăzi şi, mai ales, de a mări puterea de opunere a obştei împotriva abuzurilor funcţionarilor...” (p. 667). Şi aceasta nu se poate realiza decît, pe de o parte, prin ridicarea economică a ţărănimii, iar pe de altă parte, asigurîndu-i-se acesteia un rol în stat corespunzător valorii ei sociale şi naţionale. Precum legea electorală hărăzită ţărilor române de cătră Convenţia din Paris, a împiedicat, cum ne-a arătat d. Rosetti, rezolvirea normală a problemei agrare acum o jumătate de veac, tot aşa sistemul electoral actual, nu numai că stă în calea măsurilor mai energice de îndreptare a stării economice, ci este necompatibil şi cu o „administraţie bună”.

cifrele d-sale (cari sînt tot ale d-lui Căpităneanu), concluzia rămîne aceeaşi. Iar în ce priveşte comparaţiile fantastice, pe cari d-sa le face, imitînd pe alţii, cu datele relative la ţările apusene, am dat destule lămuriri în Parlament şi în diferite articole, spre a mai simţi nevoia de a reveni. 339

Dacă nu ne vom pătrunde de acest adevăr, dacă nu vom înţelege, parafrazînd spusele lui Kogălniceanu încă în Adunarea Moldovei, că „o mie de latifundiari nu fac o naţiune”, ne expunem ca peste o altă jumătate de veac, un alt istoric să fie nevoit să repete cuvintele de astăzi ale d-lui Rosetti, că soluţia adecuată nu s-a putut impune decît „sau prin răscoală sau prin intervenţia unui al treilea factor”... Sfîrşesc aici. În gîndul meu* n-a fost de a face inutilă cartea d-lui Rosetti. Cetirea ei e indispensabilă pentru oricine se îngrijeşte de viitorul acestei ţări şi al acestui neam. Şi din această cetire va rezulta pentru oricine adevărul cuvintelor autorului: „un lucru este neîndoelnic: ce a fost nu poate să mai fie, căci altfel se duce statul de rîpă...”.

Din: Stere C. În viaţă, în literatură:…Cartea a cincea… Chişinău, 1991. – P. 466-404. – (Scrieri V).

Aparenţele şi realităţile “Cazului Stere”

Problema pusă înaintea mea, faţă de întronarea regimului dictatorial în Basarabia, se poate rezuma astfel: Am eu dreptul, fiind dată situaţia mea personală, să resping chemarea adresată mie de provincia mea natală? Nu sînt copil, şi-mi dădeam seama la ce mă expunea cea dintîi încercare de a păşi din nou în arena luptei politice. Nu mă interesa, cum am mai spus, soarta mea personală. În momentul cînd m-am răzvrătit împotriva alianţei cu Ţarul tuturor Rusiilor, nu m-am gîndit la arguţiile de drept penal, – ci „m-am îmbrăcat în cămaşa morţii”, şi eram gata să primesc cu seninătate fulgerele Nemesidei de stat. Am luat astfel, incontestabil, o atitudine revoluţionară. Dar toate acţiunile revoluţionare sînt sancţionate de rezultatele lor: ele duc spre eşafod sau spre Pantheon. Care putea fi sancţiunea actului meu revoluţionar? Răspunsul nu putea fi îndoielnic, – nu pentru că fusese mistificată acţiunea penală, – dar pentru că tocmai actul meu de răzvrătire mi-a pus pe umeri sarcina de conducător şi de îndrumător al norodului basarabean. Rolul pe care mi-a fost dat să-1 joc în actul Unirii, cu repercusiunile lui imediate, era prima manifestare a sancţiunii istorice. Şi în urma lui nu mai aveam dreptul de a rămînea surd la chemarea ce-mi adresa poporul din sînul căruia am pornit, cu aproape jumătate de veac în urmă, la războiul titanic

340 pentru integritatea naţională şi pentru idealul de solidaritate umană, – strîns unite pentru mine. * Situaţia creată în timpul scurt ce s-a strecurat de la declaraţia din 27 martie 1918, dovedea că soarta Unirii atîrnă numai de puterea de rezistenţă şi de reacţiune a Basarabiei însăşi, împotriva operei distructive de învrăjbire şi înstrăinare întreprinsă, cu o energie demnă de o cauză mai bună, de către guvernele succesive ale României întregite. Mistificarea voită a opiniei publice, rapoartele false ale satrapilor de diferite trepte importaţi în Basarabia, au ridicat între această provincie şi chiar acea parte din opinia publică din Regat care ar fi dorit să fie bine informată, un desiş impenetrabil de legende şi calomnii, încît sînt dator să dezvălui cîtuşi de puţin realitatea, cu toată discreţia necesară în situaţia în care a fost aruncată ţara cu atîta nesocotinţă. Faptele, ce voi fi silit sa divulg aici, sînt însă aşa de grozave, încît ar fi legitimă îndoiala din partea publicului, ţinut atîta vreme în întuneric. Nu ar fi greu totuşi de aflat întreg adevărul. Putrezesc doar în subsolurile ministerului de interne dosarele anchetei parlamentare, dosite – bineînţeles – Parlamentului. În arhivele Palatului regal, de asemeni, se găsesc memoriile secrete care înregistrează fapte mult mai odioase şi grozave decît cele pe care îndrăznesc să le supun acuma judecăţii obşteşti. M-am oferit atunci să dovedesc fiecare cuvînt al acelor memorii, înaintea oricărei anchete rînduite. N-am primit alt răspuns decît jupiterianul „Non bis in idem!” de pe banca ministerială. Fac astăzi aceeaşi propunere presei, guvernului, Parlamentului, înaltei Regenţe. Factorii responsabili pentru destinele acestui neam trebuie să înţeleagă că apelul de dreptate al unui norod de trei milioane nu poate să rămîie veşnic glasul celui ce strigă în pustiu.

*

În momentul cînd mi s-a adresat chemarea de a lua conducerea luptei pentru mîntuirea actului de Unire, situaţia era atît de încordată, încît nu suferea întîrziere. Am acceptat candidatura din Soroca şi am fost ales cu majoritatea de 36000 de voturi împotriva celor vreo 2000, care au fost rătăcite pe buletinele guvernamentale. În discuţia de la validare, am spus tot ce credeam necesar pentru a lămuri atitudinea mea faţă de război. 341

Odată proclamat reprezentant al naţiunii, chestiunea mea personală a fost lichidată, – pentru că, orice crimă aş fi săvîrşit, nu se putea tăgădui caracterul ei politic. Şi îndată ce o provincie a acoperit prin voturile populaţiunii sale actele mele, rămîne în picioare numai problema pur politică, fiindcă nimeni nu e în drept să aşeze pe banca de acuzare un norod de trei milioane. „Cazul Stere” s-a născut tocmai din nesocotirea acestui adevăr. Şi natura pur politică a acestui „caz” se dovedeşte prin solicitările al căror obiect am fost. Voi cita numai două fapte care pot fi uşor controlate. Imediat după validarea mandatului meu, doi distinşi membri ai Partidului Liberal, dnii Vasile Sassu, fost ministru, şi dr. Bordea, fost director al serviciului sanitar, mi-au comunicat „sfatul” defunctului Ion I. C. Brătianu, să rămîn vreo doi ani în rezervă pentru ca, apoi, să-mi pot „reocupa rangul în rîndurile Partidului Liberal”. Şeful Partidului Liberal mi-a transmis mai apoi acelaşi „sfat” şi direct prin d. Pantelimon Halippa, care în momentul de faţă cred că nu poate fi bănuit de parţialitate în favoarea mea. Al doilea fapt: Acum şase ani am fost invitat, tot prin dnii Vasile Sassu şi dr. Bordea, să iau parte, la Chişinău, la festivităţile de comemorare a celei a şasea aniversări a unirii Basarabiei, – făgăduindu-mi-se expres că „voi avea locul de cinste ce mi se cuvine”. Să-mi fie îngăduită o indiscretă întrebare: cum ar fi fost primită participarea mea – care atîrna astfel numai de buna mea voinţă – la acele festivităţi, alături de Ion I. C. Brătianu, de către ministrul său de război, – şi cine era acel ministru?... Aceste fapte cred că lămuresc pe deplin natura „cazului Stere”. Dacă nu răspundeam la chemarea Basarabiei, nu se mai ridica nici un glas de acuzator public. Dar, cum am spus, nu puteam s-o las fără răspuns, – cu riscul să fie compromisă însăşi opera de unire. Şi n-am nevoie să mai insist asupra urmărilor unei asemenea catastrofe. În adevăr, Basarabia, cum spune şi declaraţia parlamentarilor basarabeni, din aprilie 9 a. c., nu şi-a întins braţele către ţara-mumă, după victorie, ci într-un ceas de restrişte, din simţul adînc al solidarităţii naţionale. Şi numai după trei ani de regim dictatorial, poporul blînd al moldovenilor de peste Prut ajunsese la exasperare. Această exasperare era, cum voi arăta îndată, pe deplin justificată de haosul în care acest popor a fost aruncat şi de anarhia şi tirania sub care se zbătea, fără nădejde de izbăvire.

342

Nu se poate imagina, în adevăr, un faliment mai lamentabil decît regimul de „mînă forte”, inaugurat în Basarabia după Unire. Guvernarea românească s-a dovedit mai oarbă şi mai incapabilă decît chiar stăpînirea ţaristă. Şi aceasta din urmă înţelegea, de pildă, un adevăr atît de elementar şi atît de clar, că nu e cu putinţă de a schimba în 24 de ceasuri, prin o singură trăsătură de condei, tot complexul de legiuiri şi tot aparatul de administraţie sub care o ţară a trăit de veacuri sau măcar numai de decenii. Regimul românesc a găsit doar peste Prut în mare parte în vigoare nu numai o mare parte din vechile legiuiri civile moldoveneşti, în Basarabia de Nord, dar şi codul nostru civil şi organizaţia administrativă, introduse în Basarabia de Sud în perioada scurtă dintre războiul din Crimeia şi cel ruso-turc, în care această parte a Basarabiei a fost sub regimul românesc. Iar procedeele de „unificare” aplicate peste Prut după 1918, ar fi demne să servească drept material de operetă, dacă n-ar implica o nespusă tragedie a unui popor întreg. Numai cîteva ilustraţii: Basarabia sub jugul ţarist nu cunoştea un tip de dregător administrativ analog prefecţilor noştri. Ispravnicul nu era decît un fel de poliţai al judeţului şi în unele cazuri comisar al guvernului (mult mai însemnat însă era în privinţa din urmă rolul mareşalului nobilimii.) Toată gospodăria şi administraţia propriu-zisă a judeţului era încredinţată „zemstvelor”, organe elective. Unificatorii din Bucureşti s-au apucat deodată, – fără lege, fără vreun regulament măcar, prin simple ordine ministeriale, şi adesea chiar după capriciile organelor subalterne, – să desfiinţeze sau, pur şi simplu, să trateze de fapt ca neexistent acest aparat administrativ: au fost numiţi prefecţi care, cu de la sine putere, şi-au abrogat atribuţiunile pe care le au aceşti dregători în Regat. „Zemstvele” au fost înlocuite de nişte comisiuni interimare pe care legea rusă nu le-a cunoscut, – care însă se eternizau, – şi li s-au luat în acelaşi timp atribuţiunile administrative. Şi astfel s-a creat o situaţiune paradoxală: prefecţii aveau toată puterea, dar nu aveau nici mijloace materiale, nici aparatul necesar, – pentru că nici o lege, pînă la 1925, nu avusese grijă să le creeze. Iar ilegalele comisiuni interimare, în virtutea inerţiei şi în lipsa vreunei dispoziţiuni legislative, au moştenit mijloacele şi aparatul „zemstvelor”, dar nu aveau nici o putere. La ce haos şi la ce situaţiuni tragi-comice a dus acest sistem de „unificare” se poate vedea din următorul incident, întîmplat sub nu mai ştiu a cui satrapie în judeţul Soroca: „Coborîşul lui Bechir”, – o pantă repede care deschide singurul acces dinspre sud în oraşul Soroca, – a fost tăiat printr-o crăpătură largă şi adîncă în 343 sol, însoţită şi de o denivelare de aproape un metru. Din cauza aceasta, coborîrea, şi încă mai mult urcarea unui car încărcat, pricinuia o trudă şi un chin indescriptibil şi o fantastică pierdere de timp. Populaţiunea din oraş şi dimprejur era exasperată. Comisiunea interimară a zemstvei avea mijloacele necesare şi un personal de serviciu la dispoziţie, dar prefectul şi „inginerul şef” (introdus şi acesta după fasonul din Regat, de asemeni fără lege), – neavînd nici mijloace, nici personalul corespunzător de serviciu, aşteptau dezlegarea şi „aprobarea” din Bucureşti, iar pînă atunci nu îngăduiau bietei umbre a „zemstvei” să le „încalce atribuţiunile”, reparînd drumul!... Nu ştim cîtă vreme s-ar fi prelungit această farsă şi această tortură a populaţiunii, dacă zemstva n-ar fi îndrăznit, la un moment dat, să execute lucrările necesare pe furiş, într-o noapte! Ar fi nevoie de verva unui Offenbach pentru a zugrăvi furia zeilor Olimpului sorocean şi mutrele vinovate ale nenorociţilor „încălcători” ai atribuţiunilor „autorităţii de stat”... Haosul nu se mărginea însă la sfera administraţiei locale: toată viaţa de drept şi de gospodărie obştească au fost perturbate cu aceeaşi nesocotinţă şi uşurinţă. Astfel a fost introdus într-o bună dimineaţă divorţul prin procedură civilă la tribunal, după normele din Regat. Dar legea prevede pentru validitatea hotărîrii de divorţ transcrierea ei în registrul de stare civilă. Or, în Basarabia n-a existat, şi nici o lege nu se îngrijise încă să-1 introducă, oficiul de stare civilă. În consecinţă nu aveau fiinţă nici registrele respective. Atunci unele tribunale cereau ca preoţii să înscrie hotărîrile de divorţ în „condicile metricale” ale parohiilor. Dar bieţii popi n-aveau nici mijloace, nici personal, nici experienţa necesară. Unii se căzneau să se execute, – şi este uşor de închipuit în ce hal se înfăţişau acele registre improvizate. Alţii refuzau categoric, – şi nici o lege nu-i putea sili. Alte tribunale, în consecinţă, înfiinţau la grefa tribunalului nişte registre speciale, necunoscute de nici o lege. Şi altele, în sfîrşit, declarau că, lipsind actele de stare civilă, hotărîrile lor sînt valabile şi fără transcriere, – „pentru cazul de forţă majoră”! Ce jurisconsult ar putea dezlega în aceste împrejurări dacă hotărîrile de divorţ date în această perioadă sînt valabile şi căsătoriile ulterioare ale celor divorţaţi legale, dacă acestea n-au dus la bigamie, şi dacă copiii, născuţi din asemenea căsătorii, sînt legitimi? Şi cum trebuie judecat „sistemul” de guvernămînt care poate duce statutul personal al cetăţenilor la o asemenea inextricabilă perturbare? Dar haosul nu s-a mărginit numai la raporturile de familie, care sînt totuşi recunoscute ca bază morală a vieţii sociale. El a fost întins şi în sfera cea mai însemnată a intereselor patrimoniale. 344

După dreptul basarabean, proprietatea imobiliară nu se putea transmite prin simplul consimţămînt al părţilor, ci numai prin punerea în posesiune de către un agent al puterii judecătoreşti,– care punere în posesiune, pe deasupra, după anume formalităţi impuse de lege, „purga” şi sarcinile reale ce ar fi existat asupra imobilului astfel transmis. Fără nici o formă legislativă, neexistînd nici coordonare între organele juridice vechi şi noi, nici măsuri de armonizare a dispoziţiilor contradictorii ale celor două legislaţii, tribunalele aplicau, fiecare după a lui socotinţă, cînd dreptul nostru civil, cînd legiuirile vechi, cînd un compromis arbitrar între toate acestea. Şi astăzi nimeni nu mai poate fi sigur de drepturile imobiliare cîştigate în această epocă. Nici administraţie orînduită, nici siguranţă în raporturi de familie, nici vreo regulă în sfera intereselor patrimoniale. Această icoană de neputinţă guvernamentală şi de destrămare a temeliilor vieţii de stat, ne poate da seama şi de regimul ce bîntuia şi în toate celelalte sfere de viaţă publică în Basarabia. Cei din Regat, care în vremurile cele mai tulburi ale vieţii de stat n-au cunoscut asemenea orgie de arbitrar, nici nu-şi pot imagina condiţiunile în care a trebuit să-şi ducă viaţa un cetăţean basarabean. Chiar cel mai paşnic părinte de familie, străin de orice politică, – cînd, seara, se punea la odihnă, – nu putea fi sigur că va ajunge teafăr pînă dimineaţa; că peste noapte casa lui nu va fi încălcată de figuri patribulare, adesea fără uniformă, dar înarmate, că el însuşi nu va fi maltratat, nevasta şi copilele lui necinstite; că nu va fi prădat şi, în sfîrşit, declarat bolşevic... pornit pe jos spre o destinaţiune necunoscută, pentru ca apoi supravieţuitorii să poată afla dintr-un proces verbal sumar că, voind să fugă de sub escortă, a fost împuşcat, fără altă formă de proces... Şi cînd asemenea fapte se denunţau de pe tribuna Parlamentului, aceasta nu avea alte urmări decît insulte şi vociferări, încît odată pînă şi d. Pantelimon Halippa a trebuit să arunce de pe tribuna parlamentară un blestem în faţa augustă a Adunării... Cît de puţin preţuia viaţa de om în Basarabia se poate vedea din „accidentul” cunoscut din judeţul Orhei, cînd doi jandarmi în uniformă – şi care deci nu-şi puteau permite nici un gest agresiv, – au fost împuşcaţi de o patrulă. Reprezentanţii justiţiei şi ai autorităţii de stat, – constatînd că victimele numai din „eroare” au fost luate drept bolşevici, – au trecut la ordinea zilei... Să-mi fie îngăduite încă puţine pilde care ne arată şi starea sufletească în care se zbuciumau cetăţenii sub presiunea acestui sistem de „consolidare” şi „unificare”.

345

Voi reproduce, în acest scop, mai întîi pur şi simplu povestirea pe care am auzit-o de la un fruntaş al satului Ruseni din jud. Soroca, Mitea (Dumitru) Mohoreanu, astăzi membru în Partidul Liberal (şi de aceea îndrăznesc să-i dau numele fără teamă de urmări pentru el). Am făcut cunoştinţă cu Mitea Mohoreanu într-o seară, cînd, sosind cam tîrziu în Ruseni, i-am cerut găzduire. În cerdac am fost întîmpinat de o frumuseţe de bărbat, sprinten şi înalt ca bradul, a cărui alură mi-a sugerat întrebarea: – Ai fost în garda imperială, voinicule? Luîndu-şi îndată poziţia, mi-a „raportat” soldăţeşte (vădit maşinal, în ruseşte): – Plutonierul major al escortei personale a Majestăţii sale imperiale, Ţarul Nicolai al doilea... Intrînd în casă, care vădea o oarecare culturalitate, cum şi belşug solid, – văzui în camera din faţă, pe pereţi, portretul Regelui Ferdinand şi al Reginei Măria. Într-o cămeruţă în fund am zărit însă şi chipul încadrat al Ţarului Nicolai II. – Îl păstrezi şi pe acesta? – De, sărmanul! Atîta vreme viaţa lui a fost în mîinile mele. D-zeu să-1 ierte, ia îl ţin acolo, să vadă din cer că mai este un suflet creştinesc care-1 pomeneşte. Dar pe ai noştri i-am pus aici la lumină. Redau aceste detalii pentru ca cititorii să-şi dea seama de fizionomia morală a omului. Dacă voi adăuga că Mitea Mohoreanu, răzeş de baştină, are în proprietatea lui vreo 40 hectare de pămînt, că are nu ştiu cîte sute de oi şi de porci şi zeci de cai şi de vite cornute, – socot că pentru oricine caracteristica lui socială nu mai lasă nimic de dorit. Şi iată ce spovedanie mi-a făcut acest om, cu o adîncă şi vădită emoţiune: – Da, slavă Domnului, trăim cum putem. Ce să faci? Orice om şi chiar un suflet de jandar cere pîine. Aici în Ruseni, şeful de post, de... nu mă pot plînge... ne împăcăm cu el: cînd un purcel, cînd un miel, cînd un sac de popuşoi sau un car de fîn ...cînd, de sfintele sărbători, un bilet albastru mai mare, merge!... Dar şeful de secţie, – vai de mine! mare necaz am avut cu el. Şi, de, sînt om de înţelegere şi am căutat să-1 mulţumesc şi pe el, ca şi pe ceilalţi. Dar n- am mai putut să-i dau de rost. Şi într-o zi mă trezesc că intră la mine cu alţi 4 jandari şi zbiară: „Tîlharule, ţi-oi arăta eu să fii gazdă de bolşevici. Te trimit la Bălţi din post în post, la Curtea marţială. Ţi-oi veni eu de hac!” 346

Am încremenit. Ştiu eu ce înseamnă transportul la Curtea marţială din Bălţi, şi-i spun: „Să trăiţi, domnule şef, cum să fiu eu, Mitea Mohoreanu, răzeş, gospodar cinstit, gazdă de bolşevici?” „Taci din gură, ţipă el ca turbat, catapeteasma mătii. Legaţi-1.” Şi iată-mă legat cot la cot, între jandarmi, cu baioneta la puşcă, – eu, Mitea Mohoreanu, răzeş şi gospodar cinstit, fruntaş în sat la mine! sînt dus toată uliţa lungă pînă la post. Oamenii speriaţi îşi fac cruce, nevestele plîng. Am sosit la post. Intrăm. Şi acolo iar dă să zbiere: „Mărturiseşte, bolşevicule!” Şi iarăşi sudălmi, cum nici nu le-am mai auzit de cînd trăiesc. „Să trăiţi, zic, domnule şef, cum puteţi spune aşa ceva? Nu sînt bolşevic”. „Aşa! Puneţi-l jos! Daţi-i cincizeci de cingători!” Mi s-a oprit inima şi mi s-a făcut negru înaintea ochilor. Dar am avut noroc, că iată că vine şi şeful de post. Cum a auzit şi m-a văzut legat cot la cot, a îngălbenit săracul. „Ce faci?” îi spune şefului de secţie şi-1 apucă de mînă şi-1 trage într- un colţ şi-i şopteşte ceva stăruitor. Am stat aşa, cu braţele legate la cot, şi m-am gîndit în sinea mea: eu, Mitea Mohoreanu, răzeş şi gospodar cinstit, şi neam de neamul meu, pînă la Ştefan cel Mare, de la care am hrisoave în ladă, n-a suferit încă aşa batjocură şi n-a fost bătut. Cum aş mai putea trăi după aşa ruşine? Şi am jurat în taina sufletului meu, în faţa lui Dumnezeu, că, dacă voi fi bătut, voi vinde tot ce am şi am să adun o „şaică” (o bandă) şi oriunde voi întîlni un jandarm român, îl omor. Şi viu în mîna lor nu mă dau. Dar se vede că i-a fost milă lui Dumnezeu de mine. A înduplecat şeful de post pe hainul. Apoi ne-am înţeles, trăim...

* Aşa mi-a grăit Mitea Mohoreanu din Ruseni, răzeş, cu hrisoave de la Ştefan cel Mare, şi gospodar cinstit, astăzi membru în Partidul Liberal, pentru că nu se poate simţi el pe picior de egalitate, cu „mojicii” din Partidul Naţional Ţărănesc... Dar ce trebuiau să pătimească şi „mojicii”, cei fără moşie răzăşească, fără turme de oi şi de porci, fără bilete albastre, adunate în ladă?.. Spaţiul îmi îngăduie numai încă o pildă, tot din judeţul Soroca, dar din altă sferă socială. Un fost mare proprietar, un bătrîn de peste 70 de ani, fiu de general, astăzi redus la 100 de hectare, ca să-şi poată mări veniturile, şi-a zidit o moară cu banii din preţul exproprierii. Dar mergea greu: pentru fiecare vagon de cereale sosit, ca şi pentru fiecare vagon de făină ieşit din moară, trebuia să 347 plătească atîta vamă, încît la urma urmelor, omul a fost silit să renunţe la întreprindere. Dar în răstimp, venind odată cu trenul de la Bălţi, unde cumpărase nişte curele de transmisiune, n-a putut găsi hamal, pentru că trenul a fost înconjurat de soldaţi şi un tînăr sublocotenent verifica legitimaţiunile. Bătrînul cu greu îşi ia la subsoară bagajele şi în faţa sublocotenentului se pleacă, le lasă jos şi- şi caută prin buzunare hîrtiile. – Mă, pezevenghiule, se răsteşte reprezentantul autorităţii de stat: Ce mă ţii în loc, parastasul şi cristelniţa!.. Acuşi te cîrpesc! – Cum să mă cîrpeşti, domnule sublocotenent? Sînt om bătrîn şi am şi eu băieţi militari în armată, în grad mai mare ca d-ta... Răspunsul l-au înregistrat obrajii bătrînului moşier, membru al nobilimii, fiu de general... Şi plîngînd, îmi spunea bietul om gîrbovit şi distrus sufleteşte: – Băieţii s-au stabilit în Franţa. Cel mare în geniu, celălalt în aviaţie. Nu mai vor să vină în ţară. Dar eu vreau să fiu înmormîntat aici. Sunt moldovan, şi... cît am visat... Pentru motive lesne de înţeles, nu-i spun numele curat moldovenesc şi cinstit de multe generaţii. Am voit să mă mărginesc la aceste două pilde. Dar nu pot! Trebuie, să mai citez aici încă un caz, prea dureros, dar caracteristic. Un intelectual, director al unei şcoli de agricultură, un vechi luptător naţionalist, fost deputat al Sfatului Ţării din Chişinău, ca şi în primul Parlament din Bucureşti. Un om blînd şi patriot înfocat, care, ori de cîte ori i se aducea la cunoştinţă o sălbătăcie sau un abuz de putere, încerca să apere bunul renume al ocîrmuirii româneşti sau să-i găsească scuze. În toată Basarabia circulau, cu un zîmbet de milă, frazele lui ajunse stereotipe: „Lăsaţi! Nu exageraţi! E o vreme de tranziţie, aveţi puţină răbdare; aşteptaţi pînă se vor aşeza lucrurile.” „Într-o zi domnul director constată că mai multe care conduse de soldaţi, sub comanda unui ofiţer, încarcă – fără fasoane – fînul şcolii din curte. Domnul director, cu toată blîndeţea lui proverbială, protestează: – Domnule căpitan, nu se poate. E averea statului, de care sunt responsabil. Aceasta nu-i regulat. – Insulţi armata, bolşevicule?! Culcaţi-1 la pămînt! Trăgători!Vechiul naţionalist şi membru al Sfatului Ţării nu şi-a mai pus candidatura pentru Parlamentul României întregite. S-a izolat la ţară. Nu-1 mai vede nimeni. Şi la toate stăruinţele să primească din nou candidatura pe lista Partidului Ţărănesc, luptătorul pentru uniunea naţională, trecut prin închisorile ţariste, răspundea surd fără să privească în ochii convorbitorului: 348

– Nu pot. Mi-e ruşine să scot capul în lume. Mă întreabă ruşii: „A fost exagerată bătaia, de tranziţie sau aşezată?...” Cazuri izolate? Nu! Aş putea umplea volume cu asemenea „cazuri izolate”. Mai mult, voi dovedi că aceste fapte sînt efectul normal şi necesar al sistemului de guvernămînt sub care a trăit Basarabia. Voi arăta ruina şi mizeria izvorîtă din această situaţie şi din lipsa oricăror norme de drept şi de ocrotire legală a cetăţenilor sub ocîrmuirea dictatorială în Basarabia. * Pentru moment sfîrşesc acest capitol cu o întrebare: Care popor din lume ar putea suporta un astfel de „regim”?... 20 aprilie 1930, Bucov

(„Adevărul”, XLIII, nr. 14223, 9 mai 1930, p. 1, 2.)

Extras din: Stere C. Singur împotriva tuturor / Ed. Îngr. De Alina Ciobanu. – Ch., 1997. – P. 178-186.

Cuvîntul din urmă a Dlui C. Stere; Scrisoare pentru ţărănimea basarabeană adresată Dlui Ion Codreanu, deputat de Soroca

Iubite Moş Ioane, În ceasul în care îmi închei această fază din lunga şi furtunoasa mea carieră politică, îmi îndrept gîndurile spre d-ta şi, în persoana d-tale, nu numai spre toţi vechii prieteni şi tovarăşi de luptă, dar şi către întreg acel norod de ţărani din Basarabia, la care mă gîndesc cu mîndrie că a putut da naştere unui fiu ca d-ta. Nu-mi pot găsi un mai vrednic purtător de cuvînt decît pe bărbatul care, deşi silit să-şi muncească el însuşi ogorul ţărănesc, a ştiut decenii să-şi ducă cu cinste şi sarcina de luptător de frunte pentru fiinţa naţională şi pentru drepturile ţării sale. Acum cînd destinul îţi pune pe umeri o nouă şi grea povară şi cînd în cocioaba ţărănească din Ştefăneştii de pe Răut sînt concentrate aproape toate nădejdile unei provincii oropsite, – simt o imperioasă datorie să-ţi adresez d- tale, şi prin d-ta Basarabiei, aceste rînduri, fiind convins că sufletul d-tale mare va şti să se înalţe peste nimicurile grozave ale momentului şi să îmbrăţişeze poruncile acestor vremuri de cumpănă.

349

Şi să-mi dai voie să-mi exprim credinţa că centrul de gravitate nu poate fi şi nu trebuie căutat în ponegririle şi în prigonirile pe care le-am suferit. Acestea sînt un accident, relativ de puţină însemnătate, şi care învăluie o realitate cu mult mai gravă şi mai demnă de luare aminte. Personal, în ce mă priveşte, eu nu port ură nici memoriei defunctului şef al Partidului Liberal care, cu drept cuvînt, putea vedea în mine un adversar ireductibil al concepţiilor şi planurilor sale politice; nici nu mă plîng împotriva conducătorilor Partidului Naţional care, – dacă au dat dovadă că după fuziune au putut uita că pe vremuri d. Maniu nu se sfia, cum a mărturisit d-sa nu demult, „să-mi încredinţeze capul său” şi să-mi ceară, în numele Partidului Naţional, servicii care mă puteau duce în închisorile ungureşti, – acuma însă vădesc în pilda lor consecinţele fatale ale tragediei istoriei care a tăiat o brazdă atît de adîncă între mentalitatea şi ideologia diferitelor provincii româneşti, încît nici nu le putem cere judecată dreaptă asupra basarabenilor. Şi mai puţin ar fi drept să ne înveninăm sufletul gîndindu-ne la rolul din aceste zile de mîhnire ale fruntaşilor vechiului Partid Ţărănesc din Regat. După un deceniu de lupte comune, în care ei atît de des luau faţă de noi, basarabenii, atitudinea de învăţăcei smeriţi, nu trebuie să fim prea aspri dacă la cîrma statului ameţeala înălţimilor i-a făcut să creadă că ei stau în capul departamentelor lor în temeiul unui drept divin, şi astfel să scape din vedere datoriile elementare, sub regimul parlamentar, ale membrilor oricărui guvern, care n-are altă temelie decît chemarea maselor populare. Să mă ierţi, dar, Moş Ioane, că sînt silit să mărturisesc că şi izbucnirea d-tale de odinioară împotriva „călăilor” dovedeşte că şi cugetul d-tale senin a pierdut pentru o clipă, în aceste ceasuri de zbucium, acea cumpăneală atît de caracteristică pentru ţăranul moldovean din Basarabia. Voi, cei chemaţi să duceţi înainte lupta care a lăsat în urmă atîtea jertfe şi morminte fără cruci, nu trebuie să vă întunecaţi nici măcar o firimitură din energia voastră morală în gînduri la „călăi”: aceştia totdeauna au fost figurile cele mai puţin interesante în marile drame ale istoriei, la care le-a fost dat să ia parte. Cine se.gîndeşte astăzi la străjerul temniţei din Atena, care a întins lui Socrate cupa de cucută, sau la nenorocitul care a aprins rugul lui Giordano Bruno? Trecînd peste aceste mici mizerii, trebuie să vă înălţaţi cugetul pînă la grozava problemă naţională care se ridică în faţa noastră. După război, asupra tuturor oamenilor cu oarecare răspundere în viaţa publică, apăsa necesitatea ineluctabilă de a găsi o formulă de acţiune politică, care să îmbrăţişeze toate problemele extrem de complexe ale României întregite. Din punctul de vedere social, trebuia să ţinem seama nu numai de faptul că reforma agrară care a revoluţionat toate condiţiunile vieţii economice, ca şi 350 sufragiul universal, au aruncat în arena luptelor politice o clasă nouă, care pînă acum a fost claustrată în afară de viaţa cetăţenească, dar şi de însăşi această fază a evoluţiei sociale şi politice mondiale, în care ţărănimii este predestinat un rol cel puţin tot atît de însemnat cum a fost în veacul XIX rolul proletariatului industrial. Iar împrejurările istorice au sortit în special ţărănimii basarabene un rol îndeosebi de activ în viaţa noastră publică. Din punctul de vedere naţional, întreaga viaţă politică fatal a fost colorată de condiţiunile fireşti într-un stat născut din reunirea mai multor provincii, care au trăit, – separate, – veacuri sau chiar milenii. Şi dacă şi aici se impunea consideraţiunii bărbaţilor de stat faptul că, sub diferitele straturi de aluviune din aceste provincii, temeliile statului nu se puteau rezema decît pe aceeaşi formaţiune de granit a ţărănimii române, nu mai puţin sub presiunea urgiei istorice s-au dezvoltat mentalităţi, ideologii, condiţiuni materiale atît de variate şi deosebite, încît problema de consolidare a statului ne cerea o mare înălţare de gîndire şi în acelaşi timp o mare prudenţă. Şi iarăşi şi din acest punct de vedere situaţia din Basarabia prezintă un deosebit interes. Din punctul de vedere internaţional, dacă toată situaţia în acest colţ al Europei inspiră mari îngrijorări, pentru România statutul internaţional al Basarabiei, faţă de revendicările unui vecin uriaş şi primejdios, cu toată starea lui de slăbiciune momentană, lasă în umbră toate celelalte consideraţiuni şi interese. În această stare de lucruri pare o aberaţiune concepţia celor mai mulţi din oamenii noştri politici, că România nouă – formată din provincii, întrunite benevol, şi după o luptă aprinsă pentru emanciparea naţională şi libertate politică – nu poate fi consolidată decît prin violenţă şi prin excesele regimurilor dictatoriale. Şi mai cu seamă această concepţie e primejdioasă în ce priveşte situaţia din Basarabia. Un cugetător însă nu trebuie să scape din vedere că sub această concepţie de consolidare violentă se ascunde de fapt o luptă feroce pentru putere. Elementele sociale care au dominat în trecut România mică, au făcut încercarea disperată de a-şi afirma monopolul de dominaţiune şi asupra României mari. De aici – urgia primilor zece ani de după război. În perioada amintită a vieţii noastre de stat, totul a fost subordonat acestui interes de dominaţiune. Întreg aparatul statului a fost pus în serviciul vechii oligarhii din România mică. Asemenea porniri ameninţau să surpe temeliile oricărei vieţi de stat. 351

Dar consecinţe şi mai grave pentru tot viitorul naţional a putut avea ignorarea voită a situaţiunii deosebite în provinciile alipite şi subordonarea, şi acolo, a acţiunii de guvernămînt şi de administraţie publică năzuinţelor de dominaţiune ale aceleiaşi oligarhii. Astfel noile condiţiuni ale vieţii sociale şi politice, ca şi interesele de solidaritate naţională şi primejdiile din afară, au fost nesocotite pentru profitul momentan al unei clici dominatoare. Cu deosebire tragică întorsătură au luat lucrurile în Basarabia. Basarabia de sub stăpînirea ţaristă a fost parcă mai îndepărtată şi mai străină de Regat decît oricare colonie europeană din Africa sau din Asia. Nimeni mai bine ca d-ta, moş Ioane, nu poate şti cu ce greutăţi a trebuit să luptăm ca să putem întemeia primul ziar românesc la Chişinău, să punem începuturile unei acţiuni naţionale în Basarabia şi să formăm măcar un grup de tineri adăpaţi la izvoarele culturii naţionale – pregătiţi pentru misiunea de apostoli în sînul norodului basarabean. În aceste împrejurări, războiul mondial, în care România a luptat ca aliată a Rusiei ţariste, a provocat o grozavă sfîşiere în sufletul românilor basarabeni. E destul să-ţi amintesc încercarea nereuşită a dlui Pantelimon Halippa şi a martirului naţional Murafa de a împiedica călătoria la Petrograd a defunctului bărbat de stat român Nicu Filipescu. Din acest punct de vedere, naţiunea română n-a trecut singură prin asemenea momente tragice. Şi naţiunea polonă a fost sfîşiată între mai multe curente divergente; şi acolo am putut vedea chiar pe un patriot polonez, care intra în Polonia rusească în cadrele armatei austriace, comandînd legiunile alcătuite din dezertorii din armata rusă. Dar dacă peste tot prima datorie, impusă în asemenea împrejurări oamenilor de stat, era vindecarea rănilor produse de asemenea tragedie a istoriei naţionale, pentru Basarabia acţiunea de împăciuire şi de lichidare a trecutului nenorocit se prezintă ca un postulat al existenţei însăşi naţionale a statului român, – pentru că statul român nu are alt titlu asupra Basarabiei dectt voinţa norodului ei si nu poate avea un scut mai puternic împotriva veleităţilor de cotropire din afară decît în simţul lui de solidaritate naţională şi de dragoste pentru patria comună. Dar lupta pentru putere, în momentele de criză socială sau naţională, oriunde are un caracter de neînfrînată ferocitate. N-avem nevoie să ne amintim de strangularea părinţilor sau a soţilor, ori de orbirea fraţilor sau copiilor în Bizanţ. E destul să răsfoim paginile istoriei chiar în Occidentul civilizat. Nu e de mirare că în pornirea disperată a unei facţiuni oligarhice din România veche, spre a-şi impune dominaţiunea asupra Regatului întregit,

352 fiind dat nivelul cultural şi moravurile specifice din Balcani, nici o stavilă nu a fost pusă patimilor – încît însăşi integritatea naţională a fost primejduită. În căutarea mijloacelor de mîntuire, noi – luptătorii din Basarabia – n- am găsit alt reazem decît în ţărănimea noastră moldovenească, – ţărănime care, singură, a putut în trecut păstra caracterul naţional Moldovei de peste Prut, ţărănime care, dacă a fost atinsă de o aripă a vijeliei revoluţionare de la nord şi a rămas neclintit credincioasă aspiraţiunilor democratice, în acelaşi timp şi-a afirmat cu tărie şi conştiinţa ei românească în ziua de 27 martie 1918. Astfel am putut crea acel puternic organism de acţiune naţională şi democratică care a fost Partidul Ţărănesc basarabean şi care a servit ca punct de plecare pentru întemeierea Partidului Naţional Ţărănesc, şi a pus astfel în serviciul naţiunii o formidabilă forţă politică, menită să înlăture vechile păcate şi să renoveze instituţiunile noastre politice pe temelia de democraţie şi solidaritate naţională. Din nenorocire, Partidul Naţional Ţărănesc nu şi-a putut asigura şi o conducere la înălţimea misiunii, pe care o avea de îndeplinit. Două fapte ne pot învedera acest adevăr. Luptele politice au luat în răstimp caracterul unui adevărat război civil. Partidul Naţional Ţărănesc, dus din triumf în triumf de valurile maselor populare, avea împotriva sa toate organele vieţii de stat, care fără nici un scrupul se ridicau împotriva noii forţe politice şi se puneau la dispoziţiunea combinaţiunilor de culise ale diferitelor facţiuni oligarhice. Partidul Naţional Ţărănesc, reprezentînd interesele şi aspiraţiunile maselor populare, nu avea dreptul să caute vreo altă armă de luptă decît conştiinţa acestor mase, educaţia, organizarea şi disciplinarea lor – fiindcă altfel am risca să compromitem interesele cele mai sacre ale naţiunii şi ale statului. Şi totuşi, desigur că îţi aduci aminte moş Ioane, cum conducerea partidului nostru era gata de mai multe ori să ne arunce în nişte aventuri nesocotite, care ar fi putut avea urmări fatale, – ca nerecunoaşterea Regenţei şi a Regelui Mihai, „marşul asupra Bucureştilor” din Alba-Iulia etc. Toate aceste încercări, care, în situaţia de atunci, ameninţau să implice în combinaţiuni sinistre milioanele încrezătoare în conducătorii lor – erau justificate de necesitatea „venirii la putere”. Setea de „a veni la putere” cu orice preţ şi în orice condiţii este la obîrşia catastrofei morale şi politice care a urmat. Desigur, revendicarea puterii este legitimă pentru orice partid politic. Dar pentru un partid de mase, într-un stat format din reunirea mai multor provincii, şi care se zbătea în spasmele unui adevărat război civil, sub dominaţiunea unei oligarhii lipsite de scrupul, şi sub presiunea unei situaţiuni 353 internaţionale nenorocite, – „venirea la putere” nu putea fi identificată cu împărţirea portofoliilor ministeriale între cîţiva „noi mandarini”, cărora în sfîrşit le este dat să guste pentru binele obştesc deliciile vagoanelor ministeriale şi ale birourilor somptuoase. Pentru un partid cu adevărat ţărănesc, într-o ţară oprimată de o tiranie anarhică, sub un regim străin de orice norme de legalitate şi chiar de omenie, „venirea la putere” însemna, înainte de toate, intrarea în legalitate, întronarea unui regim de real parlamentarism, întemeiat pe principiul de suveranitate naţională, în conformitate cu prescripţiile Constituţiei. Un partid rezemat pe masele populare avea dar, înainte de toate, datoria să întemeieze o reală colaborare între Coroană şi naţiune şi, în consecinţă, să lichideze sistemul de guvernare, în care arbitrarul în formaţiuni guvernamentale acoperea în realitate un război civil între facţiuni, – într-un cuvînt, el era dator să tragă hotarul unui regim de ilegalitate, arbitrar şi opresiune. Pentru aceste motive, Partidul Naţional Ţărănesc nu avea dreptul să solicite „puterea” în condiţiuni, care – măcar în aparenţă – să fi lăsat vreo margine pentru arbitrar şi hatîr. El nu avea dreptul decît să ceară intrarea în legalitate şi, pentru aceasta, un guvern fără caracter de partid, un regim provizoriu pentru lichidarea trecutului, care să ne fi asigurat expresiunea liberă şi cinstită a voinţei naţionale, – pentru ca, în sfîrşit, corpul electoral să fi putut crea acel organ al voinţei naţionale, a cărui colaborare cu Coroana ne impune Constituţia şi care să fi putut face pe viitor cu putinţă funcţionarea normală a regimului constituţional. Conducerea Partidului Naţional Ţărănesc a preferat însă să primească puterea în condiţiunile cunoscute şi, în consecinţă, să formeze un guvern, care n-a ţinut seama nici de structura partidului, nici de caracterul unui stat format prin reunirea recentă a mai multor provincii, nici de echilibrul real de forţe din sînul parlamentului. Rezultatele au fost fatale: lupta politică a luat şi mai accentuat înfăţişarea de război civil; raporturile între factorii constituţionali, ca şi normele de guvernămînt parlamentar atît în sînul Cabinetului, cît şi în relaţiunile cu Parlamentul, au fost falsificate; demisiile în alb; apucături dictatoriale; Lupeni; confiscarea ziarelor; oprirea de întruniri; legea pentru apărarea onoarei; legea împotriva alarmismului; practica curentă de măsuri excepţionale, chiar în afară de zona stării de asediu, menţinută inutil sub diferite pretexte etc, etc. Astfel se făureau toate armele necesare pentru restaurarea regimului dictatorial.

354

În această situaţie, conducerea Partidului Naţional Ţărănesc şi-a dat pe deplin măsura în prima ocaziune care i s-a prezentat de a găsi o soluţiune într- o chestiune de mare interes de stat, cînd urma să fie asigurată funcţionarea aparatului de guvernămînt pentru cel puţin zece ani, – şi anume completarea înaltei Regenţe după decesul unuia din membrii acesteia. Nu-mi permit să spun nimic mai mult în această privinţă. Dar, cum ştii, iubite moş Ioane, procedura urmată şi rezultatul obţinut n-au dat naştere numai unei intense crize de guvern şi de partid, dar au dus inevitabil şi la înteţirea războiului civil pînă la paroxism, şi pînă la trezirea veleităţilor de pretorianism. În aceste împrejurări, era natural să asistăm la o nouă şi mai disperată încercare de a readuce vechile metode de guvernămînt şi de a restabili dominaţiunea facţiunilor oligarhice din Vechiul Regat. Aceste facţiuni, chiar în urma scăderilor menţionate ale guvernului naţional-ţărănesc, nu pot încă nădăjdui la venirea lor la cîrmă, prin lupta electorală dreaptă, şi totuşi n-au răbdarea să aştepte evoluţia naturală, pe care metodele guvernului prezidat de d. Iuliu Maniu s-ar părea că n-ar întîrzia-o prea mult. De aci reclamarea stării de asediu şi apologia loviturilor de stat. Astfel ferocitatea luptelor pentru putere se dezlănţuieşte cu o mai mare furie ca oricînd şi se pune la cale o mizerabilă maşină politică: fantasmagoria bolşevismului basarabean şi agitaţia pentru decretarea stării de asediu în provincia de peste Prut. Din acel moment asistăm la un spectacol fără analogie în istoria lumii. În adevăr nu există, cum spune şi declaraţia de ieri a parlamentarilor basarabeni, o provincie românească mai unită, mai paşnică, mai solidară şi mai disciplinată ca Basarabia. Poporul basarabean trimite în Parlamentul ţării pe aceiaşi oameni, care l-au dus la Unire şi care l-au reprezentat şi sub urgia celor zece ani de dominaţiune oligarhică, precum îl reprezintă şi astăzi. În Basarabia nu numai atît în alegerile generale pentru Parlament, cît şi în alegeri consecutive: judeţene, săteşti şi comunale, nu s-a putut afirma nici o forţă centrifugală sau subversivă, – dar chiar dacă astăzi Parlamentul din Bucureşti nu cunoaşte deputaţi comunişti, aceasta se datoreşte numai faptului că tocmai mulţumită Basarabiei listele acestora n-au putut întruni cele 2 la sută din voturi cerute de legea electorală. Iar libertatea şi corectitudinea alegerilor din Basarabia n-au fost de nimeni contestate; pe cînd dincoace de Prut am avut încăierări sîngeroase, în care au căzut mai mulţi morţi şi răniţi, în Basarabia n-a fost semnalat un singur exces şi măcar o singură ceartă mai zgomotoasă. Dar Basarabia onorează, cum am spus, cu încrederea ei pe aceiaşi fruntaşi ai vieţii sale publice, pe conducătorii vechiului Partid Ţărănesc

355 basarabean, care sînt în acelaşi timp şi făuritorii Unirii, şi promotorii mişcării naţionale sub regimul ţarist. De inde ira\ În Basarabia sufragiul universal n-a dat, în adevăr, un singur mandat grupărilor politice, care-au guvernat în România pînă la venirea la cîrmă a Partidului Naţional Ţărănesc. Acest rezultat e foarte regretabil din punctul de vedere naţional, pentru că el singur învederează îndestul în ce condiţiuni a fost guvernată şi administrată Basarabia de aceia care, în cursul ultimului deceniu, se afirmau în provincia de peste Prut în numele statului român. Şi – evident – în aceste condiţiuni, fără lovitură de stat şi metode dictatoriale, nu poate fi nici o şansă pentru vechiul regim în Basarabia. Concluzia, comodă şi cunoscută şi vechilor fabulişti: aleşii Basarabiei, toţi conducătorii ei sînt bolşevici şi ascultă poruncile Moscovei! Prin urmare, trebuiesc reclamate toate măsurile excepţionale, dictatura militară, starea de asediu, cenzura, înăsprirea spiritului poliţist etc, numai ca să fie înlăturaţi reprezentanţii şi conducătorii fireşti ai norodului basarabean. Urmările fatale ale unei asemenea politici pot fi uşor întrezărite: dacă reprezentanţii şi conducătorii Basarabiei, liber aleşi, sînt bolşevici şi ascultă glasul Moscovei – atunci, evident, Basarabia însăşi e bolşevică; şi întrucît singurul nostru titlu asupra Basarabiei se întemeiază pe dreptul norodului la autodeterminare şi pe voinţa lui liberă, – se justifică chiar prin aceasta pretenţiunile sovietice, care tocmai sub acest pretext tăgăduiesc României orice drept la stăpînirea Basarabiei. Dar dacă această agitaţie dezmăţată va duce chiar la decretarea stării de asediu în Basarabia, urmările unei asemenea rătăciri ar fi incalculabile: pentru a răpi Basarabiei pe conducătorii ei fireşti şi a înlesni întronarea unui regim dictatorial, nu s-ar ajunge numai la înstrăinarea Basarabiei, dar s-ar pune în primejdie însăşi existenţa statului nostru. Şi pentru ce această crimă şi această nebunie? Nu e nimeni în statul român chemat să stea la strajă, care să nu îngăduie să fie deschisă o rană mortală în coasta ţării, cea mai expusă loviturilor din afară?... Dar pînă în ziua de astăzi rezistenţa Partidului Ţărănesc din Basarabia ne dă singură un scut împotriva acestor tentative de asasinat naţional. Puteţi dar, fraţi ţărani din Basarabia, lăsa încă multe jertfe în urmă, nu aveţi dreptul de a vă încrucişa braţele. Da, iubite moş Ioane, oricît de grozavă ar fi situaţia ce astfel ni se crează de postulanţii la dictatură, noi n-avem dreptul de a scăpa din vedere nu numai că masele populare în România suferă şi ele din cauza acestor veleităţi dictatoriale, dar şi, în al doilea rînd, că oricum şi ori de cine ar fi guvernată 356

România, şi oricît ar suferi pe urma acestei guvernări norodul nostru – Basarabia nu mai poate avea viaţă fără România, precum astăzi nici România nu va putea trăi fără Basarabia. Acest adevăr avem datoria să-1 dezvăluim atît poporului basarabean, cît şi opiniei publice româneşti. Dacă este adevărat că un popor îşi asigură viaţa istorică numai în măsura în care fiinţa lui naţională se afirmă în cultura lui proprie şi distinctă, ca un prinos adus de el civilizaţiei omeneşti, – Basarabia, ruptă din trupul naţiunii româneşti, nu poate fi decît o materie inertă. Dar pe de altă parte, dacă vreo conjunctură internaţională va îngădui trecerea oştilor moscovite peste Nistru, astăzi nici o stavilă nu le va mai putea opri la Prut. Şi nici măcar nu ne va aştepta numai robia comună, ci naţiunea sfîşiată va fi ea însăşi expusă primejdiei de moarte. Avem datoria mai cu seamă de a ridica cu tărie glasul nostru atunci cînd organele puterii de stat, menite să stea în afară de luptele politice, pentru asigurarea integrităţii naţionale ajung uneltele politicii de partid şi împing la dezagregarea statului prin agitaţiuni pretoriene, prin prigonirea sălbatică a unei provincii şi prin exasperarea şi jignirea simţului de demnitate omenească şi cetăţenească la un popor blînd, dar care preţuieşte, mai presus de toate, libertatea şi dreptul său. M-ai întrebat adesea, iubite Moş Ioane: dar care poate fi ieşirea din această nebunie şi din acest infern, cînd ni se tăgăduieşte pînă şi dreptul cel mai elementar, recunoscut astăzi şi celor mai multe colonii africane şi, asiatice, de a-şi alege liber reprezentanţii şi, conducătorii? Dă-mi voie, frate Codrene, să-ţi aduc aminte vremurile de alte urgii. Am avut noi oare atunci alt reazem decît în conştiinţa noastră, în credinţa noastră, în idealul de independenţă naţională, de libertate politică şi de dreptate socială? Dacă am găsit atunci în aceste sentimente destulă putere pentru a înfrunta prigonirile şi a trezi întru atîta conştiinţa obştească, încît să găsim sprijin moral şi îmbărbătare chiar în opinia publică cinstită a noroadelor străine, vom găsi şi astăzi în conştiinţa şi în credinţa noastră izvorul de putere pentru a asigura izbînda cît încă este vreme, şi pentru a trezi conştiinţa solidarităţii naţionale şi în opinia publică din Regat, în ciuda frămîntărilor pretoriene şi a apucăturilor dictatoriale. Dar pentru a ajunge la această ţintă, cu toate jertfele ce ni s-ar cere, va trebui cu orice preţ să păstrăm contactul strîns cu ţărănimea noastră basarabeană. Avem misiunea pe care ne-a impus-o destinul istoric, ca împotriva tuturor şi chiar împotriva fraţilor rătăciţi în sentimente de ură şi dispreţ pentru provincia noastră, să insuflam acestei ţărănimi nepieritorul sentiment de solidaritate naţională; să trezim cît mai adînc în sufletul maselor populare conştiinţa demnităţii omeneşti şi a drepturilor cetăţeneşti. Acesta 357 este rostul unei organizaţii de partid, care asigură maselor populare o putere nebiruită, o disciplină de fier şi o temeinică educaţie politică. Rezemaţi pe această temelie, putem aştepta ceasul cînd judecata dreaptă va birui şi în România. Şi ceasul acesta nu mai poate întîrzia. Experienţa însă a acestor ani de nădejdi înşelate şi făgăduinţe neîmplinite impune negreşit organizaţiei Partidului Ţărănesc din Basarabia să-şi revizuiască pactul atît cu Partidul Ţărănesc din Regat, cît şi cu Partidul Naţional din Ardeal. Voi, ţăranii moldoveni, care aţi pus temelia Partidului Naţional Ţărănesc atît prin organizarea, cît şi prin ideologia voastră aveţi dreptul, ca şi datoria, de a cere socoteală conducătorilor pentru impasul în care v-au dus. Dacă nu se va trezi în ei glasul conştiinţei spre mărturisirea încălcărilor de principii şi a nedreptăţilor săvîrşite faţă de Basarabia, veţi încerca o primenire în rîndurile lor. Dacă nu veţi reuşi, atunci în numele ţărănimii şi al întregului norod basarabean, veţi adresa direct apelul vostru către opinia publică şi către masele populare din ţara întreagă. Şi în acest caz, plecînd de la stînca de granit a organizaţiunii ţărăneşti din Basarabia, veţi zidi un alt partid, cu adevărat ţărănesc şi naţional al României întregite, lăsînd în judecata istoriei pe cei pe care i-aţi ridicat în fruntea celei mai formidabile forţe politice, pe care a cunoscut-o vreodată neamul românesc, şi care au dus-o la demoralizare şi dazagregare – şi n-au fost vrednici să se trezească din hipnoza de grandoare imaginară, nici măcar după avertismentul vostru. Şi ţinta la a cărei realizare trebuie să tindă orice adevărat partid ţărănesc este aceeaşi: o ordine de stat întemeiată pe legalitate, dreptate şi libertate, deopotrivă pentru toate ramurile neamului nostru. Iubite Moş Ioane, aruncat năprasnic în afară de vîltoarea luptelor politice, eu sînt fericit că, după aproape o jumătate de veac de zbucium şi războire nepregetată, îmi va fi dat încă să mă bucur de cîteva clipe de linişte şi odihnă. Te rog frăţeşte să duci dar acest cuvînt al meu norodului nostru basarabean, să-1 cîntărească în cugetul său, în clipele aceste de reculegere, şi să-1 încredinţezi că dacă îmi va fi dat încă să trăiesc şi să am puteri, în ceasurile hotărîtoare, mă va vedea din nou în mijlocul său. Şi primeşte odată cu aceasta, iubite Moş Ioane, o părintească îmbrăţişare şi să transmiţi tuturor vechilor tovarăşi de luptă adînca mea recunoştinţă şi o frăţească salutare. Al d-tale pururea şi neclintit devotat, C. Stere. Bucov, 8 aprilie, 1930 („Adevărul”. XLIII, nr. 14201, 10 aprilie 1930, p.3).

358

Reprodus din: Stere C. Singur împotriva tuturor / Ed.îngr. de Alina Ciobanu. – Ch., 1977. – P. 308-317.

C. Stere şi Basarabia Pan. Halippa A face elogiul marelui român basarabean Constantin Stere nu-i uşor. A fost un om de ştiinţă, a fost un luptător politic, a fost un ideolog, a fost un literat, a fost un orator, a fost un publicist şi mai presus de toate a fost un om. Iată de ce este greu să scrii despre Stere. Totuşi nu pot să lipsesc de la datoria pe care mi-o impune dorinţa „Vieţii Româneşti” de a-i închina lui C. Stere un număr special, la care să particip şi eu cu cîteva însemnări. Am fost doar introdus la „Viaţa Românească” de la Iaşi de pe vremuri de fondatorul şi conducătorul ei C. Stere, şi s-ar putea presupune că am depănat multe în memoria mea din vremurile acele îndepărtate. Mărturisesc însă că nu cunosc lucruri extraordinare. Şi cu toate acestea, elogiul pe care l-am rostit anul trecut, în seara zilei de 6 Iulie, la clubul partidului naţional-ţărănesc din Chişinău într-o şedinţă publică, consacrată memoriei lui C. Stere, a stîrnit o profundă impresie printre ascultători şi apoi în oraş, mai ales în tineretul care n-a avut norocul să-1 cunoască pe ilustrul dispărut. Aceasta mă îndeamnă să povestesc şi cetitorilor „Vieţii Româneşti” ce ştiu eu despre C. Stere şi ce am spus deja la Chişinău, la şedinţa pomenită, folosind notele conferinţei mele. Constantin Stere s-a născut în satul Ciripcău judeţul Soroca; dintr-o familie de boieri moldoveni, veniţi în Basarabia din judeţul Botoşani. De mic copil a fost pus în situaţia de a cunoaşte reversurile vieţii. înzestrat de natură cu aptitudini intelectuale şi morale C. Stere încă pe băncile liceului de băieţi din Chişinău (actualul liceu „B. P. Hasdeu”), a cetit mult şi serios, formîndu- şi o documentaţiune vastă şi bogată asupra vieţii, pe care el a conceput-o ca o necontenită luptă între lut şi azur, între instinct şi raţiune, între polul animalic şi polul divin din fiinţa omului. Şi C. Stere totdeauna a crezut în puterea şi biruinţa moralităţii în om. În semnul acestei moralităţi a luptat el pînă în ultimele clipe ale vieţii sale. În viaţa socială, C. Stere a luptat pentru triumful aceleiaşi moralităţi. Fiind un convins democrat, un poporanist, a luptat pînă la ultima istovire pentru binele mulţimii şi împotriva opresiunii celor mulţi şi nedreptăţiţi. Viaţa întreagă, din tinereţe şi pînă în clipa cînd a închis ochii, trecînd în lumea veşniciei, şi-a consacrat-o acestei lupte. Şi avem norocul să i-o cunoaştem în toată plenitudinea, pentru că la bătrîneţe, învingînd povara anilor plini de

359 istovitor sbucium, C. Stere a scris şi n-a lăsat un roman uriaş, în care îşi descrie viaţa an cu an. Nimic n-a fost în stare să-1 abată din drumul trudnic al luptei, pe care îl mîna conştiinţa, mintea şi inima. Era încă pe băncile liceului, cînd C. Stere a fost pus sub supravegherea autorităţilor ţariste. Apoi a stat la închisori: în Chişinău, Odesa, Moscova- Butîrchi şi în Siberia. Aceste toate pentru faptul că Stere făcea parte dintre acei oameni care nu puteau suporta regimul de grozavă reacţiune ce a cuprins Rusia sub Alexandru al III-lea. C. Stere s-a încadrat în mişcarea revoluţionară a intelectualităţii ruseşti, care ridicase steagul de luptă pentru libertate şi pămînt. Dar C. Stere nu era numai socialist. Era doar moldovean şi dacă vroia dărîmarea Rusiei Ţariste, cu atît mai mult rîvnea la renaşterea neamului său. De aceia, după cei 8 ani de surghiun, ispăşit în Siberia, Constantin Stere pleacă în România, unde îl duce conştiinţa de român. Trece Prutul şi se instalează la Iaşi. Aici C. Stere caută să cunoască cît mai de-aproape realităţile sociale ale României. Îl vedem colaborînd cu articole de critică socială şi politică la „Evenimentul Literar” de la Iaşi, semnînd Şărcăleanu. Totodată îşi face studiile universitare, tipărindu-şi, în 1897, teza „Evoluţia individualităţii şi noţiunea, de persoană în drept”, în urma căreia a fost numit profesor la catedra de drept constituţional de la Universitatea din Iaşi, unde a predat pînă la războiu. Dar C. Stere nu poate rămîne numai om de ştiinţă şi de catedră. Realităţile sociale româneşti pe care le pătrunde foarte degrabă după venirea în ţară, îl îndeamnă la luptă pentru ridicarea clasei celei mai romîneşti şi totodată celei mai oropsite – a ţărănimii. C. Stere înţelege că pentru cauza aceasta, concepţia socialistă nu-i potrivită. Îl vedem deci părăsind împreună cu un număr de prieteni partidul socialist şi înscriindu-se în partidul liberal, în care formează „grupul tinerilor generoşi”. O face în credinţa că, militînd activ în partidul liberal, singurul partid de guvernămînt de pe atunci cu vederi democratice mai largi, va putea să puie pe tapet marea problemă a ţărănimii româneşti. Om al realităţilor, C. Stere şi-a dat numaidecît seama că un partid democratic de mase şi pentru mase, în sensul concepţiilor lui poporaniste, n-a putut încă să existe în ţara românească în împrejurările acelui timp. De aceia, activînd în partidul liberal, şi-a dat silinţa să-l transforme într-un instrument de luptă pentru interesele ţărănimii, singurul proletariat din ţara românească de pe vremea aceia. Şi în bună măsură, lui C. Stere i se datoreşte faptul că partidul liberal a îmbrăţişat vederi mai de stînga şi mai radicale. Căci Stere a fost necontenit mîna dreaptă şi sfetnicul cel mai apropiat al lui I. Brătianu, redactînd programe, manifeste, etc.

360

Mi-aduc aminte, din vremea şederii mele la Iaşi, de hotărîrea cu care apăra C. Stere pe Ionel Brătianu, de cîte ori se ridicau glasuri de critică şi de împotrivire Ia ascensiunea tînărului său prieten la şefia partidului liberal. Iată de ce, cînd evenimentul s-a produs, C. Stere a păşit imediat la fapte. El a iniţiat şi a redactat proiecte de legi, care deschideau era reformelor de ordin social şi economic şi pentru care îndrumase partidul liberal să militeze. Apoi, consecvent convingerilor lui democratice, C. Stere a luptat necontenit împotriva votului restrîns şi pentru sufragiul universal. Dacă Stere n-ar fi activat în partidul liberal, imprimîndu-i prin puterea sugestivă a personalităţii sale un caracter democratic, acest partid n-ar fi putut depăşi cadrele restrînse ale unei grupări pur burgheze şi conservatoare. Dar lucrurile nu mergeau uşor, aşa că de abia în anul 1907, cînd s-au produs răscoalele ţărăneşti de la un capăt la celălalt al ţării, fapt ce se datoreşte întîrzierii reformelor obşteşti şi agrare, pe care le preconizase C. Stere, dar nu reuşise să le impue la vreme, – abia atunci acesta ajunge omul zilei şi-l vedem prefect al judeţului Iaşi, unde potoleşte spiritele, nu pe calea represiunii, ci cu mijloace paşnice, mergînd el însuşi în mijlocul poporului răsculat, precum a făcut de altfel şi alt prefect de atunci, d-rul N. Lupu, în judeţul Fălciu.

*

Cu un an mai înainte, în 1906, am avut fericirea să-1 cunosc personal pe C. Stere. La începutul acestui an, iarna, C. Stere vine la Chişinău, pentru ca să deie o mînă de ajutor mişcării naţionale moldoveneşti, care aşteaptă să se înfiripeze odată cu prima revoluţie rusească din 1905. C. Stere, potrivit metodei celei mai bune de orientare, a venit la faţa locului., să afle cum se prezintă moldovenii în faţa unei posibilităţi de a lucra pe faţă pentru redeşteptarea naţională a moldovenimei basarabene. În Chişinău, C. Stere a găsit trei, patru grupuri: Unul al tinerilor studenţi moldoveni de la Dorpat, care, folosind prilejul grevei generale studenţeşti, dezlănţuite în toate centrele universitare, venise în Basarabia, la Chişinău, spre a pune un început de mişcare de redeşteptară a moldovenilor. Acest grup intenţiona să scoată o gazetă moldoveneasca şi tînărul absolvent al Universităţii de la Dorpat, Nicolae Birol fusese împuternicit de noi, – colegii lui, – să ceară o autorizaţie de la guvernatorul provinciei basarabene pentru editarea ziarului „Lumina” – căci aşa trebuia să se numească organul nostru de publicitate. Alt grup era al moldovenilor ceva mai maturi, în frunte cu d. Ion Pelivan. Mai era un grup de moldoveni, în frunte cu mult regretatul Emanuil Gavriliţă, avocat. În sfîrşit, venea grupul boierilor moldoveni care făceau parte din conducerea Zemstvei basarabene, cu Paul Gore, P. Dicescu, M. Glavcea, A. Botezatu, fraţi Anghel, 361

Teodosiu şi alţii. Unii fruntaşi din grupurile acestea de asemeni doreau să scoată un ziar moldovenesc. Între toate aceste grupuri nu era nici o înţelegere, ba – poate – nici o legătura: toate pluteau într-un haos, ca de la începutul lumii. C. Stere îşi luă sarcina să aducă ordine în acest haos şi să facă lumină. După multă muncă şi discuţii, care pentru noi, tinerii, erau şi o şcoală, s-a ajuns la hotărîrea, ca toţi moldovenii democraţi să se grupeze şi să scoată ziarul „Basarabia”. Acesta a şi apărut în primăvara anului 1906, sub direcţia lui Emanoil Gavriliţă, angajîndu-se să scrie la el Ion Pelivan, Alexie Nour, Mihail Vîntu, Ion şi Teodor Inculeţ, Nicolae Popovschi, Alexie Mateevici, Gheorghe Stîrcea, subsemnatul şi alţii. Partea materială şi gospodărească a primului ziar moldovenesc din Basarabia a fost şi ea oarecum aranjată, căci în primăvara anului 1906 „Basarabia” a căpătat şi o tipografie, cumpărată – după cum am aflat de curînd – cu banii răposatului Eugeniu Carada. După zece luni de existenţă, „Basarabia” lui Em. Gavriliţă a fost înlocuită cu ziarul „Viaţa Basarabiei” de sub conducerea lui Alexie Nour.

*

Totodată, C .Stere, dîndu-şi seama că lupta naţională în Basarabia trebuie împrospătată şi susţinută necontenit prin strînse legături ideologice şi sufleteşti cu fraţii de dincolo de Prut, a îndemnat o seamă de tineri basarabeni să meargă la Bucureşti la expoziţia românească din 1906 şi apoi la Iaşi, pentru a face studii universitare. Seria de tineri, moldoveni plecaţi din Basarabia la studii în România, după îndemnul fericit al lui C .Stere, a fost lungă şi a durat pînă la război. Dintre cei care s-au remarcat în viaţa publică, cred nimerit să pomenesc pe Sergiu Niţă, fost ministru, Ion Costin, primarul Chişinăului, Dr. Elena Alistar, fostă deputată în Sfatul Ţării, inginer Mihail Vîntu, fost senator în primul parlament după Unire şi alţii. Subsemnatul am stat la Iaşi între 1908-13. Atitudinea lui C. Stere faţă de tinerii studenţi basarabeni era aceia a unui frate mai mare, care ne întrunea din cînd în cînd la el acasă, unde discutam cu foarte multă aprindere fel de fel de probleme politice, în legătură au politica românească şi stările din Basarabia, şi unde ne simţeam şi noi acasă. În timpul rectoratului său la Universitatea din Iaşi, C. Stere a făcut ca o parte din studenţii basarabeni, care nu aveau mijloace, să capete burse, iar pe subsemnatul m-a introdus în familia marei reviste „Viaţa Românească”, al cărei creator şi conducător era. Şi cum revista se citea în toate ţinuturile locuite de români, şi în Basarabia, am căpătat însărcinarea să urmăresc viaţa din provincia mea.

362

*

Şi fiindcă sîntem la amintirile legate de Iaşi, îmi permit să povestesc şi durerosul conflict între studenţii basarabeni Şi profesorul A. C. Cuza, pe tema democraţiei noastre sincere şi a pretinsului nostru socialism şi „jidovism", de care eram mereu acuzaţi de profesorul antisemit. Au ajuns lucrurile pînă acolo că A. C. Cuza îi năcăjea pe studenţii basarabeni cu, vorbe cicălitoare chiar şi în timpul cursurilor, aşa că tinerii Ion Scodihor şi Ion Mîţu s-au decis în cele din urmă să se retragă de la Universitatea din Iaşi şi au plecat în Rusia să-şi continue acolo studiile. Naţionalistul şi creştinul A. C. Cuza nu vroia, să ţie seamă că noi basarabenii veneam să ne facem studiile la Iaşi tocmai din dorul culturii naţionale şi din îndemnul sufletesc de a ţine legătura strînsă între provincia noastră şi Româna. Şi pe noi ne durea mult că naţionalistul A. C. Cuza se apropia sufleteşte mai uşor de un Pavel Cruşevan, de la Chişinău, care dacă organiza pogromuri evreieşti acolo, nu uita totodată să asmuţe poliţia şi Ohrana rusească împotriva naţionaliştilor moldoveni din Basarabia, învinuindu-i că hrănesc sentimente separatiste şi complotează, împreună cu toţi revoluţionarii ruşi, împotriva imperiului. Fireşte că avea dreptate Pavel Cruşevan în bănuielile sale, dar nu era îngăduit unui naţionalist român să se aşeze pe acelaşi punct de vedere faţă de naţionaliştii basarabeni şi aceasta numai pe motivul că ei erau revoluţionari doritori de a dărîma imperiul absolutist al Rusiei*. Prin credinţele sale poporaniste şi avîntul ce-i domina toată fiinţa pentru binele maselor largi ale poporului, C. Stere opunea lui A. C. Cuza, spiritul sănătos şi lucrativ al seriozităţii şi conştiinciozităţii în politică, influenţînd în acest sens şi asupra tinerilor basarabeni ce urmau studiile la Iaşi. Sub influenţa lui C. Stere şi din îndemnul lui Spiru Haret, subsemnatul, cu toate că eram ispitit să rămîn la Iaşi în vederea unei cariere universitare, m- am decis să plec îndată după terminarea studiilor la Chişinău, pentru ca să încerc o reluare mai sistematică şi mai organizată a activităţii din 1906, cu propaganda scrisă şi verbală printre moldoveni basarabeni. Ca rezultat al acestei hotărîri a fost apariţia revistei, gazetei şi a altor publicaţiuni a „Cuvîntului Moldovenesc”. Şi cel dintîi care m-a felicitat telegrafic la apariţia primului număr al revistei „Cuvînt Moldovenesc”, în luna Mai 1913, a fost C. Stere.

* Subsemnatul, am avut şi eu neplăceri la întoarcerea de la Iaşi în Basarabia, din cauza veşnicei agitaţii a profesorului A. C. Cuza, pe tema revoluţionarismului şi a socialismului basarabenilor veniţi în România, dar despre asta, mai amănunţit, altădată. 363

*

Dar activitatea naţională şi politică a lui C. Stere, nu s-a redus numai la Vechiul Regat şi la Basarabia. C. Stere a avut întotdeauna intuiţia neamului întregit în graniţele lui fireşti, a sfinţit-o în sufletul său şi a urmărit cu dîrzenie realizarea ei. Paralel cu activitatea politică ce o desfăşura în Vechiul Regat, pentru ridicarea ţărănimii la rangul de primă forţă politică în ţară; concomitent cu activitatea naţională, peste Prut, pentru trezirea şi afirmarea conştiinţei româneşti în Basarabia, – C. Stere a luat parte activă şi efectivă la frămîntările şi mişcarea naţională din Ardeal. În acest scop el făcea călătorii în Transilvania, fiind uneori chemat stăruitor de conducătorii mişcării naţionale de acolo. Şi peste munţi, ca şi în Vechiul Regat şi în Basarabia, C .Stere a reuşit să se impună prin luciditatea gîndirii sale politice, prin claritatea cu care vedea problemele, prin logica cu care le despica şi prin întreaga sa personalitate dominantă. Astfel, fiind, nu-i de mirare că la un moment dat C. Stere a devenit chiar arbitru în conflictul ce s-a iscat între Octavian Goga şi conducerea Partidului Naţional, conflict ce se dezbătea aprig în 1908, în coloanele „Tribunei” şi „Românului” de la Arad. Şi noi, tinerii români basarabeni de la Iaşi, am văzut cupa de argint cu care s-a întors din Ardeal C. Stere, şi care era darul din partea celor două tabere împăcate de el.

*

Dar în timp ce Stere se găsea în plină activitate politică şi naţională, survine războiul mondial. De aici începe pentru C. Stere calvarul. Totul pleacă de la atitudinea lui faţă de război. Pentru această atitudine i s-a atribuit lui C. Stere chiar şi epitetul grozav de „trădător”. Care a fost această atitudine? C .Stere era de părere că România trebuie să meargă alături de puterile Centrale. Ca unul ce cunoştea bine stările de fapt din Rusia, avea convingerea că acest vast imperiu va ieşi zdrobit din război şi apoi distrus de valul revoluţiei. Dar atît în această din urmă perspectivă, cît mai cu seamă în perspectiva, cînd ruşii ar fi ieşit biruitori, alianţa cu Rusia implica de la sine renunţarea la Basarabia, poate pentru vecie. Ca basarabean, unicul reprezentant pe vremea aceea al provinciei răsăritene în politica Vechiului Regat, C. Stere a pus de la început primatul Basarabiei, susţinînd că România trebuie să meargă alături de Puterile Centrale, pentru a dobîndi în primul rînd Basarabia. În sprijinul tezei sale, C. Stere arăta pericolul pentru neamul românesc din Basarabia de a mai rămîne 364 sub oblăduirea Rusiei. Şi într-adevăr, condiţiile de viaţă ale românilor basarabeni erau cu mult mai grele, periclitînd interesele naţionale ale neamului într-o măsură mai mare, decît acele ale românilor din celelalte provincii subjugate. Acesta este adevărul şi acestea sînt motivele, care l-au determinat pe C Stere să adopte atitudinea cunoscută faţă de Războiul mondial, susţinînd că România trebuie să meargă alături de Germania şi Puterile Centrale. O altă „trădare” ce se pune în sarcina lui C .Stere, este că a rămas la Bucureşti în timpul ocupaţiei germane şi a scos ziarul „Lumina”. Dar şi în această privinţă, lucrurile trebuiesc judecate cu mai multă băgare de seamă şi ţinînd cont de fapte. Este lucru ştiut că Stere n-a rămas la Bucureşti din proprie iniţiativă şi fără autorizarea şefului guvernului român, ci în urma unei delegaţii a lui Ionel Brătianu, care i-a încredinţat o misiune specială. Cei ce vor cerceta arhiva lui C. Stere, vor fi în măsură să precizeze dacă această delegaţie a fost dată în scris, sau numai verbal. C. Stere mi-a vorbit personal, că Ionel Brătianu i-a încredinţat-o. Care a fost rostul acestei delegaţii şi misiunea lui C. Stere la Bucureşti în timpul ocupaţiei germane, nu este chiar aşa greu de înţeles. De cînd există statul român ca organizare mai mult sau mai puţin independentă, el a fost nevoit nu odată să practice, în orientarea lui internaţională, politica celor două fiare băgate în foc. Astfel, secole dearîndul, ţările româneşti au dus o politică dublă faţă de Turcia, Rusia, Austria şi Polonia, căci aşa impuneau împrejurările şi cerinţele politice ale neamului nostru, prins în vîrtejul influenţelor şi veleităţilor acestor state rivale. Şi în timpul războiului mondial trebuia ca statul român să aibă o rezervă pregătită de cu vreme, în cazul dacă Puterile Aliate ar fi fost învinse. Pentru pregătirea atmosferei şi stabilirea unor legături cu Germania, în vederea acestei eventualităţi posibile, a fost delegat C. Stere de I. Brătianu, să rămîie la Bucureşti în timpul ocupaţiei nemţilor. Tot în acest scop a scos C. Stere şi ziarul „Lumina”, prin care înţelegea să-şi uşureze misiunea ce-i fusese încredinţată. Cunoscîndu-se, sau bănuindu-se aceste lucruri, este nedrept a se vorbi de o „trădare” a lui C. Stere. Acuzaţiunea aceasta a fost inventată şi susţinută cu atîta cruzime de duşmanii săi, din răutate şi invidie. Vroiau să nimicească un om, în care vedeau o personalitate puternică, capabilă să se impună şi să impună. De altfel, o bună parte din opinia publică a Vechiului Regat şi mai cu seamă opinia publică a Basarabiei n-a luat în serios această învinuire adusă lui Stere. Dovadă este simpatia cu care a fost primit C. Stere după război la

365

Iaşi şi în Basarabia, unde activitatea lui, pe care a desfăşurat-o pentru Unire, a fost apreciată de toţi românii conştienţi. Şi cum subsemnatul am provocat personal venirea lui C. Stere în Basarabia, ţin să se cunoască detaliul acesta că Marghiloman, cînd a format guvernul la Iaşi, a fost unul din cei dintîi care au înţeles nevoia prezenţii lui Stere la Chişinău în preajma zilelor mari şi grele, înaintea votării Unirii de către Sfatul Ţării. De aceia Marghiloman, la rugămintea mea, a luat toate măsurile şi C. Stere a .putut veni la vreme la Chişinău. Aceasta s-a întîmplat pe la mijlocul lui Martie 1918. La Chişinău, C. Stere a intrat deodată în vîltoarea acţiunii pentru realizarea Unirii din 27 Martie 1918. A fost ales în Sfatul Ţării şi a fost introdus în toate fracţiunile parlamentului Basarabiei. Peste tot C. Stere s-a impus prin puterea neîntrecută de orator şi gînditor. Printr-o serie de discursuri – adevărate capodopere oratorice – şi printr-o acţiune desfăşurată zile şi nopţi de-a rîndul, el a reuşit să înlăture multe piedici din calea Unirii, să paralizeze animozităţile din diferite grupări şi să înlăture fricţiunile. Era maximum de contribuţie şi dibăcie diplomatică ce se putea cere unui bărbat politic, care, pe deoparte, trebuia să vie cu argumentaţie revoluţionară rusească pentru ca să convingă fracţiunile minoritare şi socialiste din Sfatul Ţării, că Unirea se face pe baza ideilor şi a drepturilor acordate de revoluţie, determinîndu-i prin aceasta să se alieze actului Unirii, iar pe de altă parte, să insufle grupărilor naţionaliste din „Blocul Moldovenesc” şi din „Fracţiunea Ţărănească” încredere în şansele alipirii, curaj în acţiune şi siguranţă în victoria finală a românismului. Este o contribuţie preţioasă care a fost recunoscută şi apreciată în faţa întregii ţări de regretatul rege Ferdinand, care l-a decorat pe C. Stere şi a stat alături dle el pe balconul palatului regal de la Iaşi, în faţa unei imense mulţimi, care aclama delegaţia Sfatului Ţării ce venise cu actul Unirii,, sărbătorind, cu lacrimi în ochi, revenirea Basarabiei la Patria Mamă. Să se gîndească acum cei ce îşi pot scruta sincer conştiinţa şi sufletul, dacă Stere poate fi numit „trădător”! Iar cei care îi tăgăduiesc merite deosebite lui C. Stere în actul Unirii de la 27 Martie 1918, să-şi deie osteneala să cerceteze fără patimă desfăşurarea evenimentelor din preajma Unirii şi după măreţul act şi se vor convinge de contribuţia imensă a marelui basarabean. Căci nu degeaba C. Stere, după Unire şi pînă în ceasul morţi a reprezentat Basarabia în toate parlamentele României Mari, fiind ales de mai multe ori în cîte două, trei judeţe basarabene dintr-o dată. Era cel mai bun răspuns pe care l-a putut da Basarabia celor ce batjocoreau pe nedrept pe unul din cei mai vrednici fii ai săi.

366

*

După Unirea Basarabiei, C. Stere a luat parte activă la închegarea partidului ţărănesc din Basarabia, iar apoi la contopirea lui cu cel din Vechiul Regat şi cu partidul naţional din Ardeal. Pînă în 1931 C .Stere a lucrat neîncetat în cadrele partidului naţional- ţărănesc. Şi aici personalitatea lui puternică şi-a cucerit locul cuvenit: a fost unul din cei mai însemnaţi conducători ai partidului, i-a inspirat ideologia şi programul şi a fost colaboratorul nelipsit la toate reformele înfăptuite de partid. În 1931 s-a produs despărţirea. Nimeni nu i-a impus lui C .Stere .plecarea din partid. Demisia a fost hotărîtă de el personal. Şi atunci, basarabenii au adoptat în această chestiune tactica celor două fiare în foc: unii cu Stere, alţii cu partidul. Nici unii, nici alţii însă, nu ne-am putut dispensa de gîndirea lui C. Stere şi această gîndire ne-a fost ca o poruncă sfîntă, pe care ne-am impus-o şi atunci, cînd Stere trăia, şi acum, cînd învăţătorul nostru ne-a părăsit.

*

După plecarea din partidul naţional-ţărănesc, C. Stere n-a plecat, din politica ţării. Totuşi, retranşat în partidul ţărănesc-radical, l-a socotit de bine să se retragă, încetul cu încetul, din viaţa publică şi să se consacre scrisului. După o viaţă aşa de sbuciumată şi plină de atîtea necazuri şi frămîntări, titanul nu putea capitula ca un învins, căci, de fapt, nu era un învins. Retras în singurătatea de la Bucov, C. Stere a reînviat prin scrisul său măiestrit, întreaga epocă a vieţii sale sbuciumate, devenind unul dintre romancierii noştri cei mai de vază. Cele opt volume scrise de C. Stere, constituie o operă care va rămîne pentru totdeauna în istoria literaturii româneşti, atît prin talentul cu care au fost concepute, cît şi prin forma lor frumoasă.

*

Democrat convins, C. Stere a fost în acelaşi timp un aristocrat distins al gîndirii .O energie inepuizabilă şi o minte enciclopedică şi organizată ca pentru vremurile mari pe care le-a trăit Stere şi care îşi găsea aplicaţiunea şi crea în orice domeniu de activitate omenească – politic, cultural, ştiinţific, economic, artistic, etc, – cu aceiaşi fineţe de analiză şi aceiaşi putere de sinteză.

367

Un om care a făcut cinste Basarabiei şi ţării întregi simbolizînd o epocă istorică, una din cele mai însemnate şi sbuciumate ale neamului nostru românesc: acesta a fost C. Stere! De aceia se cuvine ca memoria lui să fie slăvită şi azi şi-n veac! Constantin Stere nu mai este în viaţa, dar el trăieşte şi nu va muri niciodată din sufletele noastre ale celor de azi şi în imaginaţia celor de mîine! Şi totuşi, va fi oare răsplătit prin toate acestei omul care a reprezentat de atîtea ori tragedia personificată a Basarabiei, şi care pentru ea a fost sortit să bea cupa amărăciunilor şi a decepţiilor pînă la fund?...

Reprodus din: „Viaţa Românească. – ]937. – Nr. 1-3. – P. 33-42.

Constantin Stere: (Moştenirea noastă literară) I. Vasilenco, cercetător ştiinţific superior la AŞ a RSS Moldoveneşti

Printre ilustrele figuri ale trecutului nostru alături de Victor Crăsescu, Zamfir Arbure ş.a. este şi cunoscutul scriitor şi om politic basarabean Constantin Stere, autorul romanului-epopee în opt volume „În preajma revoluţiei”. C. Stere a fost un „neobosit luptător împotriva autocraţiei ţariste şi reacţiei burghezo-moşiereşti. Personalitate complexă şi temperament tumultuos, Constantin Stere n-a acceptat realitatea crudă a vremii sale, militînd cu hotărîre împotriva conformismului intelectualist burghez, fără a se teme de răzbunarea claselor de la cîrmă. Pentru convingerile sale democratice revoluţionare, scriitorul a îndurat şi temniţa ţaristă, şi surghiunul în Siberia, şi învinuirile nedrepte de „trădare” a intereselor poporului, cu care l-a atacat reacţia burghezo-moşierească din România, unde Stere fusese nevoit să emigreze după întoarcerea din Siberia. Constantin Stere s-a născut în anul 1865, în satul Ciripcău din fostul judeţ Soroca. Părinţii săi, proprietari şi arendaşi de pămînt, se trăgeau din ţărani răzeşi. Viitorul scriitor şi-a făcut studiile la Chişinău şi apoi la Odesa, unde stabileşte un contact strîns cu mişcarea intelectualilor ruşi, adepţi ai ideilor de libertate şi progres social. În volumul „Copilăria” din romanul său, Stere ne mărturiseşte, că fiind fecior de moşier, el se simţise vinovat de suferinţele ţărănimii „personal şi direct, cu răspundere pentru generaţiile de boieri asupritori”. Tînărul Stere devine de pe atunci „un luptător, înregimentat în marea oaste a revoluţiei mondiale”. 368

Luat la ochi de către poliţia ţaristă, Stere este arestat şi întemniţat, înainte de a fi terminat liceul. Din închisoare în închisoare, el este trimis în Siberia, unde a petrecut în surghiun mai mult de opt ani de zile. Eliberat după ispăşirea pedepsei, Stere se întoarce în Basarabia şi apoi trece Prutul în România. Aici el stabileşte legături strînse cu revoluţionarii basarabeni şi ruşi refugiaţi (C. Dobrogeanu-Gherea, Z. Arbure, V. Crăsescu, C. Cujbă ş. a.), alături de care continuă lupta pentru eliberarea maselor populare de sub jugul exploatatorilor, desfăşoară o intensă propagandă a ideilor narodnicilor din Rusia. Înzestrat cu strălucite aptitudini intelectuale, tînărul Stere studiază cu succes dreptul şi literele la universitatea din Iaşi, după absolvirea căreia devine profesor de liceu. Curînd după asta este numit profesor universitar de drept constituţional, iar mai tîrziu ajunge rector al universităţii ieşene. Totuşi Stere nu părăseşte nici lupta politică, – el întemeiază în România o mişcare asemănătoare cu cea narodnicistă din Rusia, şi îi dă şi denumire identică: „poporanism”. Influenţat însă de ideile oportunismului liberalist, el şovăie tot mai mult între democratismul revoluţionar de tip narodnicist şi cel liberalist de esenţă oportunistă burgheză. Vederile social-politice ale lui C. Stere încă n-au fost studiate îndestul de pe poziţiile marxism-leninismului. Unii cercetători privesc poporanismul său ca un democratism ţărănesc cu tendinţă naţionalistă şi reacţionară, pe cînd alţii îl socot un curent politic radical-progresist. Credem, că adevărul trebuie să fie undeva între aceste extreme. Ideile sale despre poporanism C. Stere le-a propagat în revista „Viaţa românească”, înfiinţată de el în anul 1906. Vorbind despre starea culturii şi viţii sociale româneşti a vremii, el arăta contradicţiile antagonice dintre clasele exploatatoare şi cele exploatate. „Clasele de sus stau în aer, fără atingere cu poporul de jos, care, în ţara noastră, el singur este o clasă pozitivă şi a păstrat mai curat sufletul românesc. Între clasele de sus şi popor este o prăpastie adîncă, care la noi desparte aproape două naţii. Clasele de sus se ating numai de cultura apuseană, de care poporul nu se atinge şi pe care, din lipsă de contact cu poporul românesc, clasele de sus n-o asimilează, cea ce e tot una cu a spune, că o caricaturizează… De aici, şi din neînţelegerea acestui lucru, aerul duşmănos al unora împotriva culturii străine… Şi tot de aici, neîndestulătoarea noastră contribuţie la cultura universală”, – se spune în articolul-program al revistei. C. Stere a supus unei critici distrugătoare regimul monarhic din România, ca şi oligarhia ţaristă. El demască parazitismul politic al forţelor reacţionare, venalitatea şi marasmul claselor exploatatoare. Scriitorul caracterizează România monarhică drept o „ţară de spoială şi pelagră”, în care masele truditoare, şi mai ales ţărănimea, sunt înjosite şi împilate. Înfierînd 369 demagogia politicienilor burghezo-moşierimii, Stere numeşte monarhia lui Carol I „o patrie a purceilor hamletizaţi şi a porumbeilor politici”. Scriitorul se adresează intelectualităţii, chemînd-o să ajute ţărănimii să se ridice din mocirla mizeriei şi inculturii. El aduce ca pildă însufleţitoare activitatea narodnicilor ruşi: „… Există o ţară, în care pătura cultă a putut da exemple de eroism şi sacrificii fără seamăn, în care tinerimea studioasă se ducea, mii şi mii, la moarte, în ocne, în gheţurile malurilor Oceanului Îngheţat – se ducea „pentru un dor de libertate”. pentru „amorul sfînt de ţară” – se ducea fără nici o speranţă de răsplată, fără chiar de speranţa admiraţiei contemporanilor şi a urmaşilor, deoarece numele lor rămîneau, şi vor rămîne necunoscute”. Un astfel de intelectual a fost şi însuşi Constantin Stere. Cînd în 1905 şi în 1917 a izbucnit revoluţiile burghezo-democratice din Rusia, C. Stere revenit pentru cîtăva vreme în Basarabia, făcînd propaganda împotriva autocraţiei ţariste în favoarea drepturilor naţionale pentru popoarele din imperiu, între care şi cel moldovenesc. Întors în România Stere, după încheierea păcii, a fost dat în judecată pentru „trădare” şi întemniţat. Reuşind să scape de închisoare, el rămîne însă scos de la universitate. Mai tîrziu este ales deputat şi senator, ducînd o luptă neîmpăcată în parlament împotriva demagogiei politicienilor burghezi. Scriitorul a murit la 27 iunie 1936. Romanul „În preajma revoluţiei” prezintă un foarte bogat material, necesar pentru lămurirea multor fenomene şi evenimente din istoria socială şi politică a Rusiei de pînă la Marea revoluţie din Octombrie şi a României burghezo-moşiereşti din aceiaşi perioadă. Foarte preţioase pentru istoricii literari sunt şi vederile lui C. Stere cu privire la literatură şi artă. Privind arta ca o „manifestare a vieţii sociale”, scriitorul subliniază şi caracterul ei de clasă. El combate teoria „artei pentru artă”, arătînd, că arta nu poate fi fără tendinţe sociale, şi declarînd deschis: „Noi ne luptăm contra unei teorii false, care sub firma „artei pentru artă” încearcă să treacă nişte tendinţe sociale foarte bine pronunţate şi asupra mirosului şi culorii cărora nu mai încape îndoială; şi ştim foarte bine, în acelaşi timp, că în realitate „”arta pentru artă” e un mit, o nălucă, născocită de cei, care ar vrea să eternizeze actuala stare de lucruri, cu întreaga-i clădire a noţiunilor de bine, frumos, drept etc.”. Punînd întrebarea: „Cum trebuie sî fie limba literară şi ce e de făcut pentru ca să fie cum trebuie?”, C. Stere sublinia, că ea trebuie să fie îndestul de bogată pentru a putea „îmbrăţişa întregul material cultural şi intelectual al omenirii, fiind în acelaşi timp potrivită cu legile şi spiritul limbii” naţionale. Ideea revoluţiei viitoare, chemate să scoată de sub jugul asupritor popoarele înfrăţite în lupta pentru dreptate socială şi naţională, apare clar din tot cuprinsul, foarte bogat şi extrem de variat, al operei lui Constantin Stere. 370

Se înţelege, că burghezia reacţionară nu s-a putut împăca nici odată cu ideile incendiare ale emigrantului politic din Rusia ţaristă. Scribii oficialităţilor burgheze s-au întrecut la epitete negative şi chiar jignitoare la adresa „trădătorului” Stere, care, după cum asigurau ei, ar fi încercat de mai multe ori să „vîndă” Basarabia „bolşevicilor” din Rusia Sovietică. În scrierile lui C. Stere criticii burghezi vedeau cu îngrijorare şi groază o chemare înflăcărată la lupta împotriva orînduirii burghezo-moşiereşti din România şi Basarabia, care se ridicase la lupta pentru „dreptate, voie şi pămînt”. Şi trebuie să recunoaştem, că în această privinţă criticii reacţionari burghezi nu se aflau departe de adevăr. Este de datoria cercetătorilor sovietici, înarmaţi cu criteriile de apreciere marxist-leniniste, să studieze şi să stabilească adevărata valoare artistică şi ştiinţifică a întregii activităţi, multilaterale şi imense, a marelui nostru înaintaş. Numele celui, care a scris volumele romanului-epopee „În preajma revoluţiei”, merită să-şi găsească locul cuvenit pe paginile istoriei noastre literare şi social-politice, alături de numele lui C. Dobrogeanu-Gherea, Zamfir Arbure, V. Crăsescu (Basarabianu) şi altor scriitori-cetăţeni, care n-au pregetat să-şi închine tot focul inimii luptei pentru o lume nouă, mai bună şi mai luminoasă, pe care a putut-o crea numai biruinţa proletariatului în marea revoluţie socialistă, condusă de geniul lui Lenin.

Reprodus din : „Cultura Moldovei”. – 1963. – 17 ianuarie.

Mai multă maturitate politică şi răspundere cetăţenească

I.C.Varticean, academician

Pe marginea articolului „Constantin Stere” de I.Vasilenco

ÎNTRU îndeplinirea hotărîrilor Congreselor II şi III ale Partidului Comunist al Moldovei istoricii literari şi scriitorii din republica noastră au desfăşurat o intensă şi rodnică activitate pentru valorificarea critică a moştenirii literare a poporului moldovenesc. Editarea unor volume de opere alese ale scriitorilor moldoveni, numeroasele articole şi studii, publicate în paginile presei republicane, apariţia diferitor monografii şi broşuri cu privire la creaţia atît a scriitorilor clasici – V. Alecsandri, I. Creangă, B.P. Hasdeu ş.a. – cît şi a multor scriitori sovietici, apariţia primului volum de istorie a literaturii moldoveneşti din perioada de pînă la Marea revoluţie socialistă din 371

Octombrie, precum şi aflarea sub tipar a volumului „Studii de istorie a literaturii sovietice moldoveneşti” constituie o dovadă convingătoare a activizării muncii de pe tărîmul cercetărilor literare în scopul rezolvării problemelor fundamentale ale moştenirii clasice şi generalizării practicii artistice din perioada sovietică. Concomitent s-au făcut primii paşi în domeniul studierii istoriei gîndirii social-politice şi a concepţiei despre lume a unei serii de scriitori moldoveni din trecut. Valorificarea critică a moştenirii literare a contribuit la dezvoltarea şi perfecţionarea limbii literare contemporane, la ridicarea măiestriei scriitorilor sovietici moldoveni. Nu se poate să nu remarcăm tot odată, că în procesul acestei migăloase şi complexe munci au fost comise şi un şir de greşeli, legate de idealizarea creaţiei unor scriitori din trecut, de caracterizarea imprecisă a concepţiei despre lume a unor scriitori ş.a.m.d. Asupra acestor greşeli ni s-a atras, pe bună dreptate, atenţia în hotărîrile adoptate de Plenara IX a CC al PCM, de Congresele IX şi X ale PCM, precum şi în alte documente de partid. Aceste greşeli au avut o anumită înrîurire negativă şi asupra predării literaturii moldoveneşti în şcolile medii din republică. Discuţia desfăşurată în paginile presei republicane în jurul problemelor moştenirii clasice a poporului moldovenesc s-a purtat, mai ales, asupra următoarelor probleme importante: periodizarea ştiinţifică a istoriei literaturii moldoveneşti în perioada dinaintea Marelui Octombrie, aprecierea diferitelor şcoli şi curente literare, etapele fundamentale şi particularităţile de dezvoltare a romantismului şi realismului în literatura secolului XIX, concepţia despre lume a scriitorului, metoda lui de creaţie, legăturile şi influenţa reciprocă dintre literatura moldovenească şi literaturile naţionale, mai cu seamă dintre literatura moldovenească şi literatura rusă, ucraineană ş.a.m.d. Fireşte, că discutarea acestor probleme, legate de studierea moştenirii clasice a poporului moldovenesc, a depăşit cadrul republicii, găsind o largă şi binevoitoare oglindire în paginile revistei „Вопросы литературы” Nr. 1. 1962 (articolul lui Iu.Kojevnikov ”Să avem grijă de moştenirea clasică”) în nr. 8 al aceleaşi reviste din acelaşi an (seria de articole sub rubrica „Au cuvîntul literaţii moldoveni”), precum şi în Nr. 2 din 1963 (articolul de totalizare a dezbaterilor pomenite mai sus). În scopul adîncirii continue a cercetărilor marxiste în domeniul moştenirii clasice şi întru îndeplinirea îndrumărilor CC al PCM, la 29 noiembrie 1962 a avut loc o şedinţă a Biroului secţiei de ştiinţe sociale a Academiei de Ştiinţe a RSS Moldoveneşti împreună cu Conducerea Uniunii scriitorilor din Moldova, la care a participat şi obştimea ştiinţifică şi de creaţie. Cu eforturi comune a fost elaborată o hotărîre în spiritul cuvîntărilor 372 lui N.S.Hruşciov, referitoare la problemele literaturii, artei şi ştiinţei, precum şi al raportului, prezentat de academicianul L.F.Iliciov la sesia adunării generale a Academiei de Ştiinţe din Uniunea RSS (19-20 octombrie 1962) despre sarcinile ştiinţelor sociale în construcţia comunistă. În această hotărîre se spune: „Să se studieze moştenirea literară în mai strînsă legătură cu contemporaneitatea, punînd-o în slujba marilor sarcini ale construcţiei comuniste: să se releve tradiţiile progresiste, democratice şi umanitare ale literaturii din trecut, a căror moştenitoare este literatura sovietică moldovenească”. Materialele acestei discuţii au fost publicate în paginile revistelor „Nistrul” (Nr. 2 din 1963), „Limba şi literatura moldovenească” (Nr. 1 din 1963), „Вопросы литературы” (Nr. 2 din 1963), precum şi în gazeta „Cultura Moldovei”. Astfel, au fost puse la punct multe chestiuni privind moştenirea noastră clasică. Iată, însă, că la 17 ianuarie a.c. în gazeta „Cultura Moldovei” apare articolul „Constantin Stere”, în care autorul I. Vasilenco, candidat în ştiinţe filologice, dă o caracteristică greşită a vieţii şi activităţii lui C. Stere, concepţiilor lui filozofice şi social-politice. „C. Stere, – scrie Vasilenco, – a fost un neobosit luptător împotriva autocraţiei ţariste şi reacţiei burghezo-moşiereşti”. Încă în anii, cînd învăţa la liceele din Chişinău şi Odesa, Stere devine „luptător, înregimentat în marea oaste a revoluţiei mondiale”, după cum spune despre sine însuşi scriitorul, lucru, pe care îl repetă şi Vasilenco. Emigrînd în România, scrie Vasilenco mai departe, Stere „continuă lupta pentru eliberarea maselor populare de sub jugul exploatatorilor”. Meritul lui Stere, socoate I.Vasilenco, constă şi în faptul, că acesta a pus bazele unui nou curent social-politic în România şi în Moldova, şi anume poporanismul. Acest curent n-a fost încă studiat îndestul de pe poziţiile marxism-leninismului, subliniază autorul articolului. În această problemă cercetătorii s-au împărţit în două grupe: unii privesc poporanismul ca pe un democratism ţărănesc cu tendinţă naţionalistă şi reacţionară, pe cînd alţii, dimpotrivă văd în el un curent radical-progresist. Adevărul, afirmă Vasilenco, trebuie să fie undeva între aceste extreme. Afirmaţiile lui I. Vasilenco ar reflecta, chipurile, viaţa şi activitatea lui C. Stere. Din păcate, însă, ele o reflectă în mod denaturat. În realitate, viaţa şi activitatea lui C. Stere se prezintă cu totul altfel. Pentru a ne convinge de acest lucru este destul să amintim, că, după ce a emigrat în România la începutul ultimului deceniu al secolului trecut, Stere nu s-a încadrat în luptă alături, să zicem, de C. Dobrogeanu-Gherea – întemeietorul presei socialiste, propagandist al marxismului, pasionat 373 traducător şi popularizator al literaturii ruse şi ucrainene clasice progresiste, ci a luptat împotriva marxismului. Bunăoară, în articolele „Din notiţele unui observator ipohondric” (gazeta „Adevărul” Nr.Nr. 1671, 1678, 1684, 1691, 1704, 1718, 1724, 1731 din anul 1893) şi „Către cititori” din revista „Viaţa Românească” Nr. 1 din 1906, el scria, că în România, pe malurile Bahluiului nu există proletari „ca în toate ţările”, iar ţăranii, aceşti mic-burghezi, sunt „duşmanii marxismului”. De aceea România nu poate să fie o arenă pentru realizarea „celor mai înalte idealuri ale veacului”, despre care vorbeşte C. Dobrogeanu-Gherea. După cum se ştie, C. Stere „a contribuit la autodizolvarea” Partidului social-democrat din România în anul 1899. Este în genere ştiut, că în timpul, cînd C. Stere fusese prefect al judeţului Iaşi, în anul 1907 reacţia românească s-a răfuit crunt cu ţăranii răsculaţi. Această crimă a fost condamnată de către Biroul socialist internaţional şi de către V.I.Lenin74 Dar nimeni n-a citit şi nici n-a auzit de vre-un protest al lui C. Stere în această privinţă. Mai departe. În anii primului război mondial C. Stere a fost lăsat împreună cu A.Marghiloman de către guvernul român pe teritoriul României, ocupat de germani în scopul de a apăra interesele economice ale oligarhiei româneşti. Ambii au purtat după aceea cu smerenie epitetul de „trădători”. Totuşi, nici unul dintrînşii, cu toate insistenţele forţelor democratice din România, n-a fost deferit justiţiei. Ba mai mult, în 1918 li s-a dat sarcina să convingă „Sfatul Ţării”, ca să accepte actul alipirii Basarabiei la România. Ei au îndeplinit această sarcină a burgheziei române. Cît priveşte poporanismul, el era unul din cele mai reacţionare curente ale gîndirii social-politice din România la sfîrşitul secolului XIX – începutul secolului XX. La baza poporanismului stăteau ideile reacţionare naţionaliste şi subiectiviste din a doua perioadă a narodnicismului. Poporanismul era un curent antimarxist, în esenţă burghez, care afirmă, că în România nu se poate dezvolta capitalismul, prin urmare, nici socialismul, că principala clasă socială, căreia îi aparţine viitorul, este ţărănimea şi nu proletariatul. Poporanismul milita pentru un ideal reacţionar, mic-burghez: statul ţărănesc (al chiaburilor). Deşi unii scriitori şi oameni de ştiinţă dintre poporanişti erau de partea ţărănimii totuşi teoria sociologică a poporanismului era îndreptată împotriva intereselor poporului. Poporanismul a apărut (la începutul ultimului deceniu al secolului XIX) ca o reacţie burgheză împotriva marxismului, care începe să fie răspîndit în România încă în deceniul al IX-lea al secolului XIX. Marxiştii români luptau împotriva poporanismului, ale cărui idei, după primul

74 V.I.Lenin. Opere, vol. 16, pag. 123. 374 război mondial, au fost, după cum se ştie, preluate de către teoreticienii partidului naţional-ţărănist. În calitate de principal teoretician al poporanismului, C. Stere a promovat în cartea sa „Evoluţia individualităţii şi noţiunea de personalitate în drept” (1893) ideile şcolii psihologice în sociologie. În lucrarea „Social- democraţie sau poporanism?”, publicată în revista „Viaţa Românească” (vv. VI-IX din anii 1907-1908), redactată de dînsul, Stere susţine teza reacţionară a imposibilităţii existenţei în România a unui partid marxist, cercînd să convingă masele de oameni ai muncii din această ţară, că structura ei socială agrară, înapoierea ei industrială, raportul de forţe de pe arena internaţională, fac imposibilă dezvoltarea capitalismului în România, cît şi formarea proletariatului, prin urmare, fac imposibilă şi o revoluţie socialistă. De esenţa reacţionară a poporanismului nu se îndoiau nici cei mai înfocaţi apărători ai intereselor burgheziei româneşti. Unul dintre aceştia, E. Lovinescu, în scopul de a lupta împotriva marxismului şi dîndu-se drept adept al „marxismului legal”, a calificat poporanismul drept „o teorie antimarxistă”, care „a voit un stat închis într-o formulă rurală, stat de mici gospodari chiaburi” (vezi cartea sa „istoria civilizaţiei române moderne”, vol. 2, pag. 167, 171). O simplă confruntare a celor arătate mai sus cu afirmaţiile din articolul lui I. Vasilenco ne arată lipsa de temei ştiinţific a concluziilor acestuia din urmă, insuficienta sa documentare în problema discutată, vădita sa lipsă de maturitate în domeniul marxismului. În schimb, articolul abundă în fraze pompoase relativ la „lupta” pentru moştenirea literară moldovenească. Cum altfel, decît prin apolitismul lui, se poate explica încercarea de a da drept democrat revoluţionar pe un reacţionar? Prin superficialitatea şi lipsa sa de răspundere I. Vasilenco induce în eroare şi-l derutează pe cititor, afirmînd, că lupta lui Stere a fost o luptă pentru interesele poporului, că activitatea naţionalistă şi antisovietică a acestui politician burghez era o luptă pentru eliberarea maselor truditoare din Moldova, Stere fiind „un luptător înregimentat în marea oaste a revoluţiei mondiale”. Nu se poate ierta unui istoric al literaturii să nu cunoască literatura filozofică în problema despre care este vorba. Se ştie doar, că încă în anul 1961 a apărut la Moscova volumul V al „Istoriei filozofiei”, în care (pag. 438- 439) marxiştii români dau o caracteristică ştiinţifică justă lui C. Stere, ca principal teoretician al poporanismului, cît şi poporanismului, ca unul din cele mai primejdioase curente, care determină concepţiile estetice ale lui C. Stere. Adunarea de partid a Institutului de limbă şi literatură, precum şi şedinţa unită a consiliilor ştiinţifice ale Institutelor de istorie, limbă şi literatură au dat o apreciere partinică articolului lui I.Vasilenco, calificînd, pe bună dreptate,

375 tezele lui fundamentale drept teze antimarxiste (vezi „Comunistul Moldovei” Nr. 2 din 1963). Acest articol ne arată încă odată, cum nu trebuie să valorificăm moştenirea literară moldovenească şi în acelaşi timp ne convinge încă odată, că nimeni nu se poate ocupa cu adevărat de ştiinţă, fără a-şi fi însuşit metodologia marxist-leninistă. Ba mai mult, nu ne este îngăduit să uităm nici o clipă de lupta încordată dintre cele două ideologii opuse. Cu toţii, mai cu seamă istoricii literaturii trebuie să ţină minte cuvintele extrem de limpezi ale lui N.S.Hruşciov: „Toţi suntem datori să înţelegem vremea, în care trăim”. Nici unul dintre lucrătorii de pe tărîmul ştiinţei şi creaţiei nu poate rămîne indiferent faţă de lupta ideologică, ce are loc astăzi în toată lumea, lupta pentru minţile, sufletele şi năzuinţele oamenilor. Aceasta, la rîndul său, cere din partea noastră, oameni de ştiinţă şi istorici ai literaturii, mai multă maturitate politică şi răspundere cetăţenească în munca noastră, căci rebutul în ideologie este mai dăunător decît cel din industrie.

Reprodus din : „Cultura Moldovei”. – 1963. – 21 aprilie.

Constantin Stere : de la narodnicism la poporanism Alexandru Babii, doctor habilitat în filozofie, profesor universitar

Constantin Stere a intrat în istoria culturii noastre naţionale nu numai ca scriitor şi om politic de vază, dar şi ca fondator al unui amplu curent social- politic şi literar – poporanismul. Influenţa acestui curent asupra vieţii politice şi culturale din Basarabia şi România s-a resimţit atît în timpul vieţii lui, cît şi după moartea ilustrului reprezentant al culturii româneşti. Începutul elaborării curentului poporanist datează cu anul 1893, cînd în paginile ziarului „Adevărul” apare articolul „Din notiţele unui observator ipohondric”. În anul următor revista „Evenimentul literar” găzduieşte în paginile sale alte două articole ale lui C.Stere – „Ce cerem de la artişti?” şi „Poporanismul”. În primul articol autorul se adresează intelectualilor, scriitorilor în special, cu următoarele cuvinte: trebuie să vă întoarceţi faţa spre poporul muncitor, spre acel popor „prost, zdrenţuros, puturos cum e”, care totuşi „vă e singurul izvor al tuturor bunurilor şi plăcerilor, de care vă folosiţi”75. În cel de-al doilea articol C. Stere afirmă că esenţiale sînt „iubirea

75 Constantin Stere. Scrieri, vol. 5. Chişinău, 1991. P. 258. 376 sinceră pentru popor, apărarea intereselor sale, lucrarea cinstită spre a-1 ridica la nivelul unui factor social şi cultural conştient şi neatîrnat al vremii”; iată de ce orice om cult are datorii morale „faţă de masele mute şi nenorocite ale poporului nostru (totalitatea claselor muncitoare şi producătoare)”76; este vorba de acele principii de bază ale poporanismului, care au fost iniţial formulate în vestitele SCRISORI ISTORICE ale lui Mirtov77 (pseudonimul lui Piotr Lavrov, unul din teoreticienii de vază ai narodnicismului revoluţionar rus din anii 70 ai secolului al XIX-lea.– A.B.). Principalele elemente constitutive ale poporanismului C. Stere le formulează în cel de al treilea articol. Aceste elemente, susţine el, sînt: iubirea nemărginită pentru popor şi apărarea devotată a intereselor lui, lucrarea entuziastă şi sinceră spre a-1 ridica la înălţimea unui factor social şi cultural conştient şi neatîrnat”78. În calitate de substrat teoretic al principiilor în cauză C. Stere prezintă teza potrivit căreia poporul „numai el singur are dreptate... el, vecinicul martir, veacuri întregi a muncit şi a vărsat sîngele său pentru a ridica pe umerele sale întreaga clădire socială”79. Poporanismul social-politic a fost sistematizat şi fundamentat definitiv de către C.Stere în două lucrări: în articolul „Către cititori”, publicat în 1906, în nr.l al revistei „Viaţa românească”, fondată de el (împreună cu G.Ibrăileanu), şi într-un eseu voluminos – „Social-democratism sau poporanism?”, tipărit tot acolo în anii 1907 (nr. 8, 9, 10, 11) şi 1908 (nr. 1, 4). Aşadar, poporanismul lui C. Stere îşi are rădăcinile sale în narodnicism – cel mai puternic curent ideatic şi politic din Rusia anilor 70 ai secolului al XlX-lea. În legătură cu aceasta, prezintă un interes deosebit cercetarea trăsăturilor comune, precum şi a deosebirilor proprii ambelor curente, studierea nu atît a similitudinii, cît a originalităţii curentului poporanist. O cercetare de acest fel necesită o folosire cît mai largă a metodei comparaţiei. Ne interesează, în cazul de faţă, ideile social-politice pe care le conţin curentele în cauză. Narodnicismul rus, după cum ştim, manifesta o aversiune făţişă faţă de modul de viaţă burghez, teoreticienilor lui le era frică de dezvoltarea capitalismului în Rusia. P.Lavrov, deşi sesiza dezvoltarea capitalismului în Rusia ca un fapt autentic, era în acelaşi timp convins că proletariatul de aici este foarte puţin numeros, din care cauză capitalismul rus este foarte slab şi pare puţin plauzibilă transformarea lui într-un sistem social-economic bine închegat. Rusia, susţinea el, este şi va rămîne în viitor un stat ţărănesc par excellence, iar viitorul ei poate fi conceput numai prin prisma unei revoluţii

76 Constantin Stere. Scrieri. P. 11-12. 77 Ibidem. 78 Ibidem. P. 18. 79 Ibidem. 377

ţărăneşti, menite să distrugă puterea economică şi politică a moşierilor. O piedică simţitoare în calea dezvoltării capitalismului în această ţară o constituia, în opinia lui Lavrov, faptul că poporului rus, ţărănimii ruse în special, îi este completamente străină noţiunea de proprietate privată asupra pămîntului. Caracterul anemic al dezvoltării capitalismului în România, scria la rîndul său C.Stere în „Social-democratism sau poporanism?”, este evident. România nu numai că nu urmează, dar „nici nu poate urma dezvoltarea industrială a Europei apusene”80. Aici lipsesc materiile prime necesare pentru o dezvoltare industrială autentică, este aproape inexistent proletariatul industrial în sensul vest-european al acestui cuvînt. Dar mai există de asemenea nişte cauze principale care fac imposibilă industrializarea ţării. Este vorba de cauze de ordin intern şi extern. Cauza internă vizează sărăcia populaţiei României şi, deci, capacitatea ei scăzută de achiziţionare a mărfurilor industriale în genere. Prin urmare, „România nu poate prezenta o piaţă îndestulătoare pentru industria mare, după tipul european”81. Cauzele externe rezidă în faptul că la începutul secolului al XX-lea toată lumea s-a pomenit divizată „în ţări de mare industrie şi în ţări în care nu poate înflori decît agricultura şi, cel mult, ...industria mică de tot felul...”82 Şi întrucît ţările de mare industrie au acaparat de acum toate pieţele de desfacere a mărfurilor, produsele unei mari industrii româneşti nu vor putea fi realizate. Cu alte cuvinte, „... marea industrie ea însăşi formează o piedică pentru dezvoltarea industrială a ţărilor înapoiate...”83 Fondatorii marxismului au dreptate afirmînd că marea industrie capitalistă a subordonat satul oraşului, naţiunile barbare şi semibarbare – naţiunilor civilizate, ţările agrare – celor industriale, orientul occidentului84. Astfel stînd lucrurile, României îi este sortit să rămînă totdeauna o ţară eminamente agricolă. La noi, conchidea C. Stere, „nu se poate dezvolta decît o industrie casnică, o industrie ţărănească, pentru care industria externă nu este indispensabilă, şi care ar tinde în primul rînd de a satisface cerinţele consumaţiunii interne.”85 Lipsa în Rusia anilor 70 ai secolului trecut a unui proletariat industrial de tip vest-european a determinat o tratare destul de specifică a noţiunii de popor de către P.Lavrov şi adepţii lui. Narodnicismul, afirmau ei, este mai întîi de toate credinţa în poporul rus. Poporul ca atare constituie masele de oameni muncitori simpli, ţărănimea în primul rînd. Poporul nu este naţiunea;

80 Viaţa Românească, 1907, nr. 10. P. 36. 81 Viaţa Românească, 1907, nr. 10. P. 17. 82 Ibidem. P. 30. 83 Ibidem. 84 Ibidem. P. 17-27. 85 Ibidem. 1908, nr. 4. P. 60. 378

în conştiinţa lui sălăşluieşte taina unei vieţi adevărate, ascunsă de clasele dominante culte. Spre deosebire de P.Lavrov, C.Stere tratează noţiunea de popor mai deplin şi mai concret. In sensul cel mai larg al cuvîntului, susţine el, popor înseamnă „o grupare etnică, cu un tip cultural determinat şi o comună viaţă sufletească”86. In al doilea rînd, cuvîntul popor înseamnă „toate acele elemente sociale pozitive, cari într-un moment dat au a îndeplini o anumită menire istorică în dezvoltarea socială şi politică, şi - în opoziţie cu elementele sociale negative – determină o nouă îndrumare în viaţa naţională şi socială”87. În sfîrşit, „sub denumirea de popor se cuprinde totalitatea claselor muncitoare din sînul unei societăţi”; în această categorie socială de obicei „se cuprinde (mai ales de către socialişti) numai munca productivă în sensul strict al cuvîntului, munca fizică, muncă de braţe, excluzîndu-se munca intelectuală...”88 Este clar: C.Stere are în vedere ţărănimea – „clasa cea mai numeroasă a societăţii,... temelia ei, pe care se sprijină toată viaţa noastră materială şi sufletească”89. Aceste raţionamente ale lui C.Stere contravin tezelor marxiste despre rolul hotărîtor al proletariatului industrial în societatea modernă. Diferă de concepţia lui P.Lavrov (şi de cea marxistă) şi opinia lui C.Stere privind rolul şi perspectivele micii gospodării ţărăneşti. Apud ideologii marxişti, în condiţiile capitalismului, mica gospodărie ţărănească este sortită pieirii. Pe sociologul rus nu-1 interesa în genere gospodăria în cauză, întrucît în Rusia se păstra obştea ţărănească, iar aceasta din urmă era concepută drept o punte de trecere la socialism. în România, dimpotrivă, micile gospodării de acest fel constituie majoritatea covîrşitoare a gospodăriilor rurale, susţine C.Stere şi continuă: datorită faptului că agricultura nu se poate lipsi de „stimulul interesului personal imediat”90, evoluţia ei este supusă altor legi decît cea industrială; dar aceasta „nu exclude progresul social pentru ţările pur agricole”91. De aici rezultă nişte perspective luminoase pentru mica gospodărie ţărănească; ea nu numai nu are a se teme de concurenţa marii agriculturi, ci, dimpotrivă, în condiţiuni egale, gospodăriile mici şi mijlocii se dovedesc mai rezistente decît cele mari”92. C. Stere nu uită să folosească aceste afirmaţii împotriva tezelor opuse ale teoreticienilor marxişti.

86 Viaţa Românească, 1907, nr. 10. P. 75. 87 Ibidem. P. 76. 88 Ibidem. 89 Ibidem. 90 Viaţa Românească, 1907, nr. 9. P. 340. 91 Ibidem. P. P. 339. 92 Ibidem. P. 328. 379

Exponenţii teoretici ai narodnicismului rus şi poporanistul C.Stere aveau opinii diferite privind misiunea istorică a ţărănimii. Apud P.Lavrov, bunăoară, ţărănimea rusă, nemulţumită de rezultatele reformei agrare din 1861, în urma căreia moşierii continuau să posede suprafeţe întinse de pămînt, şi-a însuşit o mentalitate socialistă, devenind o uriaşă forţă revoluţionară. Triumful acesteia din urmă va rezolva problema agrară şi va deschide o epocă nouă în istoria Rusiei. C.Stere, la rîndul său, recunoaşte existenţa aceleiaşi probleme şi în România, unde ţărănimea constituie mai mult de 80% din populaţia ţării, dar posedă foarte puţin pămînt, acesta continuînd să rămînă şi după reforma agrară din 1864 în mîinile moşierilor. Totuşi, aici lipsesc coliziile de clasă şi C. Stere încearcă să dezvăluie cauza acestui fapt. „Într-o societate ţărănească, ca atare, afirmă el, nu poate fi lupta de clasă, întrucît elementele producţiunii nefiind diferenţiate, nu sînt nici clase, deoarece aici nu este exploatarea, afară de cea venită din afară”93. Aşadar, o revoluţie ţărănească în România este exclusă. Totuşi, afară de cauza arătată mai sus, pacea socială în satul românesc mai necesită încă ceva: cei „o mie”, adică marii latifundişti români, trebuie să cedeze pămîntul lor ţăranilor, bineînţeles, pe calea reformelor94. Noi avem nevoie de „o ţărănime viguroasă, stăpînă pe pămîntul pe care îl munceşte,”95 conchide C.Stere. Nici aceste afirmaţii C.Stere nu uită să le contrapună tezelor marxiste. El declară sus şi tare: „problema socială arzătoare din Apus, ca rezultat al dezvoltării capitaliste şi al industrializării producţiunii moderne, nu se pune încă înaintea societăţii noastre, sau se pune cu totul sub altă înfăţişare, – şi anume ca chestie ţărănească în toată varietatea şi lărgimea ei.”96 Ţărănimii române îi sînt străine idealurile socialiste. Deşi în faţa ţărănimii din Rusia şi din România, după cum am văzut, au fost puse probleme diferite, pentru soluţionarea acestora era nevoie de o anumită pregătire. P.Lavrov, spre deosebire de M.Bakunin şi P.Tkaciov, era convins că triumful revoluţiei în Rusia trebuie precedat de o intensă propagandă în rîndurile ţărănimii. Fără o asemenea propagandă, ţărănimea incultă şi neorganizată nu va putea face nimic. Apud C.Stere, componenţa păturilor sociale care trebuie ridicate la înălţimea unui factor social şi cultural conştient şi neatîrnat este mai largă. La noi, subliniază el, persistă „inerţia şi ignoranţa ţărănimii, lipsa de conştiinţă şi de educaţie politică a micii burghezii orăşeneşti, lipsa de cunoştinţi economice şi de simţ politic la intelectuali, lipsa de energie şi debilitatea

93 Viaţa Românească, 1907, nr. 9. P. 339. 94 C. Stere. Pe terenul principiilor, în Viaţa Românească, 1908, nr. 10. P. 103. 95 C. Stere. Social-democratism sau poporanism?, în Viaţa Românească, 1908, nr. 4. P. 59. 96 Ibidem, nr. 1. P. 72. 380 politică a unora, precum şi prejudecăţile şi interesele nemărturisite ale altora...”97 înlăturarea acestor vicii şi constituie sarcina principală a poporaniştilor. Necesitatea difuzării în rîndurile ţărănimii a unor idei social-politice noi devenind clară, a apărut întrebarea: cine e în stare s-o realizeze? După părerea ideologilor narodnicismului rus, a lui P.Lavrov în special, sarcina în cauză revine intelectualilor, personalităţilor care gîndesc în mod critic. Sarcina, desigur, nu este chiar aşa de simplă; întrucît cultura şi toate celelalte bunuri de care se bucură intelectualii sînt un rod al muncii poporului, ei au o colosală datorie neachitată faţă de acesta. Cu atît mai mult cu cît ei se simt rupţi de popor, înstrăinaţi de ei. Motivul pocăinţei intelectualităţii în faţa poporului este prezent şi în poporanism. În România, menţiona C.Stere, există fruntaşii satelor „şi mai ales intelectualii cari în ţara noastră, cu o viaţă industrială şi comercială săracă, formează un element atît de însemnat al claselor noastre mijlocii”.98 Prin intelectuali se înţelege aici „toţi oamenii de elită, cari, mulţumită inteligenţii, talentului sau cunoştinţelor superioare, servesc societăţii tocmai prin aceste însuşiri şi trăiesc în acelaşi timp din munca intelectuală în diferite ramuri de activitate, – în ştiinţă, în literatură, în conducerea serviciilor publice sau a diferitelor întreprinderi productive în sfera economică, – ca profesori, scriitori, medici, ingineri, specialişti de tot felul, funcţionari publici etc, etc.”99 Toţi ei au îndatoriri morale faţă de clasa cea mai numeroasă a societăţii100. Pentru toate rezultatele progresului, pentru toate bunurile vieţii, noi, intelectualii, continuă C. Stere, nutrim un adînc sentiment de recunoştinţă şi de solidaritate socială faţă de poporul muncitor, acest sentiment „ne face... pe noi toţi, vinovaţi faţă de el, chiar fără de vină, datornici, veşnic răi de plată...”101 Ba mai mult: intelectualii, ca şi fruntaşii satelor şi mica burghezie din oraşe, „au interesul, material chiar”, de a lucra pentru înălţarea economică şi politică a ţărănimii, – „ei cari, în majoritatea lor covîrşitoare s-au ridicat chiar din acest mediu de la sate sau oraşe, şi au deci strînse legături cu toate aceste elemente sociale prin însăşi originea lor”.102 După cum vedem, intelectualitatea română, spre deosebire de cea din Rusia, era concepută ca fiind mai puţin ruptă de popor, ceea ce nu prea corespunde adevărului şi în cazul de faţă trădează subiectivismul fondatorului poporanismului.

97 Viaţa Românească, 1908, nr. 4. P. 68. 98 Ibidem, nr. 1. P. 59. 99 Viaţa Românească, 1908, nr. 1. P. 67. 100 Ibidem. P. 67. 101 Ibidem. nr. 4. P. 76. 102 Ibidem. P. 77. 381

Scoatem în evidenţă încă o trăsătură distinctivă şi comună a narodnicismului şi a poporanismului. Ambele curente poartă o puternică amprentă a moralităţii. P.Lavrov, reprezentant de vază al sociologiei subiective, promova consecvent ideea necesităţii unei aprecieri morale a fenomenelor sociale şi se pronunţa în favoarea depăşirii utilitarismului îngust în cadrul moralei. C. Stere, subliniind şi el rolul factorului social în viaţa societăţii, citează cu plăcere .deosebită faimoasele raţionamente ale lui I.Kant: „Legea morală e sfîntă”. În creaţiunea întreagă, „tot ce dorim, sau tot ce se află sub puterea noastră, poate fi întrebuinţat ca un simplu mijloc; omul singur, şi cu el orice fiinţă raţională, este un scop în sine, – pentru că, prin autonomia libertăţii sale, el este subiectul legii morale, care e sfîntă... El niciodată nu poate fi tratat ca un simplu mijloc, ci întotdeauna ca un scop...”103 Gînditorul român acceptă fără rezerve contribuţia filozofului şi psihologului danez H.Hoffding la aprofundarea legii morale kantiene:”din punct de vedere al moralei omeneşti, cuprinsul legii morale nu-1 poate forma decît acest pricipiu: acţiunile noastre trebuie să tindă spre cel mai mare progres cu putinţă al celui mai mare număr posibil de fiinţe raţionale”.104 Prezintă un interes deosebit afinitatea concepţiilor narodniciste şi poporaniste privind caracterul şi rolul intelectualităţii, al personalităţilor marcante în istoria şi viaţa popoarelor. În deplin acord cu metoda subiectivă în sociologie, P.Lavrov aprecia intelectualitatea drept forţa creatoare de bază a societăţii, deşi nu neglija definitiv rolul maselor populare în istorie. Concomitent, teoria personalităţii ocupă un loc de frunte în cadrul teoriei sale sociale. Dezvoltarea gîndirii critice, întărirea şi lărgirea ei constituie unicul şi principalul agent al progresului social. Astfel, progresul constă anume în dezvoltarea personalităţii, aceasta prezentînd nu rezultatul, ci punctul de plecare al procesului istoric. Personalitatea înzestrată cu gîndire critică elaborează idealul moral şi-1 traduce în viaţă. Exagerarea de către P.Lavrov a rolului personalităţilor care gîndesc în mod critic bate la ochi. Rolul deosebit al intelectualităţii în istorie 1-a subliniat de multe ori şi C. Stere. Intelectualii, citim în studiul „Social-democratism sau poporanism?”, au jucat un mare rol în revoluţia engleză din secolul al XVII- lea. Revoluţia franceză din 1789 a triumfat datorită colaborării burgheziei cu intelectualii105. Intelectualii prezintă o „clasă distinctă”106, funcţia lor e „indispensabilă pentru orice societate”107. In condiţiile capitalismului „intelectualitatea degradează, deşi nu în acea măsură cum se pretinde în

103 Viaţa Românească, 1908, nr. 4. P. 74. 104 Ibidem. P. 76. 105 Viaţa Românească, 1908, nr. 1. P. 61. 106 Ibidem. P. 69. 107 Ibidem. P. 67. 382

„Manifestul” lui Marx şi Engels”108. In România, bunăoară, „intelectualii satelor – învăţătorii şi preoţii – o duc greu, pe ei îi striveşte mecanismul nostru politic şi social deopotrivă cu ţăranii...”109 Situaţia lor se cere îmbunătăţită urgent. Cu atît mai multă atenţie merită vîrfurile intelectualităţii care ocupă un loc deosebit în cadrul societăţii. Nu poate fi pus la îndoială faptul că „elita intelectualilor întrezăreşte cărările viitorului întotdeauna, chiar înainte de însăşi clasa cea mai direct interesată”.110 Mai este încă o idee larg discutată de narodnicii ruşi şi de poporanişti. Concepţia datoriei neachitate faţă de popor a iui P.Lavrov, după cum ştim, a fost înţeleasă de tineretul rus progresist drept apel la acţiune, la crearea unui partid revoluţionar. În poporanism, ideea în cauză a suferit modificări esenţiale. Întrucît în sînul ţărănimii române lupta de clasă lipseşte cu desăvîrşire, credeau ei, clasa cea mai pozitivă a societăţii româneşti, adică ţărănimea, nu este capabilă de nişte acţiuni revoluţionare. Prin urmare, în România nu pot lua naştere partidele revoluţionare de tipul social-democraţiei vest-europene. În ţările agricole, afirmă fondatorul poporanismului, programul social-democraţiei e o imposibilitate şi un nonsens. Aici lipseşte baza materială indispensabilă pentru un partid social-democrat – proletariatul industrial, şi lupta politică a căruia poate duce la cucerirea puterii politice în scopul de a revoluţiona producţiunea. Dar aceleaşi condiţiuni „determină o schimbare esenţială a poziţiei ţărănimii: ea nu numai nu poate juca un rol pasiv, ca în ţările industrializate, ea, tendinţele sociale ale ei, trebuie fatal să coloreze acţiunea oricărui partid democratic; şi chestiunea agrară nu numai nu poate să fie subordonată oricărei alte probleme, dar această chestiune este singura problemă proprie ce se impune, în aceste împrejurări, pentru a fi rezolvată de către societate, şi rezolvată conform cu tendinţele sociale ale ţărănimii, conform cu interesele ei, şi în sensul evoluţiunii proprii a producţiunii agricole”111. Cu alte cuvinte, locul pe care în ţările vest-europene dezvoltate îl ocupă clasa muncitoare, proletariatul industrial, în România îl poate ocupa numai şi numai ţărănimea. O confruntare cît de cît obiectivă a tezelor narodniciste ale lui P.Lavrov cu cele poporaniste, elaborate de C. Stere, face posibilă unele generalizări şi concluzii de prim rang. I. Apariţia narodnicismului (social-politic) a fost posibilă numai într-o ţară, unde – în anii 70 ai secolului trecut - majoritatea covîrşitoare a populaţiei o alcătuiau ţăranii, agricultorii şi unde proletariatul industrial de tip vest-european se afla într-o stare embrionară.

108 Ibidem. P. 68. 109 Ibidem. P. 65. 110 Ibidem. P. 69. 111 Viaţa Românească, 1907. nr. 9. P. 323. 383

Poporanismul (social-politic) a apărut şi el într-o ţară cu aproximativ aceeaşi structură socială, dar cu cîteva decenii mai tîrziu. Deşi apariţia ambelor curente – ţărăneşti în fond – nu coincide în timp, ele marchează o etapă însemnată a istoriei lor: trecerea Rusiei şi a României de la civilizaţia agrară la cea industrială. II. Structura socială atît a Rusiei, cît şi a României fiind asemănătoare, pe fondatorii ambelor ideologii îi preocupa în primul rînd ţărănimea. Dar întrucît în Rusia persista – în ansamblu – proprietatea colectivă asupra pămîntului, iar în România – proprietatea privată, ambele curente aveau puternice trăsături specifice: narodnicismul purta mai mult amprenta colectivismului, iar poporanismul – cea a individualismului. III. Ambele curente – şi narodnicismul şi poporanismul – reflectau aspiraţiile şi interesele ţărănimii din ţările respective. In Rusia era puternică tendinţa spre consolidarea obştii ţărăneşti pe calea lichidării marii proprietăţi funciare. În România, proprietarii micilor gospodării ţărăneşti visau să-şi mărească loturile lor pe aceeaşi cale. Numai că metodele lor de soluţionare a problemei ţărăneşti erau diferite. Narodnicismul propaga ideea unei revoluţii sociale, pe cînd poporanismul preconiza metoda reformelor, fără a recurge la violenţă. IV. Teoreticienii – atît ai narodnicismului, cît şi ai poporanismului – acordau o atenţie deosebită intelectualităţii chemate să-i lumineze pe ţărani şi să-i explice sensul şi perspectivele existenţei lor de mai departe. Dar sarcinile intelectualităţii din aceste două ţări nu coincideau. În Rusia intelectualii erau chemaţi să-i pregătească pe ţărani pentru o revoluţie socială violentă; în România - să educe la ei capacitatea de a lupta pentru reforme şi a deveni subiectul istoriei naţionale. V. Ambele curente diferă între ele şi în ce priveşte atitudinea lor faţă de marxism. Narodnicismul a apărut în Rusia atunci cînd ideologia marxistă era cunoscută aici doar unui grup restrîns de persoane. Spre deosebire de M.Bakunin, care critica vehement doctrina social-politică, şi mai ales tactica revoluţionară a marxismului, P.Lavrov nu se pronunţa împotriva acestuia din urmă, deşi recunoştea justeţea ideologiei marxiste doar pentru ţările vest- europene. Afară de aceasta, la sfîrşitul anilor 70 ai secolului trecut, influenţa ideilor lui P.Lavrov în Rusia a scăzut simţitor. Cu totul alta era situaţia în România. Aici de-acum în anii 80 ai secolului al XlX-lea marxismul era difuzat relativ larg, iar în deceniile următoare a devenit obiectul unor discuţii aprinse. C. Stere, participînd activ la soluţionarea problemei agrare în România şi solidarizîndu-se cu unele teze marxiste, a demonstrat cu succes inconsistenţa concepţiei marxiste privind dispariţia inevitabilă a ţărănimii în capitalism. În deplin acord cu aşa-zişii revizionişti din Occident, el promovează tot mai insistent ideea supravieţuirii 384 micii gospodării ţărăneşti pînă şi în cele mai dezvoltate ţări capitaliste. Istoria a confirmat din plin justeţea poziţiei lui C. Stere. În zilele noastre, aproape în toate ţările capitaliste dezvoltate, mica gospodărie ţărănească nu numai că există, dar şi – de regulă – prosperă. Cît priveşte fosta Uniune Sovietică, unde mica gospodărie ţărănească a dispărut cu desăvîrşire în urma colectivizării, apoi aici (astăzi în statele C.S.I.) agricultura sătească a nimerit într-o criză acută. VI. Un aspect puternic al narodnicismului şi al poporanismului îl constituie acceptarea principiului personalităţii. VII. Studierea afinităţilor narodnicismului cu poporanismul relevă o dată în plus următorul fapt: orice ideologie apărută într-o anumită ţară, receptată în altă ţară, suferă nişte modificări mai mult ori mai puţin adînci, determinate de specificul dezvoltării social-economice, politice şi culturale ale acestei ţări. VIII. Prezenţa rădăcinilor poporanismului (social-politic) în narodnicismul rus relevă faptul legăturilor ideatice româno-ruse în trecut. Mai există – în narodnicism şi în poporanism –unele probleme privind atitudinea lor faţă de religie, filozofie şi morală, ceea ce constituie obiectul examinării mai pe larg în alte articole ale culegerii de faţă. Prezintă interes atitudinea lor faţă de religie. În cadrul narodnicismului rus, după cum ştim, există curentul religios (exponenţii lui de vază au fost slavofilii, F.Dostoievski, L.Tolstoi ş. a.) şi cel nereligios, deseori antireligios. P.Lavrov înclina mai mult spre un narodnicism antireligios. C. Stere este în genere nereligios, deşi concepţiile lui nu duc lipsă de motive de ordin deist. În domeniul filozofiei, P.Lavrov aparţinea curentului mai moderat al gîndirii narodniciste ruse. Iată de ce el se delimita tot mai mult de materialismul militant de tip feuerbachian şi se situa tot mai ferm de poziţiile pozitivismului, ba chiar şi ale neokantianismului. Cam aceeaşi poziţie ocupa şi C. Stere. În ansamblul concepţiilor lui P.Lavrov şi C. Stere, moralităţii îi revine un loc însemnat. Ambii gînditori se străduiau să depăşească utilitarismul îngust, avansînd tot mai mult spre o concepere justă a valorilor morale general-umane. Articolul de faţă constituie prima încercare de a aborda problema evoluţiei din narodnicism a poporanismului. Sîntem convinşi că investigaţiile ulterioare vor aduce contribuţii noi la soluţionarea acestei probleme de o apreciabilă importanţă.

Reprodus din : Filosofia lui C. Stere în contextul culturii româneşti. – Ch., 1997. – P. 3-18.

385

Probleme moral-etice în concepţia lui Constantin Stere

Victor Juc, doctor în filozofie

Principiile morale sintetizează particularităţile esenţiale fundamentale ale relaţiilor formulate în sînul societăţii. Dar între cerinţele generale ale moralei, principiile ei şi conştiinţa morală a fiecărui om pot apărea anumite neconcordanţe sau chiar conflicte. Aceasta se explică prin condiţiile istorice în care trăiesc şi acţionează oamenii, nivelul dezvoltării conştiinţei lor, caracterul educaţiei etc. Orice morală este cu atît mai viabilă, cu cît principiile ei devin punctul de sprijin al unor convingeri personale, stimulente interioare ale comportării oamenilor. În opera lui Constantin Stere şi-au găsit reflectare unele probleme de conţinut moral-etic, însă trebuie de precizat că este vorba nu de un studiu ştiinţific fundamentat sau de expunerea unor reflecţii aflate într-o măsură mai mare sau mai mică în interconexiune, ci de unele principii moral-etice ca parte integrantă a concepţiilor despre lume ale gînditorului, în linii mari ele avînd ca misiune să contribuie la fundamentarea şi argumentarea opiniilor sale privind probleme politico-juridice, sociologice şi religioase. Nu găsim în opera lui Constantin Stere o lucrare aparte, special consacrată moralei, eticii, problemele de acest gen şi-au găsit reflectare în studiile juridice şi filozofice – „Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept”, „Încercări filozofice”,”Elenismul şi iudaismul în civilizaţia umană” etc. Este necesar a preciza şi faptul că gînditorul a abordat probleme de acest gen în etapa iniţială a creaţiei, adică la sfîrşitul secolului al XlX-lea, şi în cea finală, adică la începutul anilor 30 ai secolului al XX-lea. Una din problemele eterne ale eticii este problema privind natura şi izvorul moralei – care este baza moralei? Teoriile ce tind spre determinismul biologic deduc cerinţele morale din activitatea existenţei, adică din natura omului, din necesităţile fireşti ale oamenilor, din năzuinţele lor, din senzaţiile lor înnăscute. In conformitate cu paradigmele altor teorii, persistă un început necondiţionat şi extraistoric, existenţa exterioară a omului. Acest început poate fi considerat naturalist – legea naturii a stoicilor, legea evoluţiei vieţii organice, „legea teleologiei cosmice", sau idealist – binele suprem al lui Platon, ideea absolută a lui G. Hegel, legea morală apriorică a lui I. Kant. Conform concepţiilor autoritare ale moralei, unica cerinţă a moralei este o oarecare autoritate – divină sau personală. Etica occidentală contemporană consideră ca nesoluţionabilă problema bazei morale – noţiunile morale, conform tezelor intuitivismului, nu se află în conexiune cu natura întreg 386 existentului, iar neopozitiviştii opinează că judecăţile morale nu pot fi fundamentate ştiinţific. In această bază vom aborda şi vom elucida problemele moral-etice persistente în opera lui Constantin Stere, subliniind în context că gînditorul nu face distincţie dintre noţiunile etice propriu-zise şi noţiunile morale. Ţinînd cont de observaţia de mai sus privind abordarea de către Constantin Stere a problemelor moral-etice în contextul soluţionării obiectivelor de alt gen, este de menţionat că gînditorul a încercat să definească obiectul eticii, să determine corelaţia dintre altruism şi egoism în cadrul comunităţii umane timpurii, dintre filozofie şi morală făcând în context o critică severă la adresa metafizicii, să evidenţieze aspectele morale ale religiei, a iudaismului şi creştinismului în particular etc. Scopul acestui articol este de a elucida sus-numitele probleme în vederea valorificării în continuare a bogatei opere a lui Constantin Stere. Este greu să faci o incursiune în domeniile ştiinţei etice, însă etica, apud Constantin Stere, poate contribui la determinarea şi definirea rolului individual ca factor în evoluţia socială; este dificil să judeci despre interesele morale ale omenirii, însă aceste interese facilitează înţelegerea vieţii, a sensului ei din cauza că ştiinţa propriu-zisă, inclusiv etica, „ne dă fapte şi legi bazate pe fapte” (1; 372), ea nu se ocupă cu idealurile şi scopurile pe care omenirea trebuie să şi le propună, categoriile „scopului” şi „idealului” nu se includ în domeniul propriu al ştiinţei pozitive. Constantin Stere este de părere că cercetările eticii de la sfîrşitul secolului al XlX-lea sînt din punct de vedere ştiinţific neîndestulătoare – în cazul cînd rezultatele sînt puţin satisfăcătoare cauzele acestei stări de lucruri trebuie căutate în tendinţa şi dezideratul de a trata strict ştiinţific materia de studiu: „oricît de genial şi plin de cunoştinţe ar fi cineva, nu poate să-i ajungă o singură viaţă de om... ca să fie în stare să pună pe baze strict ştiinţifice” (1; 279) cercetările sale etice. Apud Constantin Stere, etica sau mai bine zis morala, a evoluat pe parcursul mileniilor, concepţiile noastre, sentimentele noastre individuale şi sociale au evoluat în istoria omenirii. Abordînd problema formării individualităţii, gînditorul este de părere că atmosfera psihică socială este forţa motrice a formării conţinutului conştiinţei şi determinării direcţiei voinţei. Conştiinţa individuală şi voinţa sînt reflectarea atmosferei psihice sociale, a voinţei şi conştiinţei generale, iar formarea individualităţii proprii, bazată pe conştiinţa de sine se materializează pe conţinutul acesteia, adică a voinţei şi conştiinţei generale. La Constantin Stere dezvoltarea individuală este identică însuşi procesului de individualizare în cadrul evoluţiei sociale – în societatea primitivă voinţa şi conştiinţa generală sînt produsul unei evoluţii impresionante, determinate de selecţia naturală şi automatismul psihic şi, deci, nu are loc procesul de individualizare, psihica individuală fiind subordonată celei sociale. 387

Constantin Stere se implică în discuţia dintre H. Spencer şi W. Wundt privind conexiunea dintre social şi etică, capabilitatea de a forma anumite relaţii sociale şi de a se supune restricţiilor imanente convieţuirii sociale. H. Spencer sublinia că sentimentele altruiste lipsesc la omul primitiv, lui îi lipseşte echitatea, care implică reprezentarea unor relaţii foarte complicate şi foarte abstracte între acţiunile oamenilor. Omul primitiv este prin natura lui egoist, însă cu timpul, din cauza selecţiei naturale, din egoismul însuşi se dezvoltă formele altruiste, in aşa fel formîndu-se bazele societăţii. În opinia lui W. Wundt, noi înţelegem că cei mai puternici într-o specie trebuie să supravieţuiască, fiindcă vedem cum indivizii cei mai puternici înving pe cei mai slabi, însă nu putem înţelege cum „în total” cei altruişti pot învinge pe cei egoişti, fiindcă „individual” aceştia din urmă au vădit mai multe şanse pentru izbîndă. Iată de ce evoluţioniştii de acest tip sînt nevoiţi să recurgă la rudimentele teoriei contractului social, însă această teorie cu cea a lui Ch.Darwin se află în contradicţie. Cugetătorul român se solidarizează în linii mari cu obiecţiile lui W. Wundt, considerînd că este o antinomie în concepţiile lui H. Spencer – acesta remarcă lipsa puterii de prevedere şi imaginaţie la oamenii primitivi şi totodată, spre a putea ajunge la formarea grupurilor sociale, deduce evoluţia altruismului din egoism, bazîndu-se pe îngrădirea începuturilor egoiste, în acord cu teoria dreptului natural. Totodată, Constantin Stere, ca şi adepţii lui H. Spencer, respinge opinia lui A. Comte care, în acord cu teoria dreptului natural relevă că sociabilitatea (sau altruismul) este condiţionată de tendinţa instinctivă către viaţa în comun – dar cum poate apărea sociabilitatea în condiţiile lipsei societăţii? Cu adevărat, sociabilitatea presupune viaţa în condiţiile societăţii şi în circumstanţele precare de la etapa iniţială a istoriei omului altruismul şi egoismul nu puteau exista pe bază de paritate, altruismul nu este al doilea stimulent primordial". Este de specificat însă că gînditorul român nu acceptă plenar nici una dintre aceste teorii, susţinînd că nici una nu poate dovedi tezele ei, ele avînd dreptate în criticile îndreptate una împotriva alteia – este imposibil de a deduce altruismul din egoism şi totodată altruismul nu poate să se dezvolte decît în condiţiile vieţii sociale şi nu poate anticipa societatea. Deci, problema constă în condiţiile psihologice ale formării grupurilor sociale, factorul psihologic în opiniile lui Constantin Stere contribuie în mod decisiv la dezvoltarea individualităţii – egoismul şi altruismul constituie rezultatul evoluţiei îndelungate şi sărăcia psihologică este echivalentă cu sălbătăcia. Nu condiţiile social-economice, nu persistenţa unor sentimente iniţiale ce predispun spre sociabilitate, ci conţinutul factorului psihologic condiţionează geneza vieţii sociale, condiţiile psihologice favorizează crearea

388 grupurilor sociale contribuind în mod esenţial la înfrîngerea egoismului şi fortificarea altruismului. Constantin Stere, în linii generale, se solidarizează cu reflecţiile L.Gumplowicz, făcînd uz de ele în vederea argumentării tezelor sale. Acesta susţinea că fenomenul şi faptul social sînt întotdeauna primare, din care, ca un moment secundar, izvorăşte gîndirea individului şi formaţiunile etico-sociale, ca de exemplu: religia, morala, dreptul. In acest caz ambele principii – altruismul şi egoismul – sau nici unul din ele sînt sau nu sînt izvoarele acţiunilor oamenilor şi resorturile dezvoltării sociale. Atunci cînd altruismul şi egoismul capătă un conţinut social limitat şi nicidecum abstract, am putea găsi soluţia ce-ar contribui în mare măsură la soluţionarea acestei antinomii, subliniază cugetătorul român. L. Gumplowicz relevă că individul conform părţii sale morale, conform cugetărilor şi concepţiilor sale se formează de către grupa sa, el nu este decît o parte a grupei, crescut în atmosfera ei morală, în cercul cugetării ei. Deci, susţine Constantin Stere, morala indivizilor se formează de către grupa socială în care ei cresc şi se maturizează în atmosfera ei morală. Ideea privind primatul fenomenului şi faptului social în raport cu formaţiunea etico-socială este de valoare şi atestă apologetica lui Constantin Stere, a sociologismului psihologizat în raport cu fenomenul etico-social în procesul de făurire a individualităţii. Apud Constantin Stere, sentimentul de dreptate nu este inerent naturii omeneşti , el este rezultatul unei lungi evoluţii care a plecat de la forme brutale, se are în vedere perioada cînd în sînul societăţii slăbeşte puterea „conştiinţei comune”, cînd se naşte antagonismul de interese şi lupte sociale interne şi omul era silit să întrebuinţeze puterea şi avea pentru aceasta tot sprijinul concetăţenilor, conlocuitorilor, fapt care nu putea să asigure întotdeauna triumful dreptăţii. Prin urmare, sentimentul de dreptate, fiind promovat de necesităţi, a fost resimţit la o anumită etapă a evoluţiei societăţii, generat ca şi formarea individualităţii de cele mai severe forme de luptă. Gînditorul român nu adoptă punctul de vedere al lui H.Spencer, care deduce altruismul din egoism, dar consideră că egoismul este localizat în timp înaintea altruismului, precedîndu-1; în acelaşi timp el nu acceptă plenar nici obiecţiile lui W. Wundt, care susţinea că selecţia naturală, lupta dintre indivizi nu numai că nu favorizează altruismul, ci din contra, fortifică egoismul, iar teoria contractului social, teorie la care apelează H. Spencer, este numai un calcul care nu întotdeauna, în condiţiile orînduirii primitive, poate determina acţiunile oamenilor. Constantin Stere opinează că datorită factorului psihologic, condiţiilor psihologice, la o anumită etapă a evoluţiei vieţii sociale atestăm prezenţa altruismului, precum şi a unei individualităţi dezvoltate. Nu vom greşi dacă vom releva că gînditorul român acceptă raţionamentele lui A. Comte, care susţinea că altruismul, ca şi egoismul, sînt 389 funcţiile principale ce se manifestă deja în celule; în acest sens ele ar fi un fel de idei înnăscute şi este nevoie de anumite condiţii de ordin psihic care favorizează evoluţia şi manifestarea lor. Urmărind evoluţia socială a individualităţii omeneşti, cugetătorul român este de părere că aceasta, dizolvată în gruparea socială, robită de voinţa şi conştiinţa generală, nu a găsit condiţii prielnice pentru a se emancipa de acest jug atît timp cît atmosfera psihică unitară a societăţilor primitive nu a fost zdrobită prin generarea vieţii politice de stat, care presupune fracţionarea societăţii în mai multe grupe eterogene; lupta dintre aceste grupe a creat condiţii favorabile pentru dezvoltarea iniţiativei individuale. În procesul de emancipare a individualităţii de sub tutela atmosferei psihice, sociale impersonale, are loc supunerea inconştientului nemărginit scopurilor omeneşti. Emanciparea individualităţii este triumful omenirii asupra inconştientului, susţine gânditorul, ea contribuie la renaşterea omului şi la crearea unei lumi noi din punct de vedere intelectual şi moral” (1; 362). În acelaşi timp trebuie subliniat că Constantin Stere este adeptul caracterului de clasă al moralei, considerînd că în societatea cu clase antagoniste morala este aşezată în interesul claselor dominante; pentru a imprima argumentelor sale fermitate el apelează la reflecţiile lui J. St. Mill: acesta susţinea că pretutindeni unde există vreo clasă dominantă aproape toată morala publică şi tot dreptul derivă din interesele acestei clase şi din sentimentele ei de superioritate. In fond aceasta este o idee justă, persistă o asemenea ordine de idei, însă fenomenul dat nu trebuie absolutizat, din cauză că în societate mai sînt prezente şi principii generale, demne de respectat pentru toţi membrii societăţii, se are în vedere în special cele de conţinut etico-religios care în fapt exercită o mare înrîurire asupra stărilor de spirit, indiferent de apartenenţa de clasă. Aşadar, fără a emite o concepţie proprie bine fundamentată, Constantin Stere s-a limitat la reproducerea unui şir de citate ale unor gînditori, citate care în linii mari corespundeau vederilor sale sau expuneau unele crîmpeie de conţinut diametral opus şi le confrunta în scopul de a prezenta opinia sa; el refuză extremele şi acceptă ce este raţional şi convenabil pentru sine, propunînd în acelaşi timp o componentă care ar contribui în mod decisiv, în opinia sa, la soluţionarea antinomiilor şi privite în ansamblu alcătuiesc reflecţiile sale privind sus-numitele probleme. Constantin Stere nu a acceptat vreo concepţie abordată de el, ci în baza unei selecţii a tins să-şi formuleze opinia. Considerînd că nici una din teoriile elucidate nu-şi poate dovedi plenar paradigmele, el nu caută să introducă conciliere, ci îşi propune să-şi fundamenteze concepţia în baza găsirii modalităţilor ce ar elimina în linii mari tezele care nu rezistă criticii, imprimînd raţionamentelor sale armonie şi totodată argumentîndu-le. 390

Constantin Stere respinge concepţiile biologizante, considerînd că faptele sociale nu pot fi reduse la însuşirile indivizilor. Sus-numitele raţionamente îl evidenţiază pe Constantin Stere ca neokantian. Orientarea sa de la sfîrşitul secolului al XlX-lea se explică şi prin faptul că neonkantianismul avea influenţă în anumite cercuri ale mişcării socialiste şi se bucura de succes în cadrul cercurilor liberale din Europa Occidentală. Gînditorul român studiase literatura filozofică a lui W. Wundt, R. Riehl, R.Avenarius, R. von Jhering. De fapt Constantin Stere a făcut în linii mari cunoscut în România neocriticismul kantian – orientare modernă în filozofia acelui timp. El îl aprecia mult pe W.Wundt, dar respinge concepţia acestuia cu asprime, punînd sub semnul întrebării rolul lui de cofondator al psihologiei experimentale în pofida faptului că gînditorul român apelează la psihologie atribuindu-i un rol esenţial. De asemenea, cugetătorul român consideră că în morală W. Wundt n-a ştiut să se ridice mai presus de prejudiciile curente ale claselor stăpînitoare, că dă sancţiune morală dezmembrării societăţii în caste recurgînd la analogii crude ale organismelor animale, că încetarea războaielor nu este de dorit pentru că ele ar servi scopurilor morale înalte (la aceste ultime teze vom reveni ceva mai jos). Totodată, cugetătorul român este de părere că W. Wundt are perfectă dreptate cînd întrevede legătura indisolubilă dintre idealul religios şi cel moral; filozoful german subliniază că oricît de mult, în cazuri izolate, idealul religios s-ar îndepărta de cel moral, un lucru însă nu poate fi contestat: întrucît cugetarea se îndreaptă în special spre icoanele ideale şi morale de activitate omenească sau spre ordinea ideală şi morală a lumii, ea trebuie să-şi găsească expresie în forma idealurilor religioase. Constantin Stere nu a contestat justeţea acestei ordini de idei, ci, dimpotrivă, a relevat necesitatea implicării mai active a religiei în procesul de fundamentare a unei concepţii unice privind lumea şi viaţa, concepţie în cadrul căruia factorului moral îi revine rolul decisiv. În acelaşi timp gînditorul român respinge raţionamentele lui M.Guyau privind caracterul antiştiinţific şi mistic al religiei (insistăm asupra acestei probleme exclusiv din necesitatea elucidării tuturor aspectelor temei abordate), considerînd, pe bună dreptate, că „oricine are putere morală pentru lupta grea contra inconştientului în natură şi istorie – lupta pentru ideal – nu poate să nu fie „religios”, cum nu poate trăi o societate fără vreo religie. Dar „religios” nu înseamnă numaidecît mistic, fetişist...” (1; 385). In cazul dat religia contopită în cadrul filozofiei devine ca şi această din urmă ideologie – „religioase sînt toate acele idei şi simţuri care se raportă la o existenţă ideală ce corespund perfect dorinţelor şi cerinţelor inimii omeneşti” (1; 384); (Ar fi potrivite aici reflecţiile aceluiaşi W.Wundt) – şi are ca misiunea de a crea baza teoretică, de a stabili conexiunea organică dintre ştiinţă şi idealurile omeneşti, de a le concentra într-o singură concepţie privind lumea şi viaţa. 391

În opinia lui Constantin Stere, elinismul şi iudaismul se află la baza întregii culturi moderne. „Toată gîndirea omenirii de astăzi, filozofia, ştiinţa ca şi morala şi religia, ca şi arta şi poezia, izvorăsc direct din ambele aceste curente istorice” (1; 431). Acest punct de vedere nu poate fi acceptat de noi din cauza că elemente de morală apar concomitent cu omenirea, însuşi Constantin Stere se referă la egoism şi altruism, plus la toate, morala ca fenomen este atestată în India Antică şi în China Antică, semnificaţia elenismului şi a iudaismului în formarea şi dezvoltarea culturii şi civilizaţiei acestor popoare este minoră. Gînditorul român consideră că atît din punctul de vedere al dezvoltării istorice, cît şi din cel al concepţiei generale asupra lumii şi vieţii, mozaismul şi creştinismul apar numai ca ramificaţii ale iudaismului, raţionamentele sale privind identitatea concepţiilor morale din Vechiul şi Noul Testament tinde să le fundamenteze şi să le argumenteze făcînd uz de citate din Sfînta Scriptură, precum şi ale unor cugetători şi publicişti (aici vrem să remarcăm numai că citatele din Sfînta Scriptură sînt rupte din context şi interpretate în direcţia favorabilă sie şi deseori nu corespund conţinutului adecvat). Deşi în Vechiul Testament, găsim toate principiile morale pe care se întemeiază creştinismul, aproximativ toate normele eticii moderne individuale şi sociale şi anume: iubirea aproapelui, dreptatea, pacea între oameni, apoteoza muncii, afirmaţia privind identitatea de concepţii morale dintre Vechiul şi Noul Testament nu este plenar justă. Constantin Stere găseşte şi exemple de morală austeră în Vechiul Testament, dar le declară netipice pentru iudaism şi nu putem să nu fim de acord cu gînditorul – elemente de acest gen nu sînt tipice iudaismului, dar iudeii le practicau împrumutîndu-le de la neamurile vecine. Apud Constantin Stere, Biblia pentru prima oară proclamă supremaţia idealului moral al omenirii faţă de forţele oarbe ale naturii – acesta este un adevăr incontestabil, însă este necesar de subliniat că iudaismul nu că dispreţuia pămîntul, dar îl subordona concepţiei sale morale, el înălţa ordinea morală, omul fiind numit stăpîn al naturii. Iubirea de aproapele, dreptatea, sanctitatea muncii şi pacea – aceste principii sînt considerate şi de Constantin Stere ca temelie a ordinii morale a lumii care se realizează prin solidaritatea umană împotriva stihiilor oarbe ale naturii. Această idee, în linii mari, este justă, însă iudaismul include şi alte principii morale, ordinea relevată de idei este caracteristică mai cu seamă creştinismului, în opinia lui Constantin Stere iudaismul, proclamînd unitatea de Dumnezeu, afirmă unitatea principiului moral, unitatea conştiinţei umane şi solidaritatea omenirii în lupta pentru triumful idealului ei. Dar oare creştinismul proclamă altceva? Cu adevărat, starea de idei sus- numită este proprie iudaismului monoteist. Or, iniţial iudaismul a fost şi el politeist. 392

Evaluarea înaltă a iudaismului de către cugetătorul român se datoreşte imperativelor proclamate de acesta – imperativele de conţinut moral şi monoteismul poartă un profund caracter social şi au menire să contribuie la instaurarea păcii sociale (lichidarea exploatării clselor oprimate) şi înlăturarea războaielor de exterminare dintre popoare. „Această concepţie rămîne din nenorocire încă şi astăzi numai o aspiraţie... Iudaismul şi după milenii de luptă şi suferinţe n-a biruit încă. Dar numai biruinţa lui va asigura omenirii o viaţă care va merita să fie trăită” (l; 440). In acelaşi timp, datorită politeismului său elenismul este contrapus de către Constantin Stere iudaismului monoteist în baza aceluiaşi criteriu social-moral politeismul a presupus împărţirea oamenilor prin îngrădiri verticale şi orizontale în grupuri sociale străine şi ostile, a provocat războaie şi genocid. In schimb, elenismul este înalt apreciat din cauză că „a afirmat triumful raţiunii umane şi dreptul omului la viaţă fericită pe pămînt” (1; 436), în cadrul acestei civilizaţii omul nu mai este robul naturii, el este decretat ca stăpîn al naturii pentru că o supune legii morale, ca temelia ordinii universale. Deci, elenismul a afirmat dreptul omului la viaţă fericită pe pămînt, la bucuria vieţii, iar iudaismul a proclamat unitatea principiului moral, supremaţia omului asupra naturii. Prin urmare, forţa motrice a desfăşurării activităţii umane este voinţa, plăcerea, utilul, frumosul, bunătatea: „Omul vrea să fie fericit, crede că trebuie să fie fericit şi cu toate că nu poate şti dacă va izbuti vreo dată, vrea mai bine să moară luptîndu-se pentru un viitor fericit, decît să se supună faptului crud” (l; 272-273). Constantin Stere se solidarizează cu E.Hartmann care susţinea că omenirea a concentrat atîta putere materială că poate distruge chiar tot universul şi deci problema dacă îl va distruge sau nu depinde de dorinţa şi voinţa omenirii, de credinţa ei privind misiunea sa. In această ordine de idei, omul este înzestrat cu prerogativa deciderii, voinţa lui se bazează pe raţiunea practică, dar şi pe domeniul moral. Fiind conduşi de voinţă, oamenii au dreptul de a decide, de a-şi determina direcţia şi conţinutul activităţii, însă această hotărîre are ca suport utilul şi moralitatea. Cugetătorul îi acordă fiecăruia dreptul la opţiune, dreptul de a alege şi fiecare alege fiind dirijat de năzuinţele, presupunerile şi dezideratele sale, însă în condiţiile nonexistenţei unei conştiinţe de sine a întregii omeniri, a neomogenităţii extreme a omenirii şi lupta dintre diferite grupări de coloratură extrem de nuanţată, probabilitatea transformării acestora tendinţe în realitate, şansa lor de izbîndă este foarte diversă, din cauză că societatea constă atît din individualităţi, cît şi din ignoranţi şi nu întotdeauna ei sînt conştienţi de activitatea lor şi nu toţi oamenii au un scop comun de conţinut moral. „Dacă oamenii ar fi moralmente uniţi într-un scop comun, problema filosofiei ar fi un lucru comparativ uşor” (1;373), ea ar trebui să formuleze conţinutul „conştiinţei generale” şi să constate direcţia „voinţei generale” a 393 oamenilor. Însă în condiţiile unei dispersări totale, apud Constantin Stere, nu există o „conştiinţă de sine a omenirii” ca formulare a adevărului şi a dreptăţii în adevăr general omenesc, nu este o desăvîrşire ideală şi deci nu poate fi vorba despre elaborarea filozofică a idealurilor şi problemelor morale ale omenirii, despre necesitatea cărora releva I. Kant şi A. Riehl. Constantin Stere remarcă nonexistenţa unui scop moral pentru toţi oamenii – pe de o parte, iar pe de alta – susţine că omul vrea să fie fericit, crede că trebuie să fie fericit. După toate probabilităţile aici nu este o contradicţie flagrantă – năzuinţele de a fi fericit ar fi nu un scop comun şi nu pot servi în calitate de factor unificator din punct de vedere moral, ci sînt numai interese generale ale oamenilor sau interese ale diferitelor grupe de oameni, care coincid mai mult cu interesele generale ale omenirii. Nonexistenţa scopului comun, a conştiinţei de sine a întregii omeniri se datorează realităţii – aceasta reflectă stările de spirite ale diferitelor grupuri de oameni, cu interese variate, de multe ori de conţinut diametral opus, precum şi lipsei sintezei ştiinţei cu năzuinţele omeneşti într-o singură concepţie largă şi atotcuprinzătoare despre lume şi viaţă. Misiunea filozofiei, consideră Constantin Stere, este de a asigura sus- numitului proces de sintetizare baza teoretică. Concilierea în cadrul diversităţii de interese este foarte greu de obţinut, dispoziţiile sufleteşti generate de condiţiile concrete sînt deosebite, chiar şi în cadrul tezelor în aparenţă pur teoretice sau filozofice se reflectă practica. Dar „cum să împaci un prusian triumfător şi un francez învins”, se întreabă cugetătorul român referindu-se la opiniile lui W. Wundt şi ale lui A. Fouillee privind problema caracterului moral al războiului de cucerire. Astfel, A. Fouillee denunţă războiul ca cea mai mare nenorocire, iar biruinţa sau înfrângerea sînt considerate lipsite de orice însemnătate morală şi refuză oricărui stat dreptul de a ţine în stăpînire o naţiune străină; W. Wundt din contra, susţine că „pacea veşnică” este un vis urît şi deşert, războiul serveşte „scopurilor morale eterne”, iar o naţiunea cuprinsă într-un stat străin trebuie zdrobită prin forţă, dacă ea „din egoism” pune interesele sale naţionale mai presus de interesele statului din care de fapt face parte. Constantin Stere expune aceste reflecţii, care, în opinia noastră, pot fi acceptate deplin şi în parte, în scopul de a demonstra persistenţa antinomiilor şi imposibilitatea de a releva despre desfăşurarea ideală a filozofiei ca expresie a conştiinţei de sine a omenirii. Starea relevată de lucruri, apud Constantin Stere, poate fi depăşită – a stabili baza teoretică pentru concepţia practică supremă a unirii ideale a omenirii şi a indica asupra importanţei acestui ideal pentru toate sferele de interese umane - aceasta este misiunea, prima obligaţie a filozofiei. Unirea morală, ideală a omenirii, bazată pe consimţămîntul liber al tuturor membrilor ai comunităţii umane, necesitatea căreia era susţinută de I. Kant, apare ca postulat necesar 394 pentru desăvîrşirea ideală a însăşi filozofiei şi în acelaşi timp, ca un principiu suprem în etică, ca criteriu sigur al progresului social şi ca o condiţie pentru triumful definitiv al omului asupra forţelor naturii. Gînditorul român consideră că unitatea ideală a omenirii în principiu poate fi realizată, rolul decisiv în calea desăvîrşirii acestui proces îi revine filozofiei, aceasta avînd menirea să fundamenteze teoretic concepţia unirii morale a comunităţii omeneşti, ţinînd cont de diversitatea intereselor umane, de multitudinea subdiviziunilor grupărilor de oameni pe orizontală şi verticală. În cadrul elaborării filozofice a ideilor şi problemelor morale a omenirii se va reflecta personalitatea morală a filozofului fiind valabilă pentru toate timpurile. Filozoful este produsul împrejurărilor, condiţiilor concrete în care îşi desfăşoară activitatea şi este extrem de dificil să se distanţeze complet de realitate. Însă, apud Constantin Stere, cu cît personalitatea lui morală este superioară şi mai curată, cu cît ea este mai mult lipsită de determinări înguste, egoiste, cu cît filozoful este mai adînc devotat adevăratelor interese ale omenirii sau în măsura în care în condiţiile concrete antagonismul de interese al diferitelor grupuri de oameni nu poate fi înlăturat, cu cît filozoful este mai devotat acelor interese de grup care coincid mai mult cu interesele generale ale omenirii, cu atît el are mai multe şanse de reuşită în soluţionarea problemelor filozofice. Filozoful nu-şi desfăşoară activitatea într-un mediu închis în sine, izolat de ceilalţi membri ai societăţii; fiind influenţat de realitatea contemporană sie, nu se retrage complet din această realitate, însă cele mai mari şanse de a stabili baza teoretică a concepţiei unităţii morale a omenirii au acei filozofi care se apropie în cea mai mare măsură de conceperea intereselor generale ale comunităţii umane sau a intereselor acelor grupuri de oameni care în cel mai înalt grad sînt similare intereselor generale. Care sînt însă interesele generale ale omenirii? Constantin Stere nu le nominalizează, el remarcă numai persistenţa intereselor de semnificaţie generală pentru întreaga omenire, dar fără a indica care sînt ele, fără a le nominaliza. De fapt, în baza celor expuse de Constantin Stere, care avea perfectă dreptate, aceste interese de ordin general nu au fost încă transpuse în viaţă din cauza antagonismului şi a egoismului care generează interesele de grup, precum şi a lipsei fundamentării teoretice a concepţiei unităţii ideale a omenirii. Cert este că unitatea morală a omenirii este condiţionată de stabilirea bazei teoretice şi de transpunerea în „practică” a intereselor generale ale comunităţii umane, valorificarea lor ar semnifica obţinerea acestei unităţi. Este necesar de specificat că noţiunea „unirea ideală a omenirii” şi noţiunea „unirea morală a omenirii” poartă un conţinut identic – unirea morală a oamenilor este un ideal, iar unirea ideală a oamenilor se bazează pe principii etice. Sîntem tentaţi să credem că unul din interesele 395 generale ale omenirii sau unicul interes de acest gen este năzuinţa de a fi fericit, de a se bucura de viaţă pe pămînt; calea spre fericire, spre ideal se asigură prin intermediul ştiinţei, aceasta ar fi misiunea ei abordată din punct de vedere ştiinţific. Aşadar, Constantin Stere porneşte de la un ideal – unirea morală a oamenilor – şi reclamă necesitatea fundamentării de interese a acestei concepţii, unui suport filozofic în vederea depăşirii antagonismului de interese şi stabilirii unităţii ideale a familiei umane. Cugetătorul nu prezintă un mecanism concret ce ar asigura valorificarea acestui ideal, adică crearea conştiinţei de sine a întregii omeniri, el susţine doar că o atare conştiinţă de fapt nu există, iar misiunea filozofiei este de a-i stabili baza teoretică ce i-ar argumenta semnificaţia. Credem că ordinea de idei relevată nu şi-a pierdut actualitatea, în condiţiile cataclismelor la care este expusă lumea necesitatea coeziunii comunităţii umane este incontestabilă, o asemenea concepţie ar fi binevenită. În opinia lui Constantin Stere, în calea concepţiei adevărate despre lume şi viaţă au stat mult timp două prejudicii: înzestrarea naturii cu calităţi morale (un fel de antropomorfism etic) şi credinţa că „viaţa pur şi simplu conformă naturii e prin sine însăşi morală” (1; 375). În această ordine de idei, este dificil a determina care dintre ele este mai dezastruoasă: misticismul, credinţa în forţele supranaturale, care veghează asupra omului şi viitorul acestuia, nereclamînd-i decît supunere faţă de ordinele de sus sau fatalismul (lui A.Riehl) care pune amprenta divină asupra a tot ce este natural. Constantin Stere preferă misticismul religios susţinînd că acolo, cel puţin de asupra naturii stau poruncile divine, care totuşi dau nişte norme pentru activitate şi luptă (1; 375). Cu adevărat, nu se cuvine să înzestrăm natura cu calităţi morale, astfel se şterge orice deosebire dintre „bine” şi „rău” (acestea fiind unele din principalele categorii ale moralei, din cauza că orice fapt ar fi „natural” şi deci „moral” şi nu-i rămîne omului decît să se supună, aşteptînd totul de la „evoluţia naturală”, iar această stare de spirite, în opinia gînditorului, conduce implicit spre renunţare la lupta contra nedreptăţilor şi subjugării. Este de notat că Constantin Stere nicidecum nu putea să accepte fatalismul, chiar şi din cauza că această teorie venea într-o flagrantă contradicţie cu stările sale de spirite, cu temperamentul său combativ, el fiind de părere că viaţa omului poate fi privită ca un şir de scopuri, propuse şi soluţionate. Unirea ideală a omenirii şi stăpînirea deplină a pămîntului de către toate forţele ei unite, potrivit opiniei cugetătorului, constituie idealul suprem pe care şi-1 propune omul ca atare. În spiritul timpului – sfîrşitul secolului al XIX-lea – Constantin Stere întreprinde o critică aspră la adresa metafizicii; în acest scop îl citează pe A. 396

Schopenhauer pentru critica adresată Iui F.Schelling, care nu abordează de fapt în mod detaliat problema liberului arbitru. Invectivele principale sînt îndreptate de cugetătorul român împotriva lui W. Wundt. Acesta este apreciat de Constantin Stere pentru investigaţiile sale în domeniul eticii şi filozofiei, care prezintă „un teren, dacă nu tocmai cu totul nepătruns, apoi cu siguranţă, încă în mare parte ascuns sub norii groşi şi ceaţa ucigătoare ale speculaţiilor arbitrare ale metafizicii” (l; 407). Ruptă din context şi absolutizată, afirmaţia lui Constantin Stere „problemele atît de importante şi atît de puţin luminate încă ale acestor sfere de cunoaştere şi gîndire” (se au în vedere probleme de ordin etic, precum şi de cel filozofic) ar însemna că problemele de acest gen au fost puţin studiate pînă la W. Wundt şi acesta merită aprecierea cuvenită; subliniem că o atare ordine de idei nu poate fi acceptată. Abordat în context, sus-numitul raţionament se raportează la o nouă metodă de investigaţie, non- metafizică, riguros ştiinţifică a problemelor de conţinut etic şi filozofic. Fiind adept al ştiinţei pozitive şi adversar al metodei metafizice de abordare a problematicii etice, Constantin Stere categoric respinge conţinutul raţionamentelor filozofului german privind caracterul moral al dezmembrării societăţii în clase şi al semnificaţiei morale a pedepsei penale, dreptul statului cuceritor de a menţine cu forţa stăpînire asupra naţiunilor subjugate care „din egoism” ar tinde spre independenţă şi dezvoltare naţională neîngrădită şi ineficienta încetării războaielor, datorită scopurilor morale înalte ale acestora. Cugetătorul român, de asemenea, nu acceptă reflecţiile lui W.Wundt privind existenţa unor „scopuri morale eterne”, care sînt plasate deau-pra vieţii indivizilor, vieţii popoarelor, chiar şi a omenirii întregi, învinuindu-1 de apologetică a protestantismului şi a intereselor junkerilor prusieni. În opinia gînditorului român, W. Wundt n-a ştiut să se ridice mai presus de prejudiciile curente ale claselor stăpînitoare; în pofida persistenţei tendinţelor către scopuri eterne sau graţie acestor tendinţe filosoful german a sancţionat din punctul de vedere moral divizarea societăţii în clase şi necesitatea războaielor, reieşind din interesele claselor stăpînitoare din Germania. Nu ne rămîne decît să presupunem cu aproximaţie care sînt opiniile lui Constantin Stere privind conţinutul reflecţiilor sale, el nu insistă să-şi expună punctul de vedere, ci numai le respinge cu fermitate pe cele ale filozofului german, fapt ce ne permite să constatăm, în mod simplist, un conţinut diametral opus al raţionamentelor gînditorului român privind problema elucidată, cugetătorul român refuză persistenţa unor „scopuri morale eterne” situate deasupra individului şi întregii omeniri, el recunoaşte existenţa unor „scopuri morale eterne” dar le plasează în cadrul comunităţii umane, ele sînt accesibile omului şi au ca misiune să imprime impuls activităţii lui valorificatorii. Acceptarea scopurilor formulate de W. Wundt i-ar priva concepţiile de caracter militant şi, totodată, le-ar însera o anumită doză de 397

înţeles formal, precum şi fatal, ba chiar mai mult, l-ar îndrepta spre metafizica, vehement criticată. Constantin Stere întreprinde în stil clasic o succintă tentativă de a descrie conţinutul raporturilor interumane în cadrul societăţii bazate pe unirea morală a omenirii – în centrul acestei societăţi ideale panumane se va afla omul dezvoltat multilateral, înzestrat cu prerogativa de a-şi determina în mod independent destinul. Trăsătura distinctivă a acestei societăţi ideale panumane este stabilirea celui mai înalt grad de perfecţiune, de civilizaţie privind raporturile mutuale din cadrul societăţii umane; conform opiniei cugetătorului român, în viitor, în societate vor domina relaţii interumane bazate pe dreptate (1; 379). După toate probabilităţile, fericirea, după Constantin Stere, este accesibilă omului în condiţiile persistenţei dragostei reciproce, relaţiilor interumane bazate pe dreptate şi posibilităţii determinării independente a destinului propriu. Constantin Stere recurge la descrierea (de altfel, destul de evazivă şi lapidară) a conţinutului societăţii ideale reieşind din următoarele cauze: a) se interesa de problema rolului individual ca factor în evoluţia socială şi a fost nevoit să apeleze şi la etică, doar tindea să ducă la bun sfîrşit raţionamentele sale; b) aceste gînduri au fost expuse în condiţii vitrege pentru autor – in timpul aflării în Siberia Orientală – cînd întrebarea „pentru ce să mai trăim?” nu era numai o problemă pur teoretică şi el căuta motive pentru consolare şi supravieţuire. Cugetătorul român era de părere că omenirea n-are un caracter etern, ea este localizată în cadrul unor limite temporale şi sfîrşitul ei este inevitabil. Ordinea de idei reflectată este, în linii mari, similară stării de lucruri descrisă în Sfînta Scriptură privind domnia împăratului Solomon - Statul Israel în perioada lui de domnie a ajuns la culmea ascensiunii, dar spre finele activităţii împăratului s-a pus baza dezagregării acestui stat unitar, fapt ce s-a soldat în ultima instanţă cu dispariţia completă a Statului Evreu din lumea antică. Tabloul zugrăvit de Constantin Stere este aproximativ identic: omenirea va valorifica idealul suprem, va fi fericită (este de specificat că noţiunea „fericire” şi noţiunea „ideal suprem” nu sînt, potrivit opiniei gînditorului, de conţinut similar, aceasta din urmă este alcătuită din două componente – „Unirea ideală a omenirii” şi „stăpînirea deplină a pămîntului de către toate puterile unite ale omenirii”), în acelaşi timp însă dispariţia acestei societăţi ideale panumane, precum şi a omenirii însăşi este inevitabilă şi ireversibilă, chiar şi în pofida faptului că oamenii vor depune o rezistenţă dîrză; „homo militans”, această putere reală în univers (anume un aşa tip de om apare în scrierea „încercări filozofice”), condus de înaltă responsabilitate civică, cu conştiinţa datoriei împlinite, trece în nefiinţă. 398

Cugetătorul este convins de accesibilitatea acestui ideal, potrivit opiniei sale, numai slujirea idealului în toată măsura puterilor poate da un înţeles moral existenţei noastre care de altfel rămîne fără rost şi fără noimă (l; 380); numai lupta comună îi apropie pe oameni de acest ideal, fiecare pas în direcţia dată apare ca o biruinţă, ca un triumf al raţiunii şi al voinţei omeneşti, acest pas imprimă prin sine însuşi un înţeles moral vieţii fiecăruia. Fără îndoială, reflecţia lui Constantin Stere este justă – omul trebuie să tindă spre ideal, însuşi idealul poate fi considerat ca cel mai înalt şi cel mai nobil din cadrul tuturor năzuinţelor înalte şi nobile ale omului. Idealul poate fi accesibil omului, soarta membrilor comunităţii umane depinde în mare măsură şi de caracterul scopurilor propuse, precum şi de inteligenţă şi capabilitatea soluţionării lor; cert este că valorificarea idealului este posibilă numai în condiţiile persistenţei tendinţei către acest ideal şi luptei pentru soluţionarea lui, omului revenindu-i în cadrul acestui proces un rol determinant şi activ. Cugetătorul român acceptă plenar reflecţiile lui A.Fouillee care opina că viitorul omenirii este în mîinile oamenilor, iar societatea umană nu poate mai mult să se convingă că nu mai există un ideal foarte semnificativ pentru ea. „Iar ca să credem în posibilitatea de a ne apropia mereu către ideal, susţine Constantin Stere, avem temeiuri din cele mai serioase” (1; 381). În istoria eticii existenţa şi valoarea au cunoscut o polaritate interpretativă cu referire la acţiune: existenţa se impunea ca un principiu permanent al organizării utilului, iar valoarea – ca un termen normativ orientativ; această activitate proiectată nu este independentă, după cum s-ar părea că trebuie să fie din cauza că presupune conexiune permanentă între construirea acţiunilor şi situaţiile anterioare. Aceste legături indică asupra conexiunii dintre valoare şi existenţă, prima introduce în perfecţiunea sa mişcarea timpului şi, sintetic, ascensiunea existenţei atribuie direcţiei sale o justificare permanentă. Ordinea de idei elucidată este caracteristică opiniilor gînditorului român – idealul este o valoare orientativă, iar existenţa justifică direcţia ascensiunii spre acest ideal; el nu se afilia la ideile lui A.Schopenhauer care considera că etica nu se ocupă nici de acţiuni, nici de rezultate. În scopul fortificării încrederii sale în puterea crescîndă a omului asupra naturii Constantin Stere face apel la raţionamentele pesimistului german E.Hartmann, care indica asupra eventualului pericol al distrugerii universului din cauza concentrării în mîinile oamenilor, în proporţii tot mai mari, a puterii materiale; în vederea fundamentării concepţiei privind necesitatea valorificării naturii cugetătorul recurge la autoritatea scrierilor sfinte, în special la paradigmele iudaismului: „Omul este decretat ca stăpîn al naturii fiindcă el se supune legii morale, ca temelie a ordinii universale” (1; 438); în

399 acest sens, omul devine factor al procesului istoric, legea de acest gen stă la baza organizării sociumului. În opinia noastră, avînd o încredere sporită în posibilităţile valorificatorii ale omului, Constantin Stere le-a supraapreciat în mare măsură, tendinţa de a supune natura intereselor sale şi de a domina asupra ei devenea idealul suprem al activităţii umane privind transformarea întregului glob pămîntesc într-o modalitate de soluţionare a scopurilor omenirii. Fără îndoială, hotarul dintre cunoaştere şi necunoaştere (făcînd uz de raţionamentele lui I. Kant) se deplasează mereu în favoarea cunoaşterii, însă necunoaşterea întotdeauna va prevala asupra primei. Se cuvine a preciza că este necesar să ţinem cont de perioada cînd au fost expuse reflecţiile cugetătorului român – este vorba de sfîrşitul secolului al XlX-lea – epoca marilor descoperiri ştiinţifice, a revoluţiei în fizică cu toate consecinţele ei; numai luînd în considerare realizările ştiinţifice din acel timp, precum şi optimismul tineresc şi revoluţionar al gînditorului putem estima şi justifica reflecţiile lui. Insă dominaţia totală a omului asupra naturii este un ideal, ca şi unirea morală a omenirii, acesta este un proces de lungă durată şi necesită mult timp; după toate probabilităţile omenirea nu se află nici în etapa iniţială a procesului relevat, din cauză că, apud Constantin Stere, fundamentarea teoretică a societăţii ideale panumane era o problemă de viitor şi... actualmente nu avem destule temeiuri pentru a putea afirma cu certitudine că o asemenea bază teoretică a fost deja fundamentală şi trasată, şi omenirea se află pe calea unirii ideale. În general, Constantin Stere a estimat foarte înalt morala, el găsea în principiile ei un mijloc de perfecţionare a societăţii, de desăvîrşire a omului, acestui subiect al legilor morale. Este inadmisibil ca morala să se subordoneze conjuncturii, pentru gînditorul român ea constituie ceva sacru (deşi considera că în societatea cu clase antagoniste morala poartă un caracter de clasă), „legea morală este sfîntă”, îl citează cugetătorul pe I. Kant în vederea argumentării raţionamentelor sale, fiind plenar în acord cu reflecţiile filozofului german, care susţinea că în întreaga creaţie „tot ce dorim sau tot ce se află sub puterea noastră poate fi întrebuinţat ca un singur mijloc; omul singur, şi cu el orice fiinţă raţională, este un scop în sine pentru că prin autonomia libertăţii sale el este subiectul legii morale, care este sfîntă... El niciodată nu poate fi tratat ca un simplu mijloc, ci întotdeauna ca un scop...” (2; 74); Hoffding dezvoltă legea morală kantiană astfel: „Din punct de vedere al moralei omeneşti, cuprinsul legii morale nu-1 poate forma decît acest principiu: acţiunile noastre trebuie să tindă spre cel mai mare progres cu putinţă al celui mai mare număr posibil de fiinţe raţionale” (2; 76). Aşadar, Constantin Stere visa la unirea morală ideală a omenirii, bazată pe egala îndreptăţire a tuturor membrilor familiei umane, în care s-ar 400 recunoaşte principii ale eticii kantiene; fiind o influenţă directă a lecturilor sale din operele cugetătorilor neokantieni şi cei pozitivişti (Auguste Comte, Alfred Fouilee, Richard Avenarius, Wilhelm Wundt), etica i se părea a fi unicul indiciu sigur al progresului social şi o condiţie pentru triumful definitiv al omului asupra forţelor oarbe ale naturii. Constantin Stere abandonează plenar teza marxistă privind dinamica antagonismelor sociale, el a respins orice teză marxistă. Gînditorul a vădit o abordare umanitaristă în progresul moral al omenirii, în datoria etică a omului ca individualitate şi a umanităţii în ansamblu. Autorul se prezintă ca un kantian - numai slujirea idealului cu maximum de efort poate da un înţeles moral existenţei noastre.

Referinţe

1. Constantin Stere. Scrieri, vol.5, Chişinău, 1991. 2. Constantin Stere. Social democratism sau poporanism? în Viaţa românească, 1908, nr. 4.

Reprodus din: Filosofia lui Constantin Stere în contextul culturii româneşti. – Ch., 1997. – P. 68-95.

Anteproiect de Constituţie – un ipotetic apogeu al realizării practice a viziunilor ştiinţifice ale lui Constantin Stere

Gheorghe Avornic doctor habilitat în drept, profesor universitar (USM) Raisa Grecu doctor în drept, conferenţiar universitar (USM)

“Statul este haina juridică a poporului” Constantin Stere Lucrarea Anteproiect de Constituţie. întocmit de Secţia de Studii a Partidului Ţărănesc cu o expunere de motive de C.Stere, publicată în anul 1922, la Bucureşti, la tipografia “Viaţa Românească’’ s.a „Universala”, este una ce tinde spre culmile creaţiei juridice ştiinţifico-practice a lui Constantin Stere. În această operă constituţionalistul şi omul politic Constantin Stere a dat ideilor sale despre dreptate şi echitate socială forma unui proiect de Constiuție. Lucrarea a fost concepută ca o variantă de alternativă a unui proiect de Constituție, care urma să fie propus pentru examinare din numele Partidului Ţărănesc în cadrul lucrărilor de examinare şi adoptare a viitoarei

401

Constituţii a României din 29 martie 1923. Astăzi lucrarea poate fi găsită la Biblioteca Camerei Deputaţilor a României. După cum reiese din titlul lucrării, dar şi din câteva mențiuni făcute nemijlocit în lucrare,1 proiectul de alternativă a Constutuției a fost întocmit de Secția de Studii a Partidului Țărănesc şi exprimă poziţia Partidului Ţărănesc în problema noii Constituții. Lui Constantin Stere îi aparține, indiscutabil, Expunerea de motive, care însoțește proiectul. Însă, este bine cunoscut și confirmat de către biograful Zigu Ornea (in lucrarea sa Viața și activitatea lui Constantin Stere) faptul că, în realitate, varianta alternativă a textului propriu-zis proiectului de Constituție a fost elaborată la fel de către Constantin Stere. Iată ce scrie despre aceasta Zigu Ornea: „Stere, se știa, avea în pregătire propriul proiect de Constituție”. Și în continuare:” ... rubrica sa (a lui Constantin Stere – n.n.,) din revista ieșeană (Viața românească – n.n.,) (chiar din numărul următor, nr.9) e consacrată problemelor noii Constituții, publicând fragmente din proiectul, pe care, în timpul verii, îl redactase. Lumea politică știa despre asta. În 11 septembrie 1922, Stere a ținut o conferință, în localul clubului Partidului Țărănesc, în cadrul primei ședințe a Secției de Studii a partidului. A expus, în atenția și stima generală, principiile anteproiectului de Constituție pe care îl elaborase. Vre-o zece zile la rând au urmat dezbateri pe marginea expunerii lui Stere. Autorul anteproiectului a intervenit mereu, aducând clarificări, risipind confuzii, explicând lucrurile cu un spor de argumente. Fusese, incontestabil, în centrul atenției, chiar și nesimpatizanții săi din partid realizând valoarea lui ca om de știință și specialist în materie. Nimeni altul, înțeleseseră cu toții, nu ar fi avut capacitatea unei astfel de elaborări perfect coerente, progresiste și net deosebită (se va vedea curând ca superioară) celei a liberalilor. ... De fapt, expunerea lui Stere la centrul de studii al Partidului Țărănesc și dezbaterile care au urmat, au avut rostul de a-i legitima anteproiectul. De acum încolo se poate incontestabil, vorbi de acest anteproiect ca reprezentând, oficial, punctul de vedere al Partidului Țărănesc în această materie”.2 Tot aici Zigu Ornea menționează că la Congresul al II-lea al Partidului Țărănesc, care s-a desfășurat la 26 noiembrie 1922, la Iași, Constatin Stere a fost raportor al chestiunii constituționale, “expunând desigur, principiile anteproiectului pe care îl elaborase în iulie-august. Cuvântul său, sobru și savant, a cucerit asistența, care îl aclamă îndelung”.3 Sub acest aspect, considerăm absolut întemeiată și împărtășim poziția savanților constituționaliști, care atribuie fără rezerve, întreaga lucrare în cauză operei lui Constantin Stere.4

402

Lucrarea Anteproiect de Constituție întocmit de Secția de Studii a Partidului Țărănesc cu o Expunere de motive de C.Stere (în continuare – Anteproiect) este constituită, respectiv, din Expunerea de motive, însoțită de o Anexă și Proiectul propriu-zis de Constituție. Partea I a Expunerii de motive (în continuare – Expunere) este consacrată problemei suveranității naționale și argumentării necesității adoptării viitoarei Constituții a României numai și numai de către o Adunare națională Constituantă cu supunere ulterioară unui plebiscit. Constantin Stere menționează că filosofia dreptului cu mult timp înaintea Revoluției Franceze a văzut în principiul suveranității naționale însăși temelia dreptului public, condiția necesară și prealabilă a oricărei ordine de drept, impusă de dreptul natural. Ulterior, principiul de suveranitate națională proclamat de Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului, conform căruia întreaga suveranitate a unui stat rezidă în națiune și nici un corp sau individ nu poate exercita vreo autoritate, care să nu fie emanată expres de națiune, și-a găsit o asemenea elocventă afirmare în experiența statalității democratice europene și în practica relațiilor internaționale, încât cu timpul, după cum considera Constantin Stere, despre aceste două noțiuni – “Națiune” și „Suveranitate” se putea vorbi ca despre identice. Un deosebit interes prezintă în acest context definiția națiunii, la care apelează Constantin Stere și conform căreia o națiune este un popor capabil să exercite libera guvernare de sine si care are conștiința unității, pe care o creează această acțiune. Pentru nominalizarea acestei acțiuni de liberă guvernare de sine este utilizat termenul englez – „Self- gouvernment”, din constituționalismul englez provenind, de fapt, și fenomenul însuși ca fapt social. Or, capacitatea poporului englez de a se guverna foarte eficient prin sine însuși a fost și rămâne și astăzi una general recunoscută. Constantin Stere invocă opinii savante, conform cărora Constituția unui stat, care să asigure libera guvernare de sine a poporului, trebuie să corespundă următoarelor cerințe: însuşi poporul trebuie să demonstreze prin această Constituție că este stăpân pe destinul său prin adunări reprezentative și sufragiul universal; Constituția trebuie să stipuleze că guvernul primește toate atribuțiile sale din consimțământul poporului; Constituție trebuie să rezerveze după popor dreptul de a declara război și încheia pace, precum și dreptul de control asupra acțiunilor diplomatice și, în sfârșit, o asemenea Constituție trebuie să asigure respectul drepturilor individuale și respectul minorităților, fără deosebire de rasă și religie. Rezumativ: o asemenea

403

Constituție trebuie să facă cu neputință, după expresia lui I.Tchernoff, citat de Constantin Stere, „un regim autocratic cu rezerve de putere personală”.5 Statul, fiind, după Constantin Stere, haina juridică a poporului, iar Constituția – o supremă manifestare a suveranității naționale, pentru întocmirea și acceptarea unei Constituții este necesară o directă și expresă delegare a unei asemenea atribuții din partea națiunii către o adunare, aleasă prin sufragiu universal, pe baza reprezentării proporționale. Numai o Adunare Națională Constituantă, „care să fie icoană credincioasă a națiunii însăși – adică să o reprezinte desăvârșit”6 este în drept să elaboreze și să adopte o Constituție, aceasta fiind ulterior obligatoriu supusă unui plebiscit – consideră Constantin Stere. Savantul este convins că numai elaborarea și adoptarea unei Constituții într-un asemenea mod dă Constituției acea putere morală, care rezidă în credința unanimă că ea “în adevăr întrupează voința liberă și neprihănită a națiunii”.7 Partea a II-a a Expunerii de motive este consacrată nemijlocit comentariilor unor prevederi din Anteproiect și, în mod special, analizei unor prevederi noi , care nu se conțineau în Constituția României de la 1866. Această Constituție a fost pusă, din punct de vedere formal, mai cu seamă în ceea ce ține de structură, la baza Anteproiectului, menținându-se și vechea redacție a normelor constituționale, acolo unde aceasta a fost posibil. S-a procedat altfel, explică Constantin Stere, nu numai din considerente de continuitate, ci și în virtutea faptului că anume acea Constituție afirmă principiul de suveranitate națională și enumeră delegațiunile acestei suveranități. Însă, până a recurge la analiza normelor concrete din Anteproiect, autorul Expunerii își exprimă covingerea că “nu există, nu poate exista vre-un text de Constituție „ideală”, potrivită pentru toate țările și pentru toate timpurile, fără deosebire”.8 În schimb, există, afirmă Constantin Stere, niște forme esențiale ale unui regim constituțional și democratic, asupra cărora nu este admisibilă nici un fel de tranziție, spre deosebire de alte norme, care – oricît de importante ar fi – pot constitui totuși obiectul unei înțelegeri sau al unui compromis. La prima categorie Constantin Setre referă normele cu privire la garanțiile drepturilor și libertăților cetățenești și cele ce țin de autonomia locală. Și afirmă categoric: „Nu poate fi nici democrație, nici constituționalism – nici chiar ordine de drept – fără două condiții primordiale: garanția drepturilor și libertăților cetățenești, pe de o parte, și dezvoltarea focarelor de viață cetățenească în adâncimile corpului național, a instituțiilor de autonomie locală, pe de altă parte”.9 Constantin Stere era dispus să vadă în asigurarea 404 efectivă a condițiilor de libertate și de intensă viață cetățenească „nodul problemei constituționale” și declara: „Dacă viitorea Constituție nu va aduce în această privință remedii eficace, dacă nu va pune la dispoziția cetățenilor mijloace reale de apărare a drepturilor și libertăților individuale, dacă nu va crea centre de radiare a activității cetățenești – în sate, orașe, județe și provincii – atunci, oricare va fi aparatul central adoptat, nu vom avea un regim constituțional real, nu vom avea un stat democratic, nu vom avea măcar o ordine de drept, în înțelesul adevărat al cuvântului”.10 Drept exemplu de stat, în care s-a reușit cu desăvârșire realizarea în viață a acestor norme constituționale pricipiale, ce țin de esența însăși a constituționalismului democrat, este adusă, desigur, Anglia. Știind adeziunea lui Constantin Stere față de ideea necesității asigurării unei realizări reale a drepturilor și a libertăților omului, nu ne mai poate mira afirmația autorului Expunerii că „declarațiunile și garanțiile solemne din textele constituționale, singure, au relativ, puțină valoare pentru realitatea regimului constituțional, dacă ele nu sînt sprijinite de „remedii”, care să asigure înfăptuirea drepturilor proclamate de ele”. Sub aceste remedii se au în vedere mijloacele practice de apărare a drepturilor și libertăților cetățenești sau simple reguli de procedură judiciară, mijloace practice de apărare legală, pe care legea le pune la dispoziția oricărui cetățean în cazul lezării lui în drepturi.11 În Anteproiect se propunea introducerea nemijlocit în textul Constituției a unor garanții de realizare a drepturilor și libertăților cetățenești similare celor prevăzute de dreptul anglo-saxon, cu unele adaptări necesare. Se propunea introducerea dreptului de solicitare a unui mandat de arest și instituirea răspunderii penale și civile în fața justiției ordinare a tuturor agenților puterii publice, fără nici un fel de autorizare prealabilă și fără drept de a se eschiva de la răspundere pe temeiul ordinului primit de la instanța ierarhic superioară. La fel se propunea crearea unor instanțe de jurisdicție adminstrativă cu o sferă de competență bine delimitată de cea a instanțelor judiciare ordinare pentru atacare pe motiv de ilegalitate a oricăror decizii sau acte administrative ale oricăror autorităţi administrative sau funcționari publici în scopul repunerii în drepturile lezate, precum și pe motiv de neexercitare a atribuțiilor de serviciu sau refuz de a lua deciziile impuse de lege – Tribunalele adminstrative provinciale și Consiliul de Stat.12 Realizarea acestor propuneri urma să asigure pe deplin respectul legalității și al drepturilor individuale în societate. În ceea ce privește nemijlocit drepturile și libertățile omului și cetățeanului, Anteproiectul, pe lângă garanțiile realizării acestor drepturi 405 menționate anterior, drepturile și libertățile menținute în Anteproiect în conformitate cu prevederile Constituției din 1866 și care vor constitui subiectul examinării în alte publicații, prevede și unele dispoziții noi. Aici le vom menționa doar pentru a da o impresie cât mai deplină asupra Anteproiectului. Din inovațiunile ce se propuneau spre includere în textul viitoarei Constituții fac parte: proclamarea egalității în drepturi între bărbați și femei cu abrogarea tuturor îngrădirilor capacității civile a femeilor; stipularea dreptului la libera circulație pe teritoriul Regatului și a dreptului la emigrare; acordarea unor garanții necesare minorităților etnice și confesionale.12 Ultimele, de altfel, după cum se remarcă în literatura științifică, nu s-au concretizat constituțional decât în actul fundamental al României din 1991.14 Se mai propune introducerea unor dispoziții cu scop de eliminare și pedepsire a unor eventuale violențe în cadrul cercectărilor judiciare și polițienești, cât și cu scop de apărare a inculpatului în cursul instrucţiunii.15 La fel, se propune să se stabilească în mod constituțional principiile esențiale ale statului funcționarilor publici și răspunderea lor civilă și penală pentru comiterea unor acte ilegale.16 Și, desigur, după cum era și logic să ne așteptăm de la un Proiect de Constituție elaborat de un Partid Țărănesc și cu cel mai direct aport al marelui apărător al drepturilor țărănimii – Constatin Stere, Anteproiectul propune introducerea unui șir întreg de norme constituționale ce vizează situația social-economică, politică și de drept a țărănimii. Este vorba, în primul rînd, de proclamarea constituțională a votului universal egal, direct, obligatoriu și secret pe baza reprezentării proporționale, care urmă să se soldeze cu modificări esențiale în organizarea procesului electoral.17 Vom menționa în acest sens și dispozițiile ce se propuneau spre adoptare în legătură cu stipularea dreptului de proprietate. În primul rând, se intenționa a se recunoaște că dreptul de proprietate are la baza sa utilitatea publică și se afirma că dreptul de proprietate de orice natură este garantat de Constituție.18 În rândul doi, se cerea ca pământurile unor categorii de țărani (clăcași, însurăței și cei împroprietăriți pe moșiile statului sau în baza legilor de expropriere) să fie garantate ca proprietate țărănească, având caracter juridic de proprietate de muncă, al cărei regim juridic urma să fie stabilit de o lege specială. Iar în viitoarea Constituție urma să fie stipulat nemijocit că aceste pământuri nu se pot vinde decât țăranilor plugari pînă la limita, în care pot fi muncite de o familie țărănească fără a apela la munca salariată.19

406

Nu sunt trecuți cu vederea țăranii nici în dispozițiile constituționale, care urmau să consacre dreptul la coaliție a muncitorilor propriu-zis, a celor ce practică profesii libere, a intelectualilor, dar și a muncitorilor agricoli, cu alte cuvinte, a țărănimii de toate categoriile – a celor ce muncesc pe propriul pământ sau pe pământ arendat fără a apela la munca salariată, precum și a celor ce muncesc pentru plată pământul altora. Sub dreptul la coaliție se presupunea dreptul la formarea unor reprezentațiuni legale, organizate în consilii țărănești pe comune și județe cu înființarea unui Consiliu țărănesc general al regatului în scopul „îngrjirii” de interesele sociale și economice ale țărănimii.20 “Dar asigurarea desăvârșită a drepturilor și a libertăților cetățenești e numai o față a “supremației legii ”: a doua temelie a constituționalismului englez o constituie autonomia locală”, - susține Constantin Stere.21 După Constantin Stere, toată taina vitalității instituțiilor engleze și a energiei triumfătoare a poporului englez izvorăște din faptul că statul unitar englez s-a născut din fuziunea treptată a unităților teritorial-admistrative primordiale. Autorul Expunerii citează din opinia unui savant, care susține că în concepția engleză, statul nu este decât o asociație a comunităților autonome, iar instituțiile centrale ale parlamentarismului englez apar, și istoric ca o simpă excrescență a autonomiei locale.22 Constantin Stere este convins că o organizare adminstrativă “cinstită și serioasă” nu poate face abstracție de realități, ea trebuie să se sprijine pe organisme vii, nu pe niște mecanisme arbitrar și artificial combinate, fără viață proprie.23 De aici încrederea sa că orice organizație administrativă trebuie să pornească de la sate ca centre naturale de populație, iar organul abilitat cu dreptul de a hotărî în problemele comune ale unui sat trebuie să fie Adunarea plenară a sătenilor săi, după cum o numește Constantin Stere în stil tradițional pentru satele din Basarabia – Obștea satului. “Această soluție ni se impune din considerațiuni de principiu: nu poate fi un mai bogat izvor de energie națională și un mijloc mai sigur de educație politică a maselor populare decât crearea focarelor de viață cetățenească,cât mai intensă, în fiecare sat”, afirmă Constatin Stere.24 Satele pot fi unite în comune rurale spre a forma o bază mai largă pentru acțiunea administrativă, însă acestea, ca și județele, erau considerate de autorul Expunerii drept niște combinațiuni arbitrare și artificiale, create din necesități administrative. Provinciile, dimpotrivă, se impun, după Constantin Stere, ca formațiuni istorice, fiecare cu destinul ei deosebit. Organizarea adiministrativ-teritorială propusă mai presupunea înființarea comunelor urbane și a municipiilor, în dependență de numărul locuitorilor. 407

Autorul Expunerii își exprimă convingerea că în responsabilitatea penală și civilă a funcționarilor, pe de o parte, și în sistemul de control asupra organelor administrative inferioare de către organele superioare ale autonomiei locale, alese de ei, cetățenii au în mîinile lor toate mijloacele necesare pentru a impune respectul desăvârșit al legii și al drepturilor lor. Însă, la fel de convins este Constatin Stere și de faptul că întronarea libertăților publice și a legalității în viața de stat va fi necesară “o sforțare eroică”.25 Iar concluzia lui Constantin Stere cu privire la principiile fundamentale constituționale, asupra cărora nu poate fi admis nici un fel de compromis, este atât de importantă pentru societățile aflate în proces de tranziție, încât este absolut necesar să fie citată integral. Ea identifică expres direcția primordială, în care urmează să fie concentrat efortul social la etapa inițială a edificării unui constituționalism democrat veritabil: “Țările care introduc instituțiile centrale din Anglia, copiate cu oricâtă minuțiozitate, dar nesocotesc premisele însăși ale constituționalismului englez, nu merg dar pe calea, care le-ar putea duce spre o viață constituțională și democratică sănătoasă”. Fără “supremația legii” și fără autonomia locală – adică fără asigurarea libertății individuale și a libertății comunale, - oricât de perfecționat ar fi aparatul central de guvernare al acestor țări, constituționalismul lor va rămânea o simplă fațadă, în dosul căreia se poate ascunde arbitrarul și despotismul cel mai neînfrînat. Și dimpotrivă, oricât de rudimentar ai fi aparatul ei central, o țară, - având pe deplin asigurate drepturile și libertățile cetățenești și autonomia locală, - va avea desigur, o bună și cu adevărat democratică guvernare, fiindcă poporul, care se poate rezima pe aceste chezășii va ști să tragă din ele tăria necesară pentru a birui toate neajunsurile instituțiunilor centrale. Considerând inutil orice comentariu al acestei concluzii, nu ne rămâne decât să menționăm că la primele două condițiii esențiale ale oricărui regim constituțional – asigurarerea libertăților cetățenești și a autonomiei locale, Constantin Stere alătura o a treia condiție, la care, - considera autorul Expunerii, - “nici un european desigur, nu se va gândi”: asigurarea libertăților alegerilor. După cum o dovedește, însă, practica națională și internațională de monitorizare a alegerilor de orice nivel, desfășurate în statele tinerelor democrații, nu numai europenii, ci întreaga comunitate internațională “gândește” destul de profund sau, exprimându-ne într-un limbaj mai contemporan, se arată în continuare destul de preocupată de problema asigurării libertății alegerilor în statele respective. Și acest fapt este 408 un argument în plus în favoarea ridicării numelui lui Constantin Stere, care vorbea încă la începutul secolului trecut despre necesitatea asigurării libertății alegerilor ca despre o garanție a constituționalismlui democrat, la înălțimea numelor savanților constituționaliști de notorietate europeană, care au știut să formuleze principii fundamentale ale dreptului constituțional, valabile pentru secole înainte. Din categoria unor asemenea principii fac parte și cele cu privire la fucționarea statului de drept, despre care Constantin Stere susține următoarele: ” … Într-un “Stat de drept” orice normă juridică, chiar a dreptului public, dă naștere unui drept subiectiv în persoana oricărui cetățean și, prin urmare, acesta trebuie să aibă posibilitatea de al valorifica cu ajutorul justiției”.27 Astfel, opera juridică a lui Constantin Stere culminează prin lucrarea Anteproiect până la înălțimile formulării ideii statului de drept și a destinației primordiale a dreptului într-un asemenea stat – generarea unor drepturi concrete subiective ale cetățeanului. Cele expuse ne dau tot temeiul să afirmăm că în lucrarea Anteproiect de Constituție întocmit de Secția de Studii a Partidului Țărănesc cu o Expunere de motive de C.Stere și-a găsit o desăvârșită expresie practică concepția științifică a savantului Constantin Stere asupra conținutului unei Constituții de care urmează să se ghideze un stat de drept. Expunerea de motive propriu- zisă poartă o de sine stătătoare valoare teoretico-practică, conținând un vast material științific, ceea ce este mai puțin propriu expunerilor de motive contemporane elaborate la noi și merită a fi preluate. Este incontestabil că apogeul oricărei creații științifice în domeniul de drept este atins atunci când ideile teoretice își găsesc întruchipare concretă într-un act normativ, iar ulterior - și în realizarea practică eficientă a prevederii unui asemenea act. Aceasta a fost, de fapt, înalta destinație a Anteproiectul. Este adevărat că în acest sens (și numai în acesta), apogeul nu a fost atins. “Fapt este, că Stere elaborând cea mai înaintată Constituție din câte au fost gândite, atunci, în 1922, a eșuat în încercarea lui dramatică nu numai de a o legifera, dar măcar de a o aduce în planul Adunării deputaților”. … A cerut, aproape public, în numele partidului pe care îl reprezenta, să se convoace o Constituantă care să ia în discuție diferitele proiecte de Constituție, elaborându-se apoi una coerentă. I-a fost respinsă propunerea de către Ionel Brătianu. A cerut delegației permanente a partidului său să renunțe la obstrucția parlamentară, să i se îngăduie să prezinte parlamenetului Anteproiectului său de Constituție, să participe la dezbateri încercând să aducă – măcar – amendamente diverselor articole ale Constituției liberale. Nu i s-a îngăduit nci una, nici alta. 409

… Nefericită condiție a unui gânditor, căruia dimensiunea politică i-a fost constant potrivnică, deși se integrase în structurile ei. Dar poate că această perpetuă condamnare la eșec e chiar prețul datorat societății de către vizionarii reformatori, ale căror proiecte teoretice trebuia să se incline, neputicioase, pragmaticii reprezentată de puternicii zilei”. Nu ne rămâne decât să cităm din opiniile savanților constituționaliști, care constată astăzi că “contrastul dintre mecanica variantei reținute la 1923, pe scheletul anteproiectului liberal, și oferta constituțională imaginată de C.Stere este dramatic, coordonatele acestuia din urmă plasându-l în proximitatea unor acte fundamentale elaborate în spațiul continental, la distanță de aproape două decenii jumătate ”.29 Iar faptul, mai mult decât regretabil, că, în virtutea unui concurs nefast de circumstanțe de ordin politic, Anteproiectul, la timpul său, nici nu a fost pus, cel puțin, în discuție în Camera deputaților, nu minimalizează câtuși de puțin valoarea științifico-practică a acestei lucrări. Dimpotrivă, faptul ne obligă la o și mai minuțioasă studiere a Anteproiectului, avându-se în vedere posibilitatea unicală de a prelua mai multe idei, formulări, abordări ale savantului constituționalist Constantin Stere în experiența noastră de edificare a unei statalități de drept. Note: 1A se vedea: Anteproiect de Constituţie. Întocmit de Secţia de Studii a Partidului Ţărănesc cu o Expunere de motive de C. Stere. – Bucureşti. 1922, p. 25, 50, 53 2Z. Ornea. Veaţa lui C. Stere. Vol. II. – Chişinău , 2005, p. 318, 319. 3Ibidem, p. 319-320. 4A se vedea: I. Guceac. C. Stere – o ilustră figură şi mare doctrinar în materia dreptului constituţional // C. Stere. 140 de ani de la naştere. Materialele conferinţei ştiinţifice internaţionale, 12 octombrie 2005. – Chişinău 2005, p. 118. 5 A se vedea: Anteproiect de Constituţie. Întocmit de Secţia de Studii a Partidului Ţărănesc cu o Expunere de motive de C. Stere, p. 3-8. 6Ibidem, p. 18. 7Ibidem, p. 20. 8Ibidem, p. 25. 9Ibidem, p. 27. 10Ibidem, p. 49. 11Ibidem, p. 28, 30, 31, 32. 12Ibidem, p. 53, 55, 89-93, 155. 13Ibidem, p. 56, 88-89, 57, 95, 59, 106-108. 14 A se vedea: I. Stanomir. Libertate, lege şi drept. O istorie a constituţionalismului românesc. – Iaşi , 2005, p. 94. 15 A se vedea: Anteproiect de Constituţie. Întocmit de Secţia de Studii a Partidului Ţărănesc cu o Expunere de motive de C. Stere, p. 57, 92-93. 16Ibidem, p. 59-60, 109-111. 410

17Ibidem, p. 113-117. 18Ibidem, p. 58, 101-102. 19Ibidem, p. 58, 102-103. 20Ibidem, p. 59, 105-106. 21Ibidem, p. 33. 22Ibidem, p. 34, 35. 23Ibidem, p. 44. 24Ibidem, p. 77. 25Ibidem, p. 54, 55. 26Ibidem, p. 36-37. 27Ibidem, p. 27. 28Z Ornea.Op. cit.,Vol. II, p. 323-324. 29I. Stanomir. Op. Cit., p. 93.

Constantin Stere: Idei despre stat, drept şi individualitatea umană Raisa Grecu, doctor în drept

A citi lucrările lui Constantin Stere în domeniu de drept este o revelaţie intelectuală graţie abordării complexe a problemelor şi profunzimii ideilor. Totodată, gândirea clară, bazată pe cunoştinţe temeinice în domeniile dreptului, filozofiei, istoriei şi sociologiei mondiale şi europene în special este străbătută – şi aceasta pare deosebit de important – de convingerile şi principiile profesionale ale juristului Constantin Stere. Ori un jurist, oricât de bun, dar lipsit de calitatea preţioasă de a avea anumite principii profesionale, nu este altceva decît un simplu meseriaş din drept. El poate cunoaşte perfect domeniul activităţii sale, însă nici odată nu se va ridica până la nivelul abordării sistemice, universale, a problemelor de drept. Anume aceasta o face, şi o face cu o titanică forţă de convingere în lucrările sale Constantin Stere, care, pe bună dreptate, poate fi considerat în domeniu de drept un ilustru savant cu principii ştiinţifice nestrămutate. Această caracteristică este valabilă, de fapt, şi pentru evoluţiile lui C. Stere în publicistică, sociologie, filozofie, şi anume ea imprimă o valoare deosebita fiecărui rând apărut de sub condeiul lui. Cât priveşte dreptul, însăşi teza sa de licenţă în acest domeniu cu titlul Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept - face dovadă atât profesionalismului, cât şi principialităţii ştiinţifice a juristului Stere. Zigu Ornea scrie: „Tema era ambiţioasă, de interes filozofico- sociologic real, nu tocmai frecventată în literatura de specialitate, şi, de aceea, socotită în acea vreme, chiar şi de specialişti, modernă şi foarte dificilă” (1).

411

Teza a fost susţinută de către aspirantul de 36 de ani la facultatea de drept a Universităţii din Iaşi în faţa unei onorabile Comisii în prezenţa a peste 60 de persoane. Să cităm din ziarul Opinia: „Teza d-lui C. Stere... a fost pentru facultatea noastră de Drept un eveniment real şi mult aşteptat... Dl Stere, înarmat cu o cultură superioară, a prezentat nu o banală expunere sau compilare... Comisia examinatoare a acordat candidatului nota maximă, exprimându-i elogii şi felicitări. Figura d-lui Stere va rămâne ca una dintre cele mai originale, care au trecut prin universitatea noastră” (2). Iar reporterul de la Evenimentul scria, că profesorul Tanoviceanu, în numele comisiei examinatoare, a exprimat regretul de a „nu-i putea acorda un titlu mai mare decît cel de licenţiat” (3). Dar totuşi, după cum este bine ştiut, anume în baza acestei teze C. Stere este admis ca profesor la Universitatea din Iaşi şi susţine prelegeri la dreptul administrativ, dreptul constituţional şi filozofia dreptului. Este important a menţiona calităţile cu totul deosebite ale lui C. Stere ca profesor universitar. Iată amintirile unuia dintre studenţii, care au frecventat prelegerile lui C. Stere, Demostene Botez: „Noi parcă asistam nevăzuţi la elaborarea unei Constituţii şi la fixarea unor reguli, care trebuiau să fie de atunci înainte, nu numai reguli pentru călăuzirea unui stat, dar şi pentru aşezarea pentru totdeauna, în noi, în mintea şi în sufletul nostru, a unor puncte morale, după care să ne ducem toată judecata rostului nostru între oameni. Respectul de lege, credinţa că în ordinea legală este singura garanţie de dezvoltare a unui stat, ca şi a indivizilor în stat, mi-au rămas de atunci ca nişte adevăruri organice cărora mă supun ca unei religii acceptate cu încredere şi în deplină libertate. Am fost seriile acelea de studenţi, o generaţie fericită. Ni s-a dat credinţa în câteva adevăruri, de care nu ne îndoiam. Şi asta e o mare uşurare...” (4). Aprecierile date de studentul Botez profesorului C. Stere impresionează profund şi consolidează convingerea, că aspectul didactic- instructiv al prelegerilor nu este nici astăzi unul neglijabil. În acest secol supraîncărcat de informaţie profesorul universitar nu poare fi doar un ghid al studentului în oceanul informaţional, deoarece nici un text citit la computer nu va lăsa amprenta, pe care o lasă pe conştiinţa profesionala a viitorului specialist personalitatea, spiritul, dar mai ales convingerile ştiinţifice şi morale ale profesorului universitar, îndeosebi al celui de drept. Să revenim dar la teza de licenţă a lui C. Stere. Alegerea temei Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept nu a fost deloc una întâmplătoare. C. Stere era însuşi o individualitate, o personalitate puternică, integră, viguroasă şi care plătise deja o bună parte, dar, cu regret, după cum s- a dovedit mai tîrziu, încă nu întreg tributul cerut, de regulă, de către societate pentru dreptul de a fi un asemenea individ. 412

La limita dintre sociologie şi drept, cunoscînd perfect ambele domenii, licenţiatul îşi propune să analizeze procesul evoluţiei individualităţii pe parcursul dezvoltării umane, de la comuna primitivă şi până la perioada contemporană lui, precum şi să vorbească despre originea statului şi dreptului în general şi în special, la romani. Aşadar, de la Homo Sapiens la Declaraţia drepturilor omului şi de la „voinţa generală” a comunei primitive, în afară de orice viaţă politică de stat – la stat şi drept. Nici mai puţin, nici mai simplu. E nevoie de cunoştinţe imense şi de nu mai puţin curaj ştiinţific pentru a aborda o asemenea temă. Şi una, şi alta, le găsim la C. Stere cu prisosinţă. În plus, aspirantul la titlul de licenţiat este condus de convingerea, că nimic mai preţios decît persoana şi libertatea ei nu poate exista în societatea umană. Drept rezultat, teza lui C. Stere devine un elogiu personalităţii umane, un imn demnităţii umane, scris, ce-i drept, în limbaj juridic, dar cu o pasiune vulcanică şi cu o nestrămutată forţă de convingere. Să ne convingem dar de acest fapt. C. Stere urmăreşte, în cunoştinţă de cauză, cum din Homo Sapiens, trecînd prin stadiul de rob ca obiect al dreptului, se naşte cetăţeanul cu drepturi depline. La baza acestei evoluţii stă munca, cooperarea socială, apariţia proprietăţii şi, în sfîrşit, a statului şi a dreptului. Ce este statul, dreptul, persoana juridică şi care trebuie să fie raportul dintre stat şi cetăţean? Iată întrebările, răspunsurile la care C. Stere le formulează clar şi fără echivoc. C. Stere spune, că statul apare ca răspuns la necesitatea realizării unei forme „mai superioare şi mai complicate a cooperaţiunii sociale, spre a menţine coeziunea necesară între diferitele elemente sociale” (5). C. Stere analizează diferite definiţii savante ale statului şi aduce, printre altele, una frumos formulată – cea a învăţatului german Schulze: „Statul este unirea unui popor sub o putere superi oară, spre a realiza toate scopurile comune ale vieţii naţionale” (6). Armonios sună, nu? Dar C. Stere nu ar fi acel, pe care-1 cunoaştem, dacă nu ar adera la o altă formulă, cea a lui Rudolph von Ihering, pe care-1 consideră „incontestabil cel mai genial dintre toţi juriştii moderni,, (7): „Statul este forma manifestării regulate şi sigure a puterii de constrângere, încă mai scurt: statul este organizaţia constrângerii sociale” (8). Cu apariţia statului apare şi dreptul, despre care C. Stere spune: „Creaţiunea cea mai importantă a formelor nouă sociale, a organizaţiunei politice de stat, este cu siguranţă Dreptul” (9). C. Stere înţelege perfect, că iniţial ordinea de drept este, de fapt „ordinea inegalităţii”, dar evoluând în timp, dreptul devine treptat, după Ihering, cu care este de acord C. Stere, „un moment de echilibru între diferite forţe sociale în luptă” (10). Astfel, C. Stere formulează clar funcţia dreptului – de a menţine echilibrul social şi vorbeşte în continuare despre legătura indisolubilă între 413 stat şi drept. C. Stere aderă la ideea lui Gumplowicz: „în afară de stat nu există nici un drept, fiindcă acesta este un institut eminamente politic (staatlich, de stat), el este carne din carnea şi sînge din sângele statului. Orice drept este o bucată de stat - şi conţine, ca să zicem aşa, o părticică din puterea publică a statului” (11). Pe bună dreptate, juriştii ar putea preschimba arhicunoscuta maximă „Spune-mi, cine-ţi sunt prietenii, şi-ţi voi spune, cine eşti tu” în una profesională, de genul „Spune-mi ce drepturi ai, şi-ţi voi spune, din ce stat provii”. Vorba fiind, desigur, despre drepturile reale, perfect realizabile, exercitarea cărora este garantată real. Se ştie, că Stere acorda o atenţie deosebită problemei garanţiilor reale ale exercitării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Astfel, adresîndu-se studenţilor în cadrul prelegerilor la dreptul constituţional, profesorul Stere promite studenţilor, că împreună vor studia Constituţia „... şi din punctul de vedere strict juridic, ca să putem fi lămuriţi în ceea ce priveşte aplicarea principiilor primordiale de drept constituţional la realităţile noastre politice” (12). Şi nu ezită să-şi onoreze această promisiune. Vorbind, spre exemplu, despre dreptul fiecărui cetăţean de a participa la guvernarea ţării, recunoscut în Constituţie, profesorul Stere declara: „Dar, domnilor, recunoscînd acest principiu, constituţia noastră îl reduce la nimic, şi îl reduce la nimic făcînd cu neputinţă exerciţiul acestui drept în forme eficace pentru majoritatea covârşitoare a ţării” (13). Cu altă ocazie, vorbind despre corupţionalitatea membrilor partidelor politice, care nu poate fi stăvilită de normele constituţionale declarative, C. Stere exclamă: „Dar ce i-ar putea împiedica? Acea fiţuică de hârtie, pe care sunt scrise atâtea fraze splendide şi deşerte şi care poartă numele pompos de „Constituţie”?” (14). Astfel, doar dreptul real garantat este pentru savantul şi omul politic Constantin Stere un drept în sensul adevărat al cuvântului şi numai în acest sens dreptul îşi poate exercita misiunea supremă a existenţei sale în societatea umană. Care este ea? Urmărind firul gândirii lui C. Stere, desfăşurat în teza sa de licenţă, găsim răspuns la această întrebare: „Orice drept privat există pentru a asigura omului un avantaj oarecare, pentru a veni în ajutor nevoilor lui, pentru a veghea la interesele lui şi pentru a contribui la îndeplinirea scopurilor vieţii lui” (15). Stere spune, că acestei idei Ihering îi dă, în sfîrşit o formă plastică: „Destinatarul oricărui drept este omul” (16). „De aci urmează, – continuă C. Stere, – ca o concluzie logică, că numai omul, numai individualitatea omenească reală poate fi subiect al oricărui drept. Aceasta e adevărat şi pentru aşa-numita „persoană juridică”, ai cărei membri singuri sunt adevăratele subiecte ale dreptului” (17). Mai mult ca atât, cînd vine vorba despre stat ca „persoană morală”. C. Stere se întreabă: „Oare şi aici tot individul este destinatarul şi, în acelaşi timp, subiectul dreptului?” Şi răspunde, citîndu-1 pe Ihering: „Statul nu este 414 decît însuşi individul izolat, – cuvântul lui Louis XIV: l'etat c'est moi, e just pentru orice cetăţean – poziţia acestuia faţă cu statul poate fi regulată numai din acelaşi punct de vedere, ca şi socotelile unui ţăran pentru bucata lui de pămînt, cât costă exploatarea acestuia şi ce folos poate aduce. Numai, cu siguranţă, cu o singură deosebire importantă: bucata de pământ aparţine lui exclusiv, pe cînd pe stat el îl are în comun cu toţi ceilalţi concetăţeni” (18). C. Stere se arată impresionat de această idee şi constată: „Mi se pare, nu poate fi cineva mai expresiv” (19). Şi continuă: „în legătură cu schimbarea conţinutului real al noţiunii de persoană în drept, s-a schimbat radical şi caracterul raporturilor între cetăţeni şi stat: pe cînd în dreptul roman, cum am văzut, cetăţenii erau, după expresia lui Ihering, „proprietatea statului cu tot ce dînşii posedau”, – astăzi statul cu tot ce e în raport cu el, este, putem spune, un fel de proprietate a cetăţenilor” (20). „Statul – un fel de proprietate a cetăţenilor”... E cazul să repetăm şi noi, după C. Stere: „...nu poate fi cineva mai expresiv”. Şi pentru a pune punctul pe i. C. Stere afirmă: „Individualitatea omenească, sfărîmînd toate zăgazurile „formaţiunilor istorice”, s-a ridicat atît de sus, încât astăzi tot mecanismul juridic în e a nu mai are centrul său de greutate, nu este decît afirmarea supremaţiei şi „autonomiei individuale”... a avea un drept înseamnă... a te afirma pe tine însuţi, individualitate omenească, ca scopul suprem al vieţii politice şi juridice” (21). Omenirea a plătit scump pentru a ajunge la această stare a lucrurilor. C. Stere scrie: „Fiecare treaptă în înălţarea personalităţii omeneşti a fost scăldată de valuri de sînge, fiecare pietricică în clădirea – descoperită încă – a emancipării individuale a fost cimentată cu jertfe nenumărate... Două cuvinte ne luminează orizontul istoric: Declaraţia drepturilor omului... Drepturile omului...” (22). Despre formarea omului ca personalitate, ca individualitate, C. Stere scrie : „În vremea noastră, un om ajunge tîrziu, abia dacă ajunge, la conştiinţa de sine, formîndu-şi astfel o individualitate proprie, putînd prelucra criticeşte conţinutul „voinţei şi conştiinţei generale,, şi emancipându-se treptat de sub stăpânirea ei. Astfel, numai omul poate ajunge un factor conştient şi oarecum independent în viaţa socială” (23). Este important să spunem, că ridicînd omul ca subiect al dreptului la nivelul de „scop suprem al vieţii politice şi juridice”, C. Stere se delimitează aici şi în alte lucrări de concepţia individualistă extremă, susţinându-i în ideile lor pe fondatorii psihologiei sociale germane, care considerau, că „omul izolat este nonsens, în cazul cel mai bun un idiot” (24). Relaţia dintre individualitate şi societate este una indispensabilă, fiecare dintre cele două elemente ale acestei relaţii fiind condiţia existenţei celuilalt, astfel că respectul reciproc se impune cu necesitate. În eseul său consacrat 415 unei eminente personalităţi umane şi literare, care a fost Henrik Ibsen, şi operei acestuia, C. Stere menţionează: „Dacă în numele individualităţii şi a demnităţii omeneşti, e legitimă critica cea mai vehementă a „temeliilor societăţii” şi necesară revizuirea ideilor şi a sentimentelor curente din lumea „oamenilor cumsecade” – individualitatea, emancipată de jugul prejudecăţilor şi al minciunilor convenţionale, trebuie să-şi supună acţiunea unor norme, conştient acceptate, în virtutea solidarităţii omeneşti superioare, solidarităţii sociale şi solidarităţii naţionale, întrucît dezvoltarea individualităţii nu este cu putinţă decît în cadrul unei propăşiri sănătoase a vieţii sociale, plecînd de la împrejurările concrete, de timp şi de loc, ale fiecărei ţări, ale fiecărui neam. Altfel, nu putem ajunge decît la un groaznic anarhism, la pieirea societăţii şi la ruina individualităţii, în acelaşi timp” (25). C. Stere a anticipat întrebările celor în dezacord cu ideile lui, scriind: „Dar... mi se va zice, poate, cruda realitate ne arată, că, de fapt, individualitatea omenească e încă departe de triumful ei definitiv; pretutindeni vedem că diferite restricţiuni – bazate pe deosebire de religie, de sex, de poziţie socială – sunt puse înaintea adevărului susţinut de Ihering, că „omul este singurul destinatar şi subiect al dreptului”... Sunt încă state, care se numesc civilizate, dar în care nu sunt recunoscute indivizilor drepturile cele mai elementare, chiar pur civile, fără să mai vorbim de drepturi politice, şi pretutindeni individul e sacrificat intereselor de „creştere a bogăţiilor naţionale” etc. Aşa este, – recunoaşte C. Stere, – însă o dată ce gândirea omenească a recunoscut un adevăr, el este pe jumătate realizat (26). Calea spre realizarea definitivă a adevărului recunoscut s-a dovedit a fi mult mai anevoioasă şi îndelungată, decît şi-a imaginat-o C. Stere, care spera, că „...uriaşa frământare, cu care ne apropiem de sfîrşitul veacului, ne prevesteşte momentul, cînd omul va ajunge, în sfîrşit, stăpîn netăgăduit pe soarta şi istoria sa, supunînd idealurilor sale de fericire şi dreptate puterile inconştiente ale evoluţiei sociale” (27). Însă omenirea a trecut nu numai peste hotarele secolului XIX, despre care vorbea C. Stere, dar şi peste cele ale secolului XX, constatînd că se confruntă, în fond, cu aceleaşi greutăţi ale perioadelor de tranziţie descrise, la timpul său, cu mult dramatism de către C. Stere: „În astfel de epoci de tranziţie, cînd au murit vechii zei, cînd s-au stins vechile credinţe, iar zorile unui nou ideal nu s-au aprins încă – conştiinţele obtuze şi voinţele timide fac apel la jandarmi... Dar nu învie morţii, nici zeii morţi, nici credinţele stinse... Templul părăsit, altarul profanat, în jurul căruia închinătorii se adună numai prin puterea „braţului secular”, nu pot servi de temelie vieţii morale. 416

O societate, care a ajuns în această stare morală, sau piere, se descompune, sau caută şi găseşte alte temelii pentru viaţa ei morală pe care să le poată primi raţiunea şi conştiinţa ei trezită” (28). Înseamnă oare acest fapt, că „orizontul istoric luminat de Declaraţia drepturilor omului a rămas la fel de intangibil, cum era pe timpurile lui C. Stere? Şi mai înseamnă oare acest fapt, că marele umanist C. Stere propovăduia nişte „visuri cele mai nebune ale utopiştilor” (29)? Cu o genială forţă de previziune, gânditorul C. Stere ne răspunde la aceste întrebări: „...f i e c a r e pas înspre ideal apare ca o biruinţă, ca un triumf al raţiunii şi al voinţei omeneşti, şi acest pas singur, independent chiar de rezultatul final, merită toate jertfele şi sforţările cerute şi dă prin sine însuşi un înţeles moral vieţii noastre. Dar cine va îndrăzni să spună că nici un pas de asemenea natură n-a fost făcut de atunci de cînd omenirea s-a diferenţiat de restul regnului animal?” (30). Starea actuală a lucrurilor în domeniul respectării drepturilor omului şi cetăţeanului în societatea umană atestă cu certitudine faptul, că „clădirea emancipării individuale”, despre care vorbeşte C. Stere, şi la edificarea căreia munceşte de milenii omenirea, „tot mai rămâne încă descoperită”, prin urmare, doar munca în continuare, în scopul realizării reale şi într-adevăr universale a principiilor fundamentale stipulate în Declaraţia drepturilor omului, poate conferi un „înţeles moral vieţii noastre”.

Referinţe bibliografice

1. Z. Ornea, Viaţa lui Constantin Stere, Chişinău: Universul, 2005, Vol.I,p.218. 2. Teză în drept, Opinia, 1, nr. 46 din 24 iunie 1897 // Se citează după Z. Ornea, Op. cit., Voi. I, p.231. 3. Evenimentul, anul V, nr.1273 din 24 iunie 1897 // Ibid., p. 231. 4. Demostene Botez, Profesorul Stere, Viaţa românească, 1937, nr.1-3, p.l49- 150//Ibid.,p. 331. 5. C. Stere, Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept. Studiu sociologic şi juridic. (Teză de licenţă în drept) // C. Stere, Scrieri în cinci volume. Cartea a V-a. în viaţă, în literatură... Studii, articole, note, amintiri. Chişinău: Hyperion, 1991, p. 329. 6. Schulze, Einleitung in das deutshe staatsrecht, p. 116 // Se citează după Ibid., p. 329. 7. C. Stere, Op. cit. p. 267. 8. Rudolph von Ihering, Der Zweck im Recht, Leipzig, 1884 (Zweite Auflag), Voi. I, p. 309 // Se citează după Ibid., p. 329. 9. C. Stere, Op. cit. p. 332. 417

10. Rudolph von Ihering, Opera citată, Voi. I, p. 511 // Se citează după Ibid., p. 333. 11. . Dr. L.Glupowicz, Grundriss der Sociologie, Wien, 1885, p. 119-120 // Se citează după Ibid., p. 332. 12. . C. Stere, Curs de drept constituţional, p.265 // Se citează după Z. Ornea, Op. cit. p. 333. 13. . Ibid., p. 832 // Se citează după Ibid., p. 333. 14. . C. Stere, Din notiţele unui ipocondric II C. Stere, Scrieri, în cinci volume. Cartea a V-a, p. 247. 15. . C. Stere, Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept, p. 357. 16. . Rudolph von Ihering, Op. cit., Voi. 2, p.328 // Se citează după Ibid., p. 357. 17. . C. Stere, Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept, p. 357. 18. . Rudolph von Ihering, Op. cit., Voi. I, p. 560 // Se citează după Ibid., p. 359. 19. . C. Stere, Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept, p. 359. 20. . Ibid., p. 360. 21. .1bid.,p. 360. 22. . Ibid., p. 354. 23. . Ibid., p. 299. 24. . Bastian, Vorgeschichte der Ethnologie, 1880, p. 83 // Se citează după Ibid., p. 300. 25. . C. Stere, Henrik Ibsen IIC. Stere, Scrieri, în cinci volume. Cartea a V-a, p. 94. 26. . C. Stere, Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept, p. 361. 27. . C. Stere, încercări filozofice, p. 382. 28. . C. Stere, Contele L. N. Tolstoi. Cu prilejul jubileului II C. Stere, Scrieri, în cinci volume. Cartea a V-a, p. 115. 29. . C. Stere, Încercări filozofice, p. 382. Ibid., p. 382-383.

Reprodus din: Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele Conf. Şt. Internaţionale: Ch., 2005. – P. 53-62.

418

X I CUPRINS ( S u m a r ? )

I. Ion Druţă. Radiografia furtunii ...... II. Haralambie Corbu. Triumful şi calvarul lui Constantin Stere ...... Haralambie Corbu. Vocaţia literar-artistică a politicianului Constantin Stere...... III. Ion Şpac. Constantin Stere bibliografiat (cuvînt de orientare pentru elaborarea biobibliografiei sale)...... IV. Tabelul cronologic al protagonistului Constantin Stere...... V. Aprecieri...... VI. Iconografie (Fotografii ale familiei Stere)...... VII. Bibliografie ...... - Cărţi, broşuri, extrase ...... - Articole, studii, recenzii din reviste şi din culegeri colective...... - Publicaţii în limba rusă...... - Publicaţii despre viaţa şi activitatea lui Constantin Stere...... - În volume ...... - Referinţe (articole, profiluri, recenzii…) din presa periodică şi din volume colective ...... - Documente fără anul publicării...... - Documente în limba rusă...... VIII. Bibliografia iconografiei legate de numele Stere...... IX. Indexuri auxiliare: De titluri, de nume, de pseudonime şi criptonime, de materii, ş. a...... X. Addenda...... - Din opera protagonistului...... - Poporanismul...... - „Poporul” în artă şi literatură...... - Evoluţia individualităţii ţi noţiunea de persoană în drept. Capitolul 1...... - Pentru ce s-au răsculat ţăranii?...... - Aparenţele şi realităţile „Cazului Stere”...... - Cuvîntul din urmă a Dlui C. Stere; Scrisoare pentru ţărănimea

419

basarabeană adresată Dlui Ion Codreanu, deputat de Soroca...... - Despre protagonist ...... - Pan Halippa. Const. Stere şi Basarabia...... - Ion Vasilenco. Constantin Stere: (Moştenirea noastră literară)...... - Iosif Varticean. Mai multă maturitate politică şi răspundere Cetăţenească...... - Alexandru Babii. Constantin Stere de la narodnicism la Poporanism...... Victor Juc. Probleme moral-etice în concepţia lui Constantin Stere...... - Raisa Grecu. Constantin Stere: Idei despre stat, drept şi individualitatea umană......

420